Archive for October, 2010

VIDEO INEDIT. Patriarhul Teoctist la ultima sa sarbatorire a hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Peste 60.000 de pelerini au venit pana acum sa se roage la moastele Sfantului din Dealul Patriarhiei

În imaginea alaturata, din perioada interbelica, vedem cum era ieri pe Dealul Patriarhiei. Astazi, incepând de sâmbătă, 23 octombrie, pelerinii din ţară care ajung în capitala României pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, sunt întâmpinaţi în Gara de Nord şi Gara de Est de reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor şi îndrumaţi către Catedrala Patriarhală. Totodată, celor care vor să rămână peste noapte li se oferă şi locuri de cazare, informează Basilica. Arhiepiscopia Bucureştilor asigură câte un loc de odihnă în două locaţii din apropierea Pieţei Unirii la Colegiul Naţional “Ion Creangă” şi la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, unde, pe lângă locurile de odihnă se vor găsi pachete cu hrană şi apă. De asemenea, bisericile din proximitatea Dealului Patriarhiei vor fi deschise tot timpul şi vor oferi câte un loc de odihnă şi ceai cald pentru pelerini, informeaza Patriarhia.

Peste 60.000 de oameni au venit pana acum sa se roage la moastele Sfantului Dimitrie Cel Nou, din Dealul Mitropoliei, potrivit reprezentantilor Jandarmeriei, care spun ca numarul pelerinilor este mult mai mare in acest an.  Calugarii care impanzesc curtea Patriarhiei spun ca au venit de luni in pelerinaj si nu au de gand sa plece pana vineri. Discuta cu credinciosii si le explica despre minunile sfantului, scrie Ziare.com intr-un reportaj cu fotografii de la fata locului.

Dupa ceasuri intregi de asteptare si o coada de jumatate de kilometru, credinciosii ajung la baldachinul special amenajat, in care sunt asezate moastele sfinte, pazite de cativa jandarmi. Pelerinii saruta racla, se inchina si primesc anafura si agheasma de la preoti. Cateva persoane se indreapta spre curtea din spate a Mitropoliei, pentru a aprinde o lumanare. Altii, cu ochii in lacrimi, pasesc emotionati pe culoarul ingradit de gardul de protectie. Dupa ce trec de barierele metalice, ofera celor care nu au stat la rand cate-un fir de crizantema, pentru ca, zic ei, orice obiect care a atins racla aduce sanatate si noroc. “Coada si aglomeratia e canonul nostru pentru a atinge oasele sfinte. Vin tocmai din Dorohoi. Doar la moastele Sfantului Dumitru ma silesc, de cand m-am vindecat la picior cu ajutorul lui”, spune o femeie care asteapta la rand, surprinsa in reportajul Ziare.com.

Credinciosii se pot inchina la moastele sfinte pana pe 29 octombrie.

Părintele publicist Petru Roncea, la un nou număr al revistei “Sarea Pământului”

La Editura si Tipografia “Magic Print” din Onesti a vazut lumina tiparului, la inceputul acestei saptamini, numarul 3 al revistei “Sarea Pamantului” – Buletin de informare misionar-pastorala si culturala al parohiilor statiunii Tirgu Ocna. Publicatia, care il are ca redactor-sef fondator pe preotul Petru Roncea din Tirgu Ocna, apare cu binecuvintarea I.P.S. Eftimie, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, sub indrumarea duhovniceasca a P.S. Dr. Ioachim Bacauanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Din bogatul sumar al celor 32 de pagini, spicuim citeva titluri: “Cine zic oamenii ca sint eu…?” – Dr.Ioachim Bacauanul; “Tirgu Ocna: 600 de ani de atestare documentara” – Preot Petru Roncea; “Despre vocatie sau chemare” – Preot Cristian Mazilu; “Mai stim cine sintem?” – Preot Ioan Vasile Pantiru; “Arta in favoarea vietii” – Maica Neonila; Folclorul
romanesc – intre laic si religios” – Presb.prof.Elena Daniela Cosa, Scoala “Emil Racovita” – Onesti. De loc din Tirgu Ocna, parintele Petru Roncea (52 de ani), este absolvent al Facultatii de Mecanica din Iasi, al Facultatii de Teologie Ortodoxa “Andrei Saguna” din Sibiu si al Cursului de Jurnalism din cadrul Universitatii “Lucian Blaga” din Sibiu (perioada decembrie 1997-iulie 1998). In prezent, este preotul Parohiei “Sfintul Nicolae” din Viisoara – comuna Tirgu Trotus si este casatorit de 26 de ani cu Nina Anastasoaie Roncea, cu care are 11 copii: Irina, Eliza, Elisei, Teofil, Teodora, Felicia, Stefan, Maria, Elena, Petru si Andrei. Printre realizarile publicistice se numara trei reviste fondate si sapte carti publicate. In ultima dintre acestea, intitulata “Poarta frumoasa” (2009), autorul insusi marturiseste: “Daca vreuna dintre aceste carti va sprijini macar pe un singur propovaduitor al Cuvintului de la Sfintul Altar in vederea imbunatatirii vietii spre mintuire, inseamna ca nu m-am ostenit in zadar”. Revista “Sarea Pamintului”, care poate fi accesata si pe internet, este finantata de Primaria Tirgu Ocna si se distribuie gratuit, prin intermediul parohiilor.

Romulus Dan BUSNEA /  Ziarul de Bacau 

Slabiciunile domnului Hurezeanu si vidul moral din Realitatea – Catavencu. Cand Tom Gallagher are dreptate: “SOV va rămâne acel personaj care a reuşit să distrugă deontologia profesională înzecit mai rapid decât comuniştii”

Tom Gallagher: Teribilele talente ale domnului Vintu

“(…) Băsescu va continua să fie acuzat de ambiţii dictatoriale de către pleiada nababilor parveniţi, care au acumulat averi şi privilegii incredibile în decursul a nici 20 de ani şi care au, fireşte, tot interesul ca „la dolce vita” să le rămână rezervată şi pe viitor. Însă cel puţin din gura celor de la Realitatea TV acuzele despre „Băsescu dictatorul” vor suna, de-acum, ridicol, având în vedere tirania propriului patron, pe care au înghiţit-o, fără să crâcnească, toţi – de la portar şi până la directorii imperiului media. Nu ştiu cu care dintre multiplele fraude ce i se pun în cârcă va intra până la urmă în manualele de istorie autohtone, dar în domeniul mass-media româneşti SOV va rămâne, incontestabil, acel personaj care a reuşit să distrugă deontologia profesională înzecit mai rapid decât o făcuseră comuniştii.

Notabil rămâne şi faptul că Vîntu a izbutit să atragă jurnalişti de talia lui Emil Hurezeanu în fruntea pseudocanalului său de ştiri – şi încă într-o perioadă în care megalomania patronului va fi fost lesne sesizabilă pentru orice om cu discernământ.

Cum vor fi sunat dialogurile dintre sibianul instruit, a cărui carieră a fost clădită, până acum, pe imaginea sa de personaj cultural din „Mitteleuropa”, şi moldoveanul dinamic, dar ordinar, nu pot şi nici nu doresc să-mi imaginez. Spre deosebire de erudiţii din era terorii staliniste însă, Emil Hurezeanu nu s-a aflat în situaţia de a fi constrâns să accepte şi să încurajeze substituirea ştirilor şi a analizelor cu propaganda deşănţată şi calomnia. Era liber să plece oriunde îi poftea inima, deoarece nu cred că situaţia sa materială nu i-ar fi permis să supravieţuiască timp de câteva luni fără salariul de la Vîntu – spre deosebire de majoritatea subalternilor săi de la RTV. Nu ştiu ce slăbiciune psihologică sau spirituală a lui Hurezeanu va fi sesizat Vîntu pentru a-l ademeni cu postul de preşedinte al imperiului său media, dar mă tem că funcţia în cauză se va dovedi una dintre acelea pe care ulterior nu ştii cum să le muşamalizezi mai bine în propriul CV.

Cât despre cinic-dezgheţata echipă de la Academia Caţavencu, este deprimant să vezi cum fortăreaţa celor porniţi iniţial la drum cu intenţia dezavuării şirului lung de şmenuri ale mai-marilor zilei prin intermediul umorului acid şi inteligent a ajuns cucerită taman de cineva acuzat de escrocherii. Probabil că Vîntu va fi sesizat un vid moral la unii dintre membrii echipei, ceea ce i-a permis, până la urmă, pervertirea atât a unor minţi, cât şi a produsului. (…)”

 Mai mult la Starea Presei.ro

Ce bine ar fi: Realitatea TV ar putea ramane fara licenta. CNA a amanat prelungirea licentei pentru troaca lui Vintu cu tot cu “rebranduirea” cu Stelian Tanase si Sebastian Ghita

Adevarul: CNA a amânat luarea unei decizii privind prelungirea licenţei postului Realitatea TV, care expiră la 30 octombrie 2010. Astfel, postul deţinut de Sorin Ovidiu Vîntu şi manageriat de Sebastian Ghiţă ar putea rămâne fără licenţă.

Membrii CNA au analizat, astăzi, solicitarea Realitatea Media, dar nu au luat o decizie privind prelungirea licenţei, deoarece postul tv nu a fost echidistant şi nici obiectiv, fiind foarte des amendat, precizează Mediafax. Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Dan Grigore şi Attila Szasz au votat pentru amanarea prelungirii licenţei iar Răsvan Popescu (preşedinte CNA, ex-Constantinescu), Christian Mititelu (ex-BBC, coleg cu Turcescu in nu stiu ce asociatie de “profesionisti ai presei”), Mihai Mălaimare (PSD) şi Constantin Duţu pentru a se vota azi.

  • La întâlnirea cu membrii CNA au luat parte şi Sorin Freciu, Sorin Enache, Stelian Tănase şi Mihai Tatulici, toţi din partea Realitatea TV.

„Mi-ar fi plăcut să nu vă dezlănţuiţi faţă de instituţia CNA atunci când nu v-au convenit nişte sancţiuni, pe care, pe bună dreptate, CNA vi le-a aplicat“, le-a spus Dan Grigore, membru al Consiliului, reprezentanţilor Realitatea TV.

„Atitudinea a fost a postului nu la adresa CNA, ci a membrilor care votează, ceea ce este o chestiune foarte gravă“, a susţinut şi Narcisa Iorga.

„În discuţiile mele cu Vântu, prima frază pe care i-am rostit-o a fost independenţa editorială (…), pe care el a garantat-o şi bănuiesc că din cauza acestor tratative pe care le ducea mai demult cu grupul Asesoft şi ştia ce spune. Deci el m-a invitat să ocup acest post când a ştiut că va preda managementul şi avea nevoie de cineva credibil şi serios – eu sunt din 2001 în acest post – ca să facă treabă (…) În momentul în care cineva se va implica din punct de vedere editorial, eu o să-mi dau demisia. Patronul postului nu poate interveni timp de cinci ani, cât durează acest contract de management (cu Asesoft, n.r.), în politica editorială a postului“, a apărat Tănase trustul pentru care lucrează.

Vezi si Adevarata biografie a lui Stelian Tanase, noul boss de la Realitatea lui Vintu. O productie Avant-la-lepre intrata in tocatorul de GDS-isti si Soros-isti al Bad Politics.ro

În plus, membrii CNA au pus şi problema că moderatorii de la Realitatea TV nu-i lasă peinvitaţi să vorbească, dacă aceştia au păreri diferite faţă de agenta postului. Discuţiile între membrii CNA au continuat şi după ce delegaţia Realitatea Media a părăsit sala de şedinţă, iar Narcisa Iorga a cerut amânarea luării unei decizii privind prelungirea licenţei postului Realitatea TV, astfel ea va vota împotriva prelungirii licenţei. „Noi avem o obligaţie să protejăm libertatea editorială de orice fel de ingerinţe, nu numai din partea patronului, ci şi a altor instituţii. Noi nu putem şti dacă ingerinţele în politica editorială nu se întâmplă şi acum, aşa cum s-a întâmplat în cazurile precedente. E vorba despre o politică de trust, în care patronul spune “Ori faci ca mine, ori pleci”. La asta se rezumă libertatea de expresie (…) Eu voi vota împotriva prelungirii licenţei, dacă nu cumva sunteţi de acord să amânăm pe detalii mai concrete. Strategia prezentată de domnul Stelian Tănase este o înşiruire de obiective, care mie nu mi se par credibile. Nu am încredere doar pe o strategie editorială de câteva pagini“, a argumentat Narcisa Iorga.

(more…)

De acord cu Cezar Preda: Elena Udrea ar putea fi presedintele Romaniei, Baconschi nu. Nu corespunde profilului de presedinte roman. (Si cine ar vota un presedinte al Romaniei cu nume slav?! :)

Un interviu-bomba realizat de Mediafax cu un PD-L-ist dintr-o bucata, Cezar Preda: “Din punctul meu de vedere, României actuale nu-i corespunde profilul de preşedinte cum este Teodor Baconschi”. PLUS: Motiunea de cenzura nu va trece

Reporter: Cine ar avea şanse să fie şef al PDL, după următoarele alegeri interne?

Cezar Preda: Sunt mulţi băieţi buni, lideri politici puternici. Sincer vă spun, n-am auzit pe niciunul să spună că vrea, în afară de Vasile Blaga, care a dat-o mai mult ca un avertisment. Vasile, în general, a fost echilibrat şi echidistant la toate moţiunile care s-au depus în partid, în PDL. Cred că a simţit ceva, că se întâmplă anumite tensiuni în filiale sau pe acest joc piramidal pentru a accede la vârf, şi a anunţat că s-ar putea să candideze. Dacă luăm această afirmaţie ad literam, deşi eu am reţineri că el a făcut-o în sensul de a-şi anunţa candidatura, eu vă spun că Vasile Blaga este omul cu cele mai mari şanse din partid să preia partidul. Dar mai sunt doritori. Sincer să fiu până la capăt, foarte mulţi se uită spre Cotroceni când e vorba de a fi preşedinte PDL. Nu trebuie să ne ascundem după degete. Aşteaptă să vadă cam ce zice preşedintele, cam cum este preşedintele. Nu există PD-ist adevărat să ignore vreodată părerea şi poziţia (preşedintelui Traian Băsescu – n.r.). Deşi, cine îl cunoaşte foarte bine pe Traian Băsescu ştie că nu întotdeauna când afirmă ceva înseamnă că aceea e bătută în cuie sau nu are şi alte scopuri când afirmă despre cineva sau despre ceva. Pe acest considerent, cred că nu s-a dus nimeni cu jalba în băţ să vadă exact cam ce s-ar întâmpla.

Reporter: Susţineţi ce spune preşedintele Băsescu, că o candidatură feminină la şefia partidului, a ţării ar fi lipsită de şanse? Ce şanse are Elena Udrea?

Cezar Preda: Eu am avut două modele când am intrat în politică. Unul era Traian Băsescu cu care am mers cu dânsul peste tot şi merg până la capăt şi, al doilea, Vasile Blaga. Ceea ce v-am spus de Vasile Blaga, că dă semnale atunci când spune ceva, vă pot spune în general acelaşi lucru şi de preşedinte (Traian Băsescu – n.r.). Preşedintele când vorbeşte totdeauna dă semnale, preşedintele spune nişte chestiuni pe care le simt mulţi şi pe care nu au curajul să le spună.

Dar revenim la Elena Udrea, ea este un coleg foarte bun. Eu, de când a venit ea în partid, am apreciat-o, pentru că eu nu sunt un om al cancanului şi în general poveştile care se ţes în jurul unei persoane, ştiind din propria mea experienţă ce poveşti s-au ţesut, nu le iau de bune. Am vrut să văd în ea pedelistul care munceşte şi care face, este bună ca politician, însă revenind la o persoană de sex feminin preşedinte, iarăşi mi se pare discriminarea asta pozitivă de-a dreptul nelalocul ei şi nefirească. (…) Nu sunt adeptul discriminării ăsteia pozitive, deci, din punctul meu de vedere, oricine poate să fie preşedintele PDL sau al României dacă are valoarea necesară.

Reporter: Chiar dacă e femeie?

Cezar Preda: Da.Dar am să revin şi am spus-o. Uitaţi-vă la o chestiune verificată de 20 de ani de democraţie: nu poţi să ajungi primar femeie la o localitate cu peste 700 de metri altitudine. Muntenii noştri nu aleg femei, ei vor bărbat, frumos, drept, roşu în obraz, asta e treaba lor, poţi să le duci tu pe cea mai bună femeie politician. Asta e o verificare, nu o iau ca şi lemă, dar e verificată. Şi, pe acelaşi considerent, cred că preşedintele, care are informaţii şi-şi dă seama, pentru că, ştiţi dumneavoastră, dacă împarţi România în politică între misoginism şi feminism, mai mult te duci înspre misoginism. Asta e o analiză pe care noi numai în încercarea de a demonstra celorlalţi că noi nu suntem aşa, dăm nişte exemple proaste. Dar noi suntem nişte misogini în politică, şi coroborând cu această stare de fapt, cu ce mai are preşedintele, cred că n-a grăit departe de adevăr că românii foarte greu îşi pot alege preşedinte femeie sau PDL un preşedinte femeie. Dar asta nu ca să-i tai elanul Elenei Udrea, că aţi văzut pe urmă că preşedintele a spus că este cel mai bun produs pe care l-a scos PDL în ultimii ani. Deci, (preşedintele – n.r.) îţi dă cu o mână şi cu o mână îţi ia.

Integral la Mediafax

Elena Udrea: Adevarul despre stapanii din presa

Acum o săptămână şi ceva, scriam două articole pe blog despre strategia lui Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu de a scăpa de Guvernul Boc şi apoi de Preşedintele Traian Băsescu. Categoriseam acest plan ca o tentativă de lovitură de stat.

După stenogramele apărute în presă ieri, văd că nu mă înşelam. Aceşti oameni sunt capabili de orice. Însetaţi de putere, pentru ei nu există presă, nu există angajaţi, nu există stat sau ideea de dreptate. În minţile lor există doar interese personale, lăcomie, angajaţii sunt slugi, iar cei care li se opun şi nu vor să le dea statul pe mână trebuie înlăturaţi.

Mizeriile spuse de SOV despre Traian Băsescu arată, fără îndoială, că acesta este un ultim bastion al democraţiei în România. Din păcate, el este asaltat de scribi plătiţi  cu bani grei şi bine cravaşaţi de stăpânii de presă. Aceştia le spun ce să scrie, cum să scrie. Iar „jurnaliştii” angajaţi la SOV şi Voiculescu sunt simpli executanţi, nu degeaba le spuneam eu „dactilografi”. Sau pur şi simplu „tonomate”. Mă gândesc cum se simt unii dintre angajaţii Realităţii, care au pornit atâtea campanii de presă în numele „informării publicului”, iar acum sunt dovediţi simpli executanţi.

Am văzut cu toţii, în stenograme, cât de aproape am fost să le dăm ţara pe mână celor doi. Mircea Geoană lua şi el creionul în mână şi nota pe o foaie, după propriile sale spuse, indicaţiile lui Vântu. Neştiind, în naivitatea sa, că ar fi urmat să fie noua ţintă a prietenului Vântu – după cum prea bine spune şeful Realităţii Tv.

Aţi văzut şi faptul că SOV admitea că aşa-zisa casetă în care Traian Băsescu lovea un copil era o făcătură? Toată presa ostilă ştia asta. Şi totuşi, nimic nu i-a oprit pe cei care ştiau să propage mai departe ideea loviturii. Pixelul albastru a rămas în creierul unora, dar sunt sigură că acum va fi uitat pe vecie.

Totuşi, mă surprinde reacţia anemică a presei de bună-credinţă. Au în faţa ochilor dovada campaniilor de presă care au ca scop doborârea adversarului politic şi nu spun nimic. Nicio reparaţie morală pentru toţi oamenii politici care nu au cedat în faţa şantajiştilor. Pentru toţi oamenii politici în care s-a lovit fără milă, deveniţi peste noapte proscrişi şi duşmani ai poporului. Nimic, toată lumea se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta în condiţiile în care „băieţii buni” o iau de la capăt în fiecare săptămână.

Totul e normal: chiar şi faptul că un afacerist veros a reuşit, după propriile-i spuse, să-l suspende pe Preşedintele în funcţie în 2007. Prin controlul asupra oamenilor politici şi asupra presei. Ei bine, asta este lovitură de stat.

Mă întreb oare câţi politicieni sunt ţinuţi în lesă de aceşti doi moguli. Sunt aceiaşi politicieni care vor să vadă Guvernul căzut săptămâna viitoare, care vor să-l suspende apoi pe Preşedinte. S-au mai cizelat între timp – nu mai merg la spa-uri seara –, dar sunt la fel: oameni acontaţi, ţinuţi din scurt şi cu azimutul bine trasat.

Nu trebuie să lăsăm România pe mâna lor! Cred încă în curăţirea presei româneşti. Cred încă în presa capabilă să se revolte din interior. Cred în jurnaliştii de bună-credinţă care vor îndrăzni să ridice vocea şi să spună că aşa nu se mai poate.

Elena Udrea

Un articol care a generat, intr-o saptamana, peste 900 1000 de comentarii

O mana spala pe alta. Noul “cover” al lui Vintu, Sebastian Ghita, a avut termen la procesul de inselaciune si prejudiciere a statului cu 20 miliarde lei in ziua in care a preluat “managementul” Realitatea TV. DOSARUL cu 54 de termene

In ziua in care prelua “managementul” Realitatea TV cu o contributie de 75 milioane euro (foto de ieri), Sebastian Ghita avea al “n”-spelea termen la  Tribunalul Bucuresti (mai precis: al 54-lea) in cauza dosarului cu numarul 4758/3/2006, avand ca obiect infractiunile prevazute de art 215 al Codului penal, inselaciunea. Prejudiciu: 20 miliarde lei. Amanari in judecata: patru ani (pana acum).

Conform unei stiri mai vechi a fostului ziar Gardianul, cele noua persoane trimise in judecata de procurorii Parchetului General sunt acuzate de prejudicierea statului roman cu peste 20 miliarde lei, prin afaceri cu produse petroliere. Inculpatii acestui dosar sunt Dan Constantin Grigoriu, Dan Florin Berendel, Gheorghe Romulus, Lalu Ioan Gheorghe, Alexandru Lenghel, Dan Mircea Nicorici, Stela Stefan, Iriza Stefan si celebrul patron al grupului Asesoft Ploiesti, Sebastian Ghita – nasul de cununie al fostului ministru al economiei Codrut Seres.
 
Potrivit procurorilor, acestia s-ar fi asociat in vederea comiterii de infractiuni, inselaciune, fals in declaratii si fals material in inscrisuri sub semnatura privata. Infractiunea ar fi constat, potrivit anchetatorilor, in aceea ca, in perioada ianuarie-mai 2001 acestia ar fi obtinut produse petroliere de la rafinarii fara a mai plati taxa de drum.
 
Pentru aceasta, ar fi declarat ca respectivii carburanti urmau sa fie folositi in alte scopuri decat circulatia pe drumurile publice. In realitate, acestia ar fi vandut succesiv produsele petroliere, incluzand ilegal in pret taxa de drum si insusindu-si diferenta de valoare.
Sa tot ajungi milionar “de Top” asa!

Vezi si BadPolitics.ro: Marile afaceri media ale noului boss de la Realitatea, Sebastian Ghita

sebastian ghita 150x150 Marile afaceri media ale noului boss de la Realitatea, Sebastian Ghita

——————————–
Tribunalul Bucuresti
Număr unic dosar (Număr anterior): 4758/3/2006
Înregistrat în data de: 2 Februarie 2006
Obiectul cauzei: înşelăciunea (art. 215 C.p.) – al.1,2 ,5 cp
Materia juridică: Penal
Stadiu procesual: Fond

PĂRŢI:
  1. Ghiţă Sebastian Aurelian – Inculpat

(more…)

Patul in care Ioana Tariceanu isi pierdea zilele si noptile departe de sotul ei, prim-ministrul Romaniei. FOTO

Acesta este, alaturi de presupusul amant al Ioanei Tariceanu. Povestea, in exclusivitate, la Intamplari savante – de Camelia Tabacu.

Un scurt remember si la Bomba: Incornoratul Tariceanu. Noua amanta a lui Sebastian Vladescu, Laura Rotileanu, a acoperit-o pe sotia lui Calin Popescu Tariceanu, Ioana, pe cand isi insela barbatul-premier. UPDATE: Material cenzurat de “Ziuaveche” rau punct ro

Dan Puric despre “nationalismul masonic diferit de nationalismul comunist” si “atacul la intimitate” savarsit prin stenogramele borfasilor de presa ai lui Vintu si Voiculescu

Dan Puric: “Pana in 1989, destinul profesionalismului si al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politica, fiind monocefala, intretinea valorile pentru a se legitima prin ele, le instrumenta in scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de nationalism comunist sau de comunism pur si simplu.

Rep: Nationalismul comunist nu e cumva o aberatie, o struto-camila? Comunismul este in esenta cosmopolit, internationalist, iar nationalismul tine mai mult de doctrinele de dreapta…

Dan Puric: Cei care au inventat comunismul l-au facut initial internationalist. Pe parcurs, li s-a stricat jucaria si s-a ajuns la nationalismul de tip comunist, care este diferit de nationalismul crestin-ortodox sau cel de tip masonic. ”

Integral in… Saptamana Financiara a domnului turnator Felix Voiculescu

Si in apararea borfasilor de presa ai turnatorului SoriNus Vintu in… Jurnalul National, tot al domnului turnator la Securitate Felix Voiculescu

Dan Puric: “Repet, dacă s-ar întâmpla asta ar fi comentariul meu, că este un atac la intimitate. Şi ar fi ceva ilegal. Neconstituţional. Iar ce se întâmplă acum în România, cu stenograme şi alte cele. Astea ţin nu de siguranţa naţională, ci de NE-siguranţa naţională”

Despre “nationalism comunism”

Laszlo Tokes:Exerciţiul românizării erei naţionalist-comuniste, scos la iveală în Raportul Tismăneanu, care se referea, în perioada aceea, la localităţile mai mari din Secuime, se petrece şi în zilele noastre, la o scară mai mică şi cu o intensitate mai redusă. Vor fi interesante de urmărit datele relevate de recensămîntul din 2011, în primul rînd în judeţul Covasna şi în special în Sfîntu Gheorghe.”

Interviu in publicatia Catavencu a turnatorului SoriNus Vintu

Vladimir Tismaneanu: “Comunismul national romanesc s-a convertit, din ratiuni ce pot fi discutate cu alt prilej, in neostalinism radical, imbratisand obsesiile nationalismului integral interbelic.”

“Sociologia comunismului” – Revista “22” a GDS, centrala ne0kominternului din Romania

Mircea Platon: O fantomă bîntuie România: Vladimir Tismăneanu

Schimbarea la fată a României – sustine Tismaneanu – … a fost „una dintre principalele manifeste ale fascismului european în versiunea «national bolsevică»”.
Asadar, dacă Iliescu e „fascist”, Cioran e „national bolsevic”. Ceea ce urmărea în acest fel dl Tismăneanu era să poată spune că între „nationalismul” românesc si comunism există o continuitate, că dictatura comunistă e o consecintă a nationalismului-legionar si că, de exemplu, cartea lui Cioran apartine „impetusului care a ajutat la edificarea unei dictaturi fasciste în România, sîngeros preludiu al celeilalte, nu mai putin sîngeroase, tiranii comuniste.” Un „preludiu”, asadar o miscare de deschidere, o miscare care anunta comunismul, care a adus comunismul.

Integral in  Convorbiri literare

NO COMMENT

Rezultatele alegerilor din masonerie. Primul tur de scrutin confirma previziunile publicate de Roncea.ro: Mircea Gheordunescu vs Radu Balanescu. FOTO cu sorțunații “MAAU” de la un “Convent” MLNR de pe Masonic Forum

Masonul razvratit Florin Ghiulbenghian informeaza: Finala previzibila

“Rezultatele finale au facut inconjurul Obedientei si au fost transmise pe SMS in toate zarile incepand cu ora 19:30.
Acum au ajuns deja la mai multi profani decat Calfe si Ucenici exista in Marea Loja, deci le putem publica si noi dupa ce le-am primit de la doi profani (verificati si cunoscuti ca nu sunt Frati).
Conform previziunilor noastre si a multor Frati si Ateliere, avem o finala intre doi exponenti a doua ”curente” distincte din cadrul Obedientei, Mircea Gheordunescu (foto stanga) si Radu Balanescu (foto dreapta).

Detaliile finale sunt urmatoarele, conform mesajelor si e-mailurilor primite:

MG = 152 Nominalizari Validate (163 Nominalizari Exprimate – 11 Nominalizari anulate)
RB = 134 Nominalizari Validate (149 Nominalizari Exprimate – 15 Nominalizari anulate)
TC = 132 Nominalizari Validate (136 Nominalizari Exprimate – 4 Nominalizari anulate)
CV = 53 Nominalizari Validate (62 Nominalizari Exprimate – 9 Nominalizari anulate)
NF = 45 Nominalizari Validate (48 Nominalizari Exprimate – 3 Nominalizari anulate)
Simion = 1 Nominalizari Validate (1 Nominalizari Exprimate – 0 Nominalizari anulate)
Giurascu = 1 Nominalizari Validate (1 Nominalizari Exprimate – 0 Nominalizari anulate)
Gogescu = 0 Nominalizari Validate (0 Nominalizari Exprimate – 0 Nominalizari anulate)

Total Nominalizari exprimate 561 dintre care 43 Anulate.

Explicatiile echipelor de Campanie cu privire la diferentele dintre estimari si rezultate au fost variate si unele chiar pertinente.
Va vom explica parerea noastra cu privire la anumite schimbari ce s-au constatat si care reprezinta diferente mari fata de estimarile ce s-au facut pe parcursul intregii perioade nerecunoscuta ca si „campanie”:

– pe schimbarea de macaz la varf a “scotienilor” si-au schimbat optiunea aproximativ 40 Loji. Nu e cazul sa le dam numele, dar se stiu foarte bine in Obedienta si se stiu si ele. De fapt se va vedea la votul final care a fost optiunea lor reala si care a fost cea impusa.
– si in ziua numararii nominalizarilor, vineri 22 Octombrie, peste 10 Loji, prin membri ai acestora, au sustinut ca nominalizarile lor erau favorabile unui tandem si la deschiderea plicurilor, pe documentul oficial era nominalizat alt tandem. Punem asta pe seama faptului ca cei care au dat informatia nu au spus adevarul, nicidecum ca s-ar fi completat altfel decat a votat Loja
– in urma presiunilor si amenintarilor directe (daca este cazul, dupa Convent vom publica exemplele concrete si e-mail-urile primite de la cei in cauza) s-au mai “schimbat” inca 20 de Loji.

Ca si concluzie, vorbim de 70 Loji = ~140 nominalizari care si-au schimbat destinatarul intre ceea ce s-a declarat la interogarea pt sondaj si ceea ce s-a decis in Loja.
Pentru a verifica cat de apropiat de rezultatul final a fost estimarea noastra va mai informam ca totalul nominalizarilor exprimate (cu cele 43 anulate) a fost de 561, iar estimarea noastra a fost ca nu se vor acorda mai mult de 570 Nominalizari.

Deci modelul nostru matematic este corect in conditiile in care ceea ce s-ar fi declarat se regasea pe buletinele de Nominalizari.

Speram ca in urmatoarea perioada sa gasim o mai mare deschidere de la ambele echipe ale candidatilor si sa putem sa va dam informatii cat mai exacte pentru a va face o idee si o impresie corecta inainte de a va afla direct sau prin reprezentantii Lojii in fata buletinului de vot.
Stim ca nu mai este posibla “campania”, ceea ce ne indreptateste sa credem ca finala era previzibila de la intocmirea decretului cu privire la desfasurarea acesteia.

In afara intrebarilor existente pe acest blog, asteptam propuneri de intrebari venite din partea voastra, pe care le vom trimite candidatilor.

MAAU (“Marele Arhitect al Universului” – nota mea) sa ne vegheze si sa ne arate calea cea dreapta.

Publicat de MASON-PRESS”
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova