Prioritatile “diplomatice” transmise sub semnatura doamnei Hillary Clinton catre ambasadele Statelor Unite din Romania, Ungaria si Slovenia au fost realizate de CIA, la fel ca in cazul prezentat deja de WikiLeaks si Guardian privind spionarea diplomatilor ONU, in special a celor din China, Coreea de Nord, Rusia, Franta si Marea Britanie. Dincolo de cerintele specifice legate de problematicele geopolitice ale zonei si munca de informatii obisnuita, pentru structura de analiza din Centrala, in ambele cazuri solicitarile “socheaza” prin similaritate: obtinerea datelor personale, de sanatate, biometrice, ale liderilor actuali sau in ascensiune si chiar si a consilierilor lor – ceea ce inseamna ADN-ul, scanarea biometrica a fetei, amprentele digitale si ale irisului, etc – apoi cele financiare, conturi si carti de credit, si toate datele ce privesc comunicatiile acestora, adrese, telefoane, agendele de telefon, e-mail-uri, URL-uri, parole, etc.
Toate aceste date folosesc atat pentru penetrarea si monitorizarea activitatii curente, de comunicatii sau tranzactii financiare a celor vizati cat si pentru posibila afectare a acestora, folosindu-se de vulnerabilitatile depistate. Toate aceste cerinte violeaza flagrant mai multe conventii internationale cat si drepturile universale ale omului, conform Declaratiei ONU, si, in ce ne priveste, ale cetatenilor Romaniei, protejati de Constitutia tarii si organele de drept.
Mai mult, la punctul E, din Documentul Secret privind Romania, se solicita toate datele si vulnerabilitatile “infrastructurii nationale de telecomunicatii si a sistemelor informationale, retelelor si tehnologiilor folosite de entitati civile si autoritati militare guvernamentale, inclusiv a serviciilor de informatii si securitate“.
Concret: cererile exprese ale Departamentului de Stat al SUA, avizate de CIA, pot fi considerate ceea ce si sunt, respectiv un atac direct asupra cetatentilor Romaniei si a sistemului national de securitate.
Asadar: cum vor reactiona reprezentantii statului si ai serviciilor insarcinate cu apararea lui, SRI si SIE?
Preşedintele Traian Băsescu va vorbi la postul public de televiziune, începând cu ora 20.35 despre summit-ul NATO de la Lisabona, noul concept strategic al alianţei, războiul din Afganistan, scutul antirachetă, apropierea NATO-Rusia, dar şi despre Republica Moldova. Vezi ceea ce afirma Traian Basescu pe aceste teme din momentul in care devenit presedinte aici:
Nota Roncea.ro: Dl George Friedman este un respectat analist de intelligence din Statele Unite, fondator al agentiei private de informatii si geopolitica Stratfor Inc, care reuneste fosti ofiteri de informatii ai structurilor de securitate americane. Am avut privilegiul sa fiu primul ziarist roman care a intrat in legatura cu Stratfor si George Friedman, cu care am intretinut o corespondenta, pentru a publica in premiera in presa romana una dintre analizele de inceput ale Agentiei privind Romania si Marea Neagra. Se intampla cu multi ani in urma, la fosta ZIUA (pentru al carei deces trebuie sa le multumim tot… rusilor). Analiza de mai jos este importanta, in primul rand, pentru ca, dincolo de “semnalele” pe care le transmite, reflecta interesul si nivelul de intelegere si cunostinte ale securistilor americani despre Romania, spatiul carpato-danubiano-pontic si istmul ponto-baltic. Unii vor fi dezamagiti. Altii, nu. Pentru mine, dl Friedman este un tip onest. Face parte dintr-unul din acele “grupuri etnice” ajunse in serviciile de informatii americane de care vorbea Larry Watts si despre care am scris amintind de dezinformarile lui Vladimir Tismaneanu de peste Ocean. Insa spre deosebire de acesta din urma, Friedman recunoaste franc, chiar din preambulul analizei de mai jos, ca judeca Romania si intreaga zona si din perspectiva fiului unei familii din Ungaria de supravietuitori ai lagarelor naziste. De altfel, in aceeasi nota de sinceritate isi si incheie relatarea geopolitica: “I leave Romania confused. The Romanians hear things that I am deaf to. It is even at a pitch my Hungarian part can’t hear. I leave now for another nation, Moldova, which has been even more exposed to history, one even stranger and more brutal than Romania’s.” E, si aici o zbarceste din prima, afirmand ca isi continua calatoria pentru a vizita “o alta natiune – Moldova”. Sa vedem ce va urma…
Editor’s note:This is the third installment in a series of special reports that Dr. Friedman will write over the next few weeks as he travels to Turkey, Moldova, Romania, Ukraine and Poland. In this series, he will share his observations of the geopolitical imperatives in each country and conclude with reflections on his journey as a whole and options for the United States.
Special Series: Geopolitical Journey with George Friedman
By George Friedman
In school, many of us learned the poem Invictus. It concludes with the line, “I am the master of my fate, I am the captain of my soul.” This is a line that a Victorian gentleman might bequeath to an American businessman. It is not a line that resonates in Romania. Nothing in their history tells Romanians that they rule their fate or dominate their soul. Everything in their history is a lesson in how fate masters them or how their very soul is a captive of history. As a nation, Romanians have modest hopes and expectations tempered by their past.
This sensibility is not alien to me. My parents survived the Nazi death camps, returned to Hungary to try to rebuild their lives and then found themselves fleeing the communists. When they arrived in America, their wishes were extraordinarily modest, as I look back on it. They wanted to be safe, to get up in the morning, to go to work, to get paid — to live. They were never under the impression that they were the masters of their fate.
The problem that Romania has is that the world cares about it. More precisely, empires collide where Romania is. The last iteration was the Cold War. Today, at the moment, things seem easier, or at least less desperate, than before. Still, as I discussed in Borderlands, the great powers are sorting themselves out again and therefore Romania is becoming more important to others. It is not clear to me that the Romanians fully appreciate the shift in the geopolitical winds. They think they can hide in Europe, and perhaps they can. But I suspect that history is reaching for Romania again.
Două treburi s-au întåmplat mai de curånd în relaţiile Romåniei cu lumea: scandalul european iscat de preşedintele Sarkozy şi ai săi pe seama ţiganilor originari din Romånia şi acordul romåno-azero-georgian privind transportul de gaz natural din zona caucaziană către Romånia, iar ceva-ceva şi în Europa de mai încolo (Ungaria, eventual Austria).
În primul caz, nu e „meritul“ Bucureştiului că Europa vorbeşte, în cheia respectivei etnii, despre noi. Dar am putea avea de cåştigat. Va trebui ca toţi europenii să înţeleagă, în sfårşit, că romånii sunt una, ţiganii (sau romii, sau rromii) sunt altceva şi că această problemă nu este doar una romånească, ci şi una care priveşte întreaga Europă Unită. Dezbaterea ţine de diplomaţia multilaterală şi, de data aceasta cel puţin, Romånia este, vrånd-nevrånd, în centrul atenţiei. De bine – de rău, Romånia este, aici, bine situată. Majoritatea statelor şi instituţiilor europene, inclusiv sectoare importante din Franţa, sunt pe o poziţie apropiată de cea a Romåniei. Că politica noastră europeană, ca şi, în general, politica noastră externă de tip multilateral, excelează cu încăpăţånare în mutism şi mediocritate, e altceva. De cånd Ceauşescu, Corneliu Mănescu sau Mizil se încontrau cu sovieticii prin Tratatul de la Varşovia sau CAER (deci tot în cadru multilateral), n-am mai întålnit vreo prestaţie romånească de luat în seamă, indiferent dacă în bine sau în rău, în incinte multilaterale, fie ele NATO şi UE sau ONU, OSCE etc. (cu excepţia remarcabilă a echipei Aurescu la Curtea de la Haga). În asemenea onorabile areopaguri suntem mai degrabă cuminţi şi anonimi decåt protagonişti. Nici în fruntea unor instituţii europene sau internaţionale nu se găsesc romåni, cum au polonezii preşedinte la Parlamentul European sau bulgarii la şefia UNESCO. În politica multilaterală, Romånia nu se prea vede, nu prea există.
În ce priveşte proiectul AGRI, deşi formula de colaborare e tripartită, reuşita e, în primul rånd, tot una a demersurilor bilaterale, ale Romåniei cu Azerbaidjanul şi Georgia. Va fi o reuşită dacă se vor găsi banii necesari şi gaz suficient pentru proiect. Dar e încurajator, adică se vede că putem face ceva şi pe cont propriu, nu numai ca interlocutori monosilabici prin felurite foruri, dar şi – nu mai puţin important – pentru că, în sfårşit, se încearcă iniţiative şi în afara spaţiilor NATO şi UE, de a căror fascinaţie exclusivistă Bucureştiul postdecembrist nu se poate dezbăra.
Şi atunci, pe ce tip de politică externă ar fi de mers? Pe cea bilaterală ori pe cea multilaterală? Dilemă stupidă, de genul pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata.
Consiliul Europei a formulat, ieri, mai multe recomandari, printre care si necesitatea monitorizarii lucrarilor la Canalul Bistroe din perspectiva efectelor transfrontaliere daunatoare, cu prilejul reinnoirii distinctiei de spatiu european protejat acordata Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Acest lucru a fost solicitat de Romania inca de la inceputul campaniei de apararea Deltei si integritatii Romaniei lansata de Civic Media in 2004. Consiliul Europei confirma astfel, inca o data, ca proiectul ucrainean de construire a unui canal de navigatie de mare adancime in Delta Dunarii este daunator pentru ecosistemul acesteia. Ministerul de Externe a salutat la randul sau decizia de joi a Comitetului de ministri al Consiliului Europei de a reinnoi distinctia de spatiu european protejat acordata in anul 2000 Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.
Din Campania Civic Media pentru Delta Dunarii si integritatea Romaniei:
La B1TV Basescu ii taie lui Iuscenko apa la canalul Bastroe
Presedintele Traian Basescu a avertizat ieri Ucraina cu posibilitatea blocarii canalului Bastroe prin micsorarea debitului apei Dunarii pe teritoriul Romaniei. In cazul in care Ucraina nu se va conforma acordurilor internationale de protejare a Deltei Dunarii (ESPOO si celalalte) “si Romania poate executa lucrari hidrotehnice pe teritoriul ei” pentru a impiedica lucrarile de constructie a canalului Bastroe prin modificarea debitului apei, a atras atentia Basescu in cadrul unei Editii speciale a emisiunii Nasul de la B1TV, cu Radu Moraru. Solutia, radicala dar perfect realizabila, a fost propusa inca din 2004, din timpul Campaniei intiate de Civic Media sub indemnul “Solidaritate pentru Delta”.
Fiecare politician are valorile lui * Ce vrea Frunda de la presedinte? * Optiunea Parvulescu – Tariceanu ii favorizeaza pe “listaci” * Batalia cu 322 merge mai departe * Ministrii, telefonul, traficul de influenţă si cum se ajunge cu plicul cu bani * Reacţia unor ziarişti la adresa ziariştilor * 28 de generali de la SRI trecuti in rezerva * Pe vremea lui Constantinescu a fost presedinte tot Iliescu * Ofiterii de informatii ostili sunt angajati la Patriciu si la domnul Vantu * Compromisurile lui Parvulescu si cei 322 indragostiti de Pro Democratia * Ne batem joc de banii contribuabilului * Noua generatie nu are locomotiva * Bătălia Traian Băsescu – Călin Popescu Tăriceanu ii enerveaza pe oameni * Alianta Tariceanu-Iliescu-Hrebenciuc * Clientela Fenechiu si “tanarul mafiot obraznic” ajuns ministru al Justitiei * Românii nu mai pot fi păcăliţi cu mici şi bere * Lacheul Orban * “Compromisurile sunt permise dacă sunt în interes public, dar nu în interes de gaşcă” * “UDMR nu mă mai poate păcăli pentru nimic în lume” * Grofii Attila Verestoy şi de Marko Bela * Cazul spionului Rudas Erno si primul ministru al Romaniei * Referendumuri pe banda * Alegeri simultan cu europarlamentarele în 9 ţări * Interzis la TVR * Analistii si problemele cu Ucraina * Privatizarea Krivoi Rog este stopata * E inadmisibil ce facem cu tinerii basarabeni si cetateniile * “Voronin trebuie să facă un joc între a-şi păstra Transnistria şi a se îndrepta către Occident” * Efectul Steaua * “România are limite în a accepta să fie deranjată” de Ucraina * Televiziunea PSD-isto – liberală * Decoratii pentru valorile Romaniei * “Am comunicat şi cu Preafericitul Teoctist” * Nu aş accepta ideea că poate fi o lege numai pentru români in Italia * Elena. Elena Basescu * Nu cred ca Iranul va face arme nucleare * Sistemul a fost preluat cu aroganţă de un alt arogant care îl continuă * Renate Weber a plecat plangand din biroul meu
“Nu doar “problema Bastroe” trebuie avuta in vedere pentru a putea fi judecate lucrurile lucid si corect. In ecuatie trebuie introduse, obligatoriu, jocurile strategice ale Moscovei legate de Dunare si Marea Neagra, pozitia Kievului fata de Moscova, pozitiile unor state occidentale fata de Ucraina – a doua mare putere nucleara a Europei, dorinta Occidentului de a bara tendinta de refacere a imperiului rus, faptul ca Romania, stat membru NATO, este granita in granita cu Ucraina si, indirect, cu Federatia Rusa. Cele doua puteri slave doresc o iesire proprie la Marea Neagra, la granita cu NATO, respectiv evitarea controlului romanesc (NATO) asupra navelor ucraineano-ruse care tranziteaza din Dunare in Marea Neagra.”, explica prof dr Dominut Padurean intr-un interviu despre drepturile Romaniei asupra Deltei si Insulei Serpilor publicat in lucrarea “AXA – Noua Romanie la Marea Neagra”, editata de Departamentul Externe al fostului ziar Ziua sub coordonarea lui Victor Roncea.
DIN CAMPANIA SOLIDARITATE PENTRU DELTA
Societatea civila pentru salvarea Deltei Dunarii
Ucraina a demarat la inceputul anului 2004 constructia unui canal navigabil pe bratul Bastroe din Delta Dunarii, proiect extrem de periculos pentru intregul ecosistem al Deltei Dunarii. In incercarea de a avea acces direct pe Dunare la Marea Neagra, autoritatile ucrainene au decis sa construiasca un canal navigabil chiar prin mijlocul Rezervatiei Naturale Delta Dunarii, zona care face parte din patrimoniul UNESCO. Statele Unite, Uniunea Europeana si Romania, alaturi de prestigioase organizatii internationale de protectie a mediului, cum ar fi World Wildlife Fund, au criticat intentia Ucrainei de a construi acest canal navigabil in Delta Dunarii.
Anuntul candidaturii lui Anatol Stati la presedintia Republicii Moldova m-a indemnat la o retrospectiva personala si profesionala legata de activitatea mea jurnalistica din ultimii 10 ani si Basarabia romana. Iata inceputul (si un motto):
”Meseria de gazetar nu e din cele mai usoare. Lumea e invatata sa te incadreze al cui esti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi. Ca nu esti al nimanui, decat al lui Dumnezeu si al constiintei tale, asta nu poate intelege nimeni”. (Nae Ionescu, Ziarul “Curentul”, 16 nov. 1929)
Miza politica a anului 2010 – eliberarea Basarabiei din centrifuga Moscovei
De o vreme incoace, cam la fiecare 10 ani Basarabia se pare ca are parte de cate un moment de rascruce ce marcheaza drama romanilor de peste Prut, pierduti acum fix 70 de ani, momentul invaziei sovietice. Pentru prima oara, astazi, un politician basarabean condamna atacul Moscovei asupra Romaniei de acum sapte decenii, chiar intr-o zi a deportarilor, 6 iulie (in memoriam 1949), si decreteaza o alta zi simbolica, 28 iunie (1940), drept zi a ocupatiei bolsevice si a comemorarii victimele comunismului bolsevic. Actul de curaj si verticalitate al presedintelui interimar Mihai Ghimpu, ce provine el insusi dintr-o familie de deportati si supravietuitori ai Gulagului rusesc, a trecut ca si neobservat la Bucuresti unde, practic, fosta presa romana, in lipsa oricarei alternative, este intrata total in centrifuga Moscovei si a centrelor sale adiacente aflate sub steag strain. La toamna, tot in acest an se joaca la una dintre cele mai grele miscari politice ale arenei politice de la Chisinau. Din cauza Rusiei si a intereselor regionale dinamica politica de la Chisinau nu este insa niciodata doar simpla politica ci devine un real eveniment cu accente geopolitice. Acum, in acest an, este pusa pe tablita de sah geopolitica – pentru a-l parafraza pe Brzezinski, o miza politica multipla, ce poate aduce controlul atat al Presedintiei cat si al intregului lant al puterii democratice – Parlamentul si Guvernul.
In urma cu aproape zece ani, alegerile parlamentare din primavara anului 2001 au reprezentat cel mai important eveniment politic al primului deceniu de existenta al “statului independent Republica Moldova”. La acele alegeri, pentru prima oara castigatorii au luat totul – si Parlamentul si Presedintia si Guvernul -, dintr-o singura miscare. Premergator acestui moment politic in august 2000, cand se ascuteau sabiile viitoarei confruntari politice, “Nezavisimaia Gazeta”, portavoce a Kremlinului, scria – “…astazi, Moldova, in pofida dimensiunilor sale mici si a posibilitatilor corespunzatoare, devine pentru Rusia unul din punctele cheie in CSI.”
De ce era si este inca Moldova un punct cheie al CSI? Datorita calitatii sale de portavion fix in regiunea Marii Negre al agregatului militar al Armatei Rosii, format pe teritoriul Moldovei, in Transnistria, sistem militar–politic sprijinit de baza industriala din Tiraspol, care reprezinta peste 70 la suta din intreaga resursa industriala a Moldovei.
Actuala “Republica Moldova” si-a proclamat independenta nationala la 27 august 1991 si imediat au urmat incercari ale basarabenilor de apropiere de Romania. Simbolica a fost indeosebi incrustata prin marcarea unui Drum al Crucii – traseu realizat de studentii de la Universitatile din Chisinau si Bucuresti, care a unit cele doua capitale romanesti, eveniment salutat de sute de mii de romani. Generatia tanara a Basarabiei a sperat ca racordul cu noua generatie a Romaniei va aduce mai aproape romanii despartiti de Prut prin apostila smavolnica a lui Stalin si Hitler. Din pacate, noua generatie a Romaniei, tinerii implicati direct in rasturnarea lui Ceausescu, nu au reusit sa doboare si sistemul comunist de orientare ruseasca perpetuat prin regimul Ion Iliescu. Coniventa cu Moscova a lui Ion Iliescu, acum de notorietate publica, a pus la index ideea Reintregirii Romaniei, la vremea aceea un miraj ce parea accesibil, datorita proaspatului model german al Reintregirii si a suflului curat national.
Regimul Ion Iliescu a mers pe o directie constanta, antiromaneasca, fata de romanii din afara granitelor; nu doar in 1991, cand s-a angajat in fata Rusiei sa abandoneze Basarabia si milioanele de romani basarabeni ci si in 1992, cand a realizat protocolul secret cu Partidul Socialist din Grecia, lasand minoritatea romaneasca prada unei politici de ignorare si asimilare fortata, asa cum a procedat si cu romanii din Serbia, lasati de izbeliste tot ca urmare a unei intelegeri tainice, perfectate cu partidul lui Slobodan Milosevici sau, negociind cu Leonid Kucima, tradarea pamanturilor si a comunitatilor romanesti din Bucovina, Tinutul Herta si Basarabia de Sud, parafata apoi de slujbasul sau, Adrian Severin, impreuna cu fosta secretara PCR de la istorie, poreclita “tovarasa colonel”, Zoe Petre, si cu Emil Constantinescu, originar din Tighina, pe post de martafoi semnatar.
Cazul Basarabia este cel mai pregnant, deoarece aici, incepand cu 1991, dupa cum releva stenogramele secrete Cotroceni-Kremlin – pe care mi le-a pus la dispozitie celebrul scriitor si luptator anticomunist Vladimir Bukovski si pe care le-am publicat in exclusivitate in Ziua -, miza principala a lui Ion Iliescu si a gruparii sale a fost asocierea cu Rusia, in vederea anihilarii factorului de rezistenta romaneasca din Basarabia, operatiune care a functionat cu concursul unor cadre tradatoare din serviciile romanesti (pana foarte recent), preluate dupa 1989 de agentura ruseasca aflata pana atunci “in adormire”.
Doar Biserica Ortodoxa Romana, printr-o actiune curajoasa declansata de Patriarhul Teoctist a reusit sa puna piciorul in Basarabia, imediat dupa evenimentul Drumul Crucii, reusind crearea unui mic bastion spiritual romanesc dincolo de Prut, “garnizoana” atacata constant si astazi. Chisinaul abandonat de Bucuresti s-a trezit atras si provocat intr-un razboi fulger in 1992, razboi castigat de Rusia, iar de atunci incoace la fiecare zece ani s-a mai jucat si cate o runda majora in plan politic – intervalele fiind umplute de zarva necontenita creata de agentii Rusiei pe teritoriul Basarabiei (dar si in restul Romaniei), agitatie cu un obiectiv concret de mare insemnatate strategica: mentinerea trupelor si armamentului rusesc pe teritoriul Moldovei – in perimetrul Transnistriei.
Transnistrizarea Marii Negre, zona de interferente geopolitice intre Rusia si China cu SUA si UE(more…)
A few years back, I wrote that Russia’s Prime Minister Vladimir Putin was the most impressive major leader on today’s world stage. Since then, he’s gotten better.
by Ralph Peters
Back then, he was eating President George W. Bush for breakfast. Now he’s snacking on President Obama as sushi — eating him raw, in happy little bites.
Putin’s ruthless, unforgiving and murderous. He also has a clear vision of what he wants, the strength of will to get it — and a stunning ability to spot the weaknesses in his foreign counterparts.
Putin’s the Evil Empire’s belated answer to President Ronald Reagan. Where the Gipper focused uncompromisingly on bringing down the Soviet imperium, Putin focuses uncompromisingly on restoring imperial Russia.
And he’s making progress, as US leaders and their advisers bumble and stumble along with neither a clear strategic vision nor a rational sense of foreign-policy priorities.
Putin doesn’t seem like a man much given to hilarity, but he must be laughing his butt off at our incompetence. Consider his strategic achievements in just the last few months:
Lumea pe cale de globalizare dupa tipic deocamdata american e mai complicata decat lumea razboiului rece. Nu mai e bipolara, ci una de tranzitie de la unipolara (se poate spune si asa?) la multipolara. Nu mai e o ciocnire intre doua ideologii (una in colaps, alta rau festelita), ci intre multe interese nationale, de alianta sau parteneriat, oculte sau ale altor forte nonstatale. Distrugerea nucleara reciproc asigurata a lasat locul unei puzderii de conflicte, multe dintre ele asimetrice, deci mai imprevizibile. Estul nu mai e Estul de pana in 1989-1990, nici Occidentul nu mai e ce-a fost, iar Europa incearca sa se structureze ca entitate geostrategica distincta.
In aceasta lume miscatoare si derutanta evolueaza, cat poate si cum poate, o Romanie care ar avea, teoretic, sansa rara de a-si urma propria carare-n codrul national si mondial. Tara este fixata prin doua ancore temeinice in lumea occidentala (NATO si UE) si intretine (sau nu) relatii cam mediocre cu “restul” lumii, daca Rusia, China, Japonia, India, lumea musulmana etc pot fi numite “restul”.
Ortodocsi si abia iesiti din anomalia comunista, facem parte, in mod cert, din Occident, dar din care Occident?
NEZAVISIMAIA GAZETA (Rusia), 25 februarie 2010 – La 23 februarie, guvernul Moldovei a fãcut o declaraţie oficialã, prin care şi-a exprimat sprijinul faţã de intenţia României de a amplasa pe teritoriul sãu elemente ale Sistemului de apãrare antirachetã al SUA. Pentru a îmblânzi poziţia Transnistriei, care anterior şi-a exprimat protestul în legãturã cu aceasta, Chişinãul a rugat Uniunea Europeanã sã sisteze sancţiunile faţã de conducerea regiunii. Bruxellesul a acordat Tiraspolului “carte-blanche” pânã în toamnã.
Manifestându-se ca un neaşteptat protector al conducãtorilor regiunii, care din anul 1992 nu se mai aflã sub controlul Chişinãului, autoritãţile moldoveneşti demonstreazã un nou mod de abordare a problemei Transnistriei, cu care încearcã sã reia negocierile. Acest lucru este deosebit de important pentru Alianţa pentru Integrare Europeanã, la guvernare, înaintea alegerilor parlamentare extraordinare, care ar putea avea loc la sfârşitul verii – începutul toamnei. Negocierile cu Transnistria au fost subminate de comunişti, care s-au aflat la putere în Moldova în perioada 2001-2009, ceea ce s-a reflectat asupra atitudinii electoratului. Radicalii de dreapta, care conduc astãzi ţara, joacã cartea transnistreanã, strãduindu-se sã obţinã voturi suplimentare din partea alegãtorilor.
Lumea-i cum este de Corneliu Vlad
Un analist informat sau care, oricum, nu vorbeşte de capul lui, americanul George Friedman de la Institutul Stratfor (foto), nu exclude „un decembrie foarte fierbinte“ pentru România. Un răstimp prelungit de anarhie şi demagogie – vicii ale democraţiei identificate încă de vechii greci – avem în mod cert. Nelinişte socială şi mişcări de stradă am avut şi vom mai avea. Dar revolte? Revoltele sunt una dintre ipotezele de lucru ale lui George Friedman. Părerea domniei sale.
Cine s-ar putea revolta, populaţia, afectată de criză şi de corupţia şi incompetenţa demnitarilor şi funcţionarilor statului? O asemenea mişcare n-ar putea fi spontană, ea ar trebui incitată de cineva, eventual de PSD, dar fie şi aşa, să zicem, cine s-ar angaja în ea, dacă majoritatea electoratului nu l-a votat pe Mircea Geoană la preşedinţie pentru a-i asigura o victorie clară, adică imună la (eventuale) fraude? Încercările de a isca o „revoluţie portocalie“ la noi i-au reuşit într-un fel lui Traian Băsescu, dar numai în sensul că s-a instalat şi reinsalat la Cotroceni şi a câştigat în două referendumuri. A fost un fel de „revoluţie de sus“, de fapt n-a fost revoluţie. Iar PSD nu are nici putinţa, dar nici măcar intenţia de a declanşa o revoluţie de vreo culoare. Nu există nici pericolul unor tulburări violente de stradă de genul celor produse în Ungaria şi amintite în context de Friedman. România nu are, din fericire, zurbagii extremişti, ca în Ungaria, unde se exercită vizibil şi legal şi formaţiuni paramilitare contestatar active.
Şi atunci, de ce avansează Friedman un asemenea scenariu, ca să nu zicem că „dă idei“, de revoltă? (Parcă Europa Liberă a cam fost dojenită, tardiv, de autorităţile americane că i-a îndemnat pe unguri la pieire în 1956). Oare printr-o revoltă s-ar putea ajunge la o clarificare a statutului geopolitic al României, care rămâne în continuare un teren neadjudecat pe deplin, disputat între Washington şi Moscova, mai ales de când cu preşedinţia Obama, care nu mai bagă în seamă zona noastră de lume şi vorbeşte eventual despre ea doar cu Moscova? Dar românii nu vor ieşi în stradă pentru a forţa o asemenea „clarificare“ (şi nu pentru că nu şi-ar dori-o), chiar dacă i-ar incita de pe margine unii sau alţii, chiar dacă sunt tot mai nemulţumiţi de viaţa pe care o duc şi le e tot mai scârbă de conducătorii lor. Nu vor ieşi românii în stradă nici sub flamuri ale luptei anticomuniste, la două decenii după ce comunismul a murit instituţional. Şi Traian Băsescu a fost comunist (a recunoscut-o chiar el), şi lideri importanţi ai PSD se trag din comunism, dar oricum, nu comunismul (real sau nu) îi frământă în primul rând pe cetăţenii acestei ţări. Când aduce în discuţie această pistă, George Friedman se vădeşte de fapt prizonier al logicii războiului rece, cum remarca de altfel mai deunăzi cineva. Le pasă românilor de comunism cum le mai pasă Statelor Unite de fosta Europă Răsăriteană.
Dar că ţara se apropie impetuos de un prag al suportabilităţii cetăţeanului este cât se poate de adevărat. Colapsul economic şi cel social sunt tot mai evidente, iar România devine tot mai inguvernabilă. Avem un preşedinte reales cu o majoritate infimă şi contestată, un govern care nu este plenipotent constituţional, nu avem buget, nu putem obţine împrumut extern, nu mai sunt bani de salarii şi pensii, că de investiţii ce să mai vorbim. Iar clasa politică ignoră aceste realităţi grave. Soluţia trebuie să vină însă tot de la actuala putere şi actuala opoziţie (care vor fi fiind ele), n-avem încotro, trebuie să lucrăm cu materialul la îndemână. Oricum, nu ne ajută la ceva mişcările de stradă, revoltele, revoluţiile portocalii sau cum ar mai fie ele.
Nu de revoluţie are acum nevoie românul, chiar dacă e tot decembrie. O revoluţie a fost acum 20 de ani şi nu ştim nici acum ce să facem cu ea. Până şi Institutul Revoluţiei, cu preşedintele său Claudiu Iordache, a fost hăcuit, practic terminat, de o neconstituţională şi idioată lege. (Curentul)
December 3rd, 2010 
VR 
Prioritatile “diplomatice” transmise sub semnatura doamnei Hillary Clinton catre ambasadele Statelor Unite din Romania, Ungaria si Slovenia au fost realizate de CIA, la fel ca in cazul prezentat deja de WikiLeaks si Guardian privind spionarea diplomatilor ONU, in special a celor din China, Coreea de Nord, Rusia, Franta si Marea Britanie. Dincolo de cerintele specifice legate de problematicele geopolitice ale zonei si munca de informatii obisnuita, pentru structura de analiza din Centrala, in ambele cazuri solicitarile “socheaza” prin similaritate: obtinerea datelor personale, de sanatate, biometrice, ale liderilor actuali sau in ascensiune si chiar si a consilierilor lor – ceea ce inseamna ADN-ul, scanarea biometrica a fetei, amprentele digitale si ale irisului, etc – apoi cele financiare, conturi si carti de credit, si toate datele ce privesc comunicatiile acestora, adrese, telefoane, agendele de telefon, e-mail-uri, URL-uri, parole, etc.
Posted in 
Tags: 
