Posts Tagged ‘iccmer’

Editorial Victor Roncea in BURSA: Mărirea lui Ungureanu, decăderea lui Băsescu. Sau cum a ajuns Tudor Postelnicu Presedintele Romaniei

Editorial BURSA 16.01.2013

OPINII

Mărirea lui Ungureanu, decăderea lui Băsescu

Am aflat zilele acestea că domnul Traian Băsescu este supărat pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu, fostul său ministru de Externe, demis din funcţie, fostul său şef demisionar al SIE, fostul său prim- ministru, demis de Parlament după o evoluţie precoce de 72 de zile, şi, de-acum, şi fostul său prezidenţiabil. Spre deosebire de Tudor Pos­telnicu, care şi-a recunoscut erorile în public într-un mod original, Traian Băsescu alege să-şi exprime nemulţumirile de alcov prezidenţial prin prepuşii săi, ultimii care i-au mai rămas. După o aruncare cu buzduganul “feisbucistă” cam nereuşită a domnului Sebastian Lăzăroiu – consilier la case mari: “Spiru Haret”, Realitatea TV şi Cotroceni (conform declaraţiei sale de avere) – aflăm ce-l doare pe domnul Traian Băsescu chiar de la doamna Elena Udrea şi tot prin mijloace electronice: o “intervenţie” TV. Chiar dacă este deja intens ventilat, merită reprodus citatul, pentru o eventuală istorie a presei: “Dacă te dezici de un om care te-a numit în funcţii, în toate funcţiile în care ai fost şi care te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine ca fiind cel care trebuie să salvezi PDL, să fii cel care îl conduce de acum încolo, şi candidat la preşedinţie şi viitorul şi tot şi, la un moment dat, când ţi se pare că planurile nu mai sunt aceleaşi, îl dezici pe cel care a făcut toate lucrurile astea pentru tine, atunci Lăzăroiu a avut dreptate că asta arată lipsă de caracter”.
Un blogger subtil, Traian Mitrică, observă pe portalul său, “Politica ta“, că în această frază sunt câteva cuvinte care nasc întrebări, destul de adânci, respectiv: “Te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine”. Chiar aşa, cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu, acum deja fostă stea a MAE, SIE, PFC, PDL şi ARD, “în toate func­ţiile în care a fost”? “Din senin”?
(…)
Mărirea lui Ungureanu şi a “civililor” strâns uniţi în jurul său a fost pecetea care i-a adus decăderea lui Băsescu, până la stadiul de formolizare în care se află azi. Din păcate, nici ultima asistentă de gardă din serviciul mobil de urgenţă şi reanimare prezidenţială nu cred că mai poate face ceva, în ciuda aptitudinilor sale evidente. Soarta lui Băsescu este pecetluită. Tudor Pos­telnicu a fost mai cinstit.

Integral la BURSA

Pe cine vrea sa pacaleasca Baconschi? Hala Filaret, in care ar vrea sa-l impaieze pe Oedip Tismaneanu, apartine firmei israeliene Horen & Leibovici

Sub titlul “Fonfleu de presa – intenţia PDL de a desfiinţa Institutului Revoluţiei” revolutionarul timisorean Marius Mioc face o analiza de mare bun simt, nu numai jurnalistic. Demonstrand cum poate fi manipulata opinia publica prin vuvuzele acoperite din presa (SIE angajeaza si “analfabeti”?), Marius Mioc aduce aminte ca “Institutul lui Iliescu” (IRRD) nu poate fi supt de “Institutul lui Tismaneanu” (ICCMER) pentru simplu fapt ca primul apartine de Parlamentul Romaniei iar al doilea a aparut pe lume din pixul lui Boc. Nici o Hotarare de Guvern (chiar bagata “la scurt”, de “urgenta”), nu poate desfiinta o institutie a altei puteri a statului. A, ca Baconschi si colegii lui de clan, care mai acoperiti, care mai descoperiti, i-au suflat lui Basescu in ureche cine stie ce mare gaselnita electorala anti-PSD-ista, din care Tismaneanu sa iasa in fata pe post de Oedip ca sa-l sperie de moarte pe Laios Iliescu, dupa cum a facut-o si Ilici cu tatal lui adoptiv (dar mai ales cu mama, Elena) Ceausescu, e foarte posibil. Faza nasoala, ca sa zic asa, e ca ramane cu doamna Nina Iocasta pe cap si o sa se supere fetele lui Leonte, Anca Rautu – Oroveanu si Elena Rautu – Coller, care-l asteapta ca pe… olandezul ratacitor (sau era zburator?).

A, desigur, mai e un mic amanunt, probabil absolut insignifiant pentru un astfel de obiectiv presant: Hala Filaret, in care Baconschi ar vrea sa-l impaieze pe Oedip Tismaneanu si pe tatal sau, Laios Iliescu (ca pe leninii “anticomunismului”), apartine firmei israeliene Horen & Leibovici. E rost de vreo vreo afacere imobiliara cu vreo sase zerouri in coada? Nu stiam ca GDS vrea sa-si schimbe sediul oferit de Brucan in Calea Victorie tocmai cu hala israelianului din varful dealului…

General de brigada al SRI (r): Vladimir Tismaneanu s-a infiltrat in SUA cu sprijinul KGB. In atentia CSAT: un agent ex-sovietic in cadrul institutiilor statului roman si in anturajul presedintelui Traian Basescu si al premierului Emil Boc

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).

Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:

“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:

a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);

b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;

c/ V.T. nu are rude in alte tari;

d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.

Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).

Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).

Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.

Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).

2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!

3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?

4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?

Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”

Am încheiat citatul.

Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!

Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.

În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:

1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.

2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.

3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.

4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.

5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.

6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan

Publicat si de cotidianul.ro
PS: Am pus de doua ori aceasta informare ca sa fiu sigur ca e inteleasa 🙂

General de brigada al SRI (r): Vladimir Tismaneanu s-a infiltrat in SUA cu sprijinul KGB. In atentia CSAT: un agent ex-sovietic in cadrul institutiilor statului roman si in anturajul presedintelui Traian Basescu si al premierului Emil Boc

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).

Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova