Ziua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „Timpul”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.
Cinstind munca, talentul, harul şi dăruirea ziaristului Mihai Eminescu, ca deschizător de drumuri pentru lucrătorii din presa românească viitoare, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizează un eveniment inedit – Premiile UZPR – ”Eminescu, ziaristul“.
În ziua de 28 iunie 2013 ( zi de vineri ), de la ora 13,00, în Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, UZPR va organiza lansarea unei lucrări, a unui dosar de presă, purtând semnătura unui important scriitor, aplecat asupra studierii vieţii şi activităţii marelui ziarist – Nicolae Georgescu. Evenimentul mai cuprinde acordarea unui număr de două premii ”Eminescu, ziaristul”, îndreptate spre doi eminoscologi, pentru care se vor prezenta laudaţiile. Va fi şi un recital artistic, susţinut de actori reputaţi. Manifestarea prilejuieşte evocări din viaţa ziaristului.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să fie prezenţi, ziarişti din presa scrisă şi audiovizuală, scriitori, oameni de cultură, personalităţi ale vieţii publice.
In preambulul publicarii planului unei strategii nationale elaborat de filosoful Constantin Barbu pentru consolidarea coloanei vertebrale a culturii romane, intitulat Memorialul Eminescu, am placerea sa preiau doua contributii noi la Eminescu cel viu, redate in format audio si video. Este vorba de un documentar realizat dupa un scenariu de Augustus Costache, colegul nostru de presa, ce poarta titlul Teama de Eminescu, si de recitarea in premiera a poeziei-manifest “Criticilor mei” in varianta sa originala, necenzurata, de catre Sandu Barbu. De consemnat ca poemul in cauza este scris de Eminescu la sase luni dupa declararea mortii sale civile, prin “innebunirea” sa, anuntata public in fatidica zi de 28 iunie 1883 cand Eminescu este arestat la indicatile lui P.P. Carp catre Maiorescu (“Potoliti-l pe Eminescu” – VedetiMihai-Eminescu.Ro). Poezia respectiva e scrisa, asadar, de un… “nebun”, conform elucubratiilor transmise prin ordin de serviciu din generatie in generatie de agentii anti-Romania, de la Maiorescu pana la Manolescu si C.T. Popescu. Vorbim practic de primul caz cunoscut al unui jurnalist roman devenit detinut politic si internat fortat intr-un sanatoriu de boli nervoase. Maiorescu ii publica ulterior poemul cenzurand doua strofe care ii erau dedicate si “prelucrand” alte poezii ceea ce il determina pe Eminescu sa aiba, peste trei ani, gestul de a sparge vitrina unei librarii in care se afla aceasta editie falsificata si falsificatoare pentru posteritate, dupa cum se vede, si a calca in picioare volumul (VedetiDubla sacrificare a lui Eminescu de Theodor Codreanu si Eminescu, ultima zi la Timpul de Nae Georgescu – serial in Cultura). Gestul este cu atat mai intemeiat daca cititi versurile suprimate. Nu in ultimul rand merita reprodus si portretul pe care i-l face Caragiale lui Maiorescu, extras dintr-o scrisoare catre fostul junimist M. Dragomirescu: “cat e de falsa batrana proxeneta, sulemenita, canita si magiunita” (…) “o asa paciaura lipsita de cea mai elementara omenie” (Conjuratia anti-Eminescu. Noi marturii in dosarul crimei de Calin Cernaianu).
CÂND CENZUREZI VIAŢA
de Sandu Barbu
Peste multe surprize dai când te-apuci de meşterit câte ceva. Fie că e un lucru tehnic, fie că e un studiu, fie că e o documentare, fie că e un proiect, un exerciţiu sau o „banală” lectură poetică – să fii sigur, sigură că flori frumoase vor înflori în calea ta. Poate că unii dintre voi ştiu ceea ce am să spun şi am să recit azi, dar pentru unii nădăjduiesc că va fi o surpriză mai mult decât plăcută.
Sandu BARBU – Cand cenzurezi viata
Am căutat pe Net o poezie de Eminescu şi am găsit mai multe saituri. Am lăsat toate taburile deschise, am ales una din ferestre şi am repetat, căutând intonaţia potrivită. La una am rămas confuz. Am căutat o analiză literară şi m-am „luminat”.Aşa am ajuns să recit în faţa microfonului „Criticilor mei” de Eminescu din volumul 1 de poezii ale marelui poet – volum apărut în colecţia „Cartea de acasă” la Editura Erc Press în 2009. Cum îmi este obiceiul – şi iată şi motivul pentru care postez rar, dar „îndesat” – am ascultat vocea finală editată cu textul în faţă; n-am mai folosit cartea, ci una din paginile de pe Net care conţineau poezia. Spre marea mea mirare, erau, la un moment dat, două strofe noi. Aşa am ajuns de pe Wikipedia pe blogul domnului Victor Roncea (acelaşi care a postat şi pe Wikisource) şi tot aşa am aflat că varianta integrală a „Criticilor mei” fusese cenzurată de… Titu Maiorescu. Două strofe fuseseră scoase din motive de – mă aventurez eu să presupun – repetiţie pe care Maiorescu e posibil să o fi considerat supărătoare (viaţă) şi o licenţă poetică (trasătură). Oricât de mare ar fi numele tău – chiar dacă te-ai numi Titu Maiorescu – trebuie să nu uiţi că poetul este suveran în lumea creaţiei lui. Şi că, a cenzura „viaţa” din poezia lui Eminescu e o „trasătură” urâţică foc.
“Pe ziua de sf. Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar M. Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Iar a doua zi…”
June 27th, 2013 
VR 
Ziua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „Timpul”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.
Posted in 
Tags: 
