Daca intelectualitatea publica din Romania nu ar fi fost prin esenta ei tradatoare, un asemenea rechizitoriu ar fi trebuit sa apara atunci cand Tismaneanu era calare pe magarul Troian si isi permitea sa ingroape istoria nationala intr-o mlastina de ura si minciuna sub acoperirea Presedintiei Romaniei.
„România va fi un stat întemeiat pe primatul românesc, în toate domeniile. În România trebuie să fie puşi în valoare mai întâi românii, ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Singura politică ce trebuie să o facem este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte, prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi.”
După teleconferinţa din 17 decembrie 1989 Nicu Ceauşescu uzând de atribuţiunile ce-i reveneau în calitate de prim-secretar P.C.R. al Comitetului Judeţean Sibiu şi preşedinte al Consiliului Judeţean de Apărare a anunţat membrii biroului judeţean de partid şi pe ceilalţi factori de conducere din judeţ că se găsesc în alarma şi că „din acest moment se află în stare de război”.
Ambasadorul ungar la București va fi convocat de urgență la MAE pentru a i se comunica faptul că partea română consideră aceste declarații care „echivalează cu susținerea explicită a autonomiei teritoriale pe criteriu etnic” ceea ce ar reprezenta o încălcare a Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate semnat de România și Ungaria
Semnalez un articol interesant care mi-a parvenit pe e-mail (si in care am recunoscut niste fraze de-ale mele dar chiar daca n-am fost citat, na ca nu ma supar, dimpotriva):
Presa de azi, 3 februarie 2013, informeaza ca poetul nationalist Radu Gyr, un martir al inchisorilor bolsevice, a fost reabilitat de Instantele bucurestene in urma cu un an (!), in februarie 2012.
Ce vrea Evenimentul Zilei?
In 2010, doamna Simona-Carmen Popa, fiica poetului Radu Demetrescu – Gyr, a cerut magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Simona-Carmen Popa mai cerea constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenţie, prin trei hotărâri diferite; să se constate distrugerea unor manuscrise şi instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile lui Radu Gyr cat si, evident, să se dispună reabilitarea tatălui său.
La 21 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a decis irevocabil că decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic. Judecătorii au decis că fiica acestuia nu va primi daune morale pentru suferinţele tatălui din închisorile comuniste. Curtea de Apel Bucureşti a arătat că decizia de reabiliatre dată de Tribunalul Bucureşti în acest caz este una corectă. “Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 62/1959 autorul reclamantei (n.r. Radu Gyr) a fost condamnat pentru săvârşirea faptei penale prevăzută de art. 211 cod penal, condamnare care este calificată de legiuitor potrivit art. 1 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic”, se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.
Judecătorii au explicat de ce Simona-Carmen Popa nu poate primi despăgubiri pentru suferinţa tatălui său: dreptul la despăgubiri al condamnaţilor politici legionari a fost declarat neconstituţional. De asemenea, nu există o hotărâre definitivă de achitare al lui Radu Demetrescu – Gyr, iar judecătorii au decis reabilitarea. “Potrivit legii speciale – 221/2009 – chiar dacă acţiunea este imprescriptibilă, dreptul la despăgubiri a fost declarat neconstituţional, iar potrivit legii generale – art. 505 – 506 Cod procedură penală – aplicată de instanţă, acţiunea este prescriptibilă şi nici nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege menţionate pentru admiterea cererii reclamantei, pentru că nu există o hotărâre definitivă de achitare, iar constatarea caracterului politic al condamnării nu este o noţiune juridică echivalentă cu cea a achitării, ci cu cea a reabilitării”.
Curios ca toate aceste informatii apar – dupa un an! – intr-un cotidian a carui menire este, printre alte obiective asemanatoare, deformarea istoriei si macularea memoriei elitei nationaliste si legionare interbelice, ca si a idealurilor romanesti actuale: Evenimentul Zilei. Asadar: ce vrea EvZ? Raspunsul este: cel mai probabil revizuirea sentintei, in spiritul diabolic al re-condamanarii tuturor martirilor anticomunisti, dupa cum sta dovada si recentul caz de atacare a Cetateniei de Onoare post-mortem conferita de orasul Targu Ocna mucenicului lui Hristos Valeriu Gafencu, supranumit de Parintele Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor”. Semnatarul amenintarii remise Primariei si Consiliului Local Targu Ocna este un ins numit Alexandru Florian, fiul unui comisar ideologic bolsevic, in prezent instalat la conducerea unui dubios Institut “Elie Wiesel” pus recent sub cupola guvernamentala. Practic Evenimentul Zilei da astazi munitie organizatiilor antiromanesti si institutiilor de falsificare a istoriei reale a Romaniei, care se vor manifesta cat de curand.
Precedentele anti-umane ale noilor brigazi rosii si Protestul fostilor detinuti politic
In martie 2011, alt fiu de agent bolsevic, Vladimir Tismaneanu, nascut in orasul Stalin, in calitatea sa de atunci, de presedinte al unui alt Institut dubios, IICCMER, impreuna cu deputatul nascut in URSS Raymond Luca, a incercat sa blocheze demersurile de reabilitare a lui Rady Gyr si de fapt a tuturor detinutilor politic anticomunisti fosti membri ai Miscarii Legionare, urmand modelul Monica Macovei, care a refuzat sa-l reabiliteze pe Ion Gavrila Ogoranu, cat si pe sotia acestuia. Ambii au murit la scurt timp dupa refuzul fostului ministru al Justitiei. Concret, Tismaneanu si cu Luca au initiat un proiect legislativ de modificare a Legii 221/2009 prin care li se interzicea dreptul la despagubiri fostilor detinuti politic membri sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, chiar daca au patimit si peste doua decenii in inchisorile comuniste.
Iata Protestul fostilor detinuti politic la agresiunea anti-umana Tismaneanu-Florian:
COMUNICAT
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti a luat cunostinta de interventia deputatului liberal RAYMOND LUCA cu privire la dorinta domniei sale de a imparti, pe cei care au suferit detentie politica, in buni si rai, in unii care binemerita reparatii morale de la Statul Roman si in cei ce nu merita aceste reparatii morale.
Amintim domnului RAYMOND LUCA ca atat regimul Antonescu cat si cel comunist au dat sentinte politice nedrepte si abuzive. Spre exemplu, poetul Radu Gyr a fost condamnat in anul 1941 pentru “rebeliune” numai fiindca a tinut un discurs din balconul Teatrului National invitind la calm si impacare. Iata chiar cuvintele lui RADU GYR, consemnate in actele justitiei militare de atunci: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”
Pentru acest discurs, RADU GYR a fost condamnat pentru “rebeliune” la 12 ani inchisoare.
Domnule RAYMOND LUCA, astazi se stie exact cine a provocat dezordinele de atunci. S-a gasit protocolul incheiat intre Servicul Special (Secret) de Informatii (SSI) si conducerea Partidului Comunist din Romania, partid care si-a luat obligatia de a produce in acele zile dezordini, jafuri si tot felul de nelegiuiri pentru ca ele sa fie puse pe seama legionarilor, motivindu-l astfel pe Antonescu sa porneasca arestarile.
Lucrurile acestea se stiu nu numai la noi in tara, ci si in strainatate, fiindca documentele au ajuns in posesia serviciilor americane.
Dupa dl RAYMOND LUCA, RADU GYR si urmasii lui n-au drept la reparatii morale.
Ne doare ca din sanul partidelor istorice, cu ai caror membri am stat in inchisori, se ridica unul ca RAYMOND LUCA. Samanta discordiei pe care acest domn o arunca acum in randul fostilor detinuti politici nu prinde rod. Fostii detinuti politici raman uniti, solidari cu RADU GYR si cu toti cei ce au fost victime ale regimurilor totalitare din Romania.
FEDERATIA ROMANA A FOSTILOR DETINUTI POLITICI LUPTATORI ANTICOMUNISTI
Presedinte, Constantin Iulian
Secretar, Gheorghe Jijie
Bucuresti, 11 martie 2011
Ambii semnatari au trecut intre timp la Ceruri.
Condamnat pentru ca si-a iubit tara si neamul
Poetul Radu Gyr s-a născut în 1905 la Câmpulung Muscel şi a trecut în veşnicie în anul 1975. A fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti si Ministru al Culturii si Cultelor in perioada legionara. A semnat volume de poezii, studii critice, recenzii şi eseuri literare, cronici dramatice, traduceri din Goethe, Baudelaire, Verlaine.
A pătimit aproape 20 de ani de detenţie politică pentru că a făcut parte din Mişcarea Legionară, la fel ca şi alte mari personalităţi, ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Tutea, si multi altii. A fost judecat si condamnat in trei randuri.
Mai întîi, în timpul Regelui Carol al II-lea, este internat între 1938 şi 1939 în lagărul pentru legionari de la Miercurea-Ciuc. După “rebeliunea legionară” din ianuarie 1941 este condamnat pentru a doua oară la detenţie. Solicita si este trimis în linia întîi pe frontul de Răsărit alături de alţi intelectuali legionari. La întoarcerea de pe front în 1945 este din nou încarcerat si condamnat în Lotul II al ziariştilor.
In cadrul procesului “lotului ziaristilor”, dupa cum a ramas cunoscut in istoriei, printre cei 14 jurnalisti “fascisti” judecati de sotia comisarului ideologic bolsevic Silviu Brucan, “acuzatoarea publica” Alexandra Sidorovici, impreuna cu Constantin Vicol, Ion D. Ioan si Avram Bunaciu, erau Pamfil Seicaru (fostul director al ziarului Curentul) si Stelian Popescu (fostul director al ziarului Universul). Ambii fugisera insa in strainatate. Au mai fost acuzati cunoscutii poeti si ganditori nationalisti Nichifor Crainic si Radu Demetrescu-Gyr, legionar. Istoricul Ilarion Tiu aminteste in serialul din Jurnalul National despre Istoria Comunismului ca cei 14 erau acuzati de instanta de tip sovietic ca, “prin articolele de ziare, brosuri sau conferinte, s-au pus in slujba propagandei fasciste sau hitleriste sau au contribuit prin actiunea lor la sustinerea unui regim odios si a unei politici externe nefaste, politica ce trebuia sa aiba drept consecinte antrenarea Romaniei intr-o aventura dezastruoasa si prabusirea politica si militara a tarii”.
Sentinta a fost data in ziua cand Ion Antonescu, la randul sau aflat in detentia NKVD, si-a sarbatorit ultima sa aniversare: la 2 iunie 1945. Pamfil Seicaru si Grigore Manoilescu au primit pedeapsa cu moartea, iar Nichifor Crainic si Stelian Popescu – munca silnica pe viata. Interesant, Pamfil Seicaru a fost reabilitat de Nicolae Ceausescu, printr-un decret special, descoperit si publicat de profesorul Gheorghe Buzatu.
Credinta lui Radu Gyr
În ultimul cuvânt în fata Tribunalului Poporului, la 2 iunie 1945, poetul Radu Gyr declara: “Domnule Preşedinte, domnilor Judecători ai Poporului, în rechizitoriul său de joi seara (31 mai), Onorata Acuzare a spus răspicat: ‘Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită.’ Si a mai spus acuzarea: ‘Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi.’
Intr-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Si am iubit-o. Daca as spune altfel, dacă as tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost, pentru mine, o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte.”
Este condamnat şi execută 11 ani de închisoare. Eliberat în 1956, este iar arestat in 1958, judecat şi condamnat la moarte şi confiscarea totală a averii (nu avea!), ţintuit timp de un an în lanţuri, până la comutarea pedepsei în muncă silnică pe viată. Pentru ce? Pentru ardentul poem “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”: “Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/ pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/ pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”
17 ani de procese
Doamna Simona Popa, fiica poetului, povesteşte că, iniţial, poemul se chema Manifest. “In 1995, când se împlineau 50 de ani de la procesul din 1945, s-a făcut reabilitarea acestui lot, al ziariştilor. Toti au fost reabilitaţi – Pan Vizirescu, Pamfil Seicaru, Romulus Seisanu, Dianu, erau vreo 14… numai Radu Gyr, nu! Am făcut un memoriu către dl. procuror general Manea Drăgulin, l-am şi publicat în Ziua, dar răspuns n-am primit nici până astăzi”.
“Spre sfârşitul anului trecut – povesteşte doamna Simona Popa – am făcut cerere la CNSAS să văd dosarele Securităţii care îl privesc pe tatăl meu. In ianuarie am primit invitaţia şi… m-am speriat: sunt 48 de dosare şi în medie sunt cam 300 de file la fiecare, file – adică 600 de pagini. In total, aproape 30.000 de pagini! Sunt dosare de grup, cum e cel al lotului ziariştilor… pe urmă, sunt dosare privind rebeliunea (legionară – n.n.), am găsit memoriul lui, declaraţiile martorilor care îl scoteau absolut din cauză şi precizarea – de care nu vrea nimeni să mai amintească astăzi – că Radu Gyr a înfiinţat Teatrul Evreiesc… 150 de artişti, tehnicieni şi muncitori aveau acolo leafă de la stat.”, informa blogul Odaia de Sus inainte de decizia recenta a Instantei. Intr-adevar, Radu Gyr a intemeiat primul Teatru Evreiesc de Stat din lume, “existent si azi dar, din pacate, fara o placa pentru ctitorul sau”, dupa cum scrie si un ziarist internaut.
Sentinţa judecătorească din 1959
Eliberat în 1956, este arestat din nou, în 1958, şi condamnat la moarte pentru poezia: “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, aminteste Evenimentul Zilei, cotidianul la care am facut referire mai sus. Judecătorii Tribunalul Militar au arătat în sentinţa din 23 martie 1959 de ce a fost condamnat anterior Radu Demetrescu Gyr. “Condamnat înainte a fost la 12 ani închisoare corecţională şi la 12 ani detenţie riguroasă pentru dezastrul ţării în 1945, în prezent arestat pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punctul 1 al Codului Penal şi pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare prevăzută şi pedepsită de articolul 193/1 alineatul 3 Cod Penal”.
“Tribunalul în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal. Făcînd aplicarea articolului 193/1 alineatul 3 Cod Penal cu unanimitate de voturi îl condamnă la 20 de ani detenţiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare. îl condamnă şi la 10 ani degradare civică conform articolului 58 Cod Penal şi în baza articolului 25 punct 6 Cod Penal i se confiscă în întregime averea personală. Conform articolului 101 Cod Penal se va executa pedeapsa cea mai grea, adică pedeapsa cu moartea, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii personale”, secizia de condamnare. La 10 aprilie 1959 cererea de recurs declarat împotriva sentinţei 62 din 30 martie 1959 era respinsă. Prin decretul 162 din 5 mai 1960 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale se comută pedepasa lui Radu Demetrescu-Gyr la la 20 de ani detenţiune grea.
“Scrisă” în gând
Poezia “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a fost “scrisă” în gând, în prima detenţie comunistă al lui Radu Demetrescu–Gyr. Poetul a memorat vers cu vers, strofă cu strofă, iar în scurta-i libertate, în anul 1956, le-a pus pe hârtie, scrie Ionel Stoica in cotidianul citat, sub titlul “CONTROVERSĂ. Poetul legionar Radu Gyr a fost REABILITAT pentru „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”. INSTANŢA: „A fost o condamnare politică!””. Care e “CONTROVERSA”?
La inceputul anului trecut, la cererea fiicei poetului, osemintele lui Radu Gyr si ale sotiei sale, Flora, au fost reinhumate in cimitirul Manastirii Petru Voda, alaturi de vrednicul de pomenire Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Poezia pentru care a fost condamnat la moarte de ocupantul sovietic:
“Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Astazi este ziua de nastere a marturisitorului Grigore Caraza, cu 21 de ani in temnitele bolsevice, despre care afirma cu simplitate: „În închisoare mi s-a înnobilat sufletul“. Ma simt onorat ca l-am cunoscut pe cel care a pastrat in memoria sa si apoi a consemnat pentru patrimoniul cultural national peste 10.000 de versuri ale poetilor din inchisori, printre care se numara Radu Gyr, Nichifor Crainic si Valeriu Gafencu, in urma tot cu 21 de ani, si de care ma leaga nenumarate amintiri ale vremurile petrecute alaturi de Parintele Calciu, la Washington sau la biserica noastra din New York. M-am gandit ca aniversarea domnului Grigore Caraza, care implineste 84 de ani dintre care fix o patrime i-a trecut in inchisori, este si o zi perfecta de scris Primarului din Targu Ocna in apararea lui Valeriu Gafencu, ceea ce va sfatuiesc si pe Dvs. Pe langa semnarea Petitiei online, de solidarizare cu Valeriu Gafencu atacat in stil orwelian din subsolurile laboratoarelor unui Institut dubios, consider ca este bine sa-i scrieti si personal domnului Primar Ştefan Silochi cat si membrilor Consiliului Local. Nu ezitati! Cateva randuri, un gand bun si un “send” al e-mail-ului Dvs este un semn de solidaritate necesar si atat de usor de facut. Puteti de asemenea sa trimiteti si prin posta sau prin fax mesajul Dvs de solidaritate. Aparati-l pe Valeriu caci el sigur va apara din Ceruri!
Adresa: Str. Trandafirilor Nr. 1, Targu Ocna, 605600
Telefoane: 0234-344.114; 0234 344115; 0234 344116; 0234 344117 sau mobil 0729 995923; Fax: 0234-344.115
Stimate Domnule Primar,
Stimati romani membri ai Consiliului Local,
Stim ca pe adresa Dvs a ajuns o cerere stranie, ce poarta antetul unui asa-zis Institut cu numele de “Elie Wiesel”, un personaj considerat a fi un impostor total de catre alti evrei, care chiar au fost detinuti in lagarul de la Buchenwald – vedeti https://www.eliewieseltattoo.com/. Prin nota respectiva am inteles ca vi se cere sa dez-onorati memoria martirului temnitelor bolsevice, Valeriu Gafencu, considerat de marele scriitor si marturistor ortodox Nicolae Steinhardt drept “Sfantul Inchisorilor” si devenit Cetatean de Onoare pe merit al frumosului oras Targu Ocna.
Cererea Institutului in cauza este neintemeiata in totalitate iar argumente vi s-au adus cu duiumul prin Petitia publica initiata de mai multe organizatii neguvernamentale si ale fostilor detinuti politic si luptatori anticomunisti, impreuna cu oameni de cultura, printre care se numara actorul Dan Puric, realizatoarea tv Lucia Hossu Longin si reputatul istoric Gheorghe Buzatu, si la care s-au raliat deja, intr-o singura zi, sute de alti romani – vedeti Petitie Online.
Ca simplu roman, jurnalist si fondator al mai multor organizatii neguvernamentale de interes civic si national, va rog, in apararea lui Valeriu, de la a carui trecere la cele vesnice se implinesc chiar luna aceasta 61 de ani, sa cititi aceste randuri:
Imnul învierii
de Valeriu Gafencu
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!
Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.
Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
E, cum ati putea sa-i retrageti Cetatenia de Onoare unui asemenea suflet?
Si noi ne simtim onorati, ca simpli romani, ca Dvs i-ati acordat aceasta distinctie si Dvs trebuie sa fiti onorat ca noul martir care in curand va fi canonizat si trecut in calendarele ortodoxe va sta alaturi si va apara din Ceruri, ca Sfant al Inchisorilor si Cetatean de Onoare al orasului Targu Ocna.
Tineti cu poporul si contati pe sprijinul nostru, al celor multi! Va multumim!
Fundatia Ion Gavrila Ogoranu informeaza cu ingrijorare opinia publica romanesca asupra faptului orwellian ca Institutul Elie Wiesel cere Primariei Targu Ocna retragerea calitatii de cetatean de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor”, cel care l-a salvat de la moarte prin jertfa sa pe detinutul evreu Richard Wurmbrand si care s-a savarsit din viata martiric chiar in temnita bolsevica de la Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost fiul lui Vasile Gafencu (foto sus), deputat în Sfatul Țării din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost agricultor, membru al partidului național din Odesa. A fost deportat în Siberia de forțele de ocupație sovietice în toamna lui 1940, informeaza Wikipedia citand reputatii istorici basarabeni Mihai Tasca si Gheorghe Cojocaru, presedintele Comisiei de investigare a crimelor comunismului din Republica Moldova.
Explicatia cererii Institutului Elie Wiesel, semnata de un oarecare Alexandru Florian, este de-a dreptul ridicola si ar fi de ras daca subiectul nu ar fi atat de grav. Concret, Institutul numit solicita dez-onorarea lui Valeriu Gafencu pe motivul ca ar fi initiat o greva a elevilor din Iasi la inceputul anului 1941, fapta pentru care a si fost condamnat si amendat de… dictatura antonesciana, chestiune socotita de Institutul care altfel condamna abitir regimul Antonescu drept una dintre “dovezile” pentru care Valeriu Gafencu trebuie re-condamnat post-mortem. Va dati seama ce crima a faptuit: o greva a elevilor!? A doua “dovada” a Institutului in cauza este ca Valeriu Gafencu a mai fost condamnat inca o data, in decembrie 1941, de catre un Tribunal Militar al aceleasi dictaturi militare instituita prin regimul Antonescu, regim numit adeseori in Rapoartele Institutului drept “regim fascist”.
In Plangerea catre Primaria Targu Ocna, “regimul fascist” al dictatorului Antonescu devine “statul roman”, in schimb studentul de numai 20 de ani devine membru al unei “organizatii fasciste” (?!). Adica un “regim fascist” condamna o “organizatie fascista”? Fara indoiala cineva trebuie sa faca un dus rece in Institutul ce poarta numele unui controversat evreu, acuzat de frauda si despre care se afirma ca si-a insusit identitatea unui detinut de la Buchenwald, motiv pentru care exista un proces pe rol la Budapesta – dovada la https://www.eliewieseltattoo.com/. Adica: ori regimul era fascist si atunci condamanarea unui tanar de 20 de ani pentru o banala greva a liceenilor este un act samavolnic si revoltator, tipic unei dictaturi fasciste sau comuniste, ori regimul reprezentat de Maresalul Ion Antonescu era bland si pasnic cu toti cetatenii sai si tanarul basarabean Valeriu Gafencu reprezenta un real pericol pentru bietul “stat roman” drept pentru care trebuie re-condamnat chiar si in ciuda faptului ca a patimit sub doua dictaturi si a murit inchis in temnitele bolsevice. De fapt, problema este un singura: Valeriu Gafencu a facut parte din “Fratiile de cruce”, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. Conform logicii Institutului ar trebui condamnati atunci si toti fostii pionieri din Romania, ca sa nu mai vorbim de utecisti! Au nu stie Alexandru Florian ca regimul comunist a fost condamnat sub pana lui Vladimir Tismaneanu ca “criminal, ilegal si ilegitim”? Asadar utecistii de ieri, parlamentarii de azi, sunt… ilegalisti! Plus criminali si ilegitimi!
Pare simptomatic ca aceasta solicitare vine dupa precedentul creat de presedintele Traian Basescu prin dez-martirizarea eroilor din Grupul Trosca ucisi salbatic si decapitati de agentii KGB-GRU in timpul evenimentelor din decembrie 1989, act intregit de o gafa jenanta aparuta public sub semnatura Elenei Udrea prin care martirul crestin Nichifor Crainic, un geniu al Romaniei care a suferit 15 ani de inchisoare, era socotit de nepomenit si chiar mai mult, de eliminat, exact ca in perioada regimului comunist care a ocupat Romania cu tancurile Armatei Rosii a URSS. Cititi Elena Udrea si frica de stampile baga teologii cu capul in nisip. In apararea lui Nichifor Crainic. Insa nici Elena Udrea nici Institutul Elie Wiesel nu par sa ne lamureasca ce trebuie sa facem cu marii ganditori ai acestei lumi, legionari sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, prima organizatie anticomunista din lume, cum ar fi Mircea Eliade, Constantin Noica, Nae Ionescu, Sextil Puscariu, Petre Tutea, Emil Cioran, Lucian Blaga, Radu Gyr, Aron Cotrus, Vasile Voiculescu, Traian Trifan, Ioan Ianolide, Mircea Vulcanescu, mari duhvnici si marturisitori ai Ortodoxiei romane care au infrant iadul temnitelor bolsevice si enorm de multi altii. Ii ardem, dragi tovarasi?
Nu cu mult timp in urma, un alt institut dubios solicita condamnarea – poate si biciuirea publica? – a marelui duhovnic nonagenar Parintele Justin Parvu de la Petru Voda, cu 17 ani de inchisoare comunista, pentru ca in propria-i chilie i s-a cantat de ziua lui un cantecel din tinerete. Ceausescu pare mic copil pe langa urmasii bolsevicilor care au invadat Romania si ne spun azi ce sa facem si mai ales ce sa nu facem in tara noastra.
Redactia Ziaristi Online isi exprima solidaritatea totala cu initiatorii Apelului catre Primaria Targu Ocna si solicita autoritatilor romanesti responsabile sa apere memoria unui martir anticomunist al Ortodoxiei haituit post-mortem de persoane puse sub o umbrela a imposturii si relei-credinte. Nu in ultimul rand amintim intentia anuntata de o Biserica ortodoxa de a-l canoniza pe Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Asta chiar ar fi culmea: un sfant din calendar contestat de un institut panglicar!
Redam Apelul societatii civile crestine, marturia unui fost detinut politic despre jertfa lui Valeriu Gafencu cat si nota incriminatorie a ciudatului Institut.
Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel” este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002! Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!
„…Tökes este trădător de ţară… avea contacte încă din aprilie… cu trimişi ai serviciilor de spionaj maghiar…în 24 iulie a apărut în emisiunea Panorama de la Budapesta…iar imediat după el ar fi urmat regele Mihai (regale Mihai a amânat cu o săptămână – n.n.) …după 24 iulie nu a mai ieşit din casă decât la ceremonii religioase în baza unor indicaţii de la Budapesta… săptămânal trimitea informaţii afară…”
La aniversarea gazetarului, pamfletarului si scriitorului de geniu Ion Luca Caragiale, Ziaristi Online publica un adevarat rechizitoriu al colegului de redactie al lui Eminescu despre politica stramba a Romaniei de ieri si azi, invadata de hoarde de “semidocți, fără caractere, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuiesc numai decât onoruri cât de multe fără niciun merit și câștig cât de mare fără multă osteneală.
Integritatea fiinţei umane. Trupul – Biserică. Supra-suficienţa constituirii de drept a fiinţei versus insuficienţa artificiilor. O(m)ul Dogmatic.
O(m)ul Dogmatic este o meta-consecinţă a conceptului aprioric realizat al Cosmologiei Creştine culturalizate. Orice Cosmologie precede în mod necesar Cultura. Iar civilizaţia conchide prerogativele culturale. Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.
Legea Creştină, cea care a adus morala în arena cu lei a păgânătăţii,ca să-şi pecetluiască adevărul cu neatârnarea Blândeţii ei inefabile, recunoaşte pe Cezar ca fiind cel ce ia bir al roadei pământului, dar numai Hristos dă biruinţă şi roadă duhului.
Dreptul inalienabil la credinţă include dreptul la a aparţine Bisericii. Căci nu sînt mai multe biserici, tot aşa cum nu sînt mai mulţi dumnezei. Şi nu am mai multe trupuri, tot aşa cum nu am mai multe suflete. Fiinţa umană nu se poate scinda în elementele ei constituente fără a-şi pierde calitatea ei fundamentală: existenţa. Trupul şi sufletul sînt nedespărţit împreună dovedind existenţa, iar coordonata duhovnicească, în măsura în care adânceşte, prin realizare transcendentă, împreună-dovada existenţei, este în sens mai real însăşi viaţa fiinţei.
Realizarea este aducerea experienţei realului într-o mai deplină existenţă. Realul este ceea ce nu se schimbă în esenţă, dar care poate fi privit drept subiect al schimbării, din perspectiva existenţelor care insistă pe subiectivitatea lor. Astfel, Dumnezeu Care este în mod desăvârşit neschimbător şi neschimbat, îngăduie şi doreşte ca subiecţii, fiinţele create, să-L poată experia şi cunoaşte în măsura în care acestea o doresc şi Îi îngăduie Lui să le arate despre Sine. Căci nu cel creat creează cunoaşteri despre Cel Necreat, ci Cel Necreat creează cunoaşteri pentru folosul celui creat. Şi nu Cel fără de necesitate derivă vreo desăvârşire de la cel ce necesită, ci întru totul şi în mod absolut, invers. [1]
Aşadar Realitatea este spaţiul în care Dumnezeu, Cauza, Principiul şi Sursa susţinerii fiimii fiinţelor, oferă cunoaştere atât despre faptul că fiinţele există, cât şi despre faptul că această existenţă le este dată şi nu este cauzată de ele însele, şi despre relaţia dintre existenţa fiinţelor şi Cauza lor, împreună cu toate relaţionările posibile dintre acestea.
Această Realitate nu se poate făuri în mod artificial sau deriva în mod natural de către om, ci este instituită în mod trans-natural şi derivată din principii supra-raţionale, de către Dumnezeu Însuşi, şi în forma ei perceptibilă omului se numeşte Sfânta Scriptură. Realitate se mai numeşte şi Viaţa Bisericii, unde Biserica este Însuşi Trupul Cuvântului lui Dumnezeu, iar cunoaşterile ei sînt suma inepuizabilă, şi mai ales efectul de negrăit şi sfinţitor, al acestei împărtăşiri din cunoaştere asupra sufletului omenesc, a revelaţiilor Duhului lui Dumnezeu. Aceste revelaţii sau înţelegeri ale raţiunilor duhovniceşti sînt numite Sfânta Predanie, sau Sfânta Tradiţie, pe care neamul Creştin-Ortodox, şi această părticică a sa numită patria românească, o poartă în sine de 2000 de ani.
Omul deja poartă un număr în sine, unul care îi certifică unicitatea individualităţii şi a siguranţei inviolabilităţii demnităţii sale: este chipul şi asemănarea Treimii, săpat în conştiinţă, în inimă, în raţiune. Acest număr are forma unui nume scris în realitatea duhovnicească prin Pecetea Sfântului Duh, o pecete a Crucii, şi un nume de Sfânt. Realizarea îmbisericirii omului adevereşte trupului sfinţenia pe care o primeşte duhul. [2]
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului.
Iar pământul acesta este dăruit de la Dumnezeu Tatăl, moşilor şi strămoşilor mei, bunilor şi străbunilor mei, care mi l-au lăsat mie drept moştenire dumnezeiască pentru slăvirea Numelui Celui ce stăpâneşte cu puterea Sa toată suflarea pământului. Iar acest pământ nu este al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul veacului, spre slava lui Dumnezeu.
Străbunii şi urmaşii mei sînt cei rânduiţi în neamul lui Dumnezeu: cei ce cred şi împlinesc cele scrise, cei a căror inimă bate la porţile raiului şi al căror sânge se varsă în râurile apei celei vii.
Iar sufletul acesta mi-este dat mie spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui, şi spre îndumnezeire prin har. Sufletul acesta nu este născut şi nici făcut de mine, ci, păstorit de glasul conştiinţei mele şi cu voinţa mea liberă, el alege să urmeze Voii şi căilor lui Dumnezeu pentru a I se dărui Lui, adică pentru a câştiga pentru sine înveşnicirea cea dintru slavă.
Iar trupul acesta de carne este dat de Dumnezeu sufletului, întru prefigurare în mic a Întrupării Omului-Dumnezeu Hristos, apoi ca putere de mărturisire a pocăinţei de a fi (fost) căzut şi ca biruinţă a smereniei prin mărturisirea pentru Hristos. Ceea ce e al meu este numai dorul. Şi nu e mai mare dor decât de a iubi şi a fi iubit fără putinţă de desprindere, fără sfârşit al zămislirii roadelor duhului, fără pavăză Cuvântului mărturisit, căci liber devenirii nu e decât acela ce este.
Străin inimii este glasul îndoielii, străină minţii – voia care se împotriveşte adevărului, străin trupului ceea ce nu-i aparţine din naştere. Căci aşa cum inima are ca stare naturală bucuria păcii, iar mintea, libertatea vederii adevărului, tot aşa starea naturală a trupului este rânduită de Cel ce ne-a creat spre veşnicie fiinţa. Domnul pe toate le-a făcut bune foarte, şi numai neascultarea şi reaua folosire i-a adus omului suferinţa şi moartea. Suferinţa inimii e rodul jefuirii ei de către necredinţă, suferinţa minţii e amărăciunea voii şi bizuirii pe sine, iar cea a trupului, dorinţa nefirească pentru cele dinafara sa. Libera noastră alegere spre cele nefireşti şi rele este singura cauză a suferinţei noastre. Astfel noi nu avem ce „îmbunătăţi” [3] la cele ce ni s-au dat de către Dumnezeu, ci avem porunca de a le păstra aşa cum ni le-a dat; această adânc chibzuită păstrare se numeşte dreaptă măsură.
Iar drepţii numai prin credinţa în Iisus Hristos se mântuiesc.
Şi pentru că Mila Proniei Dumnezeieşti, deşi se ascunde şi se arată în ele, totuşi copleşeşte raţiunile create, Tatăl a dăruit omului cel neascultător, şi îndărătnic la a trăi în sânul Binelui, pe Unicul Său Fiu, căci un Tată Care face toate este, nu prin necesitate, ci prin atotputernicia dragostei Sale, Tată Unui Fiu prin Care se fac toate, şi Care, luând trup omenesc fără de păcat sau întinare, fără de suferinţă necesitată de vreo nefirească întrebuinţare, Se dăruieşte omului ca mărturie Vieţii celei veşnice, dând spre întreagă pătimire preacurat Trupul Său, şi răstignindu-Se pe cruce aduce jertfă Tatălui pentru toată suferinţa şi păcatul. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu vine şi la Dumnezeu duce, Duhul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu pogoară şi la Dumnezeu înalţă. Duhul Sfânt nu poate intra acolo unde Cuvântul nu este primit, tot aşa cum un suflet drept nu suportă să trăiască într-un trup pângărit. [4]Ci prin credinţa în moartea şi Învierea Cuvântului Întrupat, Iisus Hristos, Domn şi Fiu al lui Dumnezeu, sufletul întunecat al omului se luminează de la Tatăl prin Duhul, prin Sfânta Taină a Botezului, iar trupul căzut se curăţeşte prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Sângele Dumnezeiesc. [5] Binefacerile Tainice se răsfrâng asupra întregii fiinţe omeneşti, la fel cum Hristos Omul-Dumnezeu a răscumpărat şi a înnoit întreaga fire omenească.
Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: este lumină dincolo de lumină. Ubicuitatea melosului său, deşi reflectată de răul care, opac, n-o primeşte, se deschide conştiinţei ca două braţe de tată către fiul crezut pe veci pierdut. Odată îmbrăţişaţi, comoara regăsirii lor va fi cu neputinţă de risipit. [6]
Iar Dumnezeului nostru se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.
[1] Nu suma părţilor este Întregul, ci părţile sînt întregurile subsumate ale unei ordonate care şi le asumă.
[2] I Corinteni 3:16 Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu; căci Casa lui Dumnezeu Sfântă este, care sunteţi voi.6:19Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre carele îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri? Că sunteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pre Dumnezeu în trupul vostru, şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
[3] Conform noii erezii, post-modernismul neonihilist-relativist tehnologizator, se propune pentru a se impune ideea că trupul omenesc ar fi o informaţie produsă de procese biochimice, fără vreo respectabilitate, şi, mai mult, că trupul ar trebui îmbunătăţit prin „altoirea” lui cu dispozitive cibernetice. Biserica neagă vehement o asemenea concepţie.
[4] Ceea ce este Sfânt sfinţeşte numai ceea ce doreşte să fie sfinţit, adică pe cel ce recunoaşte sfinţenia, prin faptul că această nevoie ontologic sădită în firea omenească este şi îşi găseşte un răspuns imediat în experierea întregii fiinţe a atingerii de către Duhul Sfânt Care este Imanent.
[5] Boala timpului, uitarea, se vindecă de vătămarea înclinării spre păcat, prin trăirea vie a Dumnezeului Celui Viu, prin primirea şi păstrarea Duhului Sfânt, prin Viaţa Bisericească şi Tainele Sale.
[6]Păzeşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. (Psalmul 33:14)
Despre noua paradigmă (IV). Epilog – aplicaţia practică a sistemului cu microcip
De mai bine de sase ani am vorbit despre gnoseologia modernă în raport cu arhitectura gândirii virtuale, la început din prisma eticii artei, apoi din prisma esoterismului uniformizat al secolului acesta, şi de câţiva ani din cea ortodoxă. Ştiu că interesul general este acela practic şi nu cel metafizic, dar mi-am făcut datoria de conştiinţă cum am putut, în condiţiile unei totale lipse de reactii în România. Aşadar închei subiectul cu un foarte scurt rezumat practic.
Ideea că s-ar putea vreodată încropi o “bază de date completă” este utopie, fiindcă subiecţii, fiinţele umane, au o infinitate de moduri de a fi şi a exprima aceasta. Suma unicităţilor şi a infinităţilor tuturor oamenilor este întregul manifestărilor potenţialului existenţial al formei umane. Acest lucru este realizabil numai în Dumnezeu, adică într-o dimensiune întru totul îndumnezeită, dimensiunea aceasta fiind neîncăpătoare unei asemenea desfăşurări plenare. Faptul este cunoscut şi se demonstrează şi de ştiinţele exacte, de filosofie, de ştiinţele naturale, de arte şi de religie. Este aşadar de neînţeles de ce paradigma tehnologică insistă să facă un nou experiment dacă are deja certitudinea failibilităţii.
Care este suma suficientă a datelor despre un subiect cu potenţial infinit, astfel ca să se poată recunoaşte şi eticheta acesta în funcţie de un sistem fix? Orice sumă va fi insuficientă şi orice etichetă, eronată. Practic, pentru fiecare individ şi fiecare acţiune, maşina colectoare de date va emite o sumă de probabilităţi de etichetare şi de recunoaştere a individului şi a acţiunii faţă de sistem, din care probabilitatea ca eticheta corectă să fie inclusă în posibilităţile de alegere este din start 0, iar probabilitatea de a alege corect când nu ai din ce, este minus 0.
Fiindcă sunt investiţi foarte mulţi bani în această ruletă la care nu se poate aparent câştiga, neapărat că există un scop rentabil din punct de vedere economic şi politic, care nu poate fi decât cel exprimat de chiar creatorii sistemului: 1. diminuarea drastică a populaţiei pentru a spori confortul unui mic procent perfect adaptat noului sistem, şi 2. creşterea siguranţei sociale prin reducerea populaţiei (pe principiul “cine nu există nu-mi poate face rău”). Lumea se va împărţi în două mari clase, (ca şi până acum, doar că fără clase intermediare), aleşi de sistem în funcţie de definiţia pe care o vor da noţiunii de viaţă.
Religiosul înţelege viaţa ca suma dintre Transcendent, duh, idee, formă şi manifestare.
Artistul, suma dintre duh, idee, formă şi manifestare.
Omul politic (filosoful), ca suma dintre idee, formă şi manifestare.
Omul de ştiinţă, ca formă şi manifestare.
Materialistul, ca manifestare.
Maşina, ca informaţia despre manifestare.
Sistemul numeric cu microcip, ca informaţia despre informaţie.
Dumnezeu Atotţiitorul, Cel în Treime Sfântă slăvit şi închinat, Iubitorul de oameni şi Dătătorul de viaţă, în Puterea Căruia sunt toate, să ne ocrotească şi să ne miluiască! Amin!
Mic tratat de atemporalitate românească. Viitorul condiţionat optativ.
Motto: Între societatea bazată pe frică şi societatea bazată pe iubire va exista dintotdeauna un conflict ireconciliabil, în sensul că cel ce iubeşte se va sacrifica pentru ca cel căruia i-e frică să înveţe să iubească.
Frica este iraţională prin aceea că dorinţa de a împlini, prin puterea trupului, suma unor instincte biologice, covârşeşte intr-atât raţiunea încât, prin starea de angoasă generalizată a individului, îi subjugă acestuia puterea de judecată limpede şi de discernământ, forţându-l să utilizeze mintea nu pentru a găsi soluţii reale de satisfacere a nevoilor sale fireşti, ci pentru a justifica soluţii imaginare pentru încercarea, întotdeauna nereuşită, de satisfacere a nevoilor sale, atât cele fireşti cit mai ales cele nefireşti. Frica permanentizată naşte ura, care este o stare de respingere sufletească şi mentală a oricărui lucru, ceea ce tinde către distrugerea lucrului urât. Acea stare nefericită duce, până la urmă, la ura de sine şi la dorinţa de autodistrugere, după cum şi istoria încercărilor de tiranie o demonstrează. Aceasta să fie societatea pe care o dorim?
Iubirea este supra-raţională prin aceea că, din dorinţa de a depăşi, prin puterea mintii, instinctele biologice, foloseşte nu numai toată buna funcţionare de coordonare a raţiunilor de a fi a lucrurilor, care este principala funcţiune a minţii, ci depăşeşte aceasta, ajungând la un principiu transcendent existenţei lucrurilor şi îl recunoaşte pe acela ca pe cauza raţiunii însăşi. În cazul iubirii, aşa cum este ea înţeleasă de către doctrina creştină, raţiunea nu numai că nu este pervertită sau anihilată, ci este depăşită tocmai prin faptul că întreaga ei funcţionare corectă conduce la o înţelegere mai presus de ea şi care îndreptăţeşte şi dovedeşte starea morală superioara a fiinţei care iubeşte.
Iubind, deci în starea sa fericită şi împlinită, omul capabil de o permanentă jertfă de sine şi societatea pe care o compune priveşte toate lucrurile nu numai cu profundă înţelegere şi compasiune, dar evoluează către o şi mai mare înnobilare a sa şi a tuturor lucrurilor. Modelul unui astfel de stat este, din câte ştim, Imperiul Bizantin.
Entităţile care cercetează şi susţin programe bazate pe ICT sunt multe. Dar să luăm cel mai la îndemână exemplu. Societatea Tehnologică de Informaţie, principalul sponsor şi promotor al programelor de introducere a cipurilor în toate domeniile vieţii publice în Europa, fără vreun referendum sau vreun consimţământ popular, nu numai că nu informează pe nimeni de planurile sale, dar se pare că titulatura acestei organizaţii e de fapt singura acţiune de sinceritate pe care o face, fiindcă e limpede că nu doreşte ca informaţia să fie a omului, a cetăţeanului, a societăţii civile, deci nu în sensul informării noastre se numeşte ea aşa, ci cu scopul PROPRIEI ei informări REFERITOARE LA NOI. Această organizaţie (de tip neonazist după configuraţia conceptuală, care promovează idei precum “noua rasă îmbunătăţită tehnologic”, ca şi cum omul nu ar fi DEJA o fiinţă nobilă şi desăvârşit creată de Dumnezeu), se susţine nu numai cu ameţitoare cifre de afaceri şi preconizări fabuloase în ce priveşte profitul economic, cu care păcăleşte Statele Membre (între 2007 şi 2013, generoasă, oferă 2, 170 miliarde de Euro în cadrul Programului pentru antreprenoriat şi inovare (EIP), incluzând alte 430 de milioane de Euro pentru promovarea inovării; 728 milioane de Euro pentru Programul de sprijin pentru politică în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiilor informaţiei ICT; şi 727 milioane Euro pentru Programul de energie inteligentă în Europa (IEE), programe nedezbătute public (deşi este obligatoriu ca programele de natură dubioasă ce aduc riscuri la adresa demnităţii şi libertăţii omului să fie dezbătute cel puţin 36 de luni prin toate mijloacele publice), neanunţate, nereglementate legislativ, dar totuşi semnate la rece şi cu uşile închise faţă de mass-media sau de cetăţeanul de rând, care se va trezi că i se va aplica prin injecţie sau prin vreun alt mod neobservabil, cu un implant cu micro-cip care să-l spioneze în permanenţă, să-i modifice comportamentul, voinţa, gândirea şi simţirea prin diverse tehnologii, aşa cum o dovedesc studiile aplicate de sociologie, psihologie, şi medicină. Citim, începând cu anii 80, prin presa americană mai ales, articole cu viziuni futuriste a unei computerizări de scară mondială. Visele narcotice şi adolescentine ale oamenilor de ştiinţă atei se întâlnesc în mod cu totul nefericit şi de mare succes, cu buzunarul larg şi mereu mai lacom al tăticilor făuritori de ideologii de mulgere economică a tuturor, şi se nasc trenuleţe fără frâne care circulă silenţios către abisul abrutizării omului.
Pentru ochii avizaţi şi informaţi în realitate, nu doar cu numele, este nu numai dovedit în repetate rânduri de către comisiile, comitetele, organele şi organismele competente din Statele Unite şi Europa, că:
– din punct de vedere economic, din afacerea cu cipuri pe produse au de câştigat nu producătorii, ci intermediarii, iar costurile produselor nu se micşorează, deci nici într-un caz nu e ceva benefic pentru cetăţean. Scopul adunării de date şi studii demografice, bazate pe folosirea acestor cipuri pe care oamenii le iau cu sine odată cu cumpărarea produselor nu au drept scop decât o şi mai virulentă şi mai fără de scrupule campanie de publicitate. Iar băncile, dacă într-adevăr ar dori să ofere o mai mare siguranţă clientului, şi o mai bună eficienţă tranzacţiilor online, ar avea la dispoziţie o gamă largă de soluţii preferabile celei cu cipuri. (Oricine va putea citi şi modifica datele incluse pe cip. Mai mult, una din 1000 de scanări este eronată. Judecaţi gradul de siguranţă publică a acestor cipuri.)
– din punct de vedere al sănătăţii, există în curs de testare o serie de aplicaţii, (mai mult sau mai puţin justificate de nevoile reale ale pacienţilor), de dispozitive medicale, active sau pasive, care folosesc micro-cipuri. Asociaţiile Medicale şi pentru Protecţia Consumatorilor din Statele Unite au făcut şi publicat numeroase studii conform cărora se arată că riscurile aferente acestor aplicaţii sînt nu numai foarte multe, dar că numărul acestor riscuri este necunoscut. Nu s-au întreprins încă studii pe termen lung în ce priveşte ireversibilitatea efectelor secundare negative. Fără a se formaliza sau preocupa prea mult, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei din România îşi arogă, probabil în tandem secret cu Ministerul Sănătăţii, Anacronismelor şi Dezinformaţiei, dreptul stupefiant nu numai de a nu anunţa populaţia, care i-a mandatat, în legătură cu aceste riscuri, dar şi-a dat deja acordul din plin de testare a acestor aplicaţii în planul aşa zisei sănătăţi publice din România. Răsplata trebuie să le fi fost destul de substanţială, ca să le substituie golul existent de conştiinţă.
– din punct de vedere politic, prin aplicarea de cipuri pe oameni, tratându-i aşadar ca pe vite, se lezează toate drepturile fundamentale ale omului scrise în toate actele constitutive ale societăţii moderne din ultimele veacuri. Originea ideii de culegere a datelor biometrice începe cu încercările poliţieneşti ale sec. 19 de a identifica şi urmări răufăcătorii. Este adevărat că sîntem cu toţii păcătoşi, dar chiar vrem sa abrogăm prezumţia de nevinovăţie? Responsabilitatea personală, liberul arbitru şi alegerea acţiunii celei mai reprezentative pentru individualitatea noastră, sînt lucruri fără de care nu se poate imagina un concept de împreună-vieţuire în societate. Fără aceste lucruri de bază, iar locul de frunte al aplicării liberului arbitru este credinţa, omul nu devine doar sclav, ci moare sufleteşte.
– din punct de vedere social schimbările culturale vor avea un asemenea impact că, în condiţiile în care drepturile omului nu mai sînt considerate importante, iar limbajul a fost deturnat în aşa fel încât termenii să aibă valenţa contrară celei de veacuri cunoscute, nu se poate lesne prevedea vreo valoare care să mai constituie un liant între oameni. O societate computerizată bazată pe teroare în care indivizii sînt, paradoxal, alienaţi prin conectare artificială, este o societate sortită pieirii.
Dar… să tăcem în continuare şi să aşteptăm ziua când vom cere voie unei maşini de spălat creier să ne spunem unul altuia că ne e dor de libertate, dar asta ar însemna să nădăjduim că ne vom mai putea aminti ce-o fi aceea?!
Frica o fi păzind într-adevăr bostănăria, dar degeaba, dacă bostanul e sec. Nici hoţul n-are ce fura.
Într-o cu totul altă ordine de idei, o singură clipă de iubire e ca o veşnicie.
Ascultati Conferinta de lansare a lucrarii cu prof Ilie Badescu, doamna Valentina Elefteriu Gafencu, sora Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu, marturistorul Nicolae Purcarea, fost detinut politic, prof Radu Ciuceanu, fost detinut politic, parintele Ioan Sismanian si parintele Filotheu Balan – Manastirea Petru Voda, Victor Roncea – Civic Media.
AUDIO: Conferinta DICTATURA si MARTIRAJ despre SFINTII INCHISORILOR si DICTATURA BIOMETRICA – cipul controlului total
“Din diferite parti ale tarii, venit-am la Manastire pentru a primi in aceasta lume ultima binecuvantare din partea Parintelui Arsenie. Ceva din fibra sufleteasca a fiecaruia a vibrat, s-a miscat, si ne-a indreptat spre Techirghiol. Dumnezeu ne-a binecuvantat sa fim aici, sa participam la dumnezeiasca Liturghie si la Slujba de Prohodire. Din cuvantul Patriarhului Daniel, am inteles care a fost traseul, care a fost pelerinajul prin viata a celui care a fost duhovnicul prin excelenta al neamului romanesc.
Despre Parintele Arsenie, ca duhovnic, caci este duhovnic prin excelenta, se pot spune nenumarate lucruri. Cred ca fiecare persoana care a trecut prin chilia Parintelui poate da mai inainte de toate marturie despre usurarea de povara cu care el a intrat in chilia Parintelui si cat de usor i-a zburat sufletul dupa o intalnire doar de cateva minute cu Parintele.
Incerc sa dau maturire (sa dam marturie) aici doar de trei lucruri: starea de prezenta pe care el o cerea si o dadea, ca si canon pentru fiecare, starea de marturisitor al dreptei credinte si starea de receptivitate a durerilor asezate in mana inimii Parintelui de catre toti cei care au trecut prin chilia Cuviosiei sale. “Dumnezeu nu iubeste plangaciosii, Dumnezeu ii are in brate doar pe luptatori“, spunea Parintele adesea celor care se apropiau de dansul cu inima zdrobita si el ii indemna ca pe langa Cruce sa aibe si sabia, ca pe langa metanii sa aibe si curajul marturisitor. Caci mare este smerenia, ea te duce catre Dumnezeu si masoara si starea duhovniceasca. Dar mare este si curajul marturisitor. Puterea smereniei impreuna cu puterea marturisirii il imbraca pe om in puterea Crucii si in puterea biruintei si a Invierii. Si aceasta stare de luptator, el, Parintele, o aseaza la inima fiecaruia fiindca, zice el, “Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renascut prin sangele Sau si Dumnezeu te mantuieste in fiecare clipa. Fii asadar luptator.”
Parintele daca dadea un canon celor care treceau prin fata cuviosiei sale, canonul acesta era: sa fii fiule in stare de prezenta.
Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.
Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita.
Stare de prezenta, pentru ca in chipul si inima Parintelui rasunau cuvintele rostite de Dumnezeu inca din Vechiul Testament: “Eu sunt viu, voi sunteti vii“. Si voia Parintele, si cu darul Celui de Sus, a reusit sa fie viu in adevaratul sens al cuvantului, sa alunge moartea din chipul lui si din chipul celor care-si plecau genunchii in fata Parintelui, pentru ca daca nu esti viu, adica nu esti real, in orice moment al vietii tale de bucurie sau de suferinta esti un om mort. Iar Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor.
Parintele a manifestat stare de receptivitate pentru durerile oamenilor. De ce v-ati indreptat atatia spre chilia Parintelui de-a lungul celor 35 de ani aici, cat a zabovit in Manastirea Dintr-un lemn din Valcea, sau din Moldova, din Oltenia, din Muntenia? De ce oare?
Pentru ca oamenii simteau povara pacatelor, necredintei, disperarii pe umerii sufletelor lor si veneau la chilia lui si asezau sufletele lor in causul mainilor Parintelui, iar el avea darul sa-ti ia sufletul din tine, sa-l atinga de sufletul sau si pe amandoua sa le aduca inaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareti si starete, de preoti, de Parohie, demnitari intelectuali, oameni de stare sau talpa tarii, intr-un convoi neintrerupt ca o cascada care curgea valuri-valuri, se indreptau spre chilia parintelui ca sa-si usureze sufletul. Parintele stia un lucru: ca trebuie sa fie urmator Sfantului Pavel precum Sfantul Pavel a fost urmator al lui Hristos Care a spus: “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi odihni pe voi”.
Parintele Arsenie a fost un urmator al lui Hristos, luand asupra sa povara lumii pentru ca avea asupra sa pecetea lui Hristos asezata pe sufletul lui, pecete care, dupa marturia Sfantului Simeon Noul Teolog, inseamna sa preiei pacatele altora si sa le consideri ca ale tale si sa plangi pentru ele ca si cum ar fi ale tale, dandu-ti chiar sufletul pentru sufletul aproapelui si prin aceasta ai pecetea lui Hristos in chipul tau.
Dumnezeu l-a chemat la sine pe Parintele si ne intrebam astazi cum de a fost cu putinta ca o floare atat de frumoasa sa odrasleasca pe pamantul nostru. Cum s-a putut naste si a putut creste un barbat atat de puternic. Doar mila lui Dumnezeu cunoaste adancul acestei taine. Noi doar stim ca a avut o familie binecuvantata. A avut cei sapte ani de acasa. L-a binecuvantat Dumnezeu sa traiasca in stralucita perioada interbelica, sa-si asume atunci responsabilitati administrative in cetatea tarii. Prin suferinta, cum spune el, a fost trezit prin cei 14 ani de inchisoare. Inainte de venirea comunistilor la putere si dupa asezarea acestora la carma tarii. Si apoi Dumnezeu, si aici poate gasim franturi din raspunsul de ce a fost asa, pentru ca mergand la Slatina l-a intalnit pe Parintele Cleopa, mergand la Sihastria, l-a intalnit pe Parintele Petroniu Tanase, vietuind la Antim, a cunoscut bunatatea Parintelui Sofian. Traind la Dintr-un lemn, l-a cunoscut pe cel care anul trecut pe vremea aceasta a plecat la Cer, pe marele intru simplitate si intru sfintenie, Parintele Teofil Badoi. A legat o prietenie mare cu Parintele Gavril de la Zafira. A cunoscut la Aiud pe Valeriu Gafencu, pe Ianolide, pe Vulcanescu, pe Nichifor Crainic, pe Parintele Benedict, pe Parintele Iustin Parvu, si altii asemenea ca el.
Dumnezeu l-a daruit neamului romanesc, pentru ca sa-l ajute pe acesta sa traiasca clipe de adevar. Caci unde este Adevarul, spunea Parintele acum trei ani de zile, este Biserica. Si Biserica este acolo unde este Adevarul si unde este Ortodoxia.
Parintele a plecat la cer. Multi se intristeaza. El se bucura, caci s-a implinit cu certitudine cuvantul pe care l-a rostit cu certitudine in inima sa “Cat doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Doamne.” Aproape o suta de ani a asteptat clipa de ieri, de alaltaieri. Si anume sa intre in camara de nunta, sa patrunda in lumina cea neinserata a vesniciei, sa stea la masa cinei celei de Taina. Sa patrunda nu doar pentru doua ore, ci pentru vesnicie in Liturghia cea vesnica.
Acum, in zarile Imparatiei il are alaturi pe Patriarhul Iustinian, care i-a fost ocrotitor, pe Patriarhul Teoctist, care a fost ajutat in clipe de cumpana de rugaciunea, sfatul si binecuvantarea Parintelui. Il are alaturi pe cel care i-a fost foarte multi ani fiu duhovnicesc, pe marele mitropolit al Ardealului (Bartolomeu Anania) plecat ca un inaintemergator. Precum si Parintele Tanase, un alt inaintemergator, caci cum spunea Parintele de la Athos, batranii cheama batranii in Imparatia Cerurilor. Noua nu ne mai ramane decat sa zicem o rugaciune: Iti multumim Doamne ca ni l-ai daruit atatea vreme, ai mila de noi Doamne, cu Harul si cu iubirea ta de oameni. Amin.“
7. … cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
Ioan 8.
20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
Ioan 164.
S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.5. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins…23. Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care îl iubea Iisus.34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. 35. Întru acesta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
Ioan 13
– Înălţarea Domnului, 1947 –
CE ESTE PĂCATUL?
Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu, călcare voită sau nevoită, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul. Păcatul este necinstirea adusă lui Dumnezeu, ocară, dispreţuire, defăimare, nerecunoaştere şi vătămare adusă fiinţei Dumnezeieşti, dintr-un sentiment egoist. Păcatul este necredinţă şi neîncredere în Dumnezeu, în legea Lui şi prea multă credinţă şi încredere în sine, până acolo ca omul să-şi fie singur lege, pentru că de îndată ce ai călcat Legea lui Dumnezeu ai urmat o altă Lege, fie a ta, fie a Diavolului. Păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului, căci prin păcat se reînnoiesc toate batjocurile de altădată şi toate bătăile primite. Piroanele, suliţa, spinii, prin păcat Mântuitorul le simte din nou. Acum, însă, nu mai sunt bătute de cei ce-L defăimau şi strigau: „Să Se răstignească, să Se răstignească…”, acum Îi sunt administrate de cei ce zic că cred în El, că-I urmează poruncile, că-L iubesc. Acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palmele, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa cei pentru care a suferit batjocuri şi bătăi şi pentru care Şi-a dat sângele Său pe Golgota pentru ca să-i facă fii ai lui Dumnezeu, pentru ca să le deschidă Raiul, să sfarme moartea şi să dărâme iadul. Păcatul este îndepărtare de Dumnezeu şi, în schimb, apropiere de Diavol, este îndepărtare de casa Tatălui şi păzire în Ţară străină a porcilor diavolului. Pentru că suntem robi aceluia căruia îi slujim (Ioan 8, 34), păcatul înseamnă robia Diavolului. Când păcătuieşti nu mai socoteşti ceea ce a făcut pentru tine Dumnezeu, nu-I mai eşti fiu şi nu te gândeşti la dreptatea Lui, care va pedepsi pe cei ce păcătuiesc împotriva Voii Lui. Prin păcat toate lucrurile lui Dumnezeu sunt pornite împotriva scopului pentru care au fost făcute. Gura n-a fost făcută de Dumnezeu ca să înjurăm cu ea, să bârfim şi să blestemăm pe aproapele, ci gura a fost făcută ca, cu ea, să vorbim lucruri folositoare sufletului. Mintea nu ţi-a dat-o Dumnezeu ca, cu ajutorul ei, să găseşti argumentele care te îndepărtează de Dumnezeu, ci ca să găseşti argumentele care te apropie. Ochii nu au fost făcuţi spre a privi ceea ce aduce vătămarea sufletului, ci spre a vedea creaţiile lui Dumnezeu şi spre a-I aduce mulţumiri. Tot aşa, urechile, mâinile, picioarele n-au fost create spre a ne îndepărta de Dumnezeu. Bunătatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu nu vrei să le socoteşti ca atare? Căci să ştii că tot timpul ţi s-a dat ca să câştigi Raiul şi tu te pierzi socotind că El nu va mai judeca, că nu va ierta, că sunt alţii mult mai răi ca tine.
CE URMĂRI ARE PĂCATUL
Răul pricinuit de el
1. Prin păcat pierdem darul cel mai presus de fire ce-l avem de la Dumnezeu. Fără acest dar, sufletul rămâne slut. 2. Prin păcat Duhul Sfânt este luat de la noi şi nu mai suntem recunoscuţi fii. 3. Prin păcat pierdem fericirea veşnică a Raiului; pierdem posibilităţile unirii cu Dumnezeu şi petrecerea împreună cu sfinţii; pierdem lumina veşnică şi odihna. 4. [Prin păcat] câştigăm Iadul cu focul cel nestins şi cu întunericul cel ce este totdeauna. 5. Prin păcat pierdem toate bunătăţile pe care le-am făcut înainte, căci Dumnezeu te va judeca în ceea ce te va găsi făcând. 6. Prin păcat pierdem ajutorul lui Dumnezeu (atât cât eşti în păcat).
SPOVEDANIA
Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul? Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu? Nu te înfioară Iadul? Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută? Se mai poate? Da! Trebuie numai să vrei …
February 7th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
