New York Times: EVOLUTION IN EUROPE; Romania Frees Student Held in 53-Day Protest
AP, August 4, 1990
BUCHAREST, Romania, Aug. 3— A student who led a 53-day anti-Government rally has been freed after six weeks’ detention, and he denied charges today that he incited protesters to violence.
The student, Marian Munteanu, whose beating and detention drew domestic and international protest, was released on Thursday night. In an interview in his apartment today, he called his time in jail ”a nightmare” and pledged to continue working with the student movement.
”These six weeks of detention have aged me many years,” he said.
Mr. Munteanu, the 28-year-old president of the Bucharest student union, was a leader of an anti-Government rally that the police violently dispersed on June 13 after 53 days.
The authorities’ decision to use force against the peaceful protesters led to riots. More violence broke out when miners loyal to President Ion Iliescu came to the capital to help quell the demonstrations. Six people were killed and scores injured in three days of unrest in the capital.
Mr. Munteanu was hospitalized after being badly beaten by miners and then arrested days later. His release came shortly after the prosecutor general issued a statement saying the circumstances that led to Mr. Munteanu’s ”preventive detention” had changed and his release would no longer represent a threat to public order.
Grupul Independent pentru Democratie (GID) a luat act de reactiile publice starnite de desemnarea d-lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la functia de Primar General al Capitalei.
Grupul Independent pentru Democratie (GID), ca una din formatiunile ce au participat activ la fenomenul Piata Universitatii, doreste sa faca urmatoarele precizari:
Fenomenul Piata Universitatii a reprezentat prima manifestare de libertate, democratie si proeuropenism autentic a societatii romanesti dupa revolutia din decembrie 1989.
Piata Universitatii a incercat sa duca pana la capat idealurile Revolutiei Anticomuniste din decembrie 1989.
In desertul de impostura, intoleranta si violenta comunista si postcomunista, Piata Universitatii a fost oaza in care societatea romaneasca a condensat sperantele celor mai progresiste segmente ale ei de a recupera idealurile confiscate de FSN ale Revolutiei din decembrie 1989.
Piata Universitatii a fost expresia autentica a dorintei societatii romanesti de a se elibera definitiv de comunism, de bolsevism si de a reveni in marea familie a natiunilor europene libere si democrate. A fost semnalul reconectarii Romaniei la valorile traditionale ale societatii europene moderne.
Piata Universitatii a demonstrat lumii libere dorinta Romaniei de a se alatura marii familii occidentale, reinnodand traditiile de libertate, democratie, toleranta, credinta si iubire ale neamului romanesc.
La Fenomenul Piata Universitatii s-au raliat mari personalitati ale lumii occidentale cat si ale Romaniei renascute, intre care si Alexandru Paleologu, auto-declarat “Ambasador al Golanilor”, despartindu-se de regimul FSN, asa cum nu au facut alte personalitati care au continuat sa-i ridice osanele lui Ion Iliescu si dupa Mineriada din Iunie 1990 (N. Manolescu).
Departamentul de Stat al SUA si membri importanti ai Congresului american au protestat vehement fata de anihilarea violenta a miscarii anticomuniste studentesti de catre conducerea FSN in frunte cu inculpatii pentru crime contra umanitatii Ion Iliescu si Petre Roman, Statele Unite cerand eliberarea imediata a liderului Ligii Studentilor, Marian Munteanu.
Ne aducem aminte cu totii ce reactii violente, de ura si respingere, a starnit Fenomenul Piata Universitatii din partea fortelor neocomuniste ce au pus mana pe putere, confiscand Revolutia Romana.
Vedem astazi aceiasi reprezentanti ai acelor forte, intre timp transformati in mari aparatori ai democratiei, precum si alti veleitari cocotati pe scena politica si mediatica pe spatele Fenomenului Piata Universitatii, acuzand liderul Pietei Universitatii, pe dl. Marian Munteanu, de aceleasi vini inventate ca si in anii ’90. Profitand de faptul ca Noua Generatie necomunista de azi nu a cunoscut oribilele manipulari ale Televiziunii de Stat si cotidianelor FSN Adevarul, Dimineata si Azi, aceeiasi agenti ai fortelor antiromanesti, care ar trebui sa fie deja invinuiti in Dosarul Mineriadei, reiau de la naftalina marotele prafuite pe care azi le auzim pe toate ecranele. Asa au facut si in anii ’50, intemnitand si decapitand elita Romaniei, cu consecintele cunoscute: caderea Cortinei de fier si a intunericului comunist bestial asupra Romaniei. Noi spunem: Ajunge!
Acesti reprezentanti ai cripto-comunismului, folosind aceleasi tehnici de manipulare de tip KGB impotriva idealurilor de libertate, democratie, toleranta, iubire si credinta ale Pietei Universitatii, il ataca pe cel care a fost liderul incontestabil al acesteia si, implicit, pe noi toti, cei care am dus si ducem in suflet acele idealuri. Noi toti suntem Marian Munteanu!
Astazi, Romania si-a implinit in mare masura o parte din acele idealuri. A mai ramas unul: curatarea clasei politice de imoralitate, impostura si neocomunism bine mascat. Desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al Partidului National Liberal la Primaria Capitalei se inscrie in acest proces logic si firesc. De aceea, noi, reprezentantii Grupului Independent pentru Democratie, respingem categoric aceste atacuri nedemne indreptate impotriva celui care a militat, mai mult decat noi toti, pentru libertate, democratie, toleranta, iubire si credinta.
Cand toti cei care astazi atacati persoana domnului Marian Munteanu, in 1990 erati ancorati, intr-o forma sau alta, inca in trecut, Piata Universitatii a cutezat sa priveasca spre viitor, spre Europa, spre valorile euroatlantice. Va rugam, domnilor, sa renuntati la ipocrizie si sa va faceti, in ultimul ceas, mea culpa. Ajunge! A sosit timpul sa va retrageti!
Cu Marian Munteanu, Romania si, mai ales, capitala ei, Bucuresti, vor continua drumul inceput in decembrie 1989, spre Europa si Occident fara sa isi uite valorile autentice in care noi am crezut intotdeauna.
Independent de orice implicare politica a membrilor sai, prin acest comunicat, Grupul Independent pentru Democratie isi precizeaza pozitia de sustinere fata de hotararea curajoasa a BPN al PNL de a-l desemna pe domnul Marian Munteanu drept candidat la functia de Primar General al Capitalei. Impreuna vom reusi!
In numele Comitetului Director,
Alin Gabriel Dragomir, Cornel Feroiu, Silviu Stoica
GRUPUL INDEPENDENT PENTRU DEMOCRAŢIE
VIDEO: “Piaţa Universităţii – pas cu pas”
Filmul “Piaţa Universităţii – pas cu pas” îl are ca protagonist principal pe Marian Munteanu, fost preşedinte al Ligii Studenţilor. Realizator TVR – Radu Găină.
TVR: “Când o mână de oameni au blocat Piaţa Universităţii pe 22 aprilie 1990, după o manifestaţie împotriva FSN, nu şi-a imaginat nimeni că acesta va deveni momentul zero al unui adevărat fenomen. 53 de zile şi nopţi la rând, zeci de mii de oameni s-au întors în locul unde începuse sfârşitul regimului Ceauşescu şi au cerut despărţirea definitivă de comunism: alegeri libere, aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, o presă independentă, pedepsirea celor vinovaţi de morţile din decembrie 1989.
Astăzi, după 25 de ani, când România este membră a Uniunii Europene și construiește o democrație reală, am putea crede că framântările de atunci au fost firești într-o țară abia ieșită cu prețul jertfei a două mii de oameni din marasmul totalitar, dar tragedia mineriadei din 13-15 iunie 1990, soldată la rându-i cu victime, reclamă cu stringență asumarea unor responsabilități din partea celor care au generat acele violențe terifiante.”
Astăzi se împlinesc 25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii. Cum s-a întamplat, vă relatează, pe scurt, George Roncea, mai jos. Adaug şi o notă personală: la 25 de ani de când am blocat cu mâna mea Piaţa Universităţii, peste numai câteva zile, respectiv pe 27 aprilie, ora 8.30, la Tribunalul Bucureşti, o să am prima înfăţişare în procesul pe care mi l-a înaintat cea mai sinistră procuroare comunistă de pe scena politică dâmboviţeană, Mandela Macovei, scoasă din jobenul încopitatului şi proţăpită în vârful dealului de nimeni altul decât de fratele de stea roşie al tartorului din decembrie 1989. De ce? Doar pentru că i-am arătat faţa de căloaie (femininul călăului 🙂 ) şi impostoare, bolnavă de ură la adresa poporului român. Abia aştept să înceapă procesul! Doamne ajută!
Începutul…
În data de 22 aprilie 1990 se împlineau patru luni de la revoluție. Asociaţii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit în marș spre Televiziune. La încheierea manifestației, în timp ce coloana de manifestanți se deplasa pe Calea Dorobanților, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a rănit grav o femeie în vârstă. Incidentul a făcut ca tensiunea din rândul manifestanților să crească. Ajunși în Piața Universității, ei ocupă carosabilul, blocând circulația atât pe B-dul Nicolae Bălcescu, cât și pe B-dul Republicii. Pentru prima dată după Revoluție se înalță baricade, din panourile metalice aflate în jurul șantierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar în Piața Universității (Autorii infracţiunii: Io, V.R., împreună cu ofiţerul de marină Andrei Rochianu, supranumit Marinarul – Nota Roncea.Ro). Troleibuzele au fost oprite, s-a blocat traficului. După lăsarea întunericului apar, pentru prima oară după 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de intervenție. Elena Andronescu, membră fondatoare a GID, avea să consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar șoferul, care parcă de-abia aștepta așa ceva, s-a întins, obosit, cu capul pe volan; a apărut un polițist cu grad și a început să urle la el, ca și cum n-aș fi fost de față: “Ce stai, băi, dă-i drumul, treci peste ei!”; ridicându-și cu greu capul, plictisit, șoferul îi spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culcă la loc.
După orele 21 sunt aduse panouri de tablă, luate de lângă Spitalul Colțea și sunt dispuse în cercul Pieței Universității, care vor bloca circulația. Peste noapte, încercuiți de poliție, vor rămâne circa 30-60 de manifestanți, printre care reprezentanți ai asociațiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Rădulescu) răniți în revoluție, rude ale unor decedați, măicuțe care au cântat “Hristos a Înviat” și alte cântece religioase, un preot care a slujit la Troița.
La portavoce manifestanții au cerut abrogarea decretului 473 și includerea în legea electorală a punctului 8 al Proclamației de la Timișoara – interzicerea candidaturii foștilor activiști comuniști și ofițeri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te în URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem președinte care să ne vândă URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleacă nici unul”, “15-22 voi ați tras în noi”, “Jos comunismul”, “Democrație”.
Cum numărul manifestanților tot scădea, iar poliția rămânea pe poziții, câțiva membri ai asociațiilor prezente au încercat, fără succes, mobilizarea studenților din complexele mai importante.
Dimineața în jur de ora 7, în ploaie, rămăseseră vreo 7-8 demonstranți, printre care Octavian Rădulescu și doi membri GID. Dintr-o Dacie albă au coborât niște ofițeri de poliție care i-au alungat pe manifestanți lângă zidurile Universității, dirijând circulația. Și, pe când priveau deprimați, înfometați, zgribuliți de frig în ploaie cum polițiștii le călcau în picioare pancartele de pânză, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au îngropat-o în noroi, deodată, Octavian Rădulescu începe să urle în porta-voce: “Victorie, victorie! Am învins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la alții, gândind cu toții același lucru; mai târziu, ne-am dat seama că avea dreptate”.
23 aprilie: De ziua Sfântului Gheorghe, se adună lume pe trotuarul din fața Teatrului Național. Se vorbește la portavoce. Peste noapte rămân circa 100 de persoane. Adunați sub balconul Universității.
24 aprilie: În jurul orei 5.00 dimineața Poliția se năpustește asupra oamenilor strânși în jurul troiței, lovindu-i cu sălbăticie. În jurul orei 11.00, Poliția se retrage, Piața fiind reocupata de câteva sute de manifestanți. Se strigă cu patimă “Jos Iliescu!” În dimineața aceleiași zile, președintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei moțiuni pentru eliberarea forțată a pieței, moțiune ce nu va fi adoptată. Ion Iliescu îi numește pe cei care îl contestau în Piața Universității, “golani”.
La ora 12.00, după ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonaș pe care am scris apăsat “Golan”. În stânga, jos, am pus că o marcă semnătura: Ion Iliescu. Am tras la xerox câteva sute de bucăți și cumpăr două cutii de ace. Îmi pun prietena (viitoarea soţie), Irina, să se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignați ofensă adusă de Iliescu. Chestia uimește, la început, dar foarte iute apare reacția așteptată, de fronda ironică la adresa încruntatului Iliescu, moment în care apar la vedere cu teancul de insigne și cu acele. În două minute rămân fără ecusoane, pe care oamenii, râzând, și le prind cu mândrie în piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectură va fi împodobit cu o inscripție pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a împlinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era până atunci încă difuz și lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine însemnul heraldic al minorității bunului simț din România.
Deschiderea balconului
La ora 17.00, președintele Ligii Studenților din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultății de Geologie, în pofida opoziției profesorilor. Astfel debutează fenomenul Pieței Universității. Cheia celebrului balcon este furnizată de către o femeie de serviciu, al cărei nume, din păcate, nu a fost înregistrat de posteritate. Umil Constantinescu nici măcar n-a trecut pe acolo.
Înălțimea balconului, prelungire simbolică a trupului Universității, devenit tribună a opiniei anticomuniste conferă o altă perspectivă celor care contestă fesenismul de stat și de partid. Manifestanții, care până atunci străbăteau orașul în lung și în lat, se stabilizează și-și alcătuiesc o fortăreață așezată pe un loc strategic. Încărcătura spațiului sacru, datorată jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontieră, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra căruia se răsfrânge proiecția de ordin spiritual, de continuatori și depozitari ai mesajului celor uciși aici în decembrie, pentru libertate. Granița teritoriului Golaniei este fixată de perimetrul Universității și al Facultății de Arhitectură și are ca limite periferiale intersecția, nod de circulație vital al orașului, Intercontinentalul, care exprimă simbolic Străinătatea și linia fostei baricade din 21 decembrie.
Organizarea Pieței
Studenții din cele două facultăți s-au constituit în echipe de lucru, pe “specialități” – respectiv pe expresie vizuală și literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale cărui ferestre dădeau spre Piață, unde se aflau studenții anului șase, terminal, de la Institut, care își pregăteau lucrările de diploma. Primul text afișat pe fațada a fost punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasă. Doi colegi de la Academia de Artă au adus o enormă reproducere, făcută de mâna după o fotografie ce-i înfățișa pe Iliescu și pe Ceaușescu împreună. S-a întemeiat un grup relativ mic, format din absolvenți ai Liceului de Artă N. Tonitza, studenți ai Academiei de Artă și ai Institutului de Arhitectură. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alăturat forțe de la Grupul Independent pentru Democrație, asociație cu mulți mediciniști și cu un spirit întreprinzător remarcabil, condusă de Cornel Feroiu.
Echipa Arhitecturii
Am realizat un proiect scenografic al amenajării spațiului imagistic al Pieței, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era să se obțină o particularizare distinctă a Zonei Libere, atât prin dispunerea lozincilor, care trebuiau să delimiteze Piață, cât și prin conținutul mesajului înscris pe suprafața pânzelor. Am compus o siglă a Golaniei, fixată pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului păcii utilizat de studenții protestatari ai Occidentului din anii 60. Știam că avem nevoie de suport internațional.
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merită” – dar și pe Adam Michnik. Toate acele uriașe lozinci din Piața au fost realizate în atelierul de la Arhitectură. Fetele trăgeau la mașină pânzele, iar noi pictăm non-stop, refăceam ce se strică din cauza vântului, ne cățărăm pe streșinile facultăților, într-o echilibristică periculoasă, pentru a atârna alte și alte texte și desene. Am acoperit clădirile Universității și ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pieței Universității. Deasupra balconului a fost instalată Icoana Maicii Domnului. Străjuind balconul, de o parte și de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piață și exprimau spiritul creștinesc și românesc invocat de studenți.
Ecranul luminatşi prima Televiziune liberă
Atelierul de la Arhitectura și-a extins rolul funcțional din momentul apariției video-proiectorului. “Apariția” a însemnat șterpelirea sculei, aflată în proprietatea Centrului Cultural al Franței, care avea deschisă o expoziție la sala Dalles. Aparatul era “împrumutat”, la căderea serii, adus pe șest în Institut, și apoi plasat la loc, după ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expoziții. Aveam trei video-uri și două televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate în timpul Revoluției erau vizionate în premieră aici, montate improvizat și apoi distribuite la emisari sosiți din centrele universitare din țară unde se organizaseră mini-Golanii.
Francezii au aflat după un timp ca filmele din Piață, se proiectau cu obiectul lor așa că am rămas fără el. Sorin Dumitrescu a încercat fără succes să-i convingă pe francezi să ne mai lase proiectorul. Am încercat la toate centrele culturale la care știam că există video-proiectoare, și cu această ocazie am realizat ce puternică susținere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut să ne servească. Tana Roșca, soția lui Sorin Roșca Stănescu, ne-a făcut rost până la urmă de un aparat mai mic de la Școală germana, unde era profesoară. Nucleul format în studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.
Echipa Universității
Dacă Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pieței, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cântecele alcătuiau o umbrelă sonoră ce acoperea teritoriul Pieței și solidariza conștiința publică a locuitorilor acesteia. Băieții de la Liga purtau greul organizării accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pieței. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon și, pe măsură ce lua amploare fenomenul Pieței, la balcon au început să apară personalități de prestigiu ale vieții românești.
Grupul de la GDS la început ne-a fost ostil, dar când au văzut că treaba din Piața se îngroașă și poate aduce un profit, și-au schimbat atitudinea. Studenții din Universitate trebuiau să facă față și grupurilor de diversioniști de la diverse asociații dubioase, apărute ca ciupercile, care încercau să imprime Pieței o orientare agresivă, pentru a compromite mesajul non-violent lansat și susținut de studenți.
Tot la Universitate se organiza curățenia și apărarea Golaniei, cu concursul GID și al Asociației 21 Decembrie. Se făcea cu schimbul de pază în perimetrul Pieței, deoarece, încă de la început a persistat norul amenințării și al violenței asupra Zonei. În timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-recepție, de jucărie, cu o rază de acțiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” și “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectură, stația de amplificare, videoproiectorul, ecranul și punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joacă, dar o trăiam cu seriozitatea unor tineri care au văzut multe, mult prea multe pentru vârsta lor.
UPDATE: Din pacate Claudiu a pierdut cu 45 la 55% in fata comunistului vopsit in USL-ist
Turnu-Măgurele: Cine va fi primar – Nicolae Mohanu sau Claudiu Crăcea?
Alegerile locale din 10 iunie se apropie cu pași repezi. Majoritatea localităților își cunosc posibilii candidați, în această categorie fiind inclus și orașul Turnu-Măgurele. Chiar dacă sunt mulți doritori de candidatură, doar doi sunt candidații care vor juca un rol important în apropiatele alegeri.
Cei doi sunt Nicolae Mohanu, candidatul alianței USL (compusă din PSD, PNL și PC) și Claudiu Crăcea, candidatul Alianței pentru Teleorman (compusă din PDL și PNȚCD). Cei doi sunt singurii care au șanse reale de a câștiga, pentru că alți candidați nu se mai înghesuie să-și pună numele pe buletinele de vot. Deși se vehiculau diverse nume pentru candidaturi din partea PP-DD, PNL, UNPR, sau chiar independenți, până în acest moment nu s-a anunțat nimic.
C. Crăcea și N. Mohanu au, desigur, plusuri și minusuri, pe care încercăm să le prezentăm în rândurile următoare. Diferența de vârstă, de peste 20 de ani, dintre cei doi, îl face pe domnul Crăcea mai apropiat de cei tineri, în schimb, N.Mohanu, la cei 66 de ani ai săi, este mai apropiat de cei care sunt pensionari. Atuul lui N.Mohanu este faptul că se află la Primărie de 16 ani, timp în care a putut să demonstreze ce este în stare să facă ( sau să nu facă).
Claudiu Crăcea este om de afaceri și vine din mediul privat, acolo unde a obținut performanțe importante, dacă ne referim doar la societatea agricolă Agroinvest, pe care a reușit să o ducă la o valoare de piață mare, motiv pentru care a și fost cumpărată de InterAgro, firmă patronată de Ioan Niculae. Un alt avantaj pentru Mohanu este faptul că are susținerea celui care conduce județul cu mână de fier, Liviu Dragnea. Cu o forță financiară uriașă, doar Teldrum este societatea sa de casă, Dragnea poate să ajute cu fonduri campania lui Mohanu. Un atu pentru Claudiu Crăcea este faptul că vine din afacerile private în lumea politică, banii săi nefiind obținuți din afaceri cu statul. Se știe că Mohanu a oferit firmelor apropiate dânsului multe contracte cu Primăria, fapt ce se răsfrânge asupra sa în acest moment.
Pe lângă acest lucru, Mohanu trebuie să răspundă și pentru promisiunile din campaniile electorale precedente. Cunoaștem că dumnealui a promis că va atrage investiții economice pentru oraș, însă nimeni nu a venit, în ultimii 6-7 ani, să investească în oraș. Deși Bacul a fost dat în folosință, economia orașului nu a cunoscut o revigorare.
La actualele alegeri locale sper să nu mai auzim expresia: “a furat, dar a și făcut ceva”. Mergând pe drumul ăsta, am ajuns să acceptăm că e ok “să fure, că toți fură, dar să mai facă ceva și pentru noi”. Adică să trăim din mila hoților. Tu furi de la tine de la serviciu? Nici eu. Și atunci, cât de proști am fi dacă am încerca din nou aceleași soluții păguboase?!
Sunt teleormănean. Am crescut printre oamenii de aici şi tot aici m-am stabilit cu familia. Tatăl meu, Ion, este din Salcia, iar mama, Maria, vine de prin părţile Vâlcei.
Copilăria mi-am petrecut-o în Teleorman, la ţară, înconjurat de oameni oneşti, serioşi şi harnici.
N-am să uit niciodată gustul minunat al plăcintelor făcute în cuptorul tradiţional sau faptul că abia aşteptam vacanţele ca să o zbughesc cât mai repede la bunici.
Dacă m-ai întreba despre mine, aş spune că sunt un om normal, cu bune şi cu rele.
Ştiu că de multe ori spun lucrurilor pe nume, de multe ori prea tăios, de multe ori prea direct.
Câteodată am avut de pierdut din asta, dar cred că în viaţă este mai bine să ai de-a face cu un om dintr-o bucată şi serios decât cu unul alunecos, pe care să nu te poţi baza niciodată.
Sunt un om muncitor, tot ce am realizat până acum am făcut doar prin propriile puteri.
Foarte important – nu am uitat niciodată de unde am plecat. Mi-am clădit un viitor în viaţă prin multă muncă şi ştiu foarte bine ce înseamnă răbdarea, perseverenţa şi, mai ales, speranţa.
Speranţa şi dorinţa de dreptate m-au adus faţă în faţă cu un eveniment încărcat de dramatism – Revoluţia din ’89. Sunt unul din luptătorii pentru libertate din baricada de la Inter, însă despre evenimentele de acolo vă voi vorbi pe larg într-un viitor material.
În acei ani, Claudiu Cracea, un student rebel de la Facultatea de Construcţii, credea cu tărie în speranţă si într-o viaţă mai bună. Chiar dacă au trecut anii peste el iar părul îi este mai cărunt, la fel crede şi acum. Anii nu schimbă caracterele puternice.
Am fost şi sunt un luptător pentru democraţie şi dreptate.
După evenimentele din iarna lui ’89 am participat la organizarea tuturor acţiunilor în Piaţa Universităţii şi am iniţiat Zona Liberă de Comunism.
Am activat până în 1992 în Grupul Independent pentru Democraţie, unul din grupurile apolitice ce au pus ulterior bazele Alianţei Civice din România.
Anii ’90 au însemnat şi o binecuvântată schimbare în viaţa mea.
Atunci am cunoscut-o pe Doina şi de atunci suntem împreună.
Am jurat că vom fi împreună la bine şi la greu. Aşa a fost.
Avem doi copii minunaţi, o fată, Larisa Elena, acum studentă la Academia de Studii Economice şi un băiat, Silviu Valentin, elev de gimnaziu in Turnu Magurele. Aceşti copii minunaţi şi cu mult bun simţ sunt cea mai mare realizare a familiei Crăcea.
Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universităţii, două decenii de la naşterea Golăniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci. Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susţine o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieţei Universităţii, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori şi organizatori ai manifestaţiei care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme şi mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană. Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel şi chip, celebra ceaţă a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestaţiei, învăluie încă fenomenul Piaţa Universităţii. Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare şi minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaţilor Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliţie şi minerii coordonaţi de reprezentanţii fesenişti, de securiştii aserviţi conspiratorilor moscoviţi ajunşi în fruntea Romåniei căţăraţi pe cadavrele aşa-zisei revoluţii populare.
„Curentul“ va încerca să risipească ceaţa, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtăşirea memoriilor şi completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestaţia Pieţei Universităţii, cåt şi Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacţiei, cåt şi pe adresa [email protected] a site-ului nostru, Mineriada.org. pot fi trimise date, imagini, informaţii cu privire la istoria Pieţei Universităţii.
Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenţilor, imediat după ieşirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost iniţiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coş.
Tradiţia aruncării la gunoi a informaţiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu şi gaşca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårşit opera înaintaşilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.
Încă sunt pe rol procese intentate de Asociaţia Victimelor Mineriadei, vor urma probabil şi acţiuni la nivelul instanţelor internaţionale, însă pånă la condamnarea de către corupta şi/sau impotenta Justiţie romånească a celor vinovaţi de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala şi viitoarele generaţii de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârşite de guvernanţii postdecembrişti ai României împotriva poporului român.
Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puţin cunoscute legate de fenomenul Pieţei Universităţii, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puţin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceştia au fost ţinta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar şi în prezent „beneficiază“ de o atenţie informativă susţinută.
RRA: 19 ani de la evenimentele din iunie RADIO ROMANIA ACTUALITATI (13 iunie, ora 7:00) – Astazi se implinesc 19 ani de la mineriada din iunie 1990. În Piata Universitatii din Capitala sunt organizate o serie de ceremonii de comemorare. În 13-15 iunie 1990, fortele de ordine, sustinute de mineri, interveneau in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii si a populatiei civile, care contestau noua conducere a tarii. Reporter, Ciprian Sasu: În dimineata zilei de 13 iunie 1990, pe la orele 3:00-4:00, fortele de ordine distrugeau primele corturi ale tinerilor aflati in Piata Universitatii si care protestau de ceva vreme impotriva regimului Iliescu. Au fost operate si primele arestari. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntari violente intre manifestanti si fortele de politie. Au fost incendiate autobuzele politiei, sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne si SRI. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Petrosani spre Bucuresti, chemati, se pare, de conducerea de atunci. Avea sa fie inceputul mineriadei propriu-zise. Ajunsi in Gara de Nord in dimineata zilei de 14 iunie, minerii condusi de Miron Cozma au fost orientati spre punctele nevralgice ale Capitalei. Au ajuns si in Piata Universitatii, unde au patruns in sediile mai multor facultati din zona. Numerosi profesori si studenti au fost batuti. Nu a scapat nici liderul studentilor, Mari an Munteanu, batut si aruncat apoi in fantana de la Universitate. De asemenea, sediile partidelor au fost devastate. În 15 iunie, la orele pranzului, minerii au fost urcati in autobuze si transportati la complexul expozitional Romexpo, unde seful statului, presedintele ales recent Ion Iliescu, le-a multumit pentru actiunea lor. Ce a ramas in urma: 6 morti si peste 700 de raniti, potrivit statisticilor oficiale, si mii de bucuresteni batuti. Consecintele acestei mineriade sunt greu de calculat in plan extern. Cert este ca Romania a fost exclusa atunci de la orice finantare internationala. Acum, la 19 ani de la evenimentele din iunie, victimele mineriadelor vor in continuare aflarea adevarului. Ei cer solutionarea dosarelor mineriadei, inclusiv de la organismele internationale si considera reprimarea manifestatiei din Piata Universitatii o crima tipic comunista. Realizator: Manifestarile de astazi incep la ora 13:00, in Piata Universitatii. Este programata o slujba religioasa si luari de cuvant ale victimelor mineriadelor. Ceremoniile se incheie la orele 17:00, cu un remember al cantecelor Pietei Universitatii.
RRA: 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990 RADIO ROMANIA ACTUALITATI (13 iunie, ora 13:03) – Se implinesc 19 ani de la mineriada din iunie 1990. În Piata Universitatii din Bucuresti urmeaza sa inceapa la aceasta ora o serie de ceremonii de comemorare, ceremonii marcate inca de memoria violentelor de acum 19 ani, dar si de unele doleante nerezolvate ale victimelor mineriadelor. Diana Domenico se afla acum in Piata Universitatii. Suntem in legatura telefonica directa cu ea. Buna ziua, Diana. Au inceput manifestarile? Reporter: În Piata Universitatii au inceput deja sa se auda cantecele simbol ale mineriadelor si revolutiei romane, membrii Asociatiei Victimelor Mineriadelor s-au reunit deja pentru a comemora victimele evenimentelor din urma cu 19 ani. A fost instalata si o scena de unde se vor rosti discursurile participantilor la mineriada din 13-15 iunie 1990. Peste aproximativ o ora se va oficia o slujba de pomenire a victimelor acelor zile. Oficial sunt inregistrati 6 morti si 700 de raniti. Vor fi apoi depuse coroane de flori la troita de aici, din Piata Universitatii, urmand ca toate manifestarile sa se incheie la ora 17:00. Cu acest prilej, se comemoreaza astfel evenimentele din 13-15 iunie 1990, cand fortele de ordine sustinute de mineri au intervenit in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii. De asemenea, asociatia trage un semnal de alarma asupra nesolutionarii dosarelor revolutiei si ale mineriadelor, membrii asociatiei adresandu-se si forurilor internationale./
RRA: Victimele mineriadei au comemorat 19 ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990 RADIO ROMANIA ACTUALITATI (13 iunie, ora 18:05) – Emisiunea: “Jurnal” – Realizator: Constanta Comanici – Victimele mineriadei au comemorat astazi 19 ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, cand fortele de ordine sustinute de mineri au intervenit in forta impotriva protestatarilor din Piata Universitatii. Membrii Asociatiei Victimelor Mineriadei au impartit coliva, au aprins lumanari si au depus coroane de flori la Troita din Piata Universitatii si au rostit discursuri in care s-au trecut in revista principalele evenimente ale perioadei. Cu detalii despre manifestarile din aceasta dupa-amiaza, Diana Domenico. Reporter: Pentru Elena Necula, care avea 35 de ani in perioada mineriadei din Bucuresti, telul sau de a cuceri libertatea a fost repede frant. Elena Necula: Am fost in Piata Universitatii. Se stransese foarte multa lume si ceream eliberarea celor care au fost arestati. Si pe 14 iunie am fost arestata doua luni de zile. Nici la ora actuala nu stiu motivul. Iovciu Ion: În 13, la aceasta ora, locul era inconjurat. Piata Universitatii iti trezeste un fior, pentru ca din intreg spectrul politic si civic al Romaniei nu a lipsit nimic, de la muncitori pana la profesori universitari, ambasadori, oameni care si-au spus punctul de vedere. Si, in fond ce ceream, o televiziune independenta si alegeri libere. Reporter: Oficial, au fost inregistrati 6 morti si 700 de raniti. Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor din Bucuresti, Ene Viorel, acuza justitia ca se tergiverseaza toate aceste cazuri neelucidate inca. Ene Viorel: Cu durere constatam ca cei care au murit acolo, care au fost raniti, cei care au arestati ilegal, inca sufera in continuare, dosarele au fost tergiversate. În caz ca vom pierde, atunci ne vom adresa la CEDO, dupa ce am urmat procedura./ RADOR Foto: Andreea Balaurea / MEDIAFAX NOTA MEA: Ca si in alti ani, cativa idioti si-au permis sa-si bata joc de sangele care a imbibat Piata Universitatii, prin scenete de prost gust gen “batai cu perne” sau “pantomima” de Lipscani. Este interesant ca acesti cretinomani au preluat rolul jucat in perioada manifestatiei din Piata Universitatii de catre asa-zisa “Alianta a Poporului”. Fostul agitator “al poporului” de atunci, un oarecare fotbalist suspectat ca e turnatorul cui da mai mult, un retard cu pretentii de lustragiu al GDS, pe numele lui Maries Doru, a pus mana, prin falsuri si ilegalitati – extrem de usor de dovedit – pe fosta onorabila Asociatie 21 Decembrie – din care am facut si eu parte, in 1990. Din sediul Asociatiei, imputit acum si ocupat ilegal, ii adapa cu vechile lui mucozitati reingurgitate pe noii ultrasii cu calti in loc de creier. La fel de interesant este ca televiziunile care au denaturat evenimentul de azi prezentand scremetele neo-gaozarilor sunt TVR (PSD, ex-FSN) si Antena 3 (PSD-PC) – plus alte initiale pe care va las pe voi sa le ghiciti… Sfatul meu se indreapta catre Ministerul de Interne, care stipendiaza asemenea personaje si actiuni stupide, prin falimentarul “2 1/4”, ca si catre cei din SRI si SIE care trebuiau de mult sa sanctioneze asemenea provocatori anti-Romania: stimati tovarasi, sunt si banii nostri! Intr-o zi o sa vina un sef de-al nostru care o sa va ia la bani marunti toate cheltuielile facute de voi pe toti cretinii din Romania si, va asigur, o sa va puna sa platiti pentru ele! Asa ca, n-ar fi mai bine sa va faceti datoria?!
July 13th, 2018 
VR 
Posted in 
Tags: 
