“De ce, D-le Presedinte, acţionaţi pentru a elimina din limba română cuvintele celeritate, justiţie, dreptate, adevăr, cuvinte care nu mai au nimic de-a face cu realitatea abjectă în care este târâtă cu premeditare societatea românească? Nu ne confundati cu niste impostori si infractori ca Maries si Voinea!”
Catre PARCHETUL GENERAL De pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Stimata doamna Procuror General Laura Codruta Covesi
Subscrisa Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania (A.V.M.R.), reprezentata de presedintele Ene Viorel, cu sediul in str. Batistei, nr.11,B, ap.1, sector 2, Bucuresti, Asociatia Baricada Inter ‘89, presedinte Ion Iofciu, Asociatia Adevar si Dreptate, presedinte Ion Varlam, Grupul Independent pentru Democratie, prin Elena Andronache, Seniorii Ligii Studentilor, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor, vicepresedinte Mihai Rapcea, Asociatia Pro-PNTCD, presedinte Marin Vasilescu, formulam prezenta:
PLANGERE PENALA
Impotriva numitului Traian Basescu, actual Presedinte al Romaniei, urmand sa dispuneti citarea acestuia la locul de munca – Palatul Cotroceni, Bucuresti, rugandu-va sa dispuneti procedurile juridice prevazute de lege pentru savarsirea infractiunilor de: – abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal si favorizarea infractorului prev.de art.264 Cod penal, pentru urmatoarele:
MOTIVE
In fapt, prin solicitarea publica si televizata a presedintelui Romaniei luata in data de 07..09.2009, de repunere in functia de procuror a pensionarului Dan Voinea, consideram ca a avut loc o imixtiune grava in actul de justitie anulandu-se practic principiul separarii puterilor in stat.
Presedintele Romaniei, in acelasi timp, a dat dovada unui comportament cu totul contradictoriu avand in vedere ca tot domnia sa a luat decizia de demitere a procurorului Dan Voinea din functia de Procuror Sef adj. al Parchetului General Sectia Militara pentru grave abateri privind instrumentarea dosarului represiunii din iunie 1990-MINERIADA, semnand actul de revocare din functie a acestuia, recent, in martie 2009. Presedintele avea posibilitatea sa nu-l revoce din functie pe Dan Voinea, avizul CSM in aceasta privinta fiind sctrict consultativ.
Faptul ca Dan Voinea a respins prin avocatul sau, Antonie Popescu, (fostul consilier prezidential al lui Emil Constantinescu – cel care i-a acordat gradul de general lui Voinea) decizia CSM nu avea in nici un fel influenta asupra actului de revocare semnat si asumat de presedintele Traian Basescu.
Ni se pare semnificativ faptul ca fostul procuror demis de presedintele Traian Basescu – Dan Voinea este aparat tocmai de un avocat al Casei de avocati Sfaraiala, o casa de avocatura “apropiata” fostului ministru al Transporturilor Ludovic Orban, despre care, recent, Ministrul Turismului Elena Udrea a dezvaluit ca este o casa de avocati care au “ajutat” statul sa piarda din patrimoniu hotelul Astoria din Bucuresti, simbolul ceferistilor, societatea de avocatura “Sfaraiala si Asociatii”, fiind totodata, dupa cum a asemnalat presa, si intr-o combinatie stransa cu fostul presedinte al AVAS, Teodor Atanasiu. Altfel spus observam ca arcul protector al lui Dan Voinea este format tocmai din apropiatii gruparilor politice care isi propun rasturnarea lui Traian Basescu.
Din punctul nostru de vedere, al Asociatiei Victimelor Mineriadei procurorul-sanctionat Dan Voinea este un personaj malefic, ale carui abuzuri au fost dovedite si sanctionate, si care in mod deliberat a tergiversat si musamalizat dosarul mineriadei din iunie 1990, in scopul protejarii principalului vinovat al represiunii, Ion Iliescu. Fostul presedinte Ion Iliescu, vechi prieten al Generalului Voinea, alaturi de care a participat la conspiratia moscovita din decembrie `89 – care figura la Parchetul militar condus de Dan Voinea ca urmarit penal – a devenit martor, iar singura audiere la care a participat a avut loc la 12 decembrie 2007.
Impostura fostului procuror militar a fost confirmata public de Procurorul Genaral Laura Codruta Kovesi care a afirmat ca nu trebuia aprobata decizia de pensionare a lui Dan Voinea, care este beneficiar al unei fabuloase pensii de 185.000.000 lei, desi a savarsit grave abateri constand in incalcarea dispozitiilor legale referitoare la incompatibilitati si exercitarea functiei cu rea-credinta.
Mai mult, tot cu aceeasi ocazie Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, a completat povestea scandaloasa a generalului in rezerva Voinea cu amanunte documentate de inspectorii CSM, care au constatat nereguli fara precedent in instrumentarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei: „Am avut inceperi de urmarire penala fata de persoane decedate, inceperi de urmarire penala desi faptele au fost prescrise, inceperi de urmarire penala pentru fapte care nu existau in Codul Penal la data cånd se presupune ca au fost comise. Vorbim de acte dispuse in dosar si de inceperi de urmariri penale? Stiti cum se incepea urmarirea penala in dosarele astea (ale lui Voinea)? Pe hartii fara antet, scrise de mana, fara incadrare juridica, trecute niste nume, 10-20 de nume dintre care 10 sau 15 persoane decedate, neinregistrate“, a acuzat public Kovesi modul in care se facea ca lucra procurorul militar Dan Voinea.
Procurorul general al Romaniei Laura Coduta Kovesi a formulat, in repetate randuri un adevarat rechizitoriu la adresa generalului in rezerva, fost procuror militar Dan Voinea, cel care a investigat mineriada, respectiv pe Ion Iliescu, al carui dosar are o grosime de doar zece centimetri, iar invinuitul nu a fost citat ori audiat niciodata in 17 ani.
“In momentul in care a fost declinat la procurorii civili, desi s-a sustinut ca au fost audiate foarte multe persoane, ca s-a lucrat foarte mult la acest dosar, de fapt acesta cand a venit arata cam asa: zece centimetri. Atat este dosarul care priveste aceasta cauza”, a mai adaugat procurorul general.
Kovesi a scos la iveala faptul ca desi nu era investit pentru acest dosar, fostul procuror militar Dan Voinea i-a prezentat invinuitului, adica lui Ion Iliescu, o alta acuzatie decat cea pentru care a inceput urmarirea penala.. Practic, Voinea a instrumentat dosarele „de forma“, facandu-se ca-l ancheteaza pe Iliescu, prefacandu-se ca il pune la zid, pentru ca in realitate, dupa cum a aratat Laura Codruta Kovesi, dosarul lui Ion Iliescu sa aiba o grosime de doar zece centimetri in peste un deceniu de „munca“ si nici macar o declaratie luata asa-zisului „cercetat“.
Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a trimis, pe 27 octombrie 2008, ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, cererea de revocare a lui Dan Voinea, dupa care ministrul a analizat solicitarea procurorului general, si constatand justetea motivelor de revocare, a cerut avizul consultativ din partea Sectiei de procurori a CSM. Ulterior, potrivit procedurii, solicitarea a fost trimisa sefului statului, care a acceptat cererea de revocare din functie a lui Voinea.
Incepand cu anul decembrie 1998 Asociatia Victimelor Mineridelor 1990 – 1991 a formulat nenumarate plangeri la adresa procurorului militar Dan Voinea, cerand inclusiv revocarea din functie a acestuia.
Activitatea lui Dan Voinea a reprezentat, de-a lungul anilor, o forma grava de coruptie a Justitiei romane, direct implicata in salvarea lui Ion Iliescu si a acolitilor sai de raspunderea penala in cazul Mineriadei din 1990.
In decembrie 1998 fostul procuror militar Dan Voinea, pe atunci sef al Sectiei Militare din Parchetul General a supervizat si aprobat solutia de Neincepere a Urmaririi Penale (N.U.P.), propusa in data de 16.09.1998 de subordonatul sau procurorul militar Surdescu Gheorghe, decizie care ar fi dus la anularea Dosarului Mineriadei.
Ca urmare a protestelor de strada si a actiunilor organizatiei noastre NUP-ul a fost retras, dar mai apoi vreme de un deceniu Dosarul Mineriadei a fost tinut la index de aceeasi procurori.
In data de 14.11.2007 am depus o plangere impotriva fostului procuror magistrat Dan Voinea pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu – respectiv pentru tergiversarea Dosarului Represiunii din iunie 1990.
Asociatia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania l-a acuzat pe magistratul militar Dan Voinea, de nerespectarea deciziei de a trimite Dosarul Mineriadei la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In acelasi context se facea referire si la tergiversarea solutionarii dosarului si la favorizarea infractorilor Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Magureanu, Miron Cozma, etc.
Plangerea a fost inregistrata la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar doamna Procuror General Laura Codruta Kovesi a inaintat CSM cererea de verificare a activitatii parchetelor militare si a generalului in rezerva Dan Voinea in legatura cu musamalizarea Dosarului Mineriadei.
Am inaintat deasemenea alte sase plangeri penale la adresa fostului procuror militar Dan Voinea, concomitent depunand si la CSM adrese la care nu am primit raspuns pana acum.
Totusi Sectia pentru procurori a CSM a decis, la finalul lunii decembrie a anului trecut efectuarea controlului de fond, la solicitarea procurorului general, Laura Kovesi, la Sectia Parchetelor Militare din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Pozitia sefului Parchetului Militar cu privire la activitatea lui Dan Voinea
Dupa cum a aratat chiar seful Parchetului Militar, Ion Vasilache, instrumentarea (voit) defectuoasa a Dosarului realizata de catre fostul procuror militar Dan Voinea ar fi dus la nulitatea absoluta a materialului de urmarire penala.
Fraza cheie care incheie Rezolutia din 27.02.2008 a Sefului Parchetului Militar este urmatoarea: „De altfel, conform prevederilor art. 210 alin. 1 C.p.p organul de urmarire penala este dator mai intai sa-si verifice competenta, iar potrivit art. 197 alin. 2 C.p.p. incalcarea dispozitiilor relative la competenta atrage nulitatea absoluta.”
In incheiere, consideram ca solicitarea doamnei procuror general Laura Codruta Kovesi de revocare a lui Dan Voinea a confirmat intreaga lupta a organizatiei noastre cu generalul Dan Voinea, cel care este direct si personal responsabil de neinceperea urmarii penale a lui Ion Iliescu, principalul responsabil al represiunii sangeroase din iunie 1990.
Am salutat public Presedintia Romaniei la momentul semnarii actului de revocare al fostului procuror Dan Voinea si am multumit personal presedintelui Traian Basescu.
Suntem siliti astazi, constatand schimbarea de neinteles a atitudinii presedintelui, sa actionam in consecinta, cerand Justitiei sa ia masurile care se impun fata de un fapt fara precedent pe care noi il incadram in categoria abuzului in functie in scopul favorizarii fostului procuror Dan Voinea, considerat de noi un infractor, ca si cel pe care l-a protejat atatia ani, criminalul Ion Iliescu.
In drept, ne intemeiem prezenta pe disp.art.221-222 Cod pr.pen.
Jurnalul National, Suplimentul Istoric “Scinteia”: CUM S-A VAZUT ANUL 1989 DE LA VARFUL SECURITATII Securitatea Ungariei (AVO) antrena forte de gherila urbana pentru Romania
21/08/2009 1376 vizite ingrijorarea pe care o aratau la nivel international autoritatile de la Budapesta fata de soarta minoritatii maghiare din Romania masca actiuni concrete de destabilizare a situatiei din tara noastra. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, cel care in 1989 era seful Cancelariei DSS, “omul din umbra” al lui Iulian Vlad, ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, descrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata, Securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania.
Organizatia “Romania Libera”, creata in septembrie 1987 de Brigada “Romania” a Securitatii Republicii Populare Ungaria, in numele unui comitet condus de economistul Marin Rosca, plecat din Timisoara, a fost de factura mediocra sub toate aspectele, fiind manipulata de “Forumul Democrat Maghiar”. Constienti ca “Ardealul nu poate fi obtinut fara romani”, revizionistii unguri au cautat dintoddeauna sa-si atraga sprijinul cel putin al unei parti a populatiei majoritare, iar organizatia “Romania Libera” de la Budapesta trebuia sa devina expresia acelui sprijin.
Fara a sesiza capcana neorevizionistilor unguri, lideri ai “Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi” – indeosebi Doru Novacovici si Sandu Pobereznic, poate determinati si de cei sub ale caror auspicii a aparut UMRL – au acceptat sa patroneze organizatia “Romania Libera” impreuna cu oficiali de la Budapesta, intre care Imre Pozsgai, unul dintre autorii “revolutiei de palat” care la inceputul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar si pentru scurta vreme s-a aflat in echipa conducatoare, inlocuita la randul ei de Karoly Grosz.
La 8 iulie are loc la Bucuresti intalnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr-o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn – sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania.
Anterior, in decembrie 1988, conducerea duala iugoslava – Loncear si Dizdarevici – l-a iritat pe Ceausescu punand in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, RD Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de François Mitterrand si Helmuth Kohl, avand si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului. Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru “actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Instructorii erau unguri originari din Romania, dar acestia actionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducator al Romaniei Libere si al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Gheorghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic.
Subzistenta grupului era asigurata de organizatii revizioniste maghiare, de UMRL si de inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, care avea deja un birou in Ungaria.
in subsolul cazarmii de la Bicske se tiparea o parte din materialele de propaganda pentru a fi trimise in Romania cu scopul de a se determina aparitia unor nuclee interne ale organizatiei Romania Libera. O alta parte a materialelor de diversiune propagandistica era pregatita in tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si ale AVO (Securitatea de Stat a Ungariei) si difuzata de aceasta din urma.
Pe cale de consecinta a celor relevate, agenti curieri ai miscarilor “solidarnosc” din Polonia, “forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare a sarcinilor ce reveneau “revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunilor. Mai putine detalii insa privind elementele operationale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma sa se realizeze mobilizarea persoanelor care urmau sa-si asume riscurile provocarii si conducerii (dirijarii ) evenimentelor amorsate. in toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara… (ordinea este cea alfabetica, dar lista nu este completa).
Se impune o mentiune. Contactele au fost mult mai numeroase decat punctele de sprijin efectiv create, ele avand ca scop si punerea Securitatii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia sa treaca printr-un filtru, pana a se stabili ca este o deruta. Amestecul premeditat al contactelor intamplatoare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactica prin care s-a ingreunat identificarea si controlul acestora din urma.
Fiecare emisar actiona “multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. in Bucuresti s-au vizat recrutari, inclusiv din randurile elevilor de liceu, cu care se realizau intalniri de instruire in parcuri. “Instructorii” erau persoane recent revenite in tara. Unii parinti ingrijorati s-au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne. in zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplina a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizand unitatile de Securitate si Militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s-au transformat ad hoc in “revolutionari profesionisti”.
in seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat in sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile “Suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: “Solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. seful Securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonelul inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante cum numai in filmele de razboi auzisem. “Cine trage?”, l-am intrebat. “Cei la care ne trimiteti sa ne apere!”, a fost raspunsul.
in sinteza, cand generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara – Resita – Caransebes – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judet. S-a interesat daca sunt probleme la Targu-Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o liniste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator… Aurel Rogojan
Militaru si alti generali “complotisti” au tatonat conducerea Securitatii 22/08/2009 4177 vizite
Generalul in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, analizeaza pentru Jurnalul National momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva dezvaluie faptul ca deja generali, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta.
Desigur, in ceea ce priveste participantii la evenimente, au existat si exceptii, dar cu titlu de exceptie. Constiintele revolutionare aveau sa apara in cel de-al doilea si al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior sa se retraga…
in fapt insa, s-au confirmat invatamintele evenimentelor istorice similare in care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea sa numeasca “pegra sociala obsedata de catararea in fotoliile puterii” constituie suportul oricarei insurgente, numai ca “pegra avida de o noua dictatura, a strazii, nu trebuie sa se catere in acele fotolii”. Fara comentarii. Acest crez l-a calauzit pe respectivul protagonist atat ante, cat si post factum comploturilor in itele carora a fost ori s-a implicat. Nu sunt putini cei care stiu si partea de adevar pe care cel in cauza nu si-o mai aminteste.
Dar, in definitiv, daca vom compara conditiile existente in Franta la 1789 cu cele din Anglia, vom constata ca ele erau asemanatoare, exceptia constituind-o atitudinea serviciilor secrete si a politiei, care in Anglia s-au situat ferm pe pozitia apararii Coroanei. si conditiile existente, dupa 200 de ani, in tarile Europei Centrale si de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemanatoare, daca nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atat contextul european din 1789, cat si cel din 1989, au concluzionat insa eronat ca Securitatea si fortele de ordine publica ale Ministerului de Interne din Romania vor proceda precum serviciile si politia Angliei, nepermitand dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceausescu. Pe aceasta eroare, daca a fost o eroare, ea este descalificanta pentru nivelul de cunoastere de catre acele servicii a optiunilor Securitatii, aveau sa se fundamenteze insa planuri grave si extrem de periculoase, care puteau impinge Romania intr-un razboi civil distrugator al statalitatii nationale si integritatii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceausescu au fost de cealalta parte… Iata ce declara in 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite in decembrie 1989, citez “(…) din cauza situatiei politice… in tara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate ca armata a tras la Timisoara si la Bucuresti, si prin alte parti. (…) Nu puteam sa spunem ca unii generali i-au fost loiali lui Ceausescu, altii disidenti, ca armata a tras la Timisoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras si la Bucuresti in 21 decembrie – asta-i adevarul istoric. Ar fi fost iresponsabil sa deschizi o asemenea discutie intr-o perioada cand asta (n.n. – armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Aceasta ultima afirmatie clarifica, fara echivoc, cat anume din evenimentele din decembrie a fost revolutie si cat lovitura de stat. Dar si de ce trebuia sa se produca lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime si a nu se raspunde pentru savarsirea lor!
Am cunoscut si avut sansa sa supravietuiesc, la propriu, confruntarilor cu toate categoriile elementelor operationale “hummint” ale conspiratiei externe finalizate cu lovitura de stat militara “partial reusita” (citat din Virgil Magureanu) din decembrie 1989.
Cu cateva luni inaintea evenimentelor, emisari ai “complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au facut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securitatii Statului, dar, cunoscandu-li-se apartenenta la servicii speciale straine, au fost evitati.
Unui general, fost in conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, in acelasi scop, o audienta “de nivel” la conducerea DSS… i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limba rusa, cu care efectuase in anii ’60 misiuni la Moscova! Sfarsitul verii anului 1989 avea sa mai aduca noi probleme, generate de returnarile masive ale emigrantilor romani ilegali din Iugoslavia. Coloane ce pareau a nu se mai sfarsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani. Ceausescu dispune primirea “returnatilor” in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune cati dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, in deplina cunostinta de cauza, Silviu Brucan, pe care, din nou, il citez: “Problema este ca eu cred ca la Timisoara a fost si este mana ungureasca. si nu numai ungureasca. Cred ca si anumite cercuri din Germania (…) si asa mai departe au actionat acolo (…)”.
Concomitent, pe directia Ungariei au avut loc cateva “evadari” de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comaneci, un cioban cu o turma de cateva sute de oi, un oradean cu un autoturism care si-a adaptat rotile la sinele de cale ferata, altii se gandeau sa incerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toti acestia fiind asteptati dincolo de frontiera romana de numerosi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio si televiziune.
Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turisti in Bulgaria solicita azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinatia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar si supus atentiei organismelor internationale, chipurile ca un exemplu al persecutiei minoritatilor etnice in Romania. Nu in ultimul rand, ca importanta, trebuie mentionat si faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de graniceri au fost arestati de Procuratura Militara pentru complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei. Pe multi i-a demascat opulenta stilului de viata, urmare a castigurilor realizate din favorizarea persoanelor trecute clandestin granita. Fata de aceasta situatie si a “fortarilor” spectaculoase de frontiera mentionate, Ceausescu a dispus trecerea Trupelor de Graniceri in subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apararii Nationale primeste greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia perceptiei “Tovarasului” asupra degradarii corpului graniceresc si a necesitatii de a fi reinstaurata disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decat temutul Tudor Postelnicu. Aurel Rogojan
“Elena Ceausescu nu avea acces la informarile operative ale Securitatii” Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, cel care conducea in 1989 Departamentul Securitatii Statului, descrie pentru Jurnalul National cum se faceau informarile pentru presedintele Romaniei Socialiste, Nicolae Ceausescu. Totodata, ofiterul a acceptat sa rememoreze raporturile pe care DSS le avea cu Partidul Comunist Roman si cu Elena Ceausescu si dezamorseaza mitul ca sotia dictatorului ii “confiscase” acestuia fluxul informativ.
24/08/2009 2518 vizite Presedintele Romaniei era unicul destinatar al Buletinului Informativ al Departamentului Securitatii Statului, un document integrat care cuprindea sintetic cele mai importante informatii necesare cunoasterii situatiei politice internationale, respectiv intentiile altor state si actiunile preconizate in politica lor fata de Romania, impactul unor evenimente asupra securitatii Romaniei, oportunitati de dezvoltare si intarire a relatiilor bilaterale, acte, gesturi, atitudini cu semnificatii de ostilitati ori care exprimau un pericol potential.
Nu exista un sistem al raporturilor personale zilnice ale sefului DSS cu Nicolae Ceausescu. Pentru urgente sau pentru probleme importante stringente se solicita telefonic pe linia “S” primirea la raport. Ceausescu personal fixa ora, iar de fata nu era nimeni altcineva.
Sediul institutiei Buletinului Informativ – probleme de securitate se afla la Centrul de Informatii Externe, fiecare exemplar unic fiind caligrafiat si semnat olograf de seful DSS. Plicul il deschidea personal Nicolae Ceusescu si tot el il inchidea (il capsa) si il adnota cu “R” (retur) de regula in coltul de sus stanga sau dreapta al plicului si semna cu initialele “N C”. Aceste buletine nu au circulat sub nici o forma in structurile securitatii interne. Aspectele interne de securitate care se includeau in aceste buletine, daca nu se integrau, se raportau ca anexe ale Buletinului, iar baza lor se arhiva in dosarul problemei sau spatiului detinut de structura informativ-operativa.
Aceasta “descentralizare”, in fapt o stricta compartimentare si secretizare, era de natura sa limiteze circulatia informatiilor sensibile destinate sefului statului si sa nu fie cunoscute de persoane carora nu le reveneau atributii decizionale implicate de continutul informarilor.
Mai mult, o serie de astfel de informari, “note-speciale” daca aveau ca destinatie personalitati din inalta nomenclatura, nu aveau antetul emitentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt la indemana materiale accesibile in cateva duzini de cazuri si operatiuni active in 1989 si inca vii in memoria unora dintre combatantii tuturor partilor implicate, azi veterani ai lumii informatiilor secrete. Serviciul Central de Analiza Sinteza din structura DSS prelucra si datele pentru Buletinul Informativ al Ministerului de Interne, cu o arie de difuzare generala in interiorul sistemului si la principalii lideri de partid si de stat.
O precizare importanta si necesara: sub ministeriatul generalului Iulian Vlad la Departamentul Securitatii Statului, Elena Ceausescu nu avea acces la informarea operativa de securitate rezervata Presedintelui Republicii si Comandant Suprem al Fortelor Armate. in calitatea sa de presedinte al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie, Elena Ceausescu primea episodic un Buletin de Informatii Tehnico-stiintifice, rezultat in parte si al cercetarii de profil a spionajului. Aceasta numai ca urmare a mandatarii exprese din partea presedintelui.
Elena Ceausescu, ca presedinte al Biroului Comisiei de Cadre de pe langa Comitetul Politic Executiv, putea conditiona, respectiv refuza numirea cadrelor de conducere cu rang de adjuncti ai ministrului, sefilor de comandamente, directiilor centrale si judetene, loctiitorilor politici ai sefilor de unitati. Emil Bobu, Tudor Postelnicu si Constantin Radu, secretar al CC si sef al Sectiei Cadre, faceau parte din comisia respectiva, care, intre altele, a provocat mari prejudicii reprezentarii externe a Romaniei. Generalul Vlad nu a preluat asupra sa nici activul si nici pasivul relatiilor speciale ale lui Postelnicu, in calitate de sef al DSS, cu Elena Ceausescu.
Generalul Vlad a avut posibilitatea sa devina primul sef al unei proiectate Case Prezidentiale, dar a declinat propunerea atunci cand Ceausescu a adus vorba. I-ar fi fost cu neputinta sa fie subordonat Elenei Ceausescu. si, intr-adevar, ca ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Vlad nu a lucrat nici cu sotia si nici cu copiii presedintelui. La “Cabinetul 2” se prezenta numai atunci cand primea ordin din partea sefului statului. Proiectul Casei Prezidentiale i-a fost foarte drag lui Pacepa, sperand ca va fi numit “maresalul” acesteia, dar proiectul a cazut. De la Pacepa si pana la Vlad au mai fost cativa candidati, dar nici unul dintre acestia din urma nu a corespuns exigentelor impuse, indeosebi in ceea ce presupunea pregatirea vizitelor externe. Ceausescu avea pretentia ca acest demnitar sa obtina garantii din partea oficialilor tarilor gazda, in sensul ca obiectivele vizitelor se vor realiza integral. Uneori, pentru aceasta se ajungea chiar la seful statului respectiv. Or, o asemenea performanta nu era usor de realizat. Singurul care a performat, indeplinind si rezistand in asemenea misiuni timp de 11 ani, a fost generalul Vlad. Cand DSS a fost condus de activisti de partid fanatici, cum puteau ei sa promoveze informatiile care nu exprimau unanimitate, adeziune, omagii si recunostinta? Un singur exemplu: un buletin prezenta starea de spirit a populatiei stresate de lipsuri alimentare si de asteptatul la cozi interminabile. Ministrul de Interne, George Homostean, semneaza buletinul si dispune difuzarea lui incepand cu Nicolae Ceausescu. Ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, blocheaza difuzarea buletinului, pe care adnoteaza: “Asta e provocare! Tovarasul si Tovarasa au facut ieri vizite de lucru in pietele din Bucuresti si au vazut ca sunt pline…”. Postelnicu era sigur ca aceeasi reactie ar fi fost si mai sus. Ceausescu, asemenea tuturor dictatorilor, fara exceptii notabile cunoscute, credea numai ceea ce-i convenea. Sistemul de informare al partidului ii prezenta o realitate cosmetizata pana la contrariul ei. Cine se incumeta sa spuna altceva isi asuma riscuri serioase. si, cum mereu “plesnea” cate ceva, se ivea prilejul ca “informarea de securitate” sa prevaleze pana la remedierea cauzelor. Apoi, iarasi prevala informarea de partid. Asta in planul problemelor interne.
Este posibil ca de la o anumita data si pana la inceputul lunii octombrie 1987 (cand generalul Vlad a fost numit sef al DSS) sa se fi practicat informarea oportunista. in fond, o dezinformare prin omisiune. Uneori, omisiunea este echivalenta tradarii. Asa stand lucrurile, o fi fost rau, o fi fost bine… Vedeti, depinde de care parte esti situat cand judeci astfel de lucruri. Oricum, evenimentele nu puteau fi oprite, dar nici Ceausescu determinat sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi, in planul informarii, s-au facut eforturi foarte serioase, unele chiar riscante.
Generalul Iulian Vlad s-a calauzit, intre altele, si dupa principiul ca seful securitatii statului este cel care aduce vestile proaste. Cand trebuie sa combati tradarea tarii, sa-i controlezi si sa-i dezactivezi pe spioni, sa demantelezi comploturi, sa anihilezi teroristi, sa-i demasti pe coruptii regimului nu ai cum sa fii aducatorul vestilor care sa bucure. Aurel Rogojan
Telegramele operative DSS din care Ceausescu a aflat ca i se apropie sfarsitul 25/08/2009 6750 vizite
Retelele Departamentului Securitatii Statului au transmis pana in ultima clipa a regimului Ceausescu informatii despre schimbarile care aveau loc in Europa de Est. Generalul de brigada (rez.) Aurel Rogojan, fost sef al Secretariatului DSS, arata ca generalul Iulian Vlad nu a ordonat niciodata sa nu se transmita Centralei informatii care l-ar fi deranjat pe Ceausescu. Mai mult, reda partial 11 informari din perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 despre schimbarile care se preconizau a avea loc in Romania.
Indiciile din anii ’80 ca in Europa de Est se dorea schimbarea regiurilor au fost receptate de DSS cat se putea de realist, in conditiile in care, dupa tradarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activitatii si raportarea rezultatelor… Profesio-nistii informatiilor secrete din sistemul Departamentului Securitatii Statului si-au facut insa bine munca. Omologii occidentali aflati la post in ambasadele din Bucuresti faceau ca, de voie ori de nevoie, ochii si urechile contraspionajului sa afle anumite lucruri.
Ceausescu a avut totodata, incepand cel mai tarziu din luna septembrie 1989, informari speciale, chiar in mai multe editii zilnice, asupra actiunilor sistematice coordonate din exterior impotriva sa.
Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 retin atentia cel putin 11 informari din categoria celor extrem de incomode, dupa cum urmeaza:
1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind intalnirea de la Malta: “Cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta (…) problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de Est (…) in ceea ce priveste Romania, va fi foarte greu, date fiind particularitatile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revolutii de catifea (…)”
2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind intalnirea Kohl – Mitterrand: “S-a stabilit sprijinirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste (…)”.
3. MApN – Directia Informatii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: “Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei politice interne din Romania, cu prioritate in Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstratii, (…) Ungaria are intentia sa provoace incidente la granita… care sa degenereze intr-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei…”.
4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – “Dupa reuniunea la nivel inalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are in vedere ca in relatiile cu Romania sa promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative si sustinere a actiunilor protestare (…)”.
5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – “«Trust Organization», recent infiintata de CIA, are intre obiective: incurajarea si sprijinirea miscarilor disidente din tarile socialiste; masuri active de organizare si dirijare a actiunilor emigratiei; organizarea de actiuni de opozitie fatise si folosirea ca ofiteri de legatura si instructori a fostilor membri ai serviciilor de informatii care au tradat (…). «Trust Organization» isi va concentra activitatea cu preponderenta in directiile Romaniei si Cehoslovaciei…”.
6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Initiativa presedintelui Frantei de a convoca reuniunea de urgenta la Paris a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Pietei Comune, cu scopul “sporirii rolului acestora in destabilizarea si schimbarea regimurilor politice din tarile socialiste, incurajarii directe a constituirii nemultumitilor si protestatarilor in mase de manevra (…)”.
7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocata din initiativa presedintelui Frantei: “in contextul pozitiilor comune si a actiunilor concertate ale SUA si URSS, cu privire la Romania se preconizeaza (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stari de nemultumire si incitari in mediul minoritatii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, desi au fost dovedite actiunile ilegale impotriva securitatii statului savarsite de Laszlo Tökes, atestate si de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitante olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsa in plafoniera autoturismului cu care calatoreau legaturile sale din Ungaria, Nicolae Ceausescu nu a aprobat sesizarea instantei de judecata).
8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaratia consilierului prezidential sovietic Oleg Bomogolov privind “caracterul ireversibil si de generalitate al procesului care se desfasoara in unele tari est-europene si optimismul cu care este privita evolutia viitoare a Romaniei”.
9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaratie a presedintelui George H. Bush: “As dori sa vad unele actiuni si in aceasta tara. (…) Am trimis in Romania un nou ambasador… L-am trimis in Romania tocmai pentru ca este un om ferm si intransigent…”.
10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaratia presedintelui Frantei la incheierea reuniunii la nivel inalt de la Strasbourg: “Problema unor provincii… nu trebuie sa se omita existenta divergentelor intre Ungaria si Romania in chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franta si URSS trebuie sa-si reia rolul de a asigura echilibrul in Europa…”.
11. DSS/0610/12.12.1989 – in mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”. Dau un exemplu care este edificator in ceea ce priveste urmarirea evolutiilor internationale in directia accelerarii prabusirii sistemului mondial socialist. Pe evolutiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de noua-zece ani. Ca venea schimbarea nu era o noutate. Se stia de la momentul Helsinki (cosul trei, al drepturilor omului, numai ca fiecare parte opusa intelegea sau dorea sa inteleaga cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA in timpul mandatului presedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securitatii Nationale al SUA, in 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunista globala era cunoscuta si nu existau dubii ca, dupa ce se va instala la Moscova conducatorul “asteptat”, odata pornita caderea libera a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprita.
Daca se intampla ca informatiile din exterior sa dubleze in mare masura ceea ce in Centrala se colecta direct din presa externa, din fluxurile agentiilor de stiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice si din alte surse, de regula sigure si de inalta fidelitate, este posibil ca ofiterilor din aparatul extern sa li se fi cerut sa nu furnizeze informatii redundante, ci sa caute raspunsuri la intrebarile si problemele necunoscute: “Cand? Cum? Unde? Cine? in beneficiul cui?”.
Daca totusi in structuri paralele ani la rand s-a lucrat altfel, omitandu-se din informari adevarurile incomode, faptul este imputabil si unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligatiilor de protectie contrainformativa pe care le aveau, nu l-au cunoscut si nu au putut fi luate masurile de indreptare cuvenite.
in nici un caz insa, pe linia Departamentului Securitatii Statului, din partea sefului acestuia nici inainte de 1986 si cu atat mai putin dupa nu stiu sa li se fi cerut ofiterilor de informatii sa nu culeaga ori sa nu transmita informatii privind tendintele politice internationale de reasezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindca tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore si constante ale informatiilor externe (spionajului). Pesemne ca acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodata ofiteri de informatii, ori nu au stiut, ceea ce este grav pentru ei, ca pe spatiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau si altii care ii supervizau sau ii monitorizau. Nu mai spun ca nu cred ca ar fi putut indrazni cineva, la vremea aceea, sa dea o asemenea orientare extrem de grava si de periculoasa. Aurel Rogojan
KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale 26/08/2009 2237 vizite
Bunele relatii dintre Ceausescu si Dubcek au avut consecinte multiple dupa invadarea Pragai in 1968. Serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au perceput Romania ca stat potential inamic
I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securitatii, sa ne descrie care erau relatiile Departamentului Securitatii Statului cu KGB, cu serviciile tarilor din Tratatul de la Varsovia, dar si cu serviciile de informatii ale tarilor NATO.
Se spune in teoria serviciilor de informatii ca in momentul in care doua tari sunt in razboi, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasa sa se intrevada ca existau contacte ale DSS in acest sens, in contextul prabusirii comunismului si schimbarilor din Europa de Est.
Daca se desfasurau aceste contacte cu sau fara stiinta lui Nicolae Ceausescu, Aurel Rogojan lasa lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.
In acelasi timp, ofiterul tine sa puncteze cateva reusite ale DSS pe linie de contraspionaj atat impotriva KGB, dar si CIA, actiuni pe care cele doua mari servicii de informatii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut dupa 1989, printre vocalii reprezentanti ai “societatii civile”, si indivizi descoperiti anterior de contraspionaj a fi agenti ai serviciilor secrete straine.
In 1985, cand am primit unele atributii in “gestiunea administrativa” relatiilor externe ale Departamentului Securitatii Statului, nu am gasit nici un dosar de relatii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…
Cu serviciile Bulgariei exista un fel de “gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale retelelor internationale ale terorismului, traficului de arme, droguri si persoane – grefate pe retelele trasportatorilor internationale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci carausii Europei. Ne-au creat si noua destule probleme, dar ne-au oferit si satisfactia interceptarii si controlarii unor sisteme de legatura impersonala. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic intalniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turisti cu pasapoarte romanesti.
Cel mai adesea, datele transmise nu intruneau minimum de cerinte necesare procesarii. Unii posesori de “pasapoarte romanesti” nu erau, insa, romani, dar in spionaj si contraspionaj asemenea situatii, de folosire a “steagurilor straine” erau uneori regula.
Formal, erau, inca, functionale relatiile de cooperare cu Serviciul Securitatii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. in practica, insa, realitatile incepusera sa capete o alta turnura.
Existau relatii excelente cu Ministerul Securitatii Statului al RP Chineze. Aceste relatii erau consecinta fireasca a raporturilor bilaterale puternice si constante pe care Romania le-a avut cu China, atat in plan politic, cat si economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, intr-un garant al independentei si suveranitatii Romaniei in fata presiunilor si amenintarilor hegemonismului sovietic.
Cu Ministerul Securitatii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relatii protocolare bune, concretizate, mai ales, in schimburi anuale de delegatii pentru efectuarea concediilor de odihna.
in zona tarilor din asa-zisa lume a treia, in special din randul statelor nealiniate din Africa si Orientul Arab, s-au concretizat cooperari in ceea ce priveste pregatirea generala de informatii si contrainformatii, precum si asistenta tehnica. De asemenea, cu Securitatea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, al carui sef a fost primit in Romania la cel mai inalt nivel politic si de stat.
Au existat relatii de cooperare si in spatiul serviciilor din familia Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca sa numesc doar cateva, au existat conlucrari in constructia sistemului national antiterorist al Romaniei si de securitate in domeniul aviatiei civile, care si-au dovedit eficienta si competitivitatea in efortul antiterorist international.
Premergator, dar mai cu seama dupa invadarea Cehoslovaciei, Romania a fost in situatia de a constata ca serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au tratat-o ca stat potential inamic, impotriva caruia fusesera pregatite operatiuni speciale de razboi politic si planificata o agresiune militara. Cu astfel de aliati era foarte greu sa pastrezi chiar si aparentele. Evenimente ulterioare aveau sa se concretizeze in grave cazuri de spionaj, subversiune si subminare politica a Romaniei din partea serviciilor speciale ale unor “tari vecine si prietene”. Era si de asteptat. in intreaga noastra istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori furat caii buni si fetele frumoase. Ocupantii au venit si au plecat. Vecinii raman…
Dupa ce, in anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operatiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avandu-i ca protagonisti si pe unii dintre vocalii reprezentanti ai actualei “societati civile”, cade reteaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, dupa inlaturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceausescu.
Am subliniat “pe orice cale”, deoarece anterior a existat si varianta atentatului politic terorist, la care a subscris si o tara vecina, in schimbul unei criminale monstruozitati geopolitice cu denominatia “Republica Socialista Transilvaneana”.
O operatiune ultrasecreta, codificata “Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operatiunea ii viza, preventiv, si pe unii dintre cei mai activi complotisti ai momentului, considerati ca alternativa dupa atentatul impotriva lui Ceausescu. Documentele operatiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control si dezamorsare revenind Unitatii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Directiei de Contrainformatii Militare, pentru generalii si marii comandanti care trebuiau sa sustina militar complotistii si Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, pentru solutia de ultima instanta a neutralizarii si lichidarii atentatorilor, daca ar fi trecut la actiune. Aceasta a facut necesar ca un echipaj de lupta antiterorista sa fie inclus in dispozitivul de protectie fizica apropiata a Presedintelui Romaniei, realizat de catre Directia de Securitate si Garda.
Reteaua lui Volodin avea un nucleu in redactia organului de presa al Frontului Unitatii si Democratiei Socialiste, Romania libera. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane si a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul numar al unui ziar de front clandestin, in cea mai fidela replica a glasnostului si perestroikai. A fost una dintre conditiile de credibilitate ale miscarii pro glasnost-perestroika din Romania, puse de Volodin, pentru ca: “tovarasul Gorbaciov, cand va avea pe birou ziarul, o sa va acorde neconditionat protectia sa.”
Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanti ai retelei (PETRE MIHAI BACANU – Nota mea), acesta avea sa clacheze intr-un lamentabil proces de specula cu autoturisme, iar ceilalti componenti au facut obiectul unor masuri, mai mult sau mai putin dure, de influentare obsteasca, ori administrativa, cu scop de a-i determina sa renunte sa militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov in Romania.
Referitor la partea a doua a intrebarii dvs., mi-as permite sa remarc ca Romania ca stat, formal membru al Tratatului de la Varsovia, nu s-a aflat in “razboi” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, dupa jocul operativ initiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov si Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franta, avand ca actori, pe de o parte DST-ul si “reteaua Caraman”, iar de cealalta parte serviciile de spionaj ale Romaniei si Rusiei Sovietice, Romania nu a fost implicata in alte afaceri de spionaj politico-militar impotriva statelor din NATO. Ca sa fiu explicit, spionajul roman dupa 1968 nu a mai fost aliatul cuiva impotriva statelor membre ale NATO.
In ceea ce priveste spionajul economic, este unanim acceptat ca nu este etic sa ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele intreaga umanitate…
in contraspionaj exista dintotdeauna un principiu, pe care toti il aplica si respecta. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete, pentru a (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de caror aparare instituie “bariere” criptare electronica, interdictii de acces etc. etc). Cine forteaza inamic, aliat sau prieten – are parte, si in prezent, de acelasi - ”barierele” tratament.
La celelalte tinte ale intrebarii, care vizeaza chestiuni de maximum interes, dar excluse transparentei, nu pot sa va ajut sa capatati confirmari, dar nici negari.
Trebuie asteptat ca unele subiecte sa se raceasca suficient pentru a putea fi atinse. Sa le lasam in sarcina istoriei ce se va scrie peste o suta de ani . Cand spun “o suta de ani”, am in vedere limita maxima a protectiei pe care legile arhivelor o stabilesc, in multe tari, pentru anumite categorii de documente. Aurel Rogojan
“Agenti ai unor servicii straine lucrau chiar in sediul CC al PCR” Generalul de brigada (r) Aurel Rogojan, fostul sef al Cancelariei departamentului Securitatii Statului, isi aminteste care erau “tintele” spionajului strain asupra Romaniei in 1989 si care erau serviciile secrete cele mai active pe spatiul romanesc. Ofiterul invoca ordinele lui Gorbaciov catre KGB de control total in ceea ce privea soarta Romaniei. Cu voie de la Moscova, dar si de la Washington, dupa cum afirma Aurel Rogojan, varf de lance al miscarilor antiromanesti a fost Ungaria.
27/08/2009 Obiectivele urmarite de serviciile de informatii straine, in perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea si controlul din interior a structurilor politico-administrative centrale, a celor militare de aparare, securitate si informatii; subminarea economica si politica; razboiul politico-diplomatic; operatiunile psihologice si de propaganda activa pentru determinarea revoltei populatiei; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influentarea moralului populatiei; crearea unei opozitii reprezentative si controlul acesteia; studiul si evaluarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice si de stat (centrale si locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului si celorlalte culte traditionale, a nationalismului minoritatilor; readucerea in actualitate a revizionismului; atentatele la valorile de identitate nationala; punerea in pozitie activa a agentilor aflati “in conservare”; studiul si “incadrarea” in masuri de control si determinare a personalitatilor avute in vedere ca solutii la alternanta puterii.
Din controlul deplasarilor si comunicarilor diplomatilor straini, acreditati la Bucuresti sau in capitale ale unor state vecine, dar aflati in zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil ca serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, inclusiv structuri din categoria asa-numitelor prelungiri executive clandestine ale spionajului aveau in desfasurare si operatiuni de alta natura decat culegerea secreta de informatii.
Erau active toate statele care aveau interese politico-economice si de alta natura in legatura cu Romania si ale caror servicii de spionaj erau traditional bine reprezentate aici. Din motivele istorice stiute, Ungaria si-a asumat partea mai ascutita a varfului de lance… Dar Ungaria a fost sustinuta de marile puteri. Aflandu-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief traditional al catorva servicii, acestea s-au implicat si ele consistent. Gorbaciov, neintelegand schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socialiste si a sferei de influenta a Moscovei, a dat KGB-ului directive in sensul determinarii si preluarii evolutiilor din Romania sub control total. Toate “cartitele” KGB-ului dezactivate anterior ori aflate in conservare s-au afirmat in miezul evenimentelor, cooperand foarte bine cu agenti ai inamicilor URSS din NATO. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosinta acest lucru…
Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Indeletnicirea fiind veche de cand lumea, registrul actiunilor era cel clasic. Noutatea a constat in utilizarea avantajelor oferite de mijloacele de transmitere instantanee a informatiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere.
A retinut atentia faptul ca din telegramele primite de la reprezentantele noastre diplomatice rezulta ca au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziaristi, despre care se stia ca erau cu totul altceva. Toti acestia au dorit sa vina sa se documenteze numai in orase din Transilvania si Banat: Sibiu, Brasov, Cluj, Arad, Timisoara. Nici unul nu s-a dus in Moldova ori in sudul tarii. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditari. Era greu sa nu se acorde acreditarile solicitate in acest scop, chiar daca se stia ca solicitantii vor urmari, in principal, alte scopuri. Dupa Congres, unii nu au mai plecat…
A retinut, de asemenea, atentia accentuarea caracterului fatis, lipsit de orice rezerva ori subtilitate a provocarilor la care s-au dedat si membri ai unor ambasade straine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i invedera ignorarea unor preveri esentiale ale Codului Diplomatic (Conventia cu privire la relatiile diplomatice incheiata la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a incercat sa protesteze. Calm, ministrul de Externe roman l-a intrebat: “Domnule ambasador, daca ambasadorul roman la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar intampla?”. Raspuns: “Risca sa primeasca un impuls in posterior si sa se rostogoleasca pe scarile Departamentului de Stat” (n.n. – in traducerea aproximativa a limbajului diplomatic).
Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenti/ curieri recrutori pentru amorsarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocarilor si diversiunilor majore. S-au documentat actiuni de creare a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidenta unui serviciu strain, nu cel la care ne-ar duce gandul, inchiriase prin agenti de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garsoniere in zone-cheie, de regula in cladiri cu mai multe intrari si cu acces intre scari pe terasele ultimului etaj… Initial, scopul dadea doar de banuit. A posteriori, a rezultat ca din acele incinte s-au tinut sub observatie sedii ale unor institutii, s-au simulat atacuri teroriste ori s-a deschis foc real si letal.
Un alt serviciu de spionaj a cerut si primit din partea agentilor de sprijin autohtoni schitele a vreo 300 de ascunzatori naturale pretabile pentru realizarea legaturilor clandestine (casute postale impersonale). Aproape imposibil de supravegheat si controlat concomitent. Agenti ai unor servicii straine isi aveau locurile de munca chiar in sediul Comitetului Central al PCR ori in cladirile anexa. Ceausescu ii stia si manifesta o toleranta justificata prin aparentele “bunelor relatii” oficiale si prin faptul ca erau, mai mult sau mai putin, supravegheati. Aurel Rogojan
Intreaga tara, ocupata de “turisti speciali” 28/08/2009 167 vizite Congresul al XIV-lea al PCR a marcat si o intensificare a actiunilor ostile Romaniei. De la varful Departamentului Securitatii Statului (DSS), generalui de brigada (r) Aurel Rogojan, atunci locotenent-colonel si omul din umbra generalului Iulian Vlad, a putut observa cum nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv.
Aurel Rogojan dezvaluie ca seful DSS, generalul Iulian Vlad, a avut in noiembrie 1989 o intalnire de 40 de minute cu dictatorul Nicolae Ceausescu in care i-a prezentat radiografia reala a Romaniei si faptul ca reasezarile de la nivel international nu au cum sa ocoleasca Romania.
seful Securitatii a mai avut o raportare speciala pentru Nicolae Ceausescu in ajunul intalnirii de la Malta dintre Bush si Gorbaciov. Aurel Rogojan descrie si care a fost rolul multitudinii de “turisti” care pur si simplu au invadat Romania in acel sfarsit de an, cu predilectie dinspre URSS, Ungaria si Iugoslavia. Razvan Belciuganu
Departamentul Securitatii Statului nu a fost implicat in nici un fel in organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindca pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu sectiile pe domenii si, in mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului. Totusi, la modul figurat, a facut ceva si DSS. in conferintele unor organizatii locale ale Partidului Comunist Roman din unsprezece judete si municipiul Bucuresti au fost exprimate peste 30 de impotriviri la realegerea lui Nicolae Ceausescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.
Responsabilii politici judeteni respectivi, in acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin sa nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu. Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului isi asuma decizia spargerii blocadei informationale, determinandu-l pe Emil Bobu si, prin el, pe Elena Ceausescu sa-i prezinte secretarului general si Presedinte al Republicii situatia reala.
In preajma Congresului, presa oficiala a partidelor comuniste si muncitoresti din statele membre ale Tratatului de la Varsovia, dar si cea de la Belgrad, in mod aparte, critica fara menajamente politica dusa de Nicolae Ceausescu.
Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din Romania, care sunt receptionate si induc orientari net potrivnice liniei politice oficiale a Bucurestiului. La Oradea si in celelalte resedinte ale judetelor invecinate cu Ungaria si Iugoslavia se organizeaza, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta si Belgradul o realizau vizand obiective politice in Romania. Aproape ca nu mai exista tara din Europa a carei presa sa nu atace sistematic regimul politic de la Bucuresti.
Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, in frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindca Departamentul Securitatii Statului, in pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiterilor de informatii cu un inalt grad de instruire (absolventi de facultati in cele mai diverse specialitati, absolventi ai unor cursuri de limbi, culturi si civilizatii straine, un procent insemnat de specializari postuniversitare). De altfel, nivelul pregatirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii si nuantelor abordarii misiunilor.
Intr-un asemenea context, informarea presedintelui Romaniei asupra tendintelor politice internationale si a influentelor acestora in plan intern devenise o intreprindere tot mai laborioasa si stresanta, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta stirile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalansei acestora, care impunea doua si chiar mai multe editii pe zi ale informarii operative. in unele zile, seful DSS rezerva pana la patru ore (in doua reprize, la inceputul si incheierea zilei) pregatirii informatiilor si verificarii lor suplimentare. in noiembrie 1989, nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceausescu, in cateva randuri, sa-l primeasca, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securitatii interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru incalzire, mai ales a spitalelor si scolilor, paraginirea satelor, esecul sistematizarilor rurale, criza energetica perpetua, receptionarea in masa a posturilor de televiziune din tarile vecine, vehementa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizatiilor civice de front din tarile vecine, convergenta revendicarilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile si atitudinile Moscovei fata de Romania, convingerea mediilor politico-diplomatice ca ordinea internationala este in pragul unei reasezari fundamentale, care nu va ocoli Romania.
Pregatit, de fiecare data, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceausescu, spre agitatia si curiozitatea Elenei Ceausescu, la circa 4o de minute. Pe timpul audientei, primul ministru a fost, in mai multe randuri, interpelat de Nicolae Ceausescu, primind dispozitii dupa dispozitii si invederandu-i ca: “Voi veghea personal asupra rezolvarii intocmai a problemelor…”.
Mai mentionez ca a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a inaintat lui Ceausescu inaintea intalnirii propriu zise de la Malta, cand la nivelul consilierilor si ministrilor celor doi sefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esentiale fusesera convenite, in cel putin 2-3 etape…
Este interesanta o remarca a generalului Vlad, pe care a facut-o in calitate de martor in “Procesul celor 24-1-2” (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: “Asta a fost soarta noastra, pana la Malta am lucrat sa deslusim Yalta…” Asta ne-a ajutat, in schimb, foarte mult sa anticipam si sa nu fim chiar surprinsi de Malta. Intensificarea fluxului turistic inspre Romania a fost sesizata ceva mai devreme de unitatile teritoriale ale DSS din judetele Botosani si Suceava.
Controlul strainilor era, insa, in gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate in subordinea lui Tudor Postelnicu. Statistic, rezulta un “du-te-vino” permanent pe teritoriul Romaniei a unui minim de 30.000 si a unui maxim de 67.530 de persoane (in luna decembrie 1989 si numai din URSS). in decembrie 1988 intrasera in Romania 30.879 de persoane din URSS)
A avut loc o stranie intensificare a turismului fara… obiective turistice! Unitatile teritoriale ale DSS din judetele: Arad, Braila, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Timis s.a. au raportat afluxuri masive si suspecte de “coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria si Iugoslavia.
La jumatatea lunii decembrie, “turistii sovietici” afluiau masiv in Romania din toate celelalte tari limitrofe. Nota comuna si, in acelasi timp, ostentativa a coloanelor de turisti era ca toti se deplasau cu autoturime “Lada” nou-noute, parca atunci scoase din fabrica pentru rodaj…
Serviciul de contraspionaj de la Timisoara a sesizat ca in zilele premergatoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de cate 20-30 de autoturisme… cu rusi si unguri, ajungandu-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauza nu au solicitat cazare hoteliera, preferand sa se raspandeasca in orase si sa stea in masini. Acesti numerosi “turisti speciali” realizau un fel de “ocupatie” pe trasee si in orase dintre cele amintite anterior. si unde s-au constatat provocari diversioniste.
Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se inchideau granitele, ori erau retinuti si se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice si guvernante – amante, viticultori, gradinari, morari si comercianti ocupase si Stieber, spionul Kaiserului, Franta, pana la ocupatia militara efectiva din 1871.
In noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloana s-a deplasat cu scopul de a intra in Timisoara. A fost interceptata si determinata sa ocoleasca orasul, dar o parte din masini a scapat, reusind sa intre… Aurel Rogojan
Scenariul 1989 pare sa devina realitate in Moldova comunista. Nu conteaza neaparat forma prin care regimul va fi schimbat – violenta sau pasnica, “revolutie” sau lovitura de stat – ci rezultatul: acelasi ca si in Romania. Fara indoiala ca regimul comunist trebuie sa dispara. Si, sa fim seriosi, Voronin e la degetul cel mic de la piciorul stang al lui Ceausescu. Nu el ar fi problema. Ci intelegerea.
In 1989, In ciuda istoriei oficiale perpetuata de gastile care au pus mana pe putere, conduse atunci de Militaru, pe plan militar, Iliescu, pe plan politic si Brucan, pe cel “civil”, lovitura de stat a implicat mult mai multe forte decat se speculeaza: CIA in coniventa cu GRU, KGB si serviciile subordonate din Ungaria si Iugoslavia. O patura interpusa a mijlocit intre aceste servicii, care doar au executat ordinele. Declaratia de la Budapesta, de exemplu, din iunie 1989, prin care “societatea civila” maghiara si straina de Romania solicita “autonomia Transilvaniei” – declaratie de care nu s-au dezis nici pana astazi semnatarii ei, nume semi-importante – nu era aranjata de serviciile in cauza, chiar daca agenti ai lor se numara printre autori, ci de forma emergenta de organizare a “societatii deschise”a lui George Soros. Ce ne-au adus, dupa 1989, grupurile sociale reunite sub umbrela Frontului Salvarii Nationale vedem acum: deposedarea romanilor de Romania, fizic si institutional. La fel, azi, in bucata de Basarabie injumatatita de URSS cu actuala Republica Moldova si o parte din Ucraina. Apropo: nu numai romanii din Republica Moldova au nevoie sa-si recupereze propria cetatenie, ci si cei din Ucraina: de la Maramuresul furat la nordul Bucovinei, Tinutul Herta sau Basarabia istorica, Bugeacul si, de ce nu?, Insula Serpilor. Chiar daca autoritatile noastre, infestate de cartite, din ministerele de resort, nu se prea grabesc sa-si sporeasca efectivul pentru a imbunatati mecanismul recuperarii cetateniei romane – dupa cum a solicitat foarte clar presedintele Traian Basescu, in repetate randuri – este bine sa sublinem ca avem o datorie de sange in ajutorarea acestor romani, aflati in situatii mult mai disperate decat cei din Moldova, chiar asa comunista. Ucrainenii practica in mod cert o politica nu de deznationalizare fortata, ci mai rau: un adevarat genocid etno-cultural la adresa romanilor. Speriati de spectrul dezintegrarii la amenintarile Rusiei, Ucraina ataca in sarje adversarul mai slab: Romania. Agresivitatea serviciilor de informatii ucrainene s-a intetit in ultima perioada: dincolo de propaganda neagra a presei haholilor, agentii lor au tocmit tot soiul de noi gainari ultrasi sa defaimeze Romania prin toate mijloacele, inclusiv asmutindu-i asupra Moldovei, “sub steag strain”, pentru a se arunca vina tot pe noi. Scenariul 7 aprilie pare sa se reincalzeasca, de data aceasta cu un sprijin mai elaborat din partea societatilor cu usile “larg inchise”. Manevrele celor care se pregAtesc sa schimbe echipa de ocupanti ex-sovietici ai Moldovei romanesti, Basarabia romana, cu o alta, tot de ocupatie, sunt stimulate de esecurile pe banda ale comunistilor, care nici pana azi nu au reusit sa-si instaleze noul conducator de paie. Comunistii, satelizati de gunoaie ale spatiului post-sovietic, pretinsi “emisari UE” sau “analisti americani”, dau din groapa in groapa. Manutele au inceput sa le tremure, mai ales cand scriu pe la gazeta de perete a PCRM. Unul dintre cei mai buni agenti ai Romaniei, infiltrat in randurile comunistilor, nu ezita sa transmita, asa cum poate, cu limbaj dublu, ca practicant al “informatiei deschise”, semnele de slabiciune ale regimului. Fiecare raget sau flatulenta a lui Voronin se resimte in virgulele plasate, aparent aiurea, intre subiect, “Puterea”, si predicat, pe care va las pe dvs sa-l ghiciti. E clar ca s-a trecut de la “faza Budapesta” la “vine-vine Timisoara”. Cu tradatori, “Iude”, sau fara, un vot in plus sau unul in minus, Moldova se va schimba, in curand, iremediabil. Pacat ca, la fel ca in Romania, nu a mai ramas nici o forta romaneasca pentru a salva basarabenii de o noua ocupatie. Adio (dar raman cu tine), Basarabie!
PS: “Agentul” este ex-agent, dar, involuntar, a redevenit… agent 🙂 de circulatie a stirilor, ca fiecare dintre noi, scriitorii la gazeta…
“(…) Conlucrarea a devenit şi mai strânsă după ce unele dintre serviciile occidentale au preluat manipularea „disidenţilor“ creaţi de K.G.B., pentru a-i face probleme lui Nicolae Ceauşescu. K.G.B.-ul a mizat pe obiceiul liderului român de a face concesii opozanţilor regimului de la Bucureşti, dispunând eliberarea paşapoartelor pentru a pleca din ţară, încercând, astfel, să estompeze realitatea critică în care se afla şi să nege ideea ori posibilitatea existenţei opoziţiei politice interne, pe care o expedia Occidentului. S-a creat, astfel, o filieră de scoatere din România şi implantare în Occident a unor agenţi veritabili ai K.G.B.-ului, dar cu credibilitatea de rezistenţi anticomunişti, persecutaţi de regimul dictatorial de la Bucureşti.
Serviciile externe ale securităţii Iugoslaviei au constituit un important avanpost al destabilizării politice a statelor socialiste vecine, în mod cu totul special a României.
În istoria relaţiilor dintre securităţile române şi iugoslave, nu toate paginile reflectă caracterul excepţional, în sens pozitiv, al raporturilor dintre liderii de partid şi de stat ai celor două ţări socialiste, „vecine şi prietene“.
Apogeul noii atitudini a Iugoslaviei faţă de România avea să fie atins în anul 1988, cu prilejul tradiţionalei întâlniri anuale a liderilor de partid şi de stat ai celor două ţări. În decembrie 1988, cu ocazia întâlnirii lui Nicolae Ceauşescu cu liderii iugoslavi Loncear şi Dizdarević, aceştia au ridicat problema Banatului românesc aflat în componenţa teritorială a ţării noastre. Anterior acestei întâlniri, Nicolae Ceauşescu a fost informat, atât pe canalele operative secrete ale Departamentului Securităţii Statului, dar şi pe canalele diplomatice ale Ministerului de Externe1, că în unele cancelarii occidentale, dar şi în cercuri politico-financiare influente asupra politicii internaţionale, se află „pe ordinea de zi“ dezmembrarea României. Iniţial, Nicolae Ceauşescu a procedat ca alţi predecesori ai săi la conducerea României interbelice, adică nu a dat crezare informaţiilor.
Peste circa şapte luni, în iulie 1989, când a avut loc la Bucureşti ultima întâlnire la nivel de şefi de state a Tratatului de la Varşovia, relaţiile României cu Ungaria deveniseră atât de tensionate, încât a fost nevoie de intervenţia personală a lui Mihail Gorbaciov pentru a se realiza întâlnire bilaterală între Nicolae Ceauşescu şi conducerea ungară (Nyeres Rezsö, Nemeth Miklos şi Gyüla Horn). Cu acest prilej, lui Nicolae Ceauşescu i s-a invederat de către cei trei lideri ungari că „Transilvania nu aparţine României“, iar chestiunea fundamentală a relaţiilor ungaro-române este cea a maghiarilor din România, sens în care Budapesta va proceda la internaţionalizarea problemei la O.N.U.
Succesiunea temporală a celor două revendicări cu caracter revizionist atestă atât coordonarea demersurilor politice oficiale, cât şi interesul Iugoslaviei şi al Ungariei de a-şi concerta acţiunile împotriva României, serviciile lor secrete înţelegându-se foarte bine în toate chestiunile care priveau pretenţiile teritoriale asupra ţării noastre.
Premergător şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, serviciile secrete ale R. S. F. Iugolavia, propaganda, presa de partid, Agenţia „Taniug“ şi alte resurse operaţionale speciale, au constituit un puternic dispozitiv de acţiune deschisă sau conspirativă, după caz, care a sprijinit activităţile destabilizatoare concertate care aveau ca scop înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la conducerea Partidului Comunist Român şi, implicit, a României, drept premisă a înfăptuirii înţelegerilor convenite între Mihail Gorbaciov şi George H. Bush şi planificate cu decenii în urmă2.
A devenit de notorietate locală în Timişoara faptul că Vladimir Mirković, secretar III al Ambasadei R. S. F. Iugoslavia la Bucureşti, diplomat recrutat de rezidenţa K.G.B. din Ambasada U.R.S.S., l-a dirijat pe Mirko Atanacković, consul general la Oficiul Consular iugoslav din Timişoara3, personaj care, din 1988, s‑a implicat în activităţi informative secrete, de influenţă şi incitare în rândul membrilor comunităţilor sârbo‑croate din România, iar în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a avut un rol activ important. (…)” Extras din
TRAIAN VALENTIN PONCEA
AUREL I. ROGOJAN ISTORIE GEOPOLITICĂ ŞI SPIONAJ ÎN BALCANII DE VEST
*
ORIGINILE, EVOLUŢIA ŞI ACTIVITATEA STRUCTURILOR SECRETE DE INFORMAŢII ÎN SPAŢIUL ETNICO-GEOGRAFIC AL SLAVILOR MERIDIONALI
*
IUGOSLAVIA VERSUS ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DIN UMBRĂ
“Guvernul Mondial” a incercat racolarea dictatorului in anii ’70, sustine fostul ofiter de informatii Stelian Octavian Andronic. Veteranul serviciilor de informatii externe, aflat la post la Amsterdam in anii ’70, este ofiterul care l-a informat pe Nicolae Ceausescu, in 1973, la vizita sa oficiala din Olanda, asupra existentei unei societati secrete, asa-numitul “Grup Bilderberg”, al carui fondator era chiar printul Bernard, sotul reginei Iuliana. Grupul se infiintase in secret, in 1954, la hotelul Bilderberg din localitatea Oosterbeek, de langa orasul Arnhem. Sinteza realizata de ofiter, in exemplar unic, cuprindea si declaratia printului privind intentia Grupului de a infiinta un “Guvern Mondial” pana in anul 2000. Andronic, dezvaluie, in exclusivitate pentru ZIUA, o informatie noua: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971! La intalnirea cu aghiotantul lui Ceausescu, un general al DSS, acesta i-a inmanat informarea in plic dandu-i ordin sa arda nota si toate materialel legate de aceste aspecte. La deschiderea plicului, ofiterul a constatat ca nota speciala transmisa presedintelui roman, invitatul de onoare al familiei regale olandeze, era plina de sublinieri sub cuvintele “Bilderberg” si “Bernard”. Ceausescu s-a reintalnit cu cuplul regal olandez la Bucuresti, in 1975. In cartea sa de memorii, “36 de ani in serviciile secrete ale Romaniei – din respect pentru adevar”, recent publicata de Compania, Octavian Stelian Andronic afirma ca, reintalnindu-se la Bucuresti cu generalul care l-a insotit in misiune pe Ceausescu la Amsterdam, acesta i-a sugerat sa pastreze tacerea asupra notei “Bilderberg”. A fost insa anul 1973 prima oara cand Ceausescu s-a intalnit cu un reprezentat de varf al Grupului?, s-a intrebat atunci ofiterul DIE. Eliminat de Trilaterala Stelian Octavian Andronic, care de atunci a supravegheat activitatea societatilor secrete internationale, este in masura sa ne ofere, in exclusivitate, o informatie noua: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971. “In 1971, inainte de constituirea Trilateralei, in 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a incercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial”, ne spune fostul spion. “Reactia lui Ceausescu a fost categoric impotriva. Daca ar fi fost de acord soarta lui si a Romaniei, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: in ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au intalnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima intanire cu Ceausescu, i-a spus: ‘ne vedem in decembrie… daca ne mai vedem!’“ Ideologul la Obama Octavian Andronic ne mai atrage atentia ca unul dintre ideologii Trilateralei, Zbigniew Brzezinski, este acum consilier al presedintelui Barack Obama. Brzezinski, care il curta si pe Ceausescu, si-a publicat si la Bucuresti, in 1973, la Editura Politica, condusa pe atunci de Walter Roman, o lucrare-manifest a Trilateralei si Clubului de la Roma: “Era Tehnotronica”. Aparuta la noi sub titlul “Revolutia Tehnotronica” in carte se “prevesteste” era controlului electronic al populatiei. “Este asa-numita noua ordine mondiala”, ne spune ofiterul. “Si Ceausescu o tragea cu ‘noua ordine economica mondiala’, dar ce se intampla azi este cu mult mai mult: s-a revenit la malthusianism”, afirma ofiterul. Din informatiile lui Stelian Octavian Andronic, din Bilderberg nu face parte nici un roman, spre deosebire de Clubul de la Roma, un fel de anticamera a Trilateralei si Grupului, din care fac parte doar trei romani: academicianul Mircea Malita, ca membru de onoare, Mugur Isarescu, ca membru plin, si dr. Ildiko Tulbure, de la Universitatea Tehnica Clausthal, ca membru asociat. Grupul ARCOR La Bucuresti fiinteaza o Asociatie Romana pentru Clubul de la Roma (ARCOR), cu 80 de membri, la care intre vice-presedinti sunt Mircea Malita si Sergiu Celac, iar secretar general un anume Calin Georgescu. Printre membrii asociatiei se gasesc personalitati si fosti presedinti si prim-ministri ai Romaniei – cum ar fi Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Petre Roman – dar si, ultimul pe lista, cu voia lor, magnatul Dan Voiculescu. ARCOR este partenera a mai multor initiative institutionale care se ocupa de “dezvoltarea durabila” a Romaniei, inclusiv cu sprijin guvernamental. Printre acestea se regaseste si Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) din al carui Consiliu Director fac parte atat Malita, Celac sau Georgescu cat si Ecaterina Andronescu, Daniel Daianu sau Dan Puric. Mircea Malita, fost demnitar comunist de rang inalt remarcat pentru operatiunea de cosmetizare a imaginii regimului in lume, un apropiat al lui Ion Iliescu, s-a raliat si initiativei acestuia din urma pentru un “Club de la Bucuresti”. Victor RONCEA ZIUA:Ceausescu a refuzat Grupul Bilderberg
In curand, aici, o noua filmare din interviul cu Stelian Octavian Andronic, in care se abordeaza inclusiv problematica reducerii populatiei globului si rolul new-age.
Traian Basescu cu “Nasul”, de pe Calea Victoriei in Piata Universitatii, la Teatrul National Cunoscutul realizator al emisiunii “Nasul” de la B1 TV, Radu Moraru, lanseaza asta seara, intr-o editie speciala transmisa in direct de la Teatrul National, volumul “Traian Basescu pe Calea Victoriei”. Bineinteles, in prezenta presedintelui Romaniei, partenerul de dialog al Nasului in mai multe momente importante ale carierei sale politice: de la alegerile pentru Primaria Capitalei pana la Referendumul de suspendare si alegerile de anul acesta, 10 emisiuni de rasunet transcrise si publicate acum de Radu Moraru. Banii obtinuti din vanzarea cartii, publicata la Editura Sophia – Press, vor fi donati de Fundatia “Nasul si Prietenii” in beneficiul unor copii saraci sub forma de burse acordate pana la absolvirea liceului. Volumul poarta drept motto un citat din Basescu: “Daca as fi fost comandant pe Titanic, nu se scufunda!”.
Departamentul de Comunicare Publică al Administratiei Prezidentiale crede ca in 1989 a fost o…”Revolutie”
Mesajul preşedintelui României, Traian Băsescu, adresat românilor la 19 ani de la căderea regimului comunist (22 decembrie 2008)
Dragi români,
Aniversăm astăzi 19 ani de când regimul totalitar comunist a fost înlăturat prin voinţa românilor care au învins frica şi au reuşit să răstoarne un sistem care se credea veşnic. Datoria noastră este să-i cinstim pe cei care au plătit cu sângele lor pentru libertatea de care ne bucurăm noi acum. Sacrificiul eroilor din decembrie 1989 nu trebuie uitat niciodată. În aceste momente trebuie să ne amintim de ce s-au revoltat românii acum 19 ani: lipsa oricărei libertăţi, represiunea, umilinţa vieţii zilnice. Revoluţia din decembrie 1989 le-a redat românilor demnitatea şi libertatea de a fi ei înşişi. Pe ruinele regimului comunist nu a fost uşor să apară un regim democratic, cu o societate civilă puternică, un Stat de drept şi o economie liberă. Speranţele născute de Revoluţia anticomunistă din 1989 nu au fost împlinite imediat. Au trecut 17 ani până când visul integrării României printre ţările Uniunii Europene s-a realizat. Acum putem spune că am depăşit o perioadă care a fost dificilă pentru majoritatea românilor. O perioadă de tranziţie în care dificultăţile cauzate de moştenirea sistemului totalitar s-au combinat cu dificultăţile specifice unui proces profund de transformare politică şi socială. Aderarea acum doi ani la Uniunea Europeană a fost semnul intrării într-o nouă etapă de dezvoltare şi de modernizare. La 19 ani de la Revoluţia română din decembrie 1989 putem spune că în această perioadă traiectoria ţării noastre a fost una corectă, dar mai sunt multe progrese de făcut, mai rămân multe promisiuni de împlinit, mai sunt multe nedreptăţi cărora trebuie să li se pună capăt. Dragi români, În fiecare an trebuie să ne întoarcem către momentele din 1989 pentru a ne aminti cât de mare poate fi preţul libertăţii şi cât de important este să ştim să apreciem această libertate. În decembrie 1989 ne-am recâştigat dreptul de a fi noi înşine, drept pe care nu trebuie să-l mai pierdem niciodată. Traian Băsescu, Preşedintele României Departamentul de Comunicare Publică Foto coperta: Sorin Lupsa
Cea de a doua parte a discutiei in direct cu domnul colonel Filip Teodorescu, fost loctiitor al sefului Direcţiei contraspionaj din Departamentul Securitatii Statului, cu Ion Cristoiu, despre evenimentele de la Timisoara si lovitura de stat din decembrie 1989, are loc astazi, la ora 18.30. O Editie Speciala! Spicuiri: Filip Teodorescu: “Sa fie foarte clar: Securitatea se ocupa de Laszlo Tokes pentru ca era un agent al serviciilor secrete maghiare. Dovedit! Era urmarit de Unitatea “anti-KGB”, 110, destinata spionajului din “tarile fratesti”. Un tradator!” Colonelul DSS confirma practic toate dezvaluirile noastre din preajma alegerilor euro-parlamentare, cand agentul anti-Romania Laszlo Tokes a fost “albit” de asa-zisa Coalitie pentru un Parlament Curat a tuturor manjitilor din societatea civila centralizata in cap cu SAR-ul Alinei Mungiu si GDS-ul kominternistilor. Vezi: Colaboratori ai Securitatii, AVO si KGB “albiti” de “Coalitia pentru un Parlament Curat-Murdar”… Vezi Emisiunea Zig Zag la https://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2008&month=11&show=zig_zag Click pe9.11.2008
Dupa ultimile iesiri la rampa ale unor fosti ofiteri cu rang inalt ai DSS si ulterior ai SIE sau SRI, iata ca si colonelul Filip Teodorescu, fost loctiitor al sefului Directiei a III-a, Contraspionaj, apare, din nou, in lumina reflectoarelor tv, ultragiat de un editorial de-al lui Ion Cristoiu din Jurnalul National: Victoria Securităţii asupra Armatei! Marturisesc, nici mie nu mi-a placut nici titlul, nici concluzia maestrului, care, parca, mai mult a vrut sa incite, si, cred, sa-si si faca in acelasi timp vreo datorie fata de Victor Stanculescu. In ziua respectiva chiar m-am gandit sa public drept replica o completare la afirmatiile domnului Cristoiu, pe intelesul tuturor. Am stat de vorba vreo trei-patru ore cu fosti responsabili din structurile de securitate, ante si post-decembriste, pentru ca, in final, sa renunt. Nu ajunsesem la formula magica. Adevarul nu era de gasit in ziua aceea. Dupa cum se dovedeste si in emisiunea Zig Zag cu Ion Cristoiu, transmisa ieri seara la Antena 3, in direct cu Filip Teodorescu. Parce e un facut, dar cand ajung in fata unei camere toti fostii securisti – si nu o scriu in sens peiorativ, eu securisti ii fac si pe cei de azi – uita ce ne-au declarat in spatele ei. La intrebarea “Cine-a tras in noi, 16-22 – Cine-a tras in noi, dupa 22?” Armata arunca, evident, vina pe Securitate iar Securitatea pe Armata. Parca nimic nu s-a schimbat in cei 19 ani trecuti. Teodorescu afirma: “Cei care-i au pe constiinta pe aceste victime sunt… cine sunt! Nu noi!”. “Intre cele doua institutii fundamentale ale Statului – Armata si Securitatea – nu a existat nici un conflict, nici un razboi”, isi incepe colonelul discursul. “Noi nu aveam cu ce pusti sa tragem” . Adevarat. “In decembrie 1989, Armata si-a facut datoria”, continua fostul contraspion. “A fost o mare eroare – si probabil ca asta vrea sa spuna si generalul Stanculescu in casetele pe care zice ca le-a inregistrat – si e pacat ca nu a avut curajul sa spuna adevarul atunci, la timpul potrivit”. La fel zic si eu. (N.b.: citatele nu sunt 100% exacte; sunt reproduse din memorie). “Diversiunea ordinara cu securisti-teroristi a pornit-o armata”, sustine apoi Teodorescu la presiunile lui Cristoiu. “Generalul Iulian Vlad nu s-a lasat antrenat in aceasta diversiune”. Adevarat. Pentru ca apoi sa dea si amanunte: “De exemplu, Kemenici de la Targoviste – cel unde a ajuns, neintamplator, cuplul Ceausescu, nota mea – a trimis o grupa de militari sa-i apere familia, acasa, de “teroristi”, dupa care a trimis inca o grupa, de militari imbracati in civil, sa faca acelasi lucru. Ce credeti ca s-a intamplat? Cine cerceteaza aceste lucruri?”, intreaba in gol colonelul. “Toti teroristii au fost ai Armatei”, concluzioneaza Teodorescu. Intrebarea mea: tot astia ai Armatei au scris gresit, pe mai multe ziduri din Bucuresti, dupa cum fusesera instruiti verbal, “Jos CIA– USESCU!”? Si zecile de masini Lada cu turisti sovietici unde s-au evaporat? Singurul capat de informatie scos in emisiunea de o ora a fost legat de capul operatiunilor: KGB-istul Silviu Brucan. “Daca Brucan ii conducea pe toti – iar asta avea instructiuni clare – si l-a capacitat si pe un descreierat ca Militaru (GRU – nota mea) – care vroia sa-i impuste pe toti USLA-sii si ofiterii de informatii (ii adunase in careu), a iesit ce a iesit…”
La 14 octombrie 1991, in declaratia facuta la procesul de la Timisoara, Teodorescu avea opinii mai clare: “Nu afectez in nici un fel prestigiul contraspionajului roman recunoscand, asa cum am facut-o si in depozitia din 7 martie 1990, ca eu si ofiterii de contraspionaj de la Timisoara nu am reusit atunci sa evidentiem acest amestec strain (…) Este meritul presei in general, al unor gazetari iscoditori in special, ca au gasit dovezi indubitabile ale amestecului strain in evenimentele din decembrie 1989”. Am retinut si un schimb de replici interesant: FT: “In Armata, Victor Stanculescu era cel mai informat… de dincolo.” IC: “Si, de ce nu-l salveaza… ailalti?” FT: “Nu-l salveaza nimeni!” IC: “A, este abandonat, asa…” Vizionati integral emisiunea la https://www.antena3.ro/videocal.php?em=zigzag click pe data din 2 noiembrie, a doua jumatate a inregistrarii.
Un studiu CIA certifica: disidentii au fost recrutati de KGB Tot cotroboind prin biblioteca CIA legata de spatiul Europei Rasaritene am dat peste o analiza pertinenta a expertului CIA (considerat de Securitate, pe cand era mai tanar, agent de teren al CIA, conform Dosarului lui Corneliu Coposu de la CNSAS), istoricul Larry Lee Watts. L-am cunoscut pe Larry Watts la inceputul anilor ’90, parca prin 1993, cand si eu revenisem in tara, temporar, din SUA. Pe vremea aceea Larry fusese trimis sa infiinteze PER-ul (a carui misiune a fost deturnata ulterior intr-o directie daunatoare unei conlucrari firesti). I se oferise resedinta pe care Ceausescu i-o punea la dispozitie lui Arafat cand venea la Bucuresti si era fascinat de acest fapt. Avea cea mai bine dotata biblioteca cu un continut autentic romaneasc pe care am vazut-o vreodata la un strain. Cu o bibliografie pe problematicile romanesti impresionanata, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Romaniei reale si un fin analist atat al istoriei inter si post-belice cat si a celei recente, Larry Watts, din pacate, nu mai este atat de prezent in tara sa adoptiva. Analiza de mai jos trateaza reformele din serviciile secrete foste comuniste ale Europei Centrale si de Sud Est. Am selectat doar aspectele care privesc direct Romania, cu o importanta ridicata inclusiv la momentul actual. Aflati de exemplu din studiul de mai jos cum influenta KGB asupra intelectualilor si disidentilor din Romania a afectat ulterior climatul de incredere a vestului, misiunile occidentale de securitate si dezvoltarea normala a tarii. Situatia este valabila si astazi, cand agenti rusi conspirati in haine de oaie americana dau tarcoale asiduu Cotrocenilor. In notele de subsol veti afla si de un anume “agent Volodea”, foarte activ pentru rusi, in medii intelectuale, precum si faptul ca Magureanu, fost ofiter de Securitate pe deplin conspirat, ca si alti disidenti, se afla in relatii stranse cu KGB, prietenii dezvaluite de serviciile occidentale Bucurestiului doar in 2003 (!).
Info Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Larry L. Watts Intelligence reform is a critical element of democratization, but it is frequently relegated to the back burner in the early days of post-authoritarian regime transitions. This is due, in part, to a reflexive aversion to what was commonly the most brutal legacy of the former regimes. Transition populations tend to favor the destruction of intelligence apparatuses, not their reform. In the post-communist transitions in central and eastern Europe, competing priorities also distracted attention from intelligence reform as political, economic, and other security institutions simultaneously underwent changes. Western biases shaping the packaging of reform assistance added to the relative neglect of intelligence. The West’s early focus on market economy formation instead of the establishment of rule of law, as well as its pronounced unwillingness to assist what were still considered the “instruments of repression,” kept intelligence near the bottom of the reformist agenda during the first few years of transition. The mechanics of intelligence liaison relationships between the West and the former communist states perpetuated this “hands off” attitude. Liaison officers sent into the region were chiefly responsible for obtaining information of use to their countries. They were not sent to advocate or undertake the reform of local intelligence structures and practices. If information was flowing in a satisfactory manner, the unintended consequence was a distinctly anti-reform ethos driven by the logic: “If it ain’t broke, don’t fix it.” Given recurrent intelligence and “political policing” problems in the transition states, it was inevitable that reform in those domains would eventually become a western priority, particularly after NATO opened its doors to new members in 1993. Unbridled political competition within the post-communist states, where the rules of the game were still in contention and abuses of executive power common, heightened concerns regarding the impact of partly reformed or unreformed intelligence services on an enlarged western alliance. Unfortunately, the West’s attempts to evaluate the intelligence reform process in the various states of the region were handicapped by the differences among the new democracies, which limited comparative analysis;1 by the inappropriateness of western models developed under different political, social, and economic circumstances; and by the failure of western analysts to recognize that the post-Cold War revolution in intelligence affairs conflicts in many respects with the classic model of intelligence reform. This article examines these challenges. (…) Context of Reform in Eastern Europe The few institutionalized cooperative intelligence arrangements that existed prior to the end of the Cold War could be divided into two categories: those that grew out of historically and culturally conditioned voluntary alliances, and those that resulted from direct subordination of a service to a foreign state. The first category was largely confined to the Anglophone states– the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, and New Zealand. The second category included the Bulgarian, Czechoslovak, East German, Hungarian, Polish, and Romanian intelligence services, which had been directly subordinated to the Soviet NKVD/KGB since the late 1940s.14 Early post-Cold War attempts to establish broader cooperation illustrate the continuing “bleed over” of Cold War mentalities and rules of the game into the new environment. For example, in May 1993, the United States and Romania co-sponsored the first joint meeting of Black Sea intelligence services in Romania. Although by many measures the meeting was considered a success, the CIA representative delegated to chair the meeting accused his Romanian co-sponsor of breaking into his briefcase during the proceedings, thereby scuttling the initiative and setting the US-Romanian intelligence relationship back several years.15The CIA representative, Aldrich Ames, was later exposed as a Soviet/Russian double agent. Other intelligence cooperation initiatives launched since 1989 include the Dutch-sponsored Middle European Conference in 1994 and two Romanian-sponsored conference series, one bringing together the Balkan services and the other NATO and candidate-member services in 2002.16 A number of conditions sharply differentiated the post-1989 intelligence reform efforts of central and eastern Europe from earlier reform in the West. Among the most important were: an appreciably less benign security environment; the fragility of new political regimes and their institutions, along with the democratic values and norms that underpin them; the profound lack of intelligence expertise and competing priorities for reform attention and resources; foreign control of local intelligence services; the availability of outside assistance; and the widespread perception of legacy institutions as “the enemy” to be vanquished and of legacy personnel as criminals from whom an accounting was demanded. Each of these conditions affected intelligence reform. (…) National Control and Loyalty Analysts have continued to air concerns about “Russian penetration and vested interests” in Bulgarian intelligence because of Sofia’s traditionally close relationship to Moscow.26 This problem persisted right up until the second wave of NATO enlargement–the replacement of intelligence reformers and the reappearance of Soviet/Russian-trained intelligence officers in positions of leadership and influence threatened to block the NATO membership bids of both Slovakia and Bulgaria in 2003.27 In addition to NATO integration, Soviet and Russian influence over intelligence bodies had important ramifications for internal democratization in eastern Europe. The states that negotiated their revolutions–Hungary, Poland, and, initially, Czechoslovakia–“grandfathered in” substantial numbers of personnel from the former regimes as part of the negotiation process, which caused considerable apprehension in NATO both before and after their accession.28Thus, establishing sovereign national control over the domestic security apparatus and the loyalty of its personnel became major objectives of post-communist reform efforts. Romania’s situation was somewhat the reverse of its regional confreres, with residual Russian influence stronger among intellectual and dissident groups than within the security services, a circumstance that affected post-communist intelligence missions, personnel, and institutional culture.29 Romania had made significant strides toward getting out from under Moscow’s thumb in the 1960s. According to a former NATO intelligence service director responsible for monitoring the activity of Soviet bloc services during the Cold War, this break ended the participation of Romanian intelligence officers in joint operations with the KGB and GRU.30 Bucharest even went so far as to create departments that specialized in anti-KGB counterespionage, underscoring the difficult relationship with Moscow.31 Since Romania’s communist leadership had usurped the national banner when the country became autonomous, the goals and activities of anti-government activists in succeeding years inadvertently made them “natural allies” of Moscow, which targeted many for recruitment.32Judging from the size of its embassy cultural section, Soviet efforts to influence dissident intellectuals increased during the last years of Ceausescu’s reign.33 In one supremely self-serving operation mounted in the immediate aftermath of Romania’s 1989 revolution, a demonstration was whipped up and maintained for several days in front of the previously secret office of the Securitate’s anti-KGB unit calling for the unit’s dissolution as a “repressive organ.” Unable to dissuade the demonstrators and fearing bloodshed, the new leadership disbanded the unit. Romania did not recreate a counterintelligence unit for combating the operations of hostile foreign services until 1994. (Si a desfiintat-o din nou in 2008! – Nota mea) The Role of Western Assistance NATO, which lacks a standing intelligence capability beyond support for combat operations, was not a natural institutional model for intelligence reform. Nonetheless, the alliance played an indirect role by establishing criteria for membership that were subsequently fulfilled to a greater or lesser degree by the entire group of former Warsaw Pact transition states (with the exception of Russia). The availability of outside assistance, particularly from an international alliance that the new leaders and populations of central and eastern Europe wanted to join, proved extremely valuable for reforming intelligence bodies. The imperative for intelligence services to cooperate rather than compete with each other against the variety and multiplicity of post-Cold War threats also proved a major boon to intelligence reform in central and eastern Europe. Cooperation has required the creation of mechanisms for judging the effectiveness and control of services in the emerging democracies and has provided experience to officers of those services regarding the organization and procedures of more effective and better-controlled western services. It has even created an informal set of common standards. The demands of procedural interoperability in the new security environment have already contributed to the success of these services in adapting to the new paradigm. Testing Loyalty For the first decade after the collapse of communism, citizens’ memory of former secret police organs continued to dog the reputation and image of most of the post-communist intelligence services. (…) The argument for maintaining continuity of personnel is perhaps strongest for foreign-intelligence operations. The principal comparative advantage of the technologically-challenged and resource-poor services of the post-communist space is their human intelligence (HUMINT) capacity, particularly in areas of the world where terrorism and trafficking flourish.Since HUMINT is based above all on personal relationships, the replacement of all personnel necessarily destroys that capability over the short and medium terms. Therefore, in central and eastern Europe, parties interested in destroying the effectiveness of the intelligence services joined in the chorus with those advocating the complete removal of legacy personnel for the more noble reason of a democratic fresh start. The exhortations of NATO and other Western institutions were often misrepresented as calling for the replacement of all experienced personnel when their concerns were confined to individuals previously involved in human rights abuses or operations against NATO, or those with questionable allegiance, since they would be handling NATO classified information.39 All of the emerging democracies have reduced the number of personnel in domestic security intelligence, primarily because their all-purpose security apparatuses were divided up to varying degrees into separate institutions with more specific tasks. Some also initiated a vetting–or lustration–process to purge the new services of personnel compromised either by their actual involvement in abusive actions or by their affiliation with sub-structures within the security apparatus most associated with repressive political policing. Romania was the first of the communist transition states to initiate a formal vetting of intelligence personnel–the culling began immediately after the security apparatus was subordinated to the defense ministry at the end of December 1989.40 The process, completed at the beginning of February 1990, found 4,944 out of 15,312 personnel acceptable for re-employment in the new intelligence service. A further cut of 800 personnel that same month resulted in the re-employment of 4,144 (28 percent) of the ex-Securitate personnel in the new security intelligence service (SRI).41 (…) Only Romania’s SRI had significant new blood, but, even there, ex-Securitate members made up 60 percent of the personnel. Moreover, the SRI’s first director not only was a former Securitate officer but also had willfully concealed his background to get the post. (…) Romania decreased the weight of ex-Securitate personnel in its SRI from 60 percent in 1990 to 36 percent in 1994, and then to less than 20 percent in 1999. By 2003, it retained only 15 percent of its former security apparatus personnel. (…)(Astazi SRI afirma ca mai are in sistem circa 120 de fosti ofiteri ai DSS – nota mea) Problems with Vetting (…)While all Securitate officers were ousted from Romania’s military intelligence service immediately after the revolution, vetting of its foreign-intelligence personnel was so poor during 1990-92 that an officer identified as having been doubled by the Soviet Union (and France) in the 1960s was appointed as the first head of the new institution in January 1990 (Mihai Caraman – SIE – nota mea).51 Consistent intelligence failures during this officer’s tenure prompted his replacement in 1992, and the number of former Securitate officers was subsequently reduced to 18 percent of the foreign-intelligence service by 2003. The lack of complete records on which to base vetting decisions and the malleable nature of evaluation criteria also undermined the credibility of the process. Many files were destroyed, lost, or stolen during the transition, making the process haphazard at best.52 In addition, security personnel subject to vetting were generally savvier than those carrying it out and were often able to manipulate the process. The legitimacy of those carrying out the vetting was also problematic. None of the members of the civic groups involved in vetting and lustration first submitted themselves to verification. (CNSAS – Dinescu, Plesu, Patapievici – nota mea) In some cases, the vetting boards were dominated by “expert” former officers of the communist security apparatus. The first chief of Czechoslovakia’s post-communist intelligence service, for example, denounced the Civic Forum experts that carried out the process as “morally discredited” because two of the three persons on the citizens’ committees that made vetting decisions were ex-StB officers, while ex-StB personnel made up 17 of the 23 persons on the expert panel that advised them.53 The highly subjective and politicized nature of the vetting and lustration process, and media exploitation of the issue, reduced its impact on intelligence personnel rosters. Even where the targets of lustration were high-profile politicians, the process was not successful in implementing change. Hungarian Prime Ministers Gyula Horn and Peter Medgyessy did not pass vetting, for example, but neither was compelled to resign. At the same time, spurious charges were launched in the press against Polish President Lech Walesa and Prime Minister Aleksandr Kwasniewski, Romanian President Ion Iliescu, and a host of domestic- and foreign-intelligence chiefs in the region. (…) Conclusion Evaluating intelligence reform in the emerging democracies of central and eastern Europe is complicated by their simultaneous response to conflicting security paradigms, their varying reform contexts, and the often very different criteria used by the evaluators, ranging from the ridiculous–the presence or absence of scandal–to the sublime–the extent of actual democratic oversight and real operational effectiveness. (…) The dynamism inherent in countries adapting to two contradictory reform paradigms adds immensely to the challenges facing the intelligence analyst, challenges already complicated by the substantial differences among the services of central and eastern Europe that prevent straightforward comparisons. How does one evaluate the salience of personnel vetting for intelligence sharing when the group of services includes one that was independent before 1989 along with six that were directly subordinated to Moscow until 1989-91?How can analysis factor in the effect of western expertise and material assistance that some have received since 1990, but others only since the middle or end of the decade? How does one judge the political neutrality of services in different parliamentary, presidential, and semi-presidential systems? A new template must be developed to gauge intelligence reform in the post-communist countries. (…) Footnotes 1. Regarding Romania, for example, see V. G. Baleanu, The Enemy Within: The Romanian Intelligence Service in Transition (Camberley, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, January 1995); V. G. Baleanu, A Clear and Present Danger to Democracy: The New Romanian Security Services Are Still Watching (Camberely, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, 1996); and Dennis Deletant, “The Successors to the Securitate: Old Habits Die Hard,” in Kieran Williams and Dennis Deletant, eds., Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (New York, NY: Palgrave, 2001). 2 Elizabeth Rindskopf Parker, The American Experience: One Model for Intelligence Oversight in a Democracy (Cambridge, MA: Harvard University, Project on Justice in Times of Transition, 15 October 2001), p. 1. 3. Intelligence Services and Democracy, Working Paper Series No. 13 (Geneva, Switzerland: Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, April 2002), pp. 1-2. 4. Swedish citizens became aware of their service in 1973 as the result of public scandal. Until quite recently, the existence of the US National Security Agency was officially denied, despite general public knowledge of it. 5. The Act of 1949 also established the Department of Defense and a number of other fundamental structures and hierarchies in the national security sphere. Michael Warner, Central Intelligence: Origin and Evolution (Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 2001). 6. See, for example, Athan Theoharis, Spying on Americans: Political Surveillance from Hoover to the Huston Plan (Philadelphia, PA: Temple University Press, 1978). Reforms introduced as a result of abuses are described in John T. Eliff, The Reform of FBI Operations (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1979); and Loch K. Johnson, America’s Secret Power: The CIA in a Democratic Society (New York, NY: Oxford University Press, 1989). especially pp. 133-255. 7. See Johnson, America’s Secret Power, and Glenn Hastedt, ed., Controlling Intelligence (London, UK: Frank Cass, 1991). 8. In Sweden, for example, the Defense Intelligence Operations Committee was set up in July 1976 following the 1973 “IB-Affairen” scandal. Geoffrey Weller, “Political Scrutiny and Control of Scandinavia’s Security and Intelligence Services,” International Journal of Intelligence and Counterintelligence 32, no. 2 (Summer 2000), p. 181. 9. Alain Faupin, “Reform of the French Intelligence Services After the End of the Cold War,” paper presented at the workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva, Switzerland, 3-5 October 2002, Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, pp. 6-10; and Jean-Paul Brodeur and Nicolas Dupeyron, “Democracy and Secrecy: The French Intelligence Community,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law, and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe (Burlington, VT: Ashgate, 2003), pp. 19-23. 10. Paul Swallow, “International Police Cooperation and the Interface with the Security Services,” paper presented at the conference “Intelligence and Security Services in the 21st Century Security Environment,” 26-28 September 2002, Snagov, Romania, p. 5. 11. Ibid. As Swallow notes: “Given their role in defending the interests of their nation-states, often from espionage, there is no formal mechanism for them to cooperate internationally.” 12. Gregory F. Treverton, Reshaping National Intelligence for an Age of Information (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2001), p. 249. 13. Michael Herman, “Intelligence After 9/11: A British View of the Effects,” in Commentary (a publication of the Canadian Security Intelligence Service), no. 38 (Summer 2003), p. 7. 14 Romania weaned its services from Soviet control in the 1960s, while the other services remained under Soviet control until 1989-91. 15. Derrin Smith, “US Intelligence on Romania–Affected by Traitors Nicholson and Ames?” in AFIO Weekly Intelligence Notes #49-00, 8 December 2000, section IV. 16. The NATO-designated Dutch representative who played a critical role in setting up these meetings was subsequently tried for attempting to transfer potentially illicit funds into Romania, resulting in a press scandal in Romania and the Netherlands that sought to discredit many of the same people who were trying to build a closer US-Romanian intelligence relationship in 1993. 17 Many successor states (Serbia, Croatia, Bosnia-Herzogovina, Macedonia, Republic of Moldova, and Transnistria) became embroiled in civil conflict, were plagued by economic crisis, and faced the possibility of political collapse throughout the 1990s. Economic and political instability in Russia, Ukraine, and Belarus fueled insecurity in the already threat-rich environment. 18. For example, in an NBC broadcast of 24 December 1989, US Secretary of State James Baker expressed American support for Soviet intervention in Romania during the then-occurring revolution that overthrew Nicolae Ceausescu.Strobe Talbott and Michael Beschloss,At the Highest Levels: The Inside Story of the Cold War (Boston, MA: Little, Brown, 1993), p. 170 of 1994 paperback version. For Austrian and German support of the Yugoslav breakup, see Susan L. Woodward, Balkan Tragedy: Chaos and Dissolution After the Cold War (Washington, DC: Brookings, 1995), pp. 105, 146-190. 19. Council of the National Salvation Front, Decree No. 33 Regarding the Suspension of the Department of State Security, 30 December 1989; and Provisional Council of National Unity, Decree No. 181 Regarding the Establishment of the Romanian Intelligence Service, 26 March 1990. 20. Lawrence Lustgarten, “National Security and Political Policing: Some Thoughts on Values, Ends and Law,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe, p. 331. 21. Ibid., pp. 332-33. Referring to the security intelligence domain in transition states, Lustgarten argues that a “fragile democracy may reasonably take measures that would be grossly excessive in a more secure political order,” with the provision that: “As democratic institutions and allegiances become more deeply-rooted, the tolerance of risk should steadily increase.” 22. Intelligence Services and Democracy, p. 16. 23. Nikolai Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria: The Experience of the Last Decade,” paper prepared for workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of the Intelligence Services,” Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, p. 10. 24. Kieran Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 64. 25. Kieran Williams, “Slovakia since 1993,” in Williams and Deletant, p. 145. 26. Bozhilov, p. 11. 27. “Security Concerns in Bulgaria” and “Slovakia: NBU Chief Sacked,” in Jane’s Defense Intelligence Weekly, 8 October 2003. 28. Jane Perlez, “Touchy Issue of Bigger NATO: Spy Agencies,” New York Times, 4 January 1998; and “Spionage bei Freunden,” Der Spiegel, 6 April 1998. 29 US 98th Congress, Senate, Committee of the Judiciary, “Communist Bloc Intelligence Activities in the United States,” testimony of former Czechoslovak StB officer, Josef Frolik, 18 November 1975. 30. Interview with Tjeerd Sbbeswijk Visser, former director of Dutch Intelligence and president of the Europe 2000 Association, by Radu Tudor, “Traditia anti-KGB a Romaniei poate fi un avantaj in cursa pentru integrare [Romania’s Anti-KGB Tradition Can Be an Advantage on its Integration Path],” Ziua, 8 June 2002. Set up in 1989-90, Europe 2000 assists reform of law enforcement and intelligence bodies in the former communist space. A number of journalists and commentators in the Romanian press reject any difference between Romania and the rest of the Warsaw Pact in intelligence cooperation with the KGB. See, for example, Dan Pavel, “Imunitatea politica a Securitatii [The Political Immunity of the Securitate],” Ziua, 4 November 2002. 31. The Romanian services supplied advanced Soviet technology to the United States beginning in the late 1970s. Benjamin Weiser, “One that Got Away: Romanians Were Ready to Sell Soviet Tank,” The Washington Post, 6 May 1990. 32.The loyalty of Romania’s first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his “dissident” status when teaching at the communist party’s social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu’s Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu’s activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s. 33.One Russian agent, known as “Volodya,” was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions. 34. Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria,” p. 11. 35. Web site for Czech security intelligence service: https://www.bis.cz/eng/a_index.html (accessed on 30 May 2003). 36 They were able to accomplish their goal by radically downsizing their service– from around 7,000 personnel to 1,000– primarily by transferring units to other security institutions, including the interior ministry, and restricting the new security intelligence service to purely local concerns. 37. Dan Eggen, “Turnover Hinders Reorganization of FBI,” The Washington Post, 4 August 2002. 38. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 69. 39.See, for example, Dan Tapalaga, “Romania, Indemnata Sa Scape de Securisti [Romania, Required to Rid Itself of Securitate officers]” Evenimentul Zilei, 27 October 2003. 40. Council of the National Salvation Front, Decree no. 4 on Transferring the Department of State Security and other bodies from under the Ministry of Interior to the Ministry of National Defense, 26 December 1989. 41. Gen. Victor Stanculescu presented the personnel figures for the fifth and sixth directorates (VIP protection and military counterintelligence) shortly after his appointment as Defense Minister in February 1990. SRI Director Magureanu gave a fuller accounting in his first report to parliament in November 1990, although he apparently undercounted personnel by about 1,000. See, for example, Deletant, “The Successors to the Securitate,” in Williams and Deletant, pp. 215-17. The SRI has since reconstructed a more accurate roster and made it public. 42.Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 60. 43 Andrzej Rzeplinski, “Security Services in Poland and their Oversight,” in Brodeur et al., p. 112. 44 Istvan Szikinger, “National Security in Hungary,” in Brodeur, et al., p. 92. 45. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur et al., p. 112; Williams, “Czechoslovakia 1990-92” in Williams and Deletant, pp. 62-3; and Oldrich Czerny, “Czechoslovak (Czech) Intelligence After the Cold War,” paper presented at workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, pp. 4-5. 46 Rzeplinski, “Security Services,” in Brodeur, et al., p. 112. 47. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 57-59, 73-76. See also Helga A. Welsh, “Dealing with the Communist Past: Central and East European Experience after 1990,” Europe-Asia Studies 48, 3 (1996), pp. 413-28; and John Torpey, “Coming to Terms with the Communist Past: East Germany in Comparative Perspective,” German Politics 2, 3 (December 1993), pp. 415-35. 48. Tomas Horejsi, “Minister Tvrdik to Replace Army Intelligence Chief,” Lidove Noviny, 8 April 2003, https://www.fas.org/irp/world/czech/armyint.html (accessed on 4 November 2003). 49 Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” pp. 64-65, “The Czech Republic since 1993,” p. 111, in Williams and Deletant. 50. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur, et al., pp. 112, 115. 51. Former Securitate officer Mihai Caraman was named to head foreign-intelligence in January 1990 on the proposal of Prime Minister Petre Roman, despite the fact that he had been identified as a Soviet agent in 1979 and then publicly exposed by a Securitate defector in his book whose contents were broadcast into Romania before 1989. See archives of the Romanian Intelligence Service, collection D, file 11200, vol. 37, pp. 2-5, and vol. 35, pp. 309-316, as cited in Mihai Pelin, Culisele Spionajului Romanesc: D. I. E. 1955-1980(Bucharest: Editura Evenimentul Romanesc, 1997), pp. 272-76, 306-07. Also, Ion Pacepa, Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Washington, DC: Regnery Gateway, 1987). 52. According to press reports, SRI Director Virgil Magureanu sold some files of extreme-right leader Corneliu Vadim Tudor for five paintings in the early 1990s. Razvan Savaliuc, “Tribunul recunoaste ca l-a mituit pe Magureanu [The `Tribune’ Admits that He Bribed Magureanu],” Ziua, 7 November 2003. Magureanu illegally published part of his own file in 1992. It then “disappeared” from the archives, as did the microfilm roll on which it had been copied. 53. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 60-61.
September 11th, 2009 
VR 
“De ce, D-le Presedinte, acţionaţi pentru a elimina din limba română cuvintele celeritate, justiţie, dreptate, adevăr, cuvinte care nu mai au nimic de-a face cu realitatea abjectă în care este târâtă cu premeditare societatea românească? Nu ne confundati cu niste impostori si infractori ca Maries si Voinea!”
Posted in Uncategorized 
Tags: 
