Summitul NATO şi întâlnirea la vârf NATO-Medvedev de la Lisabona a fost o capodoperă de ingeniozitate. Toată lumea a plecat cu câte ceva bun acasă. Secretarul general al Alianţei, Rasmussen, anticipa că va fi unul dintre cele mai importante summituri nordatlantice din istorie. Aşa este, dar nu atât prin decizii istorice sau spectaculoase, cât mai ales pentru că mai toată lumea s-a declarat relativ mulţumită. Nu întrutotul uşurată, dar ceva mai despovărată de nişte griji.
Pentru că:
1. S-a adoptat noul concept strategic al Alianţei, unul care să-i mai justifice cumva existenţa. Căci dacă s-a afirmat explicit că Rusia nu mai e un pericol pentru NATO şi e puţin probabil că NATO va mai interveni militarmente în afara zonei sale (deşi documentul susţine contrariul), de ce-ar mai exista NATO? Prin formulările sale meşteşugite, noul concept mai pune un rând de aripi NATO. S-a aplanat şi o dispută care se iscase între Germania şi Franţa pe tema Apărare nucleară sau Apărare antirachetă. Aşadar, satisfacţie pentru toată lumea.
2. Faimosul articol 5, cu principiul că toţi îi apără pe toţi şi pe fiecare, a fost reconfirmat în mod apăsat. Satisfacţie mai ales pentru esteuropeni.
3. NATO va avea scut antirachetă, cel american, şi se va conlucra cu Rusia în materie. Satisfacţie pentru SUA, pentru europeni şi, în mod deosebit, pentru România, care e eliberată de eventuale explicaţii cu partenerii vesteuropeni şi de iritare din partea Moscovei.
4. Trupele combatante din Afganistan vor fi retrase, iar confruntarea din zonă se va „afganiza“. SUA vor ieşi cu faţa curată, aliaţii europeni vor ieşi din război. Satisfacţie tot generală.
La sfârşitul maratonului politico-diplomatic, declaraţii triumfaliste. Obama i-a mulţumit lui Medvedev pentru prezenţă şi l-a asigurat că Rusia e văzută de NATO „ca partener, nu ca adversar“. În ce-l priveşte, Medvedev a convenit şi el că „perioada foarte dificilă de tensiune“ a fost depăşită.
Sarkozy a remarcat un câştig care, după părerea sa, îi vizează pe esteuropeni. Formula de principiu în problema scutului antirachetă şi întâlnirea la vârf NATO-Rusia a oferit ocazia de a-i asigura pe foştii membri ai blocului sovietic, reticenţi la această colaborare. „Este o decizie istorică, a spus el. Istoria secolului XX a lăsat arsuri care sunt încă vii“. Şi iată că „URSS s-a terminat, Pactul de la Varşovia s-a terminat“, iar sfârşitul războiului rece „deschide pagina unei noi relaţii, domolite şi de încredere“. Cam idilică viziunea, totuşi, pentru esteuropeni.
Poate şi de aceea preşedintele României n-a scăpat prilejul să o amendeze, chiar la Lisabona. Da, e adevărat că „sunt domenii în care România cooperează foarte bine cu NATO, a confirmat el. Dar în vecinătatea estică a României, deci şi a NATO, persistă conflictele îngheţate de pe Nistru şi din Georgia, iar aici Rusia „trebuie să probeze în fapte declaraţiile de bune intenţii“. Şi, pentru a sublinia greutatea spuselor sale, a adăugat în stilul său caracteristic, nu neapărat protocolar: „Ceea ce spun acasă sau în alte împrejurări am spus şi avându-l pe preşedintele Medvedev în stânga mea“. Nu ştiu cum a reacţionat liderul de la Kremlin în acel moment. Dar reacţia Rusiei va deveni desigur cunoscută sau măcar ghicită. Sau va fi simţită.
Basarabenii te cheama: Vino si tu la filmul documentar “Golgota Basarabiei – Dosarele comunismului”, proiecţie în premieră în România. Vino marţi, 23 nov, ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti (calea Plevnei 61) la un film despre drama neamului românesc de peste Prut care a trecut prin deportări, foame, lagăre de concentrare, colectivizare! Intrarea Liberă! Acest film trebuie sa-l vadă fiecare român! Basarabeni.ro
Produs de Studioul „Moldova-Film”, la realizarea filmului „Golgota Basarabiei” si-au dat concursul colaboratori ai Serviciul de Informatie si Securitate a Republicii Moldova, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Arhivei Nationale a Republicii Moldova, ai Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei, ai Companiei „Teleradio-Moldova” s.a.
Scenariu – Victor Vasilache, Ion Chistruga
Regie – Ion Chistruga, Alina Ciutac
Imagine – Ion Chistruga
Redactor – Cezara Vasilache
Editor – Alisa Chistruga
Grafica – Anatol Roibu
Sunet – Irina Garbuz
Consultanti – Elena Postica, Mihai Tasca
Voce – Ion Ungureanu
Coordonator de proiect – Ion Siman
1. Pe tarmurile Pontului Euxin au primit stramosii romanilor Vestea cea Buna, pentru intaia data chiar de la Sfantul Apostol Andrei, cum ne invata traditia consemnata de Sfantul Ipolit (cca. 170 – cca. 236) sau, in „Istoria bisericeasca”, de Episcopul din Cezareea Palestinei (265 – 339/40), cel mai de seama istoric din veacurile primare. Traditia a fost reluata mai tarziu de mari scriitori bisericesti, de-ar fi sa-l amintim aici fie si, numai pe calugarul Epifanie (sec. VIII) cu a sa „Viata a Sfantului Apostol Andrei”. De asemenea, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane vine sa intareasca aceste afirmatii, cum o va face, mai tarziu, in secolul al XTV-lea, istoricul bizantin Nichifor Calist.
O parte din teritoriul actualei Romanii a fost, prin urmare, evanghelizat chiar de un ucenic al Mantuitorului Iisus Hristos. Crestinismul romanesc este de origine apostolica, prin prezenta Sfantului Apostol Andrei pe tarmul Marii Negre si aceasta este, neindoielnic, cea mai adanca legatura pe care o au romanii cu Pontul Euxin.
2. Predicarea de catre Sf. Apostol Andrei a Evangheliei prin aceaste tinuturi si-a vadit roadele cat de curand: amploarea vietii spirituale crestine in Scythia Minor a dus deja, catre finele sutei a III-a, la structurarea unei ierarhii bisericesti La Tomis exista astfel o episcopie subordonata Patriarhiei de la Constantinopol, iar episcopul tomitan avea sa participe, in 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
In aceste conditii, putem intelege extraordinara inflorire a literaturii crestine in aceasta arie euxiniana, in cadrul a ceea ce avea sa fie numit scoala literara de la Tomis, respectiv scoala literara de la Dunarea de Jos. Membri ai ierarhiei tomitane, monahi veniti din Imperiu si stabiliti in aceste locuri ospitaliere si deschise crestinismului au scris, in greaca ori in latina, lucrari catehetice, epistolare, paremiologice, teologico-dogmatice, ascetice, calendaristice, apologetice etc.
Intre acestia, cei mai bine cunoscuti sunt Teotim I Filosoful, Ioan de Tomis, Teotim al II-lea de Tomis, Ioan Maxentiu si Leontius, Valentinian de Tomis, Dionysus Exiguus -in legatura cu care Pr. Dr. Gh. I. Dragulin a emis ipoteza ca ar fi aceeasi persoana cu Dionisie Areopagitul, fondatorul misticii rasaritene – Leontius Bysantinus. Reprezentanti straluciti ai scolii literare de la Dunarea de Jos – in linie ortodoxa, caci acolo s-a manifestat si o directie eterodoxa, ariana – au fost, in secolele IV-VI, Niceta de Remesiana, Laurentiu de Novae, Martin de Bracara.
Multi dintre acestia l-au propovaduit pe Hristos si printr-o intensa activitate misionara, colindand continentul pana spre marginile sale atlantice ori mediteraneene si intemeind si in Apus schituri ori manastiri crestine.
Operele scrise ale tuturor acestor ganditori crestini straromani, elaborate in principal in cadrul celor doua scoli literare crestine din zona Pontului Euxin, fac dovada existentei, in aria pontica, a unei vieti spirituale crestine de o intensitate cu totul speciala inca din primele veacuri de dupa Hristos si, in consecinta, a importantei decisive pe care liantul credintei crestine l-a avut in procesul de formare a poporului traitor pe aceste meleaguri.
3. Teritoriile aflate la vestul Pontului Euxin, intinzandu-se, catre sud, pana la Peloponez, iar catre apus, pana la coastele Siciliene, constituie ceea ce renumita preistoriciana Marija Gimbutas numeste Vechea Europa, o entitate culturala bine individualizata, cuprinsa intre 6500 si 3500 i. Hr. Aceasta straveche civilizatie europeana, a carei varianta ori nucleu de iradiere l-a constituit, dupa cum precizeaza cercetatoarea, aria Romaniei Mari, precede deci, cu cateva milenii, pe cea sumeriana, razboinica si violenta. Avem de-a face, dupa opinia Marijei Gimbutas, cu prima Europa, constituita inainte de infiltrarile popoarelor indo-europene: este Europa epocilor neolitica si a cuprului, caracterizata printr-un mod de viata esentialmente pasnic, pus in evidenta de absenta generala a fortificatiilor si a armelor de lupta, ca si a oricaror reprezentari privind o societate razboinica. Spiritualitatea acestei prime Europe s-a dovedit insa, pe masura extinderii cercetarilor arheologice, de mare bogatie si rafinament: „vechii europeni” aveau o scriere sacra, construiau temple, realizau ceramica si obiecte de cult, sculpturi si figurine reprezentand divinitati intr-o mare varietate de tipuri, participau la ritualuri sezoniere, funebre etc. Aceasta parte a istoriei europene se impune tot mai mult a fi recunoscuta si inteleasa.
4. In secolul al XlII-lea, dupa cum arata Simion Mehedinti, Pontul Euxin era o „mare italiana “. „La Kaffa erau dogi ca si la Venetia”, incat atingerea dintre locuitorii fostei Dacii si cei ai Italiei era directa si a fost rupta numai de forta navalitoare a turcilor selgiucizi. Se cuvine, iata, sa vorbim, despre latinitatea primara a culturii euxiniene in care se incadreaza, ca experienta cruciala, evolutia scolii Martirice Ardelene. Aceasta a mijlocit reconexarea noastra cu centrul Latiului, ceea ce a permis sa „socotim din nou sirul intamplarilor din Principate ab urbe condita”. Numai astfel incadrata, in cercul geocultural largit al marii culturi euxiniene, ni se destainuie pe deplin toate intelesurile acestei miraculoase scoli de redesteptare sufleteasca a neamului nostru.
Aceasta romanitate este trasatura cea dintai a europenismului nostru occidental. Teoria lui E. Lovinescu socoteste sirul intamplarilor relevante pentru Occidentul nostru interior abia de la Revolutia franceza. Corifeii scolii Ardelene socoteau acelasi sir de intamplari ab urbe condita, de la intemeierea Romei. Noi, romanii, nu ne occidentalizam, noi suntem occidentali ab originem, caci am fost si suntem traitori ai acestui aion aeternum, eonul roman, care poate fi talmacit pe deplin doar in cercul marii culturi euxiniene, care se suprapune in mare masura cu cercul romanitatii orientale cercul in care s-au intalnit cele trei mari spiritualitati fara de care nu putem vorbi despre europenism: spiritualitatea indo-europeana, care-si are matca in zona ponto-carpatica, spiritualitatea greco-romana – prin sinteza Romei si apoi a Bizantului – si spiritualitatea crestina apostolica, fiindca in aria Daco-Romaniei si a Greciei corintice au adus Vestirea Mantuitoare cei doi apostoli ai lui Dumnezeu: Pavel si Andrei).
Constructia spirituala a Romei in Orient n-ar fi putut veni decat de la romanitatea orientala sadita de Traian in toata Traco-Iliria, in Iliria si Dacia euxiniana deopotriva. Cercul euxinic razbate din nou in toata luminozitatea sa cu aceasta romanitate orientala, fiindca, dupa retragerea valului tataresc, de la gurile Dunarii pana la Golful Corintului infloresc „Vlahiile”, iar Pontul Euxin, precum s-a aratat, era o mare italiana. Iar legatura aceasta dintre locuitorii Daciei si cei ai Italiei vorbeste despre un bloc al marii latinitati. si, precum s-a vazut, stefan cel Mare, acest „atlet al lui Christos”, cum a fost denumit in Occidentul mediteranean, a inteles cu toata inaltimea importanta Pontului Euxin. Cucerirea otomana a Europei nu putea sa inceapa decat dupa ce s-ar fi savarsit cucerirea lumii euxiniene, si Pontul ar fi devenit „lac asiatic”. Abia cand avem o intelegere apasata a chestiunii euxiniene putem, in fine, dobandi o viziune realista a chestiunii europene si a dimensiunilor reale ale „micii noastre peninsule europene, la apus de istmul ponto-baltic”.
5. Simion Mehedinti apreciaza, in scrierile lui, ca ne aflam la inceputul unei noi faze in istoria statelor din Europa rasariteana si faza aceasta este inteligibila numai din perspectiva euxiniana completa. Fiindca, precum scrie Mehedinti, fata cu „marea masa mongola din rasaritul Asiei”, cu „furnicarul din India”, cu „marele centru de populatie din Statele Unite” si cu „inchegarea unui nou centru de desime in Rusia”, „mica noastra peninsula europeana devine un satelit politic, dupa cum e si un satelit fizic al Asiei”. Intra in istorie marile state continentale, „intemeiate pe acele mari aglomerari omenesti”, intre care „colosul rusesc” care, „spre a respira liber spre ocean” are nevoie de Baltica si de Pontul Euxin, din nou, incat „Europa peninsulara se afla in fata unui mare conflict de interese”, in locul „pericolului galben” (cliseu folosit, observa Mehedinti, de cei ce judeca istoria cu impresii capatate din istoria lui Altila si Cengis Khan), se ridica un „pericol alb”. „Coeficientul puterii istorice a noului focar e acea crestere de 12 milioane in fiecare deceniu, pe cand Europa peninsulara a atins limita cresterii de populatie (…). Iar elementul romanesc de la Dunare, (Mare) si Carpati se afla, ca si acum sute de ani, in fatada de rasarit a Europei”, un „front” si o „frontiera” spre stepa asiatica. (Oare este o intamplare care-i priveste doar pe romani faptul ca primul lucru decis de generalul Lebed, dupa victoria lui Eltin, a fost stoparea retragerii Armatei a 14-a din Transnistria? Acela salutat cu atata neintelegere de puterile Occidentului ca mare „democrat europenist” isi incepe ciclul prezidential printr-un gest de despotie asiatica: decide contra curentului european si mondial. O face din vointa exclusiva, complet arbitrara, ca orice mare despot din istoria „despotiilor orientale”. Iar chestiunea poate fi pe deplin inteleasa numai daca este pusa din nou din perspectiva euxiniana, a Marii Negre si a neamurilor din cercul euxinic).
Rolul Romaniei la Gurile Dunarii si Marea Neagra, fruntariile Europei
“Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta” – Charles Upson Clark – Octombrie 1941
DOCUMENT. Brosura informativa cuprinsa in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, 2005
HISTORICUS, 1915
“De ce ne trebuie Basarabia”
Razboiul european a luat proportiile unui adevarat cataclism. Toate marile puteri ale Europei si pe deasupra Japonia iau parte la macelul inspaimantator care insangereaza omenirea de aproape un an de zile.
Luptele se dau pe fronturi de mii de kilometri si milioane de ostasi cad sub focul ucigator al armelor celor mai perfectionate.
Intreaga viata economica a statelor in lupta e ruinata, iar tarile neutre traesc intr-o adevarata teroare inspaimantate de acest groaznic razboi care ameninta totul cu distrugerea.
In afara de lupta sangeroasa de pe fronturi, in afara de inspaimantatoarele atacuri ale milioanelor de ostasi care brazdeaza Europa cu brauri de foc, beligerantii si in special Tripla Intelegere, care se simte mai slaba militareste decat puterile centrale, dau asalturi disperate neutrilor pentru a-i tari si pe ei in acest razboi al imperialismului european.
Si daca luptele pe fronturi stagneaza uneori, daca luptatorii stau in transee luni de zile intr-o inactivitate enervanta, daca in unele parti beligerantii stau fata in fata fara a se hotari sa faca jertfa suprema si sa dea atacul decisiv, in capitalele statelor neutre lupta diplomatica se duce mereu cu aceiasi intensitate, asalturile devin din ce in ce mai inversunate.
De altfel, chiar de la inceputul razboiului dovedindu-se superioritatea covarsitoare a Puterilor centrale, Tripla Intelegere si-a pus intreaga speranta in interventia neutrilor, asteapta victoria nu de la armatele ei insuficiente pentru a o obtine, ci de la intrarea in lupta a unor forte noi, de la neutrii pe care nadajduia ca prin promisiuni si prin amenintari sa-i decida in cele din urma sa se arunce cu toata puterea impotriva austro-germanilor. Si daca anglo-franco-rusii n-au prea inregistrat succese pe campurile de lupta, daca Belgia e in intregime ocupata si Franta invadata de Germani, daca armatele rusesti sunt pretutindeni distruse, Tripla Intelegere a repurtat in schimb dupa aproape zece luni de asalturi continue la Roma, succesul determinarii Italiei de a calca alianta care o unea de treizeci de ani cu Puterile centrale si de a se zvarli in razboi alaturi de anglo-franco-rusi.
Este aceasta, fara indoiala, un succes diplomatic al Triplei Intelegeri obtinut insa cu mari jertfe, cu sacrificarea tuturor intereselor sarbesti.
Pentru a o hotari sa intre in lupta i s-a promis Italiei un adevarat imperiu colonial si in plus toata coasta Adriaticei si Albania de sud indepartand astfel din nou pe nenorocitii de Sarbi de la Mare, sfaramandu-le vechiul vis de patrundere la Adriatica.
Pe baza acestor promisiuni, care, daca s-ar indeplini ar satisface imperialismul italian si ar face din Adriatica un lac italienesc, regatul lui Victor Emanuel al III a intrat in lupta.
Pentru a determina insa aceasta intrare in actiune, Tripla Intelegere a fost nevoita sa dezminta singura principiul nationalitatilor cu care spera sa ademeneasca pe neutri, caci a trebuit sa cedeze Italiei coasta dalmata locuita numai de sarbi.
De altfel, era evident inca dela inceputul razboiului ca nu din principiul nationalitatilor a izvorat acest formidabil razboi si ca nu pe baza acestui principiu va fi purtat el.
Principiul nationalitatilor putea servi doar ca decor pentru a ascunde adevaratul joc de ademenire a neutrilor incercat de Tripla Intelegere. El n-avea insa ce cauta intr-un razboi de suprematie politica si economica a lumei, in razboiul celui mai pronuntat imperialism.
Inchipuiti-vi-o pe Rusia, sugrumatoarea ucrainenilor, finlandezilor, polonezilor, moldovenilor, georgienilor si atator altor nationalitati, luptand pentru triumful principiului nationalitatilor!
Razboiul pentru stapanirea economica a lumii
Adevarul e ca razboiul a inceput si se poarta pentru stapanirea economica a lumii.
E razboiul dintre Germania, care, prin dezvoltarea ei uriasa, pretindea cu drept cuvant stapanirea cailor de comunicatie si debuseelor necesare industriei si comertului sau, si dintre Anglia, care nu admite ca altcineva sa mai stapaneasca Marea de care ea dispune de atatea veacuri.
Toti ceilalti beligeranti in afara de Anglia si Germania sunt numai personaje secundare in acest razboi in care lupta se da intre vechea suprematie engleza si forta noua germana.
Si natural ca intregul razboi imprumuta caracterul ce i-l da lupta economica si politica dintre Germania si Anglia.
Daca acestea lupta pentru stapanirea in general a marilor si oceanelor, Rusia lupta si ea pentru stapanirea Marii Negre si a portilor acestei mari, Dardanelele, dupa cum Turcia se razboieste pentru pastrarea acestei stapaniri.
Italia, la randul ei, s-a aruncat in lupta pentru a face din Adriatica un lac italienesc, spre a fi numai a sa, fara nici o concurenta si fara nici o pretentie streina, iar Austro-Ungaria lupta cu toate puterile pentru a-si pastra partea ei de mare, mijlocul indispensabil de comunicatie si de viata.
In aceste conditii, a pune lupta pe principiul nationalitatilor inseamna a inlatura interesul economic, singurul care prezideaza si conduce acest razboi.
Ni s-au parut necesare aceste explicatii fiindca in lupta pe care o duce si in Romania Tripla Intelegere pentru a ne castiga concursul a cautat prin presa si prin organele ce-i stau la dispozitie sa inlature cu totul partea economica a razboiului, sa ne distraga atentiea de la planurile rusesti in Marea Neagra.
Ori, e vizibil ca in acest razboi Romania – daca va interveni si noi credem ca trebuie sa intervina – are datoria intai sa-si asigure existenta si apoi sa infaptuiasca unitatea nationala.
Ori pentru asigurarea existentei sale, Romania are neaparata nevoie de gurile Dunarii si de libertatea deplina a Marii Negre.
Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei
Intr-un studiu aparut de curand, dl Vintila Bratianu arata importanta enorma a Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei.
Dunarea formeaza pentru Romania artera principala, prin care se scurg toate bogatiile acestei tari. Romania are astazi in stapanirea ei 1300 km din malurile Dunarii, dintre care peste 490 km sunt ambele tarmuri, pe teritoriu romanesc.
Din aceste fapte rezulta o consecinta logica si primordiala pentru intreaga viata a Romaniei: aceasta tara are absoluta nevoie de libertatea de navigatie completa a Dunarii, de libertatea completa a gurilor Dunarii.
Dar ceva mai mult: dl Vintila I. Bratianu arata, luand ca pilda raul Volga, ca avem nevoie ca libertatea regimului pe Dunare sa fie completata printr-un regim liber si pe Marea Neagra si in Stramtori. Neavand aceste libertati, Dunarea scurgandu-se intr-o mare inchisa (in cazul nostru inchisa politic) noi tot nu ne putem folosi de acest fluviu in masura in care ne dicteaza interesele noastre.
Ori razboiul actual a pus la ordinea zilei chestia libertatiii de navigatie a gurilor Dunarii, a Marii Negre si a Stramtorilor. Dnii Sasonow, Goremykin, Gurko, Miliukow, printul Trubetkoi, toata presa ruseasca cer in mod hotarat si unanim Constantinopolul si Stramtorile.
Ceva mai mult, Rusia cere, acum chiar, cand este departe de victorie, Galatiul nostru: aceasta o afirma si raposatul rege Carol intr-o convorbire cu dl. Virgil Arion, aceasta o afirma si dl P. Carp int-un articol publicat in «Moldova» ; aceste afirmatii, pana acum cel putin, n-au fost desmintite oficial de guvernul actual.
Stim deci pozitiv ce vor Rusii, iar realizarea acestei dorinte a Rusiei este desfiintarea oricarei libertati de navigatie a Dunarii, a gurilor Dunarii, a Stramtorilor. Deci, in caz de victorie ruseasca, vom depinde in toate aceste chestiuni complet de bunavointa Rusiei, vom fi nevoiti de a cauta sa obtinem aceasta bunavointa ruseasca si, deci, vom fi vasali Rusiei!
„Rușii fac tot ce pot ca să creeze un stat pro-rus în Moldova, sau cel puțin un stat suficient de instabil pentru ca nimeni să nu-l poată folosi pentru a amenința Rusia” (George Friedman, Stratfor)
Cu câteva zile înainte de alegerile de o importanță crucială din Republica Moldova, apar tot mai multe analize care indică miza acestui mic stat fragil de dincolo de Prut. Şi înțelegem tot mai mult despre mutările geopolitice care au de a face cu această zonă.
Mai întâi, Rusia. Este tot mai clar că pentru ruși alegerile din 28 noiembrie au o mare importanță și că și-au fixat obiective în legătură cu acest eveniment. Sistemul putinian a adus ordine și a alocat resurse pentru ca serviciile rusești să poată juca ofensiv pe mai multe fronturi.
Iar unul dintre fronturi este acum Basarabia. Instalați deja solid pe Nistru, rușii joacă tare pentru extinderea dominației până la Prut. Analistul Petru Bogatu de la Chișinău scrie că, „la această oră, Republica Moldova este ținta unei agresiuni informaționale mișelești dinspre Est. Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber”. *
De asemenea, George Friedman, de la agenția americană Stratfor, aflat – coincidență? – în aceste zile într-un periplu în regiune, a publicat astăzi un material despre Moldova în care remarcă fragilitatea situației, pe fondul tendințelor centrifuge din societatea basarabeană, aflată într-un stadiu “pre-național”.
El remarcă trei mari tendințe: cei ce doresc unirea cu România, în minoritate, și o majoritate împărțită între nostalgicii URSS, ce vor revenirea în orbita rusească, și adepții suveranității, ce optează pentru independență, eventual și pentru o apropiere de UE și NATO.
Friedman detectează cu abilitate importanța Moldovei pentru Rusia și Ucraina și pericolul foarte actual pentru Occident ca Moldova să intre din nou sub control rusesc. Concluzia sa este că singura soluție pentru Basarabia este România, sugerând că doar unirea ar scoate regiunea din impas.
„Moldova are sens ca parte a ceva. Uniunea Sovietică a dispărut. Europa are deja mai multe probleme decât poate gestiona și nu are nevoie de încă una. Însă România e încă aici. Nu e o soluție perfectă, și în mod sigur nu una care să fie bine primită de mulți moldoveni, dar este o soluție”. **
Pentru a incuraja procesul asumat de partidele ce formeaza Alianta pentru Integrare Europeana si anume apropierea Republicii Moldova de spatiul comunitar european, europarlamentarul Elena Basescu a invitat la Bruxelles un grup de tineri, membri ai organizatiilor de tineret ale Partidului Democrat Liberal din Moldova, Partidului Liberal, Partidului Democrat din Moldova si Aliantei Moldova Noastra, pentru a cunoaste si a se familiariza cu cele mai importante institutii ale Uniunii Europene.
”Republica Moldova este un stat cu o vocatie fundamental europeana dovedita in special de pozitia deschisa Aliantei pentru Integrare Europeana fata de Parteneriatul Estic si de conditiile impuse de catre Uniunea Europeana in vederea incheierii unui nou acord de asociere cu aceasta. Ritmul rapid al reformelor si disponibilitatea sporita a factorilor decizionali din Republica Moldova de a mentine aceasta politica sporeste sansele tarii de a fi inclusa in pachetul Balcanilor de Vest. Este insa fundamental ca Republica Moldova sa-si pastreze stabilitatea si drumul democratic. Uniunea Europeana trebuie sa tina cont de dorinta puternica de integrare a cetatenilor moldoveni. Tanara generatie din Republica Moldova a imbratisat valorile europene si reprezinta un promotor constant al ideilor integrarii si apropierii de Uniunea Europeana” a declarat Elena Basescu.
Tinerii din Republica Moldova s-au aflat la Bruxelles pentru a vizita Parlamentul European in perioada 15 -18 noiembrie, institutie ce reprezinta peste 500 de milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Cu acest prilej, invitatii s-au familiarizat cu modul in care isi desfasoara activitatea institutiie europene, unde se iau decizii ce vizeaza si interesele cetatenilor Republicii Moldova.
Evenimentul face parte dintr-o serie de actiuni pe care deputatul european Elena Basescu le desfasoara in sprijinul romanilor din Republica Moldova, cu scopul de a intari apropierea de Uniunea Europeana si de a continua procesul privind implementarea valorilor democratice.
Dupa ce a dat-o putin cu bata in balta pe tema “natiunii Moldova”, in precedenta analiza privind Romania si Marea Neagra, seful Stratfor, George Friedman, drege busuiocul in relatarea despre excursia sa geopolitica in Republica Moldova, a carei concluzie este ca cea mai buna solutie pentru Basarabia este unirea cu Romania. Ma bucur ca in analiza securistului american se regaseste si discursul geopolitic al lui Traian Basescu cat si chintesenta lucrarilor Civic Media si ale echipei Departamentului Externe al ziarului Ziua – cum ar fi AXA -, transmise regulat la Washington prin emisari de marca ai Statelor Unite, ca Jack Dyer Crouch II, Mark Taplin, Charles King, s.a. (In paranteza fie spus, dupa prima analiza nu m-am putut abtine si le-am scris baietilor de la Stratfor vreo doua despre “natiunea Moldova” 🙂 ) Voi reveni cu detalii.
Editor’s note:This is the fourth installment in a series of special reports that Dr. Friedman will write over the next few weeks as he travels to Turkey, Moldova, Romania, Ukraine and Poland. In this series, he will share his observations of the geopolitical imperatives in each country and conclude with reflections on his journey as a whole and options for the United States.
Geopolitical Journey, Part 4: Moldova
By George Friedman
Moldova is a country in need of explanation, two explanations in fact. First, there is the question of what kind of country Moldova is. Second, there is the question of why anyone should care. Oddly, I went to Moldova thinking I knew the answer to the second question but not the first. I came away unsure of either. Let’s begin with the second question: Why does Moldova matter?
The second article in this series, “Borderlands,” described the re-emergence of Russian regional power following the collapse of the Soviet Union in 1991. Russian national security is dependent on two countries that became independent following the collapse. Belarus is the buffer between Russia and Europe on the North European Plain. Ukraine is the buffer between Russia and the Carpathian Mountains. From the Russian point of view, dominating these countries is less important than Europe and the United States not dominating them. The Russians have achieved this and perhaps more.
Ukraine is Russia’s southwestern anchor and its Achilles’ heel. It is difficult for Russia to be secure without Ukraine both for economic and strategic reasons. Russia would be hard to defend if Ukraine were under the control of a hostile power. What Ukraine is to Russia, Moldova is to Ukraine. It is a salient that makes Ukraine difficult to defend, and if Ukraine can’t be defended Russia can’t be defended either. Or so my reasoning went at the beginning of my visit.
Moldova’s Strategic Position
I had strong historical arguments for this. My thinking was in line with Stalin’s. In 1939, the Soviets signed a nonaggression pact with Nazi Germany. One part of the agreement secretly partitioned Poland between Germany and the Soviet Union. Another part of the treaty secretly ceded Bessarabia to the Soviets, even though Bessarabia was part of Romania. The Soviets seized Bessarabia in 1940, renaming it the Moldavian Soviet Socialist Republic and changing its boundaries somewhat. Bessarabia can thus be thought of as Moldova’s predecessor.
There were many things the Soviets might have demanded from the Germans, but this, along with eastern Poland, was what they asked for. The reason was strategic:
The eastern frontier of Bessarabia, and therefore of Romania, was less than 50 miles from the Soviet port of Odessa, the Soviet Union’s major outlet to the Black and Mediterranean seas.
Romania was anchored in the east on the Dniester River. Should the Soviets decide to attack westward at any point, the Dniester was a formidable defensive line.
By taking Bessarabia, the Soviets eliminated part of a salient from which Kiev could be threatened.
The Soviets pushed their frontier west to the Prut River.
The Soviets could interdict the Danube from Bessarabia. Close the Danube and European trade — in this case, German trade — would be damaged.
Stalin wanted to increase Ukraine’s security and increase Romania’s and the Danube basin’s vulnerability. As obscure as it was to the rest of the world, Bessarabia became a key piece on the chessboard between Hitler and Stalin, just as the Russian and Ottoman empires had sought after it before. Places that are of little interest to the rest of the world can be of great importance to great powers.
As it was, the bet didn’t pay off for Stalin, as Hitler attacked the Soviets and quickly seized all the regions conceded to them. But what Stalin lost in 1941, he regained in 1944. He had no intention of returning Bessarabia to Romania. He shifted some Moldovan territory to Ukraine and transferred some Ukrainian territory east of the Dniester River to Moldova. Since it was all under Soviet control, these were merely administrative shifts with no strategic significance at the time.
After the Soviet collapse, this territory became the Republic of Moldova. The portion east of the Dniester revolted with Russian support, and Moldova lost effective control of what was called Transdniestria. Moldova remained in control of the area between the Prut and Dniester rivers, for about 18 years a fairly insignificant region. Indeed, from a global point of view, Moldova was just a place on a map until 2010. The Ukrainian elections of 2010 brought what seems to be a pro-Russian government to power, repudiating the Orange Revolution. As I argued in “Borderlands,” this was a key step in the resurrection of Russian strategic power. Consequently, Moldova began to shift from being a piece of land between two rivers to being a strategic asset for both the Russians and any Western entity that might wish to contain or threaten Ukraine and therefore Russia.
Let me emphasize the idea that it “began to shift,” not that it is now a strategic asset. This is an unfolding process. Its importance depends on three things:
These are all moving parts; none is in place. Moldova is therefore a place of emerging importance, as the saying goes. But however slow this process, this fairly obscure country has lost its insignificance, as it does whenever great powers clash in this part of the world.
This is why I wanted to visit Moldova: It seemed to be evolving into strategic terrain, and I wanted to understand it.
Am lasat intentionat, fara alte adaugiri, titlul de mai sus, care produce frisoane oricarui roman, desi este vorba de un editorial scris de Ion Cristoiu in urma cu 20 de ani, la data semnarii primului Tratat al Puterii instalate dupa lovitura de stat din 1989, a “Frontului Salvarii Nationale”, care avea sa fie si ultimul Tratat din istoria existentei nefastei Uniunii a Republicilor Sovietice Socialiste. Un editorial valabil si azi, cu mici modificari onomastice.
Nimic nu e intamplator. Desi Petre Roman a fost primul sef de Guvern din lume care a recunoscut “independenta” Republicii Moldova, o inventie geopolitica stalinista, dupa semnatura pusa ulterior de blestemul Romaniei, Ion Iliescu, alaturi de cea a trilateralului Mihail Gorbaciov, Dumnezeu nu a vrut ca acest Tratat nenorocit sa fie ratificat, pentru a se consfinti oficial de catre romani raptul istoric al Pactului Hitler – Stalin. Ne-a mai dat o sansa: URSS s-a spulberat inainte ca Tratatul sa ajunga in Parlamentul Romaniei. Au mai trecut insa sase ani si tradarea a fost dusa aproape pana la capat de catre alt presedinte nevolnic al Romaniei mici: Emil Constantinescu, originar din Tighina, care a semnat la indemnul “tovarasei colonel” Zoe Petre si a ministrului de Externe Adrian Severin ticalosul Tratat cu Ucraina. Iar zilele trecute s-a completat barbaria si prin semnarea Tratatului de frontiera cu Republica Moldova, de catre ministrul Teodor A. E. Baconschi si premierul moldovean (asa-si zice el) Vladimir Filat, intr-o continuitate perfecta a Pactului amintit, daca tinem cont ca de data aceasta cei doi ministri s-au combinat intr-un gretos cocktail Molotov iar Ribbentrop a fost inlocuit cu brio de frau Merkel (Chiar ii credem pe nemti ca ne vor baga in Schengen si, pe deasupra, vor “rezolva” conflictul din Transnistria? In folosul cui?) Nu degeaba am facut acest pomelnic “romanesc” de mai sus. Toate persoanele implicate in aceste cedari ale Romaniei, dar absolut toate, au legaturi directe, de sange sau obedienta, cu marea putere rosie de la Rasarit. Intamplator?
Public asadar acest editorial din cartea lui Ion Cristoiu care reuneste articolele sale din anii ’90 – O lovitura de stat prost mascata – lucrare care se va lansa sambata, la ora 13, la Targul Gaudeamus. Este chiar o pagina de istorie, o istorie a tradarilor Romaniei, poate uitata de multi dintre politicienii guralivi de azi. De aceea, probabil, se si repeta. Pentru ca ce altceva decat o noua decadere a Romaniei este semnarea Tratatului de frontiera cu inventata Republica de peste Prut, un act contestat vehement chiar si de catre presedintele de la Chisinau, Mihai Ghimpu?! “Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat”, concluziona Ion Cristoiu cu 20 de ani in urma privind actul murdar semnat de Romania cu URSS. Ce s-a modificat de atunci? Se pare ca doar cateva initiale: URSS s-a preschimbat in UE…
Nu ratati in curand aici: Cum analizele Ziua din ultimii zece ani se regasesc in relatarea geopolitica a lui George Friedman de la Stratfor despre Rusia si rolul Basarabiei la Marea Neagra, un interviu de azi cu Ion Cristoiu si doua editoriale-bomba de ieri: despre maresalul Ion Antonescu si rafuiala gazetarului cu raposatul rabin-sef Moses Rosen.Si, evident, dezvaluirea secretului lui Adrian Paunescu, alt originar din Basarabia. Pana atunci, ramane intrebarea:
Adevărat s-a cedat Basarabia?
S-a stabilit demult că elementele bisericeşti au un efect liniştitor, ba chiar narcotizant, asupra omului.
Acest adevăr explică, poate, de ce în atmosfera de ouă roşii, cîntări line şi lumînări transmise în direct de Televiziunea Română, într-un efort de a înlocui ideologia de partid cu ideologia bisericească, a trecut aproape neobservat unul dintre momentele stranii ale istoriei noastre postbelice:
Semnarea la Moscova a Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi U.R.S.S.
De ce trebuie să apreciem astfel acest eveniment?
Foarte simplu.
Documentul, pregătit de o vizită anterioară a ministrului nostru de Externe, domnul Adrian Năstase, consfinţeşte frontiera dintre România şi U.R.S.S. stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Potrivit acestuia din urmă, raporturile teritoriale dintre tara noastră şi Uniunea Sovietică urmau a fi cele hotărîte prin ultimatumul sovietic din iulie 1940, consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939. De reamintit, dacă mai e nevoie, că Tratatul de pace de la Paris confirmă apartenenţa la U.R.S.S. a străvechilor teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Altfel spus nedreptatea istorică făcută României în urma înţelegerilor între cei doi mari dictatori ai Europei: Hitler şi Stalin.
Putem spune astfel că semnarea Tratatului cu U.R.S.S. în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1991 reprezintă renunţarea oficială de către România la Basarabia şi Bucovina.
Sau, ca să fim mai exacţi, o nouă cedare a Basarabiei.
O abdicare de către întreaga ţară
Am fi nedrepţi dacă am pune exclusiv pe seama domnului Ion Iliescu povara acestui moment greu al istoriei noastre din ultimul timp. Gestul iscălirii de către mîna preşedintelui n-a fost decît supunerea la un protocol. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei cade în responsabilitatea întregi puteri de azi. Să nu uităm că Tratatul a fost pregătit de domnul Adrian Năstase, ministrul nostru de Externe. Executivul e astfel responsabil, alături de Instituţia prezidenţială, în realizarea acestui act greu de imaginat. Răspunzători sînt însă şi Parlamentul, şi toate forţele politice, şi presa care, cu cîteva mici excepţii (România liberă, Dreptatea) n-a tras din timp semnatul de alarmă asupra celor ce se pregăteau în culise.
Responsabili sîntem şi noi toţi.
Nu numai cei ce au votat la 20 mai 1990 Frontul Salvării Naţionale, dar şi cei care au optat pentru alte partide sau nu s-au prezentat la urne. Pentru că domnul Ion Iliescu ar fi ezitat să-şi pună semnătura pe un asemenea document dacă ar fi ştiut că îşi va ridica împotrivă întreaga societate românească. Din nefericire, chestiunea Basarabiei nu pare să fi depăşit în conştiinţa noastră colectivă momentul siropos al îmbrăţişărilor patetice, al podurilor de flori, al lirismului ieftin, al iniţiativelor culturale prăfuite.
Atinsă de o criză profundă, societatea românească n-are forţa de a se pronunţa ferm într-o chestiune de interes general, care depăşeşte interesele de moment. Energia noastră naţională s-a epuizat, pe vreo jumătate de secol, în revolta din decembrie 1989. Ce-a mai rămas din ea se consumă azi în eterna văicăreală cotidiană, în ieftine scandaluri de presă, în dispute balcanice. Trăim cu spaima în sîn la o eventuală pretenţie teritorială a Ungariei.
Cum s-ar crede că am putea sfida un colos de proporţiile Uniunii Sovietice?
Gestul de abdicare de la Moscova nu e numai al domnului Ion Iliescu.
El aparţine ţării întregi.
Păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin
Polemizînd cu unii critici, preşedintele ţării a precizat că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi fost un act iresponsabil.
Sîntem întru totul de acord cu domnia sa. Problema teritoriilor de peste Prut trebuie judecată la rece. Luciditatea politică ne demonstrează limpede că a ridica în acest moment intern şi internaţional problema trecerii la România a Basarabiei şi Bucovinei ar fi sinonim cu un gest de sinucidere naţională. Desigur, sovieticii au declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. De aici nu decurge însă în mod automat voinţa acestora de a trage şi consecinţele practice ale tezei teoretice.
Ceauşescu a cerut acest lucru la Congresul al XIV-lea. Pretenţia lui i-a grăbit prăbuşirea. E limpede că păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin e obiectivul nr.1 al actualei conduceri sovietice. Desprinderea şi a unei neînsemnate bucăţi de teritoriu din moştenirea lăsată de înaintaşii comunişti ar însemna pentru Gorbaciov sfîrşitul politic, şi poate nu numai. Din punct de vedere economic şi social-politic, preşedintele sovietic poate face orice. El se poate avînta chiar în lupta pentru abolirea comunismului. În nici un caz el nu poate lăsa să se destrame Uniunea Sovietică. Sentimentul de mare imperiu domină istoria Rusiei. El e valabil şi acum. De acesta trebuie să ţină cont orice forţă politică, orice conducător, indiferent de viziunea sa asupra societăţii.
În acest context apare clar că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi declanşat din partea Moscovei o ostilitate greu de prevăzut în consecinţele sale concrete. Iritarea agenţiei TASS în faţa Moţiunii de protest a Convenţiei F.S.N. e un semnal destul de concludent. Mai mult ca sigur am fi asistat la o înteţire a activităţi iredentismului maghiar, Ungaria conturîndu-se în ultimii ani, in pofida declaraţilor sale prooccidentale, ca vîrf de lance al intereselor sovietice în Europa de Est. Cu un serviciu secret încropit în grabă, pe ruinele fostei instituţii, România e un teritoriu la discreţia agenţilor străini. Avînd posibilitatea să opereze aproape nestingherite în spaţiul nostru naţional, serviciile secrete străine ne-ar fi pricinuit multe bătăi de cap. Cine ştie ce momente aberante, imposibil de explicat în chip raţional, ne-ar fi aşteptat în perioada urmînd declaraţiei noastre de revendicare a teritoriilor de peste Prut!
Să adăugăm acestora şi un lucru la fel de important.
Din punct de vedere economic, depindem în continuare de materiile prime venite de la sovietici. Revendicarea Basarabiei ar fi putut duce la o gîtuire a traficului dinspre U.R.S.S. Ceea ce ar fi adîncit pînă la proporţii uriaşe criza noastră economică şi ar fi pus la îndoială înseşi procesele pe care le parcurgem.
Revendicarea Basarabiei ar fi fost imposibilă şi prin raportare la contextul internaţional. Numeroase semne din ultimul timp ne demonstrează interesul Vestului pentru păstrarea colosului sovietic. Prezenţa lui James Baker la Moscova în chiar zilele referendumului unional a însemnat, în limbaj diplomatic, o aprobare de către S.U.A. a acţiunii puse la cale de U.R.S.S. Echivocul occidental în ce priveşte statele baltice e o dovadă lămuritoare. Dacă acestea, deşi sprijinite în S.U.A. de un puternic lobby, sînt mereu potolite în tentativele lor de independenţă, e dificil de presupus că Basarabia ar fi putut beneficia de vreo bunăvoinţă.
Nici pe planul intern al Basarabiei nu sînt condiţiile unei întoarceri la patria mamă. Istoria a operat pe acest teritoriu românesc mutaţii social-politice şi economice fundamentale. Politica de rusificare dusă de Moscova a adus aici, din altă parte, o populaţie numeroasă, din care provin marea majoritate a specialiştilor din diferite domenii.
În lupta împotriva conducerii actuale a Republicii Moldova, spectrul unirii cu România e un argument forte al rusofonilor.
Uşor de imaginat ce-ar face aceştia în cazul unei revendicări răspicate din partea României!
Preşedintele Traian Băsescu va vorbi la postul public de televiziune, începând cu ora 20.35 despre summit-ul NATO de la Lisabona, noul concept strategic al alianţei, războiul din Afganistan, scutul antirachetă, apropierea NATO-Rusia, dar şi despre Republica Moldova. Vezi ceea ce afirma Traian Basescu pe aceste teme din momentul in care devenit presedinte aici:
November 22nd, 2010 
VR 
1. S-a adoptat noul concept strategic al Alianţei, unul care să-i mai justifice cumva existenţa. Căci dacă s-a afirmat explicit că Rusia nu mai e un pericol pentru NATO şi e puţin probabil că NATO va mai interveni militarmente în afara zonei sale (deşi documentul susţine contrariul), de ce-ar mai exista NATO? Prin formulările sale meşteşugite, noul concept mai pune un rând de aripi NATO. S-a aplanat şi o dispută care se iscase între Germania şi Franţa pe tema Apărare nucleară sau Apărare antirachetă. Aşadar, satisfacţie pentru toată lumea.
4. Trupele combatante din Afganistan vor fi retrase, iar confruntarea din zonă se va „afganiza“. SUA vor ieşi cu faţa curată, aliaţii europeni vor ieşi din război. Satisfacţie tot generală.
Posted in 
Tags: 
