Posts Tagged ‘manolescu’

EXCLUSIV. Cheltuielile pensionabilului de la UNESCO N. Manolescu dezvaluite de MAE: 5000 de euro pe luna numai chiria. Maretele realizari ale penultimului dinozaur din MAE: susanele festive, filatelie, pantomima si pompe funebre

Aleea Alexandru nr. 31, Sector 1

011822 Bucureşti, România

Tel.: +40 (0)21 431 1186

Fax: +40 (0)21 319 2195

E-mail: [email protected]

www.mae.ro

A1/ L544/49/ 6 mai 2011

Stimate domnule Roncea,

Urmare solicitării dumneavoastră (nr.L544/49/11.04.2011), vă transmitem următoarele:

1. Declaraţiile de avere şi de interese ale dlui ambasador Nicolae Manolescu au fost publicate pe pagina de internet a M.A.E. pe 13 decembrie 2010, şi modificate pe 10 martie 2011.

2. În cei patru ani şi jumătate scurşi sub mandatul dlui ambasador Nicolae Manolescu, Delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO, ţara noastră a înregistrat rezultate deosebite, printre care menţionăm:

alegerea României în Consiliul Executiv UNESCO (2009 şi 2013), al treilea mandat obţinut în cei peste 55 de ani de când România este membră UNESCO; alegerea României în diferite foruri specializate (Comitetul Legal al UNESCO – 2007, Comitetul Interguvernamental pentru Bioetică – 2009, Comitetul Interguvernamental pentru Promovarea Reîntoarcerii Proprietăţilor Culturale în Ţările lor de Origine sau Restituirea acestora în caz de Însuşire Ilegală – 2009, Comitetul pentru Protejarea Bunurilor Culturale în caz de Conflict Armat – 2010; includerea Deltei Dunării ca proiect-vitrină reprezentativ pentru Europa – 2008; includerea Mănăstirii Suceviţa pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO – 2009; includerea „Doinei” pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţ ii – 2009;

Subliniem că dl ambasador Manolescu a adus beneficii României şi prin poziţiile importante pe care le-a deţinut în ierarhia UNESCO: preşedinte al Grupului II electoral din UNESCO (semestrul al II-lea 2007) şi al Consiliului Executiv al Uniunii Latine pentru 4 ani (februarie 2011);

În această perioadă, Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO a promovat aniversări UNESCO ale unor personalităţi române, precum: Constantin Brâncuşi – 2007; Andrei Şaguna – 2008, Şerban Ţiţeica, Nicolae Spătaru Milescu şi Eugen Ionescu – 2009; Simion Stoilow, Mihail Sadoveanu şi Lucian Blaga – 2011; George Emil Palade, Sergiu Celibidache şi Spiru Haret – 2012.

Ambasadorul Nicoale Manolescu a reuşit să promoveze interesele şi imaginea României în cadrul UNESCO şi prin intermediul unor evenimente festive:

– Expoziţia „NORMAL Sibiu” (decembrie 2006), cu ocazia Zilei Naţionale a României, pentru promovarea oraşului Sibiu drept Capitală Culturală Europeană

în anul 2007;

– Spectacolul de pantomimă susţinut în Sala Mare a UNESCO de Teatrul Odeon (septembrie 2007), cu ocazia Anului Internaţional Constantin Brâncuşi;

– Expoziţie filatelică organizată în colaborare cu Asociaţia Filatelică din România, prima expoziţie de acest gen din istoria UNESCO (noiembrie-decembrie 2007);

– Concert de iarnă (decembrie 2008), susţinut de artiştii Ducu Bertzi şi Nicu Alifantis;

– Spectacol cu piesa De la sensation d’élasticité, lorsqu’on marche sur des cadavres, de Matei Vişniec, după o idee de Eugen Ionescu, susţinut de trupa «Gare au Théâtre », cu ocazia Anului Internaţional Eugen Ionescu (mai 2009);

– Masă rotundă pe tema «Stéphane Lupasco – Dialogues interculturels» (martie 2010), cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei, cu participarea unor personalităţi culturale din România, Franţa, Elveţia, Belgia şi Statele Unite ale Americii;

– Concert cu oratoriul Elias, de Félix Mendelssohn-Bartholdy, susţinut de Ensemble Intrumental de Paris, Corul din Limours şi Corul Jubilate din Paris, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Concertul, desfăşurat în Sala Mare a UNESCO, a fost condus de dirijorul de origine română Christian Ciucă şi a fost situat sub înaltul patronaj al doamnei Irina Bokova, director general al UNESCO, şi al doamnei Bernadette Chirac, fosta primă doamnă a Franţei (decembrie 2010).

3. Costurile lunare ale reşedinţei de la Paris a ambasadorului României la UNESCO însumează 5 000 Euro.

4. Referitor la cheltuielile de transport:

În 2007, M.A.E. a decontat pentru soţii Manolescu 1 315 Euro, cu ocazia venirii în ţară în concediu de odihna.

În 2008, s-au înregistrat următoarele deconturi:

– februarie: 431 Euro – deplasare în ţară în interes de serviciu;

– aprilie: 430 Euro – repatriere urne funerare (Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu);

– iunie: 1 246 Euro – deplasare concediu de odihnă;

– august: 504 Euro – deplasare Ziua Diplomaţiei Române;

– decembrie: 260 Euro – deplasare invitaţie Ziua României la Palatul Cotroceni.

În iunie 2009, M.A.E. a decontat 266 Euro cu ocazia venirii în ţară în concediu de odihnăă, iar în 2010 M.A.E. nu a decontat cheltuieli pentru soţii Manolescu.

5. În perioada 2006-2010, dl Nicolae Manolescu nu a solicitat şi nu a beneficiat de concediu fără plată.

6. M.A.E. are în prezent doi ambasadori cu vârsta peste 70 de ani.

7. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ne-a confirmat – prin Adresa nr. P 2613/10 (12 mai 2010) – că dl Nicolae Manolescu nu a făcut poliţie politică.

Cu stimă,

Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică

Nota mea: Voi reveni!

Nicolae Breban prezintă „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu” II. Roncea.ro lanseaza concursul cu premii “Ce mare istoric al literaturii romane l-a definit pe Manolescu drept «un ipochimen»?” Premiul cel mare: Stenograma discutiei dintre tovarasul N. Ceausescu si tovarasul N. Manolescu. Mentiune: Adevarata biografie a lui Nicolae Manolescu

Ruşine, dle N. Manolescu!

de Nicolae Breban

Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!

Am fost tentat, recunosc, să pun un alt titlu acestui text, cel folosit de un invitat al dtale la cenaclurile literare pe care le conduceai, un jurnalist cunoscut care semna într-un ziar de mare tiraj un text cu un titlu care suna cam aşa: „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu”. Mi s-a părut atunci şi îmi pare şi azi prea drastică şi neadevărată titulatura ziaristului; m-am înşelat?, mă înşel?

Da, „amice”, e cam jenant cu ce te ocupi sau nu te ocupi de o bună bucată de vreme; ba, folosind de vreo două decenii revista România literară, sprijinit de amicii apropiaţi de la GDS şi de la CNSAS, ataci memoria, numele şi opera unor scriitori de vârf, condamnaţi de comuniştii stalinişti la ani grei de temniţă, terfeliţi după moartea lor, precum poetul Ion Caraion sau, mai recent, marele cărturar, cunoscut şi elogiat pe două continente, Adrian Marino. (Ca şi alţii, scriitori adevăraţi pe care nu-i mai înşir aici, unul dintre ei a murit de inimă rea, de curând, după ce a vrut, bietul, să se lege cu lanţuri de clădirea unei Uniuni care-l privea cu indiferenţă!) Ba te ascunzi la Paris într-o funcţie vag-pompoasă, din care, de aproape un deceniu, nu a răzbătut cel mai mic ecou al vreunui sprijin sau ajutor dat literaturii, culturii care te-au trimis acolo. (Mă rog, prin persoana actualului preşedinte, de care nu vă jenaţi să staţi aproape, nici dta şi nici prietenul dumitale apropiat, fosta marea speranţă a filosofiei româneşti, G.L., dar mie nu conteniţi să-mi reproşaţi că am stat lângă un alt preşedinte, N.C., căruia, voi uitaţi să amintiţi cu îndârjire, eu i-am dat cea mai usturătoare palmă în coloanele celui mai mare ziar francez, Le Monde!)

Mai nou, dintr-un critic sever şi inteligent, fidel literaturii române şi valorilor ei, ai devenit un fel de măscărici care se preface că îi apără pe scriitori şi biata lor Uniune, înfundându-i şi pe unii şi pe alţii tot mai adânc în mâlul unei indiferenţe generale şi în valurile unor calomnii „isteţe”, nu rareori insolente, rezultatul fiind acela că niciodată de aproape un secol de când există Uniunea noastră prestigiul şi importanţa scriitorului român nu au fost mai coborâte în societatea românească. Nici măcar sub comunişti! Poate altădată, voi scrie şi despre aceasta, când voi avea timp şi voi considera necesar – deoarece, dvs., criticii literari, comentatorii, aplicaţi sau nu ai acelor texte semnate de adevăraţii creatori, imitându-i pe unii confraţi francezi, la fel de limbuţi şi de înfumuraţi, aţi uitat raporturile reale între creaţie şi receptare! – de data aceasta, mă voi ocupa doar de editorialul dtale din nr. 16 al R.L. şi de ecourile ultimei şedinţe de consiliu al USR care mi-au parvenit, aici, unde mă aflu, încă departe de capitală.

(more…)

Iata ca Ministerul de Externe da semne ca incearca sa-si faca datoria in Cazul Manolescu, ambasadorul Romaniei “pe langa” UNESCO. DOC MAE

A1/ L544/49/                                                                                                            11 aprilie 2011

„Stimate domnule Victor Roncea,

Referitor la cererea dumneavoastră, înregistrată la Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică sub nr. A1/L54449/ din 11.04. 2011, vă mulţumim pentru interesul manifestat şi vă informăm că aceasta se află în curs de soluţionare, urmând să primiţi un răspuns în termenul legal de cel mult 30 de zile lucrătoare”.

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei este solicitat sa raspunda unor intrebari privind cheltuielile angajatului Apolzan Manolescu Nicolae, ambasador “pe langa” UNESCO

Catre: Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

De la: Victor Roncea

Stimate Doamne/ Stimati Domni,

In baza Legii 544/2001, va rog sa imi raspundeti la urmatoarele intrebari, conform prevederilor Articolului 7:

1. Cand a fost plasata pe site-ul institutiei dvs Declaratia de Avere a ambasadorului Romaniei la UNESCO pe anul 2010 tinand cont de faptul ca la data de 28.03.2011 aceasta nu era prezentata public, conform dispozitiilor legale?

2. Care sunt rezultatele pentru Romania la sau “pe langa” UNESCO ale ambasadorului Apolzan Manolescu Nicolae, de la numirea sa pana in prezent?

3. Care sunt costurile lunare (chirie plus cheltuieli aferente) pe care le plateste Ministerului Afacerilor Externe pentru resedinta de la Paris a ambasadorului Romaniei la UNESCO?

4. Cate si ce fel de bilete de avion sau alte mijloace de transport au fost decontate de MAE pentru Apolzan Manolescu Nicolae si sotia sa, Apolzan Manolescu Ioana, ca diplomati in cadrul Delegatiei permanente a Romaniei pe langa UNESCO, si ce costuri au presupus acestea, defalcat, pe fiecare luna, incepand de la numirea lor in functii si pana in prezent?

5. Conform propriilor declaratii (Mediafax, 31 martie 2011), in ultimii cinci ani, Apolzan Manolescu Nicolae si-a sustinut in calitate de profesor, “pe gratis”, cursurile de la Universitatea Bucuresti. Totodata, ambasadorul Romaniei la UNESCO este nevoit sa-si exercite si functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, pe langa alte multe obligatii. Dincolo de faptul ca pentru a se deplasa saptamanal pe “naveta” Paris – Bucuresti si retur ar trebui sa-si consume pe calea aerului intregul salariu de ambasador, se mai ridica urmatoarea intrebare:

Pe perioada cat si-a parasit atributiile de reprezentant al Romaniei la UNESCO pentru a profesa sau a face orice altceva pe la Bucuresti, exceptand eventuale activitati ale misiunii sale de ambasador, Apolzan Manolescu Nicolae a solicitat concedii saptamanale fara plata? Daca da, care au fost datele tuturor acestora si cum s-au reflectat in fluturasul sau de salariu pe 2006, 2007, 2008, 2009 si 2010?

6. La 7 martie 2005, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al Serviciului de Informatii Externe, sustinea in cadrul conferintei de presa cu tema “Starea de fapt. Prioritati de actiune” ca se impune necesitatea stringenta a intineririi diplomatiei romanesti. Ungureanu arata ca “peste 60% din personalul MAE apartine grupelor de varsta mari, cuprinse intre 50-55 de ani, 55-60 si un procent deloc neglijabil de diplomati trecuti de 65 de ani”. In urma acestor analize, MAE a decis in martie 2005 pensionarea a 79 de angajati, majoritatea diplomati si ambasadori aflati la post in strainatate. Ambasadorul Apolzan Manolescu Nicolae are 72 de ani. Intrebare: Cati alti ambasadori in functie trecuti de 70 de ani are in 2011 Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei?

7. Tinand cont de faptul ca Apolzan Manolescu Nicolae a marturisit ca a colaborat cu Securitatea de buna voie si nesilit de nimeni (volumul sau Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275, semnalat de Catavencu, aprilie 2011), in ce masura este nevoie de o adeverinta de la CNSAS pentru ca ministerul sa se debaraseze de el, asa cum a facut-o in cazul Andrei Corbea Hoisie, de exemplu?

PS: Transmiteti-i va rog domnului ambasador Apolzan Manolescu Nicolae ca daca chiar doreste – dupa cum se lauda prin propria-i publicatie – sa ma dea in judecata “pentru calomnie”, poate sa-mi obtina adresa de la domnul Valeriu Stoica, care a pierdut cu brio in fata mea un proces de “calomnie”, intentat de un alt informator al fostei politii politice comuniste, Mihnea Berindei, care astfel a ramas, iata, si el, un bun colaborator al Securitatii. Bun de plata, evident.

Victor Roncea

11.04.2011

Constantin Barbu expune Reteaua anti-Eminescu. De la Zigu Ornea si Plesu la Cartarescu si Manolescu. Ce gandeau Noica si Cioran despre Eminescu

Continuam publicarea dialogului dintre filosoful Constantin Barbu, discipolul lui Noica, si Cosmin Cretu, cuprins de jurnalistul oltean in cel de-al doilea volum din seria grava Pamfletul Negru. Dupa prima parte, publicata de Ziaristi Online sub titlul  Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu (I). Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” , filosoful craiovean (foto sus cu o scrisoare de la Cioran) s-a ocupat de “disidentii lui Gogu” si comsomolistii-moralisti. Dupa prezentarea Falsficaţionistului Manolescu si a colegul lui Magureanu, Liiceanu, si pubicarea unei scrisoari inedite a lui Constantin Noica, in episodul urmator este expusa reteaua anti-Eminescu. Constantin Barbu observa ca Andrei Plesu si Nicolae Manolescu ii continua “opera” anti-eminesciana a adevaratului lor “magistru”, Zigu Ornea, cel care afirma: “In anii optzeci Constantin Noica a formulat definiţia aberantă despre Eminescu: «omul deplin al culturii româneşti» contribuind enorm la sanctificarea primejdioasă a operei eminesciene în toate ale ei alcătuiri”…

Există un destin tragic al poporului român legat de falsele elite? Mă gândesc, în primul rând, la tulburătorul caz al lui Mihai Eminescu, ucis. Admiţând că moartea lui Eminescu ar fi doar controversată (deşi e fară de tagadă, vezi în Codul Invers) de ce, de ce nimeni, dar nimeni dintre puternicii filosofiei, politicii, justiţiei nu vrea redeschiderea cazului?

Cazul morţii lui Eminescu se va redeschide. Chiar dacă ar fi toţi împotrivă. Trebuie să se ia probe de ADN din os (care să se depună într-o Bancă de genii), probe pentru a controla mercurul din os. O dată crima stabilită nu ne mai rămâne decât să-i punem oasele într-un sicriu de argint, iar numele lui într-un calendar de sfinţi martiri. Totul se va face cu necesitate, mai ales că eu sunt încă în viaţă şi mai sunt şi foarte modest…

Explică: ai riscat (şi acum, la cât te cunosc, sunt sigur că ai fi dispus la orice sacrificiu) pentru a găsi banii necesari Proiectul Naţional Mihai Eminescu. Eşti „controversat”. Ei, care au primit şi mâncat multe milioane de euro, sunt onorabili.

Poate sunt onorabilii lui Caragiale.

În urma sacrificiului meu (pe care nu vreau să-l recunoască nimeni), în urma tipăririi a 19 manuscrise Eminescu, a editării altor 50-70 de volume de eminescologie, Academia Română a tipărit aproape toate manuscrisele în facsimil color într-o ediţie incomparabilă tehnic (care, din nefericire, a distrus peste 30 de volume prin erori de impozare). Îţi aminteşti când am publicat Apărarea lui Eminescu? Se spune că la Tribunalul Judeţean Dolj s-au întrerupt procesele fiindcă au plecat câţiva judecători să cumpere ziarul „Ora” unde publicasem Apărarea. Ce-ar fi să le reamintim detractorilor lui Eminescu că nu ştiu carte. Uite textul:

Apărarea lui Eminescu

Şi admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (Dilema, nr. 265/ 1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.

Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; des-părţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvînt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu?

Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (zigu ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că a şti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a co-exista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile pînă cînd lucrurile încep să te iubească pe tine?

Despărţirea de Eminescu

Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine lui Nicolae Manolescu.

1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gîndească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o?

A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gîndire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.

2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tînărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atît.”

a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele Princepelui de  Eugen Barbu că sînt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria. Caietele lui Eminescu nu sînt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sînt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”.

b) Sînt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi cuvîntul “naţional” provine din gna -, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).

Zigu Ornea – eminescolog de ocazie?

Zigu Ornea scrie. Cînd scrie, z.o. crede că gîndeşte.

Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet al românilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-l instala, pe acest soclu, pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…” Trebuie să-i spun lui z.o. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămînea pe acelaşi soclu.

Continuarea la Ziaristi Online

Constantin Barbu: Falsficaţionistului Manolescu si colegul lui Magureanu, Liiceanu. Plus: O scrisoarea inedita a lui Constantin Noica. EXCLUSIV

Continuam publicarea dialogului dintre filosoful Constantin Barbu, discipolul lui Noica, si Cosmin Cretu, cuprins de jurnalistul oltean in cel de-al doilea volum din seria grava Pamfletul Negru. Dupa prima parte, publicata de Ziaristi Online sub titlul  Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu (I). Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” , filosoful craiovean s-a ocupat de “disidentii lui Gogu” si comsomolistii-moralisti. In fragmentul de mai jos este tratat subiectul “anti-elitelor” culturii romane urmand ca in episodul urmator sa fie expusa reteaua anti-Eminescu. Totodata, in premiera, publicam in facsimul o scrisoare inedita a lui Constantin Noica (foto in baza textului).

PAMFLETUL NEGRU

Partea a II-a

Autopsie vie

cu marii plagiatori

Patapievici, Pleşu şi Liiceanu

Ce ştii de manuscrisele domnului Noica, unde şi cum au ajuns? Există o inventariere a lor?

