Acum, că m-am mai lăsat de scris şi caut mai mult opinii pe gustul meu, citesc cu deosebită plăcere editorialele lui MAKE din Bursa, ultimul dinozaur al presei scrise nouăzeciste şi, totodată, ultimul meu patron. Şi, în plus, fost tonitzist, ca şi mine. De la editorialul despre libertatea presei, pe care îl recomand mai jos, am preluat ilustraţia genială de mai sus. Cu această ocazie, anunţ şi Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism 2016, oferit ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău de Ziua Libertăţii Presei. Felicitări!
MAKE dixit:
04.05.2016 – A DOUA ZI DUPĂ 3 MAI Libertatea presei – un chichirez dificil pentru Cristian Tudor Popescudetalii
06.05.2016 – SLOGANUL LUI NICUŞOR DAN Az nuz oodetalii
26.04.2016 – CANDIDAŢI LA PRIMĂRIA BUCUREŞTIULUI Bîlciul mincinoşilordetalii
PS: Fotografia de frontispiciu cu Cetatea Albă este aleasă pentru a marca această zi. La 16 mai 1812 Imperiul rus “ortodox” anexa Basarabia Română în întelegere cu Imperiul otoman musulman. Pentru România ar trebui sa fie o zi oficială de doliu naţional. Dupa cum se vede, românii au o imensă răbdare. Rabdare care vine şi cu speranţe! Ucraina e varză şi nici Rusia nu se simte prea bine. Sunt sigur ca cetăţile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se vor întoarce acasa iar Europa civilizată va reveni cu graniţa pe Nistru sau poate chiar pe Bug. Felicit din toata inima autorul acestei fotografii! Reprodusă de aici: https://basarabia-bucovina.info/2012/01/02/cetatile-romanesti-de-la-nistru-pumnii-stransi-ai-europei-crestine/
Recomand şi: https://dacoromania.net/article/centenarul-răpirii-basarabiei-16-mai-1812-16-mai-1912
16 mai 2012, 200 de ani de la prima rapire a Basarabiei de catre rusi, a trecut intr-o tacere asurzitoare la Bucuresti. Dupa ce Eugen Tomac si-a dat demisia de la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, chiar la Chisinau, nici un oficial al “statului roman” nu a mai parut dispus sa comemoreze tragedia romaneasca de doua secole: amputarea tarii si etnocidul ce a urmat asupra basarabenilor si bucovinenilor.
De la “noul” MAE, nu s-a auzit nimic. Dl ministru Andrei Marga a fost ocupat pe 16 cu o reuniune economica la sediul SC Electrica SA (?). De la Guvernul marionetei Ponta, asijderea: tacere mormantala. Cu un bolsevic ca Iliescu leganandu-l pe genunchi si cu un terorist comunist ca Che Guevara pe post de mascota electorala (foto), ce ne puteam astepta de la “micul ticalosescu”, luptatorul rozaliu “cu Rosia Montana” (gura pacatosului…), alaturi de “simpaticul Mircea Toma” (vezi UPDATE mai jos)? De Oprescu, primarul Capitalei Romaniei infratite cu cel de-al doilea mare oras romanesc, Chisinaul, ce sa mai vorbim? Probabil a fost mai preocupat sa-si mai faca vreo vasectomie, ceva, daca nu cumva s-a aflat pe treptele Muzeului de Istorie, lustruind la vreun element reprezentativ al statuii lui Traian.
La Chisinau, jale pe toata linia. Discursurile primarului Dorin Chirtoaca, fostul coleg al lui Eugen Tomac in Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni, si a fostului presedinte interimar Mihai Ghimpu sunt intristatoare si intristate, mai ales prin lipsa oricarui minim gest de compasiune al Romaniei, tara-mama aparent lobotomizata, care pare ca si-a uitat o parte din creier si inima sa putrezeasca intr-o galeata cu apa statuta din Prut (sau Nistru). Mihai Ghimpu catre tinerii din Piata Marii Adunari Nationale: “Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român”. “Astăzi, din păcate, doar pe clădirea municipiului a fost coborât în bernă drapelul de stat, tricolorul şi doar la drapelele dumneavoastră din piept sunt prinse panglici negre în semn de doliu. Nu am avut alte asemenea acţiuni nici în municipiul Chişinău, din câte cunosc, nici în afara municipiului şi din păcate nici dincolo de Prut, la Iaşi, la Cluj, la Bucureşti sau în alte oraşe.”, a remarcat, cu jale, tanarul primar Dorin Chirtoaca.
Intr-adevar, la Bucuresti, cu exceptia Academiei Romane – cinste ei! – si a istoricilor romani care au rostit la Iasi si Chisinau adevaruri deranjante pentru urechile rusilor si ale slugilor lor, tacerea s-a intins peste intreaga Romaniei, ca un duh mut, acoperind in bezna si absorbind sufletul si constiinta fiintei nationale romanesti. O palma romaneasca pe obrazul deja jupuit de urme de cizma ruseasca al basarabenilor. O zi care ar fi trebuit sa fie Zi de Doliu National, asa cum a fost si 28 iunie 1940, cand clopotele au batut in toata tara, drapelele au fost coborate in berna si sirenele au uruit a moarte deasupra tuturor oraselor Romaniei, crestinii cazand in genunchi pe strazile Bucurestilor pentru fratii lor de peste Prut, a trecut lasand asupra romanilor doar tacerea mieilor. Suntem gata de decapitat. Nici icnet nu mai avem in noi.
Poate odata cu numirea lui Eugen Tomac in functia de consilier de stat la Presedintele Romaniei, acesta va gasi prin vreun sertar de la Cotroceni si discursul ratacit de autoritatile statului in ziua de 16 mai 2012, la 200 de ani de la raptul rusesc asupra Basarabiei. Nu de alta dar o singura data sunt 200 de ani.
Daca astazi ne e frica sa nu suparam, cumva, Rusia, ar trebui sa luam o lectie de demnitate de la inaintasii nostri, care nu ezitau sa reclame agresiunea samavolnica a Imperiului rusesc asupra principatului romanesc al Moldovei de la 1812. Chiar daca Romania Mare era doar un vis, inca neimplinit, in urma cu 100 de ani, la 1912, marii romani din Romania mica nu pregetau sa-si comemoreze fratii, prin manifestari nationale. Marele istoric Nicolae Iorga, la fel ca alti carturari ai zilei, publica “Basarabia Noastra – Scrisa dupa 100 de ani de la rapirea ei de catre Rusi” in care arata cum anume prin taranul roman s-a mai pastrat identitatea romaneasca in Basarabia. Si indemna Iorga, in incheierea lucrarii, ca prin munca incordata si bine oranduita sa grabim venirea vremurilor in care viata romaneasca in Basarabia isi va reintra in menirea ei nationala (subl lui Iorga). Sa dea Dumnezeu sa nu mai urmeze inca 100 de ani pana atunci. 100 de ani de tacere.
UPDATE: Pana la urma a aparut o declaratie a Guvernului, respectiv a lui Victor Ponta. In mod ciudat, desi apare cu data de 16 mai pe site-ul Guvernului, ea a aparut pe YahooNews – portal de stiri online, deci – de abia a doua zi, pe 17, si a fost mediatizata doar dupa doua sau chiar trei zile de la data comemorarii celor 200 de ani. Cand o fi fost scrisa, de fapt?
“Pentru straini cartea este utila sub aspectul reflectarii gandirii din intelligence-ul romanesc si transformarilor actuale si un indicator al preocuparilor vechi si noi pentru specialistii romani in domeniu. Este, de asemenea, de interes pentru cei care analizeaza comparativ reformele in intelligence si preocuparile in domeniu in spatiul post-comunist.”
Despre acest gen de desproprietărire a vorbit îndurerat Domnul de la Timpul conservatorilor de acum un veac şi jumătate, Mihai Eminescu: Poporului i se „ia, i se tot ia şi lui nu i se dă nimic în schimb.”
Mihai Ghimpu: “Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român.”
Să reţinem că Mareşalul a stabilit drept motto la Prefaţa din 1941 câteva din excepţionalele sale îndemnuri desprinse din Apelul „Către Români”, datat 26 februarie 1941, mai precis:
Eu m-am înclinat în faţa unei situaţii găsite.
Împreună cu poporul, nu am acceptat-o ca definitivă şi nu o vom accepta niciodată.
Nu va fi linişte în acest colţ al Europei şi nu va fi dreptate adevărată în lume cât nu se va face sau nu-şi va face dreptate poporul românesc. Şi se va face.
Acest lucru îl afirmă prin mine şi odată cu mine toţi acei care au vieţi de jertfit.
Popor român, porţile veacurilor şi drumurile drepturilor îţi stau deschise, dacă ştii să dovedeşte întâi prietenilor şi apoi duşmanilor că eşti în stare să-ţi stăpâneşti destinul.
Doar munca incordata pentru Basarabia poate grabi readucere ei acasa, la tara-mama, Romania. Cu aceasta idee isi incheie marele istoric Nicolae Iorga lucrarea sa, “Basarabia Noastra – Scrisa la 100 de ani de la rapirea ei de catre Rusi” – Aici in format PDF, pe care portalul Basarabia-Bucovina.Info o pune la dispozitie cititorilor nostri cu sprijinul Dacoromanica.ro.
Fie ca romanii sa-l auda pe marele nostru istoric si peste veac. Dumnezeu sa ne ajute!
Foto jos: Doliu National pentru Basarabia – O alta Rapire: 28 iunie 1940. Imagine din Bucurestiul odinioara romanesc
Basarabia eterna e romaneasca nu pe harta, ci in suflete
de Corneliu Vlad
In mai 1812, la Gurile Dunarii, Imperiul otoman ceda Imperiului tarist un tinut asupra caruia nici unul dintre cei doi vremelnici puternici ai zilei nu avea vreun drept, caci era stapanit si locuit de totdeauna de romani.
Astazi, dupa 200 de ani de la anexarea Basarabiei de catre Rusia, cu toata uriasa, indelungata, cruda sau vicleana lucrare de deznationalizare intreprinsa aici, acest tinut ramane prin excelenta unul al romanitatii. Apartenenta organica a romanilor de peste Prut la spatiul spiritual si istoric romanesc nu mai poate fi azi tagaduita de cineva in mod serios iar pericolul instrainarii si chiar pieirii lor ca neam, pericol real pana nu prea demult, se indeparteaza. E o victorie peste timp a romanilor de peste Prut, dar una mult prea scump platita.
Dar Basarabia istorica nu a redevenit nici comandament al zilei, nici macar concept geopolitic de agenda. Ceea ce numim azi Republica Moldova este o constructie statala nascuta in timpuri zbuciumate, prin dictat, razboi, represiune si faradelege, iar cetatenii acestui stat nu trebuie sa se simta nici ofensati, nici vinovati de o asemenea stranie situatie pe care numai o minte ca a lui Stalin si a celor de-un fel cu el ar fi putut-o imagina.
Republica Moldova nu e toata Basarabia, « Basarabia e raschirata », imi spunea in anii 1990 un batran din comuna Varnita de pe Nistru. Republica Moldova de azi poate fi luata drept stat, meleagurile ei pot fi iubite si venerate ca loc natal, asa cum o face si autorul acestor randuri, care s-a nascut in anul 1942 pe malul Nistrului, dar republica de la Chisinau nu va putea fi simtita niciodata ca patrie. Pentru titlul de articol « R. Moldova : stat – poate, patrie – niciodata », in urma cu cativa ani a trebuit sa plec din conducerea si redactia unui ziar din – atentie ! – Bucuresti.
Astazi, la 200 de ani de la ceea ce istoria consemneaza drept Rapirea Basarabiei, e greu de spus cand se vor regasi intr-un acelasi stat romanii de pe cele doua maluri ale Prutului. Starile de fapt de la Bucuresti si Chisinau nu sunt prielnice, conjunctura europeana si cea internationala sunt labile si isi cauta un nou echilibru, marile puteri si constructii interstatale ale lumii democratice n-au timp pentru romani si dreptatea lor, iar Rusia nu si-a revenit inca pe deplin dupa trauma celei mai mare catastrofe geopolitice prin care a trecut si este in plin proces de recuperare a pozitiilor si influentelor pierdute prin disparitia URSS.
Castigurile, ca democratie, in aceasta parte de lume, din ultimele doua decenii, nu s-au numarat, pentru romani si in atatea lucruri ce puteau fi faptuite de ei impreuna. Vremurile au fost si sunt, si ele, ingrate, dar de vina suntem inainte de toate noi, romanii traitori de azi. Caci mari fapte pot face impreuna romanii de pe malurile Prutului, adica de pe un continent ce isi dezvolta zi de zi, cu tenacitate si nu mereu cum trebuie, un construct unitar, o viata impreuna si un viitor comun.
Europa Unita poate insemna si romanii regasiti in acelasi mare proiect. Dar lucrurile nu trebuie nici grabite necugetat, nici lasate sa curga de la sine. Mai de pret ca orice este sa nu se uite ca, prin ceea ce are ea curat si adevarat, nu neaparat pe harta ci in suflete, Basarabia eterna e romaneasca.
Agenda, programul, invitatii si lucrarile sustinute in cadrul Conferintei Internationale Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale.
În această lună se implinesc două secole de la semnarea Păcii de la Bucureşti, din 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, care a marcat încheierea conflictului început în 1806, dar a si condus la un deznodământ tragic pentru români: pierderea a încă unei părţi a Moldovei, cea dintre Prut şi Nistru, după cea a Bucovinei în 1774.
May 16th, 2016 
VR 
Acum, că m-am mai lăsat de scris şi caut mai mult opinii pe gustul meu, citesc cu deosebită plăcere editorialele lui MAKE din Bursa, ultimul dinozaur al presei scrise nouăzeciste şi, totodată, ultimul meu patron. Şi, în plus, fost tonitzist, ca şi mine. De la editorialul despre libertatea presei, pe care îl recomand mai jos, am preluat ilustraţia genială de mai sus. Cu această ocazie, anunţ şi Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism 2016, oferit ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău de Ziua Libertăţii Presei. Felicitări!
Posted in 
Tags: 
