Posts Tagged ‘ICR New York’

Scrisoare Deschisa catre Smithsonian Institute in cazul Scandalului antiromanesc “Mostenirea maghiara: Radacinile renasterii”/“Hungarian Heritage: Roots to Revival”. Folclorul si traditiile romanesti nu sunt nici unguresti nici tiganesti. In atentia mass-media, a MAE, SIE si SRI

x Bozgori homosexuali la Smithsonian Folklife Festival 2013 via Ziaristi Online18 July 2013

To:       The Smithsonian Institute Board of Regents

The Directors and Managers of the Smithsonian Folklife Festival

The Ethnographers, Historians and Managers of the “Hungarian Heritage: Roots to Revival” event

 

Fm:      Media Professionals of the Worldwide Romanian Diaspora

 

Re:       Request for Information, Clarification and Corrective Actions Regarding Representations and Incidents at the 2013 “Hungarian Heritage: Roots to Revival” Event, National Mall

 

  • ·                    Purpose.  The purpose of this correspondence is to request information, clarification and corrective actions regarding representations and incidents at the 2013 “Hungarian Heritage: Roots to Revival” event staged at the National Mall in Washington, D.C. on behalf of numerous media professionals and media organizations of the worldwide Romanian Diaspora.

DETALII:

EXCLUSIV Dan Tanasa Ro, in atentia SRI, SIE si MAE: Budapesta cheltuiește un milion de dolari ca să promoveze “Ungaria Mare” in SUA. Scandalul antiromanesc de la Smithsonian Folklife Festival. GALERIE FOTO

Dublu scandal antiromanesc in SUA. Reactia MAE inexistenta. Ungurii fura “Ciocarlia” romaneasca si agreseaza ziaristi romani la Smithsonian FolkLife Festival. ICR pune paie pe foc: Tigani autointitulati ansamblul “Ciocarlia” reprezinta Romania

Associated Press prezinta Transilvania drept o regiune a Ungariei in stirea despre Festivalul unguresc de la Washington. Ambasada Romaniei nu are nici o reactie.

Associated Press against Romania -  Transilvania - Hungarian Roots - Smithsonian Institute

 

  • ·                     Event Background. Between 26-30 June and 3-7 July, the Smithsonian Institute organized “Smithsonian Folklife Festival” on the grounds of the U.S. National Mall. This year, the guest of honor was the country of Hungary which was invited to participate in the program by Smithsonian Institute organizers. Under the name of “Hungarian Heritage: Roots to Revival”, the Hungarian program was produced by the Smithsonian Center for Folklife and Cultural Heritage in partnership with the Balassi Institute, Budapest. Major support was provided by the Hungary Initiative Foundation and National Cultural Endowment of Hungary. Additional support was provided by the Hungarian American Coalition, American Hungarian Federation, Hungarian Ministry of Foreign Affairs, Embassy of Hungary in Washington, D.C., and others.  The stated overarching goal of the Folklife Festival programsin general is to present and bring close to attendees the folk cultural heritage of invited countries to the American public. The showcase of traditions of culture was masterfully done. However, several incidents happened on the background of a tense political situation in Hungary and Romania today that require specific answers from the American organizers, namely the Smithsonian Institute/Smithsonian Center for Folklife and Cultural Heritage.  The geo-political issue in which the Smithsonian Institute has apparently inserted itself is important enough that it demands answers from the Board of Regents, as well as directors and managers of the “Hungarian Heritage: Roots to Revival” event.

 

  • “Hungarian Heritage:  Roots to Revival” Overview.  As a guest of honor, Hungary was handed the opportunity to showcase its rich culture and traditions to a large American and international audience on the Washington, D.C. National Mall. The preparation for this program took approximately two years, according to the Hungarian organizers,with over one million dollars of expenses paid by the Government of Hungary, according to the Hungarian Ambassador in Washington, D.C., as well as other substantial donors.  This data was publicized at the following URL:https://www.americanhungarianfederation.org/news_smithsonianfolklife2013.html

Approximately 120 participants were brought to Washington, D.C. from Hungary, Romania, Serbia, and around the U.S.A. Among them, approximately 30 participants were dancers and singers, most of them from Romania, a preponderance from the Romanian region known most famously as Transylvania.The master chef in one of the food kitchen tents at the festival, for example, is a well-known Magyar (ethnic Hungarian) restaurant owner in Chicago who was born and raised in Romania, still celebrates his Romanian roots and spoke with journalists in his native Romanian language as well as English for media interviews.  It therefore came as an unwelcome surprisethat Transylvania was constantly cited only in a Hungarian ethnic context during the stage performances and afterwards during recorded video interviews with performers and organizers.  Numerous discrepancies arose which caught the attention of attending members of the credentialed media, which need to be addressed by the Smithsonian Institute responsible personnel and experts.  These items are detailed herein.

 

  • Map Graphics, Regional and Village Naming Conventions by Smithsonian Institute.  Prominently displayed around the “Hungarian Heritage:  Roots to Revival” tents and exhibits were large maps, detailing the areas from which the songs, music, arts and crafts were drawn; the vast majority of which are in Transylvania within the sovereign territory of Romania.  Names of villages and regions, on Romanian territory, are presented with only the Hungarian names and leaving attendees and audience members with the clear misunderstanding that Transylvania is a part of modern Hungary.  In fact, research indicates that the maps, as illustrated and presented by the Smithsonian Institute at this Festival, are strikingly similar to Hungarian “separatist” maps publicized by those seeking to break Transylvania away from the country of Romania.  These are maps used by Hungarian ultra-nationalists and separatists in their ambition to “liberate” a large portion of Romania to “autonomy” for the Magyar minority.  Against this background, those of us in the media and international Romanian Diaspora wish an explanation:  How were these maps selected by the Smithsonian Institute? Which experts at the Smithsonian vetted these map graphics? Did the Smithsonian organizers, sponsors, managers or historians seek to blur the distinction between Transylvania as part of the sovereign territory of Romania, versus suggesting that it is somehow part of modern-day Hungary, or was this misrepresentation a simple error and oversight by the Smithsonian Institute for which it takes responsibility? Did anyone take into account regional sensitivities when drawing up this map for public display?

 

  • Traditions, Songs and Cultural Traditions Presented at the Festival.  Media observers noticed and recorded traditional Romanian songs, dance and dress being presented several times on such venues as the Danubia Stage, but with the announcers making only passing reference to the “Transylvanian” and “Hungarian” roots but without acknowledging the actual historic Romanian roots.  The fact that various Romanian traditions were presented as Hungarian was even acknowledged on-camera in media interviews with performers, event managers and organizers (in at least one case the interviewee stated that the organizers “were not proud, but not ashamed” of the Romanian roots of the songs, dance and dress that were being presented as Hungarian traditions).  During the Hungarian Ambassador’s radio address about the Festival, he makes no mention of Romania or even Transylvania in his eight-minute interview, or even acknowledges the multi-cultural traditions presented on the stages by a talented cast (as noted, comprised of many Romanian citizens).  Repeatedly, all references are solely toward Hungary.  Against this information, could the Smithsonian Institute and experts please offer explanations?  Was the Board of Regents or any other responsible executive body of the Smithsonian Institute aware that Romanian songs, dance and dress were presented on-stage but without acknowledging the Romanian roots?  Who was the responsible historian or ethnographer from the Smithsonian Institute who vetted the songs, dances and dress that appeared on stage, and was it a conscious decision to mention the “Transylvanian” history in reference to Hungary, but without adequately citing Romanian culture and traditions?  How does the Smithsonian wish to respond to the query as to why “Hungarian” roots for revival was presented by so many Romanian citizens and drew heavily on Romanian traditions, but was presented almost exclusively as “Transylvanian” or “Hungarian” culture?

 

  • Incidents of Intolerance, Separatist and Ultra-Nationalist Actions by Hungarian/Magyar Participants.  Shortly after the construction of the large festival dance pavilion was completed, some of the Hungarian/Magyar participants in the festival raised a flag over the structure.  The flag was the Hungarian-colored flag of the Magyar Separatist Movement in Transylvania, also displayed on the festival map as “Székelyföld”.  It was taken down by Festival organizers, but perhaps was prologue to later incidents of intolerance.  After a wonderful, high-energy performance at the Danubia Stage, three Magyar/Hungarian performers cursed at an elderly woman who had a wrist-ribbon of Romanian colors (this is on video).  The same performers accosted a U.S. citizen and journalist, also wearing a wrist ribbon of Romanian colors (similar, incidentally, to those on the trim of many of the dancers’ costumes), cursed the cameraman and one Magyar/Hungarian member physically grabbed the hand and arm of a media professional while another said in Hungarian language, “while wave that Romanian flag, Transylvania belongs to Hungary.”  This entire incident is also on video.  The Romanian flag was being held by a Romanian national while a Romanian journalist, incidentally, was simply conducting an interview on the gravel path adjacent to the Festival “tavern” tent with another U.S. citizen of Romanian descent who was raving about what a marvelous performance it was.  These audience members and credentialed media personnel were happy and excited about the excellent stage productions, “high-fiving” many performers and speaking at length in Romanian language with numerous Romanian cast members who were delighted to be recognized and appreciated by fellow Romanian countrymen.  It was on this scene of pleasant celebration of an excellent stage production that the three Magyar/Hungarian performers inserted their separatist and ultra-nationalist agendas, alleging that the presence of Romanians and their flag on the National Mall was “a provocation” and insisting that the Romanians—and the media members and associated U.S. citizens of Romanian descent—leave the area.  Videos and images have been made available, and reportedly other citizens have already written the Smithsonian requesting answers.  The undersigned media members and Romanian Diaspora would like the Smithsonian to kindly address whether the Smithsonian Institute organizers vetted the performers?  Were the performers who were pursuing Magyar Separatist agendas known to the Smithsonian?  As many cast members were Romanian citizens and presenting Romanian dances, dress and traditions, a few singing Romanian songs in Romanian language, can the Smithsonian executive team please explain the rationale behind the “Hungarian Heritage:  Roots to Revival” event featuring these as “Hungarian” but without acknowledgement that Transylvania is Romania?  Do the historians, experts and event organizers at the Smithsonian believe that Transylvania is part of Hungary?

 

  • Conclusions.  Although we are not seeking, as members of the media and worldwide Romanian Diaspora, a judgment on the actions or conduct of a number of Hungarian/Magyar participants or the incidents themselves, we collectively are calling upon the Smithsonian Board of Regents—which includes several high ranking officials of the United States Government and therefore has significant clout on geo-political issues such as the Magyar Separatist movement—and the Smithsonian executive management to issue a joint and public statement on the issues we raised in this letter.  At this point, an observer would conclude that the Smithsonian Institute and the senior U.S. government officials on the Board of Regents either tacitly or explicitly endorse the ethnic-Hungarian—Magyar Separatist movement in Transylvania.  Apparent efforts by the Festival event organizers—from map graphics to stage presentations, to chasing away Romanian audience members and media, to the attempt by Hungarian artists to fly the Hungarian Separatist Flag from the top of the constructed festival dance pavilion and statements to the media made by these performers expressing strong desire of autonomy for Transylvania—indicate the need for precise explanations and an official position published by the most senior executive members of the Smithsonian.  The stage performances, music, dress and dance were spectacular and thrilling to observe.  That many of these were adopted by Hungarian groups and shared and enriched by and between Gypsy/Roma, Romanian, Jewish and Hungarian ethnicities is testimony to the treasure that is multi-cultural heritage.  That such beauty on stage, could be marred by apparent displays of separatist agendas, ultra-nationalism and intolerance among some Magyar/Hungarian participants—as well as academic blurring of the Romanian territory of Transylvania as being “Hungarian”—remains an issue in need of direct comment and a statement of position from the Smithsonian.  In summary, the issues for direct comment by the Smithsonian’s executive team:

 

  • The Festival’s use of the map of the Hungarian Kingdom and Magyar Separatists representing Romanian Transylvania with Hungarian graphics and text;
  • Why the Smithsonian organizers failed to acknowledge that three of the six featured communities for the “Hungarian” Folklife festival are Romanian;
  • An explanation as to why Romanian songs, dances and costumes were featured as “Hungarian” on the stages and on the website of the Hungarian festival;
  • A statement on the Magyar/Hungarian cast members and performers exhibiting their Separatist agenda, both in interviews and in incidents of intolerance captured on video by credentialed journalists, and in response we respectfully request a clear statement of the Smithsonian’s position on these incidents;
  • An explicit acknowledgement by the Smithsonian Institute from your experts, historians, ethnographers and executive management team as to whether the region of Transylvania is legally and geo-politically part of the sovereign state of Romania, and whether any presentations, graphics, artworks or public statements suggesting otherwise are in factual error;
  • An explicit acknowledgement by the Smithsonian Institute experts and executive team including the Board of Regents that there was no intent by the Smithsonian, or the event organizers, to take a position supporting the Magyar/Hungarian Separatist movement to the detriment of the sovereign nation of Romania.

 

We have a team of expert historians and ethnographers ready to work with the Smithsonian Institution experts and revisit the program and determine which of the traditions presented under ”Hungarian Heritage” name may have been, in fact, Romanian in origin and artistic credit.

 

Sincerely, the undersigned members of the media and Romanian Diaspora

 

PhD. Eugen Vasilescu, Georgetown University, U.S.A.

PhD. Marius Petraru, California State University – Chief Redactor, Miorita U.S.A.

PhD. Theodore Bucur, Professor HEI of Lille, International Expert, France

PhD. Adrian Boeru, National University of Arts Bucharest, Romania

PhD. Adrian Botez, Publisher, Writers’ Union of Romania

Prof. Lia Lungu, Folklore Interpret; awarded U.S. Citizen for Extraordinary Ability, NY

Valentin Tepordei, Professor & Researcher USGS Scientist Emeritus, Arlington, VA

Mihai Boicu, Researcher, Professor, George Mason University (Fairfax, VA) U.S.A.

Daniela Ionescu,Masters in History of Art, California State University, U.S.A.

PhD Vasile Lechintan, Historian, Transylvania, Romania

Adelina Palade, Councelor and Analyst, Chamber of Deputies, Romania

Editorial Staff „Miorita USA” Romanian American Newspaper

Editorial Staff of„Ziaristi Online”, Romania

„Iuliu Maniu” Foundation, Boston, MA, U.S.A.

Marcela Maria Băjeanu –Gymnastics Coach, Maryland, U.S.A.

Ana Hontz Ward – Journalist, Voice of America, Washington, D.C., U.S.A.

Dorin Suciu, Journalist, Romania

Corneliu Leu, Publisher, Canada

Dan Tanasa, Freelance Journalist, Madrid, Spain

Mihaela Biliovschi, International Journalist, Washington, D.C., U.S.A.

Dacian Dumitrescu – Deputy Chef Editor, Romanian Breaking News Press

Victor Roncea, Journalist, Founding President „Civic Media” Association, Romania

Dana Deac, Vicegovernor, Cultural Society„Filarmonia” Turda, Plastic Artist & Journalist, Romania

Cultural Association„Miorita”, California, U.S.A.

Benone Neagoe, Military Journalist, Romania

Corneliu Vlad, Journalist, International Policy

Phd Grid Modorcea, Journalist and writer, New York

Eng. Simona Botezan, Deputy Manager „Miorita”, Washington, D.C.

Dan Leontescu, Editor “The Eastern European Echo”, Seattle WA, U.S.A.

Cultural Association„Miorita”, California, U.S.A.

Elena Andronache, Independent Group for Democracy, Founder, Romania

Eng. Gabriel Neagu, System Analyst, Gaithersburg, Maryland

Theodor Codreanu, Writer, Romania

Florin Palas, Journalist, Romania

LISTA DE SEMNATURI RAMANE DESCHISA – SEMNATI AICI!

Tigani Unguri Gypsy Hungarians against Romanians on Smithsonian Institute site - Ciocarlia

Romani or Gypsies - Smithsonian Institute against Romanians

“Peste 1,2 miliarde lei” – peschesul lui Tismaneanu de la Basescu sustras din buzunarele romanilor prin “dottore” Patapievici. Jaful de la ICR, despre care am scris ani de zile in ZIUA, confirmat de Curtea de Conturi si noua conducere a ICR

Genitalul Patapievici KGB ICR Tismaneanu Basescu E-bay

“Peste 1,2 miliarde lei”. Atat a primit perfectul acrobat si profitor al tuturor regimurilor, fostul propagandist comunist convertit in lustragiul de serviciu al parazitatului national Traian Basescu, eternul nomenclaturist Vladimir Tismaneanu, de la doctorul inchipuit, aferatul contorsionist Horia Roman Patapievici, alias asasinul platit al culturii romanesti, cunoscut si drept sponsorul curant al cavalerilor de Curlandia sub deviza Securitate, Sex und Swastika, conform Financial Times – Deutschland: Rumanisches PR Desaster. Acesta este bilantul temporar al cheltuielilor emigrantului USA pe filiera internationalist-bolsevica, evaluat de noua conducere a ICR intr-un Raport preliminar, prezentat inainte de toate calculele finale elaborate de Curtea de Conturi a Romaniei.

Securitatea Sex und Swastika pe feuda ICR PatapieviciSituatia ar fi putut fi curmata, ca sa zic asa, inca de cand am inceput deconspirarea activitatilor frauduloase ale retelei mafiotilor culturnici Patapievici-Tismaneanu-Manolescu–Liiceanu-Cartarescu-Plesu-Etc in ziarul ZIUA cat si prin intermediul Asociatiei Civic Media, care i-a adresat in van presedintelui Romaniei vreo doua petitii semnate de mii de romani ultragiati.

“Domnule Presedinte, mentinerea lui Horia Roman Patapievici si a cercului lui de interese la conducerea si in jurul Institutului Cultural Roman este o dezonoare pe obrazul statului roman si al Dumneavoastra personal. Aveti sansa sa spalati aceasta dezonoare prelungita mult prea mult si sa va scuturati de resturile si stafiile regimului comunist-bolsevic, dupa cum v-ati exprimat chiar Dvs. Pana nu va fi prea tarziu si, dupa cum spune doamna Herta Muller, o sa vorbim din nou in soapta pe strada.”, se scria intr-una dintre aceste Petitii adresate fostul sef al fostului stat roman. (Vedeti De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane” )

Dar ex-presedintele tuturor romanilor, (fostul ?!) Traian Basescu, nu numai ca a preferat sa nu spele dezonoarea adusa tarii ci s-a gandit sa maculeze definitiv fata bietei Romaniei, prin toata prestatia sa groteasca din cel de-al doilea si ultimul sau mandat, al carui sfarsit il petrece acum ilegitim si ilegal.

Intr-o prima instanta am fost dat in judecata impreuna cu senatorul artist Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane. Aparati de bataiosul avocat George Papu, Patapievici si ai lui au pierdut procesul, libertatea presei si adevarul triumfand. Dar tot in van. Caci Jaful a continuat. “Sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu“. Pana mai ieri.

Astazi, Curtea de Conturi a Romaniei si noua conducere a Institutului Cultural Roman confirma hotia obladuita de la cel mai inalt nivel, cu complicitatea unor servicii de informatii din aceasta tara si nu numai.

Prezint mai jos un Comunicat categoric al ICR si extrase dintr-un Raport preliminar al ICR semnalat de directorul general al ICR Mihai Milca pe site-ul noului Institut. Se va sesiza, oare, DNA? (aceasta a fost o gluma 🙂 )

Motto:  “Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).”

Precizări

Oricine este liber să comenteze funcționarea unei instituții publice, iar Institutul Cultural Român este o astfel de instituție. Sunt, însă, de îndeplinit, totdeauna și oriunde, cel puțin două condiții : a) cel care comentează să se fi informat în prealabil asupra activității din acea instituție; b) cel care comentează să fi avut un raport corect cu instituția în cauză.

În ultima vreme se întrec în a se exprima despre Institutul Cultural Român și formulează opinii care de care mai lipsite de temei, tot felul de inși care nu citesc nici măcar site-ul instituției, necum documente mai pretențioase. Mai grăitor este faptul că se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)? Sau Teodor Baconschi, care a desemnat capricios persoane neadecvate în funcții, iar acum caută să iasă cumva în relief? Sau Katia Dănilă, care a trebuit să fie înlocuită neîntârziat la Paris pentru management slab?! Sau Corina Șuteu, care a plecat din post în iunie 2012, din ICR New York, ducând cu ea logistica și unele programe ale instituției? Sau familia Perjosvschi, soț și soție, care s-a înfruptat copios din banii instituției? Sau Marius Chivu, sau Maria Răducanu, sau Mihai Chirilov, sau alții în aceeași situație? Exemplele de auto-supraevaluare sunt numeroase. Sunt cazuri care atestă fără putință de tăgadă irosirea de resurse pe activități superficiale, pe alocuri derizorii. La nevoie, vom reveni cu amănunte. (Sigur ca e nevoie! – n.n.)

Menționăm, totodată, că principalii creatori ai României, din artă, literatură, știință, nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea ICR în ultimii ani.

Pe de altă parte, înțelegem îngrijorarea unora care au beneficiat din plin, în toți acești ultimi ani, de banii ICR – îngrijorare motivată probabil și de recenta apariție a noului Raport al Curții de Conturi a României cu privire la gestionarea plină de abateri de la lege a acestor resurse.

Cei mai mulți dintre inșii amintiți nu au citit, cu siguranță, textele comunicate public ale actualei conduceri a ICR (ei nu știu, de pildă, că toate deciziile ICR sunt publice prin intermediul „Buletinului Informativ ICR“, ce se publică periodic). Inițiativele instituției sunt sintetizate în documente programatice, în care a fost expusă noua strategie ICR, menită să consolideze politica culturală a României în ceea ce privește promovarea culturii române în lume și sincronizarea Institutului Cultural Român cu provocările globale ale secolului al 21-lea. O lectură atentă a acestor texte, declarații, comunicate publice, dublată cu monitorizarea activității inovative din primele luni ale mandatului noii conduceri a ICR (înființarea filialelor ICR din țară, înnoirea tuturor programelor, derularea programelor pentru ICRS, deschiderea ICR către întreaga sferă culturală, înființarea conferințelor ICR, pregătirile intense pentru Salonul Cărții de la Paris, organizarea unor concursuri deschise pe posturi etc.) atestă tocmai eforturile de recredibilizare a ICR după o perioadă în care criticile la adresa stării și conducerii ICR în anii 2008 – 2012 s-au extins în societate.

Răspunsul la aberațiile acelor inși – venite din frustrări de altă natură, altele din necunoaștere ori din absența minimală a informării – este unul la vedere, oferit de activitatea intensă a actualului ICR, care face exact ceea ce legea l-a mandatat: reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate.

Direcția Comunicare a ICR

Miercuri, 30 ianuarie 2013

RAPORT PRELIMINAR

(…)

  1. I.                 Evaluarea situației ICR preluate în 11 septembrie 2012

 

De îndată ce starea Institutului Cultural Român s-a putut observa din interiorul acestuia, s-au putut formula evaluări precise. Documentele de organizare, rapoartele de activitate, actele financiare arhivate, evaluările Curții de Conturi duc la următoarele concluzii privind activitățile Institutului Cultural Român de până la 15 septembrie 2012 :

a)      Program bazat pe satisfacerea de cereri, fără asumarea frontală și coerentă a misiunii – aceea de a face cunoscută cultura din România și a o promova creându-i vizibilitate și prestigiu.

b)      O înțelegere restrictivă a culturii, cu accent pe anumite componente și pe creatorii potențiali și cu stârnirea unei antagonizări între generații.

c)      Impact restrâns, creat mai ales făcând plăți pentru participări la activități.

d)     Plăți pentru activități prin excedarea reperelor și practicilor europene, de multe ori fără distincție între remunerare firească și mituire.

e)      Dezechilibru în defavoarea cheltuielilor materiale și disproporție între salarizarea personalului din centrală și plățile către terți.

f)       Editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, fără redacții responsabile de difuzare.

g)      Depozite umplute cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute.

h)      Institute culturale române în străinătate cu neajunsuri majore: unele fără sediu (Bruxelles), altele fără bibliotecă (Viena), altele realizând activități cu impact insuficient (Budapesta, Varșovia), altele devenind agenții de impresariat (Istanbul), altele fără înțelegerea culturii (Paris), altele realizând mai mult activități din sfera pregătirii profesionale a directorului (New York) etc..

i)        Folosirea unor institute pe post de „finanțator de premii“ și de acțiuni ale unor firme de la fața locului.

j)        Angajarea în acțiuni cu costuri ce nu au corespondent în beneficii.

k)      Preferința pentru „manageri culturali“ selectați discreționar, care s-au dovedit a fi fără randament managerial și fără orientare sigură în cultură.

Se pot trage, desigur, și alte concluzii. Le amintim doar pe cele de mai sus pentru a sublinia nevoia de a privi lucid situația și de a contribui la schimbarea în bine. Nu folosește nimănui o imagine edulcorată asupra unei situații pline de neajunsuri. În plus, atunci când s-a pus problema schimbărilor la Institutul Cultural Român, diferite persoane au reacționat cu vehemență. Astăzi se poate observa, pe datele financiare, că vehemența a fost cu atât mai mare cu cât beneficiile unilaterale au fost mai considerabile (vezi, de pildă, cazul unui emigrant, care a încasat de la ICR peste 1,2 miliarde de lei și a folosit multe alte oportunități, și alte cazuri).

ӿ

În 2004, s-a adoptat Hotărârea de Guvern Nr. 492/9.04.2004, prin care s-a trecut la înființarea Institutelor Culturale Române din străinătate. Au fost create, în timp, prin hotărâri ale autorităților, Institute Culturale Române la Berlin, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena.

În septembrie 2012, odată cu preluarea Institutului Cultural Român de către o nouă conducere, plasată sub autoritatea Senatului României, s-a făcut o analiză a Institutelor Culturale Române din străinătate, în raport cu misiunea încredințată de lege. Subliniind importanța istorică a înființării institutelor și meritele unor inițiative, am arătat că sunt necesare noi inițiative pentru a normaliza rețeaua și funcționarea institutelor culturale române din străinătate. Datele înregistrate legal ale institutelor culturale române din străinătate atestă că:

a)      Unele institute au rămas pe hârtie (Bruxelles), altele nu au sediu corespunzător (Chișinău), unele nu au bibliotecă proprie (Viena), altele nu organizează cursuri de limba română, unele au devenit altceva (Istanbul), altele sunt înconjurate de nemulțumiri (Madrid, Paris), unele au desfășurat mai mult activități preferențiale ale directorului (New York), multe au mizat pe plăți pentru participarea la activități (plăți ce au excedat adesea reperele europene) și prea puțin pe inovație etc.;

b)      Institutele au permis mobilități ale unor autori români din literatură, muzică, film, arte plastice și altele și au etalat unele performanțe românești – ceea ce a fost pozitiv, firește. Acțiunile acestor institute au fost listate și publicate ulterior. Evaluarea acțiunilor desfășurate la institutele culturale române din străinătate a permis câteva concluzii.

S-a promovat prea puțin cultura română, clasică sau actuală, în ceea ce aceasta are mai reprezentativ. Acțiunile nu s-au bazat pe evaluări ale contextului și priorități, ci mai ales pe conjuncturi și preferințe personale. Preocuparea unor directori de a se pune bine cu anumite persoane de la fața locului a întrecut preocuparea de reprezentare a culturii române. S-au cheltuit bani mulți pe acțiuni banale. Orientarea culturală și competența managerială a unor directori a lăsat de dorit. Imaginea proiectată a culturii române, de către institutele pe care le-au condus, a fost adesea sărăcită.

Dăm câteva exemple din anul 2011 și din primul semestru al anului 2012, pe baza rapoartelor institutelor însăși.

Acțiunile majore ale ICR New York pe parcursul anului 2011 au fost: participarea la Târgul de bandă desenată (77.000 RON), deplasarea unui autor în Arizona (8.600), promovarea cinematografiei lui Mihai Chirilov (7.800), lecturi din Matei Călinescu (65.700), publicarea broșurii program (10.000), prezentarea de filme documentare (10.523), festivalul filmului românesc (121.000), sesiunea „Securitatea și intelectualii în România” (12.700), Expoziția „Covoare maramureșene“ (17.000), onorarii pentru programul „Citind pe frunzele de ceai“ (12.600), Expoziția foto „Civic Resistance and State Violence“ (24.300), festivalul de film (17.600), festivalul de literatură World Voices (38.000, cu Mircea Cărtărescu), lansarea filmului „Aurora“ (23.300), Spectacolul „Polanski“ (11.700), „Filmul românesc“ (46.600), Colocviul Norman Manea (84.000), Cinematografia românească (11.400).

La ICR Budapesta în 2011 s-au întreprins acțiunile : „Locomotiva Jazz“ (80.000 RON), „Expoziția Fris“ (12.000), Concert „Trio Zamfirescu“ (11.000), Proiectul „Amalia respiră adânc“ (6000), Proiectul „Oradea oaspete la Muzeul Holocaustului“ (5000), Filmul românesc (63.000), Film de spionaj „Corina de Celuloid” (4.000), turneul teatrului „Marin Sorescu” (105.000), Filmul francofon (2.400), Românii despre România (20.000), Festivalul Internațional de Carte (Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, 15.000), Filmul „Apocalipsa după Cioran” (2.600), Noaptea institutelor culturale (21.600), Zi românească la Clubul Godar (8.500), onorarii la „Caravana Cărții” (10.000), Festivalul Vinului (6.150), Festivalul Piftiei (6.000), onorarii la expoziția „Un divan pe Dunăre” (6.200), Duna party (26.600) și altele de același profil.

