Larry L Watts: „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu aşa prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”
Important e să nu confunzi guvernul cu gaşca şi cu servitorii, să nu se traducă „omul meu de încredere” prin „prostul meu, sluga mea”. Mi-e teamă că Baconschi nu se califică nici măcar la categoria asta — „prostul meu, sluga mea”. El îşi închipuie, probabil, că a prins încă o sinecură.
Florin Calinescu: “Diferenta dintre mine si fostii mei colegi de la Catavencu este ca eu sunt civil. Dar astia de la Catavencu nu fac parte din structurile NATO ci din cele diametral opuse… Ei au treaba cu alte servicii… Toata lumea stie cum a venit Mircea Toma la Catavencu: in uniforma!”
Simpaticul batranel Mircea Toma se pare ca e mandru ca ar putea sa fie fiul nelegitim al lui Sorin Toma Moscovici, ziaristul moscovit de la Scinteia care cerea condamnarea la moarte a detinutilor politici. Cel putin de semanat, ii seamana. Unde mai pui si ca Toma de azi se bucura ca e la fel de sinecurist ca si Toma de ieri… Cel putin asta reiese din articolasul sau din Kakamikaze in care, insa, din graba de a pune mana pe pixul altora nu-si mai vede de pixul lui si-mi da cu sic ca as fi scris gresit “Mircea Toma, cel pe care-l ştim cu toţii (sic), s-a născut în decembrie 1952, ca şi Mircea Toma, fiul bolşevicului Sorin Toma Moscovici”. Chiar asa? Si pluralul articulat ce facea?
La fel de slabista – marca onanisului intelectual Volodea Tismaneanu -, este si remarca ca “Victor Roncea – unul dintre cei mai serioşi biografi ai mei ( 🙂 – nm), un tânăr (hai ca nu mai sunt nici eu prea tanar 🙂 – nm) care a preluat ştafeta de la deja obositul Corneliu Vadim Tudor”… Hai, ma, nea Toma necredinciosul!… dupa 20 de ani si tot cu asemuirea asta ati ramas in gura? Mai schimbati si voi placa! Cine ma citeste stie foarte bine care este opinia Roncea.ro despre maestrul in manuirea ventilatorului de rahat si hotul de texte (inclusiv ale mele) Corneliu Vadim Tudor, mai ales de cand, ca “Euro-tribun al homosexualilor”, militeaza la Bruxelles pentru aceleasi anormalitati pedofilo-curlangiste ca si Mircea Toma si “Coalitia pentru o Romanie murdara”, in Parlamentul de la Bucuresti.
Poate ar fi cazul sa repet, totusi, pentru ofiterii de/din presa: Vadim Tudor si revista lui, “Romania Mare”, este doar fata aceleiasi ruble ruginite, unde, pe spate, de 20 de ani, se lafaie Catavencu si piticii de gradina ai lui Vintu (sau ai cui da mai mult), de la Toma la Buscu, creatii de duzina ale aceleiasi centrale KGB-FSN. Astazi se stie foarte clar ca scriitorul anticomunist Dan Petrescu si-a dat demisia de la Ministerul Culturii lui Iliescu, unde trona “disidentul” Andrei Plesu, dupa ce tov ministru FSN i-a aprobat hartie si tipografie color lui… Vadim Tudor, la cererea lui… Petre Roman, “Neulanderul” reclamat apoi cu gura plina in “Romania Mare”, ca sa se perpetueze conceptul “antisemitismului visceral al romanilor” si sa se ingroape sub steagul Unirii nationalismul romanesc, Basarabia, Bucovina, Transilvania… Pe partea cealalta, tov disidentul sef al KGB si AVO, Mircea Dinescu, fonda… “Catavencu”. Unde, asa cum avea sa marturiseasca Florin Calinescu dupa niste ani, “colegii sai militari de la Academnia Catavencu” , “urechisti si raspandaci”, marsaluiau in pas de gasca ca in Piata Rosie de la Kremlin. Pe scurt, “Romania Mare” si “Catavencu” sunt ca FSN si GDS, ca Kamikaze si Realitatea TV.
Greu, greu cu batranetile fraierilor cu cioc, biete curve gaozare din bordelul tuturor serviciilor antiromanesti.
„Cu prieteni ca aceştia… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”
Ziaristi Online.ro publica fragmente din „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” („Cu prieteni ca aceştia… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”), noua lucrare a istoricului american dr. Larry L Watts, un excepţional cunoscător al realităţilor româneşti ante şi post-decembriste. Este o carte-document, care va vedea curând lumina tiparului la Editura Rao, dezvăluind publicului autohton, dar şi observatorilor internaţionali, amănunte absolut senzaţionale din culisele politicii şi ale spionajului, care au precedat revoluţia din decembrie ‘89 şi manevrele care i-au urmat. Bazat pe o serie de documente extraordinare din arhivele serviciilor speciale americane si nu numai, studiul lui Larry Watts oferă o perspectivă cu tentă explozivă asupra unor evenimente şi persoane privite până acum din cu totul alte unghiuri. Fragmentele sunt obtinute in exclusivitate de Civic Media.ro.
Fost consultant RAND, Larry Watts a absolvit cu master Universităţile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Intre 1990 şi 1991 a fost conducătorul Biroului IREX din Bucureşti , pînă în 1997 a fost Senior consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România.Din 1990, dl.Watts a fost consilierul mai multor autorităţi române, în probleme de reformă democrată şi control asupra instituţiilor statului. A fost implicat direct în înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităţi Naţionale. A semnat numeroase cărţi şi studii de istorie, între care “Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, “O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918-1941”- volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu, co-editor la “Globalization of Civil-Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Articolelele şi studiile sale au apărut frecvent în publicaţii precum “Studies in Intelligence”, “Problems of Post-Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security” s.a.m.d.
Prima parte a studiului examinează geneza transformării României din aliat în inamic al blocului sovietic, a eforturilor sale de a ieşi de sub dominaţia sovietică în domeniul spionajului şi ameninţarea pe care o reprezenta pentru Moscova. Din demersul publicistic al lui Larry Watts putem trage concluzii privin operatiunea de reocuparea a institutiilor statului roman prin aceleasi modalitati ca si kominternistii bolsevici Valter Roman, Leonte Tismaneanu, Leonte Rautu, Gizela Wass sau Dionis Patapievici. Printr-o coincidenta, aceste nume importante de agenti kominternisti NKVD-isti din perioada ocupatiei sovietice se afla astazi pe aceleasi firmamente politico-institutionale prin urmasii lor directi.
Capitolul al II-lea la lucrarii, intitulat “Ambiţii imperiale, conflicte comuniste”, este pus de Larry Watts sub un Motto al lui…Leon Troţki, din 1921 :
”Aceste fapte fac lumină asupra declaraţiilor ciudate, deplasate şi absolut monstruoase făcute de unii…referitoare la faptul că între România, Rusia şi Ucraina “relaţiile de bună vecinătate” ar fi avut un loc primordial. Dacă am da o interpretare mai largă acestui tip de relaţii de bună vecinătate, diferenţa dintre război şi pace ar dispărea cu totul…” De-a lungul primelor 30 de pagini din acest capitol , reputatul istoric american relatează cronologic, cu date concrete, că, de fapt, „lupta clandestină dintre România şi celelalte state membre ale Tratatului de la Varşovia a fost ecoul unei scheme de comportament cu o durată de peste…un secol”!
„Puterile imperiale , direct implicate în regiune – Imperiul Rus, Monarhia Austro-Ungară sau Imperiul Otoman – nu puteau privi favorabil unificarea şi independenţa Principatelor Române(…) In special Rusia ţaristă şi partea ungară a dualei monarhii se temeau că unirea principatelor ar reprezenta o irezistibilă atracţie pentru majorităţile etnice româneşti din Basarabia şi Transilvania(…)Astfel de temeri erau bine motivate, dat fiind şovinismul extreme al conducătorilor ruşi şi maghiari împotriva locuitorilor români, care fuseseră privaţi de drepturi, în secolele 19 şi 20. Atât St.Petersburgul, cât şi Budapesta se temeau că un stat românesc consolidat va constitui un punct de reper pentru mişcările naţionale ale popoarelor din Europa de Sud-Est”
Cu alte cuvinte, istoricul american demonstrează că strânsa legătură ruso-maghiară a căutat să submineze mai bine de un secol consolidarea statului şi credibilitatea României, ca potenţial partener pentru puterile externe. Din acest al doilea capitol al lucrării, Ziaristi Online.ro publică fragmentul intitulat “Influenţa asupra politicii Cominternului”, care priveste inclusiv Basarabia, iar ultima parte este dedicata Unitatii speciala anti-KGB a DSS si perceptiei serviciilor speciale americane asupra activitatii acesteia.
“Prelucrareatrecutului propriu sau a celui colectiv –Vergangenheitsbewältigung -, nu poate fi facuta fara un cadru teoretic clar si adaptat la mentalitatea unei culturi, fara cunostinte, ipoteze, clarificarea sensului pentru care o faci si a finalitatii. Ea trebuie legata de scopul obtinerii unei constiinte largite de sine sau colective, de schimbare a erorilor de gîndire si a premizelor care au determinat problemele, chiar de restabilirea reperelor morale ale unei traditii. Nu am în vedere aspectul religios sau îngust al moralitatii, ci o atitudine deschisa, cinstita si corecta fata de greseliletrecutului. Prelucrareatrecutuluicolectiv a început la noi abia dupa decembrie 2006 prin atitudinea oficiala a statului român de condamnare a comunismului si a Raportului Tismaneanu. Ea trebuie continuata si completata prin analize efectuate în cadrul fiecarei bresle profesionale sau institutii.(…) Personal sînt pentru o vina colectiva si nu pentru judecatile de tipul “numai individul X a facut infractiunea Y”.” – Psihoterapie.net
Mai pe intelesul tuturor, sinteza operatiunii de “prelucrare a istoriei” aplicata poporului roman – “vina colectiva” -, indiferent de perioada istorica, de la cea interbelica la dictatura comunista, este: “Romanii au ucis, au ucis, au ucis”, dupa cum spunea cineva, un domn care uitase ca a fost trimis de unguri la Auschwitz, din Ardealul ocupat de amiralul de Balaton, Miklos Horthy. O astfel de “prelucrare a trecutului” realizeaza si Constantin Popescu cu filmul sau “Portretul luptatorului la tinerete”, sponsorizat de CNC si HBO, prin grija fratelui “evanghelistei” Alina Tatiana Mungiu, Cristian Mungiu. Difuzat prin compania de distributie a aceluiasi Mungiu – foarte “inspirat” denumita Voodoo Films – filmul, primul dintr-o serie de trei, a fost elogiat rapid de nostalgici si naivi, mai ales dupa ce, cu abilitate diversionista, a fost contestat de mai multi intelectuali evrei (protest reprodus la indigo acum si in cazul Cristoiu – Eugenia Voda). In realitate, rezistenta anticomunista prezentata edulcorat in film tinteste tocmai rescrierea istoriei, prelucrarea trecutului, conform directivelor lui Tismaneanu si ai lui: dezbracati de credinta si cauza, partizanii sunt niste golani de cartier, ahtiati dupa sange, bautura si femei, niste aventurieri de duzina, fara neam si fara tara (in lipsa unei identitati nationale si a apartenentei la o ideologie clara a participantilor la rezistenta armata anticomunista din munti, intreaga poveste poate fi transbordata bine-mersi, pentru un ochi strain, in orice alt colt al Europei – vezi exemplul video de mai jos).
Pretinzand ca reproduce anii indelungati de rezistenta in munti ai lui Ion Gavrila Ogoranu, Constantin Popescu reuseste sa-si bata joc tocmai de esenta luptei anticomuniste a badiei: credinta in Iisus Hristos si in mantuirea poporului roman eliberat de comunismul impus de agentii Moscovei si hoardele bolsevice, aspecte “minore” ignorate total in film. De asemenea, azi, cand se cunoaste foarte clar, statistic, ca marea majoritate a luptatorilor din munti era formata din legionari si tineri din Fratiile de Cruce, absenta cu desavarsire a acestei mentionari contribuie la edificarea teoriilor neo-roller-iste ale gastii Tismaneanu. De altfel, unul dintre pudelii lui Tismaneanu, membru al Comisiei de trista amintire si redactor principal la revista “22” a GDS, Armand Gosu, scolit, in buna traditie a inaintasilor sai, tot la Moscova, avea sa proclame in Evenimentul Zilei esenta “prelucrarii trecutului” in acest caz: „Rezistenţa n-a fost o mişcare a legionarilor”. Milioanele de file ale Securitatii sustin insa exact contrariul: “banditii” din munti erau legionari. Asa cum era si badia Ion Gavrila Ogoranu. Fapt ascuns ca o rusine in Portretul falsificat al luptatorului la tinerete.
Daca pe la proiectiile din Romania regizorul Popescu, teleghidat de Mungiu, cauta sa castige simpatia batranilor, pentru a-si asigura baza urmatoarelor episoade scose din laboratorul de prelucrare a trecutului, nu la fel de mult ii pasa de acestia in strainatate. “Adevarurile” lui Popescu despre luptatoriii anticomunisti din munti sunt exprimate negru pe alb in catalogul Festivalului de la Berlin: “many of the fighters were common thieves, hot-headed young men driven by nationalist impulses and/or ideas – socialists, liberals, all sorts of party members”
Pentru saracii luptatori in rezistenta care au stat cu zecile de ani cu arma in mana, fugariti ca niste caini, degerand in timpul iernilor in bordeie sub pamant sau infundand puscariile bolsevice, le traduc aici adevarata opinie a regizorului Popescu despre ei: “multi dintre luptatori erau hoti de buzunare, tineri exaltati manati de impulsuri sau/si idei nationaliste, socialisti (?! – nota mea), liberali si tot felul de membri de partid“.
Criticul de film Bernd Buder trage concluzia filmului in acelasi Catalog al Festivalului de la Berlin: “The everyday life of a hunt that was far from the heroism attributed to the glorified anticommunist resistance today“. Adica: “Viata de zi cu zi a unei haituiri care a fost departe de eroismul atribuit azi glorificatei rezistente anticomuniste“. Adevarat, foarte adevarat. Nu este exclus ca in episoadele urmatoare sa aflam cum tot “romanii au ucis, au ucis, au ucis” si dupa 1945 pentru ca Securitatea care urmarea “glorificata rezistenta anticomunista” si mutila detinutii politici in lagarele de munca fortata si inchisori, era formata, nu-i asa, numai din “romani” neaosi…
Iata si opinia unuia dintre cei care au mers la una dintre prezentarile propagandistice ale filmului:
“Am fost la premierea filmului de la Fagaras, unde au participat rudele luptatorilor din munti si fosti detinuti politici. A fost o dezamagire totala. Unii urmasi ai luptatorilor au parasit sala, in semn de protest. Desi regizorul isi adusese o gasca de aplaudaci, n-au reusit sa-i mobilzeze pe cei prezenti. In urma discutiilor cu cativa veterani ai luptei anticomuniste, au reiesit urmatoarele concluzii:
– filmului ii lipseste dimensiunea spirituala
– este o opera de falsificare si diluare a mesajului generatiei interbelice (lipseste orice referire semnificativa la dimensiunea nationala si crestina a fenomenului rezistentei anticomuniste)
– filmul prezinta o lupta continua a doua grupari, fara a explica motivatiile acestei lupte (fugind de referirile legionare, regizorul pica in penibil, totul semanand cu lupta a doua gasti de cartier; prezentarea repetata a partizanilor cu tigara in gura si tragand cate o dusca. Impotriva adevarului, intareste aceasta imagine).
In scenariul filmului, regizorul a folosit, pe langa memoriile lui Ion Gavrila Ogoranu, documente ale Securitatii, trecute prin filtrul neoprotestantului Dorin Dobrincu, ajuns director al Arhivelor Nationale la interventia lui Tismaneanu, care tinde sa dea credit relatarilor securitatii bolsevice, in detrimentul marturiilor luptatorilor.”
Cum ar fi filmul lui Mel Gibson, Patimile lui Hristos, lipsit complet de partea spirituala, de cruce, de Inviere: doar o continua haituiala a lui Iisus, prezentat ca un predicator oarecare al vremurilor sale inconjurat de niste alti pletosi si barbosi pusi pe distractie si aventuri.
Eu unul, din cate l-am cunoscut pe Badia, daca ar fi vazut mizeria de “portret” pe care i l-a facut cuplul Popescu-Mungiu, i-ar fi luat pe sus pe amandoi, cu mainele lui mari si, in ciuda anilor de pe umeri, i-ar fi trantit de pamant de nu s-ar fi vazut.
Stiu, alte proiecte de acelasi tip, iesite din atelierele de “prelucrarea trecutului” ale tovaraselei de la Comana si Sighet Ana Blandiana si a baietasului de Primaverii Volodea Tismaneanu vor mai urma, curand. Aiudul se pregateste sa fie confiscat de puricii ortodoxiei. Experimentul Pitesti este si el pe lista. Urmeaza desavarsirea lui: Reeducarea Romaniei.
Cititi mai jos si extrase dintr-o cronica scrisa pe marginea Portretului murdarit al luptatorului la tinerete, aparuta pe liternet.ro, si vizionati in incheiere un “trailer” al unui film similar, in care, de data aceasta, partizanii sunt… evrei. Poate si socialisti, poate si liberali, cine mai stie?
Calea maximei rezistenţe – Portretul luptătorului la tinereţe
Filmul Portretul luptătorului la tinereţe, regizat de Constantin Popescu, este primul din istoria cinema-ului autohton, care recuperează evenimente extrem de controversate şi de neclare din istoria rezistenţei luptătorilor din munţi. Acest film vine după o lungă, nefericită şi inutilă serie de filme istorice care au mistificat faptele istorice autohtone şi contextul socio-politic mondial şi au agresat conştiinţa naţională, mai tot timpul ameţită de succesiunea ameţitoare de dominaţii. (…) Ce dăunează, însă, acestei opţiuni este omiterea oricăror implicaţii, remarci, comentarii, replici care au legătură cu situaţia politică. Abandonarea politicului reduce personajele la un portret colectiv monocolor şi infantil, pe alocuri. Filmul, cel puţin în ultima parte, în care se diluează antagonismul partizani/securişti, rămîne doar un exerciţiu de supravieţuire în munţi, fără obstacolele ideologice, extrem de necesare într-o astfel de recuperare a unor evenimente din istoria recentă.
Filmul ar fi trebuit să fie mai mult decît un jurnal de supravieţuire. Sigur că, spre sfîrşitul perioadei de hăituială, foarte bine pusă la punct de Securitate, toată lupta lor se transformă într-o continuă luptă de supravieţuire, motorul ideologic (şi nu mă refer aici doar la Mişcarea Legionară) şi substanţa umană sînt prea puţin chestionate. Dacă filmul este structurat, cel puţin în prima parte, pe antagonismul partizani/securişti, fuga permanentă şi supravieţuirea dificilă ale partizanilor ar fi trebuit secondate ideologic, aşa cum, de altfel, pentru comunişti se întîmplă, în lungile şi extrem de bine închegatele şedinţe conduse de Bodnarenko (Mihai Constantin, cu o interpretare echilibrată, însă cu cîteva accente cabotine, generate mai degrabă de replică). Pentru spectatorii care nu au nici o idee despre aceste grupări de rezistenţă, încrîncenarea şi motivele pentru care tinerii se află în luptă nu se întrevăd clar, aceştia părînd, de multe ori, nişte idealişti imaturi şi trişti.
Defiancee povestea a trei fraţi evrei, scăpaţi din Polonia ocupată de nazişti, care se ascund în pădurile din Belarus, acolo unde se joacă de-a partizanii.
In primul rind LA MULTI ANI, belsug in casa si, mai ales, belsug sufletesc, sanatate, har la scris. Sa fie in ceas bun deschiderea portalului. Incep cu un necaz al meu: absolut fara permisiunea mea, cum a patit si LIS, eurotudor a publicat in Ro. Mare un text al meu, vechi de cel putin un an si tiparit deja in Asymetria lui Dan Culcer, in Proseculum, dar si in volumul pe care vi l-am trimis, “Sa cititi bine!”. Am protestat imediat in Asymetria dar si in alte reviste la care colaborez : Acolada, Bucovina literara, Prosaeculum, Actualitatea literara, Conta…Va trimit si nota lui Dan Culcer, privitoare la acest fapt. Pentru Contemporanul de ianuarie, voi scrie ceva despre incalcarea dreptului de proprietate intelectuala. Rugamintea mea e sa publicati, daca se poate, tarasenia asta, drept care va expediez ce a aparut deja in Asymetria, de unde cred ca a fost luat textul.Vor urma si alte articole, daca o sa va intereseze. Din pacate, mie mi-e propriu scris-cititul on paper, dar sper sa rezolv carenta asta. Cu pretuire, Magda U.
PROTEST
Am datoria morală să-i anunţ pe cititorii revistelor la care colaborez că articolul Ard malurile Prutului, semnat cu numele meu în „România Mare”, a fost reprodus fără voia mea. E o farsă de prost gust şi care depăşeşte orice măsură. „România Mare” nu este,
pentru mine, o revistă creditabilă.
Rog pe cei publicaţi, ca şi mine, fără acordul lor, să mă contacteze: [email protected].
Ard malurile Prutului
Autor: Magda URSACHE
Data publicarii: 15/05/2009
Unul dintre primele locuri pe lista cartilor prohibite dupa “cotitura” de la 23 august 1944 l-a detinut “Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu. Subtitlul volumului, “Mare reportaj de razboi din teritoriile desrobite”, explica interventia agitpropilor contra martorului care strabate 2.000 de kilometri de teritoriu romanesc trecut prin foc de trupele sovietice in retragere.
In prezentarea datata 9 septembrie 1941, Tudor Arghezi nota: “cu pana poetului scrie soldatul, soldatul in razboi”, poetul Constantin Virgil Gheorghiu si soldatul cu acelasi nume fiind “cei doi camarazi ai lepadarii de sine”. Ce vede reporterul sint scene de apocalipsa: orase devastate si incendiate (Soroca – ars, Balti – ars, Orhei – ars, Chisinau – ars), altare transformate in closete, troite cu Iisus frint in doua, ca pentru a fi rastignit a doua oara, fintini otravite, ogoare pirjolite, depozite de alimente secatuite pina la ultima mina de faina. La retragere, armata rosie a distrus deopotriva institutii si gospodarii umile, a preschimbat in gramezi de moloz scoli si spitale, a aruncat in aer, cu dinamita, muzee si biblioteci, a impuscat tarani care-si stringeau griul de pe cimp, “sa nu se scuture piinea”. Biserica regimentului 7 Vinatori isi schimbase destinatia, devenind sala de divertisment: crucea de pe turla, data jos; in loc de ctitori, Lenin si Stalin; in loc de icoane, decorurile lui Jules Perahim. De la Paul Goma stiu ca Perahim a fost “comisar bolsevic in Basarabia ocupata in 1940 si in Romania ocupata dupa 1944, persecutor si epurrator nemilos al artistilor plastici romani”.
“Numai romanii, dupa cite stiu, au doua tari”
Dupa 28 iunie ’40, “bolsevizarea Basarabiei” s-a facut in forta, cu mitraliera. Trebuia zdrobit “culacul”, adica omul gospodar, prins si dus in Siberia, torturat inainte de executie. Basarabenii, pe care Constantin Virgil Gheorghiu ii numeste “oameni de piine”, cuviinciosi, cumsecade, credinciosi, cinstiti, muncitori au fost impovarati de sinistrele “cote”, preschimbati in sclavi ai Gulagului. Singura alternativa: moartea.
Analizele Ziaristi Online pe tema viitorului Republicii Moldova si a jocului lui Marian Lupu s-au confirmat: el a fost ales astazi presedinte al Parlamentului devenind automat presedinte interimar al republicii de la Chisinau. Mihai Ghimpu mai sta putin pe bara pana cand Lupu va deveni presedinte plin urmand apoi sa-i ia locul ca “speaker” al Parlamentului. Vladimir Filat se simte bine in blana lui de prim-ministru, asemenea modelului sau in viata, Vladimir Putin. Corespondentul lui Vintu de la Chisinau, mogulul Vladimir Plahotniuc, a ajuns ditamai vicepresedinte al Parlamentului. Daca nu schiopata, la alegeri si in afaceri, spionaj, viata, etc, cine stie unde ajunge si Vintu. Mai are, insa, o sansa: Parlamentul de la Tiraspol! Iata stirea colegilor de la Chisinau:
Dupa cum a publicat Ziaristi Online inca de azi dimineata, citandu-l pe analistul politic de la Chisinau Roman Mihaies, Vladimir Filat a ajuns si presedinte interimar al Republicii Moldova, ca urmare a situatiei de provizorat permanent in care se zbate statul artificial creat de sovietici dupa smulgerea si fragmentarea Basarabiei romane. Filat va sta in aceasta functie pana joi, cel putin, cand va avea loc urmatoarea sedinta de Parlament. Previziunile Roncea.ro pentru ocuparea principalelor functii in republica de la Chisinau sunt: Marian Lupu, presedinte, dupa ce va ajunge “speaker” al Parlamentului urmand a-i ceda apoi lui Mihai Ghimpu aceasta pozitie sau, dupa caz, lui Vladimir Voronin, Vladimir Filat fiind fericit, in continuarea, cu postul de prim-ministru. In cazul in care nu se va ajunge la aceasta intelegere sunt posibile noi alegeri anticipate. In toate variantele, Rusia iese (ramane) castigatoare. Profit de aceasta ocazie pentru a anunta ca abia astept sa se termine negocierile ca sa pot publica articolul Esecul planetar al diplomatiei romane, de la Moldova la Schengen. Falimentul statului roman pe mana agentilor Soros, cu referire, in special, la MAE si SIE.
Astazi, odata cu prima sedinta a Parlamentului nou ales, vom avea o situatie inedita, Mihai Ghimpu va pierde calitatea de Presedinte al Parlamentului R.Moldova si implicit si pe cea de Presedinte interimar.
Constitutia R.M. spune in art.64 ca Presedintele Parlamentului se alege pe durata mandatului Parlamentului, art.69 prevede ca calitatea de deputat inceteaza la data intrunirii legale a Parlamentului nou ales iar art.91 ca interimatul functiei de presedinte al R.M se asigura in ordine de Presedintele Parlamentului sau de primul-ministru.
Astfel daca nu se va alege Presedintele Parlamentului in prima sedinta, pe un termen oarecare nu vom avea nici Presedinte interimar, iar primul-ministrul Filat va asigura interimatul, situatie inedita in practica mondiala constitutionala, datorata imperfectiuni Constitutiei RM.
January 7th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
