Generalul colonel în rezervă Iulian Vlad, fost secretar de stat şi şef al DSS (Departamentul Securităţii Statului) se va afla la Cluj cu ocazia Simpozionului Istorie şi Adevăr despre Serviciile Româneşti de Informaţii. Eveniment editorial la Târgu Mureș: „Fereastra serviciilor secrete”. Generalul de Bg. S.R.I. (rez.) Aurel I. Rogojan, va fi prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa noul său volum.
Tomul ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, un tribut adus României de ziua sa tocmai de un american, a fost primit cu braţele deschise şi cu o curiozitate debordantă de oamenii politici, din administraţie şi din zona culturii care a luat parte, ieri, la lansarea care avut loc la Bistriţa. Discursurile celor care au luat cuvântul, ziaristul Victor Roncea, istoricul şi fostul şef SIE – Ioan Talpeş, realizatorul TV Oreste Teodorescu, directorul Editurii RAO – Ovidiu Enculescu, colonelul în rezervă Ioan Gaftone şi directorului Bibliotecii Judeţene – Oliv Mircea, au punctat valoarea şi importanţa rolului geopolitic al României scos în evidenţă de volum, dar şi curajul cu care un reputat istoric american le vorbeşte românilor despre ei la ei acasa.
“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki * Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata * De ce a fost refuzat Volodea la New York Times * Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul * Limacsii zilelor noastre
Asa-zisul ambasador al Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul nasului sau, seful M.A.E. Baconscky si fiul duhovnicesc al agentului antiroman Pavel Borsevschi, nu s-a obosit sa-i invite la receptia de Ziua Nationala de anul acesta si pe patriotii fostului Grup Ilascu, inchisi pentru Romania, timp de 12 si 15 ani, in temnitele rusesti de la Tiraspol. Normal, s-ar fi suparat patronii lui “spirituali”.
Românii din Harghita si Covasna au de înfruntat singuri presiunile venite de la Budapesta, deoarece autoritățile de la București sunt dezinteresate de situația din zonă. Un studiu despre “Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna” arată că principalele probleme cu care se confruntă românii sunt acapararea totală a administraţiilor locale de către maghiari şi raportul natalităţii net favorabil ungurilor.
Poate cea mai importanta stire legata de Adunarea Generala a Clubului Roman de Presa (CRP) de ieri (cand s-a schimbat, provizoriu, conducerea – vezi https://calincosmaciuc.wordpress.com/2008/02/10/indira-for-president/) este ca s-a hotarat si includerea in CRP a societatilor Satiricon si Media Promovalores. Satiricon editeaza publicatiile Dilema Veche, Dilemateca si Romania Literara si este parte a Grupului Rompetrol-KazMunaiGaz. Cu alte cuvinte, pentru cine nu stia, distinstii Andrei Plesu si Nicolae Manolescu sunt angajatii oligarhului Dinu Patriciu beneficiind direct de petro-rublele de la Kremlin virate prin Kazakhstan. Si nu numai ei sunt pe statul de plata bifat la Moscova. De cand Adevarul editeaza si Foreign Policy Romania, si urmatorii membri ai Consiliului Editorial FPR sunt slujbasii lui Patriciu (unul dintre ei, vip de stat): Adrian Severin, Magdalena Boiangiu, Petre Roman, Ovidiu Nahoi, Mihai Razvan Ungureanu, Vasile Puscas si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Andrei Plesu.
Cine o sa se oboseasca sa ia primul numar al FP la rasfoit o sa gaseasca acolo niste laude gratuite si siropoase din partea “viperinului de stat” la adresa “importantei tranzactii” care a lasat Romania fara Rompetrol si “ponderea extraordinara a acestor succese pentru imaginea noastra pe plan extern”.
“Avem o obligaţie fermă pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării identităţii culturale şi politice a membrilor comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României. Mi-am asumat personal acest obiectiv şi îl voi urmări pe toată durata anului 2008. Respectarea drepturilor de care dispun membrii comunităţii româneşti de către statele pe teritoriul cărora se află trebuie să fie atent urmărite, inclusiv prin aplicarea instrumentelor de drept internaţional.”
Presedintele Traian Basescu Prioritatile de politica externa ale Romaniei – 23.01.2008
Intelectualii rosii, Eminescu si Unirea
“Rememorand asemenea evenimente – ca Mica si Marea Unire -, in minte ne vine versul lui Eminescu: ‘Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?’. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?” – se intreaba, intemeiat, istoricul Ioan Scurtu, intr-un comentariu aparut ieri, de ziua Unirii Principatelor.
Actualitatea poetului, jurnalistului, ganditorului national si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, la ceas de aniversare a 90 de ani de la Marea Unire, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul “Societatii Carpatii”. Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, “Societatea Carpatii”, prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila venita la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l “mai potoleasca” pe Eminescu. Cei care incearca azi sa-l ucida – pentru a cata oara? – pe Eminescu, sunt, pe fata, atat dusmanii Romaniei de la Chisinau cat si cei infiltrati in sanul puterii de la Bucuresti: profitorii tuturor regimurilor. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti – care aveau un tel mai mare decat umflarea buzunarelor si promovarea propriei imposturi, ca cei de azi -, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa. Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria, pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.
“In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist”, scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: “Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!”. “De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (…) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre”.
Sa preluam asadar ideea lui Eminescu si sa facem un congres, la 90 de ani de la Marea Unire, la Putna – “un congres al inteligentelor din respect catra viitor”. “In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi”.
Mutilarea Romaniei in anul Marii Uniri
Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania “independenta”, pentru unguri, Dobrogea la bulgari.
Vladimir Putin a venit, a vazut si a invins, scurt, Bulgaria, actuala provincie a CSI din NATO si UE. Gazoductul spre fosta partasa a Pactului Hitler-Stalin, Italia, va trece pe unde vrea Rusia, indiferent de cat sluj sau ambat ar mai manifesta Romania, de la Cotroceni in jos. Lipsita de o politica nationala spre Est, ca si spre Vest, Romania – sau ce a mai ramas din ea -, chiar in anul 90 al Marii Uniri, pare mai singura si confuza ca niciodata, dupa 1989. Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania “independenta”, pentru unguri, Dobrogea la bulgari. Pe deasupra, o punem si de o “Moldova Mare”. Situatia, pe teren, la frontierele Rasaritului Romanesc, sta la fel de rau: Ungaria si-a mutat interesele strategice pana in Transnistria. Ucraina, alt magar troian al Rusiei intr-un posibil NATO degenerat, ne sfideaza fara drept la replica provocand Romania la Marea Neagra prin pretentiile asupra Insulei Serpilor, reluarea lucrarilor la canalul Bastroe si protejarea mafiotilor transnistreni pe drumul de seara spre a Treia Roma. Chisinaul, cu aportul specialistilor Moscovei, ne tine sub tir continuu, cocosand serviciile de informatii romanesti si diplomatia de la Bucuresti. Adevarata elita a tarii, comunitatea de intelligence, pare si ea derutata, din moment ce, nici pana acum, Cotroceniul si MAE nu au reusit sa elaboreze o strategie de politica externa viabila. In acord cu Washington si Bruxelles. O viziune romaneasca care sa ajute atat SUA, cat si UE si care sa aplice tactici care nu neaparat sa apropie Moscova, dar sa nu indeparteze Chisinaul.
Romanii nostri din jurul granitelor actuale si, in special cei din fostele republici sovietice, vitregiti oricum de soarta, nu primesc nici cel mai mic sprijin de la Patria Mama. Proiectul recunoasterii cetateniei lor naturale, furate de sovietici, a fost ignorat de toate guvernarile post-decembriste si este blocat si azi, la Bucuresti, sub pretexte fantasmagorice. Devine UE a doua URSS? Presa si societatea civila anti-romaneasca, a ONG-urilor formate din OMG-uri, tin isonul Moscovei sub acoperirea de politoloage si profesorasi cu studii occidentale. Ce poate fi mai clasic, in spionaj, decat o scoala pe la Oxford? Cazul Kim Philby spune tot.
Summitul NATO se apropie vertiginos. Acum este momentul enuntarii unei politici nationale in armonie cu planurile de democratizare a regiunii extinse a Marii Negre. La Bucuresti, in aprilie, se vor lua decizii epocale. Romanii nu trebuie sa se considere doar bastinasi fericiti ca pot face focul pentru noii conchistadori ai marilor Negre si Caspice, veniti cu margele in loc de garantii de securitate. Problemele Romaniei sunt problemele NATO. Si invers. Un cuvant, venit din trecut, este la fel de actual si azi. Dr. Corneliu Dida despre perspectiva Unirii: “Intre timp, criza interna se adanceste. Iar fortele politice romanesti, ca si presa, au vreme pentru tot soiul de vizite, simpozioane, conferinte de presa, receptii, baluri sau scandaluri. Nu si pentru o serioasa dezbatere asupra reintregirii noastre la Prut. Intre formulele unui “nationalism” gaunos, vetust si de parada, exhibate inconstient la ocazii aniversare si insolenta intrebarii: “Ce va trebuie, ba, voua, unire?”, lansata de un ratat lider democrat, se casca adevarata dimensiune a problemei Unirii, aici in Romania, reintregirea la Prut trece prin adevarata renastere national – spirituala in Tara inca mutilata…”.
A fi nationalist in Romania europeana nu poate fi decat o datorie de onoare. A fi drept, de dreapta, inseamna a simti si a gandi romaneste.
Anul Unirii
Istoria, dupa cum bine stiti, se repeta. La 13 ianuarie 1918, invocand dorintele romanilor de unificare, bolsevicii care pusesera mana pe imperiul rus ne pedepsesc pentru prima oara si confisca Tezaurul Romaniei, pentru totdeauna. Sunt 90 de ani de atunci.
Dupa alte cateva zile, la 24 ianuarie, Sfatul Tarii anunta independenta Basarabiei, care, la 27 martie, va face practic primul pas spre constituirea Romaniei Mari. In ciuda piedicilor ucrainene si austro-ungare, Bucovina merge pe urmele surorii ei, in noiembrie acelasi an. La 1 decembrie 1918 romanii se regasesc cu totii, impreuna, acasa, in Dacia Moderna.
Dar, daca istoria se repeta, prostia benchetuieste. La 90 de ani de la Marea Unire, anul 2008 e declarat in toate felurile (si am auzit ca s-au desemnat chiar si “ambasadori multiculturali” ai Romaniei in lume!); numai Anul Unirii, nu. Un alt neam milenar, micul si inteleptul popor evreu, aflat in Israel sau raspandit in toata lumea, a pregatit deja o serbare fastuoasa a aniversarii celor 60 de ani de la infiintarea statului. Romania ce face?
Marea Unire a permis printre altele Europei sa rasufle usurata, o perioada, in fata valului de bolsevizare care urma sa insangereze abund natiuni libere europene. Romanii, profund credinciosi, au respins comunismul ateist cu toata fiinta lor. Romania Mare a stat ca o piatra tare, in capul unghiului templului european, continuand misiunea istorica a poporului roman la Gurile Dunarii, portile Europei. Aceeasi si astazi. Tocmai de aceea, cancelariile occidentale au inceput sa priceapa ca o Romanie puternica, unita, ar fi in interesul noii constructii, a Uniunii Europene largite.
Americanii stiu acest lucru, de cu mult inainte. Imediat dupa sfartecarea Romaniei in urma Pactului Hitler-Stalin (care vedem ca-si pastreaza valabilitatea si astazi), un trimis special al Guvernului american, ilustrul istoric Charles Upson Clark, sintetiza in lucrarea sa monumentala “United Romania”: “Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului… a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta”.
Daca americanii au sedimentat toate aceste informatii si astazi sunt aici, cu noi, la Marea Neagra, dambovitenii nostri de la putere sunt ca aluviunile: daca nu devin namol, azi sunt aici, maine prin vreo insula. Din pacate, nu a Serpilor. Altfel nu se explica cum tocmai cel ce ar putea sa fie Anul Unirii a fost uitat din capetele “profesorilor” si a “istoricilor” care colcaie si fojgaie prin Administratiile de la Cotroceni si Victoriei.
De la Baltice aflam cate ceva despre ce inseamna demnitate nationala pentru un alt popor mic si curajos: lituanienii au facut nota Moscovei pentru crimele facute in perioada regimului de ocupatie comunist (ceva ce ar fi trebui sa se regaseasca si in “Raportul Tismaneanu” scris de “fratii Grinch”). Vilnius pretinde Kremlinului, pe langa scuzele oficiale, si 28 de miliarde de dolari despagubiri.
Basarabenii si alaturi de ei toti romanii cu credinta in suflet au sperat si mai spera inca in reinvierea demnitatii nationale a neamului romanesc. Pentru ei, romanii care au facut Unirea in 1918 si pentru noi, romanii lui 2008, Nicolae Iorga scria: “Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!”
Azi noapte a inceput razboiul la Marea Neagra
Trupele aeropurtate americane au fost plasate in masa in Dobrogea, depasind capacitatea aeroportului Kogalniceanu si ocupand si alte baze din portul militar Constanta, dupa ce bulgarii le-au refuzat in ultimul moment aterizarea.
Profitand de intuneric si vremea rea, ca si de lipsa de profesionalism a presei romane, care batea zapada in piua si-i canta pe Ionii din politica si afaceri, avioanele Hercules au lasat pe teritoriul romanesc un numar necunoscut de militari americani. Dupa ultimele informatii obtinute din surse americane de la centrul SECI verificate de reporterii ZIUA ON LINE la cartierul general SHAPE, comandourile SEAL au ocupat in cursul noptii Insula Serpilor plasand mine pe Canalul Bastroe si de-a lungul coastei, pana la Odesa. Aliatii turci patrulau deja de cu seara in zona stramtorii Kerci, gata de interventie in cazul in care navele Ucrainei vor sustine flota Rusiei. La cererea Georgiei, trupele speciale de interventie rapida ale NATO au ocupat pozitii in Osetia de Sud si Abhazia in timp ce Armata Romana a avansat pana la Nistru garantand Transnistriei independenta, cu conditia ca paramilitarii kazaci sa nu intervina in conflictul armat de la Marea Neagra.
Mai multi timisoreni, craioveni, bucuresteni si constanteni au incins firul 911 raportand o mare de obiecte neidentificate pe cerul patriei. Echipele STS au fost insa instruite sa-i linisteasca pe reclamagii, sugerandu-le ca s-au uitat prea mult la OTV. De fapt, traficul in vazduhul sudului Romaniei a fost aglomerat, eleron la eleron, de sutele de F-22 Raptor decolate de la baza Aviano, dupa ce ungurii au sugerat ca nu pot face fata, la sugestia noului sef al informatiilor maghiare, instruit la scoala KGB. Italienii insa, ca intodeauna mai rapizi, informasera deja rusii, in baza bunei intelegeri stabilite odata cu parafarea contractului pentru gazoductul “South Stream”. Conform agentiei Xinhua, Vladimir Putin, care sarbatorea nasterea Domnului pe stil vechi in postura de Mos Craciun, si-a abandonat barba, caciulita si jucariile copiilor si a inceput sa apese pe butoanele rosii ale servietei speciale, declansand mai multe rachete de pe submarinele prezente in Marea Neagra si Mediterana. Scutul american anti-racheta a fost insa deja amplasat in secret in Romania, Polonia, Cehia si Tarile Baltice, in ciuda opozitiei agentilor de influenta ai Rusiei din aceste tari NATO si UE. Dupa prima rafala, esuata, Putin i-a dat ordin fostului cancelar german, Gerhard Schröder, sa puna la punct balticele, invocand Pactul Ribbentrop-Molotov. Intr-o prima instanta, angajatul Gazprom a promis ca va trimite niste neo-nazisti stangisti ca sa se intalneasca cu Nashii (“Ai nostri”) pe conducta care leaga Germania de Rusia pe sub Marea Baltica. Pentru crearea unui front strans al neo-kominternistilor impotriva invaziei imperialiste americane la Marea Neagra, la Bucuresti a fost solicitat Grinch-ul cu papion si fata de hitlerica care a promis ca va trage chemarea la lupta cu un rasunator “intelectuali din toate tarile, uniti-va!”, difuzat intre ei prin intermediul intregului tiraj al revistutei “22”. Grupul pentru Dialog Social s-a intrunit, “sub asediu”, reclamand presedintelui Traian Basescu ca neinformarea societatii civile, pentru a-si putea face bagajele la timp, “este inspirata din practicile vechii Securitati”, “in dispretul fata de statul de drept”.
Dupa cum a avertizat si ZIUA inca din urma cu trei ani si dupa cum sintetizeaza si The Globe and Mail astazi, un motiv pentru declansarea razboiului in aceasta zona tine chiar de geografie (de unde si geopolitica). Un al doilea tine de impartirea sferelor de influenta ale lumii, care imbratiseaza toate aspectele, de la controlul politic la cel cultural si economic.
Dar, daca razboiul care vine ne va gasi la fel de nepregatiti ca in fata unei simple viscoliri a iernii, sunt curios cum o sa reziste, dupa, tot guvernul, in Siberia…
Victor RONCEA
Articole de opinie publicate in ZIUA de la inceputul anului acesta, cand intreaga romanitate sarbatoreste 90 de ani de la Marea Unire