Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
„Războiul Linguriței” țintește desființarea raportului de egalitate a Bisericii cu Statul, adică întoarcerea creștinilor cu aproape 2000 de ani în urmă
Interviu cu sociologul Ilie Bădescu despre raportul Biserică-Stat
Patriarhul Daniel și ierarhii Bisericii naționale sunt supuși astăzi celei mai mari provocări aruncate de vreun stat după anul 313, când au fost consfințite raporturile Bisericii față de Stat prin Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cel născut în Dacia Ripensis. Prin „războiul linguriței” și alte „recomandări” ilegitime venite din partea unor instituții ale statului se atacă autonomia bisericească și se încearcă azvârlirea Bisericii în vremurile creștinismului primar, când creștinii erau supuși persecuțiilor și Biserica subordonată Statului, consideră profesorul Ilie Bădescu, sociolog al Academiei Române și fost membru al Adunării Naționale Bisericești, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române. După cum se anunță, în pofida presiunile instituţiilor statului, Patriarhia nu va admite „recomandarea” privind lingurița de plastic. Profesorul Ilie Bădescu explică de ce a devenit așa de importantă neimportanta linguriță și apreciază că „cei ce se joacă cu cele sfinte nu știu că pot da foc lumii.
„Dialogul este între Iisus Hristos Domnul şi Cezarul de azi”
Victor Roncea: Ce semnificație atribuiți dialogului stat-biserică în chestiuni care vizează taina Sfintei Euharistii?
Ilie Bădescu: Voi relua, în răspunsul meu, ceea ce am spus și in alte studii și lucrări ale mele (mai ales in cartea dedicată Noogeniei la care sunt co-autor). În legătură cu întrebarea ta, e bine să ne amintim cuvântul lui Dumnezeu: „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”. Altminteri spus, acest dialog nu este între două instituții, ci între Iisus Hristos Domnul și cei ce se știu reprezentanții statului, adică ai Cezarului. Taina Sfintei Euharistii ține de cele dumnezeiești și statul nu are nici competență nici autoritate în această chestiune. Biserica singură este împuternicită și pentru iconomia tainelor și pentru știința din jurul tainelor. În al doilea rând, știința are autoritate doar în calitatea ei de organ al atotcunoașterii divine. Dacă se rupe de Dumnezeu își pierde puterea cognitivă asupra celor ce țin de suflet și chiar de trup, fiindcă și trupul este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune Sf. Apostol Pavel. Nu întâmplător, discuții ca cele referitoare la taina Sfintei Euharistii au împărțit și lumea științifică în două. Deci, problema este, în numele cui vorbește cel ce vorbește. În al treilea rând, orice imixtiune a statului în chestiunile Bisericii ne întoarce la momentul Edictului de la Mediolan, când s-a tranșat chestiunea aceasta pentru toate mileniile de după aceea. În Divinae Institutiones, Lactanţiu, noopoliticianul epocii constantiniene, ne spune lucrul esențial. După Mediolan, Împăratul nu se mai auto-definește ca subiect al puterii ultime, ci ca famulus Dei (slujitorul lui Dumnezeu). Prin această nouă înțelegere a raportului dintre puterea religioasă și puterea civilă se pune temelia modelului valid al omului politic de tipar european. Conducătorul va guverna în sinergie (symfonie) nu în opoziție cu Biserica, pe care o va recunoaște ca singura autoritate în chestiunile care privesc sufletul și îndrumarea spirituală a omului, a societății și a lumii și deci ca factor și garant al sănătății spirituale a corpului social.
Biserica a mai ales o dată martirajul, în perioada comunistă
Victor Roncea: Înțeleg așadar că se încearcă subordonarea Bisericii față de Stat. Puteți explica cum funcționează practic modelul comunității creștine în raport cu Statul după Edictul de la Milano?
Ilie Bădescu: Modelul comunității creștine s-a consolidat atunci în mediul unui război nevăzut, care va traversa veacurile, pe care, istoricește îl cunoaștem ca război dintre niceeni și arieni. Lupta s-a declanșat, cum se știe, în jurul interpretării dogmei trinității. Voi aminti doar că, în chiar actul de dezbatere a temei privitoare la relația de subordonare a Fiului față de Tatăl, arienii au strecurat și apoi au difuzat explicit dogma bisericii subordonate imperiului. Totul se întemeiază pe analogiile conform cărora, așa cum Fiul este subordonat Tatălui tot astfel Biserica Fiului este subordonată Imperiului, în care s-ar recompune, tot analogic, imaginea Tatălui. Așa se face că luptele cu arianismul sunt lupte contra subalternizării Bisericii și aceste lupte au traversat cea mai agresivă doctrină și practică anticreștină, cea comunistă, când Biserica a ales prin ființa ei să primească represiunea și ghilotina, pușcăriile și martirajul, decât să accepte subalternizarea comunistă. Pe cale de consecință, Biserica a rămas independentă de presiunile anexioniste ale imperiului bolșevic păstrându-și astfel deplina suveranitate euharistică și funcția logoterapeutică. Oricum, neoimperiul anticreștin bolșevic ca și ascensiunea imperiului economic modern au fost și rămân o provocare pentru bisericile creștine, mai ales cele autocefale de rit oriental sau ortodox și deopotrivă pentru nooterapia eclesială, bazată pe puterea vindecătoare a Cuvântului lui Dumnezeu, adică a logosului întrupat și deci a Sfintei Împărtășanii. Mărturisim și noi învățătura creștină re-asertată recent că orice „suspiciune cu privire la transmiterea unor boli prin intermediul dumnezeieștii Euharistii este reprobabilă pentru că aduce atingere Adevărului dogmatic, Credinței Apostolice și tradiției Bisericii”. Dacă autoritatea laică ar decide în chestiuni legate de tainele bisericii lui Hristos ar însemna că ne-am întors înainte de Mediolan, adică acum aproape 2000 de ani, ca și cum toată lucrarea de două milenii a Duhului Sfânt în Biserica lui Iisus Domnul nici n-ar fi fost săvârșită. Cei ce se joacă cu cele sfinte nu știu că pot da foc lumii.
„Lingurița a devenit o armă în războiul nevăzut la care este chemată Biserica lui Hristos”
Victor Roncea: Este Sfânta Împărtășanie un criteriu ultim al judecății noastre asupra situației actuale?
Ilie Bădescu: Este, pentru că în fața Sfântului Potir se despart apele. Cei ce își permit fără competență și fără autoritate să-și dea cu părerea asupra modului împărtășaniei uită un lucru: acolo se despart cei ce au curaj să se întâlnească în mod real cu Dumnezeu de ceilalți. Acolo nu te întâlnești cu o linguriță, din mâna preotului sau din buzunar, ci chiar cu Iisus Domnul, te împărtășești cu El. Acolo nu ești în fața unui blid din care ia fiecare cum apucă, ci participi la Sfânta Cină, aceeași de 2000 de ani. Acolo auzi această chemare a lui Iisus Domnul prin vocea preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” . Deci cu frică de Dumnezeu nu de linguriță, cu credință nu cu îndoială și cu dragoste, adică din tot sufletul, cu toată inima, cu toată făptura ta. Și atunci este de-a dreptul stupid să-ți imaginezei că cel ce vine acolo, are frică de linguriță și, stăpânit de spaimă, începe să-și caute prin buzunar lingurița, oricum necurată, chiar contaminată, dacă este bolnav. Abia aceasta ar putea fi considerată o amenințare pentru ceilalți. Ar putea fi, pentru că, în realitate, nimic nu poate altera medicamentul dumnezeieștii euharistii. Cel ce-ar veni cu propria linguriță s-ar deosebi doar prin aceea că ar face dovada că nu crede în puterea vindecătoare a Sfintei Euharistii și s-ar condamna singur la îmbolnăvire chiar dacă a folosit o linguriță, chipurile, necontaminată. Lingurița din Sfânul Potir e curată nu prin ea însăși, ci prin Sfânta Euharistie și orice credincios preferă lingurița din Sfântul Potir celei din propriul său buzunar tocmai fiindcă are frică de Dumnezeu, nu de boală, crede în medicamentul divin și se apropie cu dragoste de Dumnezeu. Cei ce vor ca la Sfânta Împărtășanie să se formeze șiruri de oameni cu lingurițe în mână ar dori să strecoare în actul dumnezeieștii euharistii o stranie butaforie. La urma urmelor, problema nici nu este a linguriței, ci este una mult mai gravă: Cei ce se ostenesc să dispună de cele tainice din afara Bisericii vor să întoarcă creștinătatea înainte de Mediolan, adică la o biserică subalternă. Lingurița este doar pretextul. Războiul este între Sol Invictus și famulus Dei. Momentul este teribil. Lingurița, neînsemnata linguriță, a devenit ceva înfricoșător, a devenit arma decisivă în acest război nevăzut la care este chemată Biserica lui Hristos. Iată de ce a devenit așa de importantă neimportanta linguriță.
Lingurița din 1770 care a mers la Stalingrad și a împărtășit bolnavii de tifos și gripă spaniolă
Postarea scurtă și cuprinzătoare a unui preot din Arhiepiscopia Tomisului despre Lingurița sa cu care administrează Sfânta Euharistie credincioșilor a devenit virală pe Facebook, depășind 25.000 de aprecieri și 11.000 de redistriburi. Preotul Ioan Valentin Istrati de la Parohia Sfantul Nicolae din Constanța este fiul Preotului Prof. Ioan Istrati și nepot al Preotului Colonel Ioan Istrati. A absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ca șef de promoție și a urmat cursurile Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, unde a fost timp de patru ani șef de promoție. Este licențiat în teologie cu o lucrarea de diplomă notată cu 10 de Părintele Patriarh Daniel, pe când era Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și este doctor în Teologie Liturgică și Artă Creștină. Iată postarea sa:
“Lingurița asta sfințită e de argint. Mi-a dat-o tata. Cu ea am împărtășit mii de oameni cu Hristos fără să le dau vreo boală. Totdeauna după ce împărtășesc un om, iau eu în gură restul de Sfânt Sânge de pe ea. Tata o are de la bunicul. Și ei au împărtășit zeci de mii de oameni. Pe ea scrie 1770. De 250 de ani lingurița asta îl dăruiește pe Hristos lumii. A împărtășit bebeluși, tineri, soldați, bătrâni, mame, muribunzi, sfinți.
A trecut prin ciumă, tifos, gripă spaniolă, a fost pe front, la Stalingrad, în Tatra, și NICIODATĂ n-a dat boală, ci Viața cea veșnică.
Jos labele de pe Hristos!” (Sursa EVZ)
Dintr-un studiu intitulat “Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor”, de Robert F. Taft, disponibil AICI, puteți afla vechimea acestei practici liturgice. Studiul a apărut în revista americană Dumbarton Oaks Papers, Vol. 50 (1996), pp. 209-238, publicată de Trustees for Harvard University.
Totodată, după cum neinformează Basilica, un articol de specialitate disponibil pe platforma Science Direct scoate în evidenţă cât de puţin probabilă este infectarea cu o boală prin împărtăşirea din acelaşi Potir euharistic.
Articolul apărut în International Journal of Infectious Diseases (nr. 11 / 2013) este semnat de James Pellerin și Michael B. Edmond, ambii cercetători la Departamentul de Medicină Internă al Universității din Virginia (Virginia Commonwealth University), și analizează literatura de specialitate privind ceremoniile religioase în iudaism, creștinism, islam și hinduism despre care s-a raportat că ar fi cauzat infecții.
Au fost mai multe experimente şi studii care sugerează că împărtăşirea dintr-un potir comun contaminează vinul şi potirul. Însă, nu a fost documentat niciodată un caz de boală cauzat de împărtăşirea din potir şi care să fie menţionat în literatura de specialitate.
Se ridică întrebarea de ce chiar dacă se contaminează vinul și potirul, nu se îmbolnăvesc persoanele credincioase care se împărtășesc?
Răspunsul este pentru că vinul din potir nu este vin obișnuit, ci vin sfințit, adică sângele lui Hristos, Izvorul Vieții, Cel ce a vindecat mulțimi de bolnavi și a biruit moartea prin Înviere (cf. Ioan 6:55-56; 11:25-26).
Redăm capitolul studiului care face referire la Sfânta Euharistie.
Potirul comun al Împărtășaniei
Sfânta Împărtășanie este o practică creștină care constă într-un grup adunat pentru a se împărtăși din pâine și vin primite de la un slujitor sau preot. Vinul este în mod frecvent oferit dintr-o cupă sau prin îmbibarea pâinii în vin, o practică numită întingere. După ce fiecare participant bea din potir, slujitorul îi șterge marginea înainte ca următoarea persoană să se împărtășească din acel potir. De asemenea, în unele biserici, prescurile sunt așezate în potirul cu vin, iar o linguriță (în latină cochlear) este utilizată pentru a scoate prescura de împărtășanie din potir pentru a fi așezată în gura primitorului. Lingurița comună nu este ștearsă între primitori.
Posibilitatea ca potirul să împrăștie infecție a fost dezbătută în literatura medicală din secolul al 19-lea, când Forbes și Andres au ridicat ipoteza că o gură contaminată poate produce bacterii în vin.
De atunci, patru alte studii, o recenzie și mai multe articole de opinie, inclusiv unul de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) au fost publicate pe tema riscului infecției din potir.
Riscul infecției depinde de mai mulți factori, inclusiv de încărcătura bacteriană sau virală din saliva celui care se împărtășește, abilitatea organismului de a rezista proprietăților antimicrobiene ale potirului de aur sau argint și conținutului de alcool din vin, pânza folosită pentru a șterge marginea potirului, abilitatea recipientului de a distruge orice organism patogenic. Exemple de potențiali patogeni sunt cei care se transmit prin salivă, prin leziuni cutanate orale/labiale, pe cale fecală-orală, prin picături sau prin căi aeriene.
În 1946, Burrows a demonstrat că atunci când persoane voluntare s-au împărtășit din potirul euharistic, cu instrucțiunea de a lăsa cât mai multă salivă pe marginea potirului, bacteriile au fost recuperate în număr mic. În 1967, Gregory a arătat într-o simulare mai realistică a slujbei Împărtășaniei, că diferite specii de bacterii au putut fi recuperate de pe potir, inclusiv stafilococi, specii Neisseria, streptococi beta-hemolitici și non-hemolitici și specii Micrococcus.
În 1967, Hobbs și unii colegi ai săi au făcut experimente care au concluzionat că argintul și vinul pot avea proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, intervalul de timp dintre împărtăşirea din potir a fiecărei persoane, care de obicei este mai mic de cinci secunde, nu este suficient pentru a cauza o scădere semnificativă a numărului de bacterii. Ei au descoperit și că rotirea potirului era ineficientă pentru a scădea colonizarea (cu bacterii); totuși, ștergerea marginii potirului cu pânza de in scădea numărul de bacterii cu 90%. Toate studiile au concluzionat că riscul răspândirii bolii nu poate fi exclus dar este extrem de scăzut.
În 1993, Furlow și Dougherty au prelevat probe de pe potire de argint și de ceramică înainte și după opt slujbe. Au cultivat organisme potențial patogene, precum stafilococul auriu, Haemophilus parainfluenzae și Moraxella catarrhalis. Ei au concluzionat că trebuie utilizate cupe individuale pentru a elimina riscul infecției.
În cele din urmă, în 1998, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a raportat că niciodată nu a existat o răspândire a infecției legată de potirul euharistic. Ei au făcut referire la un studiu din 1997 în care 681 participanți care s-au împărtășit zilnic din potirul comun nu au avut un risc mai mare de infecție decât cei care au participat mai rar la slujbele creștine sau care absentau total de la ele.
Ei au concluzionat că este cel mai probabil sigur să participăm la slujbele la care se utilizează un potir comun, cu menţiunea ca orice membru al comunităţii cu boală respiratorie activă sau cu leziuni ale buzelor sau gurii să se abţină de la împărtăşire.
În concluzie, există dovezi bazate pe experimente care sugerează că împărtăşirea dintr-un potir comun contaminează vinul şi potirul. Însă, nu a fost niciodată un caz documentat de boală cauzat de împărtăşirea din potir şi care să fie menţionat în literatura de specialitate.
O Biserică din Georgia primește credincioșii așa cum o fac în România băncile, farmaciile și magazinele alimentare
Tot mai multe voci din rândul credincioșilor dar și al clerului se ridică zilele acestea pentru a solicita întoarcerea românilor în biserici în preajma Săptămânii Mari și a Învierii Domnului. Pe Facebook, unde a apărut rama foto cu îndemnul “Deschideți Bisericile de Înviere”, se dau numeroase exemple de spații în care este permisă intrarea a numeroși oameni, cu respectarea regulilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, solicitându-se același lucru și pentru biserici. Ieri, însuși Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a transmit autorităților printr-un mesaj video speranța ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Înviere, cu respectarea normelor de siguranță medicală. „Nădăjduim ca Sfânta Înviere să o facem împreună cu credincioșii”, a spus IPS Teodosie (video). UPDATE: În urma ecourilor avute de afirmațiile Înaltului, acesta a revenit marți, 7 aprilie, cu mai multe precizări, în cadrul unei serii de Dialoguri în direct la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, care va fi transmisă live aici cu începere de la ora 18.00, cel puțin pe perioada Postului Mare. Preluăm și această filmare cu afirmații de credință foarte importante, pe care vă invităm să o vedeți în baza postării.
În Bulgaria, prim ministrul țării, Boiko Borisov, a declarat zilele trecute că nu poate închide bisericile. “De la această criză numai Dumnezeu ne poate scăpa!”, a spus premierul de la Sofia, întărindu-și afirmația cu semnul sfintei cruci. În Georgia, toate parohiile și mănăstirile din Georgia vor rămâne deschise pentru Duminica Floriilor și Sfintele Paști, conform unei hotărâri luate de Părintele Patriarh Ilia și publicată pe site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene, informează Averea Bisericii.
Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi, Georgia
Pentru a edifica opinia publică privind posibilitatea de a merge la biserică de Florii sau în Săptămâna Mare, pentru a intra cu Mântuitorul în mormânt și a ieși apoi cu El sau pentru a primi paști, cu respectarea tuturor normelor de igienă necesare, ne-am adresat Poliției Române, prin sintetizarea acestor doleanțe în câteva dintre întrebările de mai jos.
Conform sesizărilor primite, din punct de vedere juridic, potrivit Constituției României, libertatea religioasă și dreptul cultelor de a se organiza potrivit statutelor proprii nu sunt același lucru cu dreptul la libertatea întrunirilor, îngrădit acum prin Decretul de instituire a Stării de urgență și de asediu. Așadar, situația actuală poate și este percepută de mulți credincioși – în detrimentul reprezentanților statului – drept o discriminare pe criteriu religios și o agresiune la adresa libertății religioase, altfel apărată strict de Constituția țării.
Observăm că, în acest moment, așa cum se arată în răspunsul primit la întrebarea privind bisericile, introdusă alături de alte întrebări ale noastre și în comunicatul general al Grupului de Comunicare Strategică dat publicității zilele acestea, Ordonanța Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții. “Printre excepțiile enunțate nu este menționată deplasarea la un lăcaș de cult pentru rugăciune”, se afirmă tranșant.
Însă nu există nici o explicație logică pentru care un credincios nu ar putea intra, singur, într-o biserică, ca să se roage cinci minute, sau nu ar putea merge la mormântul celor dragi pentru a aprinde o lumânare, în aer liber, însă, în schimb, se poate intra bine-mersi în număr mare în spații închise, magazine, bănci sau alte instituții, inclusiv, de exemplu, în Guvernul României sau la raport, în curtea Jandarmeriei Române.
Din răspunsul primit de la Poliția Română deducem așadar că, momentan, sunt puține șanse pentru a lua Lumina Sfântă de la biserici în noaptea sau chiar în dimineața de Înviere.
Însă, având în vedere apropierea Sfintelor Paști, considerăm că toate aceste aspecte ar trebui discutate de către Biserica Ortodoxă și cea Catolică, cu autoritățile statului, în cadrul unui dialog firesc și necesar care ar putea primi și rezolvarea corectă.
Găsiți întrebările noastre și răspunsurile primite de la Poliția Română în Evenimentul Zilei
Paul Goma – crâmpeie din viața sa la Paris și poze inedite
Autor: Victor Roncea / 30 martie 2020
O absolventă de istorie la Universitatea Paris Sorbonne, basarabeanca Violeta Gritcan, a postat câteva fotografii superbe cu Paul Goma într-o postură de bunicuț haios. Fotografiile datează din 30 decembrie 2016 și îi arată marelui scriitor anticomunist exilat în Franța – care ne-a obișnuit cu scrisul său critic și tăios ca un bisturiu -, latura profundă și sensibilă a sufletului său. Publicăm și poze cu Goma și familia, din cea mai negră perioadă a vieții sale: din anii în care era hăituit de Securitate.
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în România Mare, satul Mana al județului basarabean Orhei și a plecat la ceruri de Bunavestire, la Paris. Violeta Gritcan, căreia îi mulțumim pentru acest dar, își însoțește publicarea fotografiilor cu următoarele rânduri:
Panou din expoziția de la Muzeul Național de Istorie al României organizată de Asociația Civic Media în ianuarie 2007
Ultima auto-filmare a lui Paul Goma de pe canalul său de YouTube – încă disponibil – este dedicată Unirii Basarabiei cu Țara și actualei situații din Republica Moldova și datează din 24 Martie 2011. Peste exact nouă ani, în noaptea de 24 spre 25 martie 2020, Paul Goma avea să moară la spitalul din Paris La Pitié Salpêtrière, unde se afla internat de la data de 18 martie, ca urmare a complicațiilor infectării cu coronavirusul, după cum se susține.
UPDATE În realitate, motivele morții lui Paul Goma nu sunt cele anunțate public. După cum am publicat în Evenimentul Zilei, Paul Goma „a fost internat în spital pentru că avea boli cronice. În spital, nu se știe de la cine, a fost infectat cu virusul și a murit în câteva zile”. Declarația îi aparține istoricului Flori Bălănescu, responsabilul editorial al lui Paul Goma, și o contrazice pe cea a celei auto-intitulate “biografa oficială” a scriitorului, Mariana Sipoș, care afirma într-un așa zis “comunicat” transmis prin ventilatoarele tapalagiilor că Paul Goma era internat la spitalul La Pitié Salpêtrière, “în urma constatării infectării cu virusul ucigaș”.
Conform Marianei Sipoș, “potrivit indicațiilor lui Filip Goma, fiul scriitorului, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise din Paris”.
Dumnezeu să-l miluiască și să-l ajute în salvarea sufletului lui! Nu-l ardeți pe Paul Goma! (V.R.)
Iată ultima sa filmare, în care vorbește și despre bătaia de joc la adresa sa privind cetățenia lui, batjocuri venite în egală măsură și de la București și de la Chișinău (menționându-l în acest sens și pe Băsescu și pe un oarecare consilier de-al lui Ghimpu):
“Noi credeam că lupta s-a terminat. Ne-am înșelat. Ne-am dat deoparte și ne-am jucat de-a democrația. Paul Goma – nu. El a continuat să lupte. Și tot de unul singur. Asta îl face să și greșească. Dar nu știm dacă până la urmă nu tot el va avea dreptate.”, scria Viorel Ilișoi într-un omagiu la adresa marelui scriitor anticomunist. Si cu mine a gresit putin Paul Goma cand s-a suparat pe mine pentru ca nu i-as fi publicat, in “Ziua”, o precizare. Si asa a ramas. Mi-a scris chiar si Mi-a scris chiar si o Scrisoare către Victor Roncea, jurnalist la ‘Ziua’. Mi-a venit greu sa-i dau o explicatie pentru ceva ce imi inchipuiam ca intelege perfect: ziarul “Ziua” nu era (numai) al meu. Si ce mult mi-as fi dorit sa-i public scrisoarea… Cu toate acestea am continuat sa sustin, in masura posibilitatilor mele, atat prin articole din “Ziua” cat si la Ziaristi Online, repunerea marelui scriitor in drepturile sale firesti, naturale, imprescriptibile, respectiv reconferirea cetateniei romane. Cei care s-au impotrivit sunt cunoscuti: Monica Macovei si Traian Basescu, la ordinele superiorilor lor, aceeasi, se vede treaba, cu superiorii lui Pacepa si Tismaneanu, personaje nefaste romanilor si Romaniei, descrise perfect de Paul Goma, dupa cum puteti citi aici, in ce-l priveste pe Pacepa, “acest monstru, aceasta javra securistica” si mai jos, in rememberul despre “puiul de bolsevic” Vladimir Tismaneanu, profesorul de tradare al lui Traian Basescu.
Paul Goma a renuntat sa mai solicite cetatenia romana intr-o scrisoare adresata in 2006 presedintelui portocaliu care il trimitea de la Cotroceni la Caiafa Macovei. “Nu voi cere niciodata sa primesc cetatenia pe care doar Dumnezeu mi-o poate lua (iertare, a mai fost unul: Ceausescu – veti fi auzit ce-a patit…), eu, ca si membrii familiei mele, fiind romani prin nastere. Tot eu sa fac cerere? Atunci cand guvernantii comunisti mi-au luat cetatenia a fost cumva… la cererea mea? O cerere tapana, «conform legii», corect timbrata? Nu am cersit un favor (pentru care sa fac cerere), ci am anuntat ca este timpul – 17 ani! – sa mi se restituie drepturile civile, morale, materiale pe care statul roman mi le-a furat in 1977-78.”
PS: Sper, totusi, sa ma ierte, intr-o zi. Si, desi greseste si in ce-l priveste pe colegul meu, Vladimir Alexe, asa cum a gresit putin si cu George Damian, sau cu altii, cu care s-a insotit poate fara vrerea sa, tot il public pe Paul Goma. Pentru ca il iubesc si de aceea il iert anticipat pentru orice ar putea gresi vreodata, cu sau fara voia sa. Talerul spuselor sale drepte este mult mai incarcat decat cel al micilor erori. In talerul cel greu sta mostenirea pe care o lasa Romaniei. Multumim, Paul Goma!
PS2:Mai sper, insa, inca ceva: ca la moartea lui sa nu aleaga calea “crematilor” Lovineasca si Ierunca. Dumnezeu sa-l lumineze si sa-i dea multa sanatate!(Victor Roncea, 2013)
Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia a fost declarată în 2011 Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989. Potrivit Legii 247/2011, ziua de azi prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989.
Autoritățile centrale și locale, mass media publice ca și Ministerul
Educației, în baza acestei legi, ar trebui să elaboreze și să ofere
elevilor prezentări și culegeri de memorialistică despre eroismul
luptătorilor anticomuniști și suferințe mărturisitorilor din temnițele
bolșevice, fenomen care a încununat România cu o cunună de spini
mântuitoare pentru întregul neam. Dar 9 ani n-au fost suficienți pentru
aceasta.
“You have to understand first—what is the essence of our struggle. The essence of it is the struggle against fear. The fear that has gripped the people since the time of Stalin. The fear that has not left people and thanks to which this system continues to exist—the system of dictatorship and oppression. It is in the struggle against fear into which we put our greatest efforts. And in that struggle great importance attaches to personal example—the example which we give people. I did what I considered right—I spoke out when I wanted to and I’m alive… It shows that it is possible to fight and that it is necessary to fight.” – Vladimir Bukovsky
A murit un mare prieten al României: Vladimir Bukovski. In 2006 l-am invitat pe Vladimir la Bucuresti si Brasov, la reuniunea Centrului Rezistentei Anticomuniste. A fost un an greu. Badia Gavrila Ogoranu a plecat la ceruri cu o saptamana inainte de congres. Parintele Gheorghe Calciu era in Spitalul Militar. I-am adus de la Brasov o Diploma din partea Centrului, semnata de Bukovski. Acolo, pe patul de spital, unde a fost vizitat si de Patriarhul Teoctist, ne-a spus acea profetie cunoscuta acum destul de bine: “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”. Apoi am vrut ca intreaga Romanie sa-l cunoasca pe Vladimir. Numai prietenii știu cât de greu am reușit să intru în studiourile TVR cu unul dintre cei mai mari anticomuniști ai lumii. Atunci mi s-a dovedit din nou că Televiziunea era încă condusă de Moștenitorii KGB. După această breșă, care, iată, rămâne pentru Istorie, nu am mai fost invitat vreo duzină de ani la TVR. 🙂
Înainte de asta eram la Revista presei de la orele 7-8, la Jurnalul de prânz și la emisiunile importante de seara, invitat de oameni care-mi deveniseră prieteni. Când i-am vizitat la TVR și i-am întrebat ce s-a întâmplat mi-au arătat prin semne, cu două degete, umerii lor cu epoleții imaginari ai șefilor… Asta se numește Turnesolul Bukovski. Public aici inregistrarea si, in baza acestei postari In Memoriam interviul pe care ni l-a acordat Vladimir pentru ZIUA.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace!
Cu Vladimir Bukovski la TVR despre KGB
Vladimir în Eroi pentru România – Haideți să terminăm odată cu comunismul!
Vladimir Bukovski a coordonat lucrarea noastră “Eroi pentru România. Brașov 1987, 15 noiembrie – mărturii, studii, documente.” – Editura Semne, 2007
“Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Dumnezeu insusi ne-a lăsat povata sa transmitem tineretului povata noastra si experienta noastra si sa ii directionăm pe calea corecta.
Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra.
Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!”
Vladimir BUKOVSKI Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste
Florin Palas: Dumnezeu să-l odihnească în pace! Unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea!
Vladimir Bukovski si Victor Roncea la Bucuresti. Foto: Lucian Curelariu
Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. “Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant”, ne-a spus Bukovski in timp ce – surprinzator! – insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. “Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul”, a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. “Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna – dar intotdeauna – va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!”, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu.
Victor RONCEA
Acuzele lui Bukovski pentru care Iliescu ne cheama la tribunal:
“Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei”
Gorbaciov & Co la Bucuresti
Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta.
Sinodul Mitropolitan de la Sibiu a decis astăzi, 5 septembrie, la pomenirea Sfintei Elisabeta și a Sfântului Proroc Zaharia, părinții Sfântului Ioan Botezătorul – Înainte Mergătorul, canonizarea Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Decizia de canonizare a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor Sinodului Mitropoliei Ardealului, informează BrașovȘtiri. Decizia Sinodului Mitropolitan urmează să fie înaintată preafericitului părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va decide în zilele următoare, la Izvoru Mureșului, data și condițiile în care se va face canonizarea, transmite ActiveNews. Prăznuirea Sfântului Arsenie Boca ar trebui să se facă la 28 noiembrie, ziua când, în 1989 a plecat la Domnul. Este, fără îndoială, Știrea Anului, venită, de bun augur, chiar la Centenarul Eliberării Transilvaniei de sub ocupația ungurească. Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, poate fi considerat, așa cum am sperat, Înainte Mergătorul Sfinților Închisorilor. Doamna Aspazia Oțel Petrescu, fiică duhovnicească a Sfântului Ardealului și mucenică a lui Hristos în închisorile bolșevice antihristice, a profețit acest moment. Portalul Roncea.Ro și Asociația Civic Media au solicitat Bisericii Ortodoxe Române canonizarea Părintelui Arsenie Boca în urmă cu cinci ani, pe 28 noiembrie 2014, la 25 de ani de la înveșnicirea Sfântului, transmițând Patriarhiei și lista celor peste 15.000 de semnatari ai unei Petiții Online.
Imaginea cu un timbru gasit in Republica Moldova – cinste lor, basarabenilor!
Pe 16 iunie 2015, la pomenirea Părintelui Justin Pârvu, Poșta Moldovei l-a cinstit pe Părintele Arsenie Boca, împreună cu alți mărturisitori ai temnițelor comuniste, într-o ediție specială de timbre. În septembrie 2015, Mitropolia Ardealului a început demersurile oficiale pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca. În noiembrie 2018, Ziaristi Online a anunțat că 2019, când se împlinesc 30 de ani de la nașterea la Ceruri a Sfântului, este și anul canonizării sale. Portalul MĂRTURISITORII oferă 25 de articole, fotografii inedite, documente și studii despre viața și minunile Sfântului Arsenie Boca. Istoricul Florin Duțu a alcătuit și ne-a furnizat pentru Petiția Online BIOGRAFIA Sfântului Ardealului, pe care o publicăm integral mai jos împreună cu o emisiune TV privind canonziarea mult așteptată.
Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox
român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a
fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la
Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător
cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest
motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre
martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la
Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i
s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la
28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara
Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile
aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă
prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca.
Pentru că evlavia populară vorbeşte de la sine, cerem Patriarhiei
Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă
demersurile fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
28 noiembrie 2014
Cercetătorul Florin Duţu a avut amabilitatea să ne ofere următorul extras din cartea sa Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 – 1989, editura Floare Alba de Colt, 2015:
CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare (acum împlinit – n.n.)
„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)
„Socotim
că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de
toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca,
ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o
deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca
urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată
râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi
strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie
Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la
mormântul Părintelui.”[1](Arhimandritul Iustin PÎRVU)
Nume: BOCA
Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)
Rang monahal: PROTOSINGHEL
Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910
Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).
Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)
Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)
Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa
Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora
STUDII:
1922-1929
Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad
1929-1933
Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”
1933-1938
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”
1934-1935 Premiu „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)
1934-1938
Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti
12 martie – 8 iunie 1939
Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu
Toamna anului 1939
Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)
c.12 ianuarie – c.12 iunie 1955
Practicăpe şantierulCatedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române
25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)
7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.
9 iul.-sept. 1961 – pictor laBiserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)
1 ian. 1961 – 1 iun. 1967 – „Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” laAtelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.
1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu
TREPTE ÎN MONAHISM:
Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)
ARESTĂRI:
Prima arestare:19 ian. 1951 – 17 mart. 1952
Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956
Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.
OPERA SCRISĂ (publicată postum):
Cărarea Împărăţiei
„Cuvinte vii” (predici)
Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca
OPERA ARTISTICĂ:
„Părintele şi-a depăşit maestrul[pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)
Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)
Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu
Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu
Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)
Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral
Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus
CNCD nu mai are ce face pe banii noștri și s-a gândit să pună oamenii pe drumuri în urma reclamației unui ungur dement (*), cu simpatii teroriste, care se răfuiește cu Mihai Eminescu – Românul Absolut și ucenicul său, Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației Calea Neamului, o organizație filantropică de toată isprava, care de circa cinci ani de zile suplinește rolul statului român în teritoriile semi-ocupate Harghita, Covasna și Mureș, unde ajută bisericile românești, tineri studioși și bătrâni nevoiași. Sau sărbătorește cum se cuvine Centenarul Eliberării Budapestei, la Arcul de Triumf.
Adresa la care ne deplasăm azi, 27 August 2019, la orele 10.00, pentru a constata cum demența a devenit aproape lege în România, drept pentru care e luată serios în seamă de o autoritate de stat “autonomă” (foto-document mai jos), este Piața Valter Mărăcineanu Nr. 1 – 3, etaj 2, Sector 1, Cișmigiu, București.
Desigur, vrem și să aflăm chiar de la Mihai Tîrnoveanu – “Discriminatorul”, în ce a constat apărarea sa în fața organelor scoase din “1984”.
Articolul clasic al lui Mihai Eminescu, pentru care este incriminat azi Mihai Tîrnoveanu este:
May 24th, 2020 
VR 
Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Posted in 
Tags: 
