Posts Tagged ‘Gabriel Teodor Gioacas’

O ortodoxie fără Hristos. Elena Dulgheru despre “ortodoxia” urii. Plus: Părintele Justin, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea

Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune. 
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic. 
 
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual. 
 
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt. 
 
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini? 
 
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos
 
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice. 
 
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos. 
 
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
Andrei Rubliov si Mantuitorul - Tarkovski

Adenda mea, VR:

“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.

Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.

Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila.  Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule.  Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.

Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).

Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.

Integral la Cine si ce se ascunde in spatele scandalului declansat contra Manastirii Petru Voda cu “discursul legionar” si panslavist al calugarului diversionist Teodot: compromiterea canonizarii Parintelui Justin si a Parintelui Calciu, martiri si marturisitori ortodocsi ai temnitelor comuniste. ANALIZA

Cititi si: Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare post mortem şi la Piatra Neamţ! »

Intru cinstirea Sfintei Icoane facatoare de minuni Prodromita si cu ajutorul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu voi publica aici un material amplu, ilustrat fotografic – la care lucrez de ieri – despre cum este Acasa la Maica Domnului Prodromita

Schitul Prodromu Athos - Acasa la Maica Domnului Prodromita - Foto Victor Roncea

“Parintele Justin Parvu contra cipului Fiarei”. Primul interviu cu Parintele Justin despre pericolul cipurilor biometrice si o explicatie tehnica a Monahului Filotheu de la Petru Voda din ianuarie 2009. PLUS: CARTEA DICTATURA BIOMETRICA PDF

Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus RonceaPe 14 ianuarie 2009 eram la redactie, in noile birouri ale ziarului ZIUA din Constantin Mille 17. Ne mutasem din Campineanu si eu alesesem strategic, ca birou pentru mica mea “unitate”, Departamentul Externe, o incapere spatioasa aflata la parter, imediat langa intrare, cu vedere spre Teatrul Foarte Mic, Palatul Universul si pitoreasca strada care coboara de la Casa Armatei pana pe Brezoianu. Suna telefonul. Maica Fotini de la Petru Voda. Petrecusem Craciunul in manastirile de “la vale” si de “la deal”, din micul paradis al Parintelui Justin Parvu, si inca imi rasunau in urechi minunatele colinde cantate de maici la usa chiliei Parintelui. Alerta!, imi zice maica Fotini: trebuie sa publicam de urgenta Apelul Parintelui Justin contra cipului biometric. Minunat!, mi-am zis. Tocmai scrisesem cateva articole pe aceasta tema, ca de obicei fiind singurul nebun din presa, la acea data, care abordase un astfel de subiect. Asa am ajuns sa fiu primul ziarist care a publicat Apelul, pe blogul personal, la orele 13.09, ora Romaniei: Cuvant grav al Parintelui Iustin Parvu catre poporul ortodox: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! reprodus la scurt timp si de portalul Razbointrucuvant. De abia tarziu – prea tarziu – am inteles, ca, intr-adevar, ar fi fost de mii de ori mai bine ca Apelul sa aiba intai, alaturi de semnatura Parintelui, si pe cele ale marilor duhovnici ai Romaniei, care mai traiau inca la acea data: Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Teofil Paraian…. si altii. Asa a fost sa fie. Asa a ajuns bietul Parintele Justin singura tinta a serviciilor din lumea duhovniceasca, in speta cipurilor, si ciuca batailor ierarhilor certati cu legea divina.

A doua zi, cu sprijinul energicei maici Fotini, “maica-ziarista” a manastirii de “la vale”, aveam si un interviu cu Parintele Justin, publicat in ZIUA pe 16 ianuarie, pe o intreaga pagina de ziar. O reala victorie! A treia zi au inceput contestatiile: ca Apelul n-ar fi scris de Parinte, etc, etc… Parintele – imi spuneau unii ierarhi – e “cam batran” si nu stie ce face. Am auzit, recent, si un actor mereu grabit debitand aceasta aberatie. Aiurea! Parintele a fost ca focul viu pana in ultima clipa a vietii sale, cand, desi slabit, s-a ridicat din asternuturi pentru a binecuvanta, de trei ori, romanii si Romania, dupa cum istoriseste maica Justina, neobosita stareta a manastirii de maici. Parintele a fost ca argintul viu si atunci cand mustra si atunci cand ierta (In paranteza fie spus, eu, de exemplu, nu pot sa-mi iert cum nu i-am raspuns Parintelui la telefon, de trei ori la rand, dupa ce un agent smintit, puscariabil, analfabet si frustrat, ca orice minoritar de culoare, impreuna cu un escroc de duzina, puscarias de drept comun, publicasere fara vrerea sa o “dezicere” de mine sau/si de fratele meu, intarita apoi ca fiind, totusi, de mine. Nu i-am raspuns Parintelui, suparat in mine, dar l-am auzit atunci, in gand, in timp ce ma suna, din nou, cu infinita sa rabdare, si apoi m-am dus ca un copil la tatal sau sa ma ierte daca i-am gresit. Nu era foarte complicat. Aceasta n-a inteles actorul grabit care isi reproseaza exhibitionist o despartire de Parintele pe care l-a intristat si in fata caruia nu s-a pocait, apoi, niciodata. Cine sa fie de vina? Parintele? Nu ma pot stapani sa nu fac o paranteza intr-o paranteza: monahul Atanasie de la Petru Voda nu a murit de cancer ci de batranate si nici nu putea fi duhovnicul cuiva, oricine ar fi fost acela, pentru ca era doar calugar si nu si preot. Asta asa, apropo de visuri… visuri de marire.) Repet: Parintele Justin a fost cea mai lucida minte a acestui neam, pana in ultima sa clipa de viata, dupa cum se dovedeste si in interviul video pe care mi l-a acordat la ultima sa aniversare. Iar inainte de internare, dupa ce patimise trei ani de cancerul pe care il purta fara a se trata, Parintele primea zilnic zeci sau chiar sute de pelerini, tamaduindu-le sufletele si rezolvandu-le, cu rugaciunea si harul sau dumnezeiesc, problemele, practic infaptuind adevarate minuni, pentru care exista marturii peste marturii. Nimeni nu mai avea aceasta verva de a mangaia omul – si mic si mare, si bun si nebun – in intreaga Romaniei si nici nu cred ca o sa mai aiba prea curand.

In fine, sunt multe de spus. Poate alta data. Pe scurt, in cateva zile, petitia online avea vreo 20 de mii de semnaturi. A fost apoi abandonata pentru a se strange semnaturi pe hartie pentru un Referendum refuzat ilegal de presedintele Traian Basescu, intr-o campanie fara precedent in Romania si chiar si in Europa, cu un rezultat concret de 1.000.000 (un milion) de adeziuni, cu datele de identificare ale sustinatorilor in dreptul semnaturilor. Un asemenea numar de aderenti mai avusese, inainte de partidul comunist in care s-a intrat cu arcanul, doar Miscarea Legionara. Aceasta a si speriat organele, care si-au trimis rapid la Petru Voda sifoane culese de prin puscarii si lipitori cu baterii in loc de creier, ca orice reportofon de duzina (desigur, o problema, cand sunt prea mult folosite si bateriile se topesc, nu-i asa?).

A treia zi, pe 17 ianuarie, in urma cu exact cinci ani, cand toata lumea fremata despre “nebunia” cu cipurile, monahul Filotheu (spre stiinta actorului grabit – deci, nu poate, inca, sa-l spovedeasca) a explicat problema din punct de vedere tehnic. Iar Parintele a fost obligat sa confirme ca Apelul ii apartine (vedeti video mai jos, cu vocea Parintelui si fotografiile Cristinei Nichitus Roncea). Redau aici atat interviul cu bunul Parinte cat si materialul explicativ al monahului Filotheu, fiu duhovnicesc si fost secretar (etimologic – purtator de secrete) al Parintelui Justin si purtator de cuvant al Manastirii Petru Voda, autorul sesizarii indrituite catre SRI, despre care Parintele Hariton Negrea, actualul staret al manastirii, afirma ca “incepînd cu 1999, mai ales prin activitatea cărturărească a monahului Filotheu Bălan, Mănăstirea Petru Vodă a publicat mii de pagini de literatură a Sfinţilor din temniţele comuniste, mărturisitori pe care i-a promovat publicîndu-le cărţile şi dedicîndu-le o amplă activitate de susţinere cu cuvântul scris şi rostit”.

coperta-dictatura-biometrica_1_2 3In aceasta zi, la cinci ani de la Apelul Parintelui Justin, ofer gratuit tuturor romanilor lucrarea alcatuita de Fundatia Petru Voda si Asociatia Civic Media, cu binecuvantarea vrednicului de pomenire Marturisitor si Duhovnic al Neamului, Parintele nostru Justin Parvu: DICTATURA BIOMETRICA (clic aici sau pe poza copertii).

O carte pe intelesul tuturor, despre pericolul inregimentarii electronice. Subiectul este de stricta actualitate, daca avem in vedere ca chiar ieri Ministerul de Interne a tinut o dezbatere publica pe acest subiect, inregistrata integral de unul dintre participanti si publicata aici.

Parintele Justin contra cipului Fiarei

“Noi suntem intr-adevar ortodocsi cu mare renume de dreapta credinta, dar in ce masura suntem noi gata de sacrificiu?…”

Parinte Justin Parvu contra cipului biometric Interviu Victor Roncea in Ziua - 16 Ian 2009Introducerea obligativitatii inserarii de cipuri biometrice in actele romanilor incepand de la 1 ianuarie, masura reglementata chiar miercurea aceasta de Parlamentul European, fara a fi insa dezbatuta si in Romania majoritar ortodoxa, a starnit o reactie dura in manastirile romanesti. Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, fost detinut politic cu 17 ani de temnita grea si frate in duhovnicie cu regretatii parintii Ilie Cleopa, Ioanichie Balan sau Gheorghe Calciu, a intocmit un apel catre ortodocsi pentru a se impotrivi acestui act, care anuleaza libertatea omului instaurand controlul total asupra miscarilor sale, considerat o masura “premergator pecetluirii cu numarul Fiarei, 666”. In numai o singura zi la petitia initiata de Apelul Parintelui s-au adunat 1500 de semnaturi iar manastirile din Moldova, unde au mai semnat sute de calugari, au pus in circulatie un formular de adeziune la aceasta chemare afirmand ca poporul roman nu a fost consultat si solicitand dreptul de a alege si de a ii fi respectate convingerile religioase. In exclusivitate, parintele Iustin Parvu ne-a impartasit din temerile sale – care au declansat deja un scandal surd in interiorul Bisericii – si a facut un apel la trecut.
Parinte, ati facut un apel grav la ortodocsi cu o nota critica fata de “mai marii Bisericii”, care tac. Afirmati ca este, din nou, “vremea muceniciei” si ca trebuie sa se “lupte pana la capat” impotriva acestui demers de introducere a unor cipuri in documentele de identitate. De ce?
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova