Dupa cum v-am spus in episoadele anterioare ale Jurnalului (part one & two) azi speram sa ma vad cu presedintele CNSAS, dl Dragos Petrescu, pentru finalizarea protocolului cu Civic Media pentru proiectul Martirii Marii Uniri in Dosarele Securitatii. Dar sedinta Colegiului (au loc doua pe saptamana, martea si joia) s-a prelungit prea mult, asa ca a ramas sa ne vedem luni. Pentru ca tot eram la CNSAS (unde sunt cercetator acreditat din 2006), am conspectat si niste dosare pe care voiam sa le citesc demult. Si iata ce-am gasit: o fotografie inedita, cu Parintele Arsenie Boca, civil, filat de Securitate (“obiectivul Bratu”). Am trimis-o la Marturisitorii.Ro, un portal dedicat sfintilor martiri si marturisitori romani din inchisori (unde se afla prezenta si o alta fotografi, cu monahul Ieronim Stefan, dupa cum mi-a semnalat dl. Florin Dutu, caruia ii multumesc). Mi-am adus astfel aminte de ce spunea regretatul nostru prieten si coleg, Mile Carpenisan, in urma cu exact patru ani (si cateva zile): sa nu treaca o zi fara o fapta buna. Sper ca se inscrie, cu voia Domnului, chiar daca e una micuta si mai e si spusa (dar e o provocare! – vedeti mai jos).
Stiu ca sunteti jurnalisti, bloggeri, oameni cu pareri, moguli. Ei bine tuturor va adresez o provocare astazi (04.02.2010 ) si nu o leapsa care poate fi ignorata sau nu. Va provoc sa fiti oameni si sa o demonstrati macar o saptamana in fata tuturor celor de la care aveti pretentia sa va citeasca. In fiecare zi va provoc sa faceti cate o fapta buna astfel incat peste o saptamana sa vad de la toti 7 povesti care sa descrie pataniile ce i-au facut sa se simta din nou oameni printre oameni.
Am aflat din presa dar si de pe Facebook de recenta luare de pozitie a conferentiarului Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest impotriva filosofului si fostului detinut politic Petre Tutea. Scrisoarea sa catre Consiliului Local, prin care contesta initiativa Dvs de a atribui numele lui Petre Tutea unei strazi din Timisoara, innobiland astfel orasul de pe Bega cu un simbol al genialitatii romanesti, a fost precedata pe Facebook de asertiunea sa potrivit careia marele roman este “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Un adulator de-al lui il completeaza (captura foto mai jos): “Nu era mare lucru Tutea. Românii au avut filozofi de șuetă, Noica, Țuțea, și eseiști. Ajunge”.
Acelasi Reisz aprecia intr-un “manifest contra cultului genialitatii”, publicat “in exclusivitate” de Dilema dlui Plesu, ca Eminescu, “Romanul Absolut”, dupa cum l-a denumit Petre Tutea, evoca imaginea “creatorului vag paranoid şi asocial” (via ActiveNews).
Cum noi nu ne putem ridica la inaltimea celui garantat de celebrul V. I. Tismaneanu ca fiind de o inalta “constiinta morala”, bursier al Fundatiei aceluiasi domn Andrei Plesu, recte Colegiul Noua Europa, vrem doar sa rugam onoratul Consiliu Local al orasului Timisoara sa aiba in vedere si opiniile unor romani fata de Petre Tutea.
Respectiv:
Mircea Eliade, intr-o scrisoare inedita catre Petre Tutea: “Fenomenul spiritual Petre Țuțea – un geniu, omul cel mai adnotat din România”
“Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina și Giza, conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele mediteraniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea.” (Scrisoare datata 26 decembrie 1941)
Emil Cioran: “Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”
“Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)
“Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, mai 1974)
Parintele Justin Parvu despre Petre Tutea:“Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decât Petre Ţuţea”
Gasiti si alte marturii ale colegilor sai de suferinta pe portalul Marturisitorii.Ro, unde se afla si scrisoarea integrala si olografa a lui Mircea Eliade, probabil considerat de conferentiarul Robert Doron Reisz tot “un propagandist legionar, clamat in mod fals si stupid ca fiind filosof”. Aveti grija, sa nu va ceara sa schimbati si numele Pietei Mircea Eliade!
In incheiere nu-mi pot stapani impartasirea mirarii personale, constatand faptul ca unii intelectuali din Romania – adevarati “filosofi fara opera” ca Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu -, care au stiut sa profite de imaginea si scrierile filosofului Petre Tutea, inclusiv sau mai ales financiar, in anii ‘ 90, astazi, cand acesta este atacat de un pupil de-al lor, sunt mai preocupati de apararea unei plagiatoare cronice ca Andreea Pora decat de memoria celui care le-a ingrosat buzunarele si conturile si… obrazurile.
UPDATE: “Sunt de acord cu luarea de poziție exprimată de Asociația CIVIC MEDIA contra acelora care s-au specializat în pângărirea valorilor civilizației românești. Deloc din întâmplare, respectivii pălmași pe ogoare otrăvite sunt niște impostori, frustrați, năimiți ai oricui urăște cultura de valoare, tocmai pentru că ei înșiși nu sunt capabili a da contribuții perene.”
(daca doriti sa imprimati fotografia sau/si sa o trimiteti mai departe puteti sa o descarcati cu un clic dreapta pe imagine – gasiti mai multe fotografii la ParinteleJustinParvu.Ro)
Si iata, mai jos, si chipul impresionant al Parintelui Justin, la varsta de 29 de ani, dupa doua luni de ancheta la Securitatea din Roman. Fotografia inedita a fost obtinuta in premiera de Asociatia Civic Media, gratie muncii asiduue a cercetatorilor CNSAS, carora la multumim deosebit, fiind publicata pentru prima oara, in ajun de Craciun, de cotidianul Lumina al Patriarhiei Romaniei. Felicitam inca o data cercetatorii CNSAS care au descoperit acest nou Dosar al Grupului Fratiilor De Cruce torturat salbatic de Securitatea bolsevica pentru conspiratii imaginate doar de anchetatorii alogeni sovietici si urmasii lor nemernici din Institute anti-nationale care opereaza sub steag strain si pe banii nostri, sub acoperirea Guvernului Romaniei. Despre conspiratii bolsevice si istoria Grupului FDC din care facea parte Parintele Justin gasiti mai multe detalii in articolul istoricului Adrian Petcu si in materialul extins publicat de Manastirea Petru Voda in ajunul Nasterii Mantuitorului 2013, primul Craciun fara Parintele Justin…
Nota VR – Cer iertare tuturor celor pe care i-am suparat si ma rog pentru iertarea pacatelor mele si mantuirea tuturor, fie ei prieteni sau dusmani. Amin.
Petru-Voda.Ro: Pomenirea de 6 luni a Părintelui Justin
Pentru cei ce l-au cunoscut pe Părintele Justin, trecerea celor şase luni de la plecarea sa dintre noi a avut două, dacă nu trei dimensiuni. Întîi, amintirea clipelor despărţirii a făcut această vreme de o greutate aproape cu neputinţă de purtat. Apoi, comuniunea în Duhul Sfînt cu părintele, părtăşia neîncetată – prin rugăciune – cu sfinţia sa, au transformat vremea ce a trecut într-o neîncetată Liturghie, la care Părintele Justin, slujind împreună cu Mirele Hristos pe Care atît L-a iubit, ne face pe noi, fiii săi duhovniceşti, să intrăm într-o dimensiune a unui timp fără de timp, ne face părtaşi veşniciei către care ne cheamă Mîntuitorul Hristos să venim cu candela sufletului aprinsă şi împodobiţi cu fapte bune. Mai la urmă ar fi dimensiunea acestei existenţe, plină de griji, de ispite şi de necazuri, care se împleteşte neîncetat atît cu durerea despărţirii, cît şi cu bucuria comuniunii cu iubitul duhovnic.
Aşadar, cele şase luni de despărţire vremelnică au fost totdeodată şi prea lungi şi dureroase, şi scurte şi fără putinţă de a deosebi durerile despărţirii de acum de cele de atunci, şi dincolo de vreme, fără putinţă de a fi măsurate. O!, adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercate judecăţile Lui şi de neurmate căile Lui! Cît de neputincioasă este limba omenească în a vorbi despre dragostea dumnezeiască!
Sîmbătă, 14 Decembrie, cîteva sute de fii duhovniceşti au înfruntat gerul, zăpada şi gheaţa ca să fie alături de omul care i-a iubit cel mai mult pe acest pămînt, de a cărui dragoste sufletele lor s-au rănit veşnic pentru Dumnezeu. Întîi stătător al clericilor, Mitropolitul Teofan a binecuvîntat cu darul apostolic al arhieriei obştea celor de faţă şi la sfîrşitul Liturghiei a ţinut un cuvînt de mîngîiere pentru fiii duhovniceşti ai duhovnicului dragostei, fiii cei iubiţi ai Părintelui Justin de la Petru Vodă.
Am vrut sa-i cant un imn Doamnei Aspazia, astazi, de ziua dansei, la implinirea frumoasei varste de 90 de ani. Dar au facut-o altii, poate mai bine, asa ca ma bucur sa reproduc si sa fac trimitere catre materialele pline de substanta publicate pe Marturisitorii:
“Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:
“- Doamne! Nu mă lăsa!”
Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.
Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei.” – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”
Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România” (si un material video in final). La Multi Ani, Maica Aspazia!
La Târgul de carte Gaudeamus am primit o confirmare puternică a stării creştinătăţii noastre, graţie albumului de fotografii Părintele Justin Mărturisitorul (Ed. Mica Valahie, 2013), un substanţial album foto semnat de Cristina Nichituş Roncea, textele, mai exact, Cuvintele Părintelui Justin fiind extrase din interviuri realizate de monahia Fotini, monahul Filotheu si jurnaliştii Florin Palas şi Victor Roncea.
Ce se poate reţine, zdrobitor, că marii noştri monahi, cu predicile lor geniale, sunt călăuzele neamului, dar adesea ei sunt un glas în pustie, aşa cum a fost şi glasul Părintelui Justin, fiindcă între Cuvintele lui, cuvinte dumnezeieşti, şi practica din fruntea ţării e o prăpastie de netrecut. Nu e aforism de-al părintelui care să fi avut ecou în viaţa diriguitorilor acestei ţări. Părintele face apel la unitate, dimpotrivă, pe firmamentul politicii e dezbinare.
Un alt aspect zdrobitor este faptul că Părintele Justin a fost legionar, făcând închisoare alături de alţi mari părinţi duhovnici şi arhierei, ca Parintele Arsenie Papacioc şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Părintele Justin asimilează legionarismul Bisericii lui Hristos. Legionarii pe care i-a cunoscut părintele în închisoare au fost martiri întru credinţă.
Faptul că fusese preot militar voluntar pe Frontul de Est nu l-a privat pe monahul Justin de închisoare, dimpotrivă, martiriul său a fost parcă fără capăt, parcurgând eroic, ca un purtător de cruce, toate închisorile comuniste. Iisus spunea că cine vrea sa Îl urmeze – aminteşte Sfântul Ioan Gură de Aur – trebuie întâi să se lepede de sine, apoi să îşi ia crucea şi în al treilea moment divin să “Îmi urmeze Mie”. Se pare că toţi martirii întru Hristos au năzuit spre un asemenea ideal. O sfinţenie pământească incredibilă. Şi Părintele Justin face parte din stirpea marilor martiri ai ortodoxiei si ai lumii. Cine îi va cunoaşte viaţa (1919 – 2013), va afla în ce fel a devenit şi s-a identificat cu faptele unui adevărat martir întru Hristos. El a întemeiat în satul natal, Petru Vodă, de sub coama Ceahlăului, faimoasa mănăstire în care şi-a dăruit harul, devenind un Mărturisitor apostolic.
Şi totuşi acest sfânt al neamului, face o mărturisire copleşitoare: “Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei”.
Însuşi reportajul lui Victor Roncea, cum a ajuns la Mănăstirea Petru Vodă şi cum l-a cunoscut pe Părintele Justin, se numeşte “Ultimul arhanghel al românismului”.
Deci suntem în faza acestor ultimi mari creştini, ultimi mari mărturisitori ai ortodoxiei. Se adevereşte astfel teama Bisericii ordodoxe profunde faţă de denaturarea credinţei strămoşeşti. Agresiunea asupra ortodoxiei a fost adesea semnalată, dar nu s-a spus că ea se petrece din interior, că a slăbit puterea credinţei în sânul slujitorilor bisericii, dintre care unii se ocupă mai mult de treburile necuratului.
Părintele Justin făcea mereu apel la unitate, ca românii să nu poată fi dezbinaţi, aşa cum încearcă ungurii, cu o agresiune tot mai mare. Se pare că e ultimul apel, fiindcă de la preşedinţie la ultimul librar de la Târg are loc o incredibilă dezbinare, fiecare face numai ce-l taie capul, transformând România într-o ţară ca un ham la o sanie apocaliptică de care trag câinii în toate direcţiile.
În faţa acestei realităţi, albumul Cristinei Nichituş Roncea pare o oază, pare că vine dintr-o altă lume, iar ceea ce vedem şi citim arată ca o carte de muzeu, despre un muzeu viu al spiritualităţii româneşti.
În România, adevăraţii monarhi au fost monahii!
Eu nu l-am filmat pe Părintele Justin. Am făcut peste 50 de filme religioase, am cuprins cam tot ce înseamnă viaţa monahală în România, am ajuns şi la Mănăstirea Petru Vodă, dar Părintele Cleopa a introdus o poruncă la vremea respectivă, pe care au respectat-o şi alţi monahi: “Nu vom mai accepta să fim filmaţi, nu ne vom mai lăsa intervievaţi de TVR până când acest post nu-şi schimbă menirea. E un post păcătos. De două mii de ani, noi, monahii, luptăm să-i educăm pe enoriaşi, să menţinem poporul la focul virtuţilor creştine, iar păcătoşii de la televiziuni luptă împotriva noastră, cu filme vulgare, cu emisiuni deşănţate, cu destrăbălare. Până pornografia nu va dispărea de la TVR şi alte posturi, noi nu vom mai da nici un interviu, nu vom mai apărea pe nici o sticlă”. Cu un astfel de mesaj s-a stins Părintele Cleopa, unul dintre ultimii profeţi ortodocşi ai neamului.
Dar Cristina Nichituş Roncea a avut noroc, fiindcă Părintele Justin s-a lăsat fotografiat de ea, care a surprins şi stările ultime ale bătrâneţelor sale, inclusiv înmormântarea, de o măreţie monarhică. Fiindcă la noi, în România, adevăraţii monarhi au fost monahii! Şi acest noroc, este şi norocul nostru, al cititorilor, al beneficiarilor acestui album, care este ca un testament sfânt, plin de duh, de spirit românesc, de mesaj către o Românie creştină, ortodoxă, aşa cum a fost ea din veacuri.
În acest album întâlnim deci o altă Românie, România profundă, a marilor spirite şi tradiţii, care azi, sub ochii noştri, sub tot felul de forme şi manifestări, cum este şi acest Târg Gaudeamus, piere, dispare, este ca o ultimă imagine, dar care trebuie să fie ca o icoană, să ne obsedeze, să-i obsedeze mai ales pe cei ce duc România într-o direcţie greşită, o smulg din rostul ei milenar, din rădăcinile ei fireşti. Ultimii creştini ai României vor fi ei oare mai puternici decât tăvălugul orb, decât bulgărele sălbatic al unei realităţii scoase din ţâţâni, fără control, fără identitate?
Scriitorul Grid Modorcea (Mitica-Puiu Modorcea) s-a nascut pe 9 ianuarie 1944 la Galati. Dupa terminarea Liceului „V. Alecsandri” din Galati (1963), Modorcea face studii universitare de matematica la Galati si la Bucuresti. In 1974 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti, sectia teatrologie-filmologie. Ulterior a lucrat, succesiv, la Casa de Filme 3, Centrala Romania Film si Studioul „Al. Sahia”, iar dupa 1990 la Televiziunea Romana (Redactia “Viata Spirituala”). Doctor în arte cu teza „Actualitatea ca mijloc de comunicare” la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Membru al Uniunii Cineaștilor din 1977, membru al Uniunii Scriitorilor din 1990 si prodigios cineast, scenarist, dramaturg, prozator, critic, jurnalist si publicist.
“O sa se bata cu noi si morti, iar noi sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Pr. Gheorghe Calciu, pe patul de spital
Parintele Gheorghe a fost omul care a spus, intotdeauna, adevarul, verde-n fata. Neincetat, clipa de clipa, a cuvantat Adevarul. Indiferent de regim, indiferent de tara, indiferent de consecinte. Interviul video de mai jos este doar o mica dovada. Cand l-am cunoscut aveam exact atatia ani cat patimise el in inchisorile bolsevice: 21. Din acel moment mi-a calauzit duhovniceste pasii, in America. Mi-a fost modelul luptatorului pentru Hristos. Ochii lui erau ca niste sabii, taioase, fulgeratoare, sau ca niste candele, mereu aprinse pentru cei apropiati, pentru tara si pentru romanii de pretutindeni. Cand scriam cate ceva despre anii comunismului satanic si produsele lui kominterniste care misuna si azi de pe-o parte pe alta a Oceanului, ma opream si ma intrebam: “Oare Parintele Calciu cum ar fi zis, ce ar fi gandit…”. Asa cum ma intreb acum, adeseori, cu gandul la Parintele Justin. Si mai era ceva cu Parintele Gheorghe: mi-era parinte si mi-era si ca un prieten mai mare. Aceasta prietenie il facea sa imi relateze cu umorul sau special tot ce se colporta despre mine de catre agentii unora sau altora care habar nu aveau despre relatia noastra de camaraderie; ca de la un maresal la un soldat, desigur, dar o camaraderie de front. Ca un fost om de informatii ce fusese in perioada tineretii sale legionare si, pe deasupra, inzestrat cu harul sau preotesc, discernea cu acuratete adevarul. Pe patul de spital, cand ne-a lasat imprimate cu litere de foc cuvintele testamentare de mai sus, ne-a intarit si convingerea ca a stiut, intotdeauna, adevarul. Cand l-am purtat pe umeri, la Radu Voda, cu Parintele Patriarh Teoctist slujind la capul lui, m-am bucurat ca s-a intors acasa. Si ca urma sa fie ingropat, acasa, la umbra brazilor ce nu se indoiesc de la Petru Voda. Cu Parintele Calciu am resimtit profund ce inseamna sa-ti piara – cu atata suferinta suportata muceniceste, la fel ca si Parintele Justin, peste ani -, inca un parinte drag, pe care nu ti-l puteai inchipui plecat, ci ti-l imaginai, intotdeauna, alaturi de tine. Si, de fapt, asa si este. Parintele Gheorghe a urcat la Ceruri tot acolo de unde a plecat si unde a ramas si pe pamant: in oastea Arhanghelului Mihail.
February 6th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
