Dezmembrarea României ar satisface numeroase interese în Ungaria, Germania, Ucraina şi Rusia, dar şi în Uniunea Europeană, motiv pentru care scenariile prezentate în serialul nostru urmează a fi grupate după acest criteriu al intereselor geopolitice.
“Istoricul Ion Constantin demonstreazǎ faptul cǎ problema Basarabiei a fost una dintre cele mai importante în discuţiile româno-sovietice din anii Rǎzboiului Rece.”
“In mss. 2263, f. 44r, [Eminescu] vorbeşte de două societăţi „a tuturor românilor, veniţi în ţarã”: Carpaţii şi Balcanii. Prima, ştim că s-a înfiinţat la 24 ianuarie (zi nu întâmplător aleasă) 1882. Dar Eminescu voia una şi mai cuprinzătoare, de tip francmasonic, cu numele lui Matei Basarab, ultimul nume de domnitor pronunţat de el înainte de moarte, cu care s-a şi identificat:
„O organizare între Români asemenea societăţii francmasonilor şi Iezuiţilor – ca a bisericii catolice. Pretutindenea oameni omenoşi, care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşteptăciunea lui, decorat la nevoie; trezite mii de speranţe în el, în caz de enormă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” .” Ţinta, explică profesorul Theodor Codreanu în lucrarea “Eminescu – drama sacrificarii”: unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” şi „Emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc”.
“Eminescu a fost un membru marcant al Societăţii Carpaţii, a cărei ţintă a fost unirea Transilvaniei cu România. De aceea, va fi şi brutal desfiinţată în ziua de 28 iunie 1883, când a fost sechestrat şi poetul în “cămeşoiul de forţă” şi dus la sanatoriul lui Şuţu.”
“La rândul lor, agenții serviciilor de informații austro-ungare, care au urmărit cu rigoare ideile lui Eminescu şi erau la curent cu „visele” sale, numeau statul preconizat de el „Dacisches Kaiserreich”. Numele lui Eminescu devenise cunoscut în cercurile politice austro-ungare, iar avertismentele au început să-i sperie pe politicienii români.”
În urmă cu exact 135 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter semi-secret.
Dezbateri aprinse, care s-au întins pe mai multe ore, la lansarea lucrării istoricului Cristian Troncotă, “DUPLICITARII“, care a avut loc pe 17 decembrie a.c., la Libraria Mihai Eminescu. Membri şi cadre active şi în rezervă ale CNSAS, IRR, SRI şi DSS au dialogat miercuri seara cu cărţile pe masă despre controversa “securişti-terorişti”, rolul Armatei si al serviciilor speciale sovietice în evenimentele din decembrie 1989. Dezbaterea a continuat azi, la sala ARCUB, unde ASOCIATIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVA SI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMÂN DE INFORMATII a organizat conferinţa „SERVICIILE DE INFORMATII SI EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989”. Până la prezentarea acesteia, public aici o parte din discuţiile de la lansarea din subsolul Librăriei Mihai Eminescu, care au beneficiat, din sală, şi de contribuţiile notabile ale istoricilor Ioan Scurtu şi Aurel David.
ÎN ISTORIA RELAŢIILOR POLITICO-MILITARE ROMÂNO-UNGARE
dr. Aurel V. David
Postfata la “Spionajul si extremismul ungar in Romania”, autori Aurel I. Rogojan si Traian Valentin Poncea, 580 pagini, Editura Proema, 2010, lansare sambata, 20 noiembrie, orele 16,30 la Targul de carte “Gaudeamus”
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un cronicar ungur, nobilul Gheorghe Rettegi, afirma că românii i-au acuzat pe unguri că le-au aruncat ,,în grumaz” jugul iobăgiei şi s-au adresat prefectului Hunedoarei, Ladislau Balogh astfel: ,,Nu putem să ne mirăm îndeajuns, care e cauza că voi ungurii ne oprimaţi atâta pe noi şi aţi pus pe noi jugul iobăgiei, pe când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât voi ungurii şi ceea ce este mai important, suntem mai vechi în ţara aceasta, pentru că suntem urmaşii vechilor Daci”. Foarte indignat de cele auzite, cronicarul ungur a exclamat: „Aceasta-i minciună, naţiunea română e o colonie romană, altfel au fost Dacii şi gândesc că n-au fost un neam ticălos, fără Dumnezeu ca această românime”. Peste câţiva ani, într-un memoriu adresat de către nobilimea ungară trimisului special al împăratului Iosif, contele Iankovitsch, pentru a justifica represiunea sângeroasă a revoltei ţăranilor români din anul 1784, sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan, se afirma răspicat: „Părinţii noştri venind din Sciţia, au cucerit cu arme victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii românilor care s-au revoltat azi asupra noastră, dânşii au domnit liniştiţi peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră disciplină, însă lăsându- le neatins modul lor de viaţă”.
Aceste realităţi exprimă, pe fond, raporturile statornicite de-a lungul veacurilor între două neamuri, unul băştinaş, aşezat pe vatră de milenii, dar aflat mereu sub presiunea şi agresiunea unor imperii vecine, altul venit din adâncurile stepelor asiatice în căutare de patrie, care, după aproape 900 de ani de când s-au întâlnit nu găseau cale de comunicare decât utilizând violenţa extremă. De o parte se aflau românii (valahii), care încă „se mirau” de ce ungurii îi asupreau şi le-au aruncat în grumaz „jugul iobăgiei”, cu toate că ei erau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, adică erau urmaşii vechilor daci, iar de cealaltă parte, ungurii, ai căror reprezentanţi de vază, nobilii, recunoşteau că strămoşii lor au ocupat Transilvania de la strămoşii românilor, pe care i-au ţinut într-o disciplină aspră.
*
a. O mentalitate agresivă conservată şi reactivată de himera hungarismului
După înăbuşirea în sânge a răscoalelor ţărăneşti din anul 1907, Nicolae Iorga a devenit un critic vehement la adresa regimului politic, pe care l-a acuzat public de barbarie. Hotărârea de a continua critica vehementă, urmată de dezvăluiri incendiare, precum şi de a-şi exprima sentimentele în faţa unui public avizat, îndeosebi a tineretului capabil să reacţioneze violent, l-a transformat în „problemă” pentru poliţia politică a statului român. Drept consecinţă, Biroul de Informaţiuni din Serviciul de Siguranţă al Prefecturii Poliţiei Capitalei a primit misiunea de a observa atent şi de aproape comportamentul şi ideile împărtăşite participanţilor, îndeosebi studenţilor, care-l preţuiau extrem de mult.
Activitatea de supraveghere a profesorului Nicolae Iorga s-a desfăşurat cu metodă şi rigoare începând din 24 noiembrie 1907, cînd la sediul „Ligii Culturale pentru Unitatea tuturor Românilor” acesta a inaugurat o serie de 10 conferinţe, care urmau să aibă loc în fiecare sâmbătă seara, începând cu orele 21.oo. Agenţii de Siguranţă, trimişi acolo pentru a sesiza, în primul rând, probleme de ordine publică, au consemnat ideile patriotice rostite de către Nicolae Iorga, dar şi afirmaţiile care ofensau puterea politică, întocmind rapoarte (referate) către şefii ierarhici în câteva ore de la terminarea fiecărei conferinţe.[1]
*
● La începutul verii anului 1908, Nicolae Iorga a făcut publică intenţia de a organiza, în primul rând pentru studenţi, la Vălenii de Munte, pe timp de o lună, „cursuri de vacanţă”, cu participarea mai multor profesori şi învăţători.
Anunţul oficial, publicat în ziarul „Neamul românesc” din 11 iunie 1908, a fost întărit de ziarul prahovean „Biruinţa”, care susţinea că iniţiativa respectivă s-a născut din „dorinţa de a răspândi cât mai multă lumină şi învăţătură bună”. Însă, Nicolae Iorga a completat veştile respective, cu elocinţa care-l caracteriza, afirmând că: „Am deschis aceste cursuri de vară cu scopul dublu: de a trezi sufletul românesc de pretutindeni şi de a schimba, prin acest suflet, chiar formele de stat în care trăia poporul nostru”. Afirmaţia nu a fost trecută de către şefii Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei Generale la capitolul „luare la cunoaştinţă”, întrucât intenţia de a contribui la schimbarea „formelor de stat” era o problemă de siguranţa statului.
Date relevante despre evenimentul respectiv au fost furnizate operativ de către Agentul nr. 25, din Brigada a 2-a, Divizia I. În 15 iunie 1908, acesta şi-a informat şefii ierarhici că, începând cu 1 iulie 1908, profesorul Nicolae Iorga urma să deschidă, la Vălenii de Munte, „cursuri libere de vară” cu durata de două luni. Pentru cursurile respective s-au înscris studenţi din Bucureşti şi din Ploieşti, învăţători din judeţele învecinate, particulari şi elevi de liceu din Ploieşti, iar până în acel moment numărul celor înscrişi întrecea numărul de 50 (fixat de profesorul Nicolae Iorga Iorga ca număr minim). La cursurile respective, Nicolae Iorga urma să predea Istoria românilor şi Istoria Literaturii Româneşti, profesorul Murgoci – Geografia României, profesorul N. Dobrescu – Istoria bisericii române, profesorul Şt. Bogdan – Economia naţională, profesorul V.Bogrea – Istoria literaturii moderne, profesorul Lepădatu – Episoade din Istoria naţională, iar H. Stahl – 10 lecţiuni de stenografie.[2] Astfel, şefii Direcţiunii Poliţiei şi Siguranţei General au hotărât ca la fiecare conferinţă să fie prezent, în misiune de supraveghere operativă, un agent care să informeze asupra oricăror probleme de siguranţă a statului.
1. Originea şi străvechimea poporului român şi a limbii române(more…)