Parastasul de un an de la plecarea lui Costel Condurache si trei ani de la trecerea la cele vesnice a lui Florin Stuparu va avea loc la Bucuresti, sambata, 2 august 2014, la ora 11:30, la Biserica Sapientei.
Pe 31 iulie s-au implinit trei ani si de la disparitia din aceasta lume a lui Alexandru Asmarandei.
Directorul executiv al Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, a propus primarului şi consilierilor locali ai municipiului Piatra Neamţ ca Părintele Justin Pârvu să devină Cetăţean de onoare post-mortem al oraşului de la poalele Ceahlăului, ceea ce s-a şi întâmplat, informează Mănăstirea Petru Vodă. Ieri a avut loc ceremonia de decernare, către Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă şi Maica Justina de la Mănăstirea Paltin, ambele lăcaşuri fiind ctitorite de vrednicul de pomenire Părinte Justin, supranumit de popor “Duhovnicul Neamului”.
“Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu. Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui”, scria Părintele Justin unei maici. Să nu uităm jertfa de zi cu zi a monahilor pentru noi!
Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune.
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic.
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual.
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt.
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini?
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos!
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice.
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos.
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.
Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.
Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila. Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule. Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.
Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).
„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.“
“Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, împreună cu Prea Cucernicul Părinte Gheorghe Calciu, următoarele:
(…)
Din aceste considerente, împreună cu mulţimea de credincioşi din ţară şi de peste hotare, încă din clipa mutării sale la Domnul l-am cinstit, săvârşind în fiecare zi parastase şi rugăciuni la mormântul său şi în sfânta biserică, cu tămâieri, cântări şi închinare ortodoxă, ca unui sfânt părinte, cu înţelegerea mărturisită mai sus: „cinstim pe sfinţi prin viu grai, prin scris, în gândire, în jertfe duhovniceşti, în biserică, în sfintele icoane” (Sinodiconul Ortodoxiei).
Oricine doreşte să participe cu mărturisirea sa la întocmirea unui dosar de canonizare este rugat să trimită materialul său pe adresa Mănăstirii Petru Vodă[1].”
Părintele acestui popor obidit, pe care l-a plâns şi l-a binecuvântat cu ultimele sale puteri de pe patul unei cumplite suferinţe, s-a mutat la cele cereşti acum un an. Fiii săi nu au rămas singuri, ci au câștigat îndrăzneţ mijlocitor în ceruri, un biruitor asupra păcatului şi a înşelăciunii acestui veac, care şi-a pus sufletul pentru Evanghelie şi pentru popor. Ca un voievod, Părintele Justin Pârvu a stat drept, a stat bine, a stat cu luare aminte şi din inima plină a revărsat râuri de apă vie – dragostea părintească a Părintelui Ceresc. Ne-a lăsat tuturor moştenire Adevărul Ortodoxiei şi nădejdea mântuirii.
A fost mai întâi Sfântul Mucenic Iustin Filosoful. Apoi Sfântul Justin Popovici Mărturisitorul. Cu multă evlavie cinstind pe amândoi şi urmându-le pilda faptelor bune, Părintele Justin Pârvu Teoforul a lăsat testament scris în inimile tuturor celor pentru care s-a rugat – Noul şi veşnicul Testament, scris cu lacrima iubirii lui îndumnezeite prin jertfă şi Har. Iubind pe Dumnezeu-Cuvântul a ajuns la măsura bărbatului desăvârşit şi s-a împlinit cuvântul care zice: Tatăl meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi lăcaş la dînsul ne vom face (Ioan 14:23).
Avem, fiecare român şi fiecare creştin-ortodox, responsabilitatea faţă de Dumnezeu pe care Părintele Justin a reînviat-o şi înflorit-o în fiecare clipă a vieţii sale în sufletul fiecăruia. Jertfa sa, chip şi asemănare a jertfei Celui pe Care L-a urmat, să ne fie spre întărirea inimilor slăbite de dor. Să ne întrebăm: Ce am răsplătit, ce a rodit întru nemurire viaţa şi moartea şi, iată, veşnicia fericită, a Părintelui Justin, care s-a adus pe sine prinos pentru noi toţi, poporul român şi neamul creştinesc? Cum ne vom întâmpina cu el şi unii pe alţii în Ziua Judecăţii, când Sfinţii vor judeca lumea, împreună cu Nemitarnicul Judecător?
Pomenirea Părintelui Justin va fi din neam în neam, pentru că ne-a iubit şi a ales să moară pentru Adevăr şi pentru noi, înțelegând şi ştiind că Darul părinţiei (Efeseni 3:14-15) de la Tatăl-Părintele ceresc s-a pus în inimile celor ce I s-au făcut Lui fii, Dar minunat pe care l-a lucrat până la propria sa moarte de martir.
Mărturisitor şi mucenic al prigoanei materialismului secolului XX, stă alături de ceata miilor de rugători împreună-pătimitori în temniţele atee, întrecând cu neprihănirea cugetului inimii lor măreţia faptelor mucenicilor oricăror alte prigoane. Iar după eliberarea din temniţa văzută şi întemniţarea în cea nevăzută a materialismului contemporan, Părintele stă alături de ceata strălucitoare a păstorilor de Dumnezeu luminaţi care au pus pe temelia Pietrei-Hristos sufletele întregului popor rămas în deriva ultimei jumătăţi de veac. În ambele prigoane mărturisirea sa a fost şi cu cuvântul cel ziditor de suflet, şi cu înţelepciunea harică a tainei duhovniciei, şi cu fapta nevoinţei mai presus de fire, şi cu îndelunga-răbdare în mucenicie, sârguind în fapte nu pentru că ele l-ar fi dus spre iubire, ci pentru că ele izvorau din iubire, din părtăşia Duhului Sfânt.
Mulţi dintre mărturisitorii împreună-pătimitori au slujit Credinţa cu fapta şi cu cuvântul, însă el singur, dintre toţi, s-a distins prin copleşitoarea iubire, prin covârşirea prezenţei dumnezeieşti, care dădea simplei sale prezenţe atunci, iar acum simplei sale pomeniri, harul şi lumina cerească. Între cei ce strălucesc ca nişte pietre de mult preţ ale credinţei, dar şi ca nişte eroi ai demnităţii, numai în el s-a arătat o putere de polarizare voievodală, măiastru ţesar al fibrei române pe un gherghef iconic-social ca al Sfântului Vasilie cel Mare. Vultur cu crucea în adâncul inimii îmbrăţişată, Părintele Justin a avut şi viziune dumnezeomenească, şi cuprindere a dragostei, ca şi cum prin ochii săi albaştri privea cu milă şi bună mustrare Însuşi Domnul, pe Care atât L-a iubit.
Adevărul de credinţă şi tăria iubirii sale pentru Dumnezeu şi pentru poporul român i-au dovedit, printr-un secol de viaţă la înălţime duhovnicească şi printr-o moarte de impecabilă trăire şi de jertfă hristoforă, sfinţenia. De aceea pomenirea sa e pecetluită în cerurile cerurilor, în graiul românesc al Duhului, pe vecie.
Îţi mulţumim Ţie, Dumnezeul nostru, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, că ne-ai învrednicit pe noi a ne bucura o clipă lângă sfeşnicul Tău cel ales, de iubirea căruia nu ne despărţi, ca să fim cu Tine una precum şi cu el ai binevoit a Te uni, spre slava Numelui Tău şi prin smeritul nostru popor, căruia dăruieşte-i, Doamne, mântuirea Ta, ocrotirea, adumbrirea, povăţuirea şi înveşnicirea prin Tine, amin.
I-am trecut pragul, copii, bătrâni şi tineri, preoţi, monahi şi monahii. Pentru fiecare a avut mereu câte o vorbă bună, câte un sfat ziditor de suflet. L-am asaltat de atâtea ori şi, deşi era obosit şi suferind, ne-a primit pe toţi, renunţând la puţinele ore de odihnă, pentru a se dărui semenilor săi. Ne-a primit, ne-a iertat şi ne-a binecuvântat.
Părintele Iustin a plecat la Domnul. Am rămas orfani de un mare părinte duhovnicesc dăruit de Dumnezeu ţării noastre, un adevărat „apostol al neamului românesc”, iar acum un rugător în cer pentru Biserică şi Ţară. A răbdat chinuri de nedescris în închisorile comuniste de la Aiud, Baia Sprie, Gherla şi Periprava. Jertfa părintelui, scrisă cu litere de sânge pe filele neamului nostru, ne rămâne ca un îndemn la luptă şi sacrificiu, în aceste momente de grea cumpănă prin care trecem cu toţii.
I-am trecut pragul, copii, bătrâni şi tineri, preoţi, monahi şi monahii. Pentru fiecare a avut mereu câte o vorbă bună, câte un sfat ziditor de suflet. L-am asaltat de atâtea ori şi, deşi era obosit şi suferind, ne-a primit pe toţi, renunţând la puţinele ore de odihnă, pentru a se dărui semenilor săi. Ne-a primit, ne-a iertat şi ne-a binecuvântat.
Câţi dintre noi, însă, i-am urmat sfaturile? Ne eliberam sufletele de poveri grele, care rămâneau toate pe umerii părintelui. El se ruga pentru noi toţi. Însă dintre noi, câţi am renunţat la păcate, făcând ascultare de părintele Iustin? Am adus cu noi şi am lăsat pe seama rugăciunii fierbinţi a părintelui mii de boli trupeşti şi sufleteşti, neputinţe, depresii, apăsări, supărări. Mii de păcate. Plecam din chilia părintelui parcă zburând, plini de harul şi rugăciunile sale. Apoi ne întorceam la vechile noastre metehne. Părintele ştia şi suferea mult pentru îndârjirea noastră. Dar ne ierta mereu pe toţi. Copleşit, însă, de greutatea păcatelor mărturisite de cei care îi treceau pragul, părintele mărturisea:
“Când ai de a face, ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârşită de penitenţi, îţi trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozeşti de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat şi foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsaţi de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să şi le spună. Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozeşti ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenşi şi strivitori. Atunci stau şi mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufleteşti şi de încrâncenarea inimii. Şi se risipeşte spaima păcatului grozav şi penitentul pleacă uşurat“.
Timp de 17 ore pe zi, cu pauze foarte mici, părintele primea pelerini din toate colţurile ţării. Înţelegem, oare, măcar acum sensul acestui sacrificiu imens? Alături de miile de oameni pentru care se ruga, părintele ardea ca o torţă vie pentru întreg neamul său. Dar constata, cu amărăciune, distrugerea tinerilor aflaţi sub influenţa nefastă a Occidentului, pervertirea copiilor prin flagelul pornografiei, introducerea măsurilor de control şi subjugare a populaţiei, ruinarea economiei şi agriculturii, lipsa modelelor autentice, în sfârşit, toată criza materială şi spirituală care zguduie şi acum ţara noastră. Spunea, cu tristeţe, părintele:
„A ajuns românul nostru acum de batjocura Occidentului, cerşetor în toată lumea, dar acesta nu este decât un plan satanic care caută să compromită un popor ortodox ca românii. Orice străin care ar trece pe la noi în timpul unei sărbători creştine, dacă intră să stea într-o biserică o oră sau jumătate de oră îşi va da seama ce înseamnă ortodoxia românească şi ce este românul. Nicio altă ţară nu se poate compara cu suferinţa neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu-i mai încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru că astea pier degrabă, ci prin jertfa şi valoarea ei spirituală.”
Înţelegând sensul suferinţei neamului, părintele Iustin profeţea un nou val de prigoană, urmare a păcatelor noastre. Era convins, însă, că românul, obişnuit cu greutăţile, va reuşi, prin rugăciune, să treacă peste nenorocirile ce vor urma.
„Oricum nu ne vom şterge păcatele până când nu vom trece printr-un val aspru de suferinţă şi prigoană. Şi dacă azi suntem aşa cum suntem, este din cauză că Dumnezeu vrea să ne pregătească neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere (…) Românul a învăţat că din această criză nu vom putea scăpa niciodată decât ridicând mâinile la cer şi plecând genunchii noştri la pământ. Şi cu cât putem ţine noi mâinile mai mult la înălţime, cu atât Dumnezeu va veni cu mila Sa peste noi. Românul nostru este obişnuit cu viaţa aspră, este obişnuit să urce iarna culmile munţilor. Românul va reuşi, poate alţii nu vor reuşi…”
Noi, cei care am primit ajutorul părintelui Iustin, suntem datori să ducem mai departe lupta sa pentru revigorarea neamului. Să ne întoarcem la satele noastre, să luăm în stăpânire pământurile noastre strămoşeşti. Să umplem bisericile noastre. Să reînvăţăm obiceiurile şi tradiţiile lăsate moştenire de bătrânii noştri. Să cinstim memoria martirilor noştri. Este ceea ce şi-a dorit părintele Iustin pentru ţara sa.
