Cu ajutorul Domnului, rugăciunile Părintelui Justin și grija Părintelui Stareț, Arhimandritul Hariton Negrea, s-a lansat la Sfânta Mănăstire Petru Vodă lucrarea de interviuri cu Duhovnicul Neamului. Mulțumesc obștii Mănăstirii și tuturor prietenilor veniți din întreaga Românie! Doamne, ajuta!
Cartea PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: “De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde şi neamul” – Convorbiri cu Victor Roncea, Petru Vodă, 2020, este disponibilă la Mănăstirea Petru Vodă și Librăria Sophia cât și la Librărie.net și CarteOrtodoxă sau prin comandă directă la autor (victor.roncea @ gmail.com)
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis ieri un Comunicat în care se fac mai multe precizări cu privire la “canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste”. Între acestea, se explică faptul că “rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe calea mântuirii și a dobândirii sfințeniei”. “Una dintre condițiile esențiale pentru canonizarea sfinților este ortodoxia neîndoielnică a credinței acestora, păstrată până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10). În acest sens, nu toți cei care au murit în închisori au murit pentru credința ortodoxă. Așadar, există o deosebire între un erou – care a suferit şi a murit pentru libertate sau pentru apărarea patriei – şi un sfânt – care a mărturisit credinţa până la sfârşitul vieţii“, se afirmă în Comunicatul Patriarhiei. “Totuși, spre deosebire de eroii şi martirii patrioţi ai unor momente istorice, sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios și îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credințe și a sfințeniei vieții celui propus spre canonizare, precum și la dovada faptului că evlavia populară față de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă și îndelungată sau perenă, verificată în timp”, se mai subliniază de către Patriarhia Română. Biroul de Presă al Patriarhiei ne-a surprins plăcut cu acest Comunicat, care parcă schițează, cu talent, portretul Duhovnicului Neamului. Așadar, în întâmpinare acestor afirmații, amintim că pe 15 iunie se va săvârși la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de șase ani de la trecerea la cele veșnice ale vrednicului de pomenire Părinte Justin, eveniment care a demonstrat an de an sporita evlavie populară față de un erou și martir al temnițelor comuniste despre care, așa cum afirmă și regizorul Nicolae Mărgineanu, oamenii știau încă de când era în viață că este sfânt, minunile săvârșite de acesta chiar și după plecarea la Ceruri întărind acestă credință (Video).
Oameni de știință, ca Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu, membru al Academiei Române, sau artiști ca fotografa Cristina Nichituș Roncea, conturează, unul prin cuvânt, al doilea prin imaginea grăitoare, trăsăturile puternice ale unei mari personalităţi “sfinţite şi sfinţitoare”, aflate anul acesta la Centenarul nașterii sale pământene. Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani și luptător în munți, prezent la lansarea de la Bookfest a Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”, a subliniat, de asemenea: “Părintele Justin este unul dintre sfinții noștri!”.
Tot istoricul Radu Ciuceanu afirma într-un interviu acordat recent ziarului BURSA că “Sunt foarte mâhnit atât de modul în care îi este tratată memoria preotului-martir Gherasim Iscu de către BOR, cât şi de către BNR. Am înţeles că Papa când vine în România, peste câteva luni, mai beatifică o serie de martiri anticomunişti catolici. Foarte bine! Dar dacă un copil sau un tânăr din ziua de azi va asista la comentariile care vor însoţi aceste demersuri de sanctificare, ce va înţelege? Că în România au fost doar martiri catolici, nu? Dar miile de preoţi şi monahi ortodocşi închişi, sutele de prelaţi care au fost ucişi, credincioşii, cu zecile de mii, unde sunt? Iată acest caz: bietul Gherasim plecat de lângă Valeriu Gafencu nu numai că şi-a iertat torţionarul dar l-a şi binecuvântat şi, asemenea tâlharului care l-a mărturisit pe Mântuitor pe Cruce, acesta a putut urca cu stareţul în Rai. Şi câte acte de sfinţenie n-au fost? Preoţi, cărturari, ţărani, militari, studenţi. De ce nu canonizăm şi noi cazurile clare – Arsenie Boca, Gherasim Iscu, Vasile Voiculescu şi altele şi altele, aşa cum au făcut ruşii, aşa cum fac, iată, catolicii? Este o întrebare pe care ne-o punem foarte mulţi din foarte puţinii supravieţuitori ai odiosului experiment bolşevic, din cei care mai suntem, încă, pe acest pământ. Am vrea şi noi, ăştia care mai trăim, dintre cei chinuiţi ca-n iad, să ne putem bucura de recunoaşterea Bisericii noastre, dacă de cea a statului nu am avut parte decât pentru a-şi spoi faţa de trădări câte unul sau altul dintre mititeii cocoțaţi și cocoșați pe sus.”
Alți apologeți creștini, ca Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, ni-l prezintă, de asemenea, pe Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, ca “erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice”. Așadar, la sărbătoarea Înalțarii Domnului – Ziua Eroilor 2019, venim cu o propunere concretă, în întâmpinarea mesajului binecuvântător al Patriarhiei Române, propunere care întrunește întru totul cerințele enunțate: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu!
Prof. Ilie Bădescu: “Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO
Standul Editurii SOPHIA de la Salonul de carte BOOKFEST a găzduit, sâmbătă, 1 iunie 2019, de Sfântul Justin, Martirul şi Filosoful, lansarea albumului “DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea” apărut la Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin Pârvu. Volumul a fost prezentat de regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste, prof. Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei, prof. Radu Ciuceanu, în vârstă de 91 de ani, istoric și fost deținut politic timp de 16 ani, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și de prof. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Autoarea a ținut să mulțumească Patriarhului României PF Daniel, pentru oblăduire, Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea sa, tuturor maicilor și monahilor de la mănăstirile ctitorite de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă cât și, mai ales, Părintelui Justin, pentru ocrotirea de care a avut parte din partea sa și rugăciunile pe care le simte și azi, transmite Doxologia.
În cuvântul său, sociologul Ilie Bădescu a considerat că titlul ales de Editura Doxologia – “100 de ani cu Părintele Justin” -, la timpul prezent, reflectă o realitate, “pentru că Părintele Justin este viu, este împreună cu noi, și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea”. “Părintele Justin este arătat de autoare sub lumina sfințeniei sale. Am privit cu foarte multă tulburare Albumul. Am cercetat să descopăr din care unghi vine lumina. Uneori vine lumina direct din chipul Părintelui, alteori vine dinspre textul pe care îl consultă Părintele. Alteori vine dinspre mâinile Părintelui în timp ce sunt surprinse în exercițiul funcțiunii semnului Sfintei Cruci. Ele sunt, într-adevăr, focar de lumina. Albumul acesta este cu adevărat expresia acestei arte care scrie cu lumină, conform etimologiei termenului – foto-grafie. Este un Album scris cu lumină. Este, în același timp, tulburătoare tehnica pentru că avem de fapt o fotografie în fotografie. Chipul Părintelui Justin este prin excelenţă, prin înduhovnicirea sa, expresia chipului divin. Omul este chip divin! Ca să surprinzi chipul divin în fotografie, în lumina fotografiei, trebuie să ştii de unde poţi cuprinde lumina chipului. Aceasta este, cred eu, tehnica minunată a Cristinei folosită în acest album, pentru că aş spune mai mult decât spunea distinsul nostru prieten, domnul profesor Mihail Diaconescu, că arta este antropocentricăș eu cred că arta este chiar antrocentrică, pentru că este vorba de chipul divin care este în centru iar Cristina tocmai asta ne descoperă: chipul divin în chipul Părintelui Justin Pârvu. Este, din punctul acesta de vedere, un exemplu de antropologie fotografică creştină. Este o direcţie nouă în arta fotografică, pentru că, aşa cum am spus, nu este vorba doar despre chipul unui om – există diverse tipologii umane -, ci să surprinzi chipul unui mare duhovnic, a unei personalităţi sfinţite şi sfinţitoare. Pentru că sunt semne destule în portretele Cristinei care ne arată că avem de-a face cu forţa unui duhovnic care vine spre noi sub semnele sfinţirii. Deci, aceasta este, cred, trăsătura distinctivă a acestui album al Cristinei şi pentru asta se cuvine să îi mulţumim şi să ne bucurăm, împreună, cu figura vie a Părintelui Justin Pârvu pentru că portretele acestea ne arată forţa unui Duhovnic. De aceea se numeste albumul “100 de ani cu Părintele Justin Pârvu”. Părintele Justin Pârvu există, este real, este viu, este împreună cu noi şi lucrul acesta este confirmat de albumul Cristinei Nichituş Roncea. Te felicităm, Cristina şi îţi mulţumim pentru acest album.”, conchide profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și fin apologet al frumuseții ortodoxiei românești.
Albumul va fi lansat și la Iași, pe 14 iunie, la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin, în cadrul unei conferințe omagiale care se va desfășura la Muzeul Unirii.
Materialul integral, cu tot cu punctul de vedere al Preotului Profesor Univ Dr, Ioan C. Teșu, la Ziaristi Online
La salonul Internațional de carte Bookfest 2019 va fi lansat, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, Albumul de fotografii și evocări “Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea” publicat de Editura Doxologia la Centenarul „Părintele Justin Pârvu”. Regizorul Nicolae Mărgineanu, esteticianul Mihail Diaconescu, eseist în domeniul filosofiei artei, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și venerabilul istoric Radu Ciuceanu, fost deținut politic și partizan în munți, împreună cu autoarea, vor vorbi despre uriașa personalitate a Duhovnicului României și despre fenomenul rezistenței anticomuniste, unic în întreg spațiul Europei de Est sovietizate, informează Evenimentul Zilei.
„În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scria revista Fundației Justin Pârvu. Pentru revista de teologie ortodoxă „Lumina Lină”, prozatoarea Mihaela Malea Stroe compară lucrarea, pentru revelațiile sale, cu „Jurnalul fericirii” Părintelui Nicolae Steinhardt, transmite și Doxologia.
Albumul omagial cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Patriarhului României, PF Daniel, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui Duhovnic, ca Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
Evenimentul se desfășoară chiar de Sf. Justin Martirul și Filosoful, la Standul Editurii Sophia – Supergraph – F06 , Pavilionul B2 de la Romexpo iar intrarea este liberă.
După lansarea aniversară de la Mănăstirea Petru Vodă, lansarea Albumului publicat la Editura Doxologia a fost găzduită sărbătorește și de Galeria KronArt, din Brașov, în Ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019, cu prezentarea făcută de mărturisitoarea Maria Trifan, profesor Crina Palas și artistul Gabriel Stan. Mai jos, câteva filmări emoționante de la eveniment, realizate deLa Pas prin Brașov,însoțite de mai multe fotografii.
Albumul de fotografie „Duhovnicul – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Doxologia. Albumul a fost lansat pe 14 Mai, Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste la Brașov, Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18. Vorbește Cristina Nichituș Roncea / YouTube Aici
„Comunismul s-a impus în spațiul românesc ca regim de ocupație, vizând amputarea a două coordonate esențiale: cea națională şi cea creştină. Arestările masive s-au făcut indiscutabil pe criterii politice întâi de toate. Dar apoi s-a constatat că a fi român şi a-ți mărturisi credința în Hristos sunt vinile pe care comunismul, ca regim de ocupație, nu le-a putut ierta. Şi nu le iartă nici astăzi, de data aceasta nu prin condamnări la moarte, ci prin omitere. Iată de ce considerăm necesar un proces de recuperare a valorilor.”*
*Sursa: „Literatura detenției şi a rezistenței anticomuniste – rezumatul tezei de doctorat”, Doctorand Crina Mihaela Palas, Sibiu, 2011 / YouTube Aici
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Justin Pârvu a fost pomenit în țară și străinătate, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru Duhovnicul României, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a citit și Cuvântul Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, la un secol de la nașterea Părintelui Justin. Ulterior au fost lansate mai multe volume de omagiere a marelui Duhovnic al Ortodoxiei, între care DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea, Editura Doxologia, Iași, 2019, cât și filmul “Părintele Justin despre problemele Creștinismului românesc”, realizat de Monahul Filotheu Bălan, fostul secretar personal al Părintelui Justin, pe baza unor filmări inedite.
Cu o seară înainte, la Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă s-a desfășurat simpozionul internațional “100 de ani de la nașterea Părintelui Justin”. Momentul aniversar s-a încheiat în localitatea natală a Părintelui Justin, Petru Vodă, unde înaltele fețe bisericești au sfințit o troiță inspirată de Duhovnicul Neamului și înălțată de autoritățile locale pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari. Prezentăm mai jos o mărturie a Maicii starețe Justina Bujor despre canonizarea Duhovnicului Neamului și alte filmări emoționante despre minuni ale Părintelui Justin și fotografii inedite de la acest eveniment omagial împreună cu o relatare de la fața locului, o priceasnă frumoasă compusă de doamna Maria Macovei, Cuvântul Patriarhului și un interviu cu starețul Mănăstirii Petru Vodă, Arhimandrit Hariton Negrea, despre Centenarul Părintele Justin.
DUHOVNICUL – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu. 100 de portrete de Cristina Nichitus Roncea, Doxologia, Iași, 2019:
Părintele Justin Pârvu ‑ Duhovnicul a fost „omul lui Dumnezeu și al poporului român“
Părintele Justin, Duhovnicul nostru –iubitor de Dumnezeu, iubitor de țară, iubitor de români. Se spune că Părintele Justin a mers cu poporul în urma lui; să știți că el a primit pe orice om care i‑a bătut la ușă. Părintele a realizat comuniunea între oameni; ne‑a privit pe noi toți ca făpturi ale lui Dumnezeu. Nu a avut alte idei, nici xenofobe, nici antisemite. Părintele Justin a fost omul lui Dumnezeu, în primul rând. El ne‑a învățat iscusința duhovnicească și dragostea față de Dumnezeu, apoi față de oameni. Să nu se înțeleagă vreodată că Părintele Justin a fost nuanțat vreodată de ceva politic sau alte idei filosofice; el a fost doar un om al lui Dumnezeu și un om al poporului român.
Am trăit multe minuni făcute de Părintele şi ştiu că Duhovnicul nostru, Duhovnicul întregii Românii, își continuă lucrarea şi acum. Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. „Era într-o formă de lumină şi şoptea ceva la ureche fiecărui credincios de la mormânt“, ne-au spus copiii. Împlinea un gând, o rugăciune! Părintele Justin aşa a fost întotdeauna: numai lumină! Și transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă. Nu uităm niciodată dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară şi cum ne spunea: „Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate. A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt“. Să aveți în permanenţă bucuriile sufleteşti pe care le-aţi împărtăşit şi le veți împărtăşi şi de-acum înainte alături de Părintele Justin!
„La Sfânta Liturghie Părintele avea o lumină supraomenească pe chip“
Programul zilnic al Părintelui era unul mai presus de fire. În anii când era în mănăstirea de călugări, înainte de a se îmbolnăvi, de la ora 9-10 dimineața începea să dea drumul la oamenii de la ușă și îi primea neîntrerupt până la 6-7 seara sau chiar mai târziu, când făcea prima pauză ca să mănânce pentru prima și ultima oară în zi. Acest moment al mesei era singurul de relaxare
și de destindere. După care din nou deschidea ușa și primea oameni în continuu până la 11 noaptea sau chiar la miezul nopții. Se odihnea o oră și apoi se ducea la biserică, la slujbă. Niciodată nu l-am văzut să lipsească de la slujbă. În altar îl așteptau preoții mănăstirii care voiau și ei un sfat de la părintele şi duhovnicul lor, pentru că în timpul zilei nu era posibil din cauza mulțimii de oameni. În tot timpul slujbei stătea în picioare și pomenea pomelnice până la Sfânta Liturghie și apoi se mai așeza în genunchi în anumite momente ale slujbei. De multe ori îl vedeam cu fața strălucind în altar. Avea o lumină supraomenească pe chip.
După Sfânta Liturghie, la ora 4 dimineața îl așteptau alți oameni pe care îi primea uneori până la ora 7, când le pleca autobuzul de Piatra Neamț. Singurele ore în care dormea erau 2-3 ore până la 9-10 dimineața. Înainte de a se culca seara, indiferent cât de obosit era nu-și lăsa niciodată rugăciunile de seară și paraclisul Maicii Domnului. În fiecare zi citea acatistul Sfinților Arhangheli. Cea mai mare minune pe care am văzut-o la Părintele era modul cum reușea să-ți schimbe viața. Și nu numai a ta, dar și a familiei tale, a prietenilor tăi. Minunile pe care le vedeam la el în fiecare zi erau așa de multe, încât aproape că nu le mai băgam în seamă. Devenise ceva foarte normal să trăim în minunile lui.
„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.
„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.
În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului?
Nașterea Părintelui Justin la 10 februarie 1919 poate corespunde cu nașterea României Mari, deoarece anumite tratate istorice care aveau în vedere teritoriul românesc au fost semnate în acest an istoric. Personal am înțeles de la Părintele Justin că România Mare reprezintă nu numai românii care trăiesc pe același teritoriu, ci și românii de pretutindeni. Românii care au același trecut, prezent și viitor istoric, aceeași tradiție și limbă, aceleași interese prezente. Sfinția Sa te învăța să înțelegi că România Mare cuprinde tot neamul românesc, cu vii și morți care au trăit de la începutul istoriei și vor mai trăi în viitor pe acest pământ. Întotdeauna românii au fost spirituali, au avut noblețe sufletească, au dorit să cunoască Cerul și să locuiască în el, din acest motiv au avut încredere în jertfa de pe Golgota a lui Hristos și Învierea Lui de treia zi. Această încredere a fost sădită în fiecare generație de marii duhovnici, iar în zilele noastre Biserica oferă un mare exemplu: Arhimandritul Justin Pârvu mărturisitor, rugător și îndrumător spiritual. Duhovnicește, Arhimandritul Justin Pârvu a așezat în sufletul românilor dragostea și credința față de Dumnezeu, iubirea de neam și onoarea românului. Această doime, spiritualitate și românism, l-au remarcat pe marele arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc.
Anul 1995 a adus momentul întâlnirii cu Sfinția Sa. Atunci l-am auzit vorbind despre valorile umane, despre esența vieții duhovnicești și sfințirea sufletului. Am stat cu răbdare la ușa chiliei lui până la momentul când m-a primit să dialogăm despre întrebările care frământau sufletul meu. Toate răspunsurile care cuprindeau sfaturi și îndemnuri întăreau dorința de a cunoaște pe Dumnezeu, idea de a fi de dedicat vieții liturgice intensive, izbăvirea de patimi și controlul minții prin rugăciune. Finalul dialogului a definitivat hotărârea de a-mi continua viața pe drumul smereniei monahale alături de Sfinția Sa. Sfatul și binecuvântarea primite de la părintele meu de suflet, Ierodiacon Visarion Iugulescu, lămurește convingerea de a rămâne în ascultare de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.
Cum a reușit Părintele Justin să ridice două așezăminte monahale, un spital cu azil de bătrîni, un camin de copii și atâtea altele, la vârsta sa înaintată la care le-a început, după 1990? Plus alte ctitorii pe cuprinsul țării?
Privind spre exemplul oferit de Sfântul Vasile cel Mare, Părintele Justin a ridicat cele două așezăminte monahale – unul închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și sfinților mărturisitori ai temnițelor comuniste -, un azil de bătrâne, un cămin de copii la care adăugăm ajutoarele oferite la construirea de biserici și instituții filantropice. Efortul a izvorât din dorința de înviere spirituală a neamului românesc, stropită cu lacrimi și osteneli, cu post și privegheri. Ne vorbea adesea despre copilăria lui și întâlnirea cu îngerul care i-a arătat locul unde vor săvârși aceste ctitorii. Perioada de detenție din Lagărul de la Baia Sprie aduce în viața Părintelui întâlnirea cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care îi arată satul natal și locul viitoarelor ctitorii. În anul 1990 i se arată îngerul Domnului și îl îndeamnă să ceară binecuvântarea Mitropolitului Moldovei IPS Daniel pentru începerea ctitoriilor, deși avea atunci vârsta de 70 de ani. Putem vorbi despre reușita Părintelui Justin că aparține lui Dumnezeu cu binecuvântarea Ierarhului locului și cu ajutorul creștinilor binevoitori. Întotdeauna Preacuviosul a știut să îmbrace în haina smereniei realizările pe care le-a făcut pentru Biserică și pentru români.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Cum era traiul de zi cu zi cu Părintele? Ce amintiri ne puteți mărturisi?
Momentul când l-am cunoscut Părintelui Justin mi-a descoperit caracteristicile importante ale viețuire lui. Acestea erau așezate pe o activitate liturgică intensă (slujea Sfânta Liturghie într-o baracă), citirea Bibliei și a cărților Sfinților Părinți. Postea cu mare exigență perioade îndelungate de timp (frații din mănăstire ziceau că mănâncă mai puțin decât o vrăbiuță pe săptămână). Primea zilnic sute de credincioși care îi reduceau programul de somn uneori până la 45 de minute pe zi. Sfaturile lui mergeau la inima omului, iar rugăciunile și ostenelile erau urmate de minuni. Adeseori am vorbit credincioșilor despre minunea umplerii lăzilor cu făină pentru pregătirea pâinii oferită pelerinilor, despre înmulțirea mâncării pentru oamenii înfometați, despre minunea vindecării celor posedați de duhurile rele și despre minunea vindecării multor bolnavi. Toate aceste minuni s-au întâmplat sub ochii mei și ai fraților mei. Nimeni nu poate uita așa ceva. Mereu primesc și alte mărturii, din țară și din străinătate, despre minunile pe care le săvârșea Părintele Justin cu ajutorul lui Dumnezeu.
Puteți să ne evocați din învățămintele Părintelui Justin dobândite în cei 16 ani de închisoare, pe care vi le împărtășea și Dvs?
Experiența celor 16 ani de închisoare, apoi domiciliul forțat pe care l-a avut o perioadă îndelungată de timp l-au întărit pe Părintele Justin într-o experiență duhovnicească deosebită pe care mi-a transmis-o nu numai mie, ci și altor credincioși. Vorbea despre jertfă ca fiind din Hristos și sădită în opera de mântuire a fiecărui om de pe fața pământului. Nici un ideal, nici o faptă bună și nici o virtute nu pot fi clădite decât pe jertfă. Răbdarea l-a însoțit în toată perioada de detenție, l-a învățat stăruința în rugăciune, mângâierea în suferință și lacrimile atât pentru păcatele proprii, cât și pentru păcatele neamului. Perioada de detenție a Părintelui a fost propice pentru autocunoaștere, pentru consolidarea spirituală pe calea suferinței. Experiența dobândită în închisoare, care l-a ajutat pe parcursul vieții duhovnicești, a fost cunoașterea propriilor neputințe în dependența totală de Dumnezeu, întărită de către credință și nădejde. Închisoarea a fost calea prin care Părintele a învățat adevărata rugăciune clădită pe jertfă, suferință și dăruire de sine.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Din suferințele, dar și bucuriile prin care a trecut alături de alți sfinți ai închisorilor comuniste ce vă povestea? Ce i-a ținut în viață pe acești mărturisitori chinuiți cu deceniile și persecutați și după eliberare?
Literatura de închisoare este o dovadă că suferințele întemnițaților s-au făcut pricini de renașterea duhovnicească. Părintele mărturisea că prezența morții, care de fapt era o izbăvire din calvarul detenției, i-a ajutat să conștientizeze motivul torturilor la care erau supuși: ispășirea propriilor păcate și pe cele ale neamului. Închisorile erau considerate fabrici de martiri din două puncte de vedere: trupesc, deoarece condițiilor inumane în care trăiau deținuții au fost adevărate metode de despătimire și sufletesc, prin cunoașterea de sine într-o legătură vie cu Dumnezeu. Cei care și-au asumat chemarea de a purta jertfa neamului au fost acoperiți de Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Modul amplu de supraviețuire a fost acest dar al rugăciunii pe care deținuții l-au dobândit prin iconomia lui Dumnezeu. Temnițele au format și oameni de caracter, adevărații patrioți, deoarece deținuții nu au confundat nici torționarii și nici gardienii cu poporul român. Invitația la autocunoaștere, la limpezirea propriei situații spirituale, la smerenia prin care Dumnezeu i se descoperă umanității pentru a renaște duhovnicește este bucuria care urmărește omul pe tot parcursul vieții lui. Neamul se restabilește prin fiii săi care cu bucurie își îndeplinesc menirea de a se jertfi pentru el. Poporul român avea nevoie de o generație care să fie sacrificată pentru a putea fi curățat din punct de vedere spiritual.
Mulți mărturisitori ai temnițelor bolșevice au trecut sau chiar s-au așezat la Petru Vodă, alături de Părintele Justin. Care credeți că este mesajul lor pentru noile generații?
Mesajul lor se regăsește în faptele lor. Generațiile de azi, de mâine au responsabilitatea de a învăța dragostea față de țară, jertfa, răbdarea pe care le-au avut cei care au fost sacrificați pentru răscumpărarea spirituală a neamului. Continuitatea unei nații se face prin valoarea morală a celor ce fac parte din ea, care are ca bază bucuria jertfei de sine. Destinul poporului român, continuitatea lui spirituală au fost create de către generația care s-a sacrificat pentru el. Datoria noilor generații este de a prelua exemplul lor de mărturisire a adevărului atât istoric, cât și spiritual. Românul trebuie să fie conștient că Hristos nu S-a întrupat pentru a izbăvi umanitatea de suferință, ci pentru a fi prezent în acțiunea acesteia. Generația trecută a martirilor a fost cea care a dobândit valori care au păstrat independența duhovnicească a neamului.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Care considerați că este însemnătatea moștenirii Părintelui Justin pentru cei de azi și cei de mâine și cum ar putea tinerii, tinerele familii, să beneficieze mai bine de sfaturile marelui Duhovnic?
Părintele Justin s-a sacrificat, s-a luptat pentru restaurarea spirituală a poporului român, a trăit durerile neamului și ale fiecărui român în cel mai profund sens. Moștenirea importantă care cuprinde în ea multe caracteristici duhovnicești este jertfa. Dragostea Părintelui față de țară l-a întărit în lupta de a cizela duhovnicește suflete pregătite de jertfă, doritoare de a-i continua lucrarea. Părintele afirma adeseori că fiecare va lua din viața lui ceea ce va socoti că este bun. Nenumăratele minuni săvârșite de către Părintele Justin Pârvu atât în viață, cât și după adormirea sa sunt modul în care fiecare creștin în parte poate beneficia direct de o legătură vie cu Părintele. Participarea Părintelui la durerea fiecărui om care îl căuta a făurit o comoară de sfaturi duhovnicești necunoscute. Vizibile și demne de urmat sunt faptele Părintele care pot contribui la refacerea noastră lăuntrică.
Ce învățături de la Părintele Justin v-au marcat cel mai mult și le puneți în aplicare în viața Dvs de monah și stareț?
Moartea Părintelui Justin a provocat în inima mea o moarte din mine, iar nașterea Părintelui în Împărăția Cerului îmi oferă prilejul de renaștere duhovnicească. Am fost profund marcat de modul în care Părintele se jertfea și se ruga pentru oameni, avea o rugă direct din inimă. Datoria monahului este de a sprijini și de a se ruga încontinuu pentru cei care au nevoie, de a purta sarcinile altora. Asceza cea mai mare a monahilor astăzi este să-și găsească rostul în viața societății și să o ajute cu rugăciunea. Trăim zilele în care monahul are chemarea de a ajuta societatea în criza spirituală în care se află, prin rugăciune, deoarece el este model de viață pentru lume, lumina lui Hristos printre oameni. Remarcabile au fost pentru mine dragostea și evlavia Părintelui pentru duhul patristic evocat în povestirile despre părinții de la Mănăstirea Durău, exemple vii de pateric. Actualmente monahilor li se cere să-și apere credința chiar cu prețul vieții, lucru imposibil de făptuit fără dobândirea duhului patristic.
Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea
Cum lucrează Părintele Justin azi?
Prin minunile și prin exemplul său. Și exemplul cel mai clar este momentul din perioada de detenție în care Părintele Justin a slujit Sfânta Liturghie pe trupul unui muribund, oferindu-i acestuia prilejul de a se împărtăși cu Sfintele taine înainte de moarte. Însuși Părintele mărturisește că a fost cea mai profundă Liturghie din viața lui. Liturghia este rugăciunea în care slujitorul și credinciosul sunt una, fiecare îl ajută pe celălalt să se înalțe de la condiția simplă de om la cea de ființă îndumnezeită. Metoda de comunicare între Părintele și cei care îi cer ajutorul este rugăciunea. Cât timp a fost în viață Părintele a purtat pe umerii săi povara acestui neam, iar acum o face la un nivel și mai înalt.
Care ar trebui să fie pentru credincioși cuvântul de temelie al acestui An Centenar “Părintele Justin”, un an important pentru țară din mai multe motive?
Cuvântul de temelie al acestui An Centenar ar trebui să fie Jertfa deoarece aceasta era caracteristica esențială a Părintelui Justin. Dragostea pentru aproapele l-a determinat să poarte slăbiciunile celorlalți fără a lua în considerare nevoile sale, înțelegând din experiența acumulată în pușcărie că folosul aproapelui este mai presus decât folosul propriu. Creștinul ar trebui să-L caute pe Dumnezeu, să-L găsească, iar prin osteneală, trudă, post, rugăciune trebuie să se pregătească pentru înfricoșata zi a Judecății. Axa pe care se dezvoltă firea umană este credința, urmată de dragoste. Este necesar ca omul să-I dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră, iar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să dăruiască dragoste față de aproapele. Cât timp omul trăiește pentru celălalt, trăiește pentru sine. Testamentul Duhovnicului este clar: Rugăciune, Pocăință, Ascultare, Unitate.
“Creşteţi copiii cu inima la Hristos! Într-o familie, mama, tata şi copilul formează o trinitate. Ce este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în cer, este pe pământ familia creştină. (…) Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea prostituţiei şi a altor mari fărădelegi. Ei încearcă să desfiinţeze valorile naţiei din temelii, şi o fac acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri.”– Parintele Justin
Starețul Hariton de la Petru Vodă avertizează: Cine nu participă voit la Referendum sau nu votează DA pentru apărarea copiilor României, săvârşeşte păcat împotriva Duhului Sfânt
Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă și ucenicul vrednicului de pomenire părinte cu viață sfântă, marele duhovnic Justin Pârvu, a ținut ieri o predică în fața credincioșilor veniți din toate colțurile țării la mormântul celui supranumit duhovnicul neamului, vorbindu-le despre importanța Referendumului. Starețul de la Petru Vodă a făcut mai multe precizări duhovnicești importante, între care aceea ca cel care nu participă voit la Referendum sau votează cu “Nu” săvârșește păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă.
“Ai citit în Evanghelie aceste spuse ale lui Hristos: tot păcatul şi toată hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta oamenilor nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Şi întrebi: ce este hula împotriva Duhului Sfânt? Este hula împotriva adevărului şi vieţii care este de la Dumnezeu Duhul Sfânt”, spune și Sfântul Nicolae Velimorivici în învățăturile sale. Iar Părintele Galeriu afirma că cei care păcătuiesc împotriva Sfîntului Duh sunt și acei atei miltanți care prin scrierile și faptele lor comit operațiuni de asasinare a spiritului.
Arhimandritul din Munții Neamțului a ținut să amintească, ca preot duhovnic, faptul că “am spovedit și homosexuali și lesbiene și mă rog pentru ei să le dea Dumnezeu pocăință ca să se izbăvească. Cum să nu te rogi pentru ei? Dar cei care sunt dușmanii lui Dumnezeu aceștia nu mai au scăpare și iertare, fraților. Cei care lovesc în Biserică numai ca să deturneze lumea de la învățătura aceasta sfântă – bărbat și femeie să fie în căsătorie – aceștia sunt dușmanii lui Dumnezeu și ucenicii lui antihrist”. Urmașul Părintelui Justin consideră că, în an Centenar, ne aflăm de fapt în fața unui război de o sută de ani, care parcă nu s-a mai sfârșit de când armatele române au fost silite să lupte pentru dezrobirea Ardealului și Marea Unire dar și împotriva bolșevicilor din Vest și din Est, care voiau să-și impună ideologia lor anti-umana și asupra familiei tradiționale.
Părintele Hariton mai amintește în predica sa: “Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac, a spus Mântuitorul pe cruce. Dar se pune problema ce se întâmplă cu cei care știu ce fac. Pentru că, totuși, există păcate care nu pot fi iertate. Ne aflăm într-un moment de răscruce în viața României”, afirmă Arhimandritul Hariton, explicând sursa tuturor îndoielilor legate Referendum, de la întrebarea neclară la organizatori, prin trimitere direct la lucrarea necuratului. “Dacă ne-am întâlni acum cu Hristos și Maica Domnului, cu Părintele Justin sau Părintele Cleopa, și i-am întreba ce zic, să mergem sau nu la Referendum, ne-ar zice altceva decât să ne ducem? Iată ce ne spune Părintele Justin “Temelia societății a fost dintotdeauna familia. Toți copiii din lume ar trebui să crească și să prindă aripi în familia aceea tradițională, pe care cu toții o stim… Eu rămân la părerea că cineva are tot interesul să ne ducă la acea stare de fierbere, spre definitiva noastră pierzanie sufletească. Eu mă tot rog la Dumnezeu să ne dea nouă tuturor mintea cea de pe urmă și să ne găsim sănătatea sufletească la puținii duhovnici adevărați, pe care îi mai îngăduie Dumnezeu.”
“În momentul de față suntem puși la o încercare care mărturisește cuvântul lui Dumnezeu și pronia lui Dumnezeu. Cine nu participă la Referendum sau nu votează DA, este păcat împotriva Duhului Sfânt”, spune Arhimandritul. Noi n-avem nimic împotriva homosexualilor, problema acum este căsătoria nu ce fac ei în intimitatea lor. Ei nu pot forma o familie dar vor căsătorie, exact ca o familie formată dintr-un bărbat și o femeie. Practic ei ce obțin: copiii. Înfierea copiilor ca să-i facă la fel ca ei. Iar strigarea copiilor va ajunge la Cer ca pe vremea lui Lot dar noi vom fi mai vinovați, pentru că noi am știut și n-am făcut nimic…”, mai spune Părintele stareț. Așadar miza referendumului este salvarea copiiilor! Dacă nu apărăm inocenţa copiilor, ce răspuns vom da lui Dumnezeu? Cine nu se duce la vot şi cine votează Nu, acela votează împotriva copiilor! Referendumul nu este despre altceva decît despre păzirea inocenţei şi a viitorului copiilor.
Referendumul este cel mai mare examen de pînă acum pe care îl dă neamul nostru în această epocă. Să mărturisim iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, mărturisind DA legii naturale date de Dumnezeu. “Cel ce ştie să facă bine şi nu îl face, păcat are.” (Iacov 4:17) A sta împotriva adevărului, a evidenţei şi a firii este păcat împotriva Duhului Sfînt, care nu se va ierta nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină (cf. Matei 12:31). Cine nu votează DA la Referendum, conștient de ceea ce face, săvârşeşte un păcat împotriva Duhului Sfânt, consideră ucenicul duhovnicului neamului.
Învățătura ortodoxă ne arată că “pacatele impotriva Duhului Sfant se numara intre pacatele grele (aducatoare de moarte) care-l despart pe om de Dumnezeu, alaturi de pacatele capitale si de pacatele strigatoare la cer. Pe scurt, pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acele pacate prin care omul se impotriveste cu indaratnicie poruncilor dumnezeiesti si lucrarilor Duhului Sfant”.
În încheierea predicii sale, evocând spusele Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton Negrea arată că România ortodoxă poate fi în continuare străjerul Europei autentice și prin acest DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018. Amintim că Arhimandritul Hariton și întreaga obște de la Petru Vodă au lansat un Apel de chemare a românilor la Referendum, (integral mai jos) afirmând între altele că “Votul DA din 6-7 Octombrie nu e un vot împotriva concetățenilor de altă orientare cultică sau intimă, ci înseamnă a-l respinge încă o dată pe Marx, împotriva căruia au luptat trei generații de români iubitori de libertate. Punând acordul pe buletinul de vot, ne va trece prin fața ochilor șirul de miliarde al omenirii întregi de-a lungul veacurilor, care așa au gândit și simțit și trăit, ne va trece prin fața ochilor șirul sutelor de mii de mucenici români din temnițele comuniste care s-au stins în chinuri și s-au aprins în ceruri pentru ca noi să trăim liberi. Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!”
Dacă este o trăsătură cu adevărat caracteristică românului, aceea este dorul de libertate. Libertatea ca vis și realizare este motorul întregii dăinuiri românești din preistorie și până la sfârșitul veacurilor. Libertatea de conștiință are două planuri de realizare: 1. libertatea naturală, adică de a trăi în armonie cu legile biologice, în bunul simț al liberului arbitru, și 2. libertatea spirituală, de a trăi în armonie cu valorile sufleteşti, în relaţia cu Creatorul. Asigurarea ambelor tipuri de libertate constituie fundamentul unui stat de drept și fundamentul drepturilor omului. Libertatea naturală nu înseamnă lipsa de reguli sociale, nici libertatea spirituală nu înseamnă lipsa de adevăr, dimpotrivă, regulile sunt condiția existenței armoniei și deci a libertății, la fel cum regulile de funcționare ale organismului sunt condiția viețuirii lui. Libertatea este acea stare de autonomie a demnității și integrității ființei umane. Votul din 7 Octombrie are o singură miză: expresia acestei demnități de autonomie.
Prezenţa la votul din 6-7 Octombrie este act istoric obligatoriu tocmai pentru că, prin efectul viitor asupra întregului corp de legi, vizează exclusiv acordul pentru sau contra statului de drept a României. Votul DA înseamnă „DA, doresc ca Legea în Statul Român să protejeze existența statului de drept și supraviețuirea speciei, integritatea, intimitatea, demnitatea și libertatea cetățenilor și democrația”, iar NU înseamnă „nu doresc ca statul să protejeze supraviețuirea cetățenilor săi, doresc ca internaționala marxistă să-mi dicteze cum să gândesc, cum să vorbesc, cum să mă port”, cum dictează deja în multe din țările apusene, aduse astfel în prag de război civil și de extincție biologică. Acolo unde națiunile s-au exprimat cu DA, „doresc ca familia, celula naturală, să fie ocrotită de stat”, marxismul n-a putut afla înaintare, cu tot arsenalul lui de propagandă antiumană, iar unde națiunile n-au făcut nimic sau au răspuns cu NU, s-au trezit peste noapte în cea mai cruntă invazie ideologică și cea mai nebună tiranie din istoria lor. Viitorul asigurat de legea naturală îi ocrotește și pe cei ce trăiesc altfel, însă viitorul propus de legea antinaturală îi anulează pe cei ce vor să trăiască natural, iar evidența faptelor nu poate fi negată. Constructivă fiind, specificarea legislativă nu răpeşte nimănui nici un drept, dimpotrivă, este o frontieră imperativ necesară pentru garantarea tuturor libertăţilor: de exprimare, de conştiinţă, de educaţie, şi toate cele ce decurg din ele.
Referendumul nu este un vot pentru PSD sau contra PSD, nu este un vot pentru BOR sau contra BOR, nu este un vot pentru Coaliția pentru Familie sau contra LGBT. Referendumul este un vot pentru viitorul României şi al poporului român.
Ce a unit, pentru prima dată, cvasimajoritatea cetățenilor, cvasimajoritatea partidelor, cvasimajoritatea cultelor? Dacă ar fi fost o ideologie, n-ar fi adunat toate partidele, dacă ar fi fost o credință religioasă, n-ar fi adunat toate cultele. N-ar fi în acord și în cugetul creștinilor, și al ateilor, și al oamenilor de cultură, și al inculților, și al românilor, și al etnicilor conlocuitori, și al bătrânilor, și al tinerilor, decât pentru un singur motiv: că exprimă universalul, umanul, firescul, logicul, rostul, firea, viața. Regula nu exclude excepția, dar condiția existenței statului este existența lui biologică; dreptul la împlinirea dorințelor personale nu este obligația statului, ci o năzuință individuală.
Rezultatul referendumului contează mai puțin pentru conștiința ta decât faptul că n-ai abdicat de la exercitarea libertății tale. Rezultatul referendumului nu garantează că țara va mai dăinui în bună pace – că nu puterea democratică, iluzorie dar simbolică, nici puterea decidentă efectivă, adică ideologico-financiară, nu hotărăsc aceasta, ci Dumnezeu, însă prezența și votul afirmativ garantează că vei dormi liniștit nopțile, iar Dumnezeu nu va uita la Judecată că te-ai purtat ca un om.
E ca și cum ai fi întrebat dacă vrei doi ochi, unul drept și unul stâng, cum deja ai de la natură. Faptul că omenirea a ajuns să se întrebe asemenea lucruri e dovada “progresului” care face posibil scoaterea ambilor ochi și înlocuirea lor cu doi ochi drepți, doi stângi, ori poate inversarea lor, sau renunțarea la ei cu totul, în favoarea progresivelor implanturi sintetice. Progresul e uimitor, dar totuși majoritatea copleșitoare a omenirii nu se înghesuie de curiozitatea experienței orbirii cu de-a sila, care va veni oricum, deocamdată omul se simte destul de bine cu ochi, chiar dacă nu-i prea folosește la citit.
La acest vot nu există varianta absenteismului, a boicotului, pentru că opțiunea “nu mă afectează” nu există. La fel cum nu poți să fii decât viu sau mort, liberul arbitru este legea universală, fundamentală și veșnică a ființei umane și în alegerea tuturor lucrurilor pe care le face omul există numai DA și NU. Nu poți fi absent din viața ta, din conștiința ta, fie că vrei, fie că nu vrei, în fiecare clipă alegi DA sau NU. Iar acum alegi DA, o Românie viitoare, o Românie independentă, sau NU, o Românie colonizată, o Românie anulată de Internaționala lui Marx.
Pentru că Marx e cel ce a tunat imperativa: „Să dispară familia!” Marx e cel ce a propus înlocuirea legilor naturale cu ideologia de partid, iar victimele sunt și cei din partid, și cei dinafara partidului, toți trebuind să suporte același tăvălug, groază și umilire, victime indirecte, ca într-un lanț de domino, din care prima piesă și singura victimă directă a Satanei este șeful ideolog, iar biruitor al Satanei omul care-și apără libertatea de conștiință cu prețul vieții. Victimele de azi ale lui Marx cele mai lipsite de apărare sunt chiar activiștii anarhiști care nu se mai identifică cu nimic din natură, dezumanizându-se de bunăvoie. Că una este hedonismul recunoscut ca atare, și alta impunerea lui arbitrară. Sănătatea minţii tocmai în aceasta constă: în recunoașterea legilor naturale și a diferențierii între ele și devierea de la ele. De la revoluția franceză, la cea bolșevică din Rusia, din Spania, din Apus, de oriunde, s-a folosit o singură dinamită asupra redutei sănătății sociale: numirea crimei drept faptă bună și a faptei bune drept crimă. Așa identifici un marxist, indiferent de nuanţa ideologică. Identitatea de gen, adevărat construct marxist, nu combate stereotipii (că tot marxismul le-a creat!), ci legile naturii, şi adevărata identitate de gen, dacă ar fi necesară, ar trebui să se refere la genul conştiinţei – bună sau nebună.
Cu ce mă afectează pe mine problema referendumului? se întreabă câte unul, răzleţ. Când copilul tău de grădiniţă nu-ţi va mai zice mamă sau tată şi va bate din picior să-i faci operaţie de schimbare de sex, când poliţia te va băga la arest dacă nu te adresezi cu „stimată domnişoară” vreunui zdrahon de bărbat, când va trebui să faci împrumut la bancă să plăteşti vreo amendă că ai lezat sensibilităţile cuiva dacă ţi-ai mutat privirea de la garderoba sa, când vei fi dat afară de la serviciu dacă ai refuzat să negi un adevăr sau să-ţi ceri scuze că eşti normal, atunci vei vedea că te afectează direct chiar pe tine, fiindcă ideologia nesancţionată la timp devine lege care sancţionează, şi asta o trăiesc din plin ţările unde ideologia de gen este dogmă de stat.
Niciodată în istoria României nu s-a dus o mai teribilă luptă pentru libertate ca în ultima sută de ani. Tot ce a întruchipat vreodată dragostea de libertate în sufletul românesc s-a împotrivit forței a tot ce a întruchipat vreodată ura împotriva libertății, adică teroarea bolșevică. La 100 de ani de la Marea Unire și la 100 de ani de la revoluția bolșevică, lucrul se vede cu atât mai limpede. Aceeași teroare bolșevică era și atunci, aceeași și în 1944, aceeași în 1989, aceeași astăzi. Principiile bolșevismului: genocidul, minciuna, jaful, anarhia, perversiunea, corupția, distrugerea valorilor, a proprietății private, a intimității, a educației, a culturii, a familiei, a armatei, a gândirii, a încrederii, a științei, sărăcirea, destrămarea morală, stricarea copiilor, colectivizarea, instigarea la lupta de clasă, la război civil, violența de orice tip, batjocura prin presă, satanismul, șantajul, frica, disperarea, boala. Acesta este bolșevismul ca prototip și ca realitate incontestabilă de 100 de ani. Sutele de milioane de victime stau mărturie de sub pământul întregului glob. Morți de gloanțe, de foame, de frig, de nebunie, de muncă silnică, de viol, de crime și degradare. De la un capăt în altul al lumii, în toate cele patru zări, strigă sângele milioanelor nenumărate de oameni uciși pentru că nu au vrut și nu vor să renunțe la demnitate, la speranță, la adevăr, la frumos, la spirit, la valoarea existenței. Scopul marxismului/bolșevismului: aducerea omului la starea de dobitoc care să execute fără crâcnire ordinul partidului global. Pentru a ajunge la acest scop, ateismul marxist/bolşevic distruge tot ce susține existența omului, de la baza materială, asuprindu-l până la disperare prin șomaj, taxe, exod, vaccinări, birocrație, la baza spirituală, asuprindu-l prin mass-media și prin legi antiumane prin care îi batjocorește și desființează valorile: respectul de sine, cunoașterea adevărului (istoric, științific, de credință), familia, nația, profesia, speranța și iubirea. Acestea sunt formele “progresului” marxist, care azi mai mult decât oricând stau ca un jug asupra întregului pământ.
Părintele Justin Pârvu, duhovnicul nostru, ne-a arătat calea pe care să mergem, dacă vrem să dăinuim ca neam:
„Familia, Biserica şi Şcoala sunt trei elemente de formare a omului şi tocmai pe acestea le-a zdrobit ateismul şi le zdrobeşte în continuare. Să reconsiderăm familia, să readucem în prim-plan valorile familiei creştine. Numai asta, şi-ar fi destul. O familie câştigată pe calea dreapta e foarte mult în iconomia dumnezeiască.
Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri şi să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea această primită prin Harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sîngele şi sudoarea martirilor noştri. Europa fără România nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Noi putem fi străjerul Europei. Aşa că, străjuiţi bine!”
Votul DA din 6-7 Octombrie nu e un vot împotriva concetățenilor de altă orientare cultică sau intimă, ci înseamnă a-l respinge încă o dată pe Marx, împotriva căruia au luptat trei generații de români iubitori de libertate. Punând acordul pe buletinul de vot, ne va trece prin fața ochilor șirul de miliarde al omenirii întregi de-a lungul veacurilor, care așa au gândit și simțit și trăit, ne va trece prin fața ochilor șirul sutelor de mii de mucenici români din temnițele comuniste care s-au stins în chinuri și s-au aprins în ceruri pentru ca noi să trăim liberi.
Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeule, apără ființa Nației Române!
la pomenirea Sf. Mc. Hariton Mărturisitorul, 28 Sept. 2018
CUVÂNT AL PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE:
Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.
Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.
După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.
În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,
Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu a plecat la Domnul. Dumnezeu s-o odihnească cu sfinţii!
Astăzi (23 Ianuarie 2018) dimineaţă, una din cele mai alese flori ale acestui neam mult încercat, şi una din ultimele supravieţuitoare ale iadului temniţelor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu, fiică duhovnicească a părinţilor Arsenie Boca şi Justin Pârvu, s-a mutat la cele cereşti. După o viaţă închinată lui Hristos în care a purtat cu smerenie, cu bărbăţie şi delicateţe crucea pe care Mîntuitorul i-a dăruit-o, în ultimii ani de viaţă a primit încă o cruce, aceea a unui cancer necruţător, cruce purtată cu multă demnitate şi recunoştinţă. Ieri după amiază, părintele stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, arhimandritul Hariton Negrea, i-a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi s-au despărţit în pace, cu nădejdea revederii într-o lume mai bună. În aceeaşi linişte lăuntrică şi pace cerească sufletul doamnei Aspazia s-a mutat la cele cereşti cu puţin înainte de ora 3 dimineaţa, lăsîndu-ne moştenire mărturia prezenţei lui Hristos în sufletele care Îl caută cu toată inima. (Mănăstirea Petru Vodă)
„Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”
Doamna Aspazia trăia permanenta prezenţă a lui Hristos în sufletul său cald şi luminat de vrednică fiică a Tatălui ceresc:
Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, a avut revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă.
M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă. (…)
De multe ori am fost încurajată de un glas tainic care-mi vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în iubirea Mea. Cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.
Dumnezeu să odihnească sufletul mult încercat al doamnei Aspazia şi să ne învrednicească şi pe noi de rugăciunile ei!
September 22nd, 2020 
VR 
Posted in 
Tags: 
