Scris deVictor Roncea
Onorabilii“ „lideri de opinie“ ai trusturilor lui Vîntu şi Voiculescu, agenţii şi traficanţii de influenţă Chirieac şi Roşca, au fost reduşi prin demersul nostru jurnalistic la adevărata lor dimensiune: de şantajişti ordinari de presă. Faţa lor „secretă“, bine ascunsă sub masca „onorabilităţii“ abil construite, era însă cunoscută în mediile informative, dintotdeauna, ca să zic aşa. De exemplu, pe vremea când Mircea Geoană era ministru de Externe, se zvonea în rândul jurnaliştilor acreditaţi la MAE că distinsul analist Bogdan Chirieac, cunoscut şi drept „jurnalistul-Motorola“, mijlocea o întrevedere de afaceri cu ministrul, percepând o atenţie valutară cu cel puţin patru zerouri în coadă. Se pare că aşa l-a cunoscut Chirieac pe actualul preşedinte PSD la reala lui valoare, din moment ce zilele acestea, în înregistrarea difuzată de „Curentul“, răspândacul de Realitatea TV şi TVR afirmă sus şi tare că Geoană, cunoscut şi drept „preşedintele de carton“ al lui Vîntu şi Voiculescu, fură banii de campanie produşi prin vânzarea funcţiilor, pentru a-i ascunde, „cu zecile de milioane“, la soacra sa, Costea, la rândul ei o „revoluţionară de carton“.
În ce-l priveşte pe fostul ziarist Roşca Stănescu, un fost redactor-şef de la „Ziua de Cluj“, Alin Fumurescu, s-a „autodenunţat“ zilele trecute despre cum aducea victime de presă însoţite de plicuri consistente în plasa directorului „Ziua“, pentru a fi scăpate de câte o lovitură de imagine, posibil fatală.
După cum am scris şi eu în materialul „Cum mi-a reclamat Ambasada SUA şantajul practicat de «Ziua» şi Naşul Roşca Stănescu“, acesta era cunoscut nu numai în ţară, ci şi la Departamentul de Stat al SUA, aruncând într-o lumină nu tocmai plăcută întreaga presă din România. Pentru că Asociaţia Jurnaliştilor din România şi Clubul Român de Presă s-au hotărât, după vreo săptămână, să analizeze cazul şantajului celor doi „băieţi de la pădure“ la şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, le recomand să cerceteze şi reclamaţiile firmelor cu capital american din România, aduse la cunoştinţa Ambasadei Statelor Unite, privind practicile ziarului „Ziua“. Stilul de şantajist la drumul mare a fost condamnat oficial la o vizită întreprinsă la „Ziua“ de o delegaţie a Ambasadei SUA formată din jurişti şi consilieri economici şi condusă de ofiţerul de presă Mark Wentworth (foto stanga). Roşca Stănescu a susţinut că nu are habar de asemenea practici şi că este probabil vina Departamentului de Publicitate, care va fi sancţionat exemplar. Eram încă un jurnalist naiv şi mai credeam că fostul luptător cu Iliescu-KGB nu poate ataca reprezentanţi ai SUA la drumul mare doar pentru a-şi mai ridica la vila sa de la Snagov încă un etaj printr-un nou şantaj. Însă, la plecare, când am condus diplomaţii americani, Mark Wentworth mi-a zis că acum înţelege de ce i se spune „Naşul“ şi că Ambasada va acţiona în consecinţă. Aşa a şi fost.
Nu degeaba, cred, cei doi tovarăşi de presă şi şantaj îl susţin acum, împreună cu mogulii lor cu tot, pe Mircea Geoană, navetistul de pe ruta Bucureşti-Moscova, cu destinaţie finală gara GRU. Pe lângă vizita sa secretă făcută pe urma firului roşu întins de Iliescu-KGB, şeful PSD s-a făcut remarcat zilele acestea printr-o fraudă majoră, cu atingere la siguranţa naţională a României. Informaţia a ajuns, după trei zile, în „Evenimentul Zilei“ şi, apoi, pe televiziuni: oamenii PSD au furat bazele de date cu rezerviştii Armatei şi ai serviciilor speciale, SRI şi SIE, care sunt secrete. În scop electoral evident, Mircea Geoană le-a trântit tuturor rezerviştilor câte o scrisoare de propagandă, care se putea rezuma, de fapt, la un singur rând: Trăiască şi să înflorească scumpa noastră Edinaia Rossia!
Interviu Roncea cu Sebastian Lazaroiu (I) – Despre presa ticalosita si papusarii lui Geoana – Vintu si Voiculescu
-Domnule consilier prezidenţial, cum vedeţi evoluţia presei în această perioadă electorală foarte agitată? -Trebuie să recunosc că treburile au mers din rău în mai rău. Eu am atras atenţia şi chiar am tras semnale de alarmă în urmă cu câteva luni de zile că se întâmplă un lucru grav în presă şi anumite evenimente care s-au întâmplat au confirmat îngrijorările, pe care eu le-am transmis public, tot prin intermediul presei. Mi-amintesc acum, de pildă, de schimbarea echipei de la „Cotidianul“, când a venit Cornel Nistorescu. Eu cred că, cu o săptămână înainte, am spus că există o presiune foarte mare din partea proprietarilor de presă, marilor trusturi, pentru a schimba sau impune o linie editorială. – Am simţit-o şi eu pe propria-mi piele… – Exact. Stenograma discuţiei dintre Sorin Roşca Stănescu şi şeful de la ANI, pe care aţi publicat-o în „Curentul“, a venit după ce eu şi alţii am atras atenţia că în presă se practică şantajul, şi la un nivel foarte înalt. Sigur, nu toată lumea, n-a spus nimeni că toţi ziariştii practică şantajul, dar se ştia, n-a fost nimeni surprins… – Deci, practic, a venit ca o confirmare… – Da, a venit ca o confirmare, şi sunt convins că în perioada următoare or să mai apară şi alte lucruri, care să confirme că lucurile merg foarte prost în presa din România, că patronii din presă încearcă să strângă foarte tare şurubul, şi profită de faptul că e criză economică pentru a le impune angajaţilor jurnalişti să urmeze o anumită linie editorială care lor le foloseşte. – Linia e foarte clară, ne-a fost dată şi nouă, tuturor jurnaliştilor, când lucram la ziarul „Ziua“: Anti-Băsescu. – Exact. Cred că lucurile se spun explicit, mulţi ştiu despre e vorba; sigur, nu le cunosc, şi asta e cel mai supărător, îi vezi pe urmă pe televizor sau în ziare, cum ţipă toţi iritaţi, cum pot să spun eu, că am spus la un moment dat că presa falsifică jocul democratic, falsifică democraţia şi mimează, mimează libertatea presei, mimează democraţia la televizor, mimează faptul că sunt liberi şi nimeni nu-i constrânge.
Există în presă un centru unic de coordonare anti-Băsescu
– Dar, într-un fel, nu credeţi că se autodecredibilizează? De ce, pentru că românii nu sunt idioţi, ei văd realitatea cu proprii lor ochi şi pot să gândească, nu? – Ceea ce nu înţeleg oamenii ăştia e că România s-a schimbat mult în ultimii 20 de ani şi, mai ales, oamenii s-au schimbat foarte mult, la nivelul mentalităţii, sunt mult mai critici cu ceea ce văd la televizor, cu ceea ce citesc în ziare. Eu am curajul să spun că, undeva în ‘96, când lucrurile erau cu totul altfel, o asemenea campanie, cum este cea anti-Băsescu, probabil că l-ar fi dus pe Geoană, care este favoritul trusturilor Realitatea şi Antena, la un 80%… – Cum a ajuns Iliescu, cu 87%… – Da. Să ne amintim că, în ‘90, Iliescu a câştigat cu 87%… – Cu ajutorul televiziunii unice, TVR-ul de atunci. – Erau mult mai puţine mijloace de informare în masă, iar ele funcţionau atunci cam cum funcţionează azi Realitatea şi Antena… – Credeţi cumva că putem vorbi de un centru unic de comandă, un centru de coordonare… – În mod sigur există o coordonare, este iarăşi un lucru pe care l-am spus şi mulţi jurnalişti m-au acuzat că sunt nedrept, dar se vede foarte bine, după modul în care sunt preluate ştirile. Aceleaşi ştiri, acelaşi mod de prezentare, de multe ori am surprins aceleaşi titluri şi pe Antena 3, şi pe Realitatea, şi, desigur, în toate publicaţiile trusturilor, deci e greu de crezut că nu există o coordonare, ca să apară simultan acelaşi tip de poveste, acelaşi tip de acuzaţii, ş.a.m.d. Dacă mi-amintesc de cazul lansat recent, de fumigena cu fratele preşedintelui şi armamentul – a fost suficient ca Roşca Stănescu să iasă cu povestea aceea însăilată şi toate posturile, toate publicaţiile trusturilor Realitatea şi Antena au sărit imediat pe ea, nici măcar nu au făcut o minimă verificare, au titrat-o, dat-o şi au încercat să facă oamenii să creadă că preşedintele, chiar preşedintele e implicat în afaceri cu armament, cu terorişti, ş.a.m.d. – Dar s-au făcut de râs… – S-au făcut de râs în final, dar să ne amintim ce coordonare a fost atunci. – Asta vroiam să spun, că şi din stenograma publicată de noi în „Curentul“ apare această organizaţie: „noi, noi“ – i se spune lui Macovei… – Exact, e foarte interesant. – „…dacă eu, eu şi cu Bogdan îţi garantăm, nu mai apari nicăieri“, spune Roşca Stănescu. Nicăieri, în toată presa română! – Domnule Roncea, noi ne ferim de foarte multe ori, sigur, publicul nu ştie, dar noi, în lumea asta mai mică, a politicienilor, a jurnaliştilor, noi ştim foarte bine: ştiam că Bogdan Chirieac şi Roşca Stănescu sunt stâlpii trustului Realitatea-Caţavencu, sunt oamenii pe care domnul Vîntu îi foloseşte în tot felul de afaceri de genul acesta, de intimidare, de aruncat materiale-n presă, poveşti împotriva preşedintelui… – Deşi, într-un fel, Vîntu a încercat să se spele pe mâini, punându-l pe Răzvan Dumitrescu să afirme că cei doi „nu sunt angajaţi ai trustului Realitatea-Caţavencu“. – Au fost mai multe faze, în prima fază trustul Realitatea-Caţavencu n-a spus nimic despre scandalul acesta. – Omerta. – Exact, nu s-a vorbit deloc, deşi Internetul era plin, toată lumea asculta înregistrările. Iar în a doua fază, tot centrul de greutate s-a mutat pe şeful ANI, care ar avea nu ştiu ce probleme, şi pe cei trei politicieni despre care se spunea că ar avea conturi în străinătate. Deci asta a fost mişcarea a doua. Abia ulterior, sigur, când presiunea publică a fost foarte mare asupra Realităţii, au încercat să prezinte echilibrat cazul, dar, iniţial, vă amintesc că l-au ignorat. – Mai există o fază, cea în care aşa-zisa societate civilă atacă ziariştii care au publicat documentul. – Da, se vorbeşte foarte mult de faptul că înregistrările sunt ilegale. – Se pune accentul pe acest lucru. – Este o prostie, am mai auzit asta şi în cazul înregistrării de la Comisia pentru Elena Udrea, la fel, s-a mutat centrul de greutate. – Sau în cazul caltaboşilor, scandalul Remeş. – Exact, în cazul caltaboşilor. M-aştept să aud asta de la politicieni, dar să aud asta de la jurnalişti, e ruşinos. Dacă ţie îţi vine o astfel de înregistrare, care are elemente explozive, de interes public, despre un politician sau despre un ziarist… – Care reflectă un tip de presă interlopă. – Exact, e presa interlopă. Cum ziceaţi, funcţionează de prea multe ori Omerta, mi se pare, în zona asta, de aia zic, lucrurile merg din rău în mai rău. Sigur, după alegerile prezidenţiale probabil că o să vedem nişte schimbări majore. – Multe publicaţii probabil că o să dispară de la sine. – Da, pentru că eu ştiu foarte bine, şi se ştie foarte bine în lumea asta în care ne învârtim, că există publicaţii sau chiar televiziuni aparţinând trusturilor care merg pe pierdere. Cât îşi vor permite să meargă pe pierdere?
Presa interlopă a lui Vîntu se extinde în Moldova
– Dar, în acelaşi timp, că pomeneam trustul domnului Vîntu, deşi merge pe pierdere în ţară, şi sunt ziarişti daţi afară de la Realitatea, cei mai mici, evident, în acelaşi timp şi lansează o nouă investiţie în Republica Moldova. Cum explicaţi această „dezvoltare“? – Pentru că şi în Republica Moldova lucrurile încep să se schimbe din punct de vedere al democraţiei, al economiei de piaţă, se anticipează schimbările de acolo şi sigur că şi domnul Vîntu vrea, probabil, să fie un jucător şi pe scena politică, şi pe scena economică din Republica Moldova. Asta e ceea ce, din păcate, joacă şi domnul Vîntu, şi domnul Voiculescu: îşi folosesc trusturile ca instrumente pentru a obţine, de multe ori nelegitim, anumite avantaje competitive pe o anumită piaţă, anumite relaţii privilegiate cu statul şi bănuiesc că simt şi ei că în România încep să intre în normalitate, şi atunci se duc mai spre est, spre Republica Moldova. – Sunteţi un oficial al Statului, ca şi dl. Macovei. Cånd aţi citit această stenogramă a rusinii, otrăvită, aş putea spune, prin conţinutul ei, v-aţi pus cumva şi în pielea lui; ce v-a şocat cel mai tare? – Recunosc că m-am gândit la chestiunea asta, că ar putea să vină nişte oameni care se pretind jurnalişti, deşi ei nu mai fac presă demult, să mă şantajeze. Ce-aş fi făcut în locul lui? E o situaţie foarte delicată… Mie mi se pare că a gestionat-o relativ bine. Uitându-mă în stenogramă, sigur, poate are şi el vina lui, pentru că a intrat în aceste discuţii şi le-a prelungit… – Părerea mea este că e un joc în care a intrat ca să vadă până unde merg cei doi. – Cel puţin aşa pretinde dânsul, până la proba contrarie trebuie să-l credem, probabil că a încercat să vadă cât de departe merg, mai ales că Roşca Stănescu îl atacase înainte şi, clar, făcea o presiune asupra lui şi probabil vroia să vadă ce vrea omul ăsta, de fapt, de la el… Da, e o situaţie extrem de delicată şi sper ca dl. Macovei – am înţeles că nu a spus clar ce a făcut exact -, dar eu sper să fi făcut o plângere, la Parchet, pentru că mie mi se pare clar că acolo e vorba de şantaj. – În tot cazul, s-a exprimat ceva de genul că ceea ce a făcut Roşca Stănescu „este tangent cu penalul“. – Da, este, sigur! Se poate discuta în ce măsură înregistrările respective pot fi folosite ca probă în instanţă, dar dincolo de asta e clar un caz de şantaj şi cred că e normal ca dl. Macovei să fi făcut deja o plângere la Parchet.
Interesele mogulilor media
– Şi dl. Chirieac, şi dl. SRS, şi dl. Vîntu sunt interesaţi acum de Republica Moldova, din cåte se vede. Credeţi că toate acestea au legătură cu faptul că dl. Geoană face des excursii în Deltă şi chiar mai departe, peste Prut, până la Moscova? – Da, poate nu e un lucru vizibil pentru foarte multă lume, dar şi trustul Realitatea, în speţă dl. Vîntu, şi Antena 3, adică dl. Voiculescu, îl sprijină evident în această campanie pe candidatul Mircea Geoană. Sprijinul nu vine de două-trei săptămâni, el e de mai multă vreme, şi vreau să mai spun un lucru, pentru că foarte mulţi nu înţeleg asta: acest sprijin nu este gratuit. Asta nu înseamnă că dl. Geoană le dă ceva acum, dar sunt convins că, după alegeri, aceşti oameni, Vîntu, Voiculescu, aşteaptă, au anumite aşteptări de la dl Geoană. – Cum ar fi, ce credeţi, interese economice? – Interese economice în primul rând. Aşa cum a spus şi preşedintele Băsescu de foarte multe ori, pentru că şi asupra preşedintelui au existat asemenea cereri şi presiuni din partea domnilor Vîntu şi Voiculescu – desigur, venite prin intermediari – e vorba de privatizarea unor regii de stat, Poşta Română, Regia Sării, unele întreprinderi care încă aparţin de stat şi sunt de interes strategic; asta, de fapt, vor să obţină. Nu-i nimic rău să privatizezi; eu sunt pro-privatizare, dar nu cred că trebuie să privatizăm oricum, cum a fost privatizat, de pildă, Petromul, în condiţiile respective dezavantajoase pentru statul român. – Sau cum a dispărut Rompetrolul. – Exact, cum s-a întâmplat cu Rompetrolul. Ori, trebuie să fie şi în avantajul statului român, iar în zonele care sunt de importanţă strategică trebuie să ne gândim de mai multe ori îninte de a face privatizări. Ori, aici e ceea ce, de fapt, a încercat preşedintele Băsescu să impiedice, şi ceea ce va încerca în cel de-al doilea mandat, pe care îl va obţine, şi ceea ce Vîntu şi Voiculescu îşi doresc să nu se mai întâmple. De aceea, pentru ei Băsescu e un obstacol. Geoană e mult mai flexibil şi sunt convins că tot sprijinul pe care îl primeşte acum va trebui să îl plătească, va trebui să plătească nota de plată pentru acest sprijin, dacă ar ieşi preşedinte, ceea ce presupun că nu se va întâmpla.
Scris deVictor Roncea Am aflat de la unul dintre ultimii cititori care i-au mai ramas “Nasului” expiratilor din Clanul santajistilor de la Snagov, Deleanu zis H15 zis Sorin Stanescu dupa sotia a doua zis si Rosca, cum ca milionarul parvenit din el si-ar fi permis sa afirme ca “leprele de fratii Roncea i-au ciugulit din palma”. Se pare ca varsta, alcoolul si esecurile in lant incep sa-si puna amprenta asupra discernamantului fostului ziarist, transformat dintr-un linge-blide la poarta lui Patriciu in cersetorul favorurilor lui Vintu si lustragiul lui Voiculescu. Spre deosebire de el, dupa eliminarea mea intr-o maniera mizerabila de la Ziua, eu nu am ales sa atac visceral ziarul si conducerea lui suferinda dupa atatea operatii de liposuctie la creier si nici sa amenint cu distrugerea lui, dupa cum a facut el cu mine. Am considerat ca nu este cazul: ziarul Ziua se autodistruge oricum, in urma politicii dictatoriale anti-Basescu imprimate de Vintu, Rosca si sclavul lor mai mic, Pilsu, in dispretul respectului fata de adevar, meseria de jurnalism si familia odata unita de ziaristi ai Ziua. Mi-a fost mila de colegii mei, chiar daca, din saracie materiala sau sufleteasca nu au indraznit sa sara in apararea mea, cum faceam odinioara cu totii, daca era cazul, fiind capabili sa intrerupem, daca vroiam, chiar si aparitia ziarului, de dragul cuvantului liber. Numai din dragoste fata de adevar si de fostii mei colegi, care au acceptat, umili, scuipatul unui fel de patronas din umbra la adresa mea, sunt obligat sa-l fac pe “Nasicul” de Snagov, santajistul ordinar de presa, dupa cum il califica presedintele tarii, Traian Basescu, sa inteleaga ca chiar a flegmat impotriva vantului, care s-ar putea sa se spele pe maini de el mai repede decat crede, in speranta ca nu ii vor fi incatusate rapid. Adevarul, pe care il stiu toti colegii mei de la Ziua, e ca “fratii Roncea” au fost singurii care l-au confruntat direct pe bietul alcoolist uzat, alegand libertatea cuvantului in pofida banului. Primul a fost George, in timpul razboiului asupra Iugoslaviei, din 1999. Aflat sub bombardamentele executate impotriva civililor sarbi, cand, pentru prima oara dupa cel de-al doilea razboi mondial o capitala europeana era lovita salbatic cu bombe si rachete, George Roncea primeste un telefon de la H15, in plin atac. Aflat la un sprit cu unul dintre amploaiatii lui Patriciu de la varful serviciilor secrete pseudo-romanesti – remarcat pentru ca stia sa rupa bine bilete, pe vremuri, la Teatrul Mic -, Rosca ii ordona lui Roncea Sr sa nu mai trimita corespondente despre victimele din randurile civililor sarbi ci sa scrie numai despre albanezele violate vii sau moarte si apoi eviscerate de satrapii sarbi pentru a-si hrani cainii lupi. Cand George i-a replicat ca acestea sunt fatasme si dezinformari din cadrul razboiului informational practicat de fortele atacante, fapte inexistente si ca, dimpotriva, civilii sarbi sunt tintiti cu predilectie, vajnicul tele-ziarist a sarit din jacuzzi, chiar cu riscul de a-i varsa whiskey-ul partenerului de spume si curve, urland ca sa nu-l invete pe el meserie. Atunci George, politicos, l-a invitat sa vina alaturi de el si de maestrul Ion Cristoiu, cu care se afla – impreuna cu nu mai mult de doi corespondenti de presa din Romania -, pentru a se convinge singur. Turbat, Rosca l-a somat: ori scrii de albaneze violate ori te dau afara. Evident, George a ales, ca si mine, libertatea si adevarul, chiar daca ambele se aflau, ca si acum, sub bombe. Din toata presa romana, care mintea ca o morisca stricata alimentata de servicii – aceleasi care l-au sfatuit si indemnat pe Constantinescu sa semneze nenorocitul Tratat cu Ucraina – doar Ion Cristoiu l-a primit pe George, care a continuat sa scrie, liber, in paginile Cotidianului de atunci, singurul care indraznea sa publice adevarul. Asa si azi: razboiul presei mincinoase, al Ligii fripturistilor si santajistilor, s-a mutat din afara tarii in interiorul ei si tinteste de data aceasta proprii cititori, romanii si insesi institutiile fundamentale ale statului roman, incepand cu Presedintia Romaniei. Un singur ziar, Curentul, mai spune, in scris si integral, adevarul nealterat, insotit, uneori, de EvZ si de alte cateva voci, profesioniste dar reduse de dictatura mogulilor la exprimarea on line. Cam asta ar fi cu “ciugulitul” in ce-l priveste pe George, caruia a trebuit sa-i duc bani si alimente la granita inchisa cu Serbia, ca unui puscarias, dupa ce “marinimosul” patron ii taiase toate fondurile, in plin teatru de razboi. Desigur, George, daca vrea, poate sa mai adauge destule amanunte, picante sau grotesti, despre infatuatul de Snagov, ca, din nefericire, sunt de toate felurile. Evident, in ce ma priveste, la momentul respectiv, primul meu gest a fost sa-mi dau demisia, in semn de solidaritate. Frate-miu, insa, s-a opus. Incepusem un proiect national de presa – recuperarea drepturilor romanilor din jurul tarii– si nu puteam sa-l abandonam. Pentru Basarabia a meritat sa indur orice iar rezultatele se vad, cred, astazi, dupa un deceniu de munca pentru Romania. In rest, ca sa ajung la “ciugulitul” meu, pe vremea cand toti sefuletii parveniti de pe la Ziua se lipeau, ca si Pilsu, de exemplu, de cate un apartament pe “Victoria Socialismului”, pe pile si trafic de influenta, fratii Roncea, desi bucuresteni si familisti, stateau, ca si azi, in gazda. Pe vremea cand toti sefuletii parveniti de pe la Ziua isi mareau ca matroanele, in conclav, salariul, Roncea de la Externe, se pare singurul sef tampit din acel ziar, si-l impartea cu colegii sai mai mici, ca sa nu fie aruncati in strada, cum i se cerea sa o faca. Pe vremea cand toti sefuletii parventi de la Ziua trecusera de la apartamente centrale la vile prin jurul Bucurestiului si case de vacante la munte si de la motorete si Dacii la Jeep-uri si Jaguaruri, Roncea strangea fonduri si-si dona banii pentru familiile detinutilor de la Tiraspol sau organiza manifestatii impotriva Ucrainei sovietice si a atentatelor ei la Romania pe Bistroe si asupra Biosferei Dunarii, fara sa se apuce sa suga cu nesimtire pe seama vulnerabilitatilor nationale ca toate capusele lui Vintu infipte pana si in biata Delta. Pe vremea cand imbuibatii de la Snagov si din Delta puneau la cale – tot la El Capitano, scena santajului Chirieac-Rosca la seful ANI – o lovitura de stat anti-Basescu, Roncea iesea, ca si in ’89 si ’90, in aceeasi Piata a Universitatii, ca sa apere statul de drept, cu riscul de a-si pierde toate “ciugulelile” si a ramane, la propriu, in strada. Pe vremea cand penalul Sorin Rosca Stanescu devenea milionar in euro prin escrocherii de presa, ziaristul Victor Roncea era silit – pentru colegii sai nevinovati si acea amarata de onorabilitate externa care mai ramasese – sa spele fata ziarului inclusiv in fata aparatorilor euro-atlantici ai Romaniei. Nu vreau sa epuizez atentia observatorilor acestui caz, asa ca inchei, momentan, cu o intrebare, pentru lacheul devalizatorilor acestei tari, grupati in Coalitia KAZ-GRIVCO-FNI: isi mai aduce aminte cand am venit insotit de o delegatie oficiala a Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti pentru a-i cere sa inceteze santajul practicat asupra unor companii cu capital american in Romania?
Scris deDr. Liviu Turcu Scandalul provocat de difuzarea publică a conversaţiei lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), oferă opiniei publice, la aproape 20 de ani de la abandonarea fostului regim, ocazia de a evalua direct şi fără intermediari cam care este „starea de fapt“ a Romåniei de azi. Asta pentru că, în pofida aparenţei, nu este vorba doar de un scandal izolat, cu iz particular, ci de o „fereastră“ deschisă neintenţionat, prin care romånii au şansa de a înţelege mai bine ca niciodată modul în care „funcţionează“ mecanismul noii democraţii romåneşti. Nu că marea majoritate a populaţiei, din naivitate sau ignoranţă, nu ar simţi instinctiv că este condusă/călărită de o clasă politică ce se chinuie să afişeze public masca ataşamentului pentru valorile sistemului politic democratic. O mască, ascunzând în realitate faţa hådă a fostei nomenclaturi, aflată în direct concubinaj şi complicitate cu segmentul lumpenar ce beneficiază masiv de experienţa condamnaţilor de drept comun. Pentru comentariul de faţă, contextul politico-electoral în care înregistrarea a fost realizată contează mai puţin. Ea are însă darul de a furniza prin inducţie informaţii preţioase, la prima mână, cum se spune, cu privire la un „modus operandi“ cvasigeneralizat în sistemul politic actual. Un adevărat secret al lui Polichinelle pentru că, prin proporţiile metastazice ale corupţiei, traficul de influenţă, şantajul, scurgerea intenţionată de informaţii sensibile, actele ilegale de compromitere personală sau instituţională, delaţiunea şi sperjurul sunt doar cåteva dintre mijloacele practicate, asistate şi acceptate de voie sau de nevoie de mai toţi factorii decizionali. De aici alterarea la limite extrem de periculoase a însăşi substanţei şi funcţionalităţii structurilor instituţionale din Romånia de azi.
Marea famiglie
Şantajul încercat la adresa uneia din instituţiile-cheie îndrituite să investigheze elementele suspecte de corupţie din rândul clasei politice, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, nu este o excepţie spectaculară, ci regula practicată în întregul sistem. Ca într-un domino sociopolitic de proporţii rar întâlnite, în ultimii 20 de ani s-au prăbuşit/alterat în raport cu însuşi statutul normal de funcţionare instituţie după instituţie, indiferent că aparţineau unei ramuri a puterii sau alteia. În acest mod, sistemul instituţional a trecut din poziţia de servant public (public servant) în cea de servant privat (private servant) al unui număr restrâns de grupuri de interese politice, economice şi financiare. Cele mai importante instituţii ale statului român au fost privatizate în folosul unor nuclee oculte de putere. Este situaţia clasică definitorie pentru statul mafiot ca stat captiv aflat sub controlul „marii famiglii“. Efervescenţa şi aşa-zisul dinamism al vieţii politice româneşti sunt cel mai adesea produsul competiţiei conflictuale între aceste grupuri de interese care controlează fiecare separat doar anumite sectoare ale sistemului instituţional. Aşa se explică toate convulsiile disfuncţionale din cadrul unor importante instituţii ale statului român şi unde se confruntă la modul tacit sau conflictual deschis structuri care în mod normal ar trebui să coopereze sau să se afle pe aceeaşi poziţie. Cel mai spectacular exemplu este oferit de scurgerea intenţionată de informaţii sensibile din cadrul unor servicii secrete ale ţării pentru compromiterea sau punerea în defensivă operaţională a altora. Sau când dosarele investigative întocmite de o instituţie sunt stopate sau blocate de altele în mod artificial, sub pretexte de ordin tehnico-birocratic. De aici ping-pongul cunoscut între poliţie, servicii de informaţii, Parchet şi justiţie. Dar nu este numai atât. În originalul sistem „democratic“ românesc, criteriile de bază ale ocupării funcţiilor de conducere în structurile instituţionale sunt practic două: validarea apartenenţei directe la grupul de interese politic dominant al momentului şi fiabilitatea dependenţei candidatului faţă de grup prin deţinerea unui volum suficient de informaţii compromiţătoare despre acesta. Primul criteriu, de altfel şi cel mai răspândit în România de azi, ţine de modelul sociologic al relaţiilor tribale de tipul rudeniei directe sau asociative. În această din urmă categorie se înscrie expansiunea fără precedent în perioada postdecembristă a relaţiilor de tipul naşi/fini care permit, din motive lesne de înţeles, expansiunea ca dimensiune şi pondere a „tribului“, adică a grupului de interese respectiv. Este metoda sporirii şansei de succes într-o lume în care competiţia între acestea a devenit în ultimii ani tot mai acerbă. Dacă o organizaţie nonguvernamentală serioasă şi-ar propune să alcătuiască harta acestui tip de relaţii la nivelul clasei politice româneşti, imaginea vă asigur că ar fi extrem de şocantă pentru o ţară altfel membră a Uniunii Europene. Ziarişti investigatori de mare valoare profesională şi morală, şi când spun asta mă gândesc în primul rând la un profesionist precum Dan Badea (https://badeadan.blogspot.com), au defrişat deja la modul sectorial o parte a acestei configuraţii. Dar e doar începutul, iar efortul presupune resurse umane şi financiare mult mai mari pentru a putea fi finalizat în bune condiţiuni. Este clar nevoie de un sprijin financiar extern din partea unei instituţii europene de prestigiu.
Sarcini dificile
Odată configurată harta „marii famiglii“ româneşti, se pune evident problema sanitizării/deratizării sociopolitice a acesteia. O sarcină de mare dificultate având în vedere structura acestor grupuri de interese ce domină azi discreţionar viaţa politică, economică şi financiară a României. Relaţiile de rudenie şi de interes prin asociere ale acestei constelaţii de structuri de tip mafiot nu pot fi eradicate atâta timp cât elementele-cheie ale sistemului politic şi instituţional sunt sub controlul acestora. Reconstrucţia cadrului instituţional democratic se poate face doar prin două mijloace. Primul presupune o amplă activitate de educaţie civică a marii mase a românilor, menită să-i scoată din condiţia de „captivi“ ai operaţiunilor actuale de manipulare şi dezinformare. În mod paradoxal, deşi după 1989 au fost înfiinţate sute de ONG-uri cu resurse financiare impresionante, mai nici una dintre ele nu şi-a câştigat, din păcate, notorietatea pe linia obiectivului amintit mai sus. Dimpotrivă, cele mai multe s-au transformat în anexe mercenare ale grupurilor de interese aparţinând „marii famiglii“. Revenind la procesul menţionat, odată realizat obiectivul renaşterii adevăratei conştiinţe civice şi morale, se impune crearea sub aspect organizatoric a unei formaţiuni politice al cărei principal obiectiv ar trebui să fie reformarea şi sanitizarea actualului sistem politic. În acel moment votul şi alegerile libere vor deveni poarta legitimă a accesului la pârghiile puterii şi vor permite finalizarea obiectivului propus: repunerea României în drepturile unui sistem democratic modern. Al doilea mijloc de reconstrucţie şi sanitizare presupune o restructurare a sistemului de „sus în jos“ prin decizia curajoasă a unei facţiuni „luminate“ din cadrul actualei „famiglii“ de interese de a-şi asuma rolul sanitizării în detrimentul restului grupurilor de interese. Sună a canibalism politic, dar istoria cunoaşte destule cazuri reale care au finalizat cu succes obiectivele propuse. Un proces mai scurt sub aspect temporal care ar putea acompania pentru un timp procesul ridicării nivelului culturii politice a marii mase a alegătorilor. Este un tip de tranziţie pe care l-au cunoscut chiar şi regimurile posttotalitare indiferent de natura ideologică a acestora. Un regim democratic autoritar de tipul, să spunem, al celui din Singapore (şi e doar unul dintre exemple) poate contribui serios la accelerarea procesului educaţiei civice şi morale a populaţiei şi care, în cazul României, se află într-o serioasă derivă. Cei ce se vor opune unei asemenea idei confundă, din naivitate sau ipocrizie, conceptul libertăţii personale cu anarhia definită ca „mamă a controlului discreţionar“ de către „marea famiglie“. Pentru mine, ca şi pentru alţi analişti autohtoni sau occidentali, este clar că actuala Constituţie a fost de la bun început gândită pentru a proteja influenţa grupurilor de interese ce aveau să se instaleze la pârghiile decizionale ale statului român. Sistemul actual nu are menirea, aşa cum se pretinde, să asigure un echilibru rezonabil al ramurilor puterii, ci de a asigura mai degrabă blocajul instituţional atunci când una dintre ramuri ia măsuri ce nu convin grupurilor de interese ce controlează măcar una dintre ele.
Faza critică
România este într-o fază critică în care, pentru reformarea profundă în spiritul valorilor democraţiei occidentale a sistemului actual, are nevoie de un sistem politic de tipul republicii prezidenţiale. Cu aceasta ajungem la un sector ce exultă în prezent ca mijloc de manipulare şi dezinformare a opiniei publice: mass-media. Cu mai bine de 15 ani în urmă am afirmat profetic că invocarea libertăţii absolute în mass-media românească este un act manipulaţionist ce a avut rolul de a servi drept umbrelă psihologică în compensaţie pentru absenţa accesului la informaţii mediatice în fostul regim comunist. În realitate, mass-media postdecembristă a fost parazitată de la bun început de un complex proces diversionist având drept scop controlul percepţiei publice atât despre trecut, cât şi despre evoluţiile curente. Ele au fost totodată paravanul operaţiunilor de preluare a controlului politic, economic şi financiar de către grupurile de interese născute din fosta clasă politică a regimului comunist în deplină conivenţă cu fostul segment colaboraţionist al birocraţiei instituţiilor de stat. Într-o fază ulterioară marcată de altfel evolutiv şi de caracterul conflictual acut al relaţiilor între nucleele principalelor grupuri de interese ce dominau deja sistemul mass-media au intrat în proces de cartelizare. O cartelizare ce a fost însoţită de epurarea jurnaliştilor care încă mai credeau că pot şi trebuie să fie fideli valorilor deontologice şi înregimentarea directă, fără perdea, cum se spune, a celor rămaşi la operaţiuni dictate direct de controlorii mass-mediei respective. Audio-vizualul a devenit în ultimii 20 de ani factorul preponderent în formarea sau, mai bine zis, deformarea sub control a percepţiei opiniei publice. Orice cercetare cu minime pretenţii ştiinţifice nu poate evita constatarea împingerii percepţiei publice generale cu preponderenţă spre zone triviale, vulgare, în detrimentul inculcării valorilor morale şi civice ce constituie în mod obiectiv fundamentul unei solide culturi politice individuale. Simpla intrare în contact direct cu alegătorii te face să constaţi efectul nefast al întărâtării manipulative la adresa unui candidat sau altul pe motive nu numai superficiale, dar pur şi simplu ilogice. Dan Badea şi alţii numesc marea masă a victimelor manipulate „bizoni“. Cred că alegerea termenului invocă spre neştiinţa multora finalul tragic al busculadei create artificial/manipulativ de către vânătorii de bizoni. Ideal ar fi ca odată „lămuriţi“, bizonii să redirecţioneze busculada pe direcţia manipulatorilor. E greu, dar nu imposibil… Până atunci nu-mi rămâne să constat decât că România se află nu numai pe mâna cui nu trebuie, dar şi la discreţia unor derbedei ce se vor cu „ştaif“. Discuţia dintre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei este în acest sens de un simbolism excepţional pentru „starea de fapt“ a României actuale, cu un calificativ dur la adresa clasei politice şi a grupurilor de interese dominante.
Vesti Scris deTia Serbanescu Încercând să dreagă ce-a stricat omorând două guverne şi să îngraşe porcul după tăiere, dl Geoană şi-a mobilizat rapid cooperativa Grivco la modificarea legii de organizare a guvernului pentru a reabilita post-mortem cabinetul Boc II cu dreptul de a prezenta Bugetul şi legea răspunderii fiscale în Parlament. Dar nu şi legea pensiilor unitare fără de care Bugetul rămâne mai sărac: dacă tot e criză, de ce să sufere şi pensionarii de lux? Nu suferă destui? De ce să înmulţim categoriile suferinde? Modificată ad-hoc de majoritatea omonimă, legea trebuie promulgată de preşedintele Băsescu – pentru ca Parlamentul să intre în Cartea Recordurilor votând Bugetul în două săptămâni. „Un mic pas pentru guvern, un mare pas pentru parlament“ ne-a transmis dl Puiu Haşotti de pe lună. Mai terestru, dl Băsescu nu s-a declarat la fel de grăbit cu promulgarea: „nu vreau să le fac jocul“. Când un preşedinte jucător refuză să joace e semn rău. În fond, acum nu e vorba de jocul lor (care s-au jucat cu focul peste măsură) ci de situaţia ţării. Dacă există şansa de a vota Bugetul şi de a prinde ultimul vagon pentru a ajunge la banii FMI, de ce s-o refuzi? Abia dacă refuză sau amână promulgarea dl Băsescu „le face jocul“ celor din Grivco preluând asupra sa culpabilităţile lor. Iar ţara are nevoie de Buget chiar dacă preşedintele o consideră atotputernică: „nici măcar o criză nu ne poate înfrânge“ deci „nu ne mai poate înfrânge nimic“. Oho, aşa de viteji şi invincibili suntem? Bine c-am aflat! Altfel ne înfrângea şi ne omora sila – văzând cum personaje tot mai dubioase se bucură, cu fiecare mizerie pe care o fac, de şi mai mare trecere şi „respect“ pe micile ecrane ale colectivei Grivco unde dl Iliescu a devenit dascălul marxism-capitalismului şi clasicul în viaţă al violenţelor cu faţă umană. Prin comparaţie, criza economică pare, într-adevăr, un fenomen trecător. Dovadă că şi dl Băsescu ne-a dat sâmbătă „vestea bună“ că „am putea ieşi din recesiune în trimestrul al doilea din 2010“ iar marţi că am putea ieşi chiar „în primul trimestru“. C-aşa trece criza la fraţi: de sâmbătă până marţi. Te pomeneşti că până la alegeri aflăm c-am şi ieşit din recesiune. Adevărul este că de recesiune mai scapi dar din ghearele Grivco, nu prea. Dar cum dl Geoană care s-a întâlnit în secret la Moscova cu un consilier al lui Medvedev a fost introdus la acesta de oligarhul energetic Boris Golovin, fost ofiţer GRU, n-ar trebui ca grupul Grivco să-şi spună direct GRUVCO?
Curtea Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a pedepsit o ţară europeană pentru că îşi permite (de vreo două mii de ani) să ţină în locuri publice, adică mai la vedere, cel mai vechi simbol al identităţii sale: crucea. O cetăţeană italiană, doamna de origine finlandeză, mamă a doi şcolari, nu s-a lăsat, prin procese, pånă cånd statul care a primit-o sub soarele ospitalier al Mediteranei n-a fost umilit cu o amendă de cåteva mii de euro şi certat că în sălile de clasă ale şcolilor publice se află – auzi blasfemie! – crucifixuri. Degeaba a explicat justiţia italiană că prin alungarea crucii nu se reprimă doar simbolul crestinătăţii, ci „un simbol al istoriei şi culturii italiene, iar, în consecinţă, al identităţii italiene“. Îndărătnică, instanţa de la Strasbourg a decis că expunerea crucifixului în şcoli „restrånge dreptul părinţilor de a-şi educa propriii copii potrivit convingerilor lor, precum şi dreptul copiilor şcolarizaţi de a crede sau a nu crede“. În temeiul unei asemenea argumentaţii, ar trebui scoase din toate muzeele (publice, desigur) toate pånzele celebre cu Răstignirea, de la cele ale vechilor maeştri anonimi pånă la Salvador Dali şi mai încoace, dar şi semnul plus (o cruce, nu?) din matematică, pentru că şi ea se învaţă prin şcoli. Drapelul Elveţiei, cel al Crucii Roşii ar trebui şi ele „curăţate“ de cruce, ar trebui schimbate şi drapelele naţionale ale altor zeci de state pe care este înfăţişată, la fel de inoportun şi de dăunător, crucea. Iar minorităţi naţionale sau religioase, ori ONG-uri liber cugetătoare ar urma să ceară suprimarea semilunii de pe drapele şi din locuri publice, steaua lui David ar trebui smulsă de pe steagul Israelului, soarele de pe drapelul Japoniei etc. Deloc onorabilii judecători şi penibila lor instituţie de la Strasbourg nu fac parte din organigrama angrenajului tehnocrato-birocratic al UE, ci ţin de Consiliul Europei, care, zice-se ar fi altceva. De fapt, tot de Europa Unită e vorba şi, cum spunea cineva, această decizie va fi judecată „tot ca o aberaţie decisă, de undeva de la distanţă, de Europa. Normal că italienii resping, într-o majoritate impresionantă, decizia de la Strasbourg, care a construit, în jurul crucii, o viguroasă unitate naţională (inclusiv la nivelul partidelor politice, cu excepţia, desigur, a comuniştilor). Verdictul de la Strasbourg a produs „un mic miracol“, remarcă un editorialist italian, adică, mai pe romåneşte, o minune, în înţelesul dintåi al cuvåntului. Dar dacă în supermarketurile americane nu mai e cuviincios să faci publicitate pentru Crăciun, ci pentru sărbătorile de iarnă (ca în timpul imperiului lui Stalin), iar Iisus Cristos este, prin cărţi de mare tiraj şi filme de succes, fie homosexual, fie ibovnic păcătos, şi Maria Magdalena o prostituată care nu-şi va ispăşi vreodată păcatele, n-ar fi mai corect politic să ne închinăm la dovlecii şi monştrii de Halloween? Căci Satana n-are religie, n-are, de fapt, niciun Dumnezeu.
Scris deIulia Nueleanu Nu mică mi-a fost mirarea când, butonând telecomanda, am dat serile trecute peste celebrul analist, specialist şi deontolog Mugur Ciuvică într-o ipostază inedită, cel puţin pentru mine. Ciuvică presta de data aceasta la o emisiune în care unor fete cu un IQ sub medie li se puneau întrebări de genul „Calul troian se află printre cele şapte minuni ale lumii?“, iar ele bineînţeles că habar nu aveau sau se prefăceau foarte bine. Văzându-l pe Ciuvică, am zăbovit preţ de câteva minute, mai ales că era în compania unor personaje şi vedete neobişnuite în anturajul marelui analist. Uşor jenat de ipostază, Ciuvică nu s-a dat înlături de la glumiţe decoltate sau de la hăhăieli cu băieţii care beau bere în direct în emisiune. Deh, ordinele mogulului se execută, nu se discută… Uitându-mă cum se scălămbăia la televizor, mi-am amintit că doar cu o seară în urmă ne vorbea cu o morgă atotştiutoare despre siguranţa naţională, despre implicaţiile cazului Hayssam şi despre prestigiul funcţiei de consilier prezidenţial, pe care şi domnia sa a ocupat-o în mandatul lui Emil Constantinescu. Ce-l poate face pe un om să coboare de la statutul de fost consilier prezidenţial la poziţia de măscărici la curtea unui mogul potent? În afara banilor, nu găsesc un răspuns plauzibil, şi-ajung să cred că strălucirea arginţilor aruncaţi din când în când de la masa mogulului, precum şi senzaţia de impor-tanţă dată de prezentarea sa frecventă în calitate analist la tot felul de talk-show-uri l-au transformat într-un redutabil măscărici, gata oricând să satisfacă dorinţele stăpânului. Dacă stăpânul ordonă atac la Băsescu, Ciuvică se execută imediat. În plină criză însă, a ajuns să presteze la emisiuni în care se bea bere în direct şi se fac glume despre blonde. Dacă mai durează mult criza, o să ajungem în curând să-l vedem pe Mugur Ciuvică dezbătând, cu profesionalism bineînţeles, teme de actualitate precum silicoanele Mihaelei Rădulescu sau dedesubturile relaţiei ei cu Dani. Asta da mişcare de rezistenţă!
Liderii PDL şi Traian Băsescu au mărit presiunea asupra Parlamentului să voteze cabinetul minoritar Croitoru, de dragul FMI.
Aseară, candidatul Băsescu vorbea despre „eforturile mari” care s-ar fi făcut pentru revizuirea acordului cu Fondul pentru că România nu şi-ar putea îndeplini obligaţiile până la sfârşitul anului. L-a contrazis însă chiar premierul demis, Emil Boc.
“România nu va renegocia acordul, în condiţiile în care şi-a respectat angajamentele internaţionale până la 1 octombrie,” a declarat Boc.
În paralel, campania electorală a debutat extrem de dur: pe site-ul candidatului Traian Băsescu este difuzat un clip împotriva duşmanilor săi declaraţi.
Politicieni şi “moguli”, atacaţi pe net. Băsescu: Mulţumesc Antena 1 şi 3 pentru campania negativă
Preşedintele Traian Băsescu şi-a reluat atacurile publice, dar şi pe net la adresa mogulilor de presă care îi fac campanie negativă. În momentul în care părăsea astăzi sediul de campanie din Lipscani, el a mulţumit reporterilor Antinei 3 pentru că posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3 se ocupă de partea de campanie negativă în ceea ce-l priveşte. În paralel, pe propriul site, a fost postat un clip care însăilează o serie de fotografii trucate într-un filmuleţ care prezintă critic o serie de politicieni şi patroni de presă ca exponenţi ai realităţii după 20 de ani: Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Ion Iliescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi Dinu Patriciu.
Băsescu a sosit la sediul său de campanie înainte de orele prânzului şi a intrat într-o şedinţă cu membri ai staff-ului său. La plecare, el a declarat presei că va veni în fiecare zi la sediu.
“În fiecare zi o să trec puţin, pentru că trebuie discutat cu oamenii. Dar cel mai bine campania mea merge la voi, la Antena 3 şi la Antena 1. Aia e partea de campanie negativă şi vă mulţumesc mult. La revedere”, a spus Băsescu, râzând, înainte de a se urca în autoturismul Logan şi să plece.
Între timp, pe unul din site-urile sale de campanie a fost postat un filmuleţ intitulat “După 20 de ani, asta e REALITATEA”, în care sunt criticaţi politicieni şi patroni ai trusturilor de presă
În stilul delicvenţilor care popzează pentru baza de date a poliţiei, Dan Voiculescu poartă inscripţia “Noi manipulăm, în tăcere, România, din spate”, Sorin Ovidiu Vântu – “Noi ştim că justiţia ne scapă mereu”, iar Sorin Roşca Stănescu – “Noi ne trăim, după o viaţă fără muncă, bătrâneţea în lux”.
Dinu Patriciu poartă, în filmuleţ, mesajul “Noi nu ieşim în faţă”, iar primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu – “Noi ne naştem luând şpagă şi murim cu ea”.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, poartă lozinca “Noi nu trebuie să ducem România înainte”, iar Crin Antonescu – “Noi vrem doar funcţii şi putere. Noi avem încredere în acei oameni care s-au obişnuit să vă mintă”.
În film mai apar Mircea Geoană, care transmite mesajul “Noi nu cerem nimic pentru că luăm singuri”, Viorel Hrebenciuc – “Noi suntem cei care abandonăm politicienii care nu au grijă de noi”, iar Corneliu Vadim Tudor – “Noi nu ne simţim în pericol”.
EXCLUSIV Ion Cristoiu vorbeste despre atacurile din Trustul lui Voiculescu si opiniile sale in ce-l priveste pe Traian Basescu AUDIO. CIUTACU raspunde – 10.07.2009
Basescu nu l-a sunat inca pe Cristoiu – Asculta interviul mai jos 10 iulie, 20:49
De cand Ion Cristoiu a invitat-o pe euro-candidata independenta de atunci Elena Basescu la emisiunea sa de la Antena 3, “Zig-Zag cu Ion Cristoiu”, viata jurnalistului pare sa se fi schimbat. Intervievarea, apoi, a unor alte doamne “la moda” ale politicii romanesti, ca Elena Udrea sau Monica Iacob Ridzi, a incins atmosfera pe coridoarele si in studiourile Antenelor – si nu numai -, ca si pe portalurilor jurnalistilor activi si online. Ion Cristoiu este, fara indoiala, un “greu” al presei romanesti post-decembriste, iar opiniile sale jurnalistice – civice si politice – au facut sa se incline adeseori balanta electorala in favoarea candidatului ulterior castigator. Am incercat asadar sa aflam ce parere are omul de presa, unul dintre cei mai importanti lideri de opinie ai acestui moment, despre ultimele disensiuni create in mass media si rolul sau in apropierea alegerilor prezidentiale din aceasta toamna. Ion Cristoiu nu intelege atitudinea unor colegi care nu ii acorda dreptul la opinie si apreciaza ca viitorul ii va da dreptate in ce priveste optiunile sale. Intr-un interviu oferit in exclusivitate, scriitorul si jurnalistul observa ca nu i se contesta punctele de vedere, in schimb “se cauta un motiv de genul ‘s-a vandut’ si ‘a trecut in cealalta tabara’. Ion Cristoiu a fost vreodata intr-o tabara?”, se intreaba ziaristul, pentru a raspunde: “Nu am fost niciodata in vreo tabara!”. “Am ramas socat ca eram atacat nu numai de niste colegi de trust dar de doi oameni cu care am avut relatii de amabilitate”, afirma Ion Cristoiu vizavi de atacurile lui Mircea Badea si Victor Ciutacu, pe care le pune si pe seama tineretii lor. Cristoiu nu intelege de ce a fost pus la zid prin intermediul presei in loc sa fie abordat direct si personal. Faptul ca Ciutacu are o parere atat de proasta, acum, despre el, dar, in acelasi timp, ca redactor sef la Jurnalul National, continua sa-i publice editorialele zilnice, i se pare cel putin ciudat lui Cristoiu. “Nu am vazut pana acum, in douazeci de ani de gazetarie libera, o situatie asemanatoare, in care unul dintre redactorii sefi ai unui ziar sa il injure pe principalul sau colaborator al paginii de editorial”. In ce priveste patronul din umbra al trustului, Dan Voiculescu, sau pe cel de fatada, Camelia Voiculescu, nici unul nu l-a sunat de cand a inceput scandalul si Ion Cristoiu este suparat tocmai pe aceasta atitudine pasiva a conducerii grupului de presa, desi, afirma realizatorul, “sunt mai in varsta si am ramas alaturi de trust chiar si in conditiile unei tentatii uriase, reprezentate de trustul lui Sorin Ovidiu Vantu, colivia aurita Realitatea TV”. Aceasta il face pe Ion Cristoiu sa afirme, acum, ca inceteaza orice colaborare contractuala viitoare cu televiziunile Trustului Intact si, pana la alegeri, si cu alte posturi tv, pentru ca nu vrea sa fie “incadrat”. Jurnalistul va participa, deocamdata, doar ca invitat, la alte televiziuni.
“S-a creat un cult al personalitatii negative a lui Basescu”
In ce priveste evaluarea sa asupra vietii politice romanesti la ora aceasta, Ion Cristoiu nu-si reneaga nici un rand din cele scrise despre Traian Basescu, dar refuza sa devina “chibit electoral” al vreunui contracandidat al sefului statului “care a inceput sa nu mai fie presedinte al Romaniei ci simplu competitor”. Nu a fost de acord nici cu atacarea excesiva a Elenei Basescu si nici cu cea a tatalui ei. Traian Basescu este doar un competitor si trebuie sa existe si jurnalisti care sa se uite la perioada electorala ca la un meci, din tribuna presei, afirma jurnalistul. Ion Cristoiu – desi raspunde la intrebare dupa un foarte scurt timp de gandire – sustine ca Traian Basescu nu l-a sunat de cand a inceput acest scandal din trustul Intact, care ii aminteste de rafuielile anilor ’50. “Raspunsul este ‘nu’; deocamdata”, afirma interlocutorul nostru. Fondatorul mai multor ziare de succes considera ca nu poate sa se alature acestei “forte uriase anti-Basescu”: “la ora actuala majoritatea marilor trusturi de presa sunt impotriva lui Traian Basescu” si, in acest moment, presedintele “este haituit de trusturile de presa”. “Poate, peste o vreme, va veni momentul cand Traian Basescu va haitui trusturile de presa si atunci voi lua apararea acestora”, afirma Ion Cristoiu, reamintind totodata ca “eu iau apararea celor care mi se par nedreptatiti, asa cum cred ca este acum Traian Basescu”. In privinta rezultatului alegerilor din toamna, analistul apreciaza ca, “daca nu se iveste un alt competitor, cu cei de acum Traian Basescu va castiga”. Il ajuta si contributia adversarilor sai care se ocupa numai de el in acest paradoxal “cult al personalitatii negative”, care il tine pe Basescu permanent in atentia opiniei publice, spune Cristoiu. “N-am mai vazut asa ceva de pe vremea lui Ceausescu”, afirma jurnalistul. Exista o “obsesie Traian Basescu” asa cum a existat si “obsesia EBA”, care, dupa cum s-a vazut, pana la urma i-a adus voturi Elenei Basescu, apreciaza Ion Cristoiu, ale carui analize le vom citi in continuare in Jurnalul National, pana cand, posibil, va fi dat afara cu scandal. Ascultati interviul online si va veti edifica singuri.
Interviul lui Victor Roncea cu Ion Cristoiu despre mogulii media si Basescu publicat si apoi cenzurat de ziarul ZIUA Asculta mai multe audio Evenimente
Comentariul lui Victor Ciutacu: “Nici eu nu inteleg cum principalul colaborator al JN il injura, in editorial, pe redactorul-sef al ziarului in loc sa-l sune daca are neclaritati. Deci suntem chit”. July 11, 2009 2:58 AM
Victor Ciutacu mai spune pe blogul sau:
Dezamăgirea-i reciprocă, Maestre… Ion Cristoiu i-a acordat lui Victor Roncea un interviu. Întrucât nu simt nevoie să alimentez o polemică absurdă și să intru-n jocul viclean al Maestrului, nu am de gând să comentez. Vă las pe voi – dacă aveți chef și chiar vă inspiră subiectul – s-o faceți, cu rugămintea-somație de a folosi cuvinte măsurate și decente.
ION CRISTOIU imi face probleme la ZIUA 🙂 15.07.2009
Un interviu incitant (zic eu) cu Ion Cristoiu, luat vinerea trecuta, in care analistul vorbeste despre Voiculescu, Vantu si Basescu (ce chestie, exact temele lui Basescu de ieri) a disparut, din motive tehnice, de pe site-ul ZIUA Online. A ramas pe Blog. Ulterior, din motive practice, pentru unii, se pare ca tot eu sunt de vina. Mi-am adus aminte de vremea Referendumului anti-Basescu. Mi-a trebuit adevar! Jos Cristoiu, ce sa zic?! : )
Interviul lui Victor Roncea cu Ion Cristoiu despre mogulii media si Basescu publicat si apoi cenzurat de ziarul ZIUA Asculta mai multe audio Evenimente
Intrucit ati avut bunavointa de a-mi semnala postarea de catre domnul Dorin Tudoran pe blogul sau la data de 21 august 2009 a unui comentariu/pamflet despre Vladimir Tismaneanu dar in finalul caruia face o trimitere la propria-mi persoana va rog sa aveti amabilitatea de a posta intru lamurirea celor ce au lecturat materialul mentionat precizarile anexate acestui mesaj. Imi exprim speranta ca precizarile, ce includ si un periplu mai larg in evolutia evenimentelor de ordin istoric din Romania vor reusi sa-l ajute pe dl. Dorin Tudoran sa-si corecteze perceptia eronata cu privire desfasurarea aspectelor mentionate pe blogul sau dar in acelasi timp sa trezeasca si interesul cititorilor mai tineri si de ce nu chiar a generatiilor ce vor urma. Cu multumiri, Liviu Turcu, PhD 28 August 2009
PARTEA I
Domnule Dorin Tudoran,
Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. “Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu..
Tehnica dezinformarii de tip ‘gri’
Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.
Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.
Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.
‘Draga Volo’, ICR si dolarii livrati de Patapievici
Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:
“ Un sfat: Volo, inapoi la carti. O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs &comp.) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.
Textul continua dupa cum urmeaza:
“In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.”
Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici. Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:
“ Domnule Roncea, …citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs. Cele bune, Dorin Tudoran”
Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat: “Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!” Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.
D. Tudoran, V. Tismaneanu si restul grupului aveau retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University? Ziceti in continuare:
“Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)
Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine. Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?
‘Materialele de serviciu’ ale lui Dorin Tudoran
Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respective aveam cu totul alte griji, preocupari iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’… Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare: “Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…” Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?
Cozonacul lui Tudoran de la masa lui Voiculescu
Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Deontologia crosetatului
Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.” Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa. Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’. O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic. Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.
“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”
Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorrect de dvs:
– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;
– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;
– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;
– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;
– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;
– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;
– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.
Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist
– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.
Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.
Factorul Gaetan vs Tismaneanu
Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erau complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.
Tudoran, procurorul lui Turcu si aparatorul public al lui Tismaneanu
Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.
Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”
Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.
Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….
Antena 3, fara «Revista presei». Radu Cazan, liber de contract Jurnalistul Radu Cazan, una dintre cele mai cunoscute voci din mass-media si realizatorul emisiunii “Revista presei” de la Antena 3, a parasit de curånd postul de televiziune, dupa ce contractul sau a expirat si nu a mai fost reinnoit. Directorul general al Antenei 3, Sorin Oancea, nu i-a oferit prea multe explicatii ziaristului, ci s-a rezumat la a-i spune ca emisiunea iese din grila. Radu Cazan ne-a confirmat plecarea din trustul Intact, adaugånd ca a avut o colaborare armonioasa cu Antena 3 si ca nu isi explica eliminarea din grila a “Revistei presei” decåt ca o masura a trustului pe vreme de criza. Momentan, Cazan se afla in negocieri in ce priveste vånzarea unor proiecte proprii, axate tot pe analiza media si politica.
Intelegerea lui Radu Cazan cu Antena 3 a expirat in 30 iunie, data la care, an de an, cunoscutul jurnalist discuta cu membrii conducerii reinnoirea contractului. Dar de data aceasta, desi mai erau doar cateva zile pana in ziua renegocierii, Cazan nu a primit nici un semn de viata din partea directorului general al televiziunii. Dupa incercari repetate de a-l contacta pe Sorin Oancea, cei doi au reusit sa poarte o discutie, destul de scurta insa si fara prea multe lamuriri. Oancea i-a confirmat lui Cazan banuielile, si anume ca produsul iese din grila, insa i-a lasat de inteles jurnalistului ca exista posibilitatea sa reia discutiile din toamna. “Este adevarat, emisiunea “Revista presei” a iesit din grila de la 1 iulie. Este vorba de o plecare in termeni amiabili si nu sunt suparat pe ei. Noi am colaborat foarte frumos, mi-am facut treaba cat am putut de bine si am avut libertate editoriala totala. Nimeni nu mi-a impus nimic, nimeni nu m-a fortat sa fac nimic. Contractul nu s-a mai prelungit, insa nu cunosc motivele. Pot doar sa banuiesc ca sunt legate de criza financiara”, ne-a declarat Radu Cazan.
“Revista presei” era una dintre cele mai urmarite si longevive emisiuni difuzate in cadrul trustului Intact. Formatul, intrat pe post in toamna anului 2006, a fost realizat integral de Radu Cazan. “Era produsul meu, pe care il vindeam lor. Eu nu am fost angajat la ei, nu am avut contract direct cu ei. Antena 3 mi-a pus la dispozitie un producator si spatiu de emisie. Restul mi-a apartinut”, ne-a spus ziaristul.
«Le multumesc pentru tot»
In prezent, Radu Cazan negociaza cu mai multe televiziuni pentru vanzarea unor produse proprii. “Deocamdata sunt doar niste discutii, nu am batut palma cu nimeni”. Intrebat daca l-ar tenta o noua colaborare cu Realitatea TV, jurnalistul ne-a raspuns: “Eu am inceput la Realitatea TV cu acest format de revista a presei. Este un post la intemeierea caruia am participat si de unde am plecat din mai multe motive. Chiar atunci, in 2006, a venit oferta de la Antena 3, pentru care le multumesc. Le multumesc pentru tot. In ce priveste o revenire la Realitatea TV, nu ma pot pronunta, din moment ce nu exista inca o propunere din partea lor. Cert este ca voi merge mai departe pe acelasi domeniu care ma pasioneaza, de analiza media in principal si de politica in general”, a incheiat Radu Cazan.
Renuntarea Antenei 3 la contractul cu Radu Cazan se inscrie intr-o serie de masuri pe care postul trustului Intact le-a adoptat luna aceasta, de reducere a cheltuielilor pe timp de criza. Astfel, Antena 3 a disponibilizat mai multi angajati din cadrul departamentului de sport, gest pe care Sorin Oancea l-a numit o “optimizare de personal”. Printre prezentatoarele TV ramase somere se numara Raluca Lazarut si Luiza Bogdan. Totodata, la inceputul anului, trustul Intact a aplicat o micsorare cu 20% a bugetului pentru salariile angajatilor. Corina Stoica https://www.gardianul.ro/
Editorial Gradianul: Mircea Badea, un cap de pod
Razboaiele politice se poarta, uneori, si prin jurnalisti. Colegii devin dusmani, unii se multumesc sa câstige cinstit, asumat, iar altii tradeaza spiritul profesiei. Voi fi franc si… subiectiv, întrucât ma voi referi la singuratatea lui Mircea Badea, prietenul meu pe viata, si atacurile concentrate împotriva sa. Îi port un respect profund domnului Cristoiu, dar nu pot sa nu constat implicarea sa într-un joc mediatic. Sunt ani de zile de când domnia-sa strecoara în presa româneasca doua directii aparent ireconciliabile: servirea intereselor doamnei Udrea si apararea lui Adrian Nastase. Poate ca ma însel, dar stau dovada înregistrarile emisiunilor, unde poza în plictisitul introvertit, pâna când enunta predicatul dorit. Apoi, Tolontan, ciudat de informatul gazetar sportiv, care ataca politic, ceea ce ar fi fost bine daca ar fi pornit dintr-un sentiment de impartialitate. Mircea Badea nu este jurnalist, nu face parte din nici o gasca, e impartial, desi uneori da dovada de naivitate…, dar ceea ce este cu adevarat remarcabil ramâne curatenia sa morala. Cunosc, ca mai toti colegii mei de breasla, încercarile prin care trece un personaj incomod, ispitele sau amenintarile, si nu pot sa nu-mi dau jos palaria, felicitându-l pentru optiunea de a se pastra independent si sarac. Da, dintre toti cei care se mândresc cu aceasta calitate de formator de opinie, Badea este printre foarte putinii care nu primesc bani negri. Amintiti-va de episodul în care i s-au oferit 500.000 de euro pentru a încurca anumite jocuri la alegerile locale. Azi, prietenul meu are foarte multi dusmani chititi sa i-o “traga”, dar îi avertizez pe acesti “huligani de presa” ca exista în jurul lui si foarte multi prieteni care, din dragoste de meserie, sunt gata sa-i asigure spatele. Nu te lasa influentat, dragul meu prieten, oricât de negre vor fi lunile urmatoare, lupta aceasta trebuie sa respecte macar o singura regula: informarea corecta a opiniei publice. Si aici, tu ramâi un cap de pod! Oreste Teodorescu
November 17th, 2009 
VR 
Scris de Victor Roncea
Posted in 
Tags: 
