In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.
In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura, si o gramada de capete de studenti. Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.
Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. O data cu ei, In Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul.
Infernul s-a ridicat pe pamant
Despre morti
George Roncea: Despre mortii acelor zile negre s-a vorbit si s-a scris fara a se putea gasi probe directe. Exista marturii care confirma ipoteza unui numar mult mai mare de morti deca cei sase declarati oficial. Fratele meu a avut ocazia nefericita de a cunoaste un om, omorat in noaptea de 14 iunie, pe care l-am cautat impreuna luni de zile. Nu apare pe lista mortilor. Fratele meu l-a fotografiat, in timp ce-si dadea duhul. Filmele, ca si toate aparatele noastre au fost inhatate de politie si mineri.
O analiza de anul trecut perfect valabila si anul acesta, cand scenariul s-a repetat la indigo:
La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizata de victimele mineriadei si de vechii golani ai Pietei Universitatii, fondatorii si liderii organizatiilor care au creat si sustinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic in istoria recenta a fost tinta unui adevarat atac mediatic si nu numai. Un grup obscur, ca finantare si organizare a instigat la violenta printr-o actiune fatisa de provocare, incercand sa plaseze registrul acestei zile de comemorare intr-o cheie a derizoriului, de susanea de gang, actiune prezentata copios de trusturile vechilor complici si subordonati ai “batranului edecar” Ion Iliescu. Desi Realitatea TV de exemplu a filmat mai bine de sase ore la fata locului, atat slujba in memoria celor ucisi de hoardele de mineri, cat si luarile de cuvant ale vechilor golani, detinutilor politici si ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a facut cu imagini fara nici o legatura cu 13 – 15 iunie 1990 – respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarasul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv actiunea diversionista si stupida a gruparii unor asa zisi noi golani, care imbracati in costume de miner de opereta s-au apucat de un “flash-mob” de pantomima si scalambaiala in locurile unde studentii au fost nauciti cu bataia si umpluti de sange, cu 19 ani in urma. In urma cu un an, ceva similar, intitulat “flash mob – bataie cu perne” initiat de un grup de tineri cretini pesedisti a impins in derizoriu si penibil manifestarile legate de aceasta zi sangeroasa. Miza este usor de inteles: pe Iliescu il scoate din sarite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatica de minimalizare, impingere in deriziune si desconsiderare a evenimentelor din 13 – 15 iunie.
Pro TV-ul bossului Adrian Sarbu a sarit pur si simplu peste aceasta zi, din motive simple, Adrian Sarbu a fost cel care din postura de sef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii. Armata, respectiv generalul Staculescu a refuzat sa dea curs unei astfel de “initiative scelerate” trimitandu-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.
Manipulatorii din umbra
Gruparea asa zisilor “noi golani” – un nume al imposturii, deoarece acestia nu au nici un fel de legatura cu golanii Pietei Universitatii, ei provenind din zona fotbalului – nu este la prima actiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumina complicitati ascunse pana in prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de varf ai sistemului corupt al Justitiei militare, pensionat fortat de Traian Basescu, dar si la personaje infiltrate in “societatea civila” cu obiective si tinte deloc civile sau civice.
In spatele pseudo-golanilor, a ultrasilor, se afla un anume Teodor Maries, cel care a facut jocul lui Iliescu-KGB in Piata Universitatii, instigand la violenta si justificand interventia organelor de represiune si chemarea minerilor. Maries este strans conectat de generalul Dan Voinea, la randul sau aflat intr-un cerc de interese ce cuprinde fosti consilieri prezidentiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal este actualmente secretar de stat in subordinea lui Emil Boc.
Voinea. rejectat de Justitie dupa rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanti critici al lui Traian Basescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tariceanu se afla, surprinzator, in continuare, in solda actualei guvernari PDL-PSD.
Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare. In octombrie 2008, procurorul general Laura Codruta Kövesi a cerut revocarea lui Voinea din functie, acuzandu-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor si ale revolutiei. Printr-un decret semnat de catre Traian Basescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Voinea a intocmit, chemat personal de Ion Iliescu si rechizitoriul “procesului” in urma caruia Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte in decembrie 1989.
El a fost acuzat public ca misiunea sa cheie a fost tergiversarea si musamalizarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei in care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvaluit ca intre Ion Iliescu si generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsa iar generalul a incalcat cu buna stiinta legea, tinand secret faptul ca, inca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recenta a CSM si rezolutia Parchetului General, sustinuta si de Ministerul Justitiei a aratat ca Voinea de fapt a fost un impostor al Justitiei si al uniformei militare activitatea sa reprezentand o pata pe obrazul celor doua institutii – Armata sI Justitia.
Reteaua generalului Voinea (angajat IICCR-Tismaneanu si cu o pensie de 185 milioane lei)
Fragmente din cartea “O ISTORIE A CRIPTOLOGIEI ROMANEȘTI”, de VASILE MAIEREAN și DAN DULCIU, apărută la editura RAO în luna mai 2010 si lansata ieri la Targul de carte BookFest, in prezenta mai multor responsabil la cel mai inalt nivel din serviciile de informatii romanesti de dinainte si de dupa 1989 (foto). Autorii lucrarii: Vasile Maierean — Seful Centrului National de Cifru si Transmisiuni Cifrate in perioada 1991 — 2003 si Dan Dulciu — Filolog arabist si specialist in criptologie, expert criptolog la Centrul National de Cifru si Transmisiuni Cifrate in perioada 1978 — 2002.
5. ACTIVITĂȚI CRIPTOLOGICE DESFĂȘURATE ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
Activităţile de obţinere a informaţiilor din mesajele cifrate s-au desfăşurat nu numai în zona operaţiunilor militare.
În ianuarie 1915, în cadrul Poştei Centrale din Bucureşti a fost înfiinţat „Serviciul supravegherii ştirilor”, care avea printre atribuţii şi interceptarea corespondenţei poştale, pentru a o reţine şi a o decripta pe cea criptografiată sau codificată şi pentru a opri telegramele cifrate ale ataşaţilor militari inamici. Activitatea acestui Serviciu acoperea întreaga corespondenţă poştală, telegrafică şi telefonică din România şi se desfăşura în sediul Palatului Poştei Centrale din Calea Victoriei.
Din nefericire, tocmai la Poşta Centrală aveau să primească românii o lovitura mişelească, prin activitatea unui mare trădător de ţară, colonelul Victor Verzea, agent al spionajului german si austro-ungar.
Colonelul de artilerie Victor Verzea a fost scos din armată în 1908, pentru divulgarea unor secrete militare ce fuseseră folosite împotriva ministrului de Război, generalul Averescu, de către preşedintele Partidului Conservator, Al. Marghiloman. În 1913, Partidul Conservator venind la putere, Victor Verzea a fost numit director general al Poştelor. Rămas în această funcţie, cu mici intermitenţe, până în noiembrie 1916, acest individ odios a desfăşurat o intensă activitate în favoarea Germaniei şi a Austro-Ungariei:
– A cules şi a transmis spionajului acestor ţări informaţii cu caracter militar, pe care le obţinea intrând, prin natura funcţiei, în birourile Marelui Cartier General, având şi aprobarea de a obţine date despre orice operaţiune militară proiectată de strategii armatei române;
– Toate telegramele cifrate ale armatei, Externelor şi serviciilor de informaţii erau citite zilnic de el, iar datele culese astfel le transmitea germanilor. În plus, le-a dezvăluit acestora şi sistemele de cifrare folosite;
– A exceptat de la cenzură corespondenţa deschisă internă şi externă, precum şi coletele pentru străinătate, dând astfel posibilitatea spionilor să-şi transmită cu uşurinţă mesajele codificate sau cifrate;
– Toate oficiile telegrafico-poştale aflate la comandamentele militare din teritoriu aveau dispoziţii să îi comunice operativ localităţile unde erau dislocate trupele şi deplasările acestora, date pe care le transmitea spionajului german;
– A cenzurat corespondenţa şi a interceptat convorbirile telefonice ale celor mai importante personalităţi politice şi militare, inclusiv ale generalului Averescu, toate mişcările militare proiectate de Marele Cartier General ajungând să fie cunoscute de inamic;
– În contextul retragerii spre Moldova, la sfârşitul lui noiembrie 1916, a primit ordin să distrugă instalaţiile telefonice şi telegrafice, să evacueze personalul în Moldova şi să transporte acolo cele opt milioane de lei aflate în seifurile Poştei. Victor Verzea nu a făcut nimic din toate acestea, ci a predat ocupanţilor instalaţiile şi o parte din bani, restul oprindu-l pentru el.
Ca răsplată pentru toate aceste ticăloşii, nemţii l-au numit, în timpul ocupaţiei, primar al Bucureştilor[1].
Autorităţile judecătoreşti române aflate în Moldova l-au condamnat pe Victor Verzea, pentru trădare, la moarte, în contumacie, pedeapsă ce nu a fost executată niciodată, întrucât în 1920 toate actele de trădare şi spionaj, săvârşite în timpul războiului, au fost amnistiate(!) prin două decrete regale.
Importanta unei voci energice care se exprima online, ca cea a lui Dan Tanasa, “contribuabilul tupeist” din Sfantu Gheorghe, un aparator al drepturilor romanilor in tara lor, este demonstrata aproape zilnic. Numai ieri, de exemplu, dezvaluirile sale cetatenesti despre abuzurile administratiei maghiare a UDMR-PDL din Covasna si Harghita, infaptuite in fata ochilor inchisi ai Ministerului de Interne condus de Vasile Blaga, au produs un articol in Adevarul – Autonomia secuiasca se obţine cu benzină multă, pe bani publici, ilustrat cu o fotografie a Asociatiei Civic Media (multumiri pentru mentionare) – si o interventie in direct la Andreea Cretulescu – Dan Tanasa in direct la “Realitatea te priveste” despre Touaregul lui Borboly Csaba si primele nesimtite ale subprefectilor de Covasna. Iata cum un singur om, cu energia si banutul lui de contribuabil, face treaba unor cohorte de pseudo-ziaristi sau a unei divizii intregi de “Apararea Constitutiei”, oricum pulverizata. Desigur, si el, ca si mine, nu suntem singuri 🙂 . Prieteni mai mult sau mai putin anonimi, care, pe langa faptul ca isi iubesc tara au facut si juramant de credinta pentru Romania si neamul romanesc, ne ajuta pe cat se poate. Asa am primit cu ceva timp in urma Angajamentul dat in fata Securitatii de catre pastorul extremist Laszlo Tokes, in prezent euro-parlamentar si posibil vice-presedinte al Parlamentului European, cunoscut si ca agent al politiei politice comuniste ungare, AVO: EXCLUSIV. Angajamentul lui Laszlo Tokes in fata Departamentului Securitatii Statului. FOTO-DOCUMENT. Documentul a dat prilejul unei expuneri asupra complicitatii CNSAS cu tradatorii Romaniei, in articolul Tokes – simbolul Ungariei Mari şi al “mijloacelor specifice” Securităţii şi AVO, aparut azi si scris de Lavinia Betea, sefa Departamentului Istoriei Recenta a Jurnalului National. Il reproduc cu multumiri mai jos:
DOJA, TOKES ŞI TRATATUL DE LA TRIANON ÎN ROCK-UL BUDAPESTAN
Până la conflictele etnice din martie 1989, Laszlo Tokes acumulase capital imens de simpatie. Declaraţiile naţionaliste ale noului episcop al Eparhiei Reformate de la Oradea şi copreşedinte al Sinodului Bisericii Reformate din România i-au minat însă prestigiul de erou al “revoluţiei române”.
Invers proporţional cu pierderea simpatiei românilor, i-a crescut cota popularităţii în Ungaria. Aflăm astfel dintr-o cronică apărută în Liberation (10 iulie 1990) despre Festivalul de vară de la Budapesta, că pastorul transilvănean a fost în centrul evenimentului. “Laszlo Tokes este una dintre vedetele neaşteptate ale Festivalului de vară de la Budapesta”, a scris Yves Michel Riols. Numele pastorului român de origine maghiară care a pus focul în pulberea revoluţiei din decembrie nu figurează, totuşi, pe nici un program oficial. Dar acest Tokes, omul-simbol al rezistenţei maghiare din Transilvania, este indirect centrul ultimei producţii ungare: “L opera rock: Timişoara 1514”. Urmează o scurtă descriere a spectacolului, cu concluzia că mesajul transmis spectatorilor a fost “Dozsa-Tokes – acelaşi luptător”.
Gabor Koltay, directorul superproducţiei muzicale rock “Timişoara 1514”, şi-a pregătit doi ani spectacolul, gândindu-se la “toate”. Şi la împlinirea a 70 de ani de la Tratatul de la Trianon, care-a desfiinţat Ungaria Mare, şi la rezervarea de locuri pentru refugiaţii români. În biroul său, a consemnat jurnalistul francez, se află harta Ungariei dinaintea lui 1920 (când “Clemenceau destramă Ungaria şi dă Transilvania românilor”).
Laszlo Tokes era astfel celebrat în Ungaria prin filiaţie directă cu Doja, liderul răzvrătiţilor din 1514 condamnat la moarte prin torturi menite să-i înfioare pe toţi urmaşii. Simultan, presa din România a început să publice documente “scurse” din arhivele Securităţii. Reieşea din acestea că pastorul Tokes fusese în legătură cu serviciile speciale (comuniste!) din Ungaria. Şi că, prin intermediul acestora, disidentul era “ajutat” financiar în 1989.
Peste alţi ani, când Tokes s-a “radicalizat” atât de mult încât chiar UDMR l-a sancţionat cu o mustrare scrisă, printre documentele Securităţii s-a găsit şi un angajament de informator al lui Laszlo Tokes. Angajamentul datează din 1982, când pastorul reformat intrase în vizorul Securităţii prin participarea la editarea revistei clandestine Ellenpontok. În documentul olograf Tokes se angajase, printre altele: “Să aduc la cunoştinţa organelor de securitate toate datele şi informaţiile ce le voi obţine şi care pot ajuta la clarificarea aspectelor legate de redactarea, editarea şi difuzarea revistei Ellenpontok sau a altor probleme care interesează securitatea statului roman” şi “să răspund cu toată promptitudinea la solicitările făcute de organele de securitate”.
Deşi prin expertiză grafologică n-a fost anulată autenticitatea angajamentului încheiat cu semnătura “subsemnatului” Tokes, CNSAS a stabilit în 2007 că acesta nu e fondat. Alte dăţi însă, în absenţa oricărui angajament scris, membrii CNSAS au votat calitatea de informator sau colaborator al poliţiei politice. Prin “mijloace specifice” lucraseră atât Securitatea română, cât şi AVO – serviciile speciale maghiare; tot cu “mijloace specifice” operează şi CNSAS.
Nota mea: De amintit ca Laszlo Tokes a pierdut un proces cu jurnalista britanica Alison Mutler, sefa Biroului AP in Romania, dupa ce aceasta l-a acuzat de colaborare cu serviciile secrete comuniste din blocul sovietic.
Autorii lucrarii “O istorie a criptologiei romanesti”: Vasile Maierean — Seful Centrului National de Cifru si Transmisiuni Cifrate in perioada 1991 — 2003 si Dan Dulciu — Filolog arabist si specialist in criptologie, expert criptolog la Centrul National de Cifru si Transmisiuni Cifrate in perioada 1978 — 2002. La lansare au fost prezenti responsabili de la cele mai inalte nivele ale serviciilor de informatii romanesti de dinainte si de dupa 1989 si au luat cuvantul, pe langa autori, gen (r) Aurel Rogojan, dr Ion Constantin si profesorul Dan Zamfirescu, care a atacat problema supravietuirii Romaniei.
Foto: Pacepa, Doicaru si Stanescu – doi agenti KGB si un roman
Interviu: Lavinia Betea in dialog cu Ion Stanescu (2008)
I.”Oamenii noi” ai Securităţii lui Ceauşescu
● Lavinia Betea: Domnule general Ion Stănescu, un tânăr de astăzi sau un cetăţean din altă parte a planetei n-ar putea să înţeleagă cum un copil care se naşte într-un sat, într-o familie de ţărani puţin înstăriţi şi ştiutori de carte, face o uluitoare carieră. Ajunge în funcţia de şef al serviciilor speciale. Funcţia aceasta dezlănţuie imaginaţia oamenilor: îşi imaginează un super-man al spionilor, un individ supradotat cu inteligenţă, o persoană extrem de cultivată, un bărbat cu spirit de aventură şi farmec nebun… Care v-a fost parcursul? Şi pe ce calităţi s-a bazat ascensiunea dv?
Sunt născut la 23 ianuarie 1929, comuna Gherceşti, judeţul Dolj. Părinţii: mama – Elena, tatăl Hariton. Tatăl purta numele de Silaghi întrucât bunicii veneau din judeţul Sălaj, din Jibou. Şi cu maghiarizarea forţată care avusese loc înainte de 1940, au purtat numele de Silaghi. Dar bunicul a venit la Turnu Măgurele cu dezvoltarea porturilor pe Dunăre, fiind lăcătuş. Tata s-a născut la Turnu Măgurele, mama este născută la Craiova (…).
● De exemplu, despre fenomenul Piteşti… Ce ştiţi dv? Unii spun că n-a existat, alţii că a fost exclusiv creaţie a partidului, alţii că legionarii implicaţi în “reeducare” sunt martirii obligaţi de Nikolski şi Sepeanu să-şi tortureze camarazii. Iar ancheta care s-a făcut, a fost tot o manipulare… Aţi avut cunoştinţă despre anchetă, nu?
Sigur. Am şi scris într-o carte. E real, şi cu Nikolski şi cu tot ce au făcut…
● Sepeanu fusese tot agent sovietic ca şi Nikolski?
Nu mai ţin minte numele lui exact. Era evreu.
● Iniţiativa de unde venise? De la Ţurcanu sau de la Nikolski? Unde-a fost raportată mai întâi pentru a fi pusă în aplicare: la Moscova, pe linia NKVD a consilierilor sovietici sau lui Gheorghiu-Dej, pe filiera Securitate – Minister de Interne-partid?
Sepeanu şi Nikolski raportaseră. Ştia şi Pintilie. Şi Pintilie la rându-i informase Moscova. Era omul NKVD, al Moscovei. Ca şi Nikolski. Primea şi leafă de la Moscova.
Jurnalul National si Ilarion Tiu informeaza despre moartea subita a generalului Ion Stanescu, un personaj complex cu numeroase functii de raspundere in aparatul de stat de dinainte de 1989, dat jos din postul de Ministru al Turismului de abia in martie 1990, odata cu constituirea noilor servicii de informatii, chiar in incaperile ministerului. Inmormantarea va avea loc marti, 8 iunie, la Cimitirul Ghencea Militar. Prezint mai jos un interviu interesant realizat cu fostul general, insarcinat printre altele si cu eliminarea agentilor NKVD din structurile romanesti. Dumnezeu sa-l ierte!
Generalul Ion Stanescu despre agentul GRU Nicolae Militaru (ce a descoperit Cartianu dupa 20 de ani, in “exclusivitate”)
“Ii primeam pe rusi cu foc de arma!”
Fostul presedinte al Consiliului Securitatii Statului, generalul Ion Stanescu, dezvaluie planurile lui Ceausescu in momentul invaziei sovietice din Cehoslovacia.
Invadarea Cehoslovaciei in 1968
Generalul Ion Stanescu, fost presedinte al Consiliului Securitatii Statului in perioada 1968-1972, face afirmatii extraordinare intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului ZIUA la 40 de ani de la reactia categorica a Romania la invazia sovietica din Cehoslovacia. Generalul Stanescu mai sustine ca in anul 1968 era programata si invadarea Romaniei. Timp de doua saptamani statul roman a fost in alerta generala. Tancurile rusesti s-au retras de la granita Romaniei cu RSS Moldoveneasca abia dupa 4 septembrie. Generalul arata ca momentul 1968 a fost culminant si pentru procesul de dekaghebizare a organelor statului roman inceput de Gheorghiu Dej inca din anul 1963 cand s-a hotarat infiintarea unitatii speciale anti-KGB, STASI, AVO si restul serviciilor statelor comuniste UM 0110. Numita initial “Grupa 20”, urmasa unitatii 0110 a DSS purta in SRI indicativul “Z” si a fost recent desfiintata. Generalul Stanescu ne ofera si o lista a spionilor sovietici in Romania carora li s-a pus in vedere sa-si inceteze activitatea anti-romaneasca. Printre cele circa 200 de persoane vizate se aflau si tatal lui Vladimir Tismaneanu, agentul Leon Tismenitki si tatal lui Petre Roman, Walter Ernest Neulander. Generalul Ion Stanescu s-a ocupat de Tismenitki, si Vasile Patilinet, seful sectiei militare, de Walter Roman. Ca o alta nota biografica, generalul Stanescu este si cel care l-a incadrat pe Virgil Magureanu in Securitate, in 1972.
21 august 1968 a constituit momentul-cheie in care Romania s-a rupt de URSS si politica bolsevica represiva. Dar acesta a fost anticipat si de alte acte ale statului, printre care si eliberarea detinutilor politici. Puteti sa le amintiti?
Generalul Ion Stanescu: Da, intr-adevar, asa stau lucrurile. Trebuie inceput cu retragerea trupelor Armatei Rosii, in urma cu zece ani, in 1958, apoi indepartarea consilierilor sovietici, desfiintarea sovromurilor etc. Sigur ca toate acestea au declansat nemultumirea sovieticilor. Apoi a venit plenara Comitetului Central din aprilie 1964, denumita si Declaratia de Independenta, in care ne-am exprimat clar pentru neamestecul in treburile interne ale altor state socialiste. In 1968, situatia a devenit de-a dreptul exploziva. Dupa alegerea lui Dubcek, in ianuarie 1968, se simtea un aer de redesteptare nationala. Dar lucrurile s-au complicat. Rusii au avut mai multe consfatuiri cu alte state din blocul sovietic pentru a atrage atentia cehilor si slovacilor ca e bine sa-si infraneze sentimentele.
Apoi au aparut brusc “turistii” sovietici care au ocupat apoi institutiile, cand s-a dat semnalul, ca si la noi, in ’89. In celalalte tari s-au activat imediat agentii acoperiti.
200 de agenti sovietici
La noi ce s-a intamplat cu agentii sovietici?
Asta este o poveste cu totul speciala si are si ea un istoric: in noiembrie 1963, raposatul Gheorghiu Dej m-a chemat pe mine si pe seful sectiei militare, Vasile Patilinet. Mai erau de fata Draghici si Ceausescu. Si ne-au aratat o lista cu vreo 160 de agenti cunoscuti si ni s-a spus asa: uite, trebuie stat de vorba cu fiecare. Sa le puneti in vedere sa respecte statul si partidul si sa inceteze colaborarea cu NKVD/KGB si GRU. Si am facut doua echipe. Eu una, Patilinet alta. Si i-am chemat in sediul Comitetului Central si am stat de vorba cu toti. Eu am luat 90 si 70 Patilinet. Din cei 160 s-au facut vreo 200, pentru ca primii au mai deconsiprat altii. Ii stiu si acum pe toti, pe dinafara. Printre ei se afla si Leon Tismenitki, tatal lui Tismaneanu Vladimir, pe care l-am avut eu, iar tatal lui Petre Roman, Walter Ernest Neulander, a fost audiat de Patilinet. Majoritatea au decis sa inceteze colaborarea. Oricum, noi ii verificam pe toti, regulat, cu unitatea 0110.
Conferinta publicasustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”
Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii.
Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.
In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:
un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea;
un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.
Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.
Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.
Primirea domnului Leon Panetta, Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii
Preşedintele României, Traian Băsescu, a primit miercuri, 26 mai a.c, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, condusă de domnul Leon Panetta, directorul acestei instituţii.
Discuţiile, la care au participat şi conducerea Serviciului Român de Informaţii şi cea a Serviciului de Informaţii Externe, s-au concentrat asupra cooperării bilaterale în problematica de securitate. Au fost abordate teme precum combaterea terorismului, contraproliferarea, contraspionajul, securitatea economică şi protecţia împotriva atacurilor cibernetice.
CIA Director Leon E. Panetta Unveils Blueprint for Agency’s Future
April 26, 2010
In remarks this morning to the Agency workforce, Director Leon E. Panetta unveiled CIA 2015, his blueprint for the organization’s future. CIA 2015 is an aggressive plan that builds on outstanding work done since 9/11. Its goal is to ensure that the Agency continues to act decisively on today’s national security challenges—such as terrorism, the proliferation of dangerous technology, cyber threats, and the actions of rogue states—while pivoting more easily toward emerging priorities.
“There’s something I’ve often said about government, but it applies to every organization,” said Director Panetta. “We govern either by leadership or by crisis. Leadership means making tough choices and planning ahead. That’s why we’re taking a hard look at future challenges, and what we want our Agency to look like five years from now. It’s our responsibility to get out in front of any problems, and CIA 2015 will help us do that.”
June 14th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
