Vă invităm miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00 de Sfantul Pavel Marturisitorul să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu: prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP actorul Vasile Muraru, d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video) monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă şi Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.
Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului
Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea
Prof. Ilie Badescu
„Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)
Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!
În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!
Iesirea din comunism n-a insemnat intrarea pe o cale dreapta spre o noua societate, cum ne spun teoriile schimbarii. Din contra. Acea iesire a fost comparabila cu intrarea într-un peisaj potrivnic, cu multe furtuni si turbulențe care-au preschimbat perioada aceasta intr-un interregn mai degraba decat într-o fază de tranziție. Interregnul este anarhic, lipsit de direcție, departe de un standard definițional. Primul obstacol a fost cel al sistemului de gandire. Elita guvernatoare a împins poporul român în mentalitatea acelor populații insulare care așteaptă un salvator din lărgimea oceanului, de peste mări.
Salvatori externi nu există și lucrul acesta se poate dovedi cu mersul lucrurilor în cele două cicluri de câte zece ani. Dacă în anii 90 din largul oceanului economic se zăreau la orizont marile corăbii salvatoare ale marilor metropole, începând cu 2001 aceste corăbii au dispărut deja sub linia orizontului căci criza izbucnită atunci a a fost asemenea unui tsunami care a împins slavatorii înapoi cu o forță pe care o masoară uriașul deficit provocat de marea disproporție dintre pasivul în lichidități al băncilor și activul nelichid plasat în investiții de lung termen și în împrumuturi substandard. America s-a trezit brusc în criză de lichidități ceea ce a preschimbat dolarul într-o adevărată fata morgana a celor care tocmai circulau pe imensitatea oceanului economic.
Pentru a ieși din criză s-a inventat piața swap-urilor, adică a achiziționării activelor cu risc de neplată (care încorporau deficite, ipoteci substandard etc.) ceea ce a transformat medicul financiar-bancar al planetei în vraci otrăvitor fiindcă banca garanta și ea cu derivate. În 2008, de pildă, swapurile s-au înmulțit „atingând o valoare pe hârtie de 60 de trilioane de dolari” devenind, cum precizează Roubini „cea mai importantă sursă a riscului sistemic” al lumii. Care metropolă mai putea veni în chip salvator din largul oceanului economic al lumii?
Neatenția, inabilitatea de a privi lumea în culorile sale reale au condus clasa politică la un gest asemănător cu consumul narcoticelor. Instalarea în această așteptare soteriologică a devenit cel mai nenorocit narcotic și primul obstacol social al României. Putem spune că opțiunea aceasta în forma ei soteriologică a creat un imens ”hazard moral” (încrederea într-o promisiune echivalentă cu instalarea într-o așteptare irealistă, care la sfârșit aduce nu salvare ci eșec spre dezastru), escaladat cu fiecare ciclu electoral. Fenomenul acestei încrederi de tip soteriologic are o anume recurență și revine ori de câte ori societatea se află în crize majore. Un atare fenomen a fost cercetat de către Roubini pe cazul opțiunii Greenspan, care a nutrit așa de mult speranța piețelor într-o intervenție salvatoare încât hazardul moral a dobândit proporții catastrofale din care s-a nutrit apoi cerul baloanelor speculative care pluteau deasupra piețelor americane și mondiale.
Opțiunea soteriologică a clasei politice românești a creat un hazard moral pe care l-a accentuat spre catastrofic refuzul clasei politice de a-și folosi autoritatea pentru a proceda la regelementări care ar fi controlat dansul frenetic al frontierelor libere pe teritoriul României. Un exemplu este piața restituirilor. În Ungaria guvernul a intervenit și a fixat un prag maxim la 100 000 de dolari americani pentru cea mai mare restituire. În România s-a preferat politica nonintervenției încadrabilă tipologic în ceea ce este cunoscut ca „opțiunea Greenspan”, adică în refuzul sau amânarea oricărei intervenții reglementative care ar fi controlat sălbăticia noilor piețe și astfel s-a ajuns la rezultate monstruoase de tipul celor ilustrate de restituirile frauduloase de terenuri și proprietăți, ca în Ardeal, unde au fost împroprietăriți nelegal familiile celor ce fuseseră despăgubiți de statul român la finele primului război mondial în urma procesului optanților.
Gândirea pe toată durata celor circa 25 de ani de fază ascendentă ai ciclului Kondratiev (1974-2001) a fost una prudențială și instituția de la vârf a acestui sistem de gândire a fost Comitetul Basel de Supraveghere bancară, creat în 1974, înființat de Guvernatorii Băncilor centrale ai grupului de țări G 10, deci ai marilor metropole. Într-un raport al Comitetului se preciza: „Slăbiciunile din sistemul bancar al unei țări, fie ea dezvoltată, fie în curs de dezvoltare, pot să amenințe stabilitatea financiară atât în țara respectivă cât și pe plan internațional” (apud Roubini, p 141-142). După declanșarea crizei, de fapt de prin 2001 deja apar la orizont nu corăbii salvatoare ci cuirasate amenințătoare.
Neșansa Europei de sud-est a fost să reintre în sistemul capitalist mondial sub semnul unor întâmplări pe care o guvernanță încrezătoare și naivă nu avea cum să le controleze, precum: inovarea financiară (acum se inventează sistemul bancar din umbră, cum a fost denumit), politica banilor accesibili, (legată și de intarea în ciclul Greenspan), eșecurile statului și ale sistemului bancar paralel. Una dintre inovațiile financiare este monetizare timpului viitor, al generațiilor de mâine. Fenomenul a fost denumit supraîndatorare. Când raportul dintre veniturile gospodăriei și datoria ei în SUA atinge raportul de 135% ne dăm seama că o asemenea gospodărie nu va plăti cu capitalizarea timpului prezent ci al timpului de mâine, adică va lăsa moștenire o îndatorare sau o sărăcie, deci tot o îndatorare. Mecanismul utilizat este acela al garantării titlurilor de valoare cu credite ipotecare. Aceasta a fost marea inovație a sfertului de mileniu. Fenomenul este explicat de către Roubini. Modelul tradițional al creditului, ne spune marele economist, se baza pe inițierea unei relații de creditare după modelul inițiere-deținere. Creditul se stingea în timpul prezent pe măsură ce creditatul își plătea ratele la credit și principalul. După inventarea titlurilor de valoare garantate cu credite ipotecare și a pieței obligațiunilor emise pe baza unui portofoliu de credite s-a născut un sistem nou care deja derula operații financiar-bancare cu ceea ce ținea de un viitor incert (căci creditele încă nu provocaseră nici o plată când deja obligațiile erau vândute pe piața titlurilor garantate cu astfel de credite). În felul acesta s-a ivit un model nou, conchide Roubini: inițiere-distribuire, care permitea bancherului să vândă obligațiile înainte ca ele să se fi stins și astfel s-a născut o piață care opera în contul timpului viitor, sporind enorm valoarea pe hârtie a acestor titluri garantate cu creanțe ipotecare, deci cu o muncă viitoare. Comerțul cu timpul viitor al împrumutătorului atinge praguri uriașe, care, doar în America atingea în 2006, precum s-a menționat, 60 de trilioane de dolari. Mecanismul poate fi regăsit la nivelul statelor. Când un stat atinge o îndatorare care trece de capacitatea sa de plată, el va glisa datoria spre un timp viitor asimptotic adică își va îndatora poporul pentru vecie.
O altă cauză obstaculară a fost vremea smintită de frică în care a intrat lumea începând cu marea criză (care atinge pragul de sus în 2007-2008). Ea a generat o „panică de secol XIX” care s-a propagat „cu o viteză de secol XX” (Roubini, 157). Nimeni, nici o elită nu mai putea gândi relaxat. A fost totuși un moment de mobilizare sistemică datorată băncilor centrale, care au aruncat colaci de salvare, în toată lumea, „băncilor mici și instituțiilor financiare de toate tipurile” (ibidem). Momentul acela, însă, nu s-a tradus peste tot în politici de salvare, ci din contră, în politici de înăsprire peste pragurile de suportabilitate a populației ceea ce a condus la o prăbușire a încrederii în instituțiile statelor. Marea panică a adus după sine marea neîncredere, adică o criză de legitimitate cum n-a mai fost de pe vremea prăbușirii imperiilor la începutul secolului al XX-lea. Din păcate, acum nu imperiile sunt vizate ci statele naționale. Această criză de încredere a devenit cel mai greu obstacol în calea spre o societate bună. Alianța tacită sau croită a băncilor centrale n-a fost urmată, la momentul doi al crizei, de o alianță a guvernelor naționale, astfel că instrumentul înlăturării neîncrederii n-a existat. Pe acest fond s-a produs primăvara arabă (movement of rage, cusintagma lui K. Jowitt) și tot pe acest fond s-a declanșat insurecția populară (insurectionary movement) în Estul Europei contra expansiunii marilor corporații. Popoarele au luat inițiativa, adică au inițiat, în stilul lor, operații de apărare, dar din păcate reacțiile guvernelor întârzie, rămân prea încete. Se distinge totuși modelul polonez, de pildă, care a reușit să edifice o mare societate mixtă americano-canadiano-poloneză cu o proporție acționară de 1/3. Alt model este cel francez urmat și de bulgari prin care se interzic unele tipuri ale industriei extractive cu mare risc ecologic, precum exploatarea gazelor de șist. Modelul românesc e și de această dată cel bazat pe o bâlbâială prelungită a celor aflați la cârma țării, care nu au curajul să ia taurul de coarne și să spună „Nu” operațiunilor riscante, precum au spus francezii și bulgarii, nici nu se mobilizează prin vreun impuls antreprenorial ca al polonezilor ori printr-un fel de reacție naționalistă precum a ungurilor. Guvernanții români se bălbâie, arată că ori nu știu ce vor ori nu sunt în stare să aplice ceea ce știu. Pe acest fond criza de legitimitate se prelungește și fenomenul ocupării Pieții Universității devine unul endemic, ca o boală netratată.
Un alt obstacol se referă la împingerea României într-un fel de războaie de tip nou pentru care n-a existat nici o pregătire. În 1995 am avertizat în cadrul Clubului de la Sinaia asupra războiului logistic care fusese declanșat în România în cadrul marelui proces de rapidă dezindustrializare a țării. Exemplul cel mai coincludent este cel al modului în care a fost falimentate o binecunoscută oțelărie electrică, prin rupturi repetate ale legăturilor cu furmizorii de energie electrică, ceea ce avea ca efect înghețarea odată cu oțelul și a furnalului, provocând astfel scoaterea definitivă din uz a unui asemena furnal. Teoria pieței libere ne spune că e firesc ca furnizorul de energie să întrerupă furnizarea de îndată ce plata este întârziată. Teoria modernității reflexive (U Beck) ne spune, însă, că în aceste situații intervenția statului este obligatorie. Faptul că privatizarea s-a făcut fără de nici o prevedere și deci condiționalitate arată esența războiului logistic care vizează tocmai crearea unor astfel de sincope. Al treilea obstacol a fost sistemul de gândire pe care s-a fundamentat procesul reformei. Acesta s-a materializat în cele două legi; legea 18 a fondului funciar și legea 15 a fondului industrial. Cele două legi atestă un sistem eronat de gândire din care a ieșit reforma oligarhică și o altă fațetă a războiului logistic. Acest sistem de gândire a fost marea piedică în calea spre o societate bună, adică o societate care ne permite să trăim toți sub o nouă calitate socială și deci sub un standard civilizațional înnoitor. Prin urmare alternarea războiului logistic și a reformei oligarhice a fost cauza principală a impasului actual. Un alt obstacol a fost profilul actorului chemat să inoveze. Acesta a fost nu un inovator ci un anarhist. Inovatorul se vede în ceea ce Schumpeter a numit „distrugerea creatoare”. Anarhistul împlinește doar prima parte a sintagmei: distrugerea. S-a distrus enorm și nu s-a creat mai nimic în afara imperiilor de carton ale baronilor reformei. Al cincilea obstacol a fost defecțiunea mașinăriei morale, abandonul imperativului moral în tot și în toate, Familia a crezut că singura ei datorie este instruirea copiilor și așa au ieșit amatorii de hârtii galbne numite diplome, care acoperă un trist deficit de capital intelectual și moral. Defecțiunea mașinăriei morale s-a agravat prin instaurarea puterii statului magic. Au apărut diseminatori de televiziuni locale care au început să transmită non-stop filme pornografice, astfel că totalitarismul sexual s-a instaurat cu o rapiditate uimitoare și cu efecte devastatoare, adăugate la cele ale dependenței de TV și de internet. Înlocuirea statului ideocratic cu „statul magic” (Huxley) a fost perceput ca o eliberare când în realitate el a fost o nouă robie. Lanțurile ruginite de fier au fost înlocuite cu lanțuri lucitoare de aur sau de argint dar tot lanțuri doar că lasă iluzia adusă de efectul luciului hinotizant. Al șaselea obstacol a fost defecțiunea mașinăriei gândirii prin vânătoare miturilor, a simbolurilor, a credinței, care sunt operatori strategici în economia gândirii. S-a născut astfel o economie a gândirii eronată, dacă ținem seama de faptul că un simbol este, cum spune Acad Tudorel Postolache, o ”bibliotecă a oralității condensate”. Figura unui erou, mitul și simbolurile, invocarea geniului eponim și deci a operei eponime, sunt mijloce unice ale performanței economiei de gândire și tocmai acestea au fost distruse de către actorii reformei din cultură, adică de noii anarhiști. Mașinăria gândirii poate fi acaparată de sisteme de gândire eronate și astfel conduce la grave eșecuri. La startul modernității noastre, misiunea „reparării” mașinăriei gândirii moderne românești a fost asumată de geniul lui Eminescu. Acesta a apărat gândirea românească de eroarea preluării mecanice a marilor teorii care erau total inoperante în sistemul realității românești. Rând pe rând, Eminescu a eliberat economia noastră de gândire de utilizarea mecanică a teoriei salariului natural a lui Ricardo, a teoriei avantajului comparativ, propunând în schimb premizele teoriei costurlor aferente, iar în replică la teoria fiziocratică a muncii țărănești Eminescu dovedea că munca industrială are o valoare augmentată de capitalul tehnic încorporat, în locul teoriei darvinistă a selecției celui mai adaptat a propus teoria selecție sociale negative etc. etc. Eminescu a fost atunci salvatorul de geniu al economiei gândirii teoretice românești și reparatorul genial al unei mașinării de gândire pe cale de a se gripa. Nimeni n-a preluat misiunea lui Eminescu la startul acestei a doua tranziții, cum s-ar putea denumi revenirea la capitalism după interregnul comunist.
Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfantul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.
Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului
Teologul si bioeticianul Virgiliu Gheorghe, cunoscut prin numeroasele sale lucrari despre pericolele televiziunii si ale internetului (disponibile AICI), sustine astazi, la Sibiu, doua conferinte. La invitatia Organizaţiei tinerilor din Sibiu, de la ora 18.30, Virgiliu Gheorghe va avea în Aula “Avram Iancu” a Facultăţii de Litere şi Arte, B-dul Victoriei, nr. 5-7, o prelegere cu tema “Revoluţia sexuală, feministă şi mediatică şi familia secolului XXI”, informeaza Familia Ortodoxa.
Ceva mai devreme, in cadrul Targului de Carte Religioasa, de la Biblioteca Astra din Sibiu, Str. George Baritiu, nr. 5-7, incepand cu ora 17.00, Virgiliu Gheorghe va sustine si conferinta “Familia ortodoxa in fata lumii mass media” si va lansa Albumul de fotografie si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul” aparut la Editura Mica Valahie si realizat de fotografa Cristina Nichitus Roncea in memoria marelui duhovnic al Ortodoxiei romanesti, Parintele Justin Parvu.
Evenimentul oficial de lansare va avea loc in prezenta autoarei, la Libraria Sophia din Bucuresti, Str. Bibescu Voda nr. 19, miercuri, 6 noiembrie, de Sfantul Pavel Marturisitorul, la orele 19.00, cu participarea profesorului Radu Ciuceanu, directorul INST, fost detinut politic, membru AFIAP, a actorului Vasile Muraru si a parintelui Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda. Se va prezenta si cuvantul doamnei Aspazia Otel Petrescu despre autoare si lucrarea “Parintele Justin Marturisitorul“.
Totodata, astazi, la Bucuresti, va avea loc urmatorul eveniment, semnalat de Basarabia-Bucovina.Info:
Fundația Europeană Titulescu organizează joi, 31 octombrie a.c., orele 16:00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47, masa rotundă cu tema Istorie și actualitate în destinul românilor de dincolo de Prut. Cu acest prilej va fi lansat volumulProblema Basarabiei în lumina principiilor actelor juridice internaţionale, al autorului Dumitru Th. Pârvu, editat de prof. dr. Ion Constantin.
Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu. Vor participa: prof. univ. dr. Mircea Druc; prof. univ. dr. Tudor Panțîru: Ion Constantin, editor; George G. Potra, istoric; Ion Negrei, cercetător, Asociația Istoricilor din Republica Moldova; Petre Otu, director, Ministerul Apărării Naționale; Gheorghe Cojocaru, cercetător, Academia de Științe a Moldovei.
In incheierea materialului distinsului profesor Ion Constantin, Basarabia-Bucovina.Info, un portal care functioneaza sine die cat si sine ira et studio, ofera drept cadou cititorilor sai intreaga lucrare de referinta a maiorului Dumitru Th. Pârvu, un ofiter cum nu prea se mai gasesc astazi in slujba Romaniei, fie ei in uniforma sau in civil.
Ziarul Ceahlaul: Vasile Muraru despre părintele Iustin Pârvu
Minunea primei icoane de la Mănăstirea Petru Vodă aduse de actorul născut în comuna Girov
”Cine vede acum raiul ăla care s-a făcut la Poiana Teiului crede că aşa a fost dintotdeauna. Acolo nu a fost nimic. A fost o poiană unde toţi care eram din zonă păşteam vacile, visam, ne jucam. A fost viziunea părintelui Iustin Pârvu să întemeieze pe locul respectiv o mănăstire. Şi iaca pe locurile alea ce a putut face! Şi de la ce a început?…, dintr-un container unde ţinea slujbele şi venea lume, dormea acolo. Părintele mai mult priveghea, nici nu ştiu când dormea.
I-am spus părintelui că vreau să fac şi eu ceva deosebit pentru mănăstire. Vreau să donez icoana de praznic a mănăstirii cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. – Da, cum vrei, a zis părintele.
Şi am plecat în turneu prin ţară, am vorbit cu pictori de la Tulcea, de la Sibiu. Şi la un moment dat , la Târgovişte, naşul băiatului meu, care era directorul CEC-ului, auzind cum vorbeam la telefon cu pictorii de icoane, mi-a zis: – Păi am un pictor de icoane, soţia lui lucrează la CEC. Hai să mergem până la el acasă, să vorbim cu el. Pe pictor îl chema Oprea şi picta la Cristeşti o biserică. I-am spus: – Aş vrea o icoană de hram pentru o mănăstire, dar n-am spus ce hram. – Sigur, am una pictată deja, o recondiţionez. V-o aduc acuma, să vedeţi dacă vă place mărimea. Şi ce credeţi că a adus – chiar icoana cu sfinţii Arhangheli , exact hramul mănăstirii Petru Vodă. Vă daţi seama ce am simţit – era o minune. Am dus-o părintelui. Întâi a pus-o la un loc de cinste, în biserică. Pe urmă, apărând icoane ferecate în argint, a pus-o în paraclis, apoi la protocol – fiind o icoană de suflet”, a mărturisit emoţionat maestrul Vasile Muraru într-un interviu acordat acordat jurnalistului Victor Roncea și postat de acesta pe mai multe site-uri, scrie ziarul Ceahlaul.
Parintele Cleopa catre Vasile Muraru despre Parintele Justin: “Să ţii aproape – îţi va fi de mare ajutor”
Marturisirea lui Vasile Muraru despre Parintele Justin Parvu a fost reprodusa cuvant cu cuvant de portalul oficial al Manastirii Petru Voda, fiind considerata importanta pentru reliefarea valorii legaturii Duhovnicul Neamului cu mirenii si a ascultarilor pe care le-au facut si le fac ucenicii Parintelui intru slava lui Dumnezeu si a neamului romanesc:
“Actorul Vasile Muraru, născut în comuna Girov, l-a cunoscut pe Părintele Justin încă din anii 60-70, cînd era la Mănăstirea Secu. De atunci a rămas cu multă evlavie către sfinţia sa şi peste ani, cînd părintele a întemeiat Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli – Petru Vodă, s-a implicat în construcţia mănăstirii şi în obţinerea aprobării sinodale pentru ridicarea de la statutul de schit la cel de mănăstire. Chiar dacă aceste lucruri le acoperă cu discreţie şi modestie, Părintele Justin i-a rămas întotdeauna recunoscător pentru sprijinul activ şi permanent dat mănăstirii noastre. Interviul de mai jos a fost luat de ziaristul Victor Roncea în ziua de 16 Octombrie 2013, după ce acesta i-a oferit albumul de fotografie „Părintele Justin Mărturisitorul”.”
Miercuri, 30 octombrie, orele 16:00, Fundaţia Europeană Titulescu are onoarea de a primi vizita prof. Ernest H. Latham, istoric şi fost diplomat american la Bucureşti în anii ’80, un experimentat cunoscător al realităţilor româneşti şi un admirator şi promotor al valorilor noastre tradiţionale. Domnia-sa se va adresa publicului FET, încercând să schiţeze o radiografie a tabloului politic american actual. Expunerea d-lui Latham – cu tema American Policy: Winds and Whirlwinds – va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Dl. Adrian Nastase, preşedintele FET, va modera evenimentul care se va desfăşura exclusiv în limba engleză şi care va avea loc, ca de obicei, la Casa Titulescu, în Şos. Kiseleff nr. 47, sector 1, Bucureşti, informeaza titulescu.eu.
“— Băi românilor, aveţi ceva arme prin portbagaj ?
A fost singura întrebare cu care ne-au întâmpinat grănicerii bulgari, încă ciupiţi de veselia nopţii de Revelion. De două ore era deja 1 ianuarie 1990. Plecaserăm cu aproape patru luni în urmă dintr-o ţară comunistă şi ne întorceam în alta, ziceam eu, liberă, vedetă europeană, plină de morţi, de terorişti, dar şi de fapte de mare curaj.”
Următoarea carte a scriitorului american, „Aliaţi incompatibili. Romania, Finlanda, Ungaria si al-Treilea Reich”, va fi lansată în noiembrie, a dezvaluit Larry Watts. Pana atunci, informeaza Ziaristi Online, specialistul in intelligence si secretele istoriei va putea fi gasit la Woodrow Wilson Center, ca expert si cercetator, cu o tema ce care ca titlu “Romania and the Search for an End to the War in Vietnam, 1965-1974″
“Ceea ce constituie un neam este ceva mai adanc decat rasa in acceptia ei biologica. Ceea ce constituie un neam este o realitate care sta la incheietura metafizicii cu istoria, o unitate de soarta, de destin in timp, unitate pentru care pamant, sange, trecut, lege, limba, datini, obicei, cuget, credinta, virtute, munca, asezaminte, port, dureri, bucurii si semne de traire laolalta, stapaniri si asupriri constituie doar chezasii, semne de recunoastere, peceti, temeiuri. Suportul principal al unui neam variaza de la o vreme la alta, cu semnul principal de recunoastere al celor ce-l alcatuiesc. (…) Actual, neamul nostru nu este decat ceea ce vom fi noi in stare sa facem din el.”
Mircea Vulcanescu (3 martie 1904, București – 28 octombrie 1952, Aiud), Martir pentru Hristos si neamul sau romanesc
Extras din ”Dimensiunea romaneasca a existentei”, capitolul ”Omul romanesc” – titlu folosit de doamna Sabina Ispas si fotograful Emanuel Parvu pentru o bijuterie de lucrare despre Scoala sociologica Dimitrie Gusti (foto coperta mai jos)
Foto sus: Cristina Nichitus Roncea – Sculptura in bronz realizata in 1985 de regretata artista Valentina Bostina si daruita familiei si orasului Bucuresti de dl. Ion Papuc, scriitor si filosof, sotul regretatei sculptorite.
Mărturia lui Nicolae Crăcea: Ultima tortură pentru Mircea Vulcănescu
S-a întâmplat să fiu scos pentru tortură în aceeaşi serie cu Mircea Vulcănescu.
Torturarea mea s-a terminat şi acum zăceam aruncat într-un colţ pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-a torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu ştiu câta oară) a căzut în nesimţire. Era plin de sânge. Un ţigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăngănea în dreapta şi-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil zglobiu, în joacă.
Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am târât puţin ca să îi îmbrăţişez capul şi să-l încurajez. Se vedea că nu este mort. Ţiganul care îl târa m-a îndepărtat cu o lovitură de bocanc în piept, care mi-a tăiat respiraţia.
Cred că aceasta a fost ultima tortură pentru bravul bărbat. Îmbăindu-l cu apă rece pentru a-şi veni în fire, a contractat o congestie pulmonară şi după câteva zile a murit, sporind mormintele necunoscuţilor de pe câmpul din vecinătate cu încă unul.
Constat că oculta comunistă a lansat o versiune (mincinoasă, dar verosimilă) că Mircea Vulcănescu ar fi murit în alte circumstanţe şi n-a fost asasinat de administraţia închisorii după cum am mărturisit eu.
Mănăstirea Putna a câștigat procesul prin care DGFP Suceava, ca reprezentant al statului român, a contestat, în 2011, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 14 hectare de teren ce constituie vatra mănăstirii, cuprinzând biserica, muzeul, gospodăria, arhondaricele și anexele.
Următoarea carte a scriitorului, „Aliaţi incompatibili”, va fi lansată în noiembrie, a dezvaluit Larry Watts. Pana atunci, informeaza Ziaristi Online, specialistul american va putea fi gasit la Woodrow Wilson Center, ca cercetator.
Dupa presedintele Statelor Unite ale Braziliei, alti peste 30 de sefi de state sau guverne, aliate ori prietene ale Statelor Unite ale Americii, au luat act de faptul ca avut comunicatiile – oficiale si private- interceptate de Agentia Nationala de Securitate a S.U.A., liderul mondial al spionajului electronic total.
Titlul si continutul materialului domnului Plesu amintesc, desigur, pentru cunoscatori, de “saturarea de Romania” a “independentistului” “transilvanean” Sabin Gherman. Nu e de mirare: astazi, cand Romania e stransa din ce in ce mai tare in clestele ruso-maghiar (adica ruso-rus), trebuie si agentul partenerului de pact al lui Putin sa se sature de Romania. E si normal, de altfel. Daca ii cer nemtii inapoi milionul de marci primit pe cand era ministru de Externe?
În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relaţii, prin extrema sa atenţie faţă de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruie lui Hristos, umanitatea este tămăduită şi înnoită. Cum se manifestă în mod concret această umanitate înnoită? Sfântul lasă să se întrevadă faţă de fiecare fiinţă umană un comportament plin de delicateţe, de transparenţă, de puritate în gânduri şi în sentimente.
Delicateţea sa se răsfrânge chiar şi asupra animalelor şi a lucrurilor, pentru că în tot şi în toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu şi pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare şi indiferenţă. El respectă pe fiecare om şi fiecare lucru şi dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.
Sfântul Isaac Sirul spune despre compasiunea sfântului: „Ce este un suflet, o inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură: pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor îi face pe sfinţi să verse din ochi şiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă şi intensă care stăpâneşte inima sfinţilor îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neînsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi, chiar şi pentru animale, pentru duşmanii adevărului şi pentru cei ce le fac rău“ [1].
November 4th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
