Am descoperit pe blogul prof univ. dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, o clarificare necesara privind notiunea de “politie politica” si cine poate “beneficia” sau nu de ea. Potrivit actualei Legi a CNSAS, multe personaje categorisite in argoul Securitatii drept “ciocofoniste” reusesc sa se strecoare sub falsa stacheta a CNSAS, impusa de sintagma de “politie politica”, primind certificate de “buna purtare” cu care se falesc pe la televizior si, mai ales, prin Parlament, presa si “sotzietatea tzivila”. In esenta, “bula” CNSAS suna cam asa: Cartaforescu, Pleseanu sau Luluiceanu, ca sa nu zicem un oarecare X, Y sau Z, au fost incadrati de Securitate la data de, au si dosar de urmarire informativa si dosar de retea, dar, dupa dezbateri aprinse, studiindu-se materialul probator avut la dispozitie si depozitiile impielitatilor, pardon!, impricinatilor (si uneori chiar si amenintarile unei case de avocatura care santajeaza pe fata sau pe ascuns profitand de diverse relatii mafiote “de partid si de stat”), neindeplinindu-se conditiile legale, “se” stabileste ca tovarasenii “nu au fost agenti ai Securitatii ca politie politica”. Pai sigur ca ei nu au avut cum sa fie asa ceva. Informatorii nu pot fi “agenti ai politiei politice”. Ei doar “ciocofenesc”. Reportofonul meu nu poate fi, saracul, agent al Politiei Presei. El doar “reportofeaza”. Asa si cu informatorii. Insa raman ceea ce sunt: vajnici turnatori ai Securitatii sau ai altor servicii secrete mai mult sau mai putin “prietene”. Profesorul Turianu ne lamureste in lectia de mai jos, preluata de portalul Ziaristi Online:
Pe de altă parte, încă de la alegerile trecute am constatat cu surprindere că Legea nr. 68/1992 nu cuprinde o interdicţie pentru persoanele cu antecedente penale de a candida. Aşa cum, de pildă, se prevede în Legea pentru organizarea judecătorească. De ce n-ar funcţiona o asemenea interdicţie şi în cazul parlamentarilor? Ar exista un minim de garanţie socială că persoana care aspiră la o demnitate publică se bucură de stima, consideraţia, respectul celor din jur şi care alcătuiesc laolaltă reputaţia (prestigiul) unui om”.
Desi au trecut 6 luni de la numirea unui reprezentant legal, respectiv a Directorului General, activitatea nu s-a deblocat in nici un fel, cei responsabili nu au luat nici o masura de remediere a situatiei, Consiliul de Administratie nu a fost convocat niciodata, deoarece nu au fost nominalizati membrii acestuia nici pana astazi, avand in vedere situatia in care se afla acest institut national!
EDITURA SANZIANA si FUNDATIA ION GAVRILA OGORANU va invita la lansarea volumului memorialistic al regretatului luptator anticomunist CONSTANTIN IULIAN – “DIN LAGARUL ROMANIA EVADEAZA MORTII”, marti, 8.01.2013, orele 18,oo, la LIBRARIA SOPHIA din Bucuresti, str. Bibescu Voda nr. 19 (langa Piata Unirii, Facultatea de Teologie, la poalele Dealului Patriarhiei).
Politica Ta: “Ce ne-au spus ieri liderii ARD la Opera ? Nimic din ceea ce nu stiam.
Ca Vasile Blaga e un orator mai putin seducator decat un bulldog infometat si ca numele lui Boc a fost mai aplaudat decat discursul lui ?
Ca MRU bate campii in asemenea hal incat nu intelege nimeni ce spune in afara faptului ca a facut “cute pe frunte” ?
Ca Mihail Neamtu e indeajuns de idiot incat, acuzat fiind de simpatii legionaroide, sa ”ia pulsul organului” si sa recite versuri din Radu Gyr, comandant al Miscarii, Dumnezeu sa-l odihneasca ? (…) In fine, ca toti astia sunt prezentati de caricatura intitulata TRU care le arata cu gratie semnul ULA ?
Colegul meu de proces cu Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, dl Ion Spanu, probabil atins putin de patima anti-Basescu a publicatiei online Cotidianul.ro, cade in eroare identificandu-l pe Cartarescu cu un apologet al lui Basescu. In realitate, sublocotenetul Cacartarescu este, la fel ca toti membri gastii de profitori ai tuturor regimurilor din care face parte (foto mai sus), un lingau de meserie al oricui este la putere. Incepand de la Ceausescu incoace. Si aici, de dragul doamnei Herta Muller, o sa vin si cu probele de rigoare. 🙂 De altfel, chiar in ianuarie anul acesta, numitul Cacartarescu ii solicita demisia lui Basescu, in cor cu “protestatarii” de meserie din Piata Universitatii. Grafomanul scatolog satofag si sccria asta chiar in Evenimentul Zilei care, se spune, este “al lui Basescu”. Alta aiureala. E a domnilor mediteraneeni la care presteaza dl Andronic de cand fostul sef al “fantomelor” SIE l-a pus pe senile si a invartit de cheita cu azimut Marea Moarta. Dar sa-l lasam pe micul gigant al porno-literaturii ICR sa vorbeasca liber: “Eu nu cred că revoltele din acest ianuarie agitat sunt revolte anti-sistem, cum începe să circule un fel de cuvânt de ordine. Sunt revolte evident împotriva Puterii, considerată vinovată de diverse rele, între care pe primul loc se află scăderea nivelului de trai. Personal, sunt foarte de acord şi cu demisia lui Traian Băsescu, şi cu alegerile anticipate. Am tot spus-o de un an şi jumătate, şi doar reaua-credinţă poate împiedica pe cineva să recunoască asta: Traian Băsescu şi-a epuizat, în primii trei-patru ani ai primului său mandat, capitalul de încredere şi popularitate, iar al doilea mandat l-a surprins fără idei şi proiecte noi, depăşit de situaţie din punct de vedere politic. Am spus-o şi o repet: Băsescu este un om al trecutului. Nu el e problema României de azi” (Evz.ro). De altfel, chiar si in septembrie 2010, Cartarescu spunea acelasi lucru, incercand sa-si scuze umplerea buzunarelor cu valuta lui Ceausescu via “conservatorul” Voiculescu, la Jurnalul National, unde juisa, intelectual, fireste, alaturi de mai dreptacii Dorin Tudoran si Volodea Tismaneanu: “Epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei. Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit.” (Adevarul). Asa cum Plesu si Liiceanu “s-au lepadat de Basescu”, a facut-o, asadar, si micul gigant nerecunoscut al lui Manolescu, sublocotenentul scribulet la revista Activistul a Securitatii, Mircea Cartarescu.
Eroarea dlui Spanu, care publica articolul cu titlu vibrant “Îmi bag p… în regina Angliei” – Mircea Cărtărescu, autorul preferat al lui Băsescu, în “Orbitor”, reiese chiar din propriul text, in care acesta argumenteaza ca limbile dambovitene pe care i le-a plasat regulat dosului lui Basescu l-au facut sa fie publicat in “n”-spe limbi straine de catre cosangeanul sau galitian Patapievici, pe banii prostilor de patibulari romani si cu concursul fostei informatoare DIE Catrinela Plesu, azi directoare ICR. Dupa cum arata dl Spanu, Cartarescu a inceput sa fie tradus si publicat de ICR pe vremea lui Constantinescu iar operatiunea onaneanua pe banda a continuat, bine-mersi, si in epoca Iliescu! Iata: 1. Orbitor, Editura Denoël, Paris, 1999; 2. Vakvilág – A bal szárny (Orbitor. Aripa stângă), Editura Jelenkor Kiadó, Pécs, 2000; 3. Orbitor, Editura Gallimard, 2002 (traducere în limba franceză de Alain Paruit); 4 Orbitór. Vänster vinge, Editura Albert Bonniers Förlag, Stockholm, 2004 (traducere în limba suedeză de Inger Johansson). Sunt convins, asadar, ca, daca Nastase iesea presedinte, Cacartarescu ar fi devenit sinecuristul profund numarul unu al Cotrocenilor rosii, ca doar, dupa cum scrie singur, “ii placea să-şi pună degetul pe fund şi să-l miroase apoi” si, innebunit de placere, e posibil ca ar fi speriat tot SPP-ul cu strigate reproduse artistic in “Orbitor”, ca “Dragule… dă-mi-o… te rog, te implor, dă-mi-o şi-n popou…aaaaah! aaaaah!” . Cu exeptia acestor mici erori subsemnez la articolul colegului meu de proces Ion Spanu si astept, cu incredere, continuarea!
Cititi si va cruciti:
Mircea Cărtărescu, autorul preferat al lui Băsescu, scrie în “Orbitor”:
“Îmi bag p… în regina Angliei”
Romanul pornografic al scriitorului dâmboviţean a fost tradus în mai multe limbi pe bani publici din bugetul Institutului Cultural Român. Cine l-ar fi tradus şi publicat pe modestul poet optezecist dacă România i-ar fi puricat mai serios opera?
Lăudat în mod deşănţat de „intelectualii lui Băsescu”, romanul „Orbitor” de Mircea Cărtărescu, ajuns la vol. 3, se pare că nu a fost citit de nimeni, deşi a fost tradus de către ICR, pe bani publici, în aproape toate limbile pământului!
Întrebat ce carte a citit în ultima vreme, însuşi preşedintele Traian Băsescu a nominalizat invariabil o carte a lui Cărtărescu, probabil la sugestia vreunui consilier care aflase că scriitorul a fost recomandat la Premiul Nobel de gruparea Liiceanu-Pleşu-Patapievici. Mai mult chiar, în anul 2006, Băsescu l-a decorat pe Cărtărescu cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria A “Literatura”.
Ce ar fi citit Băsescu în romanul lui Cărtărescu?
Dacă ar fi lecturat chiar superficial romanul „Orbitor. Aripa dreaptă”, apărut, desigur, la Editura Humanitas, condusă de Gabriel Liiceanu, preşedintele Băsescu ar fi citit următoarele:
– “Îmi bag pu… în regina Angliei” (pag. 241).
-“Mă fu… în ea de Casa Albă?” (pag. 241).
– “CIA ce căcat e” (pag. 242).
– “Îi placea să-şi pună degetul pe fund şi să-l miroase apoi” (pag. 84).
– “Uite cum e cu ţara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de căcat, ca să-i arate cum e afară (…). Limbricu-ăla mic se gîndeşte ce se gîndeşte şi dup-aia zice: “Păi, tăticule, dac-aici e atît de frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă?, în duhoarea aia de căcat, în bezna aia groaznică?” Da’ taica-su-i zise răstit: “Fiule, să nu mai vorbeşti aşa! Aia-i Patria!”” (pag. 58).
– “Îi plăcea să-şi pună degetul pe fund şi să-l miroase apoi” (pag. 84).
– “Dragule… dă-mi-o… te rog, te implor, dă-mi-o şi-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pag. 185).
– “Căci sfînt era să lingi cu devoţiune scrotul iubitului tău” (pag. 339).
– “La rîndul ei, femeia primea-n gura caldă, rujată, tumefiată de dorinţă, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-şi sfircul matern, din care supsese odată certitudine şi ocrotire” (pag. 339).
– “Vrei să ne fu..em în cur? Mi-am amintit, fulgerător, din bancuri şi din pălăvrageala copiilor. Homosexualii. Poponarii. Curiştii (…). Unii oameni nu şi-o băgau în gaura femeilor, ci în fundul altor bărbaţi. Erau cei mai răi dintre toţi, căci oamenii mari făceau prostii cu nevestele lor ca să aibă copii, dar poponarii şi-o băgau acolo, în caca, pe unde trăgeai pîrţuri, de unde-ţi ieşeau, cîteodată, cînd te mîncă, viermişorii” (pag. 381).
– “Fesele barbatului izbeau acum ritmic, neiertator. Ouale, vizibile prin punga lor de piele, loveau anusul si fesele femeii, care-ncepu sa scoata strigate aspre si indemnuri obscene, spuse brutal” (pag. 341).
– “Am avut milioane de tirfe, in masa lor colcaitoare de tite, cururi si vulve” (pag. 519).
“Am exersat sodomia” (pag. 519).
Cerem scuze cititorilor pentru reproducerea acestor obscenităţi, cu toate că, din respect pentru ei, am pus puncte de suspensie acolo unde textul din carte este explicit. Astfel de pasaje de o vulgaritate extremă se întâlnesc la tot pasul, fără nici o motivaţie estetică, menită să justifice prezenţa lor.
Premiat, tradus şi plimbat pe banii statului
Pentru simplul fapt că a fost în ultimii opt ani editorialistul de casă al lui Traian Băsescu, pe care-l considera „un preşedinte pentru alte coordonate istorice”, Cărtărescu a avut un statut privilegiat, fiind tradus pe banii statului, într-un program naţional al ICR, în mai multe limbi, fiindu-i plătiţi şi banii cu care-şi promova romanele sale pornografice. Spicuim din această risipă:
1. Orbitor, Editura Denoël, Paris, 1999
2. Vakvilág – A bal szárny (Orbitor. Aripa stângă), Editura Jelenkor Kiadó, Pécs, 2000
3. Orbitor, Editura Gallimard, 2002 (traducere în limba franceză de Alain Paruit)
4. Orbitór. Vänster vinge, Editura Albert Bonniers Förlag, Stockholm, 2004 (traducere în limba suedeză de Inger Johansson)
5. Orbitór. Kroppen (Orbitor. Corpul), Editura Albert Bonniers Förlag, Stockholm, 2006 (traducere în limba suedeză de Inger Johansson)
6. Die Wissenden, (Orbitor. Aripa stângă), Editura Zsolnay Verlag, Wien, 2007 (traducere în limba germană de Gerhardt Csejka)
7. Mesanver vol. 1 (Orbitor vol. 1), Editura Nymrod, Tel Aviv, 2007 (traducere în limba ebraică de Yotam Reuveny)
8. Orbitor. Venstre vinge (Orbitor. Aripa stângă), Editura Bokvennen, Oslo, 2008 (traducere în limba norvegiană de Steinar Lone)
9. Orbitór. Höger vinge, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Albert Bonniers Förlag, Stockholm, 2008 (traducere în limba suedeză de Inger Johansson)
10. L’Aile tatouée, (Orbitor. Aripa dreaptă), Editura Denoël, Paris, 2009 (traducere în limba franceză de Laure Hinckel)
11. Cegador (Orbitor. Aripa stângă), Editura Funambulista, Madrid, 2010 (traducere în limba spaniolă de Manuel Lobo Serra)
12. Orbitor. Kroppen (Orbitor. Corpul), Editura Bokvennen, Oslo, 2010 (traducere în limba norvegiană de Steinar Lone)
13. De Wetenden (Orbitor. Aripa stângă), Editura De Bezige Bij, Amsterdam, 2010 (traducere în limba neerlandeză de Jan Willem Bos)
14. Der Körper, (Orbitor. Corpul), Editura Zsolnay Verlag, Wien, 2011 (traducere în limba germană de Gerhardt Csejka)
15. Blinding, (Orbitor), Editura Archipelago Books, New York, 2013 (traducere în limba engleză).
Apariţia acestor traduceri a fost finanţată de ICR, instituţie aflată sub patronajul Preşedinţiei României, cu un buget de peste 12 milioane de euro, finanţare care cuprinde dreptul de traducător, dreptul de autor, plata tirajului şi a acţiunilor de promovare! Un bun subiect pentru Garda Financiară.
Despre felul în care se lansează în străinătate volumele lui Cărtărescu, recomandăm lectura unui articol publicat de scriitorul Eugen Mihăescu, membru de onoare al Academiei Române, în „Napoca News” din 26 octombrie 2006: „În afara fondurilor risipite pentru traducerea volumului «L’aile tatouée» (în româneşte «Orbitor-Aripa dreaptă»), Institutul Cultural Român i-a oferit autorului Mircea Cărtărescu, din bani publici, şi un sejur la Paris. L-am zărit, pe 7 octombrie, în librăria «L’écume des pages», învîrtindu-se printre standurile de cărţi, cu un pahar de carton în mînă, strivit de notorietatea cîştigată pe banii Statului Român. Aştepta «asaltul» admiratorilor invitaţi să-i solicite autograful pe volumul mirosind încă a cerneală. N-a fost să fie! N-avea cum să fie, cu toţi banii cheltuiţi de România!”.
Dar iată ce spune chiar Cărtărescu despre o altă lansare, opinie consemnată într-o ştire Mediafax din 28 august 2007: „Traducerea în limba germană a volumului «Orbitor. Aripa stângă» va fi promovată ulterior de Mircea Cărtărescu în cadrul unui turneu în Austria şi Germania. «Voi face de fapt un lung turneu de promovare în toata luna octombrie, la Viena, Graz, Stuttgart, Berlin, Basel, Frankfurt», a declarat pentru MEDIAFAX Mircea Cărtărescu”.
De ce nu a luat Premiul Nobel?
Dar, dacă a spus cineva răspicat cine este, de fapt, Mircea Cărtărescu, aceasta este Herta Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură, care, auzind că autorul romanului „Orbitor” nu asculta în vremea dictaturii nici măcar radio „Europa liberă” şi că nu ştia că scriitorii erau urmăriţi de Securitate, a declarat pentru ziarul „România liberă”:
„Acesta este scriitorul român cel mai cunoscut în străinătate, iar ceea ce spune oglindeşte o stare de fapt. Ce a vrut el să spună: că a fost apolitic, că nu s-a interesat de nimic şi a trăit cu nasul în vânt. Eu n-am avut stabilitate şi, din păcate, în nici o zi n-am ştiut ce mă aşteaptă a doua zi. Mie în fiecare zi mi-a fost teamă că seara nu voi mai fi în viaţă. Ceea ce spune Mircea Cărtărescu arată multe despre el… În limba germană există termenul «Mitläufer», cel care merge cu ei: tace, încearcă să nu iasă în evidenţă, nu deranjează pe nimeni, se face gri”.
Precizăm că “Mitläufer” este un cuvînt foarte dur în germană, care-i descrie pe susţinătorii pasivi ai unei dictaturi.
Tot Herta Müller a explicat şi de ce nu a luat Cărtărescu Premiul Nobel, susţinând că a aflat neoficial că motivul pentru care scriitorul român nu a luat premiul a fost descoperit de către Serviciile de Informaţii ale Academiei Norvegiene Nobel: Mircea Cărtărescu a avut rude recunoscute ca active în cadrul mişcărilor anarhiste din Europa. Străbunicul acestuia de pildă, Witold Czartarowski, a ajuns în România după cunoscutul atentat asupra ţarului Rusiei Alexandru al II-lea. De asemenea, fratele geamăn al poetului, Victor Cărtărescu, a activat în cadrul Legiunii Străine, după care a contribuit la alte numeroase atentate anarhiste sub conducerea vestitului Errico Malatesta!
January 8th, 2013 
VR 
Am descoperit pe blogul prof univ. dr. Corneliu Turianu, secretar al Colegiului CNSAS, o clarificare necesara privind notiunea de “politie politica” si cine poate “beneficia” sau nu de ea. Potrivit actualei Legi a CNSAS, multe personaje categorisite in argoul Securitatii drept “ciocofoniste” reusesc sa se strecoare sub falsa stacheta a CNSAS, impusa de sintagma de “politie politica”, primind certificate de “buna purtare” cu care se falesc pe la televizior si, mai ales, prin Parlament, presa si “sotzietatea tzivila”. In esenta, “bula” CNSAS suna cam asa: Cartaforescu, Pleseanu sau Luluiceanu, ca sa nu zicem un oarecare X, Y sau Z, au fost incadrati de Securitate la data de, au si dosar de urmarire informativa si dosar de retea, dar, dupa dezbateri aprinse, studiindu-se materialul probator avut la dispozitie si depozitiile impielitatilor, pardon!, impricinatilor (si uneori chiar si amenintarile unei case de avocatura care santajeaza pe fata sau pe ascuns profitand de diverse relatii mafiote “de partid si de stat”), neindeplinindu-se conditiile legale, “se” stabileste ca tovarasenii “nu au fost agenti ai Securitatii ca politie politica”. Pai sigur ca ei nu au avut cum sa fie asa ceva. Informatorii nu pot fi “agenti ai politiei politice”. Ei doar “ciocofenesc”. Reportofonul meu nu poate fi, saracul, agent al Politiei Presei. El doar “reportofeaza”. Asa si cu informatorii. Insa raman ceea ce sunt: vajnici turnatori ai Securitatii sau ai altor servicii secrete mai mult sau mai putin “prietene”. Profesorul Turianu ne lamureste in lectia de mai jos, preluata de portalul Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
