Imagini cu bustul Maresalului Ion Antonescu de la Biserica ctitorita de el si sotia sa Maria, cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena, de la fosta Bariera Vergului – Piata Muncii, acum denumita nu intamplator Piata Eudoxiu Hurmuzachi, aflata in capatul Bulevardului Basarabia. Basarabia eliberata de Maresalul Ion Victor Antonescu. Din cate stiu eu Biserica are acest hram in cinstea mamei sale, care statea de altfel in vecinatate, cunoscuta sub diminutivul Liţa, care ar fi venit de la Elena. Bustul a fost eliminat in urma unei rusinoase cedari a “statului roman”.
“Acest sfant lacas inceput in vremuri de grea cumpana dar si de mare mandrie nationala pentru tara noastra se zideste ca marturie nepieritoare a legamantului sfant pe care biserica noastra l-a avut intotdeauna cu neamul si tara noastra” – Maresal al Romaniei Ion Antonescu – Din Hrisovul de Temelie, datat 28 iunie 1943
Figură controversată şi de prim rang a vieţii politice româneşti, Ion Victor Antonescu s-a născut pe 2 iunie 1882, la Piteşti, într-o familie de militari.
Între 1898 şi 1902 urmează Şcoala Militară din Craiova, apoi Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie (1902-1904), Şcoala Specială de Cavalerie (1905-1906), Şcoala Superioară de Război (1909-1911), stagiul la Marele Stat Major (1911-1912) şi Şcoala de Observatori Aerieni (1912-1913).
La finalul primului război mondial, termină un curs de pregătire la celebra Academia Militară Saint-Cyr (Franţa). Între 1916 şi 1918, ca locotenent-colonel şi şef al statului major al generalului Constantin Prezan, a gândit strategia de apărare a Moldovei în faţa trupelor germane, fiind decorat de rege cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. Devenit ataşat militar în Occident (în Franţa, Belgia şi Marea Britanie), Antonescu se întoarce în ţară în 1927, în funcţia de comandant al Şcolii Militare de Război (1927-1930), ulterior fiind instalat în fruntea Marelui Stat Major al armatei (1933-1934). Considerându-l vinovat pe regele Carol al II-lea de pierderile teritoriale impuse României prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), Antonescu îl forţează pe acesta să abdice, pe 6 septembrie 1940. Din postura de prim-ministru şi conducător al statului, cu puteri depline (4 septembrie 1940-23 august 1944), Antonescu a hotărât invadarea URSS şi recuperarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei, rostind celebra frază: ”Ostaşi! Vă ordon: treceţi Prutul!”.
Arestat pe 23 august 1944, o dată cu schimbarea puterii în România, mareşalul Antonescu a fost predat sovieticilor, unde a fost deţinut până în martie 1946. Judecat pe 17 martie 1946 de Tribunalul Poporului din Bucureşti, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte şi executat, prin împuşcare, pe 1 iunie 1946.
Prof Dinu C. Giurescu: „Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata si de Camera Deputatilor inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite”
EXCLUSIV Ziaristi Online: Documentul integral intitulat Însemnări din celulă, semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti
Profesorul Mihai Ungheanu despre executia publica a lui Marin Preda din pricina lui Antonescu si a romanului Delirul. Cum a fost atacat la baioneta Marin Preda de reteaua Cominternului, intinsa din laboratoarele de la Moscova si Washington pana in studiourile “Europei Libere” de la Munchen si cabinetele cenzurii de la Bucuresti.
“Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.“
IPS Hierotheos despre Romani: M-am emoţionat profund de dragostea oamenilor. Nu suntem vrednici să slujim astfel de oameni binecuvântaţi şi vom da seama în faţa lui Dumnezeu de modul cum abordăm această sete şi dragoste a lor. Nu am cuvinte să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar şi îmi doresc să răspund acestui mare dar al lui Dumnezeu de a ne fi făcut slujitori ai unui popor atât de binecuvântat.
Romanul care a avut probabil cel mai exploziv succes din istoria literaturii române moderne este Delirul de Marin Preda. Apărut în ianuarie 1975, Delirul a ajuns repede, fără nici o reclamă, la un tiraj record de peste 100 000 de exemplare şi ar fi dublat această cifră dacă, la 14 mai 1975, n-ar fi fost recenzat agresiv la Moscova, din motive politice. Recenzia sovietică a mărit interesul pentru carte, dar i-a fost şi fatal.
Partidul comunist de la Bucureşti i-a impus autorului să dea o nouă ediţie, în care să revină asupra tratării evenimentelor incluse în roman, anii intrării României în cel de-al doilea război mondial, şi această a doua ediţie a apărut, în luna august a aceluiaşi an, cu precizarea Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Volumul doi, anunţat de scriitor şi aşteptat intens de cititori, n-a mai apărut niciodată. În locul lui, Marin Preda a tipărit, în 1977, un volum cu aspect memorialistic, Viaţa ca o pradă, şi peste trei ani (1980) trilogia Cel mai iubit dintre pământeni. Succesul celor două cărţi a fost mare şi se explică şi prin tensiunea aşteptării părţii a doua din Delirul. Marin Preda moare accidental, în vara anului 1980. Cartea şi-a avut ecourile ei postume, între care şi două ediţii: una în 1987, identică cu cea de a doua (cea revizuită), şi alta în 1991, scoasă de ziaristul Ion Cristoiu, care a scris pe copertă: „ediţie necenzurată“, introducând capitolul scos de cenzură despre Stalin, şi scoţând un altul, pe motiv că n-ar fi făcut sau n-ar fi trebuit să facă parte niciodată din ediţia primă. După cum se vede, cartea are o istorie accidentată.