Posts Tagged ‘Patapievici’

Pamflet de presă de la ICR Londra. Lansare Marele Soc si Conferinţa Perestroika şi stergerea memoriei: Rominia îşi confruntă trecutul legionar-capitalist. Profesorul Vladimir Tismaneanu a condamnat oficial decadenta occidentala

Conferinţa Perestroika şi stergerea memoriei: Rominia îşi confruntă trecutul legionar-capitalist

Sectia Institutului Cultural Romin din Londra a organizat luni, 7 iunie, conferinţa Perestroika şi stergerea memoriei: Rominia îşi confruntă trecutul legionar-capitalist, al cărei invitat special a fost tovarasul profesor Vladimir Tismăneanu, un om intre oameni, un erou intre eroi, care a condamnat oficial si cu manie proletara decadenta occidentala chiar la ea acasa. Dezbaterea a urmărit să sublinieze importanţa fundamentală a demersului de condamnare a capitalismului în Rominia asumat de cea mai înaltă instituţie a statului – Preşedinţia Republicii Socialiste Kominterniste Rominia – in frunte cu secretarul general al Partidului Comunist Perestroikist din Rominia (PCPR), tovarasul Ion Iliescu.

Profesorul Vladimir Tismăneanu, Preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Capitalist-Fasciste din Rominia şi pentru Condamnarea Rebeliunii Legionare din Piata Universitatii din Iunie 1990, coordonator al Raportului Final al Victoriei Kominternismului asupra Rominiei, Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Legionarismului şi Memoria Ilegalistilor de la Hotelul Lux din Moscova  (IICLMIHLM), a prezentat drumul dificil parcurs de Rominia pentru a ajunge la momentul simbolic esenţial al condamnării capitalismului de tip legionar-fascist ce era gata gata sa se reinstaleze in patria noastra scumpa, RSKR, in decembrie 1989. Tovarasul Tismăneanu a discutat pe larg variile aspecte ale procesului de kominternizare si deznationalizare din ultimii 20 de ani şi parazitismele rezultate prin îndeplinirea mandatului Comisiei, cercetarea si distrugerea arhivelor compromitatoare bolsevismului şi redactarea Raportului anti-capitalist in spiritul Tezelor stradale din Iunie 1990. Nu în ultimul rând, pulitologul de la Universitatea Stefan Gheorghiu a analizat consecinţele actului de condamnare a regimului capitalist-legionar cu reverberatii clare in Piata Universitatii, asa cum a demonstrat indubitabil si tovarasul Ion Iliescu prin capturarea steagurilor verzi instalate de auto-intitulata Liga a Studentilor si puscariasii de drept comun cunoscuti drept Fratii Roncea, insistând atât pe aspecte care ţin de implementarea pe cale ştiinţific-instituţională a recomandărilor Raportului Final, dar şi asupra problematicii justiţiei de tranziţie, respectiv prin executarea tuturor supravietuitorilor efectelor produse de mineri in urma cauzelor rebeliunii legionare extinse intre decembrie 1989 si iunie 1990.

Mesajul principal al conferinţei CC al ICR a fost că actul de condamnare a regimului capitalist-legionar din Rominia a funcţionat drept un act de justiţie morală, dupa cum ne-au invatat tovarasii Sidorovici si Nikolski, si conform directivelor trasate in lucrarea Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre pulitologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, care a pus bazele unui proces complex de stergere completa a trecutului romanesc al patriei noastre, Republica Socialista Kominternista Rominia. Mai mult decât atât, Rominia a recuperat decalajul faţă de alte ţări din fostul bloc sovietic şi, în contextul existenţei voinţei politice clare şi decise, are şansa consolidării kominternismului prin intermediul unei culturi bazate pe etica stergerii memoriei colective si inlocuirii acesteia cu istoria prelucrata in laboratoarele fratesti de la Moscova, conform experimentului poporului moldovenesc, din care, dupa cum se stie, se trage cu cinste si tovarasul profesor Vladimir Tismaneanu.

Prezentarea tovarasului profesor Tismăneanu a fost intrerupta de vii aplauze si s-a incheiat cu urale si scandari: “ICR-ICR, Bastionul GDS!” si, mai in surdina, “Iliescu si ai lui, cascadorii rasului” (cenzurat). La final tovarasul Tismaneanu a dat mii de autografe pe cea de a 10-a serie a lucrarii aparute la Editura Politica Humanitas, cu care a facut turul lumii fiind tradusa de ICR chiar si in uigura, Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre pulitologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, cu o prefata de Gabriel Liiceanu, o postfata de Horia Roman Patapievici si o introducere neterminata de Silviu Brucan.

Intr-un mesaj difuzat in direct de la Palatul Scinteii de ministrul Kulturii, tovarasul Andrei Plesu, acesta a transmis entuziast indemnul conducatorului nostru, fondatorul statului romin modern, tovarasul Ion Iliescu, alaturi de care am fost cu totii din prima clipa si chiar de dinainte: “Revolutia continua!”.

Discuţiile au continuat cu o agapa tovaraseasca cu mici, bere si caviar în Sala Silviu Brucan de la ICR Londra, în ambianţa acordurilor auditive ale limbilor lui Sorin Iliesiu si cea simbolică a fotografiilor din seria cu un titlu interesant “Kompromat – Ce bine ne e acum, dar si cand s-or trezi romanii” , completat cu subtitlul doct “Sa vezi ce mama de bataie ne vor trage la comemorarea a 20 de ani de la mineriada daca spurcam Piata Universitatii cu labele noastre“.

Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk

Anexăm fotografii de la eveniment:


A murit generalul Ion Stanescu, fondator al Unitatii Anti-KGB “Grupa 20”, UM 0110 si “Z”, in prezent desfiintata de SRI. Tot Ion Stanescu a avut sarcina sa-l cuminteasca pe agentul NKVD Leonid Tisminetki alias Leonte Tismaneanu

Jurnalul National si Ilarion Tiu informeaza despre moartea subita a generalului Ion Stanescu, un personaj complex cu numeroase functii de raspundere in aparatul de stat de dinainte de 1989, dat jos din postul de Ministru al Turismului de abia in martie 1990, odata cu constituirea noilor servicii de informatii, chiar in incaperile ministerului. Inmormantarea va avea loc marti, 8 iunie, la Cimitirul Ghencea Militar. Prezint mai jos un interviu interesant realizat cu fostul general, insarcinat printre altele si cu eliminarea agentilor NKVD din structurile romanesti. Dumnezeu sa-l ierte!

Generalul Ion Stanescu despre agentul GRU Nicolae Militaru (ce a descoperit Cartianu dupa 20 de ani, in “exclusivitate”)

“Ii primeam pe rusi cu foc de arma!”

Fostul presedinte al Consiliului Securitatii Statului, generalul Ion Stanescu, dezvaluie planurile lui Ceausescu in momentul invaziei sovietice din Cehoslovacia.

Invadarea Cehoslovaciei in 1968

Generalul Ion Stanescu, fost presedinte al Consiliului Securitatii Statului in perioada 1968-1972, face afirmatii extraordinare intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului ZIUA la 40 de ani de la reactia categorica a Romania la invazia sovietica din Cehoslovacia. Generalul Stanescu mai sustine ca in anul 1968 era programata si invadarea Romaniei. Timp de doua saptamani statul roman a fost in alerta generala. Tancurile rusesti s-au retras de la granita Romaniei cu RSS Moldoveneasca abia dupa 4 septembrie. Generalul arata ca momentul 1968 a fost culminant si pentru procesul de dekaghebizare a organelor statului roman in­ceput de Gheorghiu Dej inca din anul 1963 cand s-a hota­rat infiintarea unitatii specia­le anti-KGB, STASI, AVO si restul serviciilor statelor comuniste UM 0110. Numita initial “Gru­pa 20”, urmasa unitatii 0110 a DSS purta in SRI indicativul “Z” si a fost recent desfiin­tata. Generalul Stanescu ne ofera si o lista a spionilor sovietici in Romania carora li s-a pus in vedere sa-si ince­teze activitatea anti-roma­neasca. Printre cele circa 200 de persoane vizate se aflau si tatal lui Vladimir Tismaneanu, agentul Leon Tismenitki si tatal lui Petre Roman, Walter Ernest Neulander. Generalul Ion Stanescu s-a ocupat de Tismenitki, si Vasile Patilinet, seful sectiei militare, de Walter Roman. Ca o alta nota biografica, generalul Stanescu este si cel care l-a incadrat pe Virgil Magureanu in Securitate, in 1972.

21 august 1968 a constituit momentul-cheie in care Romania s-a rupt de URSS si politica bolsevica represiva. Dar acesta a fost anticipat si de alte acte ale statului, printre care si eliberarea detinutilor politici. Puteti sa le amintiti?

Generalul Ion Stanescu: Da, intr-adevar, asa stau lucrurile. Trebuie inceput cu retragerea trupelor Armatei Rosii, in urma cu zece ani, in 1958, apoi indepartarea consilierilor sovietici, desfiintarea sovromurilor etc. Sigur ca toate acestea au declansat nemultumirea sovieticilor. Apoi a venit plenara Comitetului Central din aprilie 1964, denumita si Declaratia de Independenta, in care ne-am exprimat clar pentru neamestecul in treburile interne ale altor state socialiste. In 1968, situatia a devenit de-a dreptul exploziva. Dupa alegerea lui Dubcek, in ianuarie 1968, se simtea un aer de redesteptare nationala. Dar lucrurile s-au complicat. Rusii au avut mai multe consfatuiri cu alte state din blocul sovietic pentru a atrage atentia cehilor si slovacilor ca e bine sa-si infraneze sentimentele.

Apoi au aparut brusc “turistii” sovietici care au ocupat apoi institutiile, cand s-a dat semnalul, ca si la noi, in ’89. In celalalte tari s-au activat imediat agentii acoperiti.

200 de agenti sovietici

La noi ce s-a intamplat cu agentii sovietici?

Asta este o poveste cu totul speciala si are si ea un istoric: in noiembrie 1963, raposatul Gheorghiu Dej m-a chemat pe mine si pe seful sectiei militare, Vasile Patilinet. Mai erau de fata Draghici si Ceausescu. Si ne-au aratat o lista cu vreo 160 de agenti cunoscuti si ni s-a spus asa: uite, trebuie stat de vorba cu fiecare. Sa le puneti in vedere sa respecte statul si partidul si sa inceteze colaborarea cu NKVD/KGB si GRU. Si am facut doua echipe. Eu una, Patilinet alta. Si i-am chemat in sediul Comitetului Central si am stat de vorba cu toti. Eu am luat 90 si 70 Patilinet. Din cei 160 s-au facut vreo 200, pentru ca primii au mai deconsiprat altii. Ii stiu si acum pe toti, pe dinafara. Printre ei se afla si Leon Tismenitki, tatal lui Tismaneanu Vladimir, pe care l-am avut eu, iar tatal lui Petre Roman, Walter Ernest Neulander, a fost audiat de Patilinet. Majoritatea au decis sa inceteze colaborarea. Oricum, noi ii verificam pe toti, regulat, cu unitatea 0110.

Romania a stiut ce va urma in Cehoslovacia?

(more…)

Afacerea Pacepa. Introdus de KGB in Securitatea controlata de consilierii sovietici, la “directia contrasabotaj”, un banal agent corupt, cu o inteligenta redusa, a ajuns “eroul” komintern- istilor de tipul bolsevicilor “anticomunisti”. Ce zic NYT si CIA.

Afacerea Pacepa

de Aurel I Rogojan, general (r) SRI

Conferinta publica sustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”

Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei  ideologice in care s-au aflat comentatorii.

Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.

In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:

  • un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut  si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea;
  • un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
  • un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
  • un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.

Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.

Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion  american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.

(more…)

Ultimul Patapievici

«PATAPIE-viciul» (român?)

“Marea Minciunã începea sã-si desfãsoare ilara frazeologie cu ajutorul cãreia se pregãtea … reducerea unui popor la cea mai cruntã si mai tragicã robie…Dezmostenitii pãmântului cãutau sã-si facã loc, pretutindeni, unde se putea.”

Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, p. 57 si p. 80

    D-na Monica Lovinescu observa (citind o carte despre comunism apãrutã în Franta) ciudata necunoastere a rezistentei anti-comuniste din România, rezistentã armatã ce a “durat peste un deceniu, pânã la exterminare”. Se pare însã cã nu istoria (ce-i fusese vreme de patruzecisicinci de ani “trecutã la secret”) trebuia aflatã dupã 1990, si nici faptul istoric al rezistentei anti-comuniste de care foarte multi n-au auzit nimic sau au auzit extrem de putin. Dupã ce românii se arãtaserã atât de decisi a plãti chiar si cu pretul vietii înlãturarea comunismului, ce s-au gîndit unii imediat dupã aceea? Iatã, picat din cer, momentul ca românului sã i se toarne pe gât portia de culpabilizare. De acest lucru s-a ocupat cu mult succes dl H.R. Patapievici.

    Pentru cei care au scãpat de vãtãmarea mintii necitindu-i cãrtile, sau articolele din revista “22”, informãm cititorii cã abundenta sa vorbãrie s-a iscat dupã abolirea comunismului de la constatarea pe care a fãcut-o în 1990 cã tatãl sãu a fost român si colaborationist. Cele douã determinante majore reunindu-se în decedata persoanã a propriului tatã, dl H.R. Patapievici nu ezitã sã generalizeze: deci toti românii au colaborat cu ocupantul sovietic. Astfel gãsitã, ideea a fost exploatatã pânã la paroxism. Colaborationismul propriului tatã ar reprezenta cel mai de pret indiciu pentru o întreagã serie de concluzii, tot una si una. Presupunând cã tatãl sãu n-a fost silit sã colaboreze, sau aflînd asta de la el, fiul consemneazã cã tatãl sãu chiar a voit sã facã ceea ce a fãcut. Apoi, prins iarãsi de euforia generalizãrilor, din actul voluntar al colaborãrii românului sãu tatã, d-lui Patapievici i se nãzãreste cã poporul român are “vocatie pentru aservirea voluntarã” (H.R. Patapievici, Politice, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 53).

    Dar lucrurile nu se opresc aici. Ar fi prematur, cãci una este evidentierea vocaþiei, si alta intuitia de esentã. O nouã opintire pe drumul ales îl saltã prin vidul gândirii spre dilematica concluzie cã “aceasta ar fi aporia etnicã a românilor” (Ibid.). Din abureala aporiei la care a ajuns cu mintea sa atât de sãltãreatã, dl. H.-Roman Patapievici se dezmeticeste poticnindu-se de esenta cea spurcatã a tatãlui sãu care, român fiind, prin colaborarea sa voluntarã s-a “spurcat în toatã fiinta” (Ibid., p. 54). De aici rezultã, de astã datã nu prin euforia generalizãrilor, ci prin contaminare, cum esenta cea spurcatã a tatãlui colaborationist a întinat toatã românimea: “colaborarea -scrie dl. H.-Roman Patapievici – i-a spurcat /pe ei, pe români/ în toatã fiinta” (Ibid.).

    Din 1990 încoace dl. Patapievici “s-a întâmplat sã nu mai fie de acord cu exprimarea excesivã” (Ibid.)… cã tatãl sãu a fost român. În viitor s-ar putea sã-i aparã excesivã chiar si etnia polonezã atribuitã tatãlui sãu.

    Vorba proastã (nãscutã dintr-o gândire suie), nu vatãmã doar adevãrul, ea vatãmã si sufletul (apud. Platon). Senzatia aceasta de vãtãmare a sufletului mã paste de fiecare datã cînd îmi cad ochii peste gãunoasa (si mult aplaudata) frazeologie a acestui talentat orator politic.

    Isabela Vasiliu Scraba

    S-a intors lumea cu fundu-n sus. Nevolnica Romanie plateste ziaristi americani sa vina la un Festival de film, pe timp de criza. O noua realizare ICR, din pensiile taiate si banii de pampersi. Stima noastra si mandria, Patapievici – Romania!

    Comunicat de Presa ICR: Delegaţie americană la TIFF susţinută de Institutul Cultural Român

    ICR New York, 24 mai 2010: Cea de-a noua editie a Festivalului International de Film Transilvania – TIFF prilejuieste o colaborare exceptionala intre Institutul Cultural Roman din Bucuresti si New York si importantul eveniment international din Cluj Napoca. Aceasta colaborare cuprinde organizarea si sustinerea vizitei unei delegatii americane (alcatuita din publicisti, distribuitori, programatori de filme de fictiune si de documentar) si publicarea unei reviste in limba engleza dedicata noului cinema romanesc si perceptiei acestuia in America. De asemenea, Institutul Cultural Roman va oferi, in cadrul Galei de inchidere a TIFF, Premiul pentru Cea mai buna regie, Premiul Special al Juriului si Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru sectiunea lung metraj.

    ICR New York, 24 mai 2010: Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF prilejuieşte o colaborare excepţională între Institutul Cultural Român din Bucureşti şi New York şi importantul eveniment internaţional din Cluj Napoca. Această colaborare cuprinde organizarea şi susţinerea vizitei unei delegaţii americane (alcătuită din publicişti, distribuitori, programatori de filme de ficţiune şi de documentar) şi publicarea unei reviste în limba engleză dedicată noului cinema românesc şi percepţiei acestuia în America. De asemenea, Institutul Cultural Român va oferi, în cadrul Galei de închidere a TIFF, Premiul pentru Cea mai bună regie, Premiul Special al Juriului şi Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea lung metraj.

    Vizita delegaţiei americane la TIFF răspunde interesului din ce în ce mai mare al presei şi al industriei cinematografice americane pentru noul cinema românesc, interes cultivat în mod constant şi eficient în ultimii ani de către filiala new yorkeză a Institutului Cultural Român. Lansarea cu succes începând din 2006 a Festivalului de Film Românesc de la New York – iniţiativă a ICR New York, în colaborare cu TIFF şi Tribeca Film Festival, organizarea în 2008 a Retrospectivei filmului românesc la Lincoln Center şi dezvoltarea unor relaţii proactive cu marile festivaluri şi organizaţii de film din America au contribuit semnificativ la mărirea vizibilităţii cinemaului românesc peste ocean.

    (more…)

    Doi jurnalisti atacati de dusmani ai libertatii presei au gasit dreptate in Justitie, unul in Ungaria, altul in Romania, in cauze similare. Eva Iova si Victor Roncea au castigat contra etnobisnitarilor si a etnopolitrucului GDS, Mihnea Berindei

    Procesul intentat de Mihnea Berindei jurnalistului Victor Roncea, in perioada in care eram Sef Departament Externe si Senior Editor al ziarului Ziua, s-a sfarsit fara condamnarea subsemnatului. In urma unui singur editorial aparut in ziarul Ziua in data de 24.07.2007, si a publicarii pe site-ul Civic Media a unei informari si a unui document al CNSAS, din care rezulta ca membrul Comisiei Tismaneanu si fondatorul Grupului pentru Dialog Social (impreuna cu Silviu Brucan) a fost recrutat de Securitate si a avut doua nume de cod (“SANDU” si “MIRCEA”), unul inainte si altul dupa emigrarea acestuia in Franta, Berindei a solicitat plata unor despagubiri de 330.000 lei, respectiv 3 miliarde si 3 sute de mii lei vechi, cea mai mare pretentie de acest gen din istoria presei post-decembriste (este urmat imediat de Liiceanu c Roncea si Ziua, cu doar 300.000 lei). Pe deasupra, publicarea hotararii judecatoresti in 10 ziare centrale plus Ziua, fapt contestat recent, printr-o critica acerba, de COM – Conventia Organizatiilor de Media din Romania.

    Reprezentat de “maestrul” Valeriu Stoica, Berindei a primit o replica dura de la Societatea de Avocati Tuca & Zbarcea si Asociatii, reprezentata mea si a Civic Media, si de la reprezentantul Ziua, avocatul George Papu, nepotul regretatului Edgar Papu. Concluziile scrise ale celor doua case de avocatura pot sa stea ca bibliografie istorica pentru apararea libertatii presei si ca documentare pentru orice ziarist liber din aceasta lume. In iunie 2008, am suspendat temporar procesul de la Judecatoria Sectorului 1, odata cu un altul, intentat ticalosului de Luca Iliescu de la Ziua de catre omul de cultura si scatologie Horia Roman Patapievici, pentru ca in 22.06.2009 sa castig definitiv procesul, prin hotarare judecatoreasca definitiva, in care se declara drept neintemeiata cererea numitului Mihnea Berindei, care mai era obligat si la cheltuieli de judecata de 3000 lei.

    Cu toate acestea, Berindei & Stoica fac apel, al carui ultim termen a avut loc pe 13.05.2010, dupa cum informa Tuca & Zbarcea si Asociatii. Urmare acestui termen de judecata, conform avocatilor citati, “in dosarul nr. 23033/299/2007, avand ca obiect apelul declarat de Mihnea Berindei in contradictoriu cu SC Ziua SRL, Victor Alexandru Roncea si Asociatia Civic Media, instanta de judecata (i) a respins cererea de disjungere formulata de apelantul Mihnea Berindei, ca neintemeiata si (ii) a dispus suspendarea cauzei, in temeiul dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei”. Totusi, “incheierea poate fi atacata cu recurs pe toata durata suspendarii.”

    Reamintesc ca Mihnea Berindei, casatorit cu Catherine Soros, fiica din a doua casatorie a scriitorului Tivador Soros (tatal lui George Soros), suspectat pentru o spaga de 300.000 de euro marca PSD si un intrigant politic din tamsa cu Valeriu Stoica si Adrian Nastase, ramane un agent al noului komintern, precupat de dezintegrarea Romaniei, coautor al Declaratiei de la Budapesta, prin care, in iunie 1989, se cerea autonomia Transilvaniei, si care, pe parcursul procesului, in dosarul pe care il voi publica in facsimil, se lauda cu interviurile pe care i le-a luat lui… Vladimir Voronin :). Mai ramanea sa-l adauge pe lista de periati si pe satrapul de la Nistru, Igor Smirnov…

    Jurnalista româncă Eva Iova câştigă în justiţia maghiară procesul cu etnobişniţarii

    La Tisa, de cealalta parte a Romaniei in care tot romanul plansu-mi-sa, redactorul şef al „Foii româneşti”, Eva Iova, a fost achitat miercuri, 19 mai 2010, de Tribunalul Orăşenesc din Jula în ambele procese penale în care era acuzat că i-ar fi calomniat şi insultat pe membrii Autoguvernării Româneşti pe Capitală, atunci când i-a numit pe majoritatea acestora ca fiind „etnobişniţari”, care „nu aparţin comunităţii româneşti din Ungaria”, informeaza Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria intr-un Comunicat citat de Vlad Cubreacov, acum ziarist intre Prut si Nistru dar de larga respiratie romaneasca.

    Instanţa de grad I a hotărât că nu există dovezi nici pentru calomnie şi nici pentru insultă, deoarece cele două articole de ziar incriminate cuprind părerile unui jurnalist, iar acestea nu depăşesc limitele libertăţii presei şi ale opiniei.

    Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria afirma ca “in argumentare, Tribunalul din Jula a recunoscut existenţa fenomenului etnobusiness-ului în Ungaria, inclusiv în Autoguvernarea Românească din Capitală. Cu toate că pe baza legilor în vigoare din Ungaria, orice individ îşi poate alege liber identitatea, s-a întâmplat acum pentru prima dată ca un tribunal să se pronunţe că nu este suficient dreptul individului de a-şi declara identitatea, ci şi comunitatea minoritară are dreptul să recunoască apartenenţa individului la comunitatea respectivă. Editorialele Evei Iova cuprind păreri despre persoane şi organizaţii publice, care gospodăresc bani publici, deci nu s-a făcut niciun atac la viaţa personală a vreunuia dintre aceştia. Cinci dintre cei 9 membri ai Autoguvernării Româneşti pe Capitală au recunoscut în mărturiile depuse în scris că nu vorbesc sau vorbesc doar parţial limba română, iar un membru a cerut în repetate rânduri autodesfiinţarea acestei organizaţii”.

    Procesul penal intentat de Autoguvernarea Românească pe Capitala şi preşedinta acesteia, Ana Roxin, contra Evei Iova va continua, deoarece ARC a anunţat că va face recurs. Cazul va fi dezbătut peste câteva săptămâni la Tribunalul Judeţean Bichiş, în instanţa de grad II.

    Acest proces penal, la fel ca şi cel civil (pe acelaşi subiect) câştigat în instanţă la Curtea de Apel din Seghedin, în 20 ianuarie 2010, de către săptămânalul „Foaia românească” şi redactorul şef al acestuia, Eva Iova, sunt cazuri fără precedent în practica juridică maghiară, mai arata Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria.

    CNSAS: Inca un intelectual GDS recrutat de Securitate. Este vorba de sora lui Sergiu Celac, Mariana Celac. DOC. Stefan Andrei despre familia Cealik. VIDEO. Nicoleta Savin: Tradarea intelectualilor

    CNSAS ne face placerea si ne deconspira inca un intelectual din curtea GDS, recrutat de Securitate, in 1984: Mariana Celac. Ne-ar fi interesat sa stim insa si care dintre acesti intelectuali din grupul fondat de Silviu Brucan (agent sovietic inca din vremea NKVD-ului) si Mihnea Berindei (“Sandu” si ‘Mircea”) au lucrat pentru servicii secrete comuniste straine, gen KGB, STASI, AVO, sau cum s-or mai numi ele. Despre Mariana Celac, sora lui Serghei Celac si fiica lui Nicolae Cealik, gagauz, primul prefect comunist  instalat de Armata Rosie in Romania, la Craiova, Stefan Andrei ne-a povestit multe lucruri simpatice (vezi Video). Amuzant, micii contopisti de la CNSAS ne informeaza ca Mariana s-a nascut la data de 07.08.1936 in “Chisinau, Republica Moldova”. Sigur se infiintase “Republica Moldova” in 1936? In stilul asta copii nostri ar putea invata ca Burebista a intemeiata actuala Cetate Alba, consolidata de Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare in “Bilhorod-Dnistrovschi din Republica Ucraina”. In fine. Dumnezeu cu mila. Revenind la Mariana Cealik, CNSAS ne spune ca “Domnia sa a fost recrutata la data de 01.11.1984, pentru completarea retelei informative pe linia Serviciului F” (vezi Doc mai sus). Cu toate acestea, Mariana Celac a primit, ca si Sorin Rosca Stanescu, verdict de necolaborare. Evident, in Dosar nu exista nici angajament nici note informative, ca la toata “lumea buna”. Au disparut. Normal, daca colegii sai de grup, Plesu si Patapievici, au calarit – “filosofic” vorbind – CNSAS-ul inca din primele clipe…

    Interesant ca saracul CNSAS a pritocit trei ani de zile la cautarea notelor informative ale Marianei Celac. Pentru ca, in 2007, Civic Media informa ca Mariana Celac si Calin Anastasiu, alt membru GDS, au fost chemati la audieri, pentru a intregi lista intelectualilor “de marca”. Marca straina.

    Vorba cuiva: No comment. 🙂

    Civic Media promite ca va prezenta si alte date noi si simpatice de la CNSAS, caruia ii multumim. Pana atunci:

    Si Nicoleta Savin s-a suparat pe intelectuali. Intr-un prim text consacrat subiectului, jurnalista afirma:

    Intelectualii noştri, le place sau nu, recunosc sau nu, au trădat poporul român.
    Colaboraţionism, minciună, omisiune, jumătăţi de adevăr, indiferenţă, orgolii, salvări individuale, iată soluţiile alese de intelectuali care au trădat raţiunea lor de a fi, oriunde pe glob.
    Unde e literatura de sertar, din perioada izolării în turnul de fildeş? În afara lui I.D. Sârbu, nimeni n-a produs nimic… Nu că ne-ar fi fost utilă această literatură, dar măcar să vedem pentru ce opere nemuritoare a fost lăsat de izbelişte poporul român…

    Pamfletarul de geniu Razvan Boanchis ii face o dedicatie speciala geni(t)alului Horia Roman Patapievici. ICR, intre porno si kitsch, turnatori, “autonomisti”, homosexuali si vampiri

    De Inaltare, ICR-Varsovia a anuntat ca Romania va fi reprezentata la Noaptea Muzeelor din Polonia prin expozitia „Vampiri, strigoi & comp” (foto), amintind astfel de arta satanista expusa de ICR-Berlin in Germania, unde, in “Omagiul lui Iuda”, un personaj spanzurat si macelarit ejacula din abisal direct in palma lui Patapievici. Imaginea l-a urmarit, se pare, pe editorialistul si pamfletarul acerb al ziarului National, Razvan Boanchis, care ii face, azi, o dedicatie speciala geni(t)alului Horia Roman Patapievici, pe care o reproduc mai jos. Ce ar mai fi de amintit din “istoria” ICdR (continuatorul PCdR) pe plan international: ICR – Londra: lansarea trupei Shukar, saptamana trecuta, pe fondul din ce in ce mai accentuat al identificarii romanilor, la nivel european si nu numai, cu tiganii; ICR-Stockholm: participarea la festivalul homosexualilor Stockholm Pride alaturi de membri ai “Accept” carora le plateste drumul si cazarea plus onorarii; ICR-New York: reprezentat si de un urofil, institutul de la New York expune kitsch anti-crestin si anti-semit revoltand comunitatea romanesca din SUA; ICR-Berlin: dupa ce declanseaza un scandal romano-german prin invitarea la o “scoala de vara” a doi turnatori recunoscuti ai Securitatii, “doctorul”-impostor Sorin Antohi si pe Corbea Hoisie, organizeaza si o expozitie de “arta” porno-satanista; ICR-Budapesta: “nu reprezinta Romania” in cuvintele directoarei institutiei, care altfel premiaza autori unguri nostalgici ai “Ungariei Mari”, etc, etc, etc. Are cuvantul, cu obida si umor, Razvan Boanchis:

    Freca-mi-ai carasu’ cu toată familia!

    Povestea de mai jos este în siajul prestigioaselor expoziţii internaţionale organizate de H.R. Patapievici, aşa că i-o voi dedica acestui prodigios om de dreapta cu origine sănătoasă, kominternistă. Fii atent, Horică! Un ţigan s-a dus la maternitate, că năştea nevastă-sa. Văzîndu-l, doctorul l-a îmbrăţişat. „Bravo, gagane, vei avea gemeni!”. De bucurie, minunatul nostru conaţional şi-a promis că primele cuvinte pe care le va auzi vor fi folosite ca prenume pentru plozii lui. În timp ce femeia ţiganului era în travaliu, ginecologul îi spunea: „uşurel, uşurel!”. Ţiganul a prins-o din mers. „Gata, pe ăla care iese întîi îl botez Uşurel!”. Doctorul a continuat: „freca-mi-ai carasu’, fă, asistento, dă-mi mai repede forcepsul!”. Ţiganul a stat puţin în dubii, dar e om de cuvînt. „Nu-i frumos să-i zic puradelului «Freca-mi-ai carasu’», dar promisiunea e promisiune!”. Copiii au crescut, sînt zdraveni, avuţi, cu succes la dame şi lecturi din Liiceanu. Cel mai mult le-a plăcut „Uşa interzisă”, varza aceea murată la Humanitas, în care neglijabilul filozofică a scris nişte insanităţi despre un creator de talia lui Ion Băieşu. Deşi sînt gemeni, Uşurel şi Freca-mi-ai carasu’ au comportamente, gusturi, destine diferite. Mai fii încă o dată atent, Horică! La şcoală, Uşurel scria cu stînga. Freca-mi-ai carasu’ cu dreapta, Horică! Uşurel pleacă în vacanţă singur. Freca-mi-ai carasu’ cu toată familia, Horică! Uşurel s-a însurat din interes. Freca-mi-ai carasu’ din dragoste, Horică!

    Razvan Boanchis / National

    Vladimir Filat ii face concurenta lui “Siegfried”, BMW-ul lui Gabriel Liiceanu. Premierul Moldovei are un BMW 760 LI de 130.000 de Euro. Masinile demnitarilor de la Chisinau vs masinile intelectualilor de la Bucuresti

    Săracii demnitari cu maşini de lux

    de Cornelia Cozonac / Centrul de Investigatii Jurnalistice

    Ministerul Tehnologiilor Informaţionale de la Chisinau a furnizat recent Centrului de Investigaţii Jurnalistice informaţia despre automobilele pe care le au înregistrate demnitarii moldoveni, după ce a fost obligat de instanţa de judecată să facă publice aceste informaţii (iata de ce e nevoie de ANI – nota mea).

    Lista autovehiculelor înscrise în Registrul Transporturilor la MTI ne-a permis să verificăm cât de oneşti sunt aleşii poporului, dacă au inclus sau nu în declaratia pe venit din 2009 sau cea depusă la CEC înaintea alegerilor parlamentare, toate unităţile de transport pe care le au în proprietate. Pe de altă parte, am încercat să facem un top al demnitarilor cu cele mai scumpe masini. În cazul celor cu ani buni lucraţi în instituţiile de stat am încercat să vedem dacă veniturile agonisite sunt pe portiva procurării automobilelor pe care le au în proprietate. Surseel de informaţii pentru acest material au servit declaraţiile pe venit depuse de către actualii demnitari la Comisia Electorală Centrală înaintea alegerilro parlamentare din 2009, declaraţiile pe venit pentru anul 2009 şi informaţia de la MTI.

    Topul demnitarilor cu maşini de lux

    Întâietatea în topul demnitarilor cu cele mai scumpe maşini din actuala guvernare, îi revine premierului Vlad Filat, care deţine un BMW 760 LI. Acest automobil costă în jur de 130 mii de euro, cam 2,2 mln de lei moldoveneşti. Premierul mai deţine, potrivit declaraţiei sale pe venit din 2009,  încă o Niva şi o Toyota RAV 4, anul de fabricaţie 2001. Ultimele două automobile nu sunt înregistrate pe numele premierului. Vlad Filat face parte şi din topul milionarilor în lei, declarând în ultimii ani venituri de peste 1-2 mln lei.

    (more…)

    Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea. Plesu si Liiceanu si-au facut disidenta pe banii comunistilor. Trecutul nu se prescrie. Pe langa SIE si SRI si CNSAS o stie. INTERVIU / DOCS. Scrisorile lui Plesu si Goma catre Ceausescu

    O discutie incitanta, din 2006, cu scriitorul Mihai Pelin despre fosta Securitate si „zestrea” pe care ne-a lasat-o aceasta structura. Un subiect care, in ultima vreme, a umplut importante spatii de emisie si pagini intregi de ziare. Cu Mihai Pelin despre disidenti. Despre Andrei Plesu ori Paul Goma, cu detasarea de care toti ar trebui sa dam dovada :). Putem sa vorbim oricat despre disidenti, colaboratorii fostei Securitati, ofiteri, ofiteri acoperiti – mai ales ca subiectul este mai mult decat generos si reprezinta, fara nici un dubiu, un important moment al istoriei noastre contemporane -, dar sa o facem desprinzandu-ne de ticurile comuniste. Deconspirarea informatorilor si a ofiterilor de Securitate sa nu aduca aminte de infierarile proletaro-staliniste de trista amintire, pentru ca atunci nu suntem cu nimic mai buni decat cei care pana in 1989 au dat ordine politiei politice. Mai ales cand santajistii sunt fosti si actuali agenti ai unor puteri straine 🙂

    La ce mai lucrati, domnule Pelin?

    Acum, lucrez la o comanda ce mi-a fost facuta de o institutie guvernamentala italiana, referitoare la o perioada istorica determinata, si sper ca in martie, anul viitor, sa fie gata (lucrare pentru care a si fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Republicii Italia – foto de la ceremonie).

    Cu toate astea, ati avut timp sa puneti „tunurile” pe Andrei Plesu. De ce?

    Domnule, el este un fel de sef al unor asa-zisi intelectuali de elita care mi-au adus nenumarate afronturi, mai ales dupa momentul in care am intrat in arhivele SRI. Stiau foarte bine ca eu voi da acolo de niste informatii care s-ar putea sa-i lezeze. Mi s-au intamplat niste chestiuni care doar atunci cand le pun pe hartie pot avea credibilitate. Am fost supus unor nenumarate intepaturi, ca sa ma exprim elegant, din partea unor domni si a unor cucoane. In ciuda faptului ca n-am avut in viata mea nici un fel de diferende cu ei si nici macar nu-i cunosc.

    Dar ce legatura are Plesu cu acesti oameni?

    Pai, de la el pleaca totul. Cand am publicat eu cartea in care se arata cum i-a urmarit Securitatea pe scriitori (Cartea Alba a Securitatii – Istorii literare si artistice 1969-1989, Editura Presa Romaneasca, 1996 – n.n.), Plesu a scris un editorial in „Dilema” in care a spus ca ar fi foarte curios sa vada dosarul meu de Securitate. A stat sase ani in Colegiul CNSAS si nu a reusit sa gaseasca dosarul meu. Ce mai vrea? Insa remarca lui a reprezentat un semnal. In afara de asta, ei au liste cu oameni care trebuie laudati si cu oameni care trebuie atacati.

    Este stiut faptul ca ati stat cativa ani buni in arhivele Securitatii si ca, evident, ati studiat foarte multe dosare. Ce-a fost Andrei Plesu: un disident sau un om care a colaborat cu Securitatea? Despre el se vorbeste elogios, dar sunt voci, si nu putine, care-l acuza de oarece colaborare cu Securitatea. Un exemplu in acest sens este Gabriel Andreescu, o voce bine conturata a societatii civile romanesti.

    Domnule, nu pot sa spun ca a fost informator al Securitatii, pentru ca, impotriva tuturor normelor morale, el, Dinescu si ceilalti din CNSAS nu vor sa deconspire propriile lor dosare. Cu asta trebuia inceput. Insa din ce se cunoaste, Plesu a fost un disident autodeclarat, iar disidenta lui a fost facuta pe banii comunistilor. Plesu a fost angajat la Institutul de Istorie a Artei si Institutul de Arte Platice mai mult de 15 ani, iar Liiceanu 15 ani in cap la Institutul de Istorie a Artei, ca de lucrat n-au lucrat nimic. Nu au miscat nici un pai din loc. Si totusi leafa le mergea. Nu le cerea nimeni nimic. Nu le cerea nimeni sa-l laude pe Ceausescu.

    Ce legatura a existat intre Plesu si ofiterul de Securitate Vasile Malureanu?

    Din propriile declaratii ale lui Plesu rezulta ca a furnizat acestuia date despre ce s-a intamplat in anii ’80, la Meditatia Transcendentala. Acum, trebuie vazute rapoartele lui Malureanu, care precis se afla in dosarul lui Plesu, pentru ca, dupa fiecare intalnire, ofiterul facea un raport. Ramane de vazut daca spusele lui Plesu privitoare la Meditatia Transcendentala erau impotriva celor care au aderat la aceasta miscare sau in favoarea acestora. Totusi, in ’81, daca nu ma insel, Plesu a fost dat afara din Partidul Comunist pentru ca a participat la sedinte de meditatie transcendentala. Nu era o sanctiune usoara in epoca. Din contra. Intr-adevar, nu era o sanctiune usoara. Acesta a fost motivul pentru care a ajuns sa-i scrie lui Ceausescu si sa-i ceara, cu palaria in mana si cu lacrimile in ochi, sa-l ierte. Sa nu-l dea afara din partidul in care intrase la 19 anisori, ca-i distruge viitorul. Ce este important de retinut: Meditatia Transcendentala functiona legal. Avea aprobarile Ministerului Invatamantului si ale altor institutii. Insa, la un moment dat, cineva s-a dus la Elena Ceausescu si i-a spus ca acolo se intampla lucruri necurate. Ceauseasca a dat ordin sa nu se mai ocupe de aceasta afacere Securitatea, care, in opinia ei, dormea in cizme – de fapt, o monitoriza molcom -, ci partidul. Totodata, a ordonat ca adeptii Miscarii sa fie dati afara din Partidul Comunist. Chiar daca Plesu se afla in relatie cu Vasile Malureanu, Securitatea n-a putut sa-l salveze, pentru ca ordinul era ordin.

    Cum ati ajuns la aceasta concluzie, ati vazut documente in acest sens?

    (more…)

    Powered by WordPress

    toateBlogurile.ro

    customizable counter
    Blog din Moldova