Posts Tagged ‘Autobiografie’

Fotografii extraordinare şi absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca la chilia sa din Munţii Făgăraş şi o Notă informativă a Agentului 002, din iulie 1943: “În viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară”. “Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989)” – de Florin Duţu

CHILIE Parintele ARSENIE BOCA Sambata de Sus Giani Bica - FOTO INEDIT Florin Dutu via Roncea RoA apărut a II-a ediţie a cărţii cercetătorului Florin Duţu, “Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop (1910-1989)”, anunţă Anonismia, cu trimitere la Editura Floare Albă de Colţ.

În Cuvântul Înainte ni se aminteşte că “SFÂNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română”.

În această idee am lansat şi Petiţia online pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, care are deja aproape 14.000 de semnături – disponibilă aici.

“Ediția a II-a a acestei cărți, față de prima ediție, a fost îmbunătățită, adăugându-i-se fotografii și fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent.”, scrie autorul, teologul Florin Duţu, care ne transmite în exclusivitate două fotografii absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, pe care le publicăm aici cu mare bucurie, felicitându-l pe neobositul cercetător.

CHILIE Parintele ARSENIE BOCA cu GIANI BICA si altii - Inedit Florin Dutu via Roncea Ro

Iată şi explicaţiile privind aceste imagini fabuloase, însoţite de notele unui agent al Siguranţei (002) scrise în urmă cu exact 73 de ani, in iulie 1943:

“Menționez că fotografiile au fost făcute de Ioan (Giani) Bica, născut în America în 1922, fiul lui Vasile Bica din satul Ludișor (Făgăraș), omul de încredere al Părintelui Arsenie Boca. Aceste informații le am de la doamna Lucica Stănescu (născută Bica), nepoata lui Vasile Bica și fiica lui Ioan (Giani Bica), pe care am avut bucuria să o întâlnesc în București, când mi-a dăruit și fotografiile inedite cu Părintele Arsenie Boca de la chilia din Munții Făgăraș. Îi mulțumesc pe această cale.

Vasile Bica a plecat în S.U.A. în 1910, unde a lucrat la uzinele Ford din Detroit. A venit în țară în concediul din 1920 și a plecat în același an însoțit de Victoria Sinea din Ludișor, cu care s-a căsătorit la 13 nov. 1920 în S.U.A. În 2 oct. 1922 s-a născut Ioan (Giani) Bica în S.U.A și a fost botezat la 7 oct. 1922 la Parohia Română-Ortodoxă „Sfânta Treime” din Detroit. În 1930 s-au întors definitiv în țară, și-au cumpărat teren în Ludișor și și-au construit o casă, unde Părintele Arsenie Boca poposea adesea în drumul său spre Făgăraș. De asemenea, Vasile Bica a fost unul dintre cei opt lucrători pe care i-a ales Părintele Arsenie Boca pentru a săpa în stâncă chilia din munte, începând cu 25 iunie 1943. Femeile din sat nu au știut unde pleacă bărbații lor cu Părintele Arsenie. Săpau în stâncă de luni până vineri, când coborau la casele lor. Își amenajaseră sus în munte un refugiu unde se adăposteau și dormeau noaptea. Cei din sat le trimiteau mâncare. De exemplu, Giani Bica mergea cu alimente și probabil cu acestă ocazie a făcut acele fotografii sus la chilie, cu propriul său aparat. Au săpat în stâncă: Vasile Bica (tatăl lui Ioan (Giani) Bica), Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Șaru (toți din Ludișor), Aurel Șampu din Cincșor, Vasile Stan din Luța. În prezent este loc de pelerinaj.

Chilia Parintelui Arsenie Boca azi - Foto Trilulilu

Chilia Parintelui Arsenie Boca azi – Sursa Foto

La 25 iunie 1943, Părintele Arsenie a ales 8 oameni de încredere și a urcat sus în munți pentru a începe săparea în stâncă a unei chilii pustnicești. Uneori stăteau și câteva zile, noaptea cazându-se la cabana din apropiere. Agenții regimului Antonescu erau pe urmele lor și dădeau note despre activitățile sale: „4.VII.943… La ora 16 părintele Arsenie cu 8 lucrători s-a dus la munte să continue lucrul chiliei sale în apropiere de cabana Sâmbăta… 6.VII.943 S-a înapoiat părintele Arsenie de la chilie – în care timp a fost supravegheat…”; „26.VII.943 pleacă Arsenie la munte pentru tot cursul săptămânii… Urmărit în ziua de 26.VII a.c.[1943] și în ziua următoare nu s-a deplasat de la chilie și nici nu a luat contact cu alte persoane afară de cei 6 lucrători.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el… Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe, erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «sfântul» de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni… Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume” [„Nicoară Iulian” – profesor la Institutul Teologic din Sibiu – Notă, 4 febr.1964, M.A.I. Sibiu; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 162.].

În Nota informativă din 1 dec.1943 referitoare la „construirea unei chilii de către preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, în munte pe valea Sâmbetei”, se menționa:

„Suntem informați că preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, raza postului Sâmbăta, și-a construit o chilie săpată în piatră în munte pe Valea Sâmbetei și în apropiere de Cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-și face rugăciunile ca un pustnic”, menționa șeful postului de Jandarmi din Viștea. Lucrul la chilie a fost întrerupt deoarece Serviciile Secrete bănuiau că aici s-ar putea adăposti legionarii dați în urmărire de regimul Antonescu.

În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune”, nota Agentul Informator nr. 002 în 6.VII.1943 [ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v].

În Cuvântul Înainte al lucrării, autorum mai face câteva consideraţii asupra cărora subscriem în totalitate: “Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea duhovnicească de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor din București (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum s-a arătat pentru prima dată în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a-i opri pe elevi de a merge la biserică în duminici și-n sărbători. Prin urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, în colonia de la Capul Midia condusă de torționarul Liviu Borcea, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare.

Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”.

De asemenea, a fost un pictor bisericesc talentat, ucenic al maestrului Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia a pictat la Ateneul Român scena Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia.”

SURSA: Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Floare Albă de Colț, iulie 2016, disponibilă şi la Librăria Sophia. Autor: Florin Duțu. 10 LEI (Semnal via Roncea.Ro)

Citiţi şi semnaţi aici Petitia Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

Vedeţi şi: FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. Mii de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

Părintele Arsenie Boca – „Un Tovarăş nevăzut”

Viata Parintelui Arsenie Boca de la Prislop - Florin Dutu - Documente inedite

FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. 15.000 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

Viata Pr Arsenie Boca 1910-1989 - Florin Dutu - Floare Alba de ColtCând voi muri, să veniţi la mormântul meu. Cu cât mai des cu atât mai bine. Şi toate câte le aveţi pe suflet, tot ce vi se va întâmpla, să veniţi ca şi cum aş fi viu şi, îngenunchind la mormântul meu, să spuneţi asupra lui toată amărăciunea voastră. Să-mi spuneţi toate! Vă voi auzi, şi atunci va fugi toată amărăciunea voastră. Şi să vorbiţi cu mine ca şi cum aş fi viu, şi să faceţi acelaşi lucru ca şi acum. Fiindcă voi fi împreună cu voi mereu. [Sf. Serafim de Sarov (1759-1833) către ucenicii săi]

Inmormantarea Parintelui Arsenie Boca - Nov 1989 - Florin Dutu - Prislop - Foto 1 via Roncea RoPeste 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române Canonizarea Sfântului Ardealului – UPDATE: Peste 14.500. Petiţia va fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Sfintele Paşti, împreună cu cele peste 500 de mesaje însoţitoare despre minunile Părintelui Arsenie Boca. Cercetătorul Florin Duţu, autorul mai multor lucrări valoroase, documentate cu acribie, despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, a întocmit “o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare”, pe care o publicăm aici integral, împreună cu Autobiografia Părintelui  şi două fotografii rare de la înmormântarea Sfântului Ardealului, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Acestea din urmă au fost realizate de fiul doamnei Maria Bratu din Sibiu şi developate de Pr. conf. dr. Irimie Marga de la Sibiu, care le-a oferit cercetătorului Florin Duţu pentru lucrarea sa, “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015. Mai multe cronici despre cele cinci cărţi ale teologului cibernetician economist Florin Duţu, adevărate fresce ale vieţii Părintelui Arsenie Boca, puteţi citi pe blogul Anomismia. Dumnezeu să răsplatească tuturor celor ce-l cinstesc pe profetul neamului, Arsenie Boca, şi să lumineze Sfântul Sinod pentru apropiata canonizare a celui ce ar putea fi primul fost deţinut politic dintr-o lungă serie de martiri mărturisitori ai Ortodoxiei româneşti. Iată fotografiile şi Dosarul:

Inmormantarea Parintelui Arsenie Boca - Nov 1989 - Florin Dutu - Prislop - Foto 2 via Roncea Ro

Vedeţi şi:

CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare

(însoţită de mai multe fotografii şi documente din Arhiva CNSAS cât şi de un film cu mărturia Doamnei Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca)

Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)

Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.[1] (Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU)

Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - ColoRostariu

Portret via ColoRostariu

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

Locul naşterii:

Satul Vaţa de Sus, com. Vaţa de Jos, Hunedoara

Familia – Părinţii (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)

Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa

Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora

 

STUDII:

1922-1929

Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad

1929-1933

Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”

1933-1938

Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

1934-1935 Premiul „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)

1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

12 martie – 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

Toamna anului 1939

Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

  1. 12 ianuarie – c. 12 iunie 1955

Practică pe şantierul Catedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

 

ACTIVITĂŢI:

1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Ţara Făgăraşului, jud. Braşov (stareţ)

25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)

7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.

9 iul. – sept. 1961 pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)

1 ian. 1961 – 1 iun. 1967„Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.

1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

 

TREPTE ÎN MONAHISM:

Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)

Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)

Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)

Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)

Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

 

ARESTĂRI:

Prima arestare: 19 ian. 1951 – 17 mart. 1952

Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.

 

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

Cărarea Împărăţiei

„Cuvinte vii” (predici)

Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

 

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele şi-a depăşit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)

 

Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)

Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu

Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu

Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)

Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral

Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

Epitaful „Punerii în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos” de la biserica din satul Drăguş (Ţara Făgăraşului)

Icoana „Sf. Parascheva” de la Biserica „Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare”, Curtea Veche, Bucureşti

Icoana „Izvorul Tămăduirii” de la Biserica „Sf. Treime” Tei, Bucureşti

Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, Biserica „Sfânta Treime” din Chichiş, jud. Covasna

Icoana „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, pictată după canonizarea din 1955 la „Schitul Maicilor” din Bucureşti

Icoanele iconostasului de la Biserica M-rii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe uşile împărăteşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti

Icoanele din chilia de la Sinaia: Naşterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Vodiţa, Tismana şi Prislop

Icoana Mântuitorului Iisus Hristos dăruită de Părintele Arsenie academicianului Nichifor Crainic

Coperta cărţii „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943

Coperta cărţii „Bune Vestiri” – predici ale preoţilor Spiridon Cîndea şi Zosim Oancea [ediţia 1944, Sibiu]

Coperta „Filocaliei”, Sibiu, 1946-1948

Coperta cărţii „Despre Viaţa în Hristos”, a Sf. Nicolae Cabasila, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946

Coperta cărţii „Istoria Mănăstitii Prislop” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arad, 1986

Clopotniţa în stil athonit de la Prislop (1952)

Oala decorativă din curtea M-rii Prislop

Sfântul Chivot de la M-rea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca

Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la M-rea Prislop în anii ’50

Saivanul dacic de la Prislop

Schiţa casei cu coloane, în stil brâncovenesc, anii ’80 la Prislop

Schiţa casei noi de la Sinaia

Modelele pentru porţile în stil maramureşean de la Sinaia şi Prislop

 

Autobiografie

 

Subsemnatul m’am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii», iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.».

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m’a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n’am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.

În cursul liceului mi’au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m’am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n’am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m’am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n’am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţii. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţii şi a conştiinţii se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate aceste mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N’am dansat şi n’am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s’a desăvârşit interior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933.

În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m’am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n’am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s’a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s’a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii «Calea Griviţei», pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.

Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n’am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n’ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o Biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.

Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliţiei din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur «cicanca», şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m’am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m’am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m’am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s’ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m’a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

  1. Vâlcii. 17. Iulie. 1945 Ieromonahul Arsenie.”[2]

 

REFERINŢE:

Îndrumător şi Părinte duhovnicesc:

Academician Nichifor CRAINIC (1889-1972): „Arsenie BOCA este un călugăr de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti. Ca pregătire intelectuală este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi diplomat al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În vremea cât a studiat la Academia de Arte Frumoase a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.

Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993): „Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie […]. Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox […]. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene” (Lucrara de la M. Brâncoveanu, Telegraful Român).

„Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum [Filocalia vol. II] l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete (Bucureşti, Înălţarea Domnului, 1947)”.

Principesa Ileana a României (viitoarea Maica Alexandra): „Când ea a plecat din România mi-a lăsat o scrisoare în care îmi scria că îmi mulţumeşte, întrucât am fost o lumină în viaţa ei (s.n.)”.

 

MISIONAR:

Louis BARRAL (preot catolic asumpţionist francez, 17 noiembrie 1948): „Arsenie Boca ar face mai multă treabă pe teren decât toţi episcopii ortodocşi”.

Comisarul Filip NICOLAE (Raport informativ, iulie 1945, Mănăstirea Bistriţa): „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic”.

Paul MADINCEA (Împuternicitul Cultelor, 23 septembrie 1950): „Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”.

 

MIT:

Lucian BLAGA (Cluj, sfârşitul anilor ’40):

„Lucian Blaga: – Fericit eşti Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!

Arsenie Boca: – Pentru ce, Maestre?

Lucian Blaga: – Pentru că crezi ceea ce spui!

Arsenie Boca: – Maestre, «căciula» aceasta eu nu vreau s-o port.

Lucian Blaga: – Ba, ai s-o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie!”

 

PERICOL pentru regimul ateu:

Un agent al Securităţii comuniste: „[Arsenie Boca] este rafinat, inteligent […], astfel că este un element opus regimului”.

 

POSTUM. REFERINŢE DESPRE SFINŢENIA SA:

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului: „Personalitatea Părintelui Arsenie Boca, între multiplele-i însuşiri o are într-un grad elevat pe aceea de a insufla un simţământ tainic al evlaviei acelora care se apropie de ea. Aşa se şi explică numărul crescând pe zi ce trece al celor ce urmându-i pilda şi îndemnul, ei înşişi sporesc în viaţa cea îmbunătăţită. Tuturor a împărtăşit cuvânt de zidire, fie împreună, fie în parte, după trebuinţă, multora scriind pentru o mai temeinică povăţuire. Şi aşa cum se întâmplă în cele duhovniceşti el însuşi se îmbogăţea pe măsura în care dădea altora”.

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui […] aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.

Preasfinţitul Părinte Dr. Daniil STOENESCU, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix: „Fiecare sfânt, biruitor în războiul nevăzut sau în «lupta cea bună» (I Timotei 6, 12; II Timotei 4, 7) prin Iisus Hristos «fără de care nu putem face nimic» (Ioan 15, 5), este cu adevărat un «stâlp» în templul cel ceresc al lui Dumnezeu, în templul Bisericii Ortodoxe a lui Iisus Hristos, în templul Neamului – sau în nevăzuta «Catedrală a Mîntuirii Neamului» – şi în templul teologiei apostolice, patristice, postpatristice şi neopatristice. Un astfel de «stîlp» a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei şi spiritualităţii româneşti şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie Boca (1910-1989)”.

Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie MELEACĂ, Episcopul Giurgiului: „Cine a fost acest Părinte insuflat de Dumnezeu, acest părinte binecuvântat cu care Biserica noastră a fost binecuvântată, într-o perioadă extrem de dificilă, extrem de critică pentru viaţa ei, pentru istoria ei? Era un spirit enciclopedic, un om cu alese virtuţi teologice, cu preocupări spirituale, un om de mare, mare sobrietate. În tot ceea ce făcea, în cuvintele pe care le rostea, în îndemnurile şi poveţele pe care le dădea teologilor de la Institutul de la Sibiu, mulţi dintre ei deveniţi mai târziu păstori de suflete, le vorbea ca unor viitori preoţi, vedea în duh că vor fi mai târziu preoţi şi vorbea cu mare responsabilitate şi cu conştiinţa că Dumnezeu este totdeauna de faţă, Dumnezeu Cel Care toate le ştie […]. Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire”.

Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU: „Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia […]. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu […]. Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui”[3].

 

[1] Arhim. Justin PÂRVU (10 feb. 1919 – 16 iun. 2013), în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.

[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21. [Autobiografie, 17 iulie 1945, Ieromonahul Arsenie; Autobiografia poartă stampila „Biroul Siguranței. Poliția Orașului R. Vâlcea”, precum și însemnarea „23-7-945, vizat de noi spre neschimbare, Comisar ss/neidentificată”].

[3] Arhimandritul Iustin PÂRVU (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Cuvânt al Părintelui Iustin Pîrvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.

Extras din Florin DUŢU. Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989. Bucureşti: Editura Floare Albă de Colţ, 2015.

Sursa: Roncea Ro

UPDATE: Dumnezeu să-l ierte pe nea Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe şi fost deţinut politic alături de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Părintele Dumitru Staniloae! Înmormântarea sa va avea loc luni, 23.03.2015, în comuna Podari.

VIDEO – Maica Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea sa cu Părintele Arsenie:

“Prezumtia de vinovatie”: cititorii lui Tismaneanu sar in apararea lui Dinu Zamfirescu si a CNSAS. Hydepark: Tismaneanu si ai lui “arunca oprobiul asupra intregii natii evreiesti”

Dl Vladimir Tismaneanu a publicat zilele trecute un atac la persoana succesorului sau la presedintia IICCMER, dl Dinu Zamfirescu, venerabil fost detinut politic si lider al exilului romanesc european, in care il acuza fara nici o proba, cam ca la NKVD, de faptul ca portalul Ziaristi Online a pus la dispozitia opinie publice “Autobiografia” propagandistului comunist, scrisa cel mai probabil pentru dosarul de cadre al CC al PCR, insotita de cateva file din dosarul sau de la Securitate, in care se arata cum UM 0544 (CIE/DIE) o recrutase pe sora sa, Rodica Tismaneanu, dar UM 0617 (Contraspionajul economic – ?!), cea care ii avizaze plecare lui Vladimir Tismaneanu in Occident, se opunea ca sora sa sa mearga pe urmele celui care era considerat ca “a tradat”. Notele respective, comentate si de mine intr-o postare, circulau in mediile jurnalistice de mai multi ani, asemenea notelor despre Virgil Magureanu, publicate la vremea respectiva de Ion Cristoiu, in Evenimentul Zilei. Motivul pentru care nu au fost publicate pana acum, desi erau de acelasi interes public ca si cele ale dlui Magureanu – cu care Tismaneanu este coautor al unui “Dictionar Social-Politic pentru Tineret”, destinat indoctrinarii comuniste -, este urmare a faptului ca, in prezent, “decizionarii” mass-mediei din Romania sunt tributari unei mafii culturnice din care face parte si fostul sef de comisii, comitete si consilii, acum intors la nivelul lui de profesor de provincie, cu care nu se poate obisnui, asemenea unui alt foarte studios tovaras de drum de-al sau. Acuza nefondata a membrului “de vaza” al GDS Vladimir Tismaneanu, prezentata ca la “Tribunalul Poporului”, inca din titlul ales: Domnul Dinu Zamfirescu, dosarul meu de Securitate şi dreptul la viaţa privată, are legatura de fapt doar cu interesele grupul mafiot din care face parte (desigur, nu vreau sa jignesc Mafia, ma refer doar la forma de organizare). Eu i-am raspuns, la obiect, aici: Tovul Leonida Tismaneanu fata cu reactiunea. Dar chiar si cititorii sai ii atrag atentia asupra sincopelor sale de logica care, evident, se adauga la cele de morala. La fel au facut si atunci cand a balacarit cartea lui Larry Watts dupa care s-a scapat intr-un comentariu ca nici macar nu a citit-o. Se vede treaba ca cititorii sai sunt mai inteligenti si mai de bun simt decat el. Unele dintre mesajele pe adresa lui Tismaneanu, de mai jos, au fost postate si pe Roncea.Ro, la rubrica de comentarii:

Cititor: Buna dimineata. Dom’ profesor, nu intentionam sa comentez aici, doream sa o fac mai tarziu, pe “contributors”. Dar indraznesc sa va atrag atentia asupra unui aspect care poate v-a scapat.

1) calitatea f. proasta a copiilor prezentate. Astea sint copii facute la inceputull anilor ’90, de catre instrumente de proasta calitate (tonerul era f. prost), aflate atunci inca in dotarea SRI (fosta Secu). Comparati cu calitatea copiilor facute de dvs. in 2006 la CNSAS, cu masini moderne, si veti intelege. Poate nu stiati, dar in primii ani ’90, pina la predarea de catre SRI (si SIE) a unei parti din arhiva fostului Secu (inclusiv DIE), la nivelul fiecarei unitati (Buc. si provincie) oamenii au copiat la greu, cu masinile ce le aveau atunci ,pentru “mai tarziu”: santaje, frame-up-uri, extortions, etc. Sigur, aveau prioritate foile celor din afara, ca aia erau cu “lovele”, if you know what I mean. De asta va scriam ieri: nimic nu se pierde, totul se pastreaza (SI NU NUMAI LA CNSAS). Eu am avut, in ianuarie ’90, INTEGRAL copia dosarelor mele (ca erau 2, unul pina la expulzare, apoi altul pentru anii din afara) si am avut surpriza sa constat la CNSAS in 2008 ca aveau mai putin 81 de pagini decit obtinusem eu, pe sub mana, so to speak. Deci: nu cred ca CNSAS are vreo vina in aparitia documentelor pe cyber-foaia lui Roncea. Adica virgula copiile prezentate de Roncea au fost facute inainte ca dosarele sa ajunga la CNSAS,in 1999 si dupa. Sper ca intelegeti.

2) nu sint facute cu digital minicamera -calitatea e f. proasta.

3) nu am observat in coltul din dreapta sus renumerotarea pe care CNSAS o face de obicei, cind preia un dosar.

Si mai sint si alte aspecte, dar spatiul e limitat… Nu incerc sa disculp CNSAS, as vrea doar sa stiti ca sint acolo oameni de calitate, care fac si ei ce pot sa respecte legea, in conditii de restrangeri bugetare, resurse limitate si presiuni din toate partile.
M-am referit mai sus numai la problema copiilor de la foaia electronica Roncea. Problema Zamfirescu-Gaetan e diferita, cred, si necesita o abordare separata. Vad ca Roncea a facut ce a facut si iar agita apele si asmute pe unii contra altora….

Hannibal Lecter, MD

Tismaneanu: Cordiale multumiri pentru substantiala interventie. Va rog sa o postati si pe Contributors. Pretuiesc si eu ceea ce fac cercetatorii de la CNSAS. Nu sunt, in niciun fel, printre aceia care contesta extraordinara munca de luminare a trecutului desfasurata acolo. Tout au contraire.

vtisman

VR: @vtisman
Daca ii dati dreptate lui Hannibal Lecter, MD, cum de scrieti un intreg articol pe baza unei prezumtii false?
No (more) comment

V. Roncea

Nota mea catre Hannibal Lecter, MD: N-am inteles pe cine agit si pe cine asmut. Sungurul care a sarit din baie la gatul dlui Zamfirescu si a CNSAS a fost “dom’ profesor” al dvs, cu licenta de ideolog comunist si scrieri publicate, in regim de “uz intern”, pentru politrucii de la “Stefan Gheorghiu”

Cititor: Individul care “ne priveste din tablou” incearca din toate puterile sa’si construiasca un soclu de carton. Cu o meticulozitate demna de o cauza mai buna, sterge toate comentariile deranjante referitoare la trecutul sau. Si-a suspendat comentariile de pe blog si mai pe unde isi produce icrele. Daca te uiti la pagina lui de wiki, e mai stufoasa ca a lui Einstein sau a lui Hitler. Individul s’a acoperit de o padure de referinte la neica-nimeni (d’alde Patrascoiu si Stanomir etc), produce ca la carte pt americanii care habar n’au ce’a fost ipochimenul.

Cam asta i’am scris in ferma animalelor hydepark (site super obiectiv plin ochi d’ale el – Nota mea: produs de Mircea Marian de la EvZ, pana de curand platit regeste din banii nostri, la TVR INFO, ca sa ne injure tot pe noi, romanii). Evident a sters comentariul de nenumarate ori.

___
Dumneavoastra ce profesie aveti de fapt? Sunteti inginer, doctor, artist, ce anume stiti sa faceti? Aveti vreo alta specializare decat marxism-leninismul? Imi pare ca pe timpul lui Ceausescu v’ati pregatit sa deveniti ideolog comunist si cam atat.(majoritatea oamenilor in comunism aveau o profesie nu erau activisti de partid si nici ideologi comunisti- ce-o mai fi si asta “ideolog comunist”, ce stiti in realitate sa faceti, altceva decat o pregatire solida in osanale la adresa regimului comunist?)

Este adevarat ca atat lucrarea de licenta cat si teza de doctorat sunt tot in marxism-leninism? (1980)

Este adevarat ca ati scris printre multe altele si asta?

“O conceptie practica si vizionara – Perspectiva totalitatii: “Sinteza originala, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi..

Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.”

Ce altceva ati produs decat textele astea de duzina?

In rest numai bine.

Apropo, sa nu-mi spuneti ca studiati comunismul din interior pentru a il intelege si compromite.
In 1980 marii majoritati a cetatenilor Romaniei comuniste le iesise parul prin caciula de atat comunism, nu mai credea nimeni in comunism, doar unii se foloseau de el pentru o viata nitel mai usoara – vezi activistii, securistii.

Deci nu era nimic de studiat marxist-leninist. Goangele astea teoretice le poate spune cineva de prin 1920-1930 care a fost prins de febra comunista a timpului. Insa in 1980 nu existau decat oameni exploatati si lichele care studiau intens marxist-leninismul pt a prinde o pozitie de conducere in aparatul de partid si de stat.

si pentru ca Tismaneanu e pus pe sters o sa las aici restul comentariilor :

Apropo, atat Valentin Ceausescu cat si Zoe Ceausescu, desi copiii dictatorului, cam intr-o generatie cu dumneavoastra, au ales sa aiba meserii, au facut scoala. Doar Nicusor (amicu’ dumneavoastra) ce a luat-o pe scurtatura.

Desi traiati in cartierul Primaverii, tot ne povestiti ce greu le era parintilor dvs, fiind vezi doamne marginalizati. Marginalizati de la ce? De la frisca ideologiei marxist-leniniste?

Chiar si asa, de ce atunci, asa marginalizat si nefericit tot la marxist-leninism v-ati axat studiile?

Domnule Tismaneanu, minciuna are picioare scurte si oricat ne priviti din tablou, si oricata meticulozitate ati depune la soclul dvs de carton, nu pacaliti pe nimeni in tara. Printre romanii care au trait in comunism nu pacaliti pe nimeni. Doar unii mai rapace se folosesc de arivismul dvs.

In rest luati-va adio de la soclu si de la tablou.

Si nu va amagiti ca nu va inteleg dedesupturile lucraturii la soclul respectiv de carton.

Dumneavoastra tanjiti dupa ce’ati sperat in tinerete. Ati studiat marxism-leninismul in anii 80 , anii Gdanskului cand marea majoritate se saturasera de comunism, doar incerca sa reziste. Marea majoritate avea o viata duala, mintitnd nonsalant in societate(o minciuna nevinovata pentru ca toti stiau si intelegeau mizeria pe care o traiam), In acelasi timp marea majoritate le spunea copiilor adevarul despre mizeria comunismului si a jegurilor care ne puneau bocancul pe gat.

Zic Marea majoritate pentru ca exista o mica minoritate de nomenclaturisti, arivisti si fripturisti si desigur copiii lor. Copiii sunt copii si au avut libertatea sa aleaga, unii au facut meserii si nu s’au bagat in jegul politic al vremii, altii au studiat marxism-leninismul. Sperand la o pozitie buna, mai buna, cat mai buna in aparatul de partid si de stat. Sperand sa poata ajunge la varf, sa se scoata din mizerie pe spinarea poporului ce suporta.

Dumneavoastra ati trait o micuta drama, ati studiat marxism-leninismul pe paine si cand sa capatati dupa atata munca printre dogmele vremii, in sfarsit o pozitie, acolo unde a fost si tatal dvs, acolo unde sperati, nu vi s’a permis.

Insa ce’ati invatat in tinerete ati aplicat exact la batranete. L’ati lingusit pe Basescu mai ceva decat pe Ceausescu. I’ati atacat pe cei care denuntau frauda basista mai ceva decat denuntati in tinerete capitalismul. Ati incercat si reusit pe undeva sa strangeti o camarila de telectuali la fel de arivisti si interesati in minciuna, doar sa aiba sansa sa ajunga in sfarsit in “lumea buna” a nomenclaturistilor. Lumea , care desi ati simtit-o, mirosit’o, dorit’o, locuind printre ei, v’a fost interzisa in tinerete. Cu scoala ideologiei comuniste, v’ati format ciraci de esaloanele inferioare.

Toate in zadar.

___

Va amagiti ca stergand comentariile, suspendandu’le, periindu’le va creati marea opera. Marea opera de carton. Va amagiti zadarnic.

Linkul dvs pe wiki e mai stufos ca a lui Einstein sau Hitler. Aveti referinte la toti neavenitii, totul sa produceti cantitate pt cei din afara care habar n’au ce a fost comunismul si mai ales habar n’;au despre cei ccare l’au implementat si sustinut atata amar de ani.

Comunismul a fost groaznic prin oamenii care l’au implementat, plecand de la politrucii veniti de la Moscova care impreuna cu autohtonii au comis grozaviile din primii ani de dupa razboi.

Comunismul a fost groaznic prin mizerabilii activisti si securisti care isi dadeau mai mult decat silinta sa creeze o viata cumplita. Cominismul a stat atat de mult in Romania si cu “nuantele” de care am avut parte DATORITA nu atat lui Ceausescu (pana la urma un individ ca si Basescu sau ca oricare, oricum, un individ), ci datorita esaloanelor de arivisti, lasi, lingusitori, ideologi marxist-leninisti, ce studiau infocati teorita unui regim ce’si exploata cetatenii, proslavea conducatorul, in conditiile lipsei celei mai mici demnitati umane.

Aveti adresa mea de email, va provoc, desi nu aveti nici cea mai mica sansa.

___

Stergeti, stergeti, stergeti. Probabil e corolarul lui Invatati, invatati, invatati, transpus la vremuri noi.

Nu am certitudini, am foarte multe dileme, insa felul in care ati reusit sa va afisati in societate, cu parere de rau va spun, imi lasa foarte putine sanse sa fiu dilematic. Din acest motiv v’am si provocat, sa va dau o sansa sa iesiti din tabloul din care va construiti soclul de carton.

Insa nu’mi fac sperante ca mesajul meu poate atinge ceea ce munca dvs de o viata a tot incercat sa ascunda. Omul din tablou. Omul care se cuibareste in interiorul soclului de carton.

L. Bogdan

(Nota mea: Ulterior, unele comentarii au fost aprobate)

Cititor catre Tismaneanu: …Nimeni nu doreste o POLEMICA cu dvs. Poate numai niste adevaruri…
La ce le-ar folosi unora o “platforma”? Dvs. va foloseste?…
Se pare ca aveti impresia ca cei care va pun intrebari au ceva cu persoana dvs. Va inselatzi. Pentru mine raspunsul pe care l-ati dat lui Virgil este edificator: “Aveti un scop precis, vi-l urmariti cu o perseverenta demna de cauze mai bune.” La fel mi-ati raspuns acum cateva zile… O fi o obsesie?

P.S. De ce azti sters comentariul referitor la “Suntem parte din generatia ’68…” Chiar asa? De ce nu ’56? Sau 23 august ’44? Sau 30 Decembrie ’47? Sau generatia “Stahanov”? Sau Nadia Comaneci?
N-atzi fi primul care isi atribuie meritele altora dupa multi, multi ani!…
Q.e.d.

Contrabas

Cititor: Domnule Tismaneanu! Ce rost mai au aceste “precizari”? Lucrurile sunt clare: sunteti, cine sunteti, apartineti unui grup, ai carui “reprezentanti” numai bine n-au facut acestei tari, si, mai ales, unii dintre ei, dupa ce si-au facut plinul, au roit-o prin alte parti, cei mai multi, in Israel. Cititi, va rog, lista celor care au facut parte din “instrumentul” lichidarii Romaniei. E adevarat, cu ei, ori fara ei, comunismul tot pe tancuri ar fi venit. Dar osardia prestata de acesti “instrumentari”, zelul si abnegatia pentru “cauza”, ei profitand din plin material, au dus la lichidarea elitei romanesti, buna, rea, ori cum era ea, in orice caz mai buna decat surogatele “intelectualitatii” socialiste. Sa nu lungesc vorba, un singur exemplu: a fost in ordine ca prin 1950 redactia ,,Scanteii Tineretului” sa fie umpluta cu 12 redactori evrei, din cei 18 redactori existenti, cu salarii de 17-18 mii lei, cand mama, invatatoare, vaduva cu 4 copii la tara, avea 1150 lei? A fost in ordine ca tovarasul Mirodan, la acelasi ziar sa fie salariat cu 22.500 lei pe luna, numai ca era secretar de partid si veghea cu strasnicie ca toate articolele din “Komsomolskaia Pravda” sa fie publicate in ziarul ,,tineretului”, ca apoi s-o intinda in Israel, unde si astazi e tot redactor sef la un ziar local, si critica cu mare virtute “ororile socialismului”, pe care el, Mirodan, in parte, le-a sustinut pe atunci? Sa mai pomenim de altii, ca Silviu Brucan, cu studii de nici un fel, sa ajunga prof. universitar de marxism-leninism, sa nu mai vorbim de teroarea pe care o raspandea la “Scanteia”, pe cand era omul Nr. doi… Si alti, si altii.
Asa ca, domnule Tismaneanu, stati cuminte in America, si multumiti-va cu ce ati “realizat” pana acum, cu plus, cu minus. Si lasati-ne in pace, asa cum suntem, si rai, si buni. Ne vom gasi candva echilibrul, ne vom curata de ciurucurile noastre din neam, de cele lasate de parintii si rudele dvs.
Mai am o intrebare: un presedinte al Israelului, in vizita in Germania acum cativa ani, a pus o intrebare atat evreilor impamanteniti in Germania, cat, mai ales, evreilor veniti din Rusia in acele zile, si anume textual “ce cautati aici, in tara celor care au ucis evreii, cand locul vostru e in Israel”? Si aceasta intrebare e valabila astazi si pentru dvs., si toti cei din categoria dvs., care sunt pe unde sunt, dupa principiul “Ubi bebe, ibi patria”, nu?

Si stiti care-i problema, ori macar una dintre probleme? Indivizi din categoria dvs. au facut un rau mare evreului mic, cumsecade, bun familist, religios, neagresiv, unul ca cei din chibutzul israelian, ori inginer, cercetator, cu arma-n mana, sau impamantenit pe unde l-au purtat necazurile pe planeta. In pogromuri au suferit de regula cei “mici”, evreul care nu omorase o musca in viata lui. El si copiii lui. Da, poporul evreu s-a ridicat mereu din cenusa, si a dat lumii, ce n-au dat alte popoare. Mereu a fost izgonit, si tot mereu s-a ridicat. La origina antisemismului sta invidia (Aly Götz – “Warum die Deutschen, Warum die Juden”, de citit). Dar un element in plus a fost, si din pacate, este, tocmai acest “iesit din rand” a unor indivizi ca dvs., care, ne place, nu ne place, deranjeaza.

Mai ales cand ne ne apucam sa dam lectii altora, ori sa militam pentru sisteme sociale, care se potrivesc ca nuca-n perete altor neamuri. Si sa nu ne prinda mirarea daca ororile “holocaustului” se vor repeta. Peste tot, in Franta, Olanda, Suedia, Germania, chiar America, nu mai vorbim de Rusia si lumea araba, antisemitismul renaste razant.

Cine are urechi, sa auda. Nu e cazul dvs., pentru ca “surzenia”, la astfel de apeluri, o aveti din famile.

Cu deplina lehamite,

Busuioc Florin

Cititor: Mr. Florin,

Sa judeci o intreaga natie pentru ce au facut niste oamenii din natia aia nu te face cu nimic mai bun decat italieni care le ard magazinele romanilor.

Dar oamenii ca tine vor egalitate dar nu pentru cateii. Si oamenii ca tine isi merita soarta.

Diana Cionoiu

Cititor/Florin Busuioc: Doamna Diana,

De unde stiti ce “soarta” am eu? Asta e una. Al doilea, cititi, va rog, cu atentie, randurile mele. Eu vorbesc de niste indivizi, redusi ca numar, dar care, prin actiunile lor arunca oprobiul asupra intregii natii. Daca vreti sa va dau si nume,o fac fara placere, dar nu va va ajuta cu nimic. Ar trebui sa va mai documentati putin si apoi sa dati glas revoltei din dvs.

Cu multa condescendenta,

Florin Busuioc (nume de adevaratelea!…)

PS Florin Busuioc/din alt mesaj: … in tara NIMENI nu are nevoie de Tismaneanu. Sa ramana unde e, plantat, stiti f. bine de cine, si sa ne lase in pace. Daca pe dvs. va tine de cald, pastrati-l, ca relicva pentru urmasi….

De ce a renuntat Valeriu Stoica sa mai candideze la conducerea PDL. “Analiza personala” si Dosarul de Cadre. Valeriu Stoica a intrat in PCR la fel ca si Cristian Preda: UTC-isti la 15 ani, mandri UASCR-isti de la 20 de ani. DOCUMENTE DE PARTID

„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.” – Valerica Stoica, Autobiografie


Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, azi, pentru Mediafax, că a decis, ” în urma unei analize personale”, să renunţe la candidatura pentru o funcţie în conducerea democrat-liberalilor, urmând să se dedice exclusiv activităţii la ISP, din postura de simplu membru al PDL. Este posibil ca “analiza personala” sa fi avut in vedere si relatiile sale cu rusii de la ALRO dar si Dosarul sau de Cadre, din care au fost dezvaluite, recent, doar cateva pasaje biografice. Altele urmeaza. Din dezvaluirile de pana acum, rezulta cat se poate de clar ca “anticomunistul” Valeriu Stoica a fost un activist de nădejde al PCR  și, dacă n-ar fi fost momentul decembrie 1989, poate ar fi avut șansa să acceadă în  CC al PCR în aceiași funcție pe care o deține acum în PDL. La fel si colegul sau de Partid (comunist), UASCR-istul GDS-ist Cristian Preda.

Un palmares demn de invidiat omis din C.V.

Potrivit documentelor, prezentate recent de GIP, Valeriu Stoica a fost secretar UTC în liceu, membru în  comisia politico-ideologică a UASCR, propagandist la „Grivița Roșie” și în Centrul Universitar București, coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice în mai multe facultăți, secretar UTC la Judecătoria Sectorului 5, propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, secretar de partid la Judecătoria Sectorului 5, organizator de grupă sindicală la Tribunalului București. Demn de menționat este faptul că Valeriu Stoica a intrat în PCR în 1974 – deci în anul II de facultate, exact la fel ca si Cristian Preda, devenit membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) la doar 20 de anisori – iar pentru activitatea politică și obștească a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944”.

Paradoxal, nici în C.V.-ul depus în Parlament – Stoica a fost deputat între 1996 și 2003 – și nici în cel care se regăsește pe site-ul PD-L,Valeriu Stoica nu a trecut nimic referitor la activitatea sa politică antedecembristă. La fel ca si colegul sau, Cristian Preda, acum vajnic “anticomunist”. Parlamentarii care au fost membri PCR sau au avut funcții în UTC și-au trecut în C.V. activitatea politică de dinainte de decembrie 1989.

Valeriu Stoica  – C.V. politic antedecembrist

– 1968  – 1972 : Secretar al organizaţiei UTC la Liceul Gheorghe Lazăr

– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă juridică în organizațiile UTC din cadrul Întreprinderii „Grivița Roșie”

– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti

– Din aprilie 1974: membru PCR

– 1974 – 1976:  membru în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti

– 1974 – 1976: coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

– 1980-1981: Secretar al organizaţiei UTC din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

– 1980 – 1981: propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5

– 1980 – 1981: prezintă lunar informări politice în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR.

– 1981-1985: Secretar al organizației de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

– 1981 – 1985: lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5

– iunie 1985: absolvent al Universității politice de conducere (cu media 10)

– 1985 – 1986: organizator al grupei sindicale din cadrul secției civile a Tribunalului București

– 1985 – 1986: curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 București

Din scrierile “anticomunistului” si “parintelui fondator al dreptei romanesti”:

Pe uteciştii adevăraţi, înţelegerea metaforei îi electrizează

Multe sunt gândurile şi simţămintele pe care un tânăr le poate încerca citind Programul partidului. Pentru biografia mea interioară însă, puterea şi lumina unor evenimente cruciale le-au avut gândul şi sentimentul istoriei. Lăsând în urmă corăbiile de hârtie şi castelele de nisip ale copilăriei, luptându-ne – cavaleri în regatul închipuirii – cu morile de vânt ale adolescenţei, mulţi dintre noi, în pragul tinereţii, am simţit atingerea de flacără a Istoriei şi ne-am străduit să înţelegem. Drumul spre Istorie este un drum greu, care străbate tărâmul de la joc şi imaginaţie până la lumea în care trăieşti, până la Patria ta, până la propria ta persoană, coborând şi urcând, apoi în trecut şi viitor. Citind Programul Partidului, pentru mine s-a luminat tocmai capătul acestui drum – Istoria. Şi nu oricare istorie, ci Istoria poporului român. (Valeriu Stoica, Universitatea Comunistă anul 7, nr. 24, oct.-nov. 1974, p. 3, revistă a CUASC din Univ. Bucureşti)

Privind retrospectiv ultima jumătate de veac din viaţa patriei – perioadă atât de bogată în radicale mutaţii produse în structura societăţii, în conştiinţa maselor – istoria consemnează (…) larga participare a tineretului la evenimente politice de cea mai mare însemnătate, angajarea sa hotărâtă de partea forţelor militante pentru progres social. Îndrumaţi cu grijă părintească de Partidul Comunist, purtătorul celor mai nobile aspiraţii ale poporului muncitor şi arhitectul lucid al viitorului, uteciştii au ştiut să urce, traversând eroic timpul inechităţii, timpul proliferării morbide a fascismului.

Ne este limpede: în condiţiile unui ev revoluţionar, de natura celui căruia îi suntem cei mai direcţi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulări de fapte. De aceea sensul pe care îl dăm existenţei este (şi n-ar putea fi altfel) unul politic.

Elanul, altădată aspect efemer al vârstei, a devenit o cantitate de durată. Cu ea, tineretul din România se structurează organic activităţii vaste, esenţiale, demiurgice, de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.

Ce satisfacţie supremă pentru noi, scriitorii atât de tineri râvnind să păşim pe drumul consacrării, să eternizăm spiritul acestei epoci, să redăm timpului mesajele generaţiei noastre.

Pentru uteciştii de azi, simpla înţelegere a metamorfozei este electrizantă. (Valeriu Stoica, Realitate şi participare în Amfiteatru, martie 1972, nr. 3 (75), p. 1)

Fragmente din Autobiografia olografă

„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.”

În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”

„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.

După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.

Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”

Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat

„III. Activitatea Obştească

În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.

În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie” şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.

În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.

Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.

În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.

Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.

În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

Ca membru al Asociației Juriștilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferințe pe teme juridice în școli și unități economice, precum și la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, am îndrumat activitatea unor comisii de judecată și am participat la diferite acțiuni de popularizare a legii.

În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August  1944.”

De la stânga la dreapta și înapoi

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova