Pentru “reorganizarea statului” la nivel “colectivităţilor locale” “valorificarea experienţei europene este un fapt natural, iar argumentele legate de separatism şi dezmembrare naţională sunt irelevante în noul context.” – Din Raportul Comisiei Prezidenţiale “Stanomir”
Când Băsescu a înfiinţat în 2008 pompos intitulata “Comisie Prezidenţială de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România” şi l-a pus în fruntea ei pe Stanomir, busboy-ul lui Tismăneanu, mi-am zis în sinea mea: “Căcaţii ăştia vor sa schimbe Constituţia în favoarea ungurilor şi să dezmembreze România”. Aşa mi-am spus, aşa scriu. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe unul dintre cei mai informaţi oameni ai României atrăgându-i atenţia că se pune la cale un atentat la statul naţional-unitar sub umbrela Preşedinţiei. Mi s-a spus să “situaţia e sub control”. Dar iată că respectivele dejecţii umane au elaborat un Raport care a constituit apoi baza declanşării demenţei cu “regionalizarea”, în fapt o operaţiune complexă de distrugere a României care continuă şi azi, deja la vedere şi cu obrăznicie. Artizani principali: PDL-ul lui Băsescu (atunci) pe mână cu UDMR.
În 2011, Szasz Jeno, apologet al criminalului de război antisemit şi antiroman Wass Albert si presedinte al Partidului Civic Maghiar, devoala într-o emisiune TV adevărata miză a echipei lui Stanomir: “Dacă cetățenii românii de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. În acest sens, cred că trebuie să dăm curs soluției comisiei Stanomir, soluție care vorbește despre libera asociere a autorităților locale și cred că atunci am ajunge la soluția cea mai liberă și democratică posibilă și pentru maghiarii din România și pentru români. Asta e în esență ce credem noi despre reorganizarea teritorială.”
Cu politica “paşilor mărunţi” a agenţilor maghiari bine infiltraţi – după cum se vede, până în vârful dealului – ungurii extremişti din UDMR au ajuns azi să “voteze” în Covasna înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc” chiar pe baza “Raportului Stanomir”, după cum îi era menirea. În dispreţul total al legii, a Constituţiei României încă nemodificată conform “recomandărilor” Comisiei lui Băsescu-Stanomir-Tismăneanu. De adăugat că acelaşi cuplu otrăvitor, Tismăneanu-Stanomir, proţăpit de Basescu în structurile de stat, s-a împotrivit oficial unui proiect de lege care instituia o zi a comemorării victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina.
De aceea, când auziţi câte un discurs sforăitor de-al lui Băsescu, ca cel de la Carei, cu cum ar trece el Prutul şi ce fapte de măreţie ar mai face – deşi au trecut, iată, 10 ani şi, concret… nimic, niente, nula, sula – vă recomand să nu vă uitaţi numai în gura lui ci şi la mâinile lui, murdare, de la toţi cei pe care i-a ţinut în braţe, cât şi, mai ales, în spatele lui, la căcaţii pe care i-a lăsat în urmă.
Corpul de control al primului-ministru va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu posibile fapte de natură penală comise în perioada 2010-august 2012 la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prin efectuarea unor cheltuieli de servicii şi deplasări, transmite Mediafax.
Decizia a fost luată după ce Corpul de control al primului-ministru a efectuat o verificare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru perioada de activitate cuprinsă între 1 ianuarie.2010-25 august 2012.
Cheltuielile invocate sunt legate inclusiv de serviciile contractate pentru fostul preşedinte al Consiliului Ştiinţific al institutului, Vladimir Tismăneanu, şi directorul Mihail Neamţu.
Guvernul aminteşte că, prin HG 134/2010 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1372/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a fost modificat cadrul normativ de organizare şi funcţionare a Institutului, fiind eliminat textul care reglementa scopul principal pentru care a fost înfiinţat Institutul în anul 2005, respectiv acela de “Investigare ştiinţifică şi identificare a crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durata a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”. (…)
Conform referatelor justificative realizate de secretarul ştiinţific, Iacob Bogdan, şi de preşedintele executiv al Institutului, Stanomir Ioan, în aceeaşi perioadă a anului 2010 (9-30 Iunie) s-a aprobat “proiectul” intitulat “Stagiu de coordonare a activităţii de cercetare a IICCMER şi de finalizare a agendei ştiinţifice pentru anul 2010″, care în fapt reprezintă justificarea plăţii cazării şi a mesei, timp de 21 de zile la Vila lac 2 pentru preşedintele Consiliului Ştiinţific -Tismăneanu Vladimir.
Nota Ziaristi Online: Vila lac 2 se afla in Cartierul Primaverii, supranumit “Cartierul Rosu”, pe malul lacului Floreasca, si este vila de protocol in care a locuit Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Se afla in vecinatatea imediata a Vilei Lac 3, resedinta lui Traian Basescu (Vezi Wikimapia). Despre Cartierul Primaverii, in care a locuit pana la implantarea in strainatate, insusi fostul propagandist comunist V.I. Tismaneanu are tupeul sa scrie un articol pe portalul lui Soros “Contributlers”, unde, sub titlul “Fortareata nomenklaturii“, ne informeaza ca “Lica Gheorghiu, sotul ei Gheorghe Radoi si cei trei copii ai Licai din prima casatorie cu Marcel Popescu, Sanda, Gheorghe si Mandra, adoptati de Dej, au fost obligati sa paraseasca locuinta de la lac (o vila somptuoasa)”. Ca sa stea el acum!
Valoarea lui Cărtărescu, Andrei Şerban, Silviu Purcărete sau Dan Perjovski e după cât investeşte în ei ICR. Ca şi în Andrei Pleşu, deşi investesc şi alţii, cum e Humanitas, care la randu-i este subventionata, iar ultima lui carte, despre parabolele lui Iisus, premiată pe blat de Uniunea Scriitorilor, în chiar vinerea Târgului, dar nu la Târg, este un cogea truism.
Biblioteca Județeană a fost gazda unei manifestări editoriale aparte odată cu lansarea celor 27 de volume intitulate ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, ale editorilor Victor Roncea şi Gheorghe Buzatu
Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, hotărând totodată şi retragerea lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului, transmite Mediafax.
UPDATE 24.05.2012: Dupa cum a prevazut Roncea.Ro inca in urma cu o saptamana (vezi link-ul mai sus), premierul Victor Ponta l-a numit pe Dinu Zamfirescu în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, a informat joi Guvernul. Zamfirescu îl înlocuieşte astfel pe Vladimir Tismăneanu, eliberat miercuri din funcţia de la IICCMER.
Neo-kominternistul Vladimir Tismaneanu Pudelul “stiintific” al lui Volodea Tismaneanu, Ioan Stanomir, a fost inlocuit cu fostul adjunct al lui Marius Oprea, Andrei Muraru, care, la randul sau, este bun tovaras cu adjunctul lui Tismaneanu, Adrian Cioflanga, instalat de aripa sovietica din PDL la CNSAS si cu Dorin Dobrincu, prepusul lui Tismaneanu inca aflata la Arhivele Nationale, cu care scoate o carte la Polirom (normal). Pe scurt: vechea garda a fost schimbata cu noua garda, conform doctrinei Valter Roman ( Walter Ernest Neulander): “Dupa noi, tot noi”. Pentru ca “noi nu scriem istoria, noi o cream”.
Andrei Muraru are un CV “beton” pentru varsta lui (30 de ani). Chiar “beton armat”. De abia terminase faculatea de istorie din Iasi si, dupa o mica vacanta de vara binemeritata, devine de-a dreptul “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană” (2005). Care ere experienta lui pentru a ajunge peste noapte “Il Consigliere” e greu de spus. Dupa nici un an merge mai departe: devine “Consilier la Cancelaria Primului-Ministru”, recte Tariceanu. Acum avea deja experienta de un an. Si tot asa. Preiau CV-ul sau impresionant mai jos, din care nu lipsesc bursele de la Colegiul lui Andrei Plesu si Muzeul Holocaustului (de ce nu a fost numit la Institutul “Elie Wiesel” daca este asa de doct in tema?).
Pacat ca nici dupa 22 de ani de la schimbarea de regim un astfel de institut nu este condus de un fost detinut politic, cum s-ar fi cuvenit. Mi-e sila!
PS: Parerea lui Andrei Muraru despre seful statului, Traian Basescu: un “falsificator”, un “revizionist” si un “negationist” – chiar cu “o atitudine revizionistă foarte periculoasă” – care a incercat sa-l exonereze pe Maresalul Antonescu de… nu se stie ce. La fel ca si reputatul istoric prof univ dr Gheorghe Buzatu, dupa cum sustine “militianul spiritual”. Preiau si acest articol mai jos si pun punct.
În noaptea cînd preşedintele României lansa un atac imund la adresa regelui Mihai se împlineau exact 70 de ani de la declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Şapte decenii de controverse, de schisme istoriografice, de uitare, de obnubilare şi ocultare sistematică a adevărului istoric cu privire la cea mai grea şi mai tulbure perioadă pe care au traversat-o Europa şi România în particular în secolul al XX-lea. Momente dramatice dintr-un secol nebun au fost expediate în cîteva fraze de către preşedintele României, într-un limbaj nedemn pentru un şef de stat, pe un ton inadecvat şi mai ales uzînd de falsul istoric într-o cheie revizionistă.
Înţelegerea şi interpretarea evenimentelor din perioada 1938-1948, un deceniu al prăbuşirilor, al anihilării statului de drept, al sugrumării democraţiei şi al impunerii unor sisteme monopoliste în afara cadrului constituţional, sînt astăzi în mare parte rodul strădaniei specialiştilor, mai ales istorici, care au încercat să elucideze ce s-a întîmplat în societatea românească. Pe baza unor probe irefutabile, la care se adaugă alte piese sugestive din arsenalul istoricilor, surse documentare primare, coroborate cu modele interpretative existente, s-au tras concluzii, cel puţin în cazul României, începînd cu anii ’90. Rezultatele la care au ajuns cercetătorii în privinţa arhitecţilor decizionali ai Holocaustului românesc, a eforturilor regelui Mihai împotriva impunerii unui sistem totalitar şi în chestiunea abdicării forţate sînt astăzi clare. De aceea, nu îmi propun să demontez clişee calomnioase sau elucubraţii caduce, ci să analizez pe scurt rădăcinile acestor idei toxice.
O temă revizionistă înviată
Începînd cu procesul din 1946 în care au fost judecaţi Ion Antonescu şi principalii săi colaboratori, tendinţa de reabilitare a fostului conducător al statului din perioada 1940-1944 a cunoscut de la forme difuze la reacţii puternic conturate. De pildă, în iunie 1991, deputatul Petre Ţurlea a iniţiat în Parlament comemorarea fostului mareşal: „În iunie 1991, cînd se împlineau 45 de ani de la asasinat, am iniţiat un moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei, Dan Marţian, fost ministru comunist al Tineretului, nu a reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămîni1.“ Un alt istoric, negaţionist şi revizionist cunoscut, Gheorghe Buzatu, a conturat astfel imaginea mareşalului în postcomunism: „Timpul l-a confirmat. Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decît oricînd în inima şi conştiinţa românilor.[…] Cu fiecare bust distrus, Mareşalul îşi consolidează reputaţia şi locul în căminurile celor mulţi şi tăcuţi, dar care, realmente, fac şi suportă istoria2.“ Acest lirism apologetic nu şi-a avut însă rădăcinile în 1990, ci cu mult înainte. Istoriografia controlată politic în timpul comunismului a urmat un program ideologic, iar cei care abordau astfel de subiecte erau afiliaţi institutelor politice sau militare. Cu timpul, armata şi, în general, instituţiile superioare cu profil militar au devenit locul unor puternice sentimente xenofobe3 şi antisemite, iar regimul a susţinut un cult pronunţat al lui Ion Antonescu.
După 1990, lui Antonescu i s-au ridicat statui, numele său a fost atribuit cîtorva zeci de străzi sau pieţe, lideri instituţionali4 au înfiinţat Liga Mareşal Ion Antonescu, iar factori guvernamentali au exprimat frecvent, pînă în 2003, odată cu înfiinţarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului (Comisia Wiesel), poziţii negaţioniste şi revizioniste. Totodată, forţele politice neocomuniste instalate după 1989 la Bucureşti au asumat o poziţie de forţă împotriva regelui Mihai, interzicîndu-i cu obstinaţie, pînă 1997 şi cu excepţia unei scurte vizite în 1992, intrarea în ţară. Retorica împotriva regelui a integrat în schimb culpabilizarea şi impunerea figurii lui Ion Antonescu, în special în privinţa actului de la 23 august 19445.
Exonerare prin comparaţie
Asta a făcut şi preşedintele României cu cîteva zile în urmă: a introdus în discuţie o urmă de îndoială că Antonescu a fost tratat cum se cuvine de către istorie în raport cu regele Mihai. Opunîndu-i regelui figura celui mai important criminal de război din România, preşedintele l-a culpabilizat pe fostul Suveran. Afirmaţia are în schimb, traduc eu, şi o altă semnificaţie: exonerarea lui Antonescu prin comparaţie, întrucît atribuirea culpei suveranului este, pe lîngă o distorsionare a adevărului istoric, şi o atitudine revizionistă foarte periculoasă. Tactica nu e însă nouă. În 2005, Paul Lambrino, aflat în relaţii foarte bune cu Corneliu Vadim Tudor, a încercat acelaşi lucru, sperînd să oprească retrocedarea domeniului Peleş (problema retrocedării averii fostului suveran fiind atacată şi de domnul Traian Băsescu în aceeaşi emisiune televizată), făcînd vîlvă în Israel cu mai multe declaraţii iresponsabile6. Replica a venit atunci de la un grup masiv de intelectuali români şi străini, unii dintre ei specialişti de necontestat în chestiunea Holocaustului, dintre care îi amintim pe Jean Ancel, Radu Ioanid, Andrei Pippidi, Michael Shafir, Raphael Vago, Leon Volovici, Alexandru Florian, Lya Benjamim. Aceştia au arătat că regele nu poate fi culpabilizat, semnatarii apelului precizînd: „Nu cunoaştem nici un document care să ateste că regele Mihai ar fi profitat în vreun fel de pe urma persecuţiilor din timpul războiului, a deportării şi uciderii evreilor şi/ sau a romilor. Dimpotrivă, sîntem la curent cu existenţa unor dovezi circumstanţiale care demonstrează că fostul monarh a arătat compasiune pentru drama evreilor şi a celorlalte minorităţi persecutate şi că, acţionînd sub influenţa mamei sale, regina Elena (căreia i s-a acordat post-mortem titlul de Drept al popoarelor de către Yad Vashem), a încercat să amelioreze situaţia celor persecutaţi“7.
Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.
Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…
Scrisoare deschisă
– Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS) –
October 29th, 2014 
VR 
Pentru “reorganizarea statului” la nivel “colectivităţilor locale” “valorificarea experienţei europene este un fapt natural, iar argumentele legate de separatism şi dezmembrare naţională sunt irelevante în noul context.” – Din Raportul Comisiei Prezidenţiale “Stanomir”
Posted in 
Tags: 
