În decembrie 1989, cînd a fost constituit completul de judecată al soţilor Ceauşescu, iniţiatorii acestei mascarade l-au cooptat, printre alţii, pe maiorul-procuror Dan Voinea. Sarcina care îi revenea era suficient de importantă pentru a elimina categoric ipoteza că această alegere fusese rezultatul unei întîmplări. Este imposibil de crezut că între el şi membrii puterii care tocmai “emana” nu existau vechi conivenţe. Dl Voinea, în momentul în care a intrat în sala unde urma să se desfăşoare spectacolul, ştia că participă la o alcătuire judiciară ilegală: Constituţia (încă în vigoare) nu prevedea existenţa tribunalelor militare de excepţie, iar aşa-zisul decret prin care se înfiinţa cel în cadrul căruia avea să evolueze dl Voinea, semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie, era lipsit de orice valabilitate, întrucît la acea dată dl Iliescu nu avea nici o calitate oficială şi nu putea să semneze acte normative. Nu mai vorbim de faptul că falsul decret nu a fost nici înregistrat, nici publicat. Amintesc, în plus, o ipoteză pe care o susţin de 19 ani, potrivit căreia “procesul” şi execuţia au avut loc la o dată anterioară momentului în care Ion Iliescu şi-a pus semnătura pe acel petec de hîrtie fără valoare legală. În cadrul rechizitoriului pe care l-a pronunţat, dl Voinea a susţinut două capete de acuzare despre care ştia că nu sînt adevărate şi care au contribuit în mod decisiv la pronunţarea pedepsei capitale: genocid (60.000 de victime) şi încercarea de a fugi din ţară pentru a recupera un miliard de dolari depuşi în bănci străine. Dl Voinea nu a ezitat să se folosească de aceste neadevăruri pentru că nu avea nici o îndoială asupra faptului că absurda apărare pe care o avea în faţă urma să-i ţină isonul. Sau pentru că fusese anunţat, ca să formulăm altfel lucrurile, că nu participă la un proces, ci la un spectacol regizat cu mult timp în urmă, ceea ce avea să-i asigure nu numai impunitatea, ci şi celebritatea. Devenit general, dl Voinea a fost însărcinat să ancheteze asupra evenimentelor la al căror moment culminant a participat în mod hotărîtor. O asemenea absurditate nu se putea petrece decît în democraţia originală a lui Ion Iliescu! Rezultatul îl cunoaştem. Dl Voinea a anchetat vreme de 19 ani, a constituit dosare, s-a agitat, dar din toate astea n-a ieşit nimic. Era, în fond, firesc să fie astfel. Cum poate cineva să ancheteze asupra unor evenimente la care a luat parte şi care, din “raţiuni superioare”, trebuie să rămînă obscure? Acum, dl Traian Băsescu doreşte ca generalul Voinea – ieşit de curînd la pensie – să-şi reia activitatea şi să continuie “cercetarea” dosarelor “Decembrie 1989″ şi “13-15 iunie 1990″. E greu de spus dacă situaţia în faţa căreia ne aflăm e ridicolă sau perversă. În ce mă priveşte, aş înclina mai degrabă către a doua posibilitate. În orice caz, ieşirea de ieri a dlui Băsescu – al cărui rol în transportul minerilor către Bucureşti, în iunie 1990, rămîne a fi determinat – a fost, înainte de toate, un simplu gest electoral. Şi poate chiar unul abil.
Decembrie 1989 – o carte
de Radu Portocală
Subiectul precedent îmi oferă ocazia să anunţ cititorilor acestui blog o apariţie editorială. Unii dintre Dumneavoastră ştiu că, în octobrie 1990, am publicat la editura Calmann-Lévy (Paris) o carte intitulată “Autopsie du coup d’État roumain”, în care defineam căderea regimului Ceauşescu drept rezultatul unei lovituri de stat pusă la cale de Uniunea Sovietică şi executată cu ajutorul serviciilor secrete româneşti. La sfîrşitul anului trecut, editura Larousse mi-a propus sa reiau, in cadrul unui nou text, analiza evenimentelor din decembrie 1989. Opacitatea arhivelor, investigaţiile incomplete şi neconcludente – conduse, între altele, de generalul Dan Voinea – au fost elemente care m-au făcut să ezit mai multe săptămîni înainte să-mi dau acordul. În cele din urmă, am acceptat propunerea editorilor şi m-am apucat de lucru. Am trăit, de-a lungul întregii primăveri, săptămîni neplăcute în miezul vastului ţesut de minciuni pe care a trebuit să-l reconstitui şi să-l examinez. Săptămîni de profundă revoltă, în acelaşi timp, faţă de barbaria cinică a regizorilor, care au considerat că acţiunea lor nu se poate legitima decît cu sînge. În sfîrşit, săptămîni de amărăciune văzînd ce s-a ales din speranţele de atunci. Manuscrisul a devenit acum carte. Miercuri seara editorul mi-a înmînat primul exemplar. În librării va apare pe 16 septembrie, moment emoţionant, fireşte, pe care am vrut să-l anticipez aici. https://portocala.wordpress.com/
„Ca orice persoană, am un punct de vedere. Dar nu am declarat că voi promova o politică în această direcţie. Dacă spun că vorbesc în limba română, asta nu înseamnă că sunt pentru unirea Moldovei cu România. (…) Astăzi, urmează să abordăm situaţia din alt punct de vedere. Programul nostru politic prevede două puncte principale: lichidarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. Dar integrarea în UE presupune că statalitatea Republicii Moldova se păstrează.”- “Alesul” securistilor, Mihai Ghimpu, declaratie in limba rusa la Radio “Echo Moscvii”
UPDATE: IN ATENTIA SRI – Fragment dintr-un mesaj primit ca urmare a acestei postari: “Bai suca sa nu mai scrii un rind despre Moldova ca te linsam chizda mati cind mai vii pe la noi prin tara” (Mesajul integral impreuna cu coordonatele sale tehnice l-am remis Serviciului Roman de Informatii)
REŢEAUA „IUDA“: Gradele apei minerale
de Mihai Munteanu / Evenimentul Zilei Luni, 07 Iulie 2008
Un grup de foşti ofiţeri din spionajul românesc face afaceri cu apă minerală printr-o companie filată de contraspionajul militar. Un fost director adjunct al SIE şi firma la care lucrează acum sunt monitorizaţi de Direcţia de Siguranţă Militară (DSM, contraspionajul armatei) pentru legături cu Aurel Cazacu, bossul Romarm, şi dealeri israelieni de tehnică militară. În ecuaţie mai apar alţi doi generali (r) SIE şi două personaje-cheie din dosarele penale ale lui Adrian Năstase.
Constantin Rotaru. General (r) SIE.Între 1986-1989, este director- adjunct al ICE Dunărea, unitatea de spionaj prin care se derulau operaţiunile de Aport Valutar Special ale Securităţii. În ’90 e încadrat în SIE, iar în ’94 trece în rezervă cu gradul de colonel. Ulterior, conduce societatea Grivco International, patronată de magnatul Dan Voiculescu, un cunoscut mai vechi. Revine în SIE şi, în ’99, ajunge director adjunct. Din 2005 e general în rezervă. În prezent, administrează Romaqua Group.
Emilian Ivan. General (r) SIE. Ofiţer în spionajul ceauşist, specializat pe spaţiul american, cu acoperire diplomatică. A fost ataşat economic la ambasada din SUA, apoi subordonat operativ al generalului Rotaru. După trecerea în rezervă preia o divizie a Romaqua Group.
Ioan Păun. General (r) SIE. Ultima misiune: în China. Oficial, a fost consul general la Hong- Kong. Conform DNA, Ioan Păun a supravegheat trimiterea în ţară a unor bunuri destinate familiei lui Adrian Năstase, în valoare de 611.000 de euro. La îndemnul lui Adrian Vilău, avocatul său în dosarul „Zambaccian“, Păun s-a autodenunţat. Acum, lucrează la Romaqua Group.
Octavian Creţu. Controlează (59%) Romaqua Group – holding care vinde apa minerală Borsec, răcoritoare, bere şi cafea. Este cercetat de DNA pentru inginerii imobiliare în Sebeş, dar contestă acuzaţiile. Este şi personaj-cheie în dosarul „Zambaccian“. Octavian Creţu le-a pus pe tavă procurorilor DNA înregistrarea unei discuţii purtate cu Adrian Năstase în martie 2006. Reieşea că fostul premier l-a şantajat pe Creţu că va dezvălui că Ioan Păun e ofiţer acoperit SIE dacă acesta nu-şi revizuieşte declaraţiile din dosar. Presa a vehiculat că şi Creţu ar fi un apropiat al SIE. Însă acesta susţine că nu-i plac securiştii şi că bunicul său a fost deţinut politic. Totuşi pentru firma sa lucrează trei generali (r) SIE: „Nu văd o problemă în a angaja ofiţeri. Ei n-au fost turnători. Nu am beneficiat de conexiunile lor externe din spionaj“.
Adrian Vilău. A mijlocit relaţia DNA-Octavian Creţu, în dosarul „Zambaccian“, şi e unul dintre administratorii şi avocatul Romaqua Group. Ex-deputat PD, Adrian Vilău a fost deconspirat că a colaborat cu Securitatea. După cinci ani şi în PSD, Vilău intră în UPSC, formaţiune prezidată de naşul său, Ioan Talpeş – fost director SIE. În 2008, Vilău a candidat la Primăria Capitalei. Ca avocat a avut clienţi ca generalul SIE Ioan Păun, Miron Mitrea, Corneliu Iacobov etc.
RAPORT DSM. Contraspionajul militar i-a luat în vizor pe spionii angajaţi la Romaqua şi activităţile firmei
TOATE DRUMURILE DUC LA ROMAQUA
Monitorizaţi de contraspionajul militar
Florida. Sediul Century International Arms Inc. În magazinul de pe bulevardul South Congress Ave găseşti, practic, un întreg arsenal de infanterie. Cam toate tipurile de armament uşor, produs în estul Europei, se vând în SUA prin distribuitorii Century Arms. Mitralierele AK-47 – Kalaşnikov (7,62×39 mm), fabricate în România, Rusia şi Serbia, domină panoplia. Pistoalele „Carpaţi“ de la Cugir sau celebrele Makarov, care au semănat teroare în Războiul Rece, se vând cu 189-290 de dolari. Cel mai ieftin e revolverul maghiar M44 (99 USD), iar muniţie bulgărească e pentru toate tipurile de încărcător. În 40 de ani de existenţă, Century Arms a devenit cel mai mare importator din SUA de armament provenit din fostul lagăr socialist. Printre cele mai căutate sunt pistoalele automate româneşti din disponibilul Romtehnica (traderul Ministerului Apărării) şi cele noufabricate la Fabrica de Arme Cugir din cadrul Romarm.
Reprezentantul din România al Century Arms se numeşte Cristi Vălean. Acesta a lucrat în spionajul ceauşist, fiind ofiţer al CIE (actualul SIE). Oficial, Vălean a ieşit din SIE colonel, imediat după Revoluţie. În prezent, afacerile sale sunt monitorizate de Direcţia de Siguranţă Militară (DSM) – contraspionajul armatei.
Paris. Iunie 2006. Aurel Cazacu, şeful Direcţiei Generale Industria de Apărare din Ministerul Economiei şi Finanţelor, primeşte un telefon de la israelianul Menahem Markovits. DSM interceptează convorbirea. Cazacu este de mult în vizor din cauza relaţiilor sale cu ofiţeri străini de informaţii, care prejudiciază Romtehnica. Mai mult, el coordonează Romarm, producătorul naţional de armament.
Raportul DSM obţinut de EVZ dezvăluie: „Cazacu Aurel care se afla la expoziţia internaţională de tehnică militară de la Paris a fost contactat de Menahem Markovits (suspectat de apartenenţă la serviciile de informaţii israeliene) pentru a avea o întâlnire. Menahem Markovits, reprezentantul firmei israeliene Rafael în România, acţionează la nivelul factorilor decidenţi din Ministerul Apărării (MAp) şi Ministerul Economiei şi Comerţului pentru iniţierea unor noi programe de modernizare a tehnicii din dotarea MAp“.
Compania Rafael produce sisteme de apărare de înaltă tehnologie şi furnizează vehicule aeriene fără pilot, rachete, detectoare şi echipamente de colectare şi procesare ale informaţiilor. Rafael a furnizat ţării noastre rachete antitanc de tip Spike. La preţuri supraevaluate.
Tot în iunie 2006, Cazacu i-a intermediat fostului spion israelian o întâlnire cu ex-ministrul economiei Codruţ Şereş. La întrevedere a participat şi colonelul Daniel Davidi, ataşatul militar al Ţării Sfinte în România. Markovits (Rafael) vânează contracte de zeci de milioane de euro de retehnologizare şi modernizare a armamentului din stocurile Armatei Române şi din liniile de fabricaţie ale Romarm. Filajul DSM punctează: „Markovits i-a cerut lui Cazacu consultanţă pentru Rafael în negocierea contractelor de offset (…), deoarece condiţiile impuse de partea română sunt foarte restrictive şi nu oferă avantaje firmelor israeliene“. Cazacu e de acord că investitorii trebuie sprijiniţi.
Bucureşti 2007. Direcţia de Siguranţă Militară. Operaţiunea „IUDA“ ia amploare. Supravegherea operativă a lui Aurel Cazacu dezvăluie o reţea formată din înalţi ofiţeri de spionaj, trecuţi în rezervă. În ecuaţie apare şi generalul (r) Constantin Rotaru – fost director adjunct al SIE. Raportul DSM consemnează: „Cazacu Aurel a fost apelat de generalul Rotaru/0747.xxx.xxx – post telefonic utilizat de SC ROMAQUA GROUP SRL (la sediul acestei firme Aurel Cazacu a avut mai multe întâlniri cu Menahem Markovits, reprezentantul companiei israeliene Rafael în România), care i-a solicitat informaţii despre numitul Cristi Vălean (reprezentantul firmei americane Century Arms). Cei doi au stabilit să aibă o întâlnire ulterioară“.
Bucureşti. Iulie 2008. Sediul Romaqua Group. Păr alb, tuns regulamentar, ochi albaştri, constituţie atletică. La cei 59 de ani ai săi, generalul (r) Constantin Rotaru pare încă prototipul ofiţerului de elită. Prudent, fostul numărul doi al spionajului românesc îşi calculează cuvintele, menţine inflexiunea tonului şi accentuează când trebuie. „Nu contest că discut des cu Aurel Cazacu. Ne cunoaştem de mult, dar nu trebuie să-i cer lui date despre Cristi Vălean, cu care am fost coleg în SIE. Mereu am fugit ca de dracu’ de tranzacţiile cu armament – «operaţiuni speciale », cum le spuneam noi. Este cel mai «vânat» domeniu“.
În schimb, subiectul „Markovits“ îi declanşează generalului (r) faza de negare. „Nu îl cunosc. Menahem Markovits nu a intrat niciodată aici (n.r. – sediul Romaqua). Cei de la DSM se înşală. Se înghesuie uneori să aducă multe informaţii… ceea ce cumva este firesc. Ştiu că telefonul îmi este sub supraveghere. Este şi normal să fie aşa. Gândiţi-vă unde am activat atâţia ani. Tâmpit să fi fost să-l fi adus pe ăla aici (râde) (…). Între SIE şi serviciul de informaţii al Armatei a existat întotdeauna o rivalitate“, ne explică generalul (r) SIE Constantin Rotaru.
PESCARUL DE SPIONI
Tovărăşia SIE
Bucureşti. Iulie 2008. Sediul Romaqua Group. Încadrat de două reportofoane puse ostentativ pe masă de directorii PR şi marketing, patronul companiei, Octavian Creţu, are obiceiul să fragmenteze discuţia. Uneori, răspunde punctual: „Este imposibil ca Menahem Markovits să fi fost la sediul Romaqua. Noi nu facem tranzacţii cu armament. Mă dezamăgeşte publicitatea asta pentru că eu sunt o persoană retrasă. Îmi văd doar de firmă şi de familie (Creţu este căsătorit cu fiica unui diplomat chinez – n.r.)…“
Oficial, prima întâlnire Creţu-Rotaru a avut loc în liniştea unei bălţi. Aşa susţine patronul Romaqua: „Pe domnul Rotaru l-am cunoscut în Delta Dunării, la pescuit. Atunci, era manager la Grivco (firma lui Dan Voiculescu – n.r.). Au urmat şi alte partide de pescuit, dar când domnul Rotaru s-a întors în SIE am mai fost doar de trei ori la peşte. Când urma să iasă din SIE, m-a contactat: «Uite, domne’, eu o să plec şi aş vrea un loc de muncă». Dacă el ar fi plecat înapoi la Voiculescu, ar fi avut probleme. S-ar fi interpretat. La noi, domnul Rotaru se ocupă de construcţii, de investiţii“, povesteş te Octavian Creţu.
Generalul cafelei
Cum a ajuns şi generalul (r) SIE Emilian Ivan în organigrama firmei de ape minerale e o altă poveste: „Gen. (r) Emilian Ivan a fost şeful diviziei de cafea a Romaqua. Iniţial îl luasem pentru organizarea serviciului de securitate al firmei. Îl ştiu de vreo 8-9 ani. A fost salariatul nostru vreo 3 ani. A plecat în 2004. L-am cunoscut la şedinţa unei fundaţii care-şi propune să revigoreze economia românească. Fundaţia este a actualului preşedinte al Camerei de Comerţ Bucureşti. Mi s-a spus că Emilian Ivan are experienţă, că a fost consilier economic în SUA… Nu Rotaru mi l-a recomandat pe Ivan“. Deşi la RECOM, gen. (r) de spionaj Emilian Ivan încă figurează ca administrator al Romaqua Group, Creţu afirmă că e o greşeală.
În SIE, tovărăşia dintre generalii Ivan şi Rotaru e de notorietate. „Ivan mi-a fost subaltern la informaţii economice“, lămureş te Constantin Rotaru.
Păun-Creţu, relaţie veche
Cât îl priveşte pe generalul (r) SIE Ioan Păun, Creţu ocoleşte subiectul SIE, vorbind doar despre presiunile din dosarul penal al lui Adrian Năstase, iar gen. Rotaru sugerează să nu amestecăm lucrurile. Păun a figurat şi el în CA-ul companiei, dar acum conduce un serviciu al Romaqua Group.
Un alt administrator e avocatul Adrian Vilău, apărătorul lui Păun în dosarul „Zambaccian“. Volubil, Vilău povesteşte pentru EVZ: „Sunt de 3-4 ani în consiliul de administraţie al Romaqua. Sunt avocatul companiei. Pe Octavian Creţu l-am cunoscut acum 4-5 ani la o petrecere. Am reprezentat Romaqua în câteva speţe şi, astfel, am devenit avocatul companiei. Rotaru şi Păun au intrat în CA al Romaqua acum 2-3 ani. Generalul Rotaru se ocupă de avizele de construire a reţelelor electrice şi de gaz. De profesie este inginer. (…) Asupra lui Păun s-au făcut presiuni puternice din partea oamenilor lui Adrian Năstase. Şi el îl cunoştea de mai de mult pe Creţu. Nu prin intermediul meu. Aveau relaţia lor“.
APA BORSEC
Grupul de zeci de milioane de euro
1993. Octavian Creţu preia de la FPS pachetul majoritar de acţiuni al companiei Comchim. Unitatea e desprinsă din fosta Centrală de Import-Export a Ministerului Industiei Chimice, instituţie în al cărei serviciu financiar a lucrat Creţu înainte de ’89.
1998. Întreprinderea de stat „Regina Apelor Minerale Borsec“ se transformă în compania privată Romaqua Group, având ca acţionar majoritar societatea Romaqua Holdings. Afaceriştii obţin izvoarele naturale de apă minerală.
2003. Comchim preia numele Romaqua şi devine o sucursală a grupului patronat de Octavian Creţu, pentru care lucrează generalii (r) Constantin Rotaru, Ioan Păun şi Emilian Ivan.
2007. Romaqua Holdings SA Bucureşti controlează, direct sau prin intermediari, următoarele societăţi comerciale: Romaqua Group, Romaqua Serv, Romaqua Stănceni, Romaqua Prest, Fides Construct, Rodachim, Audaces, Magnum Group şi Grafix V.C.S Media“. Cifra de afaceri realizată în 2006, prin intermediul grupului de societăţi, se ridică la 249.907.398 lei (peste 71 de milioane de euro).
ÎN AFARA ŢĂRII
Afaceri cu tatăl primarului din Chişinău, cumnatul lui Ghimpu, plus fratele si sotia “presedintelui interimar”
În Republica Moldova, apa minerală Borsec se distribuie prin firma Anda SRL cu sediul în capitala Chişinău. Potrivit ziarului “Moldova Suverană”, 34% din participaţiile în această firmă sunt deţinute de Ion Chirtoacă, tatăl primarului general din Chişinău, Dorin Chirtoacă (respectiv cumnatul lui Mihai Ghimpu; fratele “presedintelui intermiar”, Simion Ghimpu, detine 33% iar sotia lui Mihai Ghimpu, Dina Ghimpu, detine celalalte 33%) . Adrian Teslovan, directorul de marketing al Romaqua Group, susţine că acest contract de distribuţie a fost încheiat cu firma moldovenească înainte ca Chirtoacă să fie ales primar. Holdingul lui Octavian Creţu a mai exportat apă minerală Borsec în SUA şi Canada. “Cantităţile sunt de ordinul cifrei zero virgulă…”, evaluează administratorul Romaqua, Adrian Vilău.
A contribuit Liviana Rotaru / Evenimentul Zilei “Liberalul” Ghimpu in masina luxoasa a lui Voronin
Motto: „Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul.” George Orwell
O demonstreaza si Rich Hall in analiza sa pe care o prezentam integral dupa aceasta punere in tema: Istoria confera identitate si stabilitate insului prin inradacinarea intr-o realitate supraindividuala, face posibile comparatii si valorizari, hraneste constiinta de sine si pe aceea a apartenentei unui neam. Realizand aceste pericole, in ideologia Fratelui cel Mare se afirma ca “trecutul are un caracter schimbator, deci este mort” (Orwell, 45). In lumea lui Ford, lucrurile sunt transate mult mai simplu. Lozinca care guverneaza raportarea omului la trecut este: “Istoria e doar gargara” (Huxley, 72), ca atare este eliminat acest obiect de studiu ce poate, doar, complica prea mult constiinta oamenilor. In ambele distopii statul totalitar duce o lupta acerba pentru falsificarea istoriei. In perioada comunista cartile de istorie erau confectionate de ideologii partidului; pana in anii ’70 de unii precum Roller, trimisi de la centru (Moscova). In demonstratiile acestora se sustinea ca poporul roman s-ar fi nascut undeva pe la inceputul secolului al XIII-lea; caci toti daci romanizati ar fi parasit aceste locuri odata cu retragerea aureliana. In cadrele statului democratic, curentul ideologic prin care se incearca mistificarea trecutului istoric poarta numele de demitologizarea istoriei. O serie de istorici pregatiti in centralele propagandei noului tip de internationalism se straduiesc de cel putin zece ani sa alteree si istoria Romaniei, incercand sa ne convinga ca intregul trecut al poporului roman nu se redec decat la cateva lupte duse de cativa cavaleri medievali, precum ar fi, chipurile, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si altii. Cativa istorici romani continua lucrarea inceputa de inaintasii lor comunisti la inceputul anilor ’50, se arata intr-o carte in curs de aparitie – “Stiinta si razboiul sfarsitului lumii”, de Virgiliu Gheorghe, capitolul “Istoria adevarata – inamicul regimului totalitar global”, din care am citat mai sus. In acest registru se inscrie si incercarea de falsificare a istoriei recente a Romaniei cunoscuta sub numele de “Raportul Tismaneanu”. Recent, la lansarea ultimei sale carti, Vladimir Tismaneanu s-a scapat, pe urmele devoalate de Orwell, afirmand ca el nu doar studiaza istoria, ci si-a propus si sa “prelucreze trecutul”. “Prelucrarea trecutului”, un tip de “spalare a creierelor”, a fost aplicata cu succes in Germania post-belica pentru a inocula in sufletele si mintile viitoarelor generatii de germani sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii colective. Dar se poate compara regimul nazist din Germania si crimele sale abominabile impotriva unor alte semintii cu regimul de ocupatie comunist-ateist impus cu forta de o putere straina in Romania si crimele sale impotriva poporului roman si a sufletului lui? Bineinteles ca nu, daca tinem cont de faptul ca cei care au realizat aceste crime sunt bolsevici veniti din URSS – care astazi ar fi incadrati rapid la terorism – ce au activat in prima perioada a regimului comunist din Romania. Aceasta este de altfel si una dintre mizele Raportului: deplasarea responsabilitatilor criminalilor din perioada ocuparii Romaniei de catre KGB si Armata Rosie la cea de a doua perioada, ceausista, a regimului socialist. Diferenta, insa, in numarul de victime, este impresionanta: de la sute de mii la cateva cazuri. O misiune indeplinita a “raportorilor” a fost aceea de a inventa alti vinovati si de a minimaliza atrocitatile comise de bunicii si parintii lor, membri ai retelei Kominternului si Kominformului. Fara nici un resentiment, nu putem sa nu constatam, la rece, pura “intamplare” a faptului ca printre membrii si sustinatorii Comisiei Tismaneanu se afla colaboratori de vaza ai regimului si Securitatii, ca Mihnea Berindei (co-fondator al GDS, racolat de Securitate in 1968, nume de cod: “Sandu” si “Mircea”, etc), Sorin Antohi (alias “Valentin”, informator si doctor inchipuit, retras in pragul deconspirarii), Nicolae Corneanu (turnator al Securitatii timp de peste 40 de ani), Constantin “Ticu” Dumitrescu (Ordinul Muncii clasa III prin decret semnat de Nicolae Ceausescu), Smaranda Enache (informatoare si activista a PCR), Stelian Tanase (activul UTC), Mircea Dinescu (absolvent “Stefan Gheorghiu”, secretar UTC al USR), Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu – colaboratori ai regimului comunist, meniti a demonstra Occidentului (unde au beneficiat de burse, cu acordul si sprijinul Securitatii, si au facut peste 100 de vizite inainte de 1989) ce “libertate” au intelectualii RSR; sau fii si nepotii unor siluitori ai Romaniei, ca Leonte Rautu (Anca Oroveanu, Andrei Oisteanu; “Scanteia”, “Pamant sovietic”, Propaganda CC al PCR, Rector “Stefan Gheorghiu”, etc), Dionisie Patapievici (Horia Roman Patapievici; Partidul Comunist Austriac, CAER, etc), Mirel Iliesiu (Sorin Iliesiu; operatorul lui Ghe Gheorghiu Dej, propaganda PCR, “Sub steagul Partidului”, etc), Nicolae Celac (Mariana Celac, Sergiu Celac; Prefect sovietizare, Comitetul de Stat al Planificarii, etc), Petru Groza (presedintele GDS Radu Filipescu; primul ministru al regimului sovietic comunist), Paul Cornea (Andrei Cornea; secretar CC al UTM, sovietizator al culturii romane, Komintern) si altii, si altii, dar, evident, sa nu-l uitam, cu voia dvs, ultimul pe lista, pe Leonte Tisminetski (NKVD). Sigur, copiii nu mostenesc vina parintilor. Dar atunci de ce trebuie “prelucrat” poporul roman si invinovatit in masa pentru crimele comise chiar asupra sa de catre ocupantul strain bolsevic? Daca insa distreaza ceva la aceasta incropeala de texte este stilul de mantuiala in care a fost realizata totusi, prin multe locuri, in ciuda zecilor de mii de euro din banii contribuabilului pretinsi pentru cheltuieli de Comisia Tismaneanu. De data asta “zelotul ideologic” Tismaneanu, dupa ce a fugit de Roncea, fotii detinuti politici, Giurescu sau Societatea academica pentru adevarul istoric, nu mai are unde sa se ascunda: este prins la colt chiar de catre un analist al CIA, Rich Hall, care-i demasca impostura intr-un stil sec si isi conchide studiul – pe care il prezentam mai jos – intr-o nota trista: “Romanii meritau ceva mai bun”… Credibilitatea controversatului raport Tismaneanu primeste o noua lovitura. De data aceasta de peste Ocean. Richard Andrew Hall, analist CIA si expert in probleme romanesti, este revoltat de superficialitatea cu care raportul prezidential a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare si modul in care presedintele Comisiei, Vladimir Tismaneanu, eschiveaza criticile pertinente aduse acestei lucrari, incercand sa pozeze in victima unor atacuri personale. Rich Hall a studiat la Universitatea din Virginia si si-a luat doctoratul la Universitatea din Indiana. Este angajat al Agentiei Centrale de Informatii (CIA) a SUA din septembrie 2000. Inainte de a se alatura CIA a cercetat in amanuntime evenimentele care au dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989 si, recent, a scris un studiu intitulat sugestiv: “Orwellian… chiar orwellian – Campania procurorului Voinea de purificare a revolutiei din decembrie 1989”. Din octombrie 2000 pana in aprilie 2001, Rich Hall a lucrat la CIA ca analist politic pentru Romania. Din octombrie 2001, Hall este analist pe problematici de intelligence. Publicam alaturat cea mai mare parte a analizei sale critice fata de Raportul Comisiei Prezidentiale si fata de aportul personal al presedintelui acesteia, Vladimir Tismaneanu. (Civic Media)
Un analist CIA pune la punct Raportul Tismaneanu. “Romanii meritau ceva mai bun”…
Eschivele lui Tismaneanu in fata criticilor
Pana acum am evitat discutiile despre “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Studierea Dictaturii Comuniste din Romania”. Insa maniera in care Vladimir Tismaneanu, seful Comisiei Prezidentiale si autorul Raportului – a carui mana si al carui spirit se fac simtite in intregul document -, continua sa refuze, cu aroganta, sa raspunda si sa acorde atentie criticilor academice aduse lucrarii, ma face sa intervin. Desigur, Tismaneanu nu are nici o problema in a se referi – si, de fapt, se pare ca ii face placere sa faca aceasta – la criticii raportului sau, facand aluzie la reputatiile lor indoielnice, la criticii care fac trimitere la radacinile lui evreiesti, la rolul tatalui sau la inceputul regimului comunist, la presupusele sale afiliatii “neo-comuniste” datorate flirtului sau cu revizionismul marxist si lucrarilor elaborate in Romania pana la varsta de 30 de ani, precum si la statutul sau de persoana plecata in exil in Occident, in perioada cea mai neagra a erei Ceausescu, cea din anii ’80. Astfel, vocifereaza la adresa lui Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Victor Roncea si Dan Ciachir, si se refera la “Triada Paunescu-Vadim-Iliescu”. Cu alte cuvinte: ataca la zid, cautand sa mearga pe cele mai slabe si mai tendentioase argumente. Astfel ca aceasta strategie a lui Vladimir Tismaneanu de a raspunde prompt si aplicat calomniilor mizerabile, din care si citeaza abundent, dar de a ignora criticile rezonabile (nu am vazut nicaieri vreun astfel de raspuns) poate deveni, voluntar sau nu, o modalitate de impunere necritica a Raportului si a intregului demers care il insoteste, inhiband posibilele dezbateri asupra lui prin crearea senzatiei ca orice critici nu pot fi decat reprobabile. (Ciprian Siulea, “Tentatia unui nou absolutism moral: Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu?” Observator Cultural, nr. 379, 5-11 iulie 2007). Dar cand vine vorba despre intrebari academice si critica directa la adresa Raportului, Tismaneanu nu are nici un cuvant de spus. Pur si simplu nu vrea sa se implice. In schimb, recurge la o intreaga suita de eschive relativ evidente.
