Revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987 – un prim 21 decembrie, aproape uitat – a luat complet pe nepregatite atat Securitatea cat si Agentia Centrala de Intelligence a SUA. Pentru generalul Iulian Vlad, aflat la comanda Departamentului Securitatii Statului de nici doua saptamani, a fost o proba de foc in fata conducerii Partidului dar, mai ales, pentru la fel de nou numitul ministru de interne, celebrul dobitoc autodeconspirat, Tudor Postelnicu, responsabilul direct pentru ordinea publica si relatia cu judetenele de partid. Cum-necum, Vlad a reusit sa evite ordinul lui Postelnicu, prin care acesta ceruse interventia in forta si folosirea mijloacelor represive la adresa manifestantilor, dupa cum evidentiaza si istoricul Cristian Troncota in lucrarile sale de specialitate. Analiza situatiei de pe teren, intreprinsa prin mijloacele operative, a dovedit, dupa cum marturiseste si generalul, ca revolta a fost “o treaba spontana, dar bine facuta, fara amestec strain”. Ceea ce nu inseamna ca la fata locului nu s-au aflat atenti observatori… Militia, subordonata direct lui Postelnicu, este insa cea care a incercat prin toate metodele, inclusiv torturarea protestatarilor arestati ulterior, sa demonstreze, aberant, contrariul. Explozia nemultumirii a fost determinata de atitudinea aroganta, jignitoare, amenintatoare si injurioasa a unui lider local al organizatiei de partid. Generalul Vlad il informase anterior pe sefului statului intocmai cu realitatea, iar seful contrainformatiilor economice, generalul Emil Macri, primise dezlegare superioara de partid sa identifice si sa supervizeze redirijarea unor marfuri de prima necesitate alimentara catre “platforma industriala” Brasov. De atunci, nu s-a mai putut spune ca Ceausescu nu a stiut. El lasa insa uneori impresia ca stie ca se dosesc alimentele care nu ajung pe piata si punea Securitatea sa le descopere! Ceea ce nu stiam insa noi atunci este ca masurile extreme luate pentru eradicarea datoriei externe erau generate de Banca Mondiala si de miscarile economice ale Rusiei impotriva Romaniei, ca si astazi, de altfel. Un document cu mentiunea “Top Secret” al Directoratului de Intelligence al CIA, din 17 decembrie 1987, arata ca Ceausescu l-a demis atunci pe ministrul de Finante din cauza dobanzilor mari ale ratelor catre Banca Mondiala, “probabil revizuind strategia de plata a datoriei in urma revoltei de la Brasov”. Este singura referire la miscarea de protest a muncitorilor brasoveni din cadrul miilor de documente si analize secrete declasificate recent de CIA, agentia de spionaj a SUA care a ramas, si ea, cu gura cascata in fata Brasovului anticomunist. Ce s-a intamplat insa peste Ocean, taramul libertatii? Studiile unor istorici reali ai acestei perioade, care se bazeaza pe arhive secrete britanice si americane, inclusiv ale NSA (depozitara interceptarilor electronice ale comunicatiilor oficiale) arata fara putinta de tagada c` Rom=nia si politica sa independenta de blocul sovietic devenisera tinta puternicelor servicii secrete rusesti KGB si GRU. n afara propagandei oficiale, Rusia “lucra” si Romania si Statele Unite cu aceleasi metode: din interior. Istoricul Larry Watts arata in cea mai recenta lucrare a sa cum atat Departamentul de Stat al SUA cat si CIA au fost manipulate impotriva intereselor americane si ale lumii democratice de catre unele “grupuri etnice”: emigranti din Ungaria si Polonia, suspectati ulterior pentru colaborare cu KGB si GRU, si care dezinformau regulat cu privire la Romania, folosind teza falsa a “calului troian” al URSS. La fel s-a intamplat si in noiembrie 1987. Luate prin surprindere, organele americane au chemat cativa romani din SUA la consultare. Parintele Gheorghe Calciu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, care sustinea ajutorarea imediata a muncitorilor brasoveni, mi-a povestit cum a decurs acea intalnire. Informatiile sale mi-au fost reconfirmate recent, de catre surse de la Washington. In primul rand, parintele s-a mirat ca pe lista invitatilor nu se afla si doctorul Ionel Cana, fondatorul primului sindicat liber, expulzat din Romania si neagreat, se pare, de catre Vladimir Tismaneanu, si el unul dintre participanti. Impotriva argumentelor parintelui, ca este vorba despre o miscare anticomunista autentica, politologul a sustinut “incompatibilitatea grupului” de la Brasov in privinta combaterii din Romania, sugerand ca ar putea fi chiar o operatiune a Securitatii si militand pentru sprijinirea metodelor deja existente: cateva revistute ale intelectualilor “disidenti”. Recomandarea lui Tismaneanu a fost sustinuta si de “grupurile etnice” in cauza, ceea ce a determinat abandonarea sprijinirii muncitorilor anticomunisti, interogati brutal de catre Militie si deportati apoi in intreaga tara. Ulterior, nivelul de penetrare si manipulare al rusilor si “etnicilor” in CIA, a culminat cand seful statiei la Bucuresti a devenit nimeni altul decat Harold J. Nicholson, ofiterul american cel mai mare in grad arestat vreodta pentru spionaj. In favoarea Rusiei. n aceeasi perioada au avut loc alte investigatii extraordinare la Departamentul de Stat, National Security Council si CIA. In timpul acestora, Steve Weber, director pentru operatiuni clandestine pentru Europa de Est si URSS, emigrat din Ungaria in 1956 si seful direct al lui Nicholson, a disparut, in urma unui accident de masina, la Budapesta. O alta persoana apropiata lui Weber, chiar sefa Romanian Desk la CIA, Fisher, al carei sot lucra la Departamentul de Stat tot pe Europa de Est, a trebuit sa-si dea demisia din CIA. Un alt personaj, consultantul NSC Charles Gati, si el emigrant ungur din ’56, profesor de “studii ruse” si colaborator pe la tot felul de “think-tank”-uri de Foreign Policy a fost “lasat sa plece” de la Casa Alba pentru suspiciune de a fi “prea apropiat” de serviciile unguresti, conform surselor citate. Sotia lui, Tobi Gati, Head of State Department Intelligence and Research Unit, dupa o investigatie de 6 luni, a parasit, si ea, Departamentul de Stat. Dupa cum arata tot ghemul incalcit peste Washington si Bucuresti, nici astazi nu stam mai bine. La aniversarea a 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, presedintele Traian Basescu spunea: “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. Ce bine ar fi fost pentru Romania daca si CIA si SRI si seful statului ar fi fost lamuriti mai devreme asupra acestui adevar. PS:Seful SRI, domnul George Maior, ne asigura ca agentii si spionii de prin Romania sunt atent monitorizati. Bine, bine, zic eu, asta o facea si Ceausescu. Si la ce i-a folosit?
Versiunea prescurtata a acestui text, la randul lui sinteza unui studiu mult mai amplu, este publicata la ZIUA:
Intelegerile Budapestei cu Kremlinul La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, chestiunea teritoriala basarabeana si cea transilvaneana erau strans conexate in conceptia sovietica. Politica dusa de Comintern, ca Romania sa cedeze acele teritorii impreuna cu Bucovina si Dobrogea, a fost revigorata dupa criza cehoslovaca din 1938, cand… Proiectele URSS privind Transilvania Horthy ar fi incercat sa satisfaca solicitarea Moscovei de neimplicare militara in schimbul Transilvaniei, dar directa subordonare a fortelor Honved comandei germane, in perioada 1941-1942, au facut acest lucru imposibil. Situatia s-a schimbat, in primavara lui 1943, odata cu numirea la conducerea Fortelor…
DATA: 04-11-2008 EMISIUNEA: NAŞUL POSTUL: B1TV ORA: 20:00 MODERATOR: RADU MORARU INVITAŢI: RĂZVAN MIHAI VINTILESCU VICTOR RONCEA TALKSHOW
Suntem în direct. Invitaţi sunt colegii noştri din presă care ştiu foarte bine subiectul atunci când vine vorba de Securitate. S-au ocupat de securişti, de dosare de la CNSAS şi au experienţă. Răzvan Mihai Vintilescu de la „Cotidianul” şi Victor Roncea, „Ziua”, dar şi „Civic Media”. Întors recent dintr-un turneu în Iran, unde a fost cu Ion Cristoiu. Aţi auzit aseară vestea destul de repede… Victor Roncea: Da. Am citit şi astăzi ce a scris colegul nostru de la „Cotidianul”. Am vorbit şi cu domnul Ion Cristoiu puţin mai devreme, dânsul mi-a spus că este o prostie, că o cunoaşte pe doamna Stana, care a murit între timp. O cunosc toţi cei care activau în presă în acea perioadă, era securistul cunoscut al unităţii Scânteia Tineretului. Radu Moraru: Doar de Scânteia Tineretului se ocupa? Victor Roncea: Nu. De presă în general. Dânsul infirmă că e vorba de sursa Coroiu, e vorba de obiectivul Coroiu. De asemenea, mi-a adus aminte că de multe ori cadrele respective mai şi umflau puţin notele pentru a apărea cu rezultate pozitive. Radu Moraru: Adică în ce sens? Victor Roncea: Transformau din obiectiv în sursă pentru a schimba calitatea unei persoane în informator. Radu Moraru: Obiectiv însemnând că era urmărit. Sursă înseamnă că era turnător, în accepţiune populară. Victor Roncea: Da. Domnul Ion Cristoiu a spus că şi-a găsit file din dosarul său unde apărea cu acest nume de cod ca obiectiv, nu ca sursă. Răzvan Mihai Vintilescu: Avem şi un exemplu în sensul acesta în care Securitatea umfla raportările. E vorba de cazul lui N. C. Munteanu, unde acesta a fost luat în grijă de vărul său şi îl raporta periodic ca fiind informator, deşi el nu semnase niciun angajament, nu dădea nicio notă. Între timp plecase din televiziune, lucra la o revistă, însă securistul îşi făcea treaba foarte bine şi dădea note din care reieşea că el lucra în televiziune. Radu Moraru: Deci puteau să exagereze securiştii. Răzvan Mihai Vintilescu: Da, pentru că era o problemă, ei îşi apărau propria piele. Înainte ca o persoană să fie recrutată de Securitate era un proces destul de laborios. Se studia acea persoană prin intermediul altor informatori. Securistul respectiv, ofiţerul de Securitate care avea grijă de acea persoană făcea un raport în care propunea superiorilor recrutarea sa, raport bine documentat. Acel raport, dacă era aprobat, după el trebuia să efectueze recrutarea respectivă. Dacă recrutarea eşua, iar informatorul nu îşi făcea treaba cum trebuia, el îşi lua palmele. Radu Moraru: Aşa cum era o variantă în care sursa dacă nu îşi făcea treaba cum trebuie sau nu o mai făcea deloc devenea obiectiv. Victor Roncea: Sau putea să fie şi obiectiv şi sursă în acelaşi timp. Răzvan Mihai Vintilescu: Absolut. O mare parte din informatorii Securităţii erau în acelaşi timp şi obiective, şi sunt documente despre acei informatori care spun, deci se dădea nota, să spunem că informatorul X îşi turna colegul de birou. În dosarul care există la CNSAS astăzi pe acea notă de informare se pot observa note ale ofiţerilor, care spun am primit informaţie, se verifică şi din sursa cutare şi cutare. Radu Moraru: Deci ca o concluzie până acum puteai să fii doar sursă, puteai să fii doar obiectiv sau în acelaşi timp şi sursă şi obiectiv, sau puteai să devii din sursă obiectiv. Victor Roncea: Sau să devii ofiţer acoperit şi atunci ofiţerii pe care i-ai avut până la un moment dat ofiţeri recrutori să devină chiar colegii tăi şi să îţi legendeze dosarul. De aceea dosarele care sunt astăzi la CNSAS nu sunt credibile. Radu Moraru: Deci dosare paravan. Aici e interesant, se poate şi a 4-a variantă, să devii ofiţer sub acoperire. Dar cum făceau, te chemau şi spuneau pentru merite deosebite de astăzi înainte cu o sabie din aia îţi spuneau, te facem ofiţer sub acoperire? Victor Roncea: Cred că mulţi dintre intelectualii noştri de astăzi ştiu mai bine cum se făcea. Ce m-a deranjat pe mine… Radu Moraru: Dar ce grad le dădeau? Victor Roncea: Trebuie să îi întrebaţi pe ei, in funcţie de studii. Răzvan Mihai Vintilescu: Nu sunt dovezi foarte clare, dar putea avansa ca şi civil în ierarhia aceasta până la gradul de rezident, care însemna că aveai în grijă mai multe persoane. Era un fel de piramidă. Informatorul era baza şi după se tot urca. Radu Moraru: Deci gradul cel mai mic era turnătorul. Victor Roncea: Un turnător sau un informator, ca şi în ziua de astăzi, poate să aibă un nivel intelectual foarte înalt. Răzvan Mihai Vintilescu: Unii dintre ei erau dirijaţi spre obiective de importanţă crescută şi pe lângă care ei trebuiau să obţină informaţii foarte atent. Radu Moraru: Am înţeles, dar hai să o luăm acum pe rând. Am tras aceste concluzii, că puteai să fii în diverse moduri. Răzvan Mihai Vintilescu: Două secunde, să dau un exemplu în care turnătorul şi o persoană, care a fost în acelaşi timp informator şi urmărit, avea acelaşi nume. Am publicat în „Cotidianul” o anchetă în urmă cu câteva luni despre Emanuel Valeriu, unde am arătat că la început purta numele de Epure ca şi informator, iar după aceea în urma unui incident i s-a deschis dosar de urmărire informativă, dar şi-a păstrat numele. Radu Moraru: Ce s-a întâmplat aseară, de care am rămas şocat, faptul că era o prietenie nevăzută între Ion Cristoiu şi Corneliu Vadim Tudor. În multe rânduri Ion Cristoiu i-a luat apărarea lui Corneliu Vadim Tudor, chiar în momente în care senatorul fusese acuzat de asemenea dosare. M-a şocat un pic modul în care a spus-o Corneliu Vadim Tudor. Pentru că nu a spus Ion Cristoiu a fost turnător al Securităţii, ci „Ion Cristoiu m-a turnat pe mine”. Hai să vedem declaraţia de aseară a lui Corneliu Vadim Tudor. Da. Asta a fost aseară. Victor Roncea: Pe mine ce m-a deranjat foarte mult la colegul nostru de presă Corneliu Vadim Tudor – ca sa-i spun asa – este că el însuşi a fost victima unui dosar fabricat. Deci ar fi trebuit să aibă o minimă ezitare înainte de a prezenta un document care nici măcar nu e în original. Radu Moraru: Pe de altă parte, se tot vorbeşte de figuri publice marcante ale intelectualităţii de care ai spus că au tot felul de dosarele şi e foarte important ca de aceşti oameni să discutăm odată. Bun, sunt repere ale societăţii, dar nu vreau să aflu peste 20 de ani, cum s-a întâmplat la Mona Muscă, unde nici acolo nu e foarte clar. Hai să stabilim ce a fost şi ce nu a fost. Victor Roncea: Aş putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare am avut şansa să vorbesc şi cu foarte mulţi ofiţeri de Securitate, care după aceea unii dintre ei şi-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine şi am spus-o de la bun început. Însuşi CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta. Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat şi a şi murit la scurt timp după. Victor Roncea: Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleşu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta in CNSAS. Radu Moraru: Dar aşa şi Ion Cristoiu a fost membru al PCR. Victor Roncea: Vorbim de acest for care ar fi trebuit să fie unul moral. Părerea mea este că aceste persoane, altfel poate onorabile in scrierile lor, s-au îmbulzit să ocupe o funcţie publică de mare importanţă pentru că erau vizate tocmai în aceste rapoarte ale Securităţii. Andrei Pleşu a făcut înainte de ’89 numeroase vizite în Occident. A avut două burse în RFG. Domnul Marius Oprescu, care conduce la rândul său un institut de investigare a crimelor comunismului, a scris o carte privind planurile Securităţii, Atlas şi Alfa. Erau nişte planuri care prevedeau în amănunţime cum se tratează cetatenii români care pleacă din ţară în străinătate în interes de serviciu sau la burse. Aceste persoane erau chestionate la plecare şi la sosire. Erau obligate să dea note privind întâlnirile pe care le-au avut, activitatea şi aşa mai departe. Radu Moraru: Deci cu o simplă notă din aia înseamnă că erai turnător? Victor Roncea: Întrebarea este unde sunt aceste note? Erau informaţii date organului de Securitate. De ce au dispărut? În scrisoarea pe care Andrei Pleşu i-a adresat-o lui Ceauşescu în scandalul Meditaţia Transcendentală – de fapt este vorba de doua scrisori -, dânsul recunoaşte singur că l-a informat despre Meditaţia Transcendentală pe un ofiţer al Securităţii, e vorba de maiorul de atunci Vasile Mălureanu. Unde e acea notă? Domnul Vasile Mălureanu după ’90 a ajuns general, întâmplător, în perioada în care domnul Pleşu era ministru de Externe. Radu Moraru: Dar modul în care a prezentat Corneliu Vadim Tudor sugera aşa, m-am dus, m-am uitat în respectivele dosare şi l-am recunoscut pe Ion Cristoiu. Eu nu m-am uitat în dosarele lui Corneliu Vadim Tudor, nu ştiu ce a fost el pe vremuri. Victor Roncea: Este puţin absurd, domnul Ion Cristoiu a fost de-a lungul anilor adversarul… este si acum al lui Traian Băsescu, a fost al lui Adrian Năstase, al lui Ion Iliescu şi al lui Constantinescu când acestia au fost la putere. Dacă vă amintiţi anii ’92, când a fost deconspirat ca ofiţer al Unităţii Antitero şi Sorin Roşca Stănescu şi apoi Gabriel Mărculescu de la „România Liberă”, era o perioadă în care aceste răfuieli se făceau. Măgureanu dacă dorea scotea a doua zi un dosar în presă. Dacă Ion Cristoiu era incomod în acea perioadă şi era, o făcea. Ne amintim ce putere avea Evenimentul Zilei, dacă se dorea putea să fie executat în acesti 19 ani. Nu s-a întâmplat. Radu Moraru: Aici am nişte dezvăluiri, dar de dimineaţă m-a sunat Răzvan Mihai Vintilescu şi mi-a spus că această notă nu e. Dar ideea care e, că mi-a spus senatorul că e o transcriere. Răzvan Mihai Vintilescu: Şi mie Corneliu Vadim Tudor mi-a spus dimineaţă că această notă e o copie de la CNSAS, originalul se află acolo. Acum problema e următoarea, CNSAS când eliberează copii, în primul rând că eliberează copii xerox după documente. După foi, dacă e microfilm, copie după el. Acele copii au o ştampilă pe care scrie CNSAS, Direcţia arhivistică şi conform cu originalul. Am aici un model. Radu Moraru: Deci acesta e un dosar de Securitate al unui judecător. Deci există strict secret, este o ştampilă. Dar asta e o copie a dosarului. Asta se presupune că ar fi trebuit să primească Corneliu Vadim Tudor. Răzvan Mihai Vintilescu: Da. Aşa arată un dosar de informator. Dacă era urmărit, el ce făcea? Se ducea la CNSAS, făcea o cerere că vrea să îşi vadă dosarul, i se aducea acest dosar unde se găseau note despre el. Radu Moraru: El susţine că i s-au dat nu ştiu câte volume pe care le are acasă. Cum arată acest volum? Răzvan Mihai Vintilescu: Toate aceste volume dacă sunt copiate la CNSAS trebuie să poarte această ştampilă pentru că circuitul este destul de complicat. După cererea petentului… aceasta e din dosarul lui N. C. Munteanu. Radu Moraru: Ştiu, dar Corneliu Vadim Tudor nu a spus că e o copie, a spus că e o transcriere, de exemplu, după această notă. Răzvan Mihai Vintilescu: Numai că aceste transcrieri nu se fac acolo. Pot să vă arăt file dintr-un caiet de matematică pe care a fost luat un angajament. Radu Moraru: Deci tu sugerezi că acum, ca să meargă până la capăt, Corneliu Vadim Tudor ar trebui să aducă şi dosarul în care a găsit, aşa cum am spus eu aseară, aceasta ar fi proba că nota aceasta face parte dintr-un dosar de urmărire a lui Corneliu Vadim Tudor. Răzvan Mihai Vintilescu: Da. Ea trebuie să întrunească anumite elemente. Radu Moraru: E, aici ajung, pentru că la ce spuneam astăzi, faptul că am avut astăzi un fler, că nu întâmplător a fost dat acest subiect, pentru că e important astăzi pentru toţi ziariştii care am lucrat cu Ion Cristoiu, pentru toţi cei care îl citesc pe Ion Cristoiu, să afle până la urmă dacă a fost sau nu. Deja nu mai putem să ocolim subiectul. Victor Roncea: Dacă CNSAS şi-ar fi făcut datoria, în cei doi ani de când am înaintat lista „Voci curate” pe care se află şi domnul Ion Cristoiu şi domnul Corneliu Vadim Tudor şi mulţi dintre noi, elita breslei, în aceşti doi ani ar fi putut finaliza această listă. Nu au făcut-o. Au trimis regulat la „Civic Media” câte o notă, 2-3 decizii, doar cu “peştişori”. Numele grele sunt protejate. Radu Moraru: Şi aici a mai făcut o acuzaţie. Corneliu Vadim Tudor a spus aşa: Virgil Măgureanu i-a făcut scăpat dosarul lui Ion Cristoiu, adică l-a scos de acolo. Victor Roncea: Asta e foarte uşor de afirmat. CNSAS putea în aceşti doi ani să ne dea un răspuns la lista cu cei mai importanţi jurnalişti. Pentru că aceasta e ideea, dacă un influent formator de opinie a colaborat sau nu, dacă e şantajat în continuare sau nu, dacă serveşte conştiinţa sa sau anumite comenzi. Acesta e rolul jurnalistului, să afle adevărul. Radu Moraru: Dar e posibil ca Ion Cristoiu să nu aibă niciun dosar la Securitate din moment ce el era obiectivul Coroiu? Victor Roncea: E posibil orice, dar din moment ce nu e în arhivele CNSAS… mai sunt oricum şi alte arhive, cele microfilmate. Radu Moraru: De ce spuneam că nu întâmplător mi s-a părut gestul lui Corneliu Vadim Tudor şi am verificat în ce măsură puteau ieşi aceste hârtii care nu au nici antet, nici ştampilă. Acest tip de hârtii şi vă rog şi pe voi să verificaţi că e posibil ca sursele noastre să nu fie cele mai orientate, deşi nu cred, dar e bine ca să avem verificarea, acest tip de hârtii se scoteau în urmă cu ani de către SRI. Deci te duceai la SRI dacă aveai pile, şi Corneliu Vadim Tudor a tot avut relaţii, şi acest tip de hârtii se scoteau aşa. Victor Roncea: E posibil să fie o transcriere de mână. Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, dar să ne gândim acum de ce ar face un lucru ca acesta pentru că el are acces la propriul lui dosar, are acces şi la dosarul de Arte şi cultură. Radu Moraru: Are acces la toate dosarele lui? Răzvan Mihai Vintilescu: El a spus că e din dosarul lui. Radu Moraru: Dar eu l-am întrebat: când aţi obţinut hârtia? Acum 2-4 ani. Dădea CNSAS atunci? Victor Roncea: Poate că era momentul ca CNSAS să intervină. Astăzi, mâine mai e timp. Radu Moraru: Eu cred că aici e miza. Eu cred că această notă e luată nu de la CNSAS, ci de la SRI în urmă cu mai mulţi ani. Pentru că acum 2, 3, 5 ani nu ştiu când a luat-o Corneliu Vadim Tudor, SRI făcea genul ăsta de transcrieri. De ce? Pentru că nu puteau să scoată acel dosar de acolo. De ce? Pentru că elementele de identificare pe care le vedem, contextul şi aşa mai departe pot arăta că a fost transcriere, aşa cum poate să fie şi o făcătură. Răzvan Mihai Vintilescu: Exact. În aceeaşi măsură poate fi vorba şi de intoxicare, pentru că dacă ne uităm după grafia folosită, e scris cu â din a. Asta s-a început în urmă cu câţiva ani în mod regulat. Radu Moraru: Si nu are relevanţă. Victor Roncea: Mai e posibilă relatarea unei discuţii care putea fi înregistrată sau putea fi în prezenţa locotenentului major de atunci Stana Creţea, dar şi a altor persoane. Ea poate şi-a făcut datoria de ofiţer şi a relatat discuţia, considerându-l pe Coroiu sursă. Radu Moraru: Hai să arătăm şi Cartea Albă a Securităţii, unde se face trimitere la obiectivul Coroiu. Această carte a fost tipărită cu ajutorul lui Ion Cristoiu şi redactată de Mihai Pelin. Obiectivul Coroiu (Ion Cristoiu-scriitor) „un cetăţean o anunţă pe Cornelia, soţia obiectivului, că în cuvântare s-a strecurat o greşeală foarte gravă şi nu ştie cum s-a acceptat publicarea”. ASRI, fond d, dosar 10962. Aici e ceva interesant volumul 4, fila 204-205. Deci este obiectivul Coroiu, trebuie văzut dacă în jurul unui adevăr se împletesc minciuni. Victor Roncea: Numărul acelui dosar e la două numere de acesta, deci acesta este 10960, iar acesta 962. Deci în 960 e sursă şi în 962 e obiectiv… Răzvan Mihai Vintilescu: Fondurile sunt mai mari. Deci ei acolo nu doar să vadă ce a făcut amicul lui Ionescu. Doreau să vadă ce face Ionescu şi cu gaşca lui de scriitori în timpul liber. E foarte des întâlnită situaţia în care ofiţeri de Securitate raportau pe oricine care le dădeau informaţiile. Radu Moraru: Nu. Atenţie, aici era obiectivul Coroiu. Şi aici e diferenţa de ani, avem 10960 în 1983, unde dacă dăm crezare acestui document, care nu are elemente de identificare suficiente, în 1987, la 5 ani de zile se vorbeşte de obiectivul Coroiu. Răzvan Mihai Vintilescu: Bine, aceste dosare rămâneau deschise şi pe perioade mari de timp. Am găsit, ca să vă daţi seama de felul în care erau făcute aceste dosare, că asta nu ştie lumea, modul în care lucra Securitatea. În unele dosare am găsit menţionat pe coperta dosarelor scria că au fost închise în ’91, la 2 ani după revoluţie. Pentru că nu ajunseseră la acel dosar. Radu Moraru: Sau pentru că informatorii dinainte au fost folosiţi şi după, unii poate şi astăzi. Răzvan Mihai Vintilescu: Era o birocraţie care trebuia respectată şi astăzi. Am stat de vorbă cu vărul lui N. C. Munteanu, cel care l-a turnat, şi i-am pus faţă în faţă pe cei doi. Fără să ştie. Am sunat şi am stat de vorbă. Şi N. C. Munteanu l-a întrebat, bine, măi Costică, dar cum ai putut să zici că sunt turnător? Şi el, păi cum să nu fii, ai fost sursa mea, stăteai de vorbă cu mine, însemna că îmi dai informaţii. Deci pentru el… Victor Roncea: Dacă el ştia că vărul lui e informator, e adevărat: dădea informări… Radu Moraru: Dar nu ştia cu ce se ocupă respectivul? Răzvan Mihai Vintilescu: Munteanu mărturiseşte în carte că în acea perioadă şi de frică s-a întâlnit cu el să vadă ce vrea. În rapoartele de acolo erau şi lucruri care nu s-au întâmplat. Radu Moraru: Aici e diferenţa şi în ce discutai, dacă turnai colegi sau aveai discuţii despre vreme, fotbal şi aşa mai departe. Victor Roncea: Da, pentru că era şi aceast tip de relaţie, între ofiţerul de Securitate şi unele surse, o relaţie care nu mai permitea ofiţerului să ceară o notă scrisă acelei personalităţi pentru că era personalitate. Şi atunci doar stăteau de vorbă. Radu Moraru: Dar ce e interesant aici că era şi un Vasile Măirean care în ’84 se ocupa de jurnaliştii de la „România Liberă”. El a fost avansat până la general de brigadă printr-un decret din noiembrie ’99 semnat de Emil Constantinescu. Victor Roncea: Da. Cred că e vorba de domnul Mălureanu. Aşa îşi iau anumite nume. Şi este ce vă spuneam, e în perioada în care domnul Andrei Pleşu era ministru de Externe. Radu Moraru: Luăm pauză şi după revenim cu dezvăluiri interesante. Ce mi se pare important că foarte nume pomenite de Victor Roncea şi alţii, chiar şi Ion Cristoiu, nu pare că aceşti oameni au dus în aceşti ani o luptă pentru ca adevărurile să se afle. Victor Roncea: Dimpotrivă! Radu Moraru: Asta o spui tu! Eu mă gândesc, de la Pleşu până la oricine, ar fi trebuit să iasă în faţa Guvernului în care să spună vrem să se publice tot! Răzvan Mihai Vintilescu: Acum e foarte simplu de spus, dar o simplă vizită la CNSAS, să vedeţi câţi oameni se strâng acolo, bătrâni care vin să îşi vadă dosarele. Din punct de vedere birocratic CNSAS este îngrozitor. Radu Moraru: Adică nu aveau pile Pleşu, Dinescu? Au şi lucrat acolo.
Victor Roncea: Si Pleşu şi Dinescu şi Patapievici! Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, dar la un moment dat oamenii dacă vor să urmeze o metodologie sau cum a fost cazul domnului Victor Roncea, cu 300 de nume de jurnalişti. Victor Roncea: Dintre care cred că au fost verificaţi doar 10%. Răzvan Mihai Vintilescu: Ca o singură foaie să plece de la CNSAS trebuie să treacă de la Direcţia de Arhivă la Investigaţii. Radu Moraru: Deci e un sistem care să împiedice aflarea multor informaţii. Răzvan Mihai Vintilescu: Dar aşa a fost creat. Radu Moraru: Ce dosare nu sunt la CNSAS? Victor Roncea: E o întrebare legată de acea unitate Anti-KGB a Securităţii, 0110, care priveşte şi unii membri din Colegiul CNSAS. De arhiva ei… Radu Moraru: Publicitate! Am revenit. Mă uitam, tot „Cotidianul” a publicat dosarul presa, alte nume în reţea. Aici putem vorbi de un interes foarte mare al lui Creţea Stana, doamna ofiţer care se ocupa de ziarişti. Avea şi la Flacăra şi la Scânteia. Deci nu era zonă unde să nu fie turnători sau colaboratori ai Securităţii. Am văzut o declaraţie foarte interesantă a unui domn care spunea: „De ce nu se întreabă nimeni câţi agenţi sunt în România?” Vă spun eu că după 22 decembrie ’89 mi-a arătat cineva o listă cu agenţi ai serviciilor secrete străine infiltraţi doar la Scânteia”. Deci era această preocupare din două puncte de vedere, ca să vadă cine lucrează acolo şi dacă nu cumva unii dintre ziarişti fac jocurile unor puteri străine. Acesta era rolul doamnei ofiţer. Victor Roncea: Scanteia era o trambulină a partidului. Răzvan Mihai Vintilescu: Presa a avut un rol foarte important în dezvoltarea PCR. Studiind asta pentru o lucrare ştiinţifică am constatat că în paralel cu desfiinţarea marilor ziare după venirea la putere a PCR a fost un proces de creştere a ziarelor mai mici, ziare locale. Ajunseseră ca să fie un număr record de ziarişti în România. Radu Moraru: Ce spune aici, în aprilie ’84 ofiţerul Stana Creţea şi şeful său, Vasile Măirean, se lăudau cu depăşirea cu 26% a planului de recrutări din rândul ziariştilor. Victor Roncea: Tare! Imaginaţi-vă câţi mai sunt acum în presă… Răzvan Mihai Vintilescu: Da, pentru că ziariştii aveau acces oriunde. Aveau acces la o groază de informaţii, dacă plecau afară. Deci lucrurile astea se leagă. Victor Roncea: Ca şi azi… Radu Moraru: Dar din aceste note reies două lucruri importante sau unul cel mai important, că în presa de atunci sau după, existau nu doar ziarişti simpli, ci colaboratori cu Securitatea, din care unii turnau, dar erau şi ziarişti agenţi ai unor puteri străine. Care? Ruşi? Victor Roncea: În primul rând cele din blocul sovietic. Era foarte greu ca un ziarist de la Scânteia să aibă legături cu CIA. În schimb, cu ţările sovietice – Ungaria, Bulgaria, Germania şi cu URSS – erau mult mai multe probabilităţi. Radu Moraru: Unul dintre cei ulterior dezvăluiţi a fost Dumitru Tinu, dezvăluit de Emil Constantinescu, preşedintele României susţinând că l-a văzut pe lista lui Severin. Răzvan Mihai Vintilescu: Însă să nu uităm că Securitatea avea şi o anumită psihoză când venea vorba de agenturile străine, de spioni din România şi uneori se mai şi exagerau lucrurile. De exemplu, în cazul Europei Libere, în dosarul Meliţa şi Eterul, în cartea lui Mihai Pelin se găsesc o groază de exemple în care ofiţeri de Securitate pur şi simplu plecând de la o firimitură de informaţie o exagerau atât de mult că în momentul în care ea ajungea în centrală respectivul de care se relata era agent străin. Radu Moraru: Ştiu, dar tu ai spus că un adevărat dosar nu are o filă, nu are două, ci arată aşa. Şi practic de un biet judecător erau toate aceste informaţii… nu ar trebui să fie despre şefi de ziare? Răzvan Mihai Vintilescu: Asta am spus şi eu. Sunt cazuri în care ni se prezintă uite ăsta a fost dosarul şi ni se pun în braţe 3 file. Un dosar trebuie să conţină angajamentul, referatul de recrutare, cum a decurs recrutarea, o groază de lucruri, pe lângă note şi rapoarte pe care ei erau obligaţi să le facă la timp. Radu Moraru: Asta spun. La CNSAS dacă nu sunt nişte dosare înseamnă că anumiţi oameni care ar trebui să aibă dosare, mă refer la şefi de ziare, şi Ion Cristoiu a fost şef de ziare. Ar fi trebuit să aibă dosar de Securitate, dovadă şi ce am scos din Cartea Albă. Victor Roncea: Da. Şi dânsul a spus că are câteva file din dosare. Radu Moraru: Asta mi se pare o dezvăluire. Bun. Mergem mai departe, dacă nu are dosar aici, că sunt persoane celebre care nu au, Ion Iliescu e un exemplu. Unde poate să fie dosarul sau de ce nu e la CNSAS? Victor Roncea: Ion Iliescu, Măgureanu a recunoscut că i-a fost ars dosarul. Radu Moraru: Dar Măgureanu ştia de arderea dosarului lui Ion Iliescu? Victor Roncea: Da, a certificat într-o emisiune, la care am participat. Răzvan Mihai Vintilescu: Anul ăsta am avut şi dovada. Noua lege a CNSAS a adus un mare avantaj, dosarul care pleacă la tribunal devine act public, îl poţi consulta. Tot aşa consultându-se dosarul unui înalt prelat s-a constatat că într-un înscris din acel dosar era menţionat faptul că o parte din actele de acolo au fost arse după 1990. Victor Roncea: Bine, părerea mea este că Ion Iliescu şi-a ars dosarul într-un cămin de la Cotroceni. Radu Moraru: Dar dacă sunt unii care astăzi sunt sub acoperire, ei nu pot avea dosarul la CNSAS. Victor Roncea: Nu. Sunt de importanţă naţională şi sunt la serviciile unde activează. Răzvan Mihai Vintilescu: CNSAS are ce a primit. Radu Moraru: În ce variantă nu ai dosar la CNSAS? Victor Roncea: Poţi să fii acoperit, poţi să fii fantomă. Radu Moraru: Ce înseamnă asta? Victor Roncea: E un termen care priveşte persoanele cu identitate complet falsă. Şi-au lăsat familiile în România, au fost trimişi în Occident. Unii s-au întors, alţii nu. Răzvan Mihai Vintilescu: Erau ofiţeri sub acoperire. Este o întreagă literatură pe acest domeniu scrisă de ofiţeri din serviciile secrete, pentru că nu au dat nume, dar erau ca să spunem vârful ierarhiei în ceea ce însemna spionajul. Plecai, aveai o altă identitate, nu ştia nimeni decât ofiţerul tău de legătură ştia cine eşti. Victor Roncea: Sau în unele cazuri ştia comandantul, cum a fost cazul Pacepa care a plecat cu o listă de astfel de ofiţeri care îşi făceau datoria faţă de ţară şi care au fost puşi în situaţii groteşti, inclusiv de crimă. Radu Moraru: Spuneai înainte de publicitate că mai e o variantă ca anumiţi oameni să nu apară la CNSAS pentru că ai spus că Direcţia Anti-KGB nu a predat fondul respectiv. Victor Roncea: Nu e foarte clar dacă dosarele din cadrul arhivei unităţii au ajuns la CNSAS… Radu Moraru: Asta era Direcţia Anti-KGB. Victor Roncea: Era numită aşa generic. De fapt ea urmărea agenţii din lagărul socialist: Ungaria, RDG, Bulgaria. Radu Moraru: A fost desfiinţată în primele zile ale revoluţiei. Victor Roncea: Bine, toată Securitatea a fost desfiinţată şi trecută la Armată, unde generalul Militaru ar fi vrut să execute toate capetele Securităţii. Radu Moraru: General dovedit agent GRU. Ce s-a întâmplat cu această arhivă? Victor Roncea: Nu se ştie dacă a ajuns sau nu la CNSAS. Eu mă îndoiesc că a ajuns. Radu Moraru: În ce sens? CNSAS nu confirmă? Victor Roncea: Dacă a ajuns însă, este o problemă care priveşte inclusiv un actual membru CNSAS. E vorba de executorul lui Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu. Mircea Dinescu a fost urmărit de această unitate. Eu deţin o înregistrare cu ofiţerii care s-au ocupat de cazul Mircea Dinescu. Au continuat ulterior activitatea în noile structuri. Radu Moraru: Deci Mircea Dinescu ar fi interesat să caute acest dosar. Victor Roncea: Şi se spune foarte clar că Mircea Dinescu, în zilele premergătoare revoluţiei, loviturii de stat, a întreprins o vizită monitorizată în ţările baltice, de unde a plecat încercând să îşi acopere urmele în Crimeea, unde a primit un instructaj din partea KGB despre ce urma să se întâmple în România. Radu Moraru: Dar asta cine spune? Victor Roncea: Ofiţerii care s-au ocupat de caz. Radu Moraru: Dar de ce ar fi credibili? Victor Roncea: Pentru că nu au de ce să mintă din moment ce se poate verifica ce spun ei în aceste dosare. Radu Moraru: De asta spui că nu sunt dosarele? Victor Roncea: Persoanele care sunt în continuare protejate, sunt în serviciu, şi servesc puterile care s-au succedat, regimul Iliescu – Constantinescu – Traian Băsescu. De aceea nu sunt încă deconspirate. Radu Moraru: Hai să mai vedem un scurt material. Da. Ne-am dus la Dorin Tudoran şi am văzut că Dorin Tudoran face şi el nişte afirmaţii aşa, chiar în „Ziua” unele din ele, şi aici e interesant. Meciul e foarte interesant între intelectualii României dinainte de 1989. „Ar fi amuzat ca în desecretizatul meu dosar domnul Ion Cristoiu să dea peste dovezi în legătură cu rolul jucat chiar de Ion Cristoiu în hăituirea dizidentului Dorin Tudoran. Şi pentru asta nu are nevoie de dosarul meu, ci numai de puţină memorie”, spune Dorin Tudoran. Deci domnul Ion Cristoiu spunea, vrem dosarele dizidenţilor. Victor Roncea spune şi îl aprob: dosarele ziariştilor. Dar de ce am citit de Dorin Tudoran, pentru că era în această perioadă? Victor Roncea: E vorba de răfuielile dintre ei, care datează de atunci, din anii ’80. Radu Moraru: Domnul Corneliu Vadim Tudor vrea să facă nişte precizări şi îi rog pe colegii mei să îl sune. Ce vreau să vă mai spun ca fapt divers, se vorbea la un moment dat, spunea şi Corneliu Vadim Tudor şi voi cum se ardeau nişte dosare, iar Virgil Măgureanu la vremea respectivă a fost acuzat de foarte mulţi că făcea trafic de dosare. Ca o notă de culoare, dar nu are nicio relevanţă din punct de vedere al acuzaţiilor care sunt, Virgil Măgureanu, care era monitorizat de Anti-KGB la rândul său din 1985, după… E foarte important că Virgil Măgureanu, deşi nu a recunoscut într-o primă fază, el din 1965 a fost colaborator al Securităţii. Victor Roncea: Şi ulterior ofiţer acoperit la Ştefan Gheorghiu. Radu Moraru: După Virgil Măgureanu stătea deasupra lui Ion Cristoiu. În acelaşi bloc, pe aceeaşi scară. Şi îl inunda pe Ion Cristoiu. Victor Roncea: Şi ca să vă mai fac acum o dezvăluire, de culoare: astăzi Ion Cristoiu stă în acelaşi imobil tot cu un şef al unui serviciu secret. Radu Moraru: E posibil ca monitorizându-l pe Virgil Măgureanu, atât de aproape, tot din surse, pentru că ei erau vecini, Măgureanu îl vizita pe Ion Cristoiu… Pentru că îl inunda, se mai întâlnea. Sunt şi nişte martori care spun, eram în casă la Ion Cristoiu şi venea Virgil Măgureanu. Deci dacă Măgureanu era monitorizat de Anti-KGB după ’85 e posibil ca şi Ion Cristoiu fiind vizitat de Măgureanu să fi intrat în interiorul acestei divizii KGB, de unde şi obiectivul de care se vorbea, obiectivul Coroiu. Bună seara, domnule preşedinte. Corneliu Vadim Tudor: Bună seara pentru voi, nu pentru mine, pentru că suntem în campanie şi îmi aduceţi prejudicii serioase. Toţi trei m-aţi criticat de mi-au mers fulgii, de parcă eu sunt de vină că m-a turnat la Securitate Ion Cristoiu. Radu Moraru: Eu nu v-am criticat. Corneliu Vadim Tudor: Eu ştiu să urmăresc emisiuni de televiziune. Victor Roncea: Aş fi vrut să vă spun de ce v-am criticat. Corneliu Vadim Tudor: Dacă nu mă lăsaţi să vorbesc ne luăm la revedere. Deci voi eraţi tineri, nu aţi trăit epoca aia. Eu nu l-am acuzat pe Ion Cristoiu că dădea informări despre mine şi mentorul meu literar Eugen Barbu. Eu îl acuz pentru ce face acum. Acum s-a pus cu arme în slujba lui Măgureanu, un om care a participat la Crăciunul sângeros din decembrie ’89. A luat bani grei de la Virgil Măgureanu să atace adversarii lui Virgil Măgureanu. Nu uitaţi când eu am intrat în posesia dosarului de căpitan de Securitate al lui Virgil Măgureanu, ca dovadă că am surse de primă mărime. Cine făcea atunci rost de dosarul directorului SRI? Am făcut eu rost. Nu l-am publicat că aş fi încălcat legea, dar am dat numai indicativul în România Mare. El l-a văzut, l-a recunoscut, s-a speriat, i-a dat telefon prietenului său, Ion Cristoiu, ca să vedeţi ce complicităţi sunt şi calcă pe cadavre de oameni nevinovaţi, dar cu mine şi-au găsit naşul. Şi atunci l-a publicat în Evenimentul Zilei . Radu Moraru: Ei au fost vecini şi eu cred că orice ziar pe vremea aceea ar fi dorit să publice dosarul lui Virgil Măgureanu. Era o bombă de presă şi eu eram acolo şi ţin minte că s-a făcut mare vâlvă în momentul în care… Corneliu Vadim Tudor: Dar de ce nu s-a dus la „Adevărul” lui Dumitru Tinu, care avea o mai mare credibilitate? Uite, Victor Roncea, care e un bun scormonitor, care a spus în direct că l-am dezamăgit… Însuşi Ion Cristoiu a mărturisit acum 4-5 ani că în anii 1960 când era elev scria la postul de radio Vorbeşte Moscova. Mai ţineţi minte? Păi automat a intrat în vizorul Securităţii anti-KGB. Eu nu am probe, dar acum dând filmul înapoi şi văzând complicitatea cu un agent dovedit al KGB, care a fost Virgil Măgureanu, acum încep să cred că au fost antecedente ceva mai vechi. Radu Moraru: Deci aveţi probe pentru tot ce aţi spus? Corneliu Vadim Tudor: Când am venit la voi la emisiune eu nu am adus hârtia respectivă. O am de câţiva ani şi o am din câteva copii, tânărul de la „Cotidianul”, m-a sunat astăzi şi mi-a zis că e cu â. Dar aşa se dădea. Dar dacă ai filmat emisiunea trebuia să vezi că sunt Arhivele fostei Securităţi, este ceva scris după ’90. Pentru că eu nu mint când vă spun că am mii şi mii de documente. Am peste 30 de mii de volume, sunt scriitor. În dosarul de artă, presă, cultură în el sunt cele două note în care Ion Cristoiu e sursa tovarăşei Stana Creţea şi noua notă nu am găsit-o, dar îmi fac ambiţia şi o voi căuta şi o voi preda presei. Şi ca reacţie la obrăznicia postului Antena 3, că în seara asta apare pupăza din tei şi spune, a? S-a dovedit că este un fals. Domne, dar ăla e chiar un pui de securist acolo? Ce interes aveam eu să produc falsuri? Radu Moraru: Nu spun asta. Răzvan Mihai Vintilescu: Domnule senator… Corneliu Vadim Tudor: Imediat. Deci documentul este autentic. Ţin minte că am trimis maşina să îl ia de acasă. Îi spun lui Victor Roncea că şi scrisorile lui Pleşu către Nicolae Ceauşescu tot eu le-am publicat. Plus cererile lui de a intra în PCR. De ce ar fi alea autentice şi astea nu? Radu Moraru: Dar nu e o probă irefutabilă. Nu e o ştampilă! Corneliu Vadim Tudor: Cuvântul ăsta irefutabilă să i-l spui Romaniţei Iovan, tinere Radu Moraru. Asa ca sa dovedim ca mai avem umor… Radu Moraru: Răzvan Mihai Vintilescu vrea să vă întrebe ceva. Corneliu Vadim Tudor: Numai puţin. Pentru că dacă Traian Băsescu a făcut un lucru bun de când e preşedinte e că a desfiinţat instituţia aia bugetivoră. Aproape toţi au fost securişti. Problema este să nu îşi ascundă biografia şi să vedem ce facem cu aceşti străini care mişună în presă şi politica românească. Agenţii Mosad, CIA, agenţii PSD… Răzvan Mihai Vintilescu: Domnule senator, era foarte simplu ca dumneavoastră să mergeţi la CNSAS să obţineţi o foto copie. Corneliu Vadim Tudor: Nu mă duc eu la CNSAS. Răzvan Mihai Vintilescu: Aseară, dumneavoastră aţi spus că aveţi acest document de la CNSAS. Corneliu Vadim Tudor: Sigur, dar de unde? Răzvan Mihai Vintilescu: Bun, şi CNSAS lucrează cu fotocopii xerox. Se vede nota în original cum arăta. Puteaţi face asta. Corneliu Vadim Tudor: Am şi aşa ceva. Domnule, dumneata lucrezi la cotidianul lui Sorin Ovidiu Vântu. De ce nu ceri dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu? Radu Moraru: Domnule preşedinte… Corneliu Vadim Tudor: Domnule Radu Moraru, lasă-mă să răspund. Nu sunt dator să spun pe ce filieră mi s-au făcut mie copiile astea. Ce sunt ei? Eu le am prin mijloace specifice şi e important că se confirmă şi în Cartea Albă că acest Coroiu e Cristoiu. Radu Moraru: Dar era obiectiv. Corneliu Vadim Tudor: Era subiectiv, obiectiv şi sursă. Directorul SRI a scos dosarul meu de urmărire de 19 volume, l-au studiat cu lupa şi nu au găsit nimic decât faptul că aveam tehnică de imprimat acasă, că eram urmărit pe stradă de când eram student. Acum pentru o hârtiuţă care se referă la Ion Cristoiu se face un caz naţional şi toată lumea îl apără pe Ion Cristoiu, aoleu! Am dat în omul mogulului de presă Dan Voiculescu. O să termin cu aceşti impostori care prea au dus-o bine în toate regimurile şi prea şi-au bătut joc de oameni. Eu nu am avut nimic cu Ion Cristoiu, dar îmi spune astăzi pe blog „al turna pe Vadim e ca şi cum l-aş fi turnat pe Iulian Vlad”. Chiar aşa, domnule? Adică ce am fost eu? General, şeful Securităţii? Da, vă ascult. Victor Roncea: Domnule senator, dezamăgirea mea consta în faptul că şi dumneavoastră aţi fost victima unui dosar fabricat care a apărut în presă ca fiind original şi ulterior aţi demonstrat că nu era. Corneliu Vadim Tudor: Angajamentul a apărut falsificat în ziarul în care lucrezi dumneata acum. Victor Roncea: Da, nu neg asta. Doream să spun că poate aşa e şi acum, in acest caz. Corneliu Vadim Tudor: Deci ascultă-mă: proba e memoria mea. Discuţiile astea eu le-am purtat în birou cu el, cu Ion Cristoiu. Am o memorie de elefant şi nu am niciun interes să mint, ca dovadă că nu am vorbit până acum şi nu aş fi vrut să vorbesc, dar prea s-au obrăznicit ăia la Antena 3 şi el tace şi consimte. Radu Moraru: Mulţumesc pentru precizări, o seară bună. Aici e greu să producem probe. De fapt e memoria lui Corneliu Vadim Tudor despre care ştim cu toţii că funcţionează foarte bine şi dezminţirea lui Ion Cristoiu. Victor Roncea: Da. Aici trebuie să fie activ rolul CNSAS, care a fost creat ca o instituţie care producea la un moment dat decizii. Radu Moraru: Păi asta e bombă: că Virgil Măgureanu filat de anti-KGB rău de tot după ’85 este exilat în ’88, unde? Victor Roncea: La Focşani. Radu Moraru: Asta înseamnă că în ’87, când Cartea Albă a Securităţii îl transmitea pe Ion Cristoiu obiectiv, ce arată, data e foarte importantă, arată că obiectivul Coroiu, Ion Cristoiu era filat cel puţin de Direcţia Anti-KGB. Şi aici sunt variante. Dosarul de Anti-KGB sau dosarele de la mai mulţi oameni există şi ele sunt undeva şi pe unii poţi să îi şantajezi. Eu nu spun de Ion Cristoiu aici. Sau anumite dosare au fost distruse şi aici eu cred că e interesul şi al lui Ion Cristoiu şi al multor altora să vadă unde sunt. Pentru că dacă a fost distrus de către Virgil Măgureanu, întrebarea este de ce? Victor Roncea: Pentru că agenturile, reţeaua KGB, GRU a fost protejată după ’89. Istoricul Larry Wats, care e un colaborator al CIA, scrie acum o carte despre rolul KGB în România anilor lui Ceauşescu. El demonstrează că la ora căderii lui Ceauşescu, KGB era cel mai mare duşman al Securităţii, nu CIA. Acest sistem, care la ora aceea era cel mai puternic în România – reţeaua KGB şi GRU – a funcţionat, evident după, pentru că a fost vorba de o lovitură de stat în care vârfurile acesteia erau membrii acestei reţele. Radu Moraru: Dar Virgil Măgureanu în ce poziţie îl plasăm, că unii îl fac KGB-ist, alţii spun că a fost floricică. Victor Roncea: El a fost ales de Ion Iliescu să conducă SRI. Radu Moraru: Asta ştim, dar mai ştim că în ’92 Virgil Măgureanu s-a rupt de Ion Iliescu. Răzvan Mihai Vintilescu: La nivel de folclor se pot spune foarte multe. Mereu doar cu bucăţele de informaţie nu se poate face un adevăr. Pentru a face din aceste deconspirări… Radu Moraru: Nu, dar Virgil Măgureanu era la Ştefan Gheorghiu. În 1985 începe să fie filat de Direcţia Anti-KGB. Direcţia asta nu era dusă cu capul, putea să confunde personaje că nu avea de ce să îl urmărească pe Virgil Măgureanu Anti-KGB, dacă nu îl bănuiau de apropiere de KGB. Victor Roncea: În decembrie ’89, Arhiva Securităţii – care era în acest bloc în care suntem şi noi, practic pe cealalta parte, unde la parter e acum Humanitas şi pe unde în anii ’90 intra Virgil Măgureanu ca să ajungă la birou -, arhivele din această clădire au plecat în ’89 la Moscova, copiate integral. Ea ara informatizata, în calculatoare. O parte din acea arhivă însă a ajuns şi peste Ocean şi e acum cercetată de Larry Wats. Deci eu aştept să aflu aceste dezvăluiri din arhivele CIA, care cred ca sunt mai complete decât ce se găseşte acum la CNSAS. Radu Moraru: Dar sa le credem pe alea de la CIA? Victor Roncea: Da! Răzvan Mihai Vintilescu: Părerea mea este că trebuie să credem ceea ce este document. În lipsa documentelor e foarte uşor să punem verdicte. Radu Moraru: Dar dacă se fac documente? Că până la urmă orice act poate fi făcut! Răzvan Mihai Vintilescu: Aici intervine rolul unor istorici sau al unor cercetători care îşi fac treaba ca lumea. Ei în momentul în care folosesc documente probează şi veridicitatea lor. Nu cred că un om care a lucrat în domeniul cercetării ştiinţifice asupra regimurilor comuniste poate fi dus uşor de nas de nişte fişe sau de nişte dosare. Ar sesiza din start dacă sunt autentice sau nu. Victor Roncea: Problema e dacă în dosar sunt toate fişele, pentru că avem cazul Mona Muscă unde sunt doar câteva. Radu Moraru: Dar cine spunea „Cotidianul” a demascat? Răzvan Mihai Vintilescu: În urma ştirii de astăzi de dimineaţă ca urmare a emisiunii tale de ieri, care a apărut şi în „Cotidianul”, noi am făcut un articol şi l-am publicat pe net de dimineaţă că acel document pe care Corneliu Vadim Tudor l-a arătat, eu l-am sunat înainte şi l-a arătat, domnule era original şi a spus: e o copie de la CNSAS. Şi când i-am explicat acele greşeli… Radu Moraru: Ştiu, dar aţi văzut ce a spus Corneliu Vadim Tudor. Că el nu vrea să spună de unde îi parvin. Răzvan Mihai Vintilescu: Păi atunci înseamnă că el îşi asumă ca oamenii să se întrebe, pe bună dreptate, “domne’, poate nu e adevărat”. Dacă el vine cu copia notei-raport pe care, încă o dată, dacă e din dosarul Artă, cultură, orice cercetător acreditat acolo, şi sunt foarte mulţi care le pot obţine. Radu Moraru: Dar se poate verifica, cercetători, dosarul e cunoscut. Răzvan Mihai Vintilescu: Se poate găsi imediat această… Radu Moraru: Ştiu, dar aici a venit cu acuzaţia dură. E în mintea mea. Eu ţin minte discuţiile pe care le-am avut şi ţin minte persoanele cu care am discutat. Aici nu mai poţi să înaintezi. Aici e memoria lui Corneliu Vadim Tudor şi sursele lui. Bănuiala mea, am verificat, am întrebat. Genul ăsta de hârtii se scoteau de la SRI mai pe vremuri, înainte. CNSAS nu a avut foarte multe dosare decât după 2005. Deci înainte de 2005-2006 se scoteau de la SRI genul ăsta de hârtii. Răzvan Mihai Vintilescu: Să nu uităm, CNSAS lucrează cu ceea ce i se dă. Deci nu poate lucra cu chestii pe care nu le are. Radu Moraru: Deci CNSAS până la urmă că eşti sau că nu eşti, nu e atât de relevant, mai ales atunci când spune că nu eşti colaborator. Răzvan Mihai Vintilescu: E în măsura a ceea ce a primit. Vorbeam de dosarele care se află la SIE. N. C. Munteanu a primit că la SIE nu e nicio informaţie cu privire la el. Însă în dosarul lui de la CNSAS se află o filă unde se precizează că un anume raport despre ceea ce făcea el la Europa Liberă a fost înaintat la predecesorul SIE din vremea respectivă. Victor Roncea:Dar se poate ca dezvăluirea acelui raport să nu fie în favoarea lui N.C. Munteanu. Radu Moraru: Până la urmă bomba din această seară pe care eu mi-o asum e una dedusă din toate informaţii publice. Dacă Virgil Măgureanu stătea deasupra lui Ion Cristoiu la momentul 1987 şi îl inunda şi îl vizita, intra în casa lui, Virgil Măgureanu era urmărit de divizia Anti-KGB şi din moment ce schimba 3 vorbe cu Ion Cristoiu, automat Ion Cristoiu, care ne apare ca obiectivul Coroiu, este Anti-KGB. Asta mi se pare o dezvăluire bombă, ceea ce înseamnă că exista Coroiu şi că e obiectiv KGB. Victor Roncea: CNSAS ar trebui să îşi facă datoria şi mâine să infirme sau să confirme afirmaţiile făcute şi de domnul senator şi de noi aici în cazul Ion Cristoiu. Dacă mai e cazul să existe acest CNSAS. Radu Moraru: Sau ar trebui să spună, fraţilor, uitaţi dosarul. Pentru că dacă un amărât de judecător are nu un singur dosar, ci mai multe, obligatoriu ori este dosar despre cineva – şi în cazul lui Ion Cristoiu trebuiau să fie -, ori dacă nu, au fost distruse. Răzvan Mihai Vintilescu: CNSAS mi-a confirmat astăzi că verificările pentru Ion Cristoiu încă sunt în desfăşurare ca urmare a iniţiativei Civic Media şi că nu s-a ajuns la sfârşit. Nu s-a terminat. Victor Roncea: Dar când am lansat-o acum doi ani s-a spus că nu e momentul potrivit, că de ce nu ne ocupăm de politicieni? Între timp, CNSAS a ajuns să se ocupe de preoţi. Care sunt la o literă a prioritatilor ulterioară ziariştilor. Acum ne apropiem de alte alegeri. Cât trebuie să mai aşteptăm? În vremea aceea au ieşit toţi din societatea civilă asta, centralizata, Alina Mungiu, etc, ca este împiedicată activitatea CNSAS. Bine, nu credeti ca era cazul să iasă dosarele astea până acum, pentru clarificare? Radu Moraru: Pe mine mă uimeşte că aceşti oameni… Ion Cristoiu de astăzi are o temă. Eu i-am făcut dezvăluirea, obiectivul Coroiu este obiectiv al Anti-KGB. Deci eraţi filat, domnule Ion Cristoiu, în ’87 de Divizia Anti-KGB. Asta înseamnă că automat aveţi dosar de bănuit de către Securitatea română şi această divizie că aţi fi lucrat pentru KGB. E o chestie simplă pe care trebuie să o urmăriţi, unde e dosarul. Trebuie să ştim cine sunt aceşti oameni. Nu trebuie să îi condamnăm, dar e important să ştim unde au jucat, în ce echipă? Că mulţi dintre ei sunt şi astăzi mentori pentru generaţii. Victor Roncea: Mai este o problemă legat de această ordonanţă care a înlocuit Legea CNSAS şi care cred eu că este cvasiilegală şi împotriva intereselor naţionale. De ce? Pentru că în legea precedentă se specifica că obiectul CNSAS este deconspirarea agenţilor Securităţii ca poliţie politică şi a altor agenţi străini. Ei bine, această parte a doua a frazei a dispărut în noua ordonanţă făcută de onor Marius Oprea, care chipurile deconspiră şi investighează. În noua ordonanţă nu mai avem parte de agenţi străini. Aceasta a dus la o tâmpenie – pot sa-i spun asa – în ordonanţa care priveşte legea electorală şi prin care onor candidaţii trebuie să dea cu subsemnatul dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. Ce ne facem, că anul acesta avem candidaţi din Republica Moldova care nu aveau cum să colaboreze cu Securitatea, ci cu KGB sau cu GRU. Radu Moraru: Interesant. Mai fac o dezvăluire legată de Virgil Măgureanu. Deci nu doar că îl urmărea Divizia Anti-KGB, divizie desfiinţată de un agent GRU Militaru, imediat in decembrie 1989… Dar Victor Ciorbea, prim-ministru al României, într-un moment în care îşi făcea un fel de memorii, spune ziariştilor că cel care a venit să îi spună „mai las-o moale cu dekaghebizarea” a fost…
Victor Roncea: Emil Constantinescu?
Radu Moraru: … Virgil Măgureanu! Declaraţie publică a unui om care a fost premier al României. Bomba mi se pare că Ion Cristoiu, unul dintre cei mai mari ziarişti din România, e clar că a fost urmărit de Divizia Anti-KGB. Răzvan Mihai Vintilescu: Probabil şi ceilalţi colegi de bloc erau urmăriţi. Radu Moraru: Păi nu ştiu dacă îi inunda pe toţi. Dar astăzi putem şti deasupra cui stă Ion Cristoiu? Victor Roncea: Dânsul trebuie să vă spună, oricum nu e unul care se ocupă neaparat de ziarişti, dar centralizează informaţii electronice. Radu Moraru: Interesant. Colegii mei vă mai pregătesc ceva, că din nou sunt voci care spun că nu ar fi chiar aşa, încă o dată spun, GfK dă toate cifrele de audienţă şi nu mi-aş permite să afişez măgării. Acestea sunt cifrele, audienţele exacte. La mare distanţă de alţii care se pretind a fi un fel de guru, de eminenţe din presă şi îmi pare foarte rău că domnul Ion Cristoiu e târât în asta. Şi nu am informaţiile pe care le are altcineva ca să spun despre Pleşu şi despre alţii, doar pot să le reproşez că nu au făcut suficient ca ei să fie primii luptători pentru limpezirea şi ieşirea la lumină. Vă mulţumesc şi vă propun o ediţie mai relaxată!
MONITORING MEDIA B1 TV, Naşul – Ora: 20:00 – 22.00
PS: Colegul de la Cotidianul ar trebui sa nu mai umble cu dezinformarile: N.C. Munteanu a fost informator al Securitatii. Detin inclusiv declaratii ale colegilor sai de la Europa Libera. Cica era santajat cu homosexualitatea lui!
Parerea mea este ca tovarasii care continua misiunea gastii kominterniste ar trebui sa o lase mai moale cu “eroii” de la Europa Libera. Cel putin o jumatate dintre ei erau turnatori si agenti ai Securitatii!
Istoricul american Larry Watts ofera cititorilor nostri de aceasta data o analiza asupra rolului jucat in Romania de Comintern – a III a Internationala Comunista creata de URSS pentru “exportul revolutiei”. De fapt Cominternul nu a fost altceva decat o retea globala de spionaj, folosita ca atare de bolsevicii de la Moscova. Romania a devenit una din tintele principale ale Cominternului, trebuind pedepsita pentru zdrobirea regimului bolsevic din Ungaria al lui Bela Kuhn. Tot Cominternul a constituit o prima alianta intre fortele maghiare si ruse care au lansat teoria “Romaniei imperialiste” care trebuia dezmembrata cu orice pret. Romanii erau reprezentati in Comintern de bulgarul Rakovski – iar dupa constituirea Partidului Comunist Roman acesta a fost condus exclusiv de ne-romani. (…) Cominternul – agentie de spionaj Mai important, Cominternul constituia sediul unei retele clandestine internationale de agenti, care operau impotriva guvernelor din statele lor de origine, in serviciul “revolutiei mondiale” care, prin “centralizarea democratica”, devenise sinonima cu Moscova. Sarcinile principale ale Cominternului erau finantarea acoperita, propaganda alba si neagra si spionajul direct, toate acestea in scopul construirii unei retele de partide comuniste necesare pentru doborarea “revolutionara” a adversarilor. Operativii Cominternului nu au avut prea multe probleme in realizarea transferului de la conspiratia politica acoperita, la munca de informatii oficiala. Ei erau deja, in principal, agenti de informatii, care operau pentru o putere straina si foloseau metodele invatate la Moscova: nume false, documente false, legende, comunicari criptate, casute postale oarbe, finantari acoperite, construirea de retele si contrafilajul. Tentativele de a-i exonera pe Cominternisti de a fi fost agenti sovietici, facand deosebirea intre acestia si ofiterii de informatii sovietici, nu tine cont de aceasta realitate fundamentala. De exemplu, viitorul conducator maghiar Imre Nagy a fost cominternist si agent NKVD, cu toate ca s-au facut incercari de negare a ambelor afilieri. Eforturi similare au fost facute referitor la Valter Roman, Silviu Brucan si Leon Tismaneanu, ultimul fiind unul dintre primii doi cei mai bine platiti agenti sovietici din 1945. Toti cominternistii trimisi peste hotare erau agenti sovietici. Nu existau granite fixe intre munca de partid si cea de spionaj sau intre diversele servicii ale tinerei comunitati de informatii sovietice, iar cominternistii treceau constant de la o activitate sau organizatie la alta. Continuarea la Cominternul impotriva Romaniei
In 1924, cand Moscova a anuntat crearea Republicii Socialiste Sovietice Autonome a Moldovei – “baza Romaniei sovietice” – care in cele din urma “va elibera fratii care gemeau sub jugul oligarhiei”, centrele sovietice de informatii din Odesa si Tiraspol au condus o “revolta”, cu centrul in orasul basarabean Tatar Bunar, care a fost rapid inabusita de Siguranta si de militarii romani. Müntzenberg si Gibarti au montat apoi o campanie “umanitara” internationala, impotriva autoritatilor romane pentru eliberarea “taranilor si muncitorilor nevinovati” adusi in fata tribunalului. Intelectualii Romain Rolland si Henri Barbusse au fost foarte usor de inrolat in aceasta campanie, din moment ce colegul lor, secretar la asociatia Amsterdam-Peyler, Alex Kellerman (Sandor Nogradi) era tot agent OMS. Gibarti si seful lui au activat apoi in SUA, creand nenumarate organizatii umanitare, producand filme la Hollywood si adunand semnaturi ale senatorilor si congresmanilor SUA pe petitiile lor. J.Peters (Joszef Peter), veteran al Armatei Rosii maghiare, a condus Departamentul pentru Minoritati Nationale al Partidului Comunist din Statele Unite ale Americii (CPUSA) inainte sa devina seful “aparatului secret” ilegal al CPUSA, intre 1929 si iunie 1938. Confirmat in functie de ofiterul de legatura al Cominternului din SUA, John Pepper (fostul comandant in Armata Rosie maghiara, Joszef Pogany), el a lucrat in principal pentru spionajul Cominternului si, deci, cu GRU si NKVD INO. Penetrand Departamentul de Stat al SUA, serviciile armate, Departamentul de Interne etc., Peters a creat reteaua de spioni care ii includea pe Whittaker Chambers si Alger Hiss si a pus bazele masivei infiltrari a primei agentii de spionaj americane: Biroul pentru Servicii Strategice (Office of Strategic Services – OSS) din perioada razboiului. Penetrarea extensiva a sectiilor balcanica si maghiara din departamentul de analiza si cercetare al OSS, au permis Moscovei nu numai sa capete o imagine interna inestimabila asupra perceptiilor si intentiilor SUA, dar sa si influenteze analizele intr-o directie favorabila. Continuarea la Asalt asupra Romaniei
In randurile ce urmeaza va prezentam o ampla analiza realizata de istoricul american Larry Watts asupra confruntarii dintre serviciile secrete sovietice si Securitatea de la Bucuresti. Incercarile Romaniei de a iesi de sub tutela Moscovei au fost sanctionate dur de sovietici prin declansarea unor ample operatiuni secrete care antrenau toate serviciile de informatii ale statelor satelite. Intertitlurile apartin redactiei. Studiul de fata face parte dintr-un volum ce urmeaza sa fie publicat in curand. (G.D.) Bunatatea sovietica In toiul revolutiei romane din 1989, autoritatile sovietice isi anuntau dorinta si intentia de a asigura o “asistenta” masiva statului “vecin prieten” si aliatului din Tratatul de la Varsovia. Moscova anunta ca Crucea Rosie sovietica trimisese la frontiera “aproximativ 60 de echipe mobile” de chirurgi si personal medical, multe dintre acestea trecusera deja granita in teritoriul romanesc si isi coordonau eforturile cu cele ale altor membriiai Pactului. De asemenea, liderii comunisti de la Budapesta anuntau ca “un grup de lucru din cadrul pactului de la Varsovia care este in contact permanent” urma sa se intalneasca la Moscova pentru a discuta situatia din Romania. Aceste declaratii de prietenie si preocupare binevoitoare se situau in totala contradictie cu unul dintre cele mai bine pazite secrete ale operatiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de la Varsovia si erau contrare uneia dintre cele mai surprinzatoare descoperiri din arhivele blocului sovietic din timpul Razboiului Rece. In perioada Revolutiei, Romania a fost tinta operatiunilor de dezinformare si timp de mai bine de doua decenii, tinta a “masurilor active”. Din 1962, Kremlinul a inceput sa trateze Romania ca pe un stat ostil, atunci cand Hrusciov a ordonat statelor membre “aflate in stransa cooperare” ” RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria si Polonia ” sa restrictioneze cooperarea in materie de spionaj cu aceasta. In 1963, aceasta animozitate a motivat o tentativa de asasinat impotriva conducatorului roman Gheorghe Gheorghiu Dej. Ministerul Securitatii de Stat al Germaniei de Est (STASI) avea motive independente pentru ostilitatea fata de Bucuresti, deoarece acesta refuzase sa recunoasca divizarea permanenta a Germaniei si incheiase un acord, negociat in secret, cu Germania de Vest, la sfarsitul anului 1963. Sovieticii exclud Securitatea Intre 1962-1964, Departamentul Securitatii Statului din Romania (DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformari, asistate de sovietici, ale serviciilor de informatii, prin care au fost introduse departamentele de dezinformare in RDG, Ungaria si Cehoslovacia (precum si in Bulgaria si Polonia, la scurt timp dupa aceea) si le-a modificat rolul din servicii satelit, in principal pasive, in operatiuni active. In 1965, DSS a fost din nou pierduta din vedere atunci cand Centrala KGB a introdus “relatiile operationale regulate si directe” dintre departamentele de dezinformare, excluzandu-l din operatiunile blocului de “masuri active” (propaganda, dezinformare si provocare). La mijlocul anului 1965, Romania a fost “brusc” eliminata cu totul din strategia de razboi a Pactului de la Varsovia.
Maresalul Ion Antonescu in noile documente din Arhivele germane A existat oare o aprobare a maresalului Antonescu privind deportarea evreilor la Auschwitz? de Tesu Solomovici Ca istoria nu e matematica si ca timpul se joaca cu intelesurile date unor evenimente ne-o demonstreaza din nou aparitia voluminoasei lucrari “Al III-lea Reich si Holocaustul din Romania (1940-1944). Documente din arhivele germane”, editata de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”. E vorba de o lucrare esentiala pentru cunoasterea in adancime a guvernarii antonesciene si, totodata, a evenimentelor tragice care au indoliat evreimea romana in anii razboiului. Cei doi istorici, Ottmar Trasca, (autorul selectiei, traducerii din limba germana si al notelor), si Dennis Deletant, (semnatarul studiului introductiv), considera ca refuzul maresalului de a permite Berlinului nazist deportarea evreimii-romane in lagarele de exterminare din Polonia si oprirea, in general, la 13 octombrie 1942, a oricaror deportari in Transnistria, ar fi o “pretinsa rezistenta” opusa de Ion Antonescu in fata cererilor repetate ale conducerii celui de-al III-lea Reich de aplicare a “Solutiei finale” pe teritoriul Romaniei. “Pretinsa rezistenta” Sintagma ” pretinsa rezistenta” starneste controverse. Deletant are multe explicatii pentru acest refuz al conducatorului statului de a permite lui Hitler ghetoizarea si, ulterior, deportarea populatiei evreiesti din Romania in lagarele mortii din Polonia, asa cum s-a intamplat in alte state aliate/satelite ale Germaniei naziste (de ex. Ungaria), dar refuza sa creada ca ar fi vorba de o autentica rezistenta a maresalului. Desi documentele existente si traduse acum in romaneste atesta aceasta “rezistenta” a maresalului, totusi ea nu e recunoscuta ca atare. Probabil pentru ca o asemenea interpretare ar da apa la moara, asa cum scrie Dennis Deletant, “perceptiei distorsionate cu privire la politica antisemita a regimului antonescian”. Nimic mai fals! Din nefericire, exista multi istorici care cred asa. Personal, nu am putut intelege niciodata de ce unele gesturi, hai sa le spunem “pro-evreiesti” ale maresalului, trebuie estompate, de parca adevarul despre natura antisemita a regimului antonescian ar avea de suferit din aceasta cauza. Si daca mi-e drag Platon, mai drag imi este adevarul, asa ca o voi spune apasat: maresalul Ion Antonescu a anulat, la 13 octombrie 1942, planul german de deportare a evreimii romane in lagarele de exterminare din Polonia, salvand astfel cele cateva sute de mii de evrei traitori in Muntenia, Moldova, Dobrogea, Banat si Transilvania de Sud. Continuarea la Dosare Ultrasecrete: Maresalul Ion Antonescu in noile documente din Arhivele germane Vezi si Evreii din Romania in timpul lui Antonescu: Larry Watts prezinta Raportul Filderman-Manuila Evreii in anii regimului Antonescu: Interviu cu academicianul Dinu C Giurescu Foto: Dennis Deletant si afacerista anticomunismului, fosta poeta comunista Ana Blandiana Vezi: Apel catre Liichele: DOVEZI ALE COLABORATIONISMULUI COMUNIST Al ANEI BLANDIANA
Un material interesant in “Curentul” de azi, pornind de la emisiunea Realitatea TV cu mine, Magureanu si Talpes starnita de ZIUA si studiul lui Larry Watts de pe site-ul CIA. Inteleg ca a aparut si un “caz Silinescu” care nu va ramane asa, doar o acuzatie-n vant. Mi se pare si normal. SRI si SIE au datoria sa lamureasca acest caz.
Articolul vine cu informatii noi si suculente despre Magureanu. Desi in emisiune se straduia sa se prezinte drept un pifan care a stat vreo sase luni prin Securitate, din “Curentul” aflam ca, de fapt, incepand cu 1965, Magureanu-Astalosz nu a mai iesit din Securitate. Conform articolul de mai jos, Magureanu a fost recrutat in Timisoara de un mare smecher evreu al Securitatii, Weber, iar dupa ce a fost angajat in DIE la Sinteze si s-a plictisit el a plecat prin transfer la Stefan Gheorghiu, la cererea lui Rautu.
Vad ca mi se face onoarea sa fiu comentat chiar de catre directorul publicatiei, Mihai Iacob, care imi atribuie si mie crearea unui caz: “Magureanu-KGB“, dupa clasicul “Iliescu-KGB” al sefului meu, Sorin Rosca Stanescu. Insa mister dairector ma ia si peste picior si in colimator, ca cica l-as fi menajat pe Talpes. Zice: “Revenind la Ioan Talpeş şi la prestaţia sa televizată, merită notificat un aspect legat de aberaţiile sale cu privire la GUAM, pe care jurnalistul de politică externă Victor Roncea nu le-a sancţionat“. Ce sa sanctionez? Eu mi-am spus foarte clar punctul de vedere (vezi trancriereaAICI » )! Subiectul era GUAM sau KGB? Mister Jacob mai bine si-ar vedea barna din ochiul lui, observata – ah, ce coincidenta! – tot de Larry Watts, intr-un alt studiu de-al sau: CONTROL AND OVERSIGHT OF SECURITY INTELLIGENCE IN ROMANIA. Se pare ca Watts are o predilectie pentru note de subsol explozive – adevarate mine! Pentru ca, vorbind de presa romana in acest studiu din 2003, pe cand era inca pe la Cotroceni, deci sub Talpes, Larry face urmatoarea afirmatie: “In the aftermath of the revolution, many former Securitate officers and their collaborators entered the press or actually acquired newspapers“; la care ofera si explicatia, in Nota 42: “The former category includes Curentul owner-editor Mihail Iacob while the latter category is broader, including both informers like Sorin Rosca Stanescu, the director of Ziua, and pre-1989 economic collaborators such as Jurnalul National owner Dan Voiculescu“. Hm, mi s-a parut mie ca e din categoria veteranilor… Directia a II-a, ceva?
Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş de Mihai Iacob O emisiune prezentată joi seara de către postul Realitatea TV a adus în lumina reflectoarelor două personaje de catacombă, Măgureanu şi Talpeş, reuniţi, în aparenţă, pentru a lămuri apartenenţa a cel puţin unuia dintre ei la reţeaua serviciilor secrete ruseşti – KGB. Emisiunea a fost una fără precedent, dacă avem în vedere modalitatea în care a fost realizată: deşi formula emisiunii se baza pe un dialog în direct, în realitate aceasta a fost înregistrată în cursul dimineţii. Mai mult, deşi emisiunea trebuia să dureze două ore, realizatoarea a fost informată – în timpul înregistrării emisiunii – că nu are la dispoziţie decât 50 de minute. Asta din cauză că cineva a supervizat derularea emisiunii, din regie, şi a hotărât, peste capul realizatoarei, că trebuie stopat dialogul din studio, după ce Măgureanu a început să dea semne vizibile că se află în dificultate în faţa jurnalistului Victor Roncea, cel de la care a pornit scandalul Măgureanu – KGB.În loc să dezvăluie noutăţi fierbinţi care să lămurească publicului românesc background-ul lui Virgil Măgureanu şi motivaţia urmăririi acestuia de către celebra unitate anti-KGB 0110 a Securităţii înainte de 1989, unul dintre invitaţi, Ioan Talpeş, a schimbat subiectul încercând să-l acuze de colaborare cu KGB pe fostul său cuscru, generalul Constantin Silinescu, ex-prim-adjunct al său la SIE. Talpeş a susţinut – bazându-se pe confirmarea tacită a lui Măgureanu – că SRI-ul ar fi documentat o întâlnire neraportată dintre generalul Silinescu şi un cadru al serviciilor moscovite. Astfel, întreaga emisiune, al cărei subiect anunţat era “Măgureanu – agent KGB?”, a devenit o diversiune televizată, în care atenţia a fost abătută asupra unui general din topul serviciilor româneşti (n.r. – care însă nu putea replica, fiind mort), în loc să se lămurească situaţia lui Măgureanu, prins în corzi de jurnalistul Victor Roncea. Ca atare, miza emisiunii a fost transferată într-o direcţie complet diferită, pe terenul alunecos al datelor controversate, iar cei mai apropiaţi oameni ai lui Iliescu – foste figuri-cheie ale SIE şi SRI, s-au dovedit încă o dată adevăraţi maeştri ai dezinformării. “Curajoşi”, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul “cârpei kaghebiste” Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională. Intrigaţi că au fost nevoiţi să asiste neputincioşi la execuţia publică a unei figuri de seamă a informaţiilor româneşti, regizată de doi foşti politruci, mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie şi ne-au solicitat să încercăm să restabilim adevărul despre patriotul general Constantin Silinescu şi să reamintim totodată câteva “amănunte” din biografiile celor doi servitori ai lui Ion Iliescu. Devotat ideii de adevăr, “Curentul” va prezenta astăzi radiografiile neromanţate ale lui Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş. Măgureanu, securist din 1965 Citeşte mai departe…
Avea dreptate regretatul Mihai Pelin: Trecutul nu se prescrie. Jurnalistii au datoria sa scoata adevarul la lumina. Aceasta am incercat si noi prezentand situatia legata de KGB si trecutul lui Virgil Magureanu, reliefata intr-un studiu al expertului Larry Watts despre reforma serviciilor secrete din Est, aflat pe site-ul CIA. Se pare insa ca, uneori, jurnalistii care vor adevarul sunt considerati din start drept “suspecti”. Suspectul Victor Roncea este prezent asta seara alaturi de Andreea Cretulescu pentru a incerca impreuna cu Ioan Talpes si Virgil Magureanu sa defineasca intensitatatea mai multor tonuri de gri din biografia fiecaruia si istoria recenta a Romaniei. Perioada cea mai intunecata ramane oricum cea a “evenimentelor din decembrie 1989”, asemanatoare intr-o masura cu invazia sovietica de acum 40 de ani din Cehoslovacia. Agentii sovietici au jucat un rol extrem de important in ambele operatiuni. Generalul Ion Stanescu poveste ce stie. Putin mai jos un scurt fragment video despre 1968-1989 si generalul Nicoale Militaru. Culmea, fostul sef al CSS l-a incadrat pe Magureanu in Securitate, in 1972 si tot el s-a ocupat si de cazul “corbului” Nicolae Militaru, un agent GRU si un criminal ordinar, aflat impreuna cu Ion Iliescu si Virgil Magureanu la carma “Frontului Salvarii Nationale”, in momentul in care s-a decis spargerea Unitatii speciale anti-KGB 0110. Dar, despre toate acestea intr-o emisiune mult prea scurta, incepand cu ora 22.00, la Realitatea TV. Despre unul din motivele nervilor lui Virgil Magureanu – poreclit “Sarpele cu ochelari” – cititi mai jos.
Generalul Stanescu despre cazul Corbu
O convorbire care l-a enervat rau pe fostul sef al SRI: „Să nu vă imaginaţi că Kryucikov sau Primakov veneau prin 90 la Bucureşti! La data aceea, noi eram consideraţi tot o formă de gubernie, tratată de grade inferioare !”
In urmă cu trei săptămâni, cotidianul “Ziua” lansa pe prima pagină un articol bombă, sub titlul “ Încăierarea tartorilor” în care autorul, Victor Roncea, pornea de la un studiu al CIA semnat de istoricul american Larry Watts , sub titlul “Reformele de Intelligence din democraţiile în devenire ale Europei”. Jurnalistul de la Ziua a preluat o serie de extrase din analiza lui Watts, pe care-l aprecia ca fiind “un fin specialist pe spaţiul şi problematicile răsăritului european , apropiat de valorile româneşti încă din anii 80”, reamintind că analistul a fost la un moment dat şi consultant special al lui Ioan Talpeş, pe vremea când acesta din urmă era consiler prezidenţial. Publicarea acestui material a generat o polemică, iscată de faptul că fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, acuzat de Watts de colaborare cu serviciile secrete sovietice, punea afirmaţiile analistului american pe seama lui…Ioan Talpeş, în calitatea sa de fost şef al SIE! Ulterior, jurnalistul Victor Roncea a solicitat şi punctul de vedere al actualului senator, dar cum interviul acordat telefonic de Ioan Talpeş nu a văzut lumina tiparului în cotidianul „Ziua” a fost pus de preşedintele UPSC la dispoziţia noastră, cu solicitarea de a fi publicat în săptămânalul „Independent”. Iată transcrierea lui integrală. Victor Roncea : Alo, vă salut excelenţă, Victor Roncea sunt. Ioan Talpeş: Da, domnu’ Roncea, vă rog. V.R. V-am sunat când am terminat şi eu treaba … I.T: Asta-i viaţa. V.R.: Da, mă scuzaţi, ca am fost prea prins. Nu v-a parvenit articolul între timp… . I.T.: Nu, eu sunt într-o zonă în care e foarte dificil… Sunt în zona Cernei, unde trebuie să faci vreo 30 de kilometri ca să iei un ziar. V.R. Am înţeles. Eu aş vrea totuşi să dăm în ziar şi opinia dvs., pentru că atunci s-a exprimat doar dl. Măgureanu şi eu aveam un telefon al dvs. care probabil nu mai e valabil şi nu v-am putut găsi. În principiu, este vorba despre un studiu scris de Larry Watts privind serviciile secrete din zona asta a Răsăritului european, de după căderea comunismului. Şi el spune aşa: că specificul României faţă de celelalte ţări este că la noi serviciul secret avea chiar unităţi împotriva KGB şi nu era subordonat KGB-ului precum în celelalte state. I.T. Sunt total de acord cu ce a scris dl. Watts. Chiar dacă dvs. şi preopinentul pe care l-aţi întrebat nu credeţi, eu pot să vă spun în plus – şi vă dau cuvântul meu de onoare – că nu am văzut acest studiu. V.R. Staţi liniştit, eu vă cred. I.T. Nu, dar eu vă spun fără nici un fel de reţinere. Dacă da, foarte bine … dar aşa, nu l-am văzut. V.R. El mai scrie despre influenţa pe care o aveau anumiţi agenţi KGB şi GRU în lumea intelectuală şi printre disidenţii din România şi că au acţionat mai bine prin disidenţi şi intelectuali decât prin membri ai serviciilor secrete. I.T. Şi eu cred acelaşi lucru. V.R.: După care ajunge şi la schimbări, evident, şi spune, mă rog, că la SIE era Caraman care era cunoscut drept agent KGB şi a fost înlăturat doar în ‘92 şi că la SRI primul director a fost Măgureanu, care şi-a ascuns trecutul, respectiv cel de ofiţer al Securităţii. I.T.: Da, aici nu ştiu care este problema. Dl. Măgureanu a spus că n-a fost ofiţer? V.R.: Larry Watts spune că doar presa a deconspirat, după care el şi-a dat nişte extrase din dosar în presă, dar Măgureanu îl contrazice, afirmând că nu este adevărat, că el încă din ianuarie sau februarie ‘90 i-a dat un interviu lui Hurezeanu în care i-a spus totul despre trecutul lui de securist. Sincer să fiu nici eu nu îmi aduc aminte de interviul acesta. I.T. Înseamnă ca dl. Hurezeanu a fost foarte, foarte, foarte confidenţial. V.R. Da, da. O să-l sun şi pe dânsul oricum. I.T. Deci, dl. Hurezeanu a fost foarte confidenţial, dacă aveţi ceva de notat din partea mea. Pentru că, până la momentul în care dl Măgureanu nu a mărturisit publicându-şi dosarul, până atunci eu, spre exemplu, nu am ştiut. V.R. Nici eu, deşi, evident, urmăream la vremea aceea cu foarte mare atenţie, tot. Revenind, ce mai scrie Larry Watts şi-l deranjează pe dl. Măgureanu este că Statele Unite au fost deranjate de faptul că el s-a întâlnit în secret cu Primakov la Bucureşti şi că nici autorităţile româneşti nu au ştiut, ci au fost informate despre acest lucru doar în 2003, chiar de către americani, despre întâlnirile secrete ale lui Măgureanu cu diverşi ai KGB-ului şi SVR-ului. Dl. Măgureanu îl contrazice, spune că „mănâncă borş”, ca să-l citez exact. Şi că nu e adevărat, că el s-a întâlnit cu Primakov prima dată când a venit acesta oficial la Bucureşti, în ‘94. I.T. Aici sunt de acord cu dl Măgureanu. V.R. … şi că nu s-a mai întâlnit înainte niciodată. I.T. Eu sunt de acord că nu s-a mai întâlnit înainte niciodată cu dl Primakov. În acelaşi timp, dacă e să fim corecţi, dl Măgureanu s-a întâlnit cu altcineva sau cu alţii din zona aceea, a serviciilor sovietice. V.R. Da, cred că despre asta este vorba. Pentru că aici, probabil e o greşeală a documentaristului lui Larry Watts, care în nota asta de subsol îl pune pe Primakov. De fapt zice că s-a întâlnit cu şeful KGB, Evgeni Primakov. I.T. Nu, nu. Cred că e o greşeală. V.R. Şi eu cred la fel, că omul s-a grăbit şi nu l-a trecut pe ăsta, Vladimir Kryucikov, cum îl chema pe ală. I.T. Nu, nu, să nu vă imaginaţi că Kryucikov sau Primakov veneau prin ‘90 la Bucureşti! Nu, pentru că ei jucau tare atunci în România, iar la data aceea, noi eram consideraţi tot o formă din aceasta de posibilă gubernie, tratată de grade inferioare. V.R. Da, probabil că au fost alţii pentru că în acelaşi timp, ştiu că la prima vizită oficială… I.T. Ce v-am spus este oficial: tratată de grade inferioare. V.R. Am reţinut. Oricum, americanii au fost deranjaţi, pentru că la prima vizită oficial a lui Măgureanu în Statele Unite l-au ţinut într-un parc, din câte am înţeles, l-au plimbat printr-un parc şi nu s-au mai întâlnit până la urmă cu şeful CIA. I.T. Păi nu ştiu ce avea dânsul cu şeful CIA. Poate trebuiau să-l ducă la şeful FBI-ului. V.R. Da, cine ştie ce s-a întâmplat. I.T. Nu se ştie. Pentru că la şeful CIA … mă rog, e dubios. Dar eu am o memorie foarte bună, de istoric, cred că aţi văzut acest lucru. V.R. Ştiu. I.T. Şi pentru că se fac în continuare tot felul de alegaţii vizavi de… De pildă, eu nu puteam să-l informez pe dl Watts că s-ar fi întâlnit Măgureanu cu Primakov, la începutul lui ‘90, pentru că eu ştiam cu cine s-a întâlnit! Ar fi fost o dezinformare din partea mea la adresa lui Watts. Asta nu înseamnă că eu m-aş fi considerat vreodată obligat să-l informez pe Watts de unele lucruri. Mă înţelegeţi, nu? V.R. Absolut! I.T. Vă spun că eu nu puteam să fac asta! În schimb, când s-a dus dl. Măgureanu – şi asta poate să o confirme şi altcineva, pentru că a fost o chestiune dureroasă sau dură pentru România – a fost în 1994, când a plecat de la Bucureşti, fără să informeze pe cineva, şi nici pe americani – după cele declarate mie de ei – nu au fost informaţi decât când avionul particular a ajuns deasupra SUA şi a cerut să i se permită aterizarea. V.R. Da. I.T. Deci, cum să vă spun, lucrurile sunt cu totul de altă factură şi cred că americanii au fost supăraţi şi de această chestiune pentru că lor – mai ales în perioada aceea – nu le convenea ca cineva să le forţeze mâna. Cert este că eu primisem o invitaţie specială la data aceea, chiar din partea şefului CIA şi poate va rămâne în memoria serviciilor eleganţa cu care îmi fusese trimisă această invitaţie, în care se spusese că sunt aşteptat, dacă doresc, la o întâlnire cu şeful CIA pe data de 24 august, iar dacă – citez din memorie – nu pot să vin pe data de 24, atunci să fixez eu ziua sau zilele între 5 şi 25 septembrie. Deci îmi lăsa mie să fixez, cum s-ar zice, programul. De ce mă invitase şi unde era eleganţa? Eleganţa ţinea de faptul că eu, conform actelor pe care le am, apar ca fiind născut pe data de 24 august. Prin urmare, pe 24 august era ziua mea de naştere oficială. Şi deci m-au invitat de ziua mea ca un gest de mare prietenie. V.R. Da, foarte frumos. Deci el a vrut, într-un fel, să forţeze mâna americanilor să ajungă înaintea dvs. I.T. Eu mai fusesem de două ori acolo, deci nu era problema să ajungă înainte. Nu ştiu ce a dorit, pentru că fusese informat că nu este aşteptat în Statele Unite. V.R. Watts mai zice aşa, că el a avut relaţii regulate şi conspirate cu Rusia şi că doar în 2003 autorităţile occidentale le-au informat pe cele române. Nu ştiu de ce numai în 2003 s-a întâmplat asta. I.T. Nici eu nu ştiu. Dl. Watts probabil are alte surse. Eu nu aveam posibilitatea să-mi dau seama de relaţiile dlui Măgureanu – de la data aceea -cu altă lume, cu alte servicii. Acum, ce-aş mai vrea să vă spun eu dvs.: în 1990 sau 1991, dacă aş privi uşor retrospectiv, aş putea vedea că nu era ceva antinaţional ca să te întâlneşti cu alte servicii. De ce? Pentru că între serviciile americane şi cele încă sovietice la data aceea era o colaborare foarte bună chiar în ceea ce priveşte problematica României. Chestiunea ţine de altceva, în schimb. Mai precis, de ce semnale dădeam noi, ca opţiune. Mă înţelegeţi? V.R. Da, da. I.T Iar semnalele pe care le dădeam noi, ca opţiune, ţineau de direcţie, spre cine doream noi să mergem. Şi aici este problema. V.R. … în ce-l priveşte pe dl. Măgureanu? I.T. Nu ştiu dacă în ceea ce-l priveşte pe dânsul. Eu nici n-am citit studiul dlui Watts, ca să-mi dau seama. Cert este, că la data aceea eram priviţi cu foarte mare atenţie şi vă mai pot spune ceva – iarăşi, pro memoria – că în februarie ‘90 noi reuşisem un lucru extraordinar: să-i convingem pe americani să se ocupe inclusiv de instruirea celor care erau destinaţi să-i protejeze pe demnitarii români. Vă daţi seama ce însemnă asta! V.R. Da. I.T. Asta însemna o colaborare la un nivel extraordinar de încredere. În februarie 1990! Pentru ca după aceea, la sfârşitul lui aprilie sau chiar în luna aprilie, această chestiune să cadă, din motive care cred că ţin de responsabilitatea unor oameni. V.R. Acum vreau să vă aduc puţin într-o chestiune mai de actualitate. Larry Watts menţionează unitatea asta anti-KGB, anti-STASI, 0110, amintind că a fost reînfiinţată abia în 1994. Între timp, ea în Serviciul Român de Informaţii şi-a schimbat indicativul, ajunsese în ultima perioadă unitatea “Z”. Care a fost desfiinţată acum, cu noua reformă, şi se ridică întrebarea dacă nu mai avem nevoie de o astfel de unitate, în condiţiile în care MI5 şi-a reînfiinţat unitatea cu specific pe spaţiul rusesc şi răsăritean. I.T. Să ştiţi că aici e dificil ca cineva să se exprime. De ce spun asta? Pentru că una dintre regulile serviciilor speciale este ca ceva să fie desfiinţat, dar să continue. V.R. Da, să sperăm. I.T. De aceea, eu – neştiind despre ce este vorba, adică ce s-a întâmplat realmente, pentru că nu am de unde să ştiu ce s-a întâmplat acum, cu desfiinţările sau cu reformele actuale – pot să vă spun că nu cred că putem trage o concluzie doar pe seama unor astfel de informaţii. V.R. Am înţeles. Bine excelenţă. Va mulţumesc foarte mult. I.T. Vă salut. V.R. Toate cele bune. Odihnă plăcută şi numai bine. I.T. La revedere. https://www.independent-al.ro/
Scandalul generat de studiul lui Larry Watts a fost preluat si de blogaristul Dan Andronic, care intamplator este si nepot al unui foarte important cadru al DIE/SIE: Bătălia între spioni : Talpeş spune despre Măgureanu că a colaborat cu ruşii. Ce spune Măgureanu despre Talpeş? Iulie 21, 2008 I-am cunoscut pe amândoi. Demult. Pe la începutul anilor 90. Talpeş părea un profesor universitar pe lângă Măgureanu. Care îmi amintea de un profesor de filosofie de la un liceu de provincie. Acum, privind retrospectiv, îmi dau seama cât de mult ne putem înşela. Poate că eram influenţat de faptul că Talpeş conducea SIE, o instituţie marcată de o aparentă inteligenţă, iar Măgureanu fosta Securitate, creditată cu o aparentă imbecilitate. Că la SIE se duceau băieţii deştepţi, iar la SRI foştii securişti. De fapt, erau la fel. De corupte. De influenţate politic. De neprofesioniste. Acum Talpeş spune, prin gura lui Larry Watts, fostul rezident al CIA în România, despre faptul că Măgureanu a colaborat cu ruşii. Că ştia despre întâlnirile lui cu ofiţeri cu grade inferioare, din serviciile de informaţii ruseşti. Ce ne poate spune Măgureanu despre Talpeş? Că a colaborat cu americanii! Şi ce dacă? Asta-i de bine! (Dan Andronic)
Talpes a vrut sa-i raspunda lui Andronic si pentru asta si-a ascutit si brigeagul (vezi mai jos). Insa blogaristul de pe langa Nastase si Tariceanu i-a sters in mod repetat mesajele. Normal. E blogul lui, face ce vrea cu el. Acum Talpes zice ca singurul avantaj in viata al lui Andronic este ca a mostenit si un unchi (v-am spus mai sus ce fel de unchi… nu o sa-i dau functia din respect pentru meserie). Si mai zice ceva de o Unitate… Iata ce-i scria Talpes lui Andronic. Citez:
Mai baiete, vezi ca am sa-i cer, oficial, lui R.U. sa-ti deconspire “drepturile” de la Unitate. I.T. I) P.S. Nu serviciile erau corupte, neprofesioniste si influentate politic. Unele personaje din servicii. Dovada: recenta convocare de la nunta consumata la Monte Carlo. II) P.S. la primul P.S. Numai prostii îi confunda pe rusi cu sovieticii, cât despre americani, întreaba-i pe Rosca, Ciorbea si pe … Sau… mai bine… cauta-i pe sovietici ca sa pricepi trecutul. I.T.
Am incheiat citatul. Acum, eu nu imi propun sa sustin nici o parte. Doar le prezint. Intamplator am mare respect pentru unii dintre cei “convocati” – sau poate “convocatori”? -, dupa cum spune poate prea belicos Talpes.
Informatorul Cornel Ivanciuc alias Balea Alexandru tranteste un “editorial” in Gardianul in apararea sefului sau si in contra seriei de articole pornite in ZIUA de la raportul Watts de pe site-ul CIA. Tz, tz, tz… Nu-i frumos, Cornele! Chiar asa, pe fata?! Si numai prostii?!… N-ar fi mai bine sa-ti vezi depuiul cu 3 picioare si 16 gheare, din ograda ta?
Magureanu, agent KGB? 23-07-2008
Istoricul american Larry Watts l-a acuzat recent pe Magureanu de legaturi neortodoxe cu KGB si GRU. Acuzatiile nu se bazeaza pe nimic si sunt speculatii si alegatii, pe care le poate debita orice om care stie sa scrie, sa citeasca si sa joace sah in Cismigiu.
Daca Watts n-ar fi fost pupilul lui Talpes si daca Talpes nu l-ar uri visceral pe Magureanu, lucrurile n-ar fi degenerat in halul asta. Talpes i-a transferat insa lui Watts ura sa impotriva lui Magureanu. Cånd Watts a venit in tara, Talpes era directorul SIE, iar cånd a ajuns seful Departamentului Securitatii Nationale, l-a angajat pe Watts pe post de consilier personal. Din aceasta postura, Watts n-a incetat sa-i faca pe plac lui Talpes: a publicat un studiu in America, in care a ridicat in slavi reforma in armata facuta de ministrul Mircea Pascu, si a facut zob reforma demarata de Babiuc si Dudu Ionescu, fosti ministri ai apararii in timpul administratiei CDR.
Talpes ii detesta pe taranisti si liberali, iar Watts s-a adaptat repede la starile afective ale lui Talpes. Mai presus de toate, Talpes era prieten bun cu Pascu. In contrapartida, Watts s-a apucat sa faca ce-a vazut ca face si Talpes la Cotroceni: s-a imprietenit cu prietenii lui Talpes, a intrat in cårdasie cu mafia investitorilor strategici pe care ii proteja Talpes si a continuat sa publice studii in care ii spulbera pe dusmanii personali ai lui Talpes.
Astfel, l-a cununat pe istoricul Kurt Treptow, caruia Talpes i-a pus la dispozitie o vila a SIE, unde Treptow sa poata scrie o carte despre Dracula. In vila s-au tinut orgii sexuale, iar Treptow a fost acuzat, judecat si condamnat pentru pedofilie. Talpes i-a acordat tot sprijinul lui Tender, ca acesta sa-si poata dezvolta afacerile sale ciudate, aflate nu o data la limita legii. I-a facilitat lui Tender contacte cu Willem Matser, colonel NATO, si i-a sugerat colonelului sa-l angajeze pe Watts la una dintre firmele sale. Ulterior, Matser a fost arestat pentru spalare de bani in favoarea firmelor lui Tender.
Cånd Watts il acuza acum pe Magureanu ca a fost agent KGB si GRU, habar n-are ca intre cei doi colosi ai informatiilor, distanta este ca de la Pamånt la Luna. Cornel Ivanciuc
Un studiu CIA certifica: disidentii au fost recrutati de KGB Tot cotroboind prin biblioteca CIA legata de spatiul Europei Rasaritene am dat peste o analiza pertinenta a expertului CIA (considerat de Securitate, pe cand era mai tanar, agent de teren al CIA, conform Dosarului lui Corneliu Coposu de la CNSAS), istoricul Larry Lee Watts. L-am cunoscut pe Larry Watts la inceputul anilor ’90, parca prin 1993, cand si eu revenisem in tara, temporar, din SUA. Pe vremea aceea Larry fusese trimis sa infiinteze PER-ul (a carui misiune a fost deturnata ulterior intr-o directie daunatoare unei conlucrari firesti). I se oferise resedinta pe care Ceausescu i-o punea la dispozitie lui Arafat cand venea la Bucuresti si era fascinat de acest fapt. Avea cea mai bine dotata biblioteca cu un continut autentic romaneasc pe care am vazut-o vreodata la un strain. Cu o bibliografie pe problematicile romanesti impresionanata, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Romaniei reale si un fin analist atat al istoriei inter si post-belice cat si a celei recente, Larry Watts, din pacate, nu mai este atat de prezent in tara sa adoptiva. Analiza de mai jos trateaza reformele din serviciile secrete foste comuniste ale Europei Centrale si de Sud Est. Am selectat doar aspectele care privesc direct Romania, cu o importanta ridicata inclusiv la momentul actual. Aflati de exemplu din studiul de mai jos cum influenta KGB asupra intelectualilor si disidentilor din Romania a afectat ulterior climatul de incredere a vestului, misiunile occidentale de securitate si dezvoltarea normala a tarii. Situatia este valabila si astazi, cand agenti rusi conspirati in haine de oaie americana dau tarcoale asiduu Cotrocenilor. In notele de subsol veti afla si de un anume “agent Volodea”, foarte activ pentru rusi, in medii intelectuale, precum si faptul ca Magureanu, fost ofiter de Securitate pe deplin conspirat, ca si alti disidenti, se afla in relatii stranse cu KGB, prietenii dezvaluite de serviciile occidentale Bucurestiului doar in 2003 (!).
Info Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Larry L. Watts Intelligence reform is a critical element of democratization, but it is frequently relegated to the back burner in the early days of post-authoritarian regime transitions. This is due, in part, to a reflexive aversion to what was commonly the most brutal legacy of the former regimes. Transition populations tend to favor the destruction of intelligence apparatuses, not their reform. In the post-communist transitions in central and eastern Europe, competing priorities also distracted attention from intelligence reform as political, economic, and other security institutions simultaneously underwent changes. Western biases shaping the packaging of reform assistance added to the relative neglect of intelligence. The West’s early focus on market economy formation instead of the establishment of rule of law, as well as its pronounced unwillingness to assist what were still considered the “instruments of repression,” kept intelligence near the bottom of the reformist agenda during the first few years of transition. The mechanics of intelligence liaison relationships between the West and the former communist states perpetuated this “hands off” attitude. Liaison officers sent into the region were chiefly responsible for obtaining information of use to their countries. They were not sent to advocate or undertake the reform of local intelligence structures and practices. If information was flowing in a satisfactory manner, the unintended consequence was a distinctly anti-reform ethos driven by the logic: “If it ain’t broke, don’t fix it.” Given recurrent intelligence and “political policing” problems in the transition states, it was inevitable that reform in those domains would eventually become a western priority, particularly after NATO opened its doors to new members in 1993. Unbridled political competition within the post-communist states, where the rules of the game were still in contention and abuses of executive power common, heightened concerns regarding the impact of partly reformed or unreformed intelligence services on an enlarged western alliance. Unfortunately, the West’s attempts to evaluate the intelligence reform process in the various states of the region were handicapped by the differences among the new democracies, which limited comparative analysis;1 by the inappropriateness of western models developed under different political, social, and economic circumstances; and by the failure of western analysts to recognize that the post-Cold War revolution in intelligence affairs conflicts in many respects with the classic model of intelligence reform. This article examines these challenges. (…) Context of Reform in Eastern Europe The few institutionalized cooperative intelligence arrangements that existed prior to the end of the Cold War could be divided into two categories: those that grew out of historically and culturally conditioned voluntary alliances, and those that resulted from direct subordination of a service to a foreign state. The first category was largely confined to the Anglophone states– the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, and New Zealand. The second category included the Bulgarian, Czechoslovak, East German, Hungarian, Polish, and Romanian intelligence services, which had been directly subordinated to the Soviet NKVD/KGB since the late 1940s.14 Early post-Cold War attempts to establish broader cooperation illustrate the continuing “bleed over” of Cold War mentalities and rules of the game into the new environment. For example, in May 1993, the United States and Romania co-sponsored the first joint meeting of Black Sea intelligence services in Romania. Although by many measures the meeting was considered a success, the CIA representative delegated to chair the meeting accused his Romanian co-sponsor of breaking into his briefcase during the proceedings, thereby scuttling the initiative and setting the US-Romanian intelligence relationship back several years.15The CIA representative, Aldrich Ames, was later exposed as a Soviet/Russian double agent. Other intelligence cooperation initiatives launched since 1989 include the Dutch-sponsored Middle European Conference in 1994 and two Romanian-sponsored conference series, one bringing together the Balkan services and the other NATO and candidate-member services in 2002.16 A number of conditions sharply differentiated the post-1989 intelligence reform efforts of central and eastern Europe from earlier reform in the West. Among the most important were: an appreciably less benign security environment; the fragility of new political regimes and their institutions, along with the democratic values and norms that underpin them; the profound lack of intelligence expertise and competing priorities for reform attention and resources; foreign control of local intelligence services; the availability of outside assistance; and the widespread perception of legacy institutions as “the enemy” to be vanquished and of legacy personnel as criminals from whom an accounting was demanded. Each of these conditions affected intelligence reform. (…) National Control and Loyalty Analysts have continued to air concerns about “Russian penetration and vested interests” in Bulgarian intelligence because of Sofia’s traditionally close relationship to Moscow.26 This problem persisted right up until the second wave of NATO enlargement–the replacement of intelligence reformers and the reappearance of Soviet/Russian-trained intelligence officers in positions of leadership and influence threatened to block the NATO membership bids of both Slovakia and Bulgaria in 2003.27 In addition to NATO integration, Soviet and Russian influence over intelligence bodies had important ramifications for internal democratization in eastern Europe. The states that negotiated their revolutions–Hungary, Poland, and, initially, Czechoslovakia–“grandfathered in” substantial numbers of personnel from the former regimes as part of the negotiation process, which caused considerable apprehension in NATO both before and after their accession.28Thus, establishing sovereign national control over the domestic security apparatus and the loyalty of its personnel became major objectives of post-communist reform efforts. Romania’s situation was somewhat the reverse of its regional confreres, with residual Russian influence stronger among intellectual and dissident groups than within the security services, a circumstance that affected post-communist intelligence missions, personnel, and institutional culture.29 Romania had made significant strides toward getting out from under Moscow’s thumb in the 1960s. According to a former NATO intelligence service director responsible for monitoring the activity of Soviet bloc services during the Cold War, this break ended the participation of Romanian intelligence officers in joint operations with the KGB and GRU.30 Bucharest even went so far as to create departments that specialized in anti-KGB counterespionage, underscoring the difficult relationship with Moscow.31 Since Romania’s communist leadership had usurped the national banner when the country became autonomous, the goals and activities of anti-government activists in succeeding years inadvertently made them “natural allies” of Moscow, which targeted many for recruitment.32Judging from the size of its embassy cultural section, Soviet efforts to influence dissident intellectuals increased during the last years of Ceausescu’s reign.33 In one supremely self-serving operation mounted in the immediate aftermath of Romania’s 1989 revolution, a demonstration was whipped up and maintained for several days in front of the previously secret office of the Securitate’s anti-KGB unit calling for the unit’s dissolution as a “repressive organ.” Unable to dissuade the demonstrators and fearing bloodshed, the new leadership disbanded the unit. Romania did not recreate a counterintelligence unit for combating the operations of hostile foreign services until 1994. (Si a desfiintat-o din nou in 2008! – Nota mea) The Role of Western Assistance NATO, which lacks a standing intelligence capability beyond support for combat operations, was not a natural institutional model for intelligence reform. Nonetheless, the alliance played an indirect role by establishing criteria for membership that were subsequently fulfilled to a greater or lesser degree by the entire group of former Warsaw Pact transition states (with the exception of Russia). The availability of outside assistance, particularly from an international alliance that the new leaders and populations of central and eastern Europe wanted to join, proved extremely valuable for reforming intelligence bodies. The imperative for intelligence services to cooperate rather than compete with each other against the variety and multiplicity of post-Cold War threats also proved a major boon to intelligence reform in central and eastern Europe. Cooperation has required the creation of mechanisms for judging the effectiveness and control of services in the emerging democracies and has provided experience to officers of those services regarding the organization and procedures of more effective and better-controlled western services. It has even created an informal set of common standards. The demands of procedural interoperability in the new security environment have already contributed to the success of these services in adapting to the new paradigm. Testing Loyalty For the first decade after the collapse of communism, citizens’ memory of former secret police organs continued to dog the reputation and image of most of the post-communist intelligence services. (…) The argument for maintaining continuity of personnel is perhaps strongest for foreign-intelligence operations. The principal comparative advantage of the technologically-challenged and resource-poor services of the post-communist space is their human intelligence (HUMINT) capacity, particularly in areas of the world where terrorism and trafficking flourish.Since HUMINT is based above all on personal relationships, the replacement of all personnel necessarily destroys that capability over the short and medium terms. Therefore, in central and eastern Europe, parties interested in destroying the effectiveness of the intelligence services joined in the chorus with those advocating the complete removal of legacy personnel for the more noble reason of a democratic fresh start. The exhortations of NATO and other Western institutions were often misrepresented as calling for the replacement of all experienced personnel when their concerns were confined to individuals previously involved in human rights abuses or operations against NATO, or those with questionable allegiance, since they would be handling NATO classified information.39 All of the emerging democracies have reduced the number of personnel in domestic security intelligence, primarily because their all-purpose security apparatuses were divided up to varying degrees into separate institutions with more specific tasks. Some also initiated a vetting–or lustration–process to purge the new services of personnel compromised either by their actual involvement in abusive actions or by their affiliation with sub-structures within the security apparatus most associated with repressive political policing. Romania was the first of the communist transition states to initiate a formal vetting of intelligence personnel–the culling began immediately after the security apparatus was subordinated to the defense ministry at the end of December 1989.40 The process, completed at the beginning of February 1990, found 4,944 out of 15,312 personnel acceptable for re-employment in the new intelligence service. A further cut of 800 personnel that same month resulted in the re-employment of 4,144 (28 percent) of the ex-Securitate personnel in the new security intelligence service (SRI).41 (…) Only Romania’s SRI had significant new blood, but, even there, ex-Securitate members made up 60 percent of the personnel. Moreover, the SRI’s first director not only was a former Securitate officer but also had willfully concealed his background to get the post. (…) Romania decreased the weight of ex-Securitate personnel in its SRI from 60 percent in 1990 to 36 percent in 1994, and then to less than 20 percent in 1999. By 2003, it retained only 15 percent of its former security apparatus personnel. (…)(Astazi SRI afirma ca mai are in sistem circa 120 de fosti ofiteri ai DSS – nota mea) Problems with Vetting (…)While all Securitate officers were ousted from Romania’s military intelligence service immediately after the revolution, vetting of its foreign-intelligence personnel was so poor during 1990-92 that an officer identified as having been doubled by the Soviet Union (and France) in the 1960s was appointed as the first head of the new institution in January 1990 (Mihai Caraman – SIE – nota mea).51 Consistent intelligence failures during this officer’s tenure prompted his replacement in 1992, and the number of former Securitate officers was subsequently reduced to 18 percent of the foreign-intelligence service by 2003. The lack of complete records on which to base vetting decisions and the malleable nature of evaluation criteria also undermined the credibility of the process. Many files were destroyed, lost, or stolen during the transition, making the process haphazard at best.52 In addition, security personnel subject to vetting were generally savvier than those carrying it out and were often able to manipulate the process. The legitimacy of those carrying out the vetting was also problematic. None of the members of the civic groups involved in vetting and lustration first submitted themselves to verification. (CNSAS – Dinescu, Plesu, Patapievici – nota mea) In some cases, the vetting boards were dominated by “expert” former officers of the communist security apparatus. The first chief of Czechoslovakia’s post-communist intelligence service, for example, denounced the Civic Forum experts that carried out the process as “morally discredited” because two of the three persons on the citizens’ committees that made vetting decisions were ex-StB officers, while ex-StB personnel made up 17 of the 23 persons on the expert panel that advised them.53 The highly subjective and politicized nature of the vetting and lustration process, and media exploitation of the issue, reduced its impact on intelligence personnel rosters. Even where the targets of lustration were high-profile politicians, the process was not successful in implementing change. Hungarian Prime Ministers Gyula Horn and Peter Medgyessy did not pass vetting, for example, but neither was compelled to resign. At the same time, spurious charges were launched in the press against Polish President Lech Walesa and Prime Minister Aleksandr Kwasniewski, Romanian President Ion Iliescu, and a host of domestic- and foreign-intelligence chiefs in the region. (…) Conclusion Evaluating intelligence reform in the emerging democracies of central and eastern Europe is complicated by their simultaneous response to conflicting security paradigms, their varying reform contexts, and the often very different criteria used by the evaluators, ranging from the ridiculous–the presence or absence of scandal–to the sublime–the extent of actual democratic oversight and real operational effectiveness. (…) The dynamism inherent in countries adapting to two contradictory reform paradigms adds immensely to the challenges facing the intelligence analyst, challenges already complicated by the substantial differences among the services of central and eastern Europe that prevent straightforward comparisons. How does one evaluate the salience of personnel vetting for intelligence sharing when the group of services includes one that was independent before 1989 along with six that were directly subordinated to Moscow until 1989-91?How can analysis factor in the effect of western expertise and material assistance that some have received since 1990, but others only since the middle or end of the decade? How does one judge the political neutrality of services in different parliamentary, presidential, and semi-presidential systems? A new template must be developed to gauge intelligence reform in the post-communist countries. (…) Footnotes 1. Regarding Romania, for example, see V. G. Baleanu, The Enemy Within: The Romanian Intelligence Service in Transition (Camberley, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, January 1995); V. G. Baleanu, A Clear and Present Danger to Democracy: The New Romanian Security Services Are Still Watching (Camberely, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, 1996); and Dennis Deletant, “The Successors to the Securitate: Old Habits Die Hard,” in Kieran Williams and Dennis Deletant, eds., Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (New York, NY: Palgrave, 2001). 2 Elizabeth Rindskopf Parker, The American Experience: One Model for Intelligence Oversight in a Democracy (Cambridge, MA: Harvard University, Project on Justice in Times of Transition, 15 October 2001), p. 1. 3. Intelligence Services and Democracy, Working Paper Series No. 13 (Geneva, Switzerland: Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, April 2002), pp. 1-2. 4. Swedish citizens became aware of their service in 1973 as the result of public scandal. Until quite recently, the existence of the US National Security Agency was officially denied, despite general public knowledge of it. 5. The Act of 1949 also established the Department of Defense and a number of other fundamental structures and hierarchies in the national security sphere. Michael Warner, Central Intelligence: Origin and Evolution (Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 2001). 6. See, for example, Athan Theoharis, Spying on Americans: Political Surveillance from Hoover to the Huston Plan (Philadelphia, PA: Temple University Press, 1978). Reforms introduced as a result of abuses are described in John T. Eliff, The Reform of FBI Operations (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1979); and Loch K. Johnson, America’s Secret Power: The CIA in a Democratic Society (New York, NY: Oxford University Press, 1989). especially pp. 133-255. 7. See Johnson, America’s Secret Power, and Glenn Hastedt, ed., Controlling Intelligence (London, UK: Frank Cass, 1991). 8. In Sweden, for example, the Defense Intelligence Operations Committee was set up in July 1976 following the 1973 “IB-Affairen” scandal. Geoffrey Weller, “Political Scrutiny and Control of Scandinavia’s Security and Intelligence Services,” International Journal of Intelligence and Counterintelligence 32, no. 2 (Summer 2000), p. 181. 9. Alain Faupin, “Reform of the French Intelligence Services After the End of the Cold War,” paper presented at the workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva, Switzerland, 3-5 October 2002, Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, pp. 6-10; and Jean-Paul Brodeur and Nicolas Dupeyron, “Democracy and Secrecy: The French Intelligence Community,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law, and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe (Burlington, VT: Ashgate, 2003), pp. 19-23. 10. Paul Swallow, “International Police Cooperation and the Interface with the Security Services,” paper presented at the conference “Intelligence and Security Services in the 21st Century Security Environment,” 26-28 September 2002, Snagov, Romania, p. 5. 11. Ibid. As Swallow notes: “Given their role in defending the interests of their nation-states, often from espionage, there is no formal mechanism for them to cooperate internationally.” 12. Gregory F. Treverton, Reshaping National Intelligence for an Age of Information (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2001), p. 249. 13. Michael Herman, “Intelligence After 9/11: A British View of the Effects,” in Commentary (a publication of the Canadian Security Intelligence Service), no. 38 (Summer 2003), p. 7. 14 Romania weaned its services from Soviet control in the 1960s, while the other services remained under Soviet control until 1989-91. 15. Derrin Smith, “US Intelligence on Romania–Affected by Traitors Nicholson and Ames?” in AFIO Weekly Intelligence Notes #49-00, 8 December 2000, section IV. 16. The NATO-designated Dutch representative who played a critical role in setting up these meetings was subsequently tried for attempting to transfer potentially illicit funds into Romania, resulting in a press scandal in Romania and the Netherlands that sought to discredit many of the same people who were trying to build a closer US-Romanian intelligence relationship in 1993. 17 Many successor states (Serbia, Croatia, Bosnia-Herzogovina, Macedonia, Republic of Moldova, and Transnistria) became embroiled in civil conflict, were plagued by economic crisis, and faced the possibility of political collapse throughout the 1990s. Economic and political instability in Russia, Ukraine, and Belarus fueled insecurity in the already threat-rich environment. 18. For example, in an NBC broadcast of 24 December 1989, US Secretary of State James Baker expressed American support for Soviet intervention in Romania during the then-occurring revolution that overthrew Nicolae Ceausescu.Strobe Talbott and Michael Beschloss,At the Highest Levels: The Inside Story of the Cold War (Boston, MA: Little, Brown, 1993), p. 170 of 1994 paperback version. For Austrian and German support of the Yugoslav breakup, see Susan L. Woodward, Balkan Tragedy: Chaos and Dissolution After the Cold War (Washington, DC: Brookings, 1995), pp. 105, 146-190. 19. Council of the National Salvation Front, Decree No. 33 Regarding the Suspension of the Department of State Security, 30 December 1989; and Provisional Council of National Unity, Decree No. 181 Regarding the Establishment of the Romanian Intelligence Service, 26 March 1990. 20. Lawrence Lustgarten, “National Security and Political Policing: Some Thoughts on Values, Ends and Law,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe, p. 331. 21. Ibid., pp. 332-33. Referring to the security intelligence domain in transition states, Lustgarten argues that a “fragile democracy may reasonably take measures that would be grossly excessive in a more secure political order,” with the provision that: “As democratic institutions and allegiances become more deeply-rooted, the tolerance of risk should steadily increase.” 22. Intelligence Services and Democracy, p. 16. 23. Nikolai Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria: The Experience of the Last Decade,” paper prepared for workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of the Intelligence Services,” Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, p. 10. 24. Kieran Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 64. 25. Kieran Williams, “Slovakia since 1993,” in Williams and Deletant, p. 145. 26. Bozhilov, p. 11. 27. “Security Concerns in Bulgaria” and “Slovakia: NBU Chief Sacked,” in Jane’s Defense Intelligence Weekly, 8 October 2003. 28. Jane Perlez, “Touchy Issue of Bigger NATO: Spy Agencies,” New York Times, 4 January 1998; and “Spionage bei Freunden,” Der Spiegel, 6 April 1998. 29 US 98th Congress, Senate, Committee of the Judiciary, “Communist Bloc Intelligence Activities in the United States,” testimony of former Czechoslovak StB officer, Josef Frolik, 18 November 1975. 30. Interview with Tjeerd Sbbeswijk Visser, former director of Dutch Intelligence and president of the Europe 2000 Association, by Radu Tudor, “Traditia anti-KGB a Romaniei poate fi un avantaj in cursa pentru integrare [Romania’s Anti-KGB Tradition Can Be an Advantage on its Integration Path],” Ziua, 8 June 2002. Set up in 1989-90, Europe 2000 assists reform of law enforcement and intelligence bodies in the former communist space. A number of journalists and commentators in the Romanian press reject any difference between Romania and the rest of the Warsaw Pact in intelligence cooperation with the KGB. See, for example, Dan Pavel, “Imunitatea politica a Securitatii [The Political Immunity of the Securitate],” Ziua, 4 November 2002. 31. The Romanian services supplied advanced Soviet technology to the United States beginning in the late 1970s. Benjamin Weiser, “One that Got Away: Romanians Were Ready to Sell Soviet Tank,” The Washington Post, 6 May 1990. 32.The loyalty of Romania’s first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his “dissident” status when teaching at the communist party’s social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu’s Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu’s activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s. 33.One Russian agent, known as “Volodya,” was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions. 34. Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria,” p. 11. 35. Web site for Czech security intelligence service: https://www.bis.cz/eng/a_index.html (accessed on 30 May 2003). 36 They were able to accomplish their goal by radically downsizing their service– from around 7,000 personnel to 1,000– primarily by transferring units to other security institutions, including the interior ministry, and restricting the new security intelligence service to purely local concerns. 37. Dan Eggen, “Turnover Hinders Reorganization of FBI,” The Washington Post, 4 August 2002. 38. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 69. 39.See, for example, Dan Tapalaga, “Romania, Indemnata Sa Scape de Securisti [Romania, Required to Rid Itself of Securitate officers]” Evenimentul Zilei, 27 October 2003. 40. Council of the National Salvation Front, Decree no. 4 on Transferring the Department of State Security and other bodies from under the Ministry of Interior to the Ministry of National Defense, 26 December 1989. 41. Gen. Victor Stanculescu presented the personnel figures for the fifth and sixth directorates (VIP protection and military counterintelligence) shortly after his appointment as Defense Minister in February 1990. SRI Director Magureanu gave a fuller accounting in his first report to parliament in November 1990, although he apparently undercounted personnel by about 1,000. See, for example, Deletant, “The Successors to the Securitate,” in Williams and Deletant, pp. 215-17. The SRI has since reconstructed a more accurate roster and made it public. 42.Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 60. 43 Andrzej Rzeplinski, “Security Services in Poland and their Oversight,” in Brodeur et al., p. 112. 44 Istvan Szikinger, “National Security in Hungary,” in Brodeur, et al., p. 92. 45. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur et al., p. 112; Williams, “Czechoslovakia 1990-92” in Williams and Deletant, pp. 62-3; and Oldrich Czerny, “Czechoslovak (Czech) Intelligence After the Cold War,” paper presented at workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, pp. 4-5. 46 Rzeplinski, “Security Services,” in Brodeur, et al., p. 112. 47. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 57-59, 73-76. See also Helga A. Welsh, “Dealing with the Communist Past: Central and East European Experience after 1990,” Europe-Asia Studies 48, 3 (1996), pp. 413-28; and John Torpey, “Coming to Terms with the Communist Past: East Germany in Comparative Perspective,” German Politics 2, 3 (December 1993), pp. 415-35. 48. Tomas Horejsi, “Minister Tvrdik to Replace Army Intelligence Chief,” Lidove Noviny, 8 April 2003, https://www.fas.org/irp/world/czech/armyint.html (accessed on 4 November 2003). 49 Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” pp. 64-65, “The Czech Republic since 1993,” p. 111, in Williams and Deletant. 50. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur, et al., pp. 112, 115. 51. Former Securitate officer Mihai Caraman was named to head foreign-intelligence in January 1990 on the proposal of Prime Minister Petre Roman, despite the fact that he had been identified as a Soviet agent in 1979 and then publicly exposed by a Securitate defector in his book whose contents were broadcast into Romania before 1989. See archives of the Romanian Intelligence Service, collection D, file 11200, vol. 37, pp. 2-5, and vol. 35, pp. 309-316, as cited in Mihai Pelin, Culisele Spionajului Romanesc: D. I. E. 1955-1980(Bucharest: Editura Evenimentul Romanesc, 1997), pp. 272-76, 306-07. Also, Ion Pacepa, Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Washington, DC: Regnery Gateway, 1987). 52. According to press reports, SRI Director Virgil Magureanu sold some files of extreme-right leader Corneliu Vadim Tudor for five paintings in the early 1990s. Razvan Savaliuc, “Tribunul recunoaste ca l-a mituit pe Magureanu [The `Tribune’ Admits that He Bribed Magureanu],” Ziua, 7 November 2003. Magureanu illegally published part of his own file in 1992. It then “disappeared” from the archives, as did the microfilm roll on which it had been copied. 53. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 60-61.
November 17th, 2008 
VR 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
