April 27th, 2011 
VR 
Vezi Romania Uneste-te: 21 de ani de la nasterea in ceruri a Badiei Traian Trifan, dascalul generatiei inchisorilor comuniste
Posts Tagged ‘Martirii anticomunisti’
Masacrul de la Fantana Alba – Corespondenta de la Putna si Marturii. Sfintirea Troitei închinate memoriei martirilor romani ucisi de sovietici si marturii zguduitoare ale supravietuitorilor Katyn-ului romanesc. FOTO/VIDEO/DOC
Mănăstirea Putna: Sfinţirea Troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă
După ocuparea nordului Bucovinei în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România.
Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Igeşti, Crasna, Ciudei, Budineţ, Cireşul, Crăsnişoara Veche, Crăsnişoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordăneşti, au plecat către România, fiind decişi mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunşi în apropierea graniţei au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniţii rămaşi în viaţă au fost aruncaţi împreună cu cei morţi în gropi comune. Cei care au reuşit să fugă au fost căutaţi în împrejurimi, astfel încât foarte puţini participanţi au rămas în viaţă. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supravieţuind deportării.
La 70 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, o jertfă pornită din dorul de libertate, de credinţă şi de a fi la un loc cu fraţii, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut iniţiativa ridicării unei troiţe în memoria acestor jertfe nevinovate la Mănăstirea Putna, locul în care cei care au căzut atunci veneau adesea, locul din care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare îi ocroteşte şi dincolo de moartea trupului.
Troiţa, asemănătoare cu cea din cimitirul soldaţilor români de la Ţiganca, Basarabia, a fost sfinţită în ziua de 1 aprilie 2011. Mai întâi s-a desfăşurat slujba parastasului, la care au fost pomeniţi cei morţi la Fântâna Albă, cei morţi în satele din jur, cei deportaţi şi cei ale căror nume nu se mai ştiu, dar au fost ucişi doar pentru vina de a fi români, de a-şi apăra neamul şi credinţa. Apoi a avut loc sfinţirea troiţei. Au slujit IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu clerici din mănăstirile bucovinene.
După slujba de pomenire şi sfinţirea troiţei au luat cuvântul Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen care a amintit de dragostea pe care trebuie să o avem faţă de înaintaşi şi faţă de strămoşii noştri, apoi Eugen Tomac, secretar de stat al Departamentului pentru Românii dePpretutindeni, prezent astazi si la Fantana Alba, care a arătat necesitatea ridicării acestei troiţe la Mănăstirea Putna. Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna a amintit ca, la slujba de sfintire „au fost pomeniţi toţi aceia care au dat mărturie că îşi iubesc patria şi neamul, că iubesc libertatea şi credinţa”. Au mai luat cuvantul Viorel Badea, senator pentru diaspora, si Teodor Panţâru, basarabean, deputat pentru diaspora in Parlamentul Romaniei si autorul unui Proiect de Lege pentru cinstirea nationala a martirilor de la Fantana Alba.
Între oficialităţile prezente s-au numărat doamna Maria Ardelean, deputat de Suceava, domnul Cristi Dumitru, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, doamna Angela Zarojanu, Subprefect al judeţului Suceava, domnul Aurel Buzincu, Directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Suceava, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, supravieţuitori ai acelor vremuri de grea încercare. Au participat mai bine de 100 de studenţi basarabeni şi români din Suceava. Slujba şi cuvântările au fost transmise în direct de postul de radio Vocea Basarabiei de la Chişinău. (Corespondent)
Masacrul de la Fantana Alba. Marturii
O marturie din CraiNou.ro: Varniţa, o tristă amintire
Domnul Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar, cu o vechime de muncă de peste 50 de ani, este unul dintre supravieţuitorii, astăzi în viaţă, ai măcelului de la 1 aprilie 1941 din pădurea Varniţa de lângă satul Fântâna Albă. Născut la 13 martie 1925 la Trestiana, judeţul Storojineţ (astăzi Dimca, raionul Hliboca), în acea zi neagră pentru românii nord-bucovineni, abia trecuse de 16 ani. Dar dorul de libertate nu l-a oprit să pornească, împreună cu fratele Nicolae (Culuţă), numai cu trei ani mai în vârstă, spre Patria-mamă. Însă nu le-a fost dat să ajungă. (Crai Nou – 2005)
În iadul de lângă graniţă, dezlănţuit de focul năprasnic de mitralieră al călăilor bolşevici, l-a despărţit de fratele drag. Timp de 12 ani n-a ştiut nimic despre Nicolae, care, rănit, a fost dus tocmai în regiunea Sverdlovsk, din munţii Ural. Abia după moartea odiosului Stalin el a scăpat din lagăr, dar fără dreptul de a se întoarce la baştină. A plecat în Basarabia, undeva lângă Anenii Noi, unde, în urma suferinţelor prin care trecuse în fundul Rusiei, peste 8 ani s-a stins din viaţă.
Prof. Gheorghe Mihailiuc, învinovăţit de naţionalism românesc, a fost purtat timp de jumătate de secol dintr-o şcoală în alta, hărţuit, acuzat de lipsă de devotament pentru Uniunea Sovietică, însă nici prigoana, nici teroarea la care a fost supus nu l-au frânt. Şi astăzi, la frumoasa vârstă de 80 de ani, el a rămas cu fruntea sus. De aceasta ne putem convinge o dată în plus citind cartea sa de poezie şi proză, „Dincolo de cuvintele rostite”, apărută la Editura obştească „Vivacitas” (Hliboca, 2004), din care prezentăm istorisirea de mai jos:
Nici n-am observat când au trecut anii. Am străbătut un drum lung şi greu, deseori presărat cu lacrimi amare. De multe ori traiul mi-a fost vizitat de dureri. Şi acum, la marginea vieţii, răsfoind cartea existenţei mele, caut să-mi adun a-mintirile, cele mai multe găsindu-le triste. Unele din ele se mai pierd în negura timpului. Sunt fapte asupra cărora se aşterne tăcerea, însă evenimentele tragice, care mi-au rănit adânc sufletul, nu se pot uita vreodată.
Tismaneanu vrea sa-l inchida pe Radu Gyr, chiar mort, a treia oara. Fostii detinuti politic le amintesc lui Volodea, Luca si cu Boc pentru ce a fost incarcerat ministrul Culturii din perioada legionara: “Nu trageti! Unire! Infratire!”