Tactica omisiunii si lasitatea intelectuala
Pentru inceput, face aluzii la adresa criticilor respective – raspunzand, de obicei, la o intrebare sau abordand un aspect referitor la acestea, care nu fusese adus in prim-plan pana atunci, ca si cum ar raspunde unui interlocutor imaginar – insa nu mentioneaza numele autorului sau al preopinentului care le-a emis. Sunt multe motive pentru care nu mentioneaza autorul unui critici anume si pot sa afirm ca nu cunosc pe nimeni din lumea academica sau jurnalistica nu ar face aceasta in mod deliberat sau involuntar, daca i se ofera ocazia. Unele recurgeri la aceasta practica sunt mai de inteles decat altele – de exemplu, cand cineva nu doreste sa discrediteze sau sa faca rau unui prieten sau coleg pe care il stimeaza, sau in special pe cineva care tocmai a intrat in disputa (dupa principiul “nu-ti lovi adversarii atunci cand sunt la pamant”). Poate fi, de asemenea, o metoda de maximizare a umorului, a spiritualitatii, ce aduce cu sine un aer de mister, provocand cititorul sa isi mentina atentia treaza. Teama de conflicte si chiar cea de acuzatiile de calomnie poate, de asemenea, sa joace un rol. In fine, ma intreb daca nu cumva acest aspect este mai evident in cazul acelora care au trait sub totalitarism – unde “a scrie in jurul subiectului”, auto-conservarea si mentinerea strategica si implicita a unor cercuri de suporteri constituiau o necesitate, in special in lumea ezoterica a intelectualilor… In cazul lui Tismaneanu, refuzul sau de a-si numi criticii cred ca e provocat de altceva. Aceasta este o tactica veche, pe care multi o folosesc: intr-adevar, trebuie sa fie ceva, deoarece tot timpul politicienii evita sa-si mentioneze oponentii si competitorii. De ce? Pentru ca acest lucru este considerat drept publicitate gratuita pentru oponenti si competitori. Mai mult, aceasta pare sa plaseze oponentul sau competitorul pe picior de egalitate, sa ii ofere acestuia un soi legitimitate, prin simpla invocare, nu prin oferirea unor raspunsuri. A nu mentiona numele unui oponent, competitor sau critic, este, in cele din urma o chestiune de PUTERE si CONTROL, si o tentativa de desconsiderare a persoanei respective. Asta duce la o scadere a nivelului politicii si la o deteriorare a eticii profesionale. Cred, de asemenea, ca mai exista un nume pentru asa ceva: lasitate intelectuala.
Demonizarea criticilor
Cum poate scapa Tismaneanu de asta si cum poate evita sa raspunda la criticile si intrebarile rezonabile si intemeiate? Ei bine, vom lua alt exemplu – cel al modului in care el i-a raspuns lui Siulea – cu mentiunea ca, desigur, de vreme ce nu se refera la Siulea folosindu-i numele, dar ii invoca punctul de vedere, va putea nega oricand faptul ca aluzia sa constituie un raspuns adresat lui. Reamintesc ca subtitlul articolului lui Siulea era “Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu?”. Asadar, la o luna dupa aparitia articolului lui Siulea, in editorialul sau intitulat “Din nou despre refuzul de a uita,” (Evenimentul Zilei, 15 august 2007), Tismaneanu declara: “Polemicile intelectuale au valoare cata vreme sunt inspirate de devotamentul pentru adevar, nu de vanitati, vendete si resentimente.” Cu alte cuvinte, Tismaneanu asteapta sa stabileasca regulile de baza pentru polemici. Care sunt regulile de baza? “Polemicile intelectuale au valoare cata vreme sunt inspirate de devotamentul pentru adevar, nu de vanitati, vendete si resentimente.” Asa ca Tismaneanu urmeaza sa fie arbitrul a ceea ce este o polemica acceptabila. Michael Shafir critica folosirea termenului de “genocid” in Raport, dar si estimarea incredibil de vaga a numarului victimelor regimului, aproximata intre 500.000 si doua milioane (estimare pe care cineva care nu are acces la arhive ar putea sa o ia drept buna), etc. Oare nu sunt indoielile lui Michael Shafir motivate de o cautare a adevarului, de un devotament fata de adevar? Daca este asa, domnule Tismaneanu, de ce nu sunteti in stare sa-i raspundeti argumentat? In mod similar, ce puteti spune despre argumentele rezonabile aduse de Ciprian Siulea? De, asemenea, este important de subliniat ca utilizarea de catre Tismaneanu a termenilor “vanitate, vendete si resentimente” este incredibil de subiectiva. Cand Tom Gallagher a criticat cartea de interviuri a lui Tismaneanu cu Ion Iliescu, “Marele soc”, Tismaneanu l-a acuzat de “un acces de resentimente”; trei ani mai tarziu Tismaneanu a admis, indirect, ca Gallagher avea dreptate si ca el a facut o greseala. Cu alte cuvinte, acesta este modul de operare a lui Tismaneanu pentru a raspunde la critici. Intr-adevar, aceasta a devenit problema de baza a modului in care Tismaneanu si-a aparat Raportul si propria munca, scrierile, declaratiile si contributiile, in general. Obiectivele raportului sunt atat de nobile, criticile sunt ilegitime, iar orice erori trebuie iertate. Si criticii raportului sunt, in mod automat, etichetati drept “critici ai liberalismului”, “critici ai societatii deschise”. Criticii sunt rauvoitori si demonizati prin definitie. Desigur, de unde ne aminim aceasta logica – obiectivele sunt nobile, scopul scuza mijloacele? Nu regimul comunist este sub analiza?
Zelotul ideologic: de la marxism revizionist la “anti-comunism”
Cei care s-au concentrat asupra scrierilor lui Tismaneanu din Romania comunista si, implauzibil, il acuza astazi de “neo-comunism” (scrierile sale din ultimele doua decenii arata ca acest lucru este ridicol) pierd din vedere un lucru. (In mod ironic, dar cat se poate de real, in august, la doua saptamani dupa ce a vociferat la adresa celor care i-au dezgropat articolele scrise in anii ’70 si la inceputul anilor ’80 in Romania, a adoptat o schimbare de atitudine si a citat pe larg declaratiile lui Ion Iliescu de la sfarsitul anilor ’60, insotindu-le cu comentarii prea putin elogioase!). Legatura intre tanarul Tismaneanu si adultul de astazi – altul decat cel despre care se vorbea in raportul Securitatii din 1983, cand Tismaneanu, pe atunci in varsta de 32 de ani, era descris ca avand o slabiciune auto-distructiva pentru lingusire, fiind “sensibil la laudele care i se aduc de catre persoane din anturajul sau, ceea ce il face in multe ocazii sa se ralieze la actiuni nechibzuite care ii sunt sugerate de persoane ce-i speculeaza tendinta spre infatuare…” (Dan Tapalaga, “Turnat de prieteni, demonizat de Securitate,” Cotidianul, 24 iulie 2006) – o reprezinta zelotismul ideologic: atunci era revizionismul marxist, astazi e “liberalismul civic anti-comunist” sau “anti-comunsimul ca obligatie morala”, asa dupa cum il numeste el. El este un fel de convertit, gasind credinta mantuitoare a liberalismului cruciat, iar dusmanii acestui liberalism, conform lui Tismaneanu, se afla pretutindeni.
Autoportret cu Iliescu pe umar
“Iliescu a fost si ramane un inamic al adevarului istoric. Structura sa mentala este imuna la evidente faptice. El gandeste in termeni bolsevici, conform preceptului leninist: <>. Lumea este divizata pentru el in aliati si adversari, nefiind loc pentru nici un fel de pozitii intermediare.” (Evenimentul Zilei, 29 august 2007, “Asa grait-a Ion Iliescu atunci si acum”) – Tismaneanu despre Ion Iliescu… intocmind totodata si un portret ingrozitor de apropiat de realitate despre sine… Vi se va ierta daca, in momentul citirii sectiunii privind Revolutia din decembrie 1989 din “Raportul Tismaneanu” (pg. 618 – 625), veti avea o ciudata senzatie de deja-vu, pe care o veti simti in repetate randuri. De ce? Pentru ca, pe langa alte expuneri ale “Crezului Tismaneanu” – in care raportul abunda – acesta este doar o reeditare, indulcita, a scrierilor de inceput ale lui Tismaneanu, in acest caz referitor la Revolutie. (Unicul lucru bun pe care il pot spune despre asta este ca el include o nota de subsol referitoare la munca lui Marius Mioc – un cercetator din Timisoara care, probabil, nu s-a bucurat de recunoasterea suficienta pe care ar fi meritat-o pentru munca sa despre decembrie 1989. Intr-adevar, gradul acestui exercitiu de reinzestrare intelectuala se regaseste si la nivelul notelor de subsol – multe dintre care sunt aproape cuvant cu cuvant din opera lui Tismaneanu din anii de debut.
Incropeala cu texte vechi
Prima data mi-am dat seama de certitudinea unui deja-vu cand am citit urmatoarea fraza, la pagina 622: “Povestea fugii cuplului Ceausescu si capturarea sa ulterioara, procesul secret si executia din ziua de Craciun necesita insa clarificari suplimentare.” Cititorii sunt trimisi, in nota de subsol (nr.15), la lucrarea elaborata impreuna cu Matei Calinescu si intitulata “Probleme ale comunismului” (aprilie 1991 – lucrare care a fost scrisa la sfarsitul lui 1990!) (Am discutat si in alte ocazii inexactitatile acelui articol, care pretindea ca procesul “a durat noua ore”, afirmatie care nu se baza pe nici o sursa si pe care nu am putut sa o gasesc in 17 ani de cercetari din surse engleze, franceze, ungare si romane). Si m-am intrebat: unde am mai citit exact fraza aceasta? Ei bine, am aflat care era sursa, de altfel deosebit de solicitata in cazul sectiunii dedicate Revolutiei din “Raportul Tismaneanu”: un articol scris in 1997 de Tismaneanu si intitulat “Exceptionalismul romanesc?”, din volumul editat de Dawisha si Parrott pe tema Europei de Sud-Est. Aici, la pagina 417 se poate citi “The story of Ceausescu’s flight and his subsequent capture, secret trial, and execution on Christmas day remains to be clarified”. Cu alte cuvinte, o traducere cuvant cu cuvant a citatului de mai sus. Iar daca cineva citeste paginile 414-417, va descoperi multe din cele ce apar in “Raportul Tismaneanu” despre Revolutie. De ce reprezinta asta o problema? Pe de-o parte, “Raportul Tismaneanu” nu face nici o referire la faptul ca, cea mai mare parte a acestei sectiuni, chiar cuvant cu cuvant, provine din scrierile anterioare ale lui Tismaneanu, publicate de catre Cambridge University Press. In plus, cat de mult vi se pare ca s-a straduit Tismaneanu sa ramana la curent cu orice lucru legat de Revolutie, daca, un deceniu mai tarziu, el a putut afirma cu indrazneala ca aceste chestiuni “urmeaza sa fie clarificate”. Mai rau este insa ca aceasta afirmatie a sa nici macar nu e adevarata. Interviurile cu personalul de la Targoviste, din decembrie 1990 din Flacara, interviuri ale lui Petre Mihai Bacanu, din decembrie 1993, in Romania Libera si, in special interviurile lui Viorel Domenico si colectia de reviste si alte documente ale celor implicati in elaborarea lucrarii “Ceausescu la Targoviste” (1999) au clarificat in mare masura aceste aspecte.
Note perimate si eronate
Si daca asta nu este suficient, aceste evenimente au fost discutate pe larg in volumul excelent al lui Peter Siani-Davies, publicat in 2005. Poate ca Vladimir a auzit de el. La urma urmei, el insusi si-a adus contributia, scriind o nota explicativa pe coperta pentru a face reclama cartii, insa titlul nu este de gasit in notele din cadrul capitolului dedicat Revolutiei din decembrie 1989 in “Raportul Tismaneanu”. In loc de asta, suntem directionati catre propriul articol al lui Tismaneanu – ce surpriza! – cand, de fapt, Siani-Davies este infinit superior din punct de vedere al detaliilor si preciziei. Sa o spunem cat se poate de clar: ca intr-un document de importanta unui “Raport prezidential”, se aplica doar combinatia dintre vanitate si apatie a lui Tismaneanu cand vine vorba de detalii si literatura altora pe care el o poate publica – si vorbeste despre problema hagiografiei pe care ceilalti din comisie o pot lasa sa treaca, asa cum a si trecut. Slabiciunea culturii politice si intelectuale a Romaniei pentru cultul personalitatii si relatiile clientelare este evidenta in aceasta parte a “Raportului Tismaneanu”… si nu stiu de ce suspectez ca nu numai aici.
Raportul Tismaneanu sau pescuitul in lighean
Asa cum am spus de la bun inceput, combaterea Raportului Tismaneanu in privinta evenimentelor din decembrie 1989 (p.618-625) este oarecum plictisitoare, intrucat ii lipseste provocarea intelectuala: este ca si cum ai pescui intr-un lighean, pentru ca Tismaneanu a facut foarte putine cercetari asupra evenimentelor, a citit extrem de putin literatura si este extrem de vag si de imprecis in raportul sau. Sa vedem un exemplu: discutia lui Tismaneanu asupra rolului Televiziunii Romane (TVR) in timpul evenimentelor. Multe din cele scrise de Tismaneanu sunt abrupte, in mod nejustificat insinuante, insa, acestea fiind spuse, trebuie sa recunoastem ca nu este singurul motiv pentru care probabil va trece necontestat in unele cercuri – presupunand ca va fi contenstat vreun moment. Spre exemplu, el nu spune atat de explicit dar este clar ca lasa de inteles ca povestea “teroristilor” Securitatii, loiali lui Ceausescu, a fost o “diversiune”, un fals perpetuat de catre cei care au pus mana pe putere la priveghiul lui Ceausescu – un lucru care reiese de altfel in mod evident din faptul ca a atribuit Ceausestilor numai 162 din cele 1104 de decese petrecute in acele zile (p. 623).
Fata Morgana Terorista
Aceasta este opinia majoritatii. Intorcandu-ne in timp, in noiembrie 1999, un sondaj publicat de ZIUA arata ca 9 din 10 romani erau de acord cu ceea ce Tismaneanu sugereaza in raport: ei respingeau “minciuna teroristilor Securitatii loiali lui Ceausescu”. M-as aventura sa ghicesc ca atunci cand vine vorba de rolul TVR in timpul evenimentelor din decembrie, daca se va cere, un numar egal de romani (90%) ar fi de acord cu opinia ca acele informatii care se difuzau la televiziune in acele zile incercau, in mod cinic, intentionat si premeditat, sa dezinformeze publicul. De aceea, urmatoarea propozitie din Raportul Tismaneanu (p.623) este cel mai probabil primita cu plictiseala, o afirmatie a unui fapt irefutabil: “Prin televiziune s-au facut majoritatea diversiunilor, cea mai eficienta fiind reprezentata de omniprezent intruchipat de “. “Prin intermediul televiziunii, au fost realizate majoritatea diversiunilor, cele mai eficiente fiind reprezentate de omniprezentul incarnat de teroristii fideli dictatorului Ceausescu”. Nu am nici un dubiu ca multi, poate cei mai multi romani, isi amintesc lucrurile astfel – ca televiziunea a panicat, uniform, populatia. DAR TRANSCRIERILE A CEEA CE S-A SPUS LA TELEVIZIUNE SPUN O ALTA POVESTE si aici dosarele istorice arata prapastia care se naste din memoria diluata, politizata si selectiva.
Speculatii in loc de informatii
Sa luam un exemplu, la care care Tismaneanu nu se refera in mod explicit mai sus, dar la care se gandeste, in mod evident – citatul deseori invocat din discursul sustinut de Ion Iliescu la TVR in data de 23 decembrie 1989, potrivit caruia teroristii “trag din toate pozitiile”. Oamenii se refera in mod frecvent la aceasta declaratie pentru a sugera ca, in mod intentionat, Iliescu, a incercat sa creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe strazi si ca a dorit sa zugraveasca un tablou cat mai sumbru. Transcrierile arata ca aceasta parere si aceste aduceri aminte sunt pur si simplu gresite. In acelasi discurs, Iliescu afirma in mod categoric: “Trebuie sa va spun ca nu avem de-a face cu un numar mare de elemente teroriste, dar ei sunt antrenati special si echipati pentru acest gen de actiuni” (FBIS-EEU-89-246, 23 December 1989, p. 61, “Ion Iliescu anunta capturarea lui Ceausescu”, Bucharest Domestic Service, 1616 GMT) Cand generalul de Armata Tudor vorbeste, se refera “doar la unele unitati speciale… cateva, din punct de vedere numeric, dar extrem de deceptionate” (vezi p.518 din “Scopurile absurditatii”, consemnata mai jos). Provoc pe oricine sa imi explice de ce ai face astfel de afirmatii sententioase, incercand sa limiteze imaginea unei amenintari, daca tinta este sa creezi “o diversiune” pentru a stimula artificial amenintarea. Este important de notat: Tismaneanu nu are nici o scuza pentru ca nu stie acest lucru. Asta apare si in articolul meu din Eastern European Politics & Society din 1999 “Scopurile Absurditatii” la pag. 516-517. Tismaneanu a fost editorul EEPS la acea vreme si a pretins in fata mea ca l-a citit, dar continuu sa am dubii puternice despre faptul ca ar fi facut acest lucru. De altfel, el a glosat, cu aroganta, pe marginea lui si, aparent, s-a straduit destul de putin sa inteleaga articolul, ceea ce este, trebuie sa spunem, pe masura caracterului sau.
In 1989, panica a manipulat ratiunea
Legata de alegatiile despre alimentarea intentionata a amenintarilor “teroriste” este si certitudinea cu care multi romani si romanisti afirma ca personalul televiziunii (in special Teodor Brates) a raspandit in mod deliberat zvonuri despre apa, cum ca ar fi fost otravita, sau cum ca Armata ar fi ramas fara munitie la Sibiu etc. – zvonuri care s-au dovedit nefondate. Iata ceva din ce ar putea sa-si aminteasca: “Un moment, va rog… de la Sibiu s-a comunicat ca armata nu mai are munitii si ca trupele Securitatii continua sa atace unitatile militare… Vrem sa va informam ca la Sibiu, unitatile militare au nevoie urgenta de ajutor… In mod constant primim informatii…. desigur, nu avem posibilitatea de a verifica autenticitatea lor… dar va cerem sa fiti atenti. Se spune ca elemente inamice, securisti, au otravit apa la Sibiu, la Timisoara… apa trebuie sa fie fiarta inainte de a fi consumata (transcriere din “Revolutia romana in direct”, din 22 decembrie 1989 (Bucuresti 1990), pp. 47, 48, 51, citat p.324, Richard Andrew Hall, 1997, Ph.D. Dissertation, “Rescrierea revolutiei: Relatiile regimului autoritar de stat si triumful revizionismului Securitatii in Romania post Ceausescu”). Ceea ce ei nu isi amintesc este ca Brates s-a intors mai tarziu pentru a informa audienta: a) cand luptele au incetat la Sibiu, b) cand proviziile de apa imbuteliata se aflau in drum spre Sibiu si c) cand autoritatile competente au verificat ca apa din Bucuresti era buna de baut (“Revolutia Romana in Direct,” pp. 71, 72, 75, p. 327, “Rescrierea Revolutiei”). Asta se afla aici… in transcrierea a ceea ce s-a spus la Televiziune… nu este o chestiune de “puncte de vedere diferite”, asa cum adeptii lui Tismaneanu sau altii in opozitie ar fi vrut ca noi sa credem. Este o zicala veche din baseball-ul american, cand faimosul manager Casey Stengel obisnuia sa spuna “Puteti sa verificati!” Inca o data: daca scopul tau este “diversiunea”, panica si manipularea intentionata, este oare posibil sa revii asupra subiectului si sa spui lucruri menite sa calmeze spiritele? Cu siguranta nu. Acesta este, bineinteles, doar varful aisbergului cu privire la Raportul Tismaneanu si mare parte din parerea unanima din interiorul si din exteriorul Romaniei despre Revolutia din decembrie 1989. Pentru un document oficial, considerat important, asa cum este Raportul Tismaneanu, imi pare rau, dar abordarea Revolutiei se ridica la gradul de amatorism. Romanii meritau ceva mai bun. Richard HALL Septembrie 2007, ZIUA
Vă scriu, deşi nu mă socot între formatorii de opinie. Şi nici nu mai cred în cauza pentru care pledaţi. M-a impresionat însă pericolul la care s-a expus un om. Oricine aflat în greva foamei merită respect pentru curajul gestului şi impune o minimă solidaritate cu cauza sa. Din acest punct de vedere, alaltăieri la prânz eram îngrijorat de soarta lui Teodor Mărieş. Nu l-am întâlnit niciodată şi nu-i cunosc rolul din decembrie 1989, dar omul părea a-şi fi asumat un sacrificiu pentru o cauză publică: adevărul despre evenimentele amintite mai sus. Marţi seară, după întâlnirea de la Cotroceni, chiar mi-a fost ruşine de propria-mi naivitate. După o primire şi o discuţie teatrală, Doru Mărieş a întors-o ca la Ploieşti. Iar preşedintele a pus de un scandal patriotic de toată frumuseţea. De ce nu avem vinovaţii pentru morţii din decembrie? Cunoaşteţi sper descoperirile făcute de T. Mărieş cu acel prilej? Ele mă scutesc de orice comentariu la adresa sa. Trec cu vederea şi modul în care şeful statului a înţeles să contribuie la cunoaşterea evenimentelor cu pricina. Tehnica înfierării publice cu propoziţii dure ca un baros mi se pare şi cunoscută, şi primitivă. Başca, de un prost-gust inclusiv marinăresc (categoria fiind destul de rară în acest spaţiu!). În rest, apelul dumneavoastră m-a lăsat rece. Am motivele mele să fiu precaut. Am semnat cândva un alt apel pe care l-aţi iniţiat. Cel pentru condamnarea comunismului! Ştiţi ce bine l-au condamnat Traian Băsescu, V. Tismăneanu, H.-R. Patapievici şi G. Liiceanu că n-a mai rămas nici urmă de el, deşi ţara geme sub controlul aceloraşi structuri (pe alocuri ceva mai culturale!). Faptul că reveniţi cu un alt apel după contrafacerea cu comunismul, Securitatea şi deschiderea dosarelor mă pune pe gânduri. Ori vreţi să reeditaţi succesul operaţiunii precedente cu o alta şi mai şireată din punct de vedere politic, ori chiar nu înţelegeţi la ce aţi fost folosit? Şi v-au dat un brânci într-o nouă iniţiativă. Dacă tot a ţinut, de ce să nu mai încerce o dată!Domnule Sorin Ilieşiu, invocaţi libertăţi şi sacrificii pe care unii tocmai se pregătesc să le exploateze politic în campania electorală. Ca un cetăţean de bună-credinţă ce vă socotiţi, cum de nu vă aduceţi aminte că, din 1992 şi până astăzi, morţii în revoluţie, teroriştii şi mineriadele, înaintea fiecărei campanii electorale, au fost scoase de la naftalină pentru a se juca încă o dată şi încă o dată spectacolul promisiunilor, al cercetărilor şi al justiţiei. Pentru o asemenea aparenţă l-au arestat şi pe generalul Victor Athanasie Stănculescu! Tot pentru a nu cădea în ridicolul unei dictaturi salvate cu delicateţe de cei care au moştenit-o se desfăşoară acum şi spectacolul condamnării unor generali de Securitate. Nu ştiu dacă aţi realizat că România a fost blocată 20 de ani în cercetarea unui trecut comunist din care principalii beneficiari au devenit stegarii democraţiei, chiar cercetătorii, acoliţii acestora sau chiar cercetaţii! Oricum, românul modest n-a avut nici un beneficiu.Vă doresc nenumărate apeluri cu ecouri frumoase. Dar dacă apelul dumneavoastră este doar o prefaţă pentru o nouă comisie de cercetare a nu ştiu ce, vă mulţumesc frumos. Nu mai trimiteţi nici un apel! de Cornel Nistorescu COTIDIANUL
Cat de prosti si rau-voitori sunt propagandistii lui Tismaneanu?
Biografia “oficiala” a numitului Iliesiu Sorin, de pe site-ul Aliantei Civice: Nascut in Baia Mare, la 12 decembrie 1955, este licentiat in Arte al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, in 1979, ca sef de promotie. Intre 1979 si 1990 a fost Director de imagine la Studioul Cinematografic “Bucuresti” – Buftea. Din 1990 este conferentiar universitar la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L.Caragiale” din Bucuresti, din 1991 – conferentiar la Scoala Superioara de Jurnalistica AZR – Bucuresti (din 1995 este decan al acestei institutii), din 1993 – conferentiar la facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, la Universitatea Bucuresti. Din 1994 este director al studioului VideoDialog si presedinte al fundatiei VideoMedia. In 1991 a fost autorul primelor emisiuni ale postului TV independent SOTI, din Bucuresti. A fost director al Comisiei Video-TV a campaniei electorale a CDR (1992) si autor al clipurilor electorale ale CDR (1996). Membru fondator, in 1996, al Asociatiei Romane a Formatorilor in Jurnalism si Comunicare – Mediaform. Autor sau coautor al unui mare numar de filme documentar-artistice (cateva titluri: “Piata Universitatii – Romania”, “Petre Tutea – Emil Cioran”, “Monarhia salveaza Romania!” etc.) si autor al imaginii unui numar de 11 filme artistice. Membru al Juriului Premiilor anuale APTR (Asociatia Profesionistilor de Televiziune din Romania). Are o bogata activitate civica: membru al Grupului pentru Dialog Social (din 1990), membru fondator al Aliantei Civice si al Fundatiei Academia Civica, membru al Forumului pentru Stiinta si Reforma, al Academiei pentru Devotament National, al Asociatiei Alternativa 2000, al organizatiei “Salvati Copiii – Romania” si… al Comisiei Tismaneanu.
Iata si meritele lui Sorin Iliesiu, din biografia sa reala, care il “recomanda” cum laude sa fie atat de guraliv pe tema “anti-comunismului”: SORIN ILIEŞIU – Director IMAGINE FILMOGRAFIE. FILME DOCUMENTARE de propagandă comunistă. 1980-1987. Filme realizate în studiourile “BUCUREŞTI”, BUFTEA – ROMANIAFILM (format peliculă 35 mm) 1980: FAMILIA MEA (10 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Premiul pentru cea mai bună imagine de film documentar. Festivalul Naţional “Cântarea României”, 1981. Notă: film de propagandă comunistă despre Şantierul naţional al tineretului – Rovinari, Gorj. 1981: CELE MAI FRUMOASE CLIPE (10 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Premiul pentru cea mai bună imagine de film documentar. Festivalul Naţional “Cântarea României”, 1981. Notă: film de propagandă comunistă despre Şantierul naţional al tineretului – Combinatul siderurgic Galaţi. 1982: CENACLUL FLACĂRA (80 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Notă: film de propagandă comunistă despre Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu. 1986: CUNUNA DE LAURI (80 min), RomaniaFilm. Scenariul NICOLAE DRAGOŞ. Regia ANGHEL MORA. Imaginea: SORIN ILIEŞIU, AUREL KOSTRAKIEWICZ, LIVIU POJONI, ADRIAN DRAGUŞIN, IOAN DOBRE. Notă: film de propagandă comunistă despre un spectacol omagial dedicat lui Nicoale Ceauşescu, organizat la data de 23 august 1986 pe stadionul naţional “23 August”. 1987: SĂRBĂTOARE ÎN MAI (Imn pentru primăvara ţării)(80 min) – RomaniaFilm. Scenariul NICOLAE DRAGOŞ. Regia ANGHEL MORA. Imaginea: BASARAB SMĂRĂNDESCU, SORIN ILIEŞIU, GABRIEL KOSSUTH. Notă: film de propagandă comunistă despre un spectacol omagial dedicat lui Nicoale Ceauşescu, organizat la 1 Mai 1987 în Sala Polivalentă, Bucureşti; si altele, si altele…
REALITATEA.NET – Băsescu, luat la rost de magistraţi: Dvs. sunteţi cel care discreditează sistemul judiciar Joi, 10 Septembrie 2009 Atac fără precedent al magistraţilor la adresa preşedintelui Traian Băsescu, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii. Discursul şefului statului a fost întrerupt de mai mulţi membri CSM şi de reprezentanţi ai magistraţilor, nemulţumiţi de argumentele lui Traian Băsescu. Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Pivniceru, i-a cerut şefului statului să rămână alături de magistraţi pentru a le asculta păsurile. Băsescu i-a replicat că îi cunoaşte părerile şi a susţinut că este important ca magistraţii să-şi reia activitatea.
“Aveţi răbdare să discutaţi cu noi, să ascultaţi şi punctul nostru de vedere” i-a cerut preşedintele Asociaţiei Magistraţilor şefului statului. “Vă asigur că nu mă duc la televizor să vă explic, vin în cadrul instituţional. … Doamna Pivniceru, mă uit la dvs. în fiecare zi, când apăreţi la televizor mă uit la dvs. ca la Dumnezeu. Deci ştiu ce gândiţi”, i-a replicat preşedintele Băsescu. “M-am prezentat în baza dreptului constituţional la CSM şi nu aş vrea să intru în conflict cu dvs”, a mai spus Băsescu. Pivniceru i-a reproşat preşedintelui că “puterea judecătoarescă îşi trage independenţa direct din Constituţie” şi că “aţi venit cu un punct de vedere gata stabilizat potrivit căruia protestul judecătorilor este o grevă ilegală”. “Judecătorii nu au contrat de muncă cu guvernul, ci deţin prerogativa puterii judecătoreşti”, a mai spus Pivniceru. Preşedintele AMR i-a mai reproşat şefului statului că justiţia din România nu poate fi independentă atâta timp cât “instanţele din România sunt subfinanţate, iar un judecător al ICCJ intră cu 300 de dosare în instanţă, dacă potrivit legii unice de salarizare veniturile magistraţilor vor fi diminuate”. Pivniceru a reclamat şi faptul că bugetul instanţelor, prin taxa de timbru a trecut la consiliile locale.”Există recomandări internaţionale care obligă finanţarea completă a instanţelor pe timp de criză”.
Mona Pivniceru, către preşedintele Băsescu: “Dvs. sunteţi cel care discrediteză sistemul judiciar”
Dan Lupaşcu: În loc să ajuţaţi justiţia, …, dumneavoastră o înfundaţi mai adânc
Judecătorul Dan Lupaşcu i-a reproşat preşedintelui Traian Băsescu, că “nu aţi căpătat îndemânarea de a conduce şedinţele CSM“. Lupaşcu i-a amintit şefului statului că, potrivit Constituţiei, preşedintele ţării este cel care prezidează lucrările CSM în şedinţele la care participă. Realitatea.net
PROSECUTOR VOINEA’S CAMPAIGN TO SANITIZE THE ROMANIAN REVOLUTION OF DECEMBER 1989
by Richard Andrew Hall
Disclaimer: All statements of fact, opinion, or analysis expressed are those of the author and do not reflect the official positions or views of the Central Intelligence Agency (CIA) or any other U.S. Government agency. Nothing in the contents should be construed as asserting or implying U.S. Government authentication of information or CIA endorsement of the author’s views. This material has been reviewed by CIA to prevent the disclosure of classified information.
This paper MAY be cited when accompanied by a full, proper citation. Thank you.
I hold a B.A. from the University of Virginia (1984-1988) and a Ph.D. from Indiana University (1990-1997). I have been employed by the CIA since September 2000. I researched and wrote extensively on this topic prior to joining the Agency. Outside of the application process, I had no association with the CIA prior to coming on duty in September 2000. From October 2000 to April 2001, I served as a Romanian Political Analyst. Since October 2001, I have served as an intelligence analyst on accounts essentially unrelated to Romania or central and eastern Europe. Informational Note: In December 1989 forty-two years of communist rule came to an end with the overthrow of the regime of the dictator Nicolae Ceausescu. The official death toll for the period of the Romanian Revolution, from 17 December 1989 – 10 January 1990 is 1,104 with 3,352 wounded. Of those, 942 people died (almost 90% of the total) and 2,251 were wounded, after Nicolae Ceausescu and his wife, Elena, fled power at approximately noon on 22 December 1989. Although the quotations below are taken from print and electronic publications, and electronic bulletin boards, what follows is in many ways, an “oral history” of participants in the December 1989 events. —
It Turns Out…the “Terrorists” Were Just a Hallucination
This just in…Breaking News from Romania…
Dateline Bucharest: General Dan Voinea, Chief Military Prosecutor, “has committed himself to uncovering the truth of the ‘terrorists’ who…killed so many [942] in December [1989].”[1] Voinea spoke of investigating the “terrorist diversion” and “suggested that the former president [Ion Iliescu] might have engaged in arranging the ‘terrorist affair’.”[2]
Wait a minute! Sorry, that was December 1997. Let’s try this again.
This just in…Breaking News from Romania…
Dateline Bucharest: In a stunning development, General Dan Voinea has declared: “There are no terrorists in the December ’89 files.”[3]
Nope. That was December 1998. Here, let’s give it another shot.
This just in…Breaking News from Romania…
Dateline Bucharest: “In a single blow, the Chief Military Prosecutor shoots down the entire invention of Iliescu: ‘There were no terrorists!’ General Dan Voinea declares that in December ’89 it was all a diversion.”[4]
A foreign journalist summarizes the quest of the heroic Voinea as follows: “General Dan Voinea is Romania’s chief military prosecutor and has embarked on a one-man mission to uncover the truth about what exactly happened during those days. When shooting mysteriously re-erupted on the night of December 22 and continued unabated until December 25, Iliescu and his generals blamed it on dark ‘terrorist forces.’ But Voinea and others believe the whole episode was a scenario crafted by the military. ‘The same people who had shot before now took power…The Superior Military Council, with its headquarters at the Ministry of Defense, gave orders to the Central Military Command inside the Central Committee building and this Central Military Command directed military operations across the country, or more exactly, where there were masses of demonstrators.’”[5] According to the journalist, Voinea is “on a lonely struggle to bring to justice those responsible for the unexplained deaths in the 1989 revolution.”[6]
A reporter for the daily “Ziua” states that a poll, conducted by the CURS public opinion polling firm at the request of the Open Society Foundation, reveals that “only 11% of Romanians still buy the tale of the terrorists.” [7]
A leading Romanian editorialist declares: “No one has the right any longer to question that this is the case [i.e., that the “terrorists” were a diversion by those who seized power], especially now that General Dan Voinea, Chief Military Prosecutor, the judge who had access to absolutely all existing documents and information, has officially declared that there were no terrorists. That it was all just a concoction.”[8]
Sorry. That was November and December 1999. My mistake. You are catching on: this is Romania’s version of “Groundhog Day,” whereby Voinea steps forward seemingly almost every December, makes the same claims, and his statements are triumphantly reported in the Romanian media as some kind of bombshell that no one has ever heard before. At this rate this could take a while…so let’s fast-forward to this past December: December 2005.
Broken News.
Dateline: Bucharest. “A ray of hope still exists for finding out the truth [about December 1989]. The lead investigator of the Revolution Dossier, Dan Voinea, declared yesterday that the diversion with the terrorists was used in order to change the goals of the revolution begun in Timisoara. ‘After 22 December 1989, the communists shot in order to stay in power. And they remained!,” affirmed General Voinea…All of the events of December 1989 in Romania were directed from the center, from Bucharest, specified General Voinea, who Monday declared that on 22 December 1989, in accordance with a diversion, people were duped into believing in the existence of terrorists. After 22 December 1989, the Romanian Revolution transformed, through a diversion ‘on television,’ from a fight against communism into one against a non-existent enemy—the terrorists.”[9]
The reactions by some of Romania’s prominent intellectuals have been extraordinary. Nicolae Prelipceanu writes, “What Dan Voinea says after investigating the terrorist files has been said by many people since 1990. True, these [people] had little in the way of data or testimonies to support them. Instead, knowing the people and the mentalities of those who were at the front of this so-called revolution, which confiscated the real one, they drew conclusions that today are being validated, after more substantial research. Now the conclusion of the prosecutor, according to which there did not exist any type of terrorists, but rather incitement to violence by those from the front of the new power, can no longer be denied.”[10]
According to Stelian Tanase, in an article entitled simply “The Diversion”: “For 15 years the terrorist scenario has been floated by different politicians courting electoral support. No one made even a step toward finding out the truth. An event with hundreds of thousands of participants and eyewitnesses remained, paradoxically, a mystery. Were the investigators and prosecutors so incapable that they could not reconstitute the events and identify the guilty? I believe rather that they lacked the will to do it. I believe that the beneficiaries of this situation were those sufficiently powerful to block the investigations for 15 years. And do I need to remind anyone that after Dan Voinea’s revelations, Ion Iliescu brought grave accusations against the prosecutor?”[11]
Liviu Cangeopol invoked the comparison with the Kennedy assassination in the U.S.: “As a result of the investigations of prosecutor Dan Voinea and the investigative accounts of some journalists and historians, Romanians appear to be luckier than their counterparts across the Ocean, who 42 years later still don’t know who left them without a president. For us, out of the thicket of Decembrist adventures, one thing has become certain: there weren’t any terrorists!”[12]
The ultimate expression of satisfaction and gratitude may have come from respected historian Stejarel Olaru. In “A Letter to Dan Voinea (the opinion of a historian),” he wrote: “Sir, Mr. Prosecutor, you know all these things [referring to events in Timisoara in December 1989]. I write to you now, 16 years after the bloody revolution and a year after the orange revolution [a reference in this case to the fall 2004 Romanian elections], I don’t know how to call it otherwise, tired of so many insincere commemorations. My theory, Mr. Prosecutor Voinea, is simple enough…If in Timisoara the order to fire at the population was given by “The Comrade [i.e. Ceausescu],” after 22 December, other ‘comrades’ tricked us as if we were a bunch of kids—and we were then!—, inventing a theory that would immediately be accepted: the terrorists are coming!…Mr. Prosecutor Voinea, I can only hope that you will have at your disposal sufficient computers, printers, food, cars and gas vouchers so that on 17 December 2006 I can enjoy for the rest of my long life that I could see two defendants in the box and not just one: Nicolae Ceausescu and Ion Iliescu.”[13] Judging Voinea’s Credibility
Why do I question Voinea’s credibility on the “terrorist” question—despite the chorus of adulation, gratitude, and acceptance outlined above? Before moving on directly to the issue of the “terrorists,” let us look at two potentially-related—in fact, I argue, related—matters as test cases of Voinea’s credibility in his recent comments on the Revolution. Although not necessarily central to the story of December 1989, allegations regarding the existence, use, and discovery of gunfire simulators, and the institutional affiliation of so-called “lunetisti” (sharpshooters/snipers), are part of that story. These should not be difficult questions for Voinea, but instead he dismisses them with an unexpected salvo of “definitive” answers, designed to leave little room for further questioning from the interviewer. As I shall demonstrate, however, it leaves an ocean of doubt.
Studiul integral al analistului american Richard Andrew Hall poate fi citit in continuare aici:
PS: Are oare vreo legatura prezenta lui Iliesiu la circul de ieri seara de la Cotroceni cu pretentia acestuia ca “profesorul” Tismaneanu sa conduca o noua Comisie: a musamalizarii adevarului despre “Revolutie” si Mineriada? Sau, dupa cum spune Liviu Turcu in Analiza Finala:
Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata
Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale…
REALITATEA.NET – Băsescu: Avem un singur mare adevăr – o revoluţie şi o mineriadă în care nu avem vinovaţi Intors de la afaceri (Ford) si placere (Tiganiada) dar uitand sa mai treaca si pe la Biserica de ziua sotiei sale, Sf Maria, presedintele Traian Basescu a ajuns, ieri, la Cotroceni, putin nervos. I-or fi facut vraji tiganii? A fost posedat de vreunul dintre demonii care bantuie Palatul de pe vremea lui Iliescu? Tot ce e posibil, din moment ce, fata in fata cu impostorii si infractorii pretinsi revolutionari, gen diversionistul Doru Maries, el s-a ratoit la Procurorul Sef, Laura Codruta Kovesi, pentru ce nu a facut timp de 18 ani generalul Dan Voinea, groparul dosarelor “Revolutiei” si Mineriadei. Ba mai mult, presedintele s-a gandit sa fie repus in functie protectorul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, dupa ce tot el i-a semnat retragerea la pensie in urma cu cateva luni. Si, ce chestie!, tocmai cand s-a intrat in campanie electorala, dupa cinci ani de cand e presedinte si 20 de cand e la guvernarea Romaniei sub diverse forme, Traian Basescu si-a dat seama – surpriza! – ca pana acum nu s-a aflat adevarul despre decembrie ’89. EXTRAORDINAR! Dar de ce nu se ratoieste domnul presedinte la Kremlin, ca doar agentii Moscovei au facut “revolutia”. Nu stie presedintele adevarul?! Prin situatia de ieri de la Cotroceni, Traian Basescu a reusit sa-i enerveze chiar pe cei care au luptat in Piata Universitatii, si in decembrie ’89 si in ’90. Daca tot are servicii secrete, Traian Basescu ar trebui sa stie ca Doru Maries, instalat prin fals si frauda la conducerea Asociatiei 21 Decembrie nu a fost nici o clipa in Bucuresti pe 21 decembrie 1989. Mai mult: pe tot parcursul demonstratiei-maraton din Piata Universitatii, Doru Maries a fost doar un diversionist ordinar, fapt demonstrat indubitabil in 13 iunie 1990. Cat despre Dan Voinea, ii oferim presedintelui, pentru ultima oara, mica parte din adevarata fata a acestui agent. Al cui e agent, poate ii spun serviciile alea. Sau poate nu, daca lucreaza mana in mana cu stapanii lui Voinea. Ieri la Cotroceni s-a dovedit inca odata falimentul total al statului roman ocupat. “Pacat, pacat, de sangele varsat…” Ce ar trebui sa stie impostorii care se joaca cu mortii din decembrie este ca sangele nevinovat al tinerilor ucisi in operatiunea 1989 nu se va odihni pana nu se va face dreptate iar profitorii care se scalda in acest sange vor fi blestemati din neam in neam pana la Judecata de Apoi.
CINE ESTE DAN VOINEA
Asociatia Victimelor Mineriadelor demonstreaza:
Manipularea şi dezinformarea din jurul cazului Dan Voinea
Presa a dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsă iar generalul a încălcat cu buna ştiinţă legea, ţinând secret faptul că, încă din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Participarea sa la celebrul “proces” al lui Ceauşescu pe procuror al cuplului nu poate fi întâmplătoare. Desemnarea sa a aparţinut lui Ion Iliescu ceea ce arată că maiorul Voinea, la acea dată, era un perosnaj de mare încredere al grupului conspiratorilor. Scenariul din care a făcut parte Voinea, de la început, explică poziţia sa actuală. Soţia lui Dan Voinea, Liliana, este într-o strânsă relaţie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi şi bun prieten al lui Iliescu, Traian Creţu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidenţial, Corina Creţu, una dintre cele mai apropiate persoane din preajma lui Ion Iliescu. Prin statut, procurorii nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite de o anumită infracţiune, fac parte din familia magistratului ori din cercul de prieteni al acestuia. Tatăl Danei Stana şi al Corinei Creţu a fost un apropiat atât al soţiei generalului Dan Voinea, cât şi al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentându-se încă din anul 1984 (anul în care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Creţu şi-a publicat, până în aprilie 1989, toate Tratatele de Fizică). În anul 2004, Corina Creţu a inaugurat în judetul Sălaj, la Năpradea, o şcoală generală, care poartă numele tatălui său, iar la dezvelirea bustului lui Traian Creţu au fost prezenţi Ion şi Nina Iliescu şi, nu în ultimul rând, Liliana şi Dan Voinea. Dan Voinea şi-a creat în decursul anilor o reţea de suporteri în presă şi în rândul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile. A alimentat câţiva ziarişti aleşi pe sprânceană cu documente din dosarele de urmărire penală, oferindu-le acestora un avantaj faţă de restul jurnaliştilor (cu încălcarea flagrantă a legii). Deasemenea utilizând aşa zişi “revoluţionari” în fapt mici grupuri gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi susţinut prin presiune publică de “revoluţionari” şi “societatea civilă”. Generalul Dan Voinea şi-a format, chiar în interiorul asociaţiilor revoluţionarilor, adevărate grupuri de diversiune – un exemplu semnificativ fiind cazul Doru Marieş, cocoţat la şefia unei asociaţii cu sprijinul deschis al generalului Voinea. Teodor Mărieş a fost liderul unei fantomatice organizaţii – Alianţa Poporului -, în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al confruntării violente. Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi al organelor FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către organizaţiile Pieţei Universităţii. Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la bun început pe Mărieş şi gruparea sa că are misiuni diversioniste. Organizaţia pe care o coordona a fost controlată de fostul şef al UM 0215, colonelul Florin Calapod. Misiunea colonelului Calapod şi a brigăzii de foşti securişti a fost compromiterea mesajului Pieţei Universităţii – nonviolent şi paşnic, prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor acţiuni provocatoare. Mărieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor Pieţei Universităţii. Cu trei ore înainte de reprimarea cu mână armată a studenţilor de la Universitate şi Arhitectură, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, organizaţia lui Teodor Mărieş şi-a strâns pe şest catrafusele şi s-a pus la adăpost. Acesta a mai reapărut în zona Televiziunii Române în jurul orelor 18, intrând în sediul instituţiei cu un grup violent. După consumarea evenimentelor a fost învinuit şi găsit vinovat dar a scăpat prin schimbarea încadrării şi a fost judecat în libertate. Răzvan Teodorescu, unul dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lui Ion Iliescu, şi-a retras plângerea împotriva lui Mărieş. Acesta a dispărut apoi o lungă perioadă de timp din atenţia publică. Ulterior Mărieş a reapărut, surprinzător, peste 17 ani, în fruntea unei organizaţii – 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a face vreme de 12 ani. Susţinerea sa din partea lui Dan Voinea este o certitudine, iar grupusculul lui Teodor Mărieş a fost folosit ca mijloc de presiune ori de câte ori a avut nevoie Voinea. Că este aşa, o demonstrează şi faptul ca în timp ce membrii AVMR se aflau în instanţă, în procesul intentat lui Dan Voinea, se zvonise în Parchet ca Mărieş conduce un grup de revoluţionari, care protestează de zor în faţa Parchetului, pentru a-l susţine pe Dan Voinea! Mărieş a fost acuzat cu probe de revoluţionari din oraşele-martir ale României “de impostură dar şi de luare de mită, falsuri şi nepotisme”, ei învinuindu-l pe Teodor Marieş – omul impus de procurorul Dan Voinea la cârma asociaţiei revoluţionarilor – că “cerea, ca să dea drumul dosarelor de revolutionar, 5.000 de euro din suma de 7.000, cât trebuie să primească de la stat fiecare revoluţionar autentic”. Tot presa a dezvăluit că acelaşi Teodor Maries îşi umfla lunar conturile cu 6.000 de euro tot pe la marginea legii, “închiriind” locaţia Asociaţiei 21 Decembrie, ilegal, Baroului Bucureşti (neavând contract de închiriere cu R.A. A.P.P.S.). Însuşi şeful Baroului, Iordănescu Cristian, totodată şeful grupului de avocaţi care l-a reprezentat pe Dinu Patriciu în Dosarul Rompetrol, îl reprezenta şi pe Teodor Marieş în diferite cauze juridice. Generalul procuror militar Dan Voinea a fost prezentat de o parte a presei drept victimă întrucât Curtea Constituţionala a decis să treacă dosarele revoluţiei şi mineriadei de la Parchetul militar la cel civil. Ce se face lumea că uita e că d-l general a fost cel care a amânat soluţionarea amintitelor dosare mai bine de un deceniu. Cei care sunt – la vedere, în vârful “frontului” de sprijin al generalului Voinea sunt Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, şi George Costin, lider de sindicat la IMGB, cel care s-a aflat, culmea, în fruntea bătăuşilor care au agresat în 13 iunie 1990 studenţii de la Arhitectură. O organizaţie fantomatică – “Noii Golani” – dezvăluită de presă a avea legături cu propagandă ucraineană împotriva României, a chemat chiar la acţiuni de proteste de stradă împotriva ,,deciziei Curţii Constituţionale, care, practic, îi dă verdictul de nevinovat lui Ion Iliescu şi celor din jurul său”. După ce au anunţat o serie lungă de proteste ale societaţii civile libere, “noiigolani” au dispărut în ceaţă. Organizaţia amintită s-a creat tot în preajma lui Mărieş, odată cu subita sa reîntoarcere în Bucureşti, dintr-un judeţ aflat la graniţa cu Ucraina. S-au exercitat presiuni la nivelul opiniei publice cât şi instituţional – la adresa Preşedinţiei în principal, printr-o grupare formată din doi foşti consilieri ai lui Emil Constantinescu – Mugurel Stan şi Antonie Popescu – disimulaţi sub titulatura de membri ai Ligii Studenţilor – deşi nu aveau căderea de a se intitula reprezentanţi ai fostei organizaţii studenţeşti – şi prin câteva persoane aflate în zona GDS şi Alianţa Civică – instituţii care s-au manifestat deseori ca suporteri entuziaşti al generalului Voinea, găzduindu-l deseori şi oferindu-i suport mediatic. Grupul menţionat s-a constituit într-un instrument de presiune care a somat să fie luată o decizie în sensul dorit de ei – respectiv susţinerea lui Dan Voinea, într-o scrisoare înaintată preşedintelui României, preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui Parlamentului European, vicepreşedintelui Comisiei Europene, comisar pentru justiţie, precum şi Curţii Constituţionale. Autorii somaţiei solicitau Curţii ca, prin soluţia sa, dosarele aflate la parchetele militare să rămână în competenţa acestora – respectiv pe mâna lui Dan Voinea, până la definitivarea cercetărilor. Unul dintre motivele pentru care a fost susţinut permanent generalul Voinea este legat de faptul că avansarea sa a avut loc prin intermediul fostului preşedinte Emil Constantinescu, foştii consilieri şi angajaţi ai preşedinţiei din acea perioadă susţinând şi azi că decizia lui Emil Constantinescu era justă. Am selectat dintre alegaţiile unor dintre ziariştii care au făcut parte din frontul de sprijin al generalului Voinea, datori acestuia din diferite motive. Bulgărele dezinformării şi intoxicării a crescut şi a fost mutat inclusiv în spaţiul instituţional şi deoarece, până în acest moment, nimeni nu a pus cap la cap faptele, în desfăşurarea lor cronologică. Acest Raport urmăreşte tocmai acest obiectiv. S-a susţinut ca magistraţii Curţii Constituţionale ar fi schimbat practica judiciară pentru a-l proteja pe Ion Iliescu, iar dacă Dan Voinea ar fi fost lăsat cu Dosarul mineriadei pe mână, fostul preşedinte Ion Iliescu ar fi fost învinuit, şi trimis în judecată în această vară. – Deasemenea “pe surse” judiciare s-a facut afirmaţia mincinoasă ca “Dosarele Revoluţiei din decembrie şi mineriadei din iunie 1990, aflate în faza de finalizare la generalul-magistrat Dan Voinea, vor fi mărunţite şi împrăştiate la secţii de poliţie, parchetele de pe lângă judecătoriile de sector, Curtea de Apel Bucureşti.” – “Dosarele care vor ajunge la secţiile de poliţie sunt compromise din start şi se vor închide deoarece, odată cu împrăştierea probelor, vinovaţiile se diseminează până la dispariţie. În acest fel, dosarele mineriadei şi revoluţiei ar putea fi reluate de la zero sau blocate definitiv”. – “Ion Iliescu poate scăpa basma curată. Efectele hotărârii Curţii Constituţionale îi sunt favorabile în primul rând lui Ion Iliescu, care în felul acesta ar putea scăpa definitiv de acuzele care i se aduc şi de condamnarea care îl aşteaptă. Procurorii Parchetului General nu au experienţa în astfel de dosare, iar în plus nu le cunosc conţinutul. Potrivit spuselor generalului Voinea, dosarele au mii de pagini, iar anchetaţii şi audiaţii se numără cu miile. Doar declaraţiile celor peste 10.000 de persoane audiate în dosarul mineriadei cumulează peste 100.000 de pagini. În afară de acestea, mai există expertize criminalistice, reconstituiri. Cu alte cuvinte, doar lecturarea acestor documente ar putea dura un an, iar mulţi alţi ani ar dura refacerea actelor procedurale. Dacă procesele vor fi luate de la zero, se poate considera că mineriada şi revoluţia sunt îngropate”. – “Decizia instanţei constituţionale contravine flagrant interesului naţional de aflare cât mai grabnică a adevărului despre crimele de la revoluţie şi mineriade, infracţiuni care riscă să se prescrie în circa doi ani”. – “Dosarele crimelor vor mai zăcea cel puţin un an-doi, va interveni aproape sigur prescripţia răspunderii penale, care în cazurile de omor se împlineşte la 20 de ani de la data comiterii faptelor. Iar din 1989 – 1990 şi până la termenul limită de 20 de ani mai sunt circa doi ani, timp aproape insuficient pentru condamnarea cuiva”. – “Criminalii, Ion Iliescu şi generalii săi care sunt principalii invinuiţi în dosarele revoluţiei şi mineriadele devin astfel principalii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale”. – “Tovarăşii lui Iliescu de la Curtea Constituţională au distrus anchetele Revoluţiei şi Mineriadelor. Dosarele vor trebui refăcute. Crimele se prescriu in 2008-2009.” Absolut toate aceste afirmaţii au fost contrazise de realitate iar “sursele” nu se întemeiau pe nici cea mai mică fărâmă de adevăr. De altfel majoritatea celor care au promovat textele de mai sus – Ondine Gherghuţ, Romulus Cristea, Andrei Bădin, Andreea Pora, provin din “rezervorul” de la România Liberă. Astfel de materiale scrise la comanda generalui Dan Voinea de către cei trei, patru ziarişti aflaţi pe “ştatul” său, care au trăit mulţi ani de pe urma materialelor sifonate de către acesta, sunt probatorii pentru reaua credinţă şi voinţa manipulativă a grupului de suporteri ai generalului Dan Voinea.
Chiar preşedintele, probabil incomplet informat de Cabinetul său juridic a reiterat o parte din aceste elemente dezinformative, marşând fără voie pe culoarul unei intoxicări clasice, de manual.
Astfel, într-un interviu acordat BBC în data de 13.06.2008, Preşedintele Traian Băsescu a declarat: “Este clar că procesul de aflare a adevărului a fost întârziat şi de decizia Curţii Constituţionale de a muta dosarele de la parchetele militare la procurori civili, ceea ce a blocat un timp lucrul la aceste dosare”. În restul interviului acordat BBC se găsesc afirmaţii de bun simţ şi consideraţii cu totul corecte, pe deplin asumate şi de membrii organizaţiilor care au protestat neîncetat faţă de situaţia Dosarului Mineriadei. Preşedintele a subliniat că “că forţa celor implicaţi în mineriada din iunie 1990 de a controla Justiţia explică lipsa de condamnări în acest caz. Voi susţine public întotdeauna nevoia de aflare a adevărului pentru mineriada din 13-15 iunie, precum şi pentru revoluţie”, a adăugat Traian Băsescu. El a mai fost întrebat de reporterii BBC cum comentează faptul că fostul preşedinte Ion Iliescu – care figura la Parchetul militar condus de Dan Voinea ca urmărit penal – a devenit martor, iar singura audiere la care a participat a avut loc la 12 decembrie 2007. “Eu sunt şef al statului. Pe probleme punctuale ale justiţiei nu am dreptul să mă pronunţ, dar dumneavoastră, ca ziarişti, o puteţi face”, a răspuns preşedintele Băsescu. În această ultimă întrebarea a BBC este concentrată întreaga luptă a organizaţiei nostre cu generalul Dan Voinea, cel care este direct şi personal responsabil de neînceperea urmării penale a lui Ion Iliescu, principalul responsabil al represiunii sângeroase din iunie 1990.
Procurori acuzaţi de grave abateri sfidează Justiţia de George Roncea Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a eşuat, ieri, pentru a patra oară în finalizarea judecării unor procurori – Angela Ciurea (foto dreapta) şi Dan Voinea (foto stânga), magistraţi care au deţinut poziţii importante în cadrul sistemului. Fosta şefă adjunctă a DIICOT, Angela Ciurea, urma să fie judecată încă din data de 31 martie pentru mai multe abateri disciplinare, printre care „încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă“, în perioada în care era adjunct la DIICOT. La începutul anului, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a Angelei Ciurea, care, în prealabil, îşi dăduse demisia din funcţia de adjunct DIICOT şi a revenit la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Procuroarea a motivat absenţa sa de la şedinţa CSM printr-o operaţie de amigdale, ceea ce a dus la încă o amânare a judecăţii. Pe de altă parte, şi Dan Voinea s-a dat absent, deoarece se afla în voiaj prin Olanda, de plăcere, astfel că şedinţa CSM a rămas fără obiect. Cu o seară înaintea şedinţei CSM, Realitatea TV a încercat să-l ajute pe Dan Voinea printr-o emisiune în care a fost adus un frenetic susţinător al acestuia, Doru Mărieş, un controversat reprezentant al „revoluţionarilor“. Iniţial fusese invitat Viorel Ene, reprezentantul legal al Victimelor Mineriadei, însă probabil după ce producătorii emisiunii de la Realitatea au aflat că acesta l-a chemat în judecată pe Dan Voinea cerându-i daune pentru mătrăşirea dosarului Mineriadei, a fost înlocuit în ultima clipa cu Mărieş, un impostor cocoţat ilegal în fruntea „revoluţionarilor“ chiar cu concursul direct al lui Dan Voinea. Isteric şi plin de tupeul specific mediului interlop, Mărieş a încercat să o intimideze şi să o ameninţe pe Laura Codruţa Kovesi, pe care a mai apostrofat-o că o va da el jos şi cu altă ocazie.
Voinea – pensie de 185 de milioane pentru „spălarea“ lui Ion Iliescu
În contrapondere, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a oferit o replică fără drept de apel încercărilor de spălare a procurorului militar, aducând la cunoştinţa opiniei publice date scandaloase cu privire la impostura fostului procuror militar. Kovesi a afirmat că nu trebuia aprobată decizia de pensionare a lui Dan Voinea, care este beneficiar al unei fabuloase pensii de 185.000.000 lei, deşi a săvârşit grave abateri constând în încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă. Acţiunea rămâne însă fără obiect, ca urmare a pensionării procurorului militar care a muşamalizat peste un deceniu dosarele Revoluţiei şi Mineriadei pentru a-l acoperi pe Ion Iliescu. Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a completat, la Realitatea TV, povestea scandaloasă a generalului Voinea cu amănunte de necrezut, dacă nu ar fi fost documentate de inspectorii CSM, care au constatat nereguli fără precedent în instrumentarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei: „Am avut începeri de urmărire penală faţă de persoane decedate, începeri de urmărire penală deşi faptele au fost prescrise, începeri de urmărire penală pentru fapte care nu existau în Codul Penal la data cånd se presupune că au fost comise. Vorbim de acte dispuse în dosar şi de începeri de urmăriri penale? Ştiţi cum se începea urmărirea penală în dosarele astea (ale lui Voinea)? Pe hârtii fără antet, scrise de mână, fără încadrare juridică, trecute nişte nume, 10-20 de nume dintre care 10 sau 15 persoane decedate, neînregistrate“, a acuzat public Kovesi modul în care se făcea că lucra procurorul militar Dan Voinea. Practic, Voinea a instrumentat dosarele „la mişto“, făcându-se că-l anchetează pe Iliescu, făcându-se că îl pune la zid, pentru ca în realitate, după cum a arătat Laura Codruţa Kovesi, dosarul lui Ion Iliescu să aibă o grosime de doar zece centimetri în peste un deceniu de „muncă“ şi nici măcar o declaraţie luată aşa-zisului „cercetat“. Schema era simplă, Voinea îl chema pe Iliescu la Parchet, chema şi presa – presa sa personală, întreţinută chiar de el – apoi se aşeza cu Iliescu la o cafea, râdeau şi glumeau vreo oră, mai depănau amintiri din perioada în care se aflau împreună în grupul de conspiratori pro-moscoviţi, după care Iliescu ieşea la poze, la „ziariştii“ lui Voinea, se făcea că e încruntat, că e supărat la culme, ba chiar îl ataca public pe Voinea, consolidându-i acestuia legenda de luptător neînfricat cu fiara bolşevică.
Generalul care şi-a bătut joc de victime va lucra alături de Emil Boc
Complicii acestui plan clasic de dezinformare tipic metodologiei sovietice au fost susţinătorii mai mult sau mai puţin civili ai lui Dan Voinea, din presă sau „societatea civilă“. La loc de frunte între suporterii lui Voinea s-a aflat, pe lângă penalul Mărieş, şi impostorul Marius Oprea, pretins „luptător“ anticomunist, din gură, consilier special pe probleme de securitate al premierului Tăriceanu. Actual secretar de stat liberal în guvernarea PDL-PSD, Directorul Marius Oprea a anunţat că îl va aduce, pe post de colaborator în cadrul IICCR, institut girat de cancelaria primului ministru Emil Boc, pe fostul şef al Secţiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea. „Domnul Voinea va veni să colaboreze cu noi. Nu-l putem plăti decåt pe convenţie de drepturi de autor, însă va fi un ajutor important“, a declarat Oprea. Astfel, pe lângă cele 185 de milioane încasate pentru muşamalizarea Dosarelor care îl implicau pe Ion Iliescu, pentru batjocura la adresa miilor de victime şi pentru sfidarea Justiţiei şi macularea uniformei militare, Voinea mai urmează să primească şi alte sume de bani chiar de la Guvern, unde va lucra alături de Emil Boc. Practic, Traian Băsescu semnându-i revocarea lui Voinea i-a făcut un serviciu, procurorul pensionar devenind noul coleg de muncă şi consilier al secretarului de stat Marius Oprea, liberalul subordonat primului ministru PD-L.
Generalul Voinea, dovedit ca infractor si “musamalizator” de Parchetul Militar
Written by Administrator
Mar 02, 2008 at 03:51 PM
DOVADA PRIMITA DE LA PARCHETUL MILITAR, MAI JOS
In premiera pentru Justitia romana, unui petent, Asociatia Victimelor Mineriadelor, care se plange de activitatea unui mare mahar al Justitiei, generalul maior Dan Voinea, i se da dreptate. Colonelul magistrat Ion Vasilache, procurorul militar sef al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a decis o Rezolutie prin care, urmare a plangerii victimelor, se trimite dosarul de urmarire penala administrat (si musamalizat n.r.) pana in prezent de Dan Voinea (foto) la Sectia civila de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului. Asociatia Victimelor Mineriadelor, condusa de Viorel Ene, a salutat decizia sefului Parchetului General Sectia Militara, prin care s-a dat dreptate plangerilor asociatiei cu privire la solutiile propuse de Dan Voinea in dosarele mineriadei iunie 1990. Victimele mineriadei si represiunilor lui Ion Iliescu au protestat in nenumarate randuri impotriva tergiversarii si musamalizarii dosarelor de catre Dan Voinea si echipa sa. S-au depus plangeri penale la Procuratura Generala impotriva generalului procuror pentru favorizarea infractorilor Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Ardeleanu, Doru Viorel Ursu, Miron Cozma, Mihai Chitac, precum si a procurorilor Alexandru Tuculeanu, Ovidius Paun etc., principali organizatori si executanti ai represiunii din iunie 1990. Prin rezolutia din 27.02.2008 seful Parchetului Militar Ion Vasilache s-a adresat oficial Victimelor Mineriadelor, raspunzand plangerii de infirmare a solutiilor date de Voinea: ,,Plangerea este intemeiata si pe cale de consecinta urmeaza a fi admisa”, a confirmat colonelul Vasilache, dispunand trimiterea dosarelor de urmarire penala in cadrul Parchetului General, sectia civila.
A musamalizat dosarele
In Rezolutia sefului Parchetului Militar se arata: „Competenta solutionarii cauzei privindu-i pe toti cei 37 de invinuiti si toate faptele imputate acestora, revine parchetului civil. Conform prevederilor art. 210 din Codul de procedura penala, organul de urmarire penala (Dan Voinea, in acest caz – n.r.) este dator mai intai sa-si verifice competenta”, deoarece, „potrivit art. 197, incalcarea dispozitiilor relative la competenta atrage nulitatea absoluta”. Asadar, se confirma inca o data, chiar de catre seful lui Dan Voinea, ca exista riscul ca intregul dosar sa fie compromis si lovit de nulitate. Ene Viorel, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, a declarat, ieri, ca in aproximativ doua saptamani, intregul material de urmarire penala va fi preluat de procurorii civili, considerand ca decizia procurorului Ion Vasilache reprezinta un prim pas pentru aflarea adevarului despre evenimentele din 13-15 iunie 1990. Ene l-a acuzat pe Dan Voinea ca a tergiversat si musamalizat cu intentie acest dosar pentru a-l proteja pe Ion Iliescu, de care este legat printr-o veche relatie de complicitate, facand parte dintre complotistii acestuia.(Dupa Ziarul / 2008-03-01 / Autori: Mihaela Mihai / Marcu Roland)
VICTIMELE mineriadelor cer revocarea si anchetarea generalul-infractor Dan Voinea
Written by Administrator
Feb 14, 2008 at 07:31 PM
Victimele mineriadelor scot adevarul la lumina despre generalul-infractor Dan Voinea: MILITANTII ANTI-COMUNISTI CER REVOCAREA DIN FUNCTIE A GENERALULUI-PENAL DAN VOINEA SI ELIMINAREA PRIN LEGE A PRIVILEGIILOR “REVOLUTIONARILOR”
In conferinta extraordinara de presa de vineri, 15 februarie a.c., reprezentantii organizatorilor Fenomenului Piata Universitatii 1989-1990 si ai victimelor mineriadelor au facut apel la presedintele Traian Basescu pentru revocarea din functie a generalului penal Dan Voinea si trecerea pe rol a Dosarelor Revolutiei si Mineriadelor pentru pedepsirea vinovatilor, fie si dupa 18 ani.
Voinea protectorul lui Iliescu – sub ancheta CSM
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a cerut, iar Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat efectuarea controlului de fond al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Kovesi a reactionat astfel pozitiv fata de solicitarea victimelor mineriadelor, care l-au reclamat pe procurorul militar Dan Voinea pentru tergiversarea unuia dintre cele mai fierbinti dosare penale din Romania, deoarece il implica direct pe Ion Iliescu.
La Sectia Parchetelor Militare – condusa multi ani de generalul magistrat Dan Voinea – sunt cele mai vechi dosare nesolutionate înregistrate la Ministerul Public. Controlul de la Sectia Parchetelor Militare a fost determinat si de plangerea Organizatiei Victimelor Mineriadelor, condusa de Viorel Ene, care s-a intalnit la sfarsitul lunii trecute, la CSM, cu inspectoarea Tamara Manea, de la sectia pentru procurori a CSM. Asociatia Victimelor Mineriadelor protesteaza fata de taraganarea la nesfarsit a dosarului penal Mineriada ’90 si a cerut respectarea legii si inmanarea dosarului, aflat la Dan Voinea inca in faza de cercetare, la Sectia Penala a Parchetului General. Victimele mineriadelor se indoiesc de buna credinta a procurorului militar Dan Voinea, uns cu toate alifiile si legat de Iliescu prin participarea sa la lichidarea lui Nicolae Ceausescu.
Voinea a dat NUP dosarului Mineriadei
In plus, presedintele asociatiei, Viorel Ene, a prezentat un document care probeaza ca cel care a cerut inchiderea dosarului prin NUP, in 1998, este chiar procurorul Voinea. Victimele mineriadelor s-au intalnit cu doua zile in urma si cu procurorul Marius Iacob, procuror-sef al Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casa- tie si Justitie, cel care a preluat unul dintre dosarele de cercetare penala in care este implicat Ion Iliescu. Victimele mineriadei din 1990 saluta decizia chemarii lui Ion Iliescu la Parchet, in cursul serii trecute, precum si faptul ca, pentru prima oara in 17 ani, Ion Iliescu da cu subsemnatul, o declaratie scrisa in fata unui organ de cercetare penala. Organizatia victimelor a anuntat ca a depus plangere la Curtea de Apel impotriva procurorului militar Dan Voinea, acuzat de tergiversarea si musamalizarea dosarelor mineriadei, pentru a-l face scapat pe Ion Iliescu.
Nume de varf implicate in represiune
Dosarul 75/P/1998, care include principalii vinovati – Ion Iliescu, instigator al uciderii unor manifestanti ai Pietei Universitatii si al barbariilor savarsite impotriva cetatenilor Capitalei de bandele minerilor conduse de Miron Cozma, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu, Doru Viorel Ursu, Cazimir Ionescu, Bogdan Niculescu Duvaz, Razvan Teodorescu, Adrian Sarbu, procurorul Tuculeanu Alexandru, Nicolae Camarasescu -, se afla inca la Dan Voinea, care refuza sa trimita dosarul la Sectia civila, in pofida deciziei Curtii Constitut ionale, a dispozitiei procurorului general, Laura Codru- ta Kovesi, si a deciziei CSM.
VIZIONATI MAI JOS Extrase din conferinta de presa in care au fost dezvaluite legaturile lui Dan Voinea cu Iliescu-KGB
Demersul victimelor mineriadei este sustinut de organizat iile fondatoare ale Pietei Universitatii – Grupul Independent pentru Democratie, Seniorii Ligii Studentilor, membrii forumului Civic Net si Civic Media -, grupari implicate in dezvaluirea crimelor si atrocitatilor regimului comunist si ale urmasilor regimului comunist dintre care se distinge, la varf, Ion Iliescu.
Dan Voinea, 18 ani de minciuna
Dan Voinea, musamalizatorul
Dan Voinea, generalul-infractor
SECRETELE LUI VOINEA
Prin statut, procurorii „nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite de o anumita infractiune, fac parte din familia magistratului, ori din cercul de prieteni al acestuia”. Reporterii ZIARUL au descoperit ca generalul Dan Voinea, procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare de pe lânga ÎCCJ, a încalcat cu buna stiinta legea. Voinea a tinut secret faptul ca, înca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu, „anchetat” în dosarele Mineriadei si Revolutiei, sursele Ziarul dezvaluind ca Liliana Voinea, sotia anchetatorului, este „cheia conexiunii dintre procuror si inculpat”.
Membrii Asociatiei Victimelor Mineriadei din 1990 au cerut demiterea de indata a procurorului militar Dan Voinea, considerat autorul tergiversarii dosarului represiunii din iunie 1990. Cu o zi in urma, organizatia a avut un prim termen al procesului intentat magistratului militar. Încetineala cu care procurorul general Dan Voinea îl „cerceteaza” pe Ion Iliescu în dosarele Revolutiei si Mineriadei trebuie cautata în imediata apropiere a sotiei magistratului, ea fiind aceea care se pare ca detine cheia conexiunii secrete dintre fostul presedinte si „anchetatorul“ sau. Sotia sa, Liliana, este intr-o stransa relatie cu Daniela Stana, fata celui mai vechi si bun prieten al lui Iliescu, Traian Cretu. Dana Stana este sora fostului consilier prezidential Corina Cretu, una dintre cele mai apropiate personaje din preajma lui Ion Iliescu. Surse atât din apropierea familiei Voinea, cât si din Spitalul Universitar de Urgenta si de la Catedra de Oftalmologie a UMF Bucuresti ne-au dezvaluit ca „între conferentiarul Liliana Voinea si asistenta sa, dr. Daniela Stana, exista ceva mai mult decât o simpla relatie profesionala”. Liliana Voinea a propulsat-o pe Dana Stana atât în Societatea Româna de Oftalmologie, cât si în Comisia Superioara de Verificare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Comisiei Superioare Nationale a Ministerului Sanatatii (care se ocupa în special de verificarea medicala a celor care solicita… certificate de raniti în revolutia din decembrie 1989).
Veriga lipsa
Tatal Danei Stana si al Corinei Cretu a fost un apropiat atât al sotiei generalului Dan Voinea, cât si al lui Ion Iliescu, prietenia dintre cei trei cimentându-se înca din anul 1984 (anul în care Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care Traian Cretu si-a publicat, pâna în aprilie 1989, toate Tratatele de Fizica). In anul 2004, Corina Cretu a inaugurat în judetul Salaj, la Napradea, o scoala generala care poarta numele tatalui sau, iar la dezvelirea bustului lui Traian Cretu au fost prezenti Ion si Nina Iliescu, si, nu în ultimul rând, Liliana si Dan Voinea.
La inaugurare, Cretu le-a multumit atât lui Iliescu, cât si lui Voinea „pentru gestul extrem de frumos facut de domnii Ion Iliescu si Dan Voinea pentru prietenul lor, tatal meu, de care i-a legat o lunga si frumoasa prietenie, realizarea acestui bust fiind un proiect comun al celor doi!”. De ce a ascuns generalul Dan Voinea strânsa sa legatura cu cel pe care l-a „anchetat” nu mai este acum o enigma. Cheia tergiversarii dosarelor fierbinti de astazi se gaseste in trecutul inca plin de mistere al „edecarului” Ion Iliescu.(Ziarul)
Conferinta de Presa Extraordinara a Asociatiei Victimelor Mineriadelor
Vineri ora 12 – la sediul organizatiei din strada Batistei nr 11 et 1, langa Ambasada SUA
· Prezentarea rezultatelor discutiilor purtate cu procurorii sefi ai Sectiei Militare si ai Sectiei Civile a Parchetului ca urmare a initierii dialogului AVMR cu Procurorul General Laura Codruta Kovesi.
· Generalul Dan Voinea, deferit Justitiei
Vor fi prezentate dezvaluiri cu privire la personajele implicate in planul exonerarii lui Ion Iliescu, principalul vinovat al crimelor si represiunilor din perioada 1989-1990.
· Doru Maries – impostura unui fals “lider al revolutionarilor”
Initierea unui proiect de respingere a privilegiilor asa zisilor „revolutionari”
Procurorul militar sef adjunct al sectiei parchetelor militare este un diversionist insarcinat cu manipularea si tergiversarea dosarelor cheie – Mineriada 1990 si Revolutia 1989 – in care este implicat direct Ion Iliescu si gruparea FSN-ului creata de el, cu sprijinul direct al Rusiei sovietice. In realitate Dan Voinea a fost si este acolitul de taina al lui Ion Iliescu – servul predilect al Aparatului de Partid si de Stat instaurat printr-un complot din care a facut si el parte si in care a avut un rol major, in calitate de maior, ofiter acuzator al lui Ceausescu.
Dosarul Mineriadei 1990 pleaca de la plangerea penala (constituita in dosarul penal 160/P/1997) initiata cu mai bine zece ani in urma de de Ene Viorel, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor si de Nica Leon. Procurorul militar Dan Voinea a dat NUP acestui dosar, inca din 1998. De atunci incoace intreaga activitate a generalului Voinea a fost dedicata tergiversarii Dosarului prin toate mijloacele si tacticile de musamalizare posibile, in vederea prescrierii faptelor.
Dan Voinea a avut un aport important la instalarea lui Doru Maries la sefia Asociatiei 21 Decembrie iar acesta din urma joaca rolul sustinatorului „civil” al procurorului militar.
Doru Maries, in 1990, facea parte dintr-o fantomatica Alianta a Poporului, care fost suspectata de la bun inceput de organizatorii Pietei Universitatii ca are misiuni diversioniste. Organizatia pe care o coordona a fost controlata de fostul sef al UM 0215, colonelul Florin Calapod.
Misiunea securistilor lui Voican si Roman a fost compromiterea mesajului Pietei Universitatii – nonviolent si pasnic, prin instaurarea unui spirit autarhic si initierea unor actiuni provocatoare.
Maries a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care avea ca scop justificarea interventiei in forta impotriva manifestantilor Pietei Universitatii. Cu trei ore inainte de reprimarea cu mana armata a studentilor de la Universitate si Arhitectura, in 13 iunie 1990, organizatia lui Doru Maries si-a strans pe sest catrafusele si s-a pus la adapost.
Organizatia noastra, sustinuta de fondatorii Pietei Universitatii – Seniorii Ligii Studentilor, Grupul Independent pentru Democratie, la care se adauga Civic Media, UMRL dar si alte organizatii ale societatii civile, initiaza astazi un proiect de larga respiratie civica si de interes public prin care se urmareste respingerea sistemului de privilegii a clasei asa numitilor „revolutionari”.
Vom cere revizuirea si schimbarea de fond a legilor prin care se acorda beneficii zecilor de mii de pseudo-luptatori. Adevaratii luptatori sunt cei care au facut rezistenta armata impotriva sovieticilor bolsevici, sunt detinutii politici care au executat ani grei de Canal, de puscarie si carcera, sunt martirii care s-au jertfit rezistand cu eroism in fata comunismului de esenta moscovita.
Toti ceilalti sunt o pletora de profitori nedemni ai noii clase de privilegiati instituite de Ion Iliescu, „revolutionarii” de Opereta. Miza complotistilor dirijati de Moscova, a serviciilor sovietice care l-au propulsat pe Ion Ilici Iliescu, a fost acoperirea loviturii de stat care a furat insurectia miilor de romani iesiti in strada impotriva ideologiei comuniste si Aparatului de Partid in Decembrie 1989. Ion Iliescu a reinstituit astfel sistemul favoritismelor si privilegiilor „ilegalistilor” – revolutionarii bolsevici din vremea sa.
In opinia noastra, numai urmasii victimelor si cei raniti in urma episodului dramatic al evenimentelor din Decembrie 1989 ar avea dreptul la compensatii financiare din partea Statului.
Dan Voinea, membru al conspiratiei din decembrie 1989
AFLAT IN COMPLETUL DE “JUDECATA” AL SOTILOR CEA– USESCU
Anchetatul si perchezitionatul de catre Parchetul Francez, Mihnea Berindei, agent trotkist si voronist, informator al Securitatii, co-fondator al GDS si membru al Comisiei Tismaneanu, incearca jalnic sa se scuze in Afacerea Spaga 300.000 Euro Franta-PSD, dar, vorba francezului, Qui s’excuse, s’accuse! Ce spune Berindei: “In 2002, un reprezentant al Imprimeriei Nationale Franceze m-a solicitat ca sa facilitez stabilirea unor contacte cu guvernul roman pentru prezentarea unui proiect privind informatizarea colectarii impozitelor, in primul rand la nivelul intreprinderilor, proiectul E-Tax. Am transmis informatia cabinetului primului ministru si am organizat primele contacte. Acesta a fost in esenta rolul meu in aceasta problema”. si, apoi: “Imprimeria Nationala Franceza e o institutie de stat, sub tutela ministerului de finante”. Pai, mai tovarase „SANDU“ & „MIRCEA“, daca “Imprimeria Nationala Franceza e institutie de stat” de ce avea nevoie de un turcolog particular, ca “sa facilitez stabilirea unor contacte cu guvernul roman pentru prezentarea unui proiect privind informatizarea colectarii impozitelor”. Nu putea fostul ei director, acum anchetat si perchezitionat dedimpreuna cu turcologul nostru, sa puna singurel manuta pe telefon si sa sune, oficial, ca de la institutie destat la un stat prieten si, pe deasupra si francofon, si sa stabileasca singur “contactele”,sau prin intermediul Ambasadei Frantei la Bucuresti – dupa cum se practica in toata lumea civilizata cand este vorba de institutii de stat?! “Am transmis informatia cabinetului primului ministru si am organizat primele contacte”. In ce calitate?! De “autor al unui studiu despre vamile turcesti”, dupa cum ne spune Paul Goma?! Si carui “prim-ministru”, mai exact? Primului ministru, Adrian Nastase, cu care, impreuna cu Valeriu Stoica, am planuit si chiar l-am si dat jos pe Emil Constantinescu in 2000 pentru a-l instala la loc pe Ion Iliescu. Nu cumva asta era fraza corecta?! “Acesta a fost in esenta rolul meu in aceasta problema”. Ha, ha, ha! Si-atunci de ce sunteti anchetat si ati fost perchezitionat, acasa si la birou?! Sa-i dam cuvantul turcologului si trompeticii lui care consemneaza fara drept de apel:
Le Parisien: Berindei, intermediar suspect in scandalul Imprimeriei Nationale Franceze Istoricul Mihnea Berindei: Nu am servit ca intermediar in nicio operatiune oculta de V.M. HotNews.ro Luni, 7 septembrie 2009
Prezentat de ziarul Le Parisien ca posibil „intermediar suspect” in scandalul Imprimeriei Nationale Franceze, istoricul roman Mihnea Berindei spune la RFI Romania ca singura lui contributie a fost punerea in legatura a Imprimeriei Nationale Franceze cu Guvernul de la Bucuresti, in anul 2002. El spune ca nu a participat la negocieri si ca ignora continutul contractului.
Potrivit ziarului francez, Imprimeria Nationala Franceza este banuita ca ar fi dat mita in valoare de mai multe sute de mii de euro pentru a obtine contracte in patru tari: Romania, Georgia, Siria si Senegal. Numele lui Mihnea Berindei apare alaturi de alte cateva pe lista posibililor „intermediari suspecti” (audiati si perchezitionati, la birou si acasa – nota mea)
“Am fost audiat la sfarsitul lui iunie in cadrul unei anchete a politiei judiciare privind o serie de contracte incheiate de Imprimeria Nationala din Franta in mai multe tari, printre care si Romania. Mi s-a cerut o discretie totala privind bunul mers al anchetei. Dat fiind ca anumite scurgeri de informatii din dosar, accidentale sau dorite, au fost folosite intr-un articol din Le Parisien, in care se insinueaza o participare a mea mai importanta decat cea reala, informatie rastalmacita de o anumita presa din Romania intr-un mod tendentios si iresponsabil, as spune, ma simt obligat sa fac precizari”. “In 2002, un reprezentant al Imprimeriei Nationale Franceze m-a solicitat ca sa facilitez stabilirea unor contacte cu guvernul roman pentru prezentarea unui proiect privind informatizarea colectarii impozitelor, in primul rand la nivelul intreprinderilor, proiectul E-Tax. Am transmis informatia cabinetului primului ministru si am organizat primele contacte. Acesta a fost in esenta rolul meu in aceasta problema”. “Imprimeria Nationala Franceza e o institutie de stat, sub tutela ministerului de finante. Ministrul de finante de atunci a sprijinit proiectul E-Tax si s-a adresat in acest sens omologului sau roman. Proiectul corespundea, de asemenea, unei cereri a UE, privind reforma finantelor, introducerea unei mai mari transparente si eficiente in colectarea impozitelor. Nu am avut nici un motiv sa ma indoiesc de corectitudinea acestui proiect”. “Nu am participat la nici o discutie de fond, la nici o negociere sau la semnarea contractului. Ignor continutul acestuia. Nu am nici o calificare juridica sau tehnica care sa justifice participarea mea la tratative si nimeni nu m-a solicitat in acest sens. Un responsabil al Imprimeriei Nationale Franceze mi-a cerut in mai multe randuri sa aflu daca proiectul respectiv se afla pe agenda de prioritati a guvernului roman. Nu am primit nici o remuneratie din partea Imprimeriei Nationale Franceze, nu am servit drept intermediar in nici o operatie oculta. Am furnizat toate aceste explicatii in cadrul audierii din iunie si nu fac obiectul nici unei urmariri juridice sau cercetari penale din partea justitiei franceze”. “Consider ca proiectul E-Tax este un proiect important si regret ca a dat nastere unui contract dubios. Ancheta va stabili la ce nivel se situeaza iregularitatile constatate. In ceea ce ma priveste, voi continua sa sprijin stabilirea de contacte in cadrul proiectelor franco-romane, pentru care voi fi solicitat, in masura in care aceste proiecte imi vor aparea benefice pentru ambele parti”. HotNews
Intrucit ati avut bunavointa de a-mi semnala postarea de catre domnul Dorin Tudoran pe blogul sau la data de 21 august 2009 a unui comentariu/pamflet despre Vladimir Tismaneanu dar in finalul caruia face o trimitere la propria-mi persoana va rog sa aveti amabilitatea de a posta intru lamurirea celor ce au lecturat materialul mentionat precizarile anexate acestui mesaj. Imi exprim speranta ca precizarile, ce includ si un periplu mai larg in evolutia evenimentelor de ordin istoric din Romania vor reusi sa-l ajute pe dl. Dorin Tudoran sa-si corecteze perceptia eronata cu privire desfasurarea aspectelor mentionate pe blogul sau dar in acelasi timp sa trezeasca si interesul cititorilor mai tineri si de ce nu chiar a generatiilor ce vor urma. Cu multumiri, Liviu Turcu, PhD 28 August 2009
PARTEA I
Domnule Dorin Tudoran,
Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. “Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu..
Tehnica dezinformarii de tip ‘gri’
Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.
Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.
Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.
‘Draga Volo’, ICR si dolarii livrati de Patapievici
Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:
“ Un sfat: Volo, inapoi la carti. O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs &comp.) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.
Textul continua dupa cum urmeaza:
“In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.”
Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici. Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:
“ Domnule Roncea, …citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs. Cele bune, Dorin Tudoran”
Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat: “Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!” Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.
D. Tudoran, V. Tismaneanu si restul grupului aveau retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University? Ziceti in continuare:
“Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)
Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine. Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
‘Materialele de serviciu’ ale lui Dorin Tudoran
Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respective aveam cu totul alte griji, preocupari iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’… Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare: “Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…” Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?
Cozonacul lui Tudoran de la masa lui Voiculescu
Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Deontologia crosetatului
Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.” Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa. Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’. O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic. Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorrect de dvs:
– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;
– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;
– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;
– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;
– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;
– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.
Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist
– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.
Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.
Factorul Gaetan vs Tismaneanu
Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erau complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.
Tudoran, procurorul lui Turcu si aparatorul public al lui Tismaneanu
Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.
Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….
September 14th, 2009 
VR 
Întoarcerea generalului Voinea – semn de alegeri
Posted in Uncategorized 
Tags: 
