July 7th, 2009 
VR 
Posts Tagged ‘Plesu’
VREMEA PURICILOR. Cum fac puricii purici VIDEO
Posted in Uncategorized 
Tags: clubul de la roma, Doi frati patati, masoneria, Patapievici, Plesu, Puric 
No Comments »CATI IMPOSTORI incap pe cm patrat la ADEVARUL? Azi doi, cu bube-n cap (stiu ei la ce ma refer): Cartianu si Cristea. LUSTRATIA PRESEI DE LIMBRICI
Cartianu, un deseu “cosmic” in coada unei stele cazatoare (stie el care), isi permite sa latre, de la dimensiunile sale de pechinez, la inaltimea unor romani. Pentru aducere aminte, republic un pamflet haios al lui Catalin Mihuleac despre acest personaj cavernos si cateva citate din “filosoful” de stadion Cartianu, “bataiosul” de ieri, pana si-a luat ratia salam de la Patriciu. Si promit ca revin cu radiografia sa, in marime naturala (sa aveti pregatita o lupa).
Cartianu mi-a înspăimântat motanu’
de Cătălin Mihuleac
Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.
Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede.
Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche. În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!
Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa“. Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă!
https://www.curentul.ro/
***
Am vazut ca si Tapa-laga intervine “civic” contra mogulilor Patriciu-Vantu-Voiculescu, pe HotNews. Si ma-ntreb si eu, ca prostul: stapanul lor, Plesu, de la cine-si primeste fisicul pentru Dilema Veche si prestatia jalnica de la Adevarul si Foreign Policy? Nu de la Patriciu-KazMunaiGas, adica Gazprom-KGB? Dar lui Patapievici, cine-i baga si lui fisicul, lunar, pentru futilele “Idei in dialog“? Nu cumva “Oligarhul” Vantu? Dar GheDeSeul, facut de Adi Nastase OMG de “utilitate publica”? De la cine si-a primit sediul la votul din Parlament (in unanimitate)? Nu de la 322?!
Haoleo!!!
Haoleo!!!
***
Pazea, ne da lectii Cartianu!
In aceeasi categorie de “deontologi” scandalagii care schimba macazul dupa presiunea jetului de sus iata ca intra si Cartianu, care a anuntat azi (17 martie 2008) ca devine redactor sef la “Adevarul“. Stiti care: “Adevarul” oligarhului Patriciu! Iata doar cateva din vechile citatele lui Cartianu despre noul lui patron si pompa lui, culese absolut la intamplare:
Ranjetul hienelor
de Grigore Cartianu
Evenimentul Zilei
Miercuri, 14 februarie 2007
“Impotriva Monicai Macovei s-au coalizat ieri toti praduitorii tranzitiei – de la Iliescu la Vadim, de la Voiculescu la oamenii lui Patriciu.”
“Aceeasi vajnica liberala avea toate motivele „doctrinare” sa voteze alaturi de gasca PSD-PRM-PC, dat fiind ca in trecut si-a facut plinul la pompa lui Patriciu. Cum care Patriciu? Cel care are ceva probleme cu justitia Monicai Macovei!”
Un film de capa si spaga
de Grigore Cartianu
“Intr-o tara guvernata cinstit, primul-ministru ar fi demisionat in aceeasi secunda cu ministrul prins la furat” .
“Intr-un fel, parca am stat pe loc: starea de acum era si in toamna lui 2004. Va amintiti: Nastase, Mitrea, DIP, treburi, chestii, nenorociri… Iar acum, Tariceanu-von-Patriciu, Chiuariu-von-Fenechiu, Remes-von-Muresan, Rusanu-von-Morega… Pe scurt, o guvernare infecta, necinstita, insuportabila. Eu, unul, asa o simt. ”
Pazea, ne da lectii Iliescu!
de Grigore Cartianu
“Cum li s-o parea altoiul cu sistemul comunisto-securist, atat de bine reprezentat de Voiculescu? Ei, liberalii de rand, vor avea ultimul cuvant, pentru ca ei nu fac tranzactii pe conducta lui Patriciu, pe care se intalnesc – ce coincidenta! – si Tariceanu, si familia Voiculescu.”
Si, cel mai deliroid, tinand cont de actuala situatie:
Lustratia presei
de Grigore Cartianu
Evenimentul Zilei
Marţi, 11 aprilie 2006
“Vrem curatenie in clasa politica. Dar cu securistii din presa cum ramane?
Incet-incet, mizeria iese la suprafata. Stenogramele discutiilor purtate de Dinu Patriciu cu tovarasii sai de haiducii, in cazul manipularii Bursei, limpezesc multe dintre misterele acestei afaceri. Si arunca in ridicol smiorcaielile unor personaje care fredonau aria nevinovatiei in fata aparatelor de filmat, pe scarile Parchetului General. (…)
In plina domnie a lui Nastase a avut loc si “tunul de la Rompetrol”. Rosca Stanescu l-a sunat pe Patriciu ca sa afle ce si cum. Si a aflat: 200.000 de “coco”, repede, repede, “pentru ca e o tranzactie mare, speciala”. Pac, pac – s-a umflat contul!Dar cum s-a derulat tranzactia care l-a imbogatit pe Rosca Stanescu, la gramada cu alti tovarasi ai lui Patriciu? Ne lamureste brokerul insarcinat sa “faca treaba”, in dialogul sau telefonic cu magnatul petrolului: “Din pacate, am ceva probleme cu clientii deoarece nu am acceptat sa intre nimeni pana nu s-a finalizat operatiunea noastra”. Asadar, “operatiunea noastra”! Adica a lor. Miza justifica riscurile, caci… “S-au cam suparat cativa, dar asta e, ca nu era sa ne dam cu stangul in dreptul.” Replica lui Patriciu e graitoare: “Asta e! Bine. La revedere!”.Asta e! Un “grup de interese”, in complicitate cu oficiali ai Bursei, blocheaza accesul la tranzactionarea de actiuni pentru cei care nu sunt “de-ai nostri”. Din grup face parte si un director de ziar. Intrebare: mai poate crede cineva o iota din ceea ce publica respectivul ziar?
Sa spunem ca apare o informatie despre Rompetrol, despre Patriciu, despre Verestoy ori alti profitori ai schemei. Va scrie “Ziua” adevarul? Sa fim seriosi: interesul lui Rosca Stanescu este sa prezinte lucrurile asa cum ii convine lui, nu cum sunt in realitate.Iata de ce avem nevoie de o lege a lustratiei si in presa! Cititorii au dreptul sa fie informati corect, nu in functie de interesele rosca-stanestilor de prin redactii! Informarea e una, intoxicarea e alta! Iar experienta demonstreaza ca de la intoxicare la santaj mai e doar un pas. Unul pe care camatarii si spoitorii presei il fac voiniceste.”
HA, HA, HA!!!
Posted in Uncategorized Tags: Adevarul, cartianu mi-a furat motanu, dinu patriciu, grigore cartianu, Marius Oprea, Plesu, Radu Calin Cristea 2 Comments »TALPES: PACEPA – general GRU. Ce ii leaga pe Liiceanu, Plesu, Patapievici, Tismaneanu de Pacepa: trecutul bolsevic al parintilor, viitorul lor luminos
Din micile coincidente ale “anticomunistilor” de salonas, “intelectualii” rosii: Tatal lui Pacepa, fost tinichigiu (foto stanga sus cu locul sau de munca), a fost translatorul Mareşalului URSS Malinovski, care a fost, în primii ani de după război, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie in Romania. Tatal lui Tismaneanu a fost agent NKVD si terorist sovietic in razboiul brigazilor rosii asupra Spaniei. Tatal lui Patapievici a fost translator pentru Armata Rosie in perioada ocupatiei Austriei, membru al PC din Austria si suspectat ca agent NKVD. Pripasit in Romania a devenit reprezentat al RSR in CAER si coleg cu… tatal lui Liiceanu. Familia lui Plesu a lucrat in subordinea directa a Anei Pauker, de la care a si obtinut vila de “persecutat” din strada Paris (chiar in spatele garajului de mai sus).
In solda Moscovei
“(…) S-a vorbit mult despre ce l-a determinat pe Pacepa să plece şi s-a invocat chiar criza din familia sa, ba despre afacerile sale, despre tablouri – toate aceste informaţii se regăsesc în dosarele voluminoase de mii de pagini, ale cercetărilor făcute asupra lui şi asupra oamenilor apropiaţi lui, dosare care se aflau încă la SIE când m-am găsit la conducerea acestei instituţii. S-a mai vorbit şi despre ultima „lovitură” pe care o dăduse, pentru că era un tip rapace, cu o dorinţă de îmbogăţire incredibilă, ca mulţi dintre cei care erau la vremea aceea în jurul lui Ceauşescu şi care una „discutau” şi alta practicau. Iar Pacepa, cu atât mai mult, pentru că provenea dintr-o lume exersată în materie de îmbogăţire prin orice mijloace, având în vedere că tatăl lui, fost întreprinzător garajist, ajunsese translatorul de la Bucureşti al Mareşalului Malinovski, care fusese, în primii ani de după război, 1944-46, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie, deci, practic, starostele României! Este incredibil cât de uşor trece în explicarea unei astfel de demnităţi, fiul respectivului. Dacă pentru sine este explicabil un astfel de comportament şi provenineţă, nu poate să nu mă preocupe lipsa totală de interes a devotaţilor săi prieteni şi susţinători, cu toţii anti-criptocomunişti şi – desigur – inamici ireconciliabili ai foştii Uniuni Sovietice; şi … de ajuns. Deci, tatăl său era un vorbitor perfect al limbii ruse, cum avea să fie, de altfel, şi Pacepa, care a învăţat ulterior şi germana… dar lămurirea unei astfel de faze rămâne în atenţia unor abordări viitoare.
H.A. : Dar, din câte ştiu, el absolvise o şcoală tehnică…
I.T. : Da, dar ulterior şi-a completat studiile superioare de chimie, nu înainte însă de a deveni ofiţer de securitate de foarte tânăr, din 1951, adică din anii de început, când Securitatea se afla total sub controlul sovietic. Şi trebuie deci reţinut că şi cariera lui a fost, de la bun început, în relaţie directă cu consilierii sovietici de la Bucureşti, continuând să rămână sub aceeaşi dependenţă totală şi pe perioada în care a activat în Germania. De altfel, dacă ar fi să fie cinstit cu el însuşi – lucru greu pentru Pacepa, că el nu e cinstit cu nimeni! – ar trebui să recunoască adevărul că s-a subordonat tuturor actelor demenţiale care au fost produse împotriva statului român, a cetăţeanului român şi asupra identităţii româneşti.
H.A.:…De către sovietici?
I.T. : De către sovietici şi de către toţi schizoizii racolaţi în perioada respectivă, ca să susţină aşa-zisa revoluţie proletară din România. Categoric, el a fost promovat şi pentru că era un personaj inteligent, dar mai ales pentru că a fost unul dintre cei mai eficienţi luptători pe frontul introducerii şi consacrării comunismului în România, pentru distrugerea vechii clase conducătoare, ca să nu mai vorbim că a fost participant direct la deportările şi crimele comise la Canal şi nu numai. Drept urmare, a şi avansat foarte rapid, ajungând apoi în ceea ce se numea cercetarea externă , fiind trimis apoi în Germania, la ambasada din Bonn.Şi, o dată ajuns acolo, el a avut un singur comandament – cel sovietic! Absolut toate datele culese le transmitea în primul rând sovieticilor şi abia apoi în România, dar numai pe acelea pentru care i se dădea acordul să fie transmise! Nu am nici un fel de dubiu în această privinţă, pentru că totul mi-a fost confirmat şi de partea germană. Am avut şansa de a-l cunoaşte pe şeful contraspionajului din BND, o personalitate a serviciilor de informaţii germane, care – la data când a defectat Pacepa – era chiar responsabilul de spaţiul românesc, adică informaţii şi contrainformaţii. Iar când Pacepa a defectat, el s-a predat spionajului german.”
Extras din cartea realizata de Ioan Talpes impreuna cu Horia Alexandrescu “In umbra marelui Hidalgo”, Volumul 1 (1978-1989), Editura Vivaldi, Bucuresti, si Independentul
Va urma
Detalii despre activitatea in favoarea URSS a agentului GRU-KGB IM Pacipa-Pacepa in Arhiva SIE Fond D Dosar 11200, vol 35
Detalii despre activitatea in favoarea URSS a agentului GRU-KGB IM Pacipa-Pacepa in Arhiva SIE Fond D Dosar 11200, vol 35
CENTENAR NOICA (1909-1987). Noica si "discipolii" sai, Plesu & Liiceanu
Noica şi “discipolii” săi
Motto: Regatul României a fost un “adevărat paradis pe lângă tiraniile metodic organizate, diabolic organizate, de către naziştii nemţi şi apoi de către ruşii [comunişti]” (Eugen Ionescu, Antidoturi, Ed. Hum., 1993, p.244)
Fostul deţinut politic Titus Filipaş observa că după 1989 Andrei Pleşu a fixat “linia directoare în cultura română” (v. Ideologia Scolilor Centrale, în rev. on-line “Asymetria”, 2003). Angajarea politică a lui Pleşu (continuată în ziaristica sa de după 1990 strânsă în câteva volume) a debutat cu articolul Rigorile ideii naţionale şi legimitatea universului, publicat în rev. “Secolul XX”. Textul a fost reprobat de Noica nu atât ca gesticulaţie de spectacol impur, cât din pricina inconsistenţei sale ideatice, în text nefiind precizată poziţia celui care atacă pe “zbierători”, vociferând nu se ştie în numele cui: “In articolul acesta se vorbeşte splendid contra şi despre dar nici o clipă nu se vorbeşte în” (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.207). A vorbi “în” , semnifica la C-tin Noica acea “deschidere” prin care autorul vine cu ceva nou, pune într-un cadru de noi orizonturi problema iniţială, dezvăluindu-şi limpede intenţia.
Prin jurnalistica sa, Pleşu a lăsat mereu lucrurile acolo unde le-a găsit. In tot ce a scris lui i-a lipsit “deschiderea” care să “mute problema din locul iniţial” (apud. Noica). In 1981 bătrânul filozof îşi pusese problema implicării sale în gestul unui nomenklaturist care îl frecventa de ani de zile, fără să-i bănuiască încrâncenarea de după 1988 împotriva “cortegiului de opere” (v.Pleşu, Limba păsărilor, 1994, p. 211) create de cel care spunea că viaţa lui este opera sa (v. Noica în Jurnalul de la Păltiniş). In opinia filozofului marginalizat de oficialii culturii comuniste, jurnalismul politic, fiind o “pactizare cu timpul”, reprezintă o trădare, mai ales cînd în politică se implică un prezumtiv creator, un scriitor care ar putea deveni cândva autorul unor opere de excepţie.
Intr-una din discuţiile lui Ion Varlam cu Vălenaş, vine la un moment dat vorba de un jurnalist francez, Alexandre Adler, “al cărui nume românizat era Ardeleanu” si a cărui soţie este o ziaristă bine plasată la posturile TV franceze. Dovedind din când în când obiectivitate, Adler părea democrat. Cripto-comunismul său a ieşit la iveală numai atunci când au fost publicate documente care au demonstrat o falsă persecutare a unor cehi care erau în realitate agenţi sovietici. Ieşindu-şi din fire, Adler a publicat în “Le Monde” un articol “isteric” prin care s-a deconspirat. Adevărata sa relaţie cu comunismul a ieşit la lumină din fraza finală a articolului său: “comuniştii vor fi cei care vor salva, din nou, democraţia de fascism” (Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, Bucureşti, 2004, p.73).
Cam aşa s-a deconspirat şi “democratul” Pleşu aflat de vreo 30 de ani în relaţii amicale cu familia lui Leonte Răutu. Prin Colegiul Noua Europă, “ţinând cont de pauperizarea clasei noastre intelectuale” (v.Toader Paleologu, în “Obs. Cult.”, nr.268/2005) el a tot încurajat financiar (cu fonduri din afară) sub-cultura pe care o încuraja Leonte Răutu la defuncta Academie Ştefan Gheorghiu, acea sub-cultură ocupându-se de “fascismul” spiritualităţii româneşti (filozofie interbelică şi filozofia lui Noica, Biserica ortodoxă, istoria religiei, etc.). În ce-l priveşte personal, credinţa după care “comuniştii vor salva din nou democraţia de fascism” s-a lăsat întrevăzută în filmul despre Noica, difuzat la TVR-Cultural pe 16 ian. 2009 când s-a arătat îngrozit de articolele semnate de C-tin Noica, Horia Stamatu şi Radu Gyr în revista “Buna Vestire”, apărută după ciuntirea bolşevică, maghiară şi bulgară a României, fapt istoric peste care Andrei Pleşu a trecut cu discreţia oricărui comunist de extracţie rusească. La fel de “discret” a trecut şi peste cazul scriitorului Radu Gyr.
Cu toate că a menţionat numele celui care-a scris “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”, poezie pentru care ocupantul sovietic al ţării ciuntite a umplut temniţele cu “politici”, fostul ministru al culturii post-comuniste n-a dat semn să-l fi impresionat poeziile scrise în închisoare de Radu Gyr şi publicate în ţară abia la vremea primului său ministeriat: “O, Iisuse Împărate,/ Iartă lacrimi şi păcate!/ Vin’ de-alin uşor/ rănile ce dor,/ cerul ni-l descuie./ Noi te-om aştepta,/ căci pe crucea Ta/ stăm bătuţi în cuie!”. Aproape am crede că “simţul său pentru concret” i-ar fi sugerat deplina continuitate de politică culturală dintre 1981 şi anul 2008 în care s-a realizat filmul de televiziune despre Noica.
Ion Papuc scria într-una din cărţile sale despre o poezie religioasă compusă în temniţă de un preot ortodox, precizând contextul şi “valoarea artistică” a versurilor (Scriitorul de filozofie, 2008, p.180). De reuşita în plan artistic a poeziilor din închisoare ale lui Radu Gyr nu ştim să se fi preocupat altfel decât în treacăt. Ceea ce ştim cu siguranţă este că, după moartea lui Sergiu Mandinescu (1926-1964), indoeuropenistul Cicerone Poghirc umbla pe la forurile culturale comuniste cu poeziile compuse de “mărturisitorul” Sergiu Mandinescu în temniţă, motivând necesitatea publicării prin forma lor artistică uneori atingând măiestria.
Noica i-a reproşat lui Alexandru Palelogu imoralitatea de a-l fi criticat pentru cele scrise în domciliu obligatoriu de la Câmpulung. Ceea ce îi părea nelalocul ei era tocmai ignorarea circumstanţelor. Fiindcă a scrie fără perspectivă de publicare, cum a scris marginalizatul filozof Alexandru Dragomir o viaţă întreagă şi cum scria Noica la Anti-Goethe, este un act eroic. Dacă nu-ţi stă în putinţă a admira ce-a rămas din scriitorii pe care “lumea din jur” îi desfiinţează, a privi cu ochi critic operele acestora este imoral (Noica în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p. 119).
Pe când îl frecventau la Păltiniş, Liiceanu şi Pleşu îl găsiseră pe Noica vinovat de “absenţa cronică a simţului pentru concret” (Andrei Pleşu, Limba Păsărilor, 1994, p.209), observând sustragerea acestuia de la munca pe tărâm ideologic prin difuzarea scrierilor de stânga, ale unui Adorno, de pildă (v. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, p. 201).
Opţiunea filozofului trecut de şaptezeci de ani mergea spre “somnambulismul fecund al culturii”. El nu ţinea să părăsească domeniul filozofiei pentru a face servicii mercenarilor opresorului care a zmuls România din Europa şi a desfigurat-o prin ciuntire şi prin impunerea regimului comunist criminal, răspunzător de moartea a două sute de mii din cei două milioane de români întemniţaţi fără vină (v. Românii în cultura şi în ştiinţa occidentală, Ed. Davis, 1992 precum şi Monumentul victimelor şi harta Gulagului comunist, din Chemin du Bois-des-Arts, 43-45, 1226 Chene Bourg, Elveţia). Implicându-se în contextul istoric în care a trăit, Goethe faţă de Napoleon ar fi făcut, spunea Noica, “figură de trădător” (Jurnalul de la Păltiniş, p.202). La fel s-a întâmplat când Platon într-o Atenă învinsă de Sparta lăuda virtuţile spartane. Fostul deţinut politic Alexandru Paleologu restrângea numărul comuniştilor români la categoria nomenklaturiştilor, a profitorilor regimului, din care sigur că făceau parte cei care i-au tot citit în cheie politică meditaţiile lui Noica despre viitorul culturii europene: Ion Ianoşi, Liceanu şi Pleşu, răsfăţaţii regimul totalitarist care-i trimitea cu burse Humboldt dincolo de Cortina de Fier.
La vremea lui Noica (1909-1987), vigilenţa paznicilor totalitarismului (care împărţise populaţia în victime şi profitori) observase cum “concretul” nu ar fi cu totul absent în gândirea acestuia. In opinia lui Pleşu (istoricul de artă aflat în “echipă” la Colegiul Noua Europă cu una din fetele lui Leonte Răutu) “concretul” ar figura la Noica în ipostaza unui “cumul de prejudecăţi descărnate şi reflexe inerţiale” (Andrei Pleşu, Limba Păsărilor, 1994, p.209) legate de preţuirea filozofiei româneşti autentice, sau, în limbaj noician, a “spiritului” în dauna “sufletului”. După Ion Ianoşi (O istorie a filosofiei româneşti, 1996), Liiceanu (Jurnalul de la Păltiniş), Pleşu, Patapievici şi cei care-i repetă pe aceştia fără să ştie ce vorbesc (de ex. Costică Brădăţan care scrie despre “o generaţie de aur cu zgarda de gât”) blamabilă înainte de toate este la Constantin Noica “prejudecata” preţuirii culturii româneşti în general şi a unor rostiri filozofice cuprinse de limba românească în particular. Fără să argumenteze de ce limba românească n-ar putea avea valenţe filozofice, sau măcar să invalideze raţional argumentele unui Mircea Vulcănescu şi Noica demonstrând contrariul, Liiceanu “ironizează” astfel de “prejudecăţi” (în Jurnalul de la Păltiniş) pe urmele lui Ion Ianoşi instalat de ocupantul sovietic în casa lui Piki (Victor) Pogoneanu, fost cumnat al lui Mircea Vulcănescu, ambii asasinaţi în puşcărie.