Saptamana trecuta am informat aici cum Raymond Luca, acelasi tovaras nascut in URSS care l-a “obligat” pe presedintele Traian Basescu sa-i “demartirizeze” pe eroii Grupului Trosca macelariti de KGB in 1989, il obliga acum, prin manuta lui Tismaneanu si argumentatia Institutului sau sa-i recondamne pe fostii detinuti politic cu zeci de ani de inchisoare, a doua sau chiar a treia oara, pentru “participare la rebeliunea legionara”. Initiativa membrilor Retelei neo-kominternului ar trebui sa fie de ras tinand cont ca se bazeaza pe o condamnare a dictaturii lui Antonescu, altfel blamat si holocaustizat pentru actele sale contra evreilor. Deci, pana la urma, trebuie sa intelegem ca Tismaneanu il sustine pe Antonescu?! Da, pentru ca, de fapt, dupa cum am mai scris si publicat (documente sunt garla) asa zisa “rebeliune legionara” a fost realizata de catre comunisti prin agentii NKVD care au fost mana in mana cu cei ai dictaturii antonesciene. Deci, practic, Tismaneanu si ai lui, Luca si cu Boc, respecta ordinul primit si dat de la Moscova atunci de alde Ana, Luca si cu Dej. Initiativa legislativa plasata de Tismaneanu prin nascutul in URSS Raymond Luca tinteste pedepsirea legionarilor chiar si dupa moarte, fara drept de apel, pentru ca urmareste atat eliminarea posibilitatii supravietuitorilor temnitelor de a solicita vreo despagubire pentru zeci de ani de inchisoare dar si pe aceea de a li se sterge cazierul judiciar de “dusmani ai poporului”, ope legis. Va amintiti ca saracul badia Ion Gavrila Ogoranu, “temutul” si blandul batran legionar, a murit de inima rea, urmat la foarte putin timp de sotia sa, Ana, pentru ca nu a putut sa obtina un amarat de credit bancar. Si dupa 50 de ani figura cu o condamnare penala care nu ii permitea acest lucru. Scrisoarea trimisa de badia si sotia sa ministrului Justitiei de la acea vreme, tovarasa Monica Macovei, a ramas fara raspuns.
Astazi, cei doi neo-kominernisti insotiti de al treilea semnatar “ca primaru'”, Volodea, Luca si cu Boc, sustin ca motivul pentru care a fost intemnitat Radu Gyr (foto), fost ministru al Culturii in perioada legionara, cel care a infiintat primul Teatru Evreiesc de Stat din lume (existent si azi dar, din pacate, fara o placa pentru ctitorul sau), este intemeiat. Fostii detinuti politic le amintesc intr-un Comunicat (vezi mai jos) pentru ce a fost inchis Radu Gyr – poet, dramaturg, jurnalist, conferentiar, doctor, laureat al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru literatură şi Academiei Române – dupa asa-zisa “rebeliune legionara”. Pentru ca, de la balconul Teatrului National din Calea Victoriei a incercat sa blocheze actiunile agentilor NKVD imbracati in legionari strigand: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”. Dupa ce a fost condamnat, alaturi de alte mii de tineri legionari marele poet roman s-a oferit sa mearga in prima linie a frontului de Rasarit, cu URSS, tara de bastina a lui Vladimir Ilici Tismaneanu si Raymond Luca Dej, de unde s-a intors ranit, doar pentru a fi, apoi, din nou, inchis si chinuit bestial in temnitele comuniste. Viata neinfrantului luptator pentru Romania Radu Gyr a strans, pentru Dumnezeu si neamul sau, 20 de ani de temnita. Tismaneanu si ai lui vor sa-l inchida, chiar mort, pentru a treia oara.
Ce va urma? Daca acest proiect de lege va trece si de Parlament si de semnatura de primar a lui Basescu, toti cei condamnati pentru “rebeliunea legionara”, cum este Radu Gyr, poate cel mai mare poet roman al secolului trecut, ar putea fi eliminati, din nou, din viata publica – manuale, cultura – pe considerentul ca “au sustinut cu violenta o ideologie extremista, xenofoba”, etc. Infiintand primul Teatru Evreiesc din lume?!
Radu Gyr la proces: “Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădu-i-o, Dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine, o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atît mai intens sufăr azi, cînd o văd însîngerată de moarte…” Si: “Că-nvins nu eşti atunci cînd sîngeri, nici dacă ochii-n lacrimi ţi-s; adevăratele înfrîngeri sînt renunţările la vis…”
COMUNICAT
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti a luat cunostinta de interventia deputatului liberal RAYMOND LUCA cu privire la dorinta domniei sale de a imparti, pe cei care au suferit detentie politica, in buni si rai, in unii care binemerita reparatii morale de la Statul Roman si in cei ce nu merita aceste reparatii morale.
Amintim domnului RAYMOND LUCA ca atat regimul Antonescu cat si cel comunist au dat sentinte politice nedrepte si abuzive. Spre exemplu, poetul Radu Gyr a fost condamnat in anul 1941 pentru “rebeliune” numai fiindca a tinut un discurs din balconul Teatrului National invitind la calm si impacare. Iata chiar cuvintele lui RADU GYR, consemnate in actele justitiei militare de atunci: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”
Pentru acest discurs, RADU GYR a fost condamnat pentru “rebeliune” la 12 ani inchisoare.
Domnule RAYMOND LUCA, astazi se stie exact cine a provocat dezordinele de atunci. S-a gasit protocolul incheiat intre Servicul Special (Secret) de Informatii (SSI) si conducerea Partidului Comunist din Romania, partid care si-a luat obligatia de a produce in acele zile dezordini, jafuri si tot felul de nelegiuiri pentru ca ele sa fie puse pe seama legionarilor, motivindu-l astfel pe Antonescu sa porneasca arestarile.
Lucrurile acestea se stiu nu numai la noi in tara, ci si in strainatate, fiindca documentele au ajuns in posesia serviciilor americane.
Dupa dl RAYMOND LUCA, RADU GYR si urmasii lui n-au drept la reparatii morale.
Ne doare ca din sanul partidelor istorice, cu ai caror membri am stat in inchisori, se ridica unul ca RAYMOND LUCA. Samanta discordiei pe care acest domn o arunca acum in randul fostilor detinuti politici nu prinde rod. Fostii detinuti politici raman uniti, solidari cu RADU GYR si cu toti cei ce au fost victime ale regimurilor totalitare din Romania.
FEDERATIA ROMANA A FOSTILOR DETINUTI POLITICI LUPTATORI ANTICOMUNISTI
Presedinte, Constantin Iulian
Secretar, Gheorghe Jijie
Bucuresti, 11 martie 2011
DOCUMENTARE:
O filmare de la desfasurarea dezbaterii din Parlament AICI
“Nascutii in URSS” lovesc, din nou, Romania. Tismaneanu si Raymond Luca vor sa-i pedepseasca pe nonagenarii anticomunisti din Miscarea Legionara a treia oara, dupa torturarea lor sub dictatura Antonescu si cea a lui Stalin
Peste 90 de ani. Atat ar trebui sa aiba cei cativa supravietuitori ai inchisorilor dictaturii lui Antonescu si, apoi, ai temnitelor dictaturii bolsevice instaurate de URSS in Romania, participanti la asa-zisa “rebeliune legionara”. Spun “asa-zisa” pentru ca Rapoarte ale Serviciului Special de Informatii (SSI) din anii ’40 certifica faptul ca “rebeliunea legionară”, a fost de fapt un 13-15 iunie ’90 perfectat de NKVD. Revista “Historia” arata ca “pe teren” au actionat agenţi ai serviciilor secrete sovietice.
Dar dincolo de aspectele istorice, ca un facut, ce “coincidenta”!, exact aceleasi doua personaje care, dupa cum semnalam cu numai o saptamana in urma intr-o Scrisoare Deschisa catre presedintele Traian Basescu, se ocupa cu “demartirizarea” eroilor ucisi de KGB in decembrie 1989 – Grupul Trosca – si se opun cinstirii oficiale de catre statul roman a victimelor NKVD din urma Katyn-ului romanesc – Masacrul de la Fantana Alba – astazi isi fac de lucru pentru cei patru-cinci nonagenari cu peste doua decenii de inchisoare sub doua dictaturi: temutii batranei legionari. Este vorba de o dezbatere la Parlament, astazi, la ora 16.00, pe tema modificarii Legii 221/2009 prin eliminarea posibilitatii de a primi despagubiri pentru anii de temnita si “participantii la rebeliunea legionara”. Autori: Raymond Luca – “nascut in URSS” – si Volodea Tismaneanu – cu tatal “nascut in URSS”, cunoscut drept agentul NKVD cel mai bine platit de URSS in Romania anilor ’50, dupa cum certifica fostele Arhive Secrete.
Spre deosebire de Raymond Luca, care s-a nascut la Sverdlovsk – numele pus de bolsevici Ekaterinburgului – pe cand parintii sau erau la studii in URSS, Tismaneanu Jr s-a nascut in orasul Stalin, dupa cum era redenumit pe atunci Brasovul de catre comandantii tatalui sau. Fostul specialist al Brigazilor Rosii teroriste care au activat in Spania, Leonte Tismaneanu, “repatriat” in Romania comunista ca activist al CC al PMR la Directia de Propaganda si Agitatie, se afla incartiruit deci in “orasul Stalin”. Fostii detinuti politici stiu de ce: era responsabil cu urmarirea operatiunilor de anihilarea rezistentei armate anticomuniste din munti a… legionarilor. Dupa uciderea sau arestarea lor – in special a membrilor Grupului Ogoranu – familia Tismaneanu se muta din “orasul Stalin” pe Primaverii, pentru ca capul ei sa serveasca Guvernul de ocupatie sovietica ca director adjunct al Editurii Politice si sef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon” si Scoala de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”, cat si reprezentant al PMR in cadrul revistei „Probleme ale pacii si socialismului”. Astazi, fiul lui concepe pentru Guvernul Boc acte de re-condamnare a legionarilor, dupa ce nonagenarii au ispasit pedepse sub doua dictaturi. Culmea ridicololui? Institutul lui Tismaneanu il pune pe Emil Boc sa semneze cu manuta lui un document de sustinere a initiativei legislative a lui Raymond Luca (solicitata sa fie aprobata in procedura de urgenta) in care este invocat ca “temei legal” o Lege a Dictaturii Antonescu (Legea 80/1941)!
Din punct de vedere al legalitatii si “urgentei” adoptarii proiectului de lege este vorba de o furtuna intr-un pahar cu apa, un fas specific diversiunilor de tip kominternist, care slujeste, de fapt, pe langa razbunarea de tip ritualic a urmasilor NKVD-istilor, unui alt scop. Posibil declansarea unui nou val de condamnare publica a “extremismului romanesc”, de atunci si de acum, dar si o starnire a sentimentelor de revolta nationalista (aviz SRI). Pe scurt: un nou prilej de sugere de fonduri pentru profitorii tuturor regimurilor dar si un carlig legislativ pe post de precedent pentru alte actiuni, pentru simplu motiv ca se trece peste faptul ca Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Nuremberg si nici de vreo alta Lege, altele decat cele din ultimele doua dictaturi, antonesciana si comunista…
Sa urmarim si semnalul dat de un avocat, mai mult sau mai putin controversat, dar avocat, care de data aceasta actioneaza intemeiat, in baza experientei sale in domeniu, ca aparator pro-bono al fostilor detinuti politici:
Acum stim de ce a urlat presa impotriva legionarilor – in ultimele doua saptamani. Se doreste modificarea legii nr. 221/2009. Despagubiri pentru victimele temnitelor comuniste, DAR NU SI PENTRU LEGIONARI !
In această seară am fost contactat telefonic de către un drag mie octogenar, îndelung suferind prin temnițele comuniste (15 ani), om dintr-o bucată, cu un bogat istoric de luptător în munți.
Ceea ce mi-a comunicat m-a lăsat mut de uimire și m-a indignat în egală măsură.
Iată faptele:
Se știe că din punct de vedere istoric, instaurarea regimului comunist în România a dus la încarcerarea și uciderea în temnițe a milioane de români.
După așa-zisa ”revoluție” din 89, s-au dat (cu chiu cu vai) mai multe legi sau decrete cu caracter reparatoriu, pentru luptătorii anti-comuniști și pentru victimele acestui regim criminal, insuficiente însă în comparație cu pierderile și suferința provocată acestor victime.
Merită să amintesc aici doar infama și hidoasa struțo-cămilă lege 10/2001 privind restituirea ”unor” imobile naționalizate sau preluate cu titlu abuziv de către regimul comunist, cu întreaga cohortă de litigii și războiae juridice, care au creat lupte fratricide, între români, foști contra actuali proprietari, proprietari contra chiriași, etc.
În toți acești 21 de ani neo-comuniștii care au acaparat puterea în România, au mers doar cu jumătăți de măsură, condamnând comunismul cu jumătate de gură, dând înapoi cu jumătate de mână ceea ce luaseră părinții lor cu ambele mâini.
Aceiași politică duplicitară, infamă, a fost aplicată și în materia legilor privind reparațiile financiare și morale ce trebuiau acordate unor foști deținuți politici ai regimului comunist sau rudelor supraviețuitoare ale acestora.
Pentru cei ce nu știu, Legea 221/2009, o lege cu aplicabilitate limitată la o durată de doar 3 ani (după modelul ticălos al Legii 10/2001), stipula că pe calea instanțelor judecătorești foștii deținuți politici sau rudele acestora pot obține de la Statul Român daune.
Problema este că mai mult de o treime din cei ce au supraviețuit închisorilor comuniste sunt LEGIONARI. S-a încercat mereu și mereu să se demonizeze Mișcarea Legionară, istoria acesteia, fie minimizându-i întinderea și meritele, fie blamându-i liderii și trecutul. Mișcarea Legionară a fost o mișcare politică de masă, care a înrolat în rândurile ei un număr imens de persoane. Mulți din acești membrii sau simpatizanți ai ML au fost închiși pentru crezul lor naționalist, majoritatea lor dinainte de venirea la putere a comuniștilor.
În fapt, Regimul Antonescu, prin adoptarea Legii nr. 80/1941, a închis o mulțime de legionari, aceștia continuându-și executarea pedepselor, cu suplimente de la comuniști, și după 1945.
Ei bine, potrivit disp. art. 1 pct. 2 lit. b din Legea 221/2009, beneficiau de reparații inclusiv legionarii.
Iată însă că s-a găsit o coadă de topor: senatorul PNL Raymond Luca. Acest individ a inițiat un proiect de modificare a Legii 221/2009, în sensul abrogării disp. art. 1 pct. 2 lit. b din lege. Curată nemernicie !
Aceasta era explicația scandalului împotriva legionarilor ! Mass media trebuia să demonizeze legionarismul, pentru a pregăti legislativul, pentru a-i asmuți pe ”aleși” să voteze împotriva reparațiilor morale și maeriale pnetru legionarii bătrâni și urmașii acestora.
Ce m-a indignat și mai mult este motivarea (expunerea de motive) a proiectului, precum și punctul de vedere al Guvernului. INDIVIZII ĂȘTIA CHIAR SUNT ROMÂNI !!?
În tot cazul, astăzi, 8.03.2011, orele 16, are loc dezbaterea în Comisia Juridică a camerei Deputaților (sala Mihai Viteazu) a celor 3 proiecte de modificare a Legii 221/2009.
Revoltător mai este faptul că, deși de aplicarea legii (prin instanțele judecătorești) este responsabilă și Asociația Foștilor Deținuți Politici, aceasta nu a fost invitată la dezbateri, și nici nu i s-a cerut prezentarea unui punct de vedere pe tema modificării Legii nr. 221/2009 (Art 4 pct.(3) Instanta de judecata este obligata sa ia toate masurile pentru obtinerea sau, dupa caz, reconstituirea dosarului in care a fost pronuntata hotararea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania. )
În schimb, invitat apare Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER), condus de fiul de evrei-bolșevici (conform Wikipedia) Vladimir Tismăneanu. Care va fi poziția acestuia este un fapt evident pentru toată lumea, din moment ce Guvernul își motivează susținerea proiectului comunistoidului Raymond Luca, pe argumentele furnizate de ICCMER !
Continuarea la Povestea mea – Rapcea.ro
Ce vrea Plesu
Andrei Plesu, la etatea sa, dupa ce a trecut cu bine de Omagiul pe care l-a primit din partea detasamentului de pionieri si utecisti de la Colegiul Noua Europa, este mai ceva ca Ceausescu inainte de Congresul XIV. Zici ca merge pe urmele lui Iliescu, modelul Viagra al politicii dambovitene. Iliescu are o ambitie: sa iasa din politica cu picioarele inainte. Dar Plesu, ce ambitie are? Sa intre in politica cu picioarele inainte? Pentru ca, totusi, pare sa se consume cam mult pentru starea sa de sanatate, specifica persoanelor bolnave de obezitate. Raspunsul poate sta in faptul ca Plesu nu face nimic gratuit. Si nici gratis. Ci pe bani; bani grei am putea spune, daca ne gandim la milionul de marci primit de la o Fundatie germana chiar in timp ce era Ministru de Externe al Romaniei.
Acum, nu trece o zi fara ca lautarul din Tescani sa nu danseze ca hipopotamul Disney pe vreo scena nationala sau sa se lateasca in ecranul cutiilor de spalat creiere, alaturi de mai tanarul sau partener de viata Siegfried (pentru intimi Marcello). Daca nu e in Dilema lui Patriciu e in Adevarul (aceluiasi Patriciu) sau, in varianta sa electronica, ca cap de pagina in Hotnews-ul lui Soros, racorit cu evantaiul de pene de soimul patriei sovietice, micul Tabalaga. Daca nu e pe TVR 1, lansat intre “Danutz SRL” si “Lozul cel Mare”, il gasiti in reluare, dimineata, la pachet, intre “Pur si simplu delicios” si “Povesti cu lipici pentru cei mici”, sau pe TVR Cultural, cu marele Patapievici la picioare. Daca nu-i la Ateneu, pe banii ICR, adica ai nostri, atunci Pataplesu ii face culcus la loc, in Aleea Alexandru, de unde Ion Iliescu i-a facut cadou, de la bugetul statului, primele miliarde cu care a rulat Dilema. Aici, mai nou, Hopa Mitica al tuturor regimurilor, “Tulceanu”, colegul lui “Lulu” Filosofeanu, care si-a irosit cei mai frumosi ani de creatie tocindu-si coatele in Guvernele FSN, CDR, PNL, PDL, UDMR si murdarindu-si buricele degetelor la triat Note Strict Secrete din Dosarele Securitatii, emite, de pe podiumul sau de “rezistent prin mancare” in regimul comunist, noile directive ale Partidului Civililor din Romania (PCdR). Nu-i vorba, o face cu sarm si inteligenta… diabolica, dupa cum ar spune unii.
Daca as fi scientolog, sa spunem, o alta secta plina de “intelectuali”, mi-as dori sa-l vad pe Plesu ca Guru, dansand nud in Golful Neamtului de la Costinesti, dar numai cu o partenera de plaja ca “tovarasa colonel” Zoe. Zoe Petre, cea cu care a aprobat si aplaudat bombardamentele asupra locuitorilor capitalei Serbiei, Belgrad: copii, batrani, intelectuali, oameni, intr-un cuvant. Am inteles ca domnul Plesu se oripileaza in fata violentei Miscarii Legionare, care, prin unii membri ai ei inzestrati cu o gaura in plus, vorba lui Tutea, cea de la pistol, gaureau responsabili guvernamentali, la randul lor criminali, ca Armand Calinescu, pentru a se preda apoi si a fi executati in piata publica. Reprobabil, nimic de zis. Dar oare nu se gandeste Andrei Plesu, apologetul crimei in masa, cum il vor privi ochii copiilor ucisi, ochii miilor de cadavre sarbesti facute de un atac blestemat, chiar si de Sfintele sarbatori de Pasti, in timp ce-l va cuprinde frigul si intunericul?
Tot de la inaltimea lui, de filosof-sef al natiunii, dl Plesu a dezavuat atoatestiuitor, in aceeasi conferinta, apartenenta lui Eliade, Noica, Cioran, Nae Ionescu la Miscarea Legionara si si-a permis sa-l ridiculizeze pe geniul romanesc Mircea Vulcanescu pentru ca venise la Antonescu cu 14 solutii la o problema (am observat, de altfel, inceputul unei campanii impotriva “criminalului de razboi” Mircea Vulcanescu, careia, iata, ii da glas insusi luptatorul cu comunismul “crenvurşti ardeleneşti făcuţi din carne de capră“). E grav ca unii ca Vulcanescu puteau gasi mai multe solutii la o problema in timp ce distinsul Plesu, cat a fost ministru de Externe, nu a reusit sa obtina o omleta calda de la cantina MAE. Observ si eu, nu dau cu parul.
Cum nu sunt intelectolog ci doar un biet pacatos ortodox nu imi permit sa acced la oaza maro a cercului stramt si doar observ, de la distanta. Observ ca de la inaltimea sa de tovaras al procurorului bolsevic, pardon, mensevic al natiunii, din sferele heideggeriene si pariso-heidelbergiene, se coboara pana in tarana ortodoxie noastre si il scarmana problema cipurilor. Ce treaba are filosofia plimbata curmanos de pe strada Paris pe Tirana si apoi la Centrala din Aleea Alexandru cu cipuiala? Ne spune Hopa Mitica: “Cand a aparut scandalul cu cipurile, au fost reprezentanti ai clerului care au spus: “E 666, mana diavolului, nu va lasati, mai bine sa ne aruncam cu pieptul in sabii!” Brusc, dupa ce s-au purtat musulmani un timp, acum erau kamikaze.” Nu inainte de a critica, ca orice om de bine, la modul general, ca “din punctul meu de vedere, martiriul nu este o practica autohtona. Nu cunosc mari teologi care sa fi acceptat chiar martiraje minore cand s-au daramat biserici, adica macar sa declari ca nu e in regula si sa suporti consecintele (care nu puteau fi fatale, insemnau o trimitere la munca de jos, intr-o manastire de granita)”.
Am auzit placa asta de mii de ori din partea “intelectualilor de bine”. Cu totii ignora, ca sa dau un singur exemplu, martirajul Parintelui Gheorghe Calciu, care chiar de pe scarile bisericii, cu glas tare, predica impotriva ateismului comunist, pentru a fi re si re-arestat, savarsind doua decenii de inchisoare, exact in perioda in care Plesu si Liiceanu isi plimbau dosurile pe la Paris, Viena si Berlin. Desigur, dl Plesu nu a avut timp sa-i cunoasca pe martirii din inchisori, fiind mai degraba ocupat cu deservirea ofiterilor de Securitate in timpul transei sale transcendentale sau la orele de estetica predate pentru Securitatea Municipiului Bucuresti (SMB). Nu asta ar fi problema. Dar, inainte de a-i arata pe altii cu degetul – in special clerul ortodox, normal – se pune intrebarea de bun simt “Unde ai fost tu?”. Unde ai fost Andrei Plesu cand se daramau bisericile, rand pe rand? Unde a fost glasul moralist al intelectualului cocotat acum pe scena Ateneului? Unde a fost trupul tau, cu care, nu ma indoiesc, puteai cu usurinta opri cel putin un escavator pe treptele Bisericii Sfanta Vineri? Ah, am uitat! Erai la Heidelberg, persecutat de Securitate, pentru a doua oara!
Poate aceasta sa fie diferenta intre cei doi titani ai disidentei romane, Plesu si Liiceanu, si insignifiantii Michnik si Muller; ca cei din urma au facut, totusi, inchisoare si au fost anchetati si brutalizati de Securitate in timp ce cei dintai “rezistau prin mancare”! Un alt martir uitat de marele Andrei Plesu (la propriu nu la figurat), Parintele Nicolae de la Rohia, observandu-i cu atentia anilor de detentie, i-a definit pe cei gardieni ai lui Noica drept “Catarii de la Paltinis” (secta nu animalul). Ce inseamna darul unui Parinte convertit la dreapta credinta…
Bine zicea Parintele Justin Parvu, bunul duhovnic luat in bascalie cu cipurile de intelectualul tuturor regimurilor, Andrei Plesu: “Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere averile”. (Parintele Justin Parvu da primul interviu dupa ce a fost acuzat de legionarism: “Important e să nu cedezi! Să nu cazi pradă răului!”»)
Dar sa ne intoarcem la chestiunea zilei: domnul Andrei Plesu e activ. De ce?, asta-i intrebarea. Gasim raspunsul in expozeul sau ICR-ist: “Lumea noastra arata ca un stadion fara arbitri”. Dl Plesu vrea sa fie arbitrul acestei lumi. Cum stim ca, de cele mai multe ori, arbitrul fura pentru un jucator, la inceput asa, cu ciupeli, in asteptarea finalei, cand se joaca meciul hotarator, nu ne ramane decat sa-l observam cum incepe sa-i faca loc pe scena, cu toata armata sa de soimi ai patriei sovietice, pionieri si utecisti, si omnigrandoprezenta sa, unui “ales” al Grupului. Grupul pentru Dialog Social, centrala PCdR-ului, copilul cu doua moase, Brucan in decembrie 1989, si Soros din ianuarie 1990. Desigur, asta ne arata cat de slab este, de fapt, “alesul” Grupului, daca s-a conceput o atare strategie agresiva pentru el, cu o asemenea perioada inainte de alegeri. Este vorba, desigur, de “fiul unui revolutionar”, ce sa-i faci? tot… bolsevic (sau mensevic?), “el insusi un revolutionar”… Pana atunci, la momentul “finalei”, sa ne obisnuim, asadar, sa-i vedem pe cei doi hipopotami de aur dansand pe toate mesele “lumii noastre”, un Pat si-un Patason (alias Siegfried, aka Marcello) imbatraniti in rele, un cuplul Stan si Bran de plans, doua jucarii stricate, ce merg tinandu-se de mana numai pe strazi intunecate si adanc-adanc infundate…
Micul scrib de la gazeta de perete electronica a PCdR, Danutz SRL Tapalaga, deranjat ca editorul sau humanistoid Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu a fost stampilat pe viata de Adam Michnik drept bolsevic si mensevic, se supara ca prostul satului pe Dinu Patriciu, ca cica intra cu bocancii (eu am observat ca are pantofi destul de fini, de doar vreo 1000 de euro bucata) la Ateneu si lipeste bancnote pe fruntea violonistului cand “toata lumea stie”, dupa cum a spus si tovarasul ayatollah Tismaneanu, ca “mensevicii sunt anti-bolsevici”. Sa te crucesti, ce-ti ramane de facut?! Dar si sa te amuzi, de ridicolul situatiei: gura pacatosului adevar graieste. In cazul de fata, singurul violonist cu dar lautaresc este chiar rapsodul Plesu, caruia Patriciu chiar ii lipeste pe frunte (tot la propriu), lunar, cate o bancnota-doua din cele oferite ca dar de Federatia Rusa dupa devalizarea Rompetrol-ului romanesc.
Tot inainte, vrednici pioneri!
Bahtalo praleo!
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News 
Tags: andrei plesu, Andrei Plesu si Silviu Brucan au facut GDS-ul cu Ion Iliescu in strada Paris, Baconschi, Baconsky, Catarii de la Paltinis, cip biometric, GDS, ICR, Liiceanu, MAE, Martirii anticomunisti, Parintele Justin Parvu, Patapievici, PCdR, Plesu, reteaua soros, soros, Tismaneanu 
5 Comments »Ziaristi Online: Pericolul legionar, un prieten (sau un dusman) imaginar
“Maicute de la Manastirea Petru Voda ii canta parintelui Justin Parvu ‘Sfinta tinerete legionara’”.
N-as fi tinut sa ma exprim a propos de acest subiect, dar mi-e din ce in ce mai greu sa vad cum discutia din spatiul public derapeaza fara vreun efort real de explicare.
Asadar, la manastirea Petru Voda s-au intonat cantece legionare in cel putin 2 ocazii, si anume in zilele in care Parintele Iustin Parvu a implinit 90, respectiv 92 de ani. Se presupune ca maicutele au facut si repetitii, prin urmare hai sa zicem ca “Sfanta tinerete legionara” s-a auzit de cel putin 20 de ori in incinta manastirii.
De ce? Ce inseamna asta?
Nu se poate raspunde la nici una din aceste intrebari fara un raspuns la intrebarea Cine este Parintele Iustin Parvu? Fara aceasta din urma intrebare, avem fapte, dar nu avem context.
Parintele Iustin Parvu nu este Biserica Ortodoxa Romana. Mai mult decat atat, BOR este oripilata la ideea ca ar putea fi confundata cu Parintele Parvu sau cu manastirea pe care o pastoreste pentru simplul fapt ca radicalii nu au ce cauta la sanul vizibil al ortodoxiei romanesti. Pentru ca este ok sa existe fosti securisti si turnatori la conducerea BOR, dar un fost legionar, nu.
Factiunile de stanga pe filon marxist din Romania pot sa rasufle usurate – exista altii mai exclusi si mai prost intelesi decat ei.
Parintele Iustin Parvu nu este nici Dan Puric, adica nu e un artist care a vazut lumina ortodoxiei si care predica darurile de superioritate spirituala care chipurile ar coplesi poporul roman incercat de soarta si uitat de lume. Cartile lui Iustin Parvu nu se vand ca painea calda in lansari simandicoase si putinele interviuri cu el nu incap pe TVR Cultural, cu atat mai putin pe PRO TV sau pe Trinitas. Asta nu pentru ca Parintele nu ar avea nimic interesant de spus si nici pentru ca ceea ce spune el nu este rezonabil, ci pentru ca nimeni nu isi asuma responsabilitatea de a transmite un mesaj condamnat din start la izolare.
Inainte de a-i aplica eticheta de legionar, o specie aduca pe cale de disparitie de comunisti si devenita ridicola prin actiunile epigonilor (v. Noua Dreapta), Parintele Iustin Parvu este un om care a infundat inchisorile comuniste dupa instaurarea regimului sovietic in Romania. Intr-o perioada istorica in care erai fie legionar, fie comunist, el a ales sa fie legionar, ca majoritatea romanilor care si-au pus la vremea respectiva problema supravietuirii morale si mentale a unei populatii in curs de colonizare sovietica. In 1945 existau cateva sute de comunisti, cateva mii de sustinatori ai partidelor istorice ( a caror voce s-a dovedit prea slaba ca sa nu fie inabusita rapid de un bocanc stalinist in gura) si cateva zeci de mii de simpatizanti legionari care veneau din toate paturile sociale ale Romaniei de la acea vreme. Dupa ’45, legionarismul nu a mai avut de-a face cu Sima sau Codreanu, ci a devenit singura celula de rezistenta romaneasca impotriva sovietizarii. Fratiile legionare active din preajma institutiilor de invatamant romanesti au dat Romaniei grupurile de partizani care au luptat impotriva aberatiei regimului lui Dej.
Parintele Iustin Parvu nu a suportat iadul inchisorilor comuniste timp de 16 ani pentru ca ar fi fost antisemit sau ucigas de ministri, simist sau codrist, ci pentru ca nu s-a dezis de un adevar pe care generatia actuala nu il mai detine in mod constient. Parintele Iustin Parvu a cantat imnuri legionare pentru ca asta era singurul mod prin care isi putea exprima identitatea – cea de roman, intr-o vreme in care aceasta identitate nationala nu putea sa o excluda pe cea de crestin. Ca preot, el a vazut in sovietizare un pericol pentru integritatea psihica si morala a populatiei din care facea parte. O idee simpla, care l-a sustinut pe el, pe Petre Tutea si pe alte zeci de mii de romani indeajuns de naivi si de curajosi incat sa incerce sa tina piept tavalugului istoriei. Asa cum 40 de ani mai tarziu, cateva mii de romani au fost indeajuns de naivi si de curajosi incat sa se lase ciuruiti pe strazile Romaniei comuniste. Erau si ei legionari? sau doar revolutionari?
Parintele Iustin Parvu are peste 90 de ani. Sansele sunt sa nu-l mai auzim mult timp vorbind despre identitate, despre spirit, despre pericolul lenei si al prostiei, despre sfarsitul istoriei, despre indobitocirea maselor si despre controlul social care amuteste din ce in ce mai eficient orice voce lucida. In curand, n-or sa se mai cante imnuri legionare unui batran naiv intr-o manastire pe care BOR abia asteapta s-o elibereze de eretici. In sfarsit, tara va fi libera de legionari. Asta si-a dorit Partidul Comunist, asta ne dorim si noi, nu?
Omul care gandeste si simte via Ziaristi Online
Vezi si: “Sfanta Tinerete Legionara” a ajuns pe HoțNews si “Adevarul”. Felicitari celor care propaga versurile marelui poet al inchisorilor, Radu Gyr, si cuvintele de invatatura ale martirului anticomunist, aniversat la 92 de ani, Parintele Justin Parvu! UPDATE: Cititorii tin cu Parintele. Cititi aici comentarile!
Sora lui Valeriu Gafencu despre Mitropolia moscovita din Basarabia, Sfantul Inchisorilor si jertfa tatalui ucis de rusi, de Pasti 2010. VIDEO-Previziune
Tatal lui Valeriu Gafencu, model de lupta si jertfa romaneasca in Basarabia
În 1940, Basarabia românească avea să devină ţinta numarul 1 a Armatei Sovietice şi a NKVD-ului. Fugind din faţa hoardelor ruse, Valeriu şi tatăl său reuşesc să treacă Prutul în România mutilată, dar, spre surprinderea fiului, tatăl îl îmbrăţişează şi îi spune că se va întoarce înapoi în ţinutul cedat.
“Ce-ar zice toţi fraţii noştri basarabeni, şi cum mi-aş mai ridica ochii la cer, dacă şi eu şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ am fugi din calea asupritorilor şi n-am lua parte la suferinţa care ne aşteaptă? Vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă”.
La scurt timp după revenirea în Basarabia, tatăl e arestat şi deportat de comuniştii ruşi la Arhanghelsk, dincolo de Cercul Polar, unde, după mai puţin de un an de zile, moare.
POETI DUPA GRATII. O carte exceptionala publicata de Manastirea Petru Voda a bunului Parinte Justin Parvu. Cuvantul Inainte al Doamnei Aspazia Otel Petrescu. Si o amintire din 1992 de la Vlaicu Ionescu si Zahu Pana
Motto: „Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere
Şi du până la sfârşit chinul încercărilor,
Sfâşierea durerilor şi primeşte cu bucurie
Piroanele – întristărilor, ca pe o comoară a slavei.
Şi aruncat în fiecare zi în lăncile ocărilor
Şi lovit cu pietrele tuturor necinstirilor
Vărsând lacrimi de sânge
(Că totul izbuteşte plânsul de fiecare zi)
Vei fi mucenic.”
Cuv. 18, Simion Noul Teolog
Bună dimineaţa, Românie profundă! Azi ţi se face un dar deosebit pe care, după smerita mea părere, ar trebui să-l primeşti cu emoţionatele tale bătăi de inimă, drept aplauze pentru cei care în bezna temniţelor flămânde au făurit din flăcările durerii, pe nicovala suferinţei, candele de lumină pentru un veac românesc.
Este vorba despre o antologie selectivă a poeziilor făurite în închisoare, un adevărat monument de cultură, un templu în care suferinţa s-a cununat cu sufetul poetului, sacerdot fiind blândul Iisus, iubirea cea neînserată şi jertfelnică, viaţă, cale şi adevăr pentru nefericiţii întemniţaţi.
Aş dori să spun câteva cuvinte despre poeţii închisorilor, sărmane şi necuprinzătoare cuvinte, pentru aceşti îngeri, luminiţe calde şi strălucitoare în iadul întunecat al temniţelor.
Deşi ar susţine concludent afirmaţia de mai sus, mi se pare neavenit să rememorez acum caznele prin care au trecut toţi chinuiţii din temniţele comuniste: anchete chinuitoare, bătăi crunte, torturi grozave, de neimaginat pentru o minte normală, foame, frig, murdărie, teroare, dispreţ, umiliri degradante, muncă transformată în supliciu, pretexte infame pentru pedepse cumplite, cu un cuvânt: toată gama satanic diversificată în silnicii sadice. Nicio fiară n-ar fi putut îndura atâtea răni şi atâta nefericire.
Cred, însă, că e necesar să subliniez o latură importantă a descompunerii organizată pentru imbecilizarea persoanei. Pentru un scop atât de infam s-a pus la punct un program infernal, care şi-ar fi atins scopul dacă nu am fi luptat împotriva unui astfel de asalt al urii distructive. Deţinutului politic i s-au tăiat toate posibilităţile de a rezista muncii de imbecilizare: a fost lăsat fără legătură cu familia, fără orice fel de mijloc de cultură, ca, de exemplu, cartea, fără hârtie şi fără creion (s-au aplicat pedepse crunte pentru o mină de creion de un centimetru sau pentru un petec de hârtie cu puţin mai mare decât un timbru), a fost interzisă în celulă orice manifestare care ar fi putut întreţine o atmosferă spirituală etc.
În toiul urii dezlănţuite noi am luptat să ne disciplinăm asceza impusă şi să oprim efectele de imbecilizare, prin metodele noastre de rezistenţă. Am înţeles că slujirea unui ideal sfânt se face prin jertfă, iar jertfa este voluntară, şi se face prin iubire. Cea mai apropiată formă de iubire şi la îndemâna noastră era rugăciunea. Prin rugăciune am reuşit să aducem în prezentul nostru nefericit frânturi de timp pe care le trăiam ca pe o fericire. Acest miracol se făcea prin rugăciunea în comun. În timpul rugăciunilor comune nu mai simţeam povara recluziunii, ieşeam din teroare şi din abandon. Ne scufundam într-un ocean de pace şi de frumuseţe, acolo, între hâdele ziduri ce se tranformau miraculos în spaţiu binecuvântat. Clipa trăită în timpul rugăciunii în comun se dilata până la infinit, celula se făcea cer, se făcea biserică.
Pentru a ajunge la sentimentul de comuniune, de solidaritate în luptă şi suferinţă, o contribuţie colosală a avut poezia creată în detenţie şi care, pe căi diverse, unele chiar miraculoase, a circulat prin toate închisorile. Poeţii închisorilor au fost apostolii care au făurit un climat de frăţietate, de trăiri comune, de plâns împreună, de suferit şi de răbdat împreună, de visat şi de sperat împreună, de retrăit amintiri împreună. Datorită lor, „lacrima se făcea floare, împodobind amintirile”.
Datorită lor am descoperit calitatea harică, mistică, duhovnicească a suferinţei sublimată în felul acesta prin poezia lor, prin iubire şi mai ales prin rugăciune. Ei au contribuit enorm la salvarea noastră şi ne-au condus prin trăirile lor la transfigurarea suferinţei. Am învăţat să acceptăm suferinţa ca pe un dar divin şi prin aceasta i-am dat un sens transcendental. Am înlocuit clipele de revoltă cu o trăire în duh, durerea a primit un sens înalt, sublim, salvator.
Versurile poeţilor întemniţaţi, tâşnite din flăcările suferinţelor şi desăvârşite pe nicovala durerii, s-au constituit în candele de iluminare pentru toţi cei ce îndurau aceeaşi restrişte. Zidurile au început să vorbească o limbă ciudată în puncte şi liniuţe în sistemul „Morse”. Ţevile reci ale caloriferelor au devenit culoare de cuvinte fierbinţi, versurile şi cadenţele lor au devenit bătăi de inimi înfrăţite.
Nu este cuvânt să poată tălmăci cât de alinător era, într-un izolator infam, să-ţi culci capul pe o metaforă de Radu Gyr, să te acoperi cu plapuma unui vers de Nichifor Crainic, să îl iei de mână pe Ciurunga şi să suspini eliberat de însingurare, sărutând odată cu Vasile Voiculescu picioarele Îngerului durerii :
„Oprită să urce în ceruri vreodată, Durerea n-are aripi să-şi facă vânt, Ci calcă peste lespezi, încovoiată, Înger pururi încătuşat de pământ.
Adâncu-i glas n-ajunge la stele… Braţele-i vântură cenuşă şi lut Presărându-le peste răni grele. Dar Domnul a ales-o de la-nceput.
În ochii ei luceşte încă neînţeleasă Lumina, semnul lui izbăvitor, Şi a pus-o mai presus, crăiasă Şi pildă, îngerilor tuturor.
Ea nu ştie… dar când somnul o doboară În miezul nopţii şi-al tăcerii, Marii îngeri pe pământ coboară Şi se pleacă de sărută picoarele durerii.”
Îngeri ai durerii, aceştia au fost poeţii închisorilor, atât pentru noi, cei neloviţi de harul poeziei, cât şi pentru ei înşişi.
Credeţi că le-a fost uşor să urzească pentru noi şi pentru vecie versuri scrise cu „mistrii muiate în rană”? Ei nu au avut creioane şi nici hârtie, această infamă restricţie făcea parte din planul de imbecilizare pus la punct cu deosebită rigoare de fiarele urii, care, insultător pentru muncitorime, se intitula „proletară”. Instrumentele cu care au conceput versuri cutremurătoare au fost gândul şi memoria. Condeiul cu care au fost scrise versurile a fost gândul, şi foaia pe care acestea s-au transcris a fost memoria. O idee, un sentiment, o emoţie, o amintire, o trăire profundă se înveşmântau în cuvinte, în gând. Se organizau în vers tot în gând şi apoi versul se imprima, prin repetare, în memorie. Acesta odată însuşit, un alt vers se alcătuia în acelaşi fel în gând şi se alătura celuilalt prin repetare în memorie. Astfel se alcătuia strofa, poezia care, din repetare în repetare, se închega integral în plan mental. De aceea, multe poezii concepute în temniţă au rămas în forma lor frustă, fără îndelungă şi sofisticată elaborare. Poezia terminată era mărturisită colegilor de celulă, fiind imediat însuşită prin memorare şi apoi, prin mijloace ingenioase şi pline de curaj, versurile îşi luau zborul spre alţi confraţi, fraţi şi surori de suferinţă.
Astfel, prin memoria unora şi altora, s-au păstrat mărturii despre ce a însemnat teroarea comunistă, dezlănţuită fără încetare în hăul temniţelor, gheenă în care a ars fără încetare SUFERINŢA.
Aspazia OŢEL PETRESCU
Preluare de la: ROMANIA UNESTE-TE!
Foto: Victor RONCEA
Posted in Analize, Documentare, Top News Tags: Aspazia Oţel Petrescu, manastirea petru voda, Martirii anticomunisti, nichifor crainic, Parintele Iustin Parvu, Parintele Justin Parvu, Petru Voda, Poeti dupa gratii, poezii din inchisori, radu gyr, sfintii inchisorilor, victor roncea, Vlaicu Ionescu, Zahu Pana 8 Comments »Parintele Justin Parvu ne da dreptate in polemica aprinsa pe tema martirului roman Valeriu Gafencu: Sfintii sunt ai tuturor, dar stapanii masinii ateiste din Basarabia si marionetele lor vor sa se foloseasca de ei. VIDEO. Acatistul Sf Valeriu
Parintele Justin: – Masina ateista din Basarabia sau cea din Bulgaria, tot una sunt, mai: e acelasi stapan. Dar numai le spune cum sa joace: tu joci asa, tu joci altfel, tu joci glasul trei…
Reporter – Ca un fel de marionete…
Parintele Justin: – Sigur ca da! E o chestiune destul de grea: ziaristii se mananca intre ei, se lupta, uite ca asa e, ba ca asa… Dar realitatea e ca toti rad de noi!…
“Ca el nu e rus, e roman!”, mai spune bunul Parinte.
Poate o da Dumnezeu sa auda si cei vor sa ne invete ca Valeriu Gafencu e “moldovean”. Ca doar de-asta i-au ucis rusii tatal, in lagarele din Siberia!
“Dar, oare il vor canoniza?!”, ma intreb si eu…
