Utilizarea acoperirii de „turist“ de către ofiţerii KGB, GRU şi armata sovietică a fost de fapt impusă de la Moscova în tot blocul sovietic în mai mult de şase ocazii între 1956 şi 1987.
“Am colaborat cu Mirela în numeroase situaţii similare cu cazul Romoşan şi o consider o jurnalistă de o cinste ireproşabilă. Nu mai vorbesc de talentul investigativ dovedit cu asupra de măsură”, scria Vladimir Tismăneanu pe blogul său despre fosta jurnalistă Mirela Corlăţean, cea care i-a acuzat atât pe Petru Romoşan cât şi, mai ales, pe regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, că au colaborat cu Securitatea. Tismăneanu, care a condus o Comisie prezidenţială plină de impostori, a formulat şi un Raport în care astfel de acuze fără acoperire la adresa Bisericii Ortodoxe Române abundă cu rea voinţă.
“Trebuie să fiți capabili să aveți de-a face cu oficiali care nu sunt marionete, care îți pot spune ”nu”. Deci, pentru Statele Unite, să caute doar oficiali-marionete și state-client nu înseamnă a vă servi interesele propriei voastre țări.”
“Marturisesc insa ca in Fratia de Cruce din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.” – IPS Bartolomeu Anania
In apararea Mostenirii Gojdu
IPS Bartolomeu a fost una dintre cele mai vehemente voci in ceea ce priveste scandalul declansat de acordul romano-ungar (de fapt ungaro-roman) prin care era cedata mostenirea Gojdu Ungariei.
In aprilie 2006, Mitropolitul Clujului a facut un apel pentru respingerea, in Senat, a Ordonantei de urgenta privind infiintarea Fundatiei Publice Ungaro-Romana Gojdu, informa Mediafax. Inaltul ierarh ortodox a aratat, intr-o declaratie de presa data publicitatii cu ocazia sarbatorilor pascale, ca respingerea ordonantei in Senat “nu inseamna un vot impotriva Guvernului roman, si nici impotriva celui ungar, ci un vot in favoarea tinerilor merituosi, prezenti si viitori, carora le este destinata comoara marelui lor binefacator”. Prea Sfintitul a amintit senatorilor ca Dumnezeu vede din ceruri actele autoritatilor. “In numele meu si al colegilor ierarhi din Reprezentanta Fundatiei Gojdu fac un calduros apel catre parlamentarii nostri sa-si exercite mandatul cu care au fost investiti de poporul roman, acela de a apara si promova interesele romanesti, cu mentiunea expresa ca, desi instrumentata politic, mostenirea Gojdu nu este o problema politica, ci una eminamente culturala. Daca un senator roman ar avea vreo ezitare, il invit sa cugete la sufletul unui urmas al sau care, bucurandu-se de o bursa Gojdu, va afla ca tatal, bunicul sau strabunicul sau i-a stat impotriva. In prima si ultima instanta, votul senatorului roman este un proces de constiinta familiala”, sustinea IPS Bartolomeu, citat de ziarul ZIUA.
“M-am implicat, in calitate de fondator al Fundatiei Gojdu, reactivata prin sentinta judecatoreasca in 1996. Acordul romano-ungar pentru infiintarea unei Fundatii Publice Gojdu a fost semnat la 20 octombrie 2005, adica la vremea cand mitropolitul Antonie (presedintele statutar al Fundatiei originale) decedase, iar succesorul sau inca nu fusese ales. Acest acord este expresia unui abuz, deoarece nu poti negocia sau angaja un bun care nu-ti apartine. Cred ca s-a contat si pe obisnuita lipsa de reactie a Bisericii. Tocmai aceasta ne-a facut pe noi, ierarhii din Ardeal si Banat, cei ce alcatuim reprezentanta Fundatiei private Gojdu, sa intervenim cu promptitudine si fermitate, solicitand stoparea demersurilor din Parlament si asumandu-ne rolul care ne revine de drept, acela de a intra in posesia mostenirii Gojdu si de a o folosi in spiritul si litera Testamentului. Stim ca nu va fi usor sa parcurgem toate etapele si sa invingem toate obstacolele, dar suntem hotarati sa mergem pana la capat”. (Interviu Rompres, martie 2006 – Sursa: Ziarul ZIUA via Teoctist.info)
Tariceanu si Ungureanu impotriva Bisericii si Academiei Romane
Intr-o luare de pozitie fara precedent, reprezentantii Bisericii au cerut ieri Parlamentului sa voteze impotriva proiectului cuplului Tariceanu-Ungureanu de uzurpare a Fundatiei Gojdu. Acestia insa, au igorat cerinta Bisericii. Fundatia Gojdu, prin principalii ei reintemeietori, ierarhii ortodocsi din Mitropoliile Transilvaniei si Banatului, Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, mitropolitii Laurentiu al Ardealului, Nicolae al Banatului, Arhiepiscopul Andrei al Albei Iulia, Episcopii Timotei al Aradului, Lucian al Caransebesului, Iian al Oradei, Justinian al Maramuresului, Ioan al Covasnei si Harghitei si Sofroniei al Romanilor din Ungaria au adresat ieri deputatilor urmatoarea intrebare: “Sunteti convinsi ca Acordul Romano-Ungar din 20 octombrie 2005 ii aduce Romaniei vreun folos? Va rugam sa raspundeti prin votul Domniilor Voastre”. Din pacate, parlamentarii n-au tinut cont de apelul facut de inaltii prelati. Desi s-a evitat tertipul Ministerului Afacerilor Externe de a trece proiectul prin aprobare tacita, deputatii au ajuns la un consens dubios, care a dus la intoarcerea Acordului in Comisia Juridica, de unde plecase cu aviz negativ. Din informatiile noastre, unii reprezentanti ai UDMR au mizat pe influentarea substantiala a liberalilor lui Tariceanu si chiar a conservatorilor lui Voiculescu. Desi liderul PD, Emil Boc, se exprimase categoric impotriva Acordului, aratand ca democratii nici macar nu au fost consultati de colegii de Coalitie, alianta UDMR-PNL continua presiunile la adresa deputatatilor PD. Intr-un astfel de moment, in care manarelile Guvernului si ale unor cercuri de interese anti-nationale se constituie intr-un real atentat la adresa demnitatii Romaniei se impune de la sine interventia presedintelui Basescu. Acesta ar trebui sa tina cont de vointa reprezentantilor Bisericii, singurul for tutelar al realei Fundatii Gojdu. Acestia aratau, punctual, prin scrisoarea adresata Parlamentului ca: “ne declaram impotriva acestui Acord si ca vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul”; prin prezentul acord, “Fundatia Gojdu ar urma sa devina un simplu organ consultativ al Fundatiei Publice”; “se eludeaza mentiunea ca, practic, Acordul Ungaro-Roman din octombrie 2005 il anuleaza pe cel din 1937, ratificat de parlamentele ambelor tari si inca valabil, singurul temei juridic prin care Fundatia Gojdu isi poate revendica drepturile. Cu alte cuvinte, Fundatia Gojdu poate sa ramana in fiinta, dar cu mainile legate”. “Nu sunt deloc convins ca actualul Guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara”, avertiza IPS Bartolomeu Anania. (Victor Roncea, Ziarul ZIUA – 1 martie 2006)
Parintele Anania: “Mergem pana la Haga si Strasbourg!”
I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului: “Amendamentul este, cu siguranta, o noutate. Parerea noastra este ca Parlamentul trebuie sa adopte sau sa respinga ordonanta (privind Acordul ungaro-roman, din octombrie 2005, cu privire la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, cu sediul la Budapesta, n.red.) pentru ca aceste amendamente sunt intotdeauna cu cantec. Amendamentul trebuie studiat cu foarte multa grija, caci si documentatia MAE spune ca nu se va aduce atingere Fundatiei Gojdu de la Sibiu. Insa acest pact facut intre Romania si Ungaria desfiinteaza practic Acordul din 1937. Degeaba ramane Fundatia Gojdu (de la Sibiu, n.red.), caci ramane cu mainile legate; ramane pe hartie, de vreme ce nu mai are suport juridic. Parerea mea este, in continuare: totul sau nimic. Avem, totusi, rabdare si vom incerca toate mijloacele posibile, legale, inclusiv pana la Haga si la Strasbourg.”
IPS Bartolomeu Anania: Noua Fundatie nu are nimic in comun cu Testamentul Gojdu
Acordul semnat anul trecut de ministrul de Externe Ungureanu prevede infiintarea unei noi Fundatii Gojdu comune maghiaro-romane, creandu-se astfel o si mai mare confuzie in ceea ce priveste mostenirea Gojdu. IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, ne-a raspuns la cateva intrebari referitoare la aceasta chestiune.
Cum apreciati Acordul semnat, in octombrie 2005, de Guvernul Tariceanu, cu privire la Fundatia Gojdu?
De existenta acestui Acord am luat cunostinta recent, mai intai printr-o intrebare a postului TV Antena 3 si apoi din amplele relatari ale ziarului ZIUA. A fost una din cele mai neplacute surprize pe care le-am avut in ultima vreme, dar si o surpriza tot atat de neplacuta pentru membrii Sfantului Sinod. Acestia, in sedinta din luna trecuta, au hotarat ca ierarhii ortodocsi ai mitropoliilor din Ardeal si Banat, in calitatea lor de reprezentanti legitimi ai beneficiarilor mostenirii Gojdu, sa se implice efectiv si eficient in executarea Testamentului marelui mecena. Or, singurii beneficiari ai testamentului sunt tinerii romani ortodocsi din Transilvania si Ungaria, studenti sau elevi merituosi, dar lipsiti de mijloace materiale, carora Fundatia le va acorda burse de studii (si doar in ultimul rand, din ce ramane, preotii ortodocsi din parohii sarace).
Ce parere aveti de infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, de data aceasta romano-maghiare?
Fundatia Gojdu exista, eu fac parte din cei care au reactivat-o ca persoana juridica in 1996, si nu vad ratiunea pentru care trebuie sa existe o a doua Fundatie, chiar daca de drept public, cu acelasi nume. Confuzia ar fi inevitabila. Din Actul Constitutiv al acesteia reiese ca telurile ei nu au aproape nimic in comun cu Testamentul Gojdu. In acest caz, ea poate purta numele oricarui om de cultura, cum ar fi, sa zicem, Petöffi sau Madach sau Bela Bartok, evitandu-se astfel ceea ce poate fi considerat drept un act de uzurpare. Nu vreau sa pacatuiesc, dar sunt inclinat sa cred ca a fost folosit hiatusul de la conducerea Mitropoliei de la Sibiu, provocat de prelungita suferinta (deci, absenta) a regretatului Antonie Plamadeala si vacanta acesteia pana la instalarea actualului Mitropolit Laurentiu Streza. Cu acesta din urma m-am consultat telefonic acum cateva ore, i-am vorbit despre interviul pe care mi l-ati solicitat si m-a autorizat sa raspund si in numele sau, precum si in acela al tuturor ierarhilor ardeleni. Ne declaram impotriva Acordului din 20 octombrie 2005 si vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul. Or, practic, recentul Acord ungaro-roman anuleaza Acordul definitiv privind problema Fundatiei Gojdu, incheiat in 1937 intre Romania si Ungaria, ratificat prin Decret Regal in 1938, singurul document juridic pe baza caruia Fundatia Gojdu mai poate revendica mostenirea marelui mecenat.
Cum se raporteaza Fundatia Gojdu de la Sibiu fata de noua Fundatie romano-maghiara?
Mai intai permiteti-mi sa va corectez intrebarea: nu este vorba de o Fundatie romano-maghiara, ci de o Fundatie Ungaro-Romana. In Actul Constitutiv al acesteia, Fundatia cu sediul in Sibiu este pomenita o singura data, in treacat, prin mentiunea ca in Consiliul Director pot fi cooptati un reprezentat cleric si unul laic din Fundatia Gojdu. O scrisoare pe care mi-a adresat-o astazi Mihai Razvan Ungureanu, ministrul nostru de Externe (pentru care, in treacat fie spus, am o imensa stima), ma informeaza, printre altele, ca la discutiile premergatoare Acordului au participat presedintele si presedintele executiv al Fundatiei Gojdu de la Sibiu, in speta Preotul prof. Aurel Pavel si, respectiv, profesorul dr. Cornel Sigmirean. Se pare ca acestia doi au fost deja cooptati in Consiliul Director (ai carui membri, potrivit Actului Constitutiv, se bucura si de o remuneratie pe potriva). Or, nu am cunostinta ca ei sa fi avut acordul ierarhilor ardeleni.
Cum comentati pozitia Ministerului Afacerilor Externe referitoare la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu?
Ministrul de Externe este un demnitar al Executivului si nu cred a facut ceva in afara politicii guvernamentale.
Cum apreciati utilitatea Acordului semnat in octombrie, anul trecut, pentru viitorul relatiilor interstatale romano-maghiare?
Nu sunt deloc convins ca infiintarea Fundatiei Publice Gojdu ar fi un “exemplu palpabil” care sa contribuie la “reconcilierea romano-ungara”, un deziderat, fara indoiala, legitim si necesar, dar care poate fi realizat prin alte instrumente, politice si culturale. De asemenea, nu sunt deloc convins ca actualul guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara, forul tutelar al Fundatiei Gojdu. (A consemnat Anne Marie Lupaşcu)
IPS Anania a murit luni, 31 ianuarie 2011, în jurul orei 19,25. Bartolomeu Anania ar fi implinit, pe 21 martie, 90 de ani. Dumnezeu să-l ierte!
Adenda la Cazul Gojdu:
Academia Romana a cerut sa se respecte testamentul Marelui Mecena
Academicianul Dan Berindei, a apreciat, referindu-se la controversa Gojdu, ca “in acest moment, este foarte clar ca mostenirea Gojdu a avut o anumita destinatie, iar sensul acestei destinatii a fost acum deturnat”. De asemenea, Dan Berindei a opinat, ca si IPS Bartolomeu Anania, ca statul roman trebuie sa ajute Fundatia Gojdu sa isi recupereze toate bunurile, apeland la Curtea Europeana a Drepturilor de la Strasbourg.
In contextul controverselor legate de crearea unei alte Fundatii Gojdu “Ungaro-Romane, cu sediul la Budapesta, Academia Romana a luat pozitie cu privire la detaliile Acordului bilateral, semnat in octombrie, anul trecut. In continuare, redam principalele obiectii ale Academiei, care solicita respectarea prevederilor Testamentului lui Emanoil Gojdu:
“In mod surprinzator, la 20 octombrie 2005 s-a incheiat un acord intre guvernele celor doua tari prin care este desfiintat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundatiei fiind inca o data nationalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundatiei Publice Romano-Ungare este nula de drept si neavenita, din moment ce prin Testamentul sau Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanta fundationala componenta si competentele ei prevederi precise. Academia Romana, care si-a definit chiar de la inceput un rol prestigios in societatea romaneasca, dupa Biserica si Armata, venea acum 140 de ani ca putere culturala si stiintifica pentru a le completa in acel secol de modernizare pe celelalte: puterea spirituala, puterea armata, puterea educationala. Academia Romana e insa, cu siguranta, prima institutie de reprezentare nationala, unind, sub cupola ei, mintile cele mai stralucite de pe intregul teritoriu locuit de romani. Inainte de a se uni politic toate provinciile romanesti, cultura si stiinta romaneasca se gaseau reunite la Academie, de unde luminile ei binefacatoare se revarsau asupra romanilor de pretutindeni. Academia Romana a constituit atunci, ca si astazi, model de reprezentare nationala, de lucrare in comun cu puterea mintii si a talentului.
Desi n-a fost implicata direct in problematica Fundatiei Gojdu la inceputurile sale si nici mai tarziu, Academia Romana a fost insa beneficiara rezultatelor burselor oferite pentru formarea multor tineri de peste Munti, care au devenit membri ai sai. Bursierii mentionati mai sus au detinut, ca membri ai Academiei Romane, functii de conducere in sectiile ei si la nivelul central, incat astazi Forului cultural-stiintific al tarii nu-i poate fi indiferenta soarta Fundatiei. La Bicentenarul nasterii lui Emanuil Gojdu – in anul 2002 – a fost prezenta la Simpozionul si manifestarile organizate in februarie de Centrul Cultural Roman din Budapesta, in octombrie acelasi an patronand o sesiune solemna, prezidata de presedintele ei, academicianul Eugen Simion, in care, cu participarea primului-ministru, a ministrului Afacerilor Externe si Patriarhului Romaniei, s-au prezentat comunicari stiintifice dedicate activitatii Marelui Mecena, subliniindu-se o data mai mult necesitatea punerii astazi in valoare a Patrimoniului testat de Sarbatorit.
Ca important segment al Societatii Civile, Academia Romana solicita respectarea prevederilor stipulate in Testamentul din 1869 de Emanoil Gojdu, Fundatia instituita sub numele sau fiind una de natura privata, asupra careia nici o alta autoritate, fie chiar statala, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic si nu poate dispune in vreun fel de Patrimoniul lasat natiunii romane de proprietarul acestuia.” (Academia Romana)
(Materiale realizate de echipa Anne Marie Lupaşcu, Luciana Pop, George Damian, Victor Roncea – Sursa: Ziarul ZIUA via Roncea.Ro)
Revista Familia Ortodoxă ne-a permis republicarea unui foarte emoţionant interviu realizat de Raluca Tănăseanu despre dragostea pentru români a sfinţilor mărturisitori Justin Părvu şi Gheorghe Calciu peste hotarele ţării, îngrijirea Sfântului Spiridon şi o mare minune a Sfântului Nectarie pentru familia binecuvântată a unor creştini-ortodocşi din Statele Unite ale Americii, publică site-ul dedicat Părintelui Justin Mărturisitorul.
Redau un fragment aici:
Minunea Sfântului Nectarie
– O să povestesc doar câteva minuni care ni s-au întâmplat – pentru că foarte multe minuni au fost în viaţa noastră, şi nu cred că este timp să le spun pe toate. Primul lucru la care mă gândesc, prima minune din viaţa noastră când ne-am mutat aici a fost întâlnirea cu Părintele Calciu. (…)
O altă mare minune, mult mai importantă pentru viaţa noastră, a fost vindecarea băiatului nostru Alexandru. Când am avut primul copilaş, la şase săptămâni de la naştere a făcut o hemoragie intraventriculară la cap şi am descoperit, ca şi complicaţie a acestei hemoragii, că a început să se acumuleze lichid cefalo-rahidian în jurul creierului.
Eram disperați… Plângeam și ne rugam, am citit atunci foarte multe acatiste şi mamaa mers cu rugăciuni la Maica Domnului. În orașul West Covina este o bisericuţă cu hramul „Sfântul Nectarie”, care are o coastă a Sfântului Nectarie, şi acolo s-au făcut multe minuni – mergeam acolo miercuri la acatist, şi tot miercuri mergeam și la medicul neurochirurg. După hemoragia pe care a avut-o, lichidul se acumula în continuu; în fiecare săptămână făceam o radiografie care arăta că lichidul continua să se acumuleze. După două luni şi jumătate, neurochirurgul ne-a spus că, dacă se mai acumulează, trebuie să ne gândim la operaţie – să-i punem un tub care să dreneze excesul de lichid de la creier în cavitatea abdominală sau în inimă.
Eram foarte speriaţi de ideea de operaţie şi mergeam la Sfântul Nectarie şi ne rugam să facă Sfântul o minune, ca să se oprească acumularea fluidului. Şi s-a întâmplat că într-una din miercuri au venit de la gazeta locală, „San Gabriel Valley Tribune”, să scrie un articol despre Sfântul Nectarie, pentru că auziseră şi ei despre minunile care se fac la Sfântul Nectarie. Ne-au întrebat şi pe noi de ce venim la Sfântul Nectarie, şi le-am povestit că Alexandru a avut hemoragia şi ce s-a întâmplat. Soţul meu a fost un pic tulburat că discut cu ei – ei, ca jurnalişti americani, neştiind de credinţa ortodoxă, lui i s-a părut că nu trebuie să vorbesc cu ei. Şi m-au întrebat: „Crezi că Sfântul Nectarie o să facă o minune şi o să se oprească acumularea lichidului?”. Şi le-am spus: „Nu ştiu… Sunt sigură că Sfântul Nectarie se roagă pentru noi, însă nu ştiu dacă Dumnezeu o să facă o minune sau nu o să facă… Totuși, uitaţi numărul meu de telefon”, şi le-am dat numărul şi le-am spus să mă sune vineri, după ce ne întoarcem de la doctor – pentru că săptămâna următoare urma să vorbim despre operaţie – şi o să le spun.
Şi ne-am dus vineri la doctorul neurochirurg, am stat cu foarte mari emoţii şi înfrigurați, pentru că ni se spusese că, dacă nu se opreşte acumularea, trebuie să facem operaţie. Şi… nu pot să vă descriu: după ce a analizat radiografiile, doctorul a intrat în cameră zâmbind şi a zis că acumularea s-a oprit şi nu crede că o să mai fie nevoie de operaţie, şi să venim înapoi la control după şase luni. Şi, ca să nu fie nici o îndoială în mintea mea că a fost o minune de la Sfântul Nectarie, când ne-am întors acasă, la un minut după ce-am intrat pe uşă a sunat telefonul. Erau de la ziar şi m-au întrebat: „Ce-a spus doctorul?”. Şi le-am spus: „A spus că nu mai e nevoie de operaţie! Cred că Sfântul Nectarie a făcut o minune”. În mintea mea nu exista absolut nici un fel de îndoială. Iar Alexandru, acum mă uit la el şi nu-mi vine să cred, e un băieţel de nouă ani, deştept şi sănătos! De fiecare dată când îmi amintesc, îi mulţumesc Maicii Domnului, Sfântului Nectarie şi Sfântului Ioan Maximovici că e sănătos şi ne putem bucura de el.
– Ce te bucură cel mai mult?
– Cel mai mult mă bucură copilaşii pe care îi avem şi gândul că ei sunt speranţa mântuirii noastre – în sensul că eu sper, prin ei şi cu rugăciunile lor, să reuşim şi noi să ne mântuim. Mă bucură că suntem sănătoşi şi că putem să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile şi pentru toate minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în viaţa noastră.
Ştiu că o să vină şi momente de pătimire, pentru că nu se poate să te mântuieşti fără să pătimeşti, aşa că mă bucur din tot sufletul, asta e bucuria mare acum: să păstrăm în suflet recunoştinţa pentru toate darurile pe care le-am primit, ca să ne întărim şi să ne ajute Dumnezeu să ne mântuim.
Petiţia pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului a depăşit 5000 de semnături. Civic Media mulţumeşte tuturor semnatarilor, între care se află numeroase personalităţi remarcabile. Cei care nu au semnat încă sunt invitaţi să o facă pe site-ul PetitieOnline, cu rugămintea de a transmite şi prietenilor această iniţiativă. De asemenea, vă invităm să citiţi mărturii emoţionante despre Sfântul Ardealului aflate în sutele de mesaje de pe forumul Petiţiei noastre. Intenţia noastră este să depunem Petiţia la Patriarhie, însoţită de un Dosar cuprinzător, documentat inclusiv cu datele disponibile în Arhiva CNSAS, în momentul în care aceasta ajunge la un număr de semnături mai mare. Până atunci, vă prezentăm o acţiune a Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca:
Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,
Dorim să vă anunţăm că în data de sâmbătă, 31 ianuarie 2015, cu ajutorul Bunului Dumnezeu
şi sprijinul dumneavoastră, vom vizita pe copiii de la Valea Plopului cu daruri constând în necesităţi pentru aşezământ. Vă prezentăm mai jos posibilităţile de a ajuta:
A: Popularizarea acţiunii:
Povestiţi despre această acţiune prietenilor, colegilor și cunoscuţilor.
Trimiteţi-ne adrese de mail ale celor interesați să fie informaţi sau oferiţi-le datele de contact ale coordonatorului.
Faptul că mai multă lume va cunoaște că poate ajuta înseamnă mai multă susținere pentru așezământ.
B: Participarea la colecta de produse:
Necesitățile anunțate pentru această dată sunt următoarele:
– Alimente: conserve mazăre, fasole verde și ciuperci, fasole uscată, conserve de pateu vegetal, măsline, unt, fructe
– Lapte praf Nan 1, 3, 4
– Produse de igienă: șampon pentru copii, pampers copii nr. 4, 5 şi adulţi, șerveţele umede, absorbante
– Medicamente: vitamina C, faringosept, nurofen, paracetamol, no-spa, algocalmin, furazolidon 25 mg şi 100 mg,
vată, alcool sanitar, unguente antiinflamatorii
– Produse de menaj: produse de curățenie pentru vase, gresie, faianță, toaletă, clor, saci menajeri, şervețele de masă
Datele de colectare sunt : 28, 29 si 30 ianuarie 2015 între orele 9-17.
(Punct de colectare – sediul Fundaţiei: Str. Barbu Delavrancea nr. 3, et.1, ap. 2, interfon 2, sect.1, Bucureşti)
“Şi de-o fi sa apar’ vreodata un duşman nesăbuit, să strigaţi atunci la mine şi-o sări şi din mormânt!”
Mănăstirea Petru Vodă informează: De mai mult de o săptămînă s-a observat la mormîntul Părintelui Justin un fenomen legat de condiţiile atmosferice exterioare: pe geamul de deasupra mormîntului vaporii de apă ce ies din pămînt se condensează într-un mod mai puţin obişnuit. În timpul zilei, dacă temperatura urcă peste 0 grade, în dreptul capului părintelui nu este nici un fel de condens, ci geamul este curat. În timpul nopţii şi atunci cînd temperatura scade sub 0 grade, condensul îngheaţă în forma trupului, iar în dreptul feţei îngheţul are un aspect distinct.
Geamul de deasupra mormîntului a fost adus de maicile de la Mănăstirea Paltin, pentru a proteja pe durata iernii florile pe care le aduc în fiecare săptămînă pentru a împodobi mormîntul. Am amînat mai multe zile relatarea fenomenului pentru a fi siguri că ceea ce vedem nu e o întîmplare, o părere.
Nu ne grăbim să afirmăm că este vorba de o minune, ci înţelegem şi prin aceasta că Părintele Justin este viu, pentru că sufletul său a fost cel mai viu suflet din cele pe care le-am întîlnit în această viaţă, şi că este adevărat ceea ce a spus cuiva în anul 1999: “Nu vă mai plîngeţi că ce va fi după ce am să mor! Dar ce, măi, mă duc să dorm?”
În Biserica Ortodoxă învăţătura adevărului este mai mare decît minunile. Dăm mai jos un cuvînt al Părintelui Justin din anul 2006, publicat într-un ziar local.
Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, despre o altă minune a Parintelui Justin: “Eu am vazut!”
„Ceea ce am văzut eu la Părintele Justin… După ce am pus la masă vreo trei-patru rânduri, la trapeza, lumea a rămas fără ciorbă. Şi am mers la Părintele Justin: Parinte Justin nu mai avem ce să dăm de mâncare la oameni şi încă mai sunt pe afară… Şi a zis Părintele Justin: Am să vin eu să văd! Şi a luat Părintele Justin lingura aceea mare şi a dat de trei ori în cazanul acela cu ciorbă şi s-a făcut din nou ciorbă până în vârful lui. Eu am vazut acest lucru! Ceea ce înseamnă că Părintele Justin a avut puterea Cuvântului”, a marturisit stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, Părintele Hariton Negrea, la ceremonia de conferire a Cetăţeniei de Onoare Post-Mortem a oraşului Aiud, loc al pătimirilor Părintelui Justin întru Hristos.
Proiectele unei Hotărâri de Guvern privind cardurile de sănătate şi a unei Ordonanţe pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății au fost făcute publice, ieri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. În aparenţă, după dezbaterea organizată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu cele circa 50 de organizaţii ale societăţii civile care se opun “obligativităţii” cardului de sănătate electronic, se face dreptate celor care refuză să primească acest card. Dar modalitatea prin care asiguratul creştin-ortodox platitor de taxe va putea beneficia, nediscriminatoriu, de aceleaşi servicii ca şi cel înşelat prin cardul de sănătate, lasă de dorit.
Astfel, conform proiectelor legislative, ca şi în cazul orelor de religie, românul majoritar este obligat să dea cu subsemnatul pentru a i se respecta dreptul constituţional şi nu invers. Mai mult: cetăţeanul român care vrea să rămână cât de cât mai liber va fi obligat să-şi reînnoiască Adeverinţa o dată la trei luni, ca formă de tracasare oficială a omului scoasă de manualul micului NKVD-ist. Ne întrebăm firesc cum ar fi fost să fi primit carduri de sănătate numai cei care ar fi făcut cerere expresă către CSAT şi Ministerul Sănătăţii? Ce s-ar fi întâmplat atunci cu afacerea de 40 de milioane de euro (derulată în plină criză continuă)?
Nu în ultimul rând, cred că este util de amintit că în 2010 (!) oficialii Ministerului Sănătăţii promiseseră într-o altă dezbatere pe tema cardului că vor respecta drepturile noastre. Şi atunci de ce nu s-a întâmplat asta de la bun început? Reproduc “minuta” din 18.11.2010:
Intrebare Victor Roncea, Civic Media: – Cum se va respecta dreptul la alegere, respectiv daca sunt persoane care din diverse motive, din convingeri religioase nu doresc cardul cu cip? Nu ne intereseaza detaliile tehnice ci doar ce alternativa ne veti oferi? Cristian Anton Irimie, secretar de stat MS: – Vom respecta dreptul la alegere al cetateanului si vom cauta o formula de inlocuire a cipului. […] Intrebare Victor Roncea, Civic Media: – Ce variante avem daca refuzam cardul? Cristian Anton Irimie, secretar de stat MS: – Vom oferi varianta dovedirii calitatii de asigurat si fara acest card, vom gasi o cale de mijloc… Am notat toate propunerile dumneavoastră şi le vom avea în vedere. (Sursa: Asociatia Civic Media si avocatii atentioneaza: Respingeti in scris noul card de sanatate cu cip. Seful Colegiului Medicilor avertizeaza: Cardul este un pericol la adresa cetateanului. VIDEO)
“These charges demonstrate our firm commitment to combating attempts by covert agents to illegally gather intelligence and recruit spies within the United States.”
„Vara aceasta am fost la oraş unde am avut posilibitatea de / a mă plimba foarte mult / cu scopul de a respecta regulile de circulaţie. O, cu cîtă / emoţie / traversam străzile în conformitate cu indicaţiile / semaforului… „
“Deci ce este atunci Mihai Răzvan Ungureanu? Nu e vorba nici de pregătirea profesională, nici de cultură, nici măcar de anumite abilități diplomatice. El este prototipul demnitarului „creat în eprubetă”.”
“De bine de rău, pe vremea aceasta dificilă a perioadei comuniste, nu a lipsit totuşi patriarhul şi clerul şi manifestările sărbătoreşti. I-a ţinut acolo, cum i-a ţinut, dar i-a înghiţit cât s-a putut. Ileana i-a batjocorit, Nicolae i-a ocrotit.”
O foarte frumoasă expoziţie de pasteluri, care cuprinde şi câteva lucrări cu Părintele Justin Pârvu reproduse după fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din albumul “Părintele Justin Mărturisitorul” (dar nu numai), poate fi vizionată la Centrul Militar Naţional – Casa Armatei.
Realizată de artistul Adrian Stoenică, expoziţia este deschisă până pe 29 ianuarie 2015. Lucrările sensibile ale pictorul înduhovnicit sunt însoţite de fotografiile cutezătoare ale fiului său, Ioan Stoenică, un călător temerar pe potecile munţilor României. Recomandăm cu căldură să vizitaţi expoziţia celor doi artişti, publicând şi propriile lor prezentări aici:
Avem bucuria să vă invităm la expoziția de pictură și fotografie a familiei Stoenică, în centrul capitalei, la Cercul Militar Național (Casa Armatei), Bd Regina Elisabeta nr 1.
Pictorul Adrian Stoenică expune peste 100 de lucrări în pastel uscat pe carton (peisaje, natura statică, flori, portrete etc) iar fiul lui, Ioan Stoenică expune peste 70 de fotografii cu peisaje realizate în munții României.
Expoziția este „vie”, plină de culoare și oferă un posibil moment de relaxare în centrul gri și aglomerat al orașului București.
Intrarea este LIBERĂ. Expoziția este deschisă până joi, 29 ianuarie 2015 (inclusiv), în fiecare zi, între orele 11-19.
Anul 2014 a fost anul in care am mers „Pe poteci, spre inima ta!” – mai mult cu ajutorul emisiunii mele de la TVS Brasov, decat cu ajutorul jurnalelor sau albumelor foto, precum in anii trecuti. Dar a venit timpul ca fotografiile facute in ultima vreme sa iasa la lumina, intr-un mare fel!
Va invit la expozitia de la Cercul Militar National din Bucuresti, in perioada 12 – 29 ianuarie. Tatal meu, pictorul Adrian Stoenică, expune poate cele mai bune lucrări ale lui de până acum! (Cercul Militar este pe bd Regina Elisabeta, cum mergi spre vest, de la Universitate spre Cismigiu, pe dreapta, imediat dupa ce treci de Calea Victoriei).
Iar eu… vă aștept cu o selecție de imagini care să vă descopere… România, dincolo de șosele!
Ieri, când am luat printurile de la atelier, am fost încântat să văd cât de frumoase au ieșit și cât de bine arată imaginile în acest format – mai ales că sunt mari! Această expoziție nu va fi doar o bună ocazie de a călători prin munții țării noastre, precum Cernei, Ciucaș, Bucegi, Retezat, Vrancei, Cozia sau Trascău și mulți alții. Va fi în același timp, o călătorie așa cum îmi doresc mereu sa ofer celor ce mă urmăresc: o călătorie prin care să te apropii mai mult de frumosul din jur, dar și de frumosul din noi și din tine.
Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ţinea o lecţie, nici o conferinţă. Începuse o convorbire şi ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunîndu-ne o interpretare şi aşteptînd apoi comentariile noastre. Aveai impresia că lecţia întreagă e doar o parte dintr-un dialog, că fiecare din noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărturisească părerile la sfîrşitul orei. Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o carte. Era ceva nou, proaspăt gîndit şi organizat acolo, în faţa ta, pe catedră. Era o gîndire personală şi, dacă te interesa acest fel de gîndire, ştiai că nu o puteai întîlni altundeva, că trebuie să vii aici s-o primeşti de la un izvor. Omul de pe catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gîndeşti.
Era un bărbat brun, palid, cu tîmplele descoperite, cu sprîncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobişnuit de sclipitori; cînd îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă; şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mîini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi, subţiri, nervoase. Cînd vorbea, mîinile îi modelau gîndirea, subliniau nuanţe, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare. A fost primit, cum se obişnuia pe atunci, cu aplauze; dar le-a contenit, ridicînd brusc braţul: „Dacă aveţi dreptul de a aplauda, ne-a spus, ar trebui să-l aveţi şi pe acela de a huidui cînd nu v-o place o lecţie. Dar legea vă interzice huiduiala în sălile Universităţii. Aşa că vă rog să nu aplaudaţi…”
De cîţiva ani, de cînd citisem Educaţia voinţei, eram convins că omul poate face orice, cu condiţia să vrea şi să ştie cum să-şi controleze voinţa. Îmi spuneam că o asemenea stăpînire de sine deschide drumul către libertatea absolută. Lupta contra somnului, ca şi lupta contra comportamentelor normale, însemna, pentru mine, o încercare eroică de a depăşi condiţia umană.
De timpuriu s-a născut în mine neîncrederea faţă de diletanţi, teama de a nu mă lăsa păcălit de un amator, dorinţa tot mai aprigă de a merge la izvoare, de a consulta exclusiv lucrările specialiştilor, de a epuiza bibliografia.
Neputinţa absolută, într-un anumit fel mă împăca, îmi dădea o linişte stranie. Pentru că nu se mai putea face nimic, aveam un sentiment de netă disponibilitate. Voinţa, inteligenţa, toate facultăţile sufleteşti erau pentru prima oară libere, nu se mai încordau în vederea unui scop imediat de atins.
(Ce mă stingherea la P.P. Negulescu era) complexul lui de superioritate, pe care-l trăda zîmbetul palid sardonic, neglijenţa cu care vorbea de metafizică, de marile teme filozofice, dînd a înţelege că toate acestea nu sînt decît „speculaţii fără contact cu realitatea”. Niciodată, ascultîndu-l, n-am avut sentimentul că învăţătura lui răspundea unei necesităţi interioare. Nu ghiceam în erudiţia lui setea de cunoaştere a lui Faust, ci numai munca persistentă şi metodică a cuiva care ţinea cu orice preţ să se informeze, pentru că aşa îl obliga meseria.
Anumite minţi văd elementele de unitate în natură sau în cultură, văd ceea ce e esenţial, fundamental, şi asta le îngăduie să descopere structurile… „Ăsta e răspunsul, m-a întrerupt Nae Ionescu. E vorba de o structură. Operaţia logică efectuată în mintea lui Newton asta a făcut: a surprins structura fenomenului gravităţii universale.”
Eram fascinat de mistică şi, ca mulţi din generaţia mea, urmăream revalorizarea filozofiei medievale care triumfa în Franţa cu Gilson şi Maritain şi pe care Nae Ionescu o discuta în cursurile lui, dar fără s-o accepte în întregime, căci, deşi ne obliga să-l citim pe Sf. Toma, simpatiile lui se îndreptau către teologia bizantină, îndeosebi spre Origen, pe care îl considera cel mai profund geniu filozofic al Răsăritului (asta, douăzeci de ani înainte de „reconsiderarea” lui Origen de către teologii occidentali).
Mitul progresului infinit, credinţa în rolul decisiv al ştiinţei şi industriei, care trebuiau să instaureze pacea universală şi justiţia socială, primatul raţionalismului şi prestigiul agnosticismului – toate acestea se spulberaseră pe fronturile de luptă. „Iraţionalismul”, care făcuse posibil şi nutrise războiul, se făcea acum simţit şi în viaţa spirituală şi culturală occidentală; reabilitarea experienţei religioase, numărul impresionant de convertiri, interesul pentru pseudo-spiritualităţi şi gnoze orientale (teozofia, neobudismul, Tagore etc.), succesul suprarealismului, voga psihanalizei etc. Criza în care intrase lumea occidentală îmi dovedea că ideologia generaţiei războiului nu mai era valabilă. Noi, generaţia tînără trebuia să ne găsim rosturile noastre. Dar, spre deosebire de înaintaşii noştri, care se născuseră şi trăiseră cu idealul reîntregirii neamului, noi nu mai aveam un ideal de-a gata făcut Ia îndemînă. Eram liberi, disponibili pentru tot felul de „experienţe”. În credinţa mea de-atunci, „experienţele” acestea nu erau menite să încurajeze diletantismul sau anarhia spirituală – ele ni se impuneau printr-o fatalitate istorică. Eram prima generaţie româneasca necondiţionată în prealabil de „ obiectiv istoric de realizat. Ca să nu sombrăm în provincialism cultural sau în sterilitate spirituală, trebuia să cunoaştem ce se întîmplă, pretutindeni în lume, în zilele noastre.
Am început deci să discut ce mi se întîmplase mie, „experienţele” mele, cărţile, teoriile, gnozele, care mă tulburaseră şi-mi dăduseră de gîndit. Am scris despre diletantismul lui Gourmont, despre teozofie, antropozofie, despre gnozele neo-orientale, apoi despre restaurarea metafizicii, despre feluritele experienţe mistice, despre ofensiva catolicismului, despre istorism şi am încheiat Itinerariul spiritual cu un foileton despre ortodoxie. Era destul de superficial, pentru că ştiam prea puţin şi înţelegeam încă şi mai puţin. Dar avea meritul că nu era dogmatic, nici programatic. Spuneam doar că pentru o parte din „generaţia tînără” ortodoxia ar putea constitui o concepţie totală a lumii şi a existenţei şi că fenomenul acesta, dacă se va realiza, va fi un fenomen nou în istoria culturii româneşti moderne.
February 2nd, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
