Profesorul Radu Ciuceanu la 20 de ani, in 1948, intr-o fotografie de la arestare, si la 85 de ani, la Academia Romana
Profesorul Radu Ciuceanu implineste azi 85 de ani. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Prezentam mai jos, in fotografii si imagini video, lansarea celui de-al patrulea volum de memorii al fostului detinut politic si deputat, doctor in istorie, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, insotita de un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.
Când scriu rândurile de faţă mă aflu la vârsta de 80 de ani. Aceasta îmi îngăduie să privesc cu o mai largă înţelegereşi cu oarecare detaşare problemele vieţii şi viaţa în general. Nu doresc să dau lecţii şi nici să pretind că stăpânesc adevărul absolut. Dar, cât mi-a fost dat să aflu până la această vârstă, mă ajută la unele judecăţi de valoare.
Ascult şi mă minunez cum unii pretinşi analişti politici, formatori de opinie, încearcă să combată temelii de viaţă verificate timp de secole de un întreg popor. Şi mă refer aici la credinţa strămoşească şi dragostea de ţară, două repere fundamentale în viaţa unui om trăitor pe aceste meleaguri. „Liber cugetătorii” la care fac trimitere se întrec să arate că s-a murit inutil şi chiar prosteşte în războaiele pe care le-a dus poporul român de-a lungul istoriei sale, că apelul la credinţă a fost un mijloc de supunere a maselor şi că astăzi creştinismul este ceva depăşit, demodat şi chiar dăunător educaţiei tinerilor; în consecinţă, icoanele trebuie scoase din sălile de clasă. Şi câte alte asemenea aberaţii ajung expuse la posturi de televiziune, prin unele ziare şi reviste.
Mă întreb dacă oamenii care propagă astfel de idei sunt uneltele cuiva sau sunt atât de săraci ca intelect încât nu pot să aprofundeze, să judece, să înţeleagănişte realităţi evidente. RĂUL în viaţa de toate zilele este o prezenţă care nu poate fi negată. În societate se petrec crime, tâlhării, siluiri, înşelătorii, mişelii, trădări şi tot felul de nelegiuiri care obligă pe cei cinstiţi să se apere, să se unească, să se organizeze şi să lupte împotriva răufăcătorilor. Acelaşi lucru se petrece şi la scară naţională. State mai mari sau mai mici încearcă să-şi însuşească avuţia unui stat mai slab, să-l domine dacă nu politic-administrativ, măcar economic sau cultural, cu alte cuvinte să-l subjuge. Definiţia agresorului a preocupat şi încă mai preocupă pe cei ce doresc o legislaţie internaţională care să arbitreze relaţiile şi conflictele dintre naţiunii. Deci RĂUL nu este o ficţiune, ci o crudă realitate în viaţa oamenilor şi a naţiunilor. În faţa lui să nu facem nimic? Să stăm cu mâinile încrucişate, să renunţăm la împotrivire? Aceasta este întrebarea de la care trebuie să pornească orice om de bună credinţă din orice colectivitate, indiferent de apartenenţa naţională.
Deci lupta în legitimă apărare este o necesitate vitală. Forţele binelui trebuie să se opună forţelor răului. Acestea reprezintă o lege de bază a omenirii şi care condiţionează progresul. Cel ce cade în această luptă de partea binelui este un erou fiindcă el s-a sacrificat pentru semenii care vor supravieţui lui.
Poate, „liber-cugetătorii” de azi ar trebui să-şi pună întrebarea de ce ţăranul român, când era înştiinţat că duşmanul a pătruns în ţară, lăsa plugul în brazdă, îşi îmbrăţişa părinţii, soţia şi copiişi pleca la luptă. El ştia, era convins în intimitatea sa, că dacă nu se duce să lupte, duşmanul îi va prăda averea, îi va pârjoli casa, îi va necinsti soţia, îi va lua şi duce fetele în cine ştie ce harem, iar el va deveni rob, nu va mai fi om liber. Jugul străin era mai greu de suportat decât lupta. Judecata aceasta de ţăran simplu era fără fisură. Nu încăpea în această judecată nici o fărâmă de îndoială, de şovăială, de eschivare. Mai mult, tatăl îşi lua şi feciorii apţi de luptă, cărora le insufla simţul datoriei faţă de neam, de moşie, de ţară. Cine este ticălosul care să spună că această judecată era greşită? Desigur, într-o societate sunt şi laşi, sunt şi şmecheri, sunt şi profitori care pe jertfele altora vor să-şi facă averi, să-şi aranjeze afaceri, dar în nici un caz aceştia nu trebuie să ajungă mentori, analişti, formatori de opinie. Această categorie a profitorilor imorali a fost şi trebuie să rămână o scursură a societăţii, otrepele care să aibă parte doar de oprobiul public.
Se poate pune întrebare de ce din creştinism poporul român şi-a făcut o temelie de viaţă. De ce dragostea de ţară s-a împletit cu credinţa creştină într-o formă atât de perfectă? De ce iubirea creştină aflată în centrul trăirii vieţii pe pământ s-a lipit atât de bine de sufletul românului?
Absenta din ultimile luni a fostului presedinte Ion Iliescu, atat din cadrul blogosferei cat si din prima linie a activitatilor PSD, se explica nu prin faptul ca liderul comunist a murit ci prin acela ca lucreaza la “un volum retrospectiv” care trece in revista anumite momente din viata fostului sef de stat, petrecute inainte de Revolutie, dar si dupa momentul decembrie ’90. In exclusivitate pentru Inpolitics, Iliescu promitea, pe 21 septembrie: “Ma voi intoarce in blogosfera intr-un viitor apropiat!”. Dupa numai o saptamana, pe 29 septembrie, Ion Iiiescu titra pe blogul sau: Revin la blog!. Motivul: a finalizat manuscisul. Mai rapid decat toata presa romana, ziarul Curentul a reusit sa obtina, in exclusivitate, de la editorul lui Ion Iliescu de la fosta Editura Politica, extrase din memoriile “batranului edecar” al unei ideologii moarte, aproape la fel ca si el. Bomba de presa merita reprodusa mai jos:
Viaţa mea – cum am devenit comunist, cum am rămas ce-am fost
de Ion I. Iliescu
Vine o vreme când fiecare trebuie să-şi facă bilanţul, să-şi scrie adevărata biografie, înainte de sosirea iminentului sfârşit, până nu apucă alţii să ţi-o facă. Am spus-o şi o repet, voi ieşi din politică doar cu picioarele înainte, asta nu înseamnă însă că trebuie să ne băgăm picioarele în noua generaţie: Ponta este într-adevăr cam cârlan şi cam fără minte pentru vârsta sa – are şi preferinţe sexuale pe care nu pot să le comentez, eu la vârsta lui rupeam în două, pe şantierele tineretului din Albania, rusoaice trupeşe şi albaneze negricioase, ca ţigăncile de pe strada mea din Olţeniţa, dar asta e… cârlanul până creşte şi termină de supt de la cei mai în vârstă, ca mine, mai dă şi el din copite, mai împunge, ce să-i faci, tinereţea revoluţionară scuză multe.
A sosit momentul să fixez în scris, pentru eternitate, vorba lui Volodea Tismăneanu, băietul Ciungului (pour le conaisseurs), fostul meu camarad din tinereţea bolşevică, sinergia faptelor care m-au preumblat prin meandrele concretului – de la începuturile şi originile de familie, până la, sper, viitorul bust monumental din sediul PSD, că mi-e clar deja că Băsescu va pune beţe în roate ideii instalării bustului meu, după obştescul sfârşit, în grădina Cotroceniului, palatul în care mă tem că barbarul acesta se va eterniza, mai ales că suspendarea asta nu cred că va aduce rezultatele scontate, a venit prea pe nepregătite şi, ca de obicei, profesorul Voiculescu va da chix, aşa cum ne-a obişnuit. Bine, el nici nu prea s-a descurcat în politică, ca de obicei îi va ieşi 1 la sută din ce spera, dacă nu eram eu să-l ridic în Parlament, rămânea pe veci un nimeni pe banii lui nea Nicu. Oricât ar părea de ciudat, familiaritatea mea cu Ceauşescu este un fapt, deşi nu mulţi cunosc istoria mea de familie, sunt unii care au ştiut că practic Ceauşescu, mai ales Elena, mă adoptase cumva.
Este o istorie complicată – are şi unele note de intimitate pe care nu aş vrea să le detaliez aici, mai ales că fostul ministru de Externe al lui Ceauşescu, Ştefan Andrei, a povestit unor derbedei (animale) din presă că dormeam la picioarele Elenei Ceauşescu, ceea ce era adevărat, însă conotaţia denotativă a unei ştiri de tipul „Iliescu în pat cu Ceauşeasca“ nu acoperă pe deplin adevărul gol-goluţ. Eu eram micuţ pe vremea aceea, iar Elena mă lua cu dânsa pe când îl vizita pe Nicolae la puşcăria unde se afla şi taică-meu, închis pentru convingeri progresiste. Elena lua de cu seară o gazdă în apropierea penitenciarului şi, fireşte, dormeam în acelaşi pat mai mulţi, deoarece ea mai primea câte un muncitor zdravăn în odaie, eu eram ciucit la picioarele lor şi eram deseori, dimineaţa, plin de zgârieturi pe nas de la unghiile strâmbe şi cioturoase – am acumulat unele frustrări în acele nopţi, mai ales că din când în când câte un muncitor se mai plictisea de Elena şi vă imaginaţi prin ce treceam eu, până să înţeleg, maturizându-mă, că a fi bisexual nu este o ruşine, ba chiar poţi deveni sursă de inspiraţie pentru un tânăr piţi superb, comunist avântat cum eram şi eu la vârsta sa, Dragoş Bucurenci, educat deja bine de tot de bunul meu prieten din vremea Tescaniului, Andrei Pleşu.
Emisiunea Andreei Cretulescu cu subsemnatul si Virgil Magureanu, in care fostul sef al SRI afirma ca stie cine a organizat farsa ordinara a arestarii generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac, poate fi vizionata aici, urmarind cea de a doua jumatate: https://www.realitatea.net/emisiuni/realitatea-te-priveste_24876_54222.html. Insa ceea nu veti vedea niciodata pe site-ul Realitatea TV este ce se intampla in platou in pauza publicitara. De multe ori, discutiile pot fi chiar mai incinse decat cele din timpul emisiunii. Dovada aici, mai ales in a doua filmare. (Exclusivitate! 🙂
PS: E invocat si Vantu…
Pentru secretele lui Magureanu urmariti a doua parte
Foto: Cautati-l pe Magureanu 🙂 Virgil Magureanu, primul director al Serviciului Roman de Informatii, participant la evenimentele din jurul loviturii de stat din decembrie 1989, cunoscut drept un om al penumbrelor istoriei secrete a Romaniei din ultimii 50 de ani, si-a lasat astazi la Gaudeamus prima sa carte de memorii, publicata la editura RAO sub forma unui dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu. Un volum necesar care ne releva un cu totul alt Magureanu decat cel pe care l-a lasat pana acum profesorul de sociologie sa transpara public. Un Virgil Magureanu care se prezinta desprins de complotul sovietic anti-Ceausescu dar, in acelasi timp, un cunoscator al tainelor loviturii de stat mascata sub forma unei revolutii in decembrie 1989. O lovitura de stat care, dupa cum ne da de inteles in lucrarea sa “Romania postdecembrista (1).De la regimul comunist la regimul Iliescu.”, a fost realizata de mai multe forte externe in aparenta concurenta, coordonate de KGB si CIA, in procente diferite. “Am cunoscut inca din anii ’70 numele celui care urma sa-l inlocuiasca pe Nicolae Ceausescu. Si, dupa 20 de ani, acest lucru chiar s-a intamplat”, a marturisit Magureanu la lansarea de la Gaudeamus. Cert este ca miscarea pe care si-o dorea Ion Iliescu, de inspiratie perestroikista, a fost modificata de elanul popular anti-comunist al miilor de romani care au iesit in strada. Din pacate, ramarca Virgil Magureanu, pe cadavrele nevinovatilor ucisi in timpul evenimentelor, ale militantilor de la Piata Universitatii si strazile Bucurestiului, s-au ridicat numai profitorii acestora. Pe langa agentii KGB si-au facut loc si agentii unor tari vecine care aveau ca misiune sfartecarea Romaniei. Evenimentele de la Targu Mures, prima proba de foc a serviciului de informatii romanesc aflat in curs de constituire pe scheletul fostei Securitati, au constituit dovada necesitatii consolidarii rapide a structurilor de informatii disipate de agentul GRU Nicolae Militaru sub cupola Armatei. Virgil Magureanu aminteste si de momentul critic in care Militaru a fost dat jos de la conducerea MApN de cadrele tinere ale Armatei, care, intr-o actiune aproape sinucigasa, au prezentat date din dosarele “Corbii”. Militaru a vrut sa-i impuste pe membrii CADA (Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei) ca si pe profesionistii USLA,. dezvaluie Magureanu. O a doua incercare majora pentru SRI a fost “Fenomenul Piata Universitatii”, in cadrul caruia, la fel ca si in decembrie 1989, printre manifestantii sinceri anti-comunisti au circulat reprezentantii unor diverse forte interesate in destabilizarea Romaniei. Ceea ce le-a si reusit, in parte. In volumul realizat cu profesionalism extrem, cu acribie, de Alex Mihai Stonescu, Virgil Magureanu face dezvaluiri-bomba in lant, de la evenimentele ce au premers lovitura de stat din decembrie 1989 – inclusiv despre scoala de cadre a PCR, “Stefan Gheorghiu”, tartorul stalinist Leonte Rautu si legaturile retelelor KGB-GRU – pana la momentele actuale ale instaurarii unei “mediocratii” politice in care intelectualii grupati in GDS au ca misiune “ocuparea institutionala” a Romaniei. “La aproape doua decenii de la ceea ce s-a numit – cu un termen imprecis – revolutie, continua stagnarea si chiar o involutie (ambele inexplicabile) in domenii care altadata aduceau faima acestei tari. Din pacate, nici unul dintre cei care au condus Romania in acest interval nu au avut o viziune strategica cu privire la prezentul si viitorul ei. Un experiment cumplit: persoane neindicate sau chiar contraindicate – ca nivel de cultura si mai ales de competenta – au indeplinit (si o fac inca) roluri de maxima importanta in viata noastra publica”, afirma Magureanu in primul sau volum de memorii. La finalul marturisirilor sale, Virgil Magureanu isi arata o antipatie fata de fostul sef al Securitatii romane, generalul Iulian Vlad, care, chiar daca nu i-a putut dovedi apartenenta succesorului sau la structurile de informatii sovietice, rusesti, a acreditat aceasta ipoteza, la fel ca si alti specialisti in domeniu. Profesorul de sociologie ii sfideaza: “Virgil Magureanu maghiar, evreu maghiar, agent KGB, omul din umbra… sunt proiectii ale celor care infecteaza zilnic poporul roman si se tem foarte tare de cel care le cunoaste adevarata identitate”, incheie oarecum veninos cel poreclit si “sarpele cu ochelari”. Alex Mihai Stoenescu concluzioneza in finalul cartii: “Temut, urat sau numai ocolit, Virgil Magureanu s-a aflat la inceputul acestui drum (de reconstructie a Romaniei). El nu poate fi scos din istorie.” (Victor RONCEA)
La lansare au participat, printre altii, colonelul Filip Teodorescu (foto centru dreapta), acad Forin Constantiniu, prof Ilie Badescu, Nic Ulieru, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu si multi ofiteri de informatii romani si straini…
April 16th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