Manuscrisele domnului Noica au fost luate în noaptea de 4-5 decembrie 1987 din vila de la Păltiniş de către Liiceanu. Fără nici un drept. La fel şi ce i-a restituit S.R.I. doamnei Mariana Noica prin fostul coleg de grupă de la Filosofie al lui Liiceanu, – Virgil Măgureanu. N-ar fi nici o problemă. Chiar dacă familia Noica nu este de acord, fiind chiar extrem de supărată pe acest inexplicabil. Întrebarea capitală este însă de ce Humanitas nu publică Operele Complete ale lui Noica. Nu îl lasă pe antumul Liiceanu cumva postumul Korné?

Continuarea la Ziaristi Online

Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea ruşinii de a fi român

Centenar Emil Cioran (1911-1995)

Isabela Vasiliu-Scraba: Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea ruşinii de a fi român

Motto: “Toţi depresivii sînt tipuri eminamente subiective…Ei sînt singurii care coboară în adâncimile vieţii pînă acolo unde aceasta se îmbină cu moartea… Politicul aparţine domeniului exteriorităţii. Din acest motiv, valorile politice sînt la periferia valorilor spirituale”(Emil Cioran, 1932)

După instalarea lui Iliescu la cârma ţării si a lui Andrei Pleşu la cârma culturii, scrierile lui Emil Cioran, care în comunism circulaseră xeroxate pe sub mână, au putut fi cumpărate din marile librării, îmbogăţind avuta editură Politică, sub numele ei de Humanitas (1). E drept că noul nume cam aminteşte de ziarul comunist l’Humanite care a încercat fără succes să-l deposedeze în 1960 pe Vintilă Horia de Premiul Goncourt, acuzându-l fără bază şi pic de jenă că “ar fi susţinut înfiinţarea lagărelor de exterminare în Germania nazistă” (v. Th. Cazaban în dialog cu C. Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca, Echinox, 2002, p. 125). Din atacul foştilor ideologi comunişti manifestând o inexplicabilă alergie la scrisul unui romancier de faimă internaţională s-a văzut câtă dreptate a avut Vintilă Horia când şi-a tot amânat întoarcerea în România regimului Iliescu-Roman. Într-una din scrisorile trimise din Spania în primele luni de “democraţie prin rotirea cadrelor” (M. Cantuniari, Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, Ed. Humanitas, 2007) romancierul premiat de Academia franceză consemna următoarele: “Aţi aflat că Adevărul şi Tineretul liber au publicat ştirea după care aş fi acordat un interview nu ştiu cărei reviste în limba română din Israel şi New York, care a fost reprodusă de ziarul Independent din Londra, interview în care mă autoprezentam ca fruntaş al Gărzii de fier şi insultam pe Petre Roman. Am desminţit totul printr-un interview telefonic cu BBC şi i-am scris pe aceeaşi temă lui Mircea Dinescu. Este îngrozitor. N’am făcut parte din nici un partid, deci nici din Garda de Fier, care m-a scos din postul de ataşat de presă la Roma” (Vintilă Horia, 27 febr. 1990 în op. cit., p.334). Scrisorile lui Vintilă Horia către traducătorii săi Mihai si Ileana Cantuniari (prima pe 2 martie 1989, ultima din 19 nov. 1991) fac să transpară cadrul libertăţii post-comuniste, precum si aspecte de continuitate în politica editorială dinainte de 1989: dacă Editura Politică nu l-a publicat pe Vintilă Horia (2), nici Humanitas nu o va face. Pentru autorul volumului Les clefs du crepuscule(1990), -scriitor tradus în peste 20 de ţări fără dirijismul folosit pentru împrăştierea operelor şi omagiilor soţilor Ceauşescu înainte de 1990 şi după aceea pentru operele şi omagiile lui Andrei Pleşu (3) -, exilul nu s-a încheiat cu împuşcarea Ceauşeştilor (v. rev. Cristian Bădiliţă în rev. Rost, 16/2004). În post-comunism Vintilă Horia, care l-a susţinut pe Constantin Noica în încercarea sa de a-l face cunoscut în Vest pe filozoful Lucian Blaga, a putut constata înmormântarea ultimului proiect noician nefinalizat nici de discipolul preferat devenit director de editură, nici de discipolul ajuns ministrul culturii la vremea când au fost distruse atât fresca de pe tavanul Castelului Haşdeu de la Câmpina (v.Isabela Vasiliu-Scraba, “Religion, architecture and occultism in the Mystic Castle of the ‘Two Iulias’ (2 VII)”), cât şi frescele Olgăi Greceanu din Biserica de la  Bălteni (judeţul Dâmboviţa) pictată gratis în 1946 şi repictată de Olga Greceanu în 1972 (v.Adina Nanu, “Biserica din Bălteni”, în vol. Olga Greceanu, Bucureşti, Ed. Centrul de cultură Palatele Brâncoveneşti, 2004, p. 49-50).

“Dirijată de interese pe care majoritatea cititorilor le ignoră” (Horia Stamatu, Punta Europea, enero 1956, nr.1, pp. 9-21), difuzarea post-decembristă a scrierilor lui Emil Cioran (premiat de Academia franceză ca şi Vintilă Horia, sau Mircea Eliade) a fost însoţită de masiva răspândire de citate alese pentru inocularea unor anumite atitudini si dispoziţii mintale. Efectul şi ţinta manipulării de două decenii au apărut în toată nuditatea lor pe 8 mai 2010, când un tânăr a consemnat pe post de comentariu la un interviu luat lui Andrei Pleşu de Daniela Oancea că lui îi este ruşine că s-a născut român, că el nu mai vrea să fie român.

(more…)

Breban si Ultimul esec al lui Noica

“(…) Noica, în optimismul său, credea în forţa spiritului de a crea ceva nou pentru România. El a inventat ad-hoc conceptul culturii de performanţă, ca eliberare de lăutărism, de poezie, de eseu etc., în favoarea unui antrenament în vederea realizării unor studii şi cercetări de anvergură europeană. El şi-a rezervat rolul de antrenor al celor 22 pe care visa să-i depisteze în toată ţara. Păltinişul s-a vrut o asemenea şcoală de antrenament cultural. Dar, culmea ironiei, ca să parafrazez un dicton latin, Munţii Păltinişului s-au scremut şi au ieşit nişte ridiculi şoricei! Dacă Noica ar mai fi trăit, ar fi constatat, astăzi, că el n-a reuşit să facă performerii visaţi din discipolii săi, că, de fapt, Şcoala de la Păltiniş a dat noi „lăutari”, improvizatori, care n-au depăşit condiţia „eseului”, nevrednici de temeinicia culturală şi filosofică a maestrului, trădându-i chiar spiritul pentru care a lucrat. Şi, uluitor lucru, cel mai vrednic dintre ei, s-a coborât până la condiţia de lăutar al mai-marelui zilei, preşedintele în exerciţiu al României postdecembriste, o Românie în care lăutărismul de cea mai joasă speţă pune pentru prima oară în primejdie însăşi existenţa neamului românesc. Cantemir a evoluat de la condiţia de „cântăreţ” la tambură la aceea de autor al Istoriei ieroglifice şi al celebrei Historia incrementorum atque decrementorum Aulea Othomanicae, pe când Gabriel Liiceanu a parcurs drumul invers, de la peratologie la postura de lăutar prezidenţial. Mai mult de atât, a introdus, la Grupul pentru Dialog Social, după opinia lui Nicolae Breban, spiritul sectar în cultura românească, generator de discordie între scriitori, între tabere de intelectuali, consumând inutil energiile: „spiritul de la 22, de la GDS a fost un spirit partizant, sectar, de răzbunare şi de luptă contra comuniştilor, deşi comuniştii nu mai existau niciunde în estul Europei. Noi eram deja în sfera americană. A fost o luptă pentru carieră. Noi vedem că grupul de la GDS s-a afirmat. Ei se reprezintă ca elită şi eu contest acest lucru.(…)”

Extras din Prof Theodor Codreanu – Polemici Incorecte Politic

Integral la Ziaristi Online – Gandirea

Foto (c) Dinu Lazar

Nicolae Manolescu a turnat la Securitate de bunavoie si nesilit de nimeni

Adevărul este că destui români au acceptat înainte de ’89 să discute, de obicei amical, cu diverşi ofiţeri de securitate, fără ca prin asta să devină informatori. Iată, de exemplu, cum descrie o asemenea întîlnire un distins om de litere, asupra căruia nu planează nici o bănuială că ar fi devenit un colaborator al Securităţii: „Solicitasem, doi ani după călătoria în Germania şi Franţa, un paşaport turistic pentru mine şi soţia mea. […] Înainte de a primi un răspuns, am fost convocat la Securitate. […] Ofiţerul care m-a convocat era la curent cu călătoria la Freiburg şi la Paris. Tocmai în legătură cu persoanele întîlnite voia să ştie mai multe. Astfel de contacte, i-am replicat, mă privesc exclusiv, fiind profesionale şi personale. Dar, cum n-am nimic de ascuns, pot să dau în scris totul. A părut surprins. «Eu vorbesc serios», mi-a spus. «Şi eu», am precizat. I-am cerut un pix şi un teanc de foi. Am relatat amănunţit totul. Nume, date, locuri. […] Declaraţia conţine şi unele aprecieri. Pe Monica (Lovinescu, n.m.) şi pe Virgil (Ierunca, n.m.) i-am prezentat ca pe nişte intelectuali valoroşi…“. Distinsul om de litere are şi o explicaţie pentru cele întîmplate: „Declaraţia din 1969 a fost singura pe care am dat-o vreodată. Fără, în definitiv, să-mi fi fost cerută şi, cu atît mai puţin, smulsă prin ameninţare. În inocenţa mea, o consideram un act de demnitate. Credeam că sinceritatea este absolut necesară“.

Nu voi comenta această mărturisire care, dacă n-aţi ghicit încă, îi aparţine dlui Nicolae Manolescu (v. volumul Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275). Dacă dl Manolescu n-ar fi citit superficial dosarul din 1989 al lui Ioan Groşan, şi-ar fi dat seama că acesta nu făcuse în ’89 altceva decît făcuse dl Manolescu în 1969. Cu singura deosebire că Groşan n-a dat nimic în scris. (Şt. Agopian / Catavencu)

Citiţi şi:

„Cazul“ GROŞAN

„Cazul“ GROŞAN (II)

Ne-a scris Ioan Grosan

Ioan Grosan, un om executat ca-n Est. La “Adevarul” lui Patriciu la fel ca la “Ziua” lui Vintu

Vezi si: Roncea.ro: Nicolae Manolescu Apolzan este cercetat de Agentia Nationala de Integritate intr-o lucrare conexa destinata Ambasadorului Romaniei la UNESCO. DOCUMENT ANI

Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV

Sursa: Ziaristi Online

Un document original halucinant. Apelul intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV. Filosoful Constantin Barbu: “Nu-i normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?”

Ziaristi Online: Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV

Semnaturi Gogu Radulescu - Dinescu, Paleologu, Etc

“Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.” Integral la Ziaristi Online.ro

Constantin Barbu despre “disidentii lui Gogu”: Nu e normal ca Andrei Cornea, fiul comsomolistului Paul Cornea, să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?!

Parintele Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu si Sora la inmormantarea lui Noica

“Pleşu, Liiceanu şi Patapievici stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?” Integral la Ziaristi Online.ro

Andrei Cornea intre paranteze, de la origini pana pe Wikipedia

Andrei_Cornea un GDS-ist ilegalist

“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”

Vezi si: Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern.

Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă ko­min­ternistă”. Din această lojă au fă­cut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pau­ker (Hanna Robinshon), Iosif Chi­şi­nevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein […]

Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:

“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.

(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).

Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:

“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.

(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova