Acum 21 de ani, R.S.Moldovenească a fost un cap de pod pentru lovitura de stat din România.
Mâna Moscovei din spatele revoluţiei române
Oricât ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atât că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti.
Lucrurile, de fapt, stăteau exact pe dos. Cu cât sovieticii se foiau mai mult în stânga Prutului, cu atât mai tare se degrada situaţia în dreapta lui.
Astăzi există probe indubitabile că îndărătul revoluţiei anticomuniste din România s-a produs o ordinare răsturnare de palat. În aceste condiţii, evenimentele la care am asistat în decembrie 1989 sunt privite acum dintr-o altă perspectivă. Şi nici nu-i de mirare. De la o distanţă în timp întregul se vede adesea mai limpede.
Ca să ne dăm seama ce se întâmpla în acele zile, haideţi să ne amintim de contextul evenimentelor. La finele lui 1989, la Chişinău lua turaţii perestroika. Basarabia trecuse la alfabetul latin. Cenzura, până atunci feroce, a lăsat-o brusc mai moale. Societatea era puţin ameţită de pe urma libertăţii nesperate care picase pe capul oamenilor ca o mană cerească.
Pe acest fundal, graniţa ferecată de la Prut şi regimul lui Ceauşescu păreau un atavism odios şi un obstacol enervant în faţa unirii fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului. Afară mirosea puternic a schimbare. Toată lumea aştepta căderea Cortinei de Fier.
În această situaţie, spiritele rebele de la Radio-Televiziunea de Stat de la Chişinău clocoteau. La începutul lunii decembrie 1989, fiind redactor în Departamentul Actualităţi TV, subsemnatul a scris, a redactat şi a difuzat, din propria-i iniţiativă, un comentariu critic despre caracterul desuet şi inuman al comunismului în general şi al celui românesc în special. Chiar a doua zi, în replică, ministerul de Externe de la Bucureşti a trimis o notă de protest la Moscova despre care fusesem informat la Chişinău de Ion Guţu, secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova. Surprinzător însă, nu au urmat represalii care în alte împrejurări n-ar fi întârziat să vină. Acest fapt nu putea fi întâmplător. Era un semn că Mihail Gorbacoiv cloceşte ceva contra lui Nicolae Ceauşescu.
TV Chişinău, aruncată-n luptă alături de Vocea Americii (pe post de Twitter – nota mea)
Coincidente stranii: Mircea Toma, cel pe care-l stim cu totii, s-a nascut in decembrie 1952, ca si Mircea Toma, fiul bolsevicului Sorin Toma Moscovici, redactorul sef de la Scinteia care dicta in oficiosul PCR condamnarile la moarte ale intelectualilor de dreapta. Mircea Toma oengistul sef si-a terminat facultatea in 1975, in acelasi an in care Mircea Toma, cel din fisa Securitatii prezentata in exclusivitate de Ziaristi Online, emigra in Israel.
Realizatoarea TV (inca de pe vremea PCR) Lucia Hossu Longin, secretar general al fostului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cercetator CNSAS, in prezent membra in Consiliul de Administratie al TVR, la data schimbarii “vanatorului de securisti” Marius Oprea cu sinecuristul Vladimir Tismaneanu a facut publica o “Scrisoare Deschisa” adresata in special Parlamentului Romaniei, in care dezvaluia lucruri nu prea placute despre Familia Tismaneanu. Respectiv, citez: “(…) de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor”. Cum nu mai e mult pana se implineste un an de la data dezvaluirilor doamnei Lucia Hossu Longin, tin sa-i reamintesc ca, in interesul opiniei publice si spre edificarea celor care mai trebuie sa se edifice, este de datoria ei sa-si tina promisiunea si sa publice Dosarul incriminatoriu. Nu de alta, dar dupa ce Tismaneanu a dus, din patul lui Arafat, o munca “pro bono” de peste un miliard de lei vechi, cine stie, cu un asemenea trecut de hot ordinar, ne-am putea trezi ca vinde si sediul IICCMER!
Lucia Hossu Longin: La o biată echipă de 40 de persoane (prin comasarea a două instituţii) se construieşte un organism de conducere de circa 20 de persoane. Cinci dintre cele mai importante atribuţii ale Institutului nostru – art.3 (paragrafele b, c, d, e, f) – au fost radiate pentru a fi înlocuite cu formulări „tip Tismăneanu”, de natură să nu ne mai permită investigarea şi identificarea principalilor vinovaţi din sistemul represiv şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu crimele săvârşite. Este o tăiere brutală, făţişă, a obiectivelor pentru care a fost creat Institutul.
Consider de o gravitate deosebită faptul că acest nou Consiliu ştiinţific, prin preşedintele lui, se ocupă de „monitorizarea activităţii de cercetare” (art.4-lit.5), că prin trimiterea secretarului ştiinţific al Consiliului în Comitetul director al Institutului, în executiv, practic se controlează activitatea de zi cu zi, şi, de asemenea, că „în pixul” preşedintelui acestui Consiliu ştiinţific stau şi propunerile privind membrii Comitetului director, care membrii, în mod firesc, erau numiţi de preşedintele IICCMER.
Eu îi propun domnului prim-ministru Emil Boc să schimbe denumirea acum improprie a Institutului nostru şi să-l numească Comisia Tismăneanu II, de îngropare a crimelor comunismului.
Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi”, care apar în documentul „Patrimoniu”, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor.
Aştept ca Parlamentul României să compare cele două Hotărâri de organizare a IICCMER, una dată în noiembrie 2009 şi cealaltă (anulând atribuţiile specifice ale Instituţiei) în 23 februarie 2010, şi să constate cât de serios este angajat premierul Emil Boc în investigarea şi condamnarea crimelor comunismului. Nu doresc să lucrez într-un muzeu al figurilor de ceară creat după dicteul domnului Tismăneanu.
Abrogaţi, domnule Boc, această Hotărâre care nu vă onorează!
„(…) Partidul Comunist din România – partid de tip nou, plămădit în focul marilor bătălii de clasă încinse în ţara noastră sub influenţa Revoluţiei din Octombrie – a luptat din primele clipe ale existenţei sale pentru unitate de acţiune şi unitate organică a clasei muncitoare.
(…) Călăuzindu-se după învăţătura leninistă care arată că tăria partidului constă nu atât în numărul membrilor săi, cât în calitatea lor, în devotamentul lor faţă de interesele clasei muncitoare, că partidul se întăreşte curăţindu-şi rândurile de elementele carieriste, nestatornice, duşmănoase, CC al Partidului Muncitoresc Român a hotărât, în baza indicaţiilor Congresului PMR, verificarea tuturor membrilor partidului.
Acţiunea de verificare a constituit o înaltă şcoală de educaţie revoluţionară pentru întregul popor şi s-a soldat cu scoaterea din rândurile PMR a unui mare număr de elemente necorespunzătoare, necinstite, descompuse moraliceşte sau duşmănoase.
Tăria partidului se verifică în permanenţă în cursul luptei pentru înfăptuirea politicii sale, pentru industria socialistă a ţării ca bază a dezvoltării sale, pentru transformarea socialistă a agriculturii, pentru întărirea continuă a statului de democraţie populară.
Linia sa politică nu poate fi aplicată dacă forţa conducătoare în stat, partidul, nu reprezintă o unitate de voinţă şi acţiune. Partidul Comunist nu poate îngădui ca o parte a membrilor săi să se constituie în vreun grup aparte, într-o fracţiune cu platformă şi program propriu.
(…) Congresul al II-lea al PMR ţinut în decembrie 1955, a făcut un impunător bilanţ al realizărilor poporului nostru, bilanţ cu care partidul şi întregul nostru popor se mândresc. Acest bilanţ dovedeşte fără putinţă de tăgadă că PMR este la înălţimea partidului de tip nou aşa cum l-a conceput Lenin, că poporul nostru are în PMR conducătorul capabil să-l ducă pe drumul vieţii noi. (…) Dar aşa cum arăta Lenin, cucerirea puterii înseamnă doar începutul revoluţiei socialiste. (…) Îndeplinirea sarcinilor măreţe ridicate de Congresul al II-lea al PMR în faţa poporului nostru nu ar putea fi îndeplinite dacă imensa majoritate a membrilor partidului nu ar răspunde la chemările conducerii sale ca un singur om, dacă partidul n-ar avea o disciplină de fier.
Stând ferm pe poziţiile marxismului creator, partidul nostru a respins cu hotărâre tendinţele anarhice ale unor elmente care sub presiunea ideologiei străine şi a propagandei duşmane au încercat, cu prilejul dezbaterilor Documentelor Congresului al XX-lea al PCUS, să stabilească unitatea şi rolul conducător al partidului în viaţa de stat şi obştească, în ideologie şi cultură.
Astfel, însăşi viaţa, înseşi cerinţele de partid şi ale construcţiei socialiste continuă adevăratele învăţăminte marxist-leniniste care demonstrează că lupta consecventă împotriva oricărei varietăţi de oportunism şi curăţirea rândurilor partidului de elementele oportuniste este o lege a dezvoltării partidului revoluţionar al clasei muncitoare.
(…) PMR, ca detaşament al mişcării comuniste internaţionale, ca unic partid de guvernământ al unei ţări care face parte din marea familie a ţărilor socialiste, este conştient de marea răspundere care apasă pe umerii săi şi înţelege să se călăuzească şi pe viitor de atotbiruitoarea învăţătură marxist-leninistă”
(Leonte Tismăneanu, şeful catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea „C.I. Parhon”, Bucureşti, „Drumul înfăptuirii Partidului unic al clasei muncitoare din Romînia”, „Viaţa Studenţească” – unde avea sa lucreze si fiul sau, Vladimir – , anul III, nr. 2, februarie 1958, p. 5).
„Despre predarea diferenţiată a ştiinţelor sociale se vorbeşte de multă vreme însă până astăzi, practic, ea nu a fost realizată. Într-adevăr, predarea diferenţiată prezintă o mare importanţă (…) astfel încât să trezească interesul studenţilor, să-i facă să înţeleagă politica partidului şi guvernului, lupta poporului nostru şi a clasei muncitoare pentru făurirea vieţii noi, să-i facă să înţeleagă sacrificiile şi eforturile eroice depuse de oamenii muncii pentru a le asigura şi lor, studenţilor, o viaţă liberă şi condiţii optime de pregătire. (…)
Mai trebuie spus că greutăţile şi lipsurile care apar în mod inevitabil în opera de construire a scoialismului nu trebuie ocolite de cursurile noastre deoarece atunci vom obţine efecte contrare celor urmărite de noi.
Problemele tratate vor coincide în liniile lor mari, dar felul în care va fi expusă lecţia va varia după posibilităţile şi personalitatea fiecărui cadru de predare în parte. Fără îndoială că acest procedeu nou, la înălţimea cerinţelor actuale de învăţământ nou superior, va influenţa în mod pozitiv eficacitatea cursului de socialism ştiinţific”
(Leonte Tismăneanu, şeful catedrei de socialism ştiinţific de la Universitatea „C.I. Parhon”, Bucureşti, „Viaţa Studenţească” – unde avea sa lucvreze apoi si fiul sau, Vladimir -, anul II, nr. 9, septembrie 1957, p. 6).
Leonte Tismaneanu in viziunea CC al PCR
Cronica Romana publica dosarul de cadre al lui Leonte Tismaneanu (tatal lui Vladimir Tismaneanu – foto) intrucat considera ca este o informatiei de interes national. Si asta, in virtutea faptului ca directorul Arhivelor Nationale, Dorin Dobrincu, a considerat ca este important sa fie dat publicitatii o nota abjecta, compusa de un securist, despre viata Prea Fericitului Parinte Patriarh. Cronica Romana da astazi publicitatii un document oficial despre mediul familial in care a crescut cel care a stat la baza primului atac impotriva Bisericii Ortodoxe Romane, presedintele comisiei prezidentiale, Vladimir Tismaneanu.
„PARTIDUL MUNCITORESC ROMAN/COMITETUL CENTRAL – Comisia Controlului de Partid – Bucuresti, 28 ianuarie 1964 – REFERAT cu privire la cererea de reincadrare in partid a lui TISMANEANU LEONTE.
Nascut la 26 februarie 1919 in Soroca, URSS/ Originea sociala: functionar/ Nationalitatea: evreu/ Studii: 3 clase de liceu si 2 ani Facultatea de Litere/ Data incadrarii in partid: 1933/ In prezent este secretar al Comitetului raional de Arta si Cultura din raionul T. Vladimirescu.
Ministerul Adevarului din 1984, instrumentele si comisarii de “corectitudine politica” ai neo-kominternului, i.e. Politia Gandirii: Cazul Tismaneanu pe Wikipedia, portalul “administratorilor anonimi” inruditi cu “idiotii folositori” ai Wikileaks. Obiect de studiu aprofundat:
Acest articol trebuie să respecte îndrumările referitoare la biografiile personalităților în viață. Afirmațiile negative și în special cele calomnioase introduse fără bibliografie sau cu o bibliografie insuficientă trebuie înlăturate pe loc. Regula celor trei reveniri nu se aplică în astfel de înlăturări de text. Inserarea repetată a unor astfel de afirmații se va raporta la pagina de reclamații.
Sa mai adaug ca de mult timp, VT a raspuns la/respins cvasi-tatalitatea acuzatiilor care i se aduc, si ca raspunsul lui nu este prezentat in nici o forma in acest articol, cu toate ca este de datoria editorilor sa nu introduca informatii neverificate? Sa mai adaug ca nici o sursa favorabila lui VT nu este citata in acest articol, cu toate ca acuzatiile care i se aduc aici sunt extrem de grave si provin dintr-o singura serie de surse, si cu toate ca aceste comentarii au fost publicate in unele din cele mai respectabile si neutre publicatii existente in Romania (22, Observator Cultural, Cotidianul, Dilema Veche etc.)? Sa mai adaug ca, in acest interviu din Observator Cultural, VT nominaleaza acest articol de pe wikipedia ca fiind parte a unei campanii negative impotriva sa?
In ce priveste sursa citata, Gutza: in primul rand, exista o politica prin care genul de surse de tip blog si forum nu sunt acceptate pe wikipedia – in engleza, il poti gasi aici. Daca cineva isi lanseaza un forum si publica acolo, fara posibilitatea de verificare si fara raspundere civila identica cu aceea a unui jurnalist in prea scrisa, tot ce-i trece prin minte (de exemplu, faptul ca lui Liiceanu “ii plac barbatii”, asa cum o sa gasesti pe acel site), atunci nu face parte din ceea ce wikipedia defineste ca “reliable source”.
Mai mult: pe langa faptul ca e ridicol sa-mi spuna cineva ca “prezentam toate punctele de vedere” atunci cand (a) articolul asta nu prezinta nici un alt punct de vedere si (b) “toate punctele de vedere” nu cadreaza cu politica wikipediei (care, asa cum am aratat, prezinta numai punctele de vedere din surse de incredere, publicate si responsabile – n-ai decat sa citezi “Ziua“, dar nu vad de ce sa citezi si blogurile lui Roncea!). Mai ales atunci cand toate materialele pe care le citeaza ca fiind opinia altora au fost deja publicate in alta parte (deci ar putea si ar trebui sa fie preluate de acolo).
Si inca si mai mult: pasajul pe care il re-adaugi tu, indiferent de unde ar fi citat, este formulat ca un advertisement pentru blogul ala, si face o afirmatie care este POV despre cine este contra raportului Tismaneanu (defineste in termeni vagi si dupa presupuse merite, in loc sa numeasca persoanele despre care pretinde ca sunt implicate in dezavuarea raportului – induce o concluzie). 79.114.190.235 30 noiembrie 2007 17:53 (EET)
Ok, poate îmi scapă mie ceva, sau poate nu vorbim despre același lucru. Eu pe “blog-ul” ăla citesc așa: “Asociatia Civic Media a mai primit, in anul 2006, din partea Uniunii Juristilor din Romania, Diploma de Onoare de Ziua Justitiei si Medalia de merit pentru promovarea deontologiei jurnalistice. Membrii ACM au mai fost premiati pentru activitatea lor publicistica si civica de Comisia Europeana, Clubul Roman de Presa, Uniunea Jurnalistilor Romani, Asociatia 15 Noiembrie Brasov 1987, Centrul Rezistentei Anticomuniste, s.a.“. Din câte-mi dau seama, există trei posibilități:
Tot citatul de mai sus este constituit exclusiv din minciuni sfruntate, caz în care într-adevăr avem de-a face cu un blog de doi bani și căruia-i lipsește orice urmă de onestitate;
Citatul de mai sus este corect, dar Dvs. ați decis că asta nu înseamnă nimic și avem în continuare de-a face cu un blog de doi bani;
Citatul este corect și ca atare sursa este de încredere.
Dacă mai există vreo altă variantă, vă rog să mi-o faceți înțeleasă. Dacă nu, eu înclin către punctul 3 — dumneavoastră?
Legat de faptul că formularea este poate nefericită, sau legat de faptul că punctul de vedere global al articolului nu este unul deosebit de neutru, constat că există o casetă POV la începutul articolului — sunteți liber să adăugați date noi pentru a contrabalansa situația.
Pentru moment voi reintroduce textul pe care l-ați șters. Aștept comentariile Dvs. —GutzaDD+ 30 noiembrie 2007 18:02 (EET)
Din ton se face știrea. Aș sugera să reformulați secțiunea respectivă într-o formă în care să aruncați lumină asupra contextului, dar păstrând legătura. Dacă mai vrea cineva să arunce o părere, este binevenit. —GutzaDD+ 30 noiembrie 2007 18:34 (EET)
Întemniţat în subsolul clădirii Securitatii de la Tiraspol, la începutul lunii mai, ziaristul Ernest Vardanean a reuşit să transmita un S.O.S. în care afirmă că este torturat şi cere ajutor pentru soţia şi cei doi copii ai săi, care, susţine el, sunt ameninţaţi de autorităţile transnistrene, publica Adevarul din Moldova si Armenia Now. Pe Facebook exista un grup de ziaristi, constituit inca de la arestarea jurnalistului, prin care se cere eliberarea acestuia. Totodata, Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind şi Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova solicită sprijin internaţional pentru eliberarea jurnalistului Ernest Vardanean. Rapit si detinut de securistii de la Tiraspol la fel cum au procedat teroristii de la Bagdad cu ziaristii romani, Vardanean a fost condamnat, ilegal, la 15 ani de inchisoare, la fel ca patriotii romani din fostul Grup Ilascu.
„În numele tuturor sfinţilor, vă rog foarte mult, salvaţi-mi viaţa şi pe cea a copiilor mei. M-au făcut să spun că am spionat şi am trădat Transnistria în favoarea Republicii Moldova. Mă lovesc periodic şi mă ameninţă că mă vor supune unor acte “inventive” de tortură care să nu lase urme. Mi-au ameninţat soţia şi copiii. (…) Rog să nu fie date crezării filmările montate cu interogatoriile şi acuzaţiile de trădare şi spionaj care-mi sunt aduse. Aici, oricine poate fi făcut să mărturisească orice “, a transmis Vardanean printr-un S.O.S. transmis portalului Armenia Now si publicat de Ziua Libertatii Presei, 3 mai, anul acesta.
Cine este Ernest Vardanean?
Ernest Vardanean s-a născut la 11 mai 1980 în Armenia. Familia sa s-a mutat în Moldova după cutremurul catastrofal din decembrie 1988, care a făcut zeci de mii de victime şi a lăsat fără locuinţe sute de mii de persoane. Deja la Tiraspol, Ernest a absolvit şcoala medie, cu menţiune. În 1997 a fost admis la Facultatea de Relaţii Externe, Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii de Stat din Moldova, iar în 2002 şi-a susţinut diploma de licenţă, la specialitatea politologie.
A lucrat în presa oficială de la Tiraspol
Revenind la Tiraspol după facultate, a lucrat la agenţia de presă oficială a administraţiei transnistrene „Olvia-press“. Corespondenţele şi analizele sale apăreau frecvent pe site-ul agenţiei, dar şi în alte instituţii mass-media din stânga Nistrului. Potrivit unui CV publicat pe site-ului www.ernestvardanyan.do.am , în 2005, Ernest Vardanean a candidat la alegerile pentru funcţia de deputat în aşa-numitul „soviet suprem al republicii moldoveneşti nistrene“ (organul legislativ de la Tiraspol), dar nu a fost ales. După asta s-a angajat la agenţia rusească de ştiri „Novyi Region“, unde a lucrat până în 2008.
De la comsomoloşti la ONU
Ulterior, a lucrat o perioadă la Chişinău, în anonimat, pentru ziarul „Puls“ al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova, făcând naveta de la Tiraspol. La momentul arestării sale de către serviciile secrete transnistrene (la 7 aprilie 2010), jurnalistul şi politologul Ernest Vardanean nu era angajat oficial la nicio instituţie media, aşteptând să fie confirmat într-o funcţie minoră la secretariatul ONU din New-York, pentru care aplicase încă în 2009. Obţinuse funcţia având atuul de bun cunoscător a mai multor limbi (rusă, română, armeană, engleză, franceză, germană), având trecute în CV şi mai multe stagii şi vizite peste hotare (printre care ediţia din 2009 a Universităţii de Vară a Şcolilor de Studii Politice din Europa, proiect susţinut de Consiliul Europei).
L-a criticat pe Smirnov
Potrivit Radio „Europa Liberă“, Ernest Vardanean era binecunoscut în cercurile politice din Tiraspol şi cele diplomatice şi politice din Chişinău, iar în perioada de maximă tensiune, la sfârşitul lui 2008, între administraţia transnistreană şi fostul preşedinte al „sovietului suprem“ Evgheni Şevciuc, a exprimat de mai multe ori, opinii critice la adresa lui Igor Smirnov în interviuri acordate mass-media de la Chişinău.
Potrivit mai multor surse, Ernest Vardanean nu a făcut parte din niciun partid sau mişcare social-politică, nu a participat la acţiuni de masă şi nu a publicat articole împotriva „republicii moldoveneşti nistrene“.
Ernest Vardanean este căsătorit. Soţia sa, Irina, şi cei doi copii (o fată şi un băiat) continuă să locuiască la Tiraspol, amintesc jurnalistele Domnica Negru si Alina Ţurcan pentru Adevarul, editia de Republica Moldova.
FRJ MediaSind şi Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova solicită sprijin internaţional pentru eliberarea jurnalistului Ernest Vardanean
Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind împreună cu membrul său afiliat Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova protestează faţă de condamnarea jurnalistului Ernest Vardanean la 15 ani privaţiune de libertate de către regimul ilegal de la Tiraspol.
Ernest Vardanean a fost reţinut în data de 7 aprilie 2010 de autorităţile autoproclamate transnistrene pentru presupuse acţiuni de înaltă tradare şi spionaj! Aşa-numitul proces împotriva jurnalistului a fost desfăşurat cu uşile închise, fără ca deţinutul să aibă drept la apărare calificată, în condiţii identice cu cele din epoca stalinistă.
Sorin Bogdan: Dimineata de 18 decembrie 1989 m-a gasit la prietenul meu, gabi, care avea un apartament la parterul unui bloc de langa bastion. nu reusisem sa dorm deloc. am iesit pe strazi sa vad urmele luptelor. in fata librariei “mihai eminescu” din piata operei inca se mai vedea o gramada de cenusa, din care adierile vantului smulgea cate-o pagina arsa pe jumatate din volumele cu opera de inestimabila valoare a lui ceausescu. autoritatile adusesera mesteri care erau zoriti sa inlocuiasca vitrinele sparte. parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” era o ruina, iar peretii negri si arsi ai blocului aminteau de incendiul de aseara. toata piata era plina de trupe de militie si garzi patriotice, comandate de civili in scurte de piele gri-petrol, cu automate de gat, care se rasteau la oamenii ce nu grabeau pasul si priveau cu nedisimulata satisfactie urmele luptelor. se decretase stare de necesitate si timisorenii nu mai aveau sa circule pe strada in grupuri.
in dimineata aceea am facut una din cele mai mari nebunii din viata mea. ma intalnisem cu zoran si cristi, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, studenti la medicina. ne povesteam prin ce trecusem peste noapte si eram ingrijorati ca la radio europa libera nu se pomenise inca nimic despre ce se intamplase. circulau tot felul de zvonuri prin oras despre mii de morti si raniti. cristi a venit cu ideea sa mergem la spitalul judetean sa vedem cu ochii nostri adevarul. prietena lui de atunci era fiica doctorului aurel mogosanu, seful sectiei anestezie-terapie intensiva (ati), care il simpatiza. si-au luat halatele, iar zoran mi-a dat si mie unul, de la el.
spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata si n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. “studenti,” a explicat cristi si ne-a lasat sa trecem. in inconstienta noastra, nu ne-a fost teama nici o clipa ca ar fi putut sa ne legitimeze si, cum eu nu aveam carnet de student, am fi dat de dracu’. in holul spitalului, ne-am imbracat din mers cu halatele, moment in care am izbucnit toti trei intr-un ras isteric: halatul meu nu avea o maneca ! eram nebuni de legat ! zoran a gasit intr-o clipa solutia: mi-a smuls si cealalta maneca. nici azi, dupa 20 de ani, nu inteleg cum de nu s-a prins nimeni de impostura.
doctorul mogosanu a inteles dintr-o privire de ce am venit. si-a pastrat calmul si ne-a trimis pe sectie. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: “plaga impuscata” sau “plaga impuscata transfixianta“. unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. imi amintesc ca unul dintre ei ne-a povestit ca fusese impuscat din intamplare, cand iesise de la film, din cinema “studio”, si habar n-avea ce se intampla afara. il tin minte pentru ca l-am revazut dupa 22 decembrie pe un post de televiziune cu o alta poveste, plina de eroism, in care el fusese in primele randuri ale manifestantilor anti-ceausisti cand armata a deschis focul. nu am aflat niciodata cand a spus adevarul, insa doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. ceilalti au preferat sa ne minta ca au fost loviti de gloante ricosate si isi exersau cu noi povestea pe care o inventasera pentru viitoarele anchete. unul dintre ei ne-a dat un numar de telefon si ne-a rugat sa-i anuntam familia.
Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare
*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.
* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.
* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.
* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.
* Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”*
* Sorin Preda / Scinteia Tineretului, 18 decembrie 1989
“Pe masura ce devenea mai megaloman si mai autoritar, Ceausescu era cu atat mai putin inclinat sa accepte orice forma de conducere colectiva. Dupa cum s-a mentionat, in anii 1970, el a eliminat complet factiunea politica ce il ajutase sa ajunga in pozitia de lider absolut al partidului. Elena Ceausescu si secretarul Comitetului Central, Emil Bobu, decideau in legatura cu toate numirile importante de personal. Fiul cel mic al cuplului, Nicu, a devenit membru supleant al Comitetului Executiv al PCR si prim-secretar al organizatiei de partid a judetului Sibiu. Desi era binecunoscut pentru stilul sau de viata scandalos, Nicu era aparent pregatit sa-i succeada tatalui sau.” Asa incepe, de-a dreptul scolareste, concluzia Raportului Tismaneanu, parvenit ieri redactiei ZIUA dintr-o sursa din interiorul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste.
“Scrisoarea celor sase” mai importanta decat 15 noiembrie 1987
Dupa ce aproape ignora total rezistenta armata indelungata din munti – singura din spatiul ex-comunist – si expediaza miscarea anticomunista de la Brasov, din 1987, intr-o singura fraza, raportul analizeaza insa perestrokia gorbaciovista in alte douazeci. Silviu Brucan este, de exemplu, laudat pentru ca “si-a asumat riscul de a-l critica public pe Ceausescu”, in martie 1989 (cand oricum sfarsitul lui Ceausescu fusese decis deja, la Moscova, nota red.), in “Scrisoarea celor sase”, tratata ca un eveniment de cotitura in caderea regimului comunist. Circa zece fraze. Printre care: “Memoriul a reprezentat un punct de cotitura. Pentru prima data in istoria PCR, activisti importanti ai partidului indraznisera sa puna sub semnul intrebarii presupusa infailibilitate a secretarului general si se constituisera practic intr-o factiune politica a unui partid leninist in care fractionismul fusese considerat intotdeauna un pacat mortal”.
Gafa monumentala: “revolutia” lui Laszlo Tokes si spionii URSS lipsa
Regimul stalinist-nationalist al lui Nicolae Ceausescu, dupa cum se spune in Raport, a fost daramat prin “revolutiei romana” ale carei “momente esentiale” sunt “bine documentate”. “Revolutia a inceput la Timisoara in 15 decembrie, scanteia pornind de la un mic grup de credinciosi adunat in jurul casei reverendului Laszlo Tokes, un preot calvinist rebel care urma sa fie mutat fortat de la postul pe care il ocupa in Timisoara din cauza luptei sale pentru drepturi religioase. Initial, multimea era compusa din membri ai comunitatii maghiare care isi manifestau sprijinul pentru liderul lor spiritual. Ulterior, demonstratiei de solidaritate cu Tokes i s-au alaturat si alti cetateni ai Timisoarei, transformand-o intr-o demonstratie impotriva regimului comunist”. Aceasta presupunere “bine documentata”, care ii apartine profesorului Tismaneanu, este insa contrazisa vehement de istoricul Alex Mihai Stoenescu, autorul “Istoriei loviturilor de stat din Romania”. Aceasta asertiune este total falsa, afirma istoricul militar. “Revolutia a inceput la Iasi (in 14 decembrie” – nota. red.), iar curajul lui Tokes este o inventie, atitudinea sa – dincolo de legaturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrara imaginii proiectate in universitatile americane de Vladimir Tismaneanu; minoritatea maghiara n-a avut nici un rol, violentele de la Timisoara fiind provocate si intretinute profesionist de cetateni romani, in majoritatea lor etnici romani, pregatiti pe teritoriul Ungariei si introdusi in tara cu scop diversionist”, scrie Alex Mihai Stoenescu in volumul “Revolutia din decembrie 1989, o tragedie romaneasca”. In Raportul Tismaneanu urmeaza apoi o intreaga compunere romantata despre “revolutia” romana, din care lipseste insa total, din pacate, rolul serviciilor secrete straine, in special a celor din spatiul comunist rasaritean, a caror implicare directa a fost pana acum dovedita de catre experti militari si de informatii.
Comisia nu stie numarul ranitilor revolutiei
Si ajungem la morti. Copia intrata in posesia ZIUA demonstreaza, iarasi din pacate, neprofesionalismul acut al autorilor Raportului, care s-au folosit pana acum de numele si autoritatea presedintelui Romaniei, Traian Basescu: “Romania a fost singura tara din Europa de Est care, in procesul revolutionar din toamna anului 1989, a inregistrat morti si raniti. Anume: 1104 morti; 162 pana la 22 decembrie 1989 si 942 intre 22 si 27 decembrie. Peste 3300(?) de raniti; 485(?) pana la 22 decembrie 1989 si 2815(?) raniti intre 22 si 27 decembrie. Trebuie sa ne informam oficial de la dl. gen. Dan Voinea”, apare scris in ciorna. Totusi, dramatic pentru dimensiunea supermediatizata si supragonflata a acestei Comisii ca, la 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, sa nu stie nici unul dintre “reputatii” ei membri cati raniti au fost inregistrati in acele zile sangeroase.
Romanta merge mai departe: “Odata ce Nicolae Ceausescu a parasit sediul Comitetului Central, s-a creat un vid de putere care a fost umplut de reprezentanti ai frustratului aparat de partid si ai armatei, precum si de cativa membri ai maselor revolutionare. Avand in vedere ca nu a existat nici o opozitie clandestina semnificativa fata de Ceausescu, acest lucru nu a fost surprinzator. De ce e ignorata conspiratia/opozitia clandestina de sorginte moscovit-gorbaciovista a grupului Iliescu-Militaru-Magureanu ramane un alt mister.
In Concluziile Raportului se arata totusi “necesitatea analizei, repudierii si condamnarii regimului comunist”. “Putem afirma ca regimul comunist din Romania (1945-1989) a fost nelegitim si criminal”, se spune in Raport, subliniindu-se ca, “in contrast cu diversele tendinte revizioniste si cu miturile epocii Ceausescu, Comisia Prezidentiala sustine ca a existat o continuitate intre perioada Dej si perioada Ceausescu”. Apar numele unor politicieni: Ion Iliescu si “barzii oficiali ai ceausismului, poetii de curte Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor”. Activistul comunist Leonte Tismaneanu, tatal autorului principal, nu lipseste nici el din raport (dar fara a fi condamnat prea tare – nm). Dar nici Octavian Paler ca si “protocronistii”. Comunismul trebuie condamnat insa si pentru “persecutarea minoritatilor de gandire de la Asociatia Teosofica Romana in anii 1950 si pana la prigonirea miscarii Meditatiei Transcendentale in anii 1980” (prietenii stiu de ce – nm). No comment.
Afacerea “anticomunismului” si erorile Raportului
Nici activitatile de dupa condamnare nu sunt uitate, cum ar fi “Crearea in diverse localitati a unor muzee ale ororilor comunismului” si infiintarea unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania Asemeni Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington “cu o anumita echipa, desi un proiect similar exista deja in curs” ca si crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice si organizarea unei conferinte internationale pentru condamnarea crimelor comunismului, aspecte enuntate deja de o parte a societatii civile. Raportul Tismaneanu nu slujeste interesele statului roman afirma Grupul de reflectie pentru protectia adevarului istoric intr-un document public. Analistii afirma ca acesta “este reprezentativ pentru o conceptie neocominternista, de esenta trotkista, escamotand adevarurile axiale si propagand, in subtext, mai multe teze false cu functie mistificatoare si cu efecte profund daunatoare in raport cu adevarul romanesc integral si cu interesele de maine ale Romaniei”. Raportul ascunde adevaratul caracter al comunismului: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, antinational, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Raportul trece sub tacere conflictul ireductibil intre comunism ca sistem satanist, anticiristic si antinational si Biserica crestina oricare ar fi fost aceasta, catolica, greco-catolica, protestanta, neoprotestanta. Raportul nu trateaza corespunzator nici rezistenta armata din munti, nici despre rezistenta taraneasca la colectivizare, nici despre sistemul concentrationar creat de comisarii rosii veniti pe tancurile armatei rosii “eliberatoare”. Raportul nu trateaza elocvent internationala Kominternului, care a produs fortele legitimiste ale “revolutionarilor neocominternisti”. Raportul ignora suferinta Bisericii ortodoxe si a miilor de preoti arestati si batjocoriti si odiosul “fenomen Pitesti”, cu experimentele sale anti-umane. Raportul pare sa fie elaborat din unghiul de privire al gorbaciovismului si gorbaciovistului, asezand astfel sistemul sovietic gorbaciovist intr-o lumina duioasa si glorioasa totodata, de sistem eroic, fiindca a “indraznit” sa lupte contra lui Ceausescu si a sistemului ceausist. O atare tenta aseaza raportul sub semnul unei simpatii intratextuale fata de sovietismul gorbaciovist si deci fata de teza unui socialism umanist, teza care nu este conforma cu adevarurile pentru care au murit tinerii in revolutia din decembrie 1989 si nici eroii rezistentei anticomuniste din muntii Romaniei, din Basarabia si din Bucovina, afirma analistii citati. In concluzie, raportul Tismaneanu pare sa fie o grosolana mistificare a adevarului integral asupra comunismului. Daca presedintele Romaniei isi va insusi un atare raport va trebui sa stie ca prin intermediul acestuia nu sunt slujite nici interesele Romaniei, trecute, prezente si viitoare si nici cel ale statului roman. Raportul Tismaneanu se va transforma, cel mai probabil, intr-un esec penibil, rusinos pentru institutia prezidentiala.
Aflat deja in campanie electorala pentru posibilele noi anticipate de la Chisinau, premierul Republicii Moldova, Vladimir Filat, a starnit zilele acestea un mare fas, realizat probabil de unul dintre “spin-doctorii” sai, privind interzicerea unei carti – “Sexul povestit celor mici” – aparuta in… 2004, pe vremea cand prim ministru era colegul sau de duet “de centru-dreapta”, Vasile Tarlev. Dupa vreo doua zile de furtuna, azi s-a anuntat la Chisinau ca cartea nu va fi scoasa din librarii, prilej de of-uri si icneli din partea… Mitropoliei celuilalt Vladimir de Moscova. Si-uite-asa si-a transferat stafeta de “aparator al drepteicredinte” fostul sef al SIS, Valeriu Pasat, mereu aflat de-a stanga lui Vladimir al “Intregii Moldove”, celui de-al doilea Vladimir al Moldovei (aflat de-a stanga celui de-al treilea Vladimir), Filat cel preocupat de soarta copiilor si “sexul povestit celor mici” dupa… sase ani de la aparitia cartii si aproape doi de cand e premier.
December 24th, 2010 
VR 
Acum 21 de ani, R.S.Moldovenească a fost un cap de pod pentru lovitura de stat din România.
Posted in 
Tags: 