În primul semestru al anului 2012, ICR Paris a realizat patru acțiuni despre „transhumanță“ (pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5 000 de euro), expoziții cu „orfanii lui Ceaușescu” (cu onorarii de 5 000 de euro), acțiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraș (cu onorarii de peste 13 000 de euro), un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare (cu onorarii de 25 000 de euro), o discuție despre Panait Istrati și o evocare Benjamin Fondane, precum și alte acțiuni fără mare impact. Nu discutăm folosirea resurselor financiare, care este evident lipsită de chibzuință. Dar, între 1 ianuarie și 30 iunie 2012, doar atât se putea prezenta din România? Unde sunt scriitorii, regizorii, muzicienii, actorii de prim-plan ai României de azi? Unde este tematica societății românești? Ce imagine asupra României s-a proiectat de acel ICR în șase luni ale anului 2012?

c)      Trebuie spus că, până la urmă, însăși concepția care a stat la baza acțiunilor Institutului Cultural Român în ansamblu a fost carentă. Teza fostei conduceri, publicată în raportul de activitate pe 2011, a fost aceea că „Institutul Cultural Român trebuie să facă nu propagandă cu valori culturale, nu promovare a culturii recunoscute de stat drept «cultura oficială», ci cooperare culturală directă“. Nu comentăm aici această teză, ale cărei lacune se văd cu ochiul liber. Nicio țară nu-și reduce prezentarea propriei culturi la „cooperare culturală directă“! Consecințele acestei teze au fost, însă, negative : promovarea pe scară mare a unei puzderii de acțiuni cu costuri mari și rezultate slabe; folosirea de bani de la buget pentru a plăti publicitatea activităților și, totodată, aprecieri favorabile în presă (câteva ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român); supralicitarea pieței din anumite locuri pentru a stabili ierarhii de autori din România etc.

Am înlocuit neîntârziat teza de mai sus cu teza „Institutul Cultural Român trebuie să promoveze valorile reprezentative ale culturii române, într-un înțeles sincronizat și european al culturii, în cadrul unui pluralism înțelept caracteristic secolului XXI“. În acest orizont acționează actualul Institut Cultural Român.

ӿ

Curtea de Conturi a României a făcut constatări demne de reținut privind activitatea Institutului Cultural Român. La cererea multor observatori calificați ai ICR le evocăm succint. Astfel, Decizia nr. 17/2011 a Curții de Conturi a României consemnează:

a.)    încălcarea Legii nr. 356/2003 privind Institutul Cultural Român, prin angajarea vicepreședinților ICR fără concurs sau examen și asimilarea abuzivă a vicepreședinților cu secretarii de stat, cu consecințele salariale corespunzătoare;

b.)    invocarea de către ICR a Ministerului Finanțelor pentru propriile cheltuieli, pe care această instituție nu le-a aprobat niciodată;

c.)    au fost “avansuri nejustificate” și “deconturi nejustificate până în prezent”;

d.)   “nu a fost clarificată natura sumelor acordate participanților/invitaților la acțiunile culturale organizate de ICR, nefiind stabilită exact categoria de cheltuieli acceptată la decontare (…)”;

e.)    „au fost încălcate prevederi [legale] privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar”;

f.)     numai în anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 milioane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele;

g.)    au fost “cheltuieli suportate nelegal de ICR, sume acceptate inițial la decontare, deși acestea prezintă cheltuieli în afara celor stabilite prin contractele încheiate cu diverși parteneri”;

h.)    ICR a motivat, în 2011, că a înscris cheltuieli pe care le-a făcut ilegal în buget, dar Curtea de Conturi, cu Încheierea nr. 19/9 august 2011, a arătat că înscrierea în bugetul propriu nu este temei suficient pentru a asigura legalitatea unei măsuri: “unele cheltuieli nu pot fi înscrise în bugetul unei instituții publice și nici nu pot fi efectuate cheltuieli pentru care nu există bază legală”;

i.)      în Procesul-Verbal de Constatare (nr. 6592 din 3 mai 2011) se arată că “la nivelul ICR nu există desemnată o persoană căreia să-i fie stabilite atribuții privind evidența și urmărirea sumelor avansate de instituție“;

j.)      “în cadrul proiectelor și acțiunilor proprii, organizate de către ICR în străinătate, au fost decontate cheltuieli (…) fără a se solicita (…) documente justificative care să reflecte realitatea acestor cheltuieli” (de exemplu, la ICR Paris sunt peste 20.000 Euro în această situație, în 2010);

k.)    s-au făcut numeroase cheltuieli de cazare, transport, mese, etc., care nu au bază legală, iar selecțiile de oferte nu au fost reale;

l.)      s-a cheltuit mult cu editări de volume ale unor persoane preferate, dar aceste volume, în cea mai mare parte, au rămas în magazie, cu pierderi mari pentru instituție.

Aceste evaluări revin în documentele ulterioare ale Curții de Conturi.

Nu ne obsedează trecutul, ci ne preocupă prezentul și viitorul Institutului Cultural Român.

Pentru varianta integrala descarcati de aici Raport Preliminar ICR 2012 si prefigurare 2013

Cititi si “Hannibal Lecter, MD” aduce acuze extrem de grave la adresa lui Tismaneanu, Patapievici si Pacepa. Tismaneanu a fraudat Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati. Cazul falsului doctorat al lui Patapievici a fost dovedit cu documente de Fundatia Mellon. Pacepa s-a lasat rapit de CIA?

Ziaristi Online: Regionalizarea si federalizarea Romaniei provin din radacinile naziste si sovietice ale UE. Scriitorul anticomunist Radu Portocala prezinta o analiza extraordinara despre soarta Romaniei: DINAMICA DEZMEMBRARII

Ziaristi Online: ANALIZA. Radu Portocala: Regionalizarea si federalizarea Romaniei se regasesc in planurile Germaniei naziste. De la al Treilea Reich si URSS la UE: DINAMICA DEZMEMBRARII

Europa Nazista si Romania cu regionalizare si federalizare fortata a UE- Ziaristi Online

Scriitorul anticomunist Radu Portocala a realizat o analiza in care prefigureaza actualele lovituri la adresa integritatii nationale, intreprinse frenetic de Troika Orban-Basescu-Tokes si avand ca tinta federalizarea Romaniei, cu scop final dezintegrarea statului national unitar roman.

Decriptorul lui Nostradamus, savantul legionar Vlaicu Ionescu, jefuit la Biblioteca Naţională de urmaşii lui Patapievici de la ICR

Desen-de-Vlaicu-Ionescu-Roncea-Ro

A plecat Patahârbici, adică monstrul, a venit puicuţa lui! Va fi iar o viaţă grea la ICR New York pentru românii care au alte opinii decât cele ale Doiniţei Uricariu. Ea va ignora cu „elan patriotic” valorile care nu-i sunt pe plac. Marga sau cine a numit-o a fost inconştient, total dezinformat, fiindcă ea a supt de la vaca ICR, a fost la toartă cu Şuteanca, iar acum va suge în continuare. Noii ICR-işti au fost numiţi politic, fără concurs, confirmând marele adevăr că nu trebuie să ai de-a face cu „oficialii” dacă vrei să realizezi ceva pentru ţara ta! Ce va mulge Doiniţa din acest nou uger care i s-a dat, nu vă puteţi închipui!

O mineriadă cu sex şi fanfară sau cum a distrus Răzvan Popescu ultimul film al lui Dan Piţa, „Ceva bun de la viaţă”

dan-pita-ceva-bun-de-la-viata

La cinema Studio am putut vedea filmul lui Dan Piţa „Ceva bun de la viaţă” (2012), împreună cu încă trei spectatori. Acest lucru nu m-a mirat, nu m-a mirat nici că era subtitrat în engleză, salvarea mea, mi-am spus, fiindcă sunetul este execrabil, ca la toate filmele româneşti. Salvarea lor stă în subtitrare.

Cumetriile ICR Travel & Leisure continua: Cartarescu, la New York, cu soata si editoarea sa de la Humanitas, pe banii “patibularilor” de romani

De la eterna si fascinanta Agentie de Voiaj a sinecuristilor liichenopataplesusmaneni succesoare ONT al PCR, recte ICR, aflam ca celebrul telenobelist de marca Cartarescu Mircea a fost, la sfarsitul lunii trecute, “invitatul de onoare al ICRNY în cadrul festivalului PEN, participând pentru prima dată la PEN World Voices”. Comunicatul ICR ne mai spune: “Poeta Ioana Nicolaie şi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, se vor alătura, de asemenea, acestui dialog si vor lua parte, cu sprijinul ICRNY, la o serie de evenimente informale din festival”.

Foarte mumos, nimic de zis, dar poate ar fi de adaugat, totusi, ca detaliu peisagistic, faptul ca Ioana Nicolaie este o tanara zglobie, cu ochi albastri, venita la Bucuresti din Sângeorz-Băi, care a fost căsătorită cu poetul Gelu Vlaşin, conform Wikipedia, si actualmente, este, intamplator, chiar sotioara celebrului telenobelist Cartarescu, chiar daca este doar cu vreo 18 anisori mai tinerica ca craiul optzecist (foto stanga a deux). Si, partea a trois, madam Lidia Bodea (foto sus), insotitoarea din varful PEN-ului, este chiar editoarea “Orbitorului” de telenobela, acum tradus in n-spe limbi de ICR. Nimeni nu zice sa nu calatoreasca Cartarescul, chiar in deriva, ca orice scriitor ratacitor zamislit din mana dreapta a Manolescului, dar, pentru acuratetea informatiei, nu era mai simplu de spus ca Cartarescu cu soata si editoarea sa s-au plimbat de manute, “informal”, pe la New York? Ce sa le uram: menaj placut!

PS: Pe de alta parte, lui Patapievici nu-i e frica ca Cartarescu ii va lua locul? Deja atenteaza tare din spate cu afirmatii “orbitoare” de genul: “Pentru mine, credinta este lucrul cel mai important, dar nu in sensul religiilor institutionalizate, care sunt doar cojile goale ale unor vechi si fantastice intamplari. De fapt, credinta, adevarul stiintific si poezia sunt unul si acelasi lucru, si sunt acelasi lucru cu ecuatiile matematice sau cu aura orgasmului“. Ce sa mai vorbim de alte perle patapieviciene care frizeaza plagiatul, cum ar fi: “Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”… Strict autentic. De “Nobel”!

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova