De la eterna si fascinanta Agentie de Voiaj a sinecuristilor liichenopataplesusmaneni succesoare ONT al PCR, recte ICR, aflam ca celebrul telenobelist de marca Cartarescu Mircea a fost, la sfarsitul lunii trecute, “invitatul de onoare al ICRNY în cadrul festivalului PEN, participând pentru prima dată la PEN World Voices”. Comunicatul ICR ne mai spune: “Poeta Ioana Nicolaie şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, se vor alătura, de asemenea, acestui dialog si vor lua parte, cu sprijinul ICRNY, la o serie de evenimente informale din festival”.
Foarte mumos, nimic de zis, dar poate ar fi de adaugat, totusi, ca detaliu peisagistic, faptul ca Ioana Nicolaie este o tanara zglobie, cu ochi albastri, venita la Bucuresti din Sângeorz-Băi, care a fost căsătorită cu poetul Gelu Vlaşin, conform Wikipedia, si actualmente, este, intamplator, chiar sotioara celebrului telenobelist Cartarescu, chiar daca este doar cu vreo 18 anisori mai tinerica ca craiul optzecist (foto stanga a deux). Si, partea a trois, madam Lidia Bodea (foto sus), insotitoarea din varful PEN-ului, este chiar editoarea “Orbitorului” de telenobela, acum tradus in n-spe limbi de ICR. Nimeni nu zice sa nu calatoreasca Cartarescul, chiar in deriva, ca orice scriitor ratacitor zamislit din mana dreapta a Manolescului, dar, pentru acuratetea informatiei, nu era mai simplu de spus ca Cartarescu cu soata si editoarea sa s-au plimbat de manute, “informal”, pe la New York? Ce sa le uram: menaj placut!
PS: Pe de alta parte, lui Patapievici nu-i e frica ca Cartarescu ii va lua locul? Deja atenteaza tare din spate cu afirmatii “orbitoare” de genul: “Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului“. Ce sa mai vorbim de alte perle patapieviciene care frizeaza plagiatul, cum ar fi: “Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”… Strict autentic. De “Nobel”!
Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!
Am fost tentat, recunosc, să pun un alt titlu acestui text, cel folosit de un invitat al dtale la cenaclurile literare pe care le conduceai, un jurnalist cunoscut care semna într-un ziar de mare tiraj un text cu un titlu care suna cam aşa: „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu”. Mi s-a părut atunci şi îmi pare şi azi prea drastică şi neadevărată titulatura ziaristului; m-am înşelat?, mă înşel?
Da, „amice”, e cam jenant cu ce te ocupi sau nu te ocupi de o bună bucată de vreme; ba, folosind de vreo două decenii revista România literară, sprijinit de amicii apropiaţi de la GDS şi de la CNSAS, ataci memoria, numele şi opera unor scriitori de vârf, condamnaţi de comuniştii stalinişti la ani grei de temniţă, terfeliţi după moartea lor, precum poetul Ion Caraion sau, mai recent, marele cărturar, cunoscut şi elogiat pe două continente, Adrian Marino. (Ca şi alţii, scriitori adevăraţi pe care nu-i mai înşir aici, unul dintre ei a murit de inimă rea, de curând, după ce a vrut, bietul, să se lege cu lanţuri de clădirea unei Uniuni care-l privea cu indiferenţă!) Ba te ascunzi la Paris într-o funcţie vag-pompoasă, din care, de aproape un deceniu, nu a răzbătut cel mai mic ecou al vreunui sprijin sau ajutor dat literaturii, culturii care te-au trimis acolo. (Mă rog, prin persoana actualului preşedinte, de care nu vă jenaţi să staţi aproape, nici dta şi nici prietenul dumitale apropiat, fosta marea speranţă a filosofiei româneşti, G.L., dar mie nu conteniţi să-mi reproşaţi că am stat lângă un alt preşedinte, N.C., căruia, voi uitaţi să amintiţi cu îndârjire, eu i-am dat cea mai usturătoare palmă în coloanele celui mai mare ziar francez, Le Monde!)
Mai nou, dintr-un critic sever şi inteligent, fidel literaturii române şi valorilor ei, ai devenit un fel de măscărici care se preface că îi apără pe scriitori şi biata lor Uniune, înfundându-i şi pe unii şi pe alţii tot mai adânc în mâlul unei indiferenţe generale şi în valurile unor calomnii „isteţe”, nu rareori insolente, rezultatul fiind acela că niciodată de aproape un secol de când există Uniunea noastră prestigiul şi importanţa scriitorului român nu au fost mai coborâte în societatea românească. Nici măcar sub comunişti! Poate altădată, voi scrie şi despre aceasta, când voi avea timp şi voi considera necesar – deoarece, dvs., criticii literari, comentatorii, aplicaţi sau nu ai acelor texte semnate de adevăraţii creatori, imitându-i pe unii confraţi francezi, la fel de limbuţi şi de înfumuraţi, aţi uitat raporturile reale între creaţie şi receptare! – de data aceasta, mă voi ocupa doar de editorialul dtale din nr. 16 al R.L. şi de ecourile ultimei şedinţe de consiliu al USR care mi-au parvenit, aici, unde mă aflu, încă departe de capitală.
Există un destin tragic al poporului român legat de falsele elite? Mă gândesc, în primul rând, la tulburătorul caz al lui Mihai Eminescu, ucis. Admiţând că moartea lui Eminescu ar fi doar controversată (deşi e fară de tagadă, vezi în Codul Invers) de ce, de ce nimeni, dar nimeni dintre puternicii filosofiei, politicii, justiţiei nu vrea redeschiderea cazului?
Cazul morţii lui Eminescu se va redeschide. Chiar dacă ar fi toţi împotrivă. Trebuie să se ia probe de ADN din os (care să se depună într-o Bancă de genii), probe pentru a controla mercurul din os. O dată crima stabilită nu ne mai rămâne decât să-i punem oasele într-un sicriu de argint, iar numele lui într-un calendar de sfinţi martiri. Totul se va face cu necesitate, mai ales că eu sunt încă în viaţă şi mai sunt şi foarte modest…
Explică: ai riscat (şi acum, la cât te cunosc, sunt sigur că ai fi dispus la orice sacrificiu) pentru a găsi banii necesari Proiectul Naţional Mihai Eminescu. Eşti „controversat”. Ei, care au primit şi mâncat multe milioane de euro, sunt onorabili.
Poate sunt onorabilii lui Caragiale.
În urma sacrificiului meu (pe care nu vreau să-l recunoască nimeni), în urma tipăririi a 19 manuscrise Eminescu, a editării altor 50-70 de volume de eminescologie, Academia Română a tipărit aproape toate manuscrisele în facsimil color într-o ediţie incomparabilă tehnic (care, din nefericire, a distrus peste 30 de volume prin erori de impozare). Îţi aminteşti când am publicat Apărarea lui Eminescu? Se spune că la Tribunalul Judeţean Dolj s-au întrerupt procesele fiindcă au plecat câţiva judecători să cumpere ziarul „Ora” unde publicasem Apărarea. Ce-ar fi să le reamintim detractorilor lui Eminescu că nu ştiu carte. Uite textul:
Apărarea lui Eminescu
Şi admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (Dilema, nr. 265/ 1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.
Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; des-părţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvînt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu?
Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (zigu ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că aşti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a co-exista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile pînă cînd lucrurile încep să te iubească pe tine?
Despărţirea de Eminescu
Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine lui Nicolae Manolescu.
1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gîndească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o?
A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gîndire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.
2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tînărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atît.”
a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele Princepelui de Eugen Barbu că sînt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria. Caietele lui Eminescu nu sînt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sînt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”.
b) Sînt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi cuvîntul “naţional” provine din gna -, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).
Zigu Ornea – eminescolog de ocazie?
Zigu Ornea scrie. Cînd scrie, z.o. crede că gîndeşte.
Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet al românilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-l instala, pe acest soclu, pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…” Trebuie să-i spun lui z.o. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămînea pe acelaşi soclu.
Ce ştii de manuscrisele domnului Noica, unde şi cum au ajuns? Există o inventariere a lor?
Manuscrisele domnului Noica au fost luate în noaptea de 4-5 decembrie 1987 din vila de la Păltiniş de către Liiceanu. Fără nici un drept. La fel şi ce i-a restituit S.R.I. doamnei Mariana Noica prin fostul coleg de grupă de la Filosofie al lui Liiceanu, – Virgil Măgureanu. N-ar fi nici o problemă. Chiar dacă familia Noica nu este de acord, fiind chiar extrem de supărată pe acest inexplicabil. Întrebarea capitală este însă de ce Humanitas nu publică OpereleComplete ale lui Noica. Nu îl lasă pe antumul Liiceanu cumva postumul Korné?
Adevărul este că destui români au acceptat înainte de ’89 să discute, de obicei amical, cu diverşi ofiţeri de securitate, fără ca prin asta să devină informatori. Iată, de exemplu, cum descrie o asemenea întîlnire un distins om de litere, asupra căruia nu planează nici o bănuială că ar fi devenit un colaborator al Securităţii: „Solicitasem, doi ani după călătoria în Germania şi Franţa, un paşaport turistic pentru mine şi soţia mea. […] Înainte de a primi un răspuns, am fost convocat la Securitate. […] Ofiţerul care m-a convocat era la curent cu călătoria la Freiburg şi la Paris. Tocmai în legătură cu persoanele întîlnite voia să ştie mai multe. Astfel de contacte, i-am replicat, mă privesc exclusiv, fiind profesionale şi personale. Dar, cum n-am nimic de ascuns, pot să dau în scris totul. A părut surprins. «Eu vorbesc serios», mi-a spus. «Şi eu», am precizat. I-am cerut un pix şi un teanc de foi. Am relatat amănunţit totul. Nume, date, locuri. […] Declaraţia conţine şi unele aprecieri. Pe Monica (Lovinescu, n.m.) şi pe Virgil (Ierunca, n.m.) i-am prezentat ca pe nişte intelectuali valoroşi…“. Distinsul om de litere are şi o explicaţie pentru cele întîmplate: „Declaraţia din 1969 a fost singura pe care am dat-o vreodată. Fără, în definitiv, să-mi fi fost cerută şi, cu atît mai puţin, smulsă prin ameninţare. În inocenţa mea, o consideram un act de demnitate. Credeam că sinceritatea este absolut necesară“.
Nu voi comenta această mărturisire care, dacă n-aţi ghicit încă, îi aparţine dlui Nicolae Manolescu (v. volumul Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275). Dacă dl Manolescu n-ar fi citit superficial dosarul din 1989 al lui Ioan Groşan, şi-ar fi dat seama că acesta nu făcuse în ’89 altceva decît făcuse dl Manolescu în 1969. Cu singura deosebire că Groşan n-a dat nimic în scris. (Şt. Agopian / Catavencu)
“Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.” Integral la Ziaristi Online.ro
“Pleşu, Liiceanu şi Patapievici stăteau în faţa unor deţinuţi politici ca nesimţiţii. Ei erau pe rândul întâi şi cei care făcuseră 15-18 ani de puşcărie – în rândul doi. Şi cine făcea Raportul comunismului? Vladimir Tismăneanu, fiu de comisar stalinist care, e adevărat, nu stătuse în şedinţele Comitetului Central al P.M.R. alături de Ana Pauker, Nicolschi şi alţi criminali evrei, ca conferenţiarul universitar doctor docent Paul Cornea, fost secretar al C.C. al U.T.M.. Acum, nu ţi se pare normal ca Andrei Cornea (fiul comsomolistului Paul Cornea) să-i dea lecţii de anticomunism lui Noica şi chiar poporului român?” Integral la Ziaristi Online.ro
“Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă… Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Printre intelectuali, artişti şi scriitori – înaltul demnitar de partid visa să fie succesorul lui Ceauşescu incă din anii ’50-’60 – în România a acţionat o foarte importantă “lojă kominternistă”. Din această lojă au făcut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pauker (Hanna Robinshon), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein […]
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Remember RSR: Tania Radu, sotia lui Dan C Mihailescu, ziarista Flacara, Europa Libera si 22, in prezent vicepresedinte al ICR:
“Marţi, 4 septembrie, în cadrul unei emoţionante festivităţi care a avut loc la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a inmânat tovăraşului Gheorghe Rădulescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, vicepreşedintele Consiliului de Stat, Ordinul «Steaua RSR», clasa I-a, conferit prin decret prezidenţial, pentru contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră.
(…) Această înaltă apreciere vine să încununeze nu numai o activitate îndelungată în rândurile mişcării revoluţionare, în rândurile partidului comunist, atât în anii ilegalităţii, cât şi în anii construirii socialismului, dar şi o vârstă venerabilă: 70 de ani. (…) Un cuvânt emoţionant, plin de căldură şi preţuire, a rostit cu acest prilej secretarul general al partidului, tovăraşul Nicolae Ceauşescu, exprimându-se atât în numele Consiliului de Stat şi guvernului, precum şi al său personal (…). Într-o atmosferă de caldă preţuire tovărăşească, sărbătoritului i s-au făcut urări de viaţă lungă, sănătate, putere de muncă şi noi succese în activitatea sa” (Tania Radu, “Solemnitatea decorării tovarăşului Gheorghe Rădulescu”, „Flacăra”, anul XXXIII, 7 septembrie 1984, p. 3).
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
Un intelectual de stanga, dar in primul rand intelectual, profesorul Claude Karnoouh pare indragostit de Romania la cat timp a petrecut in tara noastra. Antropologul a fost citat de Ziaristi Online in contextul accentuarii politicii secesioniste maghiare in Romania, in articolul Claude Karnoouh: Autonomia “Tinutului Secuiesc” ar crea un ghetou » care reproduce un fragment din cartea sa “Duşmanii noştri cei iubiţi”, capitolul “Transilvania: iarăşi si dintotdeauna”.Claude Karnoouh s-a nascut in martie 1940 la Paris, unde si-a facut si studiile superioare. Din 1959 si pina in 1965 a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pina in 1969 studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Incepand din 1970 este membru al Centrului National de Cercetare Stiintifica din Franta (CNRS) si a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). Ganditorul francez a fost profesor la Babes-Bolyai si in prezent este profesor invitat la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti (fosta Academie, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”).
Claude Karnoouh are darul de a spune lucrurilor pe nume. El este cel care a zgariat urechile fine ale dilematicilor afirmand transant: “Intelighentia romåna are de demult un sens al slugarniciei exceptional de bine dezvoltat”. Tot el este cel care a radiografiat secta lui Tismaneanu in doua propozitii: “Pe scurt, toţi aceşti parveniţi care îşi cântă acum profesia de credinţă anticomunistă, servindu-şi stăpânii în calitate de lachei cu normă întreagă, joacă un rol capital în proiectul de amnezie naţională. Ei sunt la microfon pentru a face uitate originile părinţilor lor, altfel spus, pentru a ascunde nivelul social de unde au provenit ei şi felul în care au fost obţinute aceste transformări sub egida regimului comunist” [Revista Cultura].
De aceea, pentru a-l prezenta mai bine cititorilor nostri, am considerat benefic sa-i publicam si parerile despre societatea romaneasca – pe langa cea despre ghettoizarea maghiarilor -, dupa cum sunt lansate, verde-n fata, intr-un interviu acordat in luna ianuarie Cristinei Bobe de la HotNews. Prezentam aici cateva extrase edificatorii:
“Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista”
“Din anumite puncte de vedere mi se pare mai interesant in Romania decat in Franta. Discutiile cu studentii sunt mai interesante, chiar daca studentii sunt un pic tacuti. In Franta este prezent un conformism atat de dreapta, cat si de stanga care este extrem de plictisitor. In ultimii 30-35 de ani, in Franta, s-a instituit un fel de autocenzura. Pe anumite teme, ideile care se vehiculeaza ajung sa fie destul de penibile. Spre exemplu, in filosofie, ceea ce este legat de Heidegger. La un moment dat se vorbea la curs despre Heidegger, iar din sala s-a ridicat un student si a spus: “Este interzis sa vorbiti aici despre un ganditor nazist!”. Eu l-am dat afara, iar el s-a dus sa faca plangere la seful departamentului.
La fel se intampla cu aceasta cale de gandire germana, cum ar fi in filosofia politica cu Carl Schmitt. Nu trebuie sa vorbim despre istoria ideilor legate de comunismul real sau fascismul italian. Intotdeauna este cineva care vrea sa te opreasca sa vorbesti. Faptul ca are o idee opusa nu este o problema. Fiecare are ideile lui. Insa faptul ca cineva incearca sa te opreasca sa vorbesti devine din ce in ce mai penibil. (…)
Aici, [in Romania], anticomunismul este o gargara. Singurii anticomunisti nu sunt deloc prietenii mei politici, dar sunt anticomunisti adevarati: legionarii, greco-catolicii si catolicii maghiari. (…) Nu sunt prietenii mei politici, insa faptele lor trebuie sa le recunoastem.
Anticomunismul astazi este lipsit de importanta. Adeptii lui se plang poate ca nu au actionat atunci cand trebuiau sa actioneze. Istoria a trecut. Au ratat momentul istoric. Un moment istoric ar fi fost greva din Valea Jiului sau revolta din ‘87 de la Brasov.
Oamenii care au facut adevarate crime in perioada comunismului nu mai sunt in functii cheie pentru ca ei nu mai sunt in viata. Perioada cu adevarat criminala a regimului comunist din Romania este perioada Dej, nu cea a lui Ceausescu.
Ceea ce este cu adevarat periculos este faptul ca Liiceanu, Plesu etc. isi pot etala dizidenta, in timp ce dizidenta adevarata era in timpul lui Dej. Unde erau Marius Oprea, Liiceanu, Patapievici, Plesu, Mihaies in anii ‘70-‘80? Cine crede ca Meditatia Transcendantala a fost o disidenta? A fost ceva monden si o capcana organizata de Securitate ca sa le produca teama intelectualilor. Nu a fost nimic altceva. De ce nu am auzit nimic despre ei atunci cand eram in Romania in anii ‘70?
(…)
Faptul ca astazi intalnim putini oameni care mai pastreaza o credinta autentica este o urmare a modernitatii, fie comunista, fie capitalista. In Europa de Vest este acelasi lucru. Biserica este in cadere. Capitalismul propune si el o religie care are ca element central consumul. Prin consum este implinit raiul pe pamant. Pana cand va tine aceasta credinta, nu stiu! Pana cand vom crapa.
(…)
Poporul roman este rasist, ca orice alt popor, numai ca popoarele din Vest tac, pentru ca se tem. Oamenii nu sunt curajosi. Aici integrarea tiganilor ar putea fi simpla. Ea ar putea fi facuta prin forta culturala. Prin forta au fost integrati in Franta taranii in cadrul republicii centralizate. Cei care nu isi trimiteau copiii la scoala erau pedepsiti.
Partial este vina guvernului dumneavoastra. A primit foarte multi bani din partea Uniunii Europene pentru a-i integra pe tigani prin mai multe mijloace si nu le-au facut. Bineinteles ca o mare parte dintre tigani sunt greu de integrat pentru ca acesti oameni au un simt extraordinar de dezvoltat al libertatii lor. De ce fura din cand in cand tiganii? Fiindca nu vor sa lucreze. Dar de ce nu vor sa lucreze? Fiindca nu vor sa fie alienati. Asta este respectabil. Numai ca traim intr-un sistem european unde munca este o valoare. Atunci tiganii traiesc intr-un sistem extrem de arhaic care nu corespunde cu valorile societatii actuale europene.
Trebuie organizate niste scoli, iar copiii tiganilor trebuie sa fie siliti sa mearga la scoala. Cei care in momentul de fata refuza sa faca asta nu sunt destul de pedepsiti. E impotriva rasismului. Cineva incearca sa ii faca pe tigani sa fie ca orice cetatean respectabil, spunand totodata ca este tigan. Poti spune “eu sunt tigan si manager sau mare actor” etc.
Toleranta? Eu nu stiu ce este toleranta. Eu cunosc numai case de toleranta. Toleranta moderna a luat un sens stupid. Acum se practica toleranta analfabetismului, toleranta relativismului general. Singurul sens in care toleranta are valoare este acela in care este exprimata in preambulul Edictului de Nantes. In acest preambul se intalneste modelul teoretic si practic al tolerantei.
Ce inseamna toleranta? Faptul ca tiganii pot face orice, fiindca in momentul in care vei semnala anumite nereguli, te vor acuza de rasism. Acesta este un joc pervers. Am vazut in Moldova un deal plin de case care aratau ca niste palate. Toate aceste case erau legate la electricitate ilegal. L-am intrebat pe primar: “Domnule, pai ce faceti in sensul acesta?”. Primarul mi-a spus ca nu poate face nimic. Daca face ceva, un reprezentant al tiganilor va merge la Bruxelles si va spune ca romanii sunt rasisti. Exista o mica minoritate foarte bogata intre tigani, care se joaca foarte bine cu legile din Uniunea Europeana, astfel incat sa beneficieze de toate avantajele, fara sa aiba nicio datorie civica. Daca ii atingi in vreun fel, ei spun: “Ah, sunteti rasisti!”. In conditiile acestea cum altfel poti realiza intergarea decat prin forta? Daca nu te supui regulilor statului roman esti pasibil de puscarie. Aceasta este egalitatea fata de lege.
Integrarea populatiei minoritare intr-un sistem centralizat cere autoritate, fara sa fie o atitudine criminala. Daca statul reprezinta din punct de vedere institutional legea, atunci legea trebuie sa fie respectata. Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista. Societatea civila este o saga aici. Grupul de Dialog Social este o gargara. Este un Grup de Monolog Social. Membrii acestor grupuri nu au avut niciodata o actiune adevarata de dialog. “
Cum nu ma mai uit deloc la televizor si nici nu mai citesc ziarele – ceaa ce va recomand si dvs – aflu de la prietenii care primesc zilnic o revista mini-media mai speciala, ca sunt, din nou, vedeta mare in presa! Inteleg ca intamplarea face ca in aceeasi zi sa ocup mintile unor mari curifei ai presei romane: Andrei Plesu si Mirela Curlatan (de ce ti-ai schimbat numele cu un “o” in “Cur”, Mirelusa?, ti-e rusine de origine?). Biata de ea, plina de frustrari ca de cosuri pe piept, are o viata demna de mila: dupa ce a luat un sutulet in curulet din capul la dealul Copoului in jos direct de la Ziarul Lumina si-a incercat norocul la o sectie a unui SRL local, cu o stea in opt colturi (ii plac stelutele de mica). Cum nu facea fata nici acolo (nu s-a uitat niciodata in oglinda?) si-a luat steaua-n dinti si a plicat pi shentru, la Bucale, mai, c-acolo i di dulshe! Aici, alte griji, nevoi, necazuri, rele: lui Bucsu ii placea mai mult melodia “Fetite dulci ca-n SRI” iar apoi, la EvZ, a ratat la milimetru concursul de Miss cea mai frumoasa EvZiliera in favoarea frumusicei cu spume Ioanei Pulea, pardon, ma scuzati: Lupea (m-am redelectat aseara cu Povestea Pulii a lui Creanga si mi-a scapat, involuntar. Oricum, de fapt, ar putea sa se numeasca bine-mersi Povestea Presei…). Si-atunci ce sa faca, mititica Curlateanu? Ea chiar vroia sa fie milionara, sa aiba si ea un viloi pi la Snagovoi, ca toata presa “buna”, “nu-asa”? Cum nu stia cum s-o faka mai bine, a ales “suna un prieten”. Intamplator, copouan de-al ei, acum umflat cu pompulita lui Plesu in orificiu pana ce-a ajuns ca balonul Dictatorului Hitrelica, de sperie si grifonii de pe faianta din baie, omului i s-a facut si lui mila. Normal, cand o vezi asa ca o curca plouata cu cioculetul ei rujat, mu-mu-mu, doar-doar i-o baga si ei cineva ceva in gurita. Saracuta… Si-uite-asa s-a trezit cu al 24-lea salariu, anual, si “s-a ajuns”, latifundiariazata si ea, pe undeva, prin fundul Snagovului. Acum, dintr-odata, a prins aripi curculita noastra: executa in dreapta si stanga, de la Parintele Bartolomeu, eviscerat pe viu, pana la, mai nou, Parintele Justin. Si o doare rau soarta Bisericii. Buna coleguta a unui intarziat cu cioc (ma, dar chiar tuturor le place ciocul?) merge pe urmele Papesei societatii civile, Purceluta de aur, si critica bolsevic, pardon!, mensevic, “profunda neadaptare spirituală a unor preoţi la vremurile actuale”. Mai departe, micuta Cecurai, steaua coltoasa a presei proletare, se revolta cu aceeasi manie de avorton iesit din diavol tasmanian corcit cu filo-ungurean: “Până la urmă, Petru Vodă a devenit un fel de stat în statul BOR, un loc unde Constituţia României are infinit mai puţină trecere decât literatura legionară. “Duhovnicul neamului” Iustin Pârvu săvârşeşte slujbe de cununie în absenţa actelor de căsătorie civilă, pentru a vorbi doar de evenimentele devenite publice prin însăşi infatuarea personajelor ce s-au considerat astfel “alese””, scrie fetita cu scamele de la EvZ in “infierarea” ei de ieri careia nu pot sa nu-i admir titlul extrem de inspirat, probabil singurul rand adevarat: Oaza verde de la Petru Voda. Pai ce, vroiai sa fie o oaza maro, ca la GDS? Of, of, of, ce sa-ti fac Mirelusha curca mea!? Inteleg ca singura problema a ei e ca nu sunt un “ales” al “poporului ales”. Micuta Cedeepthroatai se pare ca stie bine, dupa masuratorile facute de operatoarele SIE si SRI pe cai “specifice”. Ca doar, vorba fostilor ei colegi de la Cotidianul, e “Filosemita” sub acoperire. Nu prea mai am ce sa zic. Cele 287 de comentarii de la EvZ spun totul, asa cum o spuneau si cele de la HotNews, care le dadeau atata in gurita deontologilor lui Soros ca le-au si suprimat, democratic. Daca le rad si EvZilierii ca pulifricii de la Hotnews, la gasiti AICI.
Si colega ei de unitate, de la gaoaza* maro (*termen prezidential) a GDS, Sabinuta Fati – nume de cod Maimuta, se intreaba Pentru cine se cântă “Sfântă tinereţe legionară”. Pentru BOR?. Micuta maimutica transcedentala decreteaza: “Ascunzându-se sub patrafire aurite, dar soioase, după atâtea greşeli nerecunoscute, Biserica Ortodoxă îşi pierde nu doar credibilitatea, ci şi enoriaşii, fiindcă din ce în ce mai mulţi se duc spre alte culte, mai apropiate de realitatea secolului 21.” Cum ar fi Cultul Oazei Maro? Cred ca, raspunsul potrivit sta in intrebarea clasica pe care ar trebui sa si-o puna insa gastii ei de la GDS: Pentru cine trag clopotele, Mi(ti)tica? Oare nu simtiti că va cuprinde frigul si întunericul?
Acum ar trebui sa ma ocup putin de Plesu, dar ma grabesc. Pe scurt, ma bucur ca am lansat o noua tema de dezbatere nationala, din moment ce ocupa si svaiterul cu mucegai adapostit in cutia craniana a “Tulceanului”: Liiceanu, de la Liicheanu si Liigheanu la Filosofeanu. La articolul Dupa ce l-a facut pe Patapievici “pitigoi psihopat” Patriciu sterge pe jos si cu “filosofeanu” Liiceanu. Iar Plesu recunoaste ca a luptat cu regimul comunist “prin mancare” si se vede deja in rai, unde “ii pune pile” lui Michnik. Dumnezeule mare! Plesu raspunde in “Melancoliile” sale scoase sub patronatul lui Patriciu cu: “Nu e treaba mea să mă amestec în antipatiile oamenilor. Nici să-l cocoloşesc pe Gabriel Liiceanu. şi nu mă preocupă veghea războinică a câte unui băieţel inconsistent, care se trezeşte pavlovian din propria sterilitate, oridecâteori miroase a „boierii minţii”. Mă întristează însă reacţia pe cât de pripită, pe atât de radicală a dlui Dinu Patriciu…” Bla, bla, bla. Da, asa e, “Maestre”, ai dreptate! Mai putin la chestia cu “boierii mintii”. Eu am scris “limbricii mintii”!
Dupa care ii plange de mila cocoselului Liiceanu si o da din nou cu persecutia saracutului posesor al lui Marcello si Siegfried pe motiv de “basescianism”. Plesulica se face ca uita ca Liicheanu si-a dat demult demisia din functia de “intelectual cu staif” al lui Basescu. Mai precis, dupa ce Boc a refuzat sa-i reesaloneze datoriile pana la anulare, dupa cum au facut-o toate guvernarile trecute. Atunci, INAINTE DE ALEGERI, Liigheanu s-a declarat “cetateanul invins si obosit de regimul Basescu” si a plecat de la dezbaterea organizata cu Basescu la GDS inainte ca acesta sa-si termine raspunsul pe care i-l adresa, lasandu-l pe presedinte sa se intreba ca prostul: “Domnul Liiceanu a plecat?”. Apoi, mai recent, tot Persecurtatul de la Ateneu s-a “lepadat de Basescu”, in direct la MIX2TV nume predestinat celor doua jucarii stricate. Poate voi reveni asupra celor doi curmanosi.
In the end, my friend, remarc dementa “intelectuala” a lui Tismaneanu, care, dupa ce Michnik l-a facut bolsevic pe Liiceanu pentru a reveni, cu indulgenta, la termenul de mensevic, acum Volodica explica pe blogusorul lui ca e de bine: mensevicii erau baieti buni. Bai, tasmaniene, eu credeam ca doar te prefaci tampit, dar, saracutule, m-ai facut sa-mi fie mila si de tine: tu chiar esti tampit, tampitelule!
PS: Daca tot au cazut in melancolie Plesu si Liiceanu, cele doua doua jucarii stricate ale cui plateste mai bine, ar trebui sa-si aminteasca ca-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana curvele intelectuale par papusi automate, date jos din galantare… Iata-le:
“Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului.” – Revista Tarom (pe bune)
Am fost criticat ca folosesc limbaj “de Vadim” pentru ca mi-am permis sa scriu despre prostia lui Cartarescu de a-l plasa pe Havel in Polonia (corectata acum de “profesionistii” de la Evenimentul Zilei 🙂 ) folosind expresia de DEX “Imbecilul Cartarescu” in articolul care aduna atacurile “intelectualilor publici” la adresa Hertei Muller (pentru ca scriitoarea le aratase pe scena de la Ateneu ca… “Liiceanu este gol!”). Dar pe Vadim cine l-a inventat? Nu Petre Roman si Andrei Plesu i-au dat bani, tipografie si hartie ca sa scoata “Romania Mare”?! Si Herta Muller tot limbaj “de Vadim” are cand il pune la punct pe “nobelistul” Cartarescu? Chestiunea e: i-a citit cineva cretinismele cu care se lauda – in atacul din EvZ la Herta Muler – ca vor fi publicate si in Germania (pe banii nostri, prin ICR-ul scatofagului Patapievici, normal!). Scatofag la coprofag trage :). Iaca, ca eu am fost obligat sa-i citesc ororile bolnavicioase, ca sa stiu ce combat. M-am simtit ca pe vremea lui Ceausescu, cand eram obligat sa invat poeziile leniniste ale Anei Blandiana cu Partidul si “vibratoarele din Arges”. Pentru toti cei care-si permit sa spuna ca Cartarescu e un “mare scriitor” cu “limbaj elevat”, nu ca mine, le ofer pe tava, sa inghita cat pot, din talentul “nobelistului” si viitorului laureat al premiului Pulitzer (cu doi de “i”):
“Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul si comunismul, toate “lumini venite de la rasarit”, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fara voia noastra, despartindu-ne de civilizatie. E inutil sa le negam sau sa le consideram o fatalitate. Ele sunt parte din fiinta noastra, sunt subconstientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic… Altele, ca ortodoxia si balcanismul, ar trebui imblanzite, reconvertite, sublimate, transformate din frane ale progresului in marci ale diferentei, ale specificului nostru cultural… Sunt ortodox si balcanic, dar asta nu trebuie sa ma impiedice sa fiu european si cetatean al lumii. Va trebui ca, de maine incolo, psihologia noastra, cu componente ale ei vechi si puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritica, sa-si revizuiasca notiunile.” Mircea Cartarescu – “Cele doua patrii”
2 ianuarie 2007 – Jurnalul National
(pe vremea cand nu-l deranja ca-si primeste salariul de la securistul Felix Voiculescu, mai ales ca si “condamnatorul comunismului” Vladimir Tismaneanu scria si publica alaturi de el, ca si acum, la Evenimentul Zilei, si isi primea tainul din aceeasi tescherea hoteasca)
“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu
“Orbitor. Aripa dreapta” este o “tâsnire a viitorului în prezentul nostru”, una dintre marile carti ale lumii, a spus Gabriel Liiceanu. El a mai spus ca este incintat ca grupul celor care „terorizeaza“ si „manipuleaza“ cultura romana s-a marit cu un membru. Astfel, acum, in opinia directorului Editurii Humanitas, ar fi patru scriitori romani care domina piata cartii prin tirajele vindute: Mircea Cartarescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia-Roman Patapievici. „Pe lînga cei trei boieri ai mintii, a aparut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisa“).
“Orbitor. Aripa Dreapta” – Extrase
“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alba?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)
May 8th, 2011 
VR 
De la eterna si fascinanta Agentie de Voiaj a sinecuristilor liichenopataplesusmaneni succesoare ONT al PCR, recte ICR, aflam ca celebrul telenobelist de marca Cartarescu Mircea a fost, la sfarsitul lunii trecute, “invitatul de onoare al ICRNY în cadrul festivalului PEN, participând pentru prima dată la PEN World Voices”. Comunicatul ICR ne mai spune: “Poeta Ioana Nicolaie şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, se vor alătura, de asemenea, acestui dialog si vor lua parte, cu sprijinul ICRNY, la o serie de evenimente informale din festival”.
Posted in 
Tags: 
