La inmormantarea lui Constantin Noica. In prim plan Adrian Paunescu, Nicolae Steinhardt, Constantin Barbu, Mihai Sora. Gabriel Liiceanu. Privirea monahului de la Rohia catre catharul de la Paltinis spune totul.
Motto: In “Jurnalul de la Păltiniş” nu s-a scris „nici un cuvânt, nici un cuvinţel, despre acei (numeroşi) care şi ei şi-au dovedit ataşamentul pentru tine, dragostea, aprecierea, respectul, nu mergând cu trenul şi autobuzul de la Bucureşti la Păltiniş, ci cu duba de la Bucureşti ori Piteşti la Gherla, Jilava, Aiud şi alte locuri asemănătoare”. – Extras dintr-o scrisoare a Monahului Nicolae Steinhardtcatre filosoful Constantin Noica interceptata si copiata de Securitate (DUI nr.207, vol.6, f.132)
La 25 de ani de la trecerea la Domnul a Monahului Nicolae de la Rohia, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale a organizat la Paris o noua conferinta comemorativa Martor, dedicată martirilor mărturisitori din temnițele comuniste și nu numai. Reproducem mai jos, filmul de prezentare a personalitatii Parintelui Nicolae Steinhardt realizat pentru acest eveniment. Dupa ce am publicat o Nota foarte interesanta din Dosarul de Securitate al monahului evreu – din care reiese ca stia ca se adreseaza unui informator al Securitatii – ne bucuram sa infatisam de data aceasta fotografii inedite pentru spatiul online, cu Parintelui Nicolae, insotite de o scrisoare in facsimil a Parintelui Dumitru Staniloae si de o alta a filosofului Constantin Noica, cat si de o fila de manuscris a Monahului de la Rohia, pentru a va delecta cu scrisul calugarului. Regretam faptul ca nu cunoastem autorii tuturor fotografiile pe care le reproducem, unele preluate dintr-un articol comemorativ din Jurnalul National iar altele, mai putin cunoscute sau chiar inedite, din Revista Verso, un numar special dedicat Monahului de la Rohia. De asemenea, atingem, fara comentarii, asa cum ne-a fost ea lasata de Parintele Nicolae Steinhardt, o problema care transcede perioada comunismului: Chestiunea “Catharilor de la Paltinis”. In acest sens publicam o serie de scrisori, unele interceptate si transcrise de Securitate, cat si textul polemic al Parintelui Steinhardt care-i viza pe “catharii” Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Vom continua comemorarea marturisitorului convertit la adevarata credinta in temnitele comuniste printr-o noua postare, cu noi imagini si cugetari binecuvantate.
Pe blogul lui Dan Tanasă, i-am văzut pentru prima data fotografia sub titlul: ’’UN MAIMUŢOI. Profesorul Valentin Stan la universitatea de vară a extremiştilor maghiari’’ Nu mi s-a părut un maimuţoi, ci mai degrabă un şoricel ameţit între doi motani unguri, care păreau în dilemă ce să facă cu amărâtul de şoricel bucureştean: să-i mai dea palincă sau să-l dea pe labele pisoilor secui…
A te comporta după aproape un sfert de veac de la căderea comunismului precum vechii activişti de partid, pe care Europa liberă îi numea, pe bună dreptate culturnici este un act mai greu de înţeles şi de calificat.
La un moment dat, am avut privilegiul să iau un interviu fostului secretar american al apărării, Robert Gates, care, jovial, mi-a trîntit-o din prima: “România, extraordinar, îmi amintesc cînd am fost acolo prima dată, în 1978″!
Scrisă cursiv, privind obiectiv realitatea, fără idei preconcepute, cartea lui Larry L. Watts, „Aliaţi incompatibili”, este un studiu de excepţie, un dar făcut de un străin istoriografiei române. Autorul şi editura RAO merită nu doar aprecieri, ci şi elogii, iar cartea ar trebui să se afle în biblioteca oricărui român.
Ascultati, de la minutul 3, în limba greacă, cel mai vechi imn cunoscut al Maicii Domnului, dupa cum transmite Pemptousia:
Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este Ὑπο την σην ευσπλαγχνίαν (Sub milostivirea ta), imn aparținând Sfintei Liturghii din veacul al III-lea, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. H.
În anul 1917, Biblioteca John Rylands din Manchester a cumpărat mai multe bucăți de papirus egiptean, printre care și una de 18 pe 9,4 centimetri, conținând textul în limba greacă al acestei rugăciuni. Mai apoi, în 1938, profesorul C. H. Roberts a publicat acest fragment, iar colegul și colaboratorul său, E. Lobel, a considerat că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d. H., fiind probabil scris între anii 250 și 300. Acest imn a fost folosit în cultul liturgic cu multe secole înainte de a fi utilizat fragmentul din Scriptură, extins: „Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (cf. Luca 1, 28).
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!
In engleza:
Beneath your
compassion
we take refuge,
Theotokos! Our
prayers, do not despise
in necessities,
but from danger
deliver us,
only pure,
only blessed one.
Este interesant faptul că, două secole înainte de erezia nestoriană, Maica Domnului este numită Θεοτόκε, adică Născătoare de Dumnezeu. Deja în veacul al IV-lea, termenul era foarte popular în regiunea Alexandriei, fiind menționat de Sfântul Alexandru al Alexandriei, Sfântul Athanasie cel Mare, Sfântul Serapion de Thmuis și de Didim cel Orb, dar și în Arabia (Titus de Bostra), în Palestina (Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului), în Cappadocia (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Severian de Gabala). Dar și cu un veac înainte, termenul Θεοτόκος este întâlnit lucrările aparținând autorilor școlii din Alexandria.
După mărturia istoricului bisericesc Socrate (Hist. Eccl. VII, 32 – PG 67, 812 B), Origen a folosit termenul Θεοτόκος în comentariul său la Epistola către Romani. Acest comentariu s-a pierdut, din păcate. În jurul anului 250 d. H., Dionisie al Alexandriei, discipolul lui Origen, a folosit, de asemenea, termenul Θεοτὸκος într-o epistolă a sa către Pavel de Samosata. Este foarte interesant faptul că termenul nu era un concept teologic, ci era viu și popular, fiind folosit în slujbe.
Acest imn este familiar creștinilor ortodocși, fiind cântat adeseori la sfârșitul Vecerniei în vremea Postului Paștilor. De asemenea, acest imn are un rol proeminent în liturghiile bisericilor orientale și messa romano-catolică, conchide portalul Pemptousía (Chintesenţa), al Asociaţiei Prietenilor Mănăstirii Vatoped, preluarea de la Silouan.
Completez aceasta minunata stire cu una dintre imaginile unei icoane a Maicii Domnului pictata de insusi Sfantul Apostol Luca chiar dupa chipul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioare Maria, si aflata in manastirea Saidnaya din Ierusalim (si nu la cea din Siria, cum apare gresit, in mai multe referiri de pe internet). Este vorba de icoana care a plecat singura de la Saidnaya, din Siria, pentru a sta alaturi de bunica sa, Maria, la Ierusalim. Fotografia este realizata de Monahul Filotheu de la Petru Voda.
O replica a acestei icoane a Sf. Apostol Luca se afla in manastirea-martira Saidnaya, Maica Noastra, din Siria, unde am ajuns si eu in urma cu cativa ani, acum aflata sub tirul unor mercenari fara de Dumnezeu. Aici gasiti istoria icoanei facatoare de minuni si o reproducere moderna a celei de la Saidnaya:
O alta icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din cele care au fost pictate de Sfantul Apostol Luca se afla in Romania, la Manastirea Namaiesti, adusa pe pamant romanesc de insusi Sfantul Apostol Andrei, dupa cum se spune. Degradata de timp ea a fost restaurata cam in pripa, dupa parerea mea. Vedeti aici un catalog de imagini cu icoane despre care se presupune ca au fost pictate de Sfantul Evanghelist Luca.
In 1986, in campania maghiara bine elaborata care avea loc in Occident impotriva Romania, in vederea reocuparii Transilvaniei de catre Ungaria, obsesie, dupa cum se vede, bolnava, apare si un Apel pentru “apararea drepturilor omului” in Europa de Est. Este perioada in care in presa occidentala erau publicate (ca si acum, de altfel) “stiri” de genul acesteia:
Doi unguri din Transilvania omorâti în bãtaie de români
„Doi români de origine maghiarã au fost omorâti în bãtaie, acum douã luni de cãtre militieni, potrivit informatiei primite de la Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judetul Harghita, fãcuse rost de carne pentru o masã festivã cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 militieni care au dorit sã afle de unde a cumpãrat mâncarea si l-au bãtut pânã a murit. În 12 iunie, Imre Tamás, sofer de camion în vârstã de 38 de ani, a fost prins si omorât în bãtaie pentru cã a comandat o bere în limba maghiarã în satul Miercurea Ciuc, în apropierea Clujului” – Sursa “informatiei”: Mihnea Berindei. No comment.
Apelul la care ma refer a fost conceput de polonezul Iaşek Kuron (Jacek Kuroń), un fost lider al fiilor de nomenklaturisti bolsevici ai anilor ’50, intr-un grup supranumit al “cercetasilor rosii”, “turned dissident”, cum zic americanii, in anii ’60-’70, pentru a deveni chiar unul dintre fondatorii Solidaritatii. Adevarul – editia de Zalau! – ne informeaza ca in acest Apel se exprima admiraţia pentru poporul maghiar, care în urmă cu 30 de ani (1956) „a luptat cu mult curaj împotriva comunismului, precum şi hotărârea lor de a se alătura luptei pentru cererile menţionate în declaraţia disidenţilor din cele patru ţări“. Din Romania, se incearca, printr-o mica diversiune a Europei libere, alaturarea numelui lui Corneliu Coposu, impreuna cu cel al lui Ion Puiu si Nicolae Carandino, de semnatarii acestui Apel cu accente revizioniste maghiare. Coposu nu pica insa in plasa. Un informator al Securitatii consemneaza, conform articolului realizat de jurnalista Alina Pop:
“În aceeaşi discuţie, Coposu i-a spus informatorului că Ion Raţiu a făcut o mare gafă pentru că nu s-a consultat înainte cu el. De asemenea, i-a precizat că apelul, după ce elogia curajul ungurilor în 1956, când s-au ridicat împotriva comunismului, deplângea soarta Ungariei şi îndemna la realizarea Ungariei Mari de dinainte de 1918. „Or la un text cu un conţinut net favorabil ungurilor, cu vădite accente iredentiste şi care-i face şi mai cunoscuţi şi apreciaţi pe aceştia în faţa Occidentului, el nu consimte să fie semnat“, notează informatorul, potrivit documentelor aflate în dosarul lui Corneliu Coposu.”
Pentru a lamuri problema, Coposu ii scrie prompt lui Ratiu: “Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare. Informaţia, aşa cum a fost difuzată, trebuie rectificată în mod onest urgent”.
Afirmand “că interesele majore şi permanente ale României, care ar trebui să constituie o evanghelie adevăraţilor patrioţi includ integritatea teritorială în vest şi în est, până la graniţele etnice ale neamului”, Coposu sublinieaza, in scrisoarea catre Ratiu:
“Se pare ca intre propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă.”
“In ce priveşte tendinţa voastră de colaborare cu expatriaţii maghiari pentru anumite obiective comune, cred că aceasta ar trebui să fie riguros condiţionată din partea românilor de o declaraţie publică neechivocă făcută de Comunitatea Maghiarilor Emigraţi că renunţă definitiv la calomnierea României, la falsificarea istoriei, la acţiunile lor revizioniste, la revendicarea, directă sau mascată, a Transilvaniei noastre. Ungaria Mare a tuturor nedreptăţilor şi asupririlor a fost definitiv înmormântată. Agitaţiile şi calomniile împrăştiate în Apus nu o vor resuscita. Se pare că între propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă.” Jos palaria! Cel putin in aceasta privinta. Pentru ca, totusi, ca unul care l-am intervievat pe Coposu de cateva ori (si la Bucuresti si la Washington) trebuie sa afirm cu sinceritate ca erau afirmatii si directii care imi displaceau la el, cel putin in ultima parte a vietii lui.
Scrisoarea, impreuna cu un studiu realizat de “Senior” despre secui si alte documente din arhivele fostei Securitati, aflate acum la CNSAS, sunt prezentate, integral, într-o lucrare amplă şi inedită dedicată întregii familii Coposu, informeaza Adevarul de Zalau , care prezinta si alte detalii interesante in articolul citat (de unde provine si fotografia de mai sus). Este vorba despre „Monografia familiei Coposu – între istorie şi memorie“, scrisă de Marin Pop şi care va apărea zilele următoare la Editura Caiete Silvane din Salaj. O salutam!
De asemenea, Evenimentul Zilei, editia de Chisinau – Bravo! -, publica un emotionant reportaj cu un batran de 85 de ani care si-a dorit sa-i fie redata cetateania naturala, de roman, pentru a se inchina la mormantul lui Stefan de la Putna:
“Bătrânul care a stat 10 ani în gulagurile din Siberia pentru că a trecut Prutul clandestin.
Iese cu paşi înceţi din clădirea Consulatului României. E ziua în care timpul s-a oprit şi cele opt decenii şi jumătate de viaţă l-au tras de mânecă înapoi şi i-au adus oficial, cu acte în regulă, ceea ce ştia dintotdeauna: recunoaşterea faptului că este român. Bucuria lui Nicolae Baltag pentru plicul cu paşaportul primit e total diferită de a celorlalţi care ies din consulat. Foarte probabil, lui documentul românesc nu îi va folosi ca să îşi caute de lucru sau să fie turist prin Europa, ci doar ca să mai ajungă când i se face dor să se închine la mormântul lui Ştefan cel Mare, fără formalităţi birocratice. Timp de trei ani Nicolae Baltag a aşteptat să primească actele. Pentru că a fost judecat în 1946 şi târât apoi prin închisorile din URSS din cauză că trecuse Prutul, i s-a spus că va fi organizată o comisie specială care să hotărască dacă îi vor fi sau nu făcute documentele. (!? – n.m.) (…)
“Eu când privesc harta României, mă uit ca la o haină fără mânecă. Mâneca asta e fosta provincie românească – Basarabia. Pe asta n-au lăsat-o întreagă. Au scurtat-o şi de sus, şi de jos. Au lăţit-o la mijloc şi au prefăcut-o într-un covoraş de şters picioarele pe care l-au pus la hotarul dintre Europa şi fosta Uniune Sovietică”, afirmă bătrânul. Soarta Moldovei îl doare şi azi. “Am dus o viaţă de cireadă. Ne-au vârât în turme şi ne-au băgat în cap că noi trebuie să ascultăm pe cineva, să fim ai cuiva. De asta s-a format o mentalitate neomenească, ce mai dăinuie şi azi. Omul pe pământ trebuie să trăiască cu viaţa şi soarta lui proprie, să se orienteze singur. Atâta timp cât ne vom numi Republica Moldova – ţară aparte, şi ne vom ţine de malul stâng al Nistrului, regulă nu va fi. Cât am trăit cu ţara, am trăit omeneşte”, spune Nicolae Baltag. ” Integral, in EvZ – Chisinau.
Pacat ca a fost uitata pe afara semnatura autorului sau a autoarei, pentru a putea transmite felicitarile personal. Si, de asemenea, ne lipseste fotografia batranului basarabean, provenit dintr-o familie de 16 copii (!). Oricum, felicitari! Dovada ca in afara “Centralei” de la Bucuresti – aflata aproape sub controlul total al neo-securistilor bolsevici – mai exista, inca, presa de calitate.
O parte din fotografii au fost prezentate si pe ZOOM Mediafax – Basarabia si Bucovina (inclusiv Transnistria), unde a avut aproximativ 1500 de distribuiri pe Facebook.
Daca tot s-a dezghetat zona o sa mai publicam zilele acestea si din celalalte vreo 1500-2000 de cadre ramase cat si mici filmari cu Tighina si Tiraspol. Vedeti si o scurta prezentare video realizata cu ocazia premiilor UZP:
“Luceafarul unora li se pare ‘greoi’. Dar si Muntii Carpati sunt destul de greoi, va rog sa ma credeti. (…) Prima bolta spirituala a limbii romane este Luceafarul.”
In Memoriam Nichita Stanescu (31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, Spitalul Fundeni, Bucuresti)
1974 aprilie 3
Nota a informatorului “Gogu Pil” privind relatiile lui Nicu Steinhardt din strainatate si experienta detentiei
Primit: lt-col Popescu N.
Sursa: “Gogu Pil”
Nr. op. 0071/110/PN-0075
Casa – “Festival”
Strict secret
Ex. unic
Nota
“Pe ziua de 14 martie am fost vizitat de scriitorul Steinhardt Nicolae, fost coleg de liceu, domiciliat in str. Ion Ghica nr. 3. Este doctor in drept si in filosofie, ambele doctorate luate cu mentiunea Magna cum Laudae. A facut studii si in Anglia timp de 3 ani. Coleg de liceu si cu Constantin Noica, a pastrat de-a lungul anilor relatii de prietenie stransa cu acest doctrinar legionar notoriu.
– De cand nu l-ai mai vazut pe Noica?, am intrebat eu.
– A fost alaltaieri la mine. Ne vedem foarte des. Cand eu la el, cand el la mine – mi-a raspuns Steinhardt. Ne leaga conceptia comuna a spiritualitatii creatoare si stilul de viata si sobrietatea ascetica. (…)
Enil Cioran este apreciat in toata lumea si revendicat explicit de francezi, ca fiind cel mai reprezentativ filosof al acestui popor. Noica il depaseste la mare distanta pe Cioran. (…)
Am fost judecat si condamnat cu un grup de 25 de intelectuali si al doilea grup mai mic, pentru difuzarea de conceptii vrajmase oranduirii comuniste – ca dusmani ai clasei muncitoare. Eu nu trebuia sa fac parte din lot – cu coloratura legionara, in care majoritatea fusesera legionari, eu fiind evreu, deci un nonsens. Insa, figurand pe lista ca unul care avusese numeroase contacte cu Noica, seful grupului, anchetatorii au vrut sa faca din mine o unealta, un martor al acuzarii. Astfel, trebuia sa compar in proces. In capetele de acuzare impotriva lui Noica si a grupului, scorniri atat de neadevarate si de absurde – total necorespunzatoare realitatii si bunului-simt – m-au umplut de revolta, incat am refuzat sa le iscalesc declaratia, asumandu-mi raspunderea unor grave invinuiri, de care habar n-aveam. Anchetatorul meu – Simon se numea – evreu ca si mine, azi probabil e cel putin colonel in Securitate, ori in Israel, m-a batut intr-un mod bestial, ca sa cedez presiunilor; “nu iesi viu din inchisoare, daca nu te dai pe brazda si nu esti cu noi. Am sa te omor! Eu cu mana mea te distrug”. Si ma dadea cu capul de toti peretii. Am cunoscut si metoda cu ranga. Ma mir ca mai sunt zdravan acum, la cap, si pot sa judec. Pentru ca n-am vrut sa le fac jocul anchetatorilor, m-au introdus in lotul acuzatilor si am capatat 13 ani. Asa am devenit eu legionar. Am stat 6 ani inchis. M-am liberat de la Gherla, fara reeducare insa. De altfel si cei de la Aiud era impartiti in trei categorii: peste doua mii au acceptat reeducarea, fiind obligati sa semneze o declaratie cu acuzatii grave impotriva lui Codreanu, ca era imoral, sifilitic, redus ca intelect, in slujba hitleristilor, agent platit, betivan etc, fiind convinsi ca semnarea acestei declaratii este conditia eliberarii, caci asa li se spusese. Alte 125 de persoane n-au vrut sa iscaleasca si nici sa se supuna opiniei de reeducare si in sfarsit 26 de persoane au cerut sa ramana in inchisoare, nemaivand pe nimeni din rude in viata. Toti, fara execeptie, au fost eliberati, pentru ca asa dictau imprejurarile politice externe. Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Insa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata. Daca ar fi trait, n-ar fi existat omorarea lui Iorga, a lui Madgearu si nici crimele de la JiIava. (…)
Eu am stabilit relatii de mare prietenie cu monseniorul Ghika si cu alti catolici de seama, insa am imbratisat religia ortodoxa, consecvent sfaturilor confesorului meu de la Jilava, calugarul Dobjeuca (transcrierea gresita a informatorului, corect Dobzeu – n.a.), basarabean de origine, un adevarat sfant. Acum e la o manastire prin Husi. (…) Acest calugar m-a crestinat la Jilava, infruntand, si eu si el, rigorile restrictiilor si dispozitiilor care interziceau astfel de manifestari si convertiri (la 15 martie 1960 – n.n.). Cu acest prilej mi-am schimbat si numele din Aurel in Nicolae. (…)
Ce zici de Kissinger? Il apreciezi ca personalitate politica?
– Face jocul rusilor. Pentru mine e un tip dubios. Ii lasa pe rusi sa-si faca mendrele, acceptandu-le conditiile, santajele, cand se stie ca pericolul numarul unu al pacii si culturii omenirii sunt sovieticii.”
“Gogu Pil”
ACNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101
P 191 – 195 din CNSAS, Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan. Prefaţă: Toader Paleologu. Studiu introductiv: Clara Cosmineanu, Ed. Nemira, 2005, 395 p.
April 5th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
