Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
12 din cele 40 de monahii de la Manastirea ortodoxa Sfanta Tecla – unde se afla si mormantul sfintei – din stravechiul orasel Maaloula, unde se vorbeste inca aramaica, au fost rapite ieri de “rebelii” teroristi islamici. Asezamantul, unde am ajuns si eu acum cativa ani (foto), adaposteste si circa 100 de copii orfelini, aflat in grija maicutelor. Nu se stie nimic despre soarta acestora. Sanctitatea Sa Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei si al intregului Orient, a cerut ieri lumii ortodoxe si organizatiilor internationale sa apere, macar cu vocea lor, crestinii din Siria.
Porumbita alba la picatura vesnica a Sfintei Tecla din Maloula – Foto Roncea.Ro
Slava Domnului, Maloula, localitate siriana veche de peste 2000 de ani, cu vreo 2000 de locuitori, majoritatea crestini-ortodocsi si greco-catolici, a scapat la sfarsitul saptamanii trecute de bandele teroriste care ataca atat de sangeros Siria in favoarea unor entitati straine, de peste 30 de luni, cu misiunea de a o rade de pe fata Orientului Mijlociu. Situata la nord-est de capitala Damasc, Maloula (Maaloula/Ma’loula) – care inseamna “intrare” in limba aramaica, probabil cu referire la stanca despicata in calea Sfintei Tecla pentru a scapa de urmaritorii sai, este si unul din rarele locuri din lume unde este inca vie aramaica, limba in care a vorbit si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos. La Manastirea Sf. Tecla, care gazduieste si un asezamant de orfani, aflat sub patronajul cuplului prezidential, am fost primiti cu bratele deschise de Maica Stareta. La o distanta apropiata se afla si Manastirea Saidnaya (Saydnaya, Sednaya – “Maica Noastra”), unde se vorbeste tot aramaica si unde se afla ferecata prima icoana a Maicii Domnului – facatoare de minuni – pictata de insusi Sfantul Apostol Luca.
Cei care ataca fara scrupule Siria, provocand sute de mii de victime, nu slujesc numai statele direct interesate de destabilizarea tarii, dintre care se disting Israelul si Arabia Saudita, ci si gruparile mafiote internationaliste de “rang inalt”, conturate in jurul Trilateralei. Sa ne rugam pentru ca fratii nostri sirieni sa scape cat mai repede de atacul odios al ciumei armate internationaliste. Actualul presedinte de la Cotroceni era bine sa proclame neutralitatea Romaniei si sa nu bage Presedintia tarii ca musca-n rahatul agentilor Trilateralei.
UPDATE: Daily Mail contrazice o stire BBC si arata ca la Maloula se duc inca lupte grele, in ciuda declaratiilor mass-mediei de stat. Crestinii din Maloula sunt ingroziti, dupa ce luptatori tipici Al Queda i-au amenintat cu moartea prin decapitare in cazul in care nu se vor converti la islamism dupa “eliberarea” satului. In lupta s-ar afla militanti islamisti din Tunisia, Libia, Maroc si Cecenia, potrivit localnicilor. Alti locuitori au declarat ca mai multe biserici au fost sparte si jefuite. Cel putini trei morti zaceau in mijlocul drumului, a relatat un satean. “Unde-i presedintele Obama sa vada si el?”, a afirmat acesta citat de Daily Mail, care publica si mai multe fotografii de la Asociated Press. Agerpres informeaza ca “luptele pentru preluarea controlului în Maalula au început miercuri, cu un atac sinucigaş al Frontului Al-Nosra contra unei poziţii a armatei, la una din intrările în oraş. Necunoscut înainte de revolta din Siria, Frontul Al-Nosra vrea instaurarea unui stat islamic în Siria”. Bravo, Traian Basescu!
Mai jos fotografiile mele din Maloula din timpul vizitei de documentare din august 2010. Cred ca ar trebui sa public o serie de fotografii in care sa vedeti si Dvs. cum aratau locurile vizitate de mine atunci si cum arata aceleasi locuri astazi, dupa trecerea “eliberatorilor”. Va ingroziti!
