Publicarea de către Eugen Simion a unei lucrări pretins de specialitate despre cauzele morţii lui Eminescu a scandalizat lumea eminescologilor. Un colocviu desfăşurat pe 15 iunie 2014 la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) a academicianului Eugen Simion a fost transcris într-un volum lansat la Biblioteca Academiei Române pe 15 ianuarie 2015. Zi declarată a Culturii Naţionale a României, din care lipseşte însă chiar numele sărbătoritului zilei, Mihai Eminescu. Propunerea, ca şi omisiunea notabilă, i-a aparţinut aceluiaşi Eugen Simion. Eminescologul Nae Georgescu, autorul lucrării “Boala şi moartea lui Eminescu“, observa ciudăţenia în cauză chiar la prima punere în practică a Legii (“Eminescu şi cultura naţională“, Ziaristi Online, 11.01.2011). Anul acesta, la 165 de ani de la naşterea lui Eminescu, Eugen Simion s-a întrecut pe sine. De ziua lui Eminescu i-a spus de ce n-a murit. N-a murit de sifilis, ceea ce orice cercetător onest ştia de mult timp. Dl. Simion, a aflat, iată, în 2015, ceea ce medicul neuropatolog Ovidiu Vuia a certificat în 1997! Acum ştie şi el. Şi o spune ca şi cum el ar fi descoperit-o (“Medici: Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, a murit intoxicat cu mercur“, Mediafax, 15.01.2015). Ce mai contează că chiar noi am publicat documentul olograf al Autopsiei lui Sutzu, care spunea acelaşi lucru cu 125 de ani în urmă? Acum a aflat Simion, acum o spune şi el. Dar preşedintele propriei fundaţii mai ştie şi că Eminescu n-a murit nici de lovitura pe care a primit-o în moalele capului. Ci musai de intoxicaţie cu mercur. Nu are nici un fel de dubiu. Dl. Simion ştie, cu aceeaşi certitudine ce nu poate deriva decât, poate, din numele ales pentru fundaţia lui, şi când şi-a încheiat Eminescu “opera majoră”. După cum şi scrie, în “Argumentul” care însoţeşte textele a 13 autori prinşi în coperţile unei lucrări îndoielnice: „El şi-a încheiat opera majoră la 33 de ani şi a dispărut, tragic, la 39 de ani, nu omorât de un nebun care i-a dat cu o piatră în cap şi nici răpus de lues.” Numai că din cuprinsul volumaşului său, intitulat „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” şi încropit într-o manieră de OUG marca Ponta, nu reiese de nicăieri cum de a dobândit dl. Simion asemenea certitudini detectivistice demne de Colombo. În schimb reiese o evidenţă. Şi anume că dl. Simion, asemenea întru totul dlui Pleşu & Manolescu & Coop, este deranjat că în ultimii ani, în urma unei campanii de presă declanşată de Asociaţia Civic Media pe 15 ianuarie 2007, tot mai mulţi români au început să afle care este adevărul despre viaţă şi moartea lui Eminescu, gazetarul naţionalist şi luptătorul pentru unirea tuturor românilor în graniţele “Daciei Mari”. Aşa că s-a gândit să pună un capac “academic” tuturor dezvaluirilor şi cercetărilor specialiştilor, care au ajuns, în sfârşit, şi la publicul larg. Cercetători dintre care, unii, sunt veritabili eminescologi. Eminescologi care, încă din titlul plin de imaginaţie, sunt trimişi de dl. Simion într-o zonă a… imaginarului (fictiv, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, fantezist). La fel i s-o fi spus şi lui Eminescu, prim-redactorului ziarului Timpul, în fatidica zi de 28 iunie 1883, când a fost arestat şi internat politic: ca suferă de “imaginaţii”. Pentru că, “nu-aşa?”, conform afirmaţiilor academicianului Eugen Simion, de la lansarea broşurii sale, aşa cum au fost citate de Mediafax, “opera lui Eminescu a fost creată până la 33 de ani, după care au urmat cei şase în care a fost bolnav”. Aţi înţeles esenţa: eminentul jurnalist – probabil primul jurnalist român deţinut politic şi internat abuziv într-o clinică psihiatrică – s-a îmbolnăvit, brusc, exact după ce a scris ultimul său editorial din Timpul: “Pentru libertatea presei“. O spune (şi) Simion, colegul lui Brucan şi Tismăneanu de la… “Lupta de clasă”. Pardon… Academia Română. Ne oprim aici. Noi suntem doar jurnalişti. Simpli jurnalişti. Dar eminescologii, suntem convinşi, îşi vor spune cuvântul cu privire la tentativa de reasasinare civilă a lui Eminescu de către Eugen Simion. O primă reacţie, pe care o reproducem, în serial, dintr-un volum proaspăt apărut, vine de la profesorul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica şi autorul lucrării “EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României“. O reacţie dură, dar perfect justificată de imbecilităţile textului “academic” al Fundaţiei ce trăieşte numai din furtul de harismă al Academiei Române. De data asta, cineva trebuie să-i spună “Până aici!”. Profesorul Constantin Barbu o face oferind cititorilor, pe lângă o analiză la sânge a “studiului” scos de FNSR, şi despuierea de uniforma de academician a impostorului Eugen Simion. În finalul expunerii lui Constantin Barbu veţi vedea un academician gol, doar cu un tatuaj mic pe posteriorul său: o inimioară cu o seceră şi-un ciocan sub cuvintele adânc înscrise, cu roşu, pe pielea albă a academicianului: “Ia liubliu tebia ARLUS”…
Constantin Barbu
Eugen Simion,
inchizitorul ramolit
Interviu realizat de Costin Crețu
– De ce crezi că a tipărit Eugen Simion această carte în care vrea să pornească un război împotriva tuturor eminescologilor, el nefiind eminescolog?
Academicianul Eugen Simion, inchizitorul ramolit al eminescologiei, a tipărit cartea Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor cu dorința și voința de a falsifica iluzoriu și cu orice preț un adevăr cumplit: uciderea lui Mihai Eminescu.
Motto: “Aşchia nu sare departe de trunchi” – Proverb Românesc
1592/1954
PROTOCOL No. 37
al şedinţei Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954
Participă la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol, N. Ceauşescu şi M. Dalea. Au fost invitaţi tovarăşii L. Răutu şi V. Posteucă.
Şedinţa începe la ora 12.
Ordinea de zi:
– VI. […]
VII. Probleme curente.
[…]
VII. Secretariatul CC al PMR a mai hotărât următoarele:
1 – 3) […]
4) Aprobă în principiu reducerea termenului de depunere a minimului de candidat de la 2 ani la 1 an pentru un grup de 27 tovarăşi care sunt lectori şi profesori la şcolile superioare de partid, urmând ca să se anexeze cererile scrise ale tovarăşilor respectivi.
5) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte dizertaţia fără a da examen de minim de candidat, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic
6) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Se anexează. Anexa 9)
7 – 11) […]
12) Aprobă propunerea Secţiei Gospodărie de Partid ca foştii deţinuţi şi internaţi politici (comunişti – nota mea) să fie scutiţi de plata mobilierului ce l-au primit din partea partidului sau a statului. De asemenea se aprobă ca Secţia Gospodăriei de Partid a CC să valorifice mobilierul şi alte obiecte vechi ce nu pot fi folosite la mobilarea sediilor şi centrelor de odihnă sau a caselor de oaspeţi, şi să le repartizeze pe acestea la propunerile comitetului organizaţiei sindicale, lucrătorilor de partid cu plata în rate, prin întreprinderea de construcţii şi reparaţii care va putea să facă reparaţiile necesare.
13 – 17) […]
Şedinţa s-a terminat la ora 16.30.
Gheorghe Apostol
EM 2 ex.
11.XII.1954.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 2 – 9.
30 noiembrie 1954.
Referatul întocmit de Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., prin care s-a propus prezentarea unor teze de doctorat de către cinci profesori de la şcolile superioare de partid, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, precum şi modificarea termenelor de susţinere a unor examene de către persoane din nomenclatura P.M.R. înscrise la doctorat.
Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.
IEŞIRE nr. 1886 / 4 XII [1954] [Consemnare manu:] anexa 9-10
[Consemnări manu:] Aprobat. ss. M. Dalea 4 XII [19]54
De acord.
[indescifrabil]
Ianoş Fazekaş
Referat
Ţinând seama de nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri ştiinţifice, propunem Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe următoarele măsuri:
a) Se aprobă reducerea termenului de depunere a examenului de minim de candidat de la 2 ani la 1 an pentru următorii tovarăşi:
Sugar Elisabeta – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Radian Mircea – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Dolgu Gheorghe – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Vesa Ion – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Folticica Paraschiva – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Mironescu Ileana – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Erdely Ştefan – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Huscaru Nicolae – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Simandan Ladislau – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Cazacu Honorica – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Ianculescu Alexandru – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Kovaci Nicolae – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Silea Vasile – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Balaure Florian – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Redlinger Ladislau – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Roşu Ion – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Godeanu Eugen – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Iorgu Teodor – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Paloş Gheorghe – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Falcon Berman – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Pruneanu Petre – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Iacob Adam – directorul Inst[itutului de] Rel[aţii] Internaţion[ale]
Petrescu Tiberiu – profesor [la] Inst[itutul de] Rel[aţii] Internaţionale
Suhaia Sara – Editura de Stat pentru Lit[eratură] Politică
Cernea Radu – secretar regional
Badrus Gheorghe – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.
b) Se aprobă următorilor tovarăşi să prezinte dizertaţia fără examen minim de candidat:
Tismăneanu Leonte
Paul Niculescu-Mizil
Cotovschi Grigore
Borgeanu Constantin
c) Să se aprobe următorilor tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe:
Barbu Zaharescu
Ştefan Voicu
Mihai Frunză
Silviu Brucan
Rachmuth Ion
d) Se aprobă tuturor aspiranţilor înscrişi la aspirantură de partid fără frecvenţă, o zi liberă pe săptămână pentru studiu.
[Consemnare manu:] 2 1/2 zile (mierc[uri şi] vineri)
30 XI 1954 ss. Leonte Răutu
N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 156-157.
Note:
Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.
Sublinierile din document şi ultima consemnare manu aparţin, probabil, lui Leonte Răutu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.
25 ianuarie 1955, Bucureşti.
Stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 22 ianuarie 1955, în care s-a discutat, printre altele, despre propunerea Ministerului Afacerilor Externe de a se acorda vize de plecare în Israel persoanelor care solicitau reîntregirea familiei, precum şi despre situaţia unor membri ai nomenclaturii P.M.R., care doreau să obţină derogări de la Legea învăţământului pentru a li se acorda titlul de doctor în ştiinţe.
Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R. ARHIVA BIROULUI POLITIC
No. 113 / 1955 Nr. 8 / 1955
Stenograma
şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955
Şedinţa a început la ora 10.
Au fost de faţă tovarăşii: Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, M. Constantinescu, Chivu Stoica, E. Bodnăraş, C. Pîrvulescu, P. Borilă, N. Ceauşescu, D. Coliu şi Al. Drăghici.
Trebuie dat profil institutului de fizică. Problemei acesteia trebuie să-i dăm importanţă. Institutul să funcţioneze nu în condiţiile de până acum. Desigur, să aibe (sic!) legătură cu Academia, dar să lucreze sub directa supraveghere a guvernului. Să avem aici un grup mic care să se acope (sic!) de problema energiei atomice, iar noi să fim în curent mereu cu ce se face acolo. Vor fi multe lucruri care se cer a fi secrete, sunt probleme de relaţii internaţionale.
Tov. Bodnăraş: O parte a oamenilor din institut vor fi încadraţi în special pentru această problemă. Institutul are multe alte probleme; la Consiliul de Miniştri să fie atrasă numai o parte. Ei vor trebui să aibe instalaţii experimentale pe teritorii unde nu intră nimeni.
Tov. Gheorghiu-Dej: Propun să se organizeze la Consiliul de Miniştri această problemă. (De acord).
Tov. Apostol: Propun ca de această problemă să se ocupe personal tov. Gheorghiu-Dej. (Toţi tovarăşii sunt de acord).
[…]
*
Tov. Apostol: Este o propunere a Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu emigrările în Izrael [sic!].
Tov. Gheorghiu-Dej: Noi am reuşit să aducem aici o parte din evrei pe baza ideii de unificare a familiilor, însă guvernanţii Izraelului [sic!] opresc venirea lor, pun piedici. Se ridică chestiunea că unificarea familiilor să fie văzută de ambele părţi. Cine vrea să vină, să vină, cine vrea să se ducă, să se ducă. Nu mai ştiu în ce an, dar prin ţara noastră au trecut venind din URSS câţiva cetăţeni sovietici de origină [sic] evrei, bătrâni, care au cerut să se ducă să moară în Izrael [sic!]. Li s-a dat voie să plece, au primit paşaport sovietic şi rămân cetăţeni sovietici. Aşa au primit şi ruşii, foşti cetăţeni ai vechii Rusii ţariste. Avem aici şi din aceştia. Ei nu sunt lăsaţi apatrizi. Cine vrea, îşi menţine cetăţenia sovietică. În cazul nostru, cetăţenia R.P.R. S-a ridicat chestiunea că ar fi logic să se acorde vize de ieşire din R.P.R. şi de intrare. Dar este destul să deschizi robinetul …
Tov. Drăghici: Izraelul [sic!] va organiza presiuni.
Tov. Bodnăraş: Se vorbeşte de cei a căror plecare e justificată, au acolo tată, mamă, copii, ca să întregească familiile. Nu în sens mai larg de nepoţi, mătuşi etc.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Se fac presiuni şi pe linia Congresului mondial evreiesc şi ONU. Aici este vorba de jocul spionajului american care vrea să-şi bage oamenii.
Tov. Pîrvulescu: Dar noi nu ne putem izola de restul lumii.
Tov. Drăghici: Dar nimeni nu le dă drumul.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tovarăşii de la M.A.E. ne-au cerut să le dăm răspuns.
Tov. Pîrvulescu: Dacă vrea cineva să rămână, rămâne. Dar cu sila nu se poate ţine dacă vrea să plece. E pusă bine problema în sensul de a se întregi familiile. Desigur trebuie văzut de la caz la caz.
Tov. Drăghici: Şi cine precizează în [fie]care caz?
Tov. Bodnăraş: Organele. Principial nu putem spune nu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Vă rog să vă spuneţi părerea.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Înseamnă să aruncăm un pietroi într-o baltă agitată. Toată banda sionistă o să înceapă să împingă oamenii spre plecare şi să vedeţi vozi [corect: cozi] pe Calea Victoriei care o să ne preseze să le dăm drumul. Aici cred că nu este chestiune de reciprocitate, ci de plecare.
Tov. Gheorghiu-Dej: Pot să vină de acolo aici pentru întregirea familiei care este în RPR şi pentru întregirea familiei acolo dacă sunt rude aici şi vor să plece acolo. Ei o să speculeze chestiunea şi din punct de vedere umanitar.
Sioniştii, când am dat drumul evreilor, desfăşurau o activitate pentru plecarea în Izrael [sic!]. Am fost puşi în faţa situaţie că o parte plecând acolo au mai rămas aici o parte din membrii familiei lor aici. Apoi treptat am mai redus, să [corect: s-a] spus să nu plece tinerii, că am cheltuit cu ei. Dar dacă pleacă ce să le faci? Dacă rămân tot o să lucreze în silă. Dar noi i-am oprit, am dat drumul la bătrâni. Apoi s-a pus chestiunea să facem propagandă. Aceasta a dat şi rezultate. Însă unii au căutat şi alte căi şi au obţinut paşapoarte cu bani având la Interne omul lor.[1]
Ceea ce se propune acum nu este să plece poporul evreiesc în masă, ci este vorba de a cădea în principiu de acord cu privire la plecarea celor care au familii acolo şi venirea acelora care au aici familii. Şi aceasta să fie reciproc, pe bază de reciprocitate şi nu în masă, ci treptat.
Tov. Bodnăraş: Eu sunt de acord.
Tov. Chivu: Şi eu sunt de acord, de la caz la caz.
Tov. M. Constantinescu: De la caz la caz şi la cerere individuală.
Tov. Drăghici: Eu îmi menţin părerea.
Tov. Bodnăraş: Principial în această problemă nu putem lua o hotărâre şi să spunem că nu suntem de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Întrucât suntem la acest punct, unde am stabilit că dăm drumul de la caz la caz, în ţara noastră sunt diverşi cetăţeni străini, elveţieni, austrieci, francezi. Să ia Biroul Politic şi în această privinţă o hotărâre în sensul de a nu reţine pe aceştia în ţara noastră dacă vor să plece, pentru că ei au legături cu legaţiile lor şi ne încurcă mai mult socotelile.
Tov. Bodnăraş: Dacă ei nu vor să rămână, noi nu putem să-i împiedicăm să plece.
Tov. Drăghici: Sunt şi cetăţeni maghiari, cehi ş.a.
Tov. Gheorghiu-Dej: Să existe o hotărâre de principiu că pot să se ducă.
Tov. M. Constantinescu: Sigur, n-avem nevoie de oameni care nu sunt legaţi de noi.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tov. Pârvulescu este în comisia de vize, să se ştie acolo cum să procedeze.
Ca informare a Biroului Politic, conform cu cele stabilite anterior, s-a dat drumul la 2 sau 3 francezi, elveţieni, Housse, Piccolot etc. Încercăm şi prin aceasta a îmbunătăţi puţin atmosfera. Recomandarea a fost să nu le dăm drumul deodată la toţi, ci pe rând.
Putem deci să considerăm că Biroul Politic principial este de acord să luăm măsuri practice în privinţa aceasta.
*
Tov. Apostol: Mai este o propunere de la Secţia de Propagandă şi Agitaţie şi pe care o susţine Secretariatul, ca 4 tovarăşi: [Leonte] Tismăneanu[2], [Paul] Niculescu-Mizil[3], [Grigore] Kotovschi[4] şi [Constantin] Borgeanu să poată să-şi ia titlul de candidat dând dizertaţia fără a fi trimişi la examen. Ei sunt profesori în ştiinţe economice.
Tov. Bodnăraş: Unde să dea examene?
Tov. Apostol: Examen de stat. E vorba să nu meargă la examenul minim de candidat pentru că ei sunt profesori şi să prezinte numai dizertaţia.
Tov. Pîrvulescu: De ce să facem această excepţie?
Tov. Apostol: Tovarăşii nu au putut s-o ia de la capăt. Aceştia dau lecţii studenţilor.
Tov. Gheorghiu-Dej: La mine a mai venit propunerea aceasta. Eu nu pot să privesc formal obţinerea unei diplome.
Tov. Bodnăraş: Şi Biroul Politic să ridice un regim stabilit pentru toată ţara?
Tov. Apostol: Şi mai sunt 5 tovarăşi care se propune ca fără să dea teze de doctorat să devină doctori în ştiinţe: [Mihai] Frunză, [Ştefan] Voicu[5] etc. [Barbu Zaharescu[6], Silviu Brucan[7] şi Ion Rachmuth[8]].
Tov. Bodnăraş: Părerea mea este să se respecte legile şi toţi să dea examenele.
Tov. M. Constantinescu: Nu este chestiunea să nu prezinte dizertaţia, ci să nu li se ceară minimum de candidat. Ei sunt profesori universitari şi minim de candidat se cere unui student.
Tov. Borilă: Dizertaţia o scrie acasă, dar la examen se prezintă în faţa unei comisii.
Tov. Bodnăraş: Aici e vorba de două categorii: unii care vor să devină candidaţi în ştiinţe fără examen, alţii să devină doctori fără dizertaţie. Eu nu sunt de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu mi-am exprimat temerea că se crează un precedent. Tovarăşii merită, au capacitatea, s-au ridicat, dar de ce să urmeze altă lege decât ceilalţi? Şi apoi se crează un precedent după care vor veni şi alţii. Şi astfel se crează o situaţie pentru aceştia că au intrat pe altă uşă decât ceilalţi. Şi eu zic să dea examen.
Mai este încă un fenomen. Într-un şir de institute sunt trimişi oameni, elemente mic burgheze, care au profitat de poziţia lor şi s-au făcut profesori. Este o pleiadă de profesori, conferenţiari, asistenţi, tot ce vrei. Au obţinut aceasta. Acum vor să devină doctori în ştiinţe.
Tov. Bodnăraş: Dacă vom aproba această propunere, vom coborî autoritatea titlului de doctor şi candidat în ştiinţe.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu am stat de vorbă cu Răutu, că de ce vrea să le facem un rău oamenilor şi ce o să se spună despre aceasta.
Tov. Drăghici: Este şi o lipsă de seriozitate cu care se privesc titlurile.
Tov. Gheorghiu-Dej: Unul din argumente a fost că oamenii aceştia sunt într-o poziţie delicată fiind în contact cu profesori, docenţi, cu oameni cu titluri şi ei deşi predau în calitate de profesori, nu au aceste titluri.
Tov. Bodnăraş: Ajunge că am promovat în cadrele Academiei oameni care n-ar fi trebuit, nişte incapabili.
Tov. Gheorghiu-Dej: Şi [Mihail] Roller este academician. A făcut o muncă migăloasă, a strâns documente. Foarte bine. Partidul trebuie să-l felicite pentru aceasta. Tot aşa trebuie să-l critice că atunci când a scos [lucrarea] Istoria României s-a semnat el „Acad. Roller”. Cum de nu-l duce capul să se gândească mai departe, e doar membru de partid, tovarăş bun, că ce atmosferă crează prin aceasta partidului?
Tov. Bodnăraş: Eu cred că şi această problemă trebuie s-o vedem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da. Mie mi s-a mai ridicat problema şi de alţii, printre care şi de Marinescu Voinea[9], ministrul Sănătăţii, om foarte serios, care-şi continuă activitatea ştiinţifică şi practică, un om foarte aşezat, echilibrat. El mi-a spus cu jenă despre lucrurile acestea, că la Ministerul Sănătăţii şi poate şi la alte ministere sunt profesori făcuţi peste noapte. Mie mi-ar crăpa obrazul să mă prezint în poziţia de profesor şi să nu cunosc problemele. De ex[emplu]. Dunăreanu, student neisprăvit acum vrea să devină om de ştiinţă. Este normal să avem asemenea profesori?
Tov. M. Constantinescu: A fost şi politica Ministerului Învăţământului care a promovat o serie de oameni, a căutat să umple golurile care le-a avut.
Tov. Bodnăraş: Ministerul a legalizat situaţia.
Tov. Chivu: Ar trebui să se facă examene.
Tov. M. Constantinescu: Trebuie făcută o triere şi cine nu corespunde, să fie scos.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cu procedurile acelea ne-am ridicat în cap şi intelectualitatea care comentează. Unii au ajuns profesori cu 3 – 4 clase primare, nu cunosc nimic din medicină, sunt nişte profani. Şi aceasta face o atmosferă foarte proastă între intelectualitatea noastră. E adevărat, ea s-a format cu educaţie burgheză, totuşi nu putem să ignorăm părerea ei.
Tov. Bodnăraş: Titlul de profesor universitar, de academician, este un titlu înalt. Omul trebuie să aibe facultatea absolvită, să ia titlul de doctor în ştiinţe, să aibe lucrări ştiinţifice, să fie promovat de un colegiu. Dar noi am făcut profesori fără toate acestea, începând cu [Lucreţiu] Pătrăşcanu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da, el a deschis seria. Pot să fie lectori, să ţină lecţii.
Tov. Bodnăraş: Chiar lector este un titlu ştiinţific care trebuie dobândit.
Cred că n-ar fi rău să facem o verificare a acestei situaţii, s-o cunoaştem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că chestiunea aceasta ar trebui luată de Secretariat. Eu am rugat să se facă o listă cu persoanele care au obţinut titluri fără cunoştinţe.
Tov. Apostol: O să facem.
Tov. Bodnăraş: Profesorii, academicienii, doctorii în ştiinţe, candidaţii în ştiinţe, va trebui să-i vedem.
*
[…]
Şedinţa a luat sfârşit la ora 14.
A.N.I.C., fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 6/1955, f. 5; 19 – 25; 30.
[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej se referea, probabil, la Teohari Georgescu, fostul ministru al Afacerilor Interne, înlăturat din funcţie în anul 1952.
[2] Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki, Leonida Tisminetzski sau Leon Tisminiţchi) (n. 1913, Soroca – d. 1981, Otopeni): membru al Partidului Comunist din România din anul 1933; exmatriculat din facultate în anul 1935 din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa; s-a înrolat în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid; grav rănit în anul 1937, i s-a amputat braţul drept (după unele surse, a căzut din tren şi i s-a retezat mâna – nota mea, VR); după încheierea războiului civil din Spania, s-a refugiat în URSS împreună cu soţia sa, Hermina Marcusohn, şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”; după revenirea în ţară în martie 1948, a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică şi şef de catedră de marxism; din anul 1949, membru în cadrul redacţiei revistei internaţionale Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară, care avea sediul la Praga; acuzat de „atitudine fracţionistă” în anul 1958, îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960; în februarie 1964 a fost reprimit în P.M.R. şi i s-a recunoscut vechimea în partid pentru perioada 1933 – 1960. Cf. Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2001, p. 432 – 433; 436; Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002; Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223 – 224; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39; Petre Opriş, Leonte Tismăneanu (1913 – 1981), în „Arhivele Totalitarismului”, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252 – 256.
[3] Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, Bucureşti): director de studii la Şcoala superioară de partid „Ştefan Gheorghiu” (1949); director adjunct al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1952); rector al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1953); director adjunct al Institutului de Istorie a PMR (1955); membru al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989); şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. a P.M.R. (P.C.R.) (1956 – 1968); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Galaţi, Timiş, Arad, Bacău, Satu – Mare (3 februarie 1957 – 22 decembrie 1989); secretar al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (22 martie 1965 – 1972); membru al Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989); membru al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); viceprim – ministru al guvernului (20 aprilie 1972 – 26 martie 1981); ministru al Educaţiei şi Învăţământului (11 octombrie 1972 – 16 iunie 1976); preşedinte al Consiliului de coordonare a producţiei de bunuri de larg consum (16 iunie 1976); ministru al Finanţelor (7 martie 1978 – 26 martie 1981); reprezentant permanent al României la CAER (12 iunie 1979); preşedinte al CENTROCOOP (1981 – 1989). Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, Bucureşti, 2001, p. 207 – 208.
[4] Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.
[5] Aurel Rottenberg (Ştefan Voicu) (n. 1906 – m. 1992): evreu din rândurile comuniştilor internaţi în lagărul de la Târgu – Jiu; la 8 septembrie 1942 a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka, districtul Jugastru; redactor-şef adjunct al ziarului „Scânteia” (1948); preşedintele sindicatului ziariştilor profesionişti (1 iunie 1948); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960); membru al C.C. al P.C.R. (25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1984); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Argeş, Vâlcea, Galaţi, Suceava (5 martie 1961 – 17 martie 1985); redactor-şef al revistei „Lupta de clasă” (1962); redactor-şef al revistei „Era Socialistă” (1974). Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948 – 1965, Editura POLIROM, Iaşi, 2001, p. 29 – 30; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 309.
[6] Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman) (n. 17 martie 1906, Bârlad, judeţul Vaslui – d. 14 noiembrie 2000, Bucureşti): membru al P.C.R. (1923); economist român, profesor la Universitatea din Bucureşti; este autorul primului curs de economie politică marxistă apărut în limba română; rector al Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1952); ministru plenipotenţiar în Argentina (17 martie 1955 – 3 februarie 1956); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 24 iulie 1965); ambasador în Turcia (7 martie 1956 – 22 ianuarie 1959); ambasador în R. P. Chineză (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); ambasador în R. D. Vietnam (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); membru al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 24 noiembrie 1974); membru al Comisiei Centrale de Revizie (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1984); membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; opere principale: „URSS după 15 ani” (1932, în colaborare); „Karl Marx despre procesul de circulaţie al capitalului” (1955); „Karl Marx despre procesul de ansamblu al economiei capitaliste” (1965). Dicţionar enciclopedic român, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 928 – 929; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 313; Membrii C.C. al P.C.R. (1945 – 1989). Dicţionar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 631.
[7] Silviu Brucan (n. 18 ianuarie 1916, Bucureşti): secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia” (1944 – 1956); deputat al Marii Adunări Naţionale, reprezentând judeţul Prahova (de la 30 noiembrie 1952); ministru plenipotenţiar în SUA (7 martie 1956 – 10 iulie 1959); reprezentant permanent la ONU (la sediul de la New York) (10 iulie 1959 – 18 septembrie 1961); vicepreşedinte al Radioteleviziunii române (eliberat din funcţie la 6 ianuarie 1966). Gheorghe Crişan, op. cit., p. 49.
[8] Ion Rachmuth (n. 1911 – d. ?): economist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; a tradus în limba română lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” (volumul I în anul 1947 şi volumul II în anul 1951); a publicat studii îndeosebi cu privire la producţia de mărfuri, legea valorii şi fixarea preţurilor în socialism; opere principale: „Legea valorii şi temeiurile aplicării ei în economia socialistă” (1949); „Deosebirea esenţială dintre rolul economic al statului socialist şi rolul economic al statului capitalist” (1960); „Aspecte ale crizei economiei politice burgheze contemporane” (1965). Dicţionar enciclopedic român, op.cit., p. 13.
[9] Cf. Petre Opriş, Ministrul comunist al Sănătăţii, dr. Voinea Marinescu – altruism şi decenţă profesională, în „Cetatea Bihariei. Revistă de cultură şi istorie militară”, seria a II-a, nr. 1 (3)/2005, p. 117 – 119.
February 9th, 2015 
VR 
Publicarea de către Eugen Simion a unei lucrări pretins de specialitate despre cauzele morţii lui Eminescu a scandalizat lumea eminescologilor. Un colocviu desfăşurat pe 15 iunie 2014 la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) a academicianului Eugen Simion a fost transcris într-un volum lansat la Biblioteca Academiei Române pe 15 ianuarie 2015. Zi declarată a Culturii Naţionale a României, din care lipseşte însă chiar numele sărbătoritului zilei, Mihai Eminescu. Propunerea, ca şi omisiunea notabilă, i-a aparţinut aceluiaşi Eugen Simion. Eminescologul Nae Georgescu, autorul lucrării “Boala şi moartea lui Eminescu“, observa ciudăţenia în cauză chiar la prima punere în practică a Legii (“Eminescu şi cultura naţională“, Ziaristi Online, 11.01.2011). Anul acesta, la 165 de ani de la naşterea lui Eminescu, Eugen Simion s-a întrecut pe sine. De ziua lui Eminescu i-a spus de ce n-a murit. N-a murit de sifilis, ceea ce orice cercetător onest ştia de mult timp. Dl. Simion, a aflat, iată, în 2015, ceea ce medicul neuropatolog Ovidiu Vuia a certificat în 1997! Acum ştie şi el. Şi o spune ca şi cum el ar fi descoperit-o (“Medici: Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, a murit intoxicat cu mercur“, Mediafax, 15.01.2015). Ce mai contează că chiar noi am publicat documentul olograf al Autopsiei lui Sutzu, care spunea acelaşi lucru cu 125 de ani în urmă? Acum a aflat Simion, acum o spune şi el. Dar preşedintele propriei fundaţii mai ştie şi că Eminescu n-a murit nici de lovitura pe care a primit-o în moalele capului. Ci musai de intoxicaţie cu mercur. Nu are nici un fel de dubiu. Dl. Simion ştie, cu aceeaşi certitudine ce nu poate deriva decât, poate, din numele ales pentru fundaţia lui, şi când şi-a încheiat Eminescu “opera majoră”. După cum şi scrie, în “Argumentul” care însoţeşte textele a 13 autori prinşi în coperţile unei lucrări îndoielnice: „El şi-a încheiat opera majoră la 33 de ani şi a dispărut, tragic, la 39 de ani, nu omorât de un nebun care i-a dat cu o piatră în cap şi nici răpus de lues.” Numai că din cuprinsul volumaşului său, intitulat „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” şi încropit într-o manieră de OUG marca Ponta, nu reiese de nicăieri cum de a dobândit dl. Simion asemenea certitudini detectivistice demne de Colombo. În schimb reiese o evidenţă. Şi anume că dl. Simion, asemenea întru totul dlui Pleşu & Manolescu & Coop, este deranjat că în ultimii ani, în urma unei campanii de presă declanşată de Asociaţia Civic Media pe 15 ianuarie 2007, tot mai mulţi români au început să afle care este adevărul despre viaţă şi moartea lui Eminescu, gazetarul naţionalist şi luptătorul pentru unirea tuturor românilor în graniţele “Daciei Mari”. Aşa că s-a gândit să pună un capac “academic” tuturor dezvaluirilor şi cercetărilor specialiştilor, care au ajuns, în sfârşit, şi la publicul larg. Cercetători dintre care, unii, sunt veritabili eminescologi. Eminescologi care, încă din titlul plin de imaginaţie, sunt trimişi de dl. Simion într-o zonă a… imaginarului (fictiv, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, fantezist). La fel i s-o fi spus şi lui Eminescu, prim-redactorului ziarului Timpul, în fatidica zi de 28 iunie 1883, când a fost arestat şi internat politic: ca suferă de “imaginaţii”. Pentru că, “nu-aşa?”, conform afirmaţiilor academicianului Eugen Simion, de la lansarea broşurii sale, aşa cum au fost citate de Mediafax, “opera lui Eminescu a fost creată până la 33 de ani, după care au urmat cei şase în care a fost bolnav”. Aţi înţeles esenţa: eminentul jurnalist – probabil primul jurnalist român deţinut politic şi internat abuziv într-o clinică psihiatrică – s-a îmbolnăvit, brusc, exact după ce a scris ultimul său editorial din Timpul: “Pentru libertatea presei“. O spune (şi) Simion, colegul lui Brucan şi Tismăneanu de la… “Lupta de clasă”. Pardon… Academia Română. Ne oprim aici. Noi suntem doar jurnalişti. Simpli jurnalişti. Dar eminescologii, suntem convinşi, îşi vor spune cuvântul cu privire la tentativa de reasasinare civilă a lui Eminescu de către Eugen Simion. O primă reacţie, pe care o reproducem, în serial, dintr-un volum proaspăt apărut, vine de la profesorul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica şi autorul lucrării “EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României“. O reacţie dură, dar perfect justificată de imbecilităţile textului “academic” al Fundaţiei ce trăieşte numai din furtul de harismă al Academiei Române. De data asta, cineva trebuie să-i spună “Până aici!”. Profesorul Constantin Barbu o face oferind cititorilor, pe lângă o analiză la sânge a “studiului” scos de FNSR, şi despuierea de uniforma de academician a impostorului Eugen Simion. În finalul expunerii lui Constantin Barbu veţi vedea un academician gol, doar cu un tatuaj mic pe posteriorul său: o inimioară cu o seceră şi-un ciocan sub cuvintele adânc înscrise, cu roşu, pe pielea albă a academicianului: “Ia liubliu tebia ARLUS”…
Posted in 
Tags: 
