Îmi tot vin în minte, în gravele circumstanţe TV actuale, versurile fulgerătoare ale lui Nichita Stănescu, cu tristeţea lui care auzea « nenăscuţii cîini pe nenăscuţii oameni cum îi latră ». Şi ele se leagă imediat de o altă zicere, « oamenii mari au nume de străzi », pe care o asociez cu figura bună şi inteligentă a lui Nicolae Velea. Nichita Stănescu şi Nicolae Velea au fost amîndoi oameni de mare talent, care s-au impus în primii cinci ani de domnie ai lui Nicolae Ceauşescu. Am avut privilegiul să-i cunosc bine. Din nenorocire, Ceauşescu a avut vreo cinci « mandate ». Iar după 1990, au supravieţuit fizic şi literar mai ales politrucii nesfîrşitei epoci de aur, aşa-numiţii « oameni de bine » (Zinoviev). Ca împărţitorul de grade şi titluri de talent, Nicolae Manolescu, « liberal » şi « ambasador ». Şi ca atîţia alţii pe care istoria nu i-a pus încă la locul lor.
Dar să revenim la oamenii mari care au nume de străzi. Să ne imaginăm cum s-ar putea chema drumurile viitorului. Pe ce străzi vă puteţi închipui că se vor plimba nepoţii şi strănepoţii dumneavoastră ? De exemplu, cum vă sună « Bulevardul Ion Iliescu » ? Sau « Strada Miron Mitrea » ? Sau « Calea Radu Berceanu » ? Dar « Magistrala Dinu Patriciu » ? Sau « Piaţa Elena Udrea » ? Poate ar fi, totuşi, mai rezonabil « Şoseaua Ilie Năstase – sportiv » sau « Aleea Maria Ciobanu – cîntăreaţă de muzică populară ». Desigur, e vorba de o perspectivă foarte îndepărtată, căci le dorim tuturor viaţă foarte lungă.
Nu mă ocoleşte însă o ipoteză ceva mai sumbră : dacă pînă la urmă locuitorii viitorului vor decide să folosească mai degrabă numere şi litere, ca în noile cartiere ale unor locuri fără trecut ? Dacă însă « Bulevardul Ion Iliescu » va exista, vor călca pe-acolo supravieţuitorii Pieţei Universităţii ? Fluierînd şi cu mîinile în buzunare ? Pe de altă parte, deocamdată, nici măcar o intrare nu se cheamă « Nicolae Ceauşescu », « Tudor Postelnicu », « Alexandrina Găinuşă » ! Şi-apoi Dej, Moghioroş, Leontin Sălăjan şi atîţia alţii au fost şterşi de pe plăci…
21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.
25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).
26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.
28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.
31 decembrie: Agentul GRU, generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.
Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.
12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”
23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.
28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.
12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.
18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.
3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).
20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si soldata cu morti si raniti.
22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina (foto dreapta, din pacate fara pletele de-atunci). Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.
23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.
24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
George Roncea: “La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.
Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universităţii, două decenii de la naşterea Golăniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci. Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susţine o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieţei Universităţii, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori şi organizatori ai manifestaţiei care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme şi mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană. Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel şi chip, celebra ceaţă a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestaţiei, învăluie încă fenomenul Piaţa Universităţii. Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare şi minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaţilor Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliţie şi minerii coordonaţi de reprezentanţii fesenişti, de securiştii aserviţi conspiratorilor moscoviţi ajunşi în fruntea Romåniei căţăraţi pe cadavrele aşa-zisei revoluţii populare.
„Curentul“ va încerca să risipească ceaţa, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtăşirea memoriilor şi completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestaţia Pieţei Universităţii, cåt şi Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacţiei, cåt şi pe adresa [email protected] a site-ului nostru, Mineriada.org. pot fi trimise date, imagini, informaţii cu privire la istoria Pieţei Universităţii.
Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenţilor, imediat după ieşirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost iniţiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coş.
Tradiţia aruncării la gunoi a informaţiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu şi gaşca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårşit opera înaintaşilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.
Încă sunt pe rol procese intentate de Asociaţia Victimelor Mineriadei, vor urma probabil şi acţiuni la nivelul instanţelor internaţionale, însă pånă la condamnarea de către corupta şi/sau impotenta Justiţie romånească a celor vinovaţi de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala şi viitoarele generaţii de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârşite de guvernanţii postdecembrişti ai României împotriva poporului român.
Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puţin cunoscute legate de fenomenul Pieţei Universităţii, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puţin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceştia au fost ţinta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar şi în prezent „beneficiază“ de o atenţie informativă susţinută.
Dupa ce s-a zvonit ca ar fi murit, cel putin in spatiul virtual, Ion Iliescu a revenit ieri din convalescenta pentru a se razboi din nou cu Radu Moraru, Nasul de la postul B1TV. Pe blogul sau de ex-presedinte arestabil, Iliescu sustine nu numai ca Romania nu a cerut ajutor militar din partea URSS in timpul Revolutiei din 1989, dar Moscova a respins categoric orice posibilitate de interventie in cursul acelor evenimente, chiar daca SUA ar fi acceptat tacit acest lucru.
“Media a relatat pe larg vizita la Bucuresti a lui M.S.Gorbaciov, cu prilejul lansarii ziarului « Puterea », pentru ca prezenta celui ce a marcat viata politica a sfarsitului de secol XX – nu poate trece neobservata. Atat eu, cat si fostul presedinte Emil Constantinescu, am fost invitati la dejunul oferit de organizatori, la restaurantul “Casa di David”, cat si la festivitatea de lansare a ziarului si la conferinta de presa, organizate, in aceeasi seara la Clubul Diplomatic”, scrie blogarul Ion Iliescu.
“In ziua de 24 decembrie 1989, secretarul de stat James Backer s-a adresat oficial conducerii URSS cu sugestia ca SUA n-ar obiecta daca URSS, respectiv Tratatul de la Varsovia, ar interveni militar in Romania pentru a stopa varsarea de sange. Ministrul de Externe al URSS a respins categoric aceasta sugestie (ca si adjunctul sau Aboimov, in convorbirea cu Ambasadorul american Matlock). Iar la 26 decembrie 1989, Gorbaciov – aflat la ‘Congresul Poporului din URSS’ a raspuns ziaristilor: ‘Nici romanii nu ne-au cerut asa-ceva, iar noi am decis sa renuntam la ‘doctrina Brejnev'”, explica Ion Iliescu pe blog, intr-o postare care are ca subiect prezenta lui Mihail Gorbaciov la Bucuresti.
Fostul presedinte al Romaniei mai apreciaza ca fiind “de-a dreptul ridicole” toate speculatile pe tema rolului “turistilor din URSS – agenti KGB deghizati” la Revolutie, informeaza Ziare.com.
“Isteria intretinuta artificial de catre unii, pe aceasta tema, nu are nici-un temei, iar asemenea obsesii maladive ne aduc doar daune de imagine, sunt adevarate diversiuni mediatice. Ele sunt subordonate actiunii generale de contestare si de denigrare a Revolutiei Romane si a celor ce au jucat un rol activ, asumandu-si atunci si riscuri si raspunderi. Aceasta exprima lipsa de respect fata de poporul roman si fata de un moment istoric din evolutia sa”, mai apreciaza Ion Iliescu cu referire la serialul prezentat de B1TV privind evenimentele din Decembrie 1989. (Surse: Ziare.com si Iliescu-KGB)
Vroiam de ieri sa-i laud pe Boc si pe Flutur si tot PDL-ul pentru decizia lor curajoasa din BPN de a boicota total trusturile minciunii Realitatea TV si Antenele. Acelasi lucru il ceruse printr-un manifest bine motivat comunitatea jurnalistilor online inca de la sfarsitul anului trecut. E si o chestiune de onoare si igiena: cum pot sa stea oameni integri la aceeasi masa cu santajisti de presa notorii, ca Bogdan Chirieac, deghizati in “analisti politici”? Ieri, BPN al PDL hotarase: “Din respect pentru o informare corecta a cetatenilor, de maine, conducerea PD-L a decis ca reprezentantii sai sa nu mai participe la emisiunile de dezbatere ale posturilor Antena 3 si Realitatea TV pana cand aceste posturi nu vor reveni la o informare critica, dar corecta a opiniei publice. In continuare, toti jurnalistii acestor posturi vor fi bine primiti, vor putea avea aceleasi relatii deschise cu membrii PD-L”, se arata in comunicat. Foarte bine! Bravo! De cand au ajuns politicieni si oameni respectibili niste marionete si fuguranti pentru o televiziune cu audienta de-o scara de bloc? Lasati-i sa se joace in nisip cu putulika lui Vintu!
Ce sa mai zici? Doar o recomandare, pentru oamenii onesti din PDL: deschideti bine ochii; astia o sa calce pe cadavrele voastre!
Priviti ce face europolitrucul PD-L Cristian Preda: el participa vineri seara la emisiunea Gabrielei Firea de la Antena 3, afirmand ca a primit invitatia inainte de sedinta BPN in care s-a decis ca membrii partidului sa nu mai mearga la Realitatea si Antena 3. Extraordinar! (more…)
Doua comunicate agramate au facut zilele acestea putina reclama aripii noi a vechilor kaghebisti de presa de la Katavencu (conform lui Florin Calinescu si intregii lor prestatii). In fapt, o facatura de promovare a papagalilor sinucigasi cu limba despicata, dupa cum voi demonstra aici. In aparenta, in jenantul oligarh Dinu Patriciu – rascolit, probabil, de o clisma perfectata adanc de Mircea Toma -, s-a trezit spiritul “aparatorului libertatii presei” gata sa se ia la tranta cu mustaciosul de Delta, odiosul Sorin Ovidiu Vintu si sinistra sa retea de difuzare “Acces Press”. Sa mori de ras, nu alta. Din comunicatele pline de contre si opturi ale celor doi, scrise pe la vreo betie (probabil aceeasi), nu lipseste nici cuplul de aur al presei romane, Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac. Sa te crucesti, nu alta, cata deontologie a dat peste capul devalizatorului Romaniei de Rompetrolul ei.
Citind comunicatul “Conducerii Adevarul Holding” m-am speriat de-a dreptul! Regasind fraze scrise de mine in “Curentul” am crezut pentru o clipa ca am fost cooptat in “”board”-ul de conducere al trustului si “Dinu” sau “Gregoar” au uitat sa ma sune sa-mi spuna. “Adevarul” lui Patriciu – il stiti, nu?, ala cu filmuletul cu manuta lui Basescu… ala cu transmisiile Realitatea TV titrate cu “Exclusivitate” si “Live from Snagov Lake” – reclama “cenzura” lui Vintu si “prestatia Realitatii TV in preajma alegerilor din 2009, invitatiile continue facute unor indivizi care se autointituleaza jurnalisti in ciuda opozitiei si mesajelor clare transmise de CRP si AJR (este vorba despre domnii Bogdan Chirieac si Sorin Rosca Stanescu) si „coincidentele” ciudate intre mesajele unor recente campanii ale postului Realitatea TV („Noi vrem respect”) si apelurile inscrise pe pancarde de mai multe sindicate la mitingurile transmise in aceeasi perioada de aceeasi televiziune (pura coincidenta) din fata Guvernului, spre finele anului trecut”. Alo, plagiatorilor, chiar asa, a innebunit lupu’?
Acelasi comunicat de “protest” proletar, care ii patroneaza, ca sa zic asa, pe noii kami-katza (prescurat kktz) de presa, il “da in gat” pe Rosca ca a intermediat pentru Vintu instalarea retelei “Acces Press”, lansata la apa – sa nu radeti prea tare – chiar de tov Ion Iliescu, in 2004 (vezi foto).
E adevarat, Patriciu are in vedere, ca si Voiculescu de altfel, asezarea pe piata, la nivel national, a unei retele mobile de difuzare a presei si cartii, iar “Acces Press” ar fi concurenta directa. Dar doar atat nu justifica iesirea schizoida a “conducerii Adevarul Holding”, reprezentata de un oligarh filorus si un “dealer de tigari” – vorba lui Cristoiu – ungur sau evreu (n-am inteles prea bine ce e si, daca tot sunt in paranteza, poate fi spus despre el ca e si amantul Adrianei Saftoiu, sotia fostului director SIE, dar si sotul Marinei, fiica lui Teodor Melescanu, alt “externist”).
Se pot da mai multe interpretari acestor harjoneli de amantlac afaceristico-informativ. Dar sa semnalam intai ciudateniile:
Ambele personaje, Dinu Patriciu si Sorin Ovidiu Vintu, au fost si sunt beneficiare ale unui sistem clientelar/retelar securistic pus in slujba Rusiei. Practic au acelasi stapan. In spatele lor a stat, de la bun inceput, “carpa kaghebista” Ion Iliescu (Dinu Patriciu a devenit ce e pe vremea lui iar Vintu, desi era semnalat ca pericol national intr-unul dintre primele rapoarte SRI, a fost protejat sa ajunga ce e azi).
Sorin Rosca Stanescu este prieten la toarta cu Dinu Patriciu si tovaras de afaceri cu Sorin Ovidiu Vintu. Cu totii il urasc de moarte pe Basescu.
Sorin Rosca Stanescu s-a certat pe viata cu Traian Basescu pentru Dinu Patriciu si, din aceeasi ura fata de Basescu, s-a pus la picioarele lui Ion Iliescu (i-o fi si pupat mainile pline de sange), desi chiar el il botezaze Iliescu-KGB.
Se poate spune ca Sorin Rosca Stanescu a contribuit decisiv la nasterea miliardarului Dinu Patriciu, prin intermediul ziarului “Ziua”. Si invers: Rosca a devenit milionar prin Patriciu.
Dinu Patriciu este nasul “Nasului”, respectiv de cununie dar si a reproducerii lui SRS, fiul sau, Sabin Rosca Stanescu, nasit in 2007 la vila lui Patriciu de la Snagov, in prezenta Regelui Mihai si a Reginei Ana (!). Apropo de vile: Dinu Patriciu este vecinul, arhitectul si constructorul vilei lui Rosca Stanescu, etc, etc.
Deci, daca nu a intervenit o ruptura foarte-foarte greu de imaginat intre cei doi (si atunci asta e o stire – vorba tot a lui Cristoiu), comunicatul e, cum am spus, o facatura conceputa poate chiar de Rosca, pe ponton. Acum, nu stim pe pontonul cui. Pentru ca este foarte posibil sa fi scris si replica, de pe alt ponton sau poate chiar de pe acelasi.
Mize (mici si mari): reclama stupida la ordin, diversiunea ca noul kkt e diferit de vechiul katavencu doar pentru ca se ia de Vintu, reconspirarea agentilor, mimarea rupturii de Rosca (pe care Basescu s-ar putea sa-l desconsidere mai mult decat pe Patriciu), intoxicarea privind o noua linie, “curata”, a lui Patriciu, (poate chiar “patriotica” daca ne uitam la campania reincalzita anti-Iliescu) in speranta ca Basescu il va ierta de puscaria ce-l asteapta daca se termina odata procesul si cercetarile privind spalatoriile de bani in care e bagat pana in gat – atentie! – alaturi de katavenci – indiferent de aripa – si de bunul sau vecin si prieten Rosca Stanescu…
Republic mai jos din “Curentul”, pentru uituci, un material despre
Reţeaua spălătorilor de bani “curat-murdari” ai deontologului Patriciu
In exclusivitate pentru Roncea.ro prezint partea a II-a a studiului Insula Serpilor – Un alt pamant romanesc aflat sub stapanire Ucraineana, un extras dintr-o lucrare mai vasta a prof univ dr Traian Valentin Poncea, intitulata REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR.
La 4 februarie 1948, Petru Groza, şeful guvernului României şi Veaceslav Mihailovici (Skriban) Molotov, artizanul celebrului Pakt de tristă amintire Molotov-Ribbentrop, ministrul de Externe al U.R.S.S., au semnat la Moscova un Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice care stipula că „Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de Gurile Dunării, intră în cadrul U.R.S.S.“[1].
Ulterior, la 23 mai 1948, era încheiat chiar pe Insula Şerpilor, un al doilea document (cu caracter tehnic), un proces-verbal de predare-primire a insulei, semnat, din partea română, de Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar, reprezentantul Ministerului Afacerilor Străine al României, şi Nicolai Pavlovici Şutov, prim secretar al Ambasadei U.R.S.S. la Bucureşti, care stipula faptul că: „la ora 12 (ora locală), Insula Şerpilor sau Zmeinâi, situată în Marea Neagră (…) a fost înapoiată[2] Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română“ [3].
Prin acest proces verbal, Eduard Mezincescu – prieten apropiat şi coreligionar cu Ana Pauker (născută Rabinsohn), ministrul Afacerilor Străine ale României -, „înapoia“ Uniunii Sovietice un teritoriu românesc care nu fusese niciodată împrumutat sau cedat de România.
După anexare, U.R.S.S.-ul a transformat-o într-o bază militară puternică, destinată să monitorizeze traficul naval în zona Gurilor Dunării şi Mării Negre şi să urmărească mişcările militare ale adversarilor săi din Alianţa Nord-Atlantică.
Ulterior, importanţa economică a insulei a crescut datorită descoperirii rezervelor de hidrocarburi din platoul continental al Mării Negre.
Fixarea limitei apelor teritoriale, a platoului continental şi a zonei economice exclusive au redeschis „dosarul“ Insulei Şerpilor, determinînd factorii de conducere de la Bucureşti să iniţieze o serie de negocieri cu partea sovietică, desfăşurate în mai multe runde în intervalul 1967-1987, dar nefinalizate deoarece U.R.S.S.-ul a refuzat constant discutarea şi clarificarea problemei (statutului) Insulei Şerpilor, ştiind că, potrivit dreptului internaţional, aceasta aparţine de iure României, chiar dacă de facto ea este ocupată de ea.
Refuzul sovietic sistematic a fost unul calculat, la baza lui stând următoarele raţiuni:
Luni, 5 aprilie, la Facultatea de Drept a avut loc lansarea cartii Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre politologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, volum aparut la Editura Enciclopedica.
In deschidere, Ioan Mihailescu, rectorul Universitatii Bucuresti, a salutat aparitia acestei carti, care reprezinta nu numai o referinta memorialistica foarte atractiva pentru cititori, dar si o sursa de documentare pentru istorici; in opinia lui Ioan Scurtu, directorul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”, cartea reprezinta una dintre cele mai lucide analize asupra perioadei comuniste. Cristian Preda, decanul Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, a subliniat importanta volumului ca prima biografie politica a presedintelui Iliescu. Cartea reprezinta, in opinia sa, o discutie extrem de interesanta pentru intelegerea Partidului Comunist ca forta politica. O alta latura importanta a cartii, analizata de Cristian Preda, a fost relatia dintre Securitate si Partidul Comunist, in care aparatul de opresiune este vazut ca un instrument, si nu ca principalul vinovat.
Vladimir Tismaneanu a declarat ca, in ciuda opiniilor politice diferite, domnia sa nu s-a considerat niciodata un adversar personal al lui Ion Iliescu, care este “un om al stangii democrate”. Profesorul Tismaneanu a urmarit tranzitia omului si intelectualului Iliescu, in cadrul dialogului explorand etapele de invatare politica ale presedintelui. “Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de varf a procesului democratic din Romania”, a declarat Vladimir Tismaneanu. Ca politolog, profesorul Tismaneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist intr-un ganditor modern, dispus sa recunoasca falimentul utopiei. Domnia sa a incheiat spunand ca dialogul cu Ion Iliescu a fost o “placere intelectuala”.
Ion Iliescu a spus ca dialogul din carte s-a concentrat pe tema prabusirii sistemului comunist, trecand prin istoria comunismului, in general, si a comunismului romanesc, in special. “Comunismul nu a fost un accident in istoria umanitatii, ci are un fundament obiectiv”, a declarat Ion Iliescu. (R.B.)
Mai multe fotografii memorabile din turneul de lansari din tara (care s-a prelungit in Franta si SUA), mai jos:
Zigzagul ideilor lui Tismăneanu: de la glorificarea lui Ceausescu si Iliescu la curatatul scamelor lui Boc
Până să ajungă să condamne comunismul sub Traian Băsescu, Tismăneanu a fost un apropiat al exponentului noilor comunişti români de după 1989, Ion Iliescu. Pe care nu mai contenea să îl laude când scriau cărţi împreună, în 2004. Dar pe care l-a încondeiat doar doi ani mai târziu.
O parte dintre ideile mai vechi ale noului şef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului au fost adunate de publicistul Vladimir Alexe. Boc l-a numit pe Tismăneanu în locul istoricului Marius Oprea.
În teza sa “Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt”, apărută la Editura Politică a Partidului Comunist Român în 1976, Vladimir Tismăneanu vorbea despre putreziciunea sistemului capitalist, aşa cum era reliefat de Ceauşescu. Adică tovarăşul de ideologie al părinţilor săi. Sau cel pe care avea să-l condamne în Raportul final publicat peste exact 30 de ani. Vedeti aici un Video cu navetistul sinecurist Vladimir Tismaneanu si cu Ion Iliescu la University of Columbia, exact in acelasi loc unde, chiar astazi, Tismaneanu e brat la brat cu Patapievici intr-o conferinta ICR, “condamnand” comunismul 🙂
În lucrarea din 1976, Tismăneanu scria: “Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forte anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist (…). Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal”.
Marxistul creator şi tirania inspirată de fixaţii ideologice
April 22nd, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
