Posts Tagged ‘ion cristoiu’

Adevărat s-a cedat Basarabia?

Am lasat intentionat, fara alte adaugiri, titlul de mai sus, care produce frisoane oricarui roman, desi este vorba de un editorial scris de Ion Cristoiu in urma cu 20 de ani, la data semnarii primului Tratat al Puterii instalate dupa lovitura de stat din 1989, a “Frontului Salvarii Nationale”, care avea sa fie si ultimul Tratat din istoria existentei nefastei Uniunii a Republicilor Sovietice Socialiste. Un editorial valabil si azi, cu mici modificari onomastice.

Nimic nu e intamplator. Desi Petre Roman a fost primul sef de Guvern din lume care a recunoscut “independenta” Republicii Moldova, o inventie geopolitica stalinista, dupa semnatura pusa ulterior de blestemul Romaniei, Ion Iliescu, alaturi de cea a trilateralului Mihail Gorbaciov, Dumnezeu nu a vrut ca acest Tratat nenorocit sa fie ratificat, pentru a se consfinti oficial de catre romani raptul istoric al Pactului Hitler – Stalin. Ne-a mai dat o sansa: URSS s-a spulberat inainte ca Tratatul sa ajunga in Parlamentul Romaniei. Au mai trecut insa sase ani si tradarea a fost dusa aproape pana la capat de catre alt presedinte nevolnic al Romaniei mici: Emil Constantinescu, originar din Tighina, care a semnat la indemnul “tovarasei colonel” Zoe Petre si a ministrului de Externe Adrian Severin ticalosul Tratat cu Ucraina. Iar zilele trecute s-a completat barbaria si prin semnarea Tratatului de frontiera cu Republica Moldova, de catre ministrul Teodor A. E. Baconschi si premierul moldovean (asa-si zice el) Vladimir Filat, intr-o continuitate perfecta a Pactului amintit, daca tinem cont ca de data aceasta cei doi ministri s-au combinat intr-un gretos cocktail Molotov iar Ribbentrop a fost inlocuit cu brio de frau Merkel (Chiar ii credem pe nemti ca ne vor baga in Schengen si, pe deasupra, vor “rezolva” conflictul din Transnistria? In folosul cui?) Nu degeaba am facut acest pomelnic “romanesc” de mai sus. Toate persoanele implicate in aceste cedari ale Romaniei, dar absolut toate, au legaturi directe, de sange sau obedienta, cu marea putere rosie de la Rasarit. Intamplator?

Public asadar acest editorial din cartea lui Ion Cristoiu care reuneste articolele sale din anii ’90 – O lovitura de stat prost mascata – lucrare care se va lansa sambata, la ora 13, la Targul Gaudeamus. Este chiar o pagina de istorie, o istorie a tradarilor Romaniei, poate uitata de multi dintre politicienii guralivi de azi. De aceea, probabil, se si repeta. Pentru ca ce altceva decat o noua decadere a Romaniei este semnarea Tratatului de frontiera cu inventata Republica de peste Prut, un act contestat vehement chiar si de catre presedintele de la Chisinau, Mihai Ghimpu?! “Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat”, concluziona Ion Cristoiu cu 20 de ani in urma privind actul murdar semnat de Romania cu URSS. Ce s-a modificat de atunci? Se pare ca doar cateva initiale: URSS s-a preschimbat in UE…

Nu ratati in curand aici: Cum analizele Ziua din ultimii zece ani se regasesc in relatarea geopolitica a  lui George Friedman de la Stratfor despre Rusia si rolul Basarabiei la Marea Neagra, un interviu de azi cu Ion Cristoiu si doua editoriale-bomba de ieri: despre maresalul Ion Antonescu si rafuiala gazetarului cu raposatul rabin-sef Moses Rosen. Si, evident, dezvaluirea secretului lui Adrian Paunescu, alt originar din Basarabia. Pana atunci, ramane intrebarea:

Adevărat s-a cedat Basarabia?


S-a stabilit demult că elementele bisericeşti au un efect liniştitor, ba chiar narcotizant, asupra omului.

Acest adevăr explică, poate, de ce în atmosfera de ouă roşii, cîntări line şi lumînări transmise în direct de Televiziunea Română, într-un efort de a înlocui ideologia de partid cu ideologia bisericească, a trecut aproape neobservat unul dintre momentele stranii ale istoriei noastre postbelice:

Semnarea la Moscova a Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi U.R.S.S.

De ce trebuie să apreciem astfel acest eveniment?

Foarte simplu.

Documentul, pregătit de o vizită anterioară a ministrului nostru de Externe, domnul Adrian Năstase, consfinţeşte frontiera dintre România şi U.R.S.S. stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Potrivit acestuia din urmă, raporturile teritoriale dintre tara noastră şi Uniunea Sovietică urmau a fi cele hotărîte prin ultimatumul sovietic din iulie 1940, consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939. De reamintit, dacă mai e nevoie, că Tratatul de pace de la Paris confirmă apartenenţa la U.R.S.S. a străvechilor teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Altfel spus nedreptatea istorică făcută României în urma înţelegerilor între cei doi mari dictatori ai Europei: Hitler şi Stalin.

Putem spune astfel că semnarea Tratatului cu U.R.S.S. în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1991 reprezintă renunţarea oficială de către România la Basarabia şi Bucovina.

Sau, ca să fim mai exacţi, o nouă cedare a Basarabiei.

O abdicare de către întreaga ţară

Am fi nedrepţi dacă am pune exclusiv pe seama domnului Ion Iliescu povara acestui moment greu al istoriei noastre din ultimul timp. Gestul iscălirii de către mîna preşedintelui n-a fost decît supunerea la un protocol. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei cade în responsabilitatea întregi puteri de azi. Să nu uităm că Tratatul a fost pregătit de domnul Adrian Năstase, ministrul nostru de Externe. Executivul e astfel responsabil, alături de Instituţia prezidenţială, în realizarea acestui act greu de imaginat. Răspunzători sînt însă şi Parlamentul, şi toate forţele politice, şi presa care, cu cîteva mici excepţii (România liberă, Dreptatea) n-a tras din timp semnatul de alarmă asupra celor ce se pregăteau în culise.

Responsabili sîntem şi noi toţi.

Nu numai cei ce au votat la 20 mai 1990 Frontul Salvării Naţionale, dar şi cei care au optat pentru alte partide sau nu s-au prezentat la urne. Pentru că domnul Ion Iliescu ar fi ezitat să-şi pună semnătura pe un asemenea document dacă ar fi ştiut că îşi va ridica împotrivă întreaga societate românească. Din nefericire, chestiunea Basarabiei nu pare să fi depăşit în conştiinţa noastră colectivă momentul siropos al îmbrăţişărilor patetice, al podurilor de flori, al lirismului ieftin, al iniţiativelor culturale prăfuite.

Atinsă de o criză profundă, societatea românească n-are forţa de a se pronunţa ferm într-o chestiune de interes general, care depăşeşte interesele de moment. Energia noastră naţională s-a epuizat, pe vreo jumătate de secol, în revolta din decembrie 1989. Ce-a mai rămas din ea se consumă azi în eterna văicăreală cotidiană, în ieftine scandaluri de presă, în dispute balcanice. Trăim cu spaima în sîn la o eventuală pretenţie teritorială a Ungariei.

Cum s-ar crede că am putea sfida un colos de proporţiile Uniunii Sovietice?

Gestul de abdicare de la Moscova nu e numai al domnului Ion Iliescu.

El aparţine ţării întregi.

Păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin

Polemizînd cu unii critici, preşedintele ţării a precizat că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi fost un act iresponsabil.

Sîntem întru totul de acord cu domnia sa. Problema teritoriilor de peste Prut trebuie judecată la rece. Luciditatea politică ne demonstrează limpede că a ridica în acest moment intern şi internaţional problema trecerii la România a Basarabiei şi Bucovinei ar fi sinonim cu un gest de sinucidere naţională. Desigur, sovieticii au declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. De aici nu decurge însă în mod automat voinţa acestora de a trage şi consecinţele practice ale tezei teoretice.

Ceauşescu a cerut acest lucru la Congresul al XIV-lea. Pretenţia lui i-a grăbit prăbuşirea. E limpede că păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin e obiectivul nr.1 al actualei conduceri sovietice. Desprinderea şi a unei neînsemnate bucăţi de teritoriu din moştenirea lăsată de înaintaşii comunişti ar însemna pentru Gorbaciov sfîrşitul politic, şi poate nu numai. Din punct de vedere economic şi social-politic, preşedintele sovietic poate face orice. El se poate avînta chiar în lupta pentru abolirea comunismului. În nici un caz el nu poate lăsa să se destrame Uniunea Sovietică. Sentimentul de mare imperiu domină istoria Rusiei. El e valabil şi acum. De acesta trebuie să ţină cont orice forţă politică, orice conducător, indiferent de viziunea sa asupra societăţii.

În acest context apare clar că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi declanşat din partea Moscovei o ostilitate greu de prevăzut în consecinţele sale concrete. Iritarea agenţiei TASS în faţa Moţiunii de protest a Convenţiei F.S.N. e un semnal destul de concludent. Mai mult ca sigur am fi asistat la o înteţire a activităţi iredentismului maghiar, Ungaria conturîndu-se în ultimii ani, in pofida declaraţilor sale prooccidentale, ca vîrf de lance al intereselor sovietice în Europa de Est. Cu un serviciu secret încropit în grabă, pe ruinele fostei instituţii, România e un teritoriu la discreţia agenţilor străini. Avînd posibilitatea să opereze aproape nestingherite în spaţiul nostru naţional, serviciile secrete străine ne-ar fi pricinuit multe bătăi de cap. Cine ştie ce momente aberante, imposibil de explicat în chip raţional, ne-ar fi aşteptat în perioada urmînd declaraţiei noastre de revendicare a teritoriilor de peste Prut!

Să adăugăm acestora şi un lucru la fel de important.

Din punct de vedere economic, depindem în continuare de materiile prime venite de la sovietici. Revendicarea Basarabiei ar fi putut duce la o gîtuire a traficului dinspre U.R.S.S. Ceea ce ar fi adîncit pînă la proporţii uriaşe criza noastră economică şi ar fi pus la îndoială înseşi procesele pe care le parcurgem.

Revendicarea Basarabiei ar fi fost imposibilă şi prin raportare la contextul internaţional. Numeroase semne din ultimul timp ne demonstrează interesul Vestului pentru păstrarea colosului sovietic. Prezenţa lui James Baker la Moscova în chiar zilele referendumului unional a însemnat, în limbaj diplomatic, o aprobare de către S.U.A. a acţiunii puse la cale de U.R.S.S. Echivocul occidental în ce priveşte statele baltice e o dovadă lămuritoare. Dacă acestea, deşi sprijinite în S.U.A. de un puternic lobby, sînt mereu potolite în tentativele lor de independenţă, e dificil de presupus că Basarabia ar fi putut beneficia de vreo bunăvoinţă.

Nici pe planul intern al Basarabiei nu sînt condiţiile unei întoarceri la patria mamă. Istoria a operat pe acest teritoriu românesc mutaţii social-politice şi economice fundamentale. Politica de rusificare dusă de Moscova a adus aici, din altă parte, o populaţie numeroasă, din care provin marea majoritate a specialiştilor din diferite domenii.

În lupta împotriva conducerii actuale a Republicii Moldova, spectrul unirii cu România e un argument forte al rusofonilor.

Uşor de imaginat ce-ar face aceştia în cazul unei revendicări răspicate din partea României!

A cîştigat doar Uniunea Sovietică

(more…)

Ce cadou si-a facut Ion Cristoiu de ziua lui: O lovitură de stat prost mascată. FOTO/DOC

Bogdan Tiberiu Iacob a dezvaluit ieri in InPolitics ce cadou si-a facut Ion Cristoiu de ziua sa: “Jurnalistul Ion Cristoiu, veritabil patriarh al presei românești post-decembriste, împlinește astăzi 62 de ani (La mulți ani, Maestre!), iar cel mai frumos cadou și l-a făcut singur: un volum consistent în care a adunat editoriale scrise în primii ani de presă liberă de la noi.

Lucrarea, intitulată ”O lovitură de stat prost mascată”, a ieșit de sub tipar zilele trecute și grupează editoriale scrise între 19 ianuarie 1990 și 9 octombrie 1991 pentru revista ”Expres Magazin”, în acel moment cea mai vîndută publicație autohtonă. Un al doilea volum e pregătit pentru apariție și reunește texte scrise pînă în 1992. Ion Cristoiu a debutat în presă în 1968, fiind unul dintre cei mai vechi jurnaliști activi ai momentului, și a fost, după cum singur relatează în prefața volumului, ”colaborator, ziarist de teren, conducător și făcător de gazete”. El dezvăluie, totodată, că primul text politic l-a scris abia în 19 ianuarie 1990, în nou apăruta revistă ”Observator”. (Unde am publicat si eu la vremea respectiva fotografii din Piata Universitatii – nota mea)

”Nu am publicat mai devreme de această dată texte ca jurnalist al presei libere deoarce, pînă la apariția ziarului particular Observator exista pe piață doar presa de stat ceaușistă, trasnformată peste noapte în presă iliescianistă. O presă care se întrecea în elogii aduse noului Stăpîn al României, Ion Iliescu, și, mai ales, noului regim, văzut prin raportare la regimul trecut, în stil Cațavencu” mai scrie jurnalistul. (B.I.)

Iata unul dintre aceste editoriale care sigur va ramane in Istoria presei postdecembriste la care lucreaza Enciclopedia Romaniei: Un model european: Piaţa Universităţii


 

Unda de şoc de la Bucureşti

 

Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestaţia din Piaţa Universităţii. Cel mai lung miting din lume domină spaţiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrşitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul atenţiei mondiale. Radicalitatea mişcării s-a constituit într-o undă de şoc extraordinară, care, pornită de la Bucureşti, a zguduit din temelii neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale estice. A urmat o perioadă de acalmie dominată de ascensiunea unui comunism bine ascuns în spatele unor declaraţii democratice. În procesul revoluţionar din Est, România s-a văzut întrecută de rapiditatea şi hotărîrea forţelor democratice din restul Europei. Pînă şi de Albania. Însă graţie mişcării din Piaţa Universităţii ne putem din nou mîndri cu locul şi rolul model pentru alte ţări de pe continent. Împotriva comunismului la Praga se face greva foamei. După exemplul Bucureştiului. Studenţii moscoviţi au ocupat Piaţa Universităţii Lomonosov. După modelul avansat de universitarii bucureşteni. Şi toate acestea, în timp ce pe plan internaţional creşte izolarea guvernului român. Ungaria, Cehoslovacia, Polonia s-au întors definitiv în Europa. Vaclav Havel obţine la Strassbourg un succes mult mai mare decît cel reputat de Mihail Gorbaciov. Cehoslovacia are deja iniţiative strălucite la capitolul securitate pan-europeană. La noi, Adevărul s-a reîntors la atacurile Scînteii împotriva presei internaţionale. Europa Liberă e criticată mai aspru decît pe vremea lui Ceauşescu. Redactorii de la fosta Casă a Scînteii protestează împotriva a ceea ce ei numesc amestec în afacerile interne ale României. Primului ministru român abia dacă-i reuşeşte o vizită în Bulgaria. După atîta sînge vărsat avem şi noi cu ce ne mîndri: au fost reluate tradiţionalele legături cu R.P. Bulgaria!

Studenţimea – în avangarda Revoluţiei

 

Manifestaţia din Piaţa Universităţii are însă şi o excepţională valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit întregii ţări, aflate într-o continuă siestă după importurile alimentare masive, că spiritul viu, critic al societăţii româneşti nu poate fi înăbuşit. Atitudinea tinerilor adunaţi aici seară de seară, ca şi a celor din alte oraşe occidentale ale României (Timişoara, Constanţa), a arătat că jocurile  n-au fost încă făcute, că există un procentaj de cetăţeni ai României care nu confundă libertatea cu libertatea Televiziunii de a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă în întreaga ţară e faptul că manifestaţia din Piaţa Universităţii constituie o nouă afirmare a spiritului studenţesc.

(more…)

Ion Cristoiu pentru Roncea.ro: “Vintu e un fanfaron!” Solutia pentru iesirea presei romane din criza: transparenta totala, de la jurnalisti la patroni. “Carnatarii” trebuie sa zboare din presa. Un interviu mai actual ca niciodata

In 1990, dupa ce adusese Zig-Zag-ul pe culmile presei, cu un tiraj de 700.000 de exemplare si un profit gigant, Ion Cristoiu isi da prima demisie dintr-un lung șir de demisii. Toate provocate de încercările patronilor de a se amesteca în treburile redacționale: de la Evenimentul Zilei – creat de Ion Cristoiu de la zero, apoi de la Cotidianul, singurul ziar din Romania care a relatat adevarul despre bombardamentele din Iugoslavia, Realitatea Tv (a lui Prigoană) – lansata de Ion Cristoiu ca televiuziune de stiri in timpul razboiului din Irak, si pana la Antena 3. Tot Ion Cristoiu este unul dintre foarte putinii ziaristii de renume din Romania (poate singurul) care l-au refuzat pe Vintu cu sutele lui de mii de euro. Propunerea lui Vintu pentru Cristoiu: 100.000 de euro “prima de instalare” si 30.000 de euro pe luna. “Bine, bine” – si-a zis maestrul – “inseamna ca de banii astia trebuie sa omor un om… Atunci, nu!”
L-am intrebat acum pe Ion Cristoiu ce crede despre tot scandalul Vintu si cum isi explica tacerile rusinoase ale faimosilor “deontologi” si “moralisti” din solda lui, de la Hurezeanu la CTP.
Ion Cristoiu: “Atitudinea lui Vântu confirma teza lui Lenin potrivit căreia în capitalism intelectualul e dependent de sacul cu bani. Ca mulți alți cârnățari (termenul e folosit deja în presă fără a se menționa că eu l-am lansat), Vântu lucrează cu o gașcă de jurnaliști apropiați – toți oameni bogați -, jurnaliști cu care trăncănește la telefon, se bate pe burtă cu ei, pescuiește și bea împreună cu ei. Mulți dintre aceștia sunt fericiți că atotputernicul Vântu îi bagă în seamă”. Sa fie si cazul lui Patapievici, fostul sau angajat la “Idei in Dialog”. Ramane de vazut cand vor aparea stenogramele Vintu – Patapievici.
Despre bombele politice de “master-mind” ale lui Vintu, maestrul Cristoiu considera ca “Vântu e un fanfaron! Iși asumă acțiuni care au aparținut, totuși, Opoziției politice. Cei din Opoziție ar fi trebuit să iasă cu declarații prin care să arate că suspendarea, formarea Coaliției politico-mediatice nu sînt rodul unui om de afaceri. N-o fac, și știi de ce? pentru că le tremură pantalonii de teamă că nu vor mai fi seară de seară la Realitatea, colivia de aur a mogulului.”
Despre “sclavii lui Vintu” din Stenogramele Rusinii, Cristoiu considera ca “nu e adevărat că acestea arată sclavagismul jurnaliștilor în lumea mogulilor. Cei care îi înghit bădărăniile o fac, pentru că au fost mituiți prin salarii mult peste valoarea și prestația lor. Ca toți cîrnățarii, Vântu e complexat de cei care nu mușcă din momeala lui. O spun din experiență. Îi disprețuiește- și are acest drept!- pe cei care acceptă să fie mituiți” Vorba lui Vintu despre ei: “Revista 22? Jenant!”.
Cand se va face bine presa romana?, intreb naiv.
Ion Cristoiu: “Presa noastră se va însănătoși în clipa în care va trăi exclusiv din  piață. Atunci, patronul, disperat că nu va putea obține bani decît din vînzare și publicitate, va face orice pentru a lucra cu profesioniști. Cîtă vreme patronul obține bani din comenzile de stat, el va putea spune oricînd jurnaliștilor: în definitiv, eu vă plătesc!”. Ca orice carnatar.
Dar ce facem cu organizatiile de presa, gen CRP, complet compromise, care nu pot ajuta absolut deloc la imbunatatirea starii presei romane, ci dimpotriva?!
Ion Cristoiu crede ca “europenizarea presei n-are nevoie nici de stenograme, nici de Codul deontologic”.
In doua puncte, maestrul crede in interviul pe care mi l-a acordat in urma cu trei zile ca presa romana are nevoie de ceva ce tocmai s-a impus prin lege – chiar ieri! – pentru presa din Bulgaria: transparenta totala.
“- Așezarea gazetelor și televiziunilor pe temeliile economiei de piață.
– Adoptarea unei legi prin care orice publicație să fie obligată să-și tipărească pe prima pagină numele proprietarului, iar la sfărșitul anului să-și publice bilanțul contabil: cît a plătit și cît a încasat din vînzare și publicitate”.
Pai asta cerea Cristoiu si in 1990. Cititi mai jos despre ce ar trebui sa faca “deontologii” si “intelectualii” lui Vintu:

(more…)

Ion Cristoiu despre o mineriadă uitată: cea din 24-28 septembrie 1991 (I)

Minerii au mai descins la Bucureşti şi la 29 ianuarie 1990, şi la 18 februarie 1990.

Se vor împlini, nu peste puţin timp, 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente ale tulburei perioade postdecembriste: Mineriada din 24- 28 septembrie 1991. Timp de patru zile, de la plecarea din Valea Jiului şi până la părăsirea Bucureştiului, între 24 şi 28 septembrie 1991, Armata Mutrelor Negre, cum le-au zis francezii minerilor, aflată sub comanda lui Miron Cozma, se dedă în ţară şi mai ales în Bucureşti la acte pe care azi, după alte evenimente asemănătoare petrecute în alte locuri ale lumii, le-am putea denumi, fără riscul de-a greşi: acte teroriste. Instigaţi de structuri obscure şi incitaţi de Miron Cozma, minerii se urcă în garnituri de tren deturnate, devastează gări pe parcurs, pun cuţitul la gâtul mecanicilor, brutalizează autorităţile statului şi ajung la Bucureşti.

Timp de trei zile apoi, tot sub conducerea lui Miron Cozma, ei iau cu asalt Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, folosind pietre şi sticle incendiare, ocupă Piaţa Universităţii, dau buzna în Parlament şi-i ameninţă pe aleşii poporului, se autoinvită la Congresul PNŢCD de la Teatrul Naţional. Pleacă din Bucureşti abia după ce preşedintele Ion Iliescu semnează cu Miron Cozma un Comunicat prin care şeful statului acceptă demisia Guvernului Roman.

În excelenta sa carte „Cinci ani din istoria Românie – decembrie 1989 – decembrie 1994″, Domniţa Ştefănescu ne oferă un bilanţ înfricoşător al acestei a patra mineriade postdecembriste. Patru, deoarece – lucru mai puţin cunoscut azi, când domină amintirea mineriadei din iunie 1990 – minerii au mai descins la Bucureşti şi la 29 ianuarie 1990, şi la 18 februarie 1990. 455 de persoane rănite, trei morţi în Bucureşti şi unul la Vulcan, pierderi materiale de 86 de milioane de lei (la valoarea de atunci a monedei naţionale), o nouă lovitură mortală dată imaginii României în lume, suspendarea sau chiar blocarea contractelor economice străine. Oricât ar părea de ciudat, despre această mineriadă s-a vorbit puţin în ultimii ani, oricum mult mai puţin decât despre mineriada din iunie 1990. O putem considera, judecând şi după tăcerea de anul acesta, drept o mineriadă uitată. Eu însumi, deşi am trăit-o şi reflectat-o ca director la „Expres Magazin” şi ca jurnalist de teren, am uitat-o. Mi-am amintit de ea în aceste zile, corectându-mi editorialele din perioada respectivă, în ambiţia de a le cuprinde, alături de altele, într-un volum reunind comentariile publicate săptămânal, între ianuarie 1990 şi octombrie 1992, în „Expres”, „Zigzag Magazin”, „Expres Magazin” şi, mai apoi, zilnic, în „Evenimentul zilei”. Am dedicat evenimentelor subsumate mineriadei – inclusiv cele politice – mai multe editoriale. Unul dintre ele, cel din 2 octombrie 1991, se intitulează „O lovitură de stat prost mascată”.

(more…)

Sorin Bogdan isi continua jurnalul de razboi din 1999. Target: Rusia i-a vandut pe sarbi in schimbul reesalonarii datoriei externe. La Bucuresti, Ion Cristoiu a fost indepartat de la “Cotidianul” pentru pozitia sa pro-sarba

19 iunie 1999

Am aflat de la Bucuresti o veste despre care il prevenisem pe George Roncea, cand se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea ramane corespondent de razboi la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despartirea s-a facut amiabil, insa, in realitate, stiam de mai multa vreme ca liderii PNTCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa si a ziarului, in timpul razboiului din Iugoslavia, si i-au impus, pana la urma, lui Ion Ratiu sa renunte la acesta. Ion Cristoiu declara ca va continua sa-si scrie editorialul de pe prima pagina, insa ma indoiam ca aceasta se va intampla sau ca va dura prea multa vreme. Am vorbit cu George si mi-a marturisit ca, dupa plecarea lui Cristoiu, nu stie daca se va intelege cu noul director, insa spera ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales ca Ion Cristoiu intentiona sa deschida un alt ziar.

(…) Am aflat si pretul pentru care Rusia i-a vandut pe fratii sai ortodocsi: 100 de miliarde de dolari. In aceasta dimineata, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a intalnit cu premierul rus Serghei Stepasin, cu care a discutat despre datoria externa a Rusiei. “Schroeder impartaseste opiniile mele in privinta reesalonarii datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepasin, care a precizat ca cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituita Germaniei. Premierul rus a anuntat ca spera sa obtina reesalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezinta datoria externa a Rusiei. Si, bineinteles, pana la urma, a reusit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte incantati ca o parte din trupele rusesti vor sosi in zona controlata de ei.

Integral la Sorin Bogdan: TARGET

Corespondenta din Paris de la Ion Cristoiu: “Francezii practică o ipocrizie jegoasă”. Iar tiganii vor sa aplice propaganda sloganului “Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Ţiganii noştri la Paris

Ca şi anul trecut, remarc numărul şi agresivitatea ţiganilor care cerşesc pe Champs Élysées. Televiziunile franţuzeşti toacă de dimineaţa până seara decizia guvernului de la Paris de a destrăma taberele de rromi aşezate pe terenuri ilegale. Pentru mine e un nou prilej de a descoperi completa ipocrizie ascunsă dincolo de „political correct”. Lideri ai Opoziţiei de stânga, în frunte cu Cohn-Bedit, rebelul care a făcut burtă, denunţă sălbăticia măsurii, bocesc soarta bieţilor rromi, obligaţi (vai!) să se întoarcă în depărtata Românie, invocă drepturile omului. Rromii se prind repede de şmecherie. Înfigându-se în faţa camerelor de luat vederi, dau declaraţii despre mizeria de care au fugit din România. Televiziunile difuzează reportajele despre rromi fără nicio tendinţă. Nici pro, nici contra.

Pe Champs Élysées, cerşetoria rromilor exasperează. Cerşesc, desigur, femeile. Bărbaţii, asemenea unor peşti, le distribuie în diferite locuri ale celor două trotuare, le socotesc câştigurile până la ultimul bănuţ. În Occident se practică, de regulă, ceea ce s-ar numi cerşetoria de bun-simţ. Cerşetorul se aşază lângă un zid, de cele mai multe ori cu un câine alături, propteşte în faţă un carton pe care scrie: „Sunt muritor de foame” sau cum am văzut tot la Paris: „Caut de muncă pe internet!” Conştienţi de umilitatea ipostazei, mulţi practică o cerşetorie disimulată: cântă la flaşnetă. Am văzut unul în zona Marilor Magazine cântând la flaşnetă lângă o pisică liniştită. Sau vând publicaţii vechi, cărţi poştale. Cerşetorii rromi de la Paris au îmbrăţişat cerşetoria mai mult decât activă: cerşetoria agresivă, arţăgoasă, obraznică.

De o parte şi de alta a celei mai cunoscute artere de circulaţie din lume, femeile, îmbrobodite în manieră musulmană, cu papuci lipăitori, piaptănă trotuarul în sus şi-n jos. Orice fiinţă vie întâlnită în cale e oprită, interogată dacă n-are nişte piese. Dacă persoana trece mai departe, cerşetoarea se ia după respectiva cu mâna întinsă. Alte cerşetoare stau lungite chiar în mijlocul trotuarului, cu faţa ascunsă în antebraţ şi mâna dreaptă ţinând un pahar de plastic, întinsă deznădăjduit. Mai ales spre seară, trotuarele sunt pline. Toţi cei care se plimbă sau merg pur şi simplu se văd nevoiţi să le ocolească prudenţi.

(more…)

GLOB EXPRESS, noua revista de politica romaneasca si relatii internationale: Cu Ion Cristoiu pe drumul Damascului. FOTO / VIDEO

O vizita de documentare in Siria nu poate fi decat o placere, mai ales cand o intreprinzi alaturi de maestrul Ion Cristoiu, a carui inteligenta debordanta, raspandita in jur prin panseuri pline de cele mai multe ori de un umor rafinat, constituie o delectare continua. Patru jurnalisti romani harsaiti in politica si afaceri internationale, doi de trust – Vlad Teodorescu de la Jurnalul National si Eliza Francu de la Adevarul – si doi independenti, Ion Cristoiu si Victor Roncea, au mers pe drumul Damascului pentru a descoperi ce mai e nou dar si vechi in spatiul de civilizatie batut si de apostolii Mantuitorului nostru, Iisus Hristos.

Lupta pentru apa si inaltimile Golan

La partea politica, ministrul Informaţiilor, dr Mohsen Belal, un critic aprig al ocupatiei israeliene a teritoriilor palestiniene dar si, mai ales, a Inaltimilor Golan, ne-a explicat din primul moment ca Siria doreste pacea in Orient dar nu este dispusa sa-si abandoneze pamantul, zona strategica de pe promontoriile Marii Galileei, actualul lac Tiberias. Aceasta este politica oficiala a Siriei, expusa foarte clar de presedintele Bashar al-Assad, un lider autoritar care si-a propus modernizarea Siriei si transformarea ei intr-o putere regionala si un factor de echilibru in Orient. Ocupata in urma razboiului de 6 zile din 1967, zona locuita de populatia druza este acum monitorizata la noua granita, de dupa anexarea israeliana din 1981, de trupele ONU. Un proces diplomatic complicat se deruleaza pentru eliberarea acestei zone, vizitata si de noi. Am mers pe urmele papei Ioan Paul al II-lea, care, in „orasul-fantoma” Quneitra, a cazut in genunchi rugandu-se pentru pace in molozul din biserica ortodoxa bombardata in urma cu 43 de ani si aflata si azi in ruine. Se intampla in 2001. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Realistic, sansele ca Israelul sa cedeze o astfel de resursa importanta de apa – considerata unul dintre elementele viitoarelor razboaie ale lumii -, care ii asigura statului evreu, la ora aceasta, jumatate din necesarul de apa, sunt foarte mici. O ultima varianta neoficiala, aflata in discutiile diplomatiei subterane, este ca Israelul sa cedeze din teritoriul ocupat pana la buza lacului, care va deveni insa o granita de stat. Absurd, spun sirienii.

Obama, pe urmele lui Basescu

Ion Cristoiu este de parere ca numai interventia directa a Statelor Unite va putea solutiona amiabil batalia geopolitica locala si prevesteste ca presedintele SUA, Barack Obama, ar putea revolutiona politica Orientului Mijlociu printr-o vizita oficiala la Damasc, care va sparge gheata si, totodata, va spulbera conceptul fostei „axe a raului”.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, deja a facut aceast vizita, relansand relatiile noastre traditionale. El a lasat si urme prin orasul istoric. La Biserica unde Sf Anania l-a botezat pe Sf Apostol Pavel, o fotografie a lui Traian Basescu si Bashar al-Assad, insotiti de doamnele lor, troneaza la loc de cinste.

Inaintea noastra, recent, Siria a mai fost calcata si de tanarul Mihai Razvan Ungureanu dar si de ministrul Economiei, Adrian Videanu, intr-o vizita la fel de putin mediatizata ca si cea a sefului SIE.

Din punct de vedere financiar, Siria merge bine. Desi nu este afectata de criza euro-atlantica pentru ca nu este conectata la euro, Siria o urmareste cu mare atentie pentru ca isi doreste revenirea pe piete traditionale aflate acum in UE. Cum ar fi Romania. Vicepresedintele Consiliului de ministri, insarcinat cu problemele economice al Siriei, dr Abdullah Dardari, ne marturiseste ca reluarea relatiilor economice cu Romania este o prioritate bilaterala: Romania ar putea folosi Siria ca trambulina catre spatiul arab, in care tara de la Mediterana este scutita de taxe, iar Siria ar putea considera Romania un cap de pod spre spatiul UE. Aceste propuneri s-au aflat pe agenda intalnirii dintre viceprim-ministrul sirian si ministrul Adriean Videanu, desfasurata la Damasc pe 19 si 20 mai, cu doar o saptamana inaintea venirii noastre. Pe langa industria petrochimica siriana care are inca nevoie de specialistii romani care au pus-o la punct in regimul trecut, Romania si Siria sunt interesate in “crearea de parteneriate pentru valorificarea resurselor de gaz si a celor geologice din Siria”, conform afirmatiilor oficiale. Pragmatismul si prietenia sunt cuvintele care ar putea caracteriza noua relatie, racita dupa doua decenii de politica externa defectuoasa a Bucurestiului. Cristoiu,  desemnat drept “rais”-ul (presedintele) delegatiei, observa ca miscarea de revigorare este urmarea vizitei lui Basescu.

Siria isi plateste datoria fata de Romania

(more…)

Ion Cristoiu se revolta pe căpuşo-mogul: Basina-porcului in varianta Voiculescu

de Ion Cristoiu

S-a făcut mare caz, atât în presa anti, cât şi în cea pro-prezidenţială, de o aşa-zisă cerere de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, cerere depusă pe şest la Senat, la 1 iulie 2010, de Dan Voiculescu.
E o întreprindere serioasă?

Nu. E un soi de băşină a porcului în plan politic.

Băşina-porcului, având denumirea ştiinţifică Lycoperdon Gemmatum, e o ciupercă albă, goală pe dinăuntru, care explodează într-un praf maro urât mirositor când o calci din greşeală.
Cu ea poate fi comparată iniţiativa lui Dan Voiculescu, transformată în buchet de trandafiri de Trustul de presă al familiei Voiculescu în concubinaj cu Trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vântu.
Contrar celor trăncănite de dimineaţă pînă seară de argaţii celor doi chiaburi ai presei noastre şantajiste, Dan Voiculescu n-a depus o cerere de suspendare, ci o simplă solicitare de a se lua în discuţie, la o şedinţă de Birou Permanent al Senatului, oportunitatea unei iniţiative de propunere de suspendare din funcţie a preşedintelui.

(more…)

Ion Cristoiu suparat pe Basescu si Boc: Guvernantii adancesc criza cu gura

Emil Boc l-a mustrat pe Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor, pentru declaraţiile sale privind renunţarea la cota unică, şi le-a cerut miniştrilor să nu mai introducă în dezbaterea publică teme care nu au fost discutate în guvern.
A procedat corect Emil Boc?
Nu.
Pentru că trebuia să-l mustre şi pe Traian Băsescu pentru declaraţiile sale televizate.

Măsurile vizând ieşirea din criză se bazează, înainte de toate, pe convingerea opiniei publice de necesitatea lor.
Pentru aceasta, se cer:
1) Adoptarea Măsurilor numai după ce s-a finalizat un plan de prezentare a lor în faţa opiniei publice.
2) Susţinerea acestor Măsuri de către toţi membrii Cabinetului, de către toţi parlamentarii coaliţiei şi, mai ales, de către preşedinte.
3) Eliminarea oricăror puncte de vedere personale, multe dintre ele simple păreri ivite din nevoia de trăncăneală.
4) Aplicarea în practică a Măsurilor sub semnul unei încăpăţânări exemplare.
Din 6 mai 2010, de când Traian Băsescu ne-a anunţat că a dibuit existenţa crizei, la nivelul puterii se remarcă o brambureală fascinantă.
Fiecare ministru, ba chiar fiecare parlamentar al puterii lansează pe piaţă tot felul de plesnitori mediatice.
Odată decisă măsurarea de creştere a TVA, vine domnul preşedinte şi spune că nu e bună, ba mai mult, anunţă o posibilă revenire a ei la 19%.
Populaţia nu mai înţelege nimic, mai ales că televiziunile mogulilor se întrec în a prezenta un simplu dat cu părerea drept o măsură deja luată.
Mediul economic, pus în faţa unei crase lipse de previzibilitate, e buimăcit total.
Şi pe acest fond de trăncăneală infinită, criza se adânceşte.
Săpată de guvernanţi cu gura!

Ziarul Ring

Editorial Ion Cristoiu: Un conflict inca discret: Traian Basescu – Emil Boc. Plus: Salvarea clientelei politice a PDL

Într-un interviu acordat RRA, Traian Băsescu a criticat măsura guvernului de mărire a TVA, insistând pe nevoia unor decizii vizând reducerea drastică a cheltuielilor sociale.
Vă miră această critică adusă guvernului?

NU. PENTRU CĂ EA CONFIRMĂ CONFLICTUL ÎNCĂ DISCRET DINTRE TRAIAN BĂSESCU ŞI EMIL BOC.

În mai multe intervenţii televizate, am susţinut teza unui conflict între Traian Băsescu şi Emil Boc, dând curs tradiţiei postdecembriste a războaielor dintre preşedinte şi premier chiar şi când cei doi aparţineau aceluiaşi partid.
Mi s-a răspuns de către trompetele mogulizate din studio că nu e adevărat.
Dacă ar fi, de ce nu-l demite Traian Băsescu pe Emil Boc?
Acest răspuns dovedea o dublă necunoaştere:
a) A Constituţiei, care nu îi permite preşedintelui să-l demită pe premier.
b) A vieţii, care spune că nici un om în democraţie, nici măcar Traian Băsescu, nu poate fi stăpân absolut.
Pe lângă faptul că Legea fundamentală îi interzice demiterea premierului, Traian Băsescu nu-şi poate permite o confruntare deschisă cu Emil Boc.
În spatele premierului, care-şi are deja propriile interese, se află baronii PDL.
O confruntare făţişă cu Emil Boc ar însemna declanşarea unui război cu partidul care-i asigură, prin majoritatea din parlament, şederea la Cotroceni.
Să ne imaginăm ce-ar însemna alierea PDL cu forţele anti-Băsescu, de la moguli până la PSD şi PNL!
Conştient că nu-şi poate permite declanşarea războiului cu baronii din PLD, Traian Băsescu practică mijloace subtile: critica părintească, sprijinirea discretă a aripii tinere din PDL.
Va veni un moment când conflictul discret va deveni unul făţiş?
MAI MULT CA SIGUR, DA.

Vezi si:

Salvarea clientelei politice a PDL

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova