“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:
“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.
Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „corectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă.
Un intelectual de stanga, dar in primul rand intelectual, profesorul Claude Karnoouh pare indragostit de Romania la cat timp a petrecut in tara noastra. Antropologul a fost citat de Ziaristi Online in contextul accentuarii politicii secesioniste maghiare in Romania, in articolul Claude Karnoouh: Autonomia “Tinutului Secuiesc” ar crea un ghetou » care reproduce un fragment din cartea sa “Duşmanii noştri cei iubiţi”, capitolul “Transilvania: iarăşi si dintotdeauna”.Claude Karnoouh s-a nascut in martie 1940 la Paris, unde si-a facut si studiile superioare. Din 1959 si pina in 1965 a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pina in 1969 studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Incepand din 1970 este membru al Centrului National de Cercetare Stiintifica din Franta (CNRS) si a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). Ganditorul francez a fost profesor la Babes-Bolyai si in prezent este profesor invitat la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti (fosta Academie, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”).
Claude Karnoouh are darul de a spune lucrurilor pe nume. El este cel care a zgariat urechile fine ale dilematicilor afirmand transant: “Intelighentia romåna are de demult un sens al slugarniciei exceptional de bine dezvoltat”. Tot el este cel care a radiografiat secta lui Tismaneanu in doua propozitii: “Pe scurt, toţi aceşti parveniţi care îşi cântă acum profesia de credinţă anticomunistă, servindu-şi stăpânii în calitate de lachei cu normă întreagă, joacă un rol capital în proiectul de amnezie naţională. Ei sunt la microfon pentru a face uitate originile părinţilor lor, altfel spus, pentru a ascunde nivelul social de unde au provenit ei şi felul în care au fost obţinute aceste transformări sub egida regimului comunist” [Revista Cultura].
De aceea, pentru a-l prezenta mai bine cititorilor nostri, am considerat benefic sa-i publicam si parerile despre societatea romaneasca – pe langa cea despre ghettoizarea maghiarilor -, dupa cum sunt lansate, verde-n fata, intr-un interviu acordat in luna ianuarie Cristinei Bobe de la HotNews. Prezentam aici cateva extrase edificatorii:
“Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista”
“Din anumite puncte de vedere mi se pare mai interesant in Romania decat in Franta. Discutiile cu studentii sunt mai interesante, chiar daca studentii sunt un pic tacuti. In Franta este prezent un conformism atat de dreapta, cat si de stanga care este extrem de plictisitor. In ultimii 30-35 de ani, in Franta, s-a instituit un fel de autocenzura. Pe anumite teme, ideile care se vehiculeaza ajung sa fie destul de penibile. Spre exemplu, in filosofie, ceea ce este legat de Heidegger. La un moment dat se vorbea la curs despre Heidegger, iar din sala s-a ridicat un student si a spus: “Este interzis sa vorbiti aici despre un ganditor nazist!”. Eu l-am dat afara, iar el s-a dus sa faca plangere la seful departamentului.
La fel se intampla cu aceasta cale de gandire germana, cum ar fi in filosofia politica cu Carl Schmitt. Nu trebuie sa vorbim despre istoria ideilor legate de comunismul real sau fascismul italian. Intotdeauna este cineva care vrea sa te opreasca sa vorbesti. Faptul ca are o idee opusa nu este o problema. Fiecare are ideile lui. Insa faptul ca cineva incearca sa te opreasca sa vorbesti devine din ce in ce mai penibil. (…)
Aici, [in Romania], anticomunismul este o gargara. Singurii anticomunisti nu sunt deloc prietenii mei politici, dar sunt anticomunisti adevarati: legionarii, greco-catolicii si catolicii maghiari. (…) Nu sunt prietenii mei politici, insa faptele lor trebuie sa le recunoastem.
Anticomunismul astazi este lipsit de importanta. Adeptii lui se plang poate ca nu au actionat atunci cand trebuiau sa actioneze. Istoria a trecut. Au ratat momentul istoric. Un moment istoric ar fi fost greva din Valea Jiului sau revolta din ‘87 de la Brasov.
Oamenii care au facut adevarate crime in perioada comunismului nu mai sunt in functii cheie pentru ca ei nu mai sunt in viata. Perioada cu adevarat criminala a regimului comunist din Romania este perioada Dej, nu cea a lui Ceausescu.
Ceea ce este cu adevarat periculos este faptul ca Liiceanu, Plesu etc. isi pot etala dizidenta, in timp ce dizidenta adevarata era in timpul lui Dej. Unde erau Marius Oprea, Liiceanu, Patapievici, Plesu, Mihaies in anii ‘70-‘80? Cine crede ca Meditatia Transcendantala a fost o disidenta? A fost ceva monden si o capcana organizata de Securitate ca sa le produca teama intelectualilor. Nu a fost nimic altceva. De ce nu am auzit nimic despre ei atunci cand eram in Romania in anii ‘70?
(…)
Faptul ca astazi intalnim putini oameni care mai pastreaza o credinta autentica este o urmare a modernitatii, fie comunista, fie capitalista. In Europa de Vest este acelasi lucru. Biserica este in cadere. Capitalismul propune si el o religie care are ca element central consumul. Prin consum este implinit raiul pe pamant. Pana cand va tine aceasta credinta, nu stiu! Pana cand vom crapa.
(…)
Poporul roman este rasist, ca orice alt popor, numai ca popoarele din Vest tac, pentru ca se tem. Oamenii nu sunt curajosi. Aici integrarea tiganilor ar putea fi simpla. Ea ar putea fi facuta prin forta culturala. Prin forta au fost integrati in Franta taranii in cadrul republicii centralizate. Cei care nu isi trimiteau copiii la scoala erau pedepsiti.
Partial este vina guvernului dumneavoastra. A primit foarte multi bani din partea Uniunii Europene pentru a-i integra pe tigani prin mai multe mijloace si nu le-au facut. Bineinteles ca o mare parte dintre tigani sunt greu de integrat pentru ca acesti oameni au un simt extraordinar de dezvoltat al libertatii lor. De ce fura din cand in cand tiganii? Fiindca nu vor sa lucreze. Dar de ce nu vor sa lucreze? Fiindca nu vor sa fie alienati. Asta este respectabil. Numai ca traim intr-un sistem european unde munca este o valoare. Atunci tiganii traiesc intr-un sistem extrem de arhaic care nu corespunde cu valorile societatii actuale europene.
Trebuie organizate niste scoli, iar copiii tiganilor trebuie sa fie siliti sa mearga la scoala. Cei care in momentul de fata refuza sa faca asta nu sunt destul de pedepsiti. E impotriva rasismului. Cineva incearca sa ii faca pe tigani sa fie ca orice cetatean respectabil, spunand totodata ca este tigan. Poti spune “eu sunt tigan si manager sau mare actor” etc.
Toleranta? Eu nu stiu ce este toleranta. Eu cunosc numai case de toleranta. Toleranta moderna a luat un sens stupid. Acum se practica toleranta analfabetismului, toleranta relativismului general. Singurul sens in care toleranta are valoare este acela in care este exprimata in preambulul Edictului de Nantes. In acest preambul se intalneste modelul teoretic si practic al tolerantei.
Ce inseamna toleranta? Faptul ca tiganii pot face orice, fiindca in momentul in care vei semnala anumite nereguli, te vor acuza de rasism. Acesta este un joc pervers. Am vazut in Moldova un deal plin de case care aratau ca niste palate. Toate aceste case erau legate la electricitate ilegal. L-am intrebat pe primar: “Domnule, pai ce faceti in sensul acesta?”. Primarul mi-a spus ca nu poate face nimic. Daca face ceva, un reprezentant al tiganilor va merge la Bruxelles si va spune ca romanii sunt rasisti. Exista o mica minoritate foarte bogata intre tigani, care se joaca foarte bine cu legile din Uniunea Europeana, astfel incat sa beneficieze de toate avantajele, fara sa aiba nicio datorie civica. Daca ii atingi in vreun fel, ei spun: “Ah, sunteti rasisti!”. In conditiile acestea cum altfel poti realiza intergarea decat prin forta? Daca nu te supui regulilor statului roman esti pasibil de puscarie. Aceasta este egalitatea fata de lege.
Integrarea populatiei minoritare intr-un sistem centralizat cere autoritate, fara sa fie o atitudine criminala. Daca statul reprezinta din punct de vedere institutional legea, atunci legea trebuie sa fie respectata. Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista. Societatea civila este o saga aici. Grupul de Dialog Social este o gargara. Este un Grup de Monolog Social. Membrii acestor grupuri nu au avut niciodata o actiune adevarata de dialog. “
Nota: Am publicat în acest „Buletin informativ” gândurile profesorului Nae lonescu privitoare la multe probleme care se pun Mişcării legionare. Moartea lui prematură, survenită în condiţii nelămurite, a secat acest izvor de adâncă gândire legionară. Dar, totodată, această soarta le-a sfinţit şi le-a dat toată tăria pentru istoria legionară de acum şi de mai târziu. Mişcarea legionară nu va uita niciodată semnificaţia jertfei profesorului Nae lonescu.
Reproduceam cuvintele comemorative rostite cu ocazia morţii lui şi la o grea cotitură pentru Mişcarea legionară:
Ne-am strâns laolaltă, să ne reculegem câteva clipe pentru sufletul profesorului Nae lonescu.
Profesorul Nae lonescu a căzut în lupta pe reduta mioarei legionare. Pierderea lui este imensă pentru întregul Neam românesc. Cu el s-a dus o lume de gânduri cum rar se sălăşluieşte într-un cap omenesc atât de incredibil organizat. Buzele lui au zăvorât pentru totdeauna un verb încărcat de vrajă… Pleoapele lui s-au lăsat grele peste acele priviri pătrunzătoare care au scrutat adânc pământul şi cerul românesc. S-a stins un mare focar de atracţie şi educaţie socratică al culturii româneşti. Iar din jertfa lui a ţâşnit o imensă flacără care luminează calea destinului acestui neam în zilele tenebroase ce le străbatem, când în lume urzeli pornesc din toate ungherele.
E plină de adânc înţeles jertfa profesorului Nae Ionescu!
El n-a fost din generaţia Căpitanului. Era mai vârstnic. N-a trecut prin şcoala Frăţiilor de Cruce. Nu si-a făcut educaţia în cuib. N-a deţinut vreun grad legionar. Nu se legase prin jurăminte sfinte şi nu purtase săcuşorul. S-a apropiat circumspect de Mişcare. Drumul lui n-a fost un drum obişnuit. N-a venit în Legiune din elan tineresc, fiindcă era în plină maturitate atunci când a apărut Legiunea. Nu l-a furat vreun val efemer al popularitaţii, fiindcă, prin statura lui, era ticălos de lucid. Nu l-a mânat oportunismul politic, pe care totdeauna l-‘a detestat, şi nici vreun gând de a-şi „face situaţii”. Atare, de atâtea ori, a refuzat să le primească, în special după restauraţie.
După experienţa cu ţărânismul românesc, care a eşuat atât de lamentabil, profesorul Nae lonescu a încerot o mare deziluzie. Dar acest lucru nu i-a descurajat. Dimpotrivă, a continuat să adâncească mai umil explorările lui făcute ani de a rândul pe tărâmul material şi spiritual al obiditului Neam românesc. Atunci a vazut el cum toate izvoarele de viaţa ale acestui Neam – pornite din adâncurile pământului şi istorici româneşti formeaza azi marele fluviu al spiritualităţii şi energiei legionare, care curge când maiestos, când învolburat în matca adâncită printr-o viaţă de trudă şi jertfă a Căpitanului. Cu aceasta, profesorul Nae lonescu şi-a găsit sensul existenţei sale pe care atâta amar de vreme l-a căutat prin toate părţile mintea lui cuprinzătoare.
De acum încolo, unicul lui gând va fi să propovăduiască adevărul, cu deplina mulţumire că a cunoscut şi a înţeles pe Căpitan.
De matca acestui torent de nouă viaţă românească nu s-a îndepărtat nici o clipă. L-a urmat pretutindeni, prin beciurile poliţiei, în lagăre, în închisori, prin infirmerii murdare şi cu cât a suferit mai mult, cu atât s-a îndrăgit mai mult de el.
Când însă a văzut că la cotitura zilelor de astăzi se sapă diabolic această matcă şi se încearcă deturnarea curentului de nouă viaţă spre mocirla pestilenţială a lumii vechi, plină de bube fizice şi morale, pe care el le-a identificat atât de bine, s-a opus cu toată rezistenţa fiinţei sale. La temelia acestei rezistenţe a căzut corpul său, ca simbol de jertfă pentru a se putea dura digul salvator.
In faţa jertfei lui se apleacă smeriţi legionarii să-şi ia noi puteri de luptă. Ce vor fi înţeles din această impresionantă jertfă unii bieţi intelectuali pretenţioşi şi înfumuraţi, care cu greu pot gângavi un silogism de-al maestrului, puţin interesează.
Adevărata intelectualitate românească vede prin jertfa celui mai de rasă intelectual român, definitiva ei încadrare în spiritualitatea legionară.
Prin moartea lui Nae lonescu, Mişcarea Legionară face un mare pas spre învierea Neamului românesc care, peste toate uneltirile şi mişeliile întunericului, va învinge.
Mihai Silviu Chirila: Emisiunea Credinţă şi tradiţii nemţene are plăcerea de a vă oferi o emisiune de-a dreptul de colecţie având ca invitată pe doamna Aspazia Oţel Petrescu, o martiră a închisorilor comuniste.
Timp de o oră şi jumătate, doamna Oţel Petrescu ne poartă prin atmosfera fantastică a României Mari, singurul proiect naţional pe care România l-a avut vreodată şi pe care l-a şi pierdut între timp a la roumaine, prin Cernăuţiul universitar şi intelectual, aflat acum sub ocupaţie străină, prin Clujul universitar, prin frumosul Sibiu, prin lumea ideilor şi conceptelor care populau acele centre universitare, dar şi prin atmosferă de iad a închisorilor comuniste, unde a petrecut 14 ani pentru vina de a fi făcut parte dintr-o organizaţie din care despre unii se spune că ar fi făcut nişte fapte niciodată condamnate oficial de un tribunal, fie el român, fie străin.
Doamna Aspazia Oţel Petrescu nu este invitată a acestei emisiuni neapărat pentru că este o femeie legionară, ci pentru că este un cetăţean român pe care statul român, căruia şi ea, şi noi îi dăm taxe a chinuit-o până la limita disperării, i-a încălcat toate drepturile pe care le avea şi a hărţuit-o timp de 30 de ani după ce în prealabil i-a aplicat aceeaşi pedeapsă de două ori pentru o “infracţiune” pe care nu a făcut-o, pentru ca apoi să o supună unui proces de ostracizare şi în cele din urmă de ignorare.
Niciodată în această jumătate de secol statul român nu i-a cerut iertare, cum au făcut alte state ale lumii faţă de poporul lor. Niciodată nu o va face. De ce? Mai are rost să ne întrebăm? Uitaţi-vă în jur. Arată acest stat ca şi când ar fi capabil să facă acest gest nobil? Uitaţi-vă în istoria modernă. A fost statul român în slujba cetăţeanului măcar o zi în ultimele două secole?
O întâlnire cu spiritualitatea închisorilor, cu acea experienţă la limită care fie te duce la pierderea minţilor, fie ţi-L descoperă pe Dumnezeu. Este şi o lecţie de viaţă care nu trebuie uitată niciodată.
Dar dincolo de aspectele istorice, ca un facut, ce “coincidenta”!, exact aceleasi doua personaje care, dupa cum semnalam cu numai o saptamana in urma intr-o Scrisoare Deschisa catre presedintele Traian Basescu, se ocupa cu“demartirizarea” eroilor ucisi de KGB in decembrie 1989 – Grupul Trosca – si se opun cinstirii oficiale de catre statul roman a victimelor NKVD din urma Katyn-ului romanesc – Masacrul de la Fantana Alba – astazi isi fac de lucru pentru cei patru-cinci nonagenari cu peste doua decenii de inchisoare sub doua dictaturi: temutii batranei legionari. Este vorba de o dezbatere la Parlament, astazi, la ora 16.00, pe tema modificarii Legii 221/2009 prin eliminarea posibilitatii de a primi despagubiri pentru anii de temnita si “participantii la rebeliunea legionara”. Autori: Raymond Luca – “nascut in URSS” – si Volodea Tismaneanu – cu tatal “nascut in URSS”, cunoscut drept agentul NKVD cel mai bine platit de URSS in Romania anilor ’50, dupa cum certifica fostele Arhive Secrete.
Spre deosebire de Raymond Luca, care s-a nascut la Sverdlovsk – numele pus de bolsevici Ekaterinburgului – pe cand parintii sau erau la studii in URSS, Tismaneanu Jr s-a nascut in orasul Stalin, dupa cum era redenumit pe atunci Brasovul de catre comandantii tatalui sau. Fostul specialist al Brigazilor Rosii teroriste care au activat in Spania, Leonte Tismaneanu, “repatriat” in Romania comunista ca activist al CC al PMR la Directia de Propaganda si Agitatie, se afla incartiruit deci in “orasul Stalin”. Fostii detinuti politici stiu de ce: era responsabil cu urmarirea operatiunilor de anihilarea rezistentei armate anticomuniste din munti a… legionarilor. Dupa uciderea sau arestarea lor – in special a membrilor Grupului Ogoranu – familia Tismaneanu se muta din “orasul Stalin” pe Primaverii, pentru ca capul ei sa serveasca Guvernul de ocupatie sovietica ca director adjunct al Editurii Politice si sef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon” si Scoala de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”, cat si reprezentant al PMR in cadrul revistei „Probleme ale pacii si socialismului”. Astazi, fiul lui concepe pentru Guvernul Boc acte de re-condamnare a legionarilor, dupa ce nonagenarii au ispasit pedepse sub doua dictaturi. Culmea ridicololui? Institutul lui Tismaneanu il pune pe Emil Boc sa semneze cu manuta lui un document de sustinere a initiativei legislative a lui Raymond Luca (solicitata sa fie aprobata in procedura de urgenta) in care este invocat ca “temei legal” o Lege a Dictaturii Antonescu (Legea 80/1941)!
Din punct de vedere al legalitatii si “urgentei” adoptarii proiectului de lege este vorba de o furtuna intr-un pahar cu apa, un fas specific diversiunilor de tip kominternist, care slujeste, de fapt, pe langa razbunarea de tip ritualic a urmasilor NKVD-istilor, unui alt scop. Posibil declansarea unui nou val de condamnare publica a “extremismului romanesc”, de atunci si de acum, dar si o starnire a sentimentelor de revolta nationalista (aviz SRI). Pe scurt: un nou prilej de sugere de fonduri pentru profitorii tuturor regimurilor dar si un carlig legislativ pe post de precedent pentru alte actiuni, pentru simplu motiv ca se trece peste faptul ca Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Nuremberg si nici de vreo alta Lege, altele decat cele din ultimele doua dictaturi, antonesciana si comunista…
Sa urmarim si semnalul dat de un avocat, mai mult sau mai putin controversat, dar avocat, care de data aceasta actioneaza intemeiat, in baza experientei sale in domeniu, ca aparator pro-bono al fostilor detinuti politici:
Acum stim de ce a urlat presa impotriva legionarilor – in ultimele doua saptamani. Se doreste modificarea legii nr. 221/2009. Despagubiri pentru victimele temnitelor comuniste, DAR NU SI PENTRU LEGIONARI !
In această seară am fost contactat telefonic de către un drag mie octogenar, îndelung suferind prin temnițele comuniste (15 ani), om dintr-o bucată, cu un bogat istoric de luptător în munți.
Ceea ce mi-a comunicat m-a lăsat mut de uimire și m-a indignat în egală măsură.
Iată faptele:
Se știe că din punct de vedere istoric, instaurarea regimului comunist în România a dus la încarcerarea și uciderea în temnițe a milioane de români.
După așa-zisa ”revoluție” din 89, s-au dat (cu chiu cu vai) mai multe legi sau decrete cu caracter reparatoriu, pentru luptătorii anti-comuniști și pentru victimele acestui regim criminal, insuficiente însă în comparație cu pierderile și suferința provocată acestor victime.
Merită să amintesc aici doar infama și hidoasa struțo-cămilă lege 10/2001 privind restituirea ”unor” imobile naționalizate sau preluate cu titlu abuziv de către regimul comunist, cu întreaga cohortă de litigii și războiae juridice, care au creat lupte fratricide, între români, foști contra actuali proprietari, proprietari contra chiriași, etc.
În toți acești 21 de ani neo-comuniștii care au acaparat puterea în România, au mers doar cu jumătăți de măsură, condamnând comunismul cu jumătate de gură, dând înapoi cu jumătate de mână ceea ce luaseră părinții lor cu ambele mâini.
Aceiași politică duplicitară, infamă, a fost aplicată și în materia legilor privind reparațiile financiare și morale ce trebuiau acordate unor foști deținuți politici ai regimului comunist sau rudelor supraviețuitoare ale acestora.
Pentru cei ce nu știu, Legea 221/2009, o lege cu aplicabilitate limitată la o durată de doar 3 ani (după modelul ticălos al Legii 10/2001), stipula că pe calea instanțelor judecătorești foștii deținuți politici sau rudele acestora pot obține de la Statul Român daune.
Problema este că mai mult de o treime din cei ce au supraviețuit închisorilor comuniste sunt LEGIONARI. S-a încercat mereu și mereu să se demonizeze Mișcarea Legionară, istoria acesteia, fie minimizându-i întinderea și meritele, fie blamându-i liderii și trecutul. Mișcarea Legionară a fost o mișcare politică de masă, care a înrolat în rândurile ei un număr imens de persoane. Mulți din acești membrii sau simpatizanți ai ML au fost închiși pentru crezul lor naționalist, majoritatea lor dinainte de venirea la putere a comuniștilor.
În fapt, Regimul Antonescu, prin adoptarea Legii nr. 80/1941, a închis o mulțime de legionari, aceștia continuându-și executarea pedepselor, cu suplimente de la comuniști, și după 1945.
Ei bine, potrivit disp. art. 1 pct. 2 lit. b din Legea 221/2009, beneficiau de reparații inclusiv legionarii.
Aceasta era explicația scandalului împotriva legionarilor ! Mass media trebuia să demonizeze legionarismul, pentru a pregăti legislativul, pentru a-i asmuți pe ”aleși” să voteze împotriva reparațiilor morale și maeriale pnetru legionarii bătrâni și urmașii acestora.
Revoltător mai este faptul că, deși de aplicarea legii (prin instanțele judecătorești) este responsabilă și Asociația Foștilor Deținuți Politici, aceasta nu a fost invitată la dezbateri, și nici nu i s-a cerut prezentarea unui punct de vedere pe tema modificării Legii nr. 221/2009 (Art 4 pct.(3) Instanta de judecata este obligata sa ia toate masurile pentru obtinerea sau, dupa caz, reconstituirea dosarului in care a fost pronuntata hotararea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania. )
În schimb, invitat apare Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER), condus de fiul de evrei-bolșevici (conform Wikipedia) Vladimir Tismăneanu. Care va fi poziția acestuia este un fapt evident pentru toată lumea, din moment ce Guvernul își motivează susținerea proiectului comunistoidului Raymond Luca, pe argumentele furnizate de ICCMER !
Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.
Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.
Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.
Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.
Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).
De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.
In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:
George Damian: Prin preumblările mele prin arhive am avut nenumărate ocazii să văd documente scrise de mână de mulţi oameni care au făcut istorie în România. Azi vă pun la dispoziţie o imagine cu scrisul de mână al lui Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul Legiunii Arhanghelului Mihail. Este vorba de jurnalul lui Corneliu Zelea Codreanu ţinut la închisoarea Jilava în luna mai a anului 1938, unde fusese încarcerat înaintea procesului care avea să-i aducă condamnarea la 10 ani de muncă forţată iar mai apoi a fost asasinat din ordinul regelui Carol al II lea în pădurea de la Tâncăbeşti în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. Rândurile din imaginea de mai jos au fost scrise de Corneliu Zelea Codreanu cu şase luni înainte de moarte.
Jurnalul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938 este scris cu creionul pe o hârtie foarte proastă, cel mai probabil hârtie de împachetat ruptă în file aproximativ pătrate cu latura de 20 de centimetri. Ştampila şi semnătura au fost aplicate cel mai probabil de unul dintre ofiţerii închisorii. Dosarul conţine şi o transcriere dactilografiată a jurnalului, care însă este mai greu de citit decât originalul. Nu ştiu dacă acest jurnal a fost deja publicat în vreun volum sau este vorba de un material inedit care ar putea aduce unele lămuriri suplimentare. Din ce am apucat să citesc este vorba mai mult de sentimentele lui Corneliu Zelea Codreanu – care mai mult ca sigur era conştient că jurnalul său din închisoare îi poate fi confiscat în orice moment şi citit de autorităţi.
Iata mai jos, cu italice, fragmentul de Jurnal din Insemnari de la Jilava prezentat de George Damian:
* “Doamne, Doamne, lunga e ziua.
Ceasuri întregi si zile întregi nu schimb o vorba cu nimeni.
Ce-or fi facând sotia mea si fata? Am auzit ca sunt închise si retinute la Casa Verde. Nu pot sa-mi imaginez dece. Poate ca sa nu vina la mine.
Dar bietul tatal meu în ce lagar o fi? Va fi ajuns cineva pâna la el sa-i duca ceva de ale mâncarii, de învelit? Nu stiu nimic.
Dar biata mama, cum o fi ducând si aceasta noua povara? Caci casa noastra linistita, ascunsa sub caisii înfloriti, dela 1922 încoace e numai câmp de perchezitii în miez de noapte si de jale. Sa alergi de atâtea ori, din odaie în odaie si sa nu vezi pe nimeni din ai tai, sa nu stii de soarta lor, sa-ti spuna inima de mama ca ei se afla în cele mai grele suferinti, sa-ti fie viata numai un plâns si un oftat.
O vad cum îsi pune amândoua mâinile pe fata si plânge. Si simt cum i se frânge inima.
Doamne, Doamne, atâtea dureri în casa noastra. De atâtia ani.
Luni, 9 Mai.
Astazi a venit din nou maiorul Dan Pascu. Iar am fost dus între baionete, pâna sus la cancelarie.
Când am iesit afara si am dat de soare, de aer si de caldura, am simtit o mângâiere. Parea ca, printre baionetele care ma duceau, ma binecuvânta cerul.
Maiorul mi-a spus ca instructia s’a terminat. Sa-mi aleg aparatorii. Cine sa ma apere? Când toti avocatii nostri sunt arestati, stiu eu cine va primi sa ma apere? A ramas sa ma gândesc pâna Joi. Mi-a spus ca s’a publicat în ziare rechizitoriul capitanului Atanasiu. Ce vor fi spus baietii, toti ai mei, când vor fi citit? Cum trebuie sa fi plâns mama si biata sotia mea! Trimis în judecata pentru tradare…
M’am întors înapoi, în aceasta bolta plina de raceala si stau pe gânduri. N’am cu cine sa ma sfatuiesc.
Nenorocitele de ordine jandarmeresti si politienesti cu caracter politic, ating ele ideia Sigurantei Statului?
Se încadreaza în acele articole grozave 190,191 CP, care pedepsesc dela 5-25 ani munca silnica? Stau si ma framânt singur.
Am sa cer o hârtie, am sa fac o cerere comandantului închisorii spre a permite sotiei mele sa vina pentru a-mi putea pregati apararea. Dar cum sa vina, daca e sechestrata acasa? S’o fi zbatând si ea. S’o fi framântând singura cu biata «fata mamii». De nicaeri nicio speranta. Un singur sprijin: Dumnezeu si Maica Domnului.”
Pare de necrezut titlul dar după scandalul recent regizat măicuţelor de la mănăstirea Petru Vodă, când patru jurnale centrale (Evenimentul Zilei, România Liberă, Gândul, Adevărul) şi o agenţie de ştiri (Hotnews) au sărit ca o haită sălbatică să rupă o mănăstire ortodoxă pentru interpretarea unui cântec istoric într-un spaţiu privat, m-am convins că singurele ziare din România au rămas cele din perioada interbelică. De format mare, gigantice faţă de foile de azi, cu pagina aerisită, subiecte arzătoare, exprimare clară, opinie necesară. Este drept că încă din 2009 anticipasem o criză a presei pe fondul crizei financiare dar nici în visele negre nu îmi închipuiam că trusturile de presă vor prefera să salveze babe smintite şi vor disponibiliza ziarişti onorabili.
In paranteză spun că baba smintită este opusă babei cuviose a lui Ţuţea. O întâlneam prin anii 90 la biserică. Sulemenită, uscată, aproape cheală, cu o pălărie de fantezie, te prindea ca o caracatiţă şi în cinci minute îţi vărsa în urechi toate păcatele popii cutare. In fiecare duminică aveau alt repertoriu. De la o vreme au dispărut din biserică. Le-am regăsit însă în presa acestor zile.
Revenind la subiect vreau să subliniez două lucruri şi anume ineditul evenimentului şi scrânteala presei.
Ineditul evenimentului care a necesitat o plângere penală la Parchet adresată cu responsabilitate de Civic Media s-ar putea să ne aducă o surpriză. Din comentariile primite pe blog am înţeles că de fapt protestul care a isterizat patru ziare ar fi greu de găsit. Prin urmare ne-am afla în faţa unei diversiuni marca Katz realizată prin fraierimea din presă. Oricum cazul e demn de studiat de serviciile de informaţii. Cum poţi executa public un grup de oameni fără nici o motivaţie reală. Cine şi cum manipulează presa românească?
Scrânteala presei reiese nu doar din felul în care au amestecat periculos termenii, motivaţia, acuzaţia ci mai ales în paranoia unui purice care se visează leu şi pune gheara în gâtul unui elefant. Felul în care s-au năpustit asupra Bisericii Ortodoxe Române, dovedind nu doar că nu cunosc lucruri elementare de organizare internă dar mai ales că nu sunt la curent nici măcar cu ceea ce este Biserica azi. Cele mai penibile erau semnate, culmea, de două femei pleşuve. Nici acum nu am înţeles dacă se refereau la BOR sau la metehnele presei româneşti. Cele două coţofane reproşau BOR că se comportă ca un stat în stat, că este perimată, că ar trebui să aibă un limbaj adecvat secolul XXI ca să nu plece enoriaşii spre alte culte.
Ei bine, dacă ar fi scos nasul din redacţie ar fi aflat că:
1) In ultimii 20 de ani în care multe s-au distrus în România, BOR a ridicat peste 2000 de biserici, aşezăminte sociale, şcoli atât în ţară cât şi în afară şi asta nu cu banii statului ci ai enoriaşilor. In timp ce prin conturile ziarelor centrale s-au perindat saci cu bani, multe dintre acestea nici măcar nu au sedii decente. Este drept că în timp ce prima a făcut economie drastică de personal, într-o eparhie aflându-se poate 100 de angajaţi, doar un ziar salariza peste 200 de oameni.
2) La ora aceasta BOR este singura instituţie din România care dispune de specialişti din toate domeniile atât în corpul clerical şi monahal cât şi dintre mireni. Intre aceştia se află intelectuali şi personalităţi de frunte. La nevoie poate scoate 10 variante de guverne tehnocrate, nu una. La aceasta se adaugă abilitatea cu care creştinii se exprimă (doar sunt oameni ai Cuvântului) şi prezenţa agreabilă a multora dintre ei. Aaa…că unii mai calcă strâmb, e inerent unui sistem în care se învârt sute de mii de oameni. De câte personalităţi şi mai ales câţi specialişti şi intelectuali are presa? Pot fi număraţi pe degetele unei mâini? E mult! Nu mai vorbim de scandalurile în care sunt amestecaţi mulţi dintre ei.
3) BOR deţine un post de televiziune, un ziar central, zeci de reviste locale. La acestea se adaugă zeci de site-uri şi peste o sută de bloguri creştine personale. In cei 20 de ani au fost publicate sute de titluri de cărţi. Din presa ortodoxă aflu tot ce se întâmplă în lume şi ceea ce este cu adevărat important pentru viaţă. De când a început criza, BOR nici măcar nu s-a clintit. Presa centrală scrisă însă a fost decimată. Şi se află în cădere liberă.
4) Toate au fost posibile pentru că într-adevăr BOR este un stat spiritual într-un stat material. Adică are o cultură veche de 2000 de ani, şi-a creat propria civilizaţie de-a lungul istoriei, are o organizare internă bazată pe o autonomie reală. Pentru apărarea acestei credinţe au murit mii de oameni, inclusiv în timpul comunismului. Câţi ziarişti au murit de dragul profesiei lor? Intr-un astfel de context şi perspectivă dacă vii cu articolaşe caraghioase de genul preotului Iustin i s-a cântat un imn legionar, să nu te miri de ce zeci de mii de oameni nu vor mai citi în viaţa lor România Liberă, Evenimentul Zilei, Gândul şi Adevărul. Nu au nevoie de spălături la creier. De 20 de ani presa loveşte sistematic în BOR şi aceasta creşte în continuare. Recuperează terenuri la propriu şi la figurat, recuperează oameni, şi-a revenit relativ bine după masacrul comunist. Presa, din păcate, nu şi-a mai revenit niciodată la nivelul anului 1938, nivelul interbelic.
De unde se vede că în Biserică, dincolo de oameni, lucrează Dumnezeu.
Şi, după ultimele evenimente, se pare că presa nu îşi va mai reveni vreodată. Nu doar din pricina babelor smintite ci mai ales din nepriceperea unor lucruri elementare. Democraţia poate exista şi fără presă, însă presa autentică nu poate supravieţui fără democraţie. Iar într-o democraţie reală recuperarea adevărului istoric este o necesitate vitală. Adevărul istoric include însă şi imnul celei de a treia forţe politice din România interbelică, mă refer la Mişcarea Legionară.
June 24th, 2011 
VR 
“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1: 
Posted in 
Tags: 
