Fără pretenţii nejustificate, dar de aproximativ un secol mai multe probleme capitale (de ordin teritorial, ideologic ori economico-financiar) se află la originile disputelor dintre Moscova şi Bucureşti, contradicţiile manifestate conducând într-un rând la un război deschis între 1941 şi 1944.
Şi ediţia din acest an a Festivalului de la Cannes confirmă faptul că ne aflăm într-o zonă a sferelor de influenţă, cum ar spune Marin Sorescu. Că este un festival politic, poate fi dovedit prin prezenţa unor filme fără valoare, dar care trebuiau să fie, fiindcă reprezintă Cuba, Palestina, Iran, România sau Rusia.
«În rigoarea desăvârşită pe care o implică, liedul permite, dincolo de constrângerile formale ale stilului, profunzimi şi altitudini ale expresiei de o răscolitoare frumuseţe, de o nobleţe absolută», declară Mariana Nicolesco, creatoarea în 2003 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc.
Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.
Dreptul la Replica
În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.
Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.
Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.
Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?
Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…
În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…
Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.
Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.
Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru
Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.
In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.
Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.
Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.
Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)
Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau
Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.
Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.
Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.
La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).
Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.
Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.
Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).
În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.
Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.
Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).
Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.
În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.
”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”– Misiunea ICR
“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR
Raport Deschis
Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu
Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior
Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor
Agenti anti-Romania stipendiati de ICR
Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau
Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bunal Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa
Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor
Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures
Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,
Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,
Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.
Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.
Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.
Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.
Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.
Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau. Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).
Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.
La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!
Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.
Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.
Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.
”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei” – Misiunea ICR
“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR
Raport Deschis
Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu
Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior
Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor
Agenti anti-Romania stipendiati de ICR
Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau
Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bunal Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa
Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor
Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures
Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,
Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,
Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.
Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.
Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.
Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.
Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.
Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau. Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).
Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.
La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!
Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.
Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.
Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.
62 de ani de la deportările staliniste din 5-9 iulie 1949
Masa Rotunda si lansare de carte la Universitatea Bucuresti, Sala Senatului, Facultatea de Drept, joi, 7 iulie, ora 16.00
“Asasinarile in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Terori (1937-1938) si deportarile in masa din RSS Moldoveneasca din 13-16 iunie 1941 si 5-9 iulie 1949″.
Lansare de carte:
1. Ion Varta, Tatiana Varta, Igor Sarov, Asasinarile in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Terori (1937-1938),vol.1, Documente desecretizate din arhivele MAI si SIS ale Republicii Moldova. Chisinau, Editurile Arc si Cartdidact,2010, 824 pag.;
2. Ion Varta, Deportarile in masa din RSS Moldoveneasca din 13-16 iunie 1941. Studiu. Documente desecretizate din arhivele MAI si SIS ale Republici Moldova. Chisinau, Editura Litera, 2011, 345pag.;
3. Ion Varta, Deportarile in masa din RSS Moldoveneasca din 5-9 iulie 1949. Studiu. Documente desecretizate din arhivele MAI si SIS ale Republicii Moldova. Chisinau, Editura Litera, 2011,918 pag.
La conferinta va participa si profesorul Stephane Courtois, invitat special al istoricului basarabean Ion Varta.
Conform datelor Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Republica Moldova, în Basarabia mai sunt în viaţă aproximativ 8.600 de victime ale represiunilor staliniste, care constituie doar 9 % din numărul tuturor deportaţilor.
Ziaristi Online a prezentat deja, in premiera in spatiul publicistic romanesc, extrase din volumul despre Asasinarile in masa din RASS Moldoveneasca in perioada Marii Terori.
Istoricul Ion Varta, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist, a lansat deja la Chisinau primul volum de documente ştiinţifice din ediţia „Deportările în masă din RSS Moldovenească din 5-9 iulie 1949. Operaţiunea „Sud”. Lucrarea a fost recomandată spre publicare de Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”.
Muzeul Naţional de Istorie a României care a vernisat ieri expozitia 70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina de Nord din 12–13 iunie 1941, insotita de o conferinta susţinută de E.S. Vasile Soare, fostul ambasador al României în Kazahstan (2002–2008), va invita pe Calea Victoriei nr 12 sa vizionati o parte din ororile sovieticilor asupra romanilor.
După cum se cunoaşte, Pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecinţe tragice pentru populaţia româneasca din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. Anexarea acestor provincii româneşti de către URSS la 28 iunie 1940 a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de către regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan în anii ’40 –’50 a zeci de mii de persoane, unele dintre acestea ne mai întorcându-se niciodată.
Conferinţa sutinuta de Vasile Soare a abordat cele trei valuri de deportări. Primul dintre acestea a avut loc în 12–13 iunie 1941, cânddin Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 fiind arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate. În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi trimişi la destinaţii diferite. Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unei represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”. Românii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în vagoane de vite către Siberia şi Kazahstan.
Cel de-al doilea val s-a desfăşurat în 6–7 iulie 1949. Operaţiunea, denumită conspirativ “IUG”/Sud, s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS, Nr. 1290–467cc din 6 aprilie 1949„Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie ”. În fapt, au fost deportate 11.293 de familii, respectiv 35.796 persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.
Ultimul val, din 1 aprilie 1951, a constituit operaţiunea numită conspirativ “SEVER”/Nord. Aceasta a fost pusă în aplicare în baza aceleiaşi Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS Nr. 1290 –467cc din 6 aprilie 1949, completată cu Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 667–339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor acestora, în total 5.917 persoane”. Au fost arestate şi deportate în Siberia 723 de familii, respectiv 2617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii.
Diplomatul Vasile Soare a prezentat şi situaţia etnicilor români care trăiesc astăzi în statele Asiei Centrale (Kazahstan, Kîrgîzstan), supravieţuitori ai deportărilor din urmă cu peste o jumătate de veac, urmaşi ai acestora şi alte categorii, pe care i-a întâlnit în timpul misiunii sale diplomatice de 6 ani pe acele meleaguri. Cea mai numeroasă comunitate de etnici români trăieşte în Republica Kazahstan. În anul 2000, în această ţară erau înregistrate oficial 20.054 persoane de etnie română, din care 594 declarate români şi 19.460 „moldoveni”. Majoritatea acestora trăiesc înlocalităţi situate în regiunile din nordul Kazakhstanului – Karaganda, Aktubinsk, Akmola, Pavlodar, Kustanai, dar şi în Alma-Ata, Shymkent din sudul ţării. La 28 aprilie 2005, în oraşul Karaganda, la iniţiativa ambasadorului României în Kazahstan, Vasile Soare, a fost înfiinţată şi înregistrată juridic Societatea Culturală Română „DACIA” care astăzi desfăşoară o activitate susţinută pentru păstrarea identităţii naţionale a etnicilor români din Kazahstan. Comunităţi româneşti, neorganizate în asociaţii culturale, trăiesc astăzi şi în Kîrgîzstan (circa 800 de persoane), Uzbekistan (circa 1.000 de persoane) şi Turkmenistan (circa 2.000 de persoane), mai informeaza Muzeul National de Istorie al Romaniei.
Totodata, la Chisinau, doctorul în istorie Ion Varta şi-a lansat cartea intitulată “Deportările în masă din Republica Sovietica Socialista Moldovenească – 13-16 iunie 1941″. În lucrarea sa, autorul prezintă documente şi liste întregi de persoane care au fost expulzate forţat de organele represive sovietice, informeaza JurnalTV.md
Ion Varta, cunoscut drept un militant al istoriei nefalsificate, a menţionat că volumul de documente este o contribuţie a sa personală şi a soţiei sale Tatiana Varta în vederea elucidării adevărului istoric despre evenimentele tragice din iunie 1941. Autorul celor circa 400 de pagini ale cărţii susţine că numărul de documente prezentate în studiu este destul de modest deoarece o bună parte din acestea au fost pierdute pentru totdeauna. Lansarea cărţii s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională din centrul capitalei în cadrul unei conferinţe ştiinţifice dedicate împlinirii a 70 de ani de la primul val de deportări ai locuitorilor Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. La conferinţă au fost prezenţi si unii oficiali moldoveni, istorici şi profesori universitari.
Video de la Chisinau despre cosmarul deportarilor in Siberia si Kazahstan:
„Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM
Deşi s-a considerat, o anumită perioadă, că regimul comunist, în politica sa de exterminare în masă, se conducea în special, aşa cum declarau în repetate rânduri Stalin şi acoliţii săi, de principiul luptei de clasă, în realitate, nimicirea indezirabililor se efectua şi în baza criteriului etnic. O dovadă elocventă în acest sens o constituie şi aşa-numita „operaţiune română”, instrumentată de vârfurile organelor de represiune din perioada Marii Terori – Nikolai Ezhov, şeful NKVD, şi Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, care au semnat câteva zeci de procese-verbale ale „dvoicii” de la Moscova, trimiţând la moarte, cu preponderenţă în baza criteriului etnic, câteva mii de persoane nevinovate de origine română din RASSM. Este adevărat că şi Troika Specială de la Tiraspol a condamnat la moarte sute de etnici români în baza aceluiaşi criteriu etnic, dar, până în prezent, nu s-a ştiut că românii moldoveni din pseudoformaţiunea statală „moldovenească” au avut parte de o „atenţie specială” din partea „corifeilor” terorii comuniste – Ezhov şi Vyshinsky. Cele câteva zeci de procese-verbale depistate în arhiva SIS al Republicii Moldova, semnate de cei doi „corifei” ai Marii Terori, înfiorează nu numai prin cruzimea fără de margini, ci şi prin pedantismul şi scrupulozitatea cu care a fost instrumentată „operaţiunea română”.
Listele persoanelor care au fost parte din aşa-numita „operaţiune română” erau alcătuite de NKVD din RASSM, vizate de şeful acestei instituţii de la Kiev şi, abia după asta, expediate la Moscova. După ce Ezhjov şi Vyshinsky semnau procesele-verbale de condamnare la moarte sau la ani grei de GULAG, respectivele procese-verbale, împreună cu alte documente adiacente, erau expediate la Kiev şi Tiraspol pentru a fi puse în aplicare sentinţele.
Condamnările la moarte în cadrul „operaţiunii române” au început la 8 octombrie 1937, când Nikolai Ezhov, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, tot el – comisar general al securităţii statului, împreună cu un alt călău notoriu, Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, au semnat procesul-verbal nr.1, cu care începea această monstruoasă şi imensă crimă, numită eufemistic „operaţiunea română”.
Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.
I. Leplevski, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al RSS Ucrainene şi şeful NKVD-ului de la Kiev, la 11 octombrie 1937, prin intermediul unei directive, ordona şefului NKVD-ului de la Tiraspol, Rivlin, să pună în aplicare neîntârziat sentinţa cu referire la cei 125 de oameni, condamnaţi la moarte de către Ezhov şi Vyshinsky, cu excepţia a 18 persoane, a căror execuţie a fost amânată. Printre cei 18 figurau mai mulţi reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi sovietice a RASSM din acea perioadă sau din perioada precedentă: Grigore Starâi-Borisov, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM; Iosif Badeev (Suslik sau Vanştein), secretarul Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U în perioada 1924-1928; Nikolai Golub, secretarul al doilea al Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U; Bogopolski Haim, secretar al aceluiaşi Comitet Moldovenesc Regional al PC(b)U în anii 1928-1930; Ivan Krivorukov, născut în Chişinău, fost membru al Sfatului Ţării, care a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, refugiat în stânga Nistrului, şef al „guvernului provizoriu muncitoresc-ţărănesc al Basarabiei”, cu sediul la Odesa, comisar al poporului pentru Agricultură în RASSM, în anul 1924. Cea mai mare parte din aceşti 18 demnitari de prim rang din RASSM vor fi executaţi ceva mai târziu şi doar pentru câţiva pedeapsa capitală va fi comutată cu ani grei de GULAG. Cel mai şocant lucru în drama acestor funcţionari importanţi din RASSM era faptul că decizia cu privire la includerea lor în categoria „spionilor români” a fost formulată de comandanţii unor detaşamente de grăniceri, care aveau totuşi obligaţiunea de a asigura paza frontierei URSS, şi nu de formulare a unor capete de acuzare unor demnitari de stat cu rang înalt.
La 13 octombrie 1937, la o zi de la emiterea directivei respective de către Leplevski, în închisoarea NKVD din Tiraspol erau executate primele 57 de persoane, iar încă peste o zi, la 15 octombrie – alte 48 de persoane. Sentinţa de condamnare la moarte a două femei – Domnica Tâmcişina din satul Slobozia, r-nul Codâma şi Marina Tanitoi, din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, în cazul celei dintâi a fost comutată cu 10 ani de lagăre, iar în cazul celei din urmă a fost anulată, aceasta fiind repusă în libertate – un caz aproape unic în istoria Marii Terori din RASSM. În schimb, Alexei Turtăcaldă, condamnat la 10 ani de lagăre, conform sentinţei din 18 octombrie 1937 – a fost împuşcat.
„Conveierul” morţii funcţiona practic non-stop la Tiraspol. Deja pe 10 octombrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky semnau un nou proces-verbal din cadrul aceleiaşi „operaţiuni române”, nr. 4, prin care erau condamnate la moarte 66 de persoane, iar altele 20 – la câte 10 ani de GULAG.
NKVD-ul de la Moscova cerea subdiviziunii de la Kiev, dar şi celei de la Tiraspol ca decizia privind executarea celor 66 de persoane să fie „pusă imediat în aplicare”. Pe 15 octombrie, 65 din cei condamnaţi la moarte pe data de 10 octombrie, de Ejov şi Vyshinsky, erau împuşcaţi în închisoarea NKVD din Tiraspol. Cel de-al 66-lea din această „listă a morţii” – Vasile Volghin-Piskunenko a fost executat o lună mai târziu – pe 16 noiembrie 1937.
October 25th, 2012 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
