O ediţie a emisiunii “Lumea în care trăim” realizată de Mihai Constantin la TVR i-a avut ca invitaţi pe jurnaliştii Dragoş Tăbăran, Radu Tudor şi Victor Roncea, care a prezentat şi extrase din filmul “Intoarcerea lui Alexandru Leşco din Transnistria”. De la Moscova, intră în direct şi Liviu Iurea. Nici până azi situaţia din Transnistria nu s-a schimbat. Sursa: tvr.ro
Se împlinesc în această noapte 10 ani de la trecerea la Domnul a “neînfricatului preot român” – cum bine scria The Guardian la plecarea sa – Părintele Gheorghe Calciu, un adevărat arhanghel pământean al războiului întru cuvânt, unul din marii mei îndrumători pe care mi i-a dat Dumnezeu în această viaţă. În 2003 ne-a făcut o scurtă vizită la redacţie, mai mult pentru a ne binecuvânta, dar am ţinut să-l şi înregistrăm. Am trăit multe clipe binecuvântate alături de Părintele Gheorghe în Statele Unite ale Americii. Sorin Drăgan, un alt “golan exilat” al Pieţei Universităţii, care a fost la dreapta Părintelui la Biserica Sfânta Cruce din Alexandria, Virginia, a scris mai multe decât voi scrie eu. Textul publicat de acesta pentru Ziaristi Online, cu ceva ani în urmă, a fost preluat azi şi de Mărturisitorii.ro. Pe patul de spital din Bucureşti, Părintele ne-a transmis un mesaj care se împlineşte azi. Îi mulţumim! Dumnezeu şi Arhanghelii să-l aibă în oastea lor din Ceruri. Este un mare luptător!
Parintele Calciu in vizita la ZIUA
Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa ne-a vizitat ieri la redactie pentru a ne aduce binecuvantarea sa odata cu urarea de a ne continua activitatate civica cu acelasi profesionalism. Aflat in Romania pentru a planifica urmatoare editie a Romfestului, care se va desfasura la Galati si Cahul, intre 2-6 octombrie, parintele Calciu ne-a marturisit ca din acest an se retrage de la conducerea executiva a prestigioasei manifestari a romanilor de pretutindeni, “lasand tinerii la datorie”. La Bucuresti, Sfintia Sa s-a intalnit cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist si a sustinut, pentru tineri, o conferinta intitulata “Ortodoxia si provocarile contemporane”. Noi i-am solicitat un scurt interviu.
Interviu cu parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Deasupra noastra domneste bucuria credintei
Indrumator spiritual si membru de marca al rezistentei anticomuniste, inchis in repetate randuri si eliberat doar la interventia personala a presedintelui Statelor Unite, Ronald Reagan, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, aflat, recent, in tara, ne-a acordat un scurt interviu. Parintele Calciu, foarte activ in sprijinul pastrarii identitatii comunitatilor romanesti din afara hotarelor actuale ale Romaniei este presedinte de onoare al Romfest. Anul acesta urmeaza sa organizeze manifestarea romanilor de pretutindeni la Galati si Cahul, ocazie cu care vrea sa lase conducerea manifestarii pe maine tinere, in tara. Un fel de intoarcere acasa. Am stat de vorba cu parintele, admirandu-i vioiciunea privirii, nestinsa nici de luptele pierdute nici de suferintele trecute; dimpotriva.
Reporter: Parinte, va rugam sa ne dati cateva amanunte despre organizarea Festivalului Romfest. Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Din punctul meu de vedere, Romfest-ul aceasta este ultima exprimare a activitatii noastre. Eu sunt batran, ma retrag. Vreau sa predam acest Romfest in mainile tinerilor din aceasta tara, pentru ca de la inceput, Romfestul a fost proiectat ca o actiune de sustinere a celor care sunt persecutati in Romania. Un act de lupta impotriva Guvernului comunist si, ulterior, ca o sarbatoare in tara romaneasca. Ceea ce noi nu prevedeam a fost ca lucrurile se vor petrece asa de repede.
Aceasta editie se va tine la Galati-Cahul, sau cel putin aceasta este viziunea noastra, nu stiu daca se va si realiza. Intai am vrut sa aiba loc la Iasi-Chisinau, dar erau semnale ca acolo, peste Prut, am fi fost impiedicati. Asa ca am ales Galatiul. La Galati, presedintele Euroregiunii, ne-a fagaduit ca ne va inlesni trecerea Prutului. Am avut multe promisiuni. Este macar un element, pe care in alta parte nu il aveam. Cu autoritatile din Galati ne-am inteles foarte bine.
Rep: Daca situatia din Romania a intrat pe un fagas de stabilizare, nu acelasi lucru se poate spune despre Basarabia. Ce poate face statul, ce pot face cetatenii? Parintele: Atata vreme cat Guvernul Basarabiei face opozitie cu vointa populara, nu raman decat relatiile diplomatice si relatiile personale cu cei care sunt angajati in lupta pentru liberalizarea Basarabiei. Trimiteti carti! Noi am trimis in Basarabia carti, televizoare, computere, o multime de lucruri. Ca o persoana particulara se pot face multe. Eu cred ca acest sector din Ministerul de Externe care se ocupa cu romanii de peste hotare are dreptul sa intervina mai bine pentru romanii de acolo.
Nu trebuie ca Basarabia sa fie un fel de codasa, mai ales ca ea a fost teritoriul nostru si o anumita prudenta nu trebuie sa anuleze complet relatia cu Basarabia. Imi inchipui ca Romania este absolut deschisa in cooperarea rutenilor, ucrainenilor, deci trebuie sa fie si ei deschisi. Perseverenta, dragostea fata de aproapele nostru, intentia sincera de a ajuta, acestea vor da rezultate.
Spiritul romanesc va castiga in Basarabia
Rep: Pe linie politica, credeti ca ne vom putea apropia in viitorul apropiat? Parintele: Sunt convins. Sunt convins ca incet-incet, spiritul romanesc va castiga acolo; am vazut ca Iurie Rosca e foarte bataios, e un om care poate influenta masele, poate aprinde spiritele, si pe de alta parte e Mitropolia Basarabiei, care apropie credinciosii intre ei. [dupa cum se vede I.R. a reusit sa-i pacaleasca pe multi… – n.m.]
Rep: Ce fac romanii din SUA? Cum ii mai ajuta ei pe cei din Basarabia? Parintele: Romanii din SUA ii mai ajuta, insa sa stiti ca s-a creat si acolo un fel de stare de apatie. Pot sa va spun ca in general ceea ce se intampla in tara se reflecta si la noi. Daca in tara este o batalie mai mare, se petrece si la noi. Daca aici in Romania lumea se lasa dusa de disperare sau de nepasare, si la noi se intampla la fel. Deci sa stiti ca noi suntem un fel de ecou. Dar adevarul este ca am niste sentimente ca, procentual, mai nationalisti suntem noi, cei plecati; mai patrioti decat cei de aici.
Politicienii actuali sunt niste profitori
Rep: Politicienilor actuali ce sfaturi le-ati da? Parintele: Politicieni? Pai nu stiu daca acestia sunt niste politicieni! Adica de fapt ei nu sunt politicieni – nu vorbesc in absolut – sunt niste profitori.
De exemplu, Guvernul! Guvernul trebuie sa creeze o clasa de mijloc. Creati, domnilor, o clasa de mijloc! O tara care nu are o clasa de mijloc este o tara nenorocita. Pentru ca exista o clasa suprapusa: cei din varf. Ei nu investesc pentru refacerea intreprinderilor; isi cumpara case, depun banii in strainatate, omoara capitalul. In America, clasa de mijloc este cea care ajuta tara. Plateste taxele, nu incalca legile in nici un fel, etc. Deci clasa de mijloc asigura stabilitatea tarii.
Ori aici nu exista clasa medie, iar clasa superiora este implicata economic in afaceri oneroase, incat omoara orice intreprindere. Aici capitalul se construieste prin minciuna, inselatorie, escrocherii si asa mai departe. Nu avem un om bogat care sa faca ceva frumos si bun pentru tara. Sunt inca ahtiati, setea lor de avere nu s-a stins, este inca nepotolita, si probabil ca generatia urmatoare, indiferent de cum a fost acumulata averea va intelege ca exista si o clasa care munceste, care trebuie sa fie intretinuta prin salarii normale si chiar sa sporeasca aceste intreprinderi mici si mijlocii.
Rep: Faceti o legatura intre cei de la putere si clasa aceasta de imbogatiti? Parintele: Absolut! Absolut! Vad ca toti acestia care sunt milionari au si forta politica. Chiar daca nu sunt facatori de lege, ei au o influenta politica extraordinara. Nu se tem de nimeni, nu le pasa de Justitie, nu le pasa de nimic. Si nimeni nu-i impiedica pentru ca nu exista o Opozitie reala.
Am foarte mare incredere in tineret
Rep: De ce nu exista Opozitie? De ce nu avem o Opozitie? Parintele: Asta va intreb eu! Sunteti aici. De ce nu avem Opozitie? Ce ati facut? Sunteti tineri, capabili, ziaristi, ce ati facut voi? Numai ca semnalati? Am vazut ca ziarele aici striga in pustiu. Ziarele scriu, si mizeria nu se curata.
Insa cred ca nici nu a existat o unificare a eforturilor tineresti. Eu am o foarte mare incredere in tineri. De altfel, stiti. Eu am o foarte mare incredere in tineret. De aceea am scris si “Cuvintele catre tineri”, pe vremea comunistilor.
Rep: Ati reusit sa va recuperati manuscrisele confiscate de Securitate? V-ati vazut dosarul? Vi l-au dat cei de la CNSAS?
Parintele: Manuscrisele nu mi s-au dat. Nici toata poezia din inchisoare, memorata si apoi scrisa cu Marcel, cu Iosif… Toate celelalte manuscrise confiscate in ’67 cand am fost arestat, nici unul nu mi-a fost restituit.
Mi-au zis ca manuscrisele nu mai exista
Rep: Pe ce motiv?
Parintele: Au zis ca nu sunt. Ca nu exista. Mi-a spus cineva ca undeva la Baneasa, unde au facut scoala aceea si au depozitate si dosare, sunt mormane intregi de manuscrise sau carti sau documente confiscate. Sunt aruncate acolo si daca te duci sa cauti printre ele inseamna sa pierzi 100 de ani. Cam asa mi s-a spus de la CNSAS.
Rep: Cred totusi ca sunt destul de bine triate.
Parintele: Eu stiu…
Ma rog pentru voi si tara
Rep: Si dosarul vi l-au dat?
Parintele: Dosarul nu l-am cerut. Nu vreau sa-mi amintesc nimic de acele momente. Vrea sa ma bucur ca sunt aici. Si sa ma rog pentru voi si tara.
Rep: V-ati intalnit cu Preafericitul Teoctist?
Parintele: Da, am stat mult de vorba, asa ca stiu situatia, si tulburarile, si realizarile si bucuriile pe care Biserica le are. Fiind o institutie divino-umana, partea umana are si ea nemultumirile si tulburarile ei. Deasupra tuturor acestora domneste insa bucuria, bucuria credintei in Mantuitor.
Rep: Parinte, va multumim. Parintele: Doamne ajuta!
“Nistrule, râu românesc” cântat de Florea & Dumitru Păsărică.
“Apa-i curge cu sânge/ Da’ nu-i sange de voinic ci sânge de bolsevic/ Sânge negru de duşman ce ne-a chinuit un an/ Şi ne-a lasat în nevoi şi-a curs sângele din noi/ Care-ascultă ce-ţi voi spune: în curând steaua apune/ Şi va răsări frumos, Crucea Domnului Hristos!”
Romanian WWII song from Wallachia, Muntenia, Teleorman, Olteni village version. Field recording from 1943.
Harta din lucrarea “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – de Larry Watts
(…) Marota cu “mai uşor cu Basarabia română că vă luăm Transilvania” este undeva pe primul rând al butoanelor aparatului de propagandă rus în privinţa relaţiilor Moscovei cu românii. Desigur, mai nou începe să fie valabilă şi reciproca, după cât se vede, respectiv “mai uşor cu Transilvania română că vă luăm Moldova”, respectiv “Moldova Mare”. De remarcat că MAE de la Bucureşti încă nu a protestat faţă de titulatura pe care şi-a arogat-o James Pettit – sfidător şi total nediplomatic – de “Ambasador al Moldovei” şi nu al Republicii Moldova, după cum prevăd cutumele internaţionale. Comunicatul de răspuns al Ambasadei SUA de la Bucureşti privind gafa nerecunoscută a ambasadorului Klemm din “ţinutul secuiesc” tratează românii la fel precum colegii lor de la Chişinău, explicându-ne că Domnia Sa este ambasador “în întreaga Românie”. Sperăm că Pettit nu ne va anunţa, şi el, într-o zi, că este ambasadorul SUA “în întreaga Moldovă”, pentru că atunci va trebui să se certe pe domnie cu şeful bisericii ruseşti de peste Prut, colonelul Vladimir Căntărean, care s-a autointutulat mitropolit al “Întregii Moldove”. Nu întâmplător, tot în această perioadă au apărut şi atacuri concertate la adresa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, venite atât din “Întreaga Moldovă” cât şi din Ucraina (Episcopul bisericii ruse Longhin), ţinta ascunsă fiind tot integritatea teritorială a României (după cum secţia locală a SRI ar trebui să ştie şi să prevină, conform dezideratelor serviciului). În fond, este vorba de acelaşi lucru la care atentează şi “moderaţii” maghiari cu care s-a afişat ambasadorul Klemm.
Dacă ştim că pentru Putin mersul pe direcţiile trasate de înaintaşii săi este o normalitate a fiinţei lui de KGB-ist, de ce calcă ambasadorii Statelor Unite pe urmele sovieticilor este foarte greu de spus. (…)
Practic, oricât de straniu ar părea, tocmai cel mai vocal ambasador împotriva corupţiei şi a ilegalităţilor din România a girat o astfel de încălcare a Legii, devenind chiar părtaş prin imprudenţă. N-a fost informat ambasadorul? Posibil! Dar de ce nu “şi-a făcut temele” înainte de a pleca, lipa-lipa, pe Axa Moscova – Budapesta?
Poate cel mai bine ar fi fost ca ambasadorul Klemm să apeleze la un studiu la zi privind tendinţele şi aspiraţiile maghiarilor din România, respectiv ale UDMR, realizat de foşti experţi ai Proiectului american pentru Relaţii Etnice (PER) şi dat publicităţii anul trecut de autorul aclamatului volum “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!”, istoricul american Larry Watts, sub titlul “Interethnic Dialogue in the New Romania” (I si II).
Din acest studiu, Excelenţa Sa ar fi putut afla că 89% dintre români se exprimă negativ faţă de proiectul autonomiei teritoriale maghiare, în timp ce doar 6% îl susţin, ceea ce reprezintă aproximativ procentul conlocuitorilor maghiari şi că 27% dintre repondenţi consideră că un conflict interetnic este oricând posibil iar mai mult de trei sferturi dintre aceştia cred că acest conflict va fi instigat de etnicii maghiari.
Conform acestui studiu, dezideratele ungurilor din România sunt: 1- Limba maghiară ca a doua limbă oficială; 2 – Autonomie teritorială şi fiscală; 3 – Acceptarea steagului secuiesc.
Iată, deci, că există şi americani coerenţi, care avertizează asupra pericolelor regionale şi nu care dau apă la moară extremismului maghiar, conştient sau “din imprudenţă”.
“O să urâm SUA, mai mult decât Rusia!”, exclama comentatorul Dan Tomozei într-un editorial, siderat de o poziţie anti-naţională similară venită dinspre cascadorul inconştient de pe pervazul cutiei Pandorei. Doamne fereşte!, zic eu.
“Nu-mi pasă de CIA ci de KGB-ul ei.” – această spusă autentică a lui Nichita Stănescu ilustrează perfect mizeria istorică antiromânească şi profund nediplomatică aruncată pe piaţă de ambasadorul SUA la Chişinău, Jim Pettit. Un ambasador numit de Obama după ce a făcut trei “ture” pe la Moscova – conform exprimării din biografia oficială pusă la dispoziţia publicului de Ambasada SUA în Republica Moldova.
Sigur că “Moldova nu este România” pentru că un plămân – vorba ştim noi cui – nu poate da trupului deja rupt acelaşi aer ca ambii plămâni – respectiv Basarabia şi Bucovina, ambele ciuntite! Este ca şi când ai spune “New York-ul nu este America”. Desigur, nu e America ci o parte a Americii. Am zis să încep cu o primă lecţie, de tip “geography for idiots”…
Cu adevărat, citind sau vizionând declaraţiile halucinante ale ambasadorului SUA – despre “poporul moldovenesc” şi neromânitatea Moldovei – nu mai ştii ce să crezi: ori omul suferă de un retard sever nedepistat de Departamentul de Stat american în lipsa unor teste de acest tip, ori bietul Pettit a fost schimbat la Moscova cu vreo clonă din laboratoarele de la Lubianka. Sau doar face pe prostul pentru un scop neclar, încă…
Venite pe fondul unei agitaţii “pravoslavnice” ruseşti desfăşurate în ultima perioadă asiduu, cu demenţe similare, împotriva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a IPS Teofan, afirmaţiile măreţului Pettit se înscriu automat într-o campanie ce ţinteşte chiar integritatea naţională a României (în paranteză fie spus DIICOT ar fi trebuit să se autosesizeze deja la atacul asupra MMB şi BOR, dacă, desigur, a primit informaţiile necesare de la forurile îndrituite).
Este adevărat, afirmând că “MOLDOVENII TREBUIE SĂ SE RECUNOASCĂ PE EI ÎNȘIȘI CA MOLDOVENI, CA O NAȚIONALITATE APARTE ŞI CU O ŢARĂ APARTE”, Pettit nu e departe de câteva recente (dar şi mai vechi) afirmaţii ale fostului preşedinte Băsescu, despre “oferirea” Transnistriei Rusiei, despre “ţara” Moldova locuită de “moldoveni” şi de “o minoritate românescă”… Şi, în acelaşi timp, aceste vorbe aruncate cu atâta lejeritate se înscriu drept o insultă fără precedent din partea aliatului strategic al României, America. Desigur, nu ştim, de fapt, ce Americă reprezinta micul Pettit sau ce calcule absconse face Administraţia de la Washington raportându-se la Moscova.
Ce ştim este că afirmaţiile respective dau apă la moară gratuit propagandei ruseşti din Basarabia – care va exploata la maximum această situaţie, cu referire directa la “trădătorii” americani – cât şi celei din România, care acţionează sub acoperirea de “unionistă”, şi care primeşte astfel un nou impuls propagandistic. Bila-manta-bila, Rusia iese bine din toate poziţiile.
Analizând la rece, cu detaşare, ne putem întreba ce-şi propune, de fapt, acest mesaj: 1) Să fie un mesaj “de pace” la zi către Rusia, transmis în direct, peste capetele unor “stupid people”, adică ale noastre, ale românilor? 2) Administraţia Obama se face portavoce electorală şi dă de înţeles la margini de imperii că Hillary Clinton nu va interveni peste Rusia sub nici o formă? Şi cum va răspunde Putin? Cu un umar contra lui Trump? 3) Sau să fie un mesaj incitator, aruncat pervers, generator de reacţii contrare, cu alte perspective? Nu, nu, nu… Asta din urmă e pentru o gândire prea complicată…
Cine cunoaşte istoria Rusiei ştie şi ce importanţă deosebită a acordat Moscova, întotdeauna, micuţei Basarabii. Aşadar, cunoscând atenţia specială a Kremlinului faţă de această zonă, ipoteza principală – cu folosirea “Moldovei” ca placă turnantă pentru mesaje – nu poate fi exclusă.
Revenind la portavoce, binecunoscutul şi finul analist basarabean Vlad Cubreacov observă cu acuitate o serie de derapaje ale ambasadorului James Pettit, atrăgând atenţia şi asupra faptului că însăşi panotarea ambasadei sfidează cutumele diplomatice, referindu-se la o “Moldova” – spaţiu geografic a cărei parte esențială, cu cele trei capitale istorice (Baia, Suceava și Iași), se află în cadrul României – şi nu la Republica Moldova. Nici măcar ambasada Rusiei la Chişinău nu îşi permite aşa ceva. Redau:
“Folosind termenii istorici și geografici de ”Moldova” și ”moldoveni” și afirmând univoc că ”Moldova nu este România”, fără precizarea obligatorie că ar fi vorba despre ”Republica Moldova” și ”cetățenii Republicii Moldova”, dumneavoastră admiteți teoretic o posibilă dezmembrare a României, prin extragerea Moldovei istorice de vest din ansamblul statului român. Moldova, în sensul deplin, istoric și geografic, al termenului, este cu mult mai mare decât noul stat post-sovietic Republica Moldova, iar confuzia pe care ați admis-o voit într-o declarație publică sugerează o posibilă suprapunere a Republicii Moldova cu întreaga Moldovă istorică și geografică. Spre deosebire de noul stat post-sovietic Republica Moldova, România este succesor istoric și juridic direct al Principatului Moldova. România este un stat membru NATO și un aliat strategic al SUA în regiune, iar termenul ”Moldova” și infranimul românesc ”moldoveni” fac parte inseparabilă din patrimoniul istoric și cultural al României și al poporului român astăzi bistatal. După cum și termenul ”român” face parte inseparabilă din patrimonial istoric și cultural al Republicii Moldova. Denumirea corectă și oficială a statului în care sunteți acreditat începe cu litera R, nu cu litera M. Așa spune Declarația noastră de independență, așa spune Constituția și legislația noastră, așa este înregistrat statul la ONU. Moldova și Republica Moldova nu sunt unul și același lucru, iar confundarea lor voită ori, poate, dintr-o vinovată neglijență, generează întemeiat percepții și temeri pe care, suntem convinși, Statele Unite ale Americii nu și le doresc.”
Materialul expertului Vlad Cubreacov trebuie citit în integralitatea sa fiind o adevărată lecţie de istorie şi diplomaţie, ce nu ar trebui ignorată de nici un specialist în afaceri inter-naţionale, şi cu atât mai mult de MAE de la Bucureşti (care, ca de obicei, cel puţin până acum, tace).
Înainte de a reda imaginile cu ofensa de neimaginat la adresa românilor de pe ambele maluri ale Prutului, amintesc Declaratia Senatului american din 28 iunie 1991:
“On June 28, 1991, the US Senate voted a resolution sponsored by Senators Jesse Helmes (R-NC) and Larry Pressler (R-SD), members of the US Senate Committee on Foreign Relations, which recommended the US Government to:
1. Support the right to self-determination of the people of Moldova and Northern Bukovina, occupied by the Soviets, and to draft a decision to this end;
2. Support the future efforts of the Government of Moldova to negotiate, if it desires so, a peaceful reunification of Moldova and northern Bukovina with Romania, as established in the Treaty of Paris (1920), respecting the existing norms of international low and principle 1 of the Helsinki Act”.
In the clauses of this Senate resolution it has been stated among other things that “(…) The armed forces of the Soviet Union invaded the Kingdom of Romania and occupied Eastern Moldova, Norther Bukovina and Hertsa Region. (…) The annexation was prepared beforehand in a Secret Agreement to a Non-Aggression Treaty signed by the Governments of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939. (…) Between 1940 and 1953 hundreds of thousand of Romanian from Moldova and Northern Bukovina were deported by the USSR to Central Asia and Siberia (…)”.
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Prea iubitului cler şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, Părintele luminilor, iar de la noi, Patriarhiceşti binecuvântări.
Cuvios lucru este şi plin de folos duhovnicesc pentru credincioşii Bisericii de a se arăta plini de evlavie, a cinsti şi a pomeni, prin slujbe şi prin cântări, pe cei ce s-au arătat bineplăcuţi lui Dumnezeu în viaţa lor pământească. Lauda care se dă celor ce trăiesc în chip virtuos se îndreaptă către însuşi Dumnezeu, de la care izvorăşte oamenilor toată virtutea, precum ne învaţă Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „iar lauda celor bune înflăcărează şi îndeamnă pe credincioşi”.
„Când se laudă dreptul se veselesc popoarele”, glăsuieşte proorocul David. Dar lauda binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare ne produce nu numai bucurie duhovnicească, ci şi îndemn puternic pentru grija mântuirii sufleteşti. Fiecare dintre dreptmăritorii creştini sunt datori să cinstească şi să laude, după cuviinţă, pe cei ce au vieţuit cu dreaptă credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu, pentru că lauda este plata virtuţii şi cel ce laudă virtutea laudă pe însuşi Dumnezeu.
Prin asemenea fapte virtuoase a strălucit dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare, care a cârmuit Ţara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoşa credinţei în Dumnezeu, cu cea a postului şi rugăciunii şi cu multe fapte ale dragostei creştine închinate Bisericii şi poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici şi mânăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruinţă a luptat cu preţul vieţii sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti fiind numit apărător al creştinătăţii, a miluit pe săraci şi a răsplătit pe luptătorii oşteni, a arătat îndurare şi pe cei greşiţi i-a îndreptat.
Smerenia noastră împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea jertfelnică pentru credinţă şi neam a dreptcredinciosului Voievod bineplăcut lui Dumnezeu, la faptele şi împlinirile lui şi purtând grijă de folosul obştesc al credincioşilor, iar pe de altă parte ţinând seama de cele arătate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care a cerut ca amintirea zilei trecerii la cele veşnice a Marelui Ştefan, să fie aşezată ca zi de pomenire a Sfântului,
Urmând obiceiul obştesc al Bisericii şi rânduielilor dumnezeieştilor părinţi dinaintea noastră, făcut-am cunoscut ca să dea binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare cinstirea cuvenită bărbaţilor sfinţi.
Pentru aceasta, urmând rânduiala canonică şi sinodală
şi chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt,
HOTĂRÂM:
Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor,
Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei
să fie pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii,
cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie,
fiind înscris în sinaxar, cărţile de cult şi calendarul Bisericii noastre cu numele
„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”.
Spre veşnică cinstire, dovadă şi încredinţare despre cele ce am hotărât,
s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de Canonizare
spre a fi adus la cunoştinţa credincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române
şi tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.
Dat în Bucureşti, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.
Lansată în 2013 de fondatoarea comunităţii “IA – La Blouse Roumaine“, cu binecuvântarea unui mare duhovnic al României, Ziua Universală a Iei se sărbătoreşte anul acesta în peste 100 de oraşe ale lumii, respectiv într-un număr impresionant de comune şi oraşe din ţară, inclusiv în Harghita şi Covasna dar şi în Bucovina, la Cernăuţi, şi în Basarabia, la Chişinău, unde româncuţele noastre se vor întruni la un ospăţ în faţa Catedralei (ce trebuie să revină în curând BOR). Washingtonul a proclamat deja oficial 24 iunie drept Ziua Universală a Iei (foto). La Bucureşti, Sânzienele încep un periplu pe urmele lui Mircea Eliade, pe 23 iunie seara, la orele 19.00, din Parcul Ioanid, urmând ca pe 24 iunie, mame şi copii îmbrăcaţi în ii să sărbătorească prin fotografie la petrecerea câmpenească de la Muzeul Satului, iar la 19.30 toţi iubitorii portului naţional sunt aşteptaţi în ţinuta românească strămoşească în faţa Ateneului Român pentru o fotografie de grup.
PS: Dacă nu puteţi ajunge la aceste evenimente, fondatoare fenomenului, Andreea Diana Tănăsescu, recomandă să vă pozaţi în ie oriunde aţi fi şi să postaţi imaginile pe Facebook, Instagram sau Twitter cu tag-ul #ZiuaIei2016#lablouseroumaine#RomanianBlouse#IAday2016 , indicând locaţia unde au fost realizate. Super!
Institutul “Fraţii Golescu” pentru românii de pretutindeni organizează împreună cu partenerii săi, joi, 2 iunie 2016, orele 18.00, la Clubul Ţăranului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, omagierea Dreptului între Popoare al Statului Israel, românul Traian Popovici, fiu de preot, primar de Cernăuţi şi salvator a circa 20.000 de evrei (conform plăcii de pe mormântul său, 25.000 – vezi Wikimedia).
Evenimentul cuprinde şi premierea ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău cu Premiul “Mile Cărpenişăn” de către Civic Media şi Basarabia-Bucovina.Info. Ceremonia va fi oficiată de către reputatul jurnalist Corneliu Vlad împreună cu avocatul Mihai Nicolae, preşedintele Institutului “Fraţii Golescu”. Premiul, anunţat pe 3 mai, de Ziua Libertăţii Presei, este conferit In Memoriam Mile Cărpenişan şi se acordă pentru al şaptelea an consecutiv.
Evocarea primarului TraianPopovici, la 70 de ani de la încetarea sa din viaţă va fi urmată de proiectarea filmului documentar “Adeverinţă pentru viaţă” realizat de Iurie Levnic,
directorul Centrului Bucovineean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți.
Potrivit biografilor evrei ai lui Traian Popovici, fiul de preot ortodox a fost un primar cu puternice sentimente naţionaliste. Născut în Bucovina la 17 octombrie 1892 el a murit din motive mai puţin cunoscute în urmă cu 70 de ani, la 4 iunie 1946, la nici 54 de ani şi la 3 zile de la executarea “lotului” Ion Antonescu de către bolşevici. În 1969, Institutul Yad Vashem îl proclamă Drept între Popoare, pentru contribuţia sa definitorie la salvarea a mii si mii de evrei, devenind primul român ale cărui merite deosebite din perioada războiului sunt recunoscute de Israel. Între cei 60 de români ce poartă această distincţie se mai află Regina Mamă Elena şi Raoul Şorban. Alţi români sunt omagiaţi la secţiunea Moldova.
Conform Wikipedia, la cererea lui Traian Popovici, “mareșalul Antonescu, a consimțit la o exceptare de până la 20.000 de suflete de la evacuare, printr-o convorbirea telefonică cu guvernatorul, acesta ordonând sistarea deportărilor pe o perioada de 4 zile pentru întocmirea listelor acestora.
Descrierea comunicării acestei hotărâri:
Scena dramatică pe care am trăit-o în clipa când le-am adus vestea de nădejde, o socot cea mai solemnă, cea mai mișcătoare din viața mea și nu cred ca viitorul să-mi fi rezervat o alta mai măreață.Rabini bătrâni, intelectuali de toate vârstele, fruntași din toate compartimentele vieții sociale, negustori, muncitori, cu un cuvânt întreaga suflare, a izbucnit în plâns alinător, a îngenunchiat binecuvântând pe Dumnezeul lor, mulțumind cerului pentru îndurare, Mareșalului pentru grație, iar mie încercând să-mi sărute mâinile, picioarele și pulpana hainelor. Nu totdeauna lacrimile rușinează pe un bărbat. În clipa aceea, emoționat de această izbucnire spontană de gratitudine, m-au podidit lacrimile și am plâns și eu, „părintele orașului”.
— Traian Popovici, “Spovedania”
În baza a 179 de liste, numite “autorizații Calotescu”, 5619 capi de familie, însumând 16.569 de persoane din ghetoul din Cernăuți au fost salvate de la deportare. Alți 3120 de evrei au primit “autorizații Popovici”, ce le-au permis să se întoarcă în casele lor după ce fuseseră forțați mai înainte sa se mute în ghetou.”