Presa si blogurile siriene vehiculeaza zilele acestea existenta unui plan bine pus la punct de destabilizare a Siriei, unul dintre autorii lui fiind Bandar Bin Sultan, fostul ambasador al Arabiei Saudite în SUA, apropiat Israelului şi care ocupă acum funcţia de Secretar General al Consiliului Saudit de Securitate Naţională, dupa cum sustin bloggeri sirieni. Conform mai multor surse, citate si de site-ul SirianRose.com, planul are un buget de două miliarde de dolari, se compune din mai multe capitole şi are detalii foarte precise, care corespund în mare măsură cu evenimentele care s-au derulat în Daraa în ultima perioadă. Prezentam mai jos, pentru informare, supozitiile din mediul online sirian, cu mentiunea ca traducerea si interpretarea textului in romana apartin colaboratorilor nostri pe spatiul arab. (Z.O.)
Din punct de vedere tactic, Planul a fost împărţit în trei zone: oraşele mari, oraşele mici şi zonele rurale. De asemenea, a fost prevăzută organizarea a cinci tipuri de reţele:
– Reţeaua de “combustie” – formată din tineri cu studii dar şomeri, care să fie în legătură între ei printr-un sistem descentralizat.
– Reţeaua “agresivilor” – infractori şi criminali din zone subdezvoltate, de preferinţă de alte cetăţenii decât sirieni.
– Reţeaua “gherilelor/castelor/grupărilor etnice” – tineri cu studii limitate, din toate originile etnice, care îl susţin sau sunt împotriva preşedintelui, dar care au sub 22 de ani
– Reţeaua “comunicatorilor” – liderii organizaţiilor societăţii civile, finanţate cu bani europeni, nu americani.
– Reţeaua “capitalurilor” – comercianţii şi patronii de firme mari şi de bănci şi de centre comerciale, dar numai din Damasc, Alep şi Homs.
Prin utilizarea acestor reţele şi a legăturilor care să fie formate între ele, planul urmează să se desfăşoare în felul următor:
Occidentul trebuie să se grăbească și să se decidă ce face cu Libia. Pentru că un alt mare actor, o altă piesă grea va pune la încercare capacitatea de reacție adecvată a Occidentului. Este vorba de Siria.
Dr. Bahador Aminian Jazi, diplomat si profesor de stiinte politice, a fost decanul Scolii de Relatii Internationale din Teheran, de pe langa Ministerul Afacerilor Externe al Iranului, si directorul Centrului de Studii Strategice al Institutului pentru Studii Politice si Internationale al Iranului (IPIS).
Mai exista, totusi, presa, in Romania. Un articol captivant, intesat de note fine, mai ales in subtext, a aparut ieri in Adevarul, despre povestea lui Sorin Miscoci. Scris de Cristian Delcea si Mihai Voinea el reda o situatie extrema, despre care s-a vorbit prea putin, si anume ca in tara s-a crezut ca Sorin Miscoci a fost ucis. Relatarea prinde din tensiunea inregistratata in acea perioada, atat de tanarul cameraman rapit in Irak cat si de noi, colegii lui mai implicati, cei care am trait incordati evolutia rapirii (personal am scris primul articol despre rapirea celor doi, extras din ziar la cererea serviciilor secrete si apoi reintrodus, la editia a doua, cand totul a devenit public), finalizata pana la urma cu… sentimente amestecate, cum zic americanii. Felicitari celor doi ziaristi! De fapt, celor trei, cu tot cu protagonist!
Sorin Mişcoci: „Băsescu a crezut că sunt mort“
Cristian Delcea, Mihai Voinea
Fostul jurnalist capturat în Irak, în prezent cameraman al Preşedinţiei Române, explică motivele pentru care Traian Băsescu s-a ataşat mai mult de el decât de ceilalţi doi colegi ai săi. Sorin Mişcoci crede că este în viaţă datorită preşedintelui Traian Băsescu. La rândul său, şeful statului s-a ataşat de Sorin şi l-a luat cameraman la Cotroceni.
Vă prezentăm astăzi ultima parte a seriei de articole dedicate unuia dintre cele mai importante evenimente din România ultimului deceniu: răpirea a trei jurnalişti români, în Irak, în primăvara anului 2005. Sorin Mişcoci avea 30 de ani pe atunci şi era cameraman la Prima TV. Era necăsătorit, dar plănuia să se însoare în toamna acelui an. Se obişnuise cu deplasările periculoase şi a acceptat din prima propunerea de a merge la Bagdad pentru o serie de reportaje. Celor doi jurnalişti de la Prima TV li s-a adăugat Ovidiu Ohanesian, reporter la “România liberă”.
Sorin Mişcoci îl cunoştea pe Omar Hayssam, sirianul care s-a dovedit a fi creierul răpirii. Filmase un interviu luat lui Omar de Marie-Jeanne Ion, după ce sirianul răscumpărase câţiva marinari români închişi în Yemen sub acuzaţia de crimă. Pe Mohammad Munaf l-a cunoscut în zilele dinaintea decolării spre Irak. „Părea OK. Pe atunci aveam încredere în oricine. Dacă îmi spuneai că zăpada e neagră, te credeam”.
Grupul ziariştilor români a plecat în Irak la 22 martie 2005. Timp de o săptămână, jurnaliştii au alergat după interviuri şi reportaje. Au ajuns până la Ayad Allawi, prim-ministru al Irakului la acea vreme. La 28 martie mai aveau de făcut un singur interviu, apoi ar fi trebuit să părăsească Irakul. Nu bănuiau că mai aveau de petrecut acolo 55 de zile de teroare.
Îngheţata dinaintea furtunii
28 martie 2005, spre seară. Mişcoci îşi aminteşte: “Eram în maşină, Munaf ne conducea spre hotel. Tot insista să oprească, să cumpere îngheţată, deşi niciunul dintre noi nu voia îngheţată. A coborât din maşină. A zăbovit zece minute, timp în care l-am văzut când vorbea la telefon. A venit cu îngheţata, am mâncat-o şi am plecat. Apoi, la scurt timp, ne-a depăşit o maşină albă. Avea sirenă ca maşinile de poliţie”. Maşina albă s-a pus de-a curmezişul şoselei, din ea au coborât mai mulţi bărbaţi înarmaţi care ţipau şi făceau semne să se deschidă portierele. Sorin Mişcoci: „Pe mine şi pe Ohanesian ne-au băgat în portbagaj. Pe Munaf şi pe Marie-Jeanne i-au băgat în altă maşină. Ohanesian tot deschidea portbagajul pe dinăuntru, dar în spate era o maşină a răpitorilor. Se dădea unul jos şi trântea portbagajul la loc”.
In dimineata zilei de 12 iulie 2007, doua elicoptere Apache, folosind mitraliere de calibru 30 mm, au ucis 10-20 de oameni, civili, in suburbiile noului Bagdad. Doi copii au fost raniti. Armata americana a sustinut initial ca toti cei ucisi erau “forte anti-irakiene” sau “insurgenti”. Desi unii dintre ei ar fi putut parea inarmati, comportamentul lor era total relaxat chiar in prezenta elicopterelor US Army care roiau deasupra lor. In realitate, “suspectii principali” ai grupului aflat in mijlocul strazii erau doi fotografi Reuters cu aparatele lor: Saed Chmagh si Namir Noor-Eldeen. Despre celelalte victime nu se stie mai nimic. Saed avea 40 de ani si 4 copii. Namir avea 22 de ani, provenea dintr-o familie de jurnalisti si era considerat cel mai bun fotograf de razboi din Irak. Timp de 3 ani, Reuters a incercat sa obtina aceste filmari. Armata americana a refuzat Agentia sustinand in continuare ca “nu exista nici o indoiala privind faptul ca fortele coalitiei se aflau intr-o operatiune clara de combatere a fortelor ostile” (loc.- col. Scott Bleichvech – purtator de cuvant al Fortelor Americane in Bagdad, citat de “New York Times”). Civilii, printre care se aflau si cei doi fotografi Reuters, au fost ucisi, de fapt, in plina strada, fara sa fi manifestat nici o “actiune ostila”. Mai mult, la fel cum ne povestea colegul nostru Mile Carpenisan ca se intampla in Belgrad, elicopterele au revenit cand a aparut o masina in ajutorul ranitilor, declansand o noua rafala care a dus si la uciderea celor veniti in ajutor. Dupa 3 ani, WikiLeaks.org a reusit sa obtina si sa publice adevarul filmat al uciderii celor doi fotografi Reuters si a insotitorilor lor. “Limbajul politic este destinat sa faca minciunile sa sune ca adevarate si crima sa para respectabila, si sa dea aparenta de soliditate vanarii de vant”. – George Orwell citat de Collateral Murder. VIDEO aici:
Site-ul lui Mile e suprasolicitat. Ar trebui ca prietenii lui din Timisoara sa vorbeasca cu cei care il administreaza pentru a redeveni accesibil. Preiau aici din cele scrise de “Stapanu’ povestilor triste”, amintiri si lectii pe care, cred eu, nu trebuie sa le uitam niciodata.
Think pink (in loc de prefata – nota mea)
Era o mie noua sute noua zeci si ceva. Era marti si era spre seara. La Pale, langa Sarajevo zburau avioanele de lupta la mica inaltime, iar elicopterele lansau preventiv cate o racheta. Noi mai aveam 40 de marci in buzunar, iar masina era undeva la 100 de km trasa pe dreapta in Serbia. Stateam pe un pod in Bosnia cu curu’ pe bagaj si radeam cand ne-am imaginat ca ne va duce cineva la granita. Dupa vreo trei ore am auzit un motor care suna infiorator de rau. Era un Wartburg oribil lovit pe partea dreapta de un tanc. A fost insa singura masina care s-a oprit sa ne ia pe mine si pe cameramanul meu. Am negociat si pretul unui drum pana la granita 40 de marci, un pachet de tigari si trei filme pentru aparatul foto. Eu stand in fata eram aproape in bratele soferului din cauza faptului ca dupa cum va spuneam masina era lovita pe partea dreapta de un tanc. Toata scena era parca rupta dintr-un film de Kusturica.
Va tineti bine?
Ei atunci daca DA, aflati ca soferul care ne ducea la granita cu masina lovita de tanc era nimeni altul decat tanchistul care lovise acel Wartburg. Intr-o Bosnie unde se semana moarte toti trei radeam in masina ca bezmeticii de ridicolul situatiei. Ne-a lasat in toiul noptii la granita iar noi trebuia sa trecem un pod peste Drina. De o parte erau sarbii cu armele indreptate spre musulmani si in ceafa simteam privirea unei “catele de 12 mm” ( mitraliera ) in timp ce treceam pe jos peste pod. Si vamesii si politistii si militarii dormeau de n-aveau aer. A fost pentru prima data cand am mers pe varfuri de frica sa nu trezesc pe cineva sa nu se sperie si sa-mi “latre” o rafala de “catea” in cap. Am trecut pe langa ei ca si cutitul prin telemeaua aia buna din Sibiu. Ne-am urcat in masina si-am plecat linistiti mai departe. V-am povestit toata istorioara asta pentru a vedea ca uneori cele mai mari temeri sunt doar niste ganduri care se pun in calea puterii noastre de a gandi pozitiv. Asta ca think pink Daniel suntem multi, tot mai multi care o facem.
Ea (I)
Ne iubim cumva pervers. Ne jucam unul cu altul si chestia asta ne excita. Oricat de mare escroc sentimental am fost nu credeam ca va avea rabdare sa se plimbe prin lume peste tot pe unde ne dadeam intalnire. Chiar si eu eram convins ca pana la urma ceva ma va opri din goana mea si vom sta fata in fata – asa cum se cuvine- sa ne privim adanc in ochi si apoi sa ne lasam purtati. Era acum vreo 6 ani cand impreuna ne-am intors de la inmormantarea lui Zoran Gingici -premierul impuscat in inima intr- o Serbie vesnic zbucuimata. Am lasat-o balta atunci si am plecat la Bucuresti sa-mi fac deconturile. M-au oprit insa si mi-au zis sa plec in Golf. Era razboi acolo. Din cate stiam eu era alt om acolo … dar acela plecase. Se ingrosa gluma si Adelin se imbolnavise asa ca Irakul, Baghdad-ul ramaneau fara de povestitor. Am iesit bulversat din sediul Antenei 1. Plecam spre Timisoara cu un microbuz si o povara.
Ieri, adjunctul SRI, Florin Coldea, l-a schimbat din functie pe generalul Ioan Stefanut, seful Directiei Generale de Prevenire si Combatere a Terorismului din SRI, sustine, pe blogul sau, Sorin Rosca Stanescu. O “decizie cu totul surprinzatoare”, arata jurnalistul. “Omul care l-a creat pe Coldea. Care l-a facut ceea ce este astazi. Se pare ca Florin Coldea isi pregateste capitularea. Si, in acest scop, l-a numit interimar, pana la finalul mandatului lui Basescu din 6 decembrie, pe omul sau de casa, Sorin Dunea. De trei-patru ori pe an, generalul Stefanut este decorat de structurile de informatii americane pentru merite in lupta impotriva terorismului. Si iata ca a primit de la fostul sau discipol si actualul sau sef o frumoasa rasplata, la sfarsit de an”, spune Rosca Stanescu, citat de Ziua, sub titlul “Seism in SRI”.
Despre trecerea in rezerva a lui Stefanut (foto) se zvonea inca din 2007 ca ar fi urmat sa intre in lotul Zamfir – Bidireci, mai ales dupa ce jurnalistul Ovidiu Ohanesian a sustinut ca acesta ar fi fost implicat in cazul “Rapirea din Irak”. Mie mi se pare mai interesant zvonul ca tatal sau a fost soferul lui Brucan, pe vremea cand agentul rus era ambasador “roman” la Washington.
O sa va redau mai jos, pentru documentare, un articol din 2007 despre Stefanut si aceasta poveste, din ziarul Atac de atunci, si un articol din primavara anului acesta, despre masonii din SRI, scris de frumoasa Floriana Jucan:
Ovidiu Eduard Ohanesian: “Unul dintre initiatorii rapirii a fost gen. Ion Stefanut de la Antitero!”
Jurnalistul Ovidiu Ohanesian l-a acuzat ieri pe generalul Ion Ştefănuţ, şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (IPCT) din cadrul SRI, că a fost implicat în răpirea jurnaliştilor români în Irak. Potrivit lui Ohanesian, datele cu privire la implicarea lui Ştefănuţ în răpire i-au fost furnizate de un „oficial român“.
Jurnalistul a susţinut că fostul şef al Protecţiei Interne din SRI, generalul Ion Maranda, care „ştia tot, fără el nu mişca nimic“, a fost „măturat“ din servicii tocmai pentru că a aflat că Ştefănuţ nu ar fi fost străin de răpire şi a întocmit un raport în acest sens. Jurnalistul a refuzat însă să spună care a fost, concret, contribuţia lui Ştefănuţ la răpirea sa şi a colegilor lui, motivând faptul că a cerut Comisiei parlamentare de control a SRI să facă lumină în acest caz.
Genralul Ştefănuţ, actual şef al IPCT din SRI a scăpat basma curată din scandalul privind fuga lui Omar Hayssam din ţară, după ce Comisia SRI a decis că serviciul nu se face vinovat de fuga sirianului. Asta în ciuda faptului că una dintre unităţile conduse de gen. Ştefănuţ avea obligaţia, conform legii, să îl monitorizeze non-stop pe sirianul considerat un pericol pentru siguranţa naţională.
Ohanesian a solicitat în urmă cu o săptămână, atunci când a fost audiat la comisiei parlamentare de control a SRI, să fie audiaţi de urgenţă şi generalii Sorin Brăteanu, Ion Ştefănuţ, Adrian Isac şi Octavian Hârşeu. Mai mult, Ohanesian spune că a cerut şi desecretizarea raportului generalului Ion Maranda, care vorbea despre implicarea lui Ştefănuţ în răpirea jurnaliştilor români. „Cei din comisie m-au audiat, m-au înregistrat, şi gata. Nu au stabilit nimic. Oricum, comisiile sunt legate de mâini şi de picioare, nu prea au ce să facă. Asta e. Să vedem“, a spus jurnalistul, aduăgând că membrii comisiei nu l-au anunţat dacă îi vor audia sau nu pe ofiţerii respectivi. Jurnalistul a mai cerut şi în instanţă audierea generalilor respectivi, dar judecătoarea Sofica Dumitraşcu a refuzat, cu o excepţie. Generalul SIE Octavian Hârşeu, care însă a dispărut brusc. Deşi a fost citat de mai multe ori, acesta nu s-a prezentat la audieri.
Pentru a vă face o imagine completă a numelor implicate în acest caz, este necesar să devoalăm legăturile dintre cei nominalizaţi şi modul în care aceştia au crescut în grade. Astfel, despre şeful Secretariatului General al SRI, generalul Sorin Brăteanu, se spune că a fost „primul tătic“ al actualului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, pe care l-a şi năşit. Brăteanu l-a „crescut“ pe Coldea, după care l-a pasat în curtea generalului Ştefănuţ, la IPCT. În timpul scandalului privind răpirea jurnaliştilor, Coldea a fost introdus de cei doi generali SRI menţionaţi în vizorul lui Traian Băsescu, ulterior acesta fiind imediat promovat ca prim-adjunct al SRI (culmea!), exact în ziua în care preşedintele Băsescu semna decretul de trecere în rezervă a generalului Maranda. Despre Coldea mai trebuie spus că nu a dat examenul de licenţă în acelaşi an în care a absolvit studiile universitare, motivele invocate fiind „de ordin medical“ – după cum susţin oficialii SRI.
Generalul Ştefănuţ este o figură destul de controversată în serviciile de informaţii. El şi-a început activitatea la Securitate, fiind propulsat datorită faptului că tatăl său a fost şoferul politrucului Silviu Brucan, în perioada în care acesta a fost ambasador al României în SUA. Înainte de moartea lui Brucan, reporterii ATAC au încercat să îi ia un punct de vedere cu privire la ascensiunea generalului Ştefănuţ în SRI, dar acesta a refuzat să comenteze.
Generalul Octavian Hârşeu, fost număr doi în Ambasada României la Bagdad, a fost unul dintre cei mandataţi de statul român să negocieze cu ră- pitorii jurnaliştilor. Despre el mass-media a spus că ar fi ofiţer SIE, iar acesta n-a negat o asemenea ipoteză. Un alt personaj cheie în răpire este fostul ambasador al României în Irak, Ştefan Stuparu. Despre el jurnalistul Ohanesian a menţionat că a fost decorat de două ori de Băsescu ca să tacă: „El e ofiţer sub acoperire SIE şi a primit ordin să îl predea pe Munaf americanilor, a trecut peste primul-ministru şi peste ministrul de externe şi a executat ordinul. A primit ordinul de mult mai de sus. Gândiţi-vă că Băsescu l-a decorat a doua oară, cu două trei zile înainte de a fi suspendat, numai ca să tacă“. Jurnalistul a atras atenţia asupra asemănării dintre acest caz şi cel al ambasadorului României la Roma, Valentin Colţeanu, care a semnat, împreună cu alţi cinci oficiali străini, o scrisoare către Romano Prodi, urmare a căreia a fost rechemat la post: „După ce a izbucnit scandalul cu Colţeanu, MAE a răspuns răguşit, după câteva zile, că ambasadorul a avut aprobare verbală de la MAE. A primit telefon mai de sus şi el, ca şi Stuparu, adică de la Băsescu“. 05 Iunie 2007
Masoni la Ateneu
Sambata trecuta am fost la un concert privat gazduit de Ateneul Roman.
Instrumentistii Filarmonicii „George Enescu”, condusi de maestrul Cristian Mandeal, au fost mai insufletiti ca de obicei, interpretand celebrele „Mica serenada” a lui Mozart, „Dunarea albastra” a lui Strauss, „Dansul focului” al lui Manuel De Falla, „Dansul sabiilor” al lui Khachaturian si alte minuni ale muzicii clasice, cu o forta si o expresivitate unice.
Eu ascult deseori muzica clasica in masina si am o prietena draga, cu un exceptional simt al umorului, care, de fiecare data cand se urca in dreapta, imi zice: „Auzi, tu nu te-ai saturat de manelele astea??? Tot cu Guta si Adi Minune esti?” Zambim, desigur! Pretextul concertului a fost ca si pentru masoni a venit primavara… muzicala, ei fiind si organizatorii, si „beneficiarii” acestui eveniment.
Programul a fost superb, gandit nu doar pour le conaisseurs, ci si pentru profani.
Minunate si balerinele de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, care in pauza au incantat asistenta cu un balet impecabil.
Momentele de maxima virtuozitate instrumentala si emotie interioara, vitalizanta chiar si pentru suflete amortite, au fost shubertianul „Ave Maria”, „Adagio”-ul lui Albinoni (mai ales ca nu era cantat in memoria vreunui decedat), ci doar ca sa incante publicul prezent, si o varianta proprie, cantata in premiera, a Ochichornia.
Si, ca sa vedeti cum se nasc legendele si miturile populare… trebuie sa va povestesc ca ceea ce parea o certitudine pentru sutele de oameni prezenti in sala (si pentru cei care priviti fotografiile alaturate), si anume apartenenta mea la serviciile secrete, a fost, in fapt, o pura fatalitate. Am fost invitata la concert de organizatorul Elena Vernescu, doamna cu multa dragoste pentru cultura. Desi aveam rezervat un loc intr-o loja situata in plan secundar, in care m-am si asezat insotita de o prietena si de alti doi distinsi intelectuali, inainte de inceperea concertului, diplomatul Mircea Gheordunescu, fost director adjunct al Serviciului Roman de Informatii, pe care l-am vazut de trei ori in viata mea, m-a invitat in loja sa, aflata mai in fata, cu gentiletea unui barbat care, vazandu-ma micuta de statura, s-a gandit, probabil, sa-mi inlesneasca o vizibilitate mai buna a scenei. Si n-am refuzat invitatia. Desigur, cei din sala, care ne-au recunoscut, si-au spus fara dubii: „Iata dovada!” sau „Iata inca o dovada!” ca doamna Jucan este spioana, si de mult, nu de acum, din moment ce Gheordunescu, om vechi in servicii, o insoteste la concert! M-am amuzat mult, ma amuz si acum cand scriu, si-mi consolidez principiul potrivit caruia m-am obisnuit sa judec lucrurile in viata: nimic nu e cum pare. Iar daca va mai spun ca la dreapta statea si Florian Coldea cu sotia, legenda este deja imposibil de contrazis.
Apropo de Coldea, trebuie sa va spun ca n-am vazut in viata mea un chip mai impenetrabil, pe care nici macar muzica nu l-a miscat, ca al lui. Nu am reusit sa inteleg, nici macar sa deduc, daca i-a placut concertul, daca s-a plictisit sau daca, dimpotriva, l-ar fi vrut prelungit. Un ofiter de informatii perfect (sau poate tocmai de aceea imperfect!), care nu transmite nimic. Mircea Gheordunescu mi l-a laudat indelung, impartasindu-mi superlativele cu care toate serviciile omoloage SRI-ului le-au avut la adresa lui Florian Coldea de-a lungul timpului. Se pare ca, intr-adevar, in timp ce George Maior este cartea de vizita a institutiei, diplomatul cu discurs si portavocea in lume, Coldea conduce, in fapt, Informatiile, este omul care coordoneaza activitatea propriu-zisa. Din pacate pentru el, vorba unui prieten, este maximul ce va putea obtine in acest domeniu, intrucat directorul plin va fi intotdeauna o functie politica, iar Coldea, care s-a remarcat printr-o loialitate, de altfel laudabila, fata de presedintele Traian Basescu, nu va avea suportul unui viitor presedinte, daca il va chema altfel decat pe actualul. Ceea ce apreciez eu la Florian Coldea este nu numai relatia buna cu seful statului, cat mai ales aceea cu procurorul general, Laura Codruta Kovesi. Prietenii stiu de ce.
Am mai remarcat si faptul ca masonii sunt oameni eleganti, cu prestanta si cu aerul misterios ce-i caracterizeaza pe toti, transmitand vizibil superioritatea celui care apartine unei caste, unei organizatii superioare.
Numele a cel putin trei masoni celebri, Negruzzi, Alecsandri si Kogalniceanu, ne dominau de sus, pe de cupola Ateneului.
Am vazut oameni al caror liant raman principiile iubirii fraterne, al intr-ajutorarii (din pacate reciproce, caci rar am vazut masoni generosi cu cei din afara societitii!) si al adevarului, dar acel adevar doar de ei cunoscut si doar intre ei marturisit. Oricat ocultism ar acoperi masoneria, eu cred ca ramane o societate, si nu o secta, discreta, iar nu secreta.
Asta nu i-a educat insa, pe multi, in sensul de-a face diferenta dintre aplauzele normale pentru sfarsitul partiturii si cele nepotrivite de la sfarsitul partilor, care nu inseamna, de fapt, finalul. Avand in vedere insa ca masonii se ocupa cu organizarea politica si geostrategica a lumii, le scuzam nivelul muzical. O seara superba, in care m-am indragostit nu numai de muzica, ci si de unii oameni.
May 24th, 2020 
VR 
Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Posted in 
Tags: 