In filmul despre Noica difuzat de TVR-Cultural, cripto-comunismul lui Pleşu a mai ieşit la iveală şi din nepăsarea sa faţă de suferinţa lui Noica băgat în puşcărie de Zigu Ornea care a dat pe ascuns Securităţii manuscrisul Povestirilor după Hegel. Toţi beneficiarii comunismului sînt indiferenţi la martirajul din închisorile în care a fost decapitată spiritualitatea românească (v. albumul Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor româneşti, ediţie îngrijită de Matei Marin, Bucureşti, Ed. Bonifaciu, 2008).
Liiceanu construieşte o întreagă teorie despre viaţa mizeră a lui Noica ce trăia din meditaţii (plătite) când era în domiciliu obligatoriu la Câmpulung (1948-1958), despre fericirea lui Noica de-a ajunge după gratii (1958-1964), urmată de cei zece ani când s-a ocupat (prin filtru marxist) de Aristotel la Centrul de logică şi în fine, despre mulţumirea lui Noica de a trăi cu bani puţini 10 luni pe an la Păltiniş într-o cameră de 6-8mp. In opinia “discipolului” (care nici în două decenii n-a priceput modalitatea lui Noica de a diferenţia domeniul “spiritului” de cel al “sufletului”) viaţa ascetică a filozofului a ţinut în exclusivitate de esenţa personalităţii acestuia (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.177). Cu o fantezie la fel de optim direcţionată, Vartan Arachelian vroia să convingă telespectatorii după 1990 că Petre Ţuţea ar fi fost cel care a decis ca scrierile să nu-i fie publicate decât post-mortem. Pe acelaşi şablon s-a căznit în 2004 Liiceanu să explice marginalizarea lui Alexandru Dragomir, fostul doctorand la Heidegger (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, 2004).
Când, prin cine ştie ce conjuncturi nefavorabile, sînt siliţi să mimeze compătimirea, foştii nomenklaturiştii inventează “comunismul românesc” să nu se afle că “mai toţi liderii comunişti au fost agenţi sovietici, aduşi pe tancurile sovietice, spre pildă Leonte Răutu, responsabilul ideologic PCR, adică şeful real al mandatarilor locali ai Kremlinului”, inclusiv şeful lui Ceauşescu. (Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, 2004, p.82). Când Leonte Răutu a fost debarcat prin anii optzeci de Ceauşescu, familia lui a rămas în continuare la putere, chiar şi în România de astăzi (apud. Ion Varlam). De pildă, Oişteanu (fratele lui Leonte Răutu) a fost directorul Editurii Politice care azi se cheamă Humanitas.
In calitate de actor în filmul difuzat pe 16 ianuarie 2009, “discipolul” Andrei Pleşu s-a arătat îngrozit de articolele din “Buna Vestire” semnate de “septembristul” Noica devenit pentru două luni redactor şef. Filmul, cu fundal educativ proletcultist, restabileşte “binele”, împrumutând morala anilor cinzeci, prin afirmaţia explicită că puşcăria politică a fost o etapă de purificare necesară a vieţii filozofului de la Păltiniş.
Ion Varlam spunea că lui, ca român, i se cere zi şi noapte, fără încetare, ca înainte de a-i condamna pe comuniştii indiscutabil vinovaţi de crime împotriva poporului român (Pseudoromânia, 2004, p. 74), să-i condamne ca anti-semiţi pe Noica şi pe Mircea Eliade a căror vinovăţie nu a fost nicicând probată. Mihai Şora, plecat la Grenoble în iarna lui 1940 ar fi devenit comunist fiindcă pe atunci “nu aflase crimele comunismului” (v. rev. “Argeş”, mai 2009). Nici unul dintre cei care blamează articolele lui Noica sau textele lui Mircea Eliade (dinainte de războiul pentru Basarabia şi Bucovina de Nord) nu pune în aceşti termeni presupusa vinovăţie a celor doi.
Pe toată perioada aşa-numitului “discipolat”, ceea ce a rămas dincolo de înţelegerea tinerilor comunişti a fost imperativul unei existenţe dăruită culturii. La Heidegger nu vii cu mâna goală, îi atrăgea filozoful atenţia lui Liiceanu care vroia să-l traducă pe Heidegger fără a-l fi studiat temeinic pe Kant (v. Noica în Jurnalul de la Păltiniş, p.227). Îndemnul lui Noica din 1981 (“Lasă-l pe Heidegger”) şi retrage-te 5-10 ani pentru studierea filozofiei antice, a gândirii medievale şi a idealismului german venea din constatarea mediocrităţii traducerilor din Heidegger şi a “peratologiei” cantonată de Liiceanu în afara filozofiei.
“Discipolii” credeau însă că trăiesc în cea mai liberă cultură. Dacă pentru Ţuţea, Alexandru Dragomir, Gheorghe Ciorogaru (traducătorul lui Iacob Boeme, publicat în româneşte după moartea acestuia) cultura sub cizmă rusească însemna marginalizare culturală, pentru editorii unui Platon aproape materialist şi al unui Heidegger îngălat şi confuz totalitarismul ideologic era încurajare spre cultura “autentică”. O încurajare desigur mai eficientă decât îndemnurile “maestrului” de a studia ceva mai temeinic filozofie. Dar, în spatele îndemnului filozofului de la Păltiniş simţeau un oarecare reproş vizând calitatea precară a produselor culturale puse pe piaţă de ei.
De aici revolta împotriva “fanatismului cultural” al filozofului de şcoală naeionesciană care nu le permitea să vorbească în limbajul anilor de decapitare a spiritualităţii române despre “dimensiunea iluzorie” a culturii româneşti (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p. 164) .
Dezacordul “discipolilor” cu îndemnul spre cultura autentică repetat şi răsrepetat de filozoful supravieţuitor al Gulagului instituit de ocupantul sovietic, începea de la compătimirea muncitorului despre care Noica spunea că trăieşte în “statistică” (op.cit., p.175). Urma refrenul cu obligativitatea traiului în colectivitate, ca “deschidere către altul”. Desigur, de aspectul “deschiderii către semeni” avuseseră grijă cei care, în loc să-i ofere o catedră universitară, îl transformaseră pe Noica în meditatorul privat al câtorva privilegiaţi ai regimului. Apoi era invocată “etica comunistă”. Cacofonia nu este întâmplătoare, căci Liiceanu, câştigat din juneţe de partea fantomaticei “dreptăţi sociale”, indică asemenea etică prin “eroismul” onestităţii faţă de omul umil care “nu trăieşte în cultură”, întrucât se poate trăi si fără cultură. Importantă era numai lupta de clasă. Apoi se ajungea galopant la “salvarea omenirii ca omenire” şi la binele [cu forţa] în vederea creării unei “noi stări morale a omenirii” (ibid.). Si toate acestea, explicau ei, pentru că “există un interval uman care nu cade nici în precaritatea sub-umanlui, nici în excelenţa geniului” (p.177).
Faţă de exprimarea eterată a unui Pleşu vorbind de “prejudecăţile descărnate şi reflexele inerţiale” ale fostului deţinut politic Constantin Noica, Liiceanu spune lucrurilor pe nume: nimeni nu are nevoie de “mântuirea prin cultură” a celor câţiva reprezentanţi burghezi ai “rostirii” româneşti. Adică de opera celor care au creat şi înainte şi după ce fuseseră sortiţi pieirii în temniţe (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Lista neagră cu cărţi scrise de Noica).
Pentru momentul cultural interbelic, Noica îi spunea lui Liiceanu că istoricii români ar fi reprezentat pe atunci conştiinţele culturale cele mai înalte. De aceeaşi părere trebuie să fi fost şi sovieticii care l-au pus pe Mihai Roller să rescrie istoria, întemniţându-i pe universitarii şi academcienii români în 1950 la Sighet, pentru exterminare în închisoarea care arăta cu totul altfel decît s-au grăbit să o prezinte cei care au transformat-o în muzeu. Noica, pentru secolul XIX considera că spiritualitatea românească a dat mari istorici şi filologi (Haşdeu, Sextil Puşcariu): “istoria, pentru că era momentul unei necesare luări de conştiinţă, prelungite, după Kogălniceanu, prin Pârvan şi Iorga” (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.44).
Fără îndoială că filozoful nu se aştepta să trezească în protejatul său (îndoctrinat de pe băncile şcolii şi în facultatea de “marxism-leninism”) interesul pentru istoricii români de anvergura celor citaţi şi a celor nemenţionaţi cu tot dinadinsul (George Brătianu, Ion Nistor, Ion Pelivan, Ion Moga, Scarlat Lambrino, Alexandru Randa, Silviu Dragomr, Radu Rosetti, Stefan Meteş, Zenovie Pâclişanu, fraţii Lapedatu, etc.). După 1990, în calitate de director al Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu va excela în abundenta publicare a celor mai dubioase conspecte “istorice”, care mai de care mai depărtate de adevărata ştiinţă a istoriei strălucit reprezentată cândva de români.
Lui Noica nu-i reuşise în 15 ani nici măcar tentativa de a-i face să studieze ceva mai temeinic filozofia. In schimb, se pare că trebuia (nu se ştie cât de des) să suporte prelucrări ideologice, Liiceanu vorbindu-i de “dreptatea socială” adusă de comunismul preocupat de binele celor mulţi şi umili, Pleşu (indirect) de reprezenanţii puterii politice, de nomenklatura situată în interval: între omul umil şi geniul creator în planul spiritului.
La multiplele sensuri ale termenului de “interval” se mai pot adăuga: ratarea culurală din domeniul “sinelui lărgit” ca “lăutărism” al scrierilor de filozofia religiilor propuse de “angelologul” Pleşu. Interval este şi etapa de antrenament cultural menită să înlesnească trecerea din domeniul sufletului pe tărâmul spiritului, ratată de ambii “discipoli”. In limbaj noician, tot interval este şi “sinele îngust” ca domeniu al “sufletului”, unde intră antropologia, filozofia politică, freudismele şi “peratologia” lui Liiceanu ancorată în subiectivitate şi în psihologic (apud. Noica în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.98).
Din cele consemnate în Jurnalul de la Păltiniş se remarcă neputinţa şi regretul lui Constantin Noica de a nu fi reuşit să-i facă pe cei doi tineri angajaţi politic să înţeleagă faptul că “purificarea este puterea de a te spăla de murdăria sinelui îngust” (p.151). Pentru Liiceanu “salvarea spiritului” prin creatorii de geniu ai unei naţii ar fi “meschină” (p.176) faţă de “salvarea umanităţii” prin etica comunistă a binelui călcând în picioare libertatea individuală. Petre Ţuţea observase în schimb că naţiunile, indiferent de mărimea lor, sînt reprezentate de un număr restrâns de creatori geniali. Fără îndoială, adevărul nu se află de partea comuniştilor îngrijoraţi în mod ipocrit de “salvarea umanităţii”, în realitate autori ai atâtor crime.
Degeaba le-a vorbit Noica de europenismul lui Eliade sau de Mircea Eliade, ca om planetar purtător de “veac românesc”. Zadarnic i-a atenţionat că “angajarea politică”, din perspectiva altei epoci, se demonetizează, că “c’est un trahison de pactiser avec le siecle”(Julien Benda). Pentru ambii discipoli ajunşi după 1990 la gloria vedetismului impresionând vulgul, a rămas de neînţeles (si după un sfert de veac) ideea că definirea “binelui” se face într-altfel decît prin raportarea sa la “timpul devorator”, sau la “realul” instituit propagandistic.
Isabela Vasiliu-Scraba
Posted in Uncategorized Tags: centenar noica, GDS - noul komintern, Liiceanu, Mircea Eliade, mircea vulcanescu, Noica, Plesu No Comments »MARII REGIZORI AI ROMANIEI ii explica ministrului Culturii, Injuriilor si Imposturii, Theodor Plesu Paleologu, de ce este prost si ignobil
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DLUI. MINISTRU AL CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL, THEODOR PALEOLOGUDomnule Ministru,
La câteva luni bune după ce a căzut pleaşca pe capul dvs. şi v-aţi trezit instalat în fruntea Ministerului Culturii, aţi găsit, în sfârşit! cu cale să vă aplecaţi şi asupra domeniului atât de sensibil al cinematografiei româneşti. Date fiind, pe de o parte, succesele notabile obţinute în ultima vreme de cineaştii români, dar şi dificultăţile majore cu care se confruntă producţia naţională de film o asemenea întâlnire ar fi trebuit să aibă loc deja de multă vreme. Dar, vorba românului, ”mai bine mai târziu decât niciodată” şi vestea că, într-un final, aţi găsit cu cale să organizaţi o întâlnire cu o serie de personalităţi din lumea celei de-a şaptea Arte l-am perceput ca pe un demers bine-venit şi l-am aşteptat cu cuvenita disponibilitate. Spre stupoarea şi profunda noastră amărăciune, ceea ce ne-am imaginat ca o ocazie utilă pentru a vă informa de probleme cu care se confruntă filmul românesc şi pentru a căuta împreună soluţiile cele mai adecvate, s-a transformat într-o şuetă sterilă, fără nici o finalitate, la care aţi invitat (pentru poză, nu-i aşa?) câţiva reprezentanţi ai noii generaţii, apropiaţi dvs., opunându-i şi întorcând în modul cel mai ignobil spatele, unor oameni care slujesc de o viaţă, cu har şi devoţiune, filmul românesc.
Domnule Ministru,
O minimă şi elementară cultură în domeniu v-ar fi familiarizat cu succesele notabile obţinute de mulţi dintre noi, pe parcursul anilor, în cele mai prestigioase confruntări internaţionale; v-ar fi permis să vă formaţi o idee despre felul în care milioanele de spectatori, români şi străini, au primit cu maxim interes filmele noastre; v-ar fi ajutat să aflaţi de unde a izvorât dragostea cu care, ca dascăli, am învăţat şi format generaţia de regizori care azi reprezintă cu atâta cinste filmul românesc în lume.
Între multele calităţi care trebuie să recomande un adevărat ”Ministru al Culturii”, una sub nici un motiv nu poate să-i lipsească: respectul faţă de Valoare şi faţă de Creator. Prin comportamentul dvs. faţă de noi, aţi dovedit într-un mod impardonabil, din păcate, că vă este străină această trăsătură proprie unei fiinţe nobile.
E o dezamăgire de care aţi fi putut să ne scutiţi, care diminuează drastic speranţele că ceva notabil, în sensul fericit al cuvântului, s-ar mai putea petrece în ministeriatul dvs.
Domnule Ministru,
O minimă şi elementară cultură în domeniu v-ar fi familiarizat cu succesele notabile obţinute de mulţi dintre noi, pe parcursul anilor, în cele mai prestigioase confruntări internaţionale; v-ar fi permis să vă formaţi o idee despre felul în care milioanele de spectatori, români şi străini, au primit cu maxim interes filmele noastre; v-ar fi ajutat să aflaţi de unde a izvorât dragostea cu care, ca dascăli, am învăţat şi format generaţia de regizori care azi reprezintă cu atâta cinste filmul românesc în lume.
Între multele calităţi care trebuie să recomande un adevărat ”Ministru al Culturii”, una sub nici un motiv nu poate să-i lipsească: respectul faţă de Valoare şi faţă de Creator. Prin comportamentul dvs. faţă de noi, aţi dovedit într-un mod impardonabil, din păcate, că vă este străină această trăsătură proprie unei fiinţe nobile.
E o dezamăgire de care aţi fi putut să ne scutiţi, care diminuează drastic speranţele că ceva notabil, în sensul fericit al cuvântului, s-ar mai putea petrece în ministeriatul dvs.
Victor Antonescu, Elisabeta Bostan, Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, Nicolae Cabel, Nicolae Corjos, Mircea Daneliuc, Mircea Drăgan, Ioan Grigorescu, Şerban Marinescu, Nicolae Mărgineanu, Mircea Moldovan, Mircea Mureşan, Dan Piţa, Geo Saizescu, Constantin Vaeni
DE CE nesimtitul Paleologu trebuie sa zboare: un jurnalist e "cretin si mincinos". Un ministru dezonorant pentru Cultura, Religia si Guvernul Romaniei
Ministrul Culturii face un ziarist de la Gândul cretin şi mincinos
de Adrian POPESCU, Bogdan Cristea 04 MAI 2009
•Ministrul Culturii şi Cultelor încearcă să retracteze afimaţia potrivit căreia Ionel Brătianu nu ar putea câştiga alegerile prezidenţiale
•Paleologu s-a lansat, vineri, într-un atac virulent la adresa ziaristului care a relatat conţinutul conferinţei sale despre „pleaşcă”
După ce a impus în politica românească un nou concept, acela de „pleaşcă”, pe care l-a şi teoretizat, de curând, în cadrul unei conferinţe ţinute la Institutul Cultural Român, ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, confruntat cu un val de articole negative din partea presei în legătură cu acest subiect, a răbufnit, vineri, la Braşov, proferând invective la adresa unui jurnalist de la Gândul. El susţine că sensul afirmaţiilor sale de la celebra conferinţă „Ce este aceea o pleaşcă?” a fost denaturat de ziarul Bogdan Cristea, redactor în departamentul politic al ziarului, în ciuda faptului că ele au fost confirmate şi de alte publicaţii.
Istoria „pleştii” lui Paleologu
Totul a pornit de la aprecierea laudativă a ministrului la adresa şefului statului, despre care susţinea, în februarie, că a fost ca o „pleaşcă” pentru pedelişti, fiindcă datorită lui aceştia ar fi câştigat alegerile. Afirmaţia lui a stârnit comentarii negative. Paleologu s-a gândit însă să atribuie un sens mai înalt noţiunii de „pleaşcă” şi a mers la ICR pentru a ţine o conferinţă de filosofie politică pe această temă. În cadrul respectivei conferinţe, el a precizat, printre altele, că-şi menţine poziţia anterioară referitoare la Traian Băsescu: „nu are contracandidat, e un om care se potriveşte României actuale, corespunde societăţii româneşti”.
Venind vorba de tipul de politician agreat de români, Theodor Paleologu a adăugat că nici Ionel Brătianu nu ar avea şanse astăzi în alegeri: „Eu nu cred că Ionel Brătianu, dacă ar apărea acum, ar câştiga în alegeri”. Afirmaţia în cauză, citată de noi şi de agenţia de presă Mediafax, a fost, ulterior, retractată de Paleologu, care a declarat că, în realitate, ar fi vrut să spună altceva.
Ministrul se enervează şi insultă
Vineri, la Braşov, Theodor Paleologu a refuzat să răspunda unui alt ziarist al cotidianului Gândul, susţinând că afirmaţiile sale au fost radical modificate.
Paleologu: – Ziaristul ăla e ori cretin, ori rău intenţionat, pentru că dintr-o conferinţă de două ore, din care nu a luat decât un pasaj de 30 de secunde, despre Brătianu. Şi mai e şi mincinos, fiindcă nu a scris ce am spus eu, mi-a pus în gură o afirmaţie pe care n-am făcut-o.
Gândul: – Nu ştiu dacă a inventat colegul meu ceva sau nu, dar şi dacă ar fi cum spuneţi, „ziarist cretin şi mincinos” nu credeţi că e cam mult?
Paleologu: – Dar, după dumneavostră, ce e, cum calificaţi pe cineva care a scris exact pe dos decât am spus eu?
Gândul: – În nici un caz în acest fel, aş fi dat un drept la replică în care aş fi spus, cel mult, că ziaristul respectiv nu a înţeles ce am spus eu, dar n-aş fi recurs nicicum la asemenea exprimare insultătoare.
Info Plus: Cine e Theodor Paleologu?
Fiu al celebrului scriitor, om politic şi ambasador, Alexandru Paleologu, s-a născut la 15 iulie 1973. Şi-a luat licenţa în filosofie la Paris şi apoi doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din München. Din 2005 a devenit ambasador al României în Danemarca şi Islanda, dar a renunţat la cariera diplomatică în 2008, când a fost numit ministru al Culturii şi Cultelor în cabinetul lui Emil Boc.
[email protected], mailto:[email protected]
Vezi si
CIUDATUL PALEOLOGU. Pupilul lui Plesu condamna “trufia” Manastirii Putna si, ca “regalist”, il sustine pe “Printul” Duda la Presedintie
Motto: “Trebuie convinsi deputatii, senatorii, episcopii si preotii sa aiba moderatie si precautie. Avem nevoie de o dezbatere publica pentru a vedea daca, pe timp de criza, putem cheltui acesti bani pentru cateva sute de biserici, sacrificand astfel programe culturale extrem de importante”
Desi e ministru ales din partea PDL – dupa cum se spune ridicat de pe olita chiar de Andrei Plesu, eminenta cenusie a tuturor guvernarilor, de la FSN la CDR, PSD si PDL – Toader Paleologu, fiul masonului de moda veche Alexandru Paleologu, altfel un tip citit, si-a facut deja un obicei din a insulta romanii. Pe langa atacul agresiv la adresa Bisericii – nu este vorba de “ridicarea a peste 800 de biserici”, cum a sustinut, ci de construirea a 2-300 si de restaurarea a sute de alte biserici de sute de ani, monumente ale artei si arhitecturii romanesti – el acopera, cu buna stiinta, si alte “ciudatenii” in Ministerului Culturii si Cultelor (parca a uitat ca este si ministru al Cultelor!). De exemplu, intr-o totala contradictie cu realitatea politica, el l-a mentinut in functia de “consilier personal” pe ungurul Demeter Andras, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, numit în guvernarea Tăriceanu la propunerea UDMR, cel care a desfiintat, anul trecut, prin Hotarare de Guvern 13 reviste culturale romanesti, printre care Contemporanul, Literatorul, Manuscriptum şi Teatrul. Mai mult decat atat, el il mentine in functia de presedinte al INMER (“Memoria Exilului”), echivalenta cu aceea de secretar de stat, pe liberalul-regalist Dinu Zamfirescu, unul dintre cei care au semnat pentru suspendarea lui Traian Basescu. La fel de anormala este si pastrarea pe pozitie a lui Marius Oprea, un alt “gestionar” profitor al “afacerii anticomunismului”, fost consilier de securitate fara ORNISS al lui Tariceanu, inamic personal al lui Traian Basescu, pastrat si azi de Guvernul Cioc-Boc in functia de presedinte al asa-zisului IICCR (“Investigarea Crimelor Comunismului”). Si anomaliile “sectei intelectualilor” GDS-ICR continua, fara jena.
Sustinatorul “Printului” Radu
Acum, de exemplu, aflat de 1 mai la Braşov pentru a susţine o conferinţă pe tema “Republică şi Laicitate”, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional i-a răspuns unei jurnaliste că “Principele Radu are dreptul să candideze şi reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”.
Ministrul a susţinut în timpul conferinţei că este „foarte apropiat de familia regală a României” şi că, pentru domnia sa, „monarhia este parte din patriotism”.
„Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuia să-l aibă ca naş pe regele Mihai”, a adăugat Toader Paleologu.
La finalul conferinţei, ministrul a fost întrebat de o jurnalistă ce părere are despre candidatura la preşedinţie a principelui Radu Duda. Theodor Paleologu a ţinut să precizeze : „Radu Duda are dreptul de a candida şi, cel mai important, reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”. Paleologu a argumentat că principele Duda este un om „civilizat şi non-agresiv”.
Despre “laicitate”
„Laicitatea e foarte puţin prezentă în dezbaterile publice de la noi. Laicismul francez nu este cea mai fericită metodă, în schimb laicitatea pozitivă pe care o tot aminteşte Sarkozy reprezintă o şansă pentru religii. Laicitatea nu exclude orice fel de prezenţă a bisericii în spaţiul public, statul modern încearcă să neutralizeze doar politic, nu şi public, biserica.”, a continuat Theodor Paleologu.
Ministrul a făcut o scurtă referire la politica abilă a Bisericii Ortodoxe Române care, prin apolitismul ei, primeşte bani de la toată lumea.
„Politicienii cred că pot fi aleşi şi realeşi. Cu cât îşi fac cruci mai mari la TV cu atât sunt mai lipsiţi de cultură teologică dar dau mai mulţi bani la biserică în teritoriu. Biserica trebuie să înţeleagă că sărăcia e o virtute evanghelică, că este corpul mistic, corpul lui Hristos şi că nu are nevoie de construcţii aberante (…) Modelul de neutralizare politică a religiilor este pus în discuţie din ce în ce mai mult. Trebuie să promovăm laicitatea pozitivă. Nu trebuie să uiţi propria credinţă, dar ce drept ai s-o manifeşti public, mai ales în mod zgomotos?”, s-a întrebat Paleologu.
“Trufia” de la Putna
Ministrul a dat exemple de biserici care au primit destui bani dar i-au folosit în mod distructiv. Printre altele a menţionat o biserică de sat, renovată cu zeci de miliarde, în care s-a pus podea de marmură şi picturi de prost gust, cu Isus (sic) stând pe tricolorul românesc la judecata de apoi sau mânăstirea Putna unde s-au făcut picturi de interior după ce, de secole, mânăstirea uimea prin simplitatea ei.
„Providenţa a dat ca la Putna să nu existe picturi. De ce, în secolul 21, să vrem să corectăm providenţa? E o trufie. Biserica ar trebui să fie responsabilă de patrimoniul pe care îl administrează. Modestia e o altă virtute evanghelică”, a menţionat Theodor Paleologu.
Făcând o paranteză, ministrul s-a întors la politică susţinând că şi apolitismul este tot o politică. „Cei 70% dintre români, care nu votează, fac totuşi politică. Îi înţeleg. Când ai o coaliţie, riscul de neparticipare la vot este enorm. Îi poţi pierde pe toţi. Iar la o coaliţie dreapta-stânga toţi sunt catalogaţi la fel şi nimeni nu mai votează”, a spus ministrul.
O altă problemă abordată de Theodor Paleologu în cadrul conferinţei “Republică şi Laicitate” a fost cea a lipsei unui protocol între biserică şi stat, a lipsei de protocol în general.
„România nu are protocol. E o brambureală de la cap la coadă. Mi-ar plăcea să fiu Ministrul Protocolului şi Bunelor Maniere”, a încheiat, ironic, Theodor Paleologu.
Surse: Cotidianul, Gardianul
Citeşte de la Gandul şi
Politicienii şi presa după revoluţie – de la „animal” la „găozar”
Citeşte aici articolul care l-a enervat pe ministru
CIUDATUL PALEOLOGU. Pupilul lui Plesu condamna "trufia" Manastirii Putna si, ca "regalist", il sustine pe "Printul" Duda la Presedintie
Motto: “Trebuie convinsi deputatii, senatorii, episcopii si preotii sa aiba moderatie si precautie. Avem nevoie de o dezbatere publica pentru a vedea daca, pe timp de criza, putem cheltui acesti bani pentru cateva sute de biserici, sacrificand astfel programe culturale extrem de importante”
Desi e ministru ales din partea PDL – dupa cum se spune ridicat de pe olita chiar de Andrei Plesu, eminenta cenusie a tuturor guvernarilor, de la FSN la CDR, PSD si PDL – Toader Paleologu, fiul masonului de moda veche Alexandru Paleologu, altfel un tip citit, si-a facut deja un obicei din a insulta romanii. Pe langa atacul agresiv la adresa Bisericii – nu este vorba de “ridicarea a peste 800 de biserici”, cum a sustinut, ci de construirea a 2-300 si de restaurarea a sute de alte biserici de sute de ani, monumente ale artei si arhitecturii romanesti – el acopera, cu buna stiinta, si alte “ciudatenii” in Ministerului Culturii si Cultelor (parca a uitat ca este si ministru al Cultelor!). De exemplu, intr-o totala contradictie cu realitatea politica, el l-a mentinut in functia de “consilier personal” pe ungurul Demeter Andras, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, numit în guvernarea Tăriceanu la propunerea UDMR, cel care a desfiintat, anul trecut, prin Hotarare de Guvern 13 reviste culturale romanesti, printre care Contemporanul, Literatorul, Manuscriptum şi Teatrul. Mai mult decat atat, el il mentine in functia de presedinte al INMER (“Memoria Exilului”), echivalenta cu aceea de secretar de stat, pe liberalul-regalist Dinu Zamfirescu, unul dintre cei care au semnat pentru suspendarea lui Traian Basescu. La fel de anormala este si pastrarea pe pozitie a lui Marius Oprea, un alt “gestionar” profitor al “afacerii anticomunismului”, fost consilier de securitate fara ORNISS al lui Tariceanu, inamic personal al lui Traian Basescu, pastrat si azi de Guvernul Cioc-Boc in functia de presedinte al asa-zisului IICCR (“Investigarea Crimelor Comunismului”). Si anomaliile “sectei intelectualilor” GDS-ICR continua, fara jena.
Sustinatorul “Printului” Radu
Acum, de exemplu, aflat de 1 mai la Braşov pentru a susţine o conferinţă pe tema “Republică şi Laicitate”, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional i-a răspuns unei jurnaliste că “Principele Radu are dreptul să candideze şi reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”.
Ministrul a susţinut în timpul conferinţei că este „foarte apropiat de familia regală a României” şi că, pentru domnia sa, „monarhia este parte din patriotism”.
„Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuia să-l aibă ca naş pe regele Mihai”, a adăugat Toader Paleologu.
La finalul conferinţei, ministrul a fost întrebat de o jurnalistă ce părere are despre candidatura la preşedinţie a principelui Radu Duda. Theodor Paleologu a ţinut să precizeze : „Radu Duda are dreptul de a candida şi, cel mai important, reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”. Paleologu a argumentat că principele Duda este un om „civilizat şi non-agresiv”.
Ministrul a susţinut în timpul conferinţei că este „foarte apropiat de familia regală a României” şi că, pentru domnia sa, „monarhia este parte din patriotism”.
„Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuia să-l aibă ca naş pe regele Mihai”, a adăugat Toader Paleologu.
La finalul conferinţei, ministrul a fost întrebat de o jurnalistă ce părere are despre candidatura la preşedinţie a principelui Radu Duda. Theodor Paleologu a ţinut să precizeze : „Radu Duda are dreptul de a candida şi, cel mai important, reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”. Paleologu a argumentat că principele Duda este un om „civilizat şi non-agresiv”.
Despre “laicitate”
„Laicitatea e foarte puţin prezentă în dezbaterile publice de la noi. Laicismul francez nu este cea mai fericită metodă, în schimb laicitatea pozitivă pe care o tot aminteşte Sarkozy reprezintă o şansă pentru religii. Laicitatea nu exclude orice fel de prezenţă a bisericii în spaţiul public, statul modern încearcă să neutralizeze doar politic, nu şi public, biserica.”, a continuat Theodor Paleologu.
Ministrul a făcut o scurtă referire la politica abilă a Bisericii Ortodoxe Române care, prin apolitismul ei, primeşte bani de la toată lumea.
„Politicienii cred că pot fi aleşi şi realeşi. Cu cât îşi fac cruci mai mari la TV cu atât sunt mai lipsiţi de cultură teologică dar dau mai mulţi bani la biserică în teritoriu. Biserica trebuie să înţeleagă că sărăcia e o virtute evanghelică, că este corpul mistic, corpul lui Hristos şi că nu are nevoie de construcţii aberante (…) Modelul de neutralizare politică a religiilor este pus în discuţie din ce în ce mai mult. Trebuie să promovăm laicitatea pozitivă. Nu trebuie să uiţi propria credinţă, dar ce drept ai s-o manifeşti public, mai ales în mod zgomotos?”, s-a întrebat Paleologu.
Ministrul a făcut o scurtă referire la politica abilă a Bisericii Ortodoxe Române care, prin apolitismul ei, primeşte bani de la toată lumea.
„Politicienii cred că pot fi aleşi şi realeşi. Cu cât îşi fac cruci mai mari la TV cu atât sunt mai lipsiţi de cultură teologică dar dau mai mulţi bani la biserică în teritoriu. Biserica trebuie să înţeleagă că sărăcia e o virtute evanghelică, că este corpul mistic, corpul lui Hristos şi că nu are nevoie de construcţii aberante (…) Modelul de neutralizare politică a religiilor este pus în discuţie din ce în ce mai mult. Trebuie să promovăm laicitatea pozitivă. Nu trebuie să uiţi propria credinţă, dar ce drept ai s-o manifeşti public, mai ales în mod zgomotos?”, s-a întrebat Paleologu.
“Trufia” de la Putna
Ministrul a dat exemple de biserici care au primit destui bani dar i-au folosit în mod distructiv. Printre altele a menţionat o biserică de sat, renovată cu zeci de miliarde, în care s-a pus podea de marmură şi picturi de prost gust, cu Isus (sic) stând pe tricolorul românesc la judecata de apoi sau mânăstirea Putna unde s-au făcut picturi de interior după ce, de secole, mânăstirea uimea prin simplitatea ei.
„Providenţa a dat ca la Putna să nu existe picturi. De ce, în secolul 21, să vrem să corectăm providenţa? E o trufie. Biserica ar trebui să fie responsabilă de patrimoniul pe care îl administrează. Modestia e o altă virtute evanghelică”, a menţionat Theodor Paleologu.
Făcând o paranteză, ministrul s-a întors la politică susţinând că şi apolitismul este tot o politică. „Cei 70% dintre români, care nu votează, fac totuşi politică. Îi înţeleg. Când ai o coaliţie, riscul de neparticipare la vot este enorm. Îi poţi pierde pe toţi. Iar la o coaliţie dreapta-stânga toţi sunt catalogaţi la fel şi nimeni nu mai votează”, a spus ministrul.
O altă problemă abordată de Theodor Paleologu în cadrul conferinţei “Republică şi Laicitate” a fost cea a lipsei unui protocol între biserică şi stat, a lipsei de protocol în general.
„România nu are protocol. E o brambureală de la cap la coadă. Mi-ar plăcea să fiu Ministrul Protocolului şi Bunelor Maniere”, a încheiat, ironic, Theodor Paleologu.
„Providenţa a dat ca la Putna să nu existe picturi. De ce, în secolul 21, să vrem să corectăm providenţa? E o trufie. Biserica ar trebui să fie responsabilă de patrimoniul pe care îl administrează. Modestia e o altă virtute evanghelică”, a menţionat Theodor Paleologu.
Făcând o paranteză, ministrul s-a întors la politică susţinând că şi apolitismul este tot o politică. „Cei 70% dintre români, care nu votează, fac totuşi politică. Îi înţeleg. Când ai o coaliţie, riscul de neparticipare la vot este enorm. Îi poţi pierde pe toţi. Iar la o coaliţie dreapta-stânga toţi sunt catalogaţi la fel şi nimeni nu mai votează”, a spus ministrul.
O altă problemă abordată de Theodor Paleologu în cadrul conferinţei “Republică şi Laicitate” a fost cea a lipsei unui protocol între biserică şi stat, a lipsei de protocol în general.
„România nu are protocol. E o brambureală de la cap la coadă. Mi-ar plăcea să fiu Ministrul Protocolului şi Bunelor Maniere”, a încheiat, ironic, Theodor Paleologu.
Surse: Cotidianul, Gardianul
Posted in Uncategorized Tags: anti-crestinism, BOR, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, manastirea putna, paleologu, Plesu, secta "intelectualilor" No Comments »BASESCU a scapat de penultimul consilier infiltrat de SAR/GDS/SOROS. Problema e ca va ocupa un post si mai mare: Chiritoiu ia Consiliul Concurentei
Un personaj obscur, Bogdan Chiritoiu, cu un trecut solid de PDL-isto-PSD-ist, a intrat intr-o zi rece, de februarie 2005, pe poarta Cotrocenilor, de-o mana cu Alina Mungiu Pippidi si de cealalta cu Andrei Plesu. Cata atentie pentru un biet consilier, functia pe care urma sa o primeasca in urmatoarele minute. Da, dar pozitia era importanta: Planificare si Analiza Politica. Adica locul de unde se poate intoxica cel mai bine un presedinte.
Desi genunchii-i tremurau usor, avea proptele bune. Trecutul insa, nu chiar. Cu stagii de mai multi ani la Budapesta, un master la Universitatea lui Soros, CEU, si activitate in “Reteaua Soros” – dupa cum scrie chiar el – si SAR-ul Alinei Mungiu Pipidi, Chiritoiu, desi era membru al PNL inca din 1990, cu diverse functii in partid, nu a fost impiedicat de asta sa devina si consilier al Ministrului Justitiei PSD, Rodica Stanoiu.
Dar, ca membru al SAR, se poate orice: si de la UASCR-ul lui Ceausescu la GDS-ul lui Iliescu, apoi de la Iliescu la Constantinescu, inapoi la Iliescu si, ce sa-i faci, hai sa SAR si la Basescu, chiar daca nu-i “intelectual”…
Plecarea de la Cotroceni a penultimului consilier din “prima generatie” (a mai ramas pupilul lui Plesu – Cazaban) este si un semn bun si un semn rau: bun ca scapa de el, ca si de Plesu, Weber, Saftoii, etc; rau ca va ocupa o pozitie mai importanta si ca, deh, poate e vorba si de sobolanii care parasesc primii corabia…
Posted in Uncategorized Tags: Alina Mungiu Pipi di Plugaru, Basescu, Cotroceni, GDS - noul komintern, Plesu, Sar No Comments »BASESCU si MUNGIU. Operatiunea Capcanarea se transforma in Operatiunea Debarcarea. ANALIZA si INFORMATII
Faptul ca am declarat ca o sustin neconditionat pe Elena Basescu si decizia ei de a candida ca independent la Parlamentul European, pentru a da o lectie binemeritata criticilor ei de serviciu, mi-a atras, si mie, noi antipatii, pe de-o parte, si confuzie, pe de alta parte, din zona celor care sunt dezamagiti de Traian Basescu, sau chiar mai rau. Persoane care se grabesc sa judece dupa stereotipii induse de presa de larg consum – altfel blamata tot de catre ei -, fara a vedea imaginea de ansamblu si ambitia unui tanar, sunt incruntate acum fara o ratiune precisa. Cei care se zbat in zabale ar trebui sa-si dea jos ochelarii de cal si sa vada, in primul rand, cine este dusmanul de moarte al tanarului candidat, indiferent cum s-ar numi el, Basescu sau Ionescu. In cazul de fata, raspunsul este arhicunoscut: Alina Tatiana Mungiu Pippidi. Fara a pretinde ca detin sau vad toate piesele jocului de puzzle, nu am cum sa nu sar in apararea Elenei Basescu atunci cand stiu pe cine sau mai curand ce reprezinta Tatiana Mungiu pentru Romania: urmasa Anei Pauker (la concurenta cu Zoe Petre). Sigur, si Basescu are pacatele lui si nimeni nu zice ca fiica lui este neaparat un ingeras. In acelasi timp ii dau intrutotul dreptate lui Basescu: nu judecati fara sa o cunoasteti. Este mult mai desteapta si puternica decat pare la televizor, in secventele segmentate nefavorabil. 
Elena Basescu va reusi, ajutata si de numele ei dar, mai ales, de vointa, determinarea si potentialul ei enorm, care este, in fond, al noii generatii de politicieni pe care o reprezinta. Elena Basescu este si fiica de presedinte dar si nepoata de epitrop al Bisericii Sfanta Treime din Burdujeni, Suceava. Bunicul ei, Gheorghe, tocmai a implinit 90 de ani luna trecuta. De cealalta parte, mama presedintelui, bunica tanti Elena, careia ii mosteneste numele, merge singura la paine si, duminica de duminica, la Catedrala Sfantul Nicolae din Constanta, insotita de o maicuta, de la Sfanta Manastire Techirghiol. Nu cred ca meritau sa asiste la atacul visceral la care este supusa nepoata lor de catre un personaj care si-a permis prin asa-zisa “piesa” ‘Evanghelistii” sa insulte ordinar toti crestinii-ortodocsi din aceasta tara, fara sa-i pese, nici atunci, nici acum.
Imi propun asadar sa incerc sa va deschid putin mai mult ochii asupra modului in care se incearca – prin atacarea punctului mai sensibil al familiei Basescu – santajarea sefului statului de catre o gasca mafiota cu ramificatii internationale, in pragul alegerilor prezidentiale pentru un nou mandat. Incercati sa priviti dincolo de persoane, dincolo de antipatii sau simpatii. De-o parte avem un presedinte, al Romaniei, iar de cealalta o gasca de santajisti, pretutindenari. Pe cine o sa alegeti?
Tismaneanu, Patapievici, Liiceanu
O sa spuneti, unii, ca acest presedinte nu merita; ca l-a acceptat pe deformatorul istoriei nationale Volodea Tismaneanu sau pe H.R. Patapievici impreuna cu Gabriel Liiceanu si restul grupului de interese anti-romanesti cunoscut ca GDS. Desigur, aceste lucruri i le reprosez si eu. Am facut-o public si mi-am atras si ponoasele: procese anti-libertatea presei in care mi se pretind daune de zeci de mii de euro. Procese in care “neo-conservatorii” de Dambovita sunt aparati de insusi corifeul “dreptei” inchipuite, Valeriu Stoica. Sigur ca e ridicol ca tocmai eu, lovit in plex de “oamenii lui Basescu” – si ridicandu-mi in cap oameni integri dar care l-au abandonat intristati – sa stau sa-l apar tocmai pe Basescu. Dar s-a intrebat cineva cum au ajuns aceste personaje sinistre in prejma sa? Raspunsul, dupa cum veti vedea mai jos, este in stransa legatura cu ce i se intampla astazi, cand i se apropie sfarsitul primului mandat si aceleasi capuse vor sa se asigure, ca, odata ce va castiga noul mandat, nu o sa se scuture de ele. Cum? Prin santaj! Prin atacul visceral la Elena si familia sa, grupul de interese anti-romanesti ii arata lui Basescu pisica. Vezi, daca nu esti cuminte, incepem sa te lucram pentru la toamna. Si, incet-incet, te radem!
Daianu, Plesu, Patriciu
Avem si inlocuitorii:
1. Daniel Daianu – varianta lui Andrei Plesu si Dinu Patriciu. Portretul acestuia l-a schitat deja Patriciu, cat se poate de recent, cand a declarat si faptul ca “Basescu nu are absolut nici o sansa de a deveni presedintele Romaniei a doua oara”. Conform lui Patriciu portretul robot al candidatului ideal la functia de presedinte al Romaniei ar fi acesta: “un om mai tanar, in jur de 40, un tehnocrat, priceput in economie, un om care sa stie sa judece relatia intre politica si economie, sa vina din mediul de afaceri, sa stie bine doua-trei limbi straine, sa aiba experienta relatiilor internationale. Nu e un portret robot pe care il fac eu, ci pe care il face populatia”, sustine Patriciu. “Intamplator” acesta cam coincide cu imaginea lui Daianu, care, de altfel, apare, tot “intamplator”, chiar la dreapta Alinei Mungiu in articolul de atac din “Catavencu” –“Elena Băsescu este o victimă de predilecţie ….
2. Chiar Andrei Plesu – varianta lui Dinu Patriciu si a “intelectualilor”. Propunerea din urma, de-a dreptul ridicola, deja a fost, si ea, avansata, tiptil, pentru a se testa terenul. Vezi Ioan Buduca: Un Havel la Cotroceni si Patriciu, protectorul lui Andrei Plesu! Andrei Plesu a fost dintotdeuana un preferat al tuturor regimurilor, inca de pe vremea lui Ceausescu, apoi, mai ales, pe vremea lui Iliescu-KGB. Vezi Conjuratii de la Tescani si Minciunile lui Magureanu.
Mungiu, Macovei, Weber
Chiar credeati ca Mungiu vroia sa ajunga in Parlamentul European? Nu! Soros i-a asigurat viata demult. Dar cine putea sa-l atace mai bine? Prietena cea mai buna a Alinei Mungiu, Monica Macovei, si ea o sorosista infocata, trebuie sa para neutra, ca sa-si pastreze locul din interior. Renate Weber e trecuta deja de cealalta parte, in randurile lui Patriciu si Soros. Incepem asadar cu Mungiu si, daca nu intelege, continuam in rafale. Presa nu prea mai are de partea lui iar mijloacele de manipulare in masa, televiziunile, sunt toate in mainile noastre. Trebuie sa cada la o intelegere. Alina, so pe el!
Cine e Alina Tatiana Mungiu Pippidi
Cu o familiei de origine incerta, provenind din orasul Balti de peste Prut, Alina Tatiana Mungiu a fost bagata de tatal ei, dr Ostin Mungiu, la medicina, la Iasi, unde acesta ocupa postul de sef al Biroului de baza al PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu studentii straini. Cam ca Mona “Dana” Musca. Deci, probabil, atunci cand se revolta pe faptul ca fiica lui Basescu ii merge pe urme, are ceva probleme freudiene, din moment ce ea a depins numai de taticul ei in viata. Pana a venit “revolutia”. Cand, din propagandista a UASCR devine peste noapte goarna a democratiei.
Personal, am intalnit-o prima oara pe Alina Mungiu la New York, unde primise o bursa, prin 1992, cand parea normala. Un prieten ma rugase sa o ajut cu acomodarea prin oras. Era atat de provinciala si intr-un fel retardata incat mi-era jena sa merg alaturi de ea. Am trecut-o de vreo cateva ori strada, si am lasat-o in plata Domnului. Dar ea l-a preferat pe vrajmasul Lui.
Casatorita cu un cunoscut homosexual pentru a beneficia de numele lui (astfel de cazuri sunt simptomatice in “comunitatea” lor. Un alt exemplu: Ana Blandiana cu Romulus Rusan), autoarea imensei ofense la adresa Ortodoxiei si a Mantuitorului, prin piesa “Evanghelistii”, doamna Pippidi s-a transformat, de o buna bucata de vreme, in “instanta suprema” in stat. Taie, spanzura si fulgera provocand adevarate furtuni in micul ei pahar cu apa chioara, din postura de mama-omida a societatii civile. Daca ai rabdarea sa-i citesti textele intinse pe tot felul de cearsafuri on-line gen Romania curat-murdara ai putea crede ca ai de a face cu o adevarata Papesa a puritatii civile. Nu-mi propun sa o iau in deradere. Ci doar sa o analizez. Pentru ca toate au o limita. Iar santajul pe care grupul din care face parte incearca sa-l practice acum asupra presedintelui Romaniei, folosindu-se de fiica acestuia drept victima la protap, nu poate fi tolerat. O sa o iau la rand.
Spalatoria “Nufarul” a societatii in civil
Doamna Mungiu se pretinde garantul unui Parlament Curat la Bucuresti, ba acum chiar si la Bruxelles si Strasbourg. Mai lipsesc Washington si Moscova! Dar ceea ce se face ca nu vede este ca aceeasi organizatie prezidata de ea, la alegerile europarlamentare precedente l-a avizat fara probleme pe un securist notoriu aflat in fruntea listei PNL alaturi de tovarasa sa Rebate Weber, acelasi Daniel Daianu de la dreapta sa, aflat si acum “in atentia SRI”, curtat si sustinut profund de Andrei Plesu ca o alta papusica de rezerva anti-Basescu. Atunci, celebra doamna de la Nufarul societatii in civil l-a aprobat fara vreo jena pe fostul locotenent DSS, securist din tata-n fiu. Vezi “Cazul Daianu”, agentul electoral Andrei Plesu si boala societatii … si Daniel Daianu “in atentia” SRI.
La fel cum acum se face ca nu vede ca prietena ei, Monica Macovei, “anti-coruptibila” Europei are un trecut perfect de… procuror comunist. Vezi Mapa lu’ Macovei. Sau ca un alt candidat zgomotos, din categoria pupincuristilor cu spume la gura, Traian Ungureanu, utecist de frunte, a plecat in conditii bine-avizate in Occident, la vremea si locul potrivit, fara a uita sa lase in urma prinos de recunostinta Partidului. Vezi S-a intrebat cineva de ce a fost dat afara Traian Radu Ungureanu de la BBC? Cand are de gand CNSAS sa-si faca datoria? Parerea lui Radu Portocala. Care isi mai si permite sa persifleze: „Elena Băsescu… n-am nimic cu ea. Ştiu despre ea ce ştiţi şi dumneavoastră: e tânără, n-are experienţă, este, dacă vreţi, lipsită de competenţă, e fiica tatălui ei”. Asa, si? Cand s-a urcat cu acordul Securitatii in avionul echipei olimpice de fotbal a RSR, cu directia BBC via Berlin, cum era oare Traian Ungureanu? Sau cand a consiliat-o pe “Ciocu’ mic” de nici n-a mai intrat in Parlament? Si, daca sunt asa de viteji, si Macovei si Ungureanu si Mungiu, de ce nu au candidat la uninominale si se ingramadesc acum pe liste?
Nevinovata ca o papadie, fosta activista UASCR Alina Tatiana Mungiu se face ca nu stie cine este personajul care “o recomanda” la europarlamentare, Dan Carlan, provenient din mafia ieseana de care nu este strain nici distinsul ei tata, dr Ostin Mungiu, ot Balti ot Comrat.
Coalitia pentru un Parlament Murdar
În 2004, Coaliţia pentru un Parlament Curat, invocată de Mungiu astazi pentru “curatarea” Elenei Basescu, a înaintat conducerii Alianţei DA o listă cu nu mai puţin de 21 de liberali şi democraţi care nu aveau ce căuta în parlament, deoarece nu îndeplineau criteriile de integritate care să le permită să aspire la un fotoliu de senator sau deputat. „Lista ruşinii“ era, însă, incompletă lăsând pe dinafară numele unor persoane mai mult decât controversate pentru contraperformanţe politice sau afaceri dubioase. Cap de listă era chiar concetăţeanul şi susţinătorul de azi al Alinei Mungiu, Dan Cârlan, care încălca mai multe criterii de integritate. Acesta este şi traseist politic, el trecând de la PNL la PD înaintea alegerilor locale, şi are şi afaceri dubioase. Nu amintesc decat una: cu ajutorul unor bilete de ordin avalizate în 1996 de FPP-ul condus de Corneliu Iacubov, Cârlan reuşeşte să ia de la Bancorex un credit care, neachitat la timp, a generat o creanţă totală de 2.116.761,52 de dolari. Cu toate acestea, pe vremea când se ocupa cu „validarea morală“ a candidaţilor politici, Societatea Academică Română l-a omis pe Dan Cârlan de pe lista sa cu „dalmaţieni“. Vezi Curentul – Coaliţie murdară la Iaşi între Dan Cârlan şi Alina Mungiu. Intrebarea Danei Iliescu de la “Curentul” este firesca: “Ce-o fi mai dificil de acceptat pentru Alina Mungiu Pippidi: să aibă colegi penali sau să fie susţinută politic de un penal?” Vezi Alina Mungiu Pippidi „şi cu dânsa-n trânsa şi cu sufletu’n rai”
Puerilla
Argumentele de gherilla suburbana ale Tatianei Mungiu contra Elenei Basescu sunt puerile. Ea sustine, cu tupeu, in acelasi interviu-baza de atac din “Catavencu” că “se subestimează impresia dezastruoasă internă şi externă a unei asemenea candidaturi, pentru că în Europa de Vest nu se face aşa ceva”. Trecand de exemplul notoriu de peste Ocean, al fiului lui Bush, care a mai ajuns si presedinte, aici, in Europa de Vest de care vorbeste doamna profesoara de la o scoala privata din Berlin, avem exemplul de data mai recenta al presedintelui Frantei: EVZ.ro — Fiul lui Sarkozy, succes în politică. O fi bine, o fi rau? Nu stiu. E treaba lor. Dar “argumentul” ei “forte” cade automat.
Profitorii tuturor regimurilor
Apoi, Alina Mungiu mai vorbeste si despre faptul ca Elena Basescu este “o profitoare” care “instaureaza nepotismul” in lumea politica. Dar se face ca nu observa cat a profitat de pe urma tuturor Guvernelor tarii Grupul pentru Dialog Social, sustinatorul ei ideologic principal, format din nepoti si copii de kominternisti si nomenclaturisti comunisti, un fel de nepotism la patrat al vechiului si noului PCR. Incepand cu FSN, care i-a dat, gratis, sediul din Calea Victorie, la ordinul lui Silviu Brucan si Ion Iliescu, si ulterior cu Guvernul Nastase, care i-a oferit ce nu are nici macar biata Asociatie a Fostilor Detinuti Politici, statutul de “utilitate publica” (Vezi Masoneria si GDS, “utilitati publice”?) si, mai departe, pana la Guvernul Tariceanu, care le-a inlesnit pe tava un Furt guvernamental pentru GDS. Frumoasa casa a lui Cuza a ajuns, ilegal, si prin semnatura finala a lui Basescu, in posesia acestui grup de interese anti-romanesti prin votul dat in Parlament de reprezentanti si ai PNL si ai PSD, partide aflate atunci intr-o alianta secreta la Guvernare si pe care, se presupunea, le critica de zor, formal. Dintr-odata, pentru GDS nu a mai contat culoarea politica, dovedindu-se inca o data caracterul transpartinic al mafiei. Vezi Olteanu promite GDS că va sprijini păstrarea sediului din Calea … si Imobilul din Calea Victoriei nr. 120 rămâne sediul GDS – Mediafax.
Basescu si Basarabia
Basescu, ce coincidenta!, este originar din localitatea Basarabi. Unii spun ca e evreu, dupa tata, altii ca e mason. Unii ca e KGB-ist, altii ca e CIA-ist. Personal ma indoiesc de toate acestea, pana la proba contrara. Ceea ce stiu este ca e mai roman decat multi pretinsi romani si, absolut garantat, mai roman decat Tatiana Mungiu si familia ei. Si-atunci si gasca e ingrijorata. Pentru ca Basescu, asa cum e el, este, ca orice roman, fcare mai e si fost comandant de nava, un om inclinat natural spre dreapta. Acest lucru s-a vazut din primele lui zile de mandat, cand a explicat ca Basarabia este al doilea stat romanesc care nu poate ramane mult timp departe de tara-mama. Asta a deranjat. Mai ales cercurile neo-kominternului, ale Soros si GDS – grup care a introdus pentru prima oara in spatiul romanesc notiunea de “limba si natiune moldoveneasca”. Vezi Raporturile Romaniei cu Republica Moldova Gabriel ANDREESCU – Valentin STAN – Renate WEBER – 30 octombrie 1994, studiu citat copios de vice-premierul comunist al Republicii Moldova Victor Stepaniuc in Moldova-Suverana on-line si contrazis in Reteaua Soros din Moldova sub controlul lui Mark Tkaciuk « Compromat.
Umbrela ruseasca
Alina Mungiu si gasca aveau toate motivele sa fie ingrijorati. Mai ales cand “analista” vehicula cu zor un proiect rusesc de “rezolvare” a situatiei din Transnistria. Vezi aberatia de “studiu” SAR CUM PUTEM AJUTA MOLDOVA SĂ SE AJUTE PE SINE contrazis in analiza SAR merge pe mana Rusiei pentru Transnistria dar reluat cu osardie de slujbasii GDS si “22” in dezbaterea pro-ruseasca si “moldoveneasca” asa-zise Solutii pentru Transnistria.
De altfel, incercand sa-l “corijeze” Mungiu isi si marturiseste public of-ul anti-Basescu, de atunci ca si de azi, intr-un editorial din “Rl”: “Basescu m-a dezamagit si pe mine in doua domenii. Primul priveste conceptia lui referitor la cum functioneaza politica si institutiile. Vad cu ingrijorare o anumita conceptie pre-moderna, care ar merge mai bine la un primar din Sicilia decat la un sef de stat in Noua Europa, de a investi atributii mai ales in familie si apropiati, atitudine care impiedica dezvoltarea unor institutii performante, fie administratie, fie partid, in jurul lui. Al doilea motiv este prestatia lui externa, unde adesea mi se pare cam ne-occidental si periculos de apropiat de filosofia cu totul paguboasa a politicii noastre externe de la Ceausescu incoace, o politica de afirmare a identitatii (sa stam la masa cu cei mari!), in fond nationalista, si nu de atingere a unor obiective, care devin prea adesea contradictorii intr-o strategie nu tocmai coerenta. Circula, e adevarat, zvonuri ca Basescu ar fi pe aproape de punctul in care liderii incep sa se creada providentiali si o binecuvantare de la Dumnezeu pentru poporul lor.” Doamne, ajuta!, spun eu.
Operatiunea Capcanarea
Atunci, la inceputul lui 2005, dupa dezbateri aprinse la GDS-Bucuresti si Soros-Budapesta, solutia a fost decisa pe loc: capcanarea Presedintiei Romaniei. Intermediari: singurii oameni apropiati de Basescu – banalii membri ai familiei Saftoiu si “consiliera” lor electorala Alina Mungiu. Zis si facut. Vezi si CONSILIERII RUSINII.
Au intrat, pe rand, in viata presedintelui si a Romaniei, distrugandu-i viitorul, urmatorii membri ai gastii GDS-Soros-Noua Europa, aflati intr-un fel sau altul la sau pe langa Administratia Prezidentiala a Romaniei: Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici, Renate Weber, Monica Macovei, Rodica Culcer, Doina Cornea, Teodor Baconsky, Cristian Preda, Bogdan Tataru Cazaban, Gabriel Liiceanu, Adrian Cioroianu, Ioan Stanomir, Catalin Avramescu, Sever Voinescu, Sorin Alexandrescu, Mihnea Berindei, Radu Filipescu, Marius Oprea, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Armand Gosu, Sorin Iliesiu, etc, etc si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Vladimir Tismaneanu. Unii si-a dat arama pe fata mai repede – Plesu, Weber, Cioroianu, altii mai tarziu – Cornea, Gosu, Mungiu, iar altii inca se codesc dar se pregatesc… (Pentru curiosi, comparati diversele departamente si comisii de la Cotroceni – https://www.presidency.ro/ – cu aceasta lista a membrilor GDS – https://www.gds.ong.ro/membriigds.htm)
Cazul Tismaneanu
Nimic nu il recomanda pe Vladimir Tismaneanu sa conduca o Comisie stiintifica. Mai ales una de condamnare a comunismului. Dimpotriva. Ca si cu Cartarescu, Basescu habar nu avea cine este acest Tismaneanu. Suntem in iulie 2005. Basescu era el, Basescu, necontaminat. Probabil nu avusese inca vreo intalnire cu Soros. Iara gasca GDS il ataca constant. Un interviu revelator din iulie 2005 ne arata momentul in care, prin presiuni ulterioare, Basescu a fost infiltrat subversiv si capcanat. Cititi si va cruciti interviul din Revista 22 a GDS cu data de 12-18 iulie 2005 Interviu acordat de preşedintele României, Traian Băsescu …
“Noi descoperim ca sunteti un presedinte autoritar, ca vreti sa-i comandati pe toti. Sunt foarte multe voci, nu ale celor cu care va duelati dvs. de obicei, care spun ca amintiti de modelul Lukasenko, in cel mai bun caz, Putin”, incepe deranjata Rodica Palade, dupa modelul preluat si de Alina Mungiu si citat mai sus. Interviul trebuie, repet, citit integral pentru a intelege fenomenul capcanarii presedintelui. Dar, ca sa o lamurim cu acest Tismaneanu, redau o parte din dialogul de atunci:
“Intrebare: Si asta exista si este o proba (nota red.: Stalinism pentru eternitate, de Vladimir
Tismaneanu).
Traian Basescu: Nu este, doamna, o proba. Este punctul de vedere al unui autor.
Intrebare: Deci punctul de vedere al lui Vladimir Tismaneanu despre stalinism nu va poate
determina sa mergeti in Parlament, asa cum v-a cerut societatea civila, si sa prezentati o
rezolutie de condamnare a comunismului?
Traian Basescu: Nu doamna. Eu pot sa o fac, dar o fac superficial si va fi contestata oricand.(…)
Intrebare: Aceste carti sunt facute de istorici si inseamna un punct de vedere stiintific. Dvs. cu
adevarat vreti sa birocratizati. Dvs., de exemplu, nu cunoasteti Memorialul victimelor
comunismului, de la Sighet, aflat sub egida Consiliului Europei, unde cei mai de seama istorici
si tehnicieni pe aceasta chestiune s-au pronuntat. Ei si-au dat girul si acest muzeu reprezinta o
institutie, care a publicat nenumarate lucrari din care reiese cat se poate de clar ce e cu
comunismul. Ce comisie doriti si de ce nu ii dati curs, daca doriti o comisie?
Traian Basescu: Eu cred ca initiatorii, d-l Ticu Dumitrescu…
Intrebare: Nu-l invocati tot timpul.
Traian Basescu: Este singurul cu care am discutat subiectul, de-asta il invoc. Daca l-as fi
discutat cu dvs., spuneam.
Intrebare: Noi v-am trimis o scrisoare, publicata pe prima pagina din 22, si Presedintia nu stia
de aceasta scrisoare (nota red.: Apel pentru Romania – iunie 2005, Revista 22 nr. 797), prin
care va invitam sa dati curs unor cereri ale noastre exact in aceasta idee. Dar n-ati raspuns.
Traian Basescu: Nici n-am cum sa raspund in mod serios la modul acesta de a se lucra cu
Presedintia. Va asigur ca nu se va face nici o condamnare publica de la nivelul Presedintiei
pana cand nu exista un document al unei comisii care sa-si asume cele prezentate si care sa
aiba drept concluzie ca trebuie condamnat comunismul. (…) Poate fi o comisie pe langa
Academia Romana, pe langa Universitatea Bucuresti…
Intrebare: Dar asta e Academia Civica care face asa ceva, o institutie care a scos nenumarate
lucrari.
Traian Basescu: Ma puneti sa citesc, dupa care sa condamn. Renuntati. Mai bine mi-ati aduce
un raport semnat de oameni recunoscuti si va asigur ca ati avea succes.”
Aceasta a fost fraza fatala. Urmata de presiunile de alt gen. Altfel, poate aveam norocul si Comisia ar fi fost, asa cum s-ar fi cuvenit, sub egida Academiei Romane…
Tismaneanu a fost impus si din necunoasterea nocivitatii sale. Bine-bine, si Patapievici? Dupa toata cacanariile pe care le-a facut? E, aici e o alta poveste, pe care, insa, nu o sa o lasam asa… Pana la deznodamant, va recomand doua texte, spre adancirea dilemei: Lamurirea unei confuzii: “Patapievici, omul lui Basescu” si Domnule Presedinte!
Javrele “sabatice”
Pana una alta vedem cum membrii aceleiasi gasti pe de-o parte sunt lingaii penibili ai lui Basescu, pe de alta parte javrele rapciugoase care latra dar n-au cum sa ajunga sa muste. Fondurile si le iau, fara jena, de la toti mogulii momentului. De muscat vor reusi insa atunci cand se vor strange in haita. In apropierea alegerilor. Atunci sa te tii. Momentan hamaie, cum face Alina Mungiu. Iata semnalele. Citez din “Catavencu”:
“Rep.: De unde tupeul ăsta contra lui Zeus?
A.M.-P.: Depinde în ce piesă jucăm şi cine a scris-o. Dacă sîntem într-un desen animat cu zei şi muritori, da, tocmai am descoperit focul şi urmează trăsnetele şi fulgerele. Dar un asemenea desen animat cu scenariu de Adrian Severin eu nu cred că reflectă realitatea, sau Adrian Severin a avut dreptate tot timpul cu cezarismul lui şi noi eram nişte caraghioşi şi în următorul desen animat vine actul patru cu deşteptarea şi insurecţia. (…)
Nu e în joc Parlamentul European, ci al doilea mandat al lui Băsescu. (…)
Geoană stă mult mai rău cu presa decît cu publicul larg, nu e lipsit de potenţial, iar în străinătate continuă să fie cel mai cunoscut lider român. (…) Visez să ajung la anul meu sabatic, care e peste un an (…).”
Toate acestea, doar o mica parte din ce stiu, le-am scris ca sa intelegeti mai bine ca discutia de azi nu o priveste pe Elena Basescu sau Alina Mungiu. Si nici pe subsemnatul.
Traim intr-un stat ocupat, suntem intr-un razboi, fronturile s-au intrepatruns. Pacatosi suntem cu totii. Sa incercam sa-i ajutam pe cei care pot face mai mult bine decat rau si sa ne folosim armele, cuvintele, impuscandu-i cu articole pe cei care stim ca au facut, fac si nu pot face decat rau Romaniei.
Posted in Uncategorized Tags: elena basescu, GDS - noul komintern, Liiceanu, Mungiu, Patapievici, Plesu, Presedintele Romaniei Traian Basescu, Tismaneanu 5 Comments »Doamna Aspazia Oțel Petrescu despre Răzvan Codrescu (Vasile Adolf Marian): “STRĂINII SPIRITUALI SUNT MAI DUȘMANI DECÂT HOARDELE COTROPITOARE”
O scrisoare lămuritoare a Doamnei Aspazia Oţel Petrescu
Noul/vechi detractor al lui Eminescu a emis ipoteza că distinşii noştri colaboratori au fost „atraşi în această afacere fără voia lor şi oarecum în necunoştinţă de cauză”. Pentru a spulbera acuzele nefondate, la îndemnul doamnei Aspazia Oţel Petrescu, public această scrisoare integral.
Şi încă ceva, tot spre ştiinţa detractorului respectiv: nu există niciun colaborator al revistei Veghea cu numele Traian Mija. Poate se referă la distinsul doctor octogenar Teofil Mija, care a suportat 15 ani de temniţă grea în regimul comunist. (Crina Palas, redactor al revistei Veghea )
Roman, 30 ianuarie 2008
Dragă Crina,
Te rog frumos, dă-mi voie să te numesc aşa, în felul acesta mă simt mai aproape, mai înrudită în spirit eminescian, cu voi, superbii tineri, care nu vă lăsaţi “îndoiţi” de “nefârtate”.
Vă mulţumesc din toată inima şi vă rog să mă credeţi, cu lacrimi în ochi, pentru frumoasa revistă, omagiu superb şi în acelaşi timp o elocventă rectificare a unei mari nedreptăţi (a câta oare o fi?) aduse “românului absolut”.
Sunt atât de copleşită de faptul că am fost primită şi eu în rândul celor aleşi să rostească un cuvânt răspicat în afirmarea unui mare adevăr: Eminescu este duhul acestui popor şi al acestui pământ, este suflul esenţial al “spaţiului mioritic” ce se exprimă româneşte chiar şi în rătăcitoarele sale cântări. Şi dacă este român, este şi creştin, pentru că aceasta este fiinţa neamului; români şi creştini altfel nu poate fi; ce o fi aşa de greu de înţeles?
Am citit textul lui R. Codrescu nu cu revoltă ci cu o mare tristeţe. De puţine ori mi-am simţit inima atât de îngheţată pentru că în general mă feresc să citesc pe detractori oricât ar fi de “geniali”. Acest fel de lecturi îmi îngheaţă “sângele”, atât de îndepărtată mă simt de “concepţiile lor”. Îi simt atât de străini în sensul duhovnicesc al cuvântului, încât mi se face frică. Străinii spirituali sunt mai duşmani decât hoardele cotropitoare. Acelea ne râvneau pământul, aceştia ne omoară spiritul. Vor să stingă în noi ICOANA, care este creştină şi română sau nu este deloc.
Aş dori mult să vă trimit prin mandat costul revistelor. Pot? Nu vă supăr? Cred că v-a costat mult tipărirea lor în condiţii atât de frumoase. M-am bucurat enorm că pot să le dăruiesc unor preoţi pe care-i preţuiesc mult.
Vă îmbrăţişez cu drag,
Domnul să vă apere şi să vă întărească.
Aspazia Oţel Petrescu
Vedeți și:
“Nu foloseşte la nimic să încerci a face din Eminescu un model creştin (şi cu atît mai puţin ortodox), pe deasupra operei şi chiar împotriva voinţei lui. Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin.”
Razvan Codrescu Adolf Vasile Marian Crivat
DESPARTIREA APELOR PRIN NEDESPARTIREA DE EMINESCU