Mărturisitor în temniţe şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Justin; cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea cereştile haruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
ACATHISTUL PREACUVIOSULUI JUSTIN
PĂRINTELE ARHIMANDRIT de la Petru Vodă
facere a maicii Neonila
Condac 1
Pe voievodul Ortodoxiei şi păstorul cel adevărat, pe cel ce în smerenia muceniciei cununa desăvârşirii a luat, veniţi toţi credincioşii să cântăm celui cu Dumnezeu unit: Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Icos 1
Vas al plinătăţii iubirii dumnezeieşti te-a lucrat pe tine calea milostivirii, din pruncie arătându-te înţelept cu dorirea către viaţa cea îngerească, preafericite părinte. Cele pământeşti a lăsa iar cele cereşti a urma îndemnându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că Numele Tatălui întru toate ai sfinţit
Bucură-te, că Chipul Fiului întru toate ai preţuit
Bucură-te, că harul Duhului întru toate ai slăvit
Bucură-te, că lumină lumii harul te-a aprins
Bucură-te, că întunericul nu te-a cuprins
Bucură-te, minunea Maicii Domnului
Bucură-te, mireasma Mântuitorului
Bucură-te, pârga cea miloasă a fecioriei
Bucură-te, cântarea cântărilor călugăriei
Bucură-te, că în frica de Dumnezeu tot gândul ai sădit
Bucură-te, căci pe Cuvântul Însuşi ai odihnit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 2
Din tinereţe cercetând filosofia creştinească lucrând Darul Botezului cu armele Filocaliei iar nu cu deşarte iscodiri, ai mărturisit cea mai curată Predanie ortodoxă, sfinte părinte, învăţând pe toţi să cânte cu har: Aliluia!
Icos 2
Neîncetat cu Rugăciunea lui Iisus îndeletnicindu-te, părinte, n-ai îndrăznit a vorbi despre dânsa, decât că “rugăciunea este a privi cu seninul dureros al inimii tâlcul umbrit în Psaltire şi desluşit în Evanghelie”, întru care-ţi cântăm:
Bucură-te, că dincolo de chipuri şi umbre, cu Hristos faţă către faţă voiai a grăi
Bucură-te, că toate cele ale Bisericii le-ai cinstit ca pe nişte puternice a mântui
Bucură-te, că scrierile sfinţilor toată viaţa cu sete le-ai citit
Bucură-te, că artele bisericii şi cărţile ca pe mântuitoare şi apostoleşti podoabe le-ai ocrotit
Bucură-te, că sfintele icoane bizantine şi duhul străvechii psaltichii ai sârguit a le rectitori
Bucură-te, că te-ai însoţit cu rugăciunea curată şi fără răspândire
Bucură-te, că pentru aceasta n-ai ţinut a răului pomenire
Bucură-te, că prin sfintele slujbe şi rugăciuni începătura gândului ai plivit
Bucură-te, că înainte de a lega rod la despătimire mintea o ai sârguit
Bucură-te, că prin darul discernământului Înţelepciunea cea de sus O ai slăvit
Bucură-te, că pentru vederea ta duhovnicul neamului ai fost numit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 3
Acoperământul Maicii Domnului ai purtat în cuget hramul ţării tale, preacuvioase, şi cu evlavie spuneai: “în Biserica slavei stând, în cer a sta ni se pare”, ca un arhanghel pe credincioşi trezvindu-i ca “să stăm bine, să stăm cu frică!”, să cântăm pururea: Aliluia!
Icos 3
Cu sabia Duhului despicând învelişul gândurilor ai pătruns miezul lucrurilor cu simţirea ta duhovnicească, preaviteazule părinte, şi din întunericul temniţei ai revărsat tămâia rugăciunilor pe arderea de tot a jertfei tale, pentru care-ţi grăim aşa:
Bucură-te, Mintea lui Hristos în dulcele glas moldovenesc
Bucură-te, preoţie cu fierbinte dragoste şi fără de prihană
Bucură-te, cel ce eşti necredinţei grea dojană
Bucură-te, că pentru Chipul Domnului în tinereţe ai fost întemniţat
Bucură-te, că pentru Chipul Domnului şi la sfârşitul vieţii mult te-ai întristat
Bucură-te, că în închisoare adâncul unirii cu Dumnezeu prin isihie l-ai lucrat
Bucură-te, că împreună cu Noii Mucenici sublimul creştinismului l-ai arborat
Bucură-te, că viaţa Mântuitorului în inimi aţi scris şi s-a pecetluit
Bucură-te, că mai mult decât voi nimeni acest popor nu a iubit
Bucură-te, că moştenirea Învierii neamului cu preţul vieţii voastre ni l-aţi agonisit
Bucură-te, râu de lacrimi ce în adâncul temniţei raiul României ai doinit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 4
În lanţuri mai liber fiind decât călăii tăi, pe toate nevoinţele călugăreşti le-ai purtat mai presus de fire, iar în tainiţa inimii intrând şi toată gândirea trupească aruncând-o, s-a aprins întru tine Învierea prin lumina pocăinţei. Şi înălţând ca pe un steag flacăra dumnezeiescului dor împreună cu fraţii tăi mucenici ai cântat dincolo de timp lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
La înălţimea Crucii nu pot privi urâtorii de Dumnezeu, căci lumină revarsă din răni Mântuitorul, iar Numele Său e mărturisit de toată limba că Domn şi Împărat este. Iar precum odinioară prin Iisus necredincioşii Chipul Tatălui au prigonit, aşa pe creştinii cei în chipul Fiului ei pururi prigonesc. Iar precum Acela în veci e proslăvit, aşa cel ce biruieşte printr-Însul primeşte cununa fericirii şi cântări ca acestea:
Bucură-te, că ucigaşii voştri n-au priceput că Împărăţia cerurilor le-o vesteaţi
Bucură-te, că necunoscând pe Adevăratul Împărat nu-nţelegeau de ce până la moarte Îl iubeaţi
Bucură-te, că la Aiud, la Gherla, la Baia, la Suceava şi la Periprava, îndelung pătimeaţi
Bucură-te, că din rădăcinile voastre cereşti mai luminoşi aţi înviat
Bucură-te, că v-a fost milă de vrăjmaşi şi cu dragoste i-aţi iertat
Bucură-te, că numele voastre strălucesc în Cartea Vieţii pe fila neamului străbun
Bucură-te, că pomenirea voastră s-o stingă din conştiinţa omenirii vor acum
Bucură-te, sfinte, că cinstirea Noilor Mucenici ţi-a fost ascultarea
Bucură-te, că ctitorindu-le locaşuri la Petru Vodă, Paltin, Aiud şi Poarta Albă ţi-ai împlinit chemarea
Bucură-te, că în iadul bolşevic pătimind, din iubirea de oameni n-ai slăbit
Bucură-te, că prin smerita-cugetare şi din prigoana nihilistă de acum mai puternic ai ieşit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 5
Întru Duhul Sfânt îmbăind cugetele tale cu El ai nuntit inima ta, preacuvioase părinte, iar împreunând bună-voirea cu dreapta-cugetare te-ai făcut “icoană a toată filosofia”, precum zice Marele Grigorie. Pentru aceasta şi faptele tale ţi-au mărturisit înalta-cuviinţă, iar făptura prin harul nefăcut s-a mântuit cântând: Aliluia!
Icos 5
Temelie punând clipelor tale iubirea de Dumnezeu, toate chipurile de iubire le-ai unit ca într-un curcubeu al Luminii lui Hristos, sfinte părinte, şi din Ea rourându-ţi dorul inimii ca peste toată făptura să pogoare Duhul Sfânt, primeşte şi de la noi, nevrednicii, cu recunoştinţă, acestea:
Bucură-te, cel ce ai îmbrăţişat cu rugăciunea ta toată zidirea
Bucură-te, că fiecărui păcătos ca unui sfânt ţi-ai arătat cinstirea
Bucură-te, cel ce întru duh şi adevăr pe toţi i-ai cunoscut
Bucură-te, că adevărul lucrurilor şi lăuntrul sufletelor limpede le-ai ştiut
Bucură-te, că al lor dinafară chip nu te-a smintit dar poate te-a durut
Bucură-te, că şi slăvit, şi-n umilinţe, pe tine însuţi te-ai smerit
Bucură-te, că de slava cerească fiind plin, ţărână te-ai socotit
Bucură-te, că plânsul pentru neam ca vulturul te-a-ntinerit
Bucură-te, gingaşă porumbiţă a slavosloviei
Bucură-te, izvorâtorule de mir şi sânul evlaviei
Bucură-te, că măsura tuturor lucrurilor în duh ai cântărit
Bucură-te, că scara raiului cu pasul tainei ai suit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 6
Ca într-o rodie cerească dulceaţa Mântuitorului o ai cuprins, şi cu hrana potrivită pe fiecare spre El l-ai aprins. Pe fiecare după puterea sufletului său povăţuind şi ca pe săgeata în arc tinzându-i către Cel PreaÎnalt, ai adiat asupra tuturor bucuria harului ca toţi să cânte: Aliluia!
Icos 6
Prea-plinul inimii tale ridicându-şi pururi braţele la cer, îmbrăţişarea Veşnicului Mângâietor primind, de mari daruri te-ai învrednicit, sfinte, înviind pe cei morţi duhovniceşte, iar cu harismele vederii dumnezeieşti împodobit, ai suit prin iubirea de oameni toate hotarele cunoaşterii, pentru care-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, împreună cu Duhul Sfânt pentru omenire suspinătorule
Bucură-te, cu Mântuitorul în Ghetsimani pentru omenire tânguitorule
Bucură-te, cu Tatăl despre Fiul tuturor mărturisitorule
Bucură-te, cu Maica Domnului pentru fiecare chezăşuitorule
Bucură-te, cu Înainte-mergătorul de puterea pocăinţei şi despre sfârşit vestitorule
Bucură-te, că pe tineri de lenea minţii şi de moliciunea voinţei îi fereşti
Bucură-te, că pe femei să fie sfinte cuvioase le povăţuieşti
Bucură-te, că pe bărbaţi să fie treji şi temători de Dumnezeu îi întăreşti
Bucură-te, că pe tot sufletul năpăstuit îl ocroteşti
Bucură-te, că pe îndrăciţi şi pe greu pătimaşi îi izbăveşti
Bucură-te, că şi pe nebuni îi înţelegi şi-i linişteşti
Bucură-te, că pe mândrie ca pe cea mai rea necurăţie o numeai
Bucură-te, că pe smerenie a nu o confunda cu laşitatea mereu aminteai
Bucură-te, că fiecăruia ca Mântuitorul împărţit întreg te-ai dăruit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 7
A sihaştrilor taină arătată şi oglindă a patriarhilor de altădată, în sfinţenie prin aspră şi necurmată nevoinţă ai stăruit, iar Maica Domnului pururea în tine a binevoit, din temniţă te-a scos şi binecuvântarea ei tot lucrul tău a adumbrit. Iar noi întru uimire văzându-te mai mult decât piatra cea scumpă strălucit, cântăm cu cetele cereşti: Aliluia!
Icos 7
Mireasă ne-ntinată ai fost Treimii Sfinte, şi mult ai desfătat pe Iisus, părinte! Curat cu inima, cu trupul şi în faptă, te-ai arătat şi de neam născător cu nevoinţa şi cu vorba înţeleaptă. De frumuseţea fecioriei tale minunându-se tot cinul îngeresc o cântă cu dulce sfială aşa:
Bucură-te, scutul întregii-curăţii
Bucură-te, crinul desăvârşitei bărbăţii
Bucură-te, cel logodit cu fapta cuviinţei
Bucură-te, întinerit de suspinul pocăinţei
Bucură-te, fagurele tăcerii
Bucură-te, fiul mângâierii
Bucură-te, piscul poeziei româneşti
Bucură-te, desfătarea Armoniei creştineşti
Bucură-te, sălaşul lui Hristos
Bucură-te, cântec bizantin duios
Bucură-te, voievodul milostivirii
Bucură-te, veselia îndumnezeirii
Bucură-te, toiagul nădejdii înfrunzit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 8
În rai cu Domnul împreună fiind şi de El nedespărţindu-te, în iadul sufletelor cu milă pogorând tămăduindu-le, inima ta liturghisea cu glas mare strigând ntru sine-ţi: ridicaţi, voi puteri ale firii, porţile voastre, şi va intra Împăratul slavei, Aliluia!
Icos 8
Braţ puternic şi înfricoşător eşti duhurilor celor viclene, părinte preastrălucite, iar către credincioşi braţ de binecuvântare, dăruind “Ajutorul de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul”. Şi învăţându-ne ca pe oameni fără osebire a-i iubi,
pe duhuri pururea a le deosebi, iar dreptatea şi milostivirea sfânt a le uni, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, de suflet grabnic chezăşuitor
Bucură-te, celor de har însetaţi izvor
Bucură-te, căci cu tine însuţi ai fost în nevoinţe şi smerire de sine necruţător
Bucură-te, că-n osteneli duhovniceşti dai bună odihnă
Bucură-te, că mântuind prin graiuri vii dai tihnă
Bucură-te, că înţelesurilor peste fire dai tâlc cu înlesnire
Bucură-te, că şi-n duh şi-n trup dai orbilor vedere şi muţilor grăire
Bucură-te, că inimi împietrite le aprinzi întru Hristos nebune
Bucură-te, că viaţa ta este a Evangheliei minune
Bucură-te, de nerodirea minţii grabnic vindecător
Bucură-te, de stârpiciunea pântecelui minunat dezlegător
Bucură-te, spre rodirea duhului măiastru povăţuitor
Bucură-te, că de cei mândri întru simplitate te-ai tăinuit
Bucură-te, că pe smerit-cugetători întru putere i-ai învăluit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 9
Ce limbă poate să grăiască iubirea ta de sfinţi, şi mai cu covârşire cea către Pururea-fecioara şi De-Dumnezeu-Născătoarea? Toate icoanele ei din biserica mănăstirii tale de la Petru Vodă au lăcrimat cînd ai liturghisit, iar noi, umplându-ne de duhovnicească veselie, cântăm Domnului Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9
Ritorii cei mult grăitori se văd ca nişte peşti fără de glas înaintea teologiei tale, părinte preasmerite, căci despre mucenicie, mărturisire, păstorire, darurile Duhului, facerile de minuni, cuvioşie, întruchiparea iubirii creştine şi adeverirea cuvintelor Mîntuitorului tu nu doar cu vorba, ci cu viaţa întreagă stai mărturie, pentru care îţi cîntăm acum:
Bucură-te, că întru Iisus eşti mirarea îngerilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti izbăvirea strămoşilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti toiagul arhiereilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti înţelepţirea ocîrmuitorilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti lauda proorocilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti întărirea mucenicilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti bucuria călugărilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti dulceaţa preoţilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti povaţa pustnicilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti bucuria preacuvioşilor
Bucură-te, că întru Iisus cu inima la ceruri ai suit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 10
Pentru omenire tânguindu-te ca o maică iubitoare, părinte, ai luat asupră-ţi o întreită mucenicie, în trup, în suflet şi în duh, ca să se împlinească şi prin tine cuvântul care zice: ‘Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre a purtat’. De chinurile tale nepricepându-se gândirea, îngenunchind, inima noastră cântă în uimire: Aliluia!
Icos 10
Cu borangicul rugăciunii ai ţesut mahrama clipelor tale cu filigranul veşniciei, şi sporind frumuseţea lumii cu trăirile tale îndumnezeite, o, prea-minunate părinte, ai zugrăvit cer nou şi pământ nou pe pietrele inimilor celor ce-ţi cântă:
Bucură-te, mir de esenţă tare
Bucură-te, albie alor Duhului izvoare
Bucură-te, cheie către lumina neînserată
Bucură-te, poartă de duh către Mireasa Neîntinată
Bucură-te, cleştar dac şi zaua României fericite
Bucură-te, munte dârz şi sipet aurit al inimii zdrobite
Bucură-te, dulce însorire în acest veac de jale
Bucură-te, că testament ne laşi iubirea ta cea mare
Bucură-te, că niciodată singur, mereu singur erai şi neştiut
Bucură-te, întru cele cereşti deplin iar de cele pământeşti prea-durut
Bucură-te, că şi prin aceasta Mântuitorului I te-ai asemuit
Bucură-te, că busuiocul în clipa morţii tale a-nflorit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 11
Tâlcuind cuvântul: “precum în cer, aşa şi pre pământ”, ai propovăduit că puterea lui Dumnezeu se împlineşte doar cu Duhul întru gând şi fapte, atât în mănăstire cât şi în cetate. Iar pe visătorii nefăptuitori şi pe făptuitorii necugetători numindu-i necreştini, pildă a Minţii lui Hristos ai luminat celor ce vor să cânte: Aliluia!
Icos 11
Amintindu-ne de ce este scris: “Iar El văzând noroadele, I S-a făcut milă de dânşii, că erau supăraţi şi lepădaţi ca oile ce n-au păstor”, părinte cuvioase, ca un bun păstor şi în ultimul ceas şi-n agonia suferinţei, ai binecuvântat turma ta cu ultimele tale cuvinte: “Harul lui Dumnezeu peste toţi românii şi peste toată România!” Pentru aceasta cu lacrimi într-un glas te lăudăm aşa:
Bucură-te, întru Pacea lui Hristos sabie a creştinătăţii
Bucură-te, al Maicii Domnului sfânt voievod al cetăţii
Bucură-te, serafimul vitejiei
Bucură-te, râvna muceniciei
Bucură-te, de Duhul Sfânt părinte purtător
Bucură-te, stâlpare întru dumnezeiescul dor
Bucură-te, cel ce-ai ajuns la măsura desăvârşitului bărbat
Bucură-te, om la măsura îngerului şi chip de Iisus-Împărat
Bucură-te, pururea prăznuitorule al Dumnezeirii
Bucură-te, şoim român în slava nemuririi
Bucură-te, mult-pătimitorule şi dascăl preaiubit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 12
Ca o Scriptură vie ai păşit prin negura acestui veac, şi ca un apropiat al Treimii ai scris întru fiinţa ta slovele cele mai presus de fire prin care firea cîntă: Aliluia!
Icos 12
Ai adunat întru tine lacrimile acestui popor de la Sfîntul Andrei încoace, mult-pătimitorule părinte, şi roua dorurilor noastre s-au împlinit prin tine, sfinte, căci icoana adevăratei Românii zugrăvind-o cu duhul, lumea întreagă privindu-o pe Dumnezeu slăveşte şi-ţi cîntă acestea:
Bucură-te, că Tatălui slavă aduci prin cuget şi cuvânt şi minte
Bucură-te, că Fiului dai slavă, prin duh şi adevăr iubind pe toţi fierbinte
Bucură-te, că Duhul Îl cinsteşti deopotrivă prin trup, prin suflet şi prin duh, părinte
Bucură-te, cunoscătorule al dumnezeieştii simplităţi
Bucură-te, propovăduitorule al duhovniceştii libertăţi
Bucură-te, numai de Dumnezeu înfricoşatule
Bucură-te, de oameni şi de draci neînfricatule
Bucură-te, al harului măiastru chivernisitorule
Bucură-te, al necreatei slave văzătorule
Bucură-te, rândunea în aurora rugăciunii
Bucură-te, diamant al chivotului minunii
Bucură-te, cel ce în aoristul clipei în hora sfinţilor ai singurit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 13
O, preacuvioase părinte Justin, cere de la Domnul precum Elisei cândva de la Ilie ca şi noi să primim o fărâmă din harul cel dat ţie, ca în Duhul Sfânt toată suflarea să cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Rugăciune
O, preacuvioase părinte, cel ce mai viu eşti în slava cea nepieritoare decât printre noi cei doriţi de harul blagosloveniei tale celei iubitoare, mângâie sufletele noastre cele împovărate de putrejunea patimilor şi roase de mândria cea atotpierzătoare, de singurătatea şi împuţinarea dragostei dintre oameni, de multele rătăciri şi înşelări drăceşti. Apără-ne de înşelarea acestui sfârşit de veac, nu ne lăsa să pierdem Ortodoxia cugetului inimii noastre, nu ne lipsi de povăţuirea ta întru Adevărul de credinţă, care mai presus este decât viaţa aceasta trecătoare şi decât orice bogăţie nebunească a acestei lumi. Mijloceşte la Mântuitorul şi pogoară spre noi lumina cunoştinţei celei adevărate şi neîmpiedicate, ca prin păstorirea dumnezeiască şi mijlocirile tuturor sfinţilor cu care prăznuieşti, să biruim furtuna duhovnicească şi cu pace adâncă să aşteptăm venirea cea preaslăvită a Împăratului nostrum Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată cinstea şi închinăciunea, împreună şi Preabunului Său Părinte şi de Viaţă Făcătorului Duhului Său, Treimea cea deofiinţă, Una Singură pecetluită întru inimile noastre, Care să ne izbăvească de pecetea celui viclean şi de lepădarea de credinţă a lumii acesteia, şi să ne învrednicească de a trăi şi a muri pentru Sfânt Numele Său, unul preadorit şi preaiubit, Dumnezeul nostru. Ca prin rugăciunile tale cele pline de îndrăzneală pentru preacinstita ta hristoforie, Preacuvioase, împreună cu tine să dobândim Lui a ne uni, ca să-I cântăm şi să ne veselim de Lumina Lui cea pururea fiitoare, AMIN.
August 2nd, 2014 
VR 
Parastasul de un an de la plecarea lui Costel Condurache si trei ani de la trecerea la cele vesnice a lui Florin Stuparu va avea loc la Bucuresti, sambata, 2 august 2014, la ora 11:30, la Biserica Sapientei.
Posted in 
Tags: 
