Părintele martir Constantin Sarbu: Mai sunt puţin cu voi…
“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!
Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!
Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!
Dragă suflete reîntors la Hristos, de atâtea ori te-a chemat pe tine Hristos şi atâţia ani a fost El mereu lângă tine! Anii au trecut, atâţia dintre cei care au auzit şi au ascultat cuvântul sfânt alături de tine s-au întors la Hristos sau la mormânt, dar tu încă stai între Hristos şi mormântul tău. La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei. La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu te duci. Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine? Nu-L lăsa să plece, vino!
Doamne, Iisuse Hristoase, Îţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”
„Il est vilain, il n’ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“ Almanach des Bons-Enfants
! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina…
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !
! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi, voi, buzele-mi de pământ!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !
toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !
! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !
! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !
! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !
! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!
! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !
! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !
! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !
! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !
! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea PreasfântDumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea PreasfântDumnezeu pe guri !
! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !
! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
!
! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990
Istoria noastra
21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televiziune, la CC, la Muzeul National de Arta – Palatul Regal, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.
Foto: Sebastian Taralunga
25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).
Foto: Emanuel Parvu
26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.
26-28 Decembrie: La apelul grupului pentru formarea Ligii Studenţilor se alătură numeroşi colegi din diverse universităţi din Bucureşti şi din ţară. Se organizează alegeri în urma cărora se adoptă primul statut al LS şi sunt numite primele grupuri de reprezentanţi provizorii. Primele filiale ale ligii: Universitatea din Bucureşti, Institutul Agronomic Bucureşti, Institutul de Marină Civilă Constanţa, Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Institutul de Subingineri Constanţa.
28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.
Agentul sovietic Nicolae Militaru
31 decembrie: Agentul GRU generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.
Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.
12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”
21 Ianuarie: Prima demonstraţie organizată în Piaţa Universităţii, după Decembrie 1989. La o lună de la insurecţia din Decembrie 1989, se comemorează sacrificiul tinerilor şi se cere aflarea şi pedepsirea vinovaţilor. Liga Studenţilor deschide pentru prima dată Balconul Universităţii.
23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.
28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.
Foto: Emilian Savescu
12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.
18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.
Foto: Dinu Lazar
3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).
20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitatori maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare si observatia celor sovietice, soldata cu morti si raniti.
22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina. Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID (foto), avea sa consemneze astfel evenimentele:
“Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.
23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.
24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
George Roncea
George Roncea:
“La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”.
La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.
Deschiderea balconului
La ora 17.00, presedintele Ligii Studentilor din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultatii de Geologie, in pofida opozitiei profesorilor. Astfel debuteaza fenomenul Pietei Universitatii. Cheia celebrului balcon este furnizata de catre o femeie de serviciu, al carei nume, din pacate, nu a fost inregistrat de posteritate.
Inaltimea balconului, prelungire simbolica a trupului Universitatii, devenit tribuna a opiniei anticomuniste confera o alta perspectiva celor care contesta fesenismul de stat si de partid. Manifestantii, care pana atunci strabateau orasul in lung si in lat, se stabilizeaza si-si alcatuiesc o fortareata asezata pe un loc strategic. Incarcatura spatiului sacru, datorata jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontiera, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra caruia se rasfrange proiectia de ordin spiritual, de continuatori si depozitari ai mesajului celor ucisi aici in decembrie, pentru libertate. Granita teritoriului Golaniei este fixata de perimetrul Universitatii si al Facultatii de Arhitectura si are ca limite periferiale intersectia, nod de circulatie vital al orasului, Intercontinentalul, care exprima simbolic Strainatatea si linia fostei baricade din 21 decembrie.
Organizarea Pietei
Studentii din cele doua facultati s-au constituit in echipe de lucru, pe “specialitati”- respectiv pe expresie vizuala si literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale carui ferestre dadeau spre Piata, unde se aflau studentii anului sase, terminal, de la Institut, care isi pregateau lucrarile de diploma. Primul text afisat pe fatada a fost punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasa. Doi colegi de la Academia de Arta au adus o enorma reproducere, facuta de mana dupa o fotografie ce-i infatisa pe Iliescu si pe Ceausescu impreuna. S-a intemeiat un grup relativ mic, format din absolventi ai Liceului de Arta N. Tonitza, studenti ai Academiei de Arta si ai Institutului de Arhitectura. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alaturat forte de la Grupul Independent pentru Democratie, asociatie cu multi medicinisti si cu un spirit intreprinzator remarcabil, condusa de Cornel Fieroiu.
Echipa Arhitecturii
Am realizat un proiect scenografic al amenajarii spatiului imagistic al Pietei, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era sa se obtina o particularizare distincta a Zonei Libere, atat prin dispunerea lozincilor, care trebuiau sa delimiteze Piata, cat si prin continutul mesajului inscris pe suprafata panzelor. Am compus o sigla a Golaniei, fixata pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului pacii utilizat de studentii protestatari ai Occidentului din anii 60. Stiam ca avem nevoie de suport international.
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merita”- dar si pe Adam Michnik. Toate acele uriase lozinci din Piata au fost realizate in atelierul de la Arhitectura. Fetele trageau la masina panzele, iar noi pictam non-stop, refaceam ce se strica din cauza vantului, ne cataram pe stresinile facultatilor, intr-o echilibristica periculoasa, pentru a atarna alte si alte texte si desene. Am acoperit cladirile Universitatii si ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pietei Universitatii. Deasupra balconului a fost instalata Icoana Maicii Domnului. Strajuind balconul, de o parte si de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piata si exprimau spiritul crestinesc si romanesc invocat de studenti.
Ecranul luminat
Atelierul de la Arhitectura si-a extins rolul functional din momentul aparitiei video-proiectorului. “Aparitia” a insemnat sterpelirea sculei, aflata in proprietatea Centrului Cultural al Frantei, care avea deschisa o expozitie la sala Dalles. Aparatul era “imprumutat”, la caderea serii, adus pe sest in Institut, si apoi plasat la loc, dupa ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expozitii. Aveam trei video-uri si doua televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate in timpul Revolutiei erau vizionate in premiera aici, montate improvizat si apoi distribuite la emisari sositi din centrele universitare din tara unde se organizasera mini-Golanii.
“Sediul central” de la ultimul etaj al Arhitecturii
Francezii au aflat dupa un timp ca filmele din Piata, se proiectau cu obiectul lor asa ca am ramas fara el. Sorin Dumitrescu a incercat fara succes sa-i convinga pe francezi sa ne mai lase proiectorul. Am incercat la toate centrele culturale la care stiam ca exista video-proiectoare, si cu aceasta ocazie am realizat ce puternica sustinere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Tana Rosca, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, ne-a facut rost pana la urma de un aparat mai mic de la Scoala germana, unde era profesoara. Nucleul format in studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.
Echipa Universitatii
Foto: Emanuel Parvu
Daca Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pietei, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cantecele alcatuiau o umbrela sonora ce acoperea teritoriul Pietei si solidariza constiinta publica a locuitorilor acesteia. Baietii de la Liga purtau greul organizarii accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pietei. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon si, pe masura ce lua amploare fenomenul Pietei, la balcon au inceput sa apara personalitati de prestigiu ale vietii romanesti.
Foto: Emanuel Parvu
Grupul de la GDS la inceput ne-a fost ostil, dar cand au vazut ca treaba din Piata se ingroasa si poate aduce un profit, si-au schimbat atitudinea. Studentii din Universitate trebuiau sa faca fata si grupurilor de diversionisti de la diverse asociatii dubioase, aparute ca ciupercile, care incercau sa imprime Pietei o orientare agresiva, pentru a compromite mesajul non-violent lansat si sustinut de studenti.
Foto: Pascal Ilie Virgil
Tot la Universitate se organiza curatenia si apararea Golaniei, cu concursul GID si al Asociatiei 21 Decembrie. Se facea cu schimbul de paza in perimetrul Pietei, deoarece, inca de la inceput a persistat norul amenintarii si al violentei asupra Zonei. In timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-receptie, de jucarie, cu o raza de actiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” si “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectura, statia de amplificare, videoproiectorul, ecranul si punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joaca, dar o traiam cu seriozitatea unor tineri care au vazut multe, mult prea multe pentru varsta lor.
De la Greva Foamei la Agonia Pietei
La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea revendicarilor Pietei. Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj, Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara o imagine detestabila asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.
Cortul meu, imprumutat de la Felix Goldstein
In 17 mai, organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o initiativa, a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera razboi civil in Bucuresti. Este vorba de Teodor Maries, actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe atunci activ in asa-zisa “Alianta Poporului”. Ne-am dat seama ca nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.
Reprimarea
Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie, in cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. Este de amintit ca Adrian Sarbu, actualul magnat media, pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman, propusese chiar plasarea unei incarcaturi de dinamita sub balconul Universitatii. In noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau aproximativ 200 de persoane si grevistii foamei. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa – in jurul orei 6.00 – pentru o “discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte civilizata”.
Foto: Felix Goldstein
Caracterul represiv si violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor si ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au retinut si ridicat si pe acestia. Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua sa fie inconjurata de politisti. In jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul de muncitori de la IMGB care “face ordine”, atacand studentii din Institutul de Arhitectura. La ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre.
Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52” si “53”: “Va rog sa informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog sa informati.” “52” si “53” erau Chitac si Diamandescu.
Primii morti
Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de Politie. La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu. La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp, sediul MI si SRI era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”.
Foto: Emanuel Parvu
Stingem incendiile declasate in cladirea SRI. In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane au fost ucise.
In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire. La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand isteria in Valea Jiului. Armata nu a intervenit.
“Rebeliunea legionara”
La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet dispersati in jurul orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”, in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala “spre a restabili ordinea si a apara democratia.” Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta catre Bucuresti. Iliescu si Roman nu aveau incredere in Armata, de vreme ce utilizau in paralel o forta civila cu caracter paramilitar.
Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase ca a reusit sa controleze situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa aceasta ora intre Craiova si Caracal. Nu numai ca executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat sa aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.
Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea normelor in vigoare si a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.
Iadul din Piaţă şi infernul de la Magurele
Foto: Andrei Iliescu
In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura si o gramada de capete de studenti.
Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.
Asa am fost extras din Piata Universitatii in dimineata zilei de 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu impreuna cu colegii din Arhitectura in aceasta masina
Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. Odata cu ei, in Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul. De 26 ani beneficiaza de o libertate nemeritata.
1. Daca MM este extremist de dreapta, de ce e absent de la intanlirea extremistilor de dreapta, de la Sinaia, care are loc zilele astea?
2. MM si-a anuntat candidatura pentru o functie administrativa, iar acuzatiile de natura celor formulate de GDS se pronunta la ocuparea defunctii politice. Intreb GDS-ul, ce fel de dialog social exerseaza prin aceasta iesire publica de tip stalinist?
In mod evident, MM nu poate fi acuzat de extremism decat de catre extremistii de stanga, experti in fabricarea de acuzatii false. GDS-ul, facand front comun cu extremistii de stanga, si-a dat masura valorii morale. Este un organism la care voi privi cu desconsideratie, cu dispret. A incercat sa manipuleze masele proferand acuzatii neverificate, false la adresa unui cetatean roman cu scopul de a-i interzice un drept constitutional: cel de a alege si de a fi ales.
Ciprian Apetrei 2016-04-16
Cred ca acestea sunt cele mai frumoase zile din viata lui Ion Iliescu de dupa castigarea alegerilor din 2000. Sa se uneasca toti progresistii, de stanga si de dreapta, ca sa iti reia tezele din Iunie ’90, asta inseamna sa fii nemuritor. Cum sa moara nea Nelu’ cand se anunta un val de status-uri “Je suis miner”? Haideti cu scuzele pentru cine a chemat mineriii impotriva “elementului dusmanos neo-legionar, pericol pentru democratie” . Matrix, coproductie romano-sovietica #foreveryoung
Costica Dascalescu 2016-04-16
Cred ca a sosit timpul ca dl Ion Iliescu sa fie primit in GDS ca membru de onoare si la 22 ca editorialist.
Şi un fost Golan, infiltrat la ziarul “Azi”, pardon, “EvZ“:
Estetica urâtului și Marian Munteanu
Cristian Sima aratand urma de pe frunte lasata de mineri in 1990 – Foto: Victor Roncea
De la anunţarea candidaturii lui Marian Munteanu, toată presa i-a sărit în cap. Ca de obicei, cel mai vehement, la fel ca în 1990, a fost CTP-ul. Atunci a găsit el făină cu gust de heroină la PNŢCD, acum i-a găsit lui MM în ADN toate genele lui Codreanu şi Sima.
Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, lider al studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu
Tăpălagă, proaspăt ieşit de sub fustele lui Macovei şi Udrea, ne anunţă şi el că am fost salvaţi de la cataclism de preşedintele Iohannis, care în ultimul minut s-a delimitat de MM.
Toţi sunt temători că bucureştenii nu au capacitatea de a decide singuri dacă MM este sau nu legionar, este sau nu anticomunist, este sau nu o barcă de salvare într-un marasm politic dâmboviţean care deja emană mirosuri pestilenţiale.
Ia să vedem ce ne-a adus presa postdecembristă în ultimii 26 de ani! Ne-a adus generaţia PRO, pe banii evazionați de Sârbu, la pachet cu tot ce era mai de prost gust în societatea românească. Deci Teo şi maneliştii săi nu reprezentau vreun pericol, Capatos, înconjurat de ţiitoarele gonflabile, nu e nici el un pericol, e doar divertisment de mahala. Măruţă şi comunitatea rromă nu sunt un pericol, sunt doar o frescă fidelă a cotidianului.
De ce CTP-ul, Tăpălagă şi ceilalţi nu au fost la fel de vehemenţi cu astfel de fenomene, de ce doar Marian Munteanu este pericolul suprem ce se abate asupra naţiei române? Faptul că Piedone candidează la Sectorul 4, când încă nu s-a uscat sângele morţilor de la „Colectiv” e mai puţin periculos decât candidatura lui MM. Că Negoiță candidează la Sectorul 3 după ce a vândut 1200 de case „pe persoană fizică” nu e periculos. Că Vanghelie nu are nicio jenă şi ar candida şi pentru primar la Veneţia cu promisiunea că asfaltează tot nu e periculos. Că Udrea a candidat la preşedinţie, deşi nu poate scrie două rânduri corect decât împrumutând mâna lui Cristoiu, iar nu e periculos. Periculoasă e doar candidatura lui Marian Munteanu. La ceilalţi poporul va decide, la Marian Munteanu poporul nu are discernământ, e fascinat de privirea mesianică a liderului Pieţei Universităţii.
Pe de altă parte, MM, hăituit şi agresat verbal de toţi, nu a înţeles (încă) că cea mai bună minciună e adevărul. S-a întâlnit de 100 de ori cu Măgureanu? Foarte bine (mă rog, bine nu e!), să ne povestească ce şi-au spus în ceas de taină. Şi eu m-am întâlnit cu Maior Coldea, Predoiu şi Dăianu chiar în bârlogul lupului, la SRI, şi v-am povestit înainte de a apuca ei să mintă ceva. Urmarea? Nimeni nu a mai scos o vorbă despre asta.
A semnat Marian Munteanu un angajament cu Securitatea? Foarte bine, să ne spună detaliat cum a fost, altfel vor inventa ei tot felul de poveşti. Deşi aveam de la CNSAS hârtia că nu am avut dosar, eu, care îmi ştiam viaţa trăită, v-am spus înaintea tuturor că m-au bătut şi am semnat un angajament cu Securitatea în septembrie ‘89. Acum scot povești că de fapt m-au bătut ca să vadă dacă rezist, ca să mă trimită spion în Occident, că de spioni în Occident aveau ei nevoie în septembrie ’89, când tot lagărul comunist se prăbuşea! Evident, nimeni nu scoate dosarul meu, s-a pierdut. Dacă vrei să răspândeşti zvonuri, arzi probele, pentru că cititorii nu sunt idioţi. Sau nu le arzi şi scoţi doar frânturi, când şi ce îţi convine.
Marian Munteanu ar face bine să ne povestească totul, aşa cum a fost, evident că nu-l vor crede, poate nici noi nu-l vom crede, dar sigur va avea tot respectul nostru. Până una alta, Marian Munteanu şi-a riscat viaţa în singura mişcare neregizată, „Piaţa Universităţii”, singura mişcare de protest care va rămâne în istorie. I se reproşează că s-a întors la locul crimei; păi nu victima se întoarce, ci criminalul! Criminalii erau Iliescu, Roman şi Măgureanu. Ei nu au părăsit niciodată locul crimei. Şi eu m-am întâlnit cu criminalul/ bătăuşul meu în Carrefour şi, deşi aveam gânduri de răzbunare la dospit, m-am abţinut.
Ceea ce apreciez enorm astăzi la MM este că îşi păstrează calmul. Cred că a citit Oriana Fallaci, că tot e evreică, şi a învăţat de acolo că „devenim un pericol pentru noi înşine când ne enervăm”. Manipularea va continua.
„Adevărul” publică un interviu cu Marine Le Pen în care săraca spune că habar nu are de MM şi de politica de la noi, dar „Adevărul” titrează cu litere mari: „FN salută candidatura lui MM”. Nu există declaraţie antisemită a lui MM, dar orice declaraţie de tipul „poporul român nu e antisemit, doar are uneori accese xenofobe” poate fi transformată în aşa ceva când media doreşte asta.
Nu cred că l-aş vota pe MM la primărie, nu prea văd ce ar putea face acolo, dar cred că, dacă această campanie de denigrare va continua, ne vom trezi cu MM ales cu largă majoritate. Românilor poţi să le spui orice, dar nu că sunt tâmpiţi. Iar când le spui că sunt tâmpiţi, se întâmplă ca în noiembrie 2014. Dacă însă cineva a gândit că valul de ură şi dejecţii aruncate în capul lui MM îl vor duce la PMB, atunci sigur nu a avut un plan rău. Aşa ne-am ales şi cu Klaus, votând pe cel mai înjurat candidat. Aşa ne-am putea alege şi cu MM.
O mişcare nationalist-ortodoxă va apărea şi la noi, aşa cum a apărut peste tot în Occident. Indiferent către ce punct cardinal ne vom uita, est sau vest, vom găsi naţionaliştii la atac. Putin şi Trump sunt vârfurile de lance. Nu ne putem opri mersului istoriei, dar putem discerne. Şi, dacă e ceva ce ar trebui să ne reproşăm pentru ultimii 100 de ani, atunci discernământul e cuiul lui Pepelea.
Până nu vom scoate discernământul de la naftalină, nu vom putea face faţă valului de ură şi invidie, valului de impostori din media şi mai ales valului de naivitate pe care fiecare dintre noi îl are într-un „cloud” ascuns şi pe care guvernanţii oportunişti încearcă să ni-l toarne în cap din când în când. Eu zic să-i lăsăm pe toţi să candideze şi vom vedea dacă poporul român va greşi.
Să nu uităm că românii s-au mobilizat exemplar în orice moment de cotitură. Vom vedea dacă Piedone, Negoiță, Firea sau MM vor fi aleşi. Iar celor din presă le recomand cu umilinţă să-i citească pe Cioran, Eliade, Noica sau să-l asculte pe Țuțea. Eu sunt optimist: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi” (T.Arghezi). Rămâne de stabilit preţul.
Zilele acestea am asistat fără mirare la o campanie grotescă de demonizare a lui Marian Munteanu, pusă în practică cu tehnici KGB prăfuite dar, după cum se vede, încă eficace şi astăzi. “Adevărul” şi “Evenimentul Zilei”, împreună cu site-urile satelite de tipul “Azi” şi “Dimineaţa”, s-au întrecut în încercarea disperată de a-l lipi pe Marian Munteanu de întrunirea de la Sinaia a radicalilor conduşi de Marine Le Pen, personaj care nu s-a dat în lături de la un împrumut serios acordat formaţiunii sale de Rusia lui Putin. Chiar dacă Marian Munteanu s-a aflat la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, alături de susţinătorii Familiei Bodnariu, căutători de nod în papură i-au găsit “reprezentanţii” la Sinaia: membri ai “asociaţiei lui – Grupul pentru România”. Degeaba zic “daciştii” că nu Munteanu a înfiinţat GpR-ul şi că omul s-a retras de mai mult timp din această grupare eteroclită, “deontologii” noştri ştiu, întotdeauna, mai bine.
Manipulatorii cu pixul i-au inventat chiar şi o susţinere la Primarie a madamei Le Pen, dezvoltată din titlu, la “Adevărul”, şi preluată ca la ordin, nemestecată, de toţi adversarii democraţiei şi adevărului, peruşi “antiruşi”.
Degeaba zice femeia că nu ştie cine este Marian Munteanu, ei nu şi nu: “Batman, Batman!”
În corul vânătorilor de drepturi constituţionale ale candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, s-a auzit şi vocea hârşâită a unui fost procuror comunist şi anchetator în timpul Mineriadei din 1990, susţinând cu accente patologice afirmaţia falsă şi defăimătoare cu privire la “anti-americanismul” celui pe care, prin funcţia ei, îl vâna şi în 1990, dar şi înainte de 1989, exact la fel cum o face şi azi. Degeaba spun cei din Grupul Independent pentru Democraţie că Fenomenul Piaţa Universităţii a fost prima manifestare deschisă de euroatlantism a României. Acum, trebuie să şi “dovedim” asta. Doar suntem la “Tribunalul Poporului” redivivus. Ei bine, împreună cu Marian Munteanu am avut ocazia să particip, în anii ’90, ca invitaţi speciali, la numeroase manifestări şi întâlniri de la Washington, la Departamentul de Stat sau pe Capitoliu, şi nu numai. De atunci, timp de 25 de ani, Marian Munteanu a fost invitat, anual, la Washington D.C., ca reprezentant de seamă al societăţii civile româneşti. Orice alegaţie de tipul celor formulate cu o ciudată ură de personaje străine de democraţie şi, în fond, atât de România cât şi de valorile occidentale, este, ca atare, total neavenită. Înainte de a prezenta “dovezile”, mai fac următoarele remarci:
GDS (şi nu numai el), cere imperativ – prin liste de semnături cu “oameni ai muncii de la sate şi oraşe” – eliminarea unui drept constituţional al cetăţeanului român Marian Munteanu: dreptul de a fi ales (Art. 37) . Şi eliminarea dreptului nostru constituţional de a alege liber. Cum s-ar spune: “All animals are equal, but some animals are more equal than others”. Dar acele animale mai egale (comunişti de modă veche sau nouă, respectiv sorosişti) nu ştiu că au şi ele un termen de expirare? Sau trebuie să constatăm cum două găşti îşi dau mâna, din nou, de data asta mai pe la spate, cu scopul de a scapa – prin toate mijloacele – de un candidat veritabil doar pentru o (re)instalare cât mai confortabilă la Primărie? Şantajul prin pârghii externe sau instituţionale (ex)securistice nu e, cumva, străin de mult trâmbiţata democraţie, i.e. “puterea poporului”? Ce putem spune? “Toate’s vechi şi nouă toate”…
Nota unui comentator la “Apelul GDS”: “Cred ca acestea sunt cele mai frumoase zile din viata lui Ion Iliescu de dupa castigarea alegerilor din 2000. Sa se uneasca toti progresistii, de stanga si de dreapta, ca sa iti reia tezele din Iunie ’90, asta inseamna sa fii nemuritor. Cum sa moara nea Nelu’ cand se anunta un val de status-uri “Je suis miner”? Haideti cu scuzele pentru cine a chemat minerii impotriva “elementului dusmanos neo-legionar, pericol pentru democratie” . Matrix, coproductie romano-sovietica #foreveryoung. – Ciprian Apetrei”
PS: Pe 5 iunie anul acesta, ziua alegerilor locale, este, la fel ca şi pe 20 mai 1990, Duminica Orbului. Să ne dea Dumnezeu lumina ochilor minţii ca şi pe cea a Învierii!
Împreună cu rep. Frank Wolf, membru republican al Congresului timp de 34 de ani
Prelegere la Congresul SUA despre problemele democraţiei în Europa de Est
Grupul Independent pentru Democratie (GID) a luat act de reactiile publice starnite de desemnarea d-lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la functia de Primar General al Capitalei.
Grupul Independent pentru Democratie (GID), ca una din formatiunile ce au participat activ la fenomenul Piata Universitatii, doreste sa faca urmatoarele precizari:
Fenomenul Piata Universitatii a reprezentat prima manifestare de libertate, democratie si proeuropenism autentic a societatii romanesti dupa revolutia din decembrie 1989.
Piata Universitatii a incercat sa duca pana la capat idealurile Revolutiei Anticomuniste din decembrie 1989.
In desertul de impostura, intoleranta si violenta comunista si postcomunista, Piata Universitatii a fost oaza in care societatea romaneasca a condensat sperantele celor mai progresiste segmente ale ei de a recupera idealurile confiscate de FSN ale Revolutiei din decembrie 1989.
Piata Universitatii a fost expresia autentica a dorintei societatii romanesti de a se elibera definitiv de comunism, de bolsevism si de a reveni in marea familie a natiunilor europene libere si democrate. A fost semnalul reconectarii Romaniei la valorile traditionale ale societatii europene moderne.
Piata Universitatii a demonstrat lumii libere dorinta Romaniei de a se alatura marii familii occidentale, reinnodand traditiile de libertate, democratie, toleranta, credinta si iubire ale neamului romanesc.
La Fenomenul Piata Universitatii s-au raliat mari personalitati ale lumii occidentale cat si ale Romaniei renascute, intre care si Alexandru Paleologu, auto-declarat “Ambasador al Golanilor”, despartindu-se de regimul FSN, asa cum nu au facut alte personalitati care au continuat sa-i ridice osanele lui Ion Iliescu si dupa Mineriada din Iunie 1990 (N. Manolescu).
Departamentul de Stat al SUA si membri importanti ai Congresului american au protestat vehement fata de anihilarea violenta a miscarii anticomuniste studentesti de catre conducerea FSN in frunte cu inculpatii pentru crime contra umanitatii Ion Iliescu si Petre Roman, Statele Unite cerand eliberarea imediata a liderului Ligii Studentilor, Marian Munteanu.
Ne aducem aminte cu totii ce reactii violente, de ura si respingere, a starnit Fenomenul Piata Universitatii din partea fortelor neocomuniste ce au pus mana pe putere, confiscand Revolutia Romana.
Vedem astazi aceiasi reprezentanti ai acelor forte, intre timp transformati in mari aparatori ai democratiei, precum si alti veleitari cocotati pe scena politica si mediatica pe spatele Fenomenului Piata Universitatii, acuzand liderul Pietei Universitatii, pe dl. Marian Munteanu, de aceleasi vini inventate ca si in anii ’90. Profitand de faptul ca Noua Generatie necomunista de azi nu a cunoscut oribilele manipulari ale Televiziunii de Stat si cotidianelor FSN Adevarul, Dimineata si Azi, aceeiasi agenti ai fortelor antiromanesti, care ar trebui sa fie deja invinuiti in Dosarul Mineriadei, reiau de la naftalina marotele prafuite pe care azi le auzim pe toate ecranele. Asa au facut si in anii ’50, intemnitand si decapitand elita Romaniei, cu consecintele cunoscute: caderea Cortinei de fier si a intunericului comunist bestial asupra Romaniei. Noi spunem: Ajunge!
Acesti reprezentanti ai cripto-comunismului, folosind aceleasi tehnici de manipulare de tip KGB impotriva idealurilor de libertate, democratie, toleranta, iubire si credinta ale Pietei Universitatii, il ataca pe cel care a fost liderul incontestabil al acesteia si, implicit, pe noi toti, cei care am dus si ducem in suflet acele idealuri. Noi toti suntem Marian Munteanu!
Astazi, Romania si-a implinit in mare masura o parte din acele idealuri. A mai ramas unul: curatarea clasei politice de imoralitate, impostura si neocomunism bine mascat. Desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al Partidului National Liberal la Primaria Capitalei se inscrie in acest proces logic si firesc. De aceea, noi, reprezentantii Grupului Independent pentru Democratie, respingem categoric aceste atacuri nedemne indreptate impotriva celui care a militat, mai mult decat noi toti, pentru libertate, democratie, toleranta, iubire si credinta.
Cand toti cei care astazi atacati persoana domnului Marian Munteanu, in 1990 erati ancorati, intr-o forma sau alta, inca in trecut, Piata Universitatii a cutezat sa priveasca spre viitor, spre Europa, spre valorile euroatlantice. Va rugam, domnilor, sa renuntati la ipocrizie si sa va faceti, in ultimul ceas, mea culpa. Ajunge! A sosit timpul sa va retrageti!
Cu Marian Munteanu, Romania si, mai ales, capitala ei, Bucuresti, vor continua drumul inceput in decembrie 1989, spre Europa si Occident fara sa isi uite valorile autentice in care noi am crezut intotdeauna.
Independent de orice implicare politica a membrilor sai, prin acest comunicat, Grupul Independent pentru Democratie isi precizeaza pozitia de sustinere fata de hotararea curajoasa a BPN al PNL de a-l desemna pe domnul Marian Munteanu drept candidat la functia de Primar General al Capitalei. Impreuna vom reusi!
In numele Comitetului Director,
Alin Gabriel Dragomir, Cornel Feroiu, Silviu Stoica
GRUPUL INDEPENDENT PENTRU DEMOCRAŢIE
VIDEO: “Piaţa Universităţii – pas cu pas”
Filmul “Piaţa Universităţii – pas cu pas” îl are ca protagonist principal pe Marian Munteanu, fost preşedinte al Ligii Studenţilor. Realizator TVR – Radu Găină.
TVR: “Când o mână de oameni au blocat Piaţa Universităţii pe 22 aprilie 1990, după o manifestaţie împotriva FSN, nu şi-a imaginat nimeni că acesta va deveni momentul zero al unui adevărat fenomen. 53 de zile şi nopţi la rând, zeci de mii de oameni s-au întors în locul unde începuse sfârşitul regimului Ceauşescu şi au cerut despărţirea definitivă de comunism: alegeri libere, aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, o presă independentă, pedepsirea celor vinovaţi de morţile din decembrie 1989.
Astăzi, după 25 de ani, când România este membră a Uniunii Europene și construiește o democrație reală, am putea crede că framântările de atunci au fost firești într-o țară abia ieșită cu prețul jertfei a două mii de oameni din marasmul totalitar, dar tragedia mineriadei din 13-15 iunie 1990, soldată la rându-i cu victime, reclamă cu stringență asumarea unor responsabilități din partea celor care au generat acele violențe terifiante.”
Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu / Mediafax
Doi publicişti veterani despre reacţiile de tip bolşevic stârnite de candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei şi ce va urma:
Mamă, ce bătaie ca-n 7 Păcate între servicii… Ce fojgăială de epoleți, care mai acoperiți, care mai descoperiți… Și de-aici, și din afară… Și ce complicități (că alianțe nu pot să le zic) împotriva naturii!
Chestia e că miza este mult mai mare decât rahatul ăsta de Primărie a Bucureștilor, trambulină spre Beciul Domnesc…
Sabina Fati scrie, negru pe alb, în România liberă din 2016, că în Piața Universității erau legionari cu cămăși verzi și centuri:
„Acum un sfert de secol, MM era un tânăr cu tendințe mistice, care vorbea de la balconul Universității ca și cum ar fi fost în amvon. În spatele lui s-au încolonat atunci nu doar nostalgicii care purtau cămăși verzi și centuri, preluate din vremea bună a legionarilor, ci și bucureșteni educați înfricoșați de perspectiva de a rămâne în capcana neo-comuniștilor.”
I-a uitat pe cei cumpărați cu o pereche de blugi de Rațiu și pe destrăbălații care se întindeau în corturi, în fața Teatrului Național.
Păi atunci înseamnă că minerii, săracii, au avut dreptate să vină la București și să devasteze, între altele, redacția României libere…
Atunci Dosarul Mineriadei ar trebui închis!
Hai, mai lăsați-o dracului!
Marian Munteanu – “hîrtia de turnesol” a societăţii româneşti
Mare zarvă, mare deranj, vecine cu isteria, a născut reintrarea lui Marian Munteanu în viaţa publică, din poziţia de candidat al PNL la Primăria Generală a Bucureştilor!
Animator al unei mişcări anticomuniste, frumoase prin capacitatea de a elibera energii pozitiv-creatoare, stenice prin mesaj şi solidaritate, chiar şi numai temporară, situată în prelungirea elanului revoluţionar decembrist, cu obiective şi revendicări pe cît de idealiste, pe atît de ferme, însă sfîrşită în sînge, cucuie şi oase rupte, Marian Munteanu trăieşte, azi, surpriza şi duritatea vocală a unei altfel de mineriadă. De data aceasta, ca o ironie a sorţii, loviturile îi vin nu de la purtătorii de lămpaşe, ci de la unii din infatuaţii deţinători, cică, de minte doldora de fosfor! Mai că e greu să înţelegi şi să identifici, cu oricît de relativă precizie, motivaţia patimilor, a urii, a veninului vărsat şi-a dorinţei de maculare cu orice chip a simbolului, a figurii legendare a momentului Piaţa Universităţii care a fost Marian Munteanu. Mai ales acum, la un sfert de veac de la evenimentele petrecute în zorii întunecaţi, încă de-atunci, rău prevestitori, ai democraţiei noastre.
E drept că rădăcinile polarizării societăţii româneşti, nu se ştia şi nu se ştie nici azi cît de civilă, ale partipriurilor sale, ale tentaţiei de-a îmbrăca straiele coloraturii politice, ale radicalismului, dar şi ale confuziilor sale, se trag chiar din vremea aceea, din timpul şi pe urma evenimentelor din 1990. Cît de mult s-au îngroşat trăsăturile puzderiei de ONG-uri (cu lideri cu tot!), cît de băgăcios-interesate ori cît de tăcut-vinovate în faţa derapajelor antidemocratice ale ultimilor ani au devenit, cu consecinţe nefaste, vedem şi mai bine astăzi.
În corul şi-n hora detractorilor lui Marian Munteanu s-au prins cîteva organizaţii neguvernamentale care, cu trecutul lor de gardă pretoriană constituită în apărarea unui impostor, îşi trag seva radicalismului şi-a intransigenţei direct din ultimele rudimente ale cangrenei băsiste; s-a prins un jurnalist care în toiul evenimentelor tocmai dădea şi el cu bîta-n baltă şi planta cu minerii, din vîrful pixului, în oficiosul călăilor, panseluţe decorative; şi s-a mai prins în horă, printre alţi cîţiva mintoşi degeaba ai naţiei, un fost prim-ministru care nu poate scăpa din arţăgoasa, impardonabila retorică a unuia care nu pricepe nici azi cît de ridicol, de caraghios, de deplorabil s-a prăbuşit aroganţa ”imperiului” Roman.
Mă-ntreb, ce deranjează mai mult la Marian Munteanu, în afară de socotelile unora, date peste cap? Oare, să fie imaginea sa de Christ răstignit pe o targă de spital care le mai stă şi astăzi în gît şi le bîntuie somnul şi comodităţile? Să fie datele sale biografice şi profesionale, ale incoruptibilului care îşi pune la bătaie onestitatea în competiţie şi-n opoziţie cu corupţia instituţionalizată? Faptul că profilul său moral iese din tipare? Supără, cumva, ataşamentul său pentru ideea unei societăţi participative şi credinţa că acolo, în responsabilizare, în capacitarea energiilor, stă putinţa schimbării mentalităţilor şi năravurilor şi, odată cu ele, a imaginii, capabilă să redea demnitatea de cetăţean al unei capitale europene? Să fi uitat doamna Mungiu Pippidi, în calitate de prim-solist al ariei calomniei, că nimic nu este nou sub soare şi că Solon condiţiona calitatea de cetăţean al Atenei de participarea obligatorie, efectivă, a locuitorilor săi în treburile cetăţii? Şi încă, pentru că faţă de candidatul Munteanu, prea multe alegaţii s-au rostit, prea multe acuzaţii s-au adus, lipsite de temeiul faptelor şi prea de tot gogonate răstălmăciri şi denaturări au întunecat judecata unora, dezlegîndu-le limba cameleonică, continuu să întreb: e un păcat ori vreo boală ruşinoasă să crezi în Eminescu, să-l citezi, să-l venerezi, să-l cultivi, aşa cum face Marian Munteanu? Dar recursul la istoria factuală, bună, rea, însă a ţării tale, este cumva un delict demn de incriminat şi blamat? Sunt creştinismul şi valorile sale, repudiate de Occident cu atît de senină şi păguboasă suficienţă, dar privite de Marian Munteanu drept matrice, leagăn al civilizaţiei europene, întreb, aşadar, este creştinismul cultul vreunei leprozerii?
Pentru a simplifica lucrurile, fără a face ocol şi fără a intra în fundătura şi capcana corectitudinii politice, e cazul să spunem cu claritate că, în fond, în confruntarea a două curente de opinie, Marian Munteanu se află în tabăra celor care afirmă, tot mai apăsat, tot mai vizibil şi mai vocal, necesitatea resuscitării, reafirmării şi prezervării valorilor şi identităţii naţionale, tendinţă vizibilă şi generatoare, în plan european, chiar a unui greu disimulat protecţionism, în opoziţie cu tabăra mercenarilor care s-au şi predat cu arme şi bagaje, necondiţionat, tăvălugului globalizării şi neocolonialismului reînviat, fapt pentru care, ca un nealiniat, ba, mai mult, ca un deviaţionist ce este, au şi pus tunurile pe el. Iar gurile de tun, încinse rău şi prost ghidate, ca o ultimă ghiulea, mai trag o zicere, aproape umoristică de n-ar fi de toată ticăloşia, şi de tot cinismul: că alegerea lui Marian Munteanu în funcţia de primar general al Bucureştilor ar scoate ţara din circuitul ţărilor civilizate, cînd se ştie, de fapt, că tocmai barbaria represiunii acelor zile, care a oripilat lumea şi căreia i-a căzut victimă Marian Munteanu, a făcut din România anilor ’90 o insulă plutitoare, în derivă şi nefrecventabilă.
Fie din postura de proaspăt membru PNL, fie ca independent, în cazul în care partidul i-ar retrage nominalizarea, speriat fiind de reacţiile potrivnice, mai mult chiar decît propria-i buimăceală, candidatura lui Marian Munteanu e fără întoarcere şi de două ori benefică. Ca o hîrtie de turnesol va testa reacţia electoratului bucureştean şi răspunsul său în faţa unei oferte oneste, serioase, dar şi capacitatea sa de a mai crede în instaurarea normalitatăţii şi-a bunei-credinţe, după decenii de frustrări, aşteptări în zadar şi dezamăgiri, lăsate în urmă de promisiunile mereu tentante, ambalate frumos, dar, mereu, rămase deşarte, neonorate.
În al doilea rînd, în PNL, va fi prilejul limpezirii apelor tulburate de pragmatismul forţat, strident, al unei alianţe contra naturii, oferind o imagine clară despre, dacă şi cîtă viaţă mai are dualismul său nefuncţional.
April 29th, 2016 
VR 
Posted in 
Tags: 
