Posts Tagged ‘Basescu’

Discursul integral al lui Traian Basescu de azi, 6.05.2010, privind TVA, cota unica si reducerile de salarii si pensii plus remanierea, care nu se face in criza

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut joi, 6 mai a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm integral textul declaraţiei de presă:

„Bună ziua! Cred că atmosfera publică ce s-a creat în aceste zile, ca de altfel şi ajunsă, împinsă până la isterie pe la diverse posturi de televiziune, trebuie clarificată. În mod normal, n-ar fi fost treaba mea să fac o astfel de declaraţie, ci sunt probleme care ţin de Guvern. Dar în urma speculaţiilor – şi aici eu trebuie să fac menţiunea că sunt oameni şi mijloace mass-media care deliberat întreţin o profundă atmosferă de neîncredere. Eu vreau să le spun românilor că pot să aibă încredere, că Guvernul, Parlamentul, Preşedintele ştiu ce au de făcut în situaţia de criză economică actuală. Pentru că au fost speculaţii şi pe tema întâlnirilor pe care le-am avut în aceste zile, vreau să vă fac o declaraţie completă, ca să nu existe dubii şi speculaţii. Pe data de 4 mai, la ora 12:00, m-am întâlnit cu Primul-ministru, cu guvernatorul Băncii Naţionale, cu miniştrii economici şi cu specialişti de la Banca Naţională. Tot pe data de 4 mai, la ora 17:00, m-am întâlnit cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Uniunii Europene şi ai Băncii Mondiale, echipa de evaluare a progreselor pe care le-a făcut România. Pe data de 5 mai, la ora 11:00, m-am întâlnit cu Primul-ministru şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, de asemenea, şi cu un număr mare de miniştri din domeniile economice. Şi, în sfârşit, astăzi, pe 6 mai, m-am întâlnit cu liderii structurilor şi formaţiunilor politice care susţin guvernul. Întâlnirea a avut loc la ora 9:30. Iar la ora 14:30 m-am întâlnit cu Fondul Monetar Internaţional. Motivele acestor întâlniri dense au fost legate de soluţia pe care România urmează să o adopte în continuare, pentru a face faţă crizei şi pentru a limita riscul creării unor situaţii extrem de dificile, nu numai ca efect a ceea ce se întâmplă în economia românească, pentru că aici sunt deja semnale pozitive, dar aştept şi trimestrul II, să vedem dacă evaluarea mea că ne reluăm creşterea economică din trimestrul III se va confirma, dar în primul rând, datorită influenţelor evenimentelor economice care se produc în regiunea noastră. Am sesizat că se atribuie soluţii unor anumite instituţii: ba FMI, ba, mai ştiu eu, Uniunii Europene sau altor instituţii.

(more…)

Jurnalista de investigatie Nicoleta Savin il acuza pe Adriean Videanu de relatii neortodoxe cu rusii. Videanu a devenit piarist pentru South Stream, Putin si Kremlin lansand fumigene la adresa romanilor, a lui Basescu si a Cotrocenilor

In emisiunea lui Horia Alexandrescu de la OTV, Cafeneaua de presa, de azi, jurnalista de investigatie Nicoleta Savin (foto sus langa Traian Basescu) a facut mai multe acuzatii dure la adresa unor membri din arcul guvernamental si, in special, la adresa ministrului Economiei, Adriean Videanu. Nicoleta Savin a abordat transant problema internationala iscata de Adriean Videanu, prin interviul din Romania libera, titrat: Prezenţa ruşilor în sectoare strategice este foarte importantă (ca si cum nu ar fi acaparat deja aproape toate sectoarele strategice ale Romaniei!). Intregul interviu, expus pe un fond violet si realizat de cunoscuta ziarista GDS cu vederi rusofile si maghiarofile Sabina Fati, pare un advertorial maiastru al companiei rusesti Gazprom, desfasurat cu doar trei zile inainte de vizita oficiala in Romania a secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Ai zice ca Videanu isi cauta un alt loc de munca si, dupa modelul Schroeder, tinteste spre stapanul cu mana cea mai lunga: KGB.

“Acte de tradare de tara”

Jurnalista Nicoleta Savin il acuza direct pe ministrul si prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu de jocuri murdare impotriva Romaniei, care amintesc de “acte de tradare de tara” la fel ca vizita la Moscova, inca neelucidata public, a fostului sef PSD Mircea Geoana, in prezent audiat la DNA cu tot cu soacra in cazul Retelei Voicu, al carei fir rosu pare sa duca tot in Piata Lubianka (foto mai jos). Jurnalista de investigatie il someaza atat pe ministrul PDL, Adriean Videanu, cat si pe noul presedinte al PSD, Victor Ponta, ca actual sef al navetistului pe ruta Bucuresti-Moscova, sa raspunda acestor acuze, afirmand ca are si documente care ar putea proba ca itele acestor legaturi duc la planurile si interesele strategice ale Rusiei in zona Marii Negre si a Gurilor Dunarii, inclusiv prin preluarea oficiala a Petromului de la austriecii de la OMV. Savin provoaca serviciile secrete romanesti transmitandu-le ca, daca nu au informatii si documente pe aceasta tema, ar trebui sa solicite serviciile speciale occidentale sau pe cele ale multinationalelor cu activitate in Romania. Jurnalista mai afirma, cu ingrijorare, si ca il vede pe presedintele Basescu, din nou, din ce in ce mai izolat la Cotroceni.

L-a creditat Basescu pe Videanu cu mesajul pentru “deschiderea portilor Kremlinului”?

Rezultatul imediat al fumigenelor lansate de Videanu arata ca mesajul acestuia a fost interpretat ca si cum ar apartine Romaniei, lui Basescu personal si Cotrocenilor, ceea ce Savin se indoieste. O parte a presei de azi din Basarabia pare insa convinsa de acest lucru. Un articol de opinie al lui Petru Bogatu din Jurnal de Chisinau este citat azi, in acelasi stil dezinformator, de Romania libera, care prezinta o presupunere a editorialistului drept o afirmatie categorica, inca din titlu: Băsescu acceptă South Stream pentru a facilita integrarea R. Moldova în UE. Nici un “ar fi”, nici un “se pare”. Asa: din topor. Romania libera o fi incercat sa intre in capul lui Basescu insa, dupa parerea mea, s-a cam impotmolit pentru ca a ales usa din dos, cum ii place Sabinei Fati cel mai mult.

Nicoleta Savin are insa niste indoieli asupra acestor modalitati de PR mascat agresiv, pe care le expune public: “Nu o sa schimbati niciodata rusofobia intemeiata a romanilor!”. Pe langa opinia ferma, jurnalista profesionista mai are si argumente, prezentate, elevat, pe site-ul personal, Blog de veghe. Inainte de a iesi din transmisie, jurnalista de investigatie a tinut sa-i asigure pe cei care se bucura ca aceasta “specie” a fost indepartata din presa actuala mogulizata, ca ar fi cazul sa-si dramuiasca bucuriile: nici nu murim de foame si nici nu ne lasam de meserie. Subscriu si prezint mai jos una dintre postarile recente ale jurnaliste, exact pe aceasta tema, poate-poate vor intelege si Videanu si Fati vorba romaneasca “gura bate fundul”:

“Administratorul secret”, cheia rusească a jafului postdecembrist?

(more…)

Paleologu (iar) spune lucruri traznite: “Traian Basescu, un prim-ministru minunat al Regelui Mihai”. Plus: 5 minute pentru Romania cu ambasadorul Rusiei

Invitat astazi la emisiunea “Tu ce crezi” de la Vox News, ferventul Toader Paleologu, mai cunoscut prin porecla, transformata in renume, de “ministrul cacarisit”, autor al celebrei maxime “pleasca Basescu” peste capul PDL – cu care agreez si eu -, ne-a spus “ce crede”, ocazie cu care a mai trantit cateva traznai. Am retinut-o pe cea mai simpatica, si anume ca “Traian Basescu ar putea fi un prim-ministru minunat al Regelui Mihai” :). Stiti, e vorba de acelasi rege decorat si de Hiler si de Stalin, care merge la parada Armatei Rosii de la Moscova si care a petrecut pe pontonul lui Dinu Patriciu la diverse sindrofii, alaturi de oligarhul filo-rus si alti membri ai  “Ligii de la Snagov”.

Am mai notat si un aspect important din cariera sa de fost ambasador al Romaniei (!). La o intalnire de o ora avuta cu omologul sau rus de la Copenhaga, Paleologu marturiseste azi, cu emotie, ca “55 de minute am vorbit despre istoria Rusiei” (cred ca el a spus “istoria” cu “I” mare). Bun-bun… deci, au mai ramas 5 minute (si) pentru Romania, nu-i asa? Asta in cazul in care nu a fost si la toaleta sa faca un pipilica. Pentru Romania!…

Invataturile Arhiepiscopului Pimen catre “doi presedinti romani” si confesiunile lui Traian Basescu despre copilarie, Stefan cel Mare, mormantul de la Putna si Romania Mare. VIDEO. Ce nu ati vazut ieri la TV



Surse: https://sprevest.ro/ si YouTube – SpreVest

Basescu a plans la mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant. Catre romanii din Basarabia: “Suntem două state şi un singur popor şi avem un viitor comun”. Pana in 2011, se vor procesa 10.000 de cereri de cetăţenie lunar

“Suntem două state şi un singur popor şi avem un viitor comun. Cei 22 de milioane de oameni din această parte sunt parteneri pentru cele patru milioane de cetăţenui de dincolo de Prut. Dreptul la liberă circulaţie este cel mai important lucru, trebuie să puteţi circula liber atât în România, cât şi în Uniunea Europeană. Am modificat Legea cetăţeniei, deşi erau politicieni care spuneau că vom fi sancţionaţi de către Europa. Nimeni din UE nu ne-a atras însă atenţia”, a spus Băsescu la Universitatea “Al. Ioan Cuza” din Iaşi, la o întâlnire cu studenţi şi elevi basarabeni, transmite Mediafax. O parte dintre tinerii care învaţă în municipiu nu au fost lăsaţi să intre, manifestându-şi nemulţumirea, mai scrie, neinformat, corespondentul Mediafax. In fapt este vorba de un grup de agitatori (acelasi) auto-intitulat “noii golani”, un fel de ultrasi folositi de diverse servicii mai mult straine dar si de Doru Maries, plin de experiente de sectorist provocator din Piata Universitatii.

La intâlnire au participat aproximativ 350 de studenţi şi elevi basarabeni autentici, nu ca noii ultrasi. La finalul întâlnirii, cei doi şefi de stat au semnat în cartea de onoare a Universităţii după care au mers la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se întâlni cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Miercuri la prânz, cei doi preşedinţi au vizitat Mănăstirea Putna, unde au fost întâmpinaţi de copii şi de localnici în costume naţionale şi cu flori în mâini. Cei doi preşedinţi au avut o intrevedere cu IPS Pimen şi cu stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, ei primind cadou din partea feţelor bisericeşti câte o icoană reprezentându-l pe Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu au depus două corone de flori din garoafe roşii cu bandă tricoloră la mormântul lui Ştefan cel Mare si Sfant. În momentul începerii ceremonialului de depunere a coroanelor de flori, şeful statului român era vizibil emoţionat, având lacrimi în ochi.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Iaşi, la întâlnirea cu studenţii moldoveni la care a participat cu omologul de la Chişinău, că până la finele anului partea română va ajunge să satisfacă 10.000 de cereri de cetăţenie lunar.

(more…)

EXCLUSIV. Insemnarile lui Traian Basescu si ale presedintelui interimar de la Chisinau in Cartea de Onoare de la Putna. FOTO si VIDEO cu IPS Pimen si Parintele staret Melchisedec: „Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre”


Basescu la Putna la Mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant

Încarcat de VRTV

Vezi insemnarile mai jos:
(more…)

Regele Mihai I si Duda sa şi-au anunţat participarea la parada militară de la Moscova din 9 mai. Nu degeaba e unicul suveran decorat si de Hitler si de Stalin

Regele Mihai si sotul fiicei sale mai mari, Radu Duda, vor participa la parada de la Moscova pe 9 mai, a confirmat si pentru HotNews.ro directorul Casei Regale, Ion Tuca. Anuntul a fost facut initial de liderul moldovean al AMN, Serafim Urechean, care, citat de StireaZilei.md, argumenta ca presedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, ar trebui sa fie prezent si el la aceasta parada, la care si-au anuntat participarea mai multi sefi de stat din Europa si personalitati istorice. Interesant ca anuntul lui Serafim Urechean, fost preferat al lui Adrian Nastase, a fost facut in aceeasi zi in care Mihai Ghimpu se afla in Romania la invitatia lui Traian Basescu.

Mihai I de Hohenzollern si ginerele său Radu Duda vor participa la parada de 9 mai de la Moscova, potrivit si unei declaraţii a secretarului general al Casei Regale, Constanta Iorga pentru www.ziuaveche.ro. Potrivit sursei citate, invitatia a venit din partea presedintelui Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, prin intermediul ambasadorului Ciurilin de la Bucuresti. Detalii suplimentare legate de aceasta vizita vor fi furnizate presei intr-un comunicat, la momentul potrivit, a mai precizat Constanta Iorga pentru www.ziuaveche.ro. “La parada (n.red. – Ziua Victoriei, 9 mai, Moscova) va participa si fostul suveran Mihai I, si sefi de state europene.

O bucurie urmată de o tragedie: Înfrângerea lui Hitler şi victoria comunismului asupra Europei de Est

Federaţia Rusă serbează în data de 9 mai victoria Armatei Roşii împotriva forţelor militare ale lui Adolf Hitler, moment care a marcat capitularea Germaniei şi finalul Celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Republica Moldova a fost invitată să participe cu militari la parada militară care va avea loc la Moscova, însă preşedintele interimar Mihai Ghimpu a refuzat, motivându-se ziariştilor: „Cunosteti care este situatia la noi in armata nationala ? N-o cunosteti, nici nu vreau sa va spun ca la noi, in urma guvernarii comuniste, tot sta pe burta: si economia, si armata si toate institutiile”.

Pentru multe state din fostul bloc sovietic sau din sfera de influenţă comunistă din timpul Războiului Rece, victoria Armatei Roşii a însemnat atât învingerea Germaniei naziste, dar şi începutul a jumătate de veac de dictatură sovietică, plătită cu sute de mii de morţi şi deportaţi, dar şi cu o economie nefuncţională şi o instabilitate politică şi democratică.

“Regele” a adus Armata Roşie în România

(more…)

Basescu il primeste azi la Bucuresti pe presedintele interimar de la Chisinau. Vizita continua maine la Putna si la Iasi. Sondajul Roncea.ro: 81% pentru Unirea Republicii Moldova cu tara mama, Romania

La invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, în perioada 27 – 28 aprilie a.c., preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va efectua o vizită oficială în România.

Prima zi a vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu şeful statului român, urmate de o conferinţă de presă comună, la Palatul Cotroceni, după care preşedintele interimar al Republicii Moldova se va deplasa către Palatul Parlamentului, unde va susţine un discurs în faţa Camerelor reunite. Cu acest prilej, preşedintele interimar Ghimpu se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere. În cursul dimineţii, domnul Mihai Ghimpu va depune o coroană de flori la “Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I.
(more…)

Basescu: “Romania nu schimba legea adoptiilor cat sunt eu presedinte”. Anne Marie Blajan consemneaza declaratia lui Basescu de azi, de la Bruxelles

Anne Marie Blajan: Exista la Bruxelles in ultima vreme un lobby privind reluarea adoptiilor itnernationale din Romania. Am scris aici despre cum stau lucrurile si despre faptul ca si in Romania chiar Oficiul Roman pentru Adoptii a avut o astfel de initiativa, respinsa de guvern.

Organizatia italiana “Amici dei bambini” a trimis o petitie Parlamentului European (nr. 1120/2009) prin care se solicita redeschiderea adopţiilor internaţionale de către România. Petiţia a fost susţinută, iniţial, de Preşedinta PETI, Erminia Mazzoni (PPE, “Il Popolo della Libertà” – partidul premierului italian Silvio Berlusconi), dar s-a reusit inchiderea ei la sfarsitul lunii martie, la propunerea lui Victor Bostinaru, membru al PETI.

Presedintele Basescu a punctat astazi pozitia ferma a Romaniei de a continua aceasta politica de blocare a adoptiilor itnernationale. Fiindu-i adresata o intrebare pe aceasta tema, raspunsul lui a fost unul categoric:

“Romania are o lege nationala, se poate face lobby oricat la Bruxelles si nu numai la Bruxelles, Romania nu schimba legea adoptiilor cel putin pentru perioada in care eu sunt presedintele Romaniei”.

Continuarea la: Menaru Blog

Foto: Elena Basescu Blog

EXCLUSIVITATE. Adrian Thiess, managerul noului cotidian “Puterea”, sustine ca urmatorii nu sunt investitorii ziarului: Gorbaciov, Lebedev, Vintu, Hrebenciuc, Videanu. Misterele si geopolitica presei si a puterii. A(l) cui e Puterea? INTERVIU

In decembrie anul trecut Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, ii tragea teapa lui Sorin Ovidiu Vintu si nu mai aparea la show-ul de la Ateneu – Gala “10 contra Romania”, pardon, “pentru” – , destinat celebrarii  impaierii lui Mircea Geoana la Cotroceni. Gorbaciov s-a dat racit iar Ambasada Federatiei Ruse a refuzat sa comenteze lipsa acestuia de la spectacolul de prost gust al Realitatii TV. Poate specialistii rusi stiau deja ca “prostanacul” lui Iliescu nu va pune mana pe Putere si n-au vrut sa cada in acelasi ridicol ca toata gasca mogulilor lor de serviciu, Vintu, Patriciu, Voiculescu. Saptamana trecuta, pana la urma, Gorbaciov a aterizat in Romania, de data aceasta pentru a strange el in mana “Puterea”, noul cotidian aparut peste noapte in peisajul presei romane. Peisaj ars, pustiit si otravit prin falimentarea, decredibilizarea si regurgitarea mass media ca urmare a razboiului Mogulii vs Basescu II. Razboi condus in mare parte de securisti de pretutindeni travestiti in presari si consultanti politici; si invers (dar despre asta intr-o viitoare expunere).

Coincidenta alegerii aceluiasi personaj oarecum expirat, Mihail Gorbaciov, amabil in a se poza, ca la urs, cu deservitorii unor interese rusesti ca Ion Iliescu si Emil Constantinescu, misterul privind investitorii noului trust de presa – lansat in plina criza financiara – ca si reciclarea unor fosti ziaristi din ograda lui Vintu – suti si oboaie anti-Basescu – au dat nastere speculatiilor firesti. Pe piata au circulat zvonuri despre finantatori rusi, via Londra, evrei, via Berlin si inapoi la “tata” Vintu, via Murighiol. In urma unui schimb de replici pe acest blog,  managerul “Puterii”, Adrian Thiess (foto, in stanga lui Gorbaciov), la randul sau un personaj misterios, fost consilier personal al lui Ion Iliescu, fost coordonator al campaniei lui Sorin Oprescu dar considerat ca apropiat si de masonerie si de PDL, al caror membru e, a acceptat sa ofere cititorilor Roncea.ro, in exclusivitate, cateva detalii asupra proiectului sau “de suflet”, dupa cum il considera, promitand sa revina cu alte amanunte care vor dezlega definitiv misterul “Puterii”. Este de mentionat ca Thiess a mai avut o aventura publicistica, revista “Romania Express”, pentru care obtinuse difuzare pe avioane si trenuri, ca bonus pe langa un Catering Expres, sub ministeriatul lui Ludovic Orban.

Conform unei investigatii a fostului ziar ZIUA, numele lui Thiess (Adrian Ragnar Tis) s-a asociat de-a lungul vremii, pe langa Iliescu si Oprescu, cu cele ale unora ca Victor Dumitriu, Mihai Craiu, Dorin Cocos, Dumitru Bucsaru, Nicolae Dumitru “Niro”, Mihai Cuptor, Mihai Neicu, Claudiu Octavian Radu sau Alexandru Noaptes, directorul SN CFR Calatori SA.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova