Posts Tagged ‘Karadeniz Press’

Despre sovinismul ungro-rus si cartitele sovietice. Larry Watts e categoric: Primul sef al SIE, Mihai Caraman, a fost agent sovietic, conform secretarului general al NATO. Un dialog incendiar cu Vartan Arachelian

Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scris în Clipa despre cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni şi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.

Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.

Continuarea la Ziaristi Online

Larry Watts despre primul si ultimul razboi al URSS: cu aceeasi Romanie. De la Lenin la Gorbaciov: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani)  la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.

Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:

“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.

Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:

“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”

In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:

Larry Watts: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Mitropolia „GazpromBank” vinde Republica Moldova si ataca Mitropolia Basarabiei de mana cu “fratii” KGB

„GazpromBank” a oferit, in ultimele doua luni, peste 5 milioane de dolari SUA, sub forma unor donatii, Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove, subordonata canonic Pariarhiei Ortodoxe Ruse, au declarat surse oficiale ale bancii, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Suma va fi folosita atat pentru renovarea unor locasuri de cult, cat si pentru finantarea activitatilor Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove in timpul vizitei patriarhului rus Kirill, programata pentru luna octombrie 2011. Dezvaluirile oficialilor „Gazprombank” vin la cateva luni dupa intrevederea din data de 23 martie 2011, desfasurata la Moscova, intre o delegatie a Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove, condusa de mitropolitul Vladimir Cantarean si reprezentantii Gazprombank, inclusiv loctiitorul presedintelui „SA Gazprombank” V. Coritov si reprezentantul conducerii SA „GazpromBank”, V. Condratiev. Din delegatia de la Chisinau au mai facut parte presedintele Departamentului de Relatii Externe al Mitropoliei rusofone a Chisinaului, Ghenadie Turcanu, presedintele Asociatiei Bancilor din Republica Moldova, Dumitru Ursu si secretarul Mitropoliei, protoiereul Vadim Cheibas.

Sfanta Reprezentanta

In cadrul intrevederii partile si-au exprimat dorinta de a deschide la Chisinau o reprezentanta a SA „Gazprombank” in decursul urmatoarelor 6 luni, relateaza surse de la Chisinau. Reamintim ca “Gazprombank” este una din cele mai importante institutii financiare ale Federatiei Ruse care ofera un spectru larg de servicii bancare, financiare si investitionale pentru clienti particulari si corporativi. „Gazprombank” face parte din primele trei banci mai importante din Federatia Rusa si detine locul patru in lista bancilor din Europa Centrala si de Est. De mentionat ca banca deserveste ramurile cheie ale economiei ruse – gaz, petrol, metalurgie, industrie chimica, nucleara, industria constructoare de masini, trasport, comunicatii, complexul agroindustrial, complexul militar, comert s.a.
„Infiintare unei reprezentante a Gazprombank la Chisinau e o confirmare directa a faptului ca Rusia este interesata de colaborarea cu Moldova si este dispusa sa participe la economia acesteia cu resurse reale, sa investeasca in proiecte de infrastructura. La momentul de fata, exista o intelegere verbala de colaborare dintre Gazprombank si Mitropolia Chisinaului si a Intregii Moldove” a adaugat intr-un interviu ulterior presedintele Departamentului de Relatii Externe al Mitropoliei rusofone a Chisinaului, Ghenadie Turcanu.

Kiril vede Moldova in cadrul Rusiei

Integral la Ziaristi Online

“Stimatii tovarasi” Ion Ilici Iliescu si Mihail Sergheevici Gorbaciov se pupa din nou pe obrajori, de data asta la Sofia, in prezenta oligarhului rus Aleksandr Lebedev. PLUS: Medvedev l-a destituit pe Lujkov, primarul mafiot al Moscovei

Karadeniz Press: Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov si fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, se vor intalni pentru a doua oara anul acesta, la Sofia de aceasta data, la un dineu cu premierul Bulgariei, Boiko Borisov, cu ocazia unui forum ce va avea loc la 7 octombrie la Sofia, printre oaspeti figurand nume celebre ale elitei politice mondiale, relateaza cotidianul sofiot Standart. Parintele Perestroikai, Mihail Gorbaciov, vine in Bulgaria la 7 octombrie, pentru a participa la forumul “Europe Looks Eastwards”, care va reuni o elita politica mondiala, anunta cotidianul bulgar Standart. Dupa prima zi de discutii, premierul Boris Borisov va fi gazda lui Gorbaciov, la un dineu pe care il va da la resedinta sa de la Boiana si la care sunt invitati sa participe aproape 70 de reprezentanti ai elitei politice mondiale, sustine profesorul Zaharia Zahariev, organizatorul forumului. In afara de Gorbaciov, alti oaspeti asteptati sunt fostul premier al Spaniei Felipe Gonzalez, fostul premier al Turciei Mesut Yilmaz, fostii ministri de externe Hans Dietrich Genscher (Germania) si Aleksandr Bessmertnih (Rusia), precum si fostul presedinte roman Ion Iliescu, scrie Standart. La discutii vor participa politicieni si experti, intre care Dimitri Simes, presedintele Centrului Nixon si jurnalist la New York Times si Newsweek, precum si oligarhul rus Aleksandr Lebedev. Conferinta este organizata de Forumul pentru Politici Noi, condus de Mihail Gorbaciov, si de fundatia bulgara Slavii, condusa de Zaharia Zahariev. Conferinta va avea loc la hotelul Sheraton din Sofia si va fi deschisa de premierul Boris Borisov.

Continuarea articolului lui Razvan Iorga la Karadeniz Press

Vezi si: Medvedev l-a destituit pe primarul Moscovei

Karadeniz Press: Serviciile secrete ruse si ucrainene isi dau mana peste Marea Neagra

de Razvan Iorga

Urmasul KBG-ului sovietic, actualul FSB (Serviciul Federal de Securitate) va reveni in curand la baza navala de la Sevastopol (Crimeea), acolo unde in prezent este ancorata Flota Rusa de la Marea Neagra, scrie cotidianul rus Kommersant. Aceasta noua intelegere va fi perfectata prin semnarea unui acord in 19-20 mai la Odesa intre seful FSB, Aleksandr Bortnikov si omologul sau ucrainean Valeri Horoskovski. In maxim o luna de semnarea documentului, FSB va reveni inapoi la Sevastopol, de acolo de unde fusese “expulzat” de fostul presedintele proocidental Viktor Iuscenko. Acordul nu indica insa nici numarul colaboratorilor FSB care vor lucra in Ucraina si nici daca acestia au dreptul de a participa la activitati operationale de ancheta pe teritoriul tarii, in schimb reincalzirea relatiilor ruso-ucrainene indica o dezvoltare a activitatii agentilor FSB la Marea Neagra in contextul in care NATO se pregateste sa amplaseze elemente ale scutului antiracheta in Romania. In luna decembrie a lui 2009, Iuscenko a fortat 19 agenti oficiali ai FSB sa paraseasca orasul Sevastopol dupa ce Kievul a denuntat acordul semnat in anul 2000 care permitea prezenta colaboratorilor serviciilor ruse in Crimeea. Cu toate acestea, dupa instalarea noului presedinte prorus Viktor Ianukovici, in februarie 2010, “partea rusa a pus in fata Kievului problema reluarii activitatii membrilor FSB la Sevastopol”, a indicat pentru Kommersant o sursa din diplomatia ucraineana. Acest viitor acord de colaborare FSB-SBU (Serviciul de securitate al Ucrainei – n.red.) vine in completatea celui semnat la 21 aprilie intre presedintii Dmitri Medvedev si Viktor Ianukovici, la Harkov, in estul Ucrainei. Acest documente prevede prelungirea stationarii Flotei Ruse in Crimeea pana in 2042, in schimbul unei reduceri la pretul pentru gazele naturale, acord condamnat de opozitia de la Kiev, dar si de o mare parte a societatii civile ucrainene. De asemenea, exista posibilitatea ca acest acord sa poata fi prelungit cu inca cinci ani, pana in 2047.

Propuneri atomice

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova