AGERPRES. Neamț: Mii de pelerini au venit la mormântul preotului Justin Pârvu de la Petru-Vodă
Mii de pelerini din toată țara au venit, în aceste zile de sărbătoare pascală, la mormântul preotului Justin Pârvu de la Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea Petru-Vodă.
Pelerinajul a început încă dinaintea Învierii Domnului. Puținele pensiuni din zonă au fost ocupate de credincioși. Începând din prima zi de Paști, mormântul duhovnicului a devenit loc de reculegere și rugăciune pentru pelerini veniți din toate colțurile țării. La poarta mănăstirii erau mașini din Constanța, Timiș, Dâmbovița sau Cluj.
Mormântul preotului Justin Pârvu este acoperit integral cu flori naturale, sub forma Sfintei Cruci, iar la căpătâi se află tricolorul.
Credincioșii se închină și se roagă minute în șir preotului care ar fi săvârșit minuni și în timpul vieții. (Corect: a savarsit minuni – n.m.)
Părintele Justin Pârvu a încetat din viață pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani. S-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919 și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani.
În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniștii, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare plus un spor de 5 ani, pedeapsa săvârșind-o în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la “reeducare” la Pitești, este trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
După ce și-a ispășit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credința sa. În 1964 este eliberat și devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viața monahală, la Mănăstirea Secu, unde a fost preot monah. Din dorința de a-l controla, conducerea comunistă a țării îl obligă pe părintele Iustin, în anul 1975, să slujească la Mănăstirea Bistrița. După 1990, părintele Iustin se întoarce la Mănăstirea Secu și, până în 1991, este preot și duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el se retrage în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune.
În 1991 întemeiază Mănăstirea cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril de la Petru-Vodă. Părintele își continuă misiunea și, în 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea de la Petru-Vodă, o casă de educație pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită ‘Glasul Monahilor’.
AGERPRES — FOTO PE FLUX/(AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Florin Marin) / luni, 21 Apr 2014, 10:05
Magdalena Popa Buluc despre “Parintele Justin Mărturisitorul”: “Fotografiile Cristinei Nichituş Roncea sunt o invitaţie de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului”
Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul o are în lumina monahului
Părintele Justin a fost un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos care a luptat cu spada iubirii în mână să aducă biruinţa binelui asupra asupra răului absolut.
“Tradiţiile noastre populare vestesc Naşterea lui Hristos… Naşterea Domnului este un dar, o bucurie, dar totodată şi o cruce, pentru că Hristos se naşte în peştera din Betleem spre a se răstigni pe Golgota ca să ia asupra sa păcatele întregii omeniri. Nu se poate vorbi de Răstignire, de Înviere, dacă nu plecăm de la Naştere. Apoi putem admira frumuseţea unei familii sfinte, a lui Iosif şi a Mariei, ca un model de vieţuire creştină”.
“În 1954, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ, într-o mină de sare. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Am luat toate bucăţile metalice, de la frezele pentru rocă, şi le-am pus pe o sfoară. Făceau un zgomot minunat. Le-am bătut pe toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii. Timpul de adunare a fost 2.30. Acesta a fost momentul când am intrat în ascensor şi când cu toţii am început să facem zgomot. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, duhovnicească tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii, am cântat tot ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol. Era atunci sau niciodată. Când am intrat în ascensor am intrat cântând Hristos a înviat! Apoi, am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină, în locul nostru. Am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă”.
Înarmaţi-vă cu rugăciuni
“Tocmai atunci când e vorba să nu se vorbească, să nu se ştie, să nu se spună, monahul trebuie să strige mai mult. El e împotriva firii mereu. Asta-i viaţa monahală. Monahul stă de veghe acolo la miezul nopţii. Se aude un clopot, bate o toacă, se cântă Sfânta Liturghie şi e tot timpul treaz ca un apărător al vieţii noastre creştin ortodoxe”.
Albumul Cristinei Nichituş Roncea, “Părintele Justin Mărturisitorul”, apărut în condiţii grafice excepţionale, la Editura “Mica Valahie”, prilejuieşte o călătorie prin lumea ortodoxă românească, dar şi un elogiu adus Părintelui Justin, un elogiu adus frumuseţii divine.
“Mânăstirile sunt locuri care pentru mulţi par rupte de realitate. Dar nu este deloc aşa. În mânăstiri sunt oameni bine ancoraţi în prezent şi determinaţi pentru viitor mai ales pentru că îşi cunosc trecutul. Am văzut şi am trăit minuni. Sunt călugări – stânci de credinţă, sunt măicuţe – mlădiţe ale adevărului, sunt oameni care par a fi sfinţi coborâţi pe pământ. Priviţi la chipurile lor: câtă blândeţe, câtă căldură!”
Părintele Justin Mărturisitorul
Cristina Nichituş Roncea şi-a dorit ca fotografiile sale să fie privite cu sufletul. Fotografiile ei sunt o invitaţie aşadar de a păşi pe calea iubirii şi a adevărului.
După expoziţia “Precum în cer”, deschisă la Palatul Şuţu, în care autoarea ne-a propus să trăim într-o expoziţie de fotografii ce te înalţă şi care te duc spre o lume în care cuvintele sunt de prisos, ea mărturisea: “Pentru mine, vizita la mânăstirea Petru Vodă a fost o experienţă înălţătoare, o ocazie fără precedent de a învăţa că poţi să fii mai fericit prin simplitate, străduindu-te să îndepărtezi influenţele nefaste, să te bucuri de frumuseţea din jur, pe care o găseşti în natură, dar şi în oameni. Credinţa te învaţă să fii bun şi astfel ajungi să fii fericit prin tine însuţi, fără să aştepţi neapărat ceva de la cei din jur. Dincolo de situaţia politică, de agitaţia din oraş sau de problemele personale, oamenii pot afla că monahii din mânăstirile României se roagă pentru fiecare suflet de român, că există oaze şi fortăreţe ale credinţei şi că Dumnezeu nu ne lasă. Avem tendinţa să uităm asta din cauza greutăţilor care ne apasă, însă credinţa chiar ne ajută să depăşim situaţiile dificile şi mai ales ne învaţă să-i ajutăm şi pe cei din jur, atunci când putem. A fost o minune, în primul rând. În sensul că această poartă mi-a fost deschisă de Părintele Justin, într-o seară de Crăciun, când eram la uşa chiliei sfinţiei sale alături de pelerini, maici şi călugări, cântându-i colinde. Este şi prima fotografie făcută cu Părintele, cu care de altfel am deschis expoziţia.
Părintele Justin a mers cu Evanghelia în faţă, rămânând ochiul de veghe al creştinătăţii
M-am străduit să percep cu sufletul ceea ce vedeam în jurul meu. Mă bucur că obiectivul aparatului de fotografiat a reuşit să surprindă ceea ce eu vedeam cu ochii minţii, ceea ce atingeam cu sufletul, ceea ce simţeam cu inima în acele momente”.
În acest splendid şi impresionant album cu fotografii radiind frumuseţe şi emoţie şi cu texte pline de înţelepciune îl descoperim pe Părintele Justin – Mărturisitorul, ultimul arhanghel al românismului, care într-o dimineaţă în zori şi-a ridicat uşor capul şi bunecuvântând în văzduh a rostit cu putere şi har: “Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară, apoi a rostit a doua oară: Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a rostit a treia oară: Doamne, bunecuvântează această ţară, România!”.
Cristina Nichituş ne descrie biografia unei biruinţe. Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă, la 10 februarie, într-o familie de români orotdocşi foarte evlavioşi. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mânăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică, întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica. Niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi pe cele de cultură, istorie, filosofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi deplin, de o seninătate milosârdnică ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative ale spiritului creştin al acestui popor.
Iubea animalele
“Şi-a făcut un ideal de a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare, şi Dumnezeu i-a ajutat să-şi împlinească acest dor, astfel că dragostea de Dumnezeu şi de oameni a devenit trăsătura sa fundamentală. A priceput Botezul ca pe o chemare de a împlini Evanghelia prin slujirea tuturor nevoilor de mântuire, fie a Cetăţii, fie a mânăstirii, ca pe o armonie unitară între toate mădularele trupului lui Hristos, Biserica”.
A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigore Băbuş, Gherasim Iscu. După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, Părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar din 1941, la Iaşi. Este hirotonit preot de Arhiereul Valerie Moglan, Vicar al Mitropoliei Iaşilor. În 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română în care slujeşte Sfânta Liturghie. Începând cu 1946 îşi continuă studiile la Seminarul din Roman. Faptul că nu a subscris niciuneia dintre iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 1948 şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris în 2008: “Legionarismul nu a fost o sectă. El s-a supus întru totul Bisericii Apostolice…”.
Părintele Justin
Anii de detenţie au fost ani de permanentă mucenicie pentru Hristos, cu toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, tortură, bătăi, umilinţe, privare de somn, de lumină, de aer, de comunicare. “Tăcând şi ascultându-i pe fiecare, Părintele a învăţat mai ales să plângă în taina inimii sale şi s-a pogorât într-un adânc de smerenie despre care graiul nostru nu ştie mărturisi”. Periplul său prin temniţele anticreştine a fost uimitor. A fost torturat şi anchetat până în august ’49 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistă pentru intelectuali. A rămas acolo până în 1951, când a fost trimis în lagărul de muncă silnică de la Baia Sprie, apoi la Gherla şi în alte închisori. “Nu mai eram o persoană, eram un număr: 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”
În 1960, la expirarea pedepsei pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face şi a răspuns: “O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii”.
Mânăstirea Petru Vodă a devenit în 1992 o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească.
Minunile dumnezeieşti arătate prin Părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere.
Fiecare are datoria să mărturisească după puterea lui
Adeseori, Părintele Justin mărturisea: “Creştinul n-are de ce să se teamă dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Vor veni vremuri grele asupra ortodocşilor, dar să nu ne înspăimântăm, să nu ne uităm la strâmtorile ce le vom suferi vremelnic, ci să privim cu nădejde la darurile cele veşnice, la dragostea Mântuitorului care ne aşteaptă să fim alături de El în ceruri, alături de toţi sfinţii mărturisitori ai adevărului Lui. Ţara Românească este o ţară sfântă, cu un popor sfânt. Noi nu suntem consecinţa nimănui politic sau a altor stări de lucruri, dar noi suntem ţinta multor răzbunări vrăjmaşe, de 2000 de ani; aşa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, aşa şi poporul român de la un stăpân la altul. Posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.
În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a anului 2013 a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti. Părintele Justin a fost un Luceafăr între Părinţi. A strălucit cu sufletul, cu inima, cu dragostea, cu înţelepciunea, cu cuvântul atât de mângâietor şi plin de putere al lui Dumnezeu.
„Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat. Mergeţi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc!”
„Cei care se năpustesc şi vor să anuleze o acţiune pe care o ducem noi aici sunt oameni care nu au nimic serios de lucru. Nu e nimic nou, au fost trădări în toate vremurile şi am avut şi am lângă mine tot timpul trădători; am mers la drum cu oameni care au crezut, dar şi cu oameni care nu au crezut, oameni care s-au devotat, dar şi oameni care s-au lepădat, ca şi ucenicii Mântuitorului.”
„Toată sămânţa aceasta a credinţei nu cade întotdeauna pe acelaşi pământ… Pentru aceasta trebuie să ne rugăm: Să nu ne prăsească puterile sufleteşti! Că atunci dovedeşti cum eşti: ucenic, urmaş apostolic sau iudă.”
Dacă ar fi să aleg un chip de creştin român care să-l figureze pe Dumnezeu, l-aş alege pe Părintele Justin Pârvu. E frumos Părintele ca Domnul, e blînd, e luminos, e smerit cu inima, e ocrotitor. E cel mai aproape prea cucernicul Părinte de ce-a făurit Dumnezeu după chip şi asemănare, ad imaginem suam. După cum, imaginea cea mai dragă mie e din literatura orală: cei doi drumeţi, moşneagul fără aură însoţit de Petru, veniţi să-i încerce pe oameni dacă-s buni sau răi, gospodari cu respectul rînduielii sau nu.
Cum crezi, cum îţi este credinţa, aşa trăieşti: dăruieşti, ajuţi, aperi, binecuvîntezi, dar şi cerţi cu asprime pe cei fără conştiinţă de etnie, orientaţi spre chivernisirea trupului, nu a sufletului, săraci spiritual.
Părintele Justin a fost, este trăitor întru Biserică, pentru că n-a murit, doar a ieşit în veşnicie. Pe durata monahicească a existenţei sale cu trezie în zori şi cu trezvie la mezonoptică, de veghe pentru ceilalţi, sîrguind pentru Neam, ca parte din oastea lui: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în frunte şi cu naţiunea în spate”. Cultul sfinţilor şi al eroilor tragici ai închisorilor comuniste a fost, este grija dintîi a Marelui Duhovnic. Iar uscăciunile din cinul monahal nu-s iertate: „Nu ierarhii şi preoţii au ţinut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori şi mamele creştine care şi-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox”.
Întîmplarea a făcut (mă corijez: nu întîmplarea ci Altcineva, mai de sus) să încep anul 2014 deschizînd albumul Cristinei Nichituş Roncea, Părintele Justin-Mărturisitorul, cu subtitlul Fotografii şi vorbe de duh. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui cuvînt bogat. Bogat ca şi inima lui, despre care putea spune ca şi Sfîntul Augustin: „uriaşa încăpere a inimii mele”. A practicat firesc empatia, ascultînd nevoinţele pelerinilor, cu bunătate şi cu răbdare, pentru optimizarea lor umană prin spovedanie, pentru zidire prin mărturisire. Albumul, tipărit de editura Mica Valahie, se deschide cu un autograf pentru creştinul nostru: „Îndemn spre tot lucrul bun” şi-i semnat Arhim. Justin.
Cînd am ajuns prima oară în satul Petru-Vodă, unde a fost născut Părintele, şi de acolo la Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a cărei temelie e pusă în 1991, am ştiut că locul e benefic. La Petru-Vodă e casa lui Dumnezeu, e biserica vie, unde intri în comuniune vie cu cerescul. Ne-am simţit şi eu, şi Petru U. ridicaţi în graţia divină, cuprinşi de o anume beatitudine, ca revărsată din fiinţa Părintelui Justin. Dacă ajungi în vreun loc la pacea sufletului, asta se întîmplă în aerul plin de lumină al poienii cu un farmec indelebil al culorilor. Acolo te poţi atinge puţin, cu sufletul, de o aripă de înger. Hulim, ponegrim, ironizăm spaţiul mioritic, dar gurile de rai există. Una: mănăstirea de la poalele Ceahlăului, unde odihnesc Radu şi Flora Gyr, iar din 2006, Părintele Calciu-Dumitreasa.
În cuvîntul de însoţire, Aspazia Oţel Petrescu afirmă cu credinţă că Părintele Justin Pârvu a fost surprins de obiectivul aparatului Cristinei Nichituş-Roncea aşa cum a fost: „cu privirea înţeleaptă şi plină de căldură”. Cu ochii sublim albaştri, adaug eu. Da, este minunat felul cum aranjează lumina fotojurnalista: pe un Părinte suav, cu barbă năvalnică sau, dimpotrivă, amuzat de un pisoi pufos, cu nasul îmblănit ridicat spre mîna lui; Părintele zîmbeşte uşor şăgalnic ori pare îndurerat, îngrijorat: „în jurul Bisericii, să facem zid puternic, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge pentru că năpaste maxime pîndesc asupra noastră”. Eu prefer fotografia cu capul alb descoperit ori aceea cu privire veghetoare, pătrunsă de taina Euharistiei: „Călugărul îşi are exemplul în lumina îngerului, iar creştinul, mireanul, o are în lumina monahului”. De multe ori trebuie specificat: nu-i pictură, e fotografie şi trimit la paginile 32-33.
Fotografiile din dragoste pentru Părintele mărturisitor deschid poarta/ calea spre mesajul „Duhovnicului Neamului”: să nu ne lăsăm smintiţi de „vremurile satanice” pe care le traversăm. Moda bisericirii printre guvernanţi nu i-a plăcut Arhimandritului, cum nu i-au plăcut nici încercările repetate de a scoate din sufletul creştinului mîndria de neam. Împotriva acestor indemni s-a pronunţat aspru, apărînd demnitatea de român prin apel la patrimoniul cel mai de preţ: martirii din avuţia noastră spirituală. „Sigur că sunt vremurile acestea aşa înspăimîntătoare, pentru că şi noi suntem supuşi firii căzute, şi de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăţi ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistenţa şi întărirea sufletului nostru”.
Grele încercări, Doamne! Arestat la 14 mai ’48, pentru propagandă religioasă, eliberat la 16 mai 1964. Sentinţa de 12 ani („dădeau cu cincinalul”, a făcut haz de necaz Părintele) a sporit cu 4 ani pentru o replică. Întrebat ce-o să facă la eliberare, a răspuns neted că va face exact ce-a făcut: slujirea Bisericii. După ce a fost anchetat/ torturat la Suceava, condamnatul cu numărul 267, devenit bandit şi „duşman al poporului (precizare: termenul l-a inventat Lenin; după Tutankalmucul Ilici, preoţii fiind „contrarevoluţionari în sutană”, au urmat Aiudul, pînă în ’51, munca silnică la Baia Sprie, pînă în ’54, pe urmă Gherla, Periprava… Să fii băgat la gherlă pentru că vrei binele neamului tău şi să crezi că temniţa a dus la eliberare sufletească, la împlinire de sine este învăţătura clară ca lumina lină a multîncercatului Părinte. Temniţa eliberează? Da, spune cel claustrat sever aproape 17 ani. Temniţa a dus la sporire (vreau să evit vocabula cîştig) pentru rugăciune. Sfîntul închisorilor, cum i-a spus monahul Nicolae Steinhardt lui Valeriu Gafencu, s-a rugat în zarcă pentru împlinirea de sine, s-a rezidit curat prin suferinţă. Rugăciunea creşte din jertfă. Durerea este esenţială pentru rugă.
Să ai în temniţă revelaţia libertăţii creştineşti nu-i uşor. Aspra asceză intra muros e calea spre îndumnezeire, spre unirea cu Dumnezeu şi totodată o dăruire pentru mîntuirea fiinţei noastre ca popor. „Acelea erau zile de sacrificiu şi jertfă: extraordinare şi unice”. Şi-mi amintesc ce povestea cardinalul Todea: cum un deţinut lovit a zis torţionarului: „Pentru Domnul!” “Să iertăm ca Dumnezeu să întoarcă privirea spre ţara asta”, a conchis Todea.
Arhimandritul Justin Pârvu a intrat în închisoare „om liber moral, despătimit” şi a ieşit întărit, purificat, conform triadei isihaste: purificare-iluminare-desăvîrşire. „Doamne, iartă România pentru păcatele fiilor ei!” stă inscripţionat pe lespedea de mormînt a episcopului Dionisie Romano.
Părintele Justin nu s-a temut de jertfa pentru cele două valori supreme: Dumnezeu şi Patria (da, cu majusculă în scrisul său). Un român grozav de român Părintele! Mereu cu francheţe dezarmantă în afirmaţii: „Parcă ar fi o dihanie naţionalistul, cine ştie ce ciudăţenie ar fi”. Şi asta cînd naţionalismul e rău blamat, ca-n anii ’50, de fiii cominterniştilor, cînd asistăm la altă faţă a theocidului comunist. Presa informează că foşti profesori de socialism ştiinţific (ateu) predau ore de religie. Alţii compun tropare după modelul imnelor ceauşii: dacă nu preaiubitul Ceauşescu, atunci Sus Hristos! În momente electorale, Dumnezeu e pesederist ori nu e deloc.
Mesajul său tonic ne învaţă că „totdeauna mai este o bătălie pe care n-am pierdut-o”. Şi-i negreşelnic: „nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mîntuitorul spune foarte limpede: «Nu te teme turmă mică!» Noi suntem turma mică”.
Soluţia izbăvitoare, fără cusur? Poporului îi cere unitate şi pocăinţă; cinului, cu chemare spre monahism, ascultare şi rugăciune. Iar puterea sa spirituală uluitoare o arată efectul benefic asupra pelerinilor veniţi cu mic, cu mare la Petru-Vodă, ca să plece de acolo liniştiţi lăuntric, îmbunătăţiţi. A speriat pe careva puterea asta, dacă a fost marginalizat, deşi i s-ar fi cuvenit locul de Patriarh, ca punct de reper al ortodoxiei? O fi speriat, n-a fost un „căldicel” Justin Pârvu. A stat în răspărul noilor doxe, ca rugăciunea interecumenică în mega-soboare, cu tămîieri costisitoare, deşi sincretismul religiilor poate duce la îndoială privind mîntuirea creştină. Să fie pacea interecumenică mai de preţ decît pacea interioară? Rugăciunea comună pe stadioane o fi politically correct faţă de rugăciunea în singurătate, în limba ta?
Spune Părintele: „Poporul român a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înţelept”. Patericul l-a trăit omul omenos de la ţară; satul a fost matcă a ortodoxiei, a mers după rostul cerut de viaţa de Biserică. În lipsa libertăţii religioase cu o durată de 40-50 de ani, trăirea slăvitoare de Dumnezeu s-a şubrezit. Şi cît s-a rîs postsocialist de sacrificiul de sorginte christică, de generozitatea jertfei în numele lui Iisus!
Înainte de a închide ochii, Arhimandritul Justin a binecuvîntat întreit: neamul din ţară, neamul de pretutindeni, România lui. Iar puterea să fie printre noi, cu noi, are fără nici o îndoială. E ceea ce vrea să probeze şi jurnalismul fotografic al Cristinei Nichituş Roncea. De preţuit.
Aparut in: Contemporanul, An XXV, Nr. 3 (744), Martie 2014
Fiii duhovniceşti ai Cuviosului nostru Părinte Justin sînt aşteptaţi Sîmbătă, 15 Martie, la pomenirea de nouă luni a sfinţiei sale.
Slujba va începe la ora 8 dimineaţa, cu Ceasurile, Acatistul Bunei Vestiri, Sfînta Liturghie şi Parastasul, şi va fi urmată de o agapă pentru toţi cei prezenţi, informeaza portalul oficial al Manastirii Parintelui Justin Parvu – Petru-Voda.Ro.
“Părinţii unui copil l-au adus la părintele Iustin şi i-au spus că fiul lor nu poate scrie, deşi se afla în clasa a patra. Părintele Iustin i-a luat mâna copilului, în care acesta ţinea un creion şi a început să scrie cu ea: A, B, C, iar copilul lăsat apoi a continuat să scrie singur celelalte litere D, E, F… Altădată, un copil care nu vorbea a fost adus la părintele Iustin. Când a ieşit din chilia acestuia, a început să vorbească.” – Ieromonahul Eftimie Mitra
Nicador Zelea Codreanu despre Parintele Justin Parvu:
AM FOST CONTEMPORANI CU UN MUCENIC
(…) Acestea sunt informaţiile ”oficiale”, dar noi vă oferim, ca de obicei, şi altele.
Părintele schimbase de fapt temniţa comunistă cu cea ”democratică”: era permanent supravegheat. Nu avea o clipă de singurătate, fiind mereu ”secondat” ba de un călugăr, ba de o măicuţă; chiar şi în chilie.
La invitaţia sfinţiei sale, În august 2009 am fost să-l vedem şi să vorbim. Scena care a avut loc atunci o păstrăm întipărită în memorie: Părintele a făcut un semn măicuţei care-l îngrijea ca să ne lase singuri. Dar monahia, insensibilă la solicitarea arhimandritului, nu s-a urnit din loc. Stareţul a repetat gestul, mai insistent. Măicuţa nici gând să plece, îşi tot făcea de lucru prin chilie. A fost nevoit să se răstească. După cca. un minut s-a dus să verifice dacă nu asculta la uşă! Ştia sfinţia lui ce ştia…
Dormea două-trei ore pe zi, iar numărul celor care veneau să-l vadă, să-i ceară sfatul sau binecuvântarea sau să se spovedească, era de-a dreptul alarmant: sute de oameni se aşezau cu corturile pe tăpşanul din faţa mănăstirii, aşteptându-şi rândul şi câteva zile pentru a reuşi să vorbească măcar câteva minute cu părintele. Erau oameni din toată ţara, inclusiv români din străinătate. Stareţul primea câte 150 de oameni pe zi! Fabulos! Mai ales dacă ne gândim la vârsta pe care o avea când se petreceau acestea: 90 de ani!
Şi alt fapt, mai puţin cunoscut, dar foarte important, este acela că sub îndrumarea sa Mănăstirea Petru Vodă a reeditat ”Pidalionul, cârma Bisericii Ortodoxe”. Cartea cuprinde regulile Bisericii Ortodoxe stabilite de Sf. Apostoli, de cele şapte Sinoade Ecumenice şi de Sfinţii Părinţi; au fost adunate de Sf. Sinod al Constantinopolului în 1802, din tomurile sinodale ale Bisericii Ortodoxe, de aceea cartea se numeşte ”Cârma Bisericii Ortodoxe”. Canoanele au fost traduse din greceşte de Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, unul dintre sfinţii noştri, şi au fost tipărite la Mănăstirea Neamţ. Abia în 2007, prin strădania călugărilor de la Mănăstirea Petru Vodă, au fost republicate, după mai bine 150 de ani de uitare! Dumnezeu să-i răsplătească şi să-l odihnească pe mult pătimitorul păstor, Părintele Iustin!
Despre filmuletul postat pe internet fara binecuvantare, cu niste maicute cantandu-i de ziua Parintelui “Sfanta Tinerete Legionara”, chestiune pentru care Parintele Justin a fost anchetat de Procuratura, Nicador Zelea Codreanu considera: “Primul comentariu ar fi ca m-am gandit ca este la mijloc o falsificare a filmului, ca filmul este un fals care sa duca la defaimarea parintelui Iustin Parvu”.
Repere Biografice:
– Nascut in Bucuresti pe data de 27 septembrie 1935; cel mai mic fiu al locotenentului Horia Zelea Codreanu (1905 – asasinat la Buc. 1941), cel de-al treilea frate al Capitanului Miscarii Legionare;
– 1942 – 1946 – clasele primare la Scoala Maicii Domnului;
– 1946 – 1951 – Liceul Cantemir Voda;
– 1951 – exmatriculat din cauza apartenentei la familia legionara Zelea-Codreanu;
– 1951 – 1953 – se angajeaza in ”campul muncii” ca muncitor si urmeaza liceul la seral, absolvindu-l;
– 1953 – 1955 – soldat – dar nu la instructie, ci in Rezervele de munca, unitate speciala pentru copiii ”dusmanilor poporului”, de munca fortata; dupa 1989 acesti ani s-au echivalat cu detentia politica;
– 1955 – 1961 – jucator de rugby la echipa de prima divizie ”Aripile Brasov”; obtine diploma de antrenor de rugby;
Dat mereu afara de peste tot din cauza ascendentei, este, pe rand:
– controlor tehnic de noapte la autobuzele garajului ITB;
– sofer pe curse interjudetene IRTA;
– sofer pe ambulanta – cu aceasta ocazie participa in prima linie la revolutia din decembrie 1989; nu-si ia certificat de revolutionar;
– in 2000 se hotaraste sa ia atitudine fata de deviatia simista; infiinteaza Asociatia non-profit Actiunea Romana pentru a-si putea
desfasura activitatea legionara (conferinte, editare de carti etc.);
– in 2002 devine membru al Senatului Legionar reinfiintat in tara de dr. comandant legionar Ionel Zeana, reunind toti legionarii din tara si strainatate ramasi fideli liniei codreniste;
– in 2003 fondeaza ziarul Cuvantul Legionar al carui director este pana la moarte, scriind sute de articole;
– in 2009 ii apare cartea ”Miscarea Legionara – exprimari necenzurate” (culegere de articole);
– se stinge din viata la 14 februarie 2014, in urma unei grele suferinte (cancer) si este inmormantat la cimitirul Bellu ortodox, langa mama sa.
„In semn de recunoştinţă pentru demnitatea şi onoarea cu care au suferit în închisoarea comunistă din Aiud, în numele valorilor supreme de credinţă şi adevăr, pe care le-au ridicat la rang de virtute”, astazi, intr-o ceremonie speciala, la propunerea colegilor nostri de la Gazeta de Maramures si a lui Alin Florea, şeful Biroului Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Primăriei municipiului Aiud, a Consiliului Local Aiud a votat in unanimitate proiectul de hotarare al primarul Mihai Horaţiu Josan prin care Parintele Justin Parvu, Parintele Ilarion Felea (foto dreapta) si Martirul Mircea Vulcanescu (foto jos) au devenit Cetateni de Onoare ai Municipiului Aiud, locul suferintei si, respectiv a martiriului lor.
“Dat fiind faptul că cei trei martiri ai neamului românesc s-au sacrificat pentru menirea de a fi propovăduitori ai învăţămintelor creştine, ai înţelepciunii şi credinţei în libertate şi valorile sociale demne de urmat, considerăm oportună această iniţiativă şi susţinem acordarea titlurilor de cetăţean de onoare postmortem al municipiului Aiud părintelui Justin Pârvu, părintelui Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu”, arata Alin Florea, iniţiativa cotidianului Gazetei de Maramureş fiind susţinută in totalitate de Asociaţia Foştilor Deţinuţi politici din România, Asociaţia Culturală „Societatea de Studii Teologice Ortodoxe” din România, Asociaţia Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Baia Mare, Asociatia Sf. Imparati Constantin si Elena şi Asociaţia Civic Media din Bucureşti, impreuna cu mai multi alti fii duhovnicesti ai Parintelui Justin, nu neaparat din cei care s-au afisat la Baia Sprie, unde Parintele Justin a fost declarat Cetatean de Onoare in ciuda opozitiei Institutului “Elie Wiesel” si a lipsei totale de sprijin din partea multor “apologeti” guralivi post-factum.
La ceremonia speciala de astazi au participat reprezentanti ai Manastirii Petru Voda, fiica lui Mircea Vulcanescu si fiul Parintelui Ilarion Felea, precum si IPS Irineu Popa, Arhiepiscop de Alba Iulia. La inceputul manifestarii Arhipastorul a oficiat Slujba de parastas, la finalul careia a adresat participantilor un cuvant de invatatura si binecuvantare. Apoi, primarul municipiului Aiud, Mihai Horatiu Josan, a decernat cele trei titluri, in primul rand Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, reprezentat de parintele staret Augustin Varvaruc, pentru a ramane in Muzeul Manastirii, ca marturie peste veacuri, apoi urmasilor firesti: Ioan Felea, fiul parintelui Ilarion Felea, doamnei Mariuca Vulcanescu, fiica savantului Mircea Vulcanescu. De asemenea, o diploma a Arhimandritului Justin Parvu va fi inmanata si parintelui staret Hariton Negrea, de la Manastirea Petru Voda, dupa cum a anuntat si Reintregirea.ro. Pe langa urmasi, au vorbi parintele Ioan Tocanel, protopop de Aiud, domnul Dan Radovici, presedintele Asociatiei Sf. Imparati Constantin si Elena, de asemenea initiator al proiectului si doamna Ioana Lucacel, Director General al cotidianului Gazeta de Maramures. carora le adresam cele mai calde felicitari. Evenimentul se incheia chiar in acest moment (orele 13-14) cu o vizita la Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, schit ortodox construit pe Rapa Robilor, renumitul cimitir anonim al martirilor care au fost omorati in inchisoarea Aiud, in vremea comunistilor, intre care se numara si fericitii Mircea Vulcanescu si Ilarion Felea.
Portalul Manastirii Petru Voda a publicat ieri, 11 februarie 2014, o luare de pozitie categorica impotriva actelor electronice, scrisa de Parintele Hariton Negrea, staretul asezamantului ctitorit de sfantul Parinte Justin, lasat sa conduca obstea de monahi, fii ai Duhovnicului Neamului, printr-unul dintre ultimele cuvinte ale Voievodului Ortodoxiei Romanesti, rostit de pe patul de moarte. Cum presiunile cresc pentru acceptarea actelor cu cip, inoculate in viata noastra prin tertipuri antidemocratice si antiumane, cuvantul intaritor al Parintelui Hariton se poate constitui si intr-un mic indrumar al crestinului pentru respingerea acestor documente prin care suntem, incet-incet, impinsi si inselati – daca nu suntem in cunostinta de cauza! – sa facem pactul final cu diavolul, spre anihilarea mantuirii noastre. Cum am vazut ca acest indemn transant pentru refuzarea actelor electronice, publicat si de Ziaristi Online, nu prea a fost preluat sau observat inca de site-urile ortodoxe romanesti il semnalez si aici, cu trimitere la sursa:
April 23rd, 2014 
VR 
AGERPRES. Neamț: Mii de pelerini au venit la mormântul preotului Justin Pârvu de la Petru-Vodă
Posted in 
Tags: 
