Când s-a scos o cârpă mizeră şi sărăcioasă de la rămăşiţele lui Nicolae Ceauşescu am simţit că istoria se petrece în faţa mea. Mi s-a ridicat părul pe pe mână, şi o linişte reverenţială m-a cuprins datorită importanţei momentului şi privilegiului meu de a asista la un asemenea eveniment. Ca şi la revoluţia din 1989, unde am participat din pură întâmplare, eu nu trebuia să fiu în interiorul Cimitirului Ghencea în dimineaţa de 21 iulie, când s-au dezgropat soţii Ceauşescu. Dar prin noroc m-am strecurat acolo înainte să se trezească toată presa.
Această operaţiune ştiinţifică, petrecută în linişte la începutul unei zile de căldură toridă, s-a desfăşurat într-o maximă tăcere şi la propriu, şi la figurat. Singurul zgomot de remarcat era elicopterul de la Realitatea TV care zbura deasupra cimitirului.
Vestea că soţii Ceauşescu erau deshumaţi a luat lumea prin surprindere în România, dar şi afară. Ziariştii străini de la BBC şi Euronews au dat o avalanşă de telefoane şi au pus o mulţime de întrebări despre o întâmplare din România cum nu mai am văzut de multă vreme. Un şef al meu care stă departe de Europa mi-a spus că era o ştire tare curioasă “chiar pentru România”, unde se petrec lucruri neobişnuite. BBC şi CNN au început să dea imagini cu Ceauşescu, vechi de mai mult de 20 de ani.
Ca jurnalist de la o agenţie de presă, care e prima sursă pentru presa străină, am reuşit să stau cam 90 de minute în cimitir, jucând-mă de-a şoarecele şi pisica cu oficialii de acolo care mă mai atenţionau. Mă ascundam lângă morminte, prin potecile rătăcite, lângă plante înalte, şi am vorbit cu câţeva trecători care au reuşit să intre în Ghencea înainte să se închidă porţile să nu intre presa să deranjeze operaţiunea.
Am avut un aparat de fotografiat la mine în poşetă, dar nu l-am scos, că riscul era prea mare. Aş fi făcut o poză cu valoare zero şi aş fi fost dată afară imediat de cimitir. În afară de gărzile care controleau accesul, erau şi nişte indivizi îmbrăcaţi civil care vorbeau nestingheriţi pe telefoane mobile şi mergeau lângă mormântul lui Ceauşescu. Mi-era limpede că făceau parte din operaţiune.
Am înregistrat ceea ce am putut cu ochii şi urechile mele. Am stat de vorbă cu oamenii, care mi-au spus că este dreptul familiei de a afla adevărul. Un gropar mi-a spus că l-a văzut pe Ceauşescu îmbrăcat cu un palton gri. Când a fost scos Ceauşescu şi au început să recolteze din rămăşiţe, am reuşit să văd un obiect gri rotund la căpătîul sicriului, care era părul lui sau o căciulă cenuşie.
În liniştea de la cimitir era şi o mare tensiune a mea.
Antena 3 (o stire obiectiva): “Moldovenii care primesc cetăţenie română stau în cea mai mare parte în România. Apoi, în UE sunt un milion de cetăţeni moldoveni care lucrează ilegal. Poate îi ajută cineva să intre în legalitate. Cum Dumnezeu nu-i observăm când lucrează ilegal dar când lucrează legal îi vedem?”, a declarat, marţi, Traian Băsescu, în cadrul uei conferinţe de presă organizată la Palatul Cotroceni.
O ziaristă de la agenţia de presă Associated Press l-a întrebat pe şeful statului cum comentează îngrijorarea ţărilor din UE cu privire la faptul că cetăţenii moldoveni care obţin cetăţenie română se duc la lucru în ţările din Uniunea Europeană.
Traian Băsescu i-a răspuns jurnalistei prin mai multe întrebări: “vreun guvern, vreun şef de stat, vreun parlament a manifestat îngrijorare în acest sens?”. Comentariul şefului statului a fost legat apoi de cetăţenii moldoveni care stau în România şi de moldovenii care lucrează ilegal în ţările din UE.
Preşedintele a spus apoi că statele din UE nu ar trebui să se îngrijoreze deoarece majoritatea moldovenilor care obţin cetăţenie stau în România. Apoi a spus că în UE există un milion de moldoveni care lucrează ilegal şi “poate îi ajută cineva să intre în legalitate”.
Băsescu a mai precizat că România are o obligaţie “de sânge” în a-i sprijini pe moldoveni. “Noi avem o obligaţie de sânge, să îi sprijinim. Dacă tot sunt în Uniunea Europeană şi lucrează, cum Dumnezeu nu-i îi observăm când lucrează la negru, dar îi observăm când vin legal?”, a adăugat şeful statului.
Presa occidentală, în special cea din Marea Britanie, a început să publice din nou articole referitoare la o temere mai veche: aceea că un val de imigranţi estici aducători de “rele” ar putea invada statele din vestul Europei. Dacă în trecut publicaţiile britanice îşi concentrau atenţia asupra emigranţilor de origine română, acum moldovenii sunt cei de care se tem autorităţile din Marea Britanie. Potrivit publicaţiilor Daily Telegraph şi Daily Express, România ar “băga moldovenii pe uşa din spate în UE” prin simplificarea legii cetăţeniei. (A3
Emil Boc l-a mustrat pe Sebastian Vlădescu, ministrul finanţelor, pentru declaraţiile sale privind renunţarea la cota unică, şi le-a cerut miniştrilor să nu mai introducă în dezbaterea publică teme care nu au fost discutate în guvern. A procedat corect Emil Boc?
Nu.
Pentru că trebuia să-l mustre şi pe Traian Băsescu pentru declaraţiile sale televizate.
Măsurile vizând ieşirea din criză se bazează, înainte de toate, pe convingerea opiniei publice de necesitatea lor.
Pentru aceasta, se cer:
1) Adoptarea Măsurilor numai după ce s-a finalizat un plan de prezentare a lor în faţa opiniei publice.
2) Susţinerea acestor Măsuri de către toţi membrii Cabinetului, de către toţi parlamentarii coaliţiei şi, mai ales, de către preşedinte.
3) Eliminarea oricăror puncte de vedere personale, multe dintre ele simple păreri ivite din nevoia de trăncăneală.
4) Aplicarea în practică a Măsurilor sub semnul unei încăpăţânări exemplare.
Din 6 mai 2010, de când Traian Băsescu ne-a anunţat că a dibuit existenţa crizei, la nivelul puterii se remarcă o brambureală fascinantă.
Fiecare ministru, ba chiar fiecare parlamentar al puterii lansează pe piaţă tot felul de plesnitori mediatice.
Odată decisă măsurarea de creştere a TVA, vine domnul preşedinte şi spune că nu e bună, ba mai mult, anunţă o posibilă revenire a ei la 19%.
Populaţia nu mai înţelege nimic, mai ales că televiziunile mogulilor se întrec în a prezenta un simplu dat cu părerea drept o măsură deja luată.
Mediul economic, pus în faţa unei crase lipse de previzibilitate, e buimăcit total.
Şi pe acest fond de trăncăneală infinită, criza se adânceşte.
Săpată de guvernanţi cu gura!
Vlad Cubreacov, cunoscutul analist si specialist pe problematica romanilor, si nu numai, de la Chisinau, ne releva o realitatea sumbra si aproape de neimaginat: statul roman a implementat notiunea de “nationalitate moldoveana”. Cubreacov a inregistrat aceasta absurditate antinationala pe propria-i piele, dupa cum veti constata in randurile ce urmeaza. Cu multa amar, basarabeanul care a luptat pentru cauza romanismului si a ortodoxiei si la Bruxelles si la Strasbourg si la Chisinau, acum se vede in postura de a sesiza o aberatie de la Bucuresti care se incadreaza, din cate stiu, taman la “Apararea Constitutiei”: “Acestea sunt gândurile care m-au cotropit săptămâna trecută, când, pentru a-mi ridica Certificatul de naştere românesc, am fost umilit de Statul Român, ai cărui funcţionari, blindaţi cu nişte absurde reglementări neeuropene, mi-au forţat mâna să semnez, în Registrul de Evidenţă a Populaţiei, că aş fi cetăţean român de „naţionalitate moldoveană”. Acestea sunt gândurile care-i vin în minte oricărui român din Basarabia ajuns într-o asemenea situaţie absurdă. Dacă majoritatea parlamentară de la Bucureşti şi Guvernul instalat de aceasta vor să mă/ne contrazică, să o facă prin ajustarea cadrului legislativ românesc la normele europene în materie de naţionalitate, pentru a ne lăsa libertatea de a ne asuma propria identitate etnică şi de a ne declara ceea ce suntem în realitate, adică Români.”
Conform acestei enormitati a administratiei de la Bucuresti, maine-poimaine ne-am putea trezi cu cetateni romani inregistrati ca fiind de nationalitate “olteneasca”, “ardeleneasca”, “dobrogeana”, etc. Oare cum s-ar simti etnicii unguri, sasi sau tigani din Romania daca li s-ar oferi si lor astfel de acte, care, nu-i asa, in cazul lor chiar ar avea temei? “Cetatean roman de nationalitate tiganeasca”. Credeti ca s-ar da foc Romaniei pe la Budapesta, Berlin si Bruxelles?…
Pornind de la aceasta realitatea faptica, Vlad Cubreacov publica in cotidianul Flux un studiu retrospectiv asupra “moldovenismului” si a altor atacuri la identitatea nationala, cum ar fi cele intreprinse de deputatul PDL Costica Canacheu, care militeaza pentru recunosterea “minoritatii aromane” sau ale ciudatei “regine a asflatului” PDL, Cornelia Cazacu, care a votat la APCE impotriva intereselor nationale ale Romaniei, pentru asa-zisa minoritate “vlahă” din Timoc. Derapajele in cauza, semnalate in mai multe randuri de echipa mea de la Ziua, cu trimitere la SRI, ar fi trebuit sanctionate demult, pe cai oficiale. Acum, printr-o noua tradarea provenita chiar din sanul administratiei de stat, aflam de la Vlad Cubreacov ca basarabenii care-si redobandesc cetatenia romana de drept sunt trecuti în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”!
Subsemnez la revolta lui Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Basarabiei, preşedinte al Fundaţiei pentru Democraţie Creştină si al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei si, printre multe altele, fruntas al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova. Cu un singur lucru nu sunt de acord. Cu titlul materialului sau aparut in Flux: Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”. Vlad Cubreacov stie foarte bine ca nu Bucurestiul a inventat-o ci Moscova. E drept, dupa 1989, ea a fost implementata si de la Bucuresti, cu concursul unor tradatori de marca ai Romaniei, cum ar fi fosta presedinta a Fundatiei Soros, in prezent europarlamentar PNL, Renata Weber, anticrestinul Gabriel Andreescu si ciudatul Valentin Stan, care au actionat sub pulpana GDS si a revistei antiromanesti “22” pentru a da apa la moara ideologilor lui Vladimir Voronin.
Bucureştiul a inventat „naţionalitatea moldoveană”
Bucureştiul pune în practică teoria moldovenismului, dându-i legitimare juridică. Luând vârtos şi prosteşte securea sovietică în mâini, Statul român îşi taie craca de sub picioare şi creşte în cuprinsul său o minoritate „naţională moldoveană”.
Să mă explic. Toţi etnicii români din Basarabia care îşi redobândesc cetăţenia română, de care au fost privaţi abuziv, sunt trecuţi în Registrele de Evidenţă a Populaţiei României ca fiind de… „naţionalitate moldoveană”! Da, da, de „naţionalitate moldoveană”, oricât de amară ar fi constatarea!
Dacă cineva, oficial român, jurnalist sau simplu cetăţean, se îndoieşte de acest fapt, poate consulta Registrele de Evidenţă a Populaţiei ţinute de primăria Sectorului 1 Bucureşti. Orice român din Basarabia care îşi redobândeşte cetăţenia este luat în evidenţă, în documentaţia Statului român, fără a fi întrebat, ca fiind de cetăţenie română şi de “naţionalitate moldoveană”.
Nu aş fi descoperit această absurditate dacă, în calitate de persoană repusă în drepturile de cetăţean român, nu aş fi mers la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei din Bucureşti pentru transcrierea Certificatului de naştere. Oricât am protestat în faţa funcţionarilor acestei instituţii de stat, mi s-a explicat, cu un calm imperturbabil, că, sub aspect juridic, administraţia României îi consideră pe etnicii români de la răsărit de Prut ca fiind de etnia/naţionalitatea trecută în actele sovietice de stare civilă. Chiar dacă nu mi-a venit a crede ochilor, m-am convins pe viu, că într-un vis urât, că pentru funcţionărimea şi birocraţia bucureşteană nu contează că aceşti etnici români nu au fost niciodată întrebaţi de-a lungul perioadei de ocupaţie sovietică asupra apartenenţei lor etnice şi că, în condiţiile politicii sovietice de ştergere a identităţii etnice româneşti, nici nu şi-au putut-o exprima liber, fără atragerea unor consecinţe negative. Abuzurile administraţiei sovietice sunt literă perpetuă de Evanghelie pentru administraţia României de astăzi!
Într-un interviu acordat RRA, Traian Băsescu a criticat măsura guvernului de mărire a TVA, insistând pe nevoia unor decizii vizând reducerea drastică a cheltuielilor sociale.
Vă miră această critică adusă guvernului?
NU. PENTRU CĂ EA CONFIRMĂ CONFLICTUL ÎNCĂ DISCRET DINTRE TRAIAN BĂSESCU ŞI EMIL BOC.
În mai multe intervenţii televizate, am susţinut teza unui conflict între Traian Băsescu şi Emil Boc, dând curs tradiţiei postdecembriste a războaielor dintre preşedinte şi premier chiar şi când cei doi aparţineau aceluiaşi partid.
Mi s-a răspuns de către trompetele mogulizate din studio că nu e adevărat.
Dacă ar fi, de ce nu-l demite Traian Băsescu pe Emil Boc?
Acest răspuns dovedea o dublă necunoaştere:
a) A Constituţiei, care nu îi permite preşedintelui să-l demită pe premier.
b) A vieţii, care spune că nici un om în democraţie, nici măcar Traian Băsescu, nu poate fi stăpân absolut.
Pe lângă faptul că Legea fundamentală îi interzice demiterea premierului, Traian Băsescu nu-şi poate permite o confruntare deschisă cu Emil Boc.
În spatele premierului, care-şi are deja propriile interese, se află baronii PDL.
O confruntare făţişă cu Emil Boc ar însemna declanşarea unui război cu partidul care-i asigură, prin majoritatea din parlament, şederea la Cotroceni.
Să ne imaginăm ce-ar însemna alierea PDL cu forţele anti-Băsescu, de la moguli până la PSD şi PNL!
Conştient că nu-şi poate permite declanşarea războiului cu baronii din PLD, Traian Băsescu practică mijloace subtile: critica părintească, sprijinirea discretă a aripii tinere din PDL.
Va veni un moment când conflictul discret va deveni unul făţiş?
MAI MULT CA SIGUR, DA.
Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident. Am apărat prin ea poarta Occidentului în faţa avalanşei otomane, dar ne-a fost şi o poartă care ne-a apărat de pofta de stăpânire şi de nimicire a unor popoare din Occident. Ne-am apărat, prin Ortodoxie, fiinţa noastră din partea navalei prelungite a otomanilor, dar şi din partea unor popoare din Occident, ajutându-ne să avem şi un rol în apărarea Occidentului.
Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.
Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne apărăm fiinţa naţională şi liniştea Occidentului, ci ne-a dat şi puterea să contribuim la menţinerea popoarelor (grecilor şi slavilor) din Balcani. Ţările noastre au adăpostit cultura acelor popoare şi le-au dat puterea să se dezvolte şi totodată să se menţină chiar ajunse sub jugul otoman. Am susţinut mănăstirile din Sfântul Munte, bisericile şi mănăstirile din acele ţări, inclusiv cele din Ţara
Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol apărător pentru Orientul şi Occidentul european. Câtă vreme Europa a stăpânit, prin cruciade şi în alte forme, popoarele din Răsăritul ei, poporul nostru a avut un rol pozitiv şi pentru Apusul şi pentru Răsăritul european. Rolul acesta îl vom putea îndeplini şi în viitor. Ca popor latin ortodox, prin latinitate putem apela la popoarele din Occident să dezvolte relaţiile ecumenice cu creştinismul răsăritean, făcând posibilă o sinteză între spiritualitatea ortodoxă şi naţiunile occidentale, iar celor din Răsărit dându-le puterea să realizeze aceasta între Ortodoxia lor şi spiritul organizator al civilizaţiei occidentale.
Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare, adică identitatea noastră cu totul deosebită, căci n-am format şi nu formăm numai o punte exterioară între popoarele din Occident şi cele din Orientul Europei, ci şi o sinteză spirituală originală între ceea ce le este propriu unora şi altora. Iar aceasta ne distinge nu numai de popoarele din Orient şi de cele din Occident, ci şi de popoarele ortodoxe din Orient.
Noi unim, în spiritualitatea noastră, luciditatea latină sau încrederea în înţelegerea raţională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepătrunse a existenţei, propriu popoarelor din Răsăritul Europei. Dar noi, ca latini, aducem în taina lucrurilor şi a persoanelor totodată o lumină, mai accentuată decât popoarele slave, dar o lumină care nu mărgineşte, ci defineşte şi care este proprie popoarelor occidentale. In privinţa aceasta suntem mai aproape de spiritualitatea creştină primară, rămasă prezentă şi în spiritualitatea poporului grec, deşi cu o mai redusă trăire sentimentală a acestei lumini decât în spiritualitatea românească.
Poporul nostru aduce în aceasta înţelegerea accentuată dar şi simţită a tainei ca lumină, o sensibilitate şi un echilibru al înţelegerii şi al simţirii. N-avem în acestea nici o tendinţă spre trezvia, oarecum mai rece, occidentală, pentru că pornirea fierbinte a pasiunii întunecate şi nemărginite se iveşte uneori ca reacţie împotriva primei. Noi avem echilibrul delicateţei în această înţelegere luminoasă şi plină de un respect profund faţă de taina nesfârşită a persoanelor şi a lumii în general, trăită în bucuria comuniunii. Prin echilibrul acesta suntem străini de orice unilateralitate, preţuind toate lucrurile, toate persoanele, toate faptele în importanţa lor, ca să nu mai vorbim de echilibrul românesc general între Orient şi Occident.
Vrem să ne pierdem unitatea noastră în această identitate unică, echilibrată, cuminte, fărâmiţându-ne în tot felul de grupuri neopro-testante, unilaterale, extremiste, care îşi afirmă în mod superficial orgoliul lipsei de păcat şi critică pe ceilalţi ca plini de toate păcatele, necunoscând conştiinţa smerită a imperfecţiunii proprii şi a delicateţei respectului tainei celorlalte persoane?
Sau vrem să ne pierdem în haosul întunecat al confundării tuturor într-o esenţă care nu cunoaşte un Dumnezeu al comuniunii şi iubirii interper-sonale pe care o cere aceasta şi de la noi, lăsându-ne atraşi de confundarea tuturor într-o esenţă indefinită, cum face budismul, şi, în general, religiile orientale care văd fundamentul indistinct al lumii acesteia ultima realitate?
Dar prin ultimele descrieri ale spiritualităţii noastre creştine am trecut de la reliefarea importanţei Ortodoxiei pentru neamul nostru la prezentarea valorii ei în ea însăşi.
Prin Ortodoxie ne-am păstrat credinţa creştină de la început, sau adevărata credinţă, primită o dată cu începuturile existenţei noastre ca neam, această credinţă constituind astfel o componentă esenţială a spiritualităţii noastre.
In Faptele Apostolilor, ucenicul Apostolului Pavel spune că în a doua călătorie misionară, deci după anul 50 după Hristos, ajungând împreună în Troia, noaptea i s-a arătat lui Pavel o vedenie: Un bărbat macedonean sta rugându-l şi zicând: Treci în Macedonia şi ne ajută. Şi Luca adaugă îndată: Când a văzut el această vedenie, am căutat să plecăm îndată în Macedonia, înţelegând că Dumnezeu ne cheamă să le vestim Evanghelia… Plecând cu corabia …am ajuns la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi colonie romană. Iar în această cetate am rămas câteva zile. Acolo cea mai fierbinte primitoare a cuvântului lui Pavel a fost Lidia, care a rugat pe Pavel şi pe însoţitorii lui să rămână în casa ei (Fapte 16, 9-15).
Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.
O dovadă a romanităţii acestei populaţii, dar şi a faptului că ea a fost creştinată înainte de Roma, unde Pavel şi probabil şi Petru merg abia mai târziu (Pavel a mers acolo după a treia călătorie misionară), este şi limba latină, dar o limbă latină deosebită de cea răspândită de la Roma în tot Occidentul, care s-a tradus în noţiunile fundamentale ale acestei credinţe pentru această populaţie: Făcător şi nu Creator, Fecioară şi nu Virgo, Inviere şi nu Resurection, Tată şi nu Pater, Dumnezeu şi nu Deus.
Pe data de 06 iun 2010, domnul Ovidiu Nahoi (acum redactor sef al “Foreign Policy”) publica in Adevarul editorialul “Partidul Dacilor Liber?”.
Articolul este este indreptat impotriva “dacologilor” si ii apara pe istoricii nostri “oficiali”.
Stiind ca domnul Nahoi este moldovean, propun in “contra partida” un material care explica de ce noi (si eu sunt moldovean) vorbim o limba romanica desi romanii nu au calcat nici odata in Moldova, ba chiar plateau tribut dacilor liberi de aici sa-i jefuiasca mai rar.
Faptul ca noi vorbim o limba “latina”, cand din Carpati si pana dincolo de Nipru nu a calcat picior de roman (adica vre un oficial care sa ne impuna limba latina), este explicat de “istoricii” pe care domnia sa ii apara doar prin “O enigma si un miracol”.
Doamna Aurora Petan este doctor in lingvistica romanica si a lucrat opt ani in Academia romana, in Institutul de Lingvistica din Bucuresti. Nu stiu daca este “dacolog”, dar este impotriva celor care in 2006 au sarbatorit invadarea Daciei de catre imperiul Roman. Si incearca sa foloseasca logica, stiinta si bunul simt pentru a explica enigma si miracolul.
In general, corifeii Scolii Ardelene au procedat astfel: au hotarat ca dacii au fost romanizati, si apoi au incercat sa demonstreze si cum.
Virgiliu Culiceanu
P.S. Iata si ce spun “dacologii”: limba vorbita de daci era o limba prelatina, si aceasta explica simplu si firesc toate enigmele si miracolele limbii romane pe care o vorbim astazi, de la Atena pana in Elvetia, si de la Adriatica pana in cotul Donului. Ar explica si de ce limba romana are mai multe cuvinte latine dact limba italiana.
O enigma istorica: romanizarea.
Istoria noastra este plina de intrebari si umbre, carora cercetatorii refuza sa le dea contur. Romanizarea, de pilda, este un exemplu foarte incomod: se vorbeste cu convingere numai despre rezultatele sale – limba si poporul roman -, dar daca vrem sa cercetam felul in care dacii au fost romanizati, ne prabusim in cea mai adanca gaura neagra a istoriei noastre.
Ce este romanizarea?
Indiferent cat de mult au construit, investit si civilizat romanii intr-un teritoriu ocupat, despre fenomenul de romanizare nu putem vorbi decat atunci cand populatia cucerita si-a insusit limba latina, renuntand definitiv la limba proprie. Or, romanii nu si-au propus niciodata sa romanizeze pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicaieri un caracter intentionat, programatic, organizat. Nu exista nici un document care sa dovedeasca asa ceva. Imperiul Roman era foarte intins la vremea apogeului sau (in anul 117 d.Cr. a atins extinderea maxima), dar in cea mai mare parte a teritoriului ocupat, limba latina nu a putut inlatura limbile locale, in ciuda faptului ca stapanirea romana a durat multe sute de ani: in primul rand Grecia si Egiptul, care aveau o cultura superioara celei romane, nu au fost romanizate niciodata; apoi tot restul Orientului elenistic, cu Asia Mica, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord – Mauretania, Numidia, Cyrenaica; Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia si cele doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum si alte teritorii.
Nicaieri limba latina nu a persistat: fie nu s-a impus niciodata, fie s-a impus pentru un timp limitat, disparand sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se considera ca, din acest imens teritoriu, au ramas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei, Dalmatia si Dacia, dand nastere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi disparuta) si romana. Cum de in unele teritorii romanizarea limbii a reusit, iar in altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate raspunde?
Romanizarea Daciei
Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de mai putin de 150 de ani. Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) ramanand in libertate. Dobrogea fusese incorporata de timpuriu in Moesia Inferior. Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus, in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii.
E greu de admis ca dacii si-ar fi insusit limba dusmanilor stabiliti in Dacia.
La orice colţ de stradă poţi întâlni un sirian care vorbeşte o limbă română aproape impecabilă. Mulţi vor să știe ce mai e „prin ţară”. Îşi aduc aminte cu plăcere de anii ’80, când au terminat studiile la noi. Mulţi dintre ei au funcţii înalte în administraţia siriană şi sunt mândri că au absolvit în România.
Sirienii reacţionează cu respect şi un zâmbet larg atunci când este pronunţat cuvântul „român”. Într-o ţară atât de îndepărtată, din toate punctele de vedere, aveam impresia că putem vorbi româneşte pe străzi fără a fi înţeleşi de nimeni. O impresie greşită. Pe străzile aglomerate ale Damascului, dar şi în celelalte oraşe mari ale Siriei şi chiar la siturile istorice eram reperaţi imediat. Apoi, eram opriţi şi întrebaţi dacă suntem din România şi cu ce treburi am venit în Siria.
Eram abordaţi în limba română pe străzi, în magazine şi în instituţii, de oficialii sirieni. Chiar dacă faptul că vorbeai limba română nu-ţi garantează întotdeauna o reducere în bazarele din Damasc, pentru că afacerea e afacere, îţi garantează în schimb un zâmbet generos şi chiar o invitaţie la cafea sau la ceai.
La intrarea într-un magazin mic de suveniruri, un domn cu părul grizonat, îmbrăcat pitoresc (foto), şi-a dat seama de unde venim şi a intrat în vorbă cu noi. A insistat minute în şir să-i vizităm atelierul de peste drum şi să stăm măcar preţ de o cafea la el. Terminase Artele plastice la Bucureşti, în 1986. I-am promis că ne vom întoarce la vernisajul său din noiembrie.
Tot în centrul Damascului, într-o cămăruţă a Bisericii Sf. Anania, unul dintre locurile importante de pelerinaj ale creştinismului, am avut surpriza să dăm peste o poză a preşedintelui Traian Băsescu, lângă „raisul” (preşedintele) sirian, Bashar Al-Assad. Mărită, înrămată şi pusă pe post de tablou (foto mai jos).
Apoi, spre miezul nopţii, într-o piaţetă din apropierea bazarului de mirodenii din Damasc, un sirian îmbrăcat la costum vine ţintă spre noi.
July 22nd, 2010 
VR 
Fosta adolescenta “plecata la revolutie” Alison Mutler, de-acum celebra corespondenta a agentiei Associated Press indragostita de Romania, este singurul jurnalist care a reuşit să pătrundă în cimitirul de la Ghencea, unde miercuri dimineaţă au fost dezgropati soţii Ceauşescu. Iata marturia ei:
Posted in 
Tags: 
