Dupa cum se vede, Capitanul Miscarii Legionare este imbracat, regulamentar, in ie.
Posts Tagged ‘foaia romaneasca’
Ce vraji a mai facut Patapievici cu “cultura romana”: Romania, “invitata de onoare” la Festivalul… Piftiei de la Mişcolţ pentru a fi pusa la colţ de unguri pe banii ICR Budapesta (adica ai romanilor). Ziaristi Online: S-a lansat ECOU ROMANESC
Foaia Românească a românilor din Ungaria: Piftie cu gust amar
Prin ICR Budapesta, România a adus la acest festival diverse programe culturale, de la concerte, expoziţii, lansări de cărţi, până la meşteri populari şi bucătari români, care s-au prezentat cu entuziasm. Păcat că pentru aceştia din urmă organizatorii nu au găsit locuri printre tarabele ungureşti, pe strada principală, ci numai într-un colţ al unei piaţete unde nu prea ajungeau vizitatorii. Intenţia unora dintre organizatorii locali de a cunoaşte mai bine un popor dintr-o ţară vecină este întru totul lăudabilă, însă nu şi atunci când se încalcă o regulă elementară a bunelor maniere: oaspetele nu-l aşezi în afara mesei, ci la loc de frunte.
Portalul Ziaristi Online, dedicat jurnalistilor romani de pretutindeni, ureaza succes noilor colegi cu deziderate nationale similare, pentru “românii din ţară şi pentru românime”, care au lansat ieri Agenţia de Media si Radioul Online “Ecou Românesc”, in cadrul unui eveniment desfasurat la Palatul Parlamentului.
Mai multe detalii despre piftia lui Patapievici (foto) pe Ziaristi Online
Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei cu statuie daramata in Ungaria inainte de a fi inaltata. Unul din marile succese ale MAE si SIE din ultimul cincinal
„Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc şi cu voia către tot ce e adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez!” – Sfantul Andrei Saguna, luminatorul Ardealului, primul presedinte al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român si membru fondator al ASTREI alaturi de George Bariţ, Timotei Cipariu, Ioan Puşcariu, viitorul patriarh Miron Cristea, Vasile Goldiş, Onisifor Ghibu şi Octavian Goga.
“Andrei Saguna! Pana aici! Niciodata nu va exista o statuie a unui fost mitropolit ortodox roman in Gyula! Existenta unei statui a unui mitropolit roman declarat impotriva maghiarilor nu va fi tolerata in oras… Din inima si trupul tarii au fost smulse Partium-ul si Tinutul Secuiesc si au fost date romanilor. Ei doreau sa ajunga pana la Tisa, dar nu s-a putut. Orasul Gyula mai apartine de teritoriul Ungariei doar datorita norocului…” – Kis-Pal Botond, presedintele filialei Jobbik din orasul Gyula
Jobbik (“Miscarea pentru o Ungarie mai buna”), partidul de extrema dreapta din Ungaria si organizatia sustinuta de acesta, Garda Maghiara, impreuna FIDESZ si intreaga administratie a statului vecin si prieten Ungaria, au reusit sa impiedice inca din 2008 ridicarea unei statui a mitropolitului Andrei Saguna in Ungaria, in curtea Catedralei Ortodoxe din Jula (Gyula), scria presa vremii. Cu toate acestea, nici dupa trei ani si o schimbare de guvernare atat in Romania cat si in Ungaria, nimic nu s-a intamplat. In schimb, in tara noastra, se inalta statui de criminali de romani, ca cea a geenralilor de la Arad, care au ucis peste 30.000 de romani, ca cele ale instigatorului la crima si romanofobului Lajos Kossuth sau ale criminalului de razboi Albert Wass, condamnat pentru uciderea de romani si evrei, cu bust ridicat in fata mai multe biserici reformate dar chiar si in centrul Odorheiului Secuiesc. Sa-l mai amintim si pe demntul care l-a “spunzurat” pe Avram Iancu, capitanul Legiunilor Romanesti, simbolul romanismului?
Decizia ridicarii statuii Mitropolitului Saguna, canonizat ca sfant astazi, la Sibiu, a fost luata in cadrul unei sedinte reunite a guvernelor roman si maghiar in noiembrie 2007, pe cand se punea la cale si “donarea” Fundatiei Gojdu Ungariei, actiune nereusita ca urmare a luptei catorva nebuni de ziaristi.
La un an de la acel moment, cand sa se puna piatra de temelie a statuii, Partidul Fidesz-MPSZ din Jula a dat publicitatii un comunicat in care considera ca decizia amplasarii unei statui a lui Saguna “nu a fost bine pregatita”. Viceprimarul Erdmann Gyula, fost director al Arhivei din Jula, scria in “Gyulai Hirlap” despre Sfantul Mitropolit: “Este incontestabila responsabilitatea lui in izbucnirea si raspandirea revoltei inarmate a romanilor contra revolutiei maghiare din Ardeal.”
Printre acţiunile promise pentru comunitatea română din Ungaria – si nerealizate, dupa cum amintea jurnalistul Marius Vulpe la un an de la “evenimentul” din 2007 – erau prevăzute: Casa Parohială din Jaca, construirea Centrului Cultural Românesc în localitatea Micherechi, amplasarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna la Jula (Gyula), în parcul din faţa Catedralei Ortodoxe Romîne, marcarea itinerarului cultural academic al românilor la Budapesta (Andrei Şaguna, Octavian Goga, Iuliu Maniu, Alexandru Mocioni, Petru Maior, Samuil Micu etc.), alocarea unui spaţiu în clădirea în care a funcţionat Tipografia din Buda, pentru amenajarea unui Muzeu al Şcolii Ardelene, înfiintarea la Jula (Gyula) a unui Muzeu de obiecte religioase şi a unei arhive a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, amplasarea unei copii a statuii Scoala Ardeleană, în zona din jurul Bisericii Galbene din Buda, Budapesta.
Aurel Chiriac, directorul Muzeului Tarii Crisurilor, intr-o declaratie luata de ziaristul George Damian in 2009, la 200 de ani de la nasterea Sfantului, afirma: “Sta in firea lucrurilor ca la 200 de ani de la nasterea Mitropolitului Andrei Saguna, romanii ortodocsi care traiesc in Ungaria – acolo unde s-a nascut, instruit si a faurit istorie – acesta sa doreasca a avea un monument de for public langa sediul Episcopiei Ortodoxe a Romanilor din Ungaria, din Jula (Gyula), pe o palma de pamant aflata in proprietatea acesteia, dar care in asteptarea acceptului de expunere in exterior isi poate gasi locul, pentru a fi cinstit, si in interiorul catedralei romanilor din tara vecina. Este un drept firesc, stiut fiind ca Andrei Saguna a fost Episcopul si, apoi, Mitropolitul Ortodox al Transilvaniei, un teritoriu ce era parte a constructiei statale de atunci. Acest gest de recunoastere se cere implinit de catre romanii ce i-au urmat marelui arhiereu, ierarhi si laici deopotriva, si recunoscut de statul maghiar de astazi, tocmai pentru ca Andrei Saguna a fost un cetatean care si-a respectat propria natiune, dar si pe aceia care, la vremea respectiva, au detinut puterea in aceasta parte a Europei”.
Haideti sa rememoram acum ce nu au facut responsabilii din MAE si SIE de cinci ani de zile, nici macar la aniversarea a 200 de ani de la nasterea Sfantului Mitropolit, in 2009:
24 octombrie 2008
Eva Iova: Umbra lui Şaguna
Ruşinos este că la apelul „Jobbik” au reacţionat pozitiv şi unii consilieri din Jula, ba mai mult şi ziarul judeţean Békés Megyei Hírlap, care a prezentat subiectul într-un stil ultra-naţionalist, atrăgând atenţia încă din titlu că la Jula se plănuieşte inaugurarea statuii unui episcop „anti-maghiar”. Picanteria este că nici unul din cei doi protagonişti principali negativi ai evenimentelor nu sunt maghiari: gălăgiosul şi exhibiţionistul consilier local este de naţionalitate germană, chiar e şi membru în Autoguvernarea Germană din oraş, iar preşedintele filialei „Jobbik” din Jula are o bunică cu numele de Ardelean (Árgyelán). Acesta din urmă probabil ar explica aşa că familia bunicii sale este maghiară, dar a venit din „Erdély” şi de aceea se cheamă aşa. Poate găseşte pe cineva care să-l şi creadă.
Până duminică, când a apărut comunicatul Episcopiei Ortodoxe din Jula, nici o instituţie sau organizaţie românească din Ungaria nu a reacţionat la atacurile aduse memoriei lui Andrei Şaguna. Luni, totuşi, şi-a deschis gura şi preşedintele Autoguvernării pe Ţară, dar mai bine n-ar fi făcut-o. Ca de obicei, şi de această dată, Kreszta a apărat pe oricine, numai interesele comunităţii pe care pretinde că o reprezintă nu. După părerea lui, problema este că „nu a fost pregătită în mod profesional” aşezarea statuii lui Şaguna, dar a criticat şi faptul că cele două Guverne au decis despre acest proiect înainte ca în Comisia Mixtă Interguvernamentală să se fi ajuns la un consens. Mai avem şi noi nişte nelămuriri: în acest colţ întunecat al Europei, comisiile decid peste Guverne? Chiar nimeni nu a observat că această hotărâre a fost luată deja de 11 luni, cu toate că în acest timp şi Comisia Mixtă s-a întrunit de mai multe ori? Şi, mai presus de orice, ce dracu are a face comisia mixtă cu Andrei Şaguna? Noi, românii din Ungaria, vrem această statuie şi nu avem nevoie de „acordul” unor politicieni care, probabil mulţi dintre ei, nici nu ştiu prea bine cine a fost Şaguna.
S-a întâmplat acest circ cu câteva zile înainte de următoarea şedinţă comună a Guvernelor României şi Ungariei, în aceeaşi perioadă când preşedintele UDMR-ului (ce-o fi şi în capul ăstuia?) propune ca în Ardeal să se introducă obligativitatea învăţării limbii maghiare… pentru toţi românii!!! Prostia ungurească se pare că nu cunoaşte limite. După ce şi-au asimilat minorităţile aproape în totalitate, au făcut să ne fie ruşine de ceea ce suntem, să ne lepădăm de limba şi credinţa noastră, să devenim ca nişte maimuţe care dansează şi cântă când este cazul, această populaţie majoritară acum a ajuns să se sperie de o statuie. De statuia lui Şaguna. Să fie oare actual şi azi ceea ce a scris Ioan Lupaş exact cu o sută de ani în urmă? „E posibil să mai aibă numele lui Şaguna şi azi un sunet cam neplăcut – pentru unii! Acest sunet, care seamănă foarte mult a mustrare pentru cei ce nu-şi îndeplinesc datoria conştient şi cu demnitate, va fi bine să-l păstreze şi în viitor. Pentru toţi Românii de bine însă acest nume va trebui să răsune, cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la îndeplinirea bărbătească, fără zăbavă, a datoriilor faţă de lege şi neam…”
(Blog Eva Iova – Editorial din nr. 43 al Foii româneşti, 24 octombrie 2008)
31 octombrie 2008
Victor Roncea: La 200 de ani de la nasterea sa, Mitropolitul Saguna e eliminat de Garda Maghiara. Guvernul Tariceanu, prietenul Ungariei, nu schiteaza nici un gest
Biserica Ortodoxa Romana are datoria sa intervina intru apararea memoriei Mitropolitului Saguna si a drepturilor romanilor din Ungaria
Jurnalista romanca din Ungaria Eva Iova a infrant mafia etnobisnitarilor maghiari in instanta. COMUNICAT
Sentinţă judecătorească definitivă: jurnalista care a condamnat etnobisnitarii maghiari are dreptate!
Pe 21 octombrie 2010, la Tribunalul Judeţean Bichiş s-a emis hotărârea judecătorească definitivă într-un proces penal având ca obiect” etnibiznisul”. Curtea de apel a achitat-o pe Eva Iova, redactor şef al săptămânalului „Foaia românească”, organ de presă al românilor din Ungaria, în ambele procese penale ce i-au fost intentate pe motiv că ar fi calomniat şi ar fi ştirbit onoarea membrilor Autoguvernării Româneşti pe Capitală, atunci când a afirmat că majoritatea acestora sunt „etnobişniţari” care „nu fac parte din comunitatea românească din Ungaria”.
Completul de judecată condus de judecătoarea Ágostonné dr. Pfaff Mária a hotărât că nu există probe concludente referitoare la calomniere şi la atacul la onoare, deoarece cele două articole apărute în săptămânalul „Foaia românească” reflectă opinia unui ziarist, fapt care nu depăşesc limitele libertăţii presei şi ale celor la opinie.
Anterior, în decizia primei instanţe, emisă de Judecătoria Orăşenească din Jula, s-a recunoscut că în Ungaria există fenomenul etnobiznisului, inclusiv în cadrul Autoguvernării Minoritare Româneşti pe Capitală. Cu toate că, pe baza legilor în vigoare, în Ungaria fiecare persoană are dreptul să-şi aleagă liber apartenenţa identitară, în procesul intentat de Autoguvernarea Românească pe Capitală contra Eva Iova, un tribunal recunoaşte pentru prima oară că nu este suficient ca o persoană să îşi aleagă ea însăşi identitatea naţională, ci e necesar ca şi comunitatea minoritară naţională să deţină dreptul de a recunoaşte dacă persoana respectivă îi aparţine sau nu. Articolele jurnalistei Eva Iova conţin opinii referitoare la persoane publice şi la organizaţii care administrează bani publici, şi nu atacă viaţa personală a nimănui. Dintre cei nouă membri ai Autoguvernării Româneşti pe Capitală, cinci au recunoscut în depoziţiile lor că nu vorbesc sau că vorbesc puţin limba română, iar unul dintre membri a propus în repetate rânduri autodizolvarea autoguvernării respective.
Tribunalul Judeţean Bichiş a completat sentinţa emisă în prima instanţă de Tribunalul Orăşenesc Jula cu constatarea bazată pe hotărârea nr. 36/1994 a Curţii Constituţionale conform căreia „exprimarea publică a opiniei referitoare la activitatea desfăşurată de organizaţii sau persoane publice aflate în slujba administraţiei de stat şi locale este interes constituţional prioritar, la fel ca şi faptul ca cetăţenii să participe în siguranţă, fără compromisuri şi intimidări, la procesele politice şi sociale, la viaţa publică”. Corpul judecătoresc a accentuat: „criticile la adresa instituţiilor de stat şi locale ale statului democratic de drept, la activităţile şi funcţionarea acestora, reprezintă un drept fundamental cetăţenesc al membrilor societăţii, un element esenţial al democraţiei, chiar dacă aceste critici se manifestă calomnios”.
Procesul penal în discuţie, ca şi procesul civil anterior (cu acelaşi fond), câştigat de „Foaia românească” şi redactorul-şef al acesteia, Eva Iova, la 20 ianuarie 2010, la Curtea de Apel din Seghedin, au valoare de precedent în jurisprudenţa din Ungaria.
Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria
Alte detalii:
Dr. Ioan Ciotea, preşedinte UCRU (+36-30/9858-740)
Dr. Gheorghe Ruja, membru al Prezidiului UCRU, avocatul jurnalistului (+36-30/2283-250)
Eva Iova, jurnalist Foaia Romaneasca (+36-30/370-4190)
Romanii din Ungaria nu mai au nici biserica cu slujire in limba romana. Ungurii din Romania au obtinut, prin grija unui ministru tradator, invatamant in maghiara, de la cresa la universitate, inclusiv Istoria si Geografia. Un Apel intristator
Romanii din Seghedin nu mai au unde sa savarseasca Sfanta Liturghie in limba romana dupa ce au fost dati afara din biserica ortodoxa sarbeasca unde mergeau, de catre un preot ungur care se pretinde sarb. Posibil ca gestul sau sa aiba legatura si cu interesul manifestat de Romania fata de romanii din Timoc si de BOR fata de Biserica de la Malainita. Redau Apelul romanilor din Seghedin.
Românii din Seghedin – persona non grata în biserica sârbească
Cu profundă consternare, dar şi cu mâhnire şi indignare, am primit hotărârea părintelui Káplán Pál, parohul Seghedinului, de a interzice săvârşirea liturghiei în limba română în biserica ortodoxă sârbă din Seghedin.
În ultimii 14 ani, în acest oraş, liturghia ortodoxă în limba română a fost oficiată de părintele protopop Aurel Becan, parohul Cenadului, domnia sa fiind, după cunoştintele noastre, primul preot român ortodox care tine slujbe pentru românii din Seghedin, în limba română, o singură dată pe lună.
VALURI DE BANI IN CRIZA. FESTIVALURI, ARTIFICII, DISTRACTIE. Romanii batjocoriti si discriminati din Ucraina, Bulgaria si Ungaria primesc…castraveti
Criza financiară nu a afectat vizibil festivalurile din cursul acestei veri, mai ales nu pe cele unde se bea şi se mănâncă pe rupte (la un preţ dublu sau triplu). E adevărat că unele nu au mai durat trei zile ci doar două, dar tot au fost organizate. Bineînţeles, vor fi unii cei care vor zice că şi pe vreme de criză trebuie să mâncăm, să bem şi să ne distrăm… Ca să uităm de greutăţile zilnice. Personal, nici măcar nu asta mă deranjează cel mai mult. Sigur că nu pot să nu mă gândesc, de exemplu, câte cărţi româneşti s-ar putea scoate pe banii (şi nu puţini, pentru că este vorba de multe sute de mii de forinţi) pe care o să-i cheltuiască în septembrie Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria pentru a organiza a nu ştiu câta ediţie a concursului de gătit, intitulat mai nou Festivalul Gastronomic al Românilor din Ungaria (titlu pe care, de fapt, organizatorii l-au furat de la Asociaţia Gastronomică din Chitighaz).
Cel mai mult mă deranjează că organizatorii festivalurilor de vară din localităţile noastre româneşti, de obicei primăriile, nici măcar nu se gândesc cum ar putea beneficia de specificul local şi să organizeze festivaluri cu muzică, dansuri, mâncăruri româneşti. Sunt convinsă că mulţi unguri ar fi interesaţi de astfel de întruniri. Festivalul de la Chitighaz nu diferă cu mult de cel din Újkígyós, precum nici cel de la Micherechi de cel din Şercad. Şi aici şi acolo cântă şi dansează aceeaşi interpreţi maghiari provinciali, necunoscuţi, marea majoritate dintre ei fără voce şi lipsiţi total de ritm.
Festivalul Castraveţilor de la Micherechi a pornit acum şapte ani din iniţiativa unei echipe inimoase, care a dorit ca aceste două zile de festival să fie şi un punct sigur de întâlnire pentru fiii satului, pentru acei micherecheni care trăiesc răsfiraţi prin ţară, de la Jula până la Budapesta sau de la Baja până la Veszprém. Degeaba s-a găsit forma, dacă ea nu a fost umplută cu fond, cu conţinut. În doar şapte ani, nu mai avem nici o idee de expoziţie, cu toate că Micherechiul nu duce lipsă de amatori talentaţi în diferitele ramuri ale artei. Elanul de la început cu expoziţiile şi conferinţele pentru legumicultori a dispărut şi el, azi trec cele două zile de festival aşa că nici castraveţi nu prea mai vedem. Iar în ce priveşte programul de pe scenă, marea parte a publicului şi-ar dori în exclusivitate spectacole româneşti, pentru că pe cele ungureşti le pot vedea oriunde se duc în satele sau oraşele din jur.
Greu este de înţeles totuşi de ce organizatorii din Micherechi nu aud aceste cereri ale localnicilor. Noi găsim doar două răspunsuri posibile. Primul este frica. Frica de a nu supăra pe cineva, de a nu atrage atenţia că noi suntem români, că acasă vorbim o altă limbă decât majoritatea populaţiei ţării. De ce să scriem în partea de sus a afişului cu litere mari în româneşte, când pentru noi e bine şi dacă e scris din jos, cu litere mult mai mici, inscripţie care dacă cineva dansează pe scenă absolut nici nu se vede. Şi cum să nu afişăm draperii în culorile naţionale ungare, doar trăim în Ungaria. Că toate astea nu ni le cere nimeni, absolut nu contează. Suntem atât de înspăimântaţi ca nu cumva să supărăm pe cineva, încât renunţăm la tot ce este mai scump pentru noi: limba mamei, credinţa străbunilor, tradiţiile şi obiceiurile înaintaşilor noştri. În clipa când astea le-am pierdut, suntem şi noi pierduţi. Pe veci şi pentru totdeauna. Şi acest pericol îi paşte deja şi pe micherecheni.
Al doilea răspuns posibil ar fi: indiferenţa, ceea ce însă este un lucru şi mai grav. Oamenii fricoşi mai pot fi convinşi că nu au de ce să se teamă, trăim în democraţie, iar minorităţile au dreptul să-şi vorbească limba, să-şi apere valorile culturale. Dar dacă s-a ajuns deja la indiferenţă, de aici nu prea mai este cale de întoarcere. Cu atât mai mult cu cât indiferenţa este, de cele mai multe ori, egală cu prostia.