Pomenirea a 4 ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (10 Februarie 1919 – 16 Iunie 2013) are loc Sâmbătă, 10 Iunie. Liturghia va începe la ora 9 şi va fi urmată de slujba Parastasului, informează Mănăstirea Petru Vodă.
Veşnica lui pomenire!
Un poem video inspirat de viaţa Sfintei Maria Egipteanca (prăznuită la 1 Aprilie) produs de Părintele Justin Pârvu şi realizat în August-Septembrie 2009:
Profesor
Teodor M. Popescu
CUM SĂ PRIMIM, CUM SĂ
NE PREGĂTIM ŞI SĂ SĂVÂRŞIM VREMEA POSTULUI PENTRU SUFLETUL ŞI MÂNTUIREA NOASTRĂ
Cu ziua de azi facem început Postului Mare. Este postul patimilor şi al morţii Domnului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea neamului românesc.
Pentru că acest post ne pregăteşte anume pentru faptul cel mare şi dumnezeiesc al mântuirii noastre prin moartea şi jertfa lui Hristos pe cruce, ne întrebăm cum ne-am putea apropia de zilele Sfintelor Patimi dumnezeieşti? Cum am putea sta în faţa crucii pe care moare răstignit pentru păcatele noastre Iisus Hristos? Desigur, numai smeriţi şi pocăiţi, simţind şi mărturisind durerea pentru ceea ce a păcătuit şi păcătuieşte neamul omenesc, pentru ceea ce am păcătuit şi păcătuim noi toţi, faţă de Iisus Hristos, Mântuitorul.
Cum am putea sta nesimţind şi nerecunoscând durerea, batjocura şi moartea suferită de El, pentru păcatele noastre, pentru mântuirea noastră?
Să ne pregătim, deci, cum se cuvine păcătoşilor ce se pocăiesc pentru primirea mântuirii lor. Să ne pregătim cum se cuvine credincioşi-lor pentru Mântuitorul lor. Să ne pregătim pentru a simţi şi durerea cea mare şi sfântă a morţii lui Hristos pe cruce şi bucuria cea mare şi sfântă a Învierii Lui din morţi.
Această pregătire nu este lucru neînsemnat, de trecut cu vederea şi de nesocotit în viaţa noastră, ci dimpotrivă, aceasta este datoria noastră creştină cea mai mare, datoria de a-L primi şi a-L cinsti pe Hristos, şi răstignit, şi înviat din dragoste pentru noi, pentru binele nostru, pentru mântuirea noastră.
Sunt totuşi creştini care privesc cu nepăsare, cu lipsă de gând şi de grijă pentru ceea ce avem de făcut şi, mai ales, postind. Sunt unii cărora li se pare greu de ţinut postul şi sunt unii, sau aceiaşi, care cred poate că nu este de folos acesta.
Este şi greşeală şi păcat a gândi aşa, pentru că postul este şi o poruncă bisericească însemnată, şi o mare datorie creştină, şi un folos sufletesc mare pentru cel care îl înţelege şi-l ţine.
Este greşit a vedea în post un fel de silă, de constrângere, de îngrădire şi de strâmtorare a vieţii noastre, un chin sau o pedeapsă, pentru că ni se cere a reduce mâncarea, băutura şi petrecerile şi a ne struni poftele noastre omeneşti.
Este greşit a socoti smerenia şi căinţa ce ni se cer postind, şi rugăciunile, şi metaniile, şi mărturisi-rea păcatelor, ca împuţinând şi întristând viaţa noastră, ca lipsin-du-ne de plăcerea de a trăi, ca ceva ce apasă, ce chinuieşte.
Postul este şi trebuie să fie umilinţă şi înfrânare, cumpătare şi pocăinţă, împuţinare de multe plăceri şi nevoi trupeşti. Dar, cu toate acestea, nu este nici suferinţă, nici lipsă de cele trebuitoare, nici caznă, nici greutate ce nu poate fi purtată, nici sarcină ce nu poate fi îndeplinită.
Cântările şi rugăciunile Postului Mare vorbesc, într-adevăr, de lacrimi neîncetate, de rugăciune, de păcatele noastre cele multe, de frângerea inimii şi de mustrarea cugetului. Ele ne amintesc întruna de rătăcirea şi de întoarcerea fiului risipitor, de pocăin-ţa femeii păcătoase, a tâlharului răstignit, de vameşul ce s-a rugat smerit, de alţi păcătoşi care s-au îndreptat.
Postul ne cheamă într-adevăr la o luptă şi orice luptă are greutatea ei; la luptă cu patimile, cu deprinderile rele, cu gândurile urâte, cu toate acele îndemnuri şi ispite pe care cartea bisericească le numeşte uneori „fiare”.
Postul este mărturisire şi, în parte, ispăşirea de păcate; este strigare împotriva păcatelor noastre şi cerere fierbinte de ajutor şi de iertare.
Dar toate acestea trebuie privite prin scopul lor duhovnicesc, prin folosul lor sufletesc, prin nevoia şi câştigul de milă, de îndrumare dumnezeiască şi de iertare ce le avem postind, pentru trebuinţa noastră de mântuire, care este cel mai mare bun şi scop al vieţii creştinului. Cu acest gând şi cu această dorinţă se cade să cugetăm, să simţim, să primim şi să săvârşim vremea sfântului post. Nu ca pe o osândă sau ca pe o pedeapsă, nu ca pe o jignire adusă demnităţii sau cinstei omeneşti, nu ca pe o împuţinare a vieţii, a sănătăţii şi a mântuirii noastre, ci ca pe un bun şi potrivit prilej de a ne pocăi, îndrepta şi împăca cu noi înşine şi cu Dumnezeu, smerindu-ne în adevăr şi căindu-ne, simţind durerea de a fi păcătuit, mărturisindu-ne Bunului nostru Mântuitor, Care a trebuit să sufere moarte pe cruce pentru mântuirea noastră, să sufere El osânda şi ispăşirea păcatelor noastre. Cu ce drept şi cuvânt omenesc am putea să nu simţim durerea pe care a suferit-o Hristos spre mântuirea noastră?
Aşa înţeles, Postul cel Mare nu este o apăsare, o micşorare sau o slăbire a vieţii, o călcare a dreptului vieţii, şi, în nici un caz o neplăcere a creştinului, ci este un bine făcut, este un folos al sufletului şi chiar al trupului, este un spor de viaţă, pentru că este vreme şi fel de îndreptare, de curăţenie, de uşurare de păcate şi o îmbunătăţire a fiinţei noastre omeneşti. Postul este o dobândire a dreptului sufletului, o dobândire a vieţii, în înţelesul ei cel sfânt de la Iisus Hristos, Căruia ne mărturisim credincioşi şi ascultători.
Drept aceasta, văzând Biserica trebuinţa postului în viaţa creştinului, ea a înţeles prea bine şi rostul umilinţei, al înfrânării, al înfrângerii inimii, al căinţei, a ceea ce postul pare a fi greu şi apăsător asupra noastră, dar a înţeles şi câştigul cel mare pe care îl aduce postul sufletului şi mântuirii noastre. Învăţătura şi pregătirea Bisericii cu privire la post numără cuvinte înţelepte şi adevărate, şi, mai ales privitor la cele două feţe ale lui, care nu sunt altele decât greutatea nevoinţelor lui şi bucuria necesităţii lui.
Despre amândouă aceste aspecte citim cuvinte foarte înţelepte şi bine chibzuite în Triod, una dintre principalele cărţi ortodoxe de slujbă.
De aici se vede, în dreaptă şi sfântă tălmăcire bisericească, că postul nu este nici silă, nici suferinţă, nici împuţinare sau nesocotire de drepturi omeneşti ale vieţii, nici deşertăciune, ci este uşurare folosi-toare, este câştig şi bucurie duhov-nicească. Pentru înfrânarea unor pofte şi pentru împuţinarea unor plăceri trupeşti trecătoare, postul aduce îmbunătăţirea şi desfătarea sufletească netrecătoare.
Sunt multe, într-adevăr, şi aspre mustrările ce trebuie să şi le aducă cel care posteşte, pocăindu-se, pentru că sunt multe şi păcatele lui. Iar asprimea cu care se judecă pe sine cel ce se pocăieşte este îndreptăţită, pentru călcarea poruncilor lui Dumnezeu şi pentru risipirea bogăţiei ce am primit-o prin Botez, cum zice o cântare bisericească.
Totuşi, peste toate acestea se ridică nădejdea şi mulţumirea iertării şi a mântuirii sufletului, încrederea în bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu, bucuria de a şti că El primeşte pocăinţa şi iubeşte pe cel care se pocăieşte.
Nu postul în sine este greu de ţinut sau fără folos, ci îl face greu lipsa de smerenie, de căinţă, de obişnuinţă, de înţelegere şi nerecunoaşterea păcate-lor noastre, trufia şi puţinătatea duhovnicească a celui care nu se mărturiseşte ca păcătos şi vinovat înaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinţă şi cu îndreptare.
Este un păcat a nesocoti postul, defăimându-l, şi a-l ţine de formă, nerespectându-l şi nefolosindu-l pentru adevărata pocăinţă şi îndreptare sufletească.
Postul este, cum am spus, o faptă de adâncă smerenie şi pocăinţă, de nevoinţă trupească şi sufletească. Postul uneşte cumpătarea cu dreapta cercetare şi mustrare de cuget pentru păcatele noastre şi cu dorinţa şi cu legământul de a nu le mai face. Postul nu este numai împuţinare de mâncare şi de plăceri trupeşti, ci este şi îmbogăţirea sufletească prin lepădare de păcate, patimi, şi îmbogăţire cu virtuţi. Postul este trăire în gânduri înalte, sfinte şi curate, este şcoala şi calea cea bună a mântuirii.
A posti doar de mâncare şi a săvârşi păcate este o stricare a postului şi o vătămare a sufletului.
Dacă postul nu ne face mai buni, mai curaţi, mai drepţi, mai evlavioşi, mai apropiaţi de Dumnezeu şi mai ascultători Lui, nu l-am înţeles şi nu-l folosim spre mântuire. Aşa cum orice lucru însemnat are timpul, grija şi osteneala lui, aşa şi postul, cum cultivi pământul ca să rodească roadă şi îngrijeşti trupul ca să fie sănătos, tot astfel cultivi şi îngrijeşti la vremea sa şi sufletul pentru buna lui stare.
Postul este vremea îngrijirii sufletului, pentru căutarea roadelor duhului şi ale mântuirii.
Ce folos de post, dacă nu te împotriveşti ispitelor, dacă nu alungi gândurile rele, dacă nu-ţi recunoşti şi mărturiseşti păcatele, dacă urăşti, bârfeşti, dacă ai dorinţe de păcat, dacă nu-ţi recunoşti şi mărturiseşti păcatele, dacă nu faci bine şi dacă nu te faci mai bun!
Postul este un tratament pentru îngrijirea, însănătoşirea şi întărirea sufletului. El are regula şi doctoriile lui, are reţeta şi legea lui. Acestea toate se cade să le cunoaştem şi să le ţinem, deoarece, fără ele, postul nu dă roadele sale, iar un post fără roade duhovniceşti este pierdut cu spor de păcate, în loc de a fi folosit cu spor de îndreptare.
De aceea postul cere cunoaşterea şi pregătirea sufletescă, cere viaţă şi purtare potrivită gândului şi regulii Bisericii. Postul cere deplină ascultare şi urmare cu mare luare aminte a sfintelor învăţături şi porunci dumnezeieşti şi bisericeşti, pentru o viaţă duhovnicească mai bună.
Postul trebuie să aducă roadele căinţei şi ale îndreptării.
Postul trebuie aşteptat, primit şi petrecut cu râvnă şi cu bucuria de a îndestula sufletul cu cele de trebuinţă şi de cuviinţă mântuirii lui. Postul trebuie făcut hrană, învăţătură şi bucurie sufletească, spor de gânduri şi de fapte bune. Postul trebuie să ne pregătească a-L primi cu inima curată pe Mântuitorul, jertfindu-Se pentru noi, în patimi şi moarte pe cruce.
Postul este vremea vorbirii noastre mai dese şi mai apropiate cu Dumnezeu. Este vremea de încercare a credinţei noastre, a evlaviei noastre, a bunătăţii noastre, a grijii noastre pentru suflet, a cunoştinţei noastre şi a simţirii noastre pentru cele sfinte. Postul este răspunsul nostru înaintea Mântuitorului răstignit; este cuvântul nostru la bunătatea cu care Hristos ne-a iertat pe cruce.
Postul este, am zis, grija şi datoria noastră de a gândi şi a lucra la mântuirea noastră, întărindu-ne în credinţă, luminându-ne cugetul, cu-răţindu-ne inima, înălţându-ne gân-dul şi dorinţele spre cele duhovniceşti şi sfinte, biruind patimile şi pornirile cele spre păcate.
Postul este învăţătura şi nevoinţa bunei purtări şi trăiri creştine. Postul este „jertfa plăcută lui Dumnezeu”, adică „inimă înfrântă şi smerită”, pe care, cum zice Psalmistul, „Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18).
Cu aceste gânduri să săvârşim vremea şi calea postului, cea suitoare pe crucea Domnului, crucea mântuirii noastre. Amin.
Teodor M. Popescu
Notă: Textul acestei broşuri a fost preluat din Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice, vol. al II-lea, tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştiului.
Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2006
Citiţi şi:
Vedeţi şi: Daniela Şontică – Teodor M. Popescu, un caz de mărturisire şi mucenicie
Mai multe articole despre Teodor M. Popescu, AICI
Sursa: MĂRTURISITORII
Ne vorbeşte Părintele Justin Pârvu“Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. Lucrurile mai stau şi altfel în viaţa creştină. Familia, Biserica şi şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare…. Răul copilului nu este în nimeni altcineva decât în noi înşine, în felul în care ştim să ne apărăm drepturile şi cum ştim să ne sacrificăm pentru ele.
Ele, mamele, duc mai departe toată frumuseţea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.
Sărăcia aceasta este şi o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni şi îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, şi de ce să îi mai facă? Până şi ultima ţărancă de la sat vine şi îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la ţară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belşugul. Doar familiile cu copii mulţi vor rezista. Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii şi chiar din copiii aceia crescuţi în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani şi belşug. Nu, Dumnezeu ştie când şi de ce îngăduie aşa. Aceste familii şi mame eroine duc greutăţile ţării…” (Atitudini)
“Mamele noastre care au crescut şi cresc copiii în dragostea lui Dumnezeu sînt amintirile cele mai frumoase ale copilăriei, care se nasc şi cresc odată cu omul, ca şi o crestătură într-un arbore care se dezvoltă şi se înalţă, împreună cu obiceiurile bune, cu rugăciunea, cu milostenia, cu dragostea, cu bunătatea. Toate se dezvoltă în copil şi îl duc mereu spre elanul acesta, alcătuind oceanul nesfîrşit care curge şi se învălmăşeşte”. (Mănăstirea Petru Vodă)
Ziaristi Online – care îşi încetează apariţia – urează mamelor românce La Mulţi Ani de Buna Vestire!
Foto: The Economist
Duminică, a Sfintei Cruci, la prânz, orele 12:06, Ministerul de Interne a emis un Comunicat sec în care suntem informaţi că, începând din acea clipă, avem 10 zile de “dezbatere publică” – online! -, pe site-ul MAI, asupra unui proiect de Lege reşapat privind îndosarierea electronică a românilor, un fel de microcipare a populaţiei după modelul vitelor din UE. Noul Card de Identitate Biometric ar urma să înglobeze Cardul de Sănătate, fiind disponibil şi pentru alte servicii electronice, administrative sau chiar bancare, conform proiectului. E adevărat, proiectul prevede şi posibilitatea obţinerii unui card de identitate simplu, fără cip. Prima întrebare, firească, este: dacă e bun şi cel simplu de ce ne mai trebuie unul electronic? A doua întrebarea: până când va fi admis cel simplu? Suspiciuni rezonabile ne îndeamnă să credem că este vorba doar de o fază tranzitorie, până la o alta, când “necesităţile” “luptei antiteroriste”, de exemplu, vor schimba termenii problemei, de la opţional la obligatoriu. Deşi, subliniez din start, nici măcar Statele Unite ale Americii, aflate pe primul loc în lume pe frontul antiterorist, nu au un asemenea sistem, cetăţeanul american legitimându-se, simplu, doar cu carnetul de şofer (fără cip). Şi nu cred că se compară puterea mondială a SUA cu cea a noastră.
Pentru cei care nu ştiu, înregistrarea facială biometrică – după cum propune proiectul MAI, pe lângă amprentare – permite prin sistemele video de supraveghere identificarea şi urmărirea oricărui individ de la distanţă, unul dintre principalale scopuri ale acestui sistem. În plus, stocarea datelor personale biometrice este expusă oricând riscurilor majore ca acestea să fie folosite de entităţi străine împotriva libertăţii individuale. Spre edificare, vă recomandăm o analiză a Scientific American: Biometric Security Poses Huge Privacy Risks – Without explicit safeguards, your personal biometric data are destined for a government database.
UPDATE: Sondaj DC News 21 Martie 2017:
Dincolo de problemele de etică, securitate personală şi credinţă, pe care le-am expus cu alte ocazii, mai multe ciudăţenii se observă pe marginea acestui act, dintre care remarc două, mai interesante, din punct de vedere al Afacerii din spatele lui:
1. Este elaborat pe genunchi sau la secret, din motiv ce preşedintele Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, Marian Burcea, funcţionar guvernamental, vizat de acest proiect, a declarat că nu ştia nimic despre el şi că, dimpotrivă, în următorii ani cardul de sănătate nu va dispărea, precizând că în prezent mai sunt de tipărit aproximativ 800.000 de carduri (o ştire incompletă pe acest subiect, la Mediafax). Costul tipăririi unui card este de circa 3 euro (Notă ulterioară: Conform CNAS, cardul şi distribuirea lui prin Poşta Română ar costa în total 15 lei). Dacă înmulţim cu cel puţin 15.000.000, câţi asiguraţi am fi, faceţi socoteala câţi bani sunt în joc numai pentru emiterea cardurilor: 45 de milioane. Euro. Sistemul din spatele lui, alte circa 150.000 – 200.000. Euro. Ce mai contează că numeroşi români – cel puţin un milion – au anunţat că nu vor ridica acest card, conform opţiunii lor ce ţine de credinţă. El a fost emis. Cel puţin 3.000.000 de euro la coş. Acum se pune problema ca noul card să-l înlocuiască pe cel de sănătate, cu toate deficienţele lui (Ghiţă ştie de ce). Alte zeci de milioane de euro, la coş. În condiţiile în care România este cotată drept una dintre cele mai sărace ţari din Europa.
2. Nimeni, nici partea emitentă, recte MAI, nici presa care a relatat sau care chiar a participat la conferinţa de presă a ministrului de Interne, Carmen Dan, pe acest subiect, nu ne-a lămurit privind chestiunea costurilor. Care, cred eu, cu aceeaşi doză de suspiciune rezonabilă, într-o ţară ca România, cotată, de data aceasta, în top 3 al celor mai corupte ţări din Europa, este foarte-foarte importantă. Este evident că cerinţele impuse de proiectul actului normativ pentru cardul electronic şi uriaşa maşinărie din spatele lui nu pot fi îndeplinite decât de un număr mic de companii. Cum Ghiţă şi serviciile lui sunt, momentan, în afara razei de acoperire, ne întrebăm, întemeiat, dacă nu cumva este vizată o (altă) companie anume sau chiar o putere străină care ar putea oferi echipamentele şi produsele software necesare, la standardele şi criteriile enunţate în proiectul de lege. UPDATE: MAI ne informează că… nu ştie costurile! (“Carmen Dan a mai spus că nu se cunosc exact costurile de implementare a Cărţilor Electronice de Identitate (CEI), acestea urmând să fie stabilite de Imprimeria Naţională. Dar, la costul efectiv al CEI se va adăuga şi suma care o va achita statul pentru sistemul de operare care va integra bazele de date”. – Sursa: Mediafax)
Cum MAI nu avansează nici o estimare privind costurile, nu ne rămâne decât să studiem alte cazuri similare. Marea Britanie, putere imperială, 64 de milioane de locuitori. 2006: Guvernul laburist al lui Gordon Brown propune un sistem de card electronic. Controversele se ţin lanţ. După şase luni de dezbateri şi calcule – nu 10 zile online! – costurile proiectului pe o perioadă de 10 ani, cât era considerat că ar fi luat până la implementarea lui totală, cresc de la 4,91 miliarde (!) Lire Sterline la 5,75 miliarde (6, 6 miliarde euro !). Dar acest calcul nu includea terminalele agenţiilor guvernamentale pentru servicii sociale şi ale medicilor şi caselor de asigurări şi nici socotelile Ministerului de Externe nu erau prea clare (Sursa: The Guardian, 11.05.2007).
Ca atare, dacă împărţim, ochiometric, la trei, suma luată în considerare de experţii britanici, deducem că proiectul “nostru” ar costa cel puţin 2,2 miliarde de euro!
Norocul britanicilor, socialiştii pierd alegerile în 2010 şi noul Guvern conservator al lui James Cameron abandonează proiectul, deşi se cheltuiseră deja câteva sute de milioane de lire, considerându-l nefezabil şi mult prea costisitor! Să înţelegem că România este deasupra Marii Britanii ca putere financiară şi mondială???
În prezent Marea Britanie nu are nici un act de identitate oficial şi obligatoriu stabilit pentru populaţie, cetăţenii britanici legitimându-se, atunci când este nevoie, cu paşaportul sau permisul de conducere.
Alte ţări ale lumii în care cardul de identitate nu este obligatoriu: Austria, Finlanda, Norvegia (nu are nici o formă de card), Suedia, Franţa, Islanda, Irlanda, Italia, Lituania, Japonia, Elveţia, Australia, Noua Zeelandă, Canada (ultimele trei fără nici o formă de card), SUA, ş.a. (Sursa: Wikipedia)
Suntem noi mai breji, mai expuşi, mai potenţi financiar decât SUA, Franţa şi Marea Britanie, pentru a cheltui cel puţin 2,2 miliarde de euro? Categoric, nu!
Şi-atunci?
Proiectul de Lege AICI; Expunerea de Motive AICI; Metodologia AICI.
Poziţia noastră este cunoscută, şi rămâne aceeaşi, după cum este expusă în lucrarea Dictatura Biometrică – PDF AICI.
Iată mai jos (video) şi opinia Părintelui Justin Pârvu, văzător cu duhul, cât şi poziţia responsabilă, duhovnicească şi cetăţenească, de azi, a Mănăstirii Petru Vodă, ctitorită de marele duhovnic al Ortodoxiei:
Parintele Justin Parvu despre Dictatura Biometrica de VictorRoncea
Mănăstirea Petru Vodă: Comunicat despre actele de identitate electronice
Mănăstirea Petru Vodă încă de la înfiinţare (1991) şi-a exprimat şi îşi menţine neschimbată poziţia sa cu privire la demersurile globale de a anula drepturile naturale ale fiinţei umane. Poziţia Mănăstirii noastre, lecturabilă pe parcursul a mii de pagini de carte şi articole pe saitul nostru oficial, este permanent expusă prin publicarea cuvintelor de învăţătură ale Sfinţilor Părinţi, prin cuvintele însuşi Părintelui ctitor, Preacuviosul părinte Arhimandrit Justin Pârvu, ca şi prin ale obştii noastre. Această poziţie de cinstire a demnităţii umane este reprezentativă pentru Scriptură şi pentru orice cetăţean ce respectă fiinţa umană ca fiinţă integră, liberă, nobilă, sacră, autonomă, spiritual-veşnică, inteligentă, de-sine-voitoare, potentă, unică, irepetabilă, ireductibilă, inumerizabilă, nevirtualizabilă, reală, tangibilă, vie.
Cetăţenii care nu sunt de acord cu această descriere şi se consideră piese de schimb fără nici o valoare, ajustabile, fără voinţă, lipsite de inteligenţă, de libertate, de sens, supuse într-o maşinărie controlată de organizaţii care în mod deschis îşi declară conceptele antiumane şi intenţiile genocidare sunt desigur liberi să renunţe la libertate asumîndu-şi actele de identitate electronice, iar noi nu le contestăm acest „drept” întristător pentru binele lor. Dumnezeu nu sileşte pe nimeni la mîntuire; El doar o oferă celor ce doresc să fie liberi; El l-a creat pe om liber. Dacă omul doreşte să fie sclav, nici Dumnezeu nu-l împiedică, ci îi speră întoarcerea, „cu suspine negrăite” (Rom 8:26).
Cetăţenilor care sunt neinformaţi cu privire la realitatea ştiinţifică a aplicării şi a efectelor identităţii electronice – deşi Statul Român a primit o bună parte din cei 728 de milioane de euro acordaţi respectabililor noştri guvernanţi (începînd cu anul 2007) pentru a informa poporul român pe acest subiect –, le recomandăm cîteva informaţii statistice: toate statele puternice economic, militar, financiar şi geostrategic nu au implementat acte de identitate electronice (de ex. S.U.A, Japonia – ţara cea mai performantă tehnic –, China, Iran, Marea Britanie), sau le-au implementat cu condiţia ca baza de date să aparţină exclusiv guvernului propriu, fără acces extern (de ex. Rusia sau Israel). Toate statele slabe economic şi militar cărora le-a fost „propusă” introducerea actelor electronice au avut parte de mari reacţii de respingere din partea propriilor popoare (pe deplin îndreptăţite, mai ales cînd, precum în cazul Estoniei – şi eventual al României, aşa cum se propune –, eliberarea unui act de identitate electronic se face la nou născuţi cu două săptămîni înainte de naştere), aducîndu-se în primul rînd argumentul că acestea oferă un grad mai mic de siguranţă decît actele de identitate din piatră sculptată la Tărtăria acum 6000 de ani.
Nu este o glumă, este o realitate pe care rapoartele serviciilor de securitate ale tuturor ţărilor o dovedesc prin alarmantele cifre ale furtului de identitate on-line, cifre care cresc de la an la an, iar unele softuri le sunt comprehensibile şi accesibile pînă şi copiilor. Argumentul siguranţei personale este cel mai imperativ şi mai incontestabil împotriva adoptării unei identităţi oficiale exclusiv electronice.
În anul 2016 au fost 421 de miliarde de furturi de identitate online. S-au produs pagube de 16 miliarde $ pentru 15,4 milioane de utilizatori. O companie precum Yahoo a raportat în 2016 furtul a 500 de milioane de conturi şi parole personale. Argumentele ştiinţifice abundă (de la rata de eroare pînă la discriminare, de la frauda de organe pînă la cyber-crime), astfel încît nici un om cu mintea întreagă nu poate afirma că avatarizarea ar însemna vreun progres, cu atît mai puţin într-o ţară ca a noastră, cu o populaţie extrem de eficientă tehnologic datorită inteligenţei native, dar extrem de ineficientă infrastructural.
Poziţia Bisericii Ortodoxe din întreaga lume nu poate fi alta decît cea a Capului ei, Mîntuitorul Iisus Hristos: anume de ocrotire a integrităţii, intimităţii şi libertăţii umane. Deşi creştinii folosesc cu succes tehnologia cea mai performantă, nu acceptă să fie ei înşişi folosiţi de ea, precum s-a afirmat recent într-un comunicat oficial al Bisericilor Ortodoxe locale: „există primejdia transformării umane într-un mecanism biologic, într-o unitate depersonalizată social sau într-un aparat cu condamnare controlată”.
Insistînd să dovedească lumii că România a rămas un stat nedemocratic, conducătorii ei continuă să sfideze cu cerbicie dorinţa de libertate şi drept la intimitate a cvasi-majorităţii românilor, materializată întîi în 2009 prin strîngerea a un milion de semnături (aparţinînd votanţilor) împotriva obligativităţii actelor electronice, gest fără precedent în istoria modernă a ţării, apoi prin sfidarea refuzului repetat, în masă, de două ori, de implementare a cardurilor de sănătate electronice, iar recent prin ridiculizarea a trei milioane de semnatari, pentru un aspect de legitimă apărare antropologică similară celor din toate ţările de pe glob. Cînd poporul se exprimă prin toate modurile legale cu putinţă, vrînd să fie respectaţi aşa cum merită orice fiinţă umană, iar conducătorii săi sfidează raţiunea, rămîne soluţia creştină, singura cu adevărat puternică să schimbe lumea, şi anume rugăciunea din inimă, din toată inima: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Sfatul nostru pentru credincioşii din această ţară este ca la schimbarea actelor de identitate (în cazul în care Guvernul şi Parlamentul României vor respecta propria variantă propusă pentru modificarea Art. 16 al OUG nr. 97/2005) să aleagă cartea de identitate simplă, ne-electronică.
Acesta este îndemnul nostru, plin de dragoste pentru poporul pentru care ne rugăm: sus să avem inimile, la Mîntuitorul şi Dumnezeul nostru, Adevăratul Stăpîn, Domn şi Judecător al Universului, Biruitorul iadului, Împăratul împăraţilor, Singurul Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor, amin.
Bibliografie recentă selectivă:
https://81.181.207.101/frontend/documente_transparenta/26_1489922291_Tabel%20comparativ.pdf
https://www.engadget.com/search/?search-terms=biochip
https://www.gov.uk/identitycards
https://www.nbcnews.com/business/consumer/identity-fraud-hits-record-number-americans-2016-n715756/
https://www.igi-global.com/chapter/the-german-electronic-identity-card/167225
https://cordis.europa.eu/result/rcn/188668_en.html
https://en.wikipedia.org/wiki/REAL_ID_Act#Controversy_and_opposition
https://en.wikipedia.org/wiki/National_identity_cards_in_the_European_Economic_Area
https://en.wikipedia.org/wiki/Resident_Identity_Card#Security_and_criticism
https://en.wikipedia.org/wiki/Identity_document#Turkey
https://en.wikipedia.org/wiki/Italian_electronic_identity_card
https://time.com/money/4603539/yahoo-data-breach-security-passwords-help/
https://www.globalcyberalliance.org/identity-theft-and-cybercrime-statistics.html
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Biometrics, Card de identitate biometric, Card de identitate electronic, card de sanatate electronic, Costuri Card de Identitate Electronic, Dictatura biomterica, Imprimeria Nationala, manastirea petru voda, marea britanie, Ministerul de Interne, Parintele Justin, Parintele Justin Parvu, Romania, sondaj, United Kingdom 
7 Comments »
Cu excepţia ziarului Ziua, care, vizionar, a fost primul cotidian românesc intrat pe online cu tot conţinutul său (chiar şi în limba engleza într-un timp), primele site-uri de pseudo-ştiri din România au fost scoase pe banii şi prin hub-ul lui Soros de la Budapesta, cu obiective precise: antiromânism, destructurare pe toate palierele naţionale, virusare (intoxicare, dezinformare). Pe vremea aceea aveam informaţii despre tot ce mişcă online (şi nu numai) pe zona de “new media”. Ştiam exact cine ce primeşte şi de unde. Dezvoltarea fiţuicii pe net “revista presei” în Hotnews, cel mai toxic produs online de limbă română, era “pe ţeavă”. Bănuţii, ca şi la “22”, unde toxicitatea se vărsa spre distrugerea creierelor şi sufletelor unor generaţii deja învechite, dar cu influenţă în societate, au venit de la Soros.
Multă lume îşi închipuie că persoana Soros varsă aşa purcoaie de bani ca să distrugă ţări şi naţiuni pe termen lung, dintr-o plăcere personală. Aiurea! Eu, care l-am întâlnit şi i-am cunoscut destul de bine sistemul lui de aici, de peste Ocean şi din zona Balcanilor, vă spun ca să înţelegeţi: Soros este o ficţiune. Oricât şi-ar schimba sângele, mâine-poimâine oricum ajunge-n iad. Dar “opera” lui malefică va continua. Pentru că Soros există doar ca să poată unii lucra sub steagul lui. Sub steag străin.
În ultimii ani, strategia Kremlinului de a câştiga războaie înainte de a le da a inclus dezvoltarea extraordinară a armei informaţionale. Să luăm cazul presei din România: de la consolidarea unor publicaţii din portofoliu (cum ar fi la noi “Adevărul”) la capturarea şi distrugerea altora (cum ar fi Ziua), de la dezvoltarea unor “branduri” prin jocuri de putere (cazul “Hotnews”) la inventarea pe banda a unor site-uri noi, apărute ca ciupercile şi acoperind tot spectrul de atac şi nişele necesare pentru a introduce pârghiile potrivite care să facă să troznească biata Românie.
“După roadele lor îi veţi cunoaşte”
Plăcerea produselor de “fake news” enumerate mai sus este atacarea cu predilecţie a Bisericii Ortodoxe Române şi a vrednicilor ei sfinţi, mărtusitori şi slujitori. Pe cei din urmă, mai ales agenţii de pe teren ai kaghebiştilor moldo-ucraineano-moscoviţi Căntărean şi Jar, îi toacă de un an cu “nepomenirea ierahilor” şi “sinodul din Creta”, reuşind să bage în turbincă, alături de împieliţat, destule suflete siluite. Iar guraniştii de serviciu toacă Biserica naţională zi de zi pentru a ne aminti mai des de spusele lui Eminescu: “Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.
Acum au trecut la stâlpii ortodoxiei româneşti, marii duhovnici şi teologi şi martirii închisorilor bolşevice: Părintele Staniloae (revista “22”), Părintele Ilarion Argatu (Pleşu – “Dilema”/”Adevărul”), Părintele Arsenie Boca (zona “Cretanilor”, a stiliştilor eretici sectari) sau Valeriu Gafencu (“22” şi compania), ultimii doi cu mari posibilităţi de a fi trecuţi şi oficial în rândul sfinţilor şi mucenicilor neamului românesc.
Cititorii acestui blog îşi aduc aminte de campania de “demascare” dusă de “Hotnews” împotriva blândului şi marelui Părinte Duhovnic al Neamului Justin Pârvu încă de când era pe acest pământ. Ei bine, aceasta a fost reluată recent cu lovituri venind pe sus (“DigiTv”) sau pe la firul ierbii (bloguri demenţialiste).
Şi iată cum, cu ajutorul Părintelui Justin şi a urmăririi stilului perfid de atac, pot să se dumirească şi oameni mai naivi cum stă chestiunea cu centrul de comandă unic care, la o apăsare de buton, face să se mişte, pe aceeasi linie, şi “Hotnews” şi “Digi” şi blogurile unor retardaţi întorşi cu cheia, care agresează cu vervă de trolli troglodiţi ctitoria şi urmaşii Părintelui Justin, în beneficiul puterii căreia îi stăm ca sula-n coaste.
Cui prodest
Să lărgim putin cadrul: ştim şi vedem zilnic cât de bine a acţionat Reţeaua Deschisă Soros pentru distrugerea Europei prin valurile de islamişti şi cât de mult şi-ar fi dorit să câştige America, pentru a o pulveriza, definitiv, din interior, mai precis chiar de la vârful ei. Cui prodest? Care este singura putere mondială beneficiară directă de slăbirea până la cădere a Americii şi Europei? Dar n-a fost să fie, decât parţial, doar pe partea aceasta a Oceanului… De unde turbarea presei sorosiste împotriva Administraţiei Trump. O presă practicantă a maskirovkei pe toate canalele, o adevărată matrioşka rusească, pe care dacă o desfaci ca pe o ceapă de păpuşile grase şi frumos colorate în steagul Americii şi al UE şi ajungi la aia mică, o să dai de un pitic cu steaua roşie-n frunte care răspunde la numele de Putin.
Părintele Justin a fost unul dintre obiectivele importante ale reţelei cameleonice antiromâneşti, care este, în acelaşi timp, în funcţie de audienţă, “ortodoxă” fundamentalistă şi atee atroce. Multe încercări de destabilizarea a ortodoxiei au avut loc la porţile raiului de la Petru Vodă, toate trecute cu bine cu ajutorul harului Duhului Sfânt şi al Părintelui Justin. Eu însumi devenisem o ţintă a dezinformărilor în faţa Părintelui, aşa cum sunt astăzi în faţa unor bieţi credincioşi slăbiţi sufleteşte în urma injectărilor cu viruşi informaţionali, prea bunul stareţ lăsat prin vorbă pe patul de moarte de Părintele Justin, Părintele Hariton Negrea, şi obştea de la Petru Vodă.
Mitropolia şi Patriarhia ar trebui să apere moştenirea Părintelui Justin
Iată că zilele acestea, bietele maici de la Mănăstirea Paltin şi călugării de la Mănăstirea Petru Vodă au ajuns să fie obligaţi să apere memoria Părintelui Justin cu replici online la adresa unui reportaj ticălos al “DigiTV”, care reia punct cu punct “tezele” “Hotnews”, şi cu documente de arhivă pentru a lumina minţile afectate de bolile transmise prin site-urile demenţialiste din trena Moscovei.
Păcat că nici Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi nici Patriarhia Română nu iau o atitudine mai fermă împotriva lustragiilor celor doi plutonieri ai Moscovei, Jar şi Căntărean, şi nici autorităţile responsabile nu trec la nişte măsuri specifice şi necesare de apărare a securităţii naţionale iar Externele nu procedează la interdicţii fireşti, în condiţiile în care Ucraina îşi permite să aibă pe “lista neagră” de”non grata” cel puţin 10 jurnalişti şi scriitori români şi membri ai societătii civile româneşti, cetăţeni fideli ai statului NATO şi UE România.
Altfel… “Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”... “Toate’s vechi şi nouă toate.”
Şi iată cum Părintele Justin a devenit, la fel ca Eminescu, un turnesol naţional. Oricine îi combate (sau înjură, cum se practică azi de către “intelectuali” şi slugile lor) poate fi orice, numai român nu e!
Act oficial al Bisericii Ortodoxe Române, doveditor al hirotoniei Părintelui Justin Pârvu
Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei
Nr. 2893 din 12 Mai 1945
C E R T I F I C A T
Avînd în vedere cererea înregistrată la Nr.2893/945,
Se certifică de Noi că numitul Pârvu Iosif a fost tuns în monahism la data de 20 Septembrie 1942, cu numele de Iustin, pe seama Sf. Mănăstiri Durău, jud. Neamţ.
În urma recomandării P.C. Stareţ al acestei Mănăstiri, Cuvioşia Sa a fost hirotonit Diacon la 27 Octombrie 1942, iar Preot la 14 Iunie 1943.
[…] spre a-i servi la arenjarea situaţiei militare.
Mitropolitul Moldovei, Irineu
Surse: Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi Mănăstirea Petru Vodă
Citiţi şi:
Părintele Justin Pârvu: Rugăciunea din inimă va fi singura noastră izbăvire
„Prin hotărârea 30 / 31 Ianuarie 2017 a Consiliului Local Tîrgu Neamţ, privitoare la acordarea de denumiri unor noi străzi apărute prin extinderea oraşului Târgu Neamţ, una dintre străzi, în lungime de 1356 metri, primeşte numele Părintelui Justin Pârvu, stareţul şi duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin”, anunţă Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din codrii Neamţului. Părintele Justin este cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ din luna August 2014.
„Părintele Justin Pârvu a continuat până în ultima clipă a vieţii sale lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale, în care caută să facă cunoscută jertfa unei întregi generaţii”, se scrie în motivarea Primăriei şi Consiliului Local al orasului Târgu Neamţ.
„Fie ca această iniţiativă să sporească credinţa şi iubirea de neam şi în sufletele altor români din această ţară!
Pentru rugăciunile Părintelui Justin, Dumnezeu să le răsplătească evlavia domnilor consilieri, care au votat această hotărîre în unanimitate!”, transmite Mănăstirea Petru Vodă.
Între cei cinstiţi prin atribuirea numelor lor unor străzi din Târgu Neamţ se mai află Domnitorul Petru Muşat, Părintele Vasile Ignătescu şi academicianul eminescolog Constantin Ciopraga.
Mai multe detalii şi o filmare de la şedinţa Consiliului Local, AICI.
Calendar Parintele Justin Parvu – Manastirea Petru Voda
Alte filmări, mărturii şi articole despre viaţa şi dăruirea Părintelui Justin Pârvu (10 Februarie 1919 – 16 Iunie 2013) la Mănăstirea Petru Vodă şi MĂRTURISITORII
La sfârşit de an şi început de an nou gândul nostru nu poate să zboare decât spre Părintele Justin şi calea pe care ne-a lăsat să mergem, pe tainice poteci de munte, tot mai sus, acolo unde aerul este din ce în ce mai tare şi drumul din ce în ce mai greu. Preiau aşadar un interviu pilduitor extraordinar cu Duhovnicul Neamului, realizat înainte de Crăciunul lui 2008 de Marius Sidoriuc, însoţit de o evocare emoţionantă de la Mănăstirea Petru Vodă:
Un tipat al pustiei se zbate prin vene. Un strigat mut, de netamaduit. Drumul si bezna cresc tot mai tare in spatele nostru, lasand in urma pe Parintele Iustin, manastirea de la Petru Voda, tacerea, iubirea si cerurile care vorbesc in soapte de brazi, de duhovnici, de toaca, de ruga.
Ora zabovita cu noi in chilia sa de la Petru Voda cauta o punte intre aceste doua lumi. In fata se casca tot mai tare lumina, podoabele de Craciun, mormaitul orasului. Luminile fug in sensuri inverse, lumea curge pe strazi, priveste beculetele atarnate in copaci, pe stalpi. Dar orasul e tot mai greu, blocurile apasa retina, batranii cauta din nou la gunoaie, unii probeaza pantofii noi, iar altii, ca uitati in fata oglinzii, nu stiu care din sticlutele de parfumuri sa aleaga. In spate, acolo dupa paduri, intre alte paduri, departe si de sosea, vocea calda a Parintelui Iustin Parvu impresoara odaia sa unde alti oameni asculta. Gandul fuge neputincios: daca, intr-o zi, nu vor mai fi duhovnici, nu vor mai fi oameni precum Parintele… (…)
Parintele Iustin Parvu s-a nascut la 10 februarie 1919, in satul Petru Voda din comuna Calugareni din judetul Neamt. La varsta de 17 ani, Parintele a imbracat rasa monahala la Schitul Durau. Dupa un an, in 1937, tanarul frate este indemnat sa studieze la Seminarul Teologic de la Cernica, studii care vor fi continuate si la Valcea si Roman.
A urmat in anul 1940 tunderea sa in monahism, iar anul urmator a fost hirotonit preot. In perioada 1943 – 1944, Iustin va activa ca preot misionar pe Frontul de Est, in Neamt. Dupa razboi, au inceput vremurile de prigoana a romanilor de catre bolsevici. In 1948 preotul monah Iustin a fost condamnat la 12 ani de temnita. Comunistii l-au trecut prin furcile caudine de la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla si Periprava. Insa intemnitarea a insemnat pentru monahul Iustin contopirea cu Lumina, dupa cum marturisea in interviul acordat. Dupa deceniul din temnitele diabolice comuniste a urmat o a doua condamnare, de inca 4 ani, caci bolsevismul credea ca n-a spalat creierele asa cum trebuia in viziunea lor animalica. Dar, cu decretul din 1964, monahul Iustin si ceilalti detinuti au fost eliberati. Dupa o vreme, lucrand pe unde a reusit, monahul este primit in obstea de la Manastirea Secu, in anul 1966 unde va sta pana in 1974. Din acest an, Iustin a fost preot monah la Manastirea Bistrita pana in 1989, unde i-au stabilit domiciliul fortat comunistii, sub supraveghere. Intre timp, in anul 1976 a facut o calatorie la Athos pe care si la 32 de ani trecuti de atunci inca ii este vie in memorie. In 1991, alaturi de doi monahi, Ignat si Calinic, preotul monah Iustin soseste la Petru Voda. Aici va zidi manastirea Petru Voda cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Tot la Petru Voda, monahul zideste un Schit de Maici in 1999, la cativa kilometri de manastirea cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, un azil de batrani, un centru de plasament pentru copii. Iar in urma cu doi ani a inceput constructia unui spital, tot sub ingrijirea sa. Pe langa acestea, monahul a sustinut viata monahala si din alte schituri, precum cele de la Huta, din Bihor, Sub Piatra, Alba Iulia, Pestera Ioan Casian, Pestera Sfantul Andrei sau Manastirea Sfantul Ioan Casian. Norii plumburii de deasupra Ceahlaului adunati de fostul mitropolit Daniel s-au risipit. Cum intentia noastra este de a reflecta o clipa din cele ce au marcat vizita la Manastirea Petru Voda si intalnirea cu Parintele Iustin Parvu, pentru cititorii interesati de viata si invataturile duhovnicului recomandam cartea “Viata si invataturile unui marturisitor. Parintele Iustin Parvu”, tom coordonat de Gratia Lungu Constantinescu, editia a III-a, Iasi, 2008. De asemenea, se mai pot consulta volumele “Intoarcerea la Hristos” de Ianolide Ioan, “Cu Parintele Iustin Parvu despre moarte, jertfa si iubire” de Alui Gheorghe, “Abecedar duhovnicesc” semnat chiar de Arhimandritul Iustin Parvu si altele.
Natiunea crestina fara duhovnici nu are nici un inteles, iar credinta nu se face prin conducatori, ci este plamadita de marii Parinti. Parintele Iustin Parvu, duhovnicul plin de har de la Manastirea Petru Voda, este unul dintre pilonii crestinismului ortodox, fara de care noi am fi atat de saraci spiritual.
Dialogul cu Parintele Iustin Parvu ne da prilejul sa regasim idealurile noastre cele mai inalte, curate si nobile. Intalnirea cu monahul Iustin Parvu zideste casa pentru care suntem nostalgici intreaga viata. Dar datorita unei astfel de intalniri ne dam seama si ca nu suntem straini, ca gasim mereu, acolo intre munti si paduri, inteleptii care cu o inima mare, cu iubire de Dumnezeu, de frumos, de bine, de adevar ne primesc in bratele lor asa cum cumintenia cerului i-a invatat sa plamadeasca nazuinta catre darurile fericirii divine. Acum, doar aceste case ale crestinatatii, manastirile, ofera ca dar din prea putinul lor si celor care isi indreapta pasii sa le treaca pragul. Parintele Iustin apare celui care-i intra in chilie asemenea unui om care il asteapta de multa vreme. Aici, la Petru Voda se impletesc, datorita Parintelui Iustin, una din casele crestinatatii in sufletele oamenilor. Usa chiliei sale este in permanenta inchisa si deschisa de oameni. Cu vocea blajina, cu ochii albastri profunzi, cu miscari de om intelept, Parintele Iustin asculta cu respect si sfatuieste cu bucurie pe fiecare.
Modestie, masura, oameni care-l asteapta ca pe un Tata, un timp inchegat pe coloanele gandurilor profunde, un spatiu al tamaduirilor. Iata Manastirea Petru Voda, ctitoria monahului Iustin Parvu. Dintre toate corpurile de chilii ridicate in jurul bisericii, a Duhovnicului este cea mai simpla.
Langa prispa, in partea dreapta creste un pui de tuia, iar langa el este sadita o tulpina de vita-de-vie. In partea stanga, doua banci si un scaunel pentru credinciosii ce-si asteapta randul sa intre la Duhovnic, dar cum este zi rece de decembrie, crestinii fie asteapta in tinda chiliei, fie in arhondaricul din apropiere, dupa numarul lor. In aceasta zi de vineri, 12 decembrie, se iveste si un tanar paralizat, purtat in carucior probabil de fratele sau. Cateva zeci de persoane asteapta in tinda chiliei, cateva pe afara si multi altii in arhondaric. Din toate partile Romaniei crestinii vin aici, la Parintele Iustin, sa caute linistea spiritului. Camera duhovnicului aminteste de cea a bunicilor. Retras putin cu spatele spre usa, in dreptul mesei de scris, Parintele Iustin Parvu isi primeste credinciosii la care tine foarte mult, fara deosebire de rang social.
Odaia monahului este o camera mica, cu o soba ce trece prin perete pentru a incalzi si camera alaturata; spre Rasarit, o fereastra cu doua ochiuri langa care este asezat un mic altar de rugaciune, cu multe icoane si un candelabru. Peretii sunt acoperiti pana la brau cu laicere. Biblioteca prinde in cerc camera, mai putin in dreptul sobei si a usilor. Un aer patriarhal, cu iz de rugaciune, izvoraste din odaia duhovnicului. Icoane, carti, cateva ghivece cu flori, o masuta de scris, scaunul Duhovnicului si un tamburel. Abia se deschide un spatiu gol, pe unde sa se poata pasi, incat toate din odaia Duhovnicului par unite intr-o armonie cum numai in chiliile duhovnicilor aparte se poate gasi. Odaia duhovnicului Iustin Parvu, cu icoane, cu carti, cu flori, cu miros de mir, cu prezenta sa insufletitoare este un fragment dintr-un spatiu fara spatiu, din acel loc al carei dor oricine l-ar duce chiar fara sa-l fi vazut vreodata. Aici este respirabil un aer curat, iar cartile, cateva sute, vorbesc si ele, incet, icoanele la fel, florile la fel… Dar toate au suflet curat in prezenta monahului Iustin.
Reporter: Sfinţia Voastră, am întîlnit în învăţăturile creştine aceasta sintagmă: «a fi contemporan cu Iisus». E drept că aceasta sintagmă am găsit-o şi în domeniul filosofiei, de exemplu, la un filosof danez, Kierkegaard. Cum mai este posibilă aceasta ajungere în contemporaneitate cu Iisus?
Părintele Justin Pârvu: A fi contemporan cu Iisus Hristos – aceasta este datoria creştinului. Ce-ar fi făcut Hristos dacă era în situaţia mea? Păi Hristos ar fi făcut aşa şi aşa. Atunci eu mă conformez să fiu în această prezenţă a lui Hristos. Cînd eram în celula Aiudului, acolo veneau toate stările de lucruri. Erai şi mort, erai şi viu. Erai adus în stadiul de lepădare de lumea aceasta, de tot ce este omenesc, de ceea ce este trecător. Că nu mai veneai tu. Pe tine nu te mai interesa dacă trăieşti pînă mîine sau nu. Eram aşa de bine pregătit încît pentru mine că rămîn aici, nu-i nimic, că mă duc dincolo, iar nu-i nimic…
Pe străzi, dimineaţa, trupă: armata mergea în cîntece, venea în cîntece, copiii se jucau în curtea din jurul închisorii… Creşteau şi copacii din partea birourilor directorilor… Cînd am intrat în celulă erau cît nuiaua, cît degetul, şi cînd am ieşit, umbreau toate geamurile şi erau copaci mari. Iată că aicea, ce făceam eu aicea, decît să trăiesc prezenţa şi contemporaneitatea Mîntuitorului Hristos? Exact ceea ce au făcut şi Apostolii. Ce a făcut Sfîntul Spiridon? El mereu a fost contemporan cu Iisus Hristos, «că fără Mine, spunea Mîntuitorul, nu veţi putea face nimic». Deci El este prezent permanent şi ne călăuzeşte în toate împrejurările.
Rep: Sfinţia Voastră, oamenii vă iubesc, vă caută, vă aşteaptă zi de zi. Dumnezeu v-a dat această misiune de a fi o călăuză de încredere a sufletelor. Un testament spiritual?
Părintele Justin Pârvu: Ei, vă potriviţi la ce spune lumea? Ei, lumea asta e ca o turmă… Uite bătrîni. E bătrîn, dar nici de multe ori nu este înţelept un bătrîn. Dar lumea cînd te-a luat aşa, merge înainte aşa. Şi tu te minunezi, de altfel, de lumea asta care socoteşte cărunteţea că e şi înţelepciune. Poţi să faci ceva?
Rep: Sfinţia Voastră, aţi dus o viaţă în rugăciune, în credinţă, ochii vă reflectă sufletul curat. Totuşi, aţi fost încercat în viaţa aceasta.
Părintele Justin Pârvu: Nu prea am dus-o. Nu… am avut numai… Cea mai frumoasă viaţă am avut-o acolo, între zidurile închisorii. Păi da, pentru că aicea e şcoala şi formarea omului, dragii mei. Formarea omului nu este viaţa liberă, aşa… Formarea omului este cînd este pus la încercare, cînd este pus să se contopească cu Lumina. Pui o bandă de fier în foc. Dar pînă nu aduci temperatura la anumite grade, banda nu se contopeşte cu focul. O vezi mereu aşa. Dar abia ce ai ajuns la înălţimea unor grade de încercări şi ai ajuns că nu mai trăieşti tu, ci Hristos în tine, atunci încep să cred că eşti şi tu aşa, un infinit.
Rep: Şi atunci, Sfinţia Voastră, ce putem face noi ca să ne contopim cu Lumina, căci acum nu avem nici o constrîngere, avem libertatea…
Părintele Justin Pârvu: Păi tocmai asta este nenorocirea: Nu ştim să folosim libertatea aceasta. Nu ştim să o folosim. Dacă noi am şti să ne folosim libertatea, am fi pe pămîntul acesta îngeri toţi. Ar fi doar cîntări de slavoslovie, colinde permanente şi viaţă fericită în bucurii. Dar dacă noi nu ştim să folosim toate acestea… şi vine şi ispită, pe partea cealaltă. Că i-a adus acuma şi televizor, şi calculator, i-a adus şi Internet, i-o adus şi chip, i-o adus toate acestea. Şi este mult mai greu la ora actuală să lupţi. La început, Sfinţii Părinţi ştiau una. Aveau un singur diavol cu care luptau. Acuma au venit încă o tabără, şi încă o tabără. La începuturi, creştinismul se ridica prin forţele sale proprii. A venit a doua perioadă a lumii în istorie, cînd jumătate este a omului şi jumătate a Domnului. Vine partea a treia, ultima. Altă cale de mîntuire nu se poate, decît printr-o răbdare extraordinară. La oleacă de credinţă, adaogi răbdarea asta enormă şi ai avansat mai mult decît cele două perioade. Acuma sunt vremuri grele cu toată supratehnica asta. Şi te obsedează şi te munceşte, măi… Acuma vezi că merge în maşină omul şi dă drumul la toate zdrăngănelile. N-ai nici acolo linişte. Te urci într-o cursă (autobuz – n.rep.), nu-i chip nici acolo să stai.
Rep: Înainte, în satul tradiţional, duminica era dedicată pentru slujba şi odihnă. Acum, nici duminica… Tot timpul se vorbeşte, se face una, se desface alta. Nu se mai tace…
Părintele Justin Parvu: E arta flecărelii. A flecări. Dar se mai vorbeşte cu sens. Dar dacă diavolul la Iaşi, de pildă, îţi pune toate măscăriciurile pe blocuri, şi în dreapta, şi în stînga, că nu mai ai chip să te mai uiţi?! Sau de la 10 km, 5 km îţi pun toate trăznăile pe tablouri şi fotografii?!… Păi ce să mai facă copiii noştri, cum să reziste? În casă acolo, cînd stă copilul cu părinţii lui, trăieşte o dramă nemaipomenită. Taică-său care vine beat şi aşa, şi spune acolo şi vrute şi nevrute, o mamă care abia îşi creşte copiii, cu un soţ numai sminteală şi cădere, ce poate să mai facă? Copiii mereu sunt în neştire, trec prin încercări grele. Vin copii şi-mi spun că nu se împacă mama cu tata şi nu mai pot sta în casă, îi alungă, dorm pe la vecini. Ce să le spun? Măi copii, staţi şi voi acolo pînă vă faceţi mari, ca să plecaţi şi voi, să vă căsătoriţi, să mergeţi la o facultate… Ei, copilul acesta ce formare mai are? Este o societate care nu se mai gîndeşte, este o societate la ora actuală care nu se mai gîndeşte cu nimic la formarea şi vederea spirituală a omului. Şcoala deformată, Armata deformată, ce să mai spun? Sănătate deformată, familii deformate…
Rep: Şi atunci, ce om se naşte acum?
Părintele Justin Pârvu: Acum se naşte omul cum îl formezi. Şi acuma se poate creşte după Hristos, sigur. Uite, sînt familii care merg cu copilaşii la biserică, postesc lunea, miercurea, vinerea. Copiii sunt foarte deştepţi, îs ageri şi vin cu cornuleţul şi brînza de la şcoală în buzunar şi-l aduce acasă, nu-l mănîncă miercuri, la 11-12 cînd îl primeşte la şcoală.
Rep: Sfinţia Voastră, cunoaşteţi povestea cu Turnul Babel. Cum o gîndiţi în contextul actual?
Părintele Justin Pârvu: Păi ce să o mai gîndim? E aşa de evident, încît nici Turnul Babel nu era aşa de realizat cum este realizat acuma. Sunt 7.000 ani de istorie, din care 2.000 de ani după Mîntuitorul Hristos, şi priveşti la Turnul Babel. Uite, te aşezi cu vorbitorul acesta (se referă la reportofon – n.rep.), îl pui, şi diseară tu realizezi Turnul Babel. Amestecarea limbilor… şcoala diavolului este aşa de puternică, încît la ora actuală poveştile lui Ion Creangă … [sînt depăşite].
Rep: Cum vedeţi drumul spaţiului monahal pe viitor, misiunea manăstirilor? Pe Muntele Athos, în scurta mea şedere, am văzut că se fac modernizări. Se fac şosele, circulă maşini, e drept că nu peste tot, căci mai există o parte aşa cum era în urmă cu 900 de ani.
Părintele Justin Pârvu: Pe viitor îl văd foarte înceţoşat. Da, da… Pînă şi ei, ca şi noi, oameni fiind, au căzut. Lupta e foarte puternică. Athonul ca şi o cetate, sau un oraş, o ţară, are o armată care o apără. O armată formată cu virtuţi, cu calităţi, cu moştenitori ai unui trecut, cum avem noi pe Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş. Vedeţi, acestea au operat în viaţa noastră, au format.
La fel, athoniţii s-au adunat aicea cu ce avem noi în societate, în lumea asta. Au venit ruşii pravoslavici şi s-au extins acolo. Erau ruşii lui Sfîntul Serafim de Sarov. Erau ruşii lui Dostoievski. Şi se menţin ruşii aceştia… Dar la ora aceasta nici ei nu mai au. Vin ruşi după Revoluţie. Ruşi revoluţionari, oameni revoluţionari, neputincioşi, ca şi noi. De ce s-a întîmplat fenomenul acesta al emigrării la noi? Cineva a avut tot interesul ca să lovească în unitatea noastră, în credinţa noastră, în istoria noastră. Şi merge pînă astăzi această lovitură. Cine ştie cît va dura? Şi Athonul, ca şi Sinaiul, Meteora, ca şi România, toate au venit la acelaşi nivel de cădere morală şi spirituală. Apoi spune: «cînd veţi vedea că se întind firele electrice prin Athon, aproape că este şi sfîrşitul lor». Nu mai sînt grecii de altădată, e un grec ciopîrţit. Nu mai e romanul de altădată, e un român ciopîrţit. Iată cum am ajuns la un creştinism nevertebrat, gîrbovit, secătuit.
Toate serbările care se fac în concernul nostru, se fac numai duminică, numai în sărbători. Aşa cum lucra muncitorimea în perioada comunistă, patronul face aceleaşi greşeli păgîneşti. Îl exploatează pe om, îi dă un preţ derizoriu, îl exploatează şi omul stă la dispoziţia patronului şi spune: votezi pe cutare, mai rămîi la noi; nu?, te duci mai departe…
În România a fost şi va rămîne o oază deosebită faţă de Balcani şi Rusia. Nădăjduiesc că România va fi un far luminos pentru Europa. Nădăjduiesc.
Rep: Dar pentru liderii intelectuali şi politicieni, faţa către Europa n-a însemnat şi păstrarea tradiţiei, ci tocmai nevertebrarea noastră.
Părintele Justin Pârvu: Ce-i politica asta? Politica asta este o fanfară care nici nu se poate compara cu marile idealuri ale neamului nostru. Ăştia n-au nimic comun cu idealurile noastre, idealurile unei naţiuni.
Rep: Am impresia că este o Românie recentă. De ce nu recuperăm istoria? Ce face intelectualitatea?
Părintele Justin Pârvu: Intelectualii noştri, să mă ierte, dar nu mai au nici o legătură cu ceva tradiţional, ceva care să continue să lucreze la idealurile naţionale. Intelectualul, săracul, a ajuns şi el la o marfă de vînzare. A făcut o carte aicea, pe calculator şi o vinde în America. Acolo se vinde pentru 4 -5 ani. Face un ban şi vine şi face o căsuţă aici. Soţia stă acolo şi el stă aici.
Intelectualul nostru a divorţat de mult de valorile noastre. Dar cum să aibă [valori], cînd un profesor universitar spune că el este de 18 ani profesor la universitate şi are 4 studenţi la matematică? Lucrează cu 4 studenţi şi nu interesează pe nimeni de nimic. Dacă-l întrebi pe studentul nostru ce gîndeşte, de valori, de noi, hmm, asta prea puţin îl interesează. Ei, şi atunci, iată unde s-a ajuns. Ce mai face studentul nostru, tînărul acesta care iese după atîţia ani de şcoală? Se vinde foarte simplu, se duce şi nu mai stă aicea. Uite, dar şi ceilalţi! Nu mai avem nici un sobar, nici un cizmar. N-avem un tîmplar să-ţi facă un geam.
Rep: Bolniţele. Sunt legate atît de nebunie, cît şi de sărăcie. E prima formă prin care Biserica venea şi-l proteja pe celălalt, fie că era nebun… Bolniţele sînt atestate din secolele XV, XVI în Ţara Moldovei, Ţara Românească, Transilvania… Apoi, ele capătă rol laic, de spital şi nu mai sînt la mănăstiri decît sporadic. De ce nu s-a recuperat istoria şi în acest sens? De ce noi ratăm şi acum astfel de subiecte atît de profunde şi interesante de studiat? Mă gîndesc la un filosof francez, Michel Foucault, care a studiat o Istorie a nebuniei… iar noi, noi, ce am făcut, mă refer la intelectuali?
Părintele Justin Pârvu: Te temi acuma să-l ocroteşti pe nebun, că păţeşti ca la Tanacu. Da, vă spun… Dacă îl vezi cu mintea slabă îi spui: Măi, du-te acasă, nu te pot opri aici. Pentru că îndată vine acuma şi spune că l-ai omorît. Abia aşteaptă: au tot interesul să fie făcută o greşeală şi să spună „Uite călugărul criminal!”. Presa noastră, politica noastră, viaţa noastră socială este condusă de inamicul numărul unu al omului. Cînd spun om, mă gîndesc la ortodox, la creştin, la valoarea lui şi la personalitatea lui. Cei care ne oprimă pe noi sînt cei care l-au prigonit pe Hristos de la început şi l-au dus la Răstignire. Ei bine, ei nu fac astăzi decît acelaşi lucru, răstignirea lui Hristos.
Rep: Că aşa am ajuns să avem tot felul de falşi profeţi care vin şi încearcă să ne convingă că ei inventează roata în secolul XXI, că roata acum au descoperit-o ei înşişi…
Părintele Justin Pârvu: Acolo avea un fel de bolniţă unde măicuţele îngrijeau de bolnavi, le citeau, făceau rugăciuni, le făceau Liturghie. Se ştie cum a ieşit fata asta din spital şi a venit la Tanacu… Aveau tot interesul să lovească Biserica. Fără cunoştinţe, lucrarea asta a ieşit pe mîna unui gazetar. Nu avea o noţiune mai clară… «O răstignit-o domnule, zicea». Sau «Uite că a apărut călugărul criminal…» şi s-a terminat cu lumea asta. Biserica şi-a luat mîna de pe el… Nici o judecată, nici o cercetare, nimic: dă-l pe mîna legii. Legea cine este? Crimă şi pedeapsă!
Rep: Ce mai înseamnă să fii un om virtuos?
Părintele Justin Pârvu: Să fii la locul tău. Să fii model pentru copiii tăi, soţia ta. Să munceşti cinstit. Să nu te dedai la furturi. Să fii mulţumit cu ceea ce este. Să munceşti: exact ce făcea ţăranul nostru acum 150 de ani. Tata venea din Iaşi, noi aveam pămînt acolo. Plecam vineri, făceam 2 zile pînă în judeţul Neamţ cu căruţa încărcată cu 700-800 de kilograme. Ajungeam sîmbătă, până la 15 -20 kilometri de casă. Sună toaca şi clopotul de vecernie la biserică. Tata zicea: Gata. Trăgeam la liman, era un maidan, se lua o masă şi acolo stăteam, dragii mei, pînă duminică la ora 12-13, cînd cîntau cocoşii. Şi atunci tata zicea «măi, s-o gătit, hai ş-om merge». Şi ajungeam acasă, în 2-3 ore. Dar nu: sărbătoarea era sărbătoare. Aşa era tatăl meu. A fost om gospodar, corect. A crescut copiii cu o mamă evlavioasă, cu frică de Dumnezeu. Şi cu această străduinţă a lor am întîlnit şi eu viaţa mănăstirilor şi am ajuns ceea ce sunt. Nu-mi trebuie mai multă filosofie.
Rep: Ce reprezintă spaţiul monahal pentru Sfinţia Voastră?
Părintele Justin Pârvu: Este viaţa mea!
Rep: Este totul, într-adevăr. E aşa de frumos aici!
Părintele Justin Pârvu: Spunea Părintele Gheorghe Calciu: «Sărbători, Hristos a înviat, Hristos s-a înălţat, tot aşa, în sfîrşit, bucurie, lume, Hristos se naşte, unul zicea, altul răspundea, să-l slăvim pe Hristos». Şi el credea. Credea. Credea cumva. Dar cînd a ajuns acasă de la biserică şi i-a spus mama «Hristos a înviat!», atunci «Adevărat că a înviat!». Dar de ce? «Că a spus mama». Păi da: cînd a spus mama, aşa este. Dragii mei, asta-i mama. Ea este Apostolul – mama. Ea este marele Preot. Ea este geniul şi eroismul… Mama… [Părintele Justin, în aceste clipe, parcă, vorbea din altă lume, vocea sa era asemenea unei mîngîieri de ceruri infinite; era o stare greu de marcat prin cuvinte – n.rep.]. N-avem mame… n-avem nici societate…n-avem nici har… Mamaaa…
Sursa: Marius Sidoriuc / BZI
Foto: Vasilica Dulama
Preluare: Roncea.Ro
La Mulţi Ani! Să dea Dumnezeu un an mai bun pentru Ţară!
Părintele Justin: “(…) Când am ieşit de acolo – din închisori – ceea ce mi-a oferit bucurie e că am pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori din temnitele comuniste; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă, mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo patru ani la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unde aveam de-a face şi cu o cursă care venea de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau (oamenii) la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe până la aşa-zisa Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura din interiorul bisericii si din exteriorul ei, aşa încât a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori prin care am trecut, n-au făcut altceva decât să întărească în mine convingerile mele, iubirea de ţară şi de neamul acesta obidit”.
Vedeţi mai jos istorisirea ridicării Mănăstirii şi ascultaţi cuvântul Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan, şi pe cel al Părintelui Justin, de la o sărbătoarea de hram de acum cinci ani:
Cum a ridicat Parintele Justin Manastirea Petru Voda de VictoRoncea
NOU: Icoana Sfinţilor Mărturisitori Români
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la primul hram al Mănăstirii Petru Vodă, Mănăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos ne-a dăruit două icoane minunate: una pictată anume, care zugrăveşte chipurile cîtorva zeci de sfinţi români mărturisitori şi mucenici din temniţele comuniste, şi o icoană izvorîtoare de mir a Maicii Domnului. Harul Sfinţilor Arhangheli să dăruiască şi Mănăstirii Vatopedi, şi Mănăstirii noastre, şi tuturor creştinilor din întreaga lume, dragoste de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos!
Ziaristi Online
June 9th, 2017 
VR 